Examenul clinic al aparatului respirator:

1. Inspecția:
Inspecția aparatului respirator include inspecția generală și inspecția specifică.
a) Inspecția generală va cuprinde:
- Aprecierea stării generale a pacientului = poate fi normală sau alterată datorită unor boli
pulmonare severe ( scădere ponderală și oboseală în tuberculoză, cancer pulmonar sau abces
pulmonar)
- Apreciem culoarea tegumentului = paloare ( paliditate) sau cianoză ( tegument albăstrui,
vinețiu)
- Apreciem aspectul fanerelor = poate fi prezent hipocratismul digital
- Evaluăm anumite poziții adoptate de pacient = ortopnee ( pacientul stă mai mult ridicat, fie în
picioare, fie în șezut) în astmul bronșic, decubit lateral de partea afecțiunii ( întins pe partea
laterală dreaptă sau stângă, în funcție de locul unde se află leziunea) , poziție ce ete întâlnită în
pleureziile masive sau abces pulmonar, decubit lateral de partea opusă leziunii ( pacientul stă
întins pe partea sănătoasă) în pleureziile cu puțin lichid.
* Pleurezie = Inflamarea pleurei ( membrană care acoperă plămânul) din care rezultă lichid în
spațiul dintre plămân și această foiță care îi acoperă
- Examinăm faciesul pacientului pentru a identifica tipurile particulare care pot apărea în bolile
aparatului respirator. Se disting următoarele tipuri:
 Facies palid-cenuşiu sau cenuşiu-maroniu -Tuberculoza, supuraţii pulmonare cronice
 Facies congestiv, cu roşeaţa pometului de partea afectată (semnul Jaccoud) -- Pneumonia
pneumococică
 Facies cianotic prin hipoxie severă- Bronhopneumonii, pneumotorax sufocant, criza de
astm bronşic, cancer bronşic obstructiv
 Cianoza cu edem “în pelerină” la faţă, gât,umeri, circulaţie colaterală-Sindroame de
compresiune mediastinală anterioară cu prinderea venei cave superioare (adenopatii,
timoame, guşă de cauză tiroidiană)
- Apreciem modificările care apar la nivelul tegumentului din regiunea toracică:
 Erupţie eritemato-veziculoasă pe traseul nervilor intercostali, cu durere locală- Zona
zoster intercostală
 Venectazii în regiunea supraspinoasă (semnul lui Turban)- Tuberculoză la nivelul lobilor
superiori pulmonari
 Cicatrici toracice- Intervenţii chirurgicale, accidente, fistule
 Echimoze - Traumatisme cu sau fără fracturi costale
 Emfizem subcutanat (crepitaţii la palparea tegumentelor)- Fracturi costale
 Edem ( umflarea sau bombarea) unilateral al peretelui toracic- Pleurezia purulentă
b) Inspecția specifică urmăreşte modificările de formă ale cutiei toracice (inspecţia statică) şi
mişcările respiratorii (inspecţia dinamică).
- Se apreciază modificările de formă ale toracelui care pot fi la nivelul întregului torace sau
localizate doar în anumite regiuni ale acestuia
La nivelul întregului torace:
 Toracele cifotic prezintă accentuarea curburii fiziologice a coloanei toracale, cu creşterea
diametrului antero-posterior. Se întâlneşte la vârstnici, mai ales la femei cu osteoporoză şi
în spondilita ankilopoietică.
 Toracele cu gibozitate se deosebeşte de cel cifotic prin prezenţa unei proeminențe
posteriore la nivelul coloanei – cocoaşa. Afecţiunea caracterizează tuberculoza
