RELIEFUL GLACIAR

Definiţie şi elemente generale

Gheţarii În general desfăşurarea lor este condiţionată de limita zăpezilor veşnice, adică de acea valoare
de latitudine sau de înălţime dincolo de care zăpada se păstrează multianual, ea transformându-se în
timp în gheaţă.
Spre exemplu, în zona ecuatorială limita altitudinală se află între 4600 şi 5000 m, la tropice depăşeşte
5000 m, în zonele temperate se află la 3000 m (în cea nordică) şi 1500 (în cea sudică), la Cercul polar în
jur de 1000 m de unde scade treptat la 500 m.
Geneza şi dinamica gheţarilor de pe uscat.
Gheţarii rezultă prin acumularea şi transformarea în timp a zăpezii , PRIN FAZELE DE FIRN, NEVE
Tipuri de gheţari. Gheţarii se pot grupa după criterii diferite:
-mediul în care se află în - gheţari pe continente şi gheţari marini
-zona climatică în care există - gheţari polari, subpolari, din regiunile temperate, calde etc.
-formă şi dinamică - gheţari montani şi gheţari de calotă.
Gheţarii montani
• Gheţarii alpini (de vale). - Sunt gheţari complexi, dimensiuni mari (zeci de kilometri lungime)
• Gheţarii de circ. Sunt gheţari cu dimensiuni mici, numai cu circ gaciar
• Gheţarii de tip himalayan
• Gheţarii de tip kilimandjaro (în stea)
• Gheţarii de piemont (alaschian)
• Gheţarii de platou (norvegian)
Gheţarii de calotă. Sunt cei mai extinşi acoperind suprafeţe continentale foarte mari sub forma unor
platoşe de gheaţă cu grosimi de la câteva sute de metri la peste 4000 m. Sunt separate patru tipuri.
Gheţarul antarctic
Gheţarul groenlandez
Gheţarul islandez -
Gheţarii în istoria geologică a Pământului.
Cele mai numeroase forme de relief glaciar sunt legate de fazele glaciare din pleistocen. În această
perioadă geologică s-a produs o evoluţie ritmică a climatului caracterizată prin alternanţe de faze de
climat rece şi faze de climat cald, celor dintâi corespunzându-le expansiuni glaciare.
Factorii care pot provoca răcirea Pământului sunt multiplii, cauze extraterestre care la intervale de zeci
de mii de ani pot provoca alternativ aceste situaţii. Între acestea sunt - variaţia unghiului realizat de axa
terestră cu planul orbitei terestre, evoluţia oblicităţii orbitei terestre, evoluţia activităţii solare etc. La
acestea s-ar adăuga intervenţia unor factori tereştri între care orogenezele însoţite de vulcanism intens
în urma căruia atmosfera ar deveni opacă, iar energia solară mult diminuată, evoluţia plăcilor care ar
determina deplasarea spaţiilor continentale spre latitudini mari, modificări planetare şi regionale ale
circulaţiei maselor de aer şi a curenţilor oceanici reci şi calzi, mişcările epirogenetice pozitive care ar
înălţa sistemele de munţi cu mult deasupra limitei zăpezilor perene etc.
Glaciaţiunea pleistocenă a lăsat urme evidente pe toate continentele. Gheţarii au acoperit o suprafaţă
de peste 43,5 mil. km2, deci de circa trei ori mai mult în raport cu situaţia actuală.
S-au manifestat trei, patru faze glaciare separate de interglaciare, iar în unele situaţii sau separat
stadiale glaciare. Günz, Mindel, Riss, Würm pentru sistemul glaciar montan in Europa).
În America de Nord -Nebraska, Kansas, Illinois şi Wisconsin.
Procese şi forme de relief glaciare
Relieful de eroziune specific gheţarilor montani.

