CURS DREPT CIVIL

Clasificarea normelor de drept civil

1. Dupa caracterul conduitei prescrise
-Dispozitive; sunt normele de la care partile pot sa deroge

 Permissive; nu impun, doar permit ca partile sa aiba o anumita

conduit; art 1698
 Supletive; se aplica in masura in care partile nu stabilesc o anumita
conduit; art 2015,
-Imperative; sunt normele la care partile normele nu pot sa deroge

 Onerative; impune partilor sa aiba o conduita

 Prohibitive; interzic in mod expres partilor sa aiba o conduita art
1569
Majoritatea normelor de drept civil sunt norme supletive,
2. In functie de finalitatea scrisului legal
Normele de ordine publica sunt întotdeauna imperative, pe când
normele de ordine private pot fii dispositive si imperative

3. Norme juridice civile generale si norme juridice special

Norma speciala se aplica numai in cazurile expres prevazute de lege

Art 10 , art 1168, norma generala, norma speciala

 Aplicarea legii civile in timp si spatiu si asupra persoanei
1. Aplicarea legii civile in timp- legea civila se aplica cat este in
vigoare
- Aplicarea principiului Neretroactivitatii legii civile noi;
Legea intra in vigoare dupa 3 zile de la aparitia in monitorul official,
actioneaza o perioada de timp si apoi iese din vigoare prin abrogare
Abrogare –tacita sau expresa, caderea in insueitudine
Legea dispune numai pentru viitor cu exceptia legii penale sau
contraventionale mai favorabila
- Aplicarea imediata a legii civile noi; legea civile veche nu se mai
ia in considerare dupa intrarea in vigoare a legii noi.
art 15 al 2, art 6 al 6
2. Aplicarea legii civile in spatiu
Reprezinta un aspect intern si international
Vizeaza situatia raporturilor civile stabilite, pe teritoriul Romaniei, între
subiectele de drept civil de câetatenie sau, dupa caz, de nationalitate
romana si se rezolva tinandu-se cont de urmatoarea regula;
- Actele normative adoptate de autoritatile si institutiile publice
central
- Pe intreg teritoriul tarii, afara de cazul in care se prevede astfel
(exista insa si unele acte normative care sunt emise de organelle
central de stat, dar care se aplica doar pe o anumita parte a
teritoriului national)
- Numai in raza lor de competent teritoriala
Aspectul international vizeaza ipoteza raporturilor juridice civile cu
element de extraneitate, determinarea legii civile aplicabile urmand a se
realiza tinandu-se seama de normele conflictuale ale dreptului
international privat.

