Sunteți pe pagina 1din 23

Prin artă, omul a învățat să sesizeze frumosul și să-l

traspună în toate împrejurările vieții, reprezentând într-


un mod stilizat, prin elemente plastice cum ar fi: puncte,
linii, forme si pete, diferite elemente din universul
existențial. Aceasta este baza culturii populare ce redă
forme naturale sau materiale direct legate de viața
omului. Acestea prezintă aspectul exterior, înfațișarea
sub care exista orice lucru din natură: oameni, animale,
păsări, arbori, etc. Aceste structuri plastice obținute prin
stilizare se numesc motive decorative. Ele pot fi:
geometrice, florale, zoomorfe, antropomorfe, etc.
Imaginația românului s-a îndreptat
întotdeauna spre universul proxim al
vieții de la țară, folosind drept izvor de
inspirație mediul natural înconjurător:
natura cu plantele, apele, florile,
animalele, păsările, ocupațiile de bază
sau auxiliare. Motivele decorative pot fi
întâlnite în țesătura covoarelor, a
carpetelor, a păturilor, a costumelor
populare și sunt încrustate în lemnul
stâlpilor de la poartă sau pe ușile caselor,
pictate pe linguri, castroane de lut sau
ulcioare.
“Cea mai mare
varietate de
motive populare
sunt întâlnite în ia
românescă. Ia
vorbește despre
tine. Ia spune
povestea ta.”
("Semne
brodate"Ioana
Corduneanu).
Nicolae Grigorescu ˮPăstorițăˮ
ˮȚărancă din Muscelˮ ˮȚărancă torcând lânaˮ
Coarnele
berbecului-
mândrie
și stabilitate

Fruntea bourului-trăinicia, întelepciunea,


destinul țintat

Vrabia-
simplitate,
hărnicie,
armonie
Florile simbolizează frumusețea,
prosperitatea, prospețimea,
dar și fragilitatea ,
efemeritatea umană
Steaua-
destinul uman
pus sub protecția
divinității,
steaua norocului

Strugurele/vița de vie-belșug, abundență


Cârligele-atrag bunăstarea și o prind
în loc, grebla triază evenimentele
bune de cele rele iar furca
îndepărtează ghinionul și deochiul
Soarele este un simbol
ancestral, care vorbește
despre divinitate, despre
căldura soarelui,
dătătoare de viață și
generatoare de belșug,
dar și despre ciclul
vieții.
Un simbol ce ilustrează
însăși esența vieții, la
fel ca și roata – aceasta
poate simboliza roata
vieții, care se învârtește
neîncetat, dar și
preocuparea
meșteșugărească din
unele sate românești.
Creasta cocoșului-motiv specific iei de Breaza simbolizând prosperitate dar
și hărnicia localnicilor. Liniile drepte simbolizează calea dreaptă în
viață,ascensiunea socială și mărirea
Fișă de lucru

1.Analizați cu atenție motivele pe care le primiți pe grupele de


lucru.
2.Alegeți motivele pe care le veți reprezenta într-
într-o structură
nouă,
astfel încât să obțineți o nouă compoziție redată pe obiectele
primite.
3.Realizați compoziția decorativă folosind principiile artei
decorative.
4.Alegeți paleta cromatică în funcție de elementele pe care le
reprezentați și de ceea ce simbolizează acestea(ex. Râul poate fi
albastru dar și verde, Soarele poate fi galben dar și roșu la
asfințit, etc)

S-ar putea să vă placă și