UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

TEZĂ DE DOCTORAT
REZUMAT

Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. Vasile S. CUCU

Doctorand:
Emil PÂRVULESCU

BUCUREŞTI
2009

0
 UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE

TEZĂ DE DOCTORAT

Bazinul hidrografic al Oltului în spaţiul

Carpaţilor Meridionali şi al Subcarpaţilor Getici
– studiu de geografie umană şi economică

Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. Vasile S. CUCU

Doctorand:
Emil PÂRVULESCU

BUCUREŞTI
2009
1
 CUPRINS

INTRODUCERE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4

Capitolul I. CONSIDERAŢII GENERALE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7

1.1. Aspecte teoretice şi metodologice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 7
1.2. Istoricul cercetărilor – stadiul cunoaşterii problemelor de Geografie Umană . . . . . . . . . . 10

Capitolul II. POTENŢIALUL DE UMANIZARE AL

CADRULUI NATURAL . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
2.1. Aşezarea şi limitele fizico-geografice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 15
2.2. Potenţialul de habitat al reliefului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
2.2.1. Caracteristici geologice şi geomorfologice de ansamblu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 25
2.2.2. Treptele de relief şi dezvoltarea habitatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 32
2.2.3. Vulnerabilitatea aşezărilor la riscurile geomorfologice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35
2.3. Influenţa elementelor climatice asupra habitatului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
2.3.1. Potenţialul elementelor caracteristice ale climei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
2.3.2. Hazarde şi riscuri climatice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 49
2.3.3. Adaptarea habitatului la condiţiile climatice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 57
2.4. Resursele de apă şi rolul lor în evoluţia reţelei de aşezări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 59
2.4.1. Potenţialul apelor subterane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 60
2.4.2. Reţeaua hidrografică de suprafaţă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 64
2.4.3. Vulnerabilitatea aşezărilor la riscurile hidrologice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 67
2.5. Condiţiile biopedogeografice şi potenţialul de dezvoltare al aşezărilor omeneşti . . . . . . 71
2.5.1. Potenţialul biogeografic . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71
2.5.2. Rezervaţii naturale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 77
2.5.3. Valorificarea resurselor biopedogeografice în economia tradiţională . . . . . . . . . . . 83

Capitolul III. GEOGRAFIE ISTORICĂ, ETNOGRAFIE ŞI

TOPONIMIE GEOGRAFICĂ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
3.1. Istoricul populării şi permanenţa locuirii spaţiului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 84
3.2. Originea aşezărilor – documente istorice şi toponimice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 90
3.3. Elemente de etnografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 103

Capitolul IV. PARTICULARITĂŢI GEODEMOGRAFICE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109

4.1. Evoluţia numerică a populaţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 109
4.2. Densitatea populaţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 115
4.3. Dinamica populaţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 119
4.3.1. Evoluţia, frecvenţa şi intensitatea variabilelor mişcării naturale . . . . . . . . . . . . . . . 119
4.3.2. Volumul şi intensitatea mişcării migratorii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 129
4.3.3. Tipuri de dinamică a populaţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133
4.4. Structuri geodemografice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136
4.4.1. Structura etno-culturală a populaţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 136
4.4.2. Structura populaţiei pe grupe de vârste şi sexe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 138
4.4.2.1. Structura pe grupele majore de vârstă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 139
4.4.2.2. Tipuri de piramide ale structurii pe grupe de vârste şi sexe . . . . . . . . . . . . 142
4.4.2.3. Structura populaţiei pe sexe . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145
4.4.2.4. Indicele de îmbătrânire a populaţiei şi rata de dependenţă demografică . . . 147
4.4.2.5. Tipuri de structuri demografice pe grupe de vârste . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 149
2
 4.4.3. Structura socio-economică a populaţiei . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 151
4.4.3.1. Distribuţia populaţiei active pe sectoare de activitate . . . . . . . . . . . . . . . . . 152
4.4.3.2. Rata şomajului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 159
4.4.3.3. Gradul de dependenţă economică şi de înnoire a forţei de muncă . . . . . . . 161

Capitolul V. ACTIVITĂŢILE ECONOMICE – EVOLUŢIE,

PREZENT, PERSPECTIVE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 164
5.1. Activităţile agricole . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 164
5.1.1. Premise ale dezvoltării agriculturii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 164
5.1.2. Modul de utilizare a terenurilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 168
5.1.3. Structura fondului funciar şi producţia agricolă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 169
5.2. Resursele naturale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 177
5.2.1. Resursele de subsol . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 177
5.2.2. Terenurile forestiere şi utilizarea lor economică . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 180
5.3. Activităţile industriale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 181
5.3.1. Meşteşugurile – germeni ai activităţii industriale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 182
5.3.2. Industrializarea şi profilul industrial în perioada contemporană . . . . . . . . . . . . . . . 192
5.3.3. Activităţile industriale şi calitatea mediului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 201
5.4. Impactul căilor de comunicaţie şi al schimburilor comerciale asupra aşezărilor omeneşti 206
5.4.1. Caracterul istoric al căilor de comunicaţie şi schimburilor comerciale . . . . . . . . . . 207
5.4.2. Dimensiunea socio-economică a circulaţiei în perioada contemporană . . . . . . . . . . 211
5.5. Potenţialul turistic şi posibilităţile de valorificare turistică a spaţiului . . . . . . . . . . . . . . . 214
5.5.1. Resursele turistice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 216
5.5.2. Activităţile turistice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 247
5.5.3. Strategii de dezvoltare a turismului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 254

Capitolul VI. PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE

REŢELEI DE AŞEZĂRI . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 264
6.1. Aşezările rurale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 264
6.1.1. Tipologia morfostructurală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 265
6.1.2. Tipologia funcţională . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 273
6.1.3. Nivelul de echipare tehnico-edilitară a spaţiului rural . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 280
6.2. Aşezările urbane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 283
6.2.1. Tipuri funcţionale de aşezări urbane . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 285
6.2.2. Ecosistemul urban Râmnicu Vâlcea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 291
6.3. Analiza geografică a infrastructurii socio-culturale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 295
6.3.1. Gospodăria, locuinţa şi calitatea locuirii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 296
6.3.2. Sistemul sanitar şi calitatea serviciilor sanitare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 300
6.3.3. Nivelul de şcolarizare şi calitatea procesului educativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 304

Capitolul VII. STRATEGII DE DEZVOLTARE DURABILĂ . . . . . . . . . . . . . . . . 310

7.1. Conceptul şi problematica dezvoltării durabile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 310
7.2. Elementele de analiză SWOT – baza de fundamentare ştiinţifică a
strategiilor de dezvoltare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 317
7.3. Proiecte şi programe de dezvoltare durabilă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 321
7.3.1. Priorităţi strategice privind dezvoltarea durabilă a aşezărilor urbane . . . . . . . . . . . 322
7.3.2. Proiecte de dezvoltare durabilă a localităţilor rurale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 332

CONCLUZII . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 338

BIBLIOGRAFIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 342

3
 INTRODUCERE

Lucrarea de faţă se înscrie într-o serie mai largă de lucrări cu caracter regional, consacrate unor
spaţii social-economice şi culturale, cu o anumită reprezentativitate în ansamblu teritorial naţional.
Altfel spus, Bazinul hidrografic al Oltului în spaţiul Carpaţilor Meridionali şi al Subcarpaţilor
Getici – studiu de geografie umană şi economică, reprezintă o lucrare care se suprapune peste un
spaţiu cu vechi semnificaţii spirituale, simbolice şi de civilizaţie, constituie o împlinire binevenită
pentru cerinţele teoretice şi practice exprimate frecvent în domeniul geografiei umane regionale din
ţara noastră. În ansamblu, s-a dorit realizarea unui studiu de analiză şi sinteză de anvergură care, prin
conţinut, structură, metode şi procedee utilizate să contribuie nu doar la clarificarea numeroaselor
aspecte de geografie umană specifice acestui spaţiu, dar şi la aducerea unor elemente de noutate.
Astfel, lucrarea propusă ca teză de doctorat se remarcă prin demersul metodologic, clar şi nuanţat,
prin rigoarea utilizării şi interpretării conceptelor esenţiale pentru acest tip de abordare, prin modul
închegat de structurare a etapelor de analiză, prin profunzimea şi legitimitatea concluziilor la care se
ajunge.
Studiul de faţă răspunde necesităţii cunoaşterii în detaliu a mecanismelor care au dus la
configurarea în forma lor actuală a reţelei de aşezări, cu cele două componente ale sale, vatra şi moşia,
cât şi a componentelor sale funcţionale, a celor demografice şi social – culturale. Printre problemele
supuse investigaţiei amintim: direcţiile de umanizare a peisajului geografic, specificul geografic şi
etnografic al populaţiei şi aşezărilor, reconstituirea istorică a reţelei de aşezări şi tendinţele ei de
dezvoltare în viitor. În acest scop, lucrarea urmăreşte punerea în evidenţă a formelor, organizării şi
evoluţiei entităţilor care structurează spaţiul, prin prisma unei triple modalităţi de abordare –
structurală, dinamică şi funcţională. Această triplă dimensiune a demersului întreprins, întregită prin
problematica studiului dimensiunii spaţiale a comportamentului social, deschide calea către o analiză
exhaustivă a potenţialului de dezvoltare a aşezărilor umane, în condiţiile parcurgerii dificilei perioade
de tranziţie către economia de piaţă.
Analiza potenţialului uman şi economic actual reprezintă partea cea mai consistentă a lucrării.
Printre direcţiile de cercetare întreprinse subliniem: evoluţia etapizată a numărului de locuitori şi
evidenţierea tendinţelor actuale, stabilirea tipurilor de evoluţie demografică rezultate din analiza
comparativă a dinamicii populaţiei la nivel de aşezare, restructurarea economică şi efectele acesteia în
evoluţia habitatului etc. Acest demers este însoţit de o interpretare laborioasă a seriilor de date
4
statistice, calcularea şi transpunerea în numeroase materiale cartografice a unor indicatori specifici
(între care: indicele de vitalitate, potenţialul demografic, indicele de îmbătrânire a populaţiei, rata de
dependenţă demografică, raportul de masculinitate, rata şomajului, rata de activitate, gradul de
dependenţă economică etc).
O notă de originalitate a prezentului studiu este dată de încercarea de creionare a perspectivelor
dezvoltării economice şi sociale în spaţiul analizat. În acest scop, s-a încercat identificarea şi punerea
în valoare a tuturor resurselor locale care să permită obţinerea unei eficienţe economico-sociale
maxime, de lungă durată, prin stabilirea raportului dintre factorii şi componentele principale cu
obiectivele dorite, precum şi raportul optim dintre potenţialul de producţie şi tipul de exploatare a
spaţiului.
Pentru întreg suportul metodologic acordat, cumulat cu larga disponibilitate de a-mi împărtăşi
din experienţa ştiinţifică a domniei sale, doresc să exprim întreaga mea recunoştinţă faţă de domnul
prof. univ. dr. Vasile S. Cucu, sub îndrumarea căruia a fost realizată prezenta lucrare. Fără acest
sprijin conţinutul lucrării ar fi fost unul rigid, standardizat, urmând tipare clasice. Profesionalismul şi
experienţa didactică ale îndrumătorului au evitat aceste neajunsuri, dând suflet unui studiu care
constituie o bază solidă de plecare pe drumul cercetării geografice. Totodată aş dori să exprim aici
recunoştinţa mea tuturor acelor oameni care, prin competenţa, prietenia şi generozitatea lor, au
contribuit, într-un fel sau altul, la concretizarea studiului de faţă. Nu în ultimul rând, vreau să exprim
deschiderea şi respectul meu, tuturor acelora care vor formula observaţii şi eventuale sugestii pentru
îmbogăţirea conţinutului acestui studiu.

Capitolul I. CONSIDERAŢII GENERALE

1.1. ASPECTE TEORETICE ŞI METODOLOGICE

Datorită dimensiunilor oarecum modeste ale unităţii geografice alese pentru analiză, tema
studiului de geografie umană realizat la nivelul bazinului hidrografic al Oltului în spaţiul Carpaţilor
Meridionali şi al Subcarpaţilor Getici pare, la prima vedere, a nu fi prea generoasă. Acest neajuns a
fost compensat, însă, printr-o dorinţă susţinută de aprofundare care să conducă la înţelegerea
fenomenelor în totalitatea lor şi la evidenţierea noutăţilor apărute în structura demografică şi
economică a regiunii.
Obiectivul principal al studiului l-a constituit reliefarea caracteristicilor populaţiei, aşezărilor şi
economiei, a peisajului geografic actual, a potenţialului său natural şi a formelor de valorificare a
resurselor umane şi materiale, de organizare a spaţiului geografic. Principalele direcţii ce au stat la
baza acestui studiu complex au vizat descoperirea conexiunilor între fenomenele economice şi
suportul fizico-geografic, evidenţierea oportună a factorilor social - istorici asupra dinamicii şi
caracteristicilor populaţiei, aşezărilor şi activităţilor economice.
5
 Din punct de vedere metodologic, în realizarea lucrării de faţă s-a urmărit utilizarea
unor mijloace şi tehnici cât mai variate, atât tradiţionale, cât şi moderne, care să surprindă
complexitatea fenomenelor geodemografice, precum şi dinamica lor în timp. Dintre metodele
tradiţionale, amintim descrierea geografică, observaţia, metoda comparaţiei, analiza şi
sinteza, metoda inductivă şi metoda deductivă, metoda cartografică. Cu ajutorul mijloacelor
şi metodelor moderne, s-a putut realiza o evaluare calitativă şi cantitativă a potenţialului
geodemografic al aşezărilor din zonă, pe baza prelucrării statistico-matematice a datelor
referitoare la capitalul uman.
În concluzie, prezenta lucrare constituie o analiză de cabinet şi de teren a unui
teritoriu limitat care cuprinde toţi factorii fizici şi economico-geografici, toată această
metodologie de observaţie indirectă corelată în mod direct cu realitatea din teren, în contextul
căreia s-au efectuat o serie de cuantificări, vizând o suită de elemente şi componente
geografice.

