POP DARIUS STELIAN

CLASA A VI-A B
2023

RESPIRAȚIA LA ANIMALE ÎN DIFERITE MEDII DE VIAȚĂ

SISTEMUL RESPIRATOR LA OM
Sistemul respirator la om cuprinde căile respiratorii (fose nazale, faringe, laringe, trahee,
bronhii) și plămânii.
FOSELE NAZALE – alcătuiesc cavitatea nazală, se deschid la exterior prin nări, iar în faringe
prin două orificii. Interiorul este căptușit cu o mucoasă care menține umiditate permanentă, este puternic
vascularizată, deci încălzește aerul inspirat, iar cu ajutorul firelor de păr sunt oprite anumite impurități.
FARINGELE – este sub formă de pâlnie, cale comună digestivă și respiratorie.
LARINGE – este cartilaginos, prezinta o proeminenta numită mărul lui Adam. Este organul
vorbirii, deoarece în interiorul său se află două perechi de pliuri numite corzi vocale. Prin vibrarea lor se
produc sunetele.
TRAHEEA – este un tub fibroelastic, în interior prezentând o mucoasă umedă ale cărei celule
sunt ciliate. Cilii se mișcă de jos în sus, antrenând impuritățile spre exterior pentru a fi expectorate.
La om traheea se continuă cu DOUĂ BRONHII PRINCIPALE, dreaptă și stângă, care se
ramifică în cinci bronhii secundare sau lobare, două bronhii secundare pentru plămânul stâng și trei
bronhii secundare pentru plămânul drept. Bronhiile lobare se continuă cu bronhiile segmentare care se
divid în bronhiole lobulare, care la rândul lor se ramifică în bronhiole respiratorii, ramificații care nu
mai conțin cartilaj.
Totalitatea bronhiilor constituie arborele bronhic, sistem de tuburi care permite transportul
aerului către alveolele pulmonare, locul în care se realizează schimburile gazoase la nivelul plămânului.
PLĂMÂNII – Sunt organe buretoase elastice, de culoare rozalie, ce se găsesc în cutia toracică,
deasupra diafragmei. Plămânul drept are 3 lobi, iar plămânul stâng are 2 lobi, iar între ei se găsește
inima.
- nu au mușchi;
- adăpostesc între ei, inima;
- au suprafața acoperită de două foițe numite pleure (pleura externă ce aderă de pereții toracelui
și pleura internă care aderă de plămâni). Între cele două se găsește lichid interpleural care favorizează
mecanica respirației.
- sunt foarte bine vascularizați: artere pulmonare/vene pulmonare.
ARBORELE BRONȘIC – reprezintă totalitatea bronhiilor intra-pulmonare care rezultă din
ramificarea bronhiilor extra-pulmonare. Bronhiile principale se ramifică în mod progresiv. Bronhia
principală dreaptă se împarte mai întâi în bronhia lobară superioară care merge la lobul superior și în
trunchiul bronșic intermediar.

RESPIRAȚIA LA OM
Ventilația pulmonară cuprinde 3 etape:
1) ETAPA PULMONARĂ
a. INSPIRAȚIA
- aerul atmosferic pătrunde prin căile respiratorii până la alveolele pulmonare.
- mușchii inspiratori se contractă (diafragma deplasează baza cavității toracice spre abdomen și
mușchii intercostali externi rotesc coastele).
Coastele se deplasează lateral și depărtează sternul de coloana vertebrală. Pe măsură ce volumul
plămânilor crește, presiunea aerului din ei scade sub valoarea presiunii atmosferice și aerul este aspirat
în plămân.

b. EXPIRAȚIA
1
 - este procesul pasiv;
- o parte din aerul din plămâni este eliminat în afara organismului;
- mușchii inspiratori se relaxează, iar peretele toracic revine la normal;
- volumul cutiei toracice scade, ceea ce face ca presiunea intra-pulmonară să crească, depășind
pe cea atmosferică, iar aerul este eliminat din plămâni.

2) ETAPA SANGUINĂ
Transportul gazelor respiratorii de la plămâni la inimă și apoi la celule și în sens invers, prin
intermediul sângelui. Se poate realiza prin combinații labile cu hemoglobina, dar și sub formă de
bicarbonați (pentru dioxid de carbon) sau prin dizolvarea gazelor în plasmă. Ritmul respirator reprezintă
numărul de respirații/min. La om este de 16 respirații/min la bărbați și 18 respirații/min la femeie, însă
diferă și în funcție de vârstă, temperatură, tipul de activitate etc.

3) ETAPA CELULARĂ – presupune că sângele cedează oxigenul celulelor pentru a fi utilizat în

arderile celulare de la nivelul mitocondriilor, iar dioxidul de carbon rezultat din activitatea celulară trece
în sânge pentru a fi transportat și eliminat.

I. RESPIRAȚIA IN MEDIUL ACVATIC

1. Respirație cutanată – nu prezintă organe respiratorii, schimbul de gaze se realizează pe toată

suprafața corpului ex la animalele nevertebrate (spongieri, celenterate, viermi, crustacee inferioare)
2. Respirația branhială
a. externă – prin extensii tegumentare bine vascularizate ex. viermi, moluște, sau la vertebrate,
larvele mormolocilor de la amfibieni, proteu
b. internă – cu ajutorul unor organe respiratorii specializate numite branhii – lame subșiri, roșii,
bogat vascularizate
- ex: la moluște (scoică, melci acvatici, sepie) se găsesc în camera mantalei;
- la peștii prin branhiile adăpostite în două camere branhiale dispuse pe laturile corpului
- la peștii cartilaginoși (rechin) sunt acoperite de fante;
- la peștii osoși (crap) sunt acoperite de opercule, căpăcele osoase, care se închid în inspirație (apa cu
oxigen este înghițită) și se deschid în expirație (apa cu dioxid de carbon este evacuată).
inspir (apă în înghițitură) - gură- branhii (+O2, -CO2) – expirație (închide gura) - H2O+CO2 – ies prin
opercule.
3. Respirația pulmonară – prin plămâni la mamifere acvatice, (delfin, balenă)
- spre deosebire de pești, se ridică la suprafața apei pentru realizarea schimbului de gaze;
- orificiul respirator este așezat în creștetul capului.

