Sunteți pe pagina 1din 9

Monumentele gloriei romane

Efectuat:
Coordonator:
Verejan Palina,
clasa a V-a “D” Simion Leonid
Columna lui Traian
 Columna lui Traian este un monument antic din Roma construit din
ordinul împăratului Traian, pentru comemorarea victoriei sale în Dacia, care
s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în
imediata apropiere - la nord - de Forul roman. Terminată în 113, columna are
exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat, în formă de spirală, care
reproduce artistic sub o formă epică războaiele dintre romani și daci purtate
de Traian pentru cucerirea Daciei.
 Sunt prezentate circa 2500 de figuri omenești, de circa 60-75 cm înălțime.
Împăratul Traian este prezent de 60 de ori.
 Columna are o înălțime de aproximativ 40 de metri și conține 18 blocuri
masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone.
În anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din
ordinul Papei Paul al III-lea. Marele arhitect Fontana s-a ocupat de
restaurarea lui, începând cu 1558. În anul 1587, în locul statuii lui Traian,
aflată inițial în vârful columnei, dar topită în Evul Mediu, a fost așezată din
ordinul Papei Sixt al V-lea o statuie a Sfântului Petru.
Forul lui Traian
Forum Traiani a fost ultima
lucrare de acest gen, realizată  În centrul pieței se înalță
Forum Traiani s-a păstrat statuia ecvestră în bronz aurit a
de Apolodor din Damasc, pe o
suprafață de teren de 275.000 m2,
intact până în secolul VI. S-a lui Traian (s-a păstrat până
între Capitoliu și Quirinal prin folosit marmură policromă la în secolul IV) și un portic pe
evacuarea a 850.000 m3 de coloane și placaje și bronz aurit margini, decorat cu busturi de
pământ. S-a lucrat între la acoperiș. daci captivi între care și bustul
anii 107 - 117 d.Hr. cu fonduri lui Decebal. Urma basilica
din prada dacică și cu captivi de Ulpia (66x159 m).
război.

În basilică existau statui ale


oamenilor iluștri și trofee de
război dacice. Lângă basilică
se înalță Columna Traiană,
flancată de biblioteca latină și
greacă care, în afară de libri,
conținea manuscrise celebre,
memorii ale împăraților și
documente de stat.
Tropaeun Traiani
 Tropaeum Traiani este un monument triumfal roman în Adamclisi, județul Constanța,
ridicat în cinstea împăratului roman Traian între anii 106-109 d.Hr. pentru a comemora victoria
romanilor asupra dacilor în anul 102 d.Hr.

 Construcția este situată în regiunea podișului Negru Vodă, în comuna Adamclisi, la 60 km


sud-vest de Constanța, pe drumul național Călărași - Constanța. Monumentul a fost reconstituit
în 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine, fiind
declarat în prezent monument istoric, cu codul CT-I-s-A-02567. Inaugurarea monumentului a
avut loc în cadrul festivităților prilejuite de aniversarea unui secol de la cucerirea independenței
Principatelor Române.
Milliarium Aureum
 Milliarium Aureum a fost o piatră miliară aurită, ridicată de Augustus, în Forumul roman, ca „punct
zero” al marilor drumuri romane.Marca originea tuturor drumurilor care brăzdau Imperiul și indica distanțele
între Roma și principalele orașe de provincie.
 Monumentul a fost ridicat de Augustus, în anul 9 î.Hr., în calitate de superintendent al rețelei rutiere
imperiale (cura viarum), funcție pe care și-o asumase din 20 î.Hr.

Acoperit cu bronz aurit

Drumurile principale plecate de la Roma

 Numele funcționarilor numiți de Augustus

Însărcinați cu întreținerea
drumurilor.
Colosseum
 Colosseum are deja aproape 2000 de ani, în timpul perioadei de glorie a Imperiului,
acest complex putea primi pe tribunele sale circa 50 000 – 80 000 de spectatori. Oamenii
aveau multe motive de a se strânge în amfiteatru. Aici locuitorii orașului se puteau bucura
de lupte între gladiatori, imitații de lupte maritime, vânători de animale, execuții, reînnoiri
ale unor bătălii celebre și drame bazate pe mitologia antică. În zilele noastre, Colosseum
este una dintre cele mai populare atracții turistice ale Romei, deși amfiteatrul a avut de
suferit cutremure de pământ și acte de vandalism de-a lungul istoriei. În anul 2007, în
conformitate cu un vot internațional desfășurat de organizația non-profit New Open World
Corporation, Amfiteatrul Flavian a primit titlul de noua a 7-a minune a lumii.
Circus Maximus
 Circus Maximus a fost cândva un hipodrom fascinant, unde se organizau curse a carelor
de luptă și alte evenimente interesante. Acest loc era perfect pentru curse, care adesea erau
combinate cu diverse festivaluri religioase romane.

 Circus Maximus avea o lungime de 621 de metri și o lățime de 118 metri, fiind cel mai
mare stadion din întregul Imperiu Roman. Tribunele puteau găzdui circa 150 000 de spectatori.
După aproape 2000 de ani, Circus Maximus a devenit un parc public.
Templul zeițelor Venus și Roma
 Templul zeițelor Venus și Roma este situat pe colina Velia, în apropiere de Colosseum.
Acest monument religios a fost construit în anul 135 î.Hr. și a fost dedicat zeițelor Venus
(Venus Felix: zeița frumuseții, fertilității, prosperității, pasiunii și iubirii) și Roma (Roma
Aeterna: zeița orașului Roma, personificarea puterii absolute a acestuia). Se consideră că în
secolul al IX-lea templul a fost distrus de un cutremur, iar mai târziu, la porunca lui Papa
Leon al IV-lea, în locul lui a fost construită o biserică creștină. Până în ziua de azi au
supraviețuit doar câteva coloane ale vechiului templu.
Some cool header.
Maecenas vitae ante quis,
dapibus consectetur ipsum.

Praesent quam justo, tempor ac


sollicitudin sed, mattis vel
arcu. Proin ac nibh quis metus
tristique.

S-ar putea să vă placă și