SEMIOLOGIA APARATULUI

RESPIRATOR ȘI CARDIOVASCULAR –
EXAMEN FIZIC

-RECAPITULARE-
Aparatul respirator

• Noțiuni de topografie
Aparatul respirator
• Proiecţia plămânilor la nivelul peretelui toracic anterior şi posterior
Aparatul respirator
• Reguli de examinare
poziţie şezând, cu toracele descoperit, iar examinarea se face la lumină
adecvată.
se efectuează, în ordine: inspecţia, palparea, percuţia, ascultaţia.
examinarea se face comparativ între cele două hemitorace şi de la vârfuri la
bazele pulmonare
examinarea toracelui posterior se efectuează cu pacientul în poziţie şezând,
cu braţele încrucişate anterior pe torace (scop - de a îndepărta parţial
omoplaţii şi a mări astfel aria examinată)
examenul toracelui anterior se face cu bolnavul în poziţie şezând, dar şi culcat
Aparatul respirator
1. INSPECȚIA
Generală
Specifică a toracelui

Inspecţia specifică a toracelui urmăreşte 

• modificările de formă ale cuştii toracice (inspecţia statică)
• globale
• localizate
• mişcările respiratorii (inspecţia dinamică)
Aparatul respirator
A. INSPECȚIA STATICĂ
- deformaţiile globale (simetrice) - interesează ambele hemitorace

• Toracele cifotic - accentuarea curburii fiziologice a coloanei toracale, cu creşterea

diametrului antero-posterior (vârstnici, osteoporoza, spondilită ankilopoietică)
• Toracele cu gibozitate - prezenţa unei angulaţii a coloanei care este proeminentă posterior
– „gibozitatea” sau cocoaşa (tuberculoza vertebrală - liza corpurilor vertebrale cu
prăbuşirea platourilor vertebrale)
• Toracele astenic sau paralitic este aplatizat
 antero-posterior, cu coastele verticalizate şi
 spaţiile intercostale înguste; unghiul epigastric
 ascuţit (afecţiuni neurologice şi 
 fibroze pulmonare)
Aparatul respirator

• Toracele emfizematos 
• mărirea globală de volum a toracelui, cu creşterea
diametrelor antero-posterior şi transversal; 
• coastele sunt orizontalizate, spaţiile intercostale
mărite, unghiul epigastric obtuz.
• amplitudinea mişcărilor respiratorii este redusă, expirul
prelungit
• în cursul inspirului are loc deplasarea anterioară a
peretelui abdomial (asincronism toracoabdominal)
• depresiunea negativă intratoracică aspiră spaţiile
intercostale determinând fenomenul de tiraj.
Aparatul respirator

• Toracele infundibuliform („de pantofar”) prezintă o înfundare în jumătatea

inferioară a sternului, care interesează şi extremităţile anterioare ale coastelor.
(afecţiunea este congenitală sau dobândită - boala cizmarilor)  
• Toracele rahitic se caracterizează prin modificări ale sternului (proeminent sau
înfundat) şi prin modificări costale – „mătănii costale”- articulaţiile condro-costale
proeminente şi nedureroase
• Toracele cifoscoliotic - prezenţa unei curburi în plan antero-posterior şi în plan
lateral, cu bombarea accentuată a unui hemitorace şi retracţia celuilalt.
Aparatul respirator
B. INSPECȚIA DINAMINCĂ
• Tipul respirator: la femei respiraţia este de tip toracic superior, la bărbaţi de tip
toracic inferior, iar la copii de tip abdominal 
• În situaţii patologice se poate întâlni respiraţie de tip:
•toracic superior la bărbaţi în afecţiuni abdominale (ascită, hepatosplenomegalii, paralizii
diafragmatice) ; 
• toracic inferior la femei (sarcină, tuberculoză sau pneumonii de lob superior, distrofii
neuromusculare).
• Frecvenţa respiratorie normală este de 14 – 18 respiraţii/min
• Inspirul este mai lung ca expirul
• Modificările ritmului respirator includ: tahipneea (peste 20/min), bradipneea
(sub 12/min)
Aparatul respirator
2. PALPAREA
• se face comparativ şi simetric pe ambele hemitorace
• se urmăresc:
• identificarea zonelor dureroase şi a eventualelor formaţiuni toracice

• expansiunea vârfurilor şi bazelor pulmonare

• palparea vibraţiilor vocale şi a freamătului pectoral.