II. ÎN MEDIUL TERESTRU

1. Respirație cutanată la viermele inelat, râma prezintă piele umedă, bogat vascularizată; -dacă
este expusă la soare, moare.
2. Respirație traheală- prin trahei – sistem de tuburi pline de aer ce pornesc din peretele corpului,
de pe fața ventrală a segmentelor abdomenului –ce comunică , cu ext. prin orificii numite stigme și sunt
ținute mereu deschise datorită unor spirale care au o consistență tare chitină la insecte O2 – din trahei
direct la celulele corpului, o respirație foarte eficientă. Ex. la artropode, insecte.
  
RESPIRAȚIA TRAHEALĂ

1. Respirația pulmo-cutanată – o întâlnim la ambienii adulți, salamandre – cuceritorii mediului

terestru. Plămâni slab dezvoltați sub formă de saci, necutați, au o suprafață scăzută de respirație și atunci
respirația este suplimentată prin piele a umedă, subțire și bogat vascularizată permițând difuziunea

2
gazelor respiratorii. Mucusul conferă umiditatea pielii. Plămânii amfibienii sunt pungi tubulare asociate
cu pereți subțiri, ca o structură de tip fagure. Ventilația este slabă, iar aspirația se realizează prin
contracția mușchilor. Căile respiratorii sunt scurte. Ventilația pulmonară se bazează pe mișcările
planșeului bucal care urcă și coboară, pompând aerul.
 
2. Respirație pulmonară – la:
A. Reptile
Plămânii sunt mai cutați, ventilația fiind asigurată de contracția mușchilor intercostali, care
ridicând coastele, determină mărirea volumului pulmonar, aceasta fiind urmată de scăderea presiunii
intra-pulmonare și intrarea aerului în plămâni. Relaxarea musculaturii intercostale determină ieșirea
aerului din plămâni Căile respiratorii sunt mai lungi și condiționează mai eficient aerul. Apar cavități
nazale separate de cavitatea bucală. La chelonienii tereștri carapacea rigidă fuzionează cu coastele . Prin
mișcarea în exterior a membrelor, plămânii se umplu cu aer, iar retragerea lor micșorează volumul
plămânilor și eliminarea aerului la exterior.
B. Păsări
Plămânii nu au alveole pulmonare ca să mărească suprafața de contact, bronhiile comunică
direct cu capilarele aeriene unde se realizează schimbul de gaze. Unele bronhii străbat plămânii și se
dilată în afara plămânilor, formând saci aerieni. Aceștia au un volum mult mai mare decât al plămânilor
și sunt plasați printre organele interne, uneori pătrund chiar și în oase. Plămâni bine dezvoltați cu
bronhii pulmonare se extind cu 9 saci aerieni care comunica cu oasele pneumatice sau printre organele
interne ca să scadă greutatea, în timpul zborului. Deci sacii aerieni contribuie și la scăderea densității
păsărilor. a. Când nu zboară ventilația se realizează prin contracția mușchilor respiratorii care măresc
cavitatea pulmonară, volumul pulmonar, și aerul pătrunde în plămâni- saci aerieni. La pasărea în repaus,
mișcările respiratorii se bazează pe variația în volum a cavității toracice. b. Când zboară respirația se
bazează pe bătăile aripilor, prin ridicarea și coborârea lor, iar ventilația trebuie să devină mai eficientă, o
inspirația și două expirații . În zbor, cavitatea toracică trebuie să ofere un suport imobil pentru mușchii
aripilor.
Acum acționează sacii aerieni: Când pasărea ridică aripile, aerul intră în plămâni (fiind preluată
numai o parte din oxigen) apoi în sacii aerieni (inspirația). Când pasărea coboară aripile, aerul este
evacuat din sacii aerieni, căci se comprimă, trece încă odată prin plămâni (este preluat și restul
oxigenului care nu a fost la prima trecere)) apoi este expirat la exterior prin căile aeriene. Schimburile
de gaze eficiente permit păsărilor o bună aprovizionare a țesuturilor cu oxigen.
C. Mamifere
Schimbul de gaze se realizează la nivelul alveolelor pulmonare, care măresc suprafața de contact
realizându-se respirația. Alveolele pulmonare se găsesc în pereții sacilor alveolari care se găsesc la
finalul tuburilor, bronhiolelor care intră în alcătuirea arborelui bronșic al celor doi plămâni.

CONCLUZIE:
Indiferent de tipul de respirație, perfecționarea aparatului respirator s-a realizat prin mărirea
suprafeței de schimb cu mediul terestru și totodată prin intensificarea procesului de primire a aerului sau
apei la nivelul acestei suprafețe. Intensificarea metabolismului cauzată de trecerea la viața terestră prin
respirația aerului a permis furnizarea unei cantități mari, superioare, de oxigen. În evoluție se observă
separarea căilor respiratorii de organul respirator propriu-zis plămâni.