Efectul piezoelectric

Descoperirea efectului piezoelectric a fost precedata si chiar favorizata de efectul

piroelectric, cunoscut înca din secolul al-XVII-lea, la cristalul de turmalina. Efectul
piroelectric se manifesta la 10 clase de cristale care – din cauza modului asimetric în care sunt
distribuite sarcinile electrice – prezinta fenomenul de polarizare spontana. Într-o atmosfera
normala, polarizarea spontana trece neobservata, deoarece mediul ambiant contine suficienti
ioni liberi ce neutralizeaza sarcinile superficiale. Odata cu cresterea temperaturii, ionii liberi
neutralizatori, din atmosfera, sunt îndepartati si cristalul „pare” sa se fi încarcat electric, în
timpul încalzirii.

Piezoelectricitatea apare numai în anumite materiale izolatoare si se manifesta prin

aparitia sarcinilor electrice pe suprafetele unui monocristal care este deformat mecanic, ca în
fig.3.1. Prin aplicarea tensiunii mecanice, se produce o separare a centrelor de greutate a
sarcinilor electrice, negative si pozitive, ceea ce da nastere

Materiale piezoelecrtice
Cuartul este cel mai raspândit mineral din natura (cca. 16 %) si reprezinta o forma
polimorfica a silicei (SiO2), regasita atât în compozitia chimica a sticlei silicioase (de geam)
cât si (împreuna cu anumite impuritati) în „chimismul” unei largi varietati de pietre pretioase:
agat, ametist, calcedonie, opal, etc.

Cuartul este, din punct de vedere istoric, primul material piezoelectric. El se gaseste în
stare naturala sub forma de monocristale mari. Silicea se topeste la 17100C si daca este racita

1
foarte încet, se formeaza monocristale de cuart β, de înalta simetrie cristalina, cu structura
formata din tetraedre SiOcare se reproduc regulat în spatiu. Sub TC = 5730C se obtine cuartul
α, cu simetrie cristalina mai redusa, din cauza unei retele cristaline triple de forma elicoidala.
La viteze de cristalizare mai mari de 2,2·10-7 cm/s se obtine cuart vitros (amorf).

Monocristalele de cuartul artificial, obtinute prin solidificare dirijata, se utilizeaza la

oscilatoarele electronice. Daca este taiat în placi subtiri, dupa anumite orientari si cu grosimi
foarte exacte, cuartul capata a frecventa de rezonanta extrem de precisa, dependenta de
dimensiunile placii. Sub efectul unui curent alternativ, se obtine un oscilator electronic cu
frecventa foarte ridicata (cca. 20 GHz) si precisa, capabil sa furnizeze impulsuri „de ceas” în
computere sau ceasuri cu cuart sau sa controleze frecventele emitatoarelor radio.

Cei mai larg raspânditi actuatori piezoelectrici sunt cei ceramici. Acestia sunt capabili
sa genereze forte mari în timpi foarte redusi, fiind utilizati la: controlul vibratiilor, capetele
imprimantelor matriciale si motoarele piezoelectrice.

Titanat-zirconatul de plumb (PZT), cu formula stoechiometrica PbTi1-zZrzO3, este un

material ceramic care a fost descoperit în 1954 si detine, la ora actuala, cel mai mare procent
din piata mondiala de traductori electromecanici.

Efectul piezoelectric :

a) piezoelectric direct: aparitia unor sarcini electrice de polarizare pe fetele unor

materiale cristaline cand asupra lor se exercita o ctiune mecanica;

b) piezoelectric invers: generarea de tensiuni mecanice sau miscare la aplicarea unui

camp electric materialului cristalin.

Actuatori piezoelectrici

2
 Actuatorii piezoelectrici, liniari sau rotativi, cu mişcare continuă sau pas cu pas, pot
avea în structură unul sau mai multe elemente active. Acestea pot fi sub formă de bare,
lamele, tuburi sau plăci. Deformaţia lor controlată poate fi utilizată pentru antrenarea
elementului mobil al actuatorului. De asemenea, elementul mobil poate fi antrenat prin
intermediul unei unde călătoare, mişcarea fiind preluată prin contact sau prin formă. În acest
caz, prin suprapunerea mai multor unde staţionare generate controlat, în elementul activ ia
naştere o undă călătoare ce provoacă o mişcare eliptică a punctelor în contact cu elementul
mobil. Deformaţia elementelor active poate fi perpendiculară sau paralelă cu axa lor de
polarizare. Elementele active din structura actuatorilor pot fi dispuse în diverse configuraţii,
după cum ilustrează figura 3.2. În actuatorii stivă elementele active pot fi lipite sau încleiate la
temperatură ridicată având electrozi metalici depuşi pe ambele feţe. Forţa dezvoltată ajunge
până la 5 kN, la frecvenţe de 50 kHz şi tensiuni de alimentare între 100 şi 300 V. Această
variantă tehnologică de stivuire este recomandabilă la aplicaţiile la care se cere o rigiditate
mare. Dacă sunt necesare deplasări mari în condiţii de gabarit redus, stivuirea se realizează
alternativ prin depunere termică de straturi subţiri din material piezoelectric şi material pentru
electrozi, obţinându-se aşa numiţii actuatori multistrat .

Elementul activ într-un actuator bimorf este format din două lamele piezoelectrice
lipite între ele şi alimentate cu tensiuni egale şi de semn contrar. Ca urmare, are loc contracţia
uneia dintre plăci şi extensia celeilalte, întregul ansamblu curbându-se. Deplasarea capătului
liber al elementelor bimorfe încastrate la un capăt este proporţională cu tensiunea de
alimentare, dimensiunile lamelelor şi caracteristicile lor de material. Cursele sunt de ordinul
milimetrilor însă forţele sunt relativ scăzute (~0,5 N). Forţa poate creşte semnificativ dacă se
inserează o lamelă metalică între cele două lamele piezoelectrice. De asemenea, un reazăm
suplimentar plasat la jumătatea lungimii lamelelor determină dublarea forţei la capătul liber.

3
Configuratii de actuatori piezoelectrici

4
 Bibliografie
http://vega.unitbv.ro - COMPONENTE PASIVE SPECIALE
http://www.mec.tuiasi.ro/diverse/Curs_Actuatori_Neconv.pdf
http://www.scritub.com/tehnica-mecanica/MATERIALE-PIEZOELECTRICE31451624.php
https://www.thorlabs.com/images/TabImages/Amplified_Piezo_Flexure_A1-800.jpg