1.2. ISTORICUL CERCETĂRILOR. STADIUL CUNOAŞTERII

PROBLEMELOR DE GEOGRAFIE UMANĂ

Bazinul hidrografic al Oltului în cuprinsul Carpaţilor Meridionali şi al Subcarpaţilor

Getici a fost abordat în puţine studii, cele mai multe referinţe fiind în cadrul studiilor de mai
mare ansamblu sau a lucrărilor ce tratează doar „părţi” din acesta. Dată fiind poziţia sa
strategică, oarecum de-a lungul drumului care lega prin intermediul Văii Oltului, Ţara
Românească de Ardeal, regiunea a fost permanent în atenţia cercetătorilor, îndeosebi a
istoricilor şi, secundar, a altor categorii de cercetători: geologi, geografi, biologi, sociologi
etc. Un rol deosebit în prezentarea pe criterii pur descriptive sau ştiinţifice a zonei l-au avut
numeroşii oameni de cultură care, din respect faţă de locurile natale, au iniţiat diferite studii
referitoare atât la oraşul Râmnicu Vâlcea, cât şi la întreg arealul geografic în care se înscrie
acesta. Primele însemnări despre regiunea analizată le întâlnim în Diploma regelui Bella al
IV-lea al Ungariei în care se menţionează că acest ţinut se afla la periferia zonei de exercitare
a autorităţii hunilor, nefiind astfel sub o stăpânire efectivă mongolă, arealul făcând parte din
cnezatele lui Farcaş şi Litovoi la acea vreme.
În sfera geografiei este caracteristic un anumit echilibru între studiile consacrate
cadrului natural şi cele care au vizat probleme de geografie umană. Încă din primii ani ai
secolului XX, Emm. de Martonne şi G. Munteanu-Murgoci au arătat că Depresiunea Horezu

6
reprezintă ultimul şi cel mai estic compartiment al Depresiunii Subcarpatice Oltene, de
origine tectonică, prelungită pe la baza muntelui, neîntrerupt, de la vest de Motru până
imediat la est de Bistriţa Vâlcii. Printre studii geografice cu caracter mai larg se numără
lucrările apărute la începutul secolului al XX-lea, ce conţin informaţii valoroase asupra
populaţiei şi aşezărilor regiunii: „O fază în popularea Ţărilor Româneşti”, George Vâlsan,
1912; „Récherches sur la distribution géographique de la population en Valachie”, Emm. de
Martonne, 1912; „Le village roumain subcarpatique”, N. Popp, 1933. Ion Conea tratează
probleme de geografie a aşezărilor omeneşti, în care evidenţiază caracteristicile satelor,
cauzele şi condiţiile care au determinat apariţia aşezărilor aici, în lucrări speciale sau în
cadrul celor de geografie regională precum: „Aşezările omeneşti în depresiunea subcarpatică
olteană”, „Pe urmele descălecatului din sud. Satele de ungureni din Oltenia subcarpatică”.
Acestor studii le-a urmat o serie de lucrări apărute între anii ’60-70, între care amintim: Bugă,
D. (1969), Repartiţia geografică a aşezărilor omeneşti dintre Carpaţi şi Dunăre (Ţara
Românească) la jumătatea secolului XIX; Bugă, D. (1969), Consideraţii geografice privind
vatra şi moşia aşezărilor din Oltenia; Conea, I., Bugă, D. (1969), Aşezările de înălţime din
Carpaţii Meridionali; Posea, Gr. (1977), Consideraţii privind rolul depresiunilor carpatice şi
colinare şi al reţelei de văi în viaţa şi permanenţa poporului român; Rădulescu, N., Al. (1969),
Satul liniar din Oltenia şi problemele lui de sistematizare; Toşa-Turdeanu, Ana (1969),
Consideraţii geografice privind satele din Oltenia în secolul al XVIII-lea, în lumina
documentelor cartografice şi istorice.
Un loc privilegiat îl ocupă studiile complexe din sfera geografiei umane. Promotor al
acestei ramuri a geografiei, prof. univ. dr. Vasile S. Cucu a deschis noi direcţii ale dezvoltării
geografiei umane şi a aşezărilor omeneşti, elaborând o adevărată operă în domeniu, ce
cuprinde valoroase lucrări prin care au fost evidenţiate domeniile de cercetare ale geografiei
populaţiei şi aşezărilor omeneşti, locuinţele şi aşezările în peisajul românesc, problemele
legate de sistematizarea teritoriului şi a localităţilor din România, tipologia şi ecologia
aşezărilor omeneşti etc. În ultimul deceniu se afirmă unele lucrări de referinţă pentru perioada
pe care o traversăm, în concordanţă cu cercetările internaţionale în domeniu, rezultat al
muncii susţinute a unei generaţii de cercetători geografi ce au consolidat fundamentul
geografiei umane în pragul noului mileniu. Particularităţile spaţiului subcarpatic, sub aspectul
evoluţiei populaţiei şi aşezărilor umane, au constituit obiectul unor cercetări mai recente, ale
căror rezultate au fost publicate în reviste de specialitate sau în monografii: Aşezările rurale
în Subcarpaţii româneşti (V. Cucu, Melinda Cândea, Daniela Nancu, 1987); Fenomenul
7
urban în Subcarpaţii româneşti (V. Cucu, Melinda Cândea, Daniela Nancu, 1987); Vaideeni.
Istoria pământului natal, A. Toma-Băncescu, 1986; Istoria Horezului, C. Tamaş, 1995;
Polovragi, N. Simionescu, 2001. În ansamblul lucrărilor care s-au constituit ca bază în analiza
dezvoltării comunităţilor umane în perioada contemporană, un loc aparte îl ocupă studiile
efectuate de cercetătorii Institutului de Economie Agrară al Academiei Române: Maria Fulea,
Florica Bordânc, Violeta Florian, Dinu Gavrilescu, Aurelia Sârbu etc. Acest colectiv
elaborează lucrări de referinţă pentru cunoaşterea perioadei pe care o traversează comunităţile
rurale, între acestea amintind: „Restructurarea agriculturii şi tranziţia rurală în România”;
„Satul românesc contemporan”; „De la sărăcie la dezvoltare rurală”; „Economie rurală
locală”. Literatura geografică din domeniul turismului cuprinde ghiduri ale judeţelor, apărute
la editura Sport-Turism care conţin informaţii turistice descriptive, analizând potenţialul
turistic. Exemple de lucrări în domeniul turismului sunt: Turismul şi calitatea vieţii, Gh.,
Barbu, 1980; Amenajarea turistică a teritoriului, R. Minciu, 1995; Amenajări turistice, G.
Erdeli, A. Gheorghilaş, 2006; Potenţialul turistic al României, G. Erdeli, I. Istrate, 1996;
România. Potenţial turistic şi turism, G. Erdeli, Melinda Cândea, T. Simion, 2000.
Deosebit de utile în completarea documentării geografice, materialele cartografice au
reprezentat un instrument de lucru intens folosit, de la cele mai vechi hărţi, majoritatea
elaborate în secolele XVIII – XIX, până la hărţile topografice actuale, mult mai precise şi mai
detaliate. Dintre sursele cartografice moderne utilizate pot fi amintite: Hărţile topografice la
scara 1 : 25 000 şi la scara 1 : 50 000, Harta geologică a României la scara 1:200 000, Harta
biogeografică, Harta solurilor etc.

Capitolul II. POTENŢIALUL DE UMANIZARE AL

CADRULUI NATURAL

2.1. AŞEZAREA ŞI LIMITELE FIZICO – GEOGRAFICE

Spaţiul nostru de analiză este intersectat de două coordonate matematice de referinţă

comune şi municipiului Râmnicu Vâlcea, cel mai important centru urban din zona de studiu,
respectiv intersecţia paralelei de 450 07` latitudine nordică cu meridianul de 240 22`
longitudine estică. Traversarea acestui spaţiu de către paralela de 450 latitudine nordică are o
conotaţie geografică, în sensul că plasează zona noastră de studiu la jumătatea distanţei dintre
Polul Nord şi Ecuator, în mijlocul zonei temperate, ceea ce are implicaţii asupra întregului
complex de elemente naturale şi a interacţiunilor dintre ele. În limitele acestei suprafeţe, se
evidenţiază mai multe trepte de relief, fiecare cu aspecte specifice, de la treapta montană în
8
 nordul bazinului – respectiv ansamblul munţilor din grupele Făgăraș și Parângului, la treapta
dealurilor subcarpatice – respectiv Subcarpaţii Vâlcii spre sud. O caracteristică proprie limitei
Carpaţi - Subcarpaţi o constituie întrepătrunderea şi suprapunerea elementelor geografice în
arealele de contact. Astfel, culoarul Oltului şi depresiunile marginale permit o clară
întrepătrundere de-a lungul lor a elementelor celor două unităţi majore de relief. E
semnificativ contactul cristalinului carpatic cu sedimentarul Subcarpaţilor care determină
celelalte componente ale peisajului: resurse naturale, habitat şi activităţi economice (Valeria
Velcea, 1987).
De-a lungul unităţii noastre de analiză, limitele spaţiului carpatic înregistrează unele
diferenţieri, astfel:

 Între Topolog şi Olt , înălţimile de peste 800 – 1000 de metri, aflate deasupra altitudinilor
obişnuite ale dealurilor subcarpatice (Chianţ, 1049 m ; Dealul Fetei Mari, 1067 m), pot fi
numite „Muscelele Oltului”, asemănătoare cu „Muscelele Argeşului” de la est de Topolog .
Lărgirea de la Sălătruc, sculptată la ieşirea Topologului din munte arată că aici se află limita
dintre munte şi muscelele de la sud pentru că aici se încheie şirul micilor depresiuni care
indică trecerea dintre munte şi muscele.
 Între Olt şi valea Olăneşti, contactul munţi – Subcarpaţi este marcat din nou de mici
depresiuni de eroziune diferenţială la ieşirea din munte a văilor Stupina (Călimăneşti),
Muereasca (Şuta) şi Olăneşti (Băile Olăneşti).
 Între văile Olăneşti şi Costeşti, sudura dintre treapta montană joasă şi cea a dealurilor
subcarpatice este foarte strânsă.
 Între văile Costeşti şi Bistriţa contactul se insinuează pe sub abruptul calcaros al Builei şi
Arnotei, cu relief carstic reprezentativ: abrupturi, chei, peşteri.
 La vest de Bistriţa situaţia se modifică. Contactul dintre cele două unităţi este mult mai
evident. La nord sunt Munţii Căpăţânii, alcătuiţi din roci cristaline şi calcare mezozoice şi
neozoice, cu o margine sudică abruptă, diferenţa de nivel fiind de sute de metri. Sub aceştia
se întind depresiuni de natură structurală, cu dimensiuni diferite.
Spre piemontul de la sud limita Subcarpaţilor nu e atât de precisă pe cât este cuesta
care delimitează spre nord cuvertura de pietrişuri piemontane. Chiar dacǎ între interfluviile
dintre Luncavăţ şi Topolog se mai întâlnesc depozite din cuvertura piemontanǎ, aspectele
reliefului, peisajul şi gradul lui de umanizare, utilizarea terenurilor oferă suficiente argumente
pentru a menţine limita Subcarpaţilor de-a lungul Luncavăţului, de la Popeşti până la Olt,

9
apoi spre est pe valea Topologului. Latura de sud de la contactul cu piemontul relict este
formată din dealuri înscrise pe formaţiuni sarmatice (din flancul sudic al Măgurii Slătioara),
pliocene şi cuaternare cu structurǎ monoclinalǎ, ceea ce face ca dispunerea rocilor în benzi
orientale pe direcţia vest-est să fie subliniată de succesiunea aliniamentelor de creste în unghi.
Climatic, suprafaţa de studiu se situează la interferenţa a două etaje climatice, cel de
deal şi cel de munte. Din punct de vedere floristic încadrăm regiunea în provincia dacică,
subprovincia banato-getică, în zona de trecere de la pădurile specifice dealurilor înalte (fag,
gorun, carpen), la pădurea de răşinoase, răspândită pe versanţi şi pe interfluviile joase ce nu
depăşesc limita superioară a pădurii. Solurile caracteristice sunt podzolurile argilo-iluviale şi
brune podzolite, cu fertilitate scăzută, favorabile dezvoltării fâneţelor, livezilor cu pomi
fructiferi şi pădurilor.
Delimitarea pe criterii uman - geografice a bazinului Oltului în cuprinsul Carpaţilor
Meridionali şi Subcarpaţilor Getici implică mici diferenţieri faţă de limitele naturale,
suprapunerea între limitele naturale şi cele economice fiind o coincidenţă destul de rară.
Pornind de la considerentul că realităţile uman - geografice sunt legate de componentele
esenţiale ale unei aşezări (populaţie, vatră, spaţiu economic), mare parte a proceselor şi
fenomenelor au fost analizate la nivelul spaţiului delimitat pe criteriul administrativ, urmărind
limitele administrative ale localităţilor urbane şi rurale. De altfel, diferenţierile între cele două
limite sunt relativ mici, cele 48 de comune însumând 298 de sate, iar în perimetrul delimitat
pe criteriul trasării limitei pe cumpăna de ape (limita naturală) sunt cuprinse în total 278 de
sate.
În prezent, în cuprinsul zonei noastre de analiză sunt prezente 9 centre urbane şi 48
comune. Dintre oraşe, se detaşează municipiul Râmnicu Vâlcea, încadrat la nivel naţional în
categoria oraşelor mari, având o populaţie de peste 100 000 locuitori. Fără excepţie, celelalte
opt oraşe sunt încadrate în categoria oraşelor mici (cu o populaţie < 10 000 locuitori),
respectiv: Brezoi, Băile Govora, Băile Olăneşti, Călimăneşti, Horezu, Ocnele Mari, precum şi
alte două centre recent declarate oraşe (legea nr. 410/17.10.2003), Băbeni şi Berbeşti. O notă
caracteristică este dată de faptul că multe dintre comunele care compun perimetrul nostru de
analiză cuprind un număr foarte mare de sate. În acest sens putem exemplifica următoarele
comune: Mihăeşti (13 sate), Goleşti (11 sate), Nicolae Bălcescu (16 sate, din care 11 cuprinse
în perimetrul de studiu).

