RELIEFUL GLACIAR (DE CALOTĂ) ȘI

POTENȚIALUL
TURISTIC
Materia: Geomorfologie

Profesor coordonator: Student:

Stoilov-Linu Valeriu Hîra Delia-Petrina

2020
 PLANUL PREZENTĂRII
• Introducere;
• Geomorfologia reliefului glaciar de calotă -Definire și caracterizare;
- Activitatea morfogenetică;
• Potențialul turistic al reliefului glaciar de calotă;
• Calota glaciară este în pericol!
 INTRODUCERE
Prin această prezentare mi-am propus să vă arăt succint
relieful glaciar (de calotă) cu câteva particularități și
potențialul turistic pe care îl are această zonă.
Pe aproximativ 11 % din suprafaţa Terrei, temperatura
aerului este mult prea scăzută pentru o activitate normală
a râurilor, apa fiind totuşi prezentă, în stare solidă, sub
formă de gheţari.

În Cuaternar, pe continentul european, calota glaciară

feno-scandinavă a ocupat, în mai multe reprize, o
suprafaţă de circa 35 % din cea totală, coborând până la
Imaginea 1. Localizarea calotei glaciare feno-
45°33'' latitudine în est, iar în vest până aproximativ la scandinavă în prezent (www.atlas.usv.ro)
nord de linia care uneşte Cracovia cu Londra.
Calota nord-americană acoperea toată
Canada şi nordul S.U.A. În decursul
maximului său, ajungea în est până la
latitudinea New York-ului (cu dezvoltarea
unui lob imens la sud de Marile Lacuri,
până către St. Louis), iar spre vest s-a
prelungit la nivelul oraşului Seattle.
Literatura glaciologică americană admite
existenţa a patru glaciaţiuni pe teritoriul
Americii de Nord: Nebraska (cea mai
veche, cu cea mai mică răspândire); Kansas
(cea mai extinsă în lobul Mississippi);
Illinois (a depăşit-o pe precedenta doar la
sud de lacul Michigan); Wisconsin (ultima
glaciaţiune cu dezvoltarea cea mai Imaginea 2. Localizarea calotei nord-americane în timpul erei
glaciare (https://www.researchgate.net/)
puternică).
GEOMORFOLOGIA RELIEFULUI GLACIAR DE CALOTĂ

Definire și caracterizare

Sunt cei mai extinşi acoperind suprafeţe continentale Formarea gheţarilor este condiţionată de existenţa obligatorie
foarte mari sub forma unor platoşe de gheaţă cu grosimi a două elemente climatice principale: temperaturi medii
de la câteva sute de metri la peste 4000 m. coborâte şi o anumită cantitate de precipitaţii.

Viteza de deplasare a gheţarilor variază de la câţiva

centimetri, la câteva zeci de metri/24 ore, oscilând în jur
700-1300 m/an în Himalaya, 12-14 km/an în Alpi, 20-24
km/an în Alaska și Groenlanda. Aceasta, ca şi presiunea
gheţii asupra substratului, este strâns legată de procesul de
eroziune (exaraţie), de dislocare şi antrenarea în mişcare
a unor blocuri (detracţie) şi de şlefuire a “albiei” pe care
o ocupă (detersie).
Imaginea 4. Calota glaciară din Groelanda (https://nasa.com)
 Gheţarul antarctic - este cel mai mare de pe Glob,
ocupă 97,6% din suprafaţa continentului (13.650.000
km2 ), are un volum de gheaţă de aproape 30
milioane km3 şi o grosime maximă în sectorul
Polului sud de 4776 m. Reprezintă o imensă cupolă
bombată în sectorul central. A rezultat din unirea
maselor de gheaţă provenind din şapte calote mai
mici şi care coboară spre contactul cu oceanul
planetar şi în care înaintează pe lăţimi variabile ca
gheţari de şelf.
Gheţarul groenlandez reprezintă o masă
Gheţarul islandez - este caracteristic de gheaţă care acoperă cca 83% din
insulelor cu activităţi vulcanice (ex. TIPURI DE GHEȚARI DE Groenlanda, adică peste 1,8 mil. Km, având
Islanda) şi care sunt situate la latitudini CALOTĂ grosimi de câteva sute de metri la periferie
polare. Condiţiile climatice favorizează şi aproape 3000 m în sectorul central.
dezvoltarea unei calote glaciare care
acoperă o bună parte din insulă; din ea Gheţarul de tip Spitzbergen - este specific insulelor de la
radiază limbi de gheaţă pe văi. latitudini mari cu un relief variat alcătuit din platouri la altitudini
mai mari de limita zăpezilor perene (500-600 m) dar şi din
munţi. Ca urmare, se dezvoltă platouri glaciare mici, iar în
munţi, gheţari de vale. Limbile glaciare desprinse din acestea
ajung la ţărm unde topirile din sezonul cald produc şuvoaie de
apă şi ruperea gheţarului în numeroase blocuri. Astfel de gheţari
au modelat Scoţia şi Ţara Galilor.
Imaginea 5. Harta fizică a lumii (https://wikipedia.com/ )
 Activitatea morfogenetică a ghețarilor
*Forme sculpturale ( de eroziune)

