Dumitru Ghiață

Dumitru Ghiață a fost un pictor român specializat în peisaje și natură moartă cu flori. El s-a
născut în data de 22 septembrie 1888. A pictat sub comunism de parcă nu ar fi existat comunism. În
1908, cu ajutorul unui unchi, viitorul pictor Dumitru Ghiață ajungea în București, pentru a ocupa
postul de laborant la Institutului condus de doctorul Ioan Cantacuzino. Această întâlnire a fost una
norocoasă pentru Ghiață, căruia doctorul Cantacuzino i-a oferit, în afara slujbei, o cameră la subsolul
clădirii Institutului. Mai mult, doctorul devenit un adevărat protector, i l-a prezentat pe tânărul
laborant pictorului Arthur Verona. Acesta, surprins de pasiunea pentru arta plastică a lui Ghiață, l-a
îndrumat pentru o perioadă de trei ani, ajutându-l să-și dezvolte talentul nativ.
În 1913-1914, tot prin intermediul lui Cantacuzino, Dumitru Ghiață a primit o bursă la Paris,
unde a urmat cursurile Academiei Ranson și Academiei Delecluze. Aici s-a familiarizat cu tehnicile
post-impresioniste, pe care le va asimila într-o manieră personală în lucrările sale: naturi moarte,
peisaje și compoziții în culori sobre, cu influențe din arta populară.
În 1927, Dumitru Ghiață se căsătorește cu Aurelia. În același an începe construirea unei
locuințe pe strada Clunet, în cartierul Cotroceni, folosind banii câștigați din vânzarea tablourilor și
făcând un credit ipotecar. Casa era formată dintr-un subsol (cameră de serviciu, bucătărie, pivniță și
baie), un parter (hol, două camere și bucătărie) și un etaj la care se ajungea pe o scară din lemn. La
etaj era situat un imens atelier, cu peretele dinspre nord aproape în întregime din sticlă, pentru a
permite o cât mai bună iluminare.
Printre oaspeții obișnuiți ai soților Ghiață s-au numărat Dimitrie Gusti, Dr. Ioan Cantacuzino,
Victor Ion Popa, Mihail Ralea. În 1971, cu un an înaintea morții pictorului, soții Ghiață și-au donat
colecția de artă și locuința statului român, cu condiția ca locuința să devină muzeu după moartea lor.
Dumitru Ghiață a murit pe 3 iulie 1972.
Prin Decretul nr. 3 din 13 ianuarie 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române,
pictorului Dumitru Ghiață i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă
„pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”. În
1994, la doi ani după moartea soției pictorului,
Muzeul „Dumitru și Aurelia Ghiață” a fost
deschis publicului pentru câțiva ani. În 1999,
Muzeul „Dumitru și Aurelia Ghiață” a fost
închis, lucrările fiind depozitate la Muzeul
Național de Artă.
Limbajul plastic folosit de Ghiață este
simplu și direct. Coloritul său este sobru,
armonios, bazat pe reliefarea tonurilor calde,
iar desenul simplificat și sintetic.
Corneliu Baba spunea despre el: „De
la Luchian încoace, cred că e cel mai artistic
pictor român, prin simplitatea rafinată a stilului
și paletei sale”.