3. Aplicarea legii civile asupra persoanelor

Destinatarii legii civile= Subiectele de drept civil (deci persoanele
fizice si persoanele juridice)
Unul din principiile generale ale dreptului civil reprezinta egalitatea in
fata legii civile.
Egalitatea (si generalitatea) nu trebuie sa duca la concluzia ca toate
normele juridice civile sunt aplicabile, in aceeasi masura si uniform ,
tuturor subiectelor, de drept civil.
Normele continute in legile civile sunt impartite pe 3 categorii;
1. Norme de drept civil cu vocatie generala de aplicare; sunt
aplicabile atât persoanelor fizice, cat si celor juridice
2. Norme de drept civil care au vocatia de a se aplica numai
persoanelor fizice; spre exemplu dobandirea si schimbarea pe cale
administrativa a numelor persoanelor fizice (Ordonanta Generala
.nr.41/2003)
3. Norme de drept civil care au vocatia de a se aplica numai
persoanelor juridice; de exemplu inregistrarea persoanei fizice ( art.
200 Cod civil)
 Interpretarea normelor de drept civil
Notiunea si necesitatea interpretarii normelor de drept civil
Interpretarea normelor de drept civil ( interpretarea legii
civile)=operatiunea de stabilire a continutului si sensului normelor de
drept civil
Scopul interpretarii unei forme juridice civile consta in a vedea care este
sfera situatiilor de fapt concrete la norma jurifica respectiva.
Interpretarea legiicivile= o etapa in procesul aplicarii legii civile,
continutul interpretarii fiind stabilirea sensului vointei legiutorului.
Necesitatea interpretarii, in practica= interpretarea normelor de drept
civil este impusa de mai multe imprejurari.
Interpretarea este impusa si de imprejurarea ca legiuitorul, in grija sa de
a nu scapa nereglementate anumite situatii din practica.
Din punct de vedere al termenilor intrebuintati de legiuitor , putem
deosebi urmatoarele categorii de cuvinte;
1. Cuvinte care au sensul din vorbirea curenta;
2. Cuvinte care sunt folosite si in vorbirea curenta, dar in limbajul
juridic civil au un sens mai larg.
3. Cuvinte care in limbajul dreptului civil au un sens specific,
diferite de cel din vorbirea obisnuita; terminologia dreptului civil,
prin obligatia de a se întelege indatorirea de a constituie sau a
transmite, in conditiile legii de orice persoana si pusein serviciul sau.
4. Cuvinte care au caracter tehnici-juridic (sezina, fideiusiune,
uzucapiune, etc.)
Uneori ca, uneori, aceleasi cuvânt are semnificatia diferite, in functie de
institutia sau categoria juridica in care este folosit Spre exemplu,
cuvântul „terţ" are un anumit înţeles în materia efectelor actului juridic
civil I.
Caracterizare generală a dreptului civil (toate persoanele în afară de
părţile actului juridic şi avânzii-cauză ai acestora), un înţeles mai larg în
materie de simulaţie (incluzând şi persoane care, în mod obişnuit, fac
parte din categoria avânzilor-cauză ai părţilor actului juridic), un alt
înţeles în materia cesiunii de creanţă (persoanele care nu au luat parte la
contractul de cesiune şi nu sunt succesori universali sau cu titlu universal
ai părţilor contractante, dar faţă de care cesiunea prezintă interes, cum
este cazul debitorului cedat până în momentul îndeplinirii formei de
publicitate, al cesionarilor succesivi şi ulteriori ai aceleiaşi creanţe, al
creditorilor cedentului) şi un alt înţeles în materia înstrăinărilor de
imobile (dobânditorii succesivi ai aceluiaşi imobil şi de la aceeaşi
persoană).
Desigur că problema interpretării nu se mai pune în acele ipoteze în care