10
Tabel 1. Numărul unităţilor administrativ teritoriale

LOCALITATEA Nr. localităţi LOCALITATEA Nr. localităţi

Oraşul / Comuna componente / sate Comuna componente / sate
1. Mun. Râmnicu Vâlcea 13 30. Mǎldǎreşti 4
2. Or. Băbeni 6 31. Mihăeşti 13
3. Or. Bǎile Govora 3 32. Milcoiu 6
4. Or. Bǎile Olǎneşti 8 33. Mueresca 8
5. Or. Berbeşti 5 (4)* 34. Nicolae Bălcescu 16 (11)*
6. Or. Brezoi 8 35. Oteşani 5
7. Or. Cǎlimǎneşti 6 36. Pǎuşeşti 8
8. Or. Horezu 6 37. Pǎuşeşti Mǎglaşi 6
9. Or. Ocnele Mari 8 38. Perişani 8
10. Alimpeşti 5 39. Pietrari 2
11. Alunu 7 40. Poenari 4
12. Bǎrbǎteşti 4 41. Polovragi 2
13. Berislǎveşti 7 42. Popeşti 7
14. Boişoara 3 43. Racoviţa 7
15. Budeşti 8 44. Runcu 7
16. Bujoreni 7 45. Sǎlǎtrucel 4
17. Buneşti 6 46. Sălătrucu 2
18. Câineni 6 47.Slǎtioara 6
19. Cepari 8 48. Stoeneşti 13
20. Cernişoara 7 (4)* 49. Stroeşti 5
21. Ciofrângeni 5 (4)* 50. Şirineasa 5 (2)*
22. Copăceni 6 (2)* 51. Şuici 6 (5)*
23. Costeşti 4 52. Tigveni 8 (6)*
24. Dǎeşti 4 53. Titeşti 3
25. Frânceşti 9 54. Tomşani 8
26. Galicea 9 (8)* 55. Vaideeni 5
27. Goleşti 11 56. Vlǎdeşti 5
28. Malaia 3 57. Voineasa 3
29. Mateeşti 3
(x)* - numărul de sate din totalul celor care compun comuna
care se găsesc în perimetrul de analiză

municipii 1
oraşe 8
comune 48
TOTAL
Localităţi componente / oraşe 63
Total sate 298
Sate cuprinse în perimetrul de studiu 278

11
 2.2. POTENŢIALUL DE HABITAT AL RELIEFULUI

2.2.1. Caracteristici geologice şi geomorfologice de ansamblu

Relieful constituie elementul care condiţionează ceilalţi factori fizico – geografici,
dispunerea în trepte a reliefului impunând o zonare altimetrică a celorlalţi factori: climatici,
pedologici etc.
Complexitatea reliefului este dată de succesiunea pe direcţie nord-sud a marilor
unităţi de relief: Munţii Făgăraş – Cozia, pe stânga Oltului şi Munţii Lotrului – Căpăţânii pe
dreapta Oltului, între care se dezvoltă zona de defileu a Oltului şi depresiunea intramontană
Ţara Loviştei, iar la sud de acest aliniament montan, dealurile şi depresiunile din cuprinsul
Subcarpaţilor Vâlcii. (vezi fig 4.)

Fig. 4. Unităţile majore de relief

Depresiunea Loviştei1, într-o zonă de dreptunghi bine conturat, este străjuitǎ de munţii
Făgăraşului şi Coziei, spre est, de munţii Cǎpǎţânii şi Lotrului în vest, Depresiunea Loviştei
apare ca o cuvetǎ între munţi, extinsă pe o suprafaţǎ de aproximativ 200 km2 . Imaginea
acestei subunităţi naturale este magistral înfăţişată de Ion Conea care o defineşte ca pe „o
1
Este o zonǎ bine individualizatǎ, remarcatǎ în literatura geograficǎ de Emm. de Martonne care sublinia: „Nous
avons deja …..cette zone deprimée qui s’etend à l’est de l’Oltu, jusque vers Titeşti . C’est vraiment, à tous les
points de vue, une petite region à part. Les pluies y sont relativement moins abondants que sur le versant
exposé au sud ; la végétation y est celle des collines et des…inférieures de la montagnes ; la forêt a été en
grande partie defrishée…” (Emm. de Martonne, Recherches sur l’evolution des Alpes de Transilvanie, 1902, p.
21-22).
12
lume aparte – pǎrând a fi un fragment din regiunea colinelor , transpus în inima munţilor.
Aproape 40 de sate stau risipite în lung şi latul ei, în timp ce munţii înconjurători sunt cu
desăvârşire lipsiţi de aşezări permanente”2. Fizico-geografic, Depresiunea Loviştei se
desfăşoară pe direcţia est-vest, pe o distanţǎ de 45 km de la Mlăceni (satul cel mai estic al
Loviştei) până la Voineasa, într-un culoar longitudinal tectonic care desparte Meridionalii în
douǎ şiruri de munţi. În cuprinsul depresiunii se disting douǎ mari trepte, respectiv vatra
depresiunii, o zonǎ mai joasǎ, intens populatǎ datoritǎ existenţei unor lărgiri locale
considerabile cum sunt cele de la Câineni – Grebleşti sau Racoviţa - Cornet pe Olt, Voineasa
şi Malaia pe Lotru sau Brezoi de la confluenţa Lotrului cu Oltul. Depresiunea Titeşti Brezoi
este încadrată între culmile muntoase ale munţilor Cozia în sud-est, Lotrului la nord şi
Căpăţânii la sud. Aceasta a luat naştere în urma a două evenimente geologice distincte: o
prăbuşire a locului unde se află acum localitatea Brezoi şi o înălţare a Coziei. Are o altitudine
medie de 340 m iar limita dintre depresiune şi Munţii Capăţânii apare ca o denivelare de 500-
600 m.

Defileul Oltului constituie o altǎ unitate fizico-geograficǎ, bine individualizatǎ în

legăturile sale cu Depresiunea Loviştei şi spaţiul montan limitrof. În partea nordicǎ se
individualizează zona de defileu Boiţa – Câineni. Este o străpungere pe distanţa de 17 km a
culmilor Făgăraşului şi Lotrului. Urmează cursul cu bazinete depresionare până la confluenţa
cu Lotrul, de unde intră în defileul Cozia, prelungit pe o distanţǎ de 16 km, până în zona
Turnu. Este zona cea mai pitoreascǎ prin străpungerea Munţilor Cozia şi a extremităţii vestice
a Munţilor Cǎpăţânii. Dinspre crestele înalte ale extremităţii vestice a Munţilor Fǎgǎraş, Oltul
primeşte Topologul care străbate 84 km şi constituie totodată limita esticǎ a regiunii studiate.

Zona montană este formatǎ din Munţii Lotrului, Latoriţei şi Cǎpǎţânii pe partea dreaptǎ
a Oltului şi Fǎgǎraş, Cozia pe partea stângǎ. Unitatea Făgăraşului se înscrie ca structură în
cadrul arcului carpatic, fiind formată dintr-o creastă principală dezvoltată de la vest către est
pe cca. 70 km, cu flancul nordic scurt şi abrupt (creste secundare de 8-12 km), spre judeţele
Sibiu şi Braşov, cu cel sudic prelung (creste secundare ce depăşesc 20 km) şi străjuit de
culmi individualizate, spre judeţul Argeş. Interfluviul nordic unitar este urmat către sud de
masive izolate, Cozia şi Frunţi. Munţii Lotrului se desfăşoara între Vf. Sterpu (2142 m) la
vest şi Culmea Câinenilor la est. Culmea principală are aspect de platou neted la altitudini de
peste 2000 m, din ea desprinzând-se culmi secundare netezite, din ce în ce mai joase până la

2
Ion Conea, Ţara Loviştei, Geografie istoricǎ, Bucureşti, 1935, pag. 12.
13
ultima treaptă de 700-800 m ce coboară spre Valea Lotrului şi se termină cu un abrupt
puternic spre Olt. Munţii Căpăţânii se desfăşoară de la vest spre est între Pârâul Suhăroasa,
afluent al Lotrului şi Olt. Din axa principală a Culmii Căpăţânii coboară către Valea Lotrului
culmi scurte, prăpăstioase, cu versanţi abrupţi, greu accesibili, cum sunt : Gruiul Suhăroasa,
Culmea Plaiul lui Stan, din care se ramifică Gruiul Heleşteului şi Gruiul cel Rău pe stânga
Văii lui Stan şi pe dreapta Gruiul Neamţului, Culmea Satului din care se desprinde Culmea
Mesteacănului pe stânga şi Gruiul Vultureasa, Gruiul Mircii, Culmea Pleaşa Brezoiului.
Masivul Vânturariţa - Buila se întinde de la vest de Cheile Bistriţei şi până la est de Cheile
Olăneştilor. Legătura cu Munţii Căpăţânii este făcută prin Plaiul Netedu (interfluviul dintre
râurile Bistriţa şi Costeşti), Plaiul Lespezi (interfluviul dintre râurile Costeşti şi Cheia) şi
Plaiul Hădărău (interfluviul dintre râurile Cheia şi Olăneşti). Creasta Vânturariţa - Buila are o
extindere spaţială de tip liniar, cu o lungime de circa 16 km şi o lăţime cuprinsă între 0,5 şi
2,5 km (extinderea calcarelor jurasice). Munţii Cozia - subdiviziune a grupei montane
Făgăraş se întind între pârâul Lotrişor şi pârâul Văratica afluenţi ai râului Olt şi formează
limita spre comuna Sălătrucel în SE. Relieful pe ansamblu pune în evidenţă un bloc montan
de altitudine medie încadrat de versanţi abrupţi. Altitudinea maximă în acest sector se află în
Vf. Cozia (1668).

Subcarpaţii constituie o componentǎ esenţialǎ în contextul bazinului hidrografic al

Oltului. Un şirag de formaţiuni subcarpatice se desfăşoară de la vest de Topolog şi estul
Luncavǎţului. Sunt formaţiuni bine individualizate, cu caractere specifice care le deosebesc
de formaţiunile vecine ale Muscelelor Argeşului. Specificitatea este datǎ de poziţia axialǎ a
Oltului, care influenţează atât liniile principale ale reliefului, cât şi reţeaua hidrograficǎ
majorǎ. Interfluviile dintre Topolog şi Cerna pornind din marginea muntelui, parcă anume se
arcuiesc spre a se termina în Culoarul Oltului3. Depresiunile care limitează spaţiul montan al
zonei studiate se ţin lanţ de la Horezu, Bǎile Olǎneşti, Cǎlimǎneşti pânǎ la Berislǎveşti şi
Sǎlǎtrucu. Limita între aceste formaţiuni este bine conturatǎ atât morfologic, cât şi prin
specificul activităţilor antropice. Mai puţin precisǎ este limita dintre depresiunile subcarpatice
şi Piemontul Getic din sud. Depresiunea Horezu alcătuieşte un areal comun cu Depresiunea
Polovragi şi cu Depresiunea Novaci, fiind situată la nivelul zonei de înmănunchere a cutelor
subcarpatice din cadrul Subcarpaţilor Vâlcii. Relieful depresiunilor subcarpatice este format
în general din lunci şi terase. Versanţii înconjurători au pante line, cei însoriţi fiind favorabili

3
*** Geografia României, IV, Regiunile pericarpatice, Editura Academiei 1992, pag. 250
14
practicării pomiculturii şi viticulturii. Aceste condiţii naturale favorabile de timpuriu fixării
populaţiei în regiune, au condus la extinderea suprafețelor cultivate şi a păşunilor. Accesul la
bogăţiile solului şi subsolului, precum şi legăturile cu două zone diferite din punct de vedere
al resurselor, dar complementare (muntele cu păşunile şi câmpia cu diferite culturi)
completează cadrul natural favorabil locuirii.

2.2.2. Treptele de relief şi dezvoltarea habitatului

Conform hărții hipsometrice (vezi fig 5.), relieful din cuprinsul dealurilor şi
depresiunilor subcarpatice, precum şi zona montană din vecinătatea nordică este dispus în
mai multe trepte şi anume: o primă treaptă cu altitudini de 300 – 500 m, reprezentată de vatra
depresiunilor (altitudine medie de 500 m); a doua treaptă corespunde cu înălţimile între 500 –
700 m.; a treia treaptă cuprinsă între 700 – 1 000 m; îi corespund înălţimile uneori ce domină
depresiunile subcarpatice; a patra treaptă cuprinde munţii de înălţime mijlocie ce se desprind
ca nişte contraforturi prelungi din zona montană. Ei poartă numele de plaiuri deoarece
vârfurile au fost despădurite devenind poieni frumoase. Altitudinile sunt cuprinse între 1100
m şi 1 500 m.; a cincea şi ultima treaptă, cu înălţimi între 1600- 2200 m o reprezintă culmile
de o mare netezime, acoperite cu pajişti alpine ce au favorizat dezvoltarea păstoritului.

Fig. 5. Hipsometria bazinului hidrografic al Oltului în cuprinsul

Carpaţilor Meridionali şi al Subcarpaţilor Getici

15
 Arealul depresionar, cu şesurile netede ocupate de aşezări rurale mari, bine organizate şi
legate de munte prin desfăşurarea activităţii de păstorit şi transhumanţă, de activităţile
forestiere, reprezintă trăsătura caracteristică regiunii subcarpatice, fiind şi aria cea mai
puternic antropizată din Subcarpaţii Getici. Linia de contact dintre cele două unităţi a oferit
condiţii pentru dezvoltarea unui sistem de drumuri paralel cu acestea: „de la răsărit spre apus,
întins ca o panglică în poala muntelui; astăzi o şosea aleargă tot pe sub munte, legând între
ele satele şi suprapunându-se drumului natural în lungul căruia s-au înşiruit satele” (Conea,
1931). În ceea ce priveşte altitudinea medie a aşezărilor, la nivelul unităţilor administrative
din întreg perimetrul studiat se diferenţiază cinci trepte majore cu valori medii de altitudine
de la sub 300 m până la peste 900 m. (vezi fig. 6.)

