Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a Republicii Moldova

Liceul Teoretic ,,Alexei Mateevici”

Rolul lui Octavianus

Augustus în istorie

A elaborat: Gavriluța Natalia

A controlat: prof. de istorie Blidaru Tatiana
Octavianus Augustus Caesar (n. 23 septembrie 63 î.Hr., Roma
— d. 19 august 14 d.Hr., Nola), cunoscut anterior drept
Octavian, a fost primul Împărat Roman. Deși a păstrat
înfățișarea Republicii Romane, a condus ca un dictator pentru
mai mult de 40 de ani. A încheiat un secol de războaie civile și a
adus o eră de pace, prosperitate și măreție imperială. Este
cunoscut de istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în 27
î.Hr.
După adoptarea sa postumă de către Iulius Cezar (44 î.Hr.), el a
luat numele acestuia și a devenit Gaius Iulius Caesar
Octavianus în conformitate cu standardele romane în cazul
adopției. Deși el a renunțat repede la Octavianus din numele său
și contemporanii săi se refereau la el numindu-l în această
perioadă Cezar.
Octavian a obținut pe cale ilegală testamentul lui Antoniu și l-a
citit în public. Se aflase că Antoniu a lăsat moșteniri consistente
copiilor pe care îi avea cu Cleopatra.
Senatul nu a putut tolera un astfel de testament și a declarat
război. Bătălia decisivă a avut loc la Actium, pe coasta de vest a
Greciei, pe 2 septembrie 31 î.e.n. Actium era un promontoriu pe
coasta vestică a Greciei, la gura vastului golf Ambracia. Antoniu
și-a stabilit tabăra pe partea sudică a intrării, în vreme ce
Octavian s-a instalat pe promontoriul nordic, la 8 km de gura
golfului. Trupele de uscat erau egale numeric, dar pe mare,
Octavian deținea avantajul unei flote mari, călită în luptă,
condusă de Marcus Agrippa. Blocada lui Agripa a slăbit poziția
lui Antoniu, care a decis să încerce să fugă pe mare. Escadra
Cleopatrei a spart linia navelor inamice și Antoniu a urmat-o cu
câteva corăbii. Dar grosul flotei s-a predat. Flota lui Antoniu a
fost încercuită și a încercat să spargă flota inamică, dar numai
câteva corăbii au reușit, restul, împreună cu o numeroasă armată
de uscat, s-au predat lui Octavian. Antoniu și Cleopatra s-au
întors în Egipt, iar în anul 30 î.e.n., Octavian a reluat ofensiva.
Alexandria a fost cucerită, iar Antoniu și cu Cleopatra s-au
sinucis. Tezaurul ptolemeilor a căzut în mâinile lui Octavian, iar
Egiptul a fost transformat într-o provincie romană. În urma
victoriei de la Actium, Octavian a devenit stăpânul necontestat
al lumii romane.
A înfruntat însă disputa statutului său constituțional. Neavând de
gând să renunțe la putere, dar învățând de pe urma asasinării lui
Caesar, a ajuns la un compromis cu Senatul. Nu putea guverna
de unul singur, având nevoie de oameni experimentați în
administrație.
Nu a fost un mare lider militar, dar a avut modestia s-o
recunoască. S-a bazat pe Marcus Agrippa, care a comandat flota
la Actium. Augustus a mai preluat comanda într-o singură
campanie, în războiul cantabric din Spania. Domnia sa e
presărată cu victorii notabile, cea mai importantă fiind cucerirea
Egiptului, care a ajuns grânarul Romei. Grânele, importate
gratuit, erau de o importanță crucială pentru populația
imperiului. A repurtat o victorie diplomatică în 20 î.e.n., când a
recuperat steagurile legiunilor romane, capturate de parți în
timpul dezastruoasei bătălii de la Carrhae din 53 î.e.n. S-a
preocupat de întărirea frontierelor.
Cucerirea Germaniei a fost abandonată, iar Augustus a devenit
tot mai prudent, lăsându-i lui Tiberius un document scris de
propria mâna, în care îl sfătuia să păstreze frontierele din acel
moment ale imperiului. Strategia generală era să păstreze
numărul formațiunilor militare la minimul necesar pentru
asigurarea păcii în interiorul imperiului și pentru păzirea
granițelor. A redus numărul legiunilor la 28, majoritatea fiind
încartiruite la frontierele imperiului. După dezastrul provocat de
Varus, opt dintre cele 25 de legiuni rămase au fost mutate de-a
lungul Rinului, șapte de-a lungul Dunării și patru în Siria.
Controlul legiunilor era esențial pentru Augustus. Lui, în
calitatea de imperator, îi jurau soldații credință, nu senatului,
nici statului. A introdus durata stagiului militar și solda, a
înființat garda pretoriană, nouă cohorte de elită, fiecare a câte
500 de oameni, stabilindu-le în apropierea Romei, ca să-l
protejeze pe împărat.