vertebrală, care determină liza corpurilor vertebrale cu prăbuşirea platourilor vertebrale şi
apariţia deformaţiei.
 Toracele emfizematos apare clasic în emfizemul pulmonar obstructiv. Se caracterizează
prin mărirea globală de volum a toracelui, cu creşterea diametrelor antero-posterior şi
transversal; coastele sunt orizontalizate, spaţiile intercostale mărite. Amplitudinea
mişcărilor respiratorii este redusă, expirul prelungit.
 Toracele infundibuliform („de pantofar”) sau pectum excavatum prezintă o înfundare în
jumătatea inferioară a sternului, care interesează şi extremităţile anterioare ale coastelor.
Afecţiunea este congenitală sau dobândită (boala cizmarilor) şi poate determina deplasări
ale cordului cu modificări ascultatorii sau radiologice.
 Toracele rahitic se caracterizează prin modificări ale sternului, care poate fi proeminent
sau înfundat şi prin modificări costale –„mătănii costale” care sunt proeminențe la nivelul
coastelor.
 Pectum carinatum sau proeminența sternului care iese în relief la nivelul toracelui
anterior poate fi congenital ( prin dezvoltarea deficitară a cutiei toracice) sau dobândit
datorită rahitismului sau a unor patologii scheletice ce afectează coloana vertebrală.
Modificări localizate:
 Retracţia peretelui toracic de o singură parte poate apărea în cancerul bronşic care
interesează bronhia lobară superioară sau în cancerul pulmonar
 Bombarea la nivelul unui hemitorace se poate datora unui revărsat pleural (pleurezii),
pneumotorax sau tumori maligne. La copii, bombarea la nivelul hemitoracelui stâng
apare în pericardita exudativă sau în malformaţii cardiace cu cardiomegalie importantă
- Se apreciază mișcările respiratorii de la nivelul toracelui:
 Felul în care respirăm este diferit la bărbaţi şi femei. La femei respiraţia este de tip
toracic superior, la bărbaţi de tip toracic inferior, iar la copii de tip abdominal.
 În situaţii patologice se poate întâlni respiraţie de tip toracic superior la bărbaţi în
afecţiuni abdominale (ascită, hepatosplenomegalii, paralizii diafragmatice) ; toracic
inferior la femei (sarcină, tuberculoză sau pneumonii de lob superior).
 Frecvenţa respiratorie normală este de 16 – 19 respiraţii/min, la nounăscut de 45-50
r/minn.
 Inspirul este mai lung ca expirul. Modificările ritmului respirator includ: tahipneea (peste
20/min), bradipneea (sub 12/min),
2. Palparea
Palparea toracelui ajută la identificarea mai precisă a unor modificări constatate la inspecţie. Ca
şi inspecţia, palparea se face comparativ şi simetric pe ambele hemitorace. Prin palpare se
urmăresc:
- identificarea zonelor dureroase şi a eventualelor formaţiuni toracice
- expansiunea vârfurilor şi bazelor pulmonare
- palparea vibraţiilor vocale şi a freamătului pectoral.
Identificarea zonelor dureroase:
Acestea pot fi prezente în nevralgia intercostală, fracturi costale, metastaze osoase, osteită.
Se identifică şi caracterizează formaţiuni cutanate sau subcutanate, prezenţa edemului (din
insuficienţa cardiacă sau inflamator – abcese, flebite localizate) sau a emfizemului subcutanat
(pneumotorax, plăgi ale toracelui).