Aparatul respirator
Expansiunea vârfurilor şi bazelor
 pulmonare (manevra Lasegue)

 examinatorul se plasează în spatele bolnavului şi cu ultimele patru degete de la ambele

mâini palpează simetric fosele supraclaviculare - pacientul execută respiraţii ample - se
apreciază amplitudinea de expansionare a vârfurilor pulmonare (normal - simetrică;
modificări - simfize ale pleurei apicale, tuberculoza apicală la copil şi neoplasmul de vârf
de pulmon)
 aprecierea expansiunii bazelor se face prin cuprinderea hemitoracelor la bază astfel:
policele celor două mâini se plasează înspre coloană, iar celelalte patru degete în
opoziţie la bazele pulmonare; în timp ce pacientul este rugat să respire adânc - se
urmăreşte depărtarea policelor de coloană. Expansiunea normală a bazelor este
simetrică şi sincronă. Diminuarea unilaterală a expansiunii toracice apare în: fibroza
pulmonară cronică, fracturi, pleurezii, pneumotorax şi obstrucţie bronşică unilaterală.
Aparatul respirator
Palparea transmiterii vibraţiilor vocale
• pacientul trebuie să vorbească tare şi să pronunţe cuvinte cu multe consoane, (33
sau 44), în timp ce examinatorul palpează simetric zonele toracelui: fosele
supraspinoase, spaţiile interscapulovertebrale, bazele pulmonare
• vibraţiile vocale se transmit egal şi simetric
accentuare  diminuare abolire

Copii (fiziologic) bilateral unilateral Obstrucții bronșice

complete 
• Neoplazii
Sdr de condensare Obezitate Obstrucție bronșică • Corpi străini
parenchimatosă Emfizem pulmonar parțială • Formațiuni
(pneumonii, fibroze) Pleurezie compresive
Pahipleurită  extrabroșice

Cavități superficiale cu
bronșie liberă (caverne,
abcese)
Aparatul respirator
Aparatul respirator

3. PERCUȚIA

• permite aprecierea prezenţei aerului, conţinutului lichidian sau solid în ţesuturile

subiacente zonei care se percută, prin producerea de vibraţii
• Percuţia directă se realizează fără interpunerea unui deget cu rol de plesimetru şi se
efectuează cu ultimele patru degete direct pe suprafaţa examinată. 
•  Percuţia indirectă foloseşte mediusul mâinii stângi ca plesimetru, palma stângă fiind lipită
de torace (ferm), iar cu mediusul mâinii drepte se percută pe falanga mijlocie a
mediusului mâinii stângi.
• se realizează în aceeaşi succesiune ca inspecţia şi palparea: se percută toracele posterior,
bilateral, simetric, de sus în jos, apoi un hemitorace lateral până în axilă, ulterior
hemitoracele controlateral până în axilă
Aparatul respirator
Aparatul respirator
Aparatul respirator
Hipersonoritatea pulmonară (timpanismul) 
• este consecinţa hiperinflaţiei cu aer a plămânilor
•  Are caracter
 Generalizat -  în emfizemul pulmonar, determinând dispariţia ariei de matitate cardiacă şi
coborârea zonei de matitate hepatică. 
 Localizat  - în vecinătatea sindroamelor de condensare pulmonară, prin hiperventilaţie
compensatorie (skodism);
                     - în prezenţa unor cavităţi superficiale (cavernă sau abces evacuate), cu                   
 diametrul peste 3 cm;
                     - în pneumotorax apare hipersonoritate timpanică.
Aparatul respirator
Matitatea sau submatitatea
•  apar în condiţiile dispariţiei aerului întro zonă pulmonară sau a interpunerii unui
obstacol între plămân şi peretele toracic.

• Se întâlneşte în: 
  - sindroamele de condensare pulmonară (pneumonii, infarcte, atelectazii) 
  - staza pulmonară din insuficienţa cardiacă: submatitate bazal bilateral sau în
dreapta. 
  - pahipleurite: dau matitate sau submatitate.
  - Relaxarea diafragmatică sau o tumoră subdiafragmatică determină matitate
bazală la nivelul unui hemitorace prin ascensionarea diafragmului.
 - pleurezia - matitatea - după acumularea a cel puţin 400 ml lichid
(baza hemitoracelui) La acumulare de 500 – 2000 ml -- matitate absolută
- delimitată superior de o linie parabolică ascendentă de la linia spinoasă la linia
axilară posterioară, care coboară anterior spre linia medioclaviculară – curba
lui Damoiseau.
Aparatul respirator
Aparatul respirator

3. ASCULTAȚIA

 La ascultaţie se apreciază: 

a. zgomotele respiratorii normale 
b. transmiterea patologică a zgomotelor normale 
c. zgomotele patologice supraadăugate
Aparatul respirator

