Sunteți pe pagina 1din 6

Marile orașe ale Asiei

Dezvoltarea economică a statelor asiatice aduce cu sine o adevărată explozie demografică în


cele mai importante metropole de pe continent. Aglomerate, exotice, moderne, însă și cu numeroase
elemente tradiționale, cele mai mari metropole ale Asiei au un ritm de dezvoltare fără precedent.
Dacă ar trebui să facem clasamentul orașelor asiatice cu cel mai ridicat număr de locuitori, acesta ar
arăta așa:

1. Tokyo-Japonia

Tokyo ocupă o suprafaţă de aproximativ 2000 de kilometri pătraţi, cu o populatie de peste 35


milioane de locuitori, este capitala Japoniei, fiind de asemeni cea mai mare zonă metropolitană a
lumii, un teritoriu uriaş cu rol economic şi administrativ al întregii ţări.
Oraşul fabulos de astăzi a fost în trecut
un mic sat de pescari, având pe atunci
numele de Edo. De atunci şi până astăzi,
Tokyo a cunoscut o dezvoltare rapidă,
fiind astăzi un o metropolă care uimeşte
prin istoria, arta, cultura şi numeroasele
puncte turistice interesante.
Tokyo este oraşul care uimeşte prin
faptul că structura sa este de o
complexitate nemaiîntâlnită. Lacuri, râuri,
baraje, ferme, insule îndepărtate, parcuri
naţionale, zgârie-nori, toate aceste
elemente se regăsesc în Tokyo şi împreună
formează unul dintre cele mai frumoase
oraşe ale lumii. 
Istoria oraşului a fost zguduită de două evenimente majore care au metropola la pământ. Unul
dintre ele este Marele Cutremur Kanto din 1923, iar cel de-al doilea este dat de momentul în care
bombele incendiare din al doilea război mondial au transformat Tokyo într-o ruină. Din aceste
motive, perisajul urban din Tokyo este
constituit din arhitectură modernă,
clădiri contemporane, edificiile vechi
fiind foarte rare.
Numeroase clădiri din oraş
impresionează prin măreţia lor, câteva
dintre acestea fiind Okyo International
Forum, Asahi Beer Hall, Mode
Gakuen Cocoon Tower, NTT Docomo
Yoyogi Building Rainbow Bridge dar
și Tokyo Tower şi noul Tokyo
Skytree - cel mai înalt turn din
Japonia şi al doilea cel mai mare din
lume.
2. Seul- Coreea de Sud

Seul este capitala și cel mai mare oraș din  Coreea de Sud. Zona Capitalei Naționale din Seul
este a doua ca mărime din lume, cu o suprafață de 605 kilometri pătrați și o populație de 11,8
milioane de locuitori și una metropolitan de 25,6 de milioane, aici trăind aproximativ jumatate din totalul
locuitorilor din Coreea de Nord. Datorită populației sale foarte mari, Seul este considerat un oraș
global și este centrul economiei, culturii și politicii Coreei de Sud.
Orașul Seul este așezat pe râul Han în centrul peninsulei Coreea și a fost întemeiat în anul 18
î.Hr., când Baekje, unul din cele
Trei Regate din Coreea, și-a stabilit
capitala pe locul Seulului de sud-
est de azi. Apoi, orașul a devenit
capitală în timpul dinastiei Joseon
și Imperiului Coreean.
Orașul este tăiat în jumătate de
râul Han, care a fost folosit anterior
ca o rută comercială către China și
a ajutat orașul să crească de-a
lungul istoriei sale. Râul Han nu
mai este utilizat pentru navigație,
deoarece estuarul său se află la
granița dintre Coreea de Nord și
Coreea de Sud. Seul este înconjurat de mai mulți munți, dar orașul în sine este relativ plat, deoarece
se află pe câmpia râului Han.
Fiind unul dintre cele mai mari orașe din lume și un oraș mondial lider, Seul a devenit sediul
central al multor companii internaționale. În prezent, este sediul unor companii precum Samsung,
LG, Hyundai și Kia. De asemenea, generează peste 20% din produsul intern brut al Coreei de
Sud. Pe lângă marile sale companii multinaționale, economia din Seul se concentrează pe turism,
construcții și producție. 
Zona Națională a Capitalei Seul găzduiește patru locuri din patrimoniul UNESCO: palatul
Changdeokgung, fortăreața Hwaseong, templul Jongmyo și Mormintele Regale ale Dinastiei
Joseon. Gyeongbokgung
3. Shanghai- China
Shanghai este cel mai
mare oraș din China și un
centru important comercial
în Asia. Orașul are o
populație de peste 30
milioane de locuitori. El este
centrul financiar și economic
al Chinei, deși a inceput
reforme economice abia în
1992, aproximativ 10 ani
după alte orașe sau provincii
chinezești. Este poarta
Chinei către lume.
Supranumit "Parisul Estului" sau "Regina Orientului", Shanghai-ul este cel mai mare oraș din
China și un centru important comercial în Asia. Alături de Shenyhen și Guangyhou, este motorul
economic al Chinei. În traducere, Shanghai înseamna "la mare".
Shanghai nu s-a numit întotdeauna astfel. Până la dinastia Sui, era numit satul Huating. Sub
dinastia Tang, a devenit prefectura Huating, înainte de a i se da numele actual sub dinastia Song.
Dată fiind locația sa strategic, la vărsarea fluviului Yangzi Jiang, în centrul Chinei, și vecinătatea cu
orașe cu o bogată tradiție meșteșugărească (Suzhou, Hangzhou), Shanghai a devenit rapid un
important oraș comercial.
Când la putere a ajuns Partidul Comunist Chinez, orașul a fost considerat un simbol al
capitalismului și a intrat într-o perioadă de "hibernare", fiind aproape uitat de toată lumea. În urma
reformelor lui Deng Xiaoping, orașul a fost pus din nou în valoare.
Shanghai este cel mai mare șantier urban de construcții din lume. O machetă gigant a orașului
este vizibilă într-o clădire specială din Piața Poporului. La ora actuală, orașul se mândrește deja cu
peste 640 de zgârie-nori, în timp ce alți 300 sunt în construcție, majoritatea în noul cartier Pudong.
Orașul a fost primul din lume cu un serviciu de tren Maglev (levitație magnetică), care în
prezent face legătura între Aeroportul Internațional Pudong și gara Long Yang în doar 8 minute
pentru o distanță de 30 km
4. Karachi – Pakistan

