FIZIOLOGIA

APARATULUI
RESPIRATOR
► Respiratia reprezinta schimbul de oxigen si
dioxid de carbon dintre organism si mediu.Din
punct de vedere functional ,respiratia poate fi
impartita in patru etape
► 1.ventilatia pulmonara, adica deplasarea aerului
in ambele sensuri intre alveolele pulmonare si
atmosfera;
► 2.difuziunea O2 si CO2 intre alveolele pulmonare
si sange;
► 3.transportul O2 si CO2 prin sange si lichidele
organismului catre si de la celule;
► 4.reglarea respiratiei.
 VENTILATIA PULMONARA

► Dimensiunile plamanilor pot varia ,prin distensie

si retractie ,in doua moduri:prin miscarile de
ridicare si coborare ale diafragmului ,care
alungesc si scurteaza cavitatea toracica, si prin
ridicarea si coborarea coastelor, care determina
cresterea si descresterea diametrului antero-
posterior al cavitatii toracice.Respiratia normala,
de repaus, se realizeaza aproape in intregime
prin miscarile din prima categorie ,adica in urma
miscarii diafragmului.
► In timpul inspiratiei,contractia diafragmului
trage in jos suprafata inferioara a
plamanilor.Apoi, in timpul expiratiei
linistite ,diafragmul se relaxeaza,iar
retractia elastica a plamanilor ,a peretelui
toracic si structurile abdominale comprima
plamanii. Deoarece fortele traco-
pulmonare sunt insuficiente,producerea
expiratiei fortate necesita o forta
suplimentara ,obtinuta prin contractia
muschilor abdominali ,care imping
continutul abdominal catre diafragm.
►A doua cale de expansionare a plamanilor o
reprezinta ridicarea grilajului costal.In pozitia de
repaus, acesta este coborat, permitand sternului
sa se apropie de coloana vertebrala; cand
grilajul costal se ridica, acesta proiecteaza
inainte sternul, care se indeparteaza de coloana
vertebrala, care mareste diametrul antero-
posterior cu aproximativ 20% in inspiratia
maxima fata de expiratie.Muschii care determina
ridicarea grilajului costal se denumesc muschi
inspiratori si sunt ,in spacial, muschii
gatului.Muschii care determina coborarea
grilajului sunt muschii expiratori , cum sunt ,de
exemplu, muschii drepti abdominali.
► Daca nu exista nicio forta care sa il
mentina plin cu aer, plamanul ,care are o
structura elastica, se desumfla ca un
balon.Intre plamani si peretii cutiei
toracice nu exista niciun punct de atasare,
ei fiind fixati doar prin hil la nivelul
mediastinului. Astfel, plamanul pluteste in
cavitatea toracica inconjurat de un strat
subtire de lichid pleural, care reduce
frecarile generate de miscarile sale in
aceasta cavitate.
► Mai mult, pomparea continua a acestui
lichid in canalele limfatice mentine o
usoara succtiune intre suprafata pleurei
viscerale si cea a pleurei parietale.Astfel,
suprafata plamanilor este atasata
permanent de fata interna a cutiei
toracice.Cand aceasta se expansioneaza si
revine apoi la pozitia initiala, plamanii
urmeaza aceste miscari ,care, in plus,sunt
mai usurate de suprafetele pleurale bine
lubrifiate.
► Presiunea pleurala este presiunea din spatiul
ingust cuprins intre pleura viscerala si cea
parietala.In mod normal, exista o succtiune
permanenta a lichidului din acest spatiu, ceea ce
duce la o mica presiune negativa la acest nivel
(adica mai mica decat valoarea celei
atmosferice).Presiunea pleurala normala la
inceputul inspirului este de aproximativ -5cm
H2O.Acesta este nivelul de presiune necesar
pentru a mentine plamanii destinsi in timpul
repausului.Apoi, in timpul inspiratiei normale,
expansiunea cutiei toracice trage suprafata
plamanilor cu o forta mai mare, astfel incat
creeaza o presiune negativa interpleurala de -7,5
cm H2O.
