CURENTE

INTELECTUALE ŞI
ARTISTICE

Gâdei Giullya- Miruna

1. IMPRESIONISMUL
Impresionismul este o mișcare artistică, manifestată la început în pictură, mai
târziu și în muzică, mai ales în Franța , și care marchează desprinderea artei
moderne de academismul tradițional. Pictura impresionistă s-a dezvoltat în
perioada cuprinsă între 1867 și 1886, caracterizată prin concentrarea asupra
impresiilor fugitive produse de o scenă sau de un obiect, asupra mobilității
fenomenelor, mai mult decât asupra aspectului stabil și conceptual al lucrurilor,
preferând pictura în aer liber și folosind o cromatică pură și tușeuri fine de penel
pentru a simula lumina reală.
REPREZENTANȚI
Figurile centrale ale
dezvoltării impresionismului în
Franța, au fost:
Berthe Morisot,(cea care a participat
la toate expozițiile impresioniste, cu
excepția anului 1879) (1841-1895)
Pierre-Auguste Renoir (care a participat la expozițiile
Edgar Degas, fondator și membru
istoric al Grupului Impresionist, (care
disprețuia termenul de impresionist)
(1834-1917)
Frédéric Bazille (care a participat doar postum la
expozițiile impresioniste) (1841-1870)
Gustave Caillebotte (care, mai tânăr decât ceilalți, și-
a unit forțele cu ei la mijlocul anilor 1870) (1848-1894)
Mary Cassatt (născută în America, a trait la Paris și a
participat la patru expoziții impresioniste) (1844-1926)
Claude Monet (cel mai prolific dintre impresioniști și
cel care întruchipează cel mai evident estetica lor)
(1840-1926)
impresioniste în 1874, 1876, 1877 și 1882) (1841-1919)
Francesco Filippini, precursor, fondator al
impresioniștilor italieni, (1841-1870)

Alfred Sisley (1839–1899) Édouard Manet (care nu au participat la nici una

dintre expozițiile impresioniste) (1832-1883)
Camille Pissarro (1830–1903) Paul Cézanne, fondator și membru istoric al Grupului

Impresionist, (deși mai târziu s-a despărțit de
Armand Guillaumin (1841–1927) impresioniști) (1839-1906)

Impresionismul în
pictura

Impresionismul
în literatură

Impresionismul
în muzică

 IMPRESIONISMUL ÎN
PICTURĂ
Precursori ai impresionismului au fost pictorii spanioli Diego Velázquez și Francisco Goya ,
pictura engleză cu William Turner și John Constable, precum și francezii Jean-Baptiste
Camille Corot, Charles-François Daubigny și reprezentanții Școlii de la Barbizon.
Războiul franco-german din 1870 îi risipește, Cézanne se retrage în provincie, Pissarro,
Monet și Sisley se duc la Londra, ceea ce va marca o etapă importantă în dezvoltarea
impresionismului, descoperind acolo pictura lui William Turner, care va exercita o
puternică influență asupra picturii lor ulterioare.

Auguste Renoir - Sur la terasse

(1881) - Art Institute of Chicago
 IMPRESIONISMUL ÎN
MUZICĂ
În muzică impresionismul a fost impus de Claude Achille Debussy din dorința de purificare a muzicii
franceze și realizarea unei muzici naționale. Este compozitorul care a creat impresionismul cu un etos
francez. Cunoscând muzica extern orientală, modalismul, musorgschian și stilul Wagnerian, Debussy a
furnizat elemente preluate selectiv și a creat un nou stil cu particularități de limbaj și estetică proprie.
Debussy a pus accentul pe exprimarea stării sufletești și a atmosferei prin culoarea pură a tonului în locul
tradiționalei melodii sau armonii. Cu toate că Debussy respingea calificativul
de „impresionist”,el rămâne singurul compozitor căruia i se poate aplica cu
strictețe acest termen.
 IMPRESIONISMUL ÎN
LITERATURĂ