Fig. 6. Altitudinea medie la nivelul unităţilor administrativ teritoriale

(1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu; 10. Polovragi; 11. Vaideeni;
12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16. CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20.
Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23. Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29.
Dăeşti; 30. Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE GOVORA; 39.
OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47. Ciofrângeni;
48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae
Bălcescu).

16
 Cu altitudini medii mari de peste 900 m. se înregistrează 8 unităţi administrative (14 %
din total). La contactul munţi – dealuri subcarpatice regăsim grupate şase unităţi
administrative cu valori la nivelul altitudinilor medii cuprinse între 700 şi 900 m. Însă cele
mai multe dintre unităţile administrative cuprinse în teritoriul studiat (cca. 65 %) prezintă
valori ale altitudinilor medii cuprinse între 300 şi 700 m. Numai în partea de sud a bazinului
întâlnim trei unităţi administrativ teritoriale cu altitudini mai mici de 300 m., respectiv, oraşul
Băbeni şi comunele Şirineasa şi Galicea.

2.2.3. Vulnerabilitatea aşezărilor la riscurile geomorfologice

Diversitatea formelor de relief întâlnită în cuprinsul bazinul hidrografic al Oltului în

Carpaţii Meridionali şi Subcarpaţii Getici face ca această suprafaţă să fie supusă unor
categorii diverse de fenomene geomorfologice, care pot căpăta valenţe de riscuri atunci când
provoacă pagube umane sau materiale. Categoriile de pantă ca şi expunerea versanţilor
reprezintă elemente de maximă importanţă în amplasarea vetrelor precum şi a suprafeţelor
exploatate agricol (păşuni, fâneţe, livezi). Analiza de amănunt a evidenţiat în arealul oraşului
Brezoi o serie de procese geomorfologice, între care: - procesele de meteorizare manifestate
prin dezagregarea rocilor dure. Fenomenul apare în porţiunile lipsite de vegetaţie, unde roca
rămâne neprotejată de intemperiile naturii. Variaţile de temperatură accentuează fenomenul
de dilataţie, contracţie, rocile crapă se fărâmiţează în bucăţi ce se acumulează pe loc unde
pantele sunt mici sau se prăbuşesc şi se depun la baza versanţiilor formând grohotişuri sau
torenţi de pietre. Acest tip de proces este întâlnit pe Valea Doabrei, Valea Zimbrului, Valea
Călineşti; - procesele gravitaţionale se manifestă prin alunecări de teren, prăbuşiri şi
rostogoliri. Totodată, eroziunea în suprafaţă se manifestă prin spălare şi eroziune areolară,
aceasta afectând cea mai mare parte a zonei, ceea ce duce la degradarea orizonturilor de sol şi
scăderea productivităţii păşunilor. Acest tip de eroziune este întâlnit pe Valea Doabrei, Valea
Satului, Valea Păscoaia, Valea Şindrila etc. Regiunea cu cea mai mare varietate şi intensitate
a proceselor de modelare a reliefului şi, în general, de modificare a mediului este cea a
dealurilor subcarpatice. Arealul subcarpatic, alcătuit preponderent din formaţiuni friabile
de molasă neogenă cutată şi faliată, reprezintă un mediu vulnerabil la procese de eroziune şi
deplasări în masă, iar prezenţa aici şi către sud, în spaţiul piemontan, a unor numeroase şi
vechi exploatări de cărbune, contribuie la creşterea gradului de vulnerabilitate a aşezărilor şi
căilor de comunicaţii la procese precum inundaţii, alunecări de teren, curgeri noroioase.

17
 Fig. 7. Principalele tipuri de hazarde geomorfologice
Tabel 2. Evaluarea vulnerabilităţii la hazarde geomorfologice în ecosistemele urbane

ORAŞUL NOTĂ PATN zone de risc

(afectat de alunecări)
Substrat Potenţial
Unităţi de Microrelief
de Primară reactivare
relief (1)
(2) alunecare
Băbeni 0,6 Piemontul Pietrişuri, da -
Olteţului nisipuri,
Luncă, terase
(Piemontul conglomerate,
Getic) aluviuni
Băile Govora 0,5 Depresiunea Terase, versanţi Pietrişuri,
Govora nisipuri,
(Subcarpaţii conglomerate,
Vâlcii) gresii
Băile Olăneşti 0,8 Depresiunea Terase, versanţi Pietrişuri, mediu- da da
Olăneşti nisipuri, gresii ridicat
(Subacrpaţii
Vâlcii)
Berbeşti 0,3 Piemontul Luncă, terase Pietrişuri,
Olteţului nisipuri,
(Piemontul conglomerate,
Getic) aluviuni
Brezoi 0,6 SV Depresiunii Luncă, nivel Marne, argile,
Loviştea piemontan pietrişuri,
conglomerate,
gresii
Călimăneşti 0,7 Depresiunea Luncă, terasă Depozite mediu - da da
subcarpatică aluvionare ridicat
Jiblea (argile, nisipuri,
(Subcarpaţii mâluri),
Getici) depozite de
terasă (nisipuri,
pietrişuri)

18
Horezu 0,3 Depresiunea Lunca, terase Pietrişuri,
Horezu nisipuri,
(Subcarpaţii aluviuni
Getici)
Ocnele Mari 0,9 Subcarpaţii Terasele de pe Depozite de ridicat - da
Vâlcii dr. văii Oltului terasă (nisipuri,
pietrişuri)
Râmnicu 0,5 Subcarpaţii Lunca, terase, Depozite
Vâlcii versanţi aluviale (argile,
Vâlcea
nisipuri),
depozite de
terasă (nisipuri,
pietrişuri)
(extras din Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional secţiunea a V-a
– Zone de Risc Natural – Alunecări de teren)

În ansamblu, se detaşează cel puţin două categorii de riscuri: pe de-o parte, regiunile de
munţi joşi şi dealuri subcarpatice sunt afectate în mod natural de procese de eroziune şi
deplasări în masă iar, pe de altă parte, se detaşează zonele cu riscuri sporite induse de
activitatea antropică. Un exemplu de modificare indirectă a reliefului datorită activităţii
umane avem în cazul exploatării de sare de la Ocnele Mari, unde, ca urmare a prăbuşirii
tavanului cavernei unei sonde, a rezultat o pâlnie cu diametrul de 200-300 m, iar prăbuşirile
ulterioare ale unor alte sonde învecinate, în condiţiile unui substrat litologic eterogen, friabil
(breccia sării, argile, marne, nisipuri) au redimensionat diametrul pâlniei, modificând aspectul
versanţilor.

2.3. INFLUENŢA ELEMENTELOR CLIMATICE ASUPRA HABITATULUI

2.3.1. Potenţialul elementelor caracteristice ale climei

Privită în ansamblu, clima bazinului hidrografic al Oltului în cuprinsul Carpaţilor

Meridionali şi Subcarpaţilor Getici se distinge printr-o diferenţiere pronunţată a tuturor
elementelor sale caracteristice, pe măsura creşterii altitudinii, conform cu legea zonalităţii
verticale. Factorii genetici pot fi modificaţi de gradul de acoperire cu vegetaţie la care se
adaugă influenţa din ce în ce mai accentuată a activităţii antropice. Această interacţiune se
evidenţiază atât în repartiţia teritorială a diferitelor caracteristici climatice, cât şi în valorile şi
regimurile lor diurne şi anuale.

Regimul termic. Temperatura aerului reprezintă elementul meteorologic cel mai

important, ce dă nota caracteristică a climatului pentru orice areal. În zona montană
trăsăturile climatice sunt o consecinţă directă a poziţiei acestui spaţiu în cadrul grupelor
19
montane Făgăraş - Parâng, fapt ce încadrează respectivul teritoriu în sectorul de climă
continentală. Aceasta este zona cu cele mai mari diferenţe de altitudine fapt ce se reflectă şi
în diferenţele înregistrate la nivelul temperaturii medii anuale care oscilează între izotermele
de 90 şi –20 C. Pentru zona subcarpatică, temperatura medie anuală este de 80 C, caracteristice
fiind inversiunile de temperatură.

Fig. 8. Temperatura medie anuală

(valori medii multianuale în intervalul 1970 - 2007)

Temperatura medie anuală înregistrează 10,40C la Râmnicu Vâlcea şi 10,10C la Băile

Govora. Temperatura medie anuală creşte dinspre nord spre sud, de la -20C pe creasta
Făgăraşului la 60C la contactul munte-deal şi la peste 100C la vărsarea Topologului.
Trecerea temperaturii medii zilnice peste pragul de 50C marchează începutul primăverii şi se
produce la 16 martie la Râmnicu Vâlcea, mai târziu faţă de Târgu Jiu şi mai devreme decât la
Curtea de Argeş. Toamna temperaturile medii depăşesc 110C, arătând un anotimp călduros,
mai ales la vest de Olt datorită circulaţiei sudice predominante, îndeosebi în prima jumătate a
lunii octombrie.Toamna coborârea temperaturii sub pragul de 50C se realizează la 19
noiembrie la Râmnicu Vâlcea.

Temperaturile minime absolute se datorează invaziilor de aer polar arctic care

staţionează la sud de Carpaţi, înregistrând valoarea de -27,50C la Râmnicu Vâlcea la 25

20
ianuarie 1963. Temperatura maximă absolută, în acelaşi interval de timp s-a înregistrat la
Râmnicu Vâlcea de 40,60C, în zilele de 4-5 iulie 2000.

Umezeala aerului reprezintă un parametru climatic de valoare, cuantificând cantitatea

de apă în stare de vapori pe care o conţine atmosfera.

Fig. 9. Umezeala relativă

(valori medii multianuale în intervalul 1970 - 2007)

Astfel, în zona montană, umezeala relativă este de cca. 88 % în partea de nord şi nord-
vest, şi scade la 79 % în subetajul munţilor mijlocii şi mici din sudul bazinului montan.
Valoarea cea mai ridicată se înregistrează iarna (cu maximul în lunile decembrie - ianuarie),
în etajul alpin, iar cea mai mică vara, în etajul forestier al pădurilor de foioase. Amplitudinea
variaţiei anuale a umidităţii relative are valori ridicate, de 16 – 20 %, semnalate în sudul
bazinului, şi mult mai atenuate în nord şi nord-vest (7 – 8 %).

Regimul precipitaţiilor. În general, precipitaţiile prezintă un mare interes practic pentru

că ele constituie o importantă sursă de umezire a solului, contribuind în mare măsură la
alimentarea scurgerii râurilor, determinând totodată şi intensificarea proceselor de modelare a
reliefului prin eroziunea fluvială şi a celei de versant. (vezi fig. 10.)

21
 Fig. 10. Precipitaţiile medii anuale
(valori medii multianuale în intervalul 1970 - 2007)

Datele existente consemnează o cantitate medie anuală a precipitaţiilor de 800 – 1200

mm, în etajul forestier, şi între 1200 – 1400 mm, în etajul alpin şi subalpin. Cele mai mari
cantităţi de precipitaţii cad la sfârşitul primăverii şi vara, adică în lunile: mai, iunie şi iulie.
În zona subcarpatică, precipitaţiile atmosferice reflectă dispunerea reliefului în
trepte altitudinale ce descresc dinspre nord spre sud, înregistrând valori medii multianuale de
887 mm la Horezu şi 745 mm la Râmnicu Vâlcea. Pentru intervalul 1990-2003 valorile au
fost mai mici, dar în 2005, an cu precipitaţii excepţionale, cantităţile au fost în intervalul
ianuarie-iunie de până la 4 ori mai mari decât media multianuală. O atenţie deosebită trebuie
acordată ploilor cu caracter torenţial căzute în intervale scurte de timp care pot provoca
creşteri rapide ale debitelor râurilor mici, autohtone cât şi accentuarea pluviodenudării
solului. Maximele în 24 ore indică valori foarte mari, aşa cum s-a întâmplat la 12 iulie 1941
la Râmnicu Vâlcea când, într-un interval de câteva minute, au căzut 121,9 mm.
Urmărind harta unde sunt reprezentate valorile maxime de precipitaţii căzute în 24 de ore
(vezi fig 11.) sesizăm o valoare mare de peste 200 mm în arealul Depresiunii Loviştei,
respectiv în zona oraşului Brezoi.

22
 Fig. 11. Precipitaţii maxime în 24 de ore
(valori medii multianuale în intervalul 1970 - 2007)
Regimul eolian. Pe fondul circulaţiei predominant vestice, specifice latitudinilor medii,
regimul eolian prezintă unele modificări în privinţa direcţiei şi vitezei curenţilor de aer ce bat
în diferite sectoare ale judeţului. Astfel, în zona munţilor înalţi de peste 2000 m (Făgăraş,
Parâng, Lotru, Căpăţânii), se remarcă predominarea vânturilor din sectorul vestic în tot cursul
anului, reprezentând peste 60% din potenţialul eolian. În funcţie de orientarea culmilor înalte
se observă că aceste vânturi pot fi predominante pe direcţia NV-SE şi V-E, având cea mai
mare frecvenţă la sfârşitul toamnei şi iarna.
Topoclimatele. La nivelul ariei de studiu se diferenţiază mai multe topoclimate, după
cum urmează:
a) topoclimatul montan se caracterizează prin zonalitatea altitudinală a tuturor
elementelor climatice (întreruptă din loc în loc datorită particularităţilor suprafeţei active care
introduc modificări esenţiale).
b) topoclimatul de depresiune cuprinde întreaga vale a Lotrului până la Voineasa.
c) topoclimatul lacurilor artificiale este specific acumulărilor hidroenergetice de pe Olt
(Hidrocentrala de la Gura Lotrului).

