Cariera de sulf

“Impactul exploatarilor miniere asupra mediului. Studiu de caz:

CARIERA DE SULF din Munţii Călimani”
De ce am ales această temă? În urmă cu patru ani am fost în Munţii Călimani şi am fost profund
impresionată de impactul activităţilor antropice şi de modificările majore aduse în peisajul geografic, prin
efectele asupra tuturor componentelor mediului, de modul în care omul poate modifică ireversibil mediu,
am rămas marcată de cum arată întreaga zonă pe care se extinde exploatare. Între timp am am început
să mă documentez asupra activităţilor care au dus la aceste impresionante transformări şi astfel am fost
motivată de să realizez acest studiu:
 Cariera de sulf din Munţii Călimani se află printre principalii factori poluanţi din România.
Activităţile de exploatare prin extracţie au dus la transformarea parametrilor mediului pe o
suprafaţă foarte extinsă. Perimetrul afectat conţine zona de exploatare ce se prezintă sub formă
de trepte circulare successive, puternic destabilizate, afectate de procese meteorice şi
gravitaţionale, favorizând extinderea poluării; de asemenea sunt incluse zonele de depozitare ale
materialului rezultat în urma prelucrării rocilor aduse din carieră, uzine miniere şi clădiri
dezafectate, diferite instalaţii de transport şi prelucrare care dau un peisaj cracteristic. Degajările
sulfuroase duc la apariţia ploilor acide, la distrugerea vegetaţiei, iar râurile din zonă sunt poluate
în întregime. Fenomenul unic de vulcanocarst observant în cadrul Grotelor Luanei a dispărut în
urma activităţilor de exploatare a zăcământului de sulf.
 Acest studiu se bazază pe o intensă cercetare practică susţinută de o amplă documentare
bibliografică, realizată în scopul de a trage un semnal de alarmă.

1. Caracteristici fizico chimice

Munţii Călimani aparţin celui mai lung lanţ vulcanic stins din Europa, situat pe latura internă a
Carpaţilor Orientali. Se încadrează în grupa sudică a celor mai tineri munţi vulcanici de la noi din ţară, cu
cratere stinse acum cca. 1.8 - 5 milioane de ani în urmă, în Cuaternarul inferior. Munţii Călimani s-au
format în Pliocenul superior. Acumulările de lavă se întind pe aproximativ 450 km şi au apărut în urma
unei intense activităţi vulcanice, manifestate în Neogen. Datorită constituţiei rocilor, Munţii Călimani sunt
reprezenţati de un stratovulcan (alternanţe de lave aglomerate şi cenuşe) şi reprezintă cea mai
importantă masa vulcanică din Carpaţii Româneşti.

1.1 AŞEZARE ŞI LIMITE

Munţii Călimani ocupă partea nord-vestică a grupei centrale a Carpaţilor Orientali şi reprezintă cel
mai extins masiv vulcanic din ţara noastră. Se desfăsoară pe direcţie nord-vest – sud-est. În nord sunt
delimitaţi de depresiunea Vatra Dornei şi Munţii Bârgăului. La est sunt delimitaţi de depresiunile Păltiniş,
Drăgoiasa, Bilbor, Secu şi Munţii Bistriţei, iar la a sud defileul Mureşului (Topliţa-Deda) îi desparte de
Munţii Gurghiului. În vest de continuă cu Depresiunea Transilvaniei.
 1.2. GEOLOGIE
Masivul Călimani aparţine arcului andezitic apărut pe crusta continentală a blocurilor transilvan şi
pannonic, ca efect al coliziunii cu placa euroasiatică. Catena vulcanică se sprijină pe un fundament
constituit din şisturi cristaline şi roci sedimentare, este un lanţ vulcanic euptiv, alcătuit numai din produse
vulcanice (lave, piroclastite şi andezite).
S-a ajuns la concluzia că în fundamentul masivului se găseşte un mare corp subvulcanic alcătuit din
diorite, porfirite şi andezite subvulcanice.
Manifestările sulfatariene au impregnat cu sulf nativ rocile piroclastitice. Din oxidarea acestui gaz a
rezultat sulful nativ, care mai apoi s-a depus. Din hidroxidarea sa avansată rezultă acidul sulfuric care
atacă rocile andezitice dând naştere la sulfaţi cu depunere de aluviuni sub formă de eflorescenţe. Sulful
apărea în general ca impregnaţie difuză sau în cuibiri, în roci andezitice sau silicioase, formând corpuri cu
forme foarte variate.
1.3. RELIEF
Munţii Călimani au altitudinea maximă de 2100 m atinsă în Vf. Pietrosul şi se caracterizează prin
asimetrie. Forma lor se aseamănă cu un dreptunghi, cu lungimea de 60 km şi lăţimea de 30 km, având o
suprafaţă de cca 2000 kmp.
Relieful se caracterizează prin prezenţa a două părţi distincte: prima, reprezentată de zona
centrală, ce prezintă un platou larg ce urcă până la altitudinea de 1300-1600 m. Cupola şi craterul sunt
bine conturate, orientate către nord-estul masivului. Craterul este stins, larg de 10 km şi adânc de 800 m.
Datorită eroziunii, marginile craterului au căpătat aspecte sinuoase. În jurul conurilor de andezite, care
ajung pană la altitudini de 1800 - 2100 m, se întind podişuri de aglomerate vulcanice - denivelate cu 300 -
400 m, piroclastite, cenuşă. În interiorul acesti crater apăreu/apar câteva vârfuri mai mici precum fostul
Negoiul Românesc şi Pietricelul.

A doua zonă este reprezentată de zona vulcano-sedimentară ce înconjoară zona centrală.

