GRIGORESCU, Lucian

Pictor

Născut la 1 februarie 1894 în Medgidia – mort la 28 octombrie 1965 în Bucureşti.

După studiile primare şi gimnaziale făcute la Medgidia şi Tulcea a început să studieze pictura ca
auditor la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti (1919 – 1920), în clasa pictorului G.D.Mirea.
Paralel urmează şi Academia Liberă de Arte Frumoase cu pictorii J.Al.Steriadi, I.Iser, G.Petraşcu şi
Şt. Popescu. A continuat studiile la Roma cu Umberto Coromaldi. În cursul verii a fost la cursurile
de pictură şi peisaj de la Baia Mare.

Debutul artistic l-a avut cu o expoziţie personală organizată la Iaşi (1918). De la Roma s-a îndreptat
către Paris urmând pictura lui la Grande Chaumiere şi le Ranson, stabilindu-se apoi în sudul
Franţei la Cassis (1927 – 1939).

A organizat mai multe expoziţii personale la: Iaşi (1918), Bucureşti (1920, 1921, 1934, 1935, 1937,
1938, 1940, 1942, 1946), Paris (1926), Berlin (1926) şi Budapesta (1962).

A avut numeroase participări la expoziţii de grup şi oficiale. A expus regulat la Saloanele oficiale,
Tinerimea artistică, Arte, Salonul de Toamnă, la acesta din urmă fiind şi membru fondator.

După 1944 participă la expoziţiile anuale de Stat şi îi sunt selecţionate lucrările pentru a fi
prezentate la expoziţiile organizate în: Haga, Amsterdam, Bruxelles (1936), Paris (1937), Berna,
Stockolm (1948), Minsk, Budapesta (1959), Belgrad, Bratislava, Praga, Cairo, alexandria (1960),
Paris, Ankara, Istanbul, Damasc (1961), Dresda (1963). A participat şi la Bienala de la Veneţia
(1942 şi 1956).

A fost ales membru corespondent al Academiei Române (1948).

A primit Premiul de Stat (1955) şi a fost distins cu titlul de Maestru emerit al Artei şi cu cel de
Artist al poporului (1965).

Lucian Grigorescu a pornit în pictura sa sub influenţa artei peisagistice a lui Nicolae Grigorescu ( în
tinereţe îşi semna picturile ca şi Nicolae Grigorescu cu cerneală roşie). Atras de peisaj, în tinereţe
(1921) a frecventat şi Şcoala peisagistică de la Baia Mare. Pentru acelaşi motiv, pentru a se
desăvârşi în arta peisajului, în Franţa se duce la Cassis, pictura sa dobândind aici o strălucire nouă,
care-I defineşte şi stilul. În perioada sa de formare trece şi prin diferite faze de experienţe. Este
astfel atras un timp de pictura lui Cezanne şi Derain. Va încerca şi unele experienţe cubiste. Revine
însă la contactul direct cu natura, la expresivitatea culorii, la spontaneitatea surprinderii coloritului
unui peisaj. Se pot găsi şi unele filiaţiuni cu pictorul Monet, îndeosebi la tabloul Catedrala Notre
Dame, la care foloseşte aceleaşi procedee picturale ca şi Cl. Monet în tabloul Catedrala din Rouen.
În acest mod, asimilând efervescenţa creatoare a timpului său, Lucian Grigorescu se va integra în
mişcarea picturală a postimpresionismului. Pictura lui Lucian Grigorescu este lipsită de complicaţii
psihologice şi sociale, chiar şi în portretele pe care le realizează. Îl preocupă doar candoarea luminii
şi poezia culorilor. Personalitatea lui Lucian Grigorescu se conturează astfel puternic în arta
peisajului. Artistul a oscilat însă între impresia spontană şi construcţia riguroasă. În ultima sa
perioadă, pictura va fi mai concentrată pe construcţie, căutând cea mai expresivă, mai clară, mai
axată pe sentiment sau ca ceva instinctual. Latura elementului intelectual din pictura lui Lucian
Grigorescu justifica această oscilaţie între senzaţia brută a impresiilor, care fac picturile sale să fie
lipsite de compoziţie şi intenţia de construcţie, de ceva solid. Captivat de lumină, el sacrifică
materia, consistenţa ei, sau greutatea obiectelor din naturile statice, păstrând numai senzaţia
cromatică şi structura culorilor. Oricât ar părea de independent de pictura impresionistă, arta lui
Lucian Grigorescu, prin modul personal în care foloseşte rolul luminii, rămâne actuală în această
categorie. Aceasta se datoreşte şi faptului că natura, în peisajele sale, păstrează o prospeţime, o
vibraţie coloristică, o mare diversitate de aspecte. Lucian Grigorescu a pictat cu mare uşurinţă şi
libertate, atras şi încântat de impresia resimţită în faţa naturii, în prezenţa unui obiect sau portret,
transfigurând tabloul în ceva personal şi intim, cu mare sensibilitate afectivă. Se poate vorbi în
pictura sa şi de lirism, de savoare şi fantezie, de intimitate discretă. Multe tablouri, îndeosebi
naturile statice, au fost pictate în atelier, unde preocuparea de construcţie şi elaborarea apare mai
clară şi distinctă. Deasemeni există în pictura sa şi un gen de romantism al naturii, de un mariaj
intim, personal, al artistului cu natura. Lucian Grigorescu se înscrie astfel în pictura din România ca
unul dintre cei mai reprezentativi pictori ai naturii.

Lucrări de referinţă

Portrete, compoziţii: Arlechin, Femeie stând

Peisaje:peisaj, Strada la Cassis, Martiques, Balcic, Comana, Catedrala Notre Dame, Paris,
Tulcea

Flori şi naturi statice: Masa cu peşti, Natură statică cu pepeni

Referinţe

ARGINTESCU – AMZA, N.: Lucian Grigorescu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1965

CÂRNECI, Magda: Lucian Grigorescu, Editura Meridiane, Bucureşti, 1989

ENCICLOPEDIA marilor personalităţi din istoria, ştiinţa şi cultura românească de-a lungul
timpului, vol.I, Editura Geneze, Bucureşti, 1999, p.487-488

MOSESCU – MĂCIUCĂ, Balcica: Lucian Grigorescu, Editura Meridiane, 1965