Impresionismul literar a apărut în literatura de limbă germană ca reacție

împotriva naturalismului, considerat exagerat și neartistic. Formele preferate
sunt poezia lirică, proza scurtă, piese dramatice într-un act, toate slujind
modului de exprimare subiectiv. Printre reprezentanții cei mai importanți se
numără Arthur Schnitzler, Hugo von Hofmannsthal, Rainer Maria Rilke. În Franța
corespondentul impresionismului în literatură este de fapt simbolismul.
2. ROMANTISMUL
Romantismul a fost o mișcare artistică, literară și intelectuală apărută în
Europa pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, atingând apogeul pe la începutul
anilor 1800. În mare parte, romantismul a fost o reacție împotriva Revoluției
Industriale, cât și împotriva normelor politice și sociale ale Iluminismului.
Romantismul a influențat artele vizuale, literatura și muzica, dar de asemenea a
avut un impact și asupra istoriografiei, educației și istoriei naturale (științele
naturii).
Romantismul apare inițial în zona care va fi mai târziu Germania și în Anglia.
Romantismul s-a manifestat în forme diferite în diferitele arte și a marcat în
special literatura și muzica (deși romantismul s-a manifestat în aceste arte mai
târziu decât în altele). Când curentul a ajuns în școli, au apărut critici împotriva
idealizării de către acesta a realității.
 Literatura
română Romanstismul
Romantismul
în arte
romantică în arhitectură
plastice
Romantismul
în muzică
 ROMANTISMUL ÎN
ARTELE PLASTICE
Conform lui Giulio Carlo Argan în opera sa Artă modernă, romantismul și neoclasicismul sunt pur
și simplu două fețe ale aceleași monede. Pe când neoclasicimul caută idealul sublim, sub o
formă obiectivă, romantismul face același lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele două
mișcări sunt legate, deci, prin idealizarea realității.

Primele manifestări romantice în pictură vor apărea când Francisco Goya începe să picteze la
pierderea auzului. O pictură cu tematică neoclasică precum Saturn devorându-și fiii, de exemplu,
prezintă o serie de emoții pentru spectatorul pe care îl face să se simtă nesigur și speriat. Goya
creează un joc de lumini și umbre care accentuează situația dramatică reprezentată.
 LITERATURS ROMÂNĂ
ROMANTICĂ
În literatura română, romantismul se face simțit prin intermediul scriitorilor pașoptiști (Ion Heliade Rădulescu,
Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Alecu Russo ș.a.). Influențele curentului persistă mult timp după declinul său în
culturile vest-europene, atingând punctul culminant în opera lui Mihai Eminescu, considerat ultimul mare romantic
european.

Romantismul s-a manifestat în literatura română în trei etape:

preromantismul (cunoscut și ca romantism al scriitorilor pașoptiști sau de tip Biedermeier)

romantismul propriu-zis (eminescian sau romantism înalt)
romantismul posteminescian
REPREZENTANȚI

Mihail Kogălniceanu
Constantin Negruzzi
Vasile Alecsandri
Dimitrie Bolintineanu
Mihai Eminescu
George Coșbuc
Octavian Goga
Alexandru Macedonski
Barbu Ștefănescu Delavrancea
 ROMANTISMUL ÎN
MUZICĂ
Deși termenul de „romantism”, se aplică atunci când vorbim de muzică în
perioada aproximativ de la 1820 până în jurul anului 1900, aplicarea
contemporană a termenului de „romantic” pentru muzică, nu coincide cu
această interpretare modernă. În 1810 E.T.A. Hoffmann i-a numit pe Mozart,
Haydn și Beethoven cei trei „compozitori romantici” și Ludwig Spohr a folosit
termenul de „bun stil romantic” pentru părți din Simfonia a V-a a lui
Beethoven. Din punct de vedere tehnic, Mozart și Haydn sunt considerați
compozitori clasici, și după cele mai multe standarde, Beethoven reprezintă
începutul perioadei romantismului muzical.
REPREZENTANȚI
Robert Schumann, romantism poetic
Johannes Brahms
Frédéric Chopin
Hector Berlioz
Carl Maria von Weber
Franz Liszt
Richard Wagner
Piotr Ilici Ceaikovski
 ROMANTISMUL ÎN
ARHITECTURĂ

