Relieful Glaciar

GHEŢARII ŞI RELIEFUL CREAT DE

ACEŞTIA
• Gheţarii sunt mase de apă în stare solidă fie la latitudini mai mari de 60gr,
fie în munţii înalţi (la 4500-5000 m în regiunea ecuatorială, 3000 m în zona
temperată şi sub 1000 m dincolo de cercul polar), unde temperaturile sunt
dominant negative şi favorizează transformarea zăpezilor în gheaţă care se
păstrează multianual. Gheţarii se află deasupra „limitei zăpezilor veşnice”.
• Prin acumularea multianuală a precipitaţiilor solide stratele de zăpadă
(iniţial pufoasă) suferă transformări prin tasare şi topire devenind
treptat o gheaţă grăunţoasă – NEVE (cu aer încorporat în goluri cu
dimensiuni diferite) şi apoi compactă- FIRN (fără bule de aer) de
culoare albă, gri, vernil care datorită plasticităţii sub influenţa
gravitaţiei şi presiunii (exercitată de volumul ce se tot acumulează) se
mişcă către exterior.
• Viteza deplasării gheţii depinde de mărimea pantei (cu cât este mai
mare cu atât este mai rapidă), volumul de zăpadă şi gheaţă care se
acumulează anual deasupra limitei de topire, variaţiile condiţiilor
climatice (cantitatea de precipitaţii căzute în bazinul de acumulare şi
durata temperaturilor pozitive la limita inferioară a masei de gheaţă).
Gheţarii pe Glob
• În prezent suprafaţa acoperită
de gheţari este sub 16,5 mil
km2 fiind extinsă în Antarctica
(13, 9 mil km2), Arctica (cca 2
mil km2) şi în rest pe
platourile şi văile montane.
• Se poate adăuga şi masa de
gheaţă prezentă în aceste
locuri în golurile din soluri şi
din depozitele sedimentare -
„pergelisol” sau
„permafrost”.
Glaciaţiunea în Pleistocen

• În istoria geologică au existat mai multe etape în care răcirea climei

din cauze extraterestre sau terestre (ex. un vulcanism accentuat şi de
durată care introducea în atmosferă mari cantităţi de praf micşorând
radiaţia solară) conducea la dezvoltarea calotelor glaciare extinse.
Urmele cele mai evidente sunt legate de partea a doua a Pleistocenului
când masele de gheaţă au depăşit 43 de milioane de km2.

• Marile calote se aflau în: Europa (o calotă extinsă din Marea Britanie
– Scandinavia – Urali la latitudini de peste 500 şi gheţari în Pirinei,
Alpi, Carpaţi, Balcani), America de Nord (cinci centre glaciare
desfăşurate din Alaska până în Labrador care formau o calotă ce
ajungea până la confluenţa lui Mississippi cu Misouri), Asia (calote în
Podişul Siberiei, Siberia de est, Kamciatka, Taimâr şi în Munţii
Himalaya, Caucaz), Antarctica, America de Sud (în Anzi până la 42 0
latitudine), Tasmania şi Noua Zeelandă.
1- calote și ghețari montani
2- banchize
 Tipuri de ghețari

 DE CALOTĂ dezvoltați la latitudini mari, în zonele polare, au cele

mai mari dimensiuni ocupând suprafeţe extinse, masa de gheaţă are
grosime de sute de mii de metri şi trece uneori de pe uscat în bazinele
mărilor vecine
 MONTANI sunt cantonaţi în bazinele de recepţie, pe văile şi uneori
pe platourile aflate în munţii foarte înalţi indiferent de latitudini,
deasupra limitei zăpezii permanente: la poli- 0m, la cercul polar-
1000m, în zonele temperate - 3000 m şi în zona caldă 4000 – 5000 m
GHEȚAR DE CALOTĂ
GHEȚAR DE CALOTĂ
GHEȚAR MONTAN
GHEȚAR MONTAN
 Tipuri de ghețari de calotă
 ANTARCTIC – au suprafețe și grosimi mari (1500 km); se desfăşoară
pe cea mai mare parte a continentului, sub forma unei uriaşe cupole
(grosime peste 4500 m la Polul Sud), se continuă în ocean sub forma
unei banchize din care se rup iceberguri. Există în unele locuri vârfuri
şi creste montane deasupra calotei pe versanţii cărora sunt gheţari de
circ sau vale.
 GROENLANDEZ (ice field) – are 2 mil kmp, în centru are cca 3000
m grosime, formează o platoşă de gheaţă pe cca 4/5 din insulă; la ţărm
se rup iceberguri. Se pot observa martori de eroziune deasupra masei
de gheață– NUNATAK-uri/ MONADNOCK-uri;
 ISLANDEZ – dimensiuni mai mici (300-400 km), reprezentativ prin
fapul că este modelat de acțiunea vulcanilor, ocupă o parte din insulă;
geiserele topesc gheaţa creând cursuri de apă torenţiale subglaciare
 SPITSBERGEN–dimensiuni reduse
Ghețarul antarctic
Ghețarul Islandez
Ghețarul groendlandez
Ghețarii de tip Spitzbergen
ICEBERG/AISBERG - bloc mare de gheață desprins din calotele
glaciare polare, care plutește pe apă.
Topuri de ghețari de calotă

ICEBERG/AISBERG
Topuri de ghețari de calotă

ICEBERG/AISBERG
Topuri de ghețari de calotă

ICEBERG/AISBERG
Tipuri de ghețari montani
De tip APLIN (DE VALE) (Munții Alpi) –au câteva componente
distincte: bazinul de recepţie în care se acumulează zăpada şi rezultă
gheaţa -circul (la partea superioară) şi limba de gheaţă (se deplasează
pe vale). În masa de gheaţă se dezvoltă crevase (numeroase în
sectoarele cu pantă şi viteză ridicate); în circ la contactul gheţarului cu
versanţii cu pante abrupte există crăpături (rymaie). La suprafaţă, în
interior, lateral şi la baza gheţarului există materiale (smulse de gheţar
sau căzute de pe versanţi) pe care acesta le transportă şi şlefuieşte -
morenele; sub limba gheţarului, mai ales în sectorul terminal unde se
produce topirea lui rezultă curenţi de apă care antrenează o parte din
materialele morenelor
De tip ALPIN (DE VALE)
De tip ALPIN (DE VALE)
Glossglokner
 De tip PIRENIAN (DE CIRC) (Munții Pirinei) – sunt suspendați, au
bazin de recepţie, un circ în spatele unui prag glaciar; au dimensiuni
reduse, volum de gheaţă mic, rymaie, crevase şi morene puţine.

 De tip HIMALAYAN (COMPLEX) (Munții Himalaya) – cele mai

importante dimensiuni fiind desfăşuraţi în bazine mari din munţi unde
cad precipitaţii foarte bogate; au circuri glaciare dezvoltate și văi
glaciare lungi (>7 km); există mai multe circuri din care pornesc limbi
de gheaţă ce se unesc treptat creând o masă de gheaţă lineară care
coboară mult sub limita zăpezilor perene; crevase, morene variate.

 De tip KILIMANJARO (Munții Kilimanjaro) – sunt legaţi de

craterele vulcanilor din regiunea ecuatorială care se află la peste 5000
m. Gheaţa formată în crater iese prin porţiunile joase ale acestuia şi
formează limbi scurte cu dispoziţie divergentă - sub formă de stea.
 De tip ALASCIAN (PIEMONT) – mai multe limbi de gheață care se
unesc la baza muntelui din regiunile polare care au la bază fâşii de
câmpie. Iniţial, au componentele gheţarilor alpini dar limbile lor
ajunse pe câmpie dezvoltă conuri de gheaţă care se suprapun de unde
configuraţia unui piemont

 De tip NORVEGIAN (Alpii Scandinaviei)–Icestorm–reprezintă

volume de gheaţă dezvoltate pe suprafeţe cvasiorizontale aflate pe
interfluviile netede impuse de structură sau de eroziunea preglaciară
(resturi din peneplene netede); masa gheţarului coboară pe văile sau pe
versanţii ce încadrează platoul dezvoltând limbi de gheaţă de sute de
metri lungime.
De De
tip tip
PIRENIAN
APLIN (DE
(DEVALE)
CIRC)
DeDe
tip tip Himalayan
APLIN (DE VALE)
De tip KILIMANJARO
De tip KILIMANJARO
De tip ALASCIAN
Ghețarul scandinav
 Procese specifice ghețarilor

 1.EROZIUNE GLACIARĂ (EXARAȚIE) – mai puternică dacă

panta este mai mică și masa de gheață este mai mare. Ghețarul dizlocă
și scrijelește materialele de pe fundul văii glaciare, de pe versanți și
cele încorporate în masa de gheață.
 2.TRANSPORT GLACIAR – reprezintă transportul materialelor
încorporate în masa de gheață.
 3.ACUMULARE GLACIARĂ – depunerea de materiale sub formă
de morene și forme de acumulare de calotă.
 Dinamica ghețarilor
 ZONA DE ALIMENTARE / ACUMULARE - constituie spaţiul în
care se acumulează zăpada care apoi se transformă în névé (firn)
 ZONA DE TOPIRE (ABLAȚIE) - se află la periferia gheţarului,
frecvent în vecinătatea limitei zăpezilor veşnice.
 B= Bilanțul glaciar= A-P
 A > P - ghețar dinamic
 A = P – ghețar staționar
 A < P – ghețar în retragere
 Relieful de eroziune creat de ghețarii montani
 1. CIRCUL GLACIAR – rezultă în urma exarației și reprezintă o
excavațiune sub forma unei depresiuni semicirculare rezultată datorită
presiunii gheții asupra patului de rocă. Se suprapune peste zona de
alimentare a ghețarilor. Rezultă prin acţiunea gheţarului la obârşia
văilor preglaciare pe care o lărgesc şi o adâncesc în spatele unui prag;
unele sunt circuri extinse, dar altele mici, adesea suspendate; pe
margine au pereţi verticali de mai mulţi zeci de metri înălţime (la
contactul cu fosta masă de gheaţă) ce se continuă cu versanţii cu pantă
accentuată acoperiţi de grohotişuri; în sectoarele joase de pe fundul
circului se formează lacuri (tăuri, iezere glaciare).

 2. PRAGUL GLACIAR – este forma de relief pozitivă situată în fața

circului glaciar și se suprapune peste strate de roci mai dure.
 3. ROCI MUTONATE (spinări de berbeci) – sunt forme de relief
pozitive cu aspect bombat care prezintă foarte multe striații /striuri.
Apar pe pragurile glaciare.
 STRIURILE GLACIARE – apar ca şănţuleţe create prin scrijelirea
rocilor dure de către blocurile de rocă încorporate în gheaţă.
4. VALEA GLACIARĂ – TROG – reprezintă o formă de eroziune
glaciară rezultată în urma modelării versanților și a patului de rocă de
masa de gheață. S-au dezvoltat la gheţarii cu volum însemnat de gheaţă
ce şi-au dezvoltat limbi care au coborât pe văile preglaciare. Au profile
transversale în forma literei „U” (au rezultat prin eroziune glaciară
asupra bazei versanţilor) şi profile longitudinale cu bazinete
depresionare dezvoltate în sectoarele cu roci mai puţin rezistente la
exaraţie ce alternează cu praguri abrupte uneori de zeci sau sute de metri
înălţime (pe aliniamente de roci dure), fără a avea un nivel de bază.

 5. CUSTURILE – (Karling - Alpi) – sunt creste zimţate, ascuţite ce

separă circurile sau văile şi a căror geneză şi evoluţie s-au realizat prin
exaraţie, îngheţ-dezgheţ, nivaţie.
  6. ȘA / ÎNȘEUARE DE
TRANSFLUENȚĂ - este
o zonă mai joasă care a
fost rezultatul eroziunii
glaciare a doi ghețari. Un
ghețar de pe un versant
prin eroziune regresivă a
erodat/spart creasta și a
trecut în bazinul altui
ghețar.

 7. PLATOURI GLACIARE- suprafeţe cvasiorizontale în munţii înalţi

pe care au fost gheţari ce le-au şlefuit parţial creând microdepresiuni
(pe roci moi) şi movile şlefuite (din roci dure)
”U” VALE GLACIARĂ
”U” VALE GLACIARĂ
 Prag glaciar Circ glaciar Circ suspendat

Vale glaciară
Lac glaciar
Morene
 Relieful de acumulare creat de ghețarii montani
Este alcătuit din materialele ce au fost cărate de gheţari şi care au rămas
pe văi sau la exteriorul calotelor după topirea maselor de gheaţă. Pe
ansamblu poartă denumirea de morene. Există unele diferenţe impuse de
poziţia lor care se reflectă în dimensiuni, alcătuire, formă.
 MORENE – bucăți de rocă rotunjite, heterogene ca alcătuire cu
dimensiuni variabile care au proveniență multiplă (din degradarea
versanților, din erodarea suprafeței subglaciare, praful eolian din alte
regiuni, bucăți de rocă cărate de suvoaiele de apă)
 LATERALE
 INTERNE
 DE FUND
 FRONTALE /TERMINALE
 MEDIANE
 DRUMLINURILE - materiale acumulate în spatele morenelor
frontale sub forma unor movile teșite și slab alungite, care provin din
morena de fund după retragerea frunții limbii de gheață.
 MORENE

Relieful de acumulare creat de ghețarii montani

Relieful de acumulare creat de ghețarii montani

MORENE
Relieful de acumulare creat de ghețarii montani

MORENE
 Relieful de eroziune creat de ghețarii de calotă
 Chiar dacă procesele glaciare sunt asemănătoare cu cele ale ghețarilor montani,
formele de relief rezultate au fizionomii și dimensiuni diferite. Au dimensiuni mari
fiind rezultatul unei evoluţii de durată la contactul dintre platoşa de gheaţă foarte groasă
şi relieful preglaciar
 1. FJELD (CÂMPII DE EXARAȚIE) – constituie întreaga suprafaţă modelată de
către calotă; există excavaţii (unele cu lacuri) separate de platouri şi movile rotunjite
(Podişul Suediei, Finlanda, Canada, Câmpia Germano-Polonă)
 2. NUNATAK-URI/ MONADNOCK-URI – vârfuri şi creste / martori situate
deasupra masei de gheaţă, care au fost modelate prin îmbinarea proceselor glaciare (la
bază) cu cele periglaciare.
 3. DEPRESIUNI DE EXARAȚIE- depresiuni formate datorită presiunii exercitată de
masa de gheață.
 4. FIORDURI –în regiuni acoperite de calota glaciară (Norvegia, Scoţia, Ţara Galilor,
Islanda, Patagonia) unde gheaţa s-a deplasat pe văile create anterior (preglaciare) pe
care le-a şlefuit în întregime. Sectoarele inferioare ale acestora - fiorduri.
 5. BERBECI ŞI STRIURI GLACIARE - pe suprafeţe alcătuite din roci mai dure
primele având înfăţişare de movile iar celelalte de şenţuleţe care indică direcţia de
deplasare a gheţii.
NUNATAK-URI
NUNATAK-URI
FIORDURI
FIORDURI
 Relieful de acumulare creat de ghețarii de calotă
 MORENELE
 FRONTALE / TERMINALE- numite salpauselka (şiruri de valuri de morene cu
înălţimi de zeci de m, lungimi de sute de km. și în poziţii aproape paralele dar la
depărtări diferite (ex. în sud-estul calotei scandinave)
 DE FUND- movile de bolovăniş, pietriş, acumulate pe fjeld
 DRUMLINURILE –grupări alungite de coline, cu lungimi de ordinul km, lățimi și
înălțimi de ordinul m., în spatele şi aproape perpendicular pe salpauselka; sunt
morene învelite de pânze de pietriş şi nisip.
 ESKERE/ OSARURI – mase de pietriș și nisip aduse din morenele de fund de către
șuvoaiele de apă subglaciare.
 KAMESURILE – coline cu formă alungită formate prin acumulări fluvio-glaciare.
 BLOCURI ERATICE – reprezintă stânci cu dimensiuni foarte mari prăbuşite din
nunatakuri pe masa de gheaţă şi care au suferit deplasări (odată cu aceasta) de sute de
kilometri de la locul de origine şi până în cel unde au rămas în urma topirii gheţii –
ex. din Finlanda, Suedia la est de Riga, Minsk; din Labrador până în nordul SUA).
 PRADOLINE – culoare largi formate între șirurile de morene.
 SANDRELE - câmpii piemontane formate din conuri de pietrişuri, nisipuri depuse
de cursurile de apă rezultate la marginea calotei
 ZOLIILE – microdepresiuni prin topirea unui bloc de gheață situat în material.
DRUMLIN
ESKERE
BLOCURI ERATICE
PRADOLINE
SANDRELE
ZOLIILE