AGENŢII EXTERNI ŞI RELIEFUL CREAT

Agenţii externi sunt​: apele curgătoare, ploaia, zăpada, gheaţa, apa mării, vântul, vieţuitoarele
şi omul.
Procese geomorfologice​ ​(acțiunile agenților externi)​ ​sunt: eroziunea, transportul şi
acumularea.

A. PROCESE DE METEORIZARE
Acţiunea lor conduce la sfărâmarea şi distrugerea chimică a rocilor prin:
● dezagregare​ prin -dilatări şi contractări (0 – 40 C)
- îngheţ - dezgheţ
- dezvoltarea rădăcinilor plantelor în fisurile rocilor
● alterare​ - modificarea alcătuirii chimice a rocilor;

B. RELIEFUL GRAVITAȚIONAL:

a)Prăbuşirile
​- sunt deplasări rapide ale maselor de roci pe versanți abrupți.
-se produc prin cădere liberă, rostogolire, surpare, datorită gravitaţiei.

Pot fi:
​-prăbuşiri individuale​ –​ desprindere bucată cu bucată.
-prăbuşiri în masă​ – desprinderea unor blocuri mari de rocă în urma unor explozii,
cutremure, ploi puternice etc.

Cauze​:
-alternanța îngheț-dezgheț
-subsăparea bazei versanților prin acțiunea râurilor sau prin acțiunea valurilor mării asupra
falezelor
-cutremurele de pământ
-erupțiile vulcanice

b)Alunecările de teren
- sunt procese de deplasare ale unor mase coerente de pământ pe versanți, în lungul unor
planuri care le separă de partea stabilă a versantului, numite suprafețe de alunecare.

Cauzele
● Cauzele potenţiale ​:
-relief înclinat: versanţii munţilor, dealurilor, teraselor, falezelor ;
-alcătuirea litologică: în substrat roci impermeabile cum ar fi argilele;
-lipsa vegetaţiei arborescente protectoare;
-surplusul de umiditate provenită din ape subterane sau precipitaţii;
 ● Cauzele declanşatoare:
- erodarea bazei versanţilor;
- topirea bruscă a zăpezii, precipitaţii îndelungate;
- cutremure, erupţii vulcanice;
- construcţii realizate pe versanţi care provoacă dezechilibrarea straturilor, defrişarea, aratul în
lungul pantei, excavații, transport intens.

Măsuri de prevenire ​: înlăturarea rapidă a apei din zona predispusă la alunecări

c)Curgerile de noroi
-se dezvoltă în bazinele torenţiale în care predomină roci argilo-marnoase, pe versanți abrupți și
despăduriți.
-după ploi foarte bogate, materialele se îmbibă cu apă şi curg sub forma unei paste noroioase.
-se pot produce şi în urma erupţiilor vulcanice. În acest caz, sunt foarte periculoase şi poartă
denumirea de​ lahar​.

d)Solifluxiunea
- este o deplasare lentă, superficială care afectează stratul de sol. Solul dezgheţat în timpul zilei,
alunecă pe partea de sol rămasă îngheţată.
-se produce în zonele periglaciare şi în etajul alpin.
-are ca efect degradarea vegetaţiei ierboase şi îndoirea arborilor.

e)Sufoziunea
- proces de săpare pe dedesubt de către apă în loess;
- pâlnii, izvoarea sufozionale, hornuri, tuneluri

f) Tasarea​ - proces de îndesare a rocilor afânate (loess);

- rezultă microdepresiuni numite crovuri, găvane şi padine;

C. RELIEF DE PLUVIODENUDARE

Pluviodenudarea ​- eroziune în suprafață

Șiroirea​ - concentrarea apei de ploaie pe făgaşe din lungul versanţilor, unde execută procese de
eroziune, transport şi depunerea materialelor la baza pantelor; forme rezultate: rigole (< 50 cm),
ogaşe (0,5 – 2 m), ravene (peste 2 m)

Torenţialitatea​ - acţiunea şuvoaielor de apă produse de ploi bogate sau topirea zăpezilor; curs
temporar, f. puternic, debit ridicat
- torentul ​este format din : bazin de recepție, canal de scurgere, con de dejecție

D. Relieful fluvial
 - este relieful creat de acțiunea apei cu curgere permanentă ( pâraie, râuri, fluvii).
- acțiunea lor rezultă din îmbinarea proceselor de eroziune (proces complex de roadere și
de săpare a scoarței terestre prin acțiunea unor agenți externi) transport ( acțiunea de
preluare și mutare a aluviunilor) și acumulare/depunere a acestor aluviuni.