Sunt reprezentate prin fjeld-uri, fiorduri, nunatak-uri, roci vălurite, trepte şi praguri striate, bazine de subsăpare etc.

Fjeld-urile sunt create prin procesele de exaraţie ale gheţarilor de calotă sau de platou. Ele se prezintă sub
forma unor suprafeţe înalte, slab accidentate, situate la partea superioară a unor masive muntoase. În cuprinsul lor
se dezvoltă și alte forme subordonate ca de ex. Vălurări și proeminenţe cu contururi şlefuite (roches moutonnees);
mici depresiuni ocupate de lacuri, mlaştini si turbării, formate prin procese de tasare şi subsăpare; martori
proeminenţi de eroziune glaciară de tipul nunatak-urilor în jurul cărora se formează, uneori, și trepte de exaraţie
care reflectă variaţia masei de gheaţă, respectiv, a condiţiilor climatice. Pe suprafaţa stâncilor şlefuite sau a
paturilor relicte de roci dure se pot recunoaşte diverse striaţii și alveole din care au fost desprinse şi antrenate
blocuri de diferite mărimi, la care se asociază procese şi forme periglaciare sau de altă natură, impuse de
modelarea actuală.

Fjeld-uri întinse, însoţite de întregul ansamblu de microforme reliecte de exaraţie se întâlnesc în ţările scandinave,
Pensinsula Kola, nordul Canadei, nordul Siberiei de Est.
Imaginea 6. Forma de relief Nunatak (https://wikipedia.org./ Imaginea 7. Fjeld Scandinavia (https://googlephoto.com )
)

Imaginea 8. Mici depresiuni ocupate de lacuri ( Imaginea 9. Fjed-uri (https://peterlengyel.wordpress.com/)

https://wikipedia.org/)
 Fiordurile reprezintă vechi văi glaciare
fasonate de limbile de gheaţă (icestream-uri)
care se desprindeau şi coborau din calotele de pe
suprafeţele înalte, văi care, după topirea
gheţarilor, au fost invadate de apele marine. La
partea terminală a acestor golfuri sinuoase, uneori
ramificate, cu lungimi de sute de kilometri s-au
format importante acumulări de morene.
Fiordurile pot să pătrundă adânc în interiorul
uscaturilor (de exemplu, Sognefjord are 160 km)
având numeroase ramificaţii, după cum în unele
cazuri pot avea forma unei cuvete adânci de
subsăpare (peste 1200 m la Sognefjord), închisă
la contactul cu marea de un prag submers.

Fiordurile sunt răspândite pe coastele de vest ale

celor două Americi, în Peninsula Labrador, în Imaginea 10. Fiordul Geiranger (Norvegia) (https://travelworld.com/)

Groenlanda, Islanda, Norvegia, în Noua Zeelandă

(Insula de Sud), între 50° - 70° latitudine nordică
şi sudică.
Imaginea 11. Profilul tranversal al unui fiord (https://googleearth.com/ )
 *Formele de acumulare ale gheţarilor de calotă

Sunt reprezentate de către: formele de acumulare ale morenelor de bazale şi ale morenelor frontale.

Formele de acumulare ale morenelor bazale.

