Morosanu Vlad Grupa 4206a

Efect piezoelectric

Proprietate a unor cristale (cum ar fi cuartul) de a dezvolta intre fetele opuse o

tensiune electromotoare (voltaj), atunci cand sunt supuse intinderii sau compresiei si,
reciproc, de-a se extinde sau contracta din punct de vedere al dimensiunii, atunci cand sunt
supuse unei tensiuni electromotoare. Oscilatoarele cu cristale piezoelectrice sunt utilizate
ca standarde de frecventa (inlocuind, de exemplu, balansierele de la ceasurile de mana), si
la producerea ultrasunetelor.
Proprietatea deosebită a unor materiale feroelectrice este piezoelectricitatea sau efectul
piezoelectric.
Efectul piezoelectric a fost descoperit în anul 1880 de către fraţii Pierre şi Jacque
Curie şi pus în evidenţă prin apariţia unei diferenţe de potenţial electric la capetele unui
dielectric sau feroelectric, atunci când asupra lui acţionează o forţă de compresie mecanică.
Diferenţa de potenţial se datorează polarizării electrice a materialului piezoelectric sub
acţiunea deformatoare a solicitării mecanice externe. Polarizarea electrică constă în apariţia
unor sarcini electrice pe suprafaţa materialelor piezoelectrice supuse acţiunii forţelor de
compresie sau de întindere.
Materialele monocristaline sau policristaline supuse acţiunii unei presiuni mecanice
generează o tensiune electrică, acesta este efectul piezoelectric direct, iar sub acţiunea unui
camp electric suferă o deformare mecanică (distorsiune mecanică numită electrostricţiune)
acesta corespunde efectului piezoelectric indirect(Fig. 1) . Piezoelectricitatea este
caracterizată printr-o relaţie directă între cauză şi efect.

Fig. 1 Efectul piezoelectric: a) direct; b) invers

Pentru structurile cristaline reprezentate bidimensional în planul xOy, lipsa acţiunii
mecanice exterioare, pune în evidenţă polarizarea rezultantă cu valoare nulă ca urmare a
structurii simetrice a cristalului.
În cazul în care se acţionează din exterior asupra cristalului, are loc deformarea structurii
interne a reţelei (fig.2.), ionii se deplasează, polarizare internă nu mai este în echilibru şi
are loc polarizarea cristalului prin efect direct, deci polarizarea rezultantă este diferită de
zero.
În figura 2. efectul de polarizare este pus în evidenţă prin momentul dipolar al celulelor
unitare, moment încadrat cu linie punctată.
Polarizarea P, indusă în materialul cristalin, este direct proporţională cu solicitarea
(presiunea) mecanică σ aplicată din exterior conform relaţiei care reprezintă expresia
efectului piezoelectric direct.
P = d·σ)
Unde: tensiunea mecanică σ se defineşte ca forţa aplicată pe unitatea de suprafaţă (σ =
F/S).

Fig. 2 Polarizarea structurilor cristaline prin deformare mecanică

structură nedeformată; b) structură deformată.

Fenomenul piezoelectric are şi un efect invers prin aceea că asigurarea unei polarizări
electrice a materialului cristalin determină la acesta o deformare elastică x. Deformarea x
este direct proporţională cu polarizarea P prin intermediul unui coeficient piezoelectric g,
conform relaţiei.
Materialele piezoelectrice cunoscute şi utilizate frecvent sunt de natură monocristalină
sau de natură policristalină ( structura materialelor policristaline este prezentată în
paragraful 2.).
 Pentru materialele monocristaline (fig.3. şi fig.4.) axele sistemului ortogonal sunt
denumite:
Ox – axa electrică (trece prin ionii reţelei cristaline);
Oy – axa mecanică;
Oz – axa optică.

Fig. 3 Material piezoelectric monocristalin supus tăieturii sub formă de lame

Monocristalele sunt de formă paralelipipedică cu feţele perpendiculare pe cele trei

direcţii principale. Din acestea se taie mici paralelipipede (fig.3.) cu unghiuri de înclinare
diferite faţă de axele sistemului ortogonal, în funcţie de frecvenţa de oscilaţie
electromecanică la care va lucra dispozitivul piezoceramic.
Pe fiecare suprafaţă a micilor paralelipipede (lamele) obţinute prin tăiere, se definesc
polarizările Px, Py, Pz , polarizări care apar în urma solicitărilor mecanice (σx, σy, σz şi τx,
τy, τz ) la care este supus monocristalul (fig. 4.).
O solicitare mecanică oarecare se poate defini întotdeauna ca rezultantă a şase
componente de natură mecanică grupate astfel [25]:
- 3 eforturi normale σ x, σ y, σ z , având ca unitate de măsură [N/m];
- 3 eforturi de forfecare τ x, τ y, τ z , având ca unitate de măsură [N/m].
Fig.4. Solicitări mecanice principale asupra monocristalelor

Fig.5 Efect piezoelectric