1
 Rezultatele procesului de eroziune (exaraţie) sunt diferite în funcţie de mărimea gheţarului impusă de
climat şi caracteristicile reliefului preglaciar, durata acţiunii şi poziţia lui în raport cu limita zăpezilor
perene.
-Circurile glaciare (căldări, kar) sunt excavaţii în care se acumulează zăpada din care se formează gheaţa.
-Văile glaciare (troghuri) există doar la gheţari cu dimensiuni mari la care gheaţa din circuri înaintează
pe văile create anterior prin eroziune lineară. În timp, profilul transversal al văii se va modifica luând
forma literei ''U''.
-Custurile (karlingurile) sunt interfluvii de tip ascuţit (creste zinţate cu versanţi abrupţi) care separă
circurile şi uneori văile glaciare.
-Şeile de transfluenţă - reprezintă sectoare joase la nivelul interfluviilor ce separă gheţarii cu volum
deosebit de mare şi prin care gheaţa trece de la unul la celălalt. Deci, ele suferă o eroziune produsă prin
scurgerea gheţii. Sunt frecvente la gheţarii alpini şi mai ales himalayeni.
-Spinările de berbeci (roches mountonnés) sunt proeminente formate din roci mai dure situate frecvent
pe pragurile glaciare ce au suferit o rotunjire determinată de masa de gheaţă care le acoperă; au profil
convex şi sunt grupate.
-Striurile glaciare - se păstrează pe rocile dure ale pragurilor apărând sub forma unor şenţuleţe mai mult
sau mai puţin paralele; au rezultat prin scrijelirea suprafeţei pragurilor produsă de blocurile de rocă dură
conţinute de masa gheţarului (frecvent rezultă prin smulgerea lor din circ sau fundul văii.

Relieful de acumulare
Morenele gheţarilor montani
La gheţarii activi cu dimensiuni mari se disting în funcţie de poziţia lor în raport cu masa de gheaţă,
câteva tipuri:
 morene laterale -
morene interne
morene de fund
morene frontale (terminală)
Relieful de eroziune creat de gheţarii de calotă.
-Fjeldul (câmpiile de eroziune) constituie forma de relief cu dimensiunile cele mai mari.
-Nunatakurile sunt vârfuri de munţi care s-au situat deasupra calotei glaciare şi care au suferit pe de-o
parte atacul avalanşelor şi îngheţ-dezgheţului pe versanţii neacoperiţi de gheaţă, iar pe de altă parte
eroziunea gheţarului care la nivele diferite ale grosimii calotei au tăiat în baza lor ''trepte de exaraţie''.
- Văile glaciare sunt frecvente în regiunile înalte, muntoase cu care calota intra în contact sau la
marginea munţilor şi podişurilor de la exteriorul calotei glaciare.

Morenele şi depozitele fluvioglaciare ale gheţarilor de calotă.

• morenele de fund - au cea mai largă desfăşurare fiind reprezentate de movile,
coline, blocuri şi pietrişuri slab rulate dispersate pe toată suprafaţa ce-a fost acoperită de masa de
gheaţă. Între ele există microdepresiuni mlăştinoase sau cu lacuri.
• morenele frontale, numite în Finlanda salpauselka - apar ca valuri colinare de
pietriş, nisip şi blocuri care se întind pe sute de kilometri; au rezultat din materialele împinse de
marginea calotei de gheaţă;

 drumlinurile - sunt grupări de coline alungite teşite cu lungimi de până într-un

kilometru, lăţimi de zeci sau sute de metri şi înălţimi de câteva zeci de metri orientate în sensul
deplasării masei de gheaţă
 Ösaruri (eskere) - culmi netede joase cu lungimi foarte mari şi lăţimi de câteva zeci (sute) de
metri.

2
 • kamesurile - sunt coline cu formă rotunjită alcătuite din depozite stratificate
(nisipuri şi argile).
blocurile eratice sunt blocuri cu dimensiuni foarte mari care s-au prăbuşit din nunatakuri peste masa de
gheaţă;
• pradolinele (urstromtäler) reprezintă culoare largi între aliniamente de
morene frontale fiind paralele pe zeci şi sute de kilometri cu acestea.
sandrele sunt câmpii piemontane dezvoltate la exteriorul calotelor glaciare;
 Zoliile - sunt microdepresiuni în câmpiile glaciare sau fluvioglaciare rezultate prin tasarea
materialelor ce acopereau blocuri de gheaţă izolate, proces survenit după topirea acestora.