Expansiunea inspiratorie a vârfurilor şi bazelor pulmonare:

Aceasta se face prin manevra Lassegue. Examinatorul se plasează în spatele bolnavului şi cu
ultimele patru degete de la ambele mâini palpează simetric fosele supraclaviculare. În timp ce
pacientul execută respiraţii ample, examinatorul apreciază amplitudinea de expansionare a
vârfurilor pulmonare, care trebuie să fie simetrică. Aceasta se modifică în tuberculoza apicală la
copil şi neoplasmul de vârf de pulmon. (Fig 1)

Fig. 1 Fig. 2

Aprecierea expansiuni bazelor pulmonare se face prin cuprinderea, de către examinator, a

hemitoracelor la bază astfel: policele celor două mâini se plasează înspre coloană, iar celelalte
patru degete în opoziţie la bazele pulmonare; în timp ce pacientul este rugat să respire adânc. Se
urmăreşte depărtarea policelor de coloană. Expansiunea normală a bazelor este simetrică şi
sincronă. Diminuarea unilaterală a expansiunii toracice apare în: fibroza pulmonară cronică,
fracturi, pleurezii, pneumotorax. (Fig 2)
Palparea transmiterii vibraţiilor vocale:
Pentru a le putea percepe, pacientul trebuie să vorbească tare şi să pronunţe cuvinte cu multe
consoane, precum 33 sau 44, în timp ce examinatorul pal-pează simetric zonele toracelui: fosele
supraspinoase, spaţiile interscapulo-vertebrale, bazele pulmonare. Vibraţiile vocale se transmit
egal şi simetric. În mod patologic, ele pot fi accentuate, diminuate sau abolite, global sau
localizat.
Accentuarea vibraţiilor vocale: se întâlneşte fiziologic la copii sau persoane cu perete toracic
subţire sau la cei cu voce groasă. Accentuarea localizată patologică apare în: fibroză pulmonară,
tumori, pneumonii, abcese.
Diminuarea transmiterii vibraţiilor vocale: este bilaterală la obezi, în emfizemul pulmonar şi
edemul laringian; diminuarea unilaterală apare în obstrucţie bronşică parţială și interpunerea unui
strat lichidian (pleurezie)
Dispariția completă a transmiterii vibraţiilor vocale: se întâlneşte în obstrucţii bronşice
complete (neoplazii, corpi străini intrabronşici)

3. Percuția:
Percuţia permite aprecierea prezenţei aerului, conţinutului lichidian sau solid în ţesuturile din
apropierea zonei care se percută, prin producerea de vibraţii.
Percuţia toracelui se realizează în aceeaşi succesiune ca inspecţia şi palparea: se percută toracele
posterior, bilateral, simetric, de sus în jos, apoi un hemitorace lateral până în axilă, ulterior
hemitoracele controlateral până în axilă. Percuţia feţei anterioare a toracelui se efectuează cu
bolnavul culcat, dar se acceptă şi percuţia cu pacientul şezând.

Fig. 3
Tehnica percuției: Se plasează mâna stângă lipita ferm la nivelul toracelui ( fie pe cel anterior,
fie pe cel posterior în funcție de ce parte a toracelui este percutată), iar cu mediusul mâinii drepte
sau cu cele 3 degete (arătător, medius și inelar) se percută mediusul mâiii stângi. Pentru o percuţie
corectă, este necesar ca articulaţia pumnului drept să fie flexibilă, iar palma stângă să fie ferm
aplicată pe suprafaţa care se percută.

Fig 4
Hipersonoritatea pulmonară reprezintă accentuarea sonorităţii pulmonare normale şi este
consecinţa hiperinflaţiei cu aer a plămânilor. Are caracter generalizat în emfizemul pulmonar,
determinând dispariţia ariei de matitate cardiacă şi coborârea zonei de matitate hepatică.
Hipersonoritatea localizată se întâlneşte în: pneumotorax, abces pulmonar evacuat care lasă în
urmă o cicatrice numită cavernă.
Matitatea sau submatitatea apar în condiţiile dispariţiei aerului într-o zonă pulmonară sau a
interpunerii unui obstacol între plămân şi peretele toracic. Se întâlneşte în:
- Pneumonii, infarcte pulmonare ( se interpune puroi în cazul pneumoniei și sânge în cazul
infarctului pulmonar)
- Alte afecţiuni pulmonare pot determina arii de matitate sau submatitate: bronhopneumonii,
fibroze, metastaze pulmonare.
- Pleurezia marii cavităţi: matitatea este prezentă după acumularea a cel puţin 400 ml lichid, când
este evidenţiată la baza hemitoracelui. La acumulare de 500 – 2000 ml apare o matitate absolută
Examenul clinic al aparatului cardiovascular:
1. Tehnica examinării cordului:
Examinarea cordului se efectuează cu pacientul în decubit dorsal, cu jumătatea superioară a
corpului ridicată la aproximativ 30˚, examinatorul fiind plasat pe partea dreaptă a pacientului. La
examinarea unei femei cu sânii mari se deplasează sânul stâng uşor în sus sau lateral sau pacienta
este rugată să facă ea acest lucru. Camera de examinare trebuie să fie liniştită şi de preferat a se
efectua în lumină naturală.
Se efectuează în ordine: inspecţia şi palparea peretelui toracic anterior; ascultaţia zgomotelor
1 şi 2 şi a eventualelor zgomote şi sufluri supraadăugate. Zgomotele şi suflurile trebuie localizate
anatomic luând ca repere spaţiile intercostale şi liniile mediosternală, medioclaviculară şi axilare.
De asemenea, ele trebuie identificate cronologic, în relaţie cu ciclul cardiac.
Astfel, intervalul dintre Z1 şi Z2 este mai scurt faţă de intervalul dintre Z2 şi Z1; primul
interval este sistola, al doilea este diastola. La apex, Z1 este mai accentuat ca Z2, iar la baza
cordului, Z2 este mai accentuat. În unele situaţii patologice, intensităţile Z1 şi Z2 se modifică; de
exemplu, în tahicardii peste 120/min sistola şi diastola nu mai pot fi distinse ca durată (diastola
se scurtează). Atunci se recomandă palparea arterei carotide sau a impulsului apical, ambele
apărând la începutul sistolei, imediat după Z1.

