Povestirea Fondă rii Romei

După legenda latină, Romulus a fondat orașul Roma pe amplasamentul

muntelui Palatin, pe Tibru la data de 21 aprilie 753 î.Hr.
Pornind de la această dată imaginară romanii au socotit anii. Această
convenție necesita o justificare legendară pentru a-i afirma caracterul
sacru; două narațiuni sunt cunoscute în literatura greco-latină privitoare
la această fondare:

 Titus Livius (59 î.Hr. - 17) a scris o istorie a Romei: în latină Ab

Urbe condita (AUC), care semnifică în latină „de la fondarea
orașului”.
 Dionis din Halicarnas (anii 50 î.Hr.)
Potrivit legendei raportate de Titus Livius, Procas, regele Albei Longa,
avea doi fii: Numitor și Amulius. La moartea tatălui lor, moștenirea a fost
împărțită în mod egal: cel mai mare, Numitor, a obținut tronul, iar
Amulius, cel mai tânăr, a primit bogățiile și banii părintești.
Decepționat de această împărțeală, Amulius l-a detronat pe fratele său
și l-a ucis pe fiul lui Numitor, Lausus. Pentru a fi sigur că descendența lui
Numitor dispare, a făcut-o pe nepoata sa, Rhea Silvia (fiica lui Numitor),
o vestală, al cărei sacerdoțiu o obliga să rămână fecioară pe tot timpul
vieții sale.
Cu toate acestea, zeul Marte s-a îndrăgostit nebunește de fată care a
născut doi gemeni: Romulus și Remus. Amulius a dispus zidirea vestalei
și i-a condamnat pe sugari să fie aruncați în Tibru. Copiii au fost
abandonați pe un teren mlăștinos, pe malul fluviului, de către servitorul
însărcinat cu executarea sentinței.

Ficus Rumialis pe reversul unui denar de prin 137 î.Hr. Avers: Capul

zeiței Roma, X sub ceafă, spre dreapta; revers: SEX•POM•FOSTLVS ,
lupoaica spre dreapta, alăptează gemenii, pasăre pe un ficus
rumialis, ROMA în exergă.
Copiii au fost adăpostiți de o lupoaică care i-a alăptat în grota Lupercal,
la poalele Palatinului. În continuare, păstorul Faustulus, martor al acestei
minuni, i-a adăpostit pe gemeni sub un Ficus Ruminalis (smochin
sălbatic) situat la intrarea în grotă și i-a crescut, alături de soția sa, Acca
Larentia. Aceasta ar fi fost o prostituată pe care păstorii din împrejurimi o
porecleau lupa, în latină, „lupoaică” sau „prostituată”. Legenda lupoaicei
care alăptează gemenii și-ar avea originea din această poreclă. De
notat, pe acest subiect, că în latină Ficus Ruminalis ar fi fost, la origine,
consacrat zeiței Rumina care supraveghea alăptarea (în latină Ruma, cu
sensul de „mamelă”.)
Deveniți adulți, Romulus și Remus au hotărât să fondeze un oraș.
Nereușind să hotărască cine dintre ei îi va da numele noului oraș, ei s-
au încredințat augurilor. Remus a fost primul care a văzut șase vulturi
zburând pe cer. Îndată după aceea, Romulus a văzut doisprezece
vulturi. Remus avea, prin urmare, primatul, în timp ce Romulus avea
numărul cel mai mare. De aceea Romulus a fost desemnat în final.
În timp ce trasa pomœrium, brazda sacră ce delimita orașul, ridicând
plugul pentru rezervarea porților, fratele său, Remus, pentru a-și bate joc
de slăbiciunea noului oraș, a trecut cu un pas acest zid de apărare
simbolic. Îndată Romulus l-a ucis gândindu-se la zicala Insociabile
regnul (în română: „Puterea nu se împarte”) care marchează astfel, în
mod simbolic, intransigența trufașă a Romei în fața oricărei incursiuni
răuvoitoare.
Acest rit fondator este urmat de diverse evenimente care concură la
popularea inițială a Romei: Răpirea sabinelor, războiul contra regelui
sabin Titus Tatius, ajutorul dat de căpetenia etruscă Cælius Vibenna
care s-a instalat pe o colină căreia i-a dat numele (după cum scrie
Varro), pacea cu sabinii, împărțirea puterii cu Titus Tatius.