Romantismul în arhitectură nu are caracteristici de stil sine stătătoare. La mijlocul secolul al 18-lea
Horace Walpole și-a construit castelul Stawberry Hill astfel, încât arhitectura castelului să corespundă
exact caracterului și minții sale care explora neobosit trecutul. În acest scop a folosit elementele goticii
și în ciuda faptului că pentru acest lucru a fost luat în derâdere de contemporanii lui, de fapt a creat
arhitectura neogotică. În arhitectura curentului romantic prima dată curentul neogotic a avut rol
primordial. Astfel a fost construit la Londra Houses of Parliament după proiectele lui Charles Barry, apoi
Tower Bridge. Apoi a apărut un alt curent care folosea elemente din arhitectura indiană, a Orientului
Apropiat, adăugând apoi elemente din arhitectura maură și bizantină.

La mijlocul secolului apar construcțiile pe bază de schelet din oțel, care la acea vreme
era încă o curiozitate. La expoziția mondială din 1851 Joseph Paxton proiectează Palatul
de cristal din Londra din fontă și sticlă, având o suprafață de 72 000 metri pătrați. În
anii 1880 Eiffel construiește turnul său devenit celebru.
3. REALISMUL
Realismul este o ideologie estetică, în care se pune accentul pe relația dintre artă și realitate.
Instrumentul indispensabil al artei autorului este observarea atentă a realității și reflectarea ei
veridică, obiectivă în creație.
Realismul a avut un impact major în epocă, în special asupra romanului și în dramaturgie. Una
dintre trăsăturile caracteristice ale acestuia este interesul acordat de către scriitori raporturilor
dintre om și mediu, dintre individ și societate. Elementele unui stil realist pot fi identificate în
diferite culturi și epoci istorice.
În cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, realismul capătă, pe plan european, caracterul unui
curent, al unei orientări estetice, teoretizate de către artiști și de către critici și ilustrate prin
numeroase creații.
 REALISMUL LITERAR

Realismul este un curent literar care s-a manifestat în secolul al XIX-lea și are drept centru de iradiere Franța.
Este o mișcare, curent, atitudine în creația sau teoria literară și artistică având ca principiu de bază reflectarea
realității în datele ei esențiale, obiective, caracteristice. Este o concepție opusă idealismului, potrivit căruia lucrurile
există independent de faptul că sunt percepute sau nu.
Temele romanelor realiste includ parvenitismul, avariția, imoralitatea, singurătatea etc., iar motivele – parvenitul,
avarul, zgârcitul. Compoziția este obiectivă, naratorul este omniscient și omniprezent. Subiectele sunt inspirate din
realitate. Acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri, iar conflictele sunt de natură socială, psihologică, politică etc.
Personajele întruchipează mai multe categorii sociale, complex caracterizate, reprezintă tipuri umane. Structura unor
astfel de opere literare este închisă. Se utilizează tehnica detaliului și se accentuează relația dintre mediu și
personaj.
Realismul literar românesc a fost inaugurat în proză și dramaturgie de către scriitorii pașoptiști (Costache
Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri) și postpașoptiști (Nicolae Filimon, Bogdan Petriceicu Hasdeu).
Acest stil a fost adoptat și folosit în operele lor de scriitori români precum Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Liviu
Rebreanu, George Călinescu și Marin Preda.
4. CUBISMUL

Cubismul este o mișcare artistică de avangardă apărută în Europa la începutul secolului XX. Între anii 1908-
1914 are loc în Franța cea mai importantă revoluție în istoria picturii, după descoperirea perspectivei în
perioada Renașterii. Inițiat de francezul Georges Braque și spaniolul Pablo Picasso, cubismul va dobândi în
scurtă vreme numeroși adepți. Această direcție artistică va juca un rol uriaș în transformarea artelor plastice în
secolul al XX-lea. Cubismul este consecința unor transformări de lungă durată, nu a fost teoretizat prin vreun
manifest sau declarații programatice. Un prim semn îl constituie tabloul "Domnișoarele din Avignon" (1907) al
lui Picasso, în care pentru prima dată un pictor se rupe într-un mod atât de hotărât de tradiționala artă
figurativă și de modul de reprezentare bazat pe perspectivă. Această mișcare artistică a acaparat întreaga
lume și a reprezentat o revoluție în lumea artei fiind preferată și de celebrii pictori francezi Thomas Delacour și
Antonio Du Vache.