2. Palparea regiunii precordiale:

Palparea completează informaţiile oferite de inspecţie, de aceea este de preferat ca cele două
metode să fie complementare. Se pot palpa şocul apexian, Z1 sau Z2 accentuate, Z3 sau Z4
patologice, pulsaţiile accentuate ale aortei sau arterei pulmonare, clacmente şi şocuri sau sufluri
cardiace intense ce au drept corespondent palpator freamătul.

Tehnica. Bolnavul este aşezat în decubit dorsal (întins pe spate) Palparea se face cu toată palma
aplicată în regiunea precordială pentru stabilirea grosieră a caracteristicelor. În cazul nedetectării
şocului apexian ( pulsația inimii), bolnavul este plasat în decubit lateral stâng (pe o parte) sau în
ortostatism (ridicat în picioare) şi este rugat să expire profund şi să-şi ţină respiraţia pentru
câteva secunde. Pentru stabilirea detaliilor se efectuează palparea cu 2 degete: index şi medius.
Principalele arii examinate sunt: apexul sau vârful inimii (sau aria VS), marginea stângă a
sternului în spaţiile intercostale 3, 4 şi 5 (aria VD), aria epigastrică (sau subxifoidiană), spaţiul 2
intercostal stâng parasternal (artera pulmonară) şi spaţiul 2 intercostal drept parasternal (aria
aortei).
Tehnica palpării pulsului: Se palpează ferm, comprimând artera cu întreaga mână pe un plan
osos. Pulsul trebuie să fie bine bătut, ritmic, ferm, fără modificări sesizabile. Cel mai bine se
percepe pulsul la nivelul arterelor radială și la nivelul arterei carotide. Pulsul trebuie verificat la
nivelul tuturor arterelor mari pentru a identifica modificări circulatorii în teritoriile suspectate.
Astfel că vom palpa pulsul la nivelul arterelor : carotidă ( la nivelul gâtului), axilară, brahială ( în
plica cotului), radială ( la nivelul încheieturii), femurală ( în zona inghinală), poplitee ( în fosa
poplitee din spatele genunchiului) , pedioasă ( pe fața internă a piciorului).

Tehnica
măsurării TA:

Tensiunea arteriala (TA) reprezinta presiunea exercitata de coloana de sange asupra peretelui
vascular, in special asupra tunicii interne-endoteliul) in timpul contractiei si relaxarii ritmice a
inimii.