► Presiunea alveolara este presiunea din interiorul
alveolelor pulmonare.In repaus ,cand glota este
deschisa, aerul nu circula intre plamani si
atmosfera; in acest moment presiunea in orice
parte a arborelui respirator este egala cu
presiunea atmosferica, considerata 0 cm
H2O.Pentru a permite patrunderea aerului in
plamani in timpul inspiratiei, presiunea in alveole
trebuie sa scada sub presiunea atmosferica; in
timpul unei inspiratii normale devine -1 cm
H2O.Aceasta presiune negativa usoara este
suficienta pentru ca ,in cele 2 secunde necesare
inspiratiei, in plamani sa patrunda aproximativ
500 ml aer.
► Variatiiopuse apar in timpul expiratiei:
presiunea alveolara creste la aproximativ
+1 cm H2O, ceea ce forteaza 500 ml aer
sa iasa din plamani in 2-3 secunde ,cat
dureaza expiratia.
► Complianta pulmonara este data de
masura cu care plamanii cresc in volum
pentru fiecare unitate de crestere a
presiunii transpulmonare(presiunea
pleurala minus presiunea
alveolara).Complianta totala pulmonara
normala la adult este de 200 ml/cm H2O.
► Prin inregistrarea diagramei compliantei
pulmonare, alcatuita din curba compliantei
inspiratorii si a celei expiratorii, se observa
aspesctul diferit al celor doua curbe, iar
aspectul particular al diagramei se
datoreaza fortelor elastice
pulmonare.Acestea pot fi impartite in doua
grupe: forte elastice ale tesutului
pulmonar insusi si fortele elastice produse
de tensiunea superficiale a lichidului care
capuseste la interior peretii alveolari si alte
spatii aeriene pulmonare.
► Plamanii contin cantitati mari de colagen si
elastina.Fibrele de elastina sunt intinse la volume
pulmonare mici si medii, iar cele de colagen
previn supradistensia la volume pulmonare
mari.Fortele elastice determinate de tensiunea
superficiala sunt mult mai complexe
,reprezentand 2/3 din totalul fortelor elastice in
plamanii normali; in plus, forta elastica
determinata de tensiunea superficiala se
modifica foarte mult atunci cand surfactantul nu
este prezent in lichid alveolar.Fortele de tensiune
superficiale se manifesta la interfata dintre doua
stari de agregare diferite(de exemplu, lichid si
gaz).Aceste forte au tendinta de a micsora
suprafata de contact.
► Alte roluri ale surfactantului:
► 1.cresterea razei alveolare, ceea ce
determina cresterea compliantei
pulmonare si scaderea lucrului mecanic al
respiratiei
► 2.scaderea filtrarii la nivelul capilarelor
pulmonare.
► Complianta intregului sistem pulmonar
(plamani si cutia toracica) este diferita de
cea a plamanilor izolati, fiind de 110 ml
aer/cm H2O.
► Suprafata interna a alveolelor este
acoperita de un strat subtire de lichid ,iar
in alveole exista aer,deci si aici vor apare
forte de tensiune superficiala ,care
determina micsorarea suprafetei de
contact;ca urmare, aerul alveolar are
tendinta de a iesi din alveole ,iar acestea
tind sa colabeze.Deoarece acest fenomen
apare in toate spatiile
aerienepulmonare ,efectul net este o
foerta rezultanta a intregului plaman,
denumita forta de tensiune superficiala.
► Surfactantul este un agent activ de
suprafata ,adica atunci cand se
raspandeste pe toata suprafata unui lichid
ii reduce acestuia tensiunea
superficiala.Surfactantul este secretat de
celulele epiteliale alveolare de tip II si este
un amestec complex de fosfolipide
,proteine si ioni.Astfel ,pentru alveolele cu
raza de 100 μ si captusite cu surfactant
pulmonar normal, valoarea presiunii
determinata de tensiunea superficiala este
de 4 cm H2O,iar aceeasi presiune fara
surfactant este de 18 cm H2O.
► Lucrul mecanic al respiratiei.In respiratia normala de
repaus,contractia musculaturii inspiratorii are loc in inspir ,
in timp ce expirul este in intregime un proces pasiv
,determinat de reculul elastic al plamanilor si structurilor
elastice ale cutiei toracice.Ca urmare,muschii respiratori
efectueaza lucru mecanic doar pentru a produce
inspirul.Acest lucru mecanic poate fi impartit in trei
fractiuni diferite:
1.cea necesara pentru expansionarea plamanilor impotriva
propriilor lor forte elastice ,numita travaliu compliant sau
lucru mecanic elastic;
2. cea necesara pentru depasirea vascozitatii pulmonare si a
structurilor peretelui toracic , numita lucru mecanic al
rezistentei tisulare;
3.cea necesara pentru depasirea rezistentei opuse de caile
aeriene la trecerea aerului spre interiorul plamanilor,
numita lucru mecanic al rezistentei cailor aeriene.