Morenele bazale (sau de fund) sunt constituite din materiale eterogene, cu grosimi variabile, şi acoperă teritorii foarte
largi, cu aspect de câmpii uşor vălurate pe cuprinsul cărora se individualizează blocuri eratice, drumlinuri, kames-uri,
eskers-uri.

*drumlin-urile sunt nişte coline morenaice orientate în sensul

*blocurile eratice sunt fragmente mari de roci dure
desprinse, transportate si depuse de gheţari în regiuni
cu alte particularităţi geologice decât ale celor de
origine.
*eskers-urile sunt tot coline morenaice, asemănătoare
unor ramblee mai proeminente, cu orientare conformă cu
deplasarea gheţarilor. Sunt asemănătoare drumlinurilor,
dar se deosebesc de acestea prin aceea că sunt mai izolate
unele de altele. Sunt constituite din nisipuri şi pietrişuri
bine rulate cu stratificaţie torenţială, transportate de
cursurile de apă subglaciar sau interglaciare (origine
fluvio-glaciară).
mişcării calotei de gheaţă, cu lungimi ce variază între 200 şi
1100 m, lăţimi de 110 - 200 m şi înălţimi ce ajung până la 40-50
m. Au aspect de coline, cu o uşoară asimetrie în profil
longitudinal. Sunt separate de culoare şi cuvete ocupate de
lacuri şi mlaştini. Sunt alcătuite din blocuri şi fragmente
grosiere de roci colţuroase.
*kames-urile sunt forme cu aspect de movile sau de mici
platouri joase, cu înălţimi obişnuite până la 5- - 60 m, diametre
ce rar depăşesc 1 km şi versanţi cu pante de 25 - 35º. Sunt
alcătuite din nisipuri şi nisipuri argiloase stratificate, care iniţial
s-au depus înlacurile formate în cuvetele de pe suprafaţa calotei
glaciare.
Imaginea 12. Blocuri eratice (https://googlephoto.com/) Imaginea 13. Drumlin (https://googlephoto.com/)

Imaginea 14. Eskers-uri (https://googlephoto.com/) Imaginea 15. Kames-uri(https://googlephoto.com/)

Imaginea 16. Forme de relief dezvoltate la periferia Imaginea 17. Câteva tipuri de drumlin-uri din Finlanda
calotelor glaciare (Thornbury, 1969) (Gluckert, 1973)
Morenele frontale, cea de a doua categorie importantă a depozitelor gheţarilor de calotă, se datoresc acţiunii de
răzuire şi transport, marcând limita (marginea) înaintării masei de gheaţă în diferite faze și stadii glaciare. Referitor la
relieful morenei frontale trebuie menţionat faptul că în morfologia actuală a Finlandei acesta se păstrează destul de
bine, lanţurile de morene fiind denumite aici Salpauselka.

Aceste culmi deluroase au înălţimi medii

de 60-80 m, lăţimi de câţiva kilometri şi
lungimi de ordinul sutelor de kilometri.
Profilul transversal al acestora este
asimetric, în sensul că versantul dispre
gheţar este mai abrupt, iar cel opus mai
prelung şi mai domol. Între Salpauselka se
dezvoltă culoare depresionare cunoscute
sub denumirea de pradoline (în poloneză -
pradoliny; în germană - urstromtäler).
Pradolinele au fundul plat, străbătute
iniţial de râuri orientate perpendicular pe
direcţia de deplasare a gheţii care apoi au
fost captate parţial sau integral astfel încât
numai local, cursurile de apă se dezvoltă
pe traiectul depresiunii. Imaginea 18. Morena frontală (Salpauselka) (https://pt.slideshare.ne)
Câmpiile fluvio-glaciare. Apele provenite
din ablaţia gheţarilor continentali
antrenează particule nisipoase și chiar
prundişuri mărunte pe care le etalează sub
forma unor conuri aluviale foarte întinse și
plate în faţa frontului glaciar. Aceste
acumulări lenticulare cu înălţimi doar de
câţiva metri peste nivelul suprafeţelor din
jur se numesc sandre. Prin contopirea lor
iau naştere câmpiile de sandre sau fluvio- Imaginea 19. Câmpiile de sandre (https://wikipwdia.com/)
glaciare.

Pe întinsul acestor câmpii se întâlnesc nişte

microdepresiuni ale căror forme şi
dimensiuni ne amintesc de doline, dar care
se numesc zolii. Geneza acestora este în
legătură cu existenţa unor blocuri de gheaţă
fosilă în substrat, acoperită de depuneri
morenaice şi care ulterior s-a topit. Imaginea 20. Câmpie fluvio-glaciară de tip Sandre (
www.paganprosperity.blogspot.com/2011/05/introduccion-lage
omorfologia-parte-v.html
)
 POTENȚIALUL TURISTIC AL RELIEFULUI GLACIAR
DE CALOTĂ
Pentru a arăta potențialul turistic al reliefului glaciar de calotă, am ales să prezint niște regiuni ale globului unde întălnim un
relief glaciar de calotă Groelanda, Norvegia, Islanda, Canada,etc.

Norvegia este un bun exemplu pentru a ilustra

potențialul turistic al reliefului glaciar de calotă,
prin fiordurile pe care le prezintă această țară.
Cel mai cunoscut loc din Norvegia este
Sognefjord.
Potențialul turistic pe care îl oferă această regiune
dar și fiordurile în general, este unul variat, de la
un turism cultural, cât și un montan .
Exemple de activități turistice: croazierele,
drumeţiile (hiking), turismul de itinerar
(trekkingul, mountaineering), cicloturismul,
salturile cu parapanta (paragliding), zborurile cu
elicopterul (scenic flights), pescuitul vânătoarea,
schiul de tură (ski touring), schiul alpin (alpine
skiing), snowboardingul, kayaking, canoeing, etc. Imaginea 21. Turismul din Sognefjord (https://turisttravel.org/)
 Întinderile actuale de gheaţă atrag numeroşi vizitatori care practică turismul de aventură în special (alpinism,
drumeţie, plimbare cu snowmobilul, plimbare cu săniile trase de câini, croaziere printre iceberg-uri, kayaking, etc.),
dar şi turismul ştiinţific sau ecoturismul.

Imaginea 22. Alpinism pe gheţarul Sólheimajökull din Islanda ( Imaginea 23. Drumeţie pe gheţarii din Islanda (glacier
www.zzytours.co.uk/) walking) (www.icelandictravelmarket.is/ )
Imaginea 23. Turişti cu snowmobile pe pantele gheţarului Imaginea 24. Sănii trase de câini în Groenlanda
Vatnajokull din Islanda (www.academic.emporia.edu/) (www.polarfieldservice.wordpress.com/)

Imaginea 25. Kayaking printre iceberg-uri în apropierea Insulei Imaginea 26. Croazieră printre iceberg-uri în
Newfoundland din Canada (www.rolfhickerphotography.com/) apropierea Antarcticii (www.smh.com.au/travel/)
 Calota glaciară este în pericol!

Schimbările climatice au dus la încălzirea rapidă a zonelor

arctice, mai mult decât în orice alt loc de pe planetă. Ghețarii și
calotele glaciare s-au micșorat cu 14% în ultimul deceniu.
Sateliții arată că în mijlocul zonelor arctice, există acum cu
aproximativ 2 milioane de kilometri pătrați mai puțină gheață
decât în perioada 1981 - 2010.

Imaginea 27. Delfini prinși între calote (

https://googlephoto.com/)

Imaginea 29. Aria de restrângere

a Calotei
Imaginea 28. Bucăți din calote (
https://googlephoto.com/) (https://googlephoto.com/)
 Vă mulțumesc pentru atenție!!
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE

Prof. univ. dr. Dan Dumitriu „GEOMORFOLOGIE GENERALĂ (Curs 2020-2021)”

Prof.univ.dr. MHAI IELENICZ „GEOMORFOLOGIE GENERALĂ” Editura Universitară, București (2004)
IOAN BÂCA „GEOMORFOLOGIE TURISTICĂ” Ed. Argonaut, Cluj Napoca (2013)
***Geografia de la A la Z, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986
***www.wikipedia.org
***http://www.geomorphologyonline.com/
***https://www.google.com/travel
***https://www.fjords.com/the-sognefjord/
***https://www.academia.edu/