Agentii externi

ACTIUNEA APELOR CURGĂTOARE ŞI FORMELE DE RELIEF REZULTATE

(Bibliografie:Negruț S., Ielenicz M., Apostol Gabriela, Bălteanu D. (2007), Geografie fizică generală, Manual pentru clasa a IX-a, Ed. Humanitas Educațional,
București ; alte surse.)

Apele curgătoare, cu scurgere permanentă acţionează prin îmbinarea proceselor de eroziune, transport,
acumulare .
Rezultatul acţiunii lor sunt:
Văile - forme de relief negative,
- dezvoltate pe lungimi foarte mari cu adâncimi de zeci sau sute de metri
- cu forme derivate versanţii, terasele, lunca şi albia minoră.
- Comune pentru toate văile sunt versanţii şi albia; la cele evaluate se adaugă şi celelalte.
Elementele unei văi:
Albia minoră - sectorul cel mai jos al văii, permanent acoperit cu apă.
Talvegul - porţiunea cea mai adâncă în care se păstrează apa şi în perioadele secetoase.
Albia este încadrată de maluri.
Lunca (albia majoră) - sectorul aflat de-o parte şi de alta a albiei minore;
- nu este acoperită de ape decât la viiturile importante.
- Lunca este rezultatul evoluţiei prin meandrare a albiei minore.
(albii părăsite, belciuge, papine, grinduri de nisip, pietriş)
- Luncile sunt alcătuite din pietriş, nisip, lentile de argilă
Terasele - trepte aflate deasupra albiei minore, la diferite înălţimi;
- nu sunt inundabile,
- la origine au fost lunci.
Versanţii - sunt suprafeţe înclinate care au rezultat în urma adâncirii râurilor.
- se află deasupra albiei sau a teraselor.

Văile tinere sunt înguste şi au versanţi cu pantă mare, iar cele cu evoluţie îndelungată sunt largi şi au versanţi
cu formă complexă.
Văile adâncite în roci dure au versanţi puternic înclinaţi, care se întâlnesc adesea la nivelul albiei, cum sunt
cheile tăiate în calcar.
Dacă evoluţia este de durată, atunci văile sunt mult mai largi, au luncă şi terase; dacă versanţii rămân
prăpăstioşi şi au dimensiuni mari, rezultă defilee şi caniaane.

ACŢIUNEA GHEŢII. RELIEFUL GLACIAR

Apa în stare permanent îngheţată se află în zonele polare şi subpolare (la latitudini mai mari de 66°), precum
şi în regiunile foarte înalte din munţi (la peste 5 000 m în zona caldă, 3 000 m în zona temperată). Aici
temperatura medie anuală este sub -2°C, iar precipitaţiile cad sub formă de zăpadă, care, în timp, prin tasare,
suferă o transformare în gheaţă.
Tipuri de gheţari
După mărime şi geneză se disting:
• gheţari de calată, cu dezvoltare mare în Antarctica (aproape 14 mil. km 2), Groenlanda (circa 1,7 miI. km2), din
care se desprind blocuri ce plutesc pe ocean (aisberguri);
• gheţari montani, care diferă funcţie de lanţul montan, fiind alpini, pirenieni, hyrnalayani etc.; creează un relief
specific cu circuri. văi, praguri şi morene glaciare.
Elementele unui gheţar: - corpul ghețarului se formează în circul glaciar unde se acumulează zăpada;
- Limba glaciară ce modelează valea glaciară cu formă de ”U”;
- Morenele sunt materialele erodate de ghețar.

ACŢIUNEA ZĂPEZII. RELIEFUL NIVAL

Zăpada este o formă de precipitaţie solidă, frecventă în regiunile temperate, subpolare, polare, dar şi în
munţi, mai ales în etajul alpin.
Pe versanţi se înregistrează avalanşe, ce antrenează blocuri de rocă, creând, prin eroziune, văi adânci, iar,
la baza pantei, acumulări de zăpadă, blocuri, copaci etc.; produc dezastre însemnate. După topirea zăpezii,
rămâne culoarul creat de avalanşă umplut parţial de pietre (râu de pietre), care în faţă are o mare îngrămădire de
blocuri (con de pietre).
 ACŢIUNEA APEI DE MARE. RELIEFUL LITORAL
Mările şi oceanele ocupă circa 71% din suprafaţa Pământului.
Acţiunea apei se exercită doar la întâlnire a cu regiunile de uscat (la ţărm) şi pe o porţiune din platforma
litorală. prin valuri, curenţi, maree (flux şi reflux)
Litoralul - este regiunea unde se manifestă activ influenţa mării;
- cuprinde - o parte din platforma litorală (până la o adâncime de mai mulţi metri),
- plaja (fâşie joasă cu nisip sau pietriş),
- falezele (abrupturile stâncoase),
- deltele,
- estuarele se formează în preajma gurii de vărsare a fluviilor care se varsă în mări
cu maree puternice , unde refluxul transportă, în larg, toate aluviunile ;
gurile fluviilor se lărgesc prin erodare formându-se pâlnii
- lacurile litorale şi o porţiune îngustă de uscat, unde se produc brize.
Procesele prin care acţionează apa mării sunt:
 eroziunea (abraziunea) produsă prin izbirea falezelor, a stâncilor, de către apa încărcată cu nisip şi
pietriş;
 transportul spre larg, a materialelor erodate;
 acumularea de nisip, pietriş şi materie organică pe platforma litorală şi la linia ţărmului, ceea ce
conduce la extinderea plajei, la dezvoltarea submersă sau emersă de cordoane de nisip care pot
închide golfuri (rezultă lagune) şi gurile de vărsare ale unor râuri mici (iau naştere lacuri de tip
liman, de exemplu, Techirghiol, Taşaul).
Tipuri de ţărm :
• ţărmuri înalte:
- cu fiorduri (Scandinavia, Scoţia, Labrador etc.) provin din foste văi glaciare, în urma acţiunii gheţarilor asupra
rocilor şi a retragerii acestora în urma modificărilor climatice;
- cu riass; râurile au văi scurte şi înguste care se deschid spre mare sub forma unor pâlnii (Bretagne, Ţara Galilor
etc.) în care se produce maree;
- cu canale; ,tip dalmatic, în care văile şi depresiunile au devenit canale, golfuri (pe sinclinale), între care culmile
au rămas ca insule pe anticlinale (Dalmaţia);
• ţărmuri joase:
- cu limane și lagune: închiderea unor vechi golfuri sau a gurilor de vărsare ale unor pârare de către cordoane de nisip
( nord- vestul Mării Negre);
- cu delte (acumulări de aluviuni - Dunărea)
- cu estuare unde țărmurile sunt afectate de maree ( Amazonul)
- cu mangrove cu vegetația țărmului adaptată la maree din regiunile tropicale(Africa de Est);

A – ţărm cu deltă; I ţărm cu limane, lagune şi deltă;

B – ţărm cu fiorduri ; II ţărm watt este reprezentat prin mlaştini şi bancuri de aluviuni (de regulă
C – ţărm cu estuar; maluri şi nisipuri), invadate de vegetaţie higrofila;
D – ţărm cu lagune şi estuar III ţărm (cu) riass;
IV ţărm dalmatic.