ŞTEFAN CEL

MARE
(1457-1504)

Realizator:Grădinaru Ioana
 "Într-însul găsise poporul
românesc cea mai curată şi mai
deplină icoană a sufletului său:
cinstit şi harnic, răbdător fără să uite
şi viteaz fără cruzime, straşnic în
mânie şi senin în iertare, răspicat şi
cu măsură în grai, gospodar şi
iubitor al lucrurilor frumoase, fără
nici o trufie în faptele sale... "
N. Iorga
Cetatea de scaun
SUCEAVA
 Domnia

“În anul 6965 (1457) luna aprilie 12, în Joia

mare, Ştefan Voievod fiul lui Bogdan Voievod
a venit de la munteni şi a dobândit întâia
biruinţă asupra lui Aron Voievod, pe Siret, la
tine, la Doljesti."
Astfel este consemnată în Letopiseţul
de la Putna prima victorie a lui Ştefan, pe
care istoria şi ţara l-au numit cel Mare.
Era fiul lui Bogdan al II-lea şi nepot al
lui Alexandru cel Bun şi cel Drept.
Când pe câmpul de la Dreptate
Moldova l-a vrut domn, Ştefan va fi avut în jur
de douăzeci de ani.
De tânăr, noul domnitor s-a arătat ca un mare
conducător.
A început prin a întări puterea Moldovei,
ameninţată de mulţi duşmani din afară.
A organizat armata, a dotat-o cu arme de foc, a
ridicat cetaţi noi sau le-a întărit pe cele vechi
(Roman, Neamţ, Suceava etc).
A restrâns privilegiile feudale, stopând
încercările de dezbinare sau opoziţiile unora
din marii boieri.
A ocrotit ţărănimea, apărând-o de tendinţele de
contopire ale marilor feudali. Bazându-se pe
dragostea de ţară a răzeşilor, Ştefan i-a
chemat în numeroase rânduri la oaste, pe cei
viteji răsplătindu-i cu pământ.
 Ştefan cel Mare a spirijinit târgoveţii
(meşteşugari şi negustori) - încurajându-le
activitatatea, ferindu-i de concurenţa
mărfurilor străine.
Şi-a atras mica boierime din rândul
căreia a recrutat pe mulţi din apropiaţii săi.
Bucurându-se de sprijinul celor multi,
dispunând de o armată bine pregătită şi
puternică, de numeroase fortificaţii aşezate în
locurile strategice, Ştefan - el însuşi viteaz
comandant de oşti - a putut respinge
numeroasele atacuri ale neprietenilor de
moment ori ale duşmanilor mai vechi ai ţării.
Victorii importante a dobândit la Baia,
în1467, la Lipnic sau Lipinti, 1470, la Codrul
Cosminului, la 26 octombrie 1497, şi încă în
mai multe alte locuri.
 Încleştarea cea mai mare avea s-
o aibă însă cu oştile otomane. Ca urmare a
refuzului de a se prezenta la Poartă şi chiar
de a mai plăti tribut, temutul sultan Mohamed
al II-lea - cu puţin timp înainte, în 1453,
cuceritor al Constantinopolului- trimise
poruncă unuia din oştenii săi de frunte, lui
Soliman paşa, să-şi lase neîntârziat treburile
şi să pornească împotriva ghiaurului Ştefan .
Soliman strângând o armată uriaşă, de circa
120 000 de oameni, porni spre Moldova.
 Ştefan nu dispunea de o oştire mai mare de
40 000 de viteji, majoritatea ţărani, precum şi de
aproximativ 9 000 secui, unguri, poloni veniţi în
ajutor.
Voievodul român a adoptat metoda cea mai
potrivită în astfel de împrejurări probată de
numeroase ori în trecut : înfometarea duşmanului
prin golirea satelor şi ascunderea proviziilor, hărţuirea
lui neîncetată prin atacuri neaşteptate.
Lupta decisivă a avut loc la 10 ianuarie 1475.
Ştefan şi oştenii lui aşteptau lângă Vaslui ,într-o zonă
mlăştinoasă . În zorii zilei, în negura groasă ce se
lăsase, trîmbiţele şi trosnetul sec al tunurilor au vestit
începutul bătăliei. Paloşele au început să lovească,
şuierul lor ascuţit împletindu-se înfricoşător cu
glasurile răniţilor. Valuri, valuri, duşmanii se aruncau
asupra oştirii lui Ştefan.
 Ştiutor al legilor războiului, domnul
Moldovei s-a aruncat de îndata în lupta cea
