Normanzii și vikingii

Vikingii
De-a lungul istoriei, vikingii au purtat războaie pe mare, devenind
cunoscuți drept nemiloși și având propriul set de reguli. Cunoscuți pentru
vărsarea nemiloasă de sânge, nordicii au devenit cei mai temuți oameni
din istorie.
Vikingii au fost importanți negustori, exploratori, colonizatori și războinici
scandinavi care, în perioada anilor 793–1066.Această perioadă de timp
din istoria Europei medievale este cunoscută drept epoca vikingilor.
Vikingii erau vorbitorii nordicii vechi, o străveche limbă indo-europeană din
ramura germanică, precursoarea tuturor limbilor nord-germanice de
astăzi, mai precis daneza, norvegiana, suedeza, islandeza și feroeza.
Curajul și cruzimea lor în luptă sunt binecunoscute, însă trebuie menționat
că vikingii aveau și ocupații pașnice, precum comerțul și construirea de
așezări (colonizare).Erau în mare parte fermieri, dar unii lucrau ca
meșteșugari.
Inițial, vikingii s-au așezat ca agricultori în regiunile de coastă. Mai târziu,
folosind superioritatea lor în construirea corăbiilor și arta navigației, încep
să practice pirateria de-a lungul coastelor mărilor, urcând și pe cursul unor
fluvii. Dată fiind îndrăznela lor, vikingii erau considerați adversari militari
redutabili și invadatori de temut, care prin acțiunile lor de pradă au
răspândit panică în rândurile populațiilor băștinașe din regatele și imperiile
Europei de Vest, mai ales pe cuprinsul Imperiului Franc condus de Carol
cel Mare ,așediind ulterior cu succes și Parisul (ce ținea atunci de Regatul
Franciei de Vest) între anii 885 și 886.
Cucerirea Insulelor Britanice
De la mijlocul secolului al IX-lea, Irlanda, Scoția și Anglia au
devenit obiective majore pentru vikingi. Vikingii au preluat
controlul asupra insulelor din nordul Scoției (Shetland și
arhipelagului Orkney), Insulele Hebride și o mare parte a
Scoției continentale. Ei au fondat în Irlanda primele orașe
comerciale: Dublin, Waterford, Wexford, Wicklow și Limerick, și
au utilizat baza lor de pe coasta irlandeză pentru a lansa atacuri
în Irlanda și în Marea Irlandei și în Anglia. Când regele Carol cel
Pleșuv a început să apere Vestul Franciei mai energic în 862,
fortificând orașe, mănăstiri, râuri și zonelor de coastă, forțele
vikinge au început să se concentreze mai mult asupra Angliei
decât Francia.
Așezările vikinge din Europa și dincolo de
ocean
Armatele vikingilor au rămas active pe continentul european de-a lungul
secolului al IX-lea, jefuind brutal Nantes (pe coasta franceză), în 842 și au
atacat orașele ca Paris, Limoges, Orleans, Tours și Nimes. În 844, vikingii
au luat cu asalt Sevilia, în 859, au jefuit Pisa, deși o flotă arabă le-a
afectat drumul de întoarcere spre nord. În 911 împăratul franc de Vest,
Carol III cel Simplu, a acordat Rouen și teritoriile din jur printr-un tratat
unei căpetenii vikinge numită Rollo în schimbul păcii și încetării raidurilor.
Excelenți marinari și neguțători, s-au aventurat în depărtări până la
Constantinopol și Bagdad în căutare de cuceriri și schimburi comerciale.
Au creat noi rute comerciale la sud de Volga și Nipru și au fondat orașe-
state: Kiev și Novgorod. În secolul al IX-lea, scandinavii (norvegienii, în
principal) au început să colonizeze Islanda, o insulă din Atlanticul de Nord,
unde nimeni nu s-a stabilit în număr mare. Prin secolul X, unii vikingi s-au
mutat chiar mai departe spre vest, până în Groenlanda.

Arme
Armele identificau statutul social al unui viking: un viking bogat avea un
ansamblu complet de un coif, scut, cămașă de zale și sabia. Un viking tipic
ar fi avut mai probabil pentru a lupta o suliță, scut și un pumnal. Arcurile
au fost utilizate în etapele de deschidere de lupte pe uscat și pe mare, dar
ele tind să fie considerate mai puțin "onorabile" decât luptele corp-la-corp.
Vikingii au fost relativ neobișnuiți pentru acea perioadă în utilizarea lor de
topoare ca armă principală în bătălie.
Sfârșitul vikingilor
Evenimentele din 1066 din Anglia (mai precis bătăliile culminante de la
Stamford Bridge și Hastings între vikingi, normanzi și anglo-saxoni) au
marcat în mod radical sfârșitul epocii vikingilor, cel puțin în Europa
continentală. Până în acel moment, toate regatele scandinave deveniseră
creștinate și ceea ce a mai rămas din cultura vikingilor a fost absorbită în
cultura Europei creștine.

Normanzii
Normanzi, singular normand, este un termen folosit pentru a desemna un
popor ale cărui origini aristocratice se regăsesc în urmașii vikingilor
stabiliți în Normandia, care s-au creștinat, s-au amestecat cu populația
locală, au adoptat limba normandă și, mai apoi, au exercitat un rol
important politic și militar, care a culminat cu cucerirea Angliei în 1066,
după Bătălia de la Hastings în care i-au învins pe anglo-saxoni.
Normanzii au jucat un rol important politic, militar și cultural în nordul
Europei medievale, în insulele britanice, în Marea Mediterană și în Orientul
Mijlociu. Numele lor se leagă de colonizarea și denumirea Normandiei,
cucerirea normandă a Angliei, crearea unor state normande în Sicilia și
sudul Italiei, respectiv de unele cruciade spre Orientul Mijlociu.
Normanzii au aderat la creștinism, prin convertire totală, respectiv la
familia limbilor galo-romanice, adoptând limba locului, care în timp va fi
cunoscută ca limba normandă. Normanzii au creat de asemenea o nouă
identitate culturală separată atât de cea a înaintașilor lor scandinavi cât și
de cea a vecinilor lor francii. Cultura normandă, ca a tuturor comunităților
migratoare era extrem de întreprinzătoare și adaptabilă, fapt care le-a
permis pentru o bună perioadă de timp să ocupe teritorii aflate la mare
distanță unele de altele.

Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Vikingi
https://historia.ro/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Normanzi
https://mythologica.ro/vikingii/