însuşi actul normativ defineşte noţiunea sau noţiunile cu care operează.
Interpretarea este necesară în unele cazuri şi datorită faptului că norma
juridică are o formulare ambiguă, imprecisă sau neclară.
Clasificarea interpretării normelor de drept civil
Trei criterii de clasificare pot fi folosite în stabilirea felurilor
interpretării;
1. Interpretarea în funcţie de organul ori persoana de la care
provine; Interpretarea oficială este aceea care provine de la însuşi
organul de stat care a edictat norma juridică supusă interpretării,
concretizându-se în norme interpretative.
Interpretarea oficială are caracter general obligatoriu, la fel ca actul
normativ interpretat. în legătură cu actele normative (legile)
interpretative, art. 9 alin. (2) C.civ. stabileşte că „norma interpretativă
produce efecte numai pentru viitor.”
Interpretarea jurisdicţională este aceea care provine de la un organ de
jurisdicţie (de la o instanţă judecătorească sau de la un alt organ care,
potrivit legii, are şi atribuţii jurisdicţionale).
Principala componentă a interpretării jurisdicţionale este interpretarea
judiciară, prin care se înţelege interpretarea dată de instanţele
judecătoreşti (judecătorii, tribunale, curţi de apel şi înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie). în principiu, obligativitatea acestei interpretări
priveşte numai speţa respectivă, deoarece interpretarea legii se face
numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecăţii [art. 9 alin. (3) C.civ.
Totuşi, atât în cazul deciziilor asupra recursului în interesul legii
pronunţate de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cât şi în cazul
deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională cu ocazia rezolvării
excepţiilor de neconstituţionalitate a legilor sau ordonanţelor, ar trebui
să se admită că suntem în prezenţa unei interpretări obligatorii pentru
instante.
O a treia categorie de interpretare o constituie cea care se dă normelor
juridice civile în doctrină sau de către avocat, în pledoariile sale în faţa
instanţei. O asemenea interpretare nu are putere juridică obligatorie, dar
poate fi însuşită de organul căruia i se adresează.
2. Interpretarea literala, interpretarea extensiva şi interpretarea
restrictiva
În funcţie de rezultatul interpretării, se distinge între:
- interpretarea literală (numită şi declarativă); Interpretarea este
literală atunci când există concordanţă deplină între formularea
textului legal interpretat şi situaţiile practice care se încadrează în
 ipoteza acestuia, nefiind necesar a se extinde sau a se restrânge
aplicarea dispoziţiei în cauză.
În practică, această interpretare, care se mai numeşte şi declarativă, este
cea mai frecventă, fiind impusă fie de dispoziţii legale având o redactare
clară, fie de dispoziţii ce conţin enumerări limitative. Interpretarea
literală, care are în vedere rezultatul (concluzia) interpretării, nu trebuie
confundată cu interpretarea gramaticală, aceasta din urmă fiind o
varietate a interpretării normelor juridice civile în funcţie de metoda de
interpretare; este vorba deci de criterii diferite de clasificare. Folosindu-
se metoda interpretării gramaticale, s-ar putea ajunge la o interpretare
literală, dar la aceasta din urmă s-ar putea ajunge şi utilizându-se alte
metode de interpretare, după cum prin folosirea metodei interpretării
gramaticale ar fi posibil să nu se ajungă la o interpretare literală, ci la o
interpretare extensivă sau restrictivă.

