Respiratia la

mamifere
Gadei Giullya-Miruna

clasa a X-a B
 CE ESTE RESPIRAȚIA?
Respirația este un proces fiziologic fundamental prin care
organismele realizează un schimb de oxigen și dioxid de carbon cu
mediul înconjurător. O respirație completă include două faze
distincte: inspirație, adică preluarea aerului (gazelor) din mediul
înconjurător în organism, și expirație, prin care se elimină în afara
organismului aerul folosit (uzat). Prin respirație, oxigenul (O2) din
aerul inspirat ajunge la nivelul celulelor, iar dioxidul de carbon
(CO2) rezultat este eliminat prin intermediul expirației.
 Respirația la vertebrate se poate realiza fie:
-branhial (ciclostomi, larve de amfibieni, urodele)
-pulmono-cutanee (amfibieni)
-pulmonar (reptile, păsări, mamifere).

Așadar la mamifere și implicit la om, vorbim despre un

sistem de organe specializat în realizarea schimbului de gaze
dintre mediu și organism = SISTEMUL RESPIRATOR.
 Sistemul Respirator

Aparatul respirator sau sistemul respirator constituie totalitatea

organelor care servesc la schimbul gazos între organism și mediu,
asigurând organismul cu oxigen, indispensabil vieții celulelor, și
eliminând din organism dioxidul de carbon rezultat din oxidări.
 căile respiratorii
cavitatea nazală, faringe, laringe,
trahee și bronhii de calibru
La mamifere și la om aparatul diferit, inclusiv și bronhiolele
respirator este format din
două categorii de organe:
Organele
respiratorii
plămânii
 Căile respiratorii (cavitatea nazală,
faringe, laringe, trahee și bronhii
de calibru diferit, inclusiv și
bronhiolele) nu iau parte la
schimbul de gaze; ele au rolul de a
A. Căile conduce aerul la plămâni și de a-l
purifica, a încălzi și a umezi aerul
respiratorii inspirat. Se deosebesc: căile
respiratorii superioare (cavitatea
nazală și faringele) și căile
respiratorii inferioare (laringele,
traheea și bronhiile).
1. Fosele Nazale
Cavitatea nazală este reprezentată de cele două
fose nazale care comunică cu exteriorul prin nări;
Fosele nazale comunică cu niște cavități, pline cu
aer, săpate în oasele din jur (sinusuri);
Ele sunt căptușite de mucoasa nazală, intens
vascularizată- mucusul secretat asigură umiditatea
și reține praful și unele microorganisme
Aceasta are o foarte bogată rețea de vase cu rol în
încălzirea aerului.
2. Faringe
Faringele este organul comul sistemului digestiv și
respirator.
Faringele reprezintă locul în care se intersectează
calea digestivă cu cea respiratorie
Faringele este delimitat de cavitatea bucală prin
baza limbii, amigdale, arcul palatin (Arcus
palatoglossus), iar spre cavitatea nazală delimitarea
este realizată de coanele nazale.
3. Laringe
Laringele sau organul fonației este un organ al
aparatului respirator al mamiferelor, situat în partea
anterioară a gâtului, în partea superioară a traheii,
care realizează legătura între faringe și trahee.
Laringele are în peretele său numeroși mușchi și piese
cartilaginoase protectoare. Un cartilaj în formă de de
frunză(epiglotă) acoperă intrarea, în timpul deglutiției.
În interior, peretele laringelui are niște pliuri
musculoase, coardele vocale, care produs sunete.
4. Trahee
Traheea este un tub elastic fibros și cartilaginos, la
oameni și la animale, care leagă laringele de bronhii și
prin care circulă aerul necesar respirației din cavitatea
bucală sau nazală în bronhii.
Traheea conține în peretele său inele cartilaginoase
suprapuse care o țin mereu deschisă.
5. Bronhii și bronhiole
Bronhiile sunt ramificații ale traheei care au inelele cartilaginoase
complet închise.
La om traheea se continuă cu două bronhii principale, dreaptă și
stângă, care se ramifică în cinci bronhii secundare sau lobare, două
bronhii secundare pentru plămânul stâng și trei bronhii secundare
pentru plămânul drept. Bronhiile lobare se continuă cu bronhiile
segmentare care se divid în bronhiole lobulare, care la rândul lor se
ramifică în bronhiole respiratorii, ramificații care nu mai conțin cartilaj.
Arborele bronșic rezultă din ramificația bronhiei principale în
interiorul plămânului (bronhii lobare, bronhii segmentare, bronhiole
lobulare, bronhiole terminale, bronhiole respiratorii, canale alveolare,
saci alveolari, alveole pulmonare).
 Plămânii au rolul cel mai
important în respirație, la
nivelul lor are loc respirația
B. Plămânii pulmonară, schimbul gazos
între organism și mediu
realizându-se la nivelul
alveolelor pulmonare.
Plămânul este principalul organ respirator la numeroase animale
de uscat, dar și la amfibieni. La un om adult, în 24 de ore,
plămânii sunt traversați de 10.000 litri de aer și 800 litri de
sânge
Sunt organe buretoase elastice, de culoare rozalie, ce se găsesc în
cutia toracică, deasupra diafragmei.
Plamanul drept are 3 lobi, iar plamanul stang are 2 lobi, iar intre
ei se gaseste inima.
Au suprafata acoperita de doua foițe numite pleure (pleura
externă ce aderă de pereții toracelului și pleura internă care
aderă de plămâni). Între cele două se găsește lichid interpreural
care favorizează mecanica respirației.
Sunt foarte bine vascularizați: artere pulmonare/ vene pulmonare
 Din punct de vedere funcţional, respiraţia prezintă:
a) ventilaţia pulmonară — deplasarea aerului în ambele
sensuri între alveolele pulmonare şi atmosferă: inspiratie si
expiratie
b) difuziunea O2 şi CO2 între alveolele pulmonare şi sânge
c) transportul O2 şi CO2 prin sânge şi lichidele organismului
către şi de la celule reglarea ventilaţiei
 Circulaţia alternativă a aerului se
realizează ca urmare a variaţiilor ciclice
ale volumului cutiei toracice, urmate