grea. Pilda lui a întărit parcă braţele oştenilor,
le-a dat puteri noi. Loviţi năprasnic, turcii au
început să se retragă. Un alt atac pornit de
moldovenii ţinuţi până atunci ca rezervă a pus
pe fugă trupele lui Soliman.
Iată cum evocă Nicolae Iorga cea mai
strălucită victorie a statului feudal al Moldovei
asupra turcilor - victoria de la Vaslui:
 " Strivind trupuri care făcuseră a doua
oară un "pod înalt" deasupra râpei în care
curgeau acum valuri roşii deasupra tinei,
spahii în haine bogate, pe cai arăbeşti, se
aruncară asupra izvorului săgetilor...
Topoarele, securile, ciomagele,
ghioagele bătura turbat asupra haitei lupilor...
Ziua nu se limpezise încă pe deplin
când toată puterea vrăjmaşă : pedestrime,
călări, salahori, tunuri, lăsă lunca sângeroasă
şi fugi, cete-cete, în toate părţile.
Şi în ziua aceea de marţi, a desăvârşitei
biruinţe - cea mai mare din viaţa lui Ştefan şi
asupra celui mai puternic duşman - şi
miercuri şi joi, pâlcuri de vânători se ţinură în
urma duşmanilor ."
 Teama voievodului s-a aratat a fi
întemeiată.
În vara anului 1476, aprigul Mohamed
al II-lea avea să vină el însuşi cu o armată
mult mai numeroasă asupra lui Stefan.
Deşi la Valea Albă sau Războieni, la 26
iulie 1476, domnitorul şi cei vreo 12 000 de
oşteni viteji n-au putut să ţină piept
copleşitoarei armate turceşti de 150 000 -
200 000 oameni, cetăţile Moldovei au
rezistat, sultanul fiind silit să se întoarcă fără
să fii realizat măcar unul din gândurile cu
care porniseră la luptă: supunerea statului
moldav, alungarea lui Ştefan, cucerirea unor
teritorii pe malul Mării Negre.
 Luptele cu turcii au continuat încă multă vreme,
până către 1478, când Ştefan cel Mare a acceptat plata
unui tribut anual de 4 000 galbeni, Poarta recunoscând
în schimb libertatea Moldovei.
Ştefan cel Mare a fost nu numai un domnitor
viteaz, învingător în 34 din cele 36 de războaie purtate
ci si un bun gospodar al ţării, un mare iubitor de cultură.
În timpul lui, în cetatea de scaun a Sucevei, la
curţile domneşti din Iaşi, Vaslui, Hârlău , ori in
importantele sale ctitorii, au fost create multe din
capodoperele artei moldoveneşti.
Între anii 1466 - 1469 a pus să se înalţe
mănăstirea Putna, locul unde a şi fost înmormântat.
Frumoase monumente au fost ridicate la Voroneţ,
la Pătrăuţi, la Borzeşti - locul naşterii si copilăriei
domnitorului - la Războieni ( în memoria vitejilor căzuţi în
luptele cu turcii ), la Râuşeni, " unde a fost tăiat capul
tatălui său Bogdan voievod", la Dobrovăţ şi în multe alte
locuri.
Portret
Ştirile din cronici şi portretele păstrate ni-l
înfăţişează pe Ştefan ca pe un bărbat nu înalt,
cu o faţă ovală, plină, cu fruntea frumos
boltită, cu ochi albaştri, pătrunzători, cu părul
roşcat, inelat, lung pe spate şi tăiat în faţă.
Despre Ştefan cel Mare, Grigore Ureche scria
că : " era un om întreg la fire, neleneş şi lucrul
său îl ştia a-l acoperi şi unde nu gândeai
acolo îl aflai. La lucru de război meşter, unde
era nevoie, însuşi se vâra, ca văzându-l ai săi
să se îndărăpteze, şi pentru aceia rar razboi
de nu biruia şi unde îl biruia alţii, nu pierdea
nădejdea, ci ştiindu-se căzut jos, se ridica
deasupra biruitorilor."
Sfârşitul

Dacă duşmanii nu l-au putut

răzbii, vârsta, guta şi rana de la picior
căpătată în timpul unei lupte l-au slăbit.
La 2 iulie 1504, dupa 47 ani si 3
luni de domnie, Ştefan cel Mare avea
să se sfârşească din viaţă.
 IZVOARE
***Cronicarul turc Tevarih - I Ali-I Osman despre expediţia
turcilor in Moldova in 1475 şi înfrângerea lor de către Ştefan cel
Mare.

