EVALUAREA

FUNCŢIONALĂ
RESPIRATORIE
CURSUL 13.
Sistemului toraco-pulmonar

În contextul marelui proces metabolic al respiraţiei este de a asigura schimbul

gazos între mediul extern (aer) şi cel intern (sânge).

La rândul său, schimbul gazos este realizat prin buna desfăşurare a patru mecanisme
funcţionale:
1. transportul gazos de-a lungul căilor aeriene;
2. amestecul gazos în alveole;
3. distribuţia sângelui în capilarele pulmonare;
4. transportul propriu-zis a moleculelor de gaz prin membrana alveolo-capilară.
1. Muşchii
Sistemului toraco-pulmonar
Musculatura, acţionând asupra toracelui, măreşte (în inspir) sau scade (în expir forţat)
volumul cuştii toracelui, care antrenează modificări identice de volum ale
plămânului.

Mişcarea toracelui este mai amplă la baze decât la vârfuri, mai amplă antero-lateral
decât posterior paravertebral.
Variaţia de volum

- cranio-caudal (vertical) prin mişcarea diafragmului;

- sagital (antero-posterior) prin ridicarea sternului datorită mişcării coastelor
1,2,3,4,5,6;
- transversal, prin ridicarea coastelor 2-6 şi rotaţia coastelor 7-10.

Coastele 11, 12, nu participă la aceste mişcări; ele servesc ca puncte fixe de inserţie
pentru muşchii abdominali care intervin în respiraţia forţată.

În respiraţia liniştită, coloana vertebrală rămâne rigidă, reprezentând punct fix pentru
mişcările costale; în ventilaţia forţată, coloana vertebrală participă la mobilizarea
toracelui şi anume: în inspir coloana se extinde, în expir se flectează.
Musculatura respiratorie

- musculatura inspirului liniştit: diafragmul, muşchii intercostali şi muşchii scaleni,

- muşchii inspirului profund: muşchii scaleni, intercostali şi muşchii
sternocleidomastoidieni, ridicătorii coastelor, micul dinţat postero-superior,
sacrospinalii,
- muşchii inspirului forţat: ridicătorul scapulei, trapezul, romboidul, pectoralul mic,
pectoralul mare, marele dinţat, alături de muşchii inspirului liniştit şi ai inspirului
profund,
- muşchii expirului forţat: muşchii abdominali – transversul abdominal, oblicii
abdominali, drepţii abdominali, pătratul lombar, dinţatul postero-inferior,
intercostalii.
Inspirul și expirul

Inspirul profund reprezintă inspirul individului sănătos supus unui efort moderat.

Inspirul forţat reprezintă inspirul individului relativ sănătos supus unui efort intens,
sau inspiraţia dificilă a bolnavului bronhopulmonar.

În respiraţia liniştită expirul se face fără intervenţia musculară, "pasiv", prin

detensionarea structurii elastice pulmonare.

Expirul forţat reprezintă expirul devenit activ la subiecţii normali în efort şi în

repaus la bolnavii bronhopulmonari.
2. Ţesutul interstiţial pulmonar

Structural plămânul este format dintr-un "schelet" în care este prinsă reţeaua bronhică
şi vasculară. Acest schelet este ţesutul interstiţial, pus în tensiune în momentul
mişcării respiratorii.
STRUCTURILE PRIN INTERMEDIUL
CĂRORA SE REALIZEAZĂ SCHIMBUL
GAZOS
Coloana de aer care pătrunde în plămân prin inspir sau este scoasă prin expir din
plămân, străbate o serie de căi structurate pentru funcţia de transport aerian, dar
având în acelaşi timp şi alte funcţii (fonaţie, olfacţie, termoreglare,
imunologică, etc).