► Energia necesara in respiratie.In timpul
respiratiei normale de repaus ,doar 3-5%
din energia cheltuita de organism este
ceruta de necesitatile energetice ale
proceselor ventilatorii pulmonare.In
schimb, in timpul unui efort fizic intens
,necesarul de energie poate creste de
pana la 50 de ori fata de repaus.
 Volume si capacitati pulmonare
► O metoda simpla pentru studiul ventilatiei pulmonare este
inregistrarea volumului aerului deplasat spre interiorul si
,respectiv,exteriorul plamanilor, procedeu numit spirometrie(datorita
denumirii aparatului utilizat,spirometru).
► Exista patru volume pulmonare diferite,care,adunate,totalizeaza
volumul maxim pe care il poate atinge expansiunea
pulmonara.Semnificatia acestor volume este urmatoarea:
► *Volumul curent este volumul de aer inspirat si expirat in timpul
respiratiei normale(in medie 500ml)
► *Volumul inspirator de rezerva este un volum suplimentar de
aer care poate fi inspirat peste volumul curent(3000ml)
► *Volumul expirator de rezerva reprezinta cantitatea
suplimentara de aer care poate fi expirata in urma unei expiratii
fortate dupa expirarea unui volum curent(1100ml)
► *Volumul rezidual este volumul de aer care ramane in plamani si
dupa o expiratie fortata (1200ml)
► Capacitatile pulmonare sunt sume de doua sau mai multe
volume pulmonare.
► *capacitatea inspiratorie ,egala cu suma dintre volumul curent si
volumul inspirator de rezerva, reprezinta cantitatea de aer pe care o
persoana o poate respira pornind de la nivelul expirator normal
pana la densitatea maxima a plamanilor (3500 ml).
► *capacitatea reziduala functionala,egala cu suma dintre
volumul expirator de rezerva si volumul rezidual ,reprezinta
cantitatea de aer ce ramane in plamani la sfarsitul unei expiratii
normale(2300 ml).
► *capacitatea vitala ,egala cu suma dintre volumul inspirator de
rezerva ,volumul curent si volumul expirator de rezerva ,reprezinta
volumul maxim de aer pe care o persoana il poate scoate din
plamani dupa o inspiratie maxima (4600 ml).
► *capacitatea pulmonara totala ,egala cu capacitatea vitala plus
volumul rezidual,reprezinta volumul maxim pana la care pot fi
expansionati plamanii prin efort inspirator maxim (5800 ml).
► Toate volumele si capacitatile pulmonare sunt cu 20-25% mai
mici la femei decat la barbati;de asemenea, ele sunt mai mari la
atleti si mai mici la persoane astenice.
► Cu exceptia volumului rezidual,celelalte volume pulmonare se
masoara spirometric.Pentru masurarea volumului rezidual, ca si a
capacitatilor care il include se utilizeaza alte metode de masurare:
metoda dilutiei sau tehnica pletismografica
► Volumul respirator pe minut este cantitatea totala de
aer deplasata in arborele respirator in fiecare minut si
este egal cu produsul dintre volumul curent si frecventa
respiratorie(volum curent 500ml; frecventa respiratorie-
12 respiratii/min),fiind egal cu 6l/min.In diferite conditii
fiziologice si patologice ,aceste valori se pot modifica
foarte mult.
► Ventilatia alveolara este volumul de aer care
ajunge in zona alveolara a tractului respirator in fiecare
minut si participa la schimburile de gaze respiratorii.
Valoarea sa medie este de 4,5-5l/min, deci numai o
parte din volumul respirator pe minutlrestul reprezinta
ventilatia spatiului mort(aer care umple caile aeriene
pana la bronhiile terminale).Ventilatia alveolara este unul
dintre factorii majori care determina presiunile partiale
ale oxigenului si dixidului de carbon in alveole
 DIFUZIUNEA
► Dupa ventilatia alveolara urmeaza o noua etapa
procesului respirator ,aceasta este difuziunea oxigenului
din alveole in sangele capilar si difuziunea in sens invers
a dioxidului de carbon.