Tipuri de eroziune:​ laterală, în adâncime (liniară),regresivă

Tipuri de transport:​ ​prin tracțiune și săltare, prin rostogolire (rulare), în suspensie,în soluție
Tipuri de depunere/acumulare: ​aluviunilor la malurile convexe, aluviunilor pe fundul
albiei minore, pe suprafața albiei majore ( luncii ), pe fundul lacurilor, la gura de vărsare
Rezultatul acțiunilor ​lor sunt văile, forme de relief negative, dezvoltate pe lungimi foarte
mari, în alcătuirea cărora se disting următoarele forme: versanții, terasele, lunca și albia minoră.

Valea
​- forma de relief creata de râuri prin eroziune , transportul aluviunilor si depunerea acestora ;
- este o depresiune, o adâncitură a reliefului străbătută permanent sau temporar de o apă
curgătoare și prezintă următoarele elemente:
● Talvegul​ ( canalul prin care apa curge în perioada cu debit minim)
● Albia minoră​ ( canalul văii prin care curge apa în perioada cu debit mediu),
● Lunca sau albia majoră​ ​( canalul prin care apa curge în perioada cu debit maxim)
● Terasele ​( foste lunci rămase suspendate deasupra luncii actuale ca urmare a adâncirii
râului), terasa fiind împărțită și ea în două elemente :
● Podul​ ​( suprafața orizontală)
● Fruntea​ ( suprafața înclinată).
● Vesanții​ reprezintă bazele înclinate care fac legătura între baza locală de eroziune și
interfluviu
Tipuri ​În funcție de originea lor: - Versanți de vale
- Versanți de interfluviu
- Versanți impuși de acțiunea agenților interni
● Interfluviile​ - reprezintă porțiunea de maximă altitudine din profiulul unei văi, care
separă două bazine hidrografice.
- în spațiul montan predominat sub formă de creste dar mai apar și sub formă de
culmi domoale sau suprafețe de platformă netezite
- în spațiul de dealuri au înfățișarea unor poduri sau coline
- în spațiul de câmpie aspectul lor este unul de câmpuri întinse.

E. RELIEF GLACIAR

Tipuri de gheţari
● Gheţari de calotă :​ -au dezvoltare mare în suprafaţă.
● Gheţari montani : ​-se formează pe vârfurile munţilor înalţi care depăşesc
limita zăpezilor persistente

1) Ghețari montani
Tipuri de gheţari montani​:
● alpini​ – gheţari cu limbă glaciară ce coboară mult sub limita zăpezilor persistente.
● pirineeni ​– gheţari de circ.
● himalaieni​ – gheţari compuşi, fără un circ propriu zis, unde se întâlnesc mai multe
limbi glaciare
● stea ​– gheţarii din craterele unor vulcani stinşi.
Procese glaciare
● Eroziune – exaraţie glaciară – smulge bucăţi de rocă de pe versanţi.
● Transport – al materialelor erodate sau căzute de pe versanţi.
● Acumulare – bucăţile de rocă sunt depuse pe fundul văii formând mări de pietre sau
morene.

Forme de eroziune
● Circ glaciar :​ depresiune circulară unde se acumulează gheață; după topirea gheţarului,
în circuri pot apărea lacuri glaciare.
● Vale glaciară​ -profil transversal în forma literei U

Forme de acumulare​ ​ morene, mări de pietre.

2) Gheţarii de calotă
- au dezvoltare mare în ​suprafaţă​ : Antarctica (14 mil. kmp), Groenlanda (1,7 mil. kmp)
- au grosimea medie de cca. 1500m dar pot atinge şi 4500m;
- sunt cea mai mare ​sursă de apă dulce ​de pe Glob.
- ​se întâlnesc în​:​ Antarctica, Groenlanda, Islanda, Novaia Zemlea;

F) RELIEF LITORAL

1) Ţărmurile şi articulaţiile ţărmurilor

Ţărmul​ este fâşia care face legătura dintre uscat şi mare.