Negoiul Unguresc - Pietrosul, cu relief alpin total deosebit, reprezintă partea cea mai importantă a
Călimanului, cu o creasta nord-vest - sud-est ce se întinde pe o lungime de 4 km, atingând înălţimile cele
mai mari din masiv. Această creastă este alcătiută din stive de lave andezitice şi grohotişuri. În jurul
masivului central predomină suprefeţele plane, domoale, împădurite, etajate, cu văi largi nu prea
adâncite. În partea nordică masivul prezintă căldări glaciare şi este mai este mai abrupt, mai fragmentat.
 Munţii Călimani reprezintă singurii munţi vulcanici din România ce poartă amprenta glaciaţiunii
cuaternare, ale cărei urme se pot identifica în sectoarele cu masivitate şi înălţime mai mare. Relieful
glaciar este reprezentat grohotişuri şi de circurile glaciare (cel mai bine reprezentate pe versantul nordic,
în zona Reţitişului), suspendate la altutudini de peste 1800 m.
Aglomeratele şi tufurile silicifiate, caolinizate şi limonitizate au favorizat apariţia grotelor Luanei,
unice în lume, cu stalactite şi stalagmite metalice, iar aglomeraţiile din zonele înalte au dus la sculptarea
“statuilor” cimentate, rotunjite, formate din cenuşi consolidate: Doisprezece Apostoli, Cetatea Tămăului,
Dragonii din Pietrele Roşii, Ciungetu.
Vulcanocarstul: este reprezentat de relieful vulcanic specific Munţilor Călimani ce cuprinde şi
stâlpi, ace, coloane prismatice, ziduri, ‘saltele eoliene’, blocuri sferice, acumulări de blocuri dezagregate.
Pe latura sud-estică se întâlneşte exo-vulcano-carstul la Ilişoara, Voievodeasa, Păltiniş şi este
reprezentat de: lapiezuri, alveole, polii, roci perforate, doline, uvale. De asemenea endo-vulcano-carstul
era reprezentat de 12 grote - Grotele Luanei, diferite ca evoluţie, cu tufuri, lave, aglomerate - cu o mare
permeabilitate. Vulcanocrstul reprezinta un fenomen unic în lume, descoperit in Munţii Călimani ca
urmare a prospecţiunilor miniere din zonă, dispărut în urma activităţilor de exploatare.
1.4. CLIMĂ
Masivul se încadrează în climatul montan caracterizat sub aspect termic drept rece iar sub aspect
hidric, moderat uscat (Bândiu C., Doniţă N., 1998). Amplitudinile termice anuale sunt cuprinse între 15,1 -
24,9 ºC. Temperatura medie anuală este cuprinsă între 2,4 - 4,0 ºC: la altitudini de peste 1.700 m sunt
specifice temperaturi medii anuale mai mici de 0 ºC şi precipitaţii de peste 1.000 mm/an. Iernile sunt
geroase şi lungi, iar stratul de zăpadă (intre 50-100 m) persistă pe alocuri chiar 200 zile/an. La altitudini
mai mici temperaturile medii anuale ajung până la 6 ºC, pentru ca precipitaţiile să scadă până la 700
mm/an.
Inversiunile termice sunt evidente, atât sub raportul frecvenţei lor cât şi al intensitaţii şi duratei.
Acestea se produc în condiţii de presiune atmosferică ridicată, cer senin, lipsa totală a precipitaţiilor. S-a
observat în Călimani, că inversiunile cu durata mai mare de 24 de ore, au o frecventa de 14%, fiind o
caracteristică specială întâlnită în aceşti munţi.
1.5 HIDROGRAFIE
Masivul Călimani, prin forma şi structura sa specifică vulcanilor, determină apele care izvorăsc de
aici să-şi desfăşoară cursurile radiar. Râul Neagra Şarului îşi adună apele de pe flancul nordic al
Călimanului din interiorul craterului vulcanic, prezintă numeroase cascade: “Reţitişului”, “Duruitoarea de
pe Băuca” precum şi numeroşi afluenţi ce izvorăsc din perimetrul fostei exploatări miniere, fiind astfel râul
cel mai afectat de activăţile miniere de la cariera de sulf. De pe partea nord-vestică apele sunt adunate de
Dorna şi de afluenţii săi. Flancul sudic al Călimanului e drenat de râuri mai dese cu văi largi. La est se
întâlnesc: pârâul Răstoliţa, Topliţa, Ilva, Călimănelul, Zebracul, Mermezelul, Tihu. La baza vârfului Reţitiş,
spre Topliţa, se află lacul Iezerul Reţitiş (la altitudinea de 1970 m), lac de baraj natural din care izvorăşte
pârâul Puturosul. Flancul sudic este mai domol, ca atere râurile au un curs mai bland. De asemenea se
întâlînesc lacurile: Tăul Zânelor, lacul de baraj artificial Colibiţa, lacul de retenţie Dumitrelul (acum secat).
Numeroase ape munerale apar aici la suprafaţă (Dorna, Stânceni).
1.6 VEGETATIE
Vegetaţia alcătuieşte un brâu larg, discontinuu în jurul masivului. De asemenea văile şi
interfluviile sunt bine împădurite până la 1800 m pe versantul sudic şi până la 1700 – 1750 altitudine pe
cel nordic. La înălţimi mai mari, păşunile alpine cu flori firave iau locul pădurilor de molid (ce urcă de la
1000 m. altitudine). Se întâlnesc specii de margarete, angelica, clopoţei, brânduşele viorii, ciuboţica
cucului, tufe de măceş, de afin, de alun, făguţe, merişoare. În zona de trcere de la molid la păşuni se
întâlnesc: zâmbrul (Pinus cembra) (răspandit doar pe versantul Nordic, în locuri stâncoase şi greu
accesibile), scoruşul, măceşul, păducelul, alunul, ruţişorul. Deasupra pădurii de molid se întâlneşte
jneapănul (de la altitudinea de 1350 m - Bistriciorul, dominant fiind la altutudinea de 1850 m), aninul,
şişinei de munte, ienupăr pitic, bujor de munte, spălăcioasa, muşchi şi rogozuri. La altutudini mai mici
molidul se amestecă cu fagetele alături de plămânăriţă, crucea voinicului şi voirele. S-au evidenţiat 22 de
specii de ciuperci (Tănase, 2005). Specific acestor munţi sunt mlaştinile turboase aflate la altitudini mai
joase (Poiana Stampei, Şarul Dornei, Bilbor). De asemenea se întâlnesc numeroase specii rare: Pinus
cembra, Trifoiştea, Otrăţelul de baltă, şi unice: Linnais boreali.
1.7 FAUNA
Fauna este cea a pădurilor de răşinoase şi a păşunilor alpine. Au fost identificate 236 specii de
nevertebrate (două fiind specii noi pentru ştiinţă, alte trei specii fiind identificate doar în Munţii Alpi), ce
trăiesc mai ales în solul din pădurile de conifere. Dintre reptile de găsesc: vipere şi şarpele de alun. În
ape este frecvent păstrăvul, lostriţa, lipanul jucăuş şi vidra. Animalele ce se întâlnesc sunt: ursul brun,
ursul sur, râsul, jderul, porcul mistreţ, lupul, vulpea, bursucul, cerbul, căprioara, iepurele, pârşul,
şoarecele de pădure. De asemanea, în aceşti munţi este prezentă o arie variată de păsări: cocoşul de
munte, cocoşul de mesteacăn, găinuşa de alun, mierla, pitulicea, uluiul porumbar, acvila ţipătoare, specii
de lilieci, etc.
1.8 SOLURI
Se diferenţiază în funcţie de natura substratului. Grosimile sunt de 8-15 cm, rar mai profunde, permeabile,
cu un bun coeficient pentru aer şi apă, cu calităţi favorabile dezvoltării covorilui vegetal. pH-ul este
moderat, in jur de 5. Se întâlnesc clasele de soluri: cambisoluri, spodosoluri, ce susţin un corp forestier de
în interferenţă pădure - formaţiuni erbiacee bine dezvoltat (Lupaşu, 1993). Slaba înclinare şi existenţa
ierburilor dese favorizearză staţionarea apei şi acumularea materialului brut.

