Sistemul respirator si

Respiratia la om
CE ESTE RESPIRAȚIA?
• Este funcția prin care de asigura continuu și
adecvat aportul de oxigen din aerul
atmosferic până la nivelul celulelor care îl
utilizează, cât și eliberarea dioxidului de
carbon rezultat din metabolismul celular

DIN CE ESTE ALCĂTUIT

APARATUL RESPIRATOR?
➢Căile respiratorii
• cavitate nazală
• faringe
• laringe
• trahee
• bronhii principale
• arborele bronșic – căi respiratorii
intrapulmonare
➢Plămânii
 • Cavitatea nazală este formată din cele două fose
Cavitatea nazală nazale care comunică cu exteriorul prin nări și cu
faringele prin două orificii numite coane; la intrarea
în nări, firele de păr opresc impuritățile din aerul
inspirat. Fosele nazale comunică și cu mici cavități,
pline cu aer, săpate în oasele din jur, numite
sinusuri.
• Fosele nazale sunt despărțite de septul nazal și
sunt căptușite în partea inferioară de mucoasa
respiratorie, bogat vascularizată, care încălzește
aerul inspirat, iar în partea superioară de mucoasa
olfactivă.
• Mucusul produs de celulele mucoasei nazale
asigură umiditatea, reține praful și unele
microorganisme.
 FARINGELE reprezintă locul unde se încrucișează calea
aerului cu cea digestivă și are forma unei pâlnii cu
FARINGE ȘI LARINGE pereții musculo-membranoși.

LARINGELE are atât funcție respiratorie cât și

fonatorie (emitere a sunetelor).
Are formă de trunchi de piramidă cu baza în sus și este
alcătuit din mai multe cartilaje, dintre care cartilajul
tiroid (,,mărul lui Adam"). Pe cartilaje se prind mușchii
laringelui.

Mucoasa care căptușește laringele e ciliată și se pliază

în interior, formând două perechi corzi vocale: două
superioare și două inferioare, ultimele cu rol în
producerea sunetelor.

Orificiul de comunicare dintre faringe și laringe se

numește glotă acoperită de epiglota în momentul
deglutiției, pentru ca alimentele din faringe să nu
pătrundă în laringe.
 Traheea, tub de 10-12 cm lungime (mai lungă la bărbat
TRAHEEA ȘI BRONHIILE decât la femei), continuă laringele și coboară prin fața
esofagului spre cei doi plămâni; prezintă 15-20 inele
PRINCIPALE cartilaginoase, în formă de potcoavă; în partea dinspre
esofag este completată de o lamă musculară, care permite
ca bolul alimentar să înainteze ușor de-a lungul esofagului.

Este căptușită de mucoasă cu celule ciliate și glande care

secretă mucus. Mișcarea cililor trimite praful și microbii
înapoi în faringe, împiedicând pătrunderea lor în plămâni,
iar lichidul mucos are rol în umezirea aerului.

La partea inferioară, traheea se bifurcă în cele două bronhii

principale (dreaptă și stângă), fiecare intrând în câte un
plămân.

Bronhiile principale intră în cei doi plămâni (prin hil = un

orificiu), unde se ramifică din ce în ce mai mult, întocmai
ca ramurile unui arbore, formând arborele bronșic. Au
inele cartilaginoase complete.
 • sunt principalele organe ale respirației

PLĂMÂNII • au formă conică și sunt situați în cavitatea toracică,

deasupra diafragmei, având o capacitate totală de 5000
ml (5l) de aer, cu variații individuale
• au 3 fețe : externă, internă și bazală
• sunt împărțiți în lobi: 3 lobi pentru plămânul drept și 2
pentru plămânul stâng (datorită prezenței inimii)
• lobii se împart în segmente, segmentele în lobuli, iar
lobulii sunt formați din acini pulmonari
• fiecare plãmân este învelit de o foiță dublă numită pleură
formată din somatopleură (căptușește pereții toracelui)
și splanhnopleură (acoperă plămânul). Între cele 2 foițe
există cavitatea pleurală cu o lamă fină de lichid pleural
care micșorează frecarea în timpul mișcărilor respiratorii
• vascularizația plămânilor este dublă: funcțională
asigurată de arterele și venele pulmonare care aparțin de
mica circulație și nutritivă, asigurată de arterele și venele
bronșice
 • bronhiile principale se împart în bronhii lobare
(3 pentru plămânul drept și 2 pentru plămânul
stâng), iar acestea, la rândul lor se divid în
ARBORELE BRONȘIC bronhii secundare sau segmentare (10 pentru
plămânul drept și 9 pentru plămânul stâng), iar
acestea la rândul lor se împart în bronhiole
(bronhii și mai mici). Ultimele ramificații ale
arborelui bronșic sunt bronhiolele respiratorii
• de la bronhiolele respiratorii pleacă ductele
alveolare, care se termină prin săculeți alveolari
• pereții săculeților alveolari sunt
compartimentați în alveole pulmonare.
• pereții alveolelor sunt unistratificați și bogat
vascularizați (perete alveolo-capilar), specializați
în schimbul de gaze. Pe interior, peretele
alveolelor este acoperit de un lichid numit
surfactant.