- nu este drept, ci prezintă diferite articulaţii (crestături), acestea sunt: Insulele;
peninsulele; golfurile capurile; istmurile; strâmtorile.
a) Insulele
- sunt porţiuni de uscat înconjurate din toate părţile de apă.
- după origine, insulele pot fi:
● continentale ​(atunci când s-au desprins dintr-un continent)-ex. Marea Britanie.
● vulcanice​ ​(dacă au fost clădite de vulcani)-ex. Islanda.
● coraligene​ (dacă au apărut ca urmare a dezvoltării coloniilor de corali)- ex. Maldive

O grupare de mai multe insule formează un ​arhipelag​ (ex.: Arhipelagul Indonezian – cel mai
mare din lume, Arhipelagul Britanic, Arhipelagul Hawaii).
 b) Peninsulele
- sunt prelungiri ale uscatului în apă înconjurate din trei părţi de apă (ex.: Peninsula
Iberică, Peninsula Italică, Peninsula Scandinavă, Peninsula Arabică).
- cea mai mare peninsulă este India.

c) Golfurile​ - sunt pătrunderi (intrânduri) ale apei în interiorul uscatului

- ex: Golful Mexic, Golful Persic, Golful Biscaya.

d) Istmurile- ​ reprezintă fâşii înguste de uscat care fac legătura dintre două porţiuni de
uscat mai mari.
- ex: Istmul Panama leagă cele două Americi, iar Istmul Suez unește Africa şi Asia
- unele istmuri au fost tăiate de om pentru a construi canaluri (Canalul Panama,
Canalul Suez, Canalul Corint).

e) Strâmtorile​ - sunt fâşii înguste de apă care leagă două mări sau oceane ori porţiuni de
mări sau oceane.
- ex: Strâmtoarea Gibraltar (uneşte Marea Mediterană cu Oceanul Atlantic);
Strâmtoarea Bering (face legătura dintre Oceanul Pacific şi Oceanul Arctic).

Ţărmurile pot fi ​:
● ​înalte ​(atunci când apa vine în contact cu o zonă de munte sau de podiş)
● ​joase ​(când apa vine în contact cu o zonă de câmpie).

Ţărmurile înalte au ​faleză​ iar țărmurile joase au o ​plajă extinsă​.

În cadrul ţărmurilor joase pot fi întâlnite delte, limanuri, lagune şi estuare.

Lagunele​ ​sunt foste golfuri, care au fost închise printr-un cordon litoral construit de mare.

Țărmul cu fiorduri:
- este specific regiunilor litorale înalte, care au fost afectate de ghețarii pleistoceni.
- în urma ridicării nivelului oceanului, sectorul inferior al văilor glaciare a fost invadat de
apele acestuia.
- ca urmare, apare un țărm înalt, crestat, în care golfurile cele mai extinse se găsesc în
lungul celor mai importante văi glaciare.
- versații golfurilor au pante mari.
- adâncimea fiordurilor este uneori foarte mare, depășind în medie 200-300 m, ajungând
chiar până la 1000 m (Sogne fiord, 1224 m).
- Se întâlnesc în Norvegia, Scoția (se numesc firths și sunt axate pe linii de fractură),
America de Sud (Chile, Patagonia, Țara de Foc), vestul Groenlandei, nordul
Labradorului, Islanda,Irlanda,Noua Zeelandă.
Țărmul cu riass
- se caracterizează prin golfuri înguste și ramificate (rezultate prin adâncirea unor văi în
masive vechi, reînălțate, invadate apoi de mare), axate pe cursurile inferioare ale
râurilor. Între ele rămân promontorii mult mai late, care reprezintă vechi interfluvii. Este
specific masivelor muntoase vechi (hercinice) sau podișurilor ușor înălțate, alcătuite din
roci rezistente la eroziune. O condiție importantă este ca aici să se înregistreze maree. La
flux cursul inferior al râurilor se transformă in golfuri înguste, încadrate de versanți cu
pante mari. La reflux se transformă in „pâraie” cu apă puțină, în fața țărmului apărând
plaje, iar pe râuri lunci mlăștinoase, prin care meandrează albiile pâraielor.

Țărmul de tip dalmatic sau țărmul cu structură longitudinală

- se întâlnește pe litoralul estic al Mării Adriatice. A rezultat prin invadarea de către apele
mării a unei regiuni formate din șiruri paralele de culmi (axate pe anticlinale) ce
alternează cu văi și depresiuni (dezvoltate pe sinclinale). Ca urmare, culmile au devenit
insule, iar în lungul văilor și depresiunilor s-au dezvoltat golfuri și canale.