interpretarea extensivă; Interpretarea este extensivă dacă între

formularea textului legal interpretat şi cazurile din practică la care se
aplică acesta nu există concordantă, în sensul că formularea textului este
mai restrânsă decât intentia reală a legiuitorului, astfel încât se ajunge la
concluzia că textul legal interpretat trebuie extins şi la unele situaţii care
nu s-ar încadra în litera lui. La o interpretare extensivă se poate ajunge,
de cele mai multe ori, prin folosirea metodei analogiei sau a
argumentului a fortiori, la care ne vom referi atunci când vom analiza
una dintre metodele de interpretare, şi anume interpretarea logică. în
practică, o interpretare extensivă a fost dată dispoziţiilor înscrise în art.
1198 C.civ. din 1864 deoarece, la imposibilitatea materială de
preconstituire a înscrisului, la care se referă textul respectiv, s-a adăugat
şi imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului.111 De
asemenea, având în vedere faptul că instituţia delegaţiei nu mai este
reglementată de Codul civil.
Nu pot fi interpretate extensiv normele juridice civile care conţin
enumerări limitative, excepţii sau prezumţii, ori cele care restrâng
exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile, aplicarea
acestora prin analogie fiind interzisă (art. 10 C.civ.).
interpretarea restrictivă; Interpretarea este restrictivă atunci când între
formularea textului legal interpretat şi cazurile de aplicare practică nu
există concordanţă, în sensul că formularea este prea largă faţă de
ipotezele ce se pot încadra în text. După cum se observă, interpretarea
restrictivă este diametral opusă interpretării extensive.
Dispoziţia înscrisă în art. 1182 C.civ. din 1864, în legătură cu
dobândirea datei certe prin înfăţişarea înscrisului sub semnătură privată
la o autoritate publică, este susceptibilă de o interpretare restrictivă, în
sensul că simpla prezentare a înscrisului nu este suficientă, ci ar fi
necesar ca înscrisul să fie înregistrat la acea autoritate ori ca pe înscris să
se facă o menţiune despre data prezentării, menţiune certificată de
autoritatea respectivă.
3. Interpretarea gramaticala, interpretarea sistematica,
interpretarea istorico-teleologicâ, interpretarea logica şi
interpretarea prin analogie
În funcţie de procedeele cu ajutorul cărora interpretul stabileşte înţelesul
normei juridice, deci după metoda de interpretare folosită, se deosebeşte
între: interpretarea gramaticală, interpretarea sistematică, interpretarea
istorico-teleologică, interpretarea logică şi procedeul analogiei.
a) Interpretarea gramaticală constă în lămurirea conţinutului unei
norme juridice pe baza regulilor gramaticii, ceea ce presupune folosirea
procedeelor de analiză morfologică şi sintactică a textului legal, ţinându-
se cont de înţelesul termenilor utilizaţi în textul respectiv, de legătura
dintre aceşti termeni, de construcţia propoziţiei sau a frazei, de
particulele întrebuinţate, precum şi de semnele de punctuaţie.
Pentru ilustrarea acestui fel de interpretare, menţionăm cazul art. 408
alin. (3) C.civ., care dispune că „filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei
se stabileşte prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, după
caz”. Utilizarea particulei „sau” (iar nu a particulei „şi”) conduce la
următoarea concluzie: filiaţia copilului se stabileşte fie de tatăl său prin
actul de recunoaştere, fie de instanţa de tutelă prin hotărâre
judecătorească. Aşadar, dacă într-o normă de drept civil se foloseşte
particula „sau” („ori”), atunci este vorba de cerinţe alternative; dacă însă
se utilizează particula „şi”, înseamnă că suntem în prezenţa unor cerinţe
cumulative.
b) Interpretarea sistematică implică lămurirea înţelesului unei norme
juridice ţinându-se cont de legăturile sale cu alte norme juridice, fie din
acelaşi act normativ, fie dintr-un alt act normativ.
Astfel, este necesar să se recurgă la o interpretare sistematică pentru
înţelegerea dispoziţiei înscrise în art. 39 alin. (1) C.civ., potrivit căruia
„minorul dobândeşte, prin căsătorie, capacitatea deplină de exerciţiu",
textul trebuind coroborat cu art. 272 alin. (2) C.civ. potrivit căruia
„pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se
poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor
săi sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanţei de tutelă în a
cărei circumscripţie minorul îşi are domiciliul”. Rezultă, deci, că numai
minorii care au împlinit vârsta de 16 ani pot dobândi prin căsătorie, în
condiţiile legii, capacitatea deplină de exerciţiu mai înainte de 18 ani.
Recurgerea la interpretarea sistematică este impusă, în frecvente cazuri,
de coexistenţa unor norme juridice civile generale şi a unor norme
juridice civile speciale, pentru a se putea stabili sfera de aplicare a unei
anumite dispoziţii legale. în principiu, interpretul trebuie să determine
următoarele elemente: - locul pe care îl ocupă norma juridică supusă
interpretării, în cadrul sistemului de acte normative ce formează
izvoarele dreptului civil, izvoare ce trebuie privite ţinându-se cont de
ierarhia lor; - felul actului normativ din care face parte norma juridică
supusă interpretării, în sensul de a stabili dacă este o lege generală sau o
lege specială; - felul normei juridice în cauză, în cadrul actului normativ
din care face parte, în sensul de a şti dacă este vorba de o normă
generală sau de o normă specială; - locul pe care îl ocupă norma juridică
respectivă în cadrul aceluiaşi articol din lege, în cadrul secţiunilor,
capitolelor, titlului etc., în alte cuvinte, 46 Curs de drept civil. Partea
generală sistematizarea actului normativ din care face parte norma ce
trebuie interpretată. După ce s-a stabilit caracterul general sau special al
normei în discuţie, interpretul va aplica regulile pe care le-am menţionat
atunci când am vorbit despre clasificarea normelor în generale şi
speciale.

c) Interpretarea istorico-teleologică constă în stabilirea sensului unei

dispoziţii legale ţinându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la
adoptarea acelei norme, eventual într-un context istoric dat. Pentru
această interpretare prezintă interes lucrările premergătoare ale actului
normativ din care face parte norma juridică supusă interpretării,
expunerea de motive şi prevederile din preambulul actului normativ
respectiv, forma iniţială a proiectului actului normativ, dezbaterile
parlamentare etc. De asemenea, este folositoare şi cercetarea
reglementării anterioare, deci a dispoziţiilor legale abrogate prin textele
legale supuse interpretării.