ACŢIUNEA APELOR CURGĂTOARE PERMANENTE ŞI RELIEFUL REZULTAT.

Când se va ajunge, ca pe sectoare întinse, râul să numai aibă energie decât pentru a putea transporta
apa, atunci se consideră că acolo s-a realizat un profil de echilibru morfodinamic
Procesele fluviatile.
Eroziunea
-Eroziunea lineară. Se produce în albia râului în lungul firului de apă, adică acolo unde este mare şi
turbulenţa activă. Aici se dezvoltă curenţi largi cu caracter helicoidali, iar pe de altă parte curenţi
verticali (vârtejuri). Şi unii şi alţii izbesc patul albiei producând aici erodarea acestuia. Se dezvoltă
scobituri, iar prin târârea bolovanilor, local apar şenţuleţe de zgâriere (striuri). Prin unirea acestora se
realizează pe fundul albiei, porţiunea cea mai coborâtă şi cu cele mai multe denivelări (talvegul).
Eroziunea lineară este deosebit de activă în sectoarele de praguri care în majoritatea cazurilor au
caracter structural sau litologic (strate de roci cu rezistenţă mai mare intersectate de către albia râului).
O parte din apă încărcată cu pietriş este proiectată de izbitură spre prag săpând în timp la baza acestuia
o excavaţie (marmită). Când dimensiunile marmitei devin foarte mari stratele de roci de deasupra se
prăbuşesc. Efectele sunt două - fruntea pragului se retrage iar patul albiei din aval se extinde în amonte.
Datorită modului în care s-a înregistrat eroziunea, aceasta deplasându-se din aval în amonte procesul
este denumit ''retragerea cascadelor'' şi reflectă o formă de manifestare locală a eroziunii regresive.
-Eroziunea laterală este procesul mecanic prin care apa râului încărcată cu aluviuni acţionează asupra
sectoarelor de mal abrupt ale albiei (frecvent în concavităţile meandrelor).
Transportul
-transportul pe fundul apei râului care implică materialele cu dimensiunile cele mai mari, o pantă
ridicată şi un debit important (îndeosebi la viituri). Se face prin târârea blocurilor rostogolirea
bolovănişului şi pietrişurilor sau prin saltarea unor mase de nisip cuprinse de curentul principal
-transportul în suspensie implică particulele cele mai fine (sub 1 mm în diametru)
-transportul în soluţie se referă la elementele dizolvate din roci de către apa râului. Uneori are o
pondere însemnată (în masivele calcaroase, în regiunile cu roci care conţin sare, gips etc.).
Acumularea
Este procesul prin care materialele antrenate de apa râului sunt depuse în albie sau la gura de vărsare în
condiţiile în care numai există energie pentru a putea fi transportate.
Formele de relief create de către apele curgătoare.
Formele de eroziune
Albia minoră.
Reprezintă spaţiul pe care se realizează scurgerea apei râului la nivele medii. Albia este încadrată de
maluri; unele sunt abrupte au înălţime de până la 1,5 m şi sunt afectate de procese de eroziune laterală
ale curentului de apă principal; opus lor sunt malurile domoale cu pantă lină unde frecvent se petrec
acumulări de nisip, pietriş, întrucât viteza apei este redusă.
Patul albiei încadrat de maluri nu este uniform; sectorul cel mai jos care se află în vecinătatea malului
abrupt poartă numele de talveg şi este rezultatul producerii eroziunii lineare şi regresive;
-Meandrele. Rar şi numai pe distanţe mici, albia are o desfăşurare lineară. Frecvent ea prezintă un
aspect ondulat cu bucle dezvoltate spre stânga sau dreapta. Aceste bucle poartă numele de meandre şi
sunt o consecinţă a dinamicei cursului de apă.
-Tipuri de meandre.
• Meandrele divagante sau libere aparţin râurilor care străbat regiuni de câmpie,
depresiuni întinse unde panta generală a reliefului este redusă.
•  Meandrele încătuşate Se întâlnesc în regiunile muntoase (defileele Jiului,
Oltului), de podiş (Lăpuş, Covurlui etc.) sau deluroase.

1
 Albia majoră (Lunca).
-Morfologia luncii este în cea mai mare măsură rezultatul migrării prin meandrare a albiei râului, a
proceselor de eroziune laterală şi de acumulare a aluviunilor la viituri sau la vărsarea afluenţilor. Cele
mai însemnate dintre acestea sunt:
• grindurile - ca forme de acumulare a pietrişurilor şi nisipurilor grosiere în vecinătatea
albiei prezente, dar şi a unor foste albii
• popinele (grădiştile) - martori de eroziune în foste meandre părăsite; pe unele se
practică culturi sau sunt aşezări.
• conurile de aluviuni depuse de pâraie sau torenţi care ajung în luncă; cele extinse sunt
utilizate pentru culturi sau aşezări.
• trepte de luncă desfăşurate la 0,5 m, 1 m, 1,5 m, 2,5 m etc. - variază ca număr, altitudine
fiind rezultatul proceselor morfodinamice din albia minoră; cele mai înalte au caracter de
terasă de luncă fiind folosite agricol şi aşezări.
• diguri - forme de relief pozitive amenajate antropic în vecinătatea albiilor minore pentru
a feri restul luncii de inundaţii.
• meandre părăsite (belciuge) care au rezultat prin procese de autocaptare; în lungul lor
sunt ochiuri de apă, sectoare cu exces de umiditate etc.
• cursuri părăsite ale râului principal sau ale afluenţilor; există şi situaţia în care afluenţii
pătrunzând în luncă urmăresc până la vărsare albiile părăsite de colector (ex. Jijia în lunca
Prutului).
• microdepresiuni cu dimensiuni variabile, unele având lacuri
(bălţi), iar altele, suprafeţe cu exces de umiditate.
• canale de drenaj sau pentru irigaţii etc.
Terasele