Țărmul cu estuare
- este specific regiunilor unde râurile se varsă pe țărmuri cu maree puternice – atunci
refluxul transportă în larg toate aluviunile, nelăsând posibilitatea formării unei delte.
Atât la flux, cât mai ales la reflux, malurile de la gura de vărsare a râului sunt erodate și
lărgite, formând o pâlnie numită estuar (ex. Sena, Tamisa, Elba). Estuarele pot să
pătrundă adânc în continent (estuarul Senei are 114 km lungime, cel a fluviului Sf.
Laurențiu 500 km, iar estuarul fluviului Obi și al Amazonului 1000 km).

Țărmurile carstice
- sunt întâlnite în regiunea masivelor și podișurilor calcaroase înalte. Au rezultat prin
invadarea văilor și depresiunilor carstice de către apele mari. Ca urmare a rezultat un
țărm crestat cu versanți abrupți, cu golfuri întortochiate, cu ape limpezi (lipsesc
aluviunile).

Țărmul cu lagune
- caracterul principal este dat de cordoanele de nisip ce închid complet sau aproape
complet golfurile marine, formându-se lacuri numite lagune, cu dimensiuni uneori de
câțiva zeci sau sute de kmp

Țărmul cu limane
- se formează în regiunile unde principala trăsătură este dată de sectoarele de limane
formate în urma inundării gurilor de vărsare a râurilor și a barării acestora prin săgeți
litorale (grind maritim sau perisip). Aceste țărmuri sunt prezente la țărmurile lipsite de
maree sau unde acestea au o amplitudine redusă, iar râurile transportă puține aluviuni.
Țărmul wat
- este reprezentat prin mlaștini și bancuri de aluviuni (de regulă maluri și nisipuri), invadate de
vegetație hidrofilă. Se formează la mările cu platforme extinse și de mică adâncime, unde fluxul
și refluxul se manifestă cu intensitate, iar râurile aduc materiale în cantități mari. În urma
barării canalelor și consolidării cordoanelor, suprafețele ce erau periodic inundate devin emerse
(exondate) putând fi luate în cultură. Este cazul Mării Nordului din Olanda și din N-V
Germaniei.

Țărmul cu deltă
- se formează la gura marilor fluvii, unde aluviunile nu sunt îndepărtate de valuri, maree și
curenți, ci se depun, formând un relief de acumulare reprezentat printr-un ansamblu de
grinduri, canale și depresiuni umplute cu apă. În cadrul deltei, fluviul îşi desface cursul în mai
multe braţe. Exemple: Delta Dunării, Delta Mississippi, Delta Gange-Brahmaputra (cea mai
mare de pe Glob).

G.RELIEFUL DEȘERTIC
- este un relief climatic. În deșerturi, lipsa vegetației și a solurilor face ca agenții
morfogenetici să intre în contact direct cu roca și ca urmare să se creeze un relief specific.

Coraziunea​ - este acțiunea de roadere și șlefuire asupra rocilor, exercitată de vântul încărcat
cu grăunți de nisip. Ea se resimte mai ales în vecinătatea solului deoarece încărcătura de nisip
este aici maximă.

Deflația​ - acțiunea de spulberare a dezagregărilor fine de la suprafața rocilor și transportul

acestora pe diferite distanțe, în funcție de intensitatea și viteza vântului. Elementele mai
grosiere, care nu pot fi cărate de către vânt rămân pe loc și formează pavajul de deflație.
Asemenea regiuni, pe care vântul a spulberat elementele fine, rămânând în loc un platou pietros,
cu întinse câmpuri de grohotiș este cunoscut sub numele de hamada sau reg.
- Deflația contribuie și la accelerarea dezagregării și alterării selective a rocilor scoțând
în evidență forme structurale și petrografice și în mod deosebit alveole și nișe de deflație.
Asemenea excavații, însă de dimensiuni mai mari, întâlnite în rocile granitice, poartă în Corsica
denumirea de​ taffoni.

Coraziunea și deflația în asociere cu dezagregarea​, atacă cu precădere straturile de Roci

friabile, formațiunile mai dure rămânând tot mai proeminente. Apar astfel​ creste, ciuperci
eoliene, stâlpi.