Exista doua componente ale presiunii sanguine:

 presiunea sistolica - este presiunea exercitata asupra peretilor arteriali cand inima se
contracta (in sistola) - cu valori normale intre 100 si 130 mm coloana de mercur (Hg);
 presiunea diastolica - este presiunea exercitata asupra peretilor arteriali cand inima se
relaxeaza intre doua contractii (in diastola) - cu valori normale sub 85 mmHg.
Masurarea corecta a tensiunii arteriale prin metoda clasica - aparate cu mercur - sau aparate
electronice trebuie sa respecte cateva reguli:

- masurarea tensiunii arteriale (TA) sa se faca dupa 5 minute de repaus, sezand

- bratul sa fie la nivelul inimii

- sa nu se fumeze cu minim 15 minute inaintea masuratorii

- sa nu se consume cafea in ora precedenta examinarii

- sa nu se administreze stimulente adrenergice (ex. Epinefirna din descongestionantele nazale)

3. Percuția cordului:
Este o tehnică care datorită posibilităţilor paraclinice care au apărut nu mai este utilizată:
echografie, tomografie, RMN. Totuşi ea poate fi utilizată uneori când şocul apexian este slab
perceput sau chiar absent cum ar fi în cardiopatiile dilatative, pericarditele exudative, etc.
4. Ascultația cordului:
Ascultaţia cordului reprezintă etapa cea mai importantă a examenului clinic al aparatului
cardiovascular
Focarele de ascultaţie. Focarele clasice sunt mitral sau apexian (spaţiul V i.c. stâng pe linia
medio-claviculară), tricuspid (marginea stângă inferioară a sternului), aortic (spaţiul II i.c. drept
parasternal) şi pulmonar (spaţiul II i.c. stâng parasternal).
Poziţia pacientului.
1. Pacientul se află în decubit dorsal, cu trunchiul ridicat la 300, iar examinatorul în partea
dreaptă, relaxat, la marginea patului. Camera de ascultaţie trebuie să fie liniştită. Se ascultă toate
focarele. Se recomandă începerea ascultaţiei de la apex, spre marginea stângă a sternului,
ascensionând spre cel de al doilea spaţiu intercostal stâng şi ulterior drept. Alternativ, ascultaţia
se poate realiza de la baza cordului, respectând ordinea focarelor sus menţionată.
Ce se urmăreşte la ascultaţie:
- Zgomotul 1 (Z1): intensitatea, tonalitate, eventuala dedublare.
-Zgomotul 2 (Z2): intensitatea, tonalitate, dedublarea (în spaţiile 2 – 3 i.c. stâng), timbru.
- Alte zgomote în sistolă (clicuri): localizarea, momentul apariţiei (în raport cu Z1), intensitatea,
tonalitatea, efectele respiraţiei asupra lor.
- Alte zgomote în diastolă (Z3, Z4, clacmente de deschidere): localizare, momentul apariţiei,
intensitate, tonalitate, efectele respiraţiei asupra lor.
- Sufluri sistolice.
- Sufluri diastolice
- Frecătura pericardică.
Tehnica EKG:
Electrocardiograma (EKG) inregistrează activitatea electrică a miocardului cu ajutorul
unorelectrozi.
Pregătirea pacientului:
Se informează pacientul ca înregistrarea nu e dureroasă
Este rugat să colaboreze urmând intocmai recomandările asistentului medical
Este asezat în decubit pe o canapea, bratele fiind lejer întinse pe lângă corp
Membrele inferioare sunt întinse uşor depărtate, pentru ca electrozii să nu se atingă între ei
Legătura între pacient şi aparat se face prin electrozi de culori diferite.
Tehnica: pentru realizarea unui contact bun între tegument şi electrozi, aceştia se ung cu un gel
bun conducător de electricitate
Electrozii de la nivelul toracelui se montează astfel :
E1 – spaţiul IV intercostal drept parasternal,- ROSU
 E2 – spaţiul IV intercostal stâng parasternal,- GALBEN
 E3 – la jumătatea distanţei dintre V2 şi V4,- VERDE
 E4 – spaţiul V intercostal stâng pe plinia medioclaviculară,- MARO
 E5 – spaţiul V intercostal stâng pe linia axilară anterioară,- NEGRU
 E6 – spaţiul V intercostal stâng pe linia medioaxilară- VIOLET
La nivelul mâinilor se respectă regula mărului: începem mereu cu piciorul stâng și mergem
ELECTROD VERDE- PICIOR STANG
ELECTROD GALBEN- MÂNĂ STANGĂ
ELECTROD ROSU- MÂNĂ DREAPTĂ
ELECTROD NEGRU- PICIOR DREPT