► Toate gazele implicate in fiziologia respiratiei sunt
molecule simple , libere sa se miste unele printre
altele ,proces denumit difuziune.Afirmatia este valabila si
pentru gazele dizolvate in lichidele si tesuturile
organismului.
► Pentru ca difuziunea sa poata avea loc este necesara o
sursa de energie.Aceasta rezulta din insasi cinetica
moleculelor.Se stie ca toate moleculele intregii materii se
afla intr-o continua miscare,ce nu inceteaza decat la
temperatura zero absolut.
► Moleculele libere, neatasate unele de altele,se
deplaseaza in linie dreapta cu o viteza foarte
mare,pana ce se lovesc de o alta molecula.Apoi
ele se resping reciproc,luand alte directii de
miscare pe care le pastreaza pana la o noua
coliziune.In acest mod, moleculele se misca
rapid unele printre altele.
► Cauza presiunii este impactul constant al
moleculelor cu o suprafata, in timpul miscarii
lor.Asadar,presiunea exercitata de gazele
respiratorii pe suprafetele cailor respiratorii si ale
alveolelor este proportionala,in orice moment, cu
suma fortelor de impact dintre moleculele
gazului si aceste suprafete.
► In fiziologia respiratiei avem de-a face cu un amestec
gazos ,continand mai ales oxigen,azot si dioxid de
carbon.
► Rata difuziunii acestora va fi direct proportionala cu
presiunea exercitata de catre fiecare gaz in parte,
denumita presiunea partiala a gazelor.Gazele dizolvate in
apa sau in tesuturi dezvolta, de asemenea, presiuni,
deorece moleculele acestora se misca dezordonat,
posedand energie cinetica la fel ca si in stare gazoasa.
► Imediat ce aerul a patruns in caile respiratorii, apa de
la suprafata acestora se evapora, umezindu-l. Presiunea
exercitata de catre moleculele de apa spre a se
desprinde de suprafata apei se numeste presiunea
vaporilor de apa. La temperatura normala a corpului,
37grade C, valoarea presiunii vaporilor de apa este de
47 mmHg.
► Concentratia gazelor in aerul alveolar este foarte
diferita de cea din aerul atmosferic.Exista cateva
cauze ale acestor diferente.Mai intai, cu fiecare
respiratie ,aerul alveolar este inlocuit partial cu
aer atmosferic.In al doilea rand, din aerul
alveolar este extras permanent oxigenul si
primindu-se permanent dioxid de carbon din
sangele pulmonar.In al treilea rand, aerul
atmosferic uscat care patrunde in caile
respiratorii este umezit inainte de a ajunge la
alveole.
► Capacitatea reziduala functionala este de 2300
ml.Cu fiecare respiratie patrund in alveole 350
ml aer si acelasi volum de aer este respirat.
Rezulta ca numai o septime din volumul de aer
alveolar este reinnoit cu fiecare respiratie.
► In cazul unei ventilatii alveolare normale sunt necesare
17 secunde pentru a reinnoi jumatate din volumul de aer
alveolar. Aerisirea lenta a aerului alveolar este foarte
importanta pentru prevenirea schimbarilor bruste ale
concentratiei sangvine a gazelor.
► Unitatea respiratorie este alcatuita dintr-o
bronhiola respiratorie, ducturi alveolare, antumuri si
alveole. Exista aproximativ 300 de milioane de alveole
pentru ambii plamani, fiecare avand un diametru de
aproximativ 0,2 mm. Peretii alveolelor sunt extremi de
subtiri, iar intre ei se afla o retea de capilare bogat
anastomozate intre ele. Datorita acestor plexuri capilare
extrem de extinse, schimbul de gaze dintre aerul
alveolar si sangele capilar devine posibil si are loc prin
membranele respiratorii sau membranele pulmonare.
► Membrana respiratorie este alcatuita din: 1.endoteliul
capilar; 2.interstitiul pulmonar; 3.epiteliul alveolar;
4.surfactant. Grosimea sa medie este de 0,6µ ,putand
atinge, in anumite locuri , 0,2 µ. Suprafata sa este de 50-
100 m².