Acumulările eoliene​ reprezintă aglomerări de nisipuri sau praf, pe care vântul le-a smuls
sau le-a spulberat. Deplasarea materialelor de către vânt se face prin suspensie (particule sub 0,1
mm), saltație (0,1-0,2 mm) și târare (peste 0,2 mm).

Formele de relief rezultate din acumulări eoliene pot fi grupate în trei categorii: riduri
și movile, dune, câmpuri de dune (erguri).
Riduri și movile
Primele semne ale activității eoliene sunt puse în evidență de unele ondulări de nisip –
riduri. Aceste ondulări, transversale în raport cu vântul dominant, au înălțimi de câțiva cm și
lungimi ce rar depășesc 20-30 cm.

O alta formă simplă rezultată în urma acumulării eoliene o constituie​ ​movila de nisip,
cunoscută în Sahara sub numele de ​nebka​.​ Ea se formează prin îngrămădirea nisipului în jurul
unui obstacol de tufișuri sau ridicături stâncoase. Nebka se alungește în direcția vântului, în
spatele obstacolului sub forma unei limbi de nisip, transformându-se într-o adevărată dună.
Înălțimea acestei acumulări nu depășește 1 m. Nebka este o formă extrem de dinamică, ea
formându-se la vânturi ce au câteva zile o direcție constantă, sau se distruge la fel de repede o
dată cu schimbarea de direcție a vântului

Dunele ​sunt niște valuri asimetrice și reprezintă formele cele mai caracteristice ale acumulării
eoliene. Ele apar în condițiile unei cantități abundente de nisip, din zonele aride și semiaride. În
regiunile temperate dunele cele mai importante se găsesc în regiunile litorale, unde alimentarea
cu nisip și brizele creează condiții favorabile formării acestora, sau în apropierea marilor lunci
fluviatile și a lanțurilor morenelor glaciare. În funcție de dinamica vântului și abundența
nisipului, pot lua forme diferite. Formarea și evoluția dunelor se poate urmări cel mai bine în
imediata apropiere a țărmurilor. Aici, cele mai simple acumulări se fixează în jurul unor smocuri
de vegetație; ele sunt dunele embrionare. Prin unirea lor se formează un cordon ce urmărește
foarte aproape linia de țărm, ca un val, formând duna de țărm sau avanduna.

Barcanele​ descrise pentru prima dată în Asia Centrală, unde au și răspândirea cea mai
mare, sunt dune izolate, având forma unei semilune. Ele se dispun transversal față de
direcția vântului dominant. Au profil asimetric: partea convexă a dunei este formată dintr-o
pantă mică, expusă vântului dominant, pe când partea concavă, ascunsă de vânt, este
delimitată de o pantă puternică. Prima este o suprafață de eroziune, de pe care vântul
antrenează particulele de nisip, lăsându-le apoi să cadă pe versantul adăpostit, care este o
pantă de acumulare. De multe ori capetele mai multor barcane se contopesc și dau naștere
unui lanț de barcane, așezate perpendicular pe direcția vânturilor dominante, având
aspectul unei creste sinuoase. Prin continua spulberare a nisipului de pe suprafața expusă și
acumularea de pe partea concavă, barcanele au o mobilitate deosebită, deplasându-se în
direcția vântului cu câțiva zeci de metri pe an. Abundența lor în Asia Centrală și Mauritania
este legată de constanța vânturilor musonice și respectiv a alizeelor.

Câmpurile de dune ​mult mai variate și mai complexe, ocupă în regiunile aride și semiaride
suprafețe de sute sau mii de kmp. Asemenea acumulări în Sahara poartă numele de erg, kum în
Asia Centrală, iar în unele țări arabe denumirea de nefud. Pe întinsul acumulărilor nisipoase
apar o serie de forme, de la riduri și dune elementare până la depresiuni alungite sau
îngrămădiri deluroase de nisip. Zonele depresionare dintre dune, formate în cea mai mare parte
datorită deflației poartă în Sahara numele de gassi (când au ajuns să scoată la zi roca de bază)
sau feidj (când subasmentul stâncos mai este acoperit cu o pătură subțire de nisip).
Uedurile​ sunt văi largi prin care se scurg apele temporare în timpul viiturilor; apele se pierd
prin infiltrație și evaporare chiar în patul văilor respective; În Africa de Sud – deșertul Kalahari
sunt denumite omuramba, iar în America Latină arroyos. După trecerea viiturii uedul se
transformă într-un șirag de bălți (în Sahara, gueltas), care dispar în câteva zile prin evaporație.
Viitura uedului este bruscă. Ea apare ca un val uriaș care atinge viteze de 5-6 km/oră, uneori
chiar de 15-20 km/oră. Bruschețea și viteza mare a viiturii ajung să smulgă de pe patul uedului
cantități enorme de materiale și să le transporte la distanțe mari. Atunci când aluviunile
transportate sunt foarte fine, viitura are aspectul unei curgeri noroioase.