A) Zgomote respiratorii normale

Aparatul respirator
B) Transmiterea patologică a zgomotelor normale 

Modificări patologice ale murmurului vezicular

• Intensitatea crescută poate fi 
                 - difuză - în tahipnee (prin creşterea vitezei aerului în căile aeriene) 
                             - în bronşiolite (edemul mucoasei bronşiolare)
                 - localizată în zonele de skodism sau de fibroză. 
•    Diminuarea intensităţii poate fi:
                 - difuză - la bolnavii gravi, caşectici, în îngustări ale căilor respiratorii (edem, crup difteric,
tumori), în emfizem, astm bronşic. 
                 - localizată - în obstacole ale bronşiei principale sau lobare, revărsat pleural, pneumonii,
nevralgii intercostale.
• Abolirea murmurului vezicular - obstrucţie bronşică totală (tumoră, secreţie bronşică, cheaguri,
compresiuni extrinseci),  revărsat pleural în cantitate mare,  pahipleurită.
Aparatul respirator
C) Zgomote patologice supraadăugate
Aparatul cardiovascular
Tehnica examinării cordului
- pacientul în decubit dorsal, cu jumătatea superioară a corpului ridicată la
aproximativ 30˚, examinatorul fiind plasat pe partea dreaptă a pacientului. 
- camera de examinare trebuie să fie liniştită şi de preferat a se efectua în lumină
naturală.
- se efectuează în ordine:
• inspecţia şi palparea peretelui toracic anterior; 
• ascultaţia zgomotelor 1 şi 2 şi a eventualelor zgomote şi sufluri supraadăugate.
- zgomotele şi suflurile trebuie localizate anatomic luând ca repere spaţiile intercostale
şi liniile mediosternală, medioclaviculară şi axilare. 
- trebuie identificate cronologic, în relaţie cu ciclul cardiac
-  intervalul dintre Z1 şi Z2 este mai scurt faţă de intervalul dintre Z2 şi Z1; 
- la apex, Z1 este mai accentuat ca Z2, iar la baza cordului, Z2 este mai accentuat.
Aparatul cardiovascular
1) Inspecţia regiunii precordiale
- poate identifica localizarea şocului apexian
- se poate evidenţia existenţa circulaţiei colaterale:
• venoasă – apare în cazul unei obstrucţii localizate pe vena cavă superioară şi
este însoţită de “edemul în pelerină”, respectiv “cianoza în pelerină”; localizarea
respectă toracele; 
• arterială – apare în cadrul coarctaţiei de aortă; arterele sunt bine vizualizate,
mărite de volum şi evidente la nivelul pereţilor anterior şi lateral al toracelui
superior
Aparatul cardiovascular
2) PALPARE
- se pot palpa: şocul apexian, Z1 sau Z2 accentuate, Z3 sau Z4 patologice, pulsaţiile
accentuate ale aortei sau arterei pulmonare, clacmente sau sufluri cardiace intense
(freamătul) 
- bolnavul este aşezat în decubit dorsal
- palparea se face cu toată palma aplicată în regiunea precordială pentru stabilirea
grosieră a caracteristicelor.
- în cazul nedetectării şocului apexian, bolnavul este plasat în decubit lateral stâng
sau în ortostatism şi este rugat să expire profund şi să-şi ţină respiraţia pentru
câteva secunde.
- freamătul se palpează cel mai bine prin intermediul osului, cu aplicarea fermă a
palmei pe torace
Aparatul cardiovascular
Principalele arii examinate sunt:
•  apexul (sau aria VS)
•  marginea stângă a sternului în spaţiile intercostale 3, 4 şi 5 (aria VD)
•  aria epigastrică (sau subxifoidiană)
•  spaţiul 2 intercostal stâng parasternal (artera pulmonară) 
•  spaţiul 2 intercostal drept parasternal (aria aortei)
Aparatul cardiovascular

3) Percuţia 
- în raport direct cu inima determină sunet mat - aria matităţii cardiace absolute
- percuţia regiunii în care inima este acoperită de lama de plămân determină un
sunet relativ mat - aria matităţii cardiace relative
- metoda nu este frecvent utilizată întrucât informaţiile aduse sunt puţine,
nespecifice
Aparatul cardiovascular
4) ASCULTAȚIA 
Focarele de ascultaţie (clasice) - nu trebuie să limiteze ascultaţia!!!
• mitral sau apexian (spaţiul V i.c. stâng pe linia medio-claviculară)
• tricuspid (marginea stângă inferioară a sternului)
• aortic (spaţiul II i.c. drept parasternal)
• pulmonar (spaţiul II i.c. stâng parasternal). 