23
 d) topoclimatul de versant se diferenţiază în funcţie de expoziţia acestora. Pe versanţii
cu expunere vestică se constată o frecvenţă a nebulozităţii mai mare decât pe versanţii cu
expunere estică, un regim termic mai moderat faţă de cei estici care au un grad mai mare de
uscăciune şi contraste termice mai frapante
e) topoclimatul de pădure se caracterizează prin condiţii climatice specifice, diferite de
cele ale câmpurilor deschise.
2.3.2. Hazarde şi riscuri climatice
Hazardele şi riscurile termice sunt determinate de durata, frecvenţa şi intensitatea
advecţiilor maselor de aer dominante vestice, de cele mai multe ori umede şi care imprimă
caracteristici termice moderate.
Hazardele şi riscurile pluviale sunt favorizate de un regim pluviometric diferenţiat cu
contraste evidente în tot timpul anului determinate de alternanţa maselor de aer tropicale
submediteraneene cu cele estice continentale şi vestice oceanice.
Hazardele şi riscurile mixte sunt determinate de acţiunea combinată a unuia sau mai
multor elemente climatice în situaţii sinoptice favorabile şi influenţate de particularităţile
suprafeţei active subiacente.
A. hazardele climatice specifice semestrului rece al anului reprezintă abaterile termice
negative de la starea normală cauzată de: poziţia centrilor barici faţă de arealul de interes,
frecvenţa şi intensitatea proceselor de răcire şi viteza de deplasare a tipurilor de mase de aer.
Aceste condiţii genetice sunt amplificate/diminuate de caracteristicile suprafeţei subiacente.

Fig. 13. Hazarde climatice specifice semestrului rece al anului

24
 Inversiunile de temperatură afectează ecosistemele urbane prin: amplificarea costurilor
de funcţionare a ecositemului urban pentru asigurarea optimului termic organismului uman;
impiedică dispersia poluanţilor, prafului atmosferic, pulberilor în suspensie etc., a căror
dinamică este direct proporţională cu frecvenţa ceţii şi a stratului de zăpadă, ca principale
forme de manifestare a acestor hazarde climatice. Valurile de căldură din timpul iernii care
provoacă inundaţii. Producerea temperaturilor pozitive, cu valori mai mari decât normalele
lunilor de iarnă, înregistrate în intervale de timp mai mari decât orare, condiţionează existenţa
în timpul iernii a acestor hazarde climatice. După stingerea valurilor de căldură îşi fac apariţia
brumele şi îngheţurile târzii (a căror frecvenţă, în aceste situaţii de excepţie, creşte în mod
deosebit) cu efecte negative. Lapoviţa şi zăpada umedă sunt legate de variaţia temperaturilor
minime în jurul pragului de 00C, de prezenţa şi valoarea concentraţiei centrilor de condensare
în atmosfera liberă şi a umezelii relative cu valori ridicate şi se produc la începutul şi sfârşitul
sezonului rece. Îngheţul şi bruma sunt fenomene meteorologice periculoase cu instalare în
anotimpurile de tranziţie condiţionate de trecerea temperaturii minime a aerului şi la suprafaţa
solului sub pragul de 0°C.
B. hazardele climatice din semestrul cald al anului sunt determinate de depăşirea
abaterilor pozitive faţă de media multianuală, provocate de circulaţia generală a atmosferei în
corelaţie cu radiaţia solară şi natura suprafeţei subiacente sau de frecvenţa şi intensitatea
fenomenelor climatice extreme pe fondul încălzirii actuale a climei.

Fig 14. Hazardele climatice din semestrul cald al anului

25
 Valurile de căldură şi singularităţile termice pozitive sunt favorizate de un complex de
factori printre care: intensitatea procesului de încălzire, caracteristicile reliefului, rolul de
baraj orografic şi expoziţia pantelor, caracteristicile fizico-chimice ale păturii de sol, tipul de
vegetaţie, consistenţa şi densitatea covorului vegetal natural sau cultivat, prezenţa şi gradul de
dezvoltare al aşezărilor umane. O situaţie deosebită este reprezentată încălzirea masivă din
vara anului 2000 când intensitatea caniculei a coincis cu anul activităţii maxime solare, de tip
secular, asemenea celui din 1946, însă mult mai intens. Ploile torenţiale prin parametrii lor
caracteristici (intensitate, durată, cantitate) sunt dependente de altitudine, forma de relief,
radiaţia solară şi rolul de baraj orografic al Carpaţilor faţă de advecţiile de aer umed. Grindina
este un fenomen meteorologic periculos care se produce în semestrul cald al anului cu
repercusiuni majore asupra mediului. De obicei, căderile de grindină sunt asociate cu ploile
torenţiale şi descărcările electrice iar caracterul de hazard climatic este determinat de
mărimea greloanelor de gheaţă, durata, de cantitatea de apă căzută, intensitatea aversei şi
viteza vântului care provoacă furtuna premergătoare grindinii. Fenomenele orajoase fac parte
din categoria electrometeorilor şi constau în descărcări bruşte de electricitate atmosferică, ce
se manifestă printr-o lumină scurtă şi intensă (fulger) şi printr-un zgomot sec sau bubuit surd
(tunet). Meteorologii apreciază că, în medie, în spaţiul analizat, se produc între 40 – 45 cazuri
anual ceea ce determină o vulnerabilitate medie la acest tip de risc climatic. Manifestările
eoliene (frecvenţa şi viteza vântului >15 m/s) sunt generate de contrastele termo-barice dintre
diferitele regiuni caracterizate prin gradienţi orizontali la sol cu valori mari, fiind posibile în
orice lună din an. Depunerile acide şi ceaţa constituie o sursă foarte importantă de poluare a
atmosferei, prin efectul mecanic (ceaţa) şi chimic (depuneri acide) având un impact negativ
asupra mediului. Punctual, în depresiunea Râmnicu-Vâlcea – Ocniţa se înregistrează în
regim mediu anual valori mai ridicate de până la 60 cazuri.

2.3.3. Adaptarea habitatului la condiţiile climatice

Condiţiile climatice locale îşi găsesc reflectarea în modul de dispunere şi răspândire a
aşezărilor omeneşti, în folosinţa terenurilor pentru păşuni sau păduri, cât şi în repartiţia
terenurilor agricole după cerinţele fiecărei culturi agricole de bază. Totodată, construcţia
locuinţei, portul popular, eşalonarea activităţilor productive pe anotimpuri, tehnicile de
muncă au fost adaptate la condiţiile climatice locale. Trebuie remarcat faptul că satele de pe
versanţi au coborât mai târziu „la linie”, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului
XX, condiţiile climatice fiind mai favorabile în poziţia iniţială (Burloiu, 1977).
26
 Nuanţele climatice locale îşi găsesc corespondentul în numeroase aspecte de viaţă
materială. De-a lungul timpului, în funcţie de climat (temperatură, umiditate, vânturi etc)
oamenii şi-au creat îmbrăcămintea şi adăpostul potrivit, şi-au ales şi desfăşurat activităţile
cotidiene. Principalele mijloace prin care s-a reuşit modelarea pozitivă a uscăciunii, frigului,
umidităţii şi întunericului sunt adăpostul, focul, îmbrăcămintea şi iluminatul.

2.4. RESURSELE DE APĂ ŞI ROLUL LOR ÎN EVOLUŢIA

REŢELEI DE AŞEZĂRI
Apa a jucat unul dintre cele mai importante roluri în localizarea aşezărilor. Aşezările au
căutat cursurile râurilor, cu terase largi şi acoperite cu soluri fertile. Majoritatea aşezărilor s-a
dezvoltat pe conurile de dejecţie cu pante line, pânză freatică la suprafaţă care au atras şi fixat
aici din timpuri străvechi aglomerări umane (I. Conea, 1936). Gura unei văi e ca un fel de
poartă de pătruns în sus, spre munte – un cap de pod (I. Conea, 1936).

2.4.1. Potenţialul apelor subterane

Principala sursă de alimentare a apelor freatice o constituie regimul pluvio – nival.

Acest lucru influenţează nivelul apelor freatice ce variază de la o perioadă la alta a anului, în
funcţie de volumul precipitaţiilor atmosferice. Astfel, în perioada de toamnă şi primăvara, cu
ploi abundente, debitul şi nivelul acestora cresc, făcându-şi totodată apariţia un număr mare
de izvoare temporare pe versanţii mai înalţi ai văilor, care în perioada secetoasă seacă.

La Călimăneşti sunt izvoare sulfuroase, clorurosodice, iodurate, bromurate, calcice,

magneziene folosite atât în cura internă cât şi în cea externă pentru tratarea bolilor aparatului
digestiv, căilor urinare, reumatism, boli ale ficatului şi boli profesionale. Este cea mai mare
dintre staţiunile vâlcene, după capacitatea de cazare şi de vizitatori. Dacă adăgăm poziţia sa
favorabilă pe drumul european E 81 şi accesul spre zona montană a Căpăţânii şi Coziei,
întrevedem principalele direcţii de dezvoltare durabilă. La Băile Govora, izvoarele cu ape
minerale au fost descoperite întâmplător, foarte târziu, în jurul anului 1860, când ţăranul
Gheorghe Ciurea din Cernelele sapă un puţ şi constată cu deziluzie şi uimire că „apa arde”,
prin urmare nu este bună de băut. Apele minerale clorurosodice, iodurate, bromurate,
clorurosodice sulfuroase şi apele minerale slab concentrate, ca şi nămolul mineral antrenat
din adâncuri de ape sunt indicate în tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor, respirator,
O.R.L., sistemului nervos periferic, bolilor de nutriţie, ca boli asociate. Într-un hrisov din
1760 se fac pentru prima dată referiri la izvoarele minerale din Olăneşti. Apele minerale
27
încep să fie folosite de localnicii din Tisa, Comanca şi Olăneşti de pe la 1830, când sunt
efectuate şi primele analize şi sunt menţionate pe o hartă pentru prima dată la 1832. În urma
studiilor comparative cu alte ape minerale din Europa, s-a constatat că izvorul mineral nr. 24
din Băile Olăneşti egalează sau depăşeşte efectele apelor din zone cu renume cum ar fi
Contrexville, Karlsbad, Martingni, Vittel, Evian şi Tahanon. Izvoarele minerale nr. 3 şi nr. 9
au calităţi similare apelor minerale de la Ems şi Eaux Bonnes. Izvorul mineral nr. 2 are
acţiune egală ori superioară apelor minerale de la Eaux Bonnes, Barroger, Aix-les-Bains,
Baden, Weisbaden şi Achen. Apa folosită pentru băi - sursa minerală nr. 20 - depăşeşte
calităţile celor din Hall, Salies de Beaurn, Bax şi Eaux Bonnes.

2.4.2. Reţeaua hidrografică de suprafaţă

În aval de confluenţa cu Cibinul, Oltul pătrunde în valea sa transversală reprezentată de
defileul Turnu Roşu, unde are o cădere de 128 m pe distanţa de 80 km, până la Râmnicu
Vâlcea (1,6 m / km). Defileul se poate împărţi în două sectoare principale: cel superior, între
Turnu Roşu şi Brezoi, se distinge prin căderi mai mici (1,38 m / km), iar cel inferior prin
căderi mai accentuate (1,9 m / km). Lotrul (S=1024 km2, L=76,6 km) este unul dintre râuri1e
carpatice 1ongitudina1e c1asice, exceptând zona de izvoare, care s-a adaptat la o falie
transversa1ă. Folosind o cădere de 800 m, hidrocentrala de pe Lotru are o putere instalată de
500 MW. Lacul de acumulare de la Vidra, cu un volum de aproximativ 350 000 000 m3,
primeşte nu numai apele Lotrului, fiind alimentat parţial şi de debite1e Jieţului, Galbenului
din bazinul Gilortului, izvoarelor Olteţului, Cernei Olteţu1ui, Luncavăţu1ui, Horezului,
Latoriţei. În ava1 de gura Lotru1ui, Oltul pătrunde în vastul său con de dejecţie, mascat de
terase şi conuri1e de dejecţie ale unor serii de afluenţi sosiţi de pe versantu1 sudic a1
Munţilor Făgăraş şi culmea Căpăţânei. Zona subcarpatică este traversată de Olt între Jiblea şi
Râmnicu Vâlcea, u1timul aflându-se în culoarul subcarpatic depresionar extern. Din zona
subcarpatică, din partea stângă, O1tu1 primeşte afluenţi mici (Valea Satului, Sâmnicul,
Aninoasa), în schimb dinspre crestele înalte ale extremităţii vestice a Munţilor Făgăraş
soseşte Topologul (S = 547 km2; L = 83,7 km), un reprezentant tipic al râurilor din Carpaţii
Meridionali. Olteţul (S = 2474km2; L = 183,6 km) este colectorul principal al interfluviului
Olt-Jiu. Bazinul său este îngust, puţin dezvoltat în zona Munţilor Cindrelului, unde îşi are
obârşia (de la altitudinea de 1600 m), dar se desfăşoară pe larg în zona subcarpatică şi mai
ales în cea piemontană.

28
 2.4.3. Vulnerabilitatea aşezărilor la riscurile hidrologice
Inundaţiile reprezintă riscul cel mai răspândit, provocând uneori pierderi de vieţi
omeneşti şi pagube materiale de mari proporţii. Cele mai frecvente inundaţii se produc
primăvara, când zăpada şi gheaţa se topesc. Inundaţiile puternice nu se produc cu regularitate,
la un interval de 10, 50 sau 100 de ani. Viiturile produse în această regiune sunt datorate
ploilor abundente cu caracter torenţial, generate de ciclonii mediteraneeni, topiriea zăpezilor
sau combinării celor două fenomene. Cele mai frecvente viituri se înregistrează primăvara
(30 – 50%) şi vara. Pe de altă parte însă, viiturile afectează mai puţin bazinul Oltului, unde
lacurile de acumulare preiau o mare cantitate din surplusul de apă din precipitaţii. În bazinul
Oltului, lacurile de acumulare însumează un volum de atenuare de 150 mil. m3.
Anul 2005 s-a evidenţiat în şirul observaţiilor meteorologice de după 1874, drept un an de
excepţie privind cantităţile de precipitaţii însumate lună de lună şi cu deosebire în semestrul
cald. Acestea au generat, din aprilie până în noiembrie, şapte valuri de inundaţii cu efecte
catastrofale la scara întregii ţări, înregistrându-se pagube materiale de peste un miliard de
Euro şi 62 de pierderi de vieţi omeneşti (Dragotă, Grigorescu, 2006).

Tabel 6. Efectele inundaţiilor din anul 2005 în localităţile din bazinul hidrografic al Oltului în
cuprinsul Carpaţilor Meridionali şi Subcarpaţilor Getici
Localitate Perioada / fenomenul Obiective afectate Pagube
produs (mii RON)
Alunu, Băbeni, Băile 1-31.08 - 1 persoană
Govora, Buneşti, Berbeşti, decedată
Boişoara,Cernişoara, - 364 case şi anexe 2153,1
Copăceni, Frânceşti, gospodăreşti
Galicea, Muereasca, - scurgeri de pe versanţi - 18 obiective social-econ. 5479,0
Ocnele Mari, Păuşeşti - precipitaţii abundente - 295 poduri şi podeţe 12040,0
Măglaşi, Pietrari, Racoviţa, - revărsare r. Olteţ, - 16,1 km DN 27250,7
Râmnicu Vâlcea, Şirineasa, pr. Muereasca, pr. - 452,3 km DJ+DC 18904,0
Vaideeni, Govora - 6240 ha teren 6980,1
agricol
- reţele alimentare cu 470,0
apă
- 1029 fântâni 145,5
- alte pagube 75,0
Pagube totale
73497,3

Pe baza hărţii regiunilor inundabile în mod natural, a caracteristicilor macro şi

microreliefului, a substratului şi poziţiei faţă de reţeaua hidrografică, precum şi a hărţilor
incluse în PATN – zone de risc s-a realizat o hartă a riscurilor hidrologice, stabilindu-se
anumite grade de vulnerabilitate. (vezi fig. 16.)
29
 Fig. 16. Vulnerabilitatea la inundaţii
(după Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional (PATN) Secţiunea a V-a, Zone de Risc Natural)

Tabel 7. Aprecierea vulnerabilităţii ecosistemelor urbane la inundaţii

PATN – zone de risc

NOTA POZIŢIA GEOGRAFICĂ (în raport de . . . ) la inundaţii
LOCALITA Scurgere
TE Arterele Microrelief Substrat Cursuri
1 2 de pe
hidrografice (1) (2) de apă
versant
Băbeni 0,4 0,2 Pietrişuri, nisipuri, da -
Râul Târâia Luncă, terase conglomerate,
aluviuni
Băile Govora 0 0,2 Confl. pr. Terase, Pietrişuri, nisipuri, - -
Hinţa cu R. versanţi conglomerate, gresii
Govora
Băile 0 0,2 Râul Olăneşti Terase, Pietrişuri, nisipuri, da -
Olăneşti versanţi gresii

Berbeşti 0,4 0,2 Râul Târâia Luncă, terase Pietrişuri, nisipuri, da -

conglomerate,
aluviuni
Brezoi 0,3 0,2 Râul Lotru Luncă, nivel Marne, argile, - -
piemontan pietrişuri,
conglomerate, gresii
Călimăneşti 0,4 0,4 Râul Olt Luncă, terasă Depozite aluvionare, - -
depozite de terasă
Horezu 0,3 0,4 Râul Luncavăţ Lunca, terase Pietrişuri, nisipuri, da -
aluviuni
Ocnele Mari 0 0 Râul Pârâu Terasele de pe Depozite de terasă - -
Sărat dr. văii Oltului (nisipuri, pietrişuri)
Rm. Vâlcea 0,2 0,2 Râul Olt Lunca, terase, Depozite aluviale, - -
versanţi depozite de terasă
(după Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional (PATN) Secţiunea a V-a, Zone de Risc Natural)
30
2.5. CONDIŢIILE BIOPEDOGEOGRAFICE ŞI POTENŢIALUL DE DEZVOLTARE
AL AŞEZĂRILOR OMENEŞTI

2.5.1. Potenţialul biopedogeografic

Din punct de vedere biogeografic, regiunea studiată aparţine provinciei dacice,

diviziune a provinciei euro-siberiene. Întâlnim aici o zonalitate a vegetaţiei influenţată de
soluri, climă, relief, intervenţia antropică. Vegetaţia actuală reflectă şi activitatea omului,
gorunetele aflate pe versanţii însoriţi ai dealurilor subcarpatice, cu înclinare redusă, au fost
înlocuite de culturi agricole, livezi, pajişti secundare şi mai puţin făgetele care sunt mai
răspândite pe terenuri mai puţin favorabile utilizării agricole.

Fig. 17. Etajele de vegetaţie

Etajul alpin este extins la peste 2 100 m şi corespunde în cea mai mare parte repartiţiei
suprafeţei de eroziune Borăscu. În compoziţia floristică a acestui etaj intră mai mult
graminee. Etajul pădurilor de molid are o largă desfăşurare în zona montană, între 1 400 m (şi
chiar 1 200 m pe culoarele de vale) şi 1 950 m. Cuprinde în general păduri de molid şi pe
alocuri păduri de brad cu molid, dar care nu se individualizează ca subetaje. Pentru zona
subcarpatică, vegetaţia cuprinde subetajul gorunului, subetajul de amestec şi subetajul
fagului, uneori în amestec cu răşinoasele. În cursurile inferioare ale bazinelor hidrografice se
31
găsesc păduri de gorun (Quercus petrae), însoţite de carpen (Carpinus betulus), jugastru
(Aces campestre), frasin (Fraxinus excelsior), castanul (Castanea sativa)4. Vegetaţia
pajiştilor colinare secundare ocupă suprafeţe însemnate pe interfluviile principale, secundare
şi pe terasele principalelor văi. Aceste suprafeţe au fost acoperite în trecut cu păduri sau
zăvoaie. Vegetaţia de luncă se caracterizează prin apariţia speciilor hidrofile alcătuite din
sălcii şi arini, arbuşti şi răchite, precum şi arinişuri. Pe culmi se mai întâlnesc tufărişuri de
corn (Cornus), soc (Sambucus racemoza), măceş (Rosa canina).
Fauna are o mare varietate taxonomică şi ecologică a elementelor componente. Ea
reprezintă o întrepătrundere de specii provenite din marile regiuni faunistice înconjurătoare.
Depresiunile subcarpatice ocupă o poziţie medie în zona pădurilor, găsindu-se la
întrepătrunderea biotopului pădurilor de munte cu cel al biotopului pădurilor precarpatice. În
ceea ce priveşte influenţa omului asupra faunei cinegetice, trebuie să arătăm că până acum
câţiva ani, vânatul neraţional a dus la dispariţia ursului din pădurile subcarpatice, iar numărul
iepurilor şi mistreţilor a scăzut foarte mult.
Solul, ca factor al mediului, şi în acelaşi timp produs al condiţiilor de pedogeneză,
constituie una din resursele naturale de primă importanţă pentru învelişul biotic în general, şi
pentru existenţa umană în special. Diversitatea factorilor fizico-geografici (relief, litologie,
climă, vegetaţie etc.) coroborată cu acţiunea antropică, controlată sau nu, au determinat
bogata varietate a tipurilor de sol din cadrul zonei studiate.
Eroziunea solurilor Terenurile agricole cu pante mai mari de 5% au o pondere de 42,6% din
suprafeţele situate pe versanţi şi prezintă un potenţial de eroziune accentuat, diferenţiat în
funcţie de agresivitatea ploilor, rezistenţa la eroziune a solurilor şi tipul de folosinţă. (vezi fig.
18.). Extinderea acestor procese în Subcarpaţi este corelată cu rocile slab consolidate,
agresivitatea precipitaţiilor, mobilitatea tectonică şi cu utilizarea neadecvată a terenurilor
(Moţoc, 1983; Moţoc, Ouatu, 1985, Teodorescu, 2004).

4
Ion Conea în Studiul geografic al castanilor din Oltenia spune că arealul castanului se suprapune oarecum
liniei de contact dintre depresiunea subcarpatică olteană şi zona carpatică. „La răsărit de Jiu, castanul nu se
întâlneşte decât sub munte, până în Olt, în distribuţie lineară. Într-un singur loc – în căldarea cea adăpostită a
subdepresiunii Hurezului – aria se lărgeşte puţin. Dar iarăşi se îngustează spre răsărit, până ce se termină la
Jiblea într-un simplu punct, care nu mărturiseşte pe hartă decât prezenţa unui singur castan în această localitate”.
32
 Fig. 18. Eroziunea solului

2.5.2. Rezervaţii naturale

La nivelul unităţii teritoriale de analiză funcţionează mai multe tipuri de rezervaţii
naturale. Dintre acestea menţionăm:
► Rezervaţia geomorfologică Piramidele de pe Valea Stăncioiului
► Rezervaţia complexă (geomorfologică, floristică, faunistică şi peisajeră) Iezerul Latoriţa
► Rezervaţia complexă (geomorfologică, floristică, faunistică şi peisajeră) Muntele Stogu
► Rezervaţia complexă (forestieră, floristică, faunistică şi peisajeră) Pădurea Latoriţa
► Rezervaţia forestieră Sterpu – Dealul Negru
► Rezervaţia complexă (geomorfologică, floristică, faunistică şi peisajeră) Cristeşti
► Rezervaţia complexă (forestieră, geomorfologică, floristică, faunistică) Pădurea Valea
Cheii
► Rezervaţia paleontologică Goleşti
► Rezervaţia complexă (floristică, geomorfologică, speologică) Cheile Bistriţei
► Rezervaţia complexă (floristică, forestieră, geomorfologică) Cheia Cernii

2.5.3. Valorificarea resurselor biopedogeografice în economia tradiţională

În zona studiată, secole de-a rândul pădurea a asigurat populaţiei autohtone adăpostul şi
liniştea necesară supravieţuirii etnice. Adevărate refugii naturale, pădurile au oferit adăpost în

33
vremuri de restrişte, influenţând profund structura morfologică a aşezărilor. Aproape fără
excepţie, mici cătune, formate din rude în linie paternă, cu case construite din bârne din lemn
(ce se puteau muta din loc în loc sau chiar părăsii sau incendia, la nevoie), populau
interfluviile însorite şi scurse de apă. Condiţiile geografice oferite de zona deluroasă şi
muntoasă a Vâlcii, corelate cu activitatea umană au dus la încetăţenirea şi dezvoltarea
pomiculturii, noua categorie de folosinţă a terenului – livada – reclamând noi terenuri,
ocupate în trecut de fâneaţă, sau terenuri noi obţinute prin defrişarea pădurii.

Capitolul III. GEOGRAFIE ISTORICĂ, ETNOGRAFIE ŞI

TOPONIMIE GEOGRAFICĂ

3.1. ISTORICUL POPULĂRII ŞI PERMANENŢA LOCUIRII SPAŢIULUI

Ansamblul condiţiilor şi resurselor naturale, prin trăsăturile geografice şi

particularităţile economice, au reprezentat o premisă majoră în apariţia şi dezvoltarea
elementului demografic, semnalat din timpuri străvechi. Formarea reţelei de aşezări a avut loc
în strânsă legătură cu condiţiile de relief, aşezările fiind situate predominant în arealul
depresionar, dar au valorificat şi suprafeţele mai ridicate altitudinal, funcţionând ca puncte de
control asupra căilor de comunicaţie. La contactul dintre Carpaţi şi Subcarpaţi s-a format un
şir aproape neîntrerupt de sate, văile înscriindu-se printre componentele cadrului natural cel
mai bine valorificate din punct de vedere al umanizării. Aşezările din depresiunile
subcarpatice se disting printr-o mare vechime, unele dintre ele dezvoltându-se pe locul unor
vechi aşezări dacice sau chiar mai vechi. Existenţa unei populaţii active vechi, cu o viaţă
sedentară, cu manifestări cultural-economice complexe, nu a însemnat şi o densitate ridicată a
populaţiei. În cuprinsul depresiunilor subcarpatice, bine adăpostite împotriva intemperiilor şi
a migratorilor, s-a petrecut un vast şi lent proces de formare a poporului român, în timpul
căruia s-au păstrat şi dezvoltat trăsăturile şi modul de viaţă al geto-dacilor.
Depresiunile subcarpatice oltene au făcut parte din cnezatele lui Farcaş şi Litovoi,
menţionate documentar prin Diploma regelui Bela al IV-lea al Ungariei şi aveau o intensă
viaţă social-economică. . Acest culoar depresionar subcarpatic a avut un rol important în
consolidarea legăturilor dintre Ţările Române prin procesul de transhumanţă, pe aici trecând
drumuri ale oierilor (vezi fig. 19.). Având rădăcini adânci în pământul străvechii Dacii,
păstorii români s-au afirmat ca păstrători ai unui tezaur de limbă şi tradiţii în care se reflectă

34
istoria unitară a poporului român. Ei s-au dovedit a fi factori de unitate etnică, social-culturală
şi economică a tuturor românilor.

Fig. 19. Drumul oilor

Odată cu sporirea gradului de centralizare a administraţiei medievale româneşti,
aşezările, libere până la acea dată, fac obiectul unor donaţii şi tranzacţii devenind posesia
ctitoriilor voievodale, aceasta ducând la subjugarea ţărănimii. Unele privilegii acordate de
mănăstiri au atras populaţia, care s-a stabilit pe lângă acestea şi au format aşezări, apărând
astfel un număr mare de sate mănăstireşti cu populaţie iobagă. Mărturie stau impozantul
complex monahal Hurezi şi numeroasele biserici vechi din raza localităţii. În satul Romanii
de Jos se află cel mai mare ansamblu de arhitectură medievală păstrat în Ţara Românească –
complexul monahal Hurezi. Pentru definitivarea reţelei de aşezări un rol, nu lipsit de
importanţă, l-a avut mişcarea migratorie a populaţiei. Două grupări umane (românii
transilvăneni – „ungurenii” şi rudarii) au fost cele care au contribuit la apariţia de noi sate sau
la completarea şi ulterior individualizarea după specificul celor veniţi a celor deja existente.
Amplul proces al imigrării românilor din Transilvania către zonele de sub munte, exterioare
arcului carpatic, poate fi desluşit dacă se urmăresc, pe de o parte, cauzele desprinderii
grupurilor de imigranţi din aşezările lor, iar pe de altă parte, condiţiile favorabile primirii de
noi locuitori la sud de Carpaţi. Perioada de vârf a sosirii „ungurenilor” pe aceste meleaguri
35
este cuprinsă între anii 1730 – 1765. Dintre cauzele care au determinat aceste deplasări
masive de populaţie evidenţiem represiunile care au urmat mişcării religioase a românilor din
Ardeal din 1758, conduse de episcopul Şofronie, precum şi refuzul lor masiv de a se înrola în
regimentele habsburgice de grăniceri, înfiinţate în anul 1764. Începând cu secolul al XIV-lea
îşi fac apariţia în zonă spălătorii de aur, numiţi în Ţara Românească rudari, în Moldova
lingurari, iar în Transilvania băieşi. După unele opinii, rudar derivă de la rudă, cuvânt slav
care înseamnă minereu, stâncă. Aceştia sunt aurarii de altădată, care între timp au început să
prelucreze lemnul7. În secolul al XIX-lea, o semnificaţie deosebită în procesul formării şi
dezvoltării sistemului de aşezări l-au avut schimbările economice, social-istorice şi politice.
Prof. Vasile Cucu (1970) arată că factorii care au favorizat formarea şi dezvoltarea oraşelor în
această zonă au fost, pe de o parte, exploatarea resurselor de subsol sau a izvoarelor minerale
de la Ocnele Mari, Călimăneşti, Băile Olăneşti iar, pe de altă parte, intensificarea circulaţiei pe
unele drumuri, ceea ce a contribuit la dezvoltarea oraşului Râmnicu Vâlcea. Perioada
contemporană se caracterizează prin consolidarea reţelei urbane la nivel de judeţ. În prezent,
întregul sistem urban se restructurează, întrucât oraşele monoindustriale nu mai sunt o
categorie reprezentativă şi viabilă de aşezări umane. Toate oraşele din zonă se confruntă cu
scăderi ale numărului de locuitori, ca urmare a creşterii costului vieţii şi unei rate foarte
ridicate a şomajului, multe persoane fiind nevoite să se întoarcă în satele de origine.

3.2. ORIGINEA AŞEZĂRILOR – DOCUMENTE ISTORICE ŞI TOPONIMICE

Circa 65% din numărul total al satelor au o populaţie mai redusă de 750 locuitori. La
predominarea acestui mod de dispunere a satelor a contribuit şi specificul formelor de
proprietate. Cele mai multe sate au evoluat ca sate libere, moşneneşti, cu o mare autonomie în
organizarea vieţii sociale. Încă din neolitic, condiţiile au fost favorabile dezvoltării aşezărilor
omeneşti, mărturie fiind dovezile arheologice de la Ferigile şi Vaideeni, din epoca fierului la
Bistriţa, zonă ce era pe drumurile ce legau valea Oltului de Novaci şi Sebeş. În perioada
migraţiilor, influenţa slavă este reflectată de toponimele Cerna, Bistriţa, Luncavăţ. Ulterior,
slavii au fost asimilaţi de populaţia locală, fapt dovedit şi de denumirea râului Bistriţa, care
este de origine slavă şi înseamnă „râu repede”.
Domnitorului Mircea cel Bătrân (1386 - 1418), sub a cărui conducere Ţara Românească
(Valahia) cunoaşte cea mai mare întindere teritorială din Evul Mediu, i se datorează prima
7
Murgoci Gh., Buletinul expoziţiei din anul 1906.
36
atestare documentară a Râmnicului, într-un hrisov emis la 20 mai 1388, la Mânăstirea Cozia.
Un alt document emis de cancelaria domnească la 4 septembrie 1389 menţionează Râmnicul
ca fiind „oraşul domniei mele”. Râmnicul este oraş domnesc şi în vremea lui Matei Basarab
(1632 - 1654), care aduce pe Iazul Morilor prima moară de hârtie din Ţara Românească,
destinată să asigure necesarul de materie primă pentru activitatea tipografică aflată în
dezvoltare în Ţara Românească. În perioada feudală, pe lângă târguri şi sate sunt menţionate
şi numeroase aşezări ecleziastice: Bistriţa, Hurezi, Polovragi. Ana Toşa–Turdeanu arată că
numărul mare de mânăstiri din această zonă se explică atât prin influenţa Episcopiei de la
Râmnic cât şi datorită vecinătăţii drumului transcarpatic de pe Valea Oltului şi drumului de
pe marginea sudică a munţilor, faţă de care mânăstirile au avut un rol de pază şi control.
Polovragiul este atestat documentar în hrisovul dat de Basarab cel Tânăr (Ţepeluş) la 18
ianuarie 1480, prin care se confirmă stăpânirea lui Jupan Ticuci şi a fraţilor săi Bran, Radul şi
Pătru. Moşia Horezu este atestată documentar la sfârşitul secolului al XV-lea, la 5 septembrie
1487, într-un hrisov al lui Vlad Călugărul. Actul emis la această dată reprezintă şi prima
menţiune documentară a localităţilor Râmeşti şi Huhurezi (ce s-a chemat Romani), localităţi
componente ale oraşului Horezu. Satele Romanii de Jos şi Romanii de Sus poartă numele lui
Roman, cel împroprietărit de voievodul Vlad Călugărul printr-un act scris la 5 septembrie
1487. Prin acelaşi act este pomenit şi satul Râmeşti. Denumirea actualului sat Bistriţa provine
de la cea a mânăstirii Bistriţa, aşezată pe pârâul Bistriţa şi menţionată printr-un document din
1492 prin care voievodul Vlad Călugărul întăreşte acesteia mai multe sate. Satul Vaideeni a
fost atestat pentru prima dată în 1514, ca aşezare de păstori. „’şi trage numele din nefericirea
foştilor proprietari, cărora s-a luat proprietatea de egumenii monastirci Bistriţa. S-a înfiinţat
cam de 200 de ani de români veniţi din Transilvania” (Alessandrescu, 1893). Satul
Floreşti apare menţionat documentar într-o carte a lui Alexandru Voievod din ianuarie 1572,
prin care îi porunceşte lui Oprea „cu fiii săi, câţi Dumnezeu îi va da, ca să fie moşie în
Floreşti”. Un alt document este cel din 20 septembrie 1620 prin care Radu Mihnea dă
poruncă lui popa Lupul de la Măldăreştii de Luncavăţ şi cu fii lui, „câţi Dumnezeu îi va dărui,
ca să-i fie moşie în satul Floreşti de lângă Urşani”.

Izvoare şi documente cartografice. Izvoarele documentare de bază care atestă existenţa şi

evoluţia reţelei de aşezări în diferite perioade sunt hărţile şi catagrafiile, unele existente în
Biblioteca Academiei Române şi Arhivele Statului Bucureşti, întocmite în perioada 1700 –
1864 şi anume: Harta stolnicului Constantin Cantacuzino, tipărită în Italia, la Padova în anul

37
1700, Harta lui Antonio Maria del Chiaro (1718), Harta lui C.M. Roth (1771), Harta lui Rizzi
Zanoni (1771), Harta austriacă din 1790, Harta lui Pierre Lapie (1821), Harta lui F. Fried
(1829), Harta rusă din 1835, Charta României Meridionale din 1864, precum şi Dicţionarul
Topografic şi Statistic al României, autor D. Frundescu (1872). Pe harta lui Antonio Maria
del Chiaro apar figurate mai multe elemente geografice – râul Olt şi principalii săi afluenţi,
câteva culmi montane (Monti di Olanesti), precum şi numele unor aşezări mai importante
(Titesti, Calemenesti, Maldaresti etc.).

Evoluţia reţelei de aşezări reflectată în toponimie. Toponimia geografică studiază

numele geografice dintr-un anumit spaţiu, pentru a explica semnificaţia, originea şi evoluţia
acestora în strânsă corelaţie cu elementele geografice. Pentru fiecare regiune, toponimia
constituie un „înveliş spiritual” rezultat, în parte, din relaţia om-natură, care oferă valoroase
indicii asupra modului de populare, cât şi asupra modului de organizare şi dezvoltare
economică. Un rol important în stabilirea denumirii unor sate o are poziţia lor în cadrul văii:
Romanii de Jos, Romanii de Sus, Măldăreştii de Jos, Măldăreştii de Sus, Foleştii de Sus,
Foleştii de Jos, Muereasca de Sus, Obârşia, Râu Vadului ş.a. Cele mai numeroase sate şi-au
luat numele de la forma de relief care domină aşezarea: Coasta, Coasta Cerbului, Coasta
Mare, Dealul Malului, Deleni, Fundătura, Gropeni, Gruieri, Gruiu, Gruiu Lupului,
Gurguiata, Lunca, Malu Alb, Malu Vârtop, Piscu Mare, Piscu Pietrei, Pripoara, Pripoare,
Priporu, Râpăneşti, Sub Deal, Surpaţi, Suseni, Valea Babei, Valea Cheii, Valea lui Stan,
Valea Măceşului, Văleni. . De asemenea, modalităţile de utilizare a terenurilor, prin care a
fost îndepărtată pădurea, este sugerată de oiconime ca Curăturile, Dumbrăveşti, Livadia,
Poienari, Poieniţa, Poiana, Rugetu, Runcu, Săliştea. Multe dintre oiconime au originea în
antroponime care se formează pornind de la numele unui strămoş comun cu ajutorul sufixului
-eşti şi -eni (ani), pluralele lui fiind -escu şi (anu), a căror funcţiune constă în indicarea
originii personale a locuitorilor, adică a descendenţilor celui ce a întemeiat ori a stăpânit, într-
o anumită perioadă aşezarea/satul. Ambele sufixe indică de unde provin oamenii unui sat (din
ce loc şi din ce persoană). De la numele acestuia se formează acela al satului: odată cu -eşti,
spre a indica pe cei care se trag din stăpânul (sau întemeietorul) satului: Aldeşti, Andreeşti,
Armăşeşti, Bărbăteşti, Bârseşti, Bârzeşti, Berislăveşti, Bogdăneşti, Bratoveşti, Budurăşti,
Bumbueşti, Călineşti, Cârstăneşti, Căzăneşti, Costeşti, Cuceşti, Dăeşti, Dângeşti, Drăgăneşti,
Gătejeşti, Găvăneşti, Gibeşti, Grebleşti, Ifrimeşti, Izbăşeşti, Tănăseşti, Măldăreşti, Mateeşti,
Mireşti, Mogeşti, Mogoşeşti, Neghineşti, Negruleşti, Obroceşti, Olăneşti, Opăteşti, Păteşti,

38
Păuşeşti, Pietrari, Popeşti, Râmeşti, Robeşti, Sărsăneşti, Soliceşti, Stoeneşti, Stroeşti,
Şerbăneşti, Tănăseşti, Telecheşti, Titeşti, Turceşti, Tuţuleşti, Vătăşeşti,Vlădeşti etc., altă dată
cu -ani (-eni), pentru a desemna pe locuitorii originari din satul cu acelaşi strămoş
(Giurgiuveni, Golotreni, Mlăceni, Oteşani, Perişani, Pietreni, Podeni, Proieni, Râureni,
Roşoveni, Scăueni, Stolniceni, Tomşani, Vlăduceni ).

3.3. ELEMENTE DE ETNOGRAFIE

Satul românesc a constituit, în condiţiile economico-sociale şi politice ale ţării noastre,

secole de-a rândul forma reprezentativă de organizare a comunităţilor omeneşti. Primele
locuinţe permanente au fost bordeiele şi apoi locuinţele sezoniere: stâne, sălaşe în zona
păşunilor. Locuinţele permanente au avut o evoluţie mai îndelungată.

Gospodăria şi locuinţa tradiţională. Materialul de construcţie cel mai răspândit continuă să

fie lemnul, îndeosebi de conifere, dar şi de alte esenţe, alături de care cunosc o largă
răspândire cimentul, argila sau metalul. Romulus Vuia considera că planul gospodăriei, forma
şi modul de grupare a acareturilor sunt în strânsă legătură cu ocupaţiile locuitorilor şi cu tipul
de aşezare, acestea depinzând atât de cadrul geografic, cât şi de obârşia etnică a populaţiei 9.
În zona montană, principalele componente ale gospodăriei tradiţionale loviştene sunt: casa
propriu-zisă, în care locuia ţăranul împreună cu familia sa, vatra construită aparte, sub cerul
liber sau într-o încăpere din bârne ori sub un acoperiş împreună cu cuptorul, cămara, grajdul
pentru animale, şura pentru fân, coteţele de porci, şoproane pentru depozitarea uneltelor
gospodăreşti şi a unor mijloace tradiţionale de transport. În zona subcarpatică întâlnim
gospodării agro-pastorale ce au curţi închise ce maschează interiorul şi cuprind casa cu
bătătura, construcţii aferente, spaţioase, din bârne cu acoperiş înalt. Gospodăriile pomicole au
case pe temelii de piatră, jos pivniţe pentru fructe, alte anexe: grajdul, fânarul, cuptorul de
uscat prune, cazanul de ţuică.
a) Casa veche ţărănească. În secolele VIII-IX s-a trecut de la bordei la casa cu două
camere şi prispă. La locuinţa cu o cameră, odaia era folosită pentru prepararea hranei; tot aici
se şi mânca. Lângă vatră erau: masa, scaunele şi patul unde dormea familia. Când s-a trecut la
locuinţa cu trei încăperi, a treia cameră capătă funcţia de cameră bună. Aici se păstra

9
Romulus Vuia (1926), Ţara Haţegului şi Regiunea Pădurenilor, în „Lucrările Institutului de geografie al
Universităţii din Cluj, vol.II
39
îmbrăcămintea, se primeau oaspeţii şi nu era încălzită, fiind aşezată spre răsărit. Ulterior, în
dosul casei s-a adăugat o încăpere prin prelungirea acoperişului: cuhnia.

b) Casa de olar are două încăperi, în prima aflându-se atelierul de olărit, iar în cea de-
a doua era camera de dormit. Între aceste încăperi se afla o sobă comună. Atelierul are o masă
îngustă aşezată la fereastră. Deasupra se află o poliţă cu coca de argilă. De masă sunt fixate
roata de picior şi un taler, amândouă străbătute de o osie centrală. De tavan sunt atârnate o
mulţime de poliţe pe care se usucă iarna oalele crude. Pe balustrada prispei sunt expuse de
asemenea, oale.

c) Culele. Reprezintă o îmbinare a elementelor din arhitectura caselor boiereşti întărite

şi cele ale casei ţărăneşti. Îşi trag numele de la turcescul „kule“ care înseamnă „turn“.
Caracteristicile unei cule sunt parter înalt, masiv, folosit ca beci, scară interioară şi etaj, unde
era locuinţa propriu-zisă. O alta caracteristică a culelor olteneşti este cerdacul, care ocupă
întreaga faţadă a etajului superior. Cule reprezentative pentru tipul cu două etaje sunt cele de
la Măldăreştii de Sus, pe valea Luncavăţului, la 4 kilometri sud-vest de Horezu, ctitorite de
familia Măldăreştilor, cei care au dat şi numele localităţii.

Elemente de folclor. Folclorul se caracterizează printr-o mare bogăţie şi diversitate, rezultat al

asimilării influenţelor cu zonele învecinate şi ale sintezei particulare. Folclorul oltenesc din
zonă are, pe lângă valoarea sa artistică şi rolul de a transmite evenimente din viaţa
comunităţilor locale, cicluri şi momente de organizare ale societăţii ţărăneşti libere. Doinele
şi baladele populare povestesc despre apărarea vetrei strămoşeşti în faţa năvălirii păgânilor,
prin ridicarea comunităţilor locale sub conducerea marilor domnitori, Neagoe Basarab, Micea
cel Bătrîn, Matei Basarab, Constantin Brîncoveanu sau cetele haiducilor, pandurii lui Tudor
Vladimirescu, poteraşii din rumâniile moşneneşti etc. Proverbele formează un bogat material
transmis din generaţie în generaţie până în prezent, ca şi zicătorile sau strigăturile din timpul
horelor. O zicătoare din bătrâni, plină de umor, este următoarea: „Când bea Buila tutun, e
semn de ploaie”; „Dacă fulgeră în dosul Crucii - spre răsărit - e semn de ploaie”; „Când
înţeapă musca, în două zile plouă”; „Dacă porcul umblă cu un pai în gură, în câteva zile este
zăpadă, îngheţ”. Ca fiinţe fantastice cităm pe: Baba Hârca, Muma Pădurii şi Măgăoaia, cu
care se sperie copiii.

Portul popular. . Îmbrăcămintea avea o semnificaţie specială, hainele fiind cele care îl ridicau
pe om, în anumite situaţii, în ochii celor din sat. Pentru o fată de măritat, a fi bine îmbrăcată
40
era dovada că ştie să ţeasă, să coasă. Portul popular are două componente: costumul femeiesc
şi costumul bărbătesc.

Capitolul IV. PARTICULARITĂŢI GEODEMOGRAFICE

4.1. EVOLUŢIA NUMERICĂ A POPULAŢIEI

În evoluţia numerică a populaţiei din cuprinsul bazinului hidrografic al Oltului în

sectorul Carpaţilor Meridionali şi al Subcarpaţilor Getici se observă pe de-o parte
concordanţa cu procesele demografice de amploare, manifestate în timp, la nivelul întregii
ţării, iar pe de altă parte influenţele locale, dictate de unele particularităţi geografice, cum ar
fi cele legate de poziţia geografică a aşezărilor, atracţia socio-economică a reşedinţei de judeţ
Râmnicu Vâlcea, care la un moment dat au avut impact asupra potenţialului demografic
determinându-i unele modificări.
Tabel 8. Evoluţia numerică a populaţiei (nr. loc.)

LOCALITATEA 1912 1930 1956 1966 1977 2002 2008

Municipiul
13588 15648 18984 23867 66321 107656 116914
Râmnicu Vâlcea
Or. Băbeni 2623 3750 5217 6225 8314 9563 9088
Or. Bǎile Govora 799 910 1590 2189 2749 2891 3023
Or. Bǎile Olǎneşti 2996 3093 3836 4619 4644 4608 4777
Or. Berbeşti 2722 3220 3579 4516 5722 5664 5113
Or. Brezoi 3747 4561 4911 6647 6907 6828 7547
Or. Cǎlimǎneşti 2613 2876 6651 6735 8095 8598 9131
Or. Horezu 4321 4693 4898 6251 5536 6807 7282
Or. Ocnele Mari 5120 7223 4420 3651 3883 3578 3472
Alimpeşti 1267 1284 2210 2522 2739 2461 2202
Alunu 2356 2883 3213 4056 4823 4665 4357
Bǎrbǎteşti 3898 3962 4592 4468 4612 3873 3044
Berislǎveşti 2351 2637 3464 3733 3850 3087 3130
Boişoara 2092 2287 3090 3064 2944 1683 2304
Budeşti 2750 3256 4136 4522 5823 5538 5236
Bujoreni 2623 3004 3221 3493 4020 3899 3396
Buneşti 1550 1714 2022 2602 2986 2667 2824
Câineni 1768 2244 3658 4144 3850 2780 1992
Cepari 2589 2749 3039 2982 3228 2485 2204
Cernişoara 2587 2521 4310 4413 4728 4019 4187
Ciofrângeni 2287 2349 2624 2439 2814 2662 2206
Copăceni 899 1167 1196 2488 2870 2750 2562
Costeşti 2153 2282 3209 4416 4461 3681 4149
Dǎeşti 2020 2104 2697 2741 3208 2837 2572
Frânceşti 3267 3524 4312 5723 5932 5842 5617
Galicea 1571 1855 2101 2080 3263 3026 3108
Goleşti 1116 1342 1652 1549 2530 2744 2807
Malaia 764 1113 1499 2345 2412 1920 1966
Mateeşti 1214 1883 2525 3890 4012 3780 3530
Mǎldǎreşti 1341 1802 2120 2116 2212 2070 2167
Mihăieşti 3544 3826 4020 6234 6814 6233 6106
Milcoiu 745 914 1236 1332 1658 1453 1225
41
 Mueresca 1469 2045 2166 2568 2866 2638 2821
Nicolae Bălcescu 1324 1634 2580 3017 3885 3850 3226
Oteşani 2342 2468 3375 3444 3655 3055 3184
Pǎuşeşti 2391 3972 3909 3710 3850 3026 3288
Pǎuşeşti Mǎglaşi 2156 2747 2950 3620 4026 3843 3484
Perişani 2559 3621 4920 3370 4155 3849 3578
Pietrari 2793 2896 3686 3531 3750 3316 3507
Poienari 1730 1773 1910 1635 1842 1167 1190
Polovragi 1977 2162 2814 3282 3085 3004 2916
Popeşti 1659 1863 2556 3305 3718 3205 3263
Racoviţa 1247 1364 3015 2665 2533 1857 1919
Runcu 1117 1112 1315 1226 1412 1158 1118
Sǎlǎtrucel 1594 1738 2059 2415 2642 2246 2184
Sălătrucu 1512 1675 2128 3383 2727 2275 2219
Slǎtioara 2871 3295 3955 3841 3995 3639 3531
Stoeneşti 2819 3028 3294 4900 4563 3933 3861
Stroeşti 1647 2761 3448 3484 3521 3131 3087
Şirineasa 955 1312 2344 2850 3024 2617 2532
Şuici 2186 2133 2752 2812 3150 2789 2650
Tigveni 2610 2766 3274 3308 3866 3598 3412
Titeşti 1034 1246 2014 1912 2323 1198 1246
Tomşani 3192 3443 4533 4571 4750 4197 4122
Vaideeni 3663 3911 4773 6088 4625 4274 4254
Vlǎdeşti 1446 1702 2066 2126 2866 2454 2574
Voineasa 964 826 1106 2642 2340 1725 1697
TOTAL 134538 156169 193174 221757 281129 304392 310246

La nivelul întregului areal constatăm o creştere constantă a numărului populaţiei, de la

134538 locuitori în 1912 până la 304392 locuitori în anul 2002. După această dată, urmează o
perioadă de uşoară creştere, seriile statistice consemnând, la nivelul anului 2008, o cifră de
310246 locuitori.

400000

300000

200000

100000

0
1912 1930 1956 1966 1977 2002 2008

Pentru mediul rural, cu toate că după 1990 s-a diminuat migraţia din mediul rural
către cel urban şi chiar a apărut fenomenul invers, de migrare urban-rural, populaţia a

42
continuat să scadă de la an la an, fiind influenţată în mod direct de mişcarea naturală
negativă, cu valori din ce în ce mai reduse ale natalităţii şi valori ridicate ale mortalităţii.
Totodată, reducerea populaţiei în ultima perioadă analizată, după anul 2002, a fost influenţată
şi de soldul negativ al migraţiei externe.

Tabel 9. Evoluţia numerică a populaţiei pe medii urban / rural (nr. loc.)

LOCALITATEA 1912 1930 1956 1966 1977 2002 2008

Municipiu
13588 15648 18984 23867 66321 107656 116914
Râmnicu Vâlcea
Total populaţie
24941 30326 35102 40833 45850 48537 49578
oraşe actuale
Total populaţie
96009 110195 139088 157057 168958 148199 143754
comune
TOTAL
134538 156169 193174 221757 281129 304392 310246
POPULAŢIE

200000

150000

100000

50000

0
1912 1930 1956 1966 1977 2002 2008
Total populaţie oraşe actuale Municipiul Rm Vâlcea Total populaţie comune

Fig. 25. Evoluţia numerică a populaţiei pe medii de viaţă (1912 - 2008)

Un indicator relevant în analiza evoluţiei numerice a populaţiei îl reprezintă rata totală

de creştere a populaţiei, calculată după formula:

43
 P 
Rt   1  1  100 ,
 P0 

Unde: P1- populaţia la sfârşitul intervalului;

P0- populaţia la începutul intervalului analizat.

Pentru intervalul 1912-2002, rezultă o creştere de cca. 7 ori pentru municipiul Râmnicu
Vâlcea într-un interval de aproape 90 de ani. La celălalt pol se situează oraşul Ocnele Mari
unde rata totală de creştere este negativă pentru intervalul analizat: - 48,4%, numărul
populaţiei reducându-se de la 5120 loc. în 1912 la 3472 în 2008.

Un alt indicator folosit pentru analiza evoluţiei numerice a populaţiei este ritmul
mediu anual de creştere, calculat după formula:

 1

P n
Rma%   1   1  100 ,
 P 
 0  

unde: P1 – populaţia la sfârşitul intervalului analizat;

P0 – populaţia la începutul intervalului analizat;

n – numărul de ani din intervalul analizat.

După acest indicator, se constată faptul că cel mai mare ritm mediu anual de creştere
aparţine municipiului Râmnicu Vâlcea cu 2,2 %. Pentru majoritatea oraşelor din această
zonă, ritmul mediu anual de creştere se încadrează cu valori cuprinse între 0 şi 1 %, cu
excepţia oraşului Ocnele Mari, cu valori negative la nivelul acestui indicator.

Analizând dinamica populaţiei oraşelor mici pe termen lung, observăm o evoluţie

ascendentă în cea mai mare parte a intervalului, marcată de perioade cu ritmuri de creştere
mai intense şi perioade cu ritmuri mai lente, urmată de o uşoară reducere a numărului de
locuitori după 1992, cu excepţia oraşului Ocnele Mari care înregistrează o scădere dramatică
a numărului de locuitori de la 7223 în 1930 la 3472 în 2008 (vezi fig 26.). Cu o creştere mare
se detaşează oraşul Băbeni, de la 2623 locuitori în 1912 la 9563 locuitori în 2002, cu un ritm
accentuat de creştere în perioada comunistă.

44
 12000

10000

8000

6000

4000

2000

0
1912 1930 1956 1966 1977 2002 2008

Băbeni Băile Govora Băile Olăneşti Berbeşti

Brezoi Călimăneşti Horezu Ocnele Mari

Fig. 26. Evoluţia numerică a populaţiei oraşelor mici (1912 - 2008)

4.2. DENSITATEA POPULAŢIEI

Concentrarea populaţiei este determinată atât de factori naturali geomorfologici –

hipsometrie, grad de fragmentare, pante; hidrologici – prezenţa sau absenţa reţelei
hidrografice; biogeografici - vegetaţia, îndeosebi resursele forestiere, cât şi de cei antropici,
dintre care mai importanţi sunt cei socio-economici.

Densitatea medie a populaţiei. În corelaţie cu dinamica numărului de locuitori, valorile

densităţii populaţiei s-au modificat în timp, astfel că, o dată cu scăderea numărului de
locuitori înregistrată în ultima perioadă la nivelul majorităţii localităţilor rurale apar unele
diferenţieri în ceea ce priveşte densitatea generală a populaţiei. Dacă avem în vedere ca acest
indicator se calculează luându-se în considerare suprafeţele administrative, apar anumite
nuanţe legate de faptul că majoritatea localităţilor din zona montană ocupă suprafeţe foarte
mari (Voineasa, Malaia, Brezoi, Câineni etc.), comparativ cu localităţile poziţionate în zona
subcarpatică, cu suprafeţe mai modeste (Păuşeşti, Vlădeşti, Pietrari, Stroeşti etc.), ceea ce
conduce la diferenţe mari în ceea ce priveşte dimensiunea acestui indicator.

45
Tabel 10. Densitatea generală, agricolă şi fiziologică

LOCALITATEA Densitatea generală Densitatea agricolă Densitatea fiziologică

loc / km2 (loc/100 ha teren (loc/100 ha teren arabil)
agricol)
Municipiu
Râmnicu Vâlcea 1202,6 3036,8 6273,6
Or. Băbeni 190,1 431,8 736,2
Or. Bǎile Govora 217,0 544,4 2035,9
Or. Bǎile Olǎneşti 28,0 176,8 3388,2
Or. Berbeşti 92,7 612,5 914,2
Or. Brezