DORSALA SCANDINAVA Din Finmark, care rareori depaseste 800m si pina in sudul Norvegiei unde se ating inaltimi de 2469m

in masivul Jotunheimen, lantul scandinav se desfasoara pe mai mult de 1700km. In ciuda altitudinilor modeste si a reliefului putin abrupt, dorsala merita sa fie calificata drept una inalta, avindu-se in vedere climatul tipic arctic. Iernile foarte lungi se desfasoara de la sfirsitul lui august la sfirsitul lui mai in medie. Media lunii iulie, luna cea mai calda este mai mica de 10C. Precipitatiile abundenta mai mari de 1000mm, tradeaza influentele oceanice. Din toate timpurile scandinavii, finlandezii si laponii au situat regiunea montana mai sus de limita padurii, situatie logica la prima vedere. Trebuie avut insa in vedere faptul ca, climatul se raceste catre nord, limita coborind treptat. Situata la 1100m uneori la 1200 in sud ea eajunge la 500-700m in regiunea cercului polar, la 100-200m la Tromso, pentru ca in Finmark sa fie la nivelul marii. In ultimii 50 de ani s-a observat o crestere in altitudine a limitei padurii in jur de 30-40m in sud. Un argument pentru aceasta situatie ar fi diminuarea exploatarii mesteacanului pentru incalzit si constructii. Marea calota a inceput sa dispara acum 10000 de ani, raminind insa vestigii ale acesteia se gasesc aproape peste tot, cum ar fi ghetarii Hardangerjokulen sau Jostedalsbreen cu ai sai 100km lungime. In fine ghetarii fara indoiala au inceput sa dispara in decursul unei perioade calde cu 6000 de ani i.Ch., si s-ar fi putut reconstitui ulterior. In prezent ei se afla in recul, dupa un maximum inregistrat la inceputul sec. XVIII. Domeniul tundrei Dupa ce parasim padurea subalpina de mesteacan pentru a intra in domeniul alpin, schmibarea este totala. Specii izolate de arbori inca se mai intilnesc, avind insa in vedere existenta unui vint foarte puternic. Acest etaj alpin reprezinta echivalentul zonei arctice de la latitudini mari. De la limita padurilor si pina la locatiile inalte cu salcie pitica si myrtilles (catre 1350m in Norvegia de Sud) vegetatia poseda trei strate: muschi si numeroase specii de licheni la nivelul solului; un strat de plante ierbacee si un strat de tufisuri in care domina ienuparul pitic (Juniperus nana), diverse specii de Bruyeres basses (Cassiope sp, Phllodoce coreulea, Loiseleuria procumbens) si peste tot planta emblema a muntelui, mesteacanul pitic (Betula nana). In zonele umede in lungul cursurilor de apa apar tufisuri alcatuite din salcie pitica cu frunze verzi (Salix glauca, S. lantata), atit de dese incit fac aproape imposibila traversarea lor

VULCANI SI GHETARI MUNTII ISLANDEI

Cea mai mare parte a Islandei reprezinta un platou inalt: mai mult de 75% din cei 103000km2 suprafata au o altitudine de peste 200m, 25% mai mult de 400m. Muntii sint toti de origine vulcanica, atingind altitudini de 1400m. Omniprezenti in peisaj, ei apartin vietiii de zi cu zi, vechea expresie fjolin heilla semnificind muntii care va cheama. Islanda reprezinta partea ridicata a dorsalei medio-atlantice, zona de separare cu o rata de evolutie de 2cm/an. Aproape 24 sisteme vulcanice sint active astazi incluzind sute de vulcani sau fisuri vulcanice. In ultimii 1100 de ani au avut loc 250 eruptii, in medie la 4-5 ani. Proceselor vulcanice le sint asociate frecvente seisme si o intensa activitate geotermica. Cind rocile topite intilnesc un strat de gheata, se transforma in fragmente de piatra ponce-tephra, dind nastere unor eruptii cu caracter exploziv. Diversitatea masivelor vulcanice Masivele pluristratificate sint sculptate de catre ghetarii cuaternari. Flancurile sint abrupte iar suprafetele plate sint frecvente, eroziunea degajind insa creste si forme piramidale. Tuyas sau masivele tabulare reprezinta vulcani cuaternari formati in urma unei singure eruptii sub ghata. Sint a;catuiti din tufuri vulcanice dispuse in jurul unui crate Crestele din tufuri reprezinta lungi siruri, cu virfuri conice, si au luat nastere in timpul eruptiilor de-a lungul fisurilor sub ghetarii cuaternari. Curgeri de lava generate de o eruptie lunga si continua. Seamana cu o farfurie intoarsa, unele dintre ele fiind caracterizate de prezenta unui crater. In fine exista vulcani mai extinsi, dormanti sau activi, formati din alternante de lave si de bombe, majoritatea alcatuite din riolite. Cele mai vechi masive pluristratificate cu altitudin intre 500-1500m se gasesc in interior si spre zonele de coasta estice si NV. Masivele tabulare cu altitudini de 5001700m, crestele din tufuri (400-1200m) si vulcanii recenti (1300-2000m). Acestea se intilnesc in SV, NE si in centru, in mijlocul cimpiei nisipoase si cimpiilor de lave. Mai sus de 1100m masivele sint acoperite de gheata, in nV limita fiind mai coborita in timp ce in NE este considerabil mai ridicata. Gheata istorie climatica Ghetarii dezvoltati pe pantele strato-vulcanilor ocupa suprafete de zeci de km2, avind grosimi de 200-300m. Presarate cu nunatak-uri, calotele glaciare se prezinta in schimb ca vaste cimpii de gheata, mutonate de unde spre terenurile mai joase pornesc numeorase limbi glaciare. Cinci dintre cei mai mari ghetari de calota, acopera o suprafata de la 160km2 Drangajokull la 8300km2 Vatnajokull. Grosimea lor maxima variaza intre 300-400m, ajungind insa si pina la 900m. Citeva dintre caldere sint disimulate total sub masa de gheata. (caldera de sub hofsjokull, identificata prin teledetectie)