► Factorii care infuenteaza rata difuziunii gazelor
prin membrana respiratorie sunt: 1.presiunea partiala
a gazului in alveola; 2.presiunea partiala a gazului in
capilarul pulmonar; 3. Coeficientul de difuziunea al
gazului (este specific pentru fiecare tip de molecula si
este proportional cu solubilitatea gazului in membrana,
invers proportional cu radacina patrata a greutatii
moleculare a gazului si direct proportionala cu
temperatura absoluta; rata difuziunii prin membrana
respiratorie este aproape cu rata difuziunii in apa);
4.dimensiunile membranei respiratorii(invers proportional
cu grosimea si direct proportional cu suprafata sa).
► Capacitatea de difuziune a membranei respiratorii
este volumul unui gaz care difuzeaza prin membrana in
fiecare minut, la o diferenta de presiune de 1 mmHg.Toti
factorii care afecteaza difuziunea prin membrana
respiratorie pot afecta si capacitatea de difuziune.
► Capacitatea de difuziune pentru oxigen la adultul
tanar, in conditii de repaus, este de 21ml/min/mmHg.
► In timpul eforturilor fizice sau in alte conditii care
maresc mult debitul sangvin pulmonar si ventilatia
alveolara, capacitatea de difuziune pentru oxigen, la
adultul tanar sanatos, poate creste la o valoare maxima
de
► 65 ml/min/mmHg. Aceasta crestere se datoreaza mai
ales deschiderii suplimentare de capilare pulmonare,
care erau inchise in stare de repaus, crescand astfel
suprafata de schimb.
► Astfel,in timul efortului fizic , oxigenarea sangelui creste
nu numai ca urmare a cresterii ventilatiei , ci si datorita
cresterii capacitatii membranei respiratorii de a transfera
oxigenul in sange.
► Capacitatea de difuziune pentru dioxidul de carbon se
estimeaza tinand cont de faptul ca pentru acest gaz
coeficientul de difuziune este de 20 de ori mai mare ca
al oxigenului; astfel, la adultul sanatos , in repaus,
capacitatea de difuziune este de 400-450 ml/min/mmHg
si de 1200-1300 ml/min/mmHg, in conditii de effort fizic.
► Factorii care influenteaza capacitatea de difuziune a
plamanilor tin de proprietatile sistemului pulmonar
(componentul membrana respiratorie) si de rata de
reactie a gazelor cu hemoglobina (componentul sange,
reprezentat de timpul de reactie si de cantitatea de
hemoglobina). Fiecare dintre acesti factori reprezinta o
rezistenta la transferul gazelor.
► Echilibrarea.Difuziunea oxigenului se face din aerul
alveolar spre sange din capilarele pulmonare, deoarece
presiunea partiala a O2 in aerul alveolar este de 100
mmHg,iar in sangele ce intra in capilarele pulmonare
este de 40 mmHg.Dupa ce traverseaza membrana
respiratorie, moleculele de O2 se dizolva in plasma, ceea
ce duce la cresterea presiunii partiale a O2 in plasma;
consecutiv, O2 difuzeaza in hematii, unde se combina cu
hemoglobina.In mod normal, egalarea presiunilor
partiale, alveolara si sangvina, ale O2 se face in 0,25
secunde. Hematia petrece, in medie, 0,75 secunde in
capilarul pulmonar; daca echilibrarea apare in 0,25
secunde, ramane un interval de 0,50 secunde , numit
margine de siguranta , si care asigura o preluare
adecvata a O2 in timpul unor perioade de stres (effort
fizic, expunere la altitudini mare etc).
► Difuziunea CO2 se face dinspre sangele din
capilarele pulmonare spre alveole, deoarece
presiunea partiala a CO2 in sange din capilarele
pulmonare este de 46 mmHg, iar in aerul
alveolar de 40 mmHg. Desi gradientul de
difuziune al CO2 este de doar o zecime din cel al
O2, CO2 difuzeaza de 20 de ori mai repede
decat O2, deoarece este de 25 de ori mai solubil
in lichidele organismului decat O2.In mod
normal, egalarea presiunilor partiale, alveolara si
sangvina, ale CO2 se face in 0,25 secunde.