Bronhiolele respiratorii + ducte alveolare + săculeți alveolari + alveole pulmonare =ACINII PULMONARI
ACINUL ESTE UNITATEA MORFO-FUNCȚIONALĂ A PLĂMÂNULUI
VENTILAȚIA PULMONARĂ – INSPIRAȚIA
Inspirația și expirația (circulația alternativă) a aerului
se realizează deoarece cutia toracică își modifică
volumul prin contracția sau relaxarea mușchilor
respiratori.
În inspirație (proces activ), diafragma își micșorează
curbura, apasă pe organele interne abdominale și
determină mărirea diametrului longitudinal al cutiei
toracice și a volumului acesteia în proporție de 75%.
Diametrele antero-posterior și transversal toracale
cresc prin orizontalizarea, ridicarea și rotația coastelor
ca urmare a contracției mușchilor intercostali externi și
a mușchilor inspiratori accesori (care determină
mărirea volumului toracelui în proporție de 25%).
Astfel, presiunea intrapulmonară scade față de cea
atmosferică, ceea ce determină pătrunderea aerului în
plămâni.
VENTILAȚIA PULMONARĂ – EXPIRAȚIA
În expirație (proces pasiv), cutia toracică revine la
dimensiunile sale de repaus ca urmare a relaxării
musculaturii inspiratorii. Plămânii nu mai sunt ținuți
în stare de tensiune, și se dezumflă. În interiorul lor
apare o presiune superioară celei atmosferice, ceea
ce determină expulzarea aerului.

Expirația se realizează datorită:

• elasticității pulmonare
• elasticității cartilajelor costale tensionate și a
ligamentelor întinse în timpul inspirației.

În timpul efortului și în condiții patologice, expirația

devine activă, prin contracția anumitor grupe
musculare accesorii expiratorii (abdominali și
intercostali interni)
SCHIMBUL DE GAZE

Se realizează în 3 etape:
1. Etapa pulmonară
2. Transportul gazelor respiratorii
3. Etapa celulară
ETAPA PULMONARĂ
În urma inspirației, aerul încărcat cu oxigen
ajunge la nivelul alveolelor pulmonare.
Oxigenul, datorită permeabilității pereților
vaselor de sânge de la acest nivel, trece din
alveolă în sânge (hematoză), iar dioxidul de
carbon trece din sânge în alveolă, urmând să
fie expluzat prin expirație.
Cu fiecare respirație, aerul alveolar este
înlocuit doar parțial cu aer atmosferic.
Aerisirea lentă la nivel alveolar este foarte
importantă pentru prevenirea schimbărilor
bruște ale concentrației sangvine a gazelor
 ETAPA SANGUINĂ

Hemoglobina din globulele roşii din sânge

realizează combinații instabile cu oxigenul şi
dioxidul de carbon, transportând oxigenul de la
alveole la celule, iar dioxidul de carbon de la celule
la alveole.
Fiecare moleculă de hemoglobină se poate
combina cu maximum 4 molecule de oxigen. În
mod normal, sângele arterial transportă 98,5 %
oxigen cu ajutorul hemoglobinei și 1,5% dizolvat în
plasmă.
CO2 este transportat prin sânge sub mai multe
forme: 5-7% dizolvat fizic în plasmã, 15-25% sub
formă de carbhemoglobină și 70% sub formă de
săruri ale acidului carbonic în plasmă.
 ETAPA CELULARĂ
La nivelul celulelor corpului, sângele cedează
oxigenul care asigură arderea nutrimentelor şi
obținerea energiei şi se încarcă cu CO2 rezultat din
activitatea lor.
 REGLAREA VENTILAȚIEI – REGLARE NERVOASĂ