Examenul clinic al aparatului digestiv:

1. Examinarea cavitații bucale:
Examenul clinic se efectuează în condiţiile unei bune iluminări, utilizând ca şi accesorii o spatulă
de limbă, oglindă, compresă de tifon şi mănuşi chirurgicale, pacientul fiind în poziţie şezândă,
confortabilă; pentru o mai bună vizualizare a palatului moale şi a orofaringelui, bolnavul va
pronunţa vocala „A”. Inspecţia trebuie să vizeze modificările tuturor elementelor anatomice şi
analiza mirosului gurii. Se vor urmări modificările la nivelul buzelor( modificări de culoare,
hidratarea buzelor, leziuni la nivelul acestora, erupții, modificări de formă), modificările de la
nivelul obrajilor (dacă sunt leziuni, afte, eritem, edem), modificările limbii ( culoarea limbii,
dacă sunt depozite albicooase la nivelul ei, modificări de formă, de volum, formațiuni la nivelul
acesteia).
Orofaringele se vizualizează prin apăsarea bazei limbii, putând evidenţia următoarele modificări:
- modificări de volum şi aspect al amigdalelor: hipertrofia amigdaliană uni- sau bilaterală,
depozite la nivelul criptelor;
- inflamaţia regiunii faringoamigdaliene (angina): eritematoasă (boli infecţioase virale şi
bacteriene), pultacee (streptococ β-hemolitic), difterică (exudat sub formă de false membrane),
herpangine (etiologie virală, erupţie veziculară), angine necrotice (agranulocitoză, leucoze);
- flegmonul amigdalian, cu tablou clinic zgomotos (febră, frisoane, disfagie, trismus);
- cancerul amigdalian (hipertrofie unilaterală, ulceraţie amigdaliană indoloră).
Se vor examina dinții prin observarea culorii, prezenței cariilor, punctelor dureroase, sângerărilor
de la nivelul acestora. Acest lucru se face cu ajutorul spatulei.

Analiza mirosului respiraţiei (halena, halitoza) poate obiectiva:

- miros fecaloid (ocluzia intestinală);
- miros de acetonă (coma diabetică cetoacidozică);
- miros de ficat crud sau fân (insuficienţa hepatică);
- miros amoniacal (stadiul uremic al bolii renale cronice);
- miros putrid, dezagreabil (igienă deficitară, stomatite, cancer gastric, diverticul esofagian).

2. Examenul clinic al abdomenului:

Înaintea descrierii metodologiei propriu-zise de examinare trebuie reamintită anatomia
topografică a abdomenului, care este importantă pentru că permite localizarea proceselor
patologice şi o proiecţie a organelor subiacente. Se folosesc mai multe sisteme de împărţire a
suprafeţei abdominale, cel mai utilizat fiind cel cu nouă cadrane,( regula 3 cu 3) delimitate de
două linii orizontale şi de două linii verticale.
Epigastrul este aria de proiecție a: lobului hepatic stâng stâng, stomacului (porţiunea antrală),
duodenului (porţiunea DI), pancreasului (regiunea cefalică), aortei (traversează epigastrul de sus
în jos, în stânga liniei mediane)
Hipocondrul drept este aria de proiecție a: lobului drept hepatic (poate depăşi cu 1 cm rebordul
costal drept), veziculei biliare, rinichiul drept spre posterior
Hipocondrul stâng este aria de proiecție a: splinei, coadei pancreasului, rinichiul stâng spre
posterior
Mezogastrul este aria de proiecție a: intestin subțire, colon transvers,
Flancul drept este aria de proiecție a: colonul ascendent, intestin subțire (jejun și ileon)
Flancul stâng este aria de proiecție a: colonului descendent
Hipogastrul este aria de proiecție a: vezicii urinare, uterului la femei
Fosă iliacă dreapta este aria de proiecție a: cecului şi apendicelui (apendicele se proiectează la
unirea 1/3 dreaptă cu 2/3 stângi pe orizontala prin crestele iliace), ovarului drept, ureterului drept
Fosa iliacă stângă este aria de proiecție a: colonului sigmoid, ovarului stâng, ureterului stâng
Examinarea trebuie să îndeplinească câteva condiţii: să se desfăşoare într-o cameră încălzită şi
bine iluminată, abdomenul pacientului trebuie dezgolit de la rebordul costal la simfiza pubiană,
medicul plasat în dreapta pacientului, iar bolnavul este aşezat în decubit dorsal pe un plan drept,
cu membrele inferioare în semiflexie, braţele relaxate pe lângă corp;
Inspecția abdomenului:
 Observăm conformaţia generală a abdomenului care în mod normal este uşor excavat,
situat sub planul toracelui şi simetric, urmărind mişcările respiratorii. Patologic poate
fi mărit de volum simetric, pe seama grăsimii subcutanate şi previscerale (obezitatea
abdominală) sau în excesul de gaz intestinal (meteorism) şi mărit pe flancuri
(“abdomen de batracian”) în ascită (apă în cavitatea abdominală); abdomenul apare
excavat sau scafoid în denutriţia severă din bolile consumptive (neoplazii, infecţii
grave). Deformaţiile asimetrice sau localizate ale abdomenului apar în cazul maselor
voluminoase, care pot fi tumori intraabdominale (chist ovarian), organomegalie
importantă (hepatomegalie), hernii şi eventraţii, cu ieşirea subcutanată a grăsimii
preperitoneale sau chiar a viscerelor, prin punctele abdominale de rezistenţă scăzută,
tumori subcutanate (lipoamele).
 Mobilizarea abdomenului cu respiraţia este un element important de urmărit, fiind
absentă în peritonite; permite precizarea existenţei tipului respirator abdominal.
 Inspecţia ombilicului poate releva deplisarea cicatricii ombilicale în creşterea presiunii
intraabdominale (ascită, sarcină avansată), hernie ombilicală (complicată cu
strangulare sau necomplicată, reductibilă)
 Mişcările peristaltice intestinale nu sunt în mod normal vizibile la suprafaţa
abdomenului; apar în obstrucţii intestinale incomplete sau localizate în epigastru, în
cazul stenozei căii de evacuare a stomacului.
 Modificările cutanate abdominale constau în prezenţa icterului, cu sau fără leziuni de
grataj (excoriaţii), a circulaţiei venoase colaterale în flancuri sau periombilical
(cirozele hepatice cu hipertensiune portală), erupţii de natură infecţioasă (micotice,
virale, bacteriene),tegumente marmorate (alternanţă de zone palide cu zone cianotice
în şoc), pigmentarea liniei albe în sarcină.
 Se urmăreşte prezenţa cicatricilor posttraumatice sau postoperatorii, a căror localizare
oferă indicaţii asupra tipului de intervenţie chirurgicală practicată, prezenţa
vergeturilor (alb-sidefii în cazul fluctuaţiilor ponderale sau la multipare, violacee în
boala Cushing), existenţa unor leziuni traumatice (echimoze, excoriaţii, hematoame,
arsuri), echimoze particulare (periombilicale – semnul Cullen şi în flancuri – semnul
Gray-Turner), apărute în pancreatitele acute severe.
Palparea abdomenului:
Poate fi monomanuală sau bimanuală, superficială sau profundă şi se efectuează după încălzirea
prealabilă a mâinilor examinatorului. Palparea trebuie să acopere întreaga suprafaţă abdominală,
având un aspect circular, pornind de la nivelul epigastrului si mergând circular în toate cadranele
până revenim înapoi în epigastru. Se va realiza inițial o palpare superficială, apoi una profundă,
Zonele dureroase s vor examina la final. Abdomenul normal este suplu, mobil cu respiraţia şi
nedureros la palpare.
Aprecierea tonusului parietal abdominal poate obiectiva creşterea regională a acestuia (apărare
musculară regională) sau creşterea generalizată a tonusului, până la contractură (abdomen „de
lemn”) în peritonită. La vârstnici peretele abdominal este flasc, hipoton. Uneori se pot palpa la
nivel parietal formaţiuni tumorale subcutanate (lipoame), noduli metastatici ombilicali sau
punctele herniare (ombilical, inghinal) şi herniile, evidenţiate prin pulsiunea la tuse; în cazul
herniilor trebuie verificată reductibilitatea acestora..
Puncte dureroase abdominale:
- Punctul epigastric : ulcer gastric
- Punctul cistic( la nivelul hipocondrului drept )- colecistite acute, litiază biliară
- Punctele apendiculare ( la nivelul fosei iliace drepte)- apendicită acută