 TRANSPORTUL GAZELOR
► Transportul O2. Dupa ce difuzeaza prin membrana
respiratorie,oxigenul se dizolva in plasma din capilarele
pulmonare; din plasma, O2 difuzeaza in eritrocite, unde
se combina reversibil cu ionii de fier din structura
hemoglobinei, transformand deoxihemoglobina in
oxihemoglobina. Fiecare gram de hemoglobina se poate
combina cu maximum 1,34ml O2; in mod normal, exista
12-15 g hemoglobina/dl sange. Astfel, sangele arterial
transporta 20 ml O2/dl, din care 98,5% este transportat
de hemoglobina, iar 1,5% dizolvat in plasma.Fiecare
molecula de hemoglobina se poate combina cu
maximum 4 molecule de O2, situatie in care saturarea
hemoglobinei cu O2 este de 100%. Cantitatea de O2 ce
se combina cu hemoglobina depinde de presiunea
partiala a O2, asa cum se observa si din curba de
asociere (disociere) a hemoglobinei cu oxigenul, care nu
este liniara, ci are aspect de S italic.
► Afinitatea hemoglobinei pentru o2 este invers
proportionala cu P50 (care reprezinta presiunea partiala
a O2 la care saturatia hemoglobinei cu O2 este de
50%).Valoarea normala a lui P50 in sangele arterial este
de 27 mmHg. Hemoglobina este o enzima alosterica ce
interactioneaza cu O2; de aceea , afinitatea ei pentru O2
poate fi modificata de diferiti liganzi.Astfel, scaderea pH-
ului, cresterea temperaturii, a presiunii partiale a CO2 si
a concentratiei de 2,3 DPG determina scaderea afinitatii
hemoglobinei pentru O2, ilustrata prin scaderea valorii
lui P50. Variatiile in sens invers ale acestor parametri
determina cresterea afinitatii hemoglobinei pentru O2.
► La nivelul tesuturilor, presiunea partiala a O2 este de
40 mmHg, iar O2 va difuza din plasma in interstitii si de
aici in celule.Are loc scaderea rapida a presiunii partiale
a O2 plasmatic, fapt ce determina disocierea
oxihemoglobinei, hemoglobina ramanand saturata in
proportie de 50-70%.
► Fiecare100 ml sange elibereaza in
tesuturi, in repaus, cate 7 ml O2.Acesta
este coeficientul de utilizare a O2.
► In timpul efortului fizic, acest coeficient
poate creste la 12%. Prin cedarea O2 la
tesuturi,o parte din oxiheloglobina devine
hemoglobina redusa, care imprima
sangelui venos culoarea rosu-violaceu
caracteristica.
► Transportul CO2. CO2 este rezultatul final al
proceselor oxidative tisulare.El difuzeaza din celule in
capilare, determinand cresterea presiunii sale partiale in
sangele venos cu 5-6 mmHg fata de sangele arterial.
► Co2 este transportat prin sange sub mai multe forme:
1.dizolvat fizic in plasma(5%); 2.sub forma de
carbaminohemoglobina, ce rezulta prin combinarea CO2
cu gruparile NH2 terminale din lanturile proteice ale
hemoglobinei(5%); 3.sub forma de bicarbonat
plasmatic(90%), obtinut prin fenomenul de membrana
Hamburger sau fenomenul migrarii clorului, care are loc
la nivelul eritrocitelor (CO2 intra in eritrocit,unde,in
prezenta anhidrahei carbonice, reactioneaza rapid cu
apa, formand acid carbonic; acesta disociaza in ion de
hidrogen si ion de bicarbonat,cel din urma difuzand in
plasma; ionul de hidrogen este neutralizat de
hemoglobina redusa).
► Deoarece ionul bicarbonat este incarcat
negativ, iar membrana eritrocitului este
relativ impermeabila pentru cationi, iesirea
ionului bicarbonat din celula determina o
scadere a numarului de sarcini electrice
negative in interiorul celulei; pentru
neutralizarea acestui efect, ionul de clor
difuzeaza din plasma in eritrocit).
 REGLAREA RESPIRATIEI
Mecanismele sistemului nervos central

► Muschii respiratori sunt muschi scheletici si, ca urmare,

pentru a se contracta au nevoie de stimuli electrici
transmisi de la nivelul sistemului nervos central.Acesti
stimuli sunt transmisi prin intermediul nervilor somatici.
