Ca spațiu necuprins al apei, imposibil de controlat, marea simbolizează haosul, dar o

dezordine totuși fertilă, un loc al dezlănțuirii de stihii, care precede temporal ivirea unei lumi
noi; coborârea în mare a boului, cerbului sau a calului, regăsibilă în diferitele specii
folclorice românești, simbolizează gestul fecundator necesar organizării haosului, în fond o
acțiune demiurgică.

Tabloul mitic din textele de colind, al mării cu insula-arbore, imagine arhaică, aparține mitului
creării lumii din apă, mit adaptat aici colindului de naștere a anului prin întemeierea unei noi
familii; la aceeași tradiție, se vor altoi și colindele de inspirație creștină, îndeosebi cele despre
nașterea pruncului Iisus; peisajul stihial, în cazul de față al mării, este locul originar al
colindelor, exprimat sau sugestionat prin numeroase semne și simboluri; cuplul mare-insulă,
respectiv mare-copac axă a lumii, mai este reprezentat și prin figura-metaforă prin care se
introduce lumina ca stihie (originar focul):
„La mijloc de loc,
Măru-i mărgărit,
Mândru- i înflorit
Cu flori de argint!”;
astfel, opoziția față de elementul apă este indicată prin arborele de diamant („mărgărit”), argintat sau
aurit; exemplul de mai sus este un aspect al perechii perfecte: stihia apei cu aceea a focului ceresc
(soarele, fulgerul); colindele citează regulat raza soarelui, săgeata, lancea, sabia (până și pistolul), cu
funcția activă, dinamică față de elementul calm, al creșterii lente, care este vegetalul: animalul sălbatic
de vânat (bourul, cerbul, leul, delfinul) este provocator, prin el feciorul își mijlocește cucerirea femeii
și ca atare ieșirea din adolescență; textele colindelor indică astfel corespondența dintre fecior sau
feciorul călare și soare, pe de o parte, cu fata mare, întrupare a apei și lunii și rădăcină a vieții, pe de
altă parte; din alte colinde se reliefează, dar mai ales din balada „Soarele și luna”, că Luna este sora
Soarelui, ceea ce înseamnă că poporul cuprinde într-un cuplu lumina zilei cu noaptea; saltul în mare
indică moarte și renaștere, dacă acel care a sărit iese uscat, neudat, pe lângă faptul că apele sunt
simbolizate de cai și iepe, calul cu feciorul în șa fiind în elementul său; ieșind neudați indică astfel că
marea a curățat și inițiat pe fecior, acum fiind bun ostaș, bun mire.
Pentru cine visează mare este semn de bine; marea liniștită, lină, înseamnă bucurie; marea cu talazuri
este semn de pagubă și silă; când marea apărută în vis are puține valuri înseamnă că se va asista și
beneficia de fapta unor oameni cumsecade; dacă se visează mare uscată, secată, este semn că situația
rea din prezent își va înceta acțiunea negativă și se va preschimba în situație benefică, într-o stare
accentuată de bine.