Ion Barbu pe numele sau adevărat Dan Barbilian, 

născut în data de 18
martie 1895, la Câmpulung-Muscel, a fost un poet și matematician român. A fost unul dintre
cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al modernismului literar românesc.
Unicul fiu al magistratului Constantin Barbilian și al Smarandei - fiica de procuror.
Pseudonimul care l-a făcut celebru în poezie este, de fapt, numele originar al familiei,
transformat printr-o latinizare curentă.
Debutul său artistic a fost declanșat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecați într-o
excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un
caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest "pariu", Dan
Barbilian își descoperă talentul și iubirea față de poezie. Dan Barbilian spunea că poezia și
geometria sunt complementare în viața sa: acolo unde geometria devine rigidă, poezia îi oferă
orizont spre cunoaștere și imaginație.

Povestea sfâșietoare de dragoste dintre Ion Barbu și pictorița Helga. Răpus de

durerea despărțirii, poetul a devenit dependent de cocaină

Poetul matematician Ion Barbu a fost dependent de eter, cocaină și cafea. A ajuns
dependent de stupefiante la Berlin, în urma unei depresii amoroase. S-a luptat aproape toată
viața cu dependența pentru droguri, fiind internat la dezintoxicare. Cea mai cunoscută creație
a sa, poezia Riga Cripton și Lapona Enigel a fost scrisă pe fondul consumului de stupefiante.
Ion Barbu a fost matematician și unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai poeziei
moderne românești. După ce a abandonat matematica poetul Ion Barbu a rămas cu trei mari
pasiuni: femeile, poezia și cocaina. Ultimele două pasiuni au fost legate între ele. Unele
dintre cele mai cunoscute creații ale poetului, considerate de critici poezii de geniu, au fost
rodul unei imaginații stimulate de consumul de droguri. Dependența poetului de narcotice a
început în tinerețe.
Și-a manifestat talentul în domeniul matematicii încă din timpul liceului, când a
publicat, ca elev, în revista ” Gazeta matematică”. Tot în liceu a început să fie atras de poezie.
A ales să studieze matematica între anii 1914-1921 la Facultatea de Științe din București.
Când avea doar 26 de ani, a plecat la Berlin, în Germania,  să-și dea doctoratul în matematică.
Ajuns în capitala Germaniei a renunțat în scurt timp la idee. A lăsat matematica pentru
poezie, iar în momentele de creație s-a inspirat cu stupefiante. În Germania a luat pentru
prima dată contact cu drogurile de care avea să devină dependent. “Din cauza unei prea lungi
dezrădăcinări și a interesului meu, mereu viu, pentru experiențele spirituale am luat obiceiul
anumitor stupefiante : eter și cocaină!”, recunoștea poetul .  Într-o scrisoare adresată lui Léo
Delfoss, prietenul său, Ion Barbu recunoștea că eterul era o prezență zilnică în viața sa, iar
cocaină consuma săptămânal. Barbu obișnuia să consume droguri cu Tudor Vianu, după cum
atestă Andrei Oişteanu în cartea ”Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură”.  
 Curiozitatea şi depresia dobândită de pe urma iubirii neîmplinite pentru pictoriţa
norvegiană Helga par să fi fost motivele pentru care poetul Ion Barbu a intrat în caruselul
periculos al drogurile, din care nu a mai reuşit să iasă mulţi ani. Pe Helga o cunoscuse la una
din expoziţiile ei din Munchen. După o relaţie scurtă, poetul a rămas iremediabil îndrăgostit
şi rănit de cea pe care a catalogat-o drept marea lui iubire. Pentru Helga, într-o noapte de
inspiraţie, pe fondul consumului de stupefiante, Ion Barbu a creat celebra ” Ryga Crypto și
Lapona Enigel”.
La scurt timp , în plină depresie amoroasă a cunoscut-o pe Gerda Hossenfelder, care i-
a devenit soție și l-a ajutat să lupte cu dependența de droguri.  Soția lui mărturisea mai târziu
că poetul a luat pentru prima dată droguri din curiozitate. În ianuarie 1924, viitoarea soție a
lui Ion Barbu, îi găsește poetului în buzunar o cutiuță plină cu cocaină: ,,Printr-un prieten
căpătase într-o zi drogul. Luase mai întâi din curiozitate – nu trebuie să uit că era poet, iar eu
știam despre alți poeți că încercaseră senzațiile drogurilor! – i-a dat o stare de euforie, de
eliberare. Mai pe urmă și l-a procurat din când în când, ca să uite mizeria sufletească în care
se zbătea. Nu devenise sclavul drogului cumpăra eter de la farmacie”.
Ion Barbu a părăsit Berlinul în  1924. Revenit în țară, alături de Gerda Barbilian a
luptat cu dependența pentru stupefiante. Depresia de care suferea s-a acutizat și a ajuns
internat  pentru tratament psihiatric și dezintoxicare la  spitalul de boli mintale amenajat în
Mănăstirea Mărcuţa de lângă București. În ianuarie 1925 a părăsit spitalul, după luni lungi de
tratament și sevraj. Se pare că dependența pentru stupefiante ar fi continuat și după episodul
de la dezintoxicare. Farmaciștii care îl cunoșteau refuzau să îi mai vândă dozele solicitate și
atunci Barbu a apelat la Cioculescu căruia i-a cerut să meargă el la farmacie pentru a procura
doza necesară de eter.
De la cocaină la cafea. Ani buni, Barbu și-a înlocuit dependența de cocaină cu cea de
cafea. Poetul consuma și patru cafele tari pe zi, locul preferat fiind cafeneaua Capşa. „Omul
scria necontenit, ca un apucat, nu fără a duce din când în când ceașca la gură, sorbind din
licoarea neagră cu virtuți inspiratoare”, notează Șerban Cioculescu despre activitatea lui
Barbu la Capşa. Când în urma instaurării dictaturii proletariatului, cafeaua a fost diluată,
poetul a încetat să mai frecventeze cafeneaua Capşa, nu înainte de a depune o plângere în
cutia cu reclamații: „Nu vin la cafea nici să fac afaceri, nici să stau de vorbă. Vin să-mi fac
munca mea de matematician care are din păcate nevoie de excitantul cafelei. Mă costă bani și
sănătate, dar nevoia este imperioasă. Filtrul care mi se servește uneori e o contrafacere.
Desigur, apa dulceagă și neagră, ce se aduce sub acest nume, nu face 200 de lei! Declar că
această neregulă aplicată mie, pentru care cafeneaua e un fel de cabinet de lucru, înseamnă
pur și simplu sabotagiu. Lucrez în cadrul planului cincinal la un tratat de matematice (și în
calitate de scriitor, la o traducere din Shakespeare). Fac vinovați pe funcționarii puțin
scrupuloși, care falsifică filtrul, de întârzierea muncii mele”.
Barbu însuși și-a recunoscut dependența de droguri pe care, la 23 de ani de la episodul
dezintoxicării, o numea ”specialitatea sa”. Ion Barbu a murit la vârsta de 66 de ani, pe 11
august 1961, în urma unei come hepatice, boală despre care s-a spus că ar fi  dobândit-o în
urma abuzului de narcotice făcut de-alungul vieții.