Respirația

Lungu Alina-Elena
 RESPIRAŢIA
Sistemul respirator: ansamblul tuturor organelor a
căror funcţie principală este de a asigura schimburile
gazoase între mediul exterior şi interior.
Cuprinde: -căile respiratorii
-plămânii.

A. Căile respiratorii:
EXTRAPULMONARE: CAV. NAZALĂ-
BRONHII PRINCIPALE
INTRAPULMONARE (ARBORE BRONȘIC): bronhii-
alveole
 Cavitatea nazală

formată din două spaţii

simetrice numite fose nazale
situaţie:
-sub baza craniului
-deasupra cavităţii bucale
comunicări:
-cu exteriorul prin narine
-cu faringele prin coane
 Faringele
-răspântie între calea
respiratorie şi cea
digestivă.

Laringele:
funcţii: - respiratorie
- fonatorie.
 Traheea:
-sub formă de tub
- continuă laringele
- lungime de 10-12 cm
- la nivelul T4 se împarte
în două bronhii.

Bronhiile:
pătrund în plămân prin hil
se ramifică intrapulmonar
formând arborele bronşic.
 B. Plămânii
Principalele organe ale
respiraţiei
Situaţi în cavitatea toracică
Capacitate totala de 5000ml aer
cu variaţii individuale
Pleura: înveleşte plămânii
Formată din:- foiţă parietală
- foiţă viscerală
Cavitatea pleurală:
-virtuală
- lamă fină de lichid
pleural
 Respiraţia: schimbul de oxigen şi dioxid de carbon dintre organism şi
mediu
Funcţional :- ventilaţia pulmonară
- difuziunea gazelor
- transportul gazelor
- reglarea ventilaţiei.
I. VENTILAŢIA PULMONARĂ
- variaţiile ciclice ale volumului cutiei toracice urmate de mişcările în acelaşi sens ale
plămânilor asigură ventilaţia pulmonară; aceste variaţii se realizează prin două mişcări în
sens opus: expiratorie şi inspiratorie.
Mecanica ventilaţiei pulmonare
Dimensiunile plămânilor:
variază prin distensie şi retracţie
influenţate de: -ridicarea şi coborârea diafragmului
-ridicarea şi coborârea coastelor
respiraţia normală, de repaus, asigurată aproape în întregime de ridicarea şi
coborârea diafragmului
în timpul inspirului : contracţia diafragmului trage în jos faţa bazală a plămânului,
grilajul costal se ridică proiectând sternul înainte, acesta depărtându-se de coloana
vertebrală ceea ce măreşte diametrul antero-posterior cu aproximativ 20% in
inspiraţia maximă .
-în timpul expirului: diafragmul se relaxează, grilajul costal coboară, iar
retracţia elastică a plămânului, a peretelui toracic şi a structurilor
abdominale comprimă plămânii.
muşchii: inspiratori, expiratori.
Presiunea pleurală
-reprezintă presiunea din cavitatea pleurală;
→
-există o absorbţie (sucţiune) permanentă a lichidului pleural presiune
negativă la nivelul cavităţii pleurale;
-variază cu fazele respiraţiei (accentuarea negativitatii in inspir)
Presiunea alveolară
-reprezintă presiunea din alveolele pulmonare;
în repaus presiunea alveolară este egală cu presiunea atmosferică (0 cm
H2O);
pentru a permite pătrunderea aerului în plămân presiunea trebuie sa fie
negativă, astfel încât in timpul unei inspiraţii normale (2 sec)devine – 1 cm
H20;
în timpul unei inspiraţii normale pătrund în plămân aproximativ 500 ml aer;
- în timpul expirului (2-3 sec) presiunea alveolară devine pozitivă ajungând la + 1cm
H20 şi forţează 500 ml aer să iasă din plămân.
Forţele elastice pulmonare (de recul)
stau la baza realizării expiraţiei
două tipuri: -forţele elastice ale ţesutului pulmonar
-forţele elastice produse de tensiunea superficială a
surfactantului
Surfactantul= lichid tensioactiv care căptuşeşte la interior pereţii alveolari şi
alte spaţii aeriene pulmonare.
Volume şi capacităţi pulmonare
studiul ventilaţiei pulmonare= spirometrie= înregistrarea volumului aerului
deplasat spre interiorul, respectiv exteriorul plămânilor.
Volume pulmonare- în număr de patru; suma lor reprezintă volumul maxim pe
care îl poate atinge presiunea pulmonară.
1. VC- volumul inspirat şi expirat în timpul respiraţiei normale
- în medie 500 ml
2. VIR- volumul inspirat peste VC
- circa 1500 ml
 IV.REGLAREA VENTILAŢIEI

centrii nervoşi ai respiraţiei sunt situaţi în bulb şi punte;

Stimuli sunt inregistrati de :
- chemoreceptorii de la nivelul formaţiunilor nervoase;
- chemoreceptorii de la nivelul unor vase de sânge.