Cordul trebuie ascultat cu stetoscopul în spaţiul II i.c. drept parasternal, de-a lungul
marginii stângi a sternului, de la spaţiul II la spaţiul V şi la apex.
Aparatul cardiovascular
Ascultația normală a cordului
• Zgomotul 1 (Z1)
• indică începerea sistolei ventriculare
•  sunet intens, de tonalitate joasă, cu durata de 0,10 – 0,14 sec
•  intensitate maximă în focarul mitral şi tricuspidian.
•  la producerea sa participă închiderea valvelor mitrală şi tricuspidă (componenta valvulară),
contracţia ventriculară cu precădere a VS (componenta musculară), distensia marilor vase –
aortă şi pulmonară (componenta vasculară) şi vibraţia coloanei de lichid (componenta
sanguină).
• Zgomotul 2 (Z2)
•  indică terminarea contracţie ventriculare (sistolei) şi începutul relaxării ventriculare
(diastolei)
•  format dintr-un grup de vibraţii ample, cu tonalitate înaltă
•  durata de 0,05 – 0,09 sec. la producerea sa contribuie închiderea sigmoidelor aortice şi
pulmonare, motiv pentru care ascultaţia este maximă în focarul celor două (spaţiul II i.c. drept
şi stâng). 
Aparatul cardiovascular
• Zgomotul 3 (Z3)
• indică începutul diastolei - este rezultatul umplerii ventriculare rapide şi vibraţiei peretelui
ventricular aflat în stare de relaxare.
•  are tonalitate redusă 
•  se percepe la 0,12 – 0,16 sec după Z2. Â
• se ascultă numai la copii şi persoane tinere până în 25 de ani
•  Zgomotul 4 (Z4)
•  mai poartă denumirea de „zgomot atrial” întrucât se suprapune peste sistola atrială. 
•  este determinat de contracţia atriului şi vibraţia peretelui ventricular dată de unda atrială. 
•  Fiziologic - în copilărie şi la tineri, dar cu o frecvenţă mai redusă decât Z3.
Aparatul cardiovascular
Modificări ale zgomotelor cordului

Modificări ale zgomotului 1 (Z1)

• Accentuarea Z1 - tahicardie, ritmuri cu interval PR scăzut, stări de debit cardiac
crescut (efort, anemie, hipertiroidism, sarcină, boli febrile), aritmie extrasistolică,
bloc atrioventricular total, hipertrofie VS
• Diminuarea Z1 - BAV gradul I, insuficienţa cardiacă sau cardiopatia ischemică
(scade marcat contractilitatea ventriculară); cardita reumatismală (datorită
inflamaţiei aparatului valvular) , insuficienţă cardiacă severă, colaps
posthemoragic. 
• Dedublarea Z1 - bloc de ram drept, ESV (apare dedublarea ambelor zgomote),
insuficienţă aortică, stenoza mitrală. 
Aparatul cardiovascular
Modificări ale zgomotului 2 (Z2)
• Dedublare patologică - stenoza pulmonară, bloc de ram drept 
• Creşterea intensităţii componentei A2/P2 - HTA, HTP
• Scăderea intensităţii sau absenţa componentei A2/P2 - Stenoză aortică, stenoză
pulmonară

Zgomotul 3 (Z3) - (galopul ventricular sau protodiastolic)

• se ascultă ca Z3 fiziologic
• segmentul de vârstă vizat este peste 40 de ani
• întâlnit în insuficienţa cardiacă, deprimarea contractilităţii miocardice, suprasarcină
de volum a ventriculului (insuficienţă mitrală sau tricuspidiană, defect septal atrial)
Aparatul cardiovascular

Zgomotul 4 (Z4) - (galopul atrial sau presistolic):

• se ascultă ca Z4 fiziologic
• este dat de creşterea rezistenţei la umplerea ventriculară după contracţia
atrială ca urmare a scăderii complianţei ventriculare.
• apare în hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, stenoză aortică,
cardiomiopatii, mixom atrial stâng, boală coronariană.
• Galopul atrial stâng se ascultă la apex sau la jumătatea distanţei dintre apex şi
apendicele xifoid.
Aparatul cardiovascular

Suflurile cardiace
• reprezintă vibraţii sonore caracterizate prin durata mai lungă
• descris după o serie de caracteristici
• cronologie (sistolic/diastolic)
• formă (configuraţie) - crescendo (creşte în intensitate), descrescendo (scade în intensitate),
crescendo-descrescendo (creşte, apoi scade), în platou
• focarul de maximă intensitate
• iradierea
• intensitatea - suflurilor sistolice este de la 1 la 6, iar a suflurilor diastolice de la 1 la 4
• tonalitatea (timbrul) - înaltă, medie sau joasă
• calitatea - suflant, aspru (rugos), tip uruitură, muzical