Reglarea automată (reflexul)

• receptori: chemoreceptori din bulbul cerebral (ai pH-

ului care depinde de presiunea CO2), aortă, carotide și
inimă, baroreceptorii din alveole, proprioceptori
(fusurile neuromusculare) din mușchii respiratori,
termoreceptori
• calea aferentă: fibre senzitive care vin de la alveole,
inimă, vase de sânge și mușchi respiratori
• centrii nervoși din substanța reticulată din bulb și
punte.
• calea eferentă: fibre motorii somatice care merg la
mușchii respiratori (intercostali și diafragm)
• efectorii sunt mușchii respiratori
 REGLAREA VOLUNTARĂ ȘI UMORALĂ A
VENTILAȚIEI
REGLAREA VOLUNTARĂ
• este realizată de la nivel cortical prin
acțiune asupra centrilor subcorticali din
bulb și punte sau asupra motoneuronilor
somatici care se distribuie la musculatura
respiratorie.
• se pot produce modificări de ritm, respirația
putând fi oprită, încetinită sau accelerată.
• asigură adaptarea respirației în caz de
cântat, strănut, deglutiție, tuse.
REGLAREA UMORALĂ
• e determinată de variații ale presiunilor
parțiale ale gazelor respiratorii în sânge
VOLUMELE PULMONARE
• VOLUMUL CURENT (VC) – 500 ml - este volumul de aer inspirat și
expirat în timpul respirației normale

• VOLUMUL INSPIRATOR DE REZERVĂ (VRIn) – 1500 ml - este un

volum suplimentar de aer care poate fi inspirat peste volumul curent
într-o inspirație forțată/maximă

• VOLUMUL EXPIRATOR DE REZERVĂ (VREx) – 1500 ml - reprezintă

cantitatea suplimentară de aer care poate fi expirată în urma unei
expirații forțate/maxime, după expirarea volumului curent

• VOLUMUL REZIDUAL (VR) – 1500 ml - este volumul de aer care

rămâne în plămâni chiar și după o expirație forțată

Suma lor reprezintă volumul maxim pe care îl poate atinge

expansiunea pulmonară.
 CAPACITĂȚI PULMONARE
CAPACITĂȚI PULMONARE
CAPACITATEA INSPIRATORIE (CI) Calculată ca suma dintre volumul curent și volumul inspirator de rezervã
reprezintă cantitatea de aer pe care o persoană o poate inspira, pornind
de la nivelul expirator normal până la distensia maximă a plămânilor
CI = VC + VIR (2000 ml = 500 ml + 1500 ml)
CAPACITATEA REZIDUALĂ FUNCȚIONALĂ Calculată ca suma dintre volumul expirator de rezervă și volumul rezidual,
(CRF) reprezintă cantitatea de aer care rãmâne în plămâni la sfârșitul unei
expirații normale după o inspirație maximă
CRF = VER + VR (3000 ml = 1500 ml + 1500 ml)
CAPACITATEA VITALĂ (CV) Calculată ca suma dintre volumul inspirator de rezervă, volumul curent și
volumul expirator de rezervă, reprezintă volumul maxim de aer pe care o
persoanã îl poate scoate din plămâni după o inspirație maximă
CV = VIR + VC + VER (3500 ml = 1500 ml + 500 ml + 1500 ml)
CAPACITATEA PULMONARĂ TOTALĂ (CPT) Calculată ca suma dintre capacitatea vitală și volumul rezidual, reprezintă
volumul maxim până la care pot fi expansionați plămânii prin efort
inspirator maxim
CPT = CV + VR CPT = (VIR + VC + VER) + VR
5000 ml = 3500 ml + 1500 ml; 5000 ml =1500 ml+500 ml+1500 ml+1500 ml
Capacitatea pulmonară totală variază în funcție de vârstă, sex, înălțime și grad de antrenament.
VĂ MULȚUMIM!
BIBLIOGRAFIE
1. Creager, J.G, 1992 - Human anatomy and physiology, Win.C.Brown Publisher
2. Ranga, V., Teodorescu Exarcu, I., 1969 - Anatomia și fiziologia omului, Ed. medicală
3. http://www.usamvcluj.ro/fiziopatologie/images/romana/cursuri/semestrul-2/Curs%205%20-
%20FP%20II%20-%202016-2017.pdf
4. https://pdfcoffee.com/resp-2-fiziologie-pdf-free.html