Karachi este cel mai mare oraș al Pakistanului având o populație de peste 15 milioane de
locuitori și o suprafață de 3527km2. De fapt, zona metropolitană Karachi este una dintre cele mai
mari de pe Pământ avînd în vedere densitatea populației- 3533 loc/km2.
Orașul este capitala provinciei Sindh. Karachi se află de-a lungul Mării Arabiei și este cel mai
mare și mai important port din Pakistan. Orașul a început ca un mic sat de pescuit stabilit de
triburile Sindhi și Baloch. Un număr mic de descendenți ai acestor triburi locuiesc încă în zonă, în
prezent.
Karachi este centrul financiar al Pakistanului. Are cea mai mare bursă de valori din Pakistan și
găzduiește sediul central al
marilor corporații din țară. O
tendință crescătoare în Karachi
este creșterea investitorilor în
sectorul IT. Karachi devine
încet un centru de informare și
comunicare. Industriile din
Karachi includ textile,
automobile, oțel și produse
farmaceutice.
Poluarea de la Karachi se
situează peste standardele
recomandate de Organizația
Mondială a Sănătații.
Diferențele economice dintre locuitorii Karachi-ului au dus apariția și creșterea mahalalelor.
Condițiile de viață în aceste zone sunt adesea sărace și nu există acces la salubritate și apă curată.
Boli generate de apă ucid mii de oameni anual în Karachi. Karachi se confruntă, de asemenea, cu
problema aglomerației în trafic, deoarece numărul vehiculelor crește la o rată mai mare decât rata de
extindere a infrastructurii de transport existente.

Mohammad Ali Jinnah


Avocat și om de stat, este considerat tatăl
fondator al Pakistanului,
5. Beijing – China

Beijing, cunoscut și sub


forma Pekin
este capitala Republicii
Populare Chineze și are peste
21 milioane de locuitori, se
întinde pe o suprafață de 16801
km2 limba oficială aici
este mandarina.
Beijing este situat în nord-
estul Chinei; de altfel, numele său înseamnă "Capitala Nordului". Este situat la vârful Câmpiei
Chinei de Nord și este înconjurat de munți la nord, nord-vest și vest. Marele Zid Chinezesc este
situat în partea de nord a municipiului. Muntele Dongling este cel mai înalt punct din Beijing, la
2.303 m. Este al doilea oraș ca mărime din China, după Shanghai si totodată centrul bursei
internaționale.
Satul a ceea ce avea să devină Beijing s-a transformat într-o capitală în timpul dinastiei Tang în
secolul al IX-lea d.Hr. Exploratorul venețian Marco Polo a vizitat-o în 1272, când orașul a fost
numit Khanbalik și a fost condus de marele împărat mongol Khublai Khan. Orașul a fost reconstruit
masiv de către Yong Le (1360–1424) în timpul dinastiei Ming, care a construit un Marele Zid
pentru a-și proteja orașul. 
Beijingul este cunoscut ca fiind una dintre cele Patru Mari Capitale Antice din China (împreună
cu Nanjing, Luoyang și Chang'an sau Xi'an). Este, de asemenea, un nod important de transport, un
centru politic și cultural al Chinei 
Cel mai preferat si mai ieftin mijloc
de transport aici este cel cu bicicleta
Cea mai populară atracție turistică
este Orașul Interzis, format din 800 de
clădiri.
Orașul Interzis a fost palatul imperial
chinez de la dinastia Ming până la
sfârșitul dinastiei Qing—anii 1420 până
în 1912. Se află în centrul
orașului Beijing, China, și găzduiește
acum Muzeul Palatului. A slujit drept

reședință a împăraților și a familiilor lor, precum și ca


centru ceremonial și politic al guvernului chinez timp
de aproape 500 de ani.
Lama este un templu budist, de sorginte tibetană, și
este de fapt un sat în miniatura. Construit în 1694,
aproape în totalitate din lemn și teracotă și colorat
puternic.În temple se gasește o statuie a lui Budha,
sculptată dintr-un singur trunchi de copac si înaltă de 20
de metri.
Alte mari orașe ale Asiei sunt:

6. Mumbai - India
7. Jakarta - Indonezia
8. Delhi - India
9. Osaka-Kobe-Kyoto - Japonia
10. Manila - Filipine

Bibliografie
https://www.imopedia.ro/stiri-imobiliare/top-10-cele-mai-mari-orase-din-asia

https://descoperalocuri.ro/descopera-orase/tokyo.html

https://hallyudex.wordpress.com/2011/11/17/suwon-un-loc-al-istoriei/

https://www.infotour.ro/ghid-turistic/coreea-de-sud/seul/

https://www.directbooking.ro/prezentare-shanghai-informatii-poze-imagini-6137.aspx#photo[statiune]/4/

https://ro.wikipedia.org/wiki/Shanghai

https://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:Ora%C8%99e_%C3%AEn_Pakistan

https://ro.wikipedia.org/wiki/Beijing

https://www.greelane.com/ro/umanistic%c4%83/geografie/geography-of-beijing-1434413/

S-ar putea să vă placă și