***
[...] Mehemd-han [..] a ajuns pe malul apei Dunarea
[...] si a pornit prin vilaietul Moldovei, mergând cale
de mai multe zile [...]. În sfârşit, acel necredincios,
strigându-şi de asemenea oastea, a intrat în
fundătura sălbatică a unei trecători, unde îşi
pregătise uneltele sale de război. El porunci
călăreţilor săi să descalece si îi facu pe toţi
pedestraşi, ca să nu fugă, ci să lupte cu inverşunare
[...].
Cele două oşti au stat o vreme, luptându-se pe locul
de bătalie. Gazii s-au învârtit pe acolo cu ogarii lor,
dar nu au văzut că ei nu ies din pădure. Atunci un
bucluc dintre ei, panadindu-şi în primejdie, s-au ajutat
unii pe ceilalţi si s-au năpustit asupra oştilor ghiaurilor
[...]Dar şi oastea ghiaurilor răi de fire, care erau cât
un ocean de intinsă, punându-se în mişcare ca un
uragan şi ca un vânt puternic aducător de nenorociri
[...]. Dar acei ageamii care nu erau obişnuiţi cu lupta
au obosit [...]. Abia căutau prilejul de fugă. Când au
văzut oarecare îngăduinţa, ei s-au împrăştiat de tot şi
ei fost cauza înfrângerii şi a celorlalţi. Părăsind lupta
şi măcelul, au fugit astfel încat nici nu s-au mai uitat
îndărăt. Nici nu era chip. Ei s-au călcat în picioare ca
nişte turme de oi şi nici viteji si bravi nu au mai putut
găsi cale să mai lupte. Suliman paşa nu a putut să-i
strângă într-alt loc pe ostaşii aceia care se
împrăştiau. Oricât de mult s-au straduit si oricât de
multe sforţări a depus, el nu a putut totuşi să-şi
închege şi să-şi rânduiască alaiul [...].
[...] Dupa o vreme, văzând moldoveanu (Kara
Bogdan) că ţinutul acela a ramas pustiu, că
duşmanul a fugit, a pornit pe urmele lui şi a pus mâna
pe cei pe care i-a găsit slabi.
[...] Când călăreţii, venind iute ca vântul şi cu
iuţeala unui torent, s-au îngrămădit în groapa
(azmak) aceea, cei care au dat primii peste
ea au rămas împotmoliţi, devenind astfel
punte pentru cei care au sosit după ei. Cetele
care veneau unele dupa altele s-au răvăşit
ca valurile. In groapa aceea s-au impotmolit
caii multor mii de oameni şi picioarele multor
trupuri, rămânând astfel în mlaştina morţii.
După ei au venit duşmanii şi trântindu-i şi pe
cei care nu căzuseră încă de pe calul vieţii,
le-au luat capul si cămaşile. Ostaşii care s-au
salvat din nenorocirea aceea au scăpat din
mâna duşmanului, ieşind din Ţara
Românească. Intamplarea aceasta s-a
petrecut in anul (879), într-o zi de miercuri, în
a patra zi a lunii ramazan.
***Scrisoarea lui Ştefan cel Mare către ţările învecinate în care le
aduce la cunoştinţă victoria de la Vaslui, solicitând, totodată,
ajutor pe mare şi pe uscat. Suceava, 25 ianuarie 1475