Muschiul inspirator cel mai important, diafragmul, este
inervat prin fibre motorii ale nervilor frenici, care isi au
originea in regiunea cervicala a maduvei spinarii.
Impulsurile ajung la nivelul nervilor frenici pe cai voluntare
sau involuntare ale SNC.Aceasta dualitate a caii de
conducere permite controlul voluntar al respiratiei in timpul
unor activitati cum sunt: vorbitul, cantatul, inotul, alaturi
de controlul involuntar, care permite oamenilor sa respire
automat ,fara efort constient.
► Centrii bulbari.Ritmul de baza,involuntar,automat al
respiratiei este generat in bulbul rahidian, dar sursa
exact si mecanismul de generare raman necunoscute.
Respiratia spontanaare loc atat timp cat bulbul rahidian
si maduva spinarii sunt intacte.Bilateral, in bulb,
existadoua grupuri de neuroni care genereaza ritmul de
baza: grupul respirator dorsal(GRD) si grupul respirator
ventral (GRV).
► Activitatea nervoasa din alte zone ale SNC (punte,
talamus,SRAA,cortex cerebral) si aferentele nervilor vag,
glosofaringian si ale nervilor somatici inluenteaza
activitatea GRD si a GRV. GRD se afla bilateral in bulb,
localizat in nucleul tractului solitar.Neuronii acestui grup
sunt neuronii inspiratori(descarca impulsuri in timpul
inspiratiei).
► Sunt considerati generatorii ritmului primar al
respiratiei, deoarece activitatea lor creste gradat
in timpul inspirului; activitatea lor electrica a fost
asemanata cu o rampa, deoarece ea prezinta un
crescendo in timpul inspirului, dupa care dispare
rapid.Astfel, in respiratia normala, semnalul
incepe foarte slab si creste uniform, in timp de 2
secunde, luand aspectul unei pante
ascendente(rampe). El inceteaza brusc pentru
urmatoarele 3 secunde si apoi se reia un alt
ciclu; acest model se repeta permanent.
Avantajul unui astfel de semnal este ca el
determina o crestere uniforma a volumului
plamanilor in timpul inspiratiei.
► Aferentele la GRD sunt in primul rand de la
nervii vag si glosofaringian, care aduc informatii
de la chemoreceptorii mecanici din
plamani.Activitatea GRD este stimulata de
scaderea presiunii partiale a O2, de cresterea
presiunii partiale a CO2, de scaderea pH-ului, de
cresterea activitatii la nivelul SRAA. Activitatea
GRD este inhibata de destinderea plamanilor,
prin impulsuri primite de la receptorii de
intindere din plamani. Eferentele de la GRD
merg la motoneuronii intercostali si la nervul
frenic controlaterali, precum si la GRV. GRV este
localizat la 5 mm anterior si lateral de
GRD.Neuronii acestui grup raman aproape total
inactivi in timpul respiratiei normale linistite.
► Prin urmare, respiratia normala de repaus este
controlata numai de semnale inspiratorii repetitive din
GRD, transmise in principal catre diafragm, iar expiratia
rezulta din reculul elastic al cutiei toracice si al
plamanilor. Cand semnalele pentru cresterea ventilatiei
pulmonare devin mai mari decat normal, semnalele
respiratorii se indreapta dinspre mecanismul oscilator de
baza al GRD catre GRV. In consecinta, doar in aceasta
situatie GRV isi aduce contributia la coordonarea
respiaratiei. Stimularea electrica a unor neuroni din GRV
determina inspiratia, in timp ce stimularea altora
determina expiratia. Deci, acesti neuroni contribuie atat
la inspiratie, cat si la expiratie. In plus, ei sunt implicati
in elaborarea unor semnale expiratorii puternice catre
muschii abdominali in timpul expiratiei fortate( astfel,
aceasta arie opereaza ca un mecanism de
suprastimulare, cand sunt necesare nivele inalte ale
ventilatiei pulmonare).
► Centrii pontini sunt arii ale trunchiului cerebral
ce modifica activitatea centrilor bulbari
respiratori.