S-au efectuat sondeje (Iancu, 1976) şi s-a ajuns la concluzia că, Munţii Călimani prezintă urmatoarele
uniţati taxonomice de sol: andosol tipic – pe depozite de pantă de grosime ridicată, format din piroclastite
hidrotermalizate, cu volum edafic mijlociu oligomezobazic, oligomezotrofic, de productivitate mijlocie, brun
acid criptospodic (andic) - pe depozite groase de piroclastite, mijlocii, profunde, cu volum edafic mijlociu şi
mare, oligobazic, oligotrofic, de productivitate mijlocie, cu moder - humus brut şi brun feriiluvial podzolic
(andic) - pe depozite de andezite cu piroxeni, cu volum fiziologic mic, extrem oligobazic, oligotrofic, de
productivitate inferioara, cu humus brut.
1.9 REZERVATII NATURALE
Pentru protejara acestor rezervaţii, s-a înfiinţat Parcul Naţional Munţii Călimani, Conform
prevederilor ONG nr. 236/2000, PNC face parte din categoria parcurilor naţionale. După o luptă de mai
bine de 13 ani, prin Hotărârea Guvernamentală nr. 230/2003.04.03, privind delimitarea rezervaţiilor
biosferei, parcurilor naţionale şi naturale şi constituirea administraţiei acestora, a fost recunoscut Parcul
Naţional Călimani, astfel s-au stabilit limitele (4701’49.17”-47014’51.70” latitudine nordică şi 2500’19.92”-
25019”47.11” longitudine estică) şi administraţia acestui parc astfel: 15 persoane – director, şef pază,
economist, responsabil relaţii cu comunităţile şi educaţie ecologică, biolog, specialist în tehnologia
informaţiei şi 9 agenţi de teren. PNC conţine două categorii de arii protejate: categoria I şi a-II- a IUCN,
întinzându-se pe o suprafaţă de 24.041 ha. Are o suprafaţă totală a fondului forestier de 16.211, 67% din
totalul parcului. Perimetrul minier ocupă, din anul 1975, 297,7 ha, reprezentând 1% din suprafaţa totală a
parcului.
1. Rezervaţia ştiinţifică de Jnepeniş cu Pinus Cembra: este desemnată ca rezervaţie prin
Decizia 433/1971 a Comitetului Executiv al Consiliului Judeţean Suceava, evidenţiată în
Legea 5/200. Rezervaţa este deosebit de importantă pentru asociaţia vegetală din România
şi se întinde pe o suprefaţă de 872 ha.

2. Rezervaţia Piatra Cuşmei este o stâncă masivă, buclată. Seamănă cu o cupolă în formă de
căciulă. Alături de ea se află Piatra Scrisă (1931 m), singurul loc din ţară unde se
întâlnea.Linnae borealis, un arbust mic, circumpolar, cu clopoţei alb-aurii, întâlnit în pădurile
de molid din vestul masivului.

3. Rezervaţia peisagistică Iezerul Călinanului: adaposteşte un lac de baraj natural, ce se

întinde pe o suprefaţă de 208.7 m.
4. Tăul Zânelor reprezintă un lac de nivaţie populat cu păstrăvi, aflat pe flancul sud-estic, la
nord de Poiana Lungă.

5. Rezervaţia Căliman a fost infiinţată prin decizia Comitetului poular al judeţului Suceava şi
cuprinde sectorul dintre Vârfurile: Iancului - Bradul Ciont - Reţitiş. Acest sector conţine
numeroase căldări glaciare suspendate şi pâraie înspumate. Pe langă aspectele peisagistice,
această rezervaţie conţine un arbore natural, unic în ţară, ce reprezintă o combinaţie între
molid şi zâmbru. De asemenea se întâlnesc exemplare de anin de munte, scoruş de munte,
larice (cu înălţimi de peste 22 m şi diameteu de peste 60 cm), smârdarul – arbust ocrotit,
ghinţura, degetăruţul, ciuboţica (întâlnită între Reţitiş şi Pietricelul). De asemenea este
protejată fauna: urşi, cerbi carpatini, lupi, râşi, jderi, vulpi, vevetiţe, etc.
 6. Rezervaţia geologică “Doisprezece Apostoli” este o rezervaţie geologică şi geomorfologică
ce cuprinde complexul de roci eruptive unice cu forme zoomorfe şi antropomorfe, ulterior
formate prin modelare eoliană. A fost înfiinţată prin decizia 433/1971 şi este unică în
Bucovina. Rezervaţia se întinde pe aproximativ 200 ha şi a fost creată pentru a proteja atât
aceste stânci cat şi cocoşul de mesteacăn.

7. Zone de conservare speciale: cuprind o suprafaţă de fond forestier de 8.531.3 ha ce conţin

cele mai valoroase elemente ale patrimoniului. În aceste zone se interzice orice formă de
exploatare sau utilizare a resurselor naturale şi orice formă de folosire a terenurilor.

2. EXPLOATAREA DE SULF
2.1. CONDIŢIILE ÎNCEPERII ACTIVITĂŢILOR DE EXPLOATARE
Zăcământul de sulf din nordul Munţilor Călimani este, din punct de vedere administrativ, situat pe teritoriul
comunei Şarul Dornei. Primele încercări de descoperire şi punere în valoare a sulfului nativ datează din
sc. XVI- XVII. Primele informaţii scrise sunt din anul 1854 cand P.J. Kermnitsky a publicat o comunicare
despre o ivire de sulf în zona Negoiul. În jurul anului 1905 s-a săpat un puţ şi o galerie, de către ingineri
olandezi. B. Becu (1934) ce a investighat ivirile de sulf şi a făcut propuneri de lucrări miniere şi de foraj de
mică adâncime în zona vârfului Reţitiş şi a lacului Iezer. În perioada 1951-1953, Departamentul Industriei
locale din M.A.I. a redeschis o parte din lucrările vechi din versantul nordic şi sudic la Reţitişului, dar fară
a obţine rezultate. De asemenea Întreprinderile de Gospodărire Orăşenească Topliţa şi Câmpulung au
executat lucrări ce nu au dat rezultate.
În 1953 I.G.E.X. începe cercetarea oxizilor de fier din zonă dar lucrările sunt întrerupte pană la
construirea unui drum de acces (1959). Se întocmeşte o hartă (C.Stanciu, I.Teodoru, I.Berbeleac,
C.Brestoiu, C.Costache) a Negoiului Românesc pe care îl considerau format din andezite
hidrotermalizate, limonitizările intense le considerau pălăria de fier a unui mare zăcământ de sulfuri
complexe. Abia în anul 1960 apar primle indicii de suprafaţă legate de existenţa unui zăcământ de sulf.
Forejele executate ulterior au ajutat le identificarea piroclastitelor impregnate cu sulf.
În anul 1970 s-au început activităţile de exploatare deoarece era perioada în care chimia reprezenta
motorul economiei naţionale fapt de neîuchipuit fară acid sulfuric şi celelalte preparate ale sulfului. Cerere
pe piaţă era mare, sulful era extrem de căutat, astfel pagubele ce erau provocate mediului au fost
neglijate primând interesele economice. Între timp demersul se dovedeşte nerentabil şi lucrările de
opresc. Rezultatul final: mediu extrem de poluat şi peisaj dezolant.
2.2. MODALITĂŢI ŞI METODE DE EXPLOATARE
Primetrele miniere se aflau în zona vârfurilor (fostul) Negoiul Românesc (1883 m) şi Pierticelul (1990 m):

2.2.1. Extracţie: Metode de extrecţie a fost stabilită de STE 81-200 A, aprobată prin Decretul 174/1978.
S-a realizat cu ajutorul utilajelor grele, prin metoda secţiunilor orizontale, reprezentate prin fişe de treaptă
la echidistanţa de 10 m. În teren începând 1560 m, cariera a fost săpată în trepte de înălţimi de 20 m.,
astfel încet la intervalul 1560-1820 m, treptele de exploatare au înălţimi de 20 m iar în intevalul 1560-1420
treptele aveau înălţimi de 10 m. În sensul de avansare de la est la vest înălţimile treptelor erau de 10 m,
(cazul treptei 1560) carea a ajuns la 1570, pe centrul carierei. Urcarea treptelor catre vest se datora
pragurilor de rocă mai dură. Practic treptele realizate reprezintă suprafeţe ondulatate, în urcare de la est
spre vest cu până la 10 m, ceea ce a făcut ca rezervele găsite în trepte să aparţină la două trepte
proiectate astfel: în cazul când o treaptă cu înălţimea de 10 m a urcat cu 5 m, rezerva găsită în jumătatea
inferioară a treptei aparţinea jumătăţii superioare a treptei proiectate, iar rezerva deschisă în jumătatea
superioară a treptei săpate, aparţinea treptei superioare proiectate. Acest fapt avea importanţă în
programarea realizarea producţiei de rocă de sulf.