Terasele sunt trepte în lungul văilor la altitudini relative faţă de albie ce variază între 4-5 m şi 180 m
(frecvent până la 90-100 m) care la origine au fost lunci, rămânând suspendate în urma adâncirii râurilor.
-Morfologic, la orice terasă se separă două suprafeţe - una orizontală sau cvasiorizontală numită podul
terasei care reprezintă o luncă veche şi o suprafaţă înclinată (uneori verticală) care formează fruntea
terasei, ea rezultând prin adâncirea râului în luncă. Linia care rezultă prin îmbinarea celor două
suprafeţe poartă numele de muchia terasei, iar cea care se află la racordul podului cu forma de relief
superioară constituie ţâţâna terasei.

Versanţi
Versanţii reprezintă suprafeţele înclinate din alcătuirea reliefului; au origine diferită dar în marea
majoritate a situaţiilor sunt legaţi de adâncirea râurilor; evoluţie ulterioară este determinată de procese
diferite de cele care l-au creat.
În funcţie de agentul care le-a dat naştere şi de modul de evoluţie sunt şi caracteristicile lor de unde şi
deosebirea mai multor tipuri.
-Versanţii de vale - sunt suprafeţele create prin acţiunea de adâncire a râurilor, torenţilor; cei care
aparţin văilor înguste şi recente, se află imediat deasupra albiei;
-versanţii de interfluviu - alcătuiesc pantele înclinate care fac racordul între platourile interfluviilor sau
linia de creastă cu diferite trepte ale culmilor secundare;
-evolția depinde de climat: în cele aride rezultă glacisuri, pedimente, pediplenă, in cele umde evolueazî
prin procese gravitationale, mecanice, alterare

2
Tipuri de văi Deşi agentul ce le creează este râul, văile prezintă caracteristici foarte variate, situaţie
care determină posibilităţi de grupare diferite în baza a numeroase criterii:
-după fizionomie sunt văi simetrice (şi asimetrice
După dimensiuni- văi înguste- chei - văi înguste, de obicei create în calcare la care versanţi sunt foarte
înclinaţi uneori abrupţi, se termină într-o albie strâmtă, cu praguri; defilee - vale pe ansamblu îngustă cu
versanţi povârniţi dar, la care se pot separa porţiuni foarte înguste ce alternează cu bazinete
depresionare în care sunt terase cu aşezări; canioane - sunt defilee foarte lungi, cu versanţi abrupţi ce au
înălţimi de sute şi chiar peste o mie de metri, cu numeroase praguri impuse de roci mai dure sau de
structură)
şi văi largi (lăţimea variază în funcţie de stadiul de evoluţie, rocă, unitatea de relief în
care se află - munte, deal, câmpie etc.).
-după stadiul de evoluţie- văi tinere (înguste, versanţii sunt povârniţi;; văi mature (sunt largi, albia este
încadrată de o luncă extinsă, iar versanţii prezintă înclinări moderate; râul se află la profilul de echilibru
etc.), văi în stadiu de bătrâneţe (albia şi lunca râului se continuă lateral prin versanţi aproape aplatizaţi

Elementele unui bazin hidrografic.

bazinul de recepţie
(colectorul)
afluenţi
izvorul
cursul
punctul de vărsare
cumpăna de apă
Captările - definiţie, condiţii. Captările reprezintă un proces prin care un râu pătrunde în bazinul altuia
de unde preia treptat afluenţi mai mici sau mai mari ai acestuia, iar în final chiar o parte din acesta. Râul
activ poartă numele de captator, iar cele încorporate sunt râuri captate.
Tipuri de captări.
Sunt diverse criterii care permit separarea lor între care modul de realizare şi vârsta, fiecare fiind
evidenţiat de anumite elemente şi caracteristici.
-Captările laterale. Se produc între două râuri a căror direcţie de desfăşurare este aproape
perpendiculară. Captatorul înaintează în bazinul vecin secţionând transversal interfluviul; când ajunge în
albia râului vecin îl captează preluând sectorul superior al bazinului său
-Captările frontale - Procesul se produce între râuri cu desfăşurare opusă. Ca urmare, cumpăna de ape
separă obârşiile a numeroase pâraie care curg în sens invers, cele care dispun de energie mai multă,
înaintând regresiv în bazinul celorlalte.
Forme de relief de acumulare create de apele curgătoare.
Conurile aluviale - sunt corespondentul conurilor de dejecţie ale torenţilor, dar cu dimensiuni mult mai
mari. Sunt frecvente pe rama depresiunilor şi rezultă prin acumulări continui de pânze de aluviuni, dar
cu accent la viituri când sunt transportate şi materiale grosiere.
Deltele continentale.
Glacisurile aluviale.
Sunt forme de relief de racord între dealuri, munţi şi depresiuni sau câmpii rezultate din îmbinarea,
suprapunerea laterală a mai multor conuri aluviale construite de râuri.
Piemonturile.
Sunt câmpii extinse (zeci, sute de kilometri) rezultată la contactul relativ brusc dintre o unitate înaltă
(munţi) şi una joasă, netedă (depresiune întinsă, câmpie lacustră etc.) prin acumularea unor mase
imense de aluviuni cărate de către o reţea densă de pâraie şi râuri. Evolutiv constituie o formă
superioară, conurilor şi glacisurilor care apărute într-o fază de început s-au extins şi îmbinat.

3
4