► Centrul apneustic se gaseste in zona
caudala a puntii, dar nu a fost identificat ca
entitate neuronala.Eferentele de la acest centru
determina cresterea duratei inspiratiei,
micsorand frecventa respiratorie; rezultatul este
un inspir mai adanc si mai prelungit.In mod
normal, centrul apneustic este inhibat de
impulsuri transmise prin nervul vag si de
activitatea centrului pneumotaxic. Vagotomia
bilaterala si distrugerea centrului pneumotaxic
determina perioade prelungite de inspir
(apneusis).
► Centrul pneumotaxic ,localizat dorsal,in
puntea superioara , transmite continuu impulsuri
catre aria inspiratorie.Efectul principal al acestora
este de a controla punctul de intrerupere al
pantei inspiratorii, determinand astfel durata
inspirului (limiteaza inspiratia).In plus, actiunea
sa are un efect secundar de crestere a frecventei
respiratiei,deoarece limitarea inspiratiei scurteaza
si expiratia, deci si intreaga perioada a ciclului
respirator.Astfel, un semnal pneumotaxic
puternic poate creste frecventa respiratorie pana
la 30-40 respiratii pe minut.
► Chemoreceptorii centrali(aria
chemosenzitiva a centrului respirator) sunt
localizati bilateral si se intind pana la mai putin
de 1 mm de suprafata ventrala a bulbului
rahidian .
► Sunt sensibili la concentratia ionilor de hidrogen din LCR
si din lichidul interstitial.Ionii nu pot traversa bariera
hematoencefalica; CO2 poate traversa aceasta bariera,
apoi se hidrateaza rezultand H2CO3, care disociaza in
H+ si HCO3, ceea ce modifica concentratia H+ in LCR si
tesutul cerebral.Cresterea concentratiei CO2 (H+) in LCR
determina chemoreceptorii periferici sa stimuleze
respiratia.Astfel, CO2 sangvin are un efect foarte mic de
stimulare directa asupra acestor chemoreceptori, in
schimb, efectul sau indirect, prin H+, este remarcabil.
Aproximativ 85% din controlul bazal al respiratiei prin
mecanism chimic se realizeaza efectul stimulator al
CO2(H+) asupra chemoreceptorilor centrali.Restul de
15% se realizeaza cu ajutorul chemoreceptorilor
periferici.
► Chemoreceptorii periferici se gasesc in afara SNC, la
nivelul corpilor aortici si carotidieni.Ei sunt stimulati de
scaderea presiunii partiale a O2, cresterea presiunii
partiale a CO2 si scaderea pH-ului din sangele arterial.
Chemoreceptorii periferici sunt singurii din organism care
detecteaza modificarea presiunii partiale a O2 in lichidele
organismului. Sunt stimulati de scaderea presiunii
partiale a oxigenului in sangele arterial sub 60-80
mmHg. Impulsurile aferente de la acesti receptori sunt
transmise SNC prin nervii vag(de la corpii aortici) si
glosofaringian (de la corpii carotidieni), consecinta
stimularii lor fiind cresterea frecventei si amplitudinii
respiratiilor.Cresterea presiunii partiale a CO2 stimuleaza
chemoreceptorii periferici, dar efectul major se
realizeaza la nivelul chemoreceptorilor centrali.Scaderea
pH-ului stimuleaza, de asemenea, acesti chemoreceptori.
► La reglarea respiratiei contribuie si alte tipuri de
receptori
► *receptorii activati prin intindere sunt localizati in caile
aeriene mici si sunt stimulati de distensia plamanilor;
stimularea lor initiaza reflexul Hering-Breuer, reflex ce
stopeaza inspirul prin trimiterea de impulsuri ce inhiba
centrii respiratori pontini si bulbari, via nervul vag
► *receptorii activati de substante iritante sunt localizati
in caile aeriene mari, fiind stimulati de fum,gaze toxice,
particule din aerul inspirat.Sunt declansate astfel
reflexele de tuse, bronhocontrictie, secretie de mucus si
apnee (oprirea respiratiei).
► *receptorii J sunt localizati in interstitiul pulmonar la
nivelul capilarelor pulmonare si sunt stimulati de
distensia vaselor pulmonare; ei initiaza reflexe ce
determina respiratie rapida si superficiala.
► *receptorii de la nivelul cutiei toracice pot
detecta forta generata de contractia
muschilor respiratori. Informatiile de la
acesti receptori participa la aparitia
senzatiei de dispnee (dificultate in
respiratie).