H.RELIEFUL STRUCTURAL

Structura geologică​ ​reprezintă modul de aşezare a stratelor şi a altor corpuri de roci din
scoarţa terestră şi raporturile dintre acestea.

Relieful structura​l reprezintă un ansamblu de forme distincte pe care agenţii externi le

creează pe diferite tipuri de structuri geologice.

1.Relieful dezvoltat pe structura tabulară (orizontală)

Stratele sunt orizontale sau apropiate de orizontală și au grosime și alcătuire diferite;

Specificul reliefului în această structură este impus de: simetria formelor, energia de relief
relativ redusă, gradul de complexitate diferit impus de frecvența alternaței stratelor dure cu cele
moi;

Formele de relief:
- Văile​:​ - simetrice şi înguste în strate de roci dure şi omogene (chei, defilee, canioane etc);
- simetrice şi largi în stratele alcătuite din roci moi;
- simetrice cu versanţi în trepte, în structura cu strate ce au rezistenţă diferită;
- ​Interfluviile:​ - plate în podişurile alcătuite din roci dure
- rotunjite cȃnd predomină rocile cu rezistenţă redusă.
-​ Versantii:​ - abrupţi în rocile omogene dure;
- lini în roci omogene moi;
- cu caracter complex (alternată de roci dure si moi);

2.Relieful pe structuri monoclinale

Structura este alcatuită din strate ce înclină într-o anumită direcţie;

Forme de relief:
-​ Cuesta​ (C) (cu următoarele elemente: suprafaţa structurală (Ss), fruntea de cuesta
(Fc)
- ​Văi în structuri monoclinale​ – consecvente(Vc), obsecvente(Vo); subsecvente
(Vs);
Relieful dezvoltat pe structuri cutate

Cutele​ sunt ondulări mai largi sau mai înguste ale stratelor sedimentare care au fost
realizate de către mişcările tectonice;

Elementele specifice sunt: ​anticlinalul​ ​(bucla cutei orientată în sus),​ sinclinalul

(bucla orientată in jos);
Forme de relief:
- valea de sinclinal (în lungul sinclinalului);
- culmile de anticlinal (interfluvii desfăşurate în lungul unui anticlinal;

Relieful dezvoltat pe structură faliată

Orice structură initială (tabulară, cutată, monoclinală) poate deveni structura faliată
dacă este afectată
de mişcări tectonice, fragmentată în blocuri ce pot fi ridicate sau coborȃte.
Forme de relief:
-​ Horsturile​ – blocuri faliate şi înălţate, mărginite prin abrupturi. Sunt caracteristice
masivelor muntoase hercinice şi caledoniene;
- ​Grabenele ​– depresiune dezvoltată la nivelul unui bloc coborȃt şi care este
înconjurată de masive muntoase ridicate tectonic.

I. RELIEFUL PETROGRAFIC
-​relief dezvoltat pe conglomerate : Ciucaș
- relief ruiniform dezvoltat pe conglomerate-Meteora
- relief carstic : podul natural de la ponoarele, lapiezuri, doline, chei

ROCILE – FACTOR IN GENEZA RELIEFULUI

- prin proprietatile lor, rocile reactioneaza diferit la actiunea
agentilor externi si impun un relief specific numit
petrografic;
- relieful dezvoltat pe calcare​ – prin dizolvare rezulta:
lapiezuri, doline, uvale, polii, platouri calcaroase, avenuri,
chei, pesteri;
- ​relieful dezvoltat pe conglomerate​ – ciuperci (babe),
sfincsi;

-​ relieful dezvoltat pe argile​ alunecari de teren, siroiri,

badlands;
- ​relieful dezvoltat pe loess​ – crovuri, gavane, padine, vai seci;
- relieful dezvoltat pe nisip​ – dune de nisip, vai largi;
-​ ​relieful dezvoltat pe roci magmatice​ – blocuri rotunde (climate
calde), forme ascutite (climate reci), platouri, coloane.