— Pentru că a influenţa o persoană înseamnă a o învesti

cu sufletul tău. Omul respectiv nu mai gândeşte cu gându -

rile fireşti lui, nu mai arde cu pasiunile fireşti lui. Virtuţile
sale nu i se mai par reale. Păcatele lui – dacă există ceva ce
se poate numi păcat – nu-i mai aparţin, sunt împrumutate.
Omul devine un ecou al muzicii altcuiva, un interpret al unui
rol care nu a fost scris pentru el. Ţelul vieţii este autode -
săvârşirea, perfecţionarea eului. Să te cunoşti bine pe tine
însuţi – asta e ceea ce urmărim fiecare dintre noi aici, pe
pământ. În zilele noastre oamenii se tem de ei înşişi. Au
uitat care este datoria noastră supremă, cea pe care o avem
faţă de noi înşine. Da, sunt milostivi, îi hrănesc pe cei flă -
mânzi şi îi îmbracă pe cei despuiaţi. Dar propriile lor suflete
sunt flămânde şi despuiate. Rasa noastră nu mai cunoaşte
curajul. Sau poate că nu l-a cunoscut niciodată. Frica de so -
cietate, care constituie temeiul moralei şi frica de Dumnezeu,
adică taina religiei – acestea sunt cele două principii care ne
guvernează. Şi totuşi…, dacă şi-ar exprima fiecare
gând şi ar da realitate fiecărui vis, cred că omenirea ar resimţi
un asemenea proaspăt impuls de bucurie, încât am uita de
toate relele medievalismului şi ne-am întoarce la idealul
elenistic – sau poate că la ceva mai rafinat, mai plenar decât
idealul elen. Dar şi cel mai viteaz dintre noi se teme de el în -
suşi. Automutilarea, care datează din erele sălbatice, supravie -
ţuieşte tragic prin această autonegare care ne distruge vieţile.
Suntem pedepsiţi pentru refuzurile, pentru reţinerile noastre.
Fiecare impuls pe care ne străduim să-l înăbuşim, dospeşte
în spiritul nostru şi ne otrăveşte. Trupul păcătuieşte o dată
şi apoi o rupe cu păcatul întrucât acţiunea reprezintă o moda -
litate de purificare. Şi nu ne mai rămâne nimic decât amin -
tirea unei plăceri sau îngăduinţa unui regret. Unicul mod de
a evita o ispită este să-i cedezi. Dacă-i rezişti, sufletul ţi se în -
carcă de dorinţele pe care şi le-a refuzat, de viziunile pe care
monstruoasele lui legi l-au determinat să le considere mon -
stru oase şi nelegiuite. Se spune că marile evenimente ale lumii
au loc în creier. În creier, şi numai în creier, au loc marile
pă cate ale omenirii. Chiar dumneata, domnule Gray, cu ti -
nereţea dumitale înfloritoare şi adolescenţa alb-trandafirie,
ai avut şi dumneata pasiuni care te-au speriat, gânduri care
te-au îngrozit, reverii sau vise de noapte a căror simplă amin -
tire îţi stârneşte un val de ruşine în obraji…
oamenii care iubesc o singură dată
în viaţă sunt adevăraţii superficiali. Ceea ce ei consideră lo -
ia litate, fidelitate, eu consider un soi de letargie rutinieră
sau lipsă de imaginaţie. Fidelitatea înseamnă pentru viaţa
emoţională ceea ce înseamnă uniformitatea pentru viaţa
intelectuală – pur şi simplu o mărturisire a eşecului. Fide li -
tate! Într-o bună zi va trebui să analizez şi noţiunea asta. Con -
ţine şi o pasiune a posesivităţii. Ne-am descotorosi de multe
posesiuni dacă nu ne-am teme că s-ar putea să vină alţii să
ni le ia. Dar nu vreau să te întrerup. Spune mai departe.
Vreau să-l fac gelos pe Romeo. Vreau ca toţi îndrăgostiţii
morţi din lume să ne audă râsetele şi să se întristeze. Aş dori
ca suflul pasiunii noastre să împrăştie ţărâna şi să-i deştepte
din somn, să le prefacă cenuşa în durere vie.
Oamenilor le place grozav să dea altora ce le lipseşte
lor. Asta numesc eu profunzimile generozităţii.
Iubirea în noi. Şi au tot dreptul să o ceară îndărăt.