***
Coroanei Ungariei şi tuturor ţărilor în care va ajunge
această scrisoare, mântuire. Pre luminaţilor si măriţilor
principi cu toţii, din toată creştinătatea şi din orice loc
va ajunge scrisoarea noastră de faţă, noi, Ştefan
voievod, din mila lui Dumnezeu domn al ţării Moldovei,
închinăciune prietenească şi dorim tot binele pentru
binele oamenilor incredinţati cârmuirii voastre.
Necredinciosul împarat al turcilor a fost a fost de multă
vreme şi este pierzătorul creştinatăţii şi in fiece zi se
gândeşte cum ar putea să o subjuge. Drept aceea, vă
facem cunoscut domiilor voastre, că în jurul sărbătorii
de curând trecute a Bobotezei, numitul turc a trimis
asupra noastră o mare oştire de-a sa, cu Assar-beg şi
Ali-beg si Schnder-beg, Piri-beg, fiul lui Isac-paşa, cu
toată puterea sa. Şi aceştia erau căpitanii cei mari, cu
oştile lor.
Şi auzind noi acesta ne-am înarmat cu toţii şi am mers
împotriva lor [...], şi i-am învins şi i-am călcat in picioare
şi pe toţi i-am trecut prin ascuţişul sabiei. Şi dupa
aceasta, auzind necredinciosul turc lucrul acesta, si-a
pus în cap şi-n gând ca-n luna mai să se răzbune asupra
noastră.Voieşte a-şi supune această poartă a
creştinătăţii care e ţara noastră [...]. Şi dacă această
poarăa ar fii pierdută, va fii in primejdie toată
creştinătatea. De aceea ne rugăm de prietenia voastră,
ca şi toţi regii, să vă îndreptaţi asupra duşmanului
creştinătăţii cât mai este vreme. Căci numitul turc are in
toate părţile mulţi duşmani care vor purcede împotriva-i
cu sabie în mână.
Iară noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa
noastra creştinească, că vom sta şi vom lupta pâna la
moarte pentru creştinătate, punându-ne în cumpănă. Şi
aşa trebuie să faceţi şi voi din partea voastră pe uscat şi
pe mare, întrucât astă dată [...] i-am tăiat mâna dreaptă.
Aşadar să nu întârziaţi.
Dat în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel luna ianuarie,
ziua douăzeci şi cinci - 1475.
***Scrisoare prin care un dregător al hanului tătar al Crimeii comunica
sultanului Mehmed al II-lea înfrângerea tătarilor în expediţia lor din 1476
împotriva Moldovei.

***
[...] La sosirea acestei veşti, deşi noi înşine aveam
duşmanii noştri, totuşi, primind sâ vâ slujim pe măria
voastră, ne-am dus la scara domniei voastre cu
războinici încercaţi şi cu arme de lupta.Am incendiat
numeroase cetăţi ale ghiaurului; am luat multe şi
nenumărate prăzi.Apoi, până să ne întoarcem, a sosit
vestea neînsemnată precum că a venit duşmanul şi a
devastat casele voastre. Lăsând numaidecât prăzile
noastre, când ne-am gândit să ne întoarcem, ghiaurul,
venind din urma noastră, s-a războit mult cu noi. Au
pierit mulţi oameni dintre ai noştri; doi fraţi de-ai mei au
devenit martiri. Au pierit luptători si caii noştri. Noi inşine
am venit cu un cal. Apoi duşmanul nostru, venind dupa
noi, cu oastea de la Taht, a luat ţinuturile noastre. Noi
ne aflam în oraşul Karam. Nu aveam însă cai graşi ca
să ieşim şi să ne războim. A venit şi la Karam-Sheri ca
să se lupte acolo, dar nu a putut să faca nimic cetăţii.
Din pricina acestor veşti neînsemnate, nu am putut sa
ne onorăm cu vederea fetei binecuvântate a măriei
Harta - mănăstiri
Cetatea NEAMŢ
Cetatea NEAMŢ
Mănăstirea Neamţ
Suceava
Manastirea Putna
Voroneţ
Cetatea Hotin
Cetatea Hotin
Cetatea Soroca
Cetatea Tighina
Cetatea Albă
Chilia lui
Daniil
Sihastru
Stema Moldovei
Sabia lui Ştefan cel Mare
Moneda emisă de Ştefan cel Mare
Monumente
Bibliografie

Marin Matei Popescu, 100 de Personalitati din Evul mediu

Romanesc, Editura Ion Creanga, Bucuresti, 1981, pag (170-
174)
***, Istoria Romaniei in date, Editura Enciclopedica Romana,
Bucuresti, 1971, pag (99-112)
Dinu C. Giurescu, Istoria Ilustrata a Romanilor, Editura
Sport-Turism, Bucuresti, 1981, pag (133-140)
***, Istoria Romanilor Epoca Antica si Medievala, Chisinau,
1993, pag (120-136)
***, Documente din Istoria Romanilor, Bucuresti, 1996, (108-
133)
***, Atlas pentru Istoria Romaniei, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag (32-34-36)