Semnul Blumberg: palparea profundă progresivă în fosa iliacă dreaptă, urmată de decompresie
bruscă, provoacă durere vie în iritaţia peritoneală- SEMN DE APENDICITĂ ACUTĂ
Manevra Rowsing: palparea în fosa iliacă stângă şi retrograd pe cadrul colic provoacă durere în
fosa iliacă dreaptă - SEMN DE APENDICITĂ ACUTĂ

Palparea formaţiunilor tumorale abdominale reprezintă un aspect foarte important al examenului

abdominal prin precizarea caracteristicilor semiologice ale acestora: localizare topografică,
dimensiuni aproximative (diametrul maxim şi minim), conturul (regulat, neregulat), consistenţa
(moale, elastică în chisturi, dură la tumorile maligne, fluctuentă în abcese); se precizează şi
caracterul suprafaţei tumorale (netedă, nodulară), sensibilitatea (dureroasă, nedureroasă),
aderenţa la planurile superficiale şi/sau profunde (mobilitatea), modificările tegumen-telor
supraiacente (semne inflamatorii, aspect infiltrat, retracţii) şi prezenţa pulsaţiilor în cazul
formaţiunilor vasculare) sau a suflurilor, prin vase tumorale de neoformaţie.

Percuţia abdomenului :
Normal relevă o sonoritate de tip timpanic şi matitate în aria organelor parenchimatoase. Percuţia
generală a abdomenului se poate face prin mai multe metode: radiară (de la ombilic în toate
direcţiile), cruciformă (pe liniile perpendiculare intersectate prin ombilic), pe liniile anatomice
abdominale, în prelungirea celor toracice ori în evantai, pornind din etajul abdominal superior în
jos.
În prezenţa meteorismului abdominal şi a pneumoperitoneului apare timpanismul difuz;
timpanismul localizat poate apărea în cazul acumulării de gaze într-un segment al tubului
digestiv.
Ascita reprezintă o acumulare de lichid în cavitatea abdominală. În momentul în care realiăm
percuția abdomenului se observă matitate din cauză lichidului care acoperă ansele intestinale
pline cu aer ce dau zgomotul fiziologic de timpanism sau gol plin cu aer.
SEMNUL VALULUI: Ne arată dacă pacientul prezintă ascită. Plasăm o mână pe o parte a
abdomenului, cealaltă în partea opusă. Cu una dintre maini realizăm mișcări de percuție
pe o parte a abdomenului. Dacă pacientul are ascită, în mâna opusă vom simți undele apei
din interior ca niște valuri
Semnul Murphy
Ne arată dacă pacientul are risc ce colecistită acută sau litiază biliară acutizată. Rugăm pacientul să
își țină respirația în inspir, iar apoi îl apăsăm la nivelul hipocondrului drept pentru a vedea dacă
există sensibilitate dureroasă. În cazul în care pacientul resimte durere în inspir, semnul Murphy este
pozitiv. Pacientul va schița o tendință de apărare sau ferire în momentul în care îl apăsăm. Facem
această manevră pentru că în inspir vezicula biliară coboară sub grilajul costal