a) Ventilația de mişcările în acelaşi sens ale

plămânilor, solidarizaţi cu aceasta prin
intermediul pleurei.
pulmonară

Variaţiile ciclice ale volumului

aparatului toraco-pulmonar se
realizează în cursul a două mişcări de
sens opus: inspiratia şi expiratia.
 Mecanica ventilaţiei pulmonare
Dimensiunile plămânilor pot varia prin distensie şi retracţie în două moduri:

1. prin mişcările de ridicare şi coborâre ale diafragmului care alungesc şi scurtează cavitatea toracică
– respiraţia normală, de repaus, se realizează aproape în întregime prin mişcările de ridicare şi coborâre
ale diafragmului care alungesc şi scurtează cavitatea toracică
– in timpul inspiraţiei, contracţia diafragmei trage în jos faţa bazală a plămânilor
– in timpul expiraţiei liniştite, diafragma se relaxează, iar retracţia elastică a plămânilor, a peretelui
toracic şi a structurilor abdominale comprimă plămânii

2. prin ridicarea şi coborârea coastelor, care determină creşterea şi descreşterea diametrului antero-
posterior al cavităţii toracice.
– aceasta cale de expansionare a plămânilor o reprezintă ridicarea grilajului costal
– in repaus, grilajul costal este coborât, permiţând sternului să se apropie de coloana vertebrală
– când grilajul costal se ridică, acesta proiectează înainte sternul, care se îndepărtează de coloana
vertebrală, ceea ce măreşte diametrul antero-posterior cu aproximativ 20% în inspiraţia maximă faţă de
expiraţie

muşchii care determină ridicarea grilajului costal se numesc muşchi inspiratori şi sunt, în special, muşchii
gâtului
muşchii care determină coborârea grilajului costal sunt muşchi expiratori; de exemplu, muşchii drepţi
abdominali
 Presiunea pleurală

– este presiunea din spaţiul cuprins între pleura viscerală şi cea parietală

– în mod normal, există o sucţiune permanentă a lichidului din acest

spaţiu, ceea ce duce la o presiune negativă la acest nivel: mai mică decât
valoarea celei atmosferice

– presiunea pleurală variază cu fazele respiraţiei

 Presiunea alveolară
– este presiunea din interiorul alveolelor pulmonare
– în repaus, când glota este deschisă, aerul nu circulă între plămâni şi atmosferă – în acest moment,
presiunea în orice parte a arborelui respirator este egală cu presiunea atmosferică, considerată 0 cm
H2O
– pentru a permite pătrunderea aerului în plămâni în timpul inspiraţiei – 2 secunde, presiunea în
alveole trebuie să scadă sub presiunea atmosferică
– în timpul unei inspiraţii normale presiunea în alveole devine – 1 cm H2O
– această presiune negativă uşoară este suficientă pentru ca, în cele două secunde necesare
inspiraţiei, în plămâni să pătrundă aproximativ 500 ml de aer = VC

Variaţii opuse apar în timpul expiraţiei: 2-3 secunde

– presiunea alveolară creşte la aproximativ + l cm H2O, ceea ce forţează 500 ml de aer să iasă din
plămâni în cele 2-3 secunde, cât durează expiraţia
 Boli ale sistemului respirator la om
BOLI CAUZE MANIFESTĂRI PREVENIRE
A. Tuse uscată chinuitoare
Inflamarea mucoasei Aerul respirat trebuie
BRONȘITA arborelui bronșic
-dereri de cap
-febră
să îndeplinească
anumitre
B. Tuse umedă cu expectorații
condiții(temperatura,
Provocat de spasmul Senzații de sufocare în crize care
ASTMUL bronhiilor sub influența survin în special noaptea când
umiditate, puritate)
Călirea organismuluio
particulelor de praf, de peri, bolnavul este trezit din somn
BRONȘIC de lână etc simțind o mare nevoie de aer
prin apă, aer, soare
Gismastica respiratorie
Microbi:
-Temperatură ridicată în repaus sau efort,
-Pneumococ
trăgând aer pe nas
PNEUMONIA -Streptococ -Tuse seacă, chinuitoare
Alimentație echilibrată
-Stafilococ - Modificări ale respirației Îmbrăcăminte adecvată
Favorizată de frig, umezeală,
- Junghi toracic condițiilor de mediu
surmenaj