Tufănele, pictură de Dumitru Ghiață,

ulei pe carton stratificat, 40 × 33 cm, semnat
dreapta jos, cu negru.
 Dintre pictorii noştri, cu adevărat îndrăgostiţi de meşteşugul lor, cel mai tipic este domnul D.
Ghiaţă. Dumitru Ghiaţă, în căutarea unei formule originale şi personale, s-a prezentat atenţiei, la
începuturile sale, cu expresia cea mai simplă, aproape primitivă. De atunci a urmărit cu o tenacitate
remarcabilă—atât prin statornicia ei, cât şi prin preţul acordat progresului—succesiv, experimental,
realizarea cu care se poate mândri astăzi. Nicidecum selectiv în subiecte, compunând din elemente
uneori primare, întâmplătoare—dar cu atât mai pregnante cu cât sunt mai spontane—D. Ghiaţă rupe
complect cu tradiţia aranjamentelor de studio, pentru a prezenta vii aspecte ale vieţii zilnice, cu o
formulă total personală. Acestor excepţionale calităţi, într-o lume grăbită, le datorează succesul său
pictorul cel mai negrăbit din ţara românească.
Arta lui Dumitru Ghiaţă nu-i nici naivă şi nici savantă aşa cum au impresia unii grăbiţi în
definiţii estetice. Pictorul Ghiaţă a fost alesul străfulgerat de lumina şi energia talentului înnăscut—
acest dar ce înnobilează fiinţa umană. Frumuseţea mereu nouă pe care nimeni n-o poate uita sau
falsifica nu păstrează în memoria ei decât autenticitatea zguduitoare a simţirii şi trăirii spirituale,
exprimate prin talent. Numai talentul este energia care deschide porţile artei, înfăţişându-se nouă prin
mijloace specifice de exprimare: viziune, sensibilitate, observaţii esenţiale şi apoi aura tehnică prin
care comunică cu sufletele oamenilor. Şi Dumitru Ghiaţă în esenţa prezenţei sale umane reprezintă
omul de talent cu puterea ingenuă de a plăsmui Frumuseţea în armonii cromatice noi. Pictura sa este
inconfundabilă nefăcând parte din şcoli şi curente artistice, sau din programe estetice care au ispitit şi
derutat generaţii. O viaţă întreagă Ghiaţă a stat departe de zgomotul lor, construindu-şi arta sincer şi
senin. Frumuseţea ei stă în felul unic în care pictorul a descoperit natura nu din „principii”, ci prin
revelaţii care se năşteau spontan în ochii sufletului şi al minţii sale. Florile, copacii, dealurile sau
oamenii, casele, norii şi cerul i-au şoptit imaginea lor devenind stil în formă şi culoare.
În „Târgurile”lui Ghiaţă oamenii stau tăcuţi, nemişcaţi, în grupuri. Nu sunt nici trişti nici
veseli. Serioşi întotdeauna, ei sunt desenaţi cu naivitatea florilor zugrăvite pe o oală veche de lut, sau
a personajelor unei fresce însemnată pe zid de o mână genială de meşter anonim. Este o pictură ce n-
are nevoie de recomandări. În faţa ei nai ezitări, dacă va place sau nu. Buchetele de flori ale lui Ghiaţă
sau „naturile moarte”, neaşezate niciodată cum se cere, într-un vas special sau într-o ordine anumită,
sunt prinse de obicei cu cea mai inocentă sinceritate ce refuză pregătiri de regie şi soluţionări
complicate. Şi totuşi această naivitate ascunde o ştiinţă a echilibrului, a formelor şi a cromaticii,
posedată instinctual, fără nume dibuite prin lumea întortocheată a teoriilor pictoriceşti alambicate
savant şi câteodată inutile. Pictorul Ghiaţă se confundă admirabil cu pictura sa. Îl vezi strecurându-se
discret, cu o seninătate de ţăran filozof şi hâtru. N-a supărat niciodată, cred, pe nimeni, fiindcă nu se
pricepe să supere, aşa după cum pictura lui nu este în stare să-ţi violenteze retina sau sufletul.
Arta lui de o profundă simplitate, lipsită de orice fel de artificii, exprimând un sentiment de
caldă omenie, sinceritatea şi cinstea lui profesională, l-au adus pe Dumitru Ghiaţă la realizări dintre
cele mai valoroase, recunoscute nu numai la noi, dar şi peste hotare.
Tablourile sale sunt colţuri de natură pline de viaţă. Persoanele sale grăiesc, florile miros,
marea verde-albastră se agită … Ne înfăţişează
deodată atâtea colţuri ale naturii, aşa că fugi cu
ochiul de la un incendiu apocaliptic la un colţ
de mare din Mangalia la Caliacra, din zona
petroliferă, în colţul străzii din capitală.
Casele de licitaţii au vândut anul trecut
20 de lucrări semnate de artist, dar recordul
personal datează din 2008 (16.667 de euro). În
2011, cel mai mare preţ l-a obţinut tabloul
„Case la Balcic”, adjudecat cu 14.500 de euro,
după ce intrase în licitaţie cu o estimare
minimă de 7.500 de euro.