Căile se împart în două grupe mari:

- căile aeriene sau respiratorii superioare: nasul, sinusurile paranazale, faringele şi
laringele şi
- căile aeriene sau respiratorii inferioare: traheea, bronhiile, bronhiolele, ce se
termină la alveolele pulmonare.
EXAMENUL OBIECTIV AL APARATULUI RESPIRATOR
REPERE ANATOMICE

Cartilajul laringelui poate fi examinat prin inspecţie şi palpare în regiunea cervicală

anterioară. Cavitatea laringelui se examinează prin laringoscopie.
Traheea este accesibilă la palpare pe o distanţă de 4-5 cm din porţiunea sa iniţială,
deasupra manubriului sternal.
Topografia clinică pleuro-pulmonară.
Toracele se împarte în două jumătăţi simetrice, hemitoracele drept şi hemitoracele
stâng, fiecare cu o faţă anterioară, laterală şi posterioară, o bază şi un vârf. Baza
hemitoracelui corespunde cupolei diafragmatice iar vârful, fosei supraclaviculare
respective.
Repere naturale pe faţa anterioară a
toracelui:
- claviculele – delimitează fosele supra şi infraclaviculare,
- marginea superioară a manubriului sternal – delimitează foseta suprasternală sau
jugulară,
- unghiul lui Louis – unghiul dintre manubriul şi corpul sternului,
- relieful muşchilor pectorali sau ai sânului la femei,
- coastele şi spaţiile intercostale,
- rebordurile costale care prin unire realizează unghiul epigastric,
- apendicele xifoid.
Repere naturale pe faţa posterioară a
toracelui:
- vârful apofizelor spinoase vertebrale,
- relieful omoplaţilor – corespunde regiunilor scapulare, cu regiunile infra şi
supraspioasă, delimitate de spina scapulei,
- regiunea interscapulară,
- regiunea subscapulară – sub vârful omoplatului.
Deformări globale ale cutiei toracice

o deformări globale simetrice

- toracele în butoi, cu diametrele aproximativ egale, cu tendinţă la orizontalizarea coastelor,
unghiul epigastric >110°,
- toracele în "expiraţie" sau "paralitic", cu turtire antero-posterioară şi unghiul epigastric <70°,
- toracele carenat, în formă de "piept de pasăre", are diametrul antero posterior mult mărit ca
urmare a proeminenţei sternului,
- toracele infundibuliform, "în pâlnie", cu depresiune în partea inferioară a sternului şi a
cartilajelor costale de vecinătate,
- toracele conoid sau "în clopot", are diametrele bazale mult crescute ca urmare a îndepărtării
rebordurilor costale.
o deformări globale asimetrice. Interesează toracele în totalitate dar realizează asimetrie între cele
două hemitorace. Cel mai adesea sunt consecinţele deformării coloanei vertebrale. Toracele
cifiscoliotic este consecinţa deformării cifotice şi scoliotice a coloanei vertebrale.
Deformări unilaterale

o bombarea unui hemitorace, însoţită de lărgire spaţiilor intercostale, cum se

întâmplă în colecţii pleurale abundente,

o retracţia unui hemitorace, cu îngustarea spaţiilor intercostale şi uneori încălecarea

coastelor, coborârea umărului, scolioză, cum se întâmplă în atelectazie.
MISCARILE RESPIRATORII ALE
TORACELUI
În mod normal, activitatea respiratorie a toracelui este ritmică, egală, sincronă, silenţioasă, pentru cele două
hemitorace.
Frecvenţa respiratorie:
- în repaus = 16-20/minut;
- la copil frecvenţa respiratorie este mai mare;
- la bătrân frecvenţa respiratorie este mai mică;
- polipneea = creşterea frecvenţei respiratorii pe minut; apare la efort sau în situaţii patologice;
- bradipneea = scăderea frecvenţei respiratorii pe minut; apare în somn, repaus sau situaţii patologice;
- aritmia respiratorie = respiraţii aritmice; apare în situaţii patologice.
Raportul dintre durata inspirului şi a expirului este de 1/3.
Tipuri respiratorii:
- costal superior sau toracic, specific femeilor
- costodiafragmatic, specific bărbaţilor şi copiilor