Exploatarea corpurilor şi ramificaţiilor cu grosimi sub 10 m şi intercalaţiilor mici şi mijlocii, punea probleme
dificile, în sensul creşterii diluţiei şi a pierderilor. Diluţia medie realizată la începutul exploatărilor era de
32% iar pierderile se ridicau la 25%. Aceasta situaţie se datora împosibilităţii exploatării selective în
numeroase cazuri datorită mai multor factori:
- proprietăţile fizico - mecanice slabe ale rocilor din cursul şi acoperişul corpurilor de minereu, de pe
flancul sudic al carierei, roci carecaterizate prin proprietăţi hidrofobe, afectate de dezagregare rapidă,
instabilitate taluzelor ce nu permiteau săparea braţelor scurte pentru exploatarea selectivă;
- numărul insuficient al excavatoarelor termice cu cupa de 2.5 mc., necesare pentru exploatarea
selectivă.
Astfel, exploatarea selectivă nu putea fi realizată deseori, recurgându-se doar la secţionarea cu cupele
excavatorului, folosindu-se unghiurile de curgere diferite ale sterilului şi ale rocilor de sulf. Dificultăţile
tehnice întâlnite le exploatarea selectivă dar şi morfologia corpurilor de rocă de sulf arata că exploatarea
în carieră a acestui zăcământ nu era adecvată, lucru observat şi în urma constatării consumului mare de
carburanţi, clima nefavorabilă carierei, uzura permanentă a parcului auto, a excavatoarelor şi mai ales în
urma constatării volumului mare de decopertări, poluarea şi degradarea mediului. Maşinile de foraj erau
de asemenea sensibile iar mediul propus de Munţii Călimani nu era tocmai favorabil.

2.2.2. Săpare în subteran: exploatarea sulfului prin săpare, asemănător minelor, nu era posibilă din cauza
gazelor toxice ce se degajau (hidrogen sulfurat) şi care puteau provoca moartea multor mineri. Dar,
germanul Hermann Frash (1852 – 1914), a descoperit în anul 1891, un nou procedeu ce consta în
trimitearea aburului sub presuine în zăcămant, cu ajutorul sondelor. Acest abur topea sulful şi îl arunca la
suprafaţă unde se solidifica aproape în stare pură. În urma folosirii acestui procedeu, însemnate arii
limitrofe erau puternic afectate de prezenţa sulfului. Pe langă poluarea intensă a solului şi a apei, era
afectată şi calitatea aerului.
Pentru zăcământul de la Negoiul Românesc, această tehnică reprezenta o perspectivă de viitor, în
condiţiile în care valoarea gradului de asigurare cu reserve era pe o perioadă îndelungată- 99 de ani în
1993 şi 56 de ani în 2001.

2.3 PLANUL EXPLOATĂRII

2.3.1. Geologia zăcământului: Lucrările de exploatare din versantul sudic al vârfului Negoiul
Românesc ce aveau adâncimi de peste 100 m, minim de 50 m au dus la identificarea corpurilor
impregnate cu sulf nativ şi cu pirită. Acestea erau considerate parte componentă ce forma zăcamantul
Negoiul Românesc. Ulterior s-a constatat că aceste corpuri de extindeau spre sud, în zona Vf. Pietricelul.
De asemenea au fost puse în evidenţă şi în sectoarele Nicovala şi Iezer. Vf. Negoiul Românesc era
format din andezite piroxentice şi produsele lor de explozie iar Vf. Pietricelul este alcătuit din andezite cu
biotit şi cuarţ. Sulful apărea în general ca impregnaţie difuză sau în cuibiri, în roci andezitice sau
silicioase, formând corpuri cu forme foarte variate.
2.3.2. Morfologia corpurilor de minereu: se datora combinaţiei factorilor tectonici (sistemul de falii primare,
fisura primară a lavelor andezitice) cu cei petrografici (alternanţa aglomeratelor cu andezitele piroxentice).
Zona exploatată a evidenţiat un singur corp estic, echivelent cu corpurile “h” şi “e”. Corpul “h” a fost
identificat în treptele 1560 m, 1550 m şi 1540, reprezentând ramificaţia principală din corpul estic, iar
corpul “e” reprezintă însuşi corpul estic vertical, cu coama la cota 1558 m şi baza, sub cub cota 1400, pe
înălţime de peste 150 m. Corpul “h” de la 1530 m şi 1520 m, în partea sudică a carierei, făcea corp
comun cu corpul “e” în cadrul copului estic. Corpul avea o orientere N-NV – S-SE, aproape transversal pe
carieră, putându-se acum observa în taluzul sudic al treptelor 1540, 1530, 1520, în taluzul nordic al
treptelor 1550, 1540, 1530, 1520 precum şi în treptele inferioare: 1510, 1500. Corpul “e” are o alungire
NV-SE. Coama copului era vălurită, apărând la cote altimetrice diferite. În taluzul sudic al carierei, coama
se afla la cota de 1545 m, în nord la cota 1558 m iar în mijlocul carierei coboara la cota 1520 m.
 Grosimea maximă a corpului exploatat era de 48 m în treapta 1530 şi scădea la 15 m în taluzul sudic al
carierei. Corpul avea o grosime variabilă, cu îngroşări şi subţieri, fapt ce demonstra fluxul cantitativ inegal
al materiei injectete în plan orizontal şi vertical. În procesul de punere în loc a hidrotermelor, s-au format
ramificaţii şi digitaţii, legate în majoritate de coama copului.
Una din ramificaţii a fost bine dezvoltată, extinzându-se spre vest până la 215 m. reprezentând corpul
exploatat în treptele 1540, 1550, 1560 şi 1570. Ramificaţia principală prezentată a rezultat în urma
injectării unor soluţii hipotermale bogate în sulf, evadate din corpul principal, pe fisurile primare ale rocilor
andezitice. Îmbinarea acestei ramificaţii cu corpul principal este vizibilă la nivelul treptei 1530, înclinarea
este ondulatorie, variind între 0 grade şi 50 grade spre est. Grosimea normală maximă a fost de 20 m în
treapta 1560, minimă de 1 m în treapta 1540, iar lăţimea maximă de 120 m în treapta 1560 altitudine. În
taluzele sudice ramificaţia a fost subţire, aplatizată până la 1 m.
Volumul şi energia redusă, nu au permis conctruirea unui drum apropiat de verticală ca în cazul copului
principal, ci un drum slab înclinat, ondulat, conturat de fisura lavelor andezitice, rezultând ramificaţii cu
înclinări mici, dând impresia de nivele. Acest mod de punere în loc a ramificaţiior este specific zonelor cu
roci andezitice din partea cental-sudică a carierei, în timp ce, în nord, rocile silicioase (mai poroase) au
permis dezvoltarea pe verticală a copului principal, dând astfel mai puţine ramificaţii.

2.3.3. Tectonica zăcămantului: În anul 1993, în cadrul zăcământului s-au efectuat măsurători tectonice ce
au dus la concluzia că fisurile ce afectau andezitele erau fisuri de sprijin ale unor falii majore direcţianate
NV-SE. Astfel se poate înţelege forma şi extinderea zăcământului de sulf dar şi direcţionarea lucrărilor
miniere.

2.3.4. Economia zăcământultui: Începerea lucrărilor pentru punerea în exploatare a sectorului analizat s-a
facut în baza HCM nr. 770/1970, prin care s-a aprobat exploatarea şi experimentatea tehnologiilor de
lucru. Valoarea investiţiei iniţiale a fost de 243500 mii rol pentru o capacitate de producţie de 200 mii
tone/an de minereu brut. Prin HCM 1725/1974 s-a aprobat investiţia totală de 765,8 milioane de rol,
pentru capacitatea de 920 mii tone de minereu de sulf/an, etapă care includea suma şi capacitatea
prevăzută iniţial. Astfel s-a solicitat trecerea la etapa a -II- a (1930) de amplificare a întregului obiectiv
(inclusive de rafinare a sulfului) la 2150 mii tone/an ,dar distanţele mari între fabricile de acid sulfuric şi
carieră am impiedicat punerea în aplicare a noilor planuri.

2.3.5. Tehnologii de lucru: Probele tehnologice ale instalaţiei au început în anul 1982 pe instalaţia
industrială şi s-a ajuns la concluzia că acea tehnologie nu putea sta la baza valorificării zăcămantului.
Cercetările I.P. Bucureşti au finalizat cu omologarea procesului tehnologic: “Obţinerea sulfului tehnic topit
din minereul de Călimani”, la 5.06.1984 care ulterior s-a descoperit că e mult mai costisitor decat procesul
folosit în Polonia. Tehnologia prevedea:
1. Faza de topire: preluctarea termină ce dădea un produs solid-lichid =1/2,5 cu un conţinut mediu de sulf
de 55%, în autoclavele existente, adaptate la necesităţile procesului cu menţinerea sistemului de agitare
(47 rot/min) în scopul obţinerii sulfului topit prin injecţie de abur saturat la 3,5 barri. Procesul necesita
adăugarea unor reactivi specifici precum motorină saturată cu sulf, soluţie de tripolifosfaţi de sodium,
corectări de ph (NaCo3, H2SO4 96%, HCl 36%), după care avea loc topirea sulfului la 140 0C, urmată de
evacuarea sulfului brut topit 90%.
2. Faza de granulare: După depresurizare în urma agitării, o parte din sulful neevacuat se transforma în
granule cu un conţinut mediu de 60% sulf.
3. Faza de separare a granulelor de steril: conţinutul de granule de sulf şi steril cu apă se descărca pe o
sită vibratorie. Separarea avea loc sub un jet de apă
Cele trei etpe se desfăşurau într-un interval de timp de 200 min şi avea următoarele randamente:
a) randament de extraxţie a sulfului topit: 60% cu conţinut de sulf de 90%.
b) randament de extracţie a sulfului în granule de 20% cu conţinut de sulf de 60%.
c) cantitatea de sulf rămasă în steril era de 20% din cantitatea de sulf supusă procesului de tratare
termică.

2.3.6. Parametrii carierei: Volumul total al carierei cuprinda 79.917 mii mc..
Proiecţia carierei a avut următorii parametrii:
- talpa carierei situată la 1420 m. (treapta a –XVII- a)
- bordurile carierei, de înălţimi diferite, cuprinde între 1840 m. în dreptul Vf. Negoiul Românesc, scăzând
treptat până la 1560 m, iar pe versantul opus, de la 1740 m. pană la 1560 m.
- declivitatea sistemelor de trepte pe luneta definitivă cuprinsă între 550 pe înălţimea de 1420 - 1560 m,
de 450 pe înălţimea de 1560-1680 altitudine şi de 300 – 350 pe înălţimile de deasupra cotei de 1680
altitudine.
- unghiul de taluz al treptelor în lucru de 750.
- Unghiul de stabilitate al rocilor din taluz pentru un nivel de siguranţă de 1,5 de 680.

S-a constatat că în cazul unei lunete care ar respecta declivităţile recomandate ar conduce la o formă
generală de potcoavă. Câteva surpări de trepte au determinat ca în timpul execuţiei să se scgimbe
geometria carierei. Deztabilizarea materialului ducea la blocarea unor trepte, astfel, ICIPLICIM Craiova au
elaborat un studiu: “Optimizarea exploatării zăcământului de sulf din M-ţii Călimani în condiţiile reducerii
combustibilului” (87/C 34-200), având un capitol ce trata influenţa degradării în timp a rocilor şi implicit
stabilitatea taluzelor.
Din considerente tehnico-economice, în anul 1985 studiul de fundamentare “Lucrări pentru
îmbunătăţirea fluxului tehnologic în carieră şi înstalaţia de prelucrare” (BM 29-30/AR) , stabileşte
capacitatea anuală de producţie la 1 milion de tone de rocă cu sulf, fără STE 81-200 cu 2.150.000
tone/an.
Cariera este deschisă prin mai multe branşe de legătură din drumul principal, grupate astfel ât să poată
deservi unui număr cât mai mare de trepte. Este realizată într-un sistem inelar, în funcţie de forma
neregulată pe care o prezenta zăcământul şi are o întindere maximă după direcţia N-S de 900 m şi după
direcţia V-E de 230 m. Datorită formei de chiuvetă a carierei de extindere pe versentul estic al Masivului
Negoiul Românesc, situată deasuprea şi sub nivelul Pârâului Puturosu, lucrările erau alcătuite din două
sisteme inelare distincte:
1. sistemul de trenşee de pregătire semiinelar al treptelor carierei situate deasupra cotei 1560m.;
2. sistemul de trenşee inelare realizate din planul înclinat din extremitatea estică a zăcământului pentru
porţiunea situată deasupra cotei 1560 m.
Drumul principal de circulaţie rutieră este realizat pe conturul carierei, în funcţie de configuraţia terenului.
În partea superioară ocoleşte masivul prin partea vestiă, urcând până pa cota 1840 m.

2.3.7. Tehnologia de excavare: Treptele de lucru încep de la cota 1420 m. (cota tunelului auto) până la
1820 m, au înălţimi de 10 m sau 20 m în funcţie de următoarele criterii:
- înălţimea de 20 m între cotele 1560 m. şi 1820m. adoptată ca optimă pentru excavarea rocilor sterile
acoperite;
- înălţimea de 10 m. între cotele 1560 m. şi 1420 m. adoptată ca optimă pentru excavarea rocii de sulf.
Tehnologia corespunzătoare celor două înălţimi de treapă era similară:
- derocarea cu exploziv de tipul AM –1 amplasat în găuri de sondă de diametru 250 mm.;
- apropierea materialului derocat ce se împrăştia la împuşcături, cu ajutorul buldozerelor;
- încărcarea materialului cu excavatorul cu lingură dreaptă ce avea cupă de 4,6 mc.;
- transportul rocii cu sulf la prepararea şi depozitarea sterilului la haldă, cu autobasculante de 20 şi 40
tone;
- halda dirijată prin împingerea materialului cu buldozerul, materialul se rostogolea pe taluzul natural al
depozitului, pe direcţia de avansare a acestuia.

Spaţiile de lucru cerute de tehnologia de excavare aveau valorile:

- B-26 la un unghi al taluzelor materialului puşcat de 200
- B-35 la un unghi al taluzelor materialului puşcat de 350
- lăţime căii de transport de (a)
- lăţimea spaţiului de siguranţă la marginea treptei de:
- materialul integrat în stocul excavatorului:
- unghiul de taluz al treptelor în lucru
(a) H 10 m………h 20 m.
48 m………... 65 m.
37 m………... 49 m.
37 m………... 49 m.
8 m………... 15 m.
3 m………... 5 m.
28 m………… 41 m.
total 750 ………… 750

Declivitatea definitivă a lunetei cariarei:

- între cotele 1420 – 1560 m.: 550;
- între cotele 1560 – 1680 m.: 450;
- deasupra cotei 1680 m.: 300-350.

Ordinea de exploatare a fost stabilită prin extragerea concomitentă din mai multe trepte, plasând unul
sau două intrânduri. Aplicarea în totalitate a tehnologiei prezentate nu a fost posibilă datorită condiţiior
diferite întâlnite pe teren, în raport cu cele teoretice stabilite la data întocmirii documentaţiei de executie.
Datorită sistemului deficitar, s-au făcut cercetări spre optimizarea proceselor, pentru obţinerea unor
concentrate mai bogate, cu peste 65% sulf (minima acceptată). Însataţia de topire era mai bine folosită la
depozitare.

2.3.8. Inconvenienţe:
- Prezenţa acumulărilor acvifere au determinat importante erupţii de apă şi pietre. În carieră se evidenţiau
acumulări de apă în cursul excavaţiilor de pe flancul vestic al carierei, în zona de izvorâtr a pârâului
Puturosu, în roca silicioasă cu caolin şi în andezitele alterate cu sulfuri unde apa în amestec cu roca
moale alterată creea probleme de transort utilajelor, îngreunând şi puşcarea.
- În ultimii ani de exploatare, probleme cu acumulările statice de apă s-au mai înregistrat prepondrent în
zona nordică, din apropierea galeriei situate la nivelul treptei VII (1490 m) (de obicei formate în rocile
silicioase, datorită impermebilizării acestora cu caolin).
- Începând din perioada 1974-1979 dar s-au produs numeroase alunecări de teren, cauzate de scurgerea
bruscă a rocilor îmbibate cu apă, în treptele V, VIII, IX. Caolinizări şi acumulări de apă se întâlneau în
cursul unor minereuri de fier, preponderent pe treptele VIII- XII ce produceau alunecări masive.
Fenomenul a luat amploare pe măsura destabilizării treptelor, în prezent procesele gravitaţiobale
întâlnindu-se pe majoritatea treptelor.
- Sistemele provocate de puşcările masive au avut ca rezultat coborârea nivelului hirdrostatic, atât în
carieră cât şi în zonele limitrofe, la 1-2 km de locul detonărilor. De exemplu, puşcarea unei galerii,în
august 1982, sub corpul de sulf din treapta 1550, a determinat secarea pentru câteva luni a apei
evacuate prin galeria XX bis.
- Datorită procesului de alterare are loc desprinderea, curgerea, alunecarea şi prăbuşirea materialului din
taluz şi aglomerarea lui la baza taluzului ce a avut dublu efect:
1. reducerea unghiului iniţial al taluzului treptei de exploatare;
2. micşorarea lăţimii platformei de lucru, ajungând până la închidera unor trepte până la o anumină
lungime.
- O alta problemă semnalată de delegaţia soviatică condusă de directorul Institutului Unional de
Cercetare Stiinţifică şi Proiectare pentru Industria Sulfului a fost dată de aplicatea unei scheme greşite de
exploatare e sulfului vulcanic la EM Călimani iar însuşi faptul că minereul era de sulf vulcanic, orice
schemă s-ar fi aplicat, nu s-ar fi putut obţine o valorificare economică cu un concentret de sulf mai mic de
65%.
- Pentru asigurarea unui regim constant în preparare trebuia ralizat un depozit intermediar de minereu ca
sa asigure o alimentare cu rocă la parametrii cât mai constanţi (nu se admitea alimentarea cu minereu
foarte sărac).
- Deoarece procesele la rece erau mai ieftine era nevoie de înbunătăţirea procesului de flotaţie.
- Topitoarele de la EM Călimani nu erau corespunzătoare, era mai utilă la depozitare. - Filtrul sub
presiune, necesar pentru verificarea filtrării şi stabilirea calităţii sulfului obţinut, nu funcţiona.
- Tehnologiile de optimizare nu au putut fi aplicate din lipsa de combustibil, din cauza epuizării fondurilor
de investiţii şi a orientării activităţilor obiectivului.
- Valoarea producţiei de marfă a fost calculată la un preţ de livrare de 4,5 ron/tona de sulf tehnic, variind
de la treaptă la treaptă şi de la corp la corp în subteran, în funcţie de conţinuturile de sulf ale rezervelor.
- Cheltuielile la 1 ron PM la exploatarea în carieră variau în funcţie de treapta analizată, media fiinde de
2,926 ron/1ron PM, iar în subteran varia de la corpul de minereu analizat, media fiind de 4,951 ron/1.000
ron PM.
- Uzinele industriale au fost construite mult prea aproape de zonele de detonare şi astfel se semnalau
numeroase probleme precum spargeri de geamuri, pereţi dărâmaţi.
Rezervele de rocă de sulf din sectorul Negoiul Românesc au fost calculate iniţial şi în conformitete cu
anul 1971 pentru exploatarea în subteran dar ulterior s-a deschis cariera ce a impus recalcularea
rezervelor prin metode secţiunilor orizontale.

2.4. UTILIZĂRILE SULFULUI

Sulful, numit şi pucioasă, are simbolul chimic S.
Este un zacământ foarte căutat şi se găseşte în stare nativă sub formă de solid cristalin, sfărâmicios, de
culoare galbenă. Este cunoscut dinantichitate. În natură se găseşte atât ca elemant pur, dar mai ales în
compuşi chimici - sulfaţi şi sulfuri. Este nemetal multivalent, fiind prezent într-o gamă desul de variată:

• Utilizări :
- În industria chimică: este folosit la fabricarea acidului sulfuric, aceasta fiind principala sa utilizare. Acidul
sulfuric este folosit la rafinarea petrolului (sulful devenind astfel una din materiile prime indispensabile
industriei chimice)
- În industria medicamentelor: are de asemenea o importantă utilitate fiind parte componentă din diverse
medicamente, mai ales din sulfamide.
- Este folosit la vulcanizarea cauciucului: cauciucul este tratat cu sulf la 130-145 0C, crescând rezistenţa
mecanică şi elasticitatea acestuia, astfel, între macromoleculele vecine ale cauciucului se stabilesc punţi
formate din atomi de sulf. La tratarea cauciucului cu o cantitate de sulf de 25-40%, se obţine un produs
dur, cu rezistenţă mecanică deosebită, numit ebonită. Datorită proprietăţilor electroizolante şi
anticorosive, ebonita are diverse utilizăti în electrotehnică.
- În fabricarea unor coloranţi;
- Deoarece are proprietatea de a arde rapid se foloseşte la fabricarea chibriturilor, prafului de puscă,
expolozivilor.
- Datorită degajării de bioxid de sulf (SO2), este folosit la fabricarea dezinfectanţilor.
 Cerea fiind mare, pe langă extracţia sulfului nativ din pământ s-a trecut la separarea sa (sau a SO2) din
minereurile care îl conţin şi în special din pirite şi calcopirite, evitandu-se astfel poluarea zonelor de
extracţie.

2.5. CONSECINŢELE EXPLOATĂRII

Cariera de sulf este unul dintre cei mai importanţi factori poluanţi din România. Zona este puternic
afectată de acţiunile întreprinse în urmă cu 30 de ani deşi activităţile de expolatare s-au încheiat începând
din anul 1997 până în 2000. În zona fostei cariere miniere, se pune problema poluării solului, a apelor ce
izvorasc din această zonă dar şi a distrugerii vegetaţiei pe arii însemnate.

Problemele hidrogeologice în perimetril Negoiul Românesc sunt determinate de prezenţa unor roci cu
competenţe şi porozităţi diferite, a căror zonalitate a fost determinată de sistemele de fracturi iniţiale şi de
compoziţia petrografică diferită. Apele de precipitaţie se infiltrează în zonele mai porose, pe zonele de
roci silicioase, circulând descendent până la contactul cu formaţiunile impermeabile (andezite, aglomerate
argilizate şi cloritizate).
În taluzul sudic al treptelor 1550, 1540 şi 1530 se află două izvoare intermitente ce drenează roci
andezitice ce migrează pe măsura adâncirii treptelor.
Problemele de mediu persistă iar acestea se datorează faptului ca nu s-au realizat lucrări de
reconstrucţie necesare la timpul lor şi datorită faptului ca nu s-a ţinut cont de consecinţele ulterioare ale
exploatării. Astfel, mai bine de 300 de hectare sunt astăzi afectate. Se punea accent pe interese, nu pe
protecţia mediului. Deşi costurile activităţilor de exploatare şi prelucrare erau mai mari decât beneficiile
aduse, conducerea statului din acea vreme punea accentul pe dezvoltatea industrială şi pe imaginea
României. Se consuma foarte multă energie electrică pentru funcţionarea utilajelor de extractie, transport
şi prelucrare, iar veniturile aduse de exportul sulfului nu acopereau suma cheltuită în întreg procesul de
exploatare. Totuşi, exploaterea de sulf a fost activă zeci de ani, în dezavantajul statului atât economic cât
şi ecologic şi social. Muncitorii (2000) ce lucrau la carieră erau puternic afectaţi de degajările sulfuroase.
Prin Legea nr. 5/2000 s-a înfiinţat Parcul Naţional Călimani, iar în urma contractului încheiat între
Ministerul Mediului şi Regia Naţională a Pădurilor, în anul 2004 s-a constituit Administraţia Parcului
Naţional Călimani, cu sediul în Vatra Dornei. Incinta fostei Exploatări miniere Călimani este o enclavă în
acest parc.
 2. METODE DE CERCETARE
Pentru realizarea prezentei lucrări am folosit diverse metode ce m-au ajutat să determin localizarea şi
caracteristicile şi procesele întâlnite pe arealul afectat.
Observarea, cercetarea şi analiza de teren este metodă principală folosită. Astfel am putut expune
caracteristicile, procesele şi perspectivele peisajului afectat şi a zonelor poluate;
Observaţii itinerante cu ajutorul căreia am putut analiza fiecare parte a exploatării, din diferite unghiuri şi
zone: de la zona propriu-zisă de exploatare până la zona industrială, zona de depozitare sau zona
rezidenţială;
 3. PERSPECTIVE
Cand se vor începe lucrările de ecologizare a zonei?

Încă din anul 2002 au aparut numeroase articole care susţineau terminarea dezastrului :

- " Haldele de steril din Călimani vor fi impădurite: "Împădurirea haldelor de steril este destul de
complicată, dar trebuie să încercăm, aceasta fiind singura modalitate prin care putem sa reparăm acele
uriaşe răni ale scoarţei terestre, făcute de activitatea iresponsabilă de minerit", ne-a spus dl Lificiu. La
Exploatarea de sulf din Călimani există aproximativ 200 ha ocupate cu halde de steril. Exploatarea a mai
facut obiectul unui studiu al ICAS Cîmpulung Moldovenesc, reconstrucţia ecologica atrăgând şi firme
internaţionale. Însă, ultimele au renunţat dupa ce s-au confruntat cu realităţile – costul ridicat al lucrărilor
şi câştiguri simbolice de pe urma acţunii. (V.A.) SURSA: Evenimentul Zilei, Suceava 13-03-2002"

-" O primă încercare de demarare a unor lucrări de reconsţructie ecologică în Călimani s-a făcut în 1997,
când Institutul de Cercetări şi Proiectări Miniere (ICPM) Baia Mare a întocmit documentaţia de sistare a
activităţii. Prin HG 816/1998, s-a aprobat închiderea perimetrului şi s-au alocat 34 miliarde lei pentru
elaborarea proiectului tehnic şi lucrările de reconsţructie ecologică. În 1999, Ministerul Industriei şi
Resurselor a sistat elaborarea proiectului tehnic şi a dispus întocmirea unei noi documentaţii, care să
cuprindă şi unele aspecte omise. ICPM SA Baia Mare a finalizat documentaţia tehnică de reconstrucţie
ecologică pentru cariera propriu-zisă, haldele de steril, platforma industrială, utilităţile aferente şi zonele
afectate de scurgeri accidentale de steril. (L.D.) SURSĂ : Evenimentul Zilei, Moldova, 11-04-2003”

-"Reconstrucţia ecologică a fostei exploatări miniere Călimani costă 600 de miliarde de lei. Modul de
administrare a Parcului Naţional Călimani şi reconstrucţia ecologică a perimetrului fostei exploatări de sulf
(cea mai mare din ţară) au fost amplu dezbătute zilele trecute de către specialişti, întruniţi la un simpozion
găzduit de municipiul - staţiune Vatra Dornei. Şeful Direcţiei Silvice, dl Nichifor Tofan, ne-a spus că
organizarea acestui eveniment a fost precedată de semnarea de către reprezentanţii Regiei Naţionale a
Pădurilor (RNP) şi cei ai Ministerului Mediului a variantei finale a contractelor privind preluarea
administrării parcurilor naţionale de către RNP. În categoria parcurilor naţionale intră şi Călimanii. Direcţia
Silvică va întocmi în următorii doi ani un plan managerial de administrare a acestui parc, ţinînd cont de
sugestiile autorităţilor locale, ale comunităţilor aflate în vecinătatea parcului, dar mai ales ale specialiştilor
din domeniul protejării ariilor naturale. Pe termen scurt, prioritară este angajarea de personal care să
deservească Parcul Naţional Călimani. Se vor face "selecţii riguroase" astfel încît doar cei pasionaţi de
natură să poată accede în aceste posturi. Şeful Parcului Naţional Călimani, ing. Horia Grozavu, a spus că
structura aflată în administrare ocupă 384,2 ha, pe care se află specii forestiere valoroase, cum ar fi
zîmbrul, unic în România şi rar în Europa. În această zonă a funcţionat pînă în 1997 o exploatare minieră
de sulf care a distrus ecosistemele montane. Pentru reconstrucţia ecologică a zonei sînt necesare 600 de
miliarde de lei. "Există premise ca lucrările să fie executate cu fonduri de la Banca Mondială", a spus
directorul societăţii de minerit "MinBucovina" Vatra Dornei, dl Gheorghe Iordache. Decanul Facultăţii de
Silvicultură a Universităţii "Ştefan cel Mare", prof univ dr Radu Cenuşă, şi-a exprimat speranţa că pentru
reconstrucţia ecologică a zonei vor fi găsite cele mai bune soluţii şi a propus înfiinţarea unui centru
ştiinţific de cercetare interdisciplinar. (I.B.) SURSÂ: Evenimentul zilei, Suceava. 29-05-2004"

-"Un prim pas în reconstrucţia ecologică a fostei exploatări de sulf din Călimani va fi făcut în această
lună, cînd se va face recepţia la terminarea lucrărilor de închidere a galeriilor subterane, prin umplerea
lor. Lucrările de reconstrucţie ecologică a perimetrului minier de la Călimani sînt estimate la 485 de
miliarde de lei vechi, banii urmînd a fi luaţi printr-un credit de la Banca Mondială de către Guvernul
României. Şeful Serviciului Implementări Politici de Mediu din cadru APM, Iluţă Cocriş, a apreciat că
lucrările de închidere şi ecologizare în zona fostei exploatări de sulf vor dura aproximativ 3 ani de la
acordarea finanţării. "Pînă la sfîrşitul acestui an, sperăm să se finalizeze avizarea proiectului, astfel încît
să se înceapă cît mai rapid licitaţia prin care se vor desemna executorii lucrărilor de ecologizare, pentru
ca în trimestrul doi al anului viitor să se poată începe execuţia lucrărilor", a precizat Iluţă Cocriş. (Irina B.)
SURSA : Evenimantul zilei, Suceava, 24-10-2005"

-" Se pune capăt aventurii de aproape 30 de ani a sulfului din munţii Călimani: În acest an, mamutul
poluării sucevene, Exploatarea minieră Călimani, va intra într-un amplu proces de ecologizare > Lucrările
costă 600 miliarde de lei vechi, finanţarea fiind asigurată de Banca Mondială, printr-un credit
guvernamental. După o lungă perioadă de demersuri, în cursul acestui an vor începe primele proceduri
de ecologizare a Exploatării miniere Călimani. În zilele ce vin, în Monitorul Oficial va fi anunţată data
selectării executantului, licitaţia desfăşurându-se sub egida Băncii Mondiale, finanţatorul lucrărilor.
Exploatarea de sulf din Călimani este ultima dintr-un şir de trei mari probleme istorice de mediu din
judeţul Suceava, alături de „bomba chimică” Metadet şi cele 40,2 tone de pesticide de la Direcţia
Fitosanitară Suceava, neutralizate deja. SURSĂ: Evenimentul Zilei, 20.05.2006."

- “Un prim proiect făcut de ITPM Baia Mare pentru ecologizarea zonei urma să fie susţinut din bani de la
Banca Mondială. Proiectul nu a plăcut însă celor de la Banca Mondială, aşa că oferta financiară a căzut.

- "Un nou proiect de ecologizare, de data aceasta pe banii Guvernului român, a fost acceptat de
Consiliului Ştiinţific al Parcului Naţional Călimani, iar licitaţia pentru executarea lui a fost cîştigată de firma
germană Wittfeld. Peste patru ani, rana din Negoiu ar trebui să aibă măcar un pansament, haldele de
steril vor fi fi acoperite cu pămînt bun, iar iazul de decantare ar trebui să fie stabilizat. Volkmar Tippel,
reprezentantul Wittfeld, spune că firma va aduce în zonă doar cîţiva specialişti, iar restul echipei va fi
completat prin angajarea unor oameni din zona Călimanilor. Sursa: Jurnalul Naţional. 05.07.2008”

Consider că una dintre metodele de ecologizare a zonei şi de diminuare a extinderii poluanţilor ar fi

plantarea de conifare, adaptate la condiţii mai mari ale acidităţii solului. Plantarea s-ar putea face în urma
unor eventuale terasări de-a lungul curbelor de nivel, transportându-se în prealabil pământ din zone
neafectate. De asemenea s-ar putea transporta înapoi în carieră sterilul, micşorându-se astfel perimetrul
afectat. Lucrul acesta presupune forţă de muncă imensă, iar motivele ar trebui să fie argumentate şi bine
susţinute. Reconstrucţia eclogică trebuie să respecte o serie de cerinţe, pe care un Parc Naţional le care,
şi ar trebui monitorizată atent de personalul parcului.
De altfel, în “Planul de management al Parcului Naţional Călimani”, în ordinea priorităţilor (de la 1 la 3),
monitorizarea evoluţiei peisajelor degradate prin proiectul minier este semnalat ca prioritate de ordin 2,
monitorizarea poluării: prioritate de ordin 3
Prin intermediul celor trei posturi radio, s-ar putea aduce la cunoştinţă publicului dezastrul produs în
perimetrul afectat de exploatările miniere, s-ar puta realiza emisiuni deschise publicului, prin intermediul
cărora să se promoveze ideea de reconstrucţie ecologică şi să se ceară opinia radioascultătorilor în
legătură cu eventualeor metode de reconstrucţie.
De asemenea, prin intermediul evenimentelor culturale manifestate, sărbătorile locale s-ar putea realiza
acţiuni de conştientizare a dezastrului ecologic, acesta ar fi cel mai bun prilej de mediatizare a pericolelor
din zonele afectate.
Am luat legatura cu domnul Laurenţiu Balint, seful Staţiei Meteo din Calimani şi m-a informat în
legatură cu începera acţiunii de eclogizare în zona perimetrului afectet. Se pare ca firma din Germania ce
a caştigat licitaţia s-a ţinut de treabă si înca de la sfârşitul anului 2008 au început să pună în practică
acţiunile prevăzute în proiect. “Au început lucrările de doi ani, vor darama clădirile dar vor rămane doar
câteva importante, îndreaptă haldele de steril, vor face o staţie de epurare. Pe timp de iarnă lucraile au
fost sistate dar se vor relua curand. Acţiunile vor mai dura doi ani şi sunt efectuate de către o firma din
Germania.”, a declarat şeful Staţiei Meteorologice, Laurenţiu Balint.

In sprijunul demarării lucrărilor de reconstrucţie, am realizet acest blog. ttp://carieradesulf.blogspot.com/

în cadrul caruia oricine este interesat poate analiza dezastrele din fosta zonă miniară, poate avea acces
la mai multe informaţii şi fotografii de la faţa locului şi poate veni cu idei în legatură cu noi metode de
ecologizare. Cu speranţa că lucrările vor ajunge la un bun sfârşit, haideţi să susţinem poiectul de
ecologizre şi să urmarim împreună evoluţia acestei zone !!!