GHETARII

MONTANI

Mumjiev Bianca
Clasa a 9 a C
Ghețarii montani apar în general pe suprafețe
restrânse, ajungând până în regiunile
ecuatoriale, unde stau instalați pe cele mai
semețe vârfuri; sunt izolați în părțile superioare
ale diferitelor masive muntoase și ocupă
cuvetele suspendate, obârșiile unor bazine
hidrografice ori platouri înalte și vălurite. Acolo
unde temperatura medie anuală este sub 0 ºC,
există posibilitatea formării ghețarilor; aceasta
este limita zăpezilor persistente.
Limita zăpezilor persistente prezintă variații de la ecuator spre
poli. În regiunile ecuatoriale această limita se află la cca 5.000 m,
iar în zonele temperate ea coboară la 3.000 m. Dar limita atinge
valorile altimetrice cele mai înalte nu în zona ecuatorială, ci în
regiunile subtropicale, deoarece aici predomina mișcările
descendente ale aerului, care se află departe de starea de
saturație cu vapori de apă. La oscilarea limitei contribuie și alți
factori, ca de exemplu gradul de izolare către interiorul
continentului. Astfel în partea de est a Tibetului și în Anzii
Americii de Sud limita zăpezilor persistente se ridica la 6.300-
6.500 m.
Cât privește expunerea versanților în raport cu curenții de aer umed,
acest fapt apare bine ilustrat în Himalaya. Versantul lor sudic,
condensând umiditatea musonului oceanic de vară, prezintă limita zăpezii
persistente la înălțimea de cca 4.900 m, în timp ce pe versantul nordic,
orientat către zona pustiurilor interioare ale Asiei, limita se află la aprox.
5.600 m. Mișcarea și extinderea ghețarilor montani se află în strânsă
dependență cu raporturile care se stabilesc, datorită condițiilor climatice,
între procesul de acumulare și deci de creștere a masei de gheață și cel
de topire sau ablație, care determină echilibrul glaciar.
În funcție de modul în care se realizează sau nu
acest echilibru, un ghețar crește sau descrește
în dimensiuni, înaintează sau se retrage. Din
acest punct de vedere un ghețar se poate diviza
în două mari sectoare, unul de acumulare,
situat în partea dinspre amonte și altul de
ablație, care se află spre aval. Limita inferioară a
sectorului de acumulare coincide cu limita
zăpezilor persistente, fiind oarecum stabilă, în
timp ce limita superioară a sectorului de ablație
poate oscila mai sus sau mai jos, în funcție de
condițiile locale.
Există trei cauze principale care
condiționează topirea ghețarilor
montani: radiațiile solare directe, căldura
cauzată prin convecția aerului și șiroirea
pe masa de gheață. Orice ghețar
montan, se află în condițiile unui schimb
continuu de materie: reducerea lui
datorită topirii, pe de o parte și
înmagazinarea de noi cantități de
precipitații solide, pe de altă parte. Sub
acest aspect, la nivelul limitei zăpezilor
persistente se tinde la un echilibru mobil
între acumulare și topire.
Deasupra limitei zăpezilor persistente,
volumul acumulării crește, datorită
măririi cantității de precipitații solide și a
temperaturilor coborâte; crescând
volumul, ghețarul se deplasează pe
pantă. În acest fel, o parte din masa
gheții pătrunde sub limita zăpezilor
persistente, având forma unei limbi. Aici
topirea precumpănește față de
acumulare. Capătul dinainte al limbii
ghețarului se termină mai mult sau mai
puțin abrupt, sub forma unei frunți.
După aspectul exterior se deosebesc mai multe tipuri de
ghețari montani:
* ghețarul alpin sau de vale,
* ghețarul pirinean
* ghețarul de platou
* ghețarul himalaian
* ghețarul de tip Kilimandjaro
* ghețarul de tip norvegian
* ghețarul de tip alaskian
Ghețarul alpin sau de vale
Ghețarul alpin sau de vale este bine reprezentat pe vârfurile înalte ale
Alpilor. Se compune din: bazin de alimentare cu zăpada, circul cu gheață și o
limba bine dezvoltată, care coboară mult sub limita zăpezilor. Zona de
alimentare este acoperită de o zăpada mai densă, grăunțoasă, numită firn
sau névé. Zona névé-ului este permanentă începând în medie de la
altitudinea de 3.000 m în sus. Ea alunecă încet alimentând în permanență
circul, ce cantonează o mare cantitate de gheață. Din circ, gheață este
evacuată continuu prin limbă, care alunecă în cadrul unei văi până la linia
de topire. Datorită dezvoltării mari a limbii, ghețarul se mai numește și
ghețar de vale. Uneori limbile prezintă ramificații, ajungând să ia aspect de
rețea. De asemenea ele se pot uni prin confluențe. O caracteristică în plus a
acestui ghețar este prezența multor morene de fund. Unul din cei mai mari
ghețari de vale este Fedcenko din Pamir, lung de 77 km; în Alpi, ghețarul
Aletsch are 24 km.
Ghețarul pirinean
Ghețarul pirinean are ca specific prezența masei de gheață numai în interiorul circului. Este mic și lipsit de
limbă. Restrângerea ghețarului este determinată de condițiile climatice, relativ secetoase, și de limita zăpezilor
persistente mai ridicată; ablația împiedică formarea limbilor de gheață. Ghețarul fiind cantonat doar în cadrul
circului a primit denumirea de ghețar suspendat sau de circ. Are multe morene de suprafață și interioare, dar
nu prezintă morene de fund. Este tipul de ghețar specific munților Pirinei. Pentru munții din România, el a fost
specific fazei glaciare Würm, când majoritatea ghețarilor și-au retras limbile, rămânând numai în circuri.
 

Ghețarul de platou
Ghețarul de platou se întâlnește foarte rar, având forma unei mici calote de gheață. Se instalează în
zonele cu largi excavații ale platourilor foarte înalte, slab alimentate cu zăpezi. Un astfel de ghețar se
întâlnește în Alpii Dauphinezi, iar în pleistocen, se pare că a existat și pe suprafețele de nivelare înalte din
Munții Retezat.
Ghețarul himalaian
Ghețarul himalaian nu are un circ propriu-zis; reprezintă un caz
particular al ghețarului alpin, fiind însă mai complex și de proporții. Este
caracteristic pentru Munții Himalaya, unde zona zăpezilor persistente
este extrem de extinsă, de la 4.700 m la peste 8.000 m. Ghețarii își
dezvoltă limbi foarte lungi, care depășesc de multe ori 50 km, având
aspectul unor fluvii de gheață, cu frecvente confluențe. Prin înșeuări și
transfluență, gheața, foarte groasă, trece peste cumpene, unindu-se cu
ghețarii vecini. Vara, în zona de intensă ablație se formează lacuri și
torenți care timp de 1-2 luni sapă albii și terase în ghețar. În Himalaia se
disting două mari zone de glaciație, una către est, în perimetrul Vf.
Chomolugna (Everest), iar cealaltă către vest spre munții Kara-Korum.
Dintre ghețari menționăm: Rakhiot, Bazhin, Sikkim, Siachen-lung de 72
km, Rongbuk.
Ghețarul de tip Kilimandjaro
Ghețarul de tip Kilimandjaro, specific munților cu același nume, se află instalat în cratere vulcanice. Trece și
peste marginile craterului, coborând sub formă de limbi dispuse radial pe pantele conului. Privit de la
înălțime el se înfățișează ca o stea uriașă. Astfel sunt ghețarii Shira, Mawenzi și Kibo din Munții Kilimandjaro
și Lewis, Diamond, Gregory, Darwin, Joseph, César în Kenia.

Ghețarul de tip norvegian

Ghețarul de tip norvegian este specific zonei de munți vechi ai Norvegiei, ridicați și faliați la începutul
cuaternarului și care au rămas sub forma unei platforme înălțată, cu abrupți de mai multe sute de
metri. În aceste regiuni se află instalați ghețarii cu aspect de platoșă, din care pornesc periferic limbi de
gheață cu dimensiuni în general reduse. Aceste platoșe de gheață sunt denumite icefjeld, iar limbile
icestrom. În zona limbilor de gheață apar și morene.
Ghețarul de tip alaskian
Ghețarul de tip alaskian este specific regiunilor muntoase înalte din Alaska, care
depășesc uneori altitudinea de 5.000 m. Ghețarii alunecă pe văi și ajungând la
poalele munților confluează, formând veritabile piemontări de gheață. Sunt
numiți și ghețari de piemont. Pe suprafața gheții se depune un strat de praf
rezultat din dezagregarea rocilor. Uneori apar chiar soluri, pe care se poate
instala o vegetație arborescentă. Periodic, areale ale pădurilor sunt îngropate
sub valuri de gheață provenite prin alunecare din sectoarele înalte. Părțile care
ajung la ocean se desprind din cauza mareelor, formând ghețarii plutitori,
denumiți aisberguri. Ei nu formează în părțile inferioare morene propriu-zise, ci
acumulări aluvionare, dispuse în pânze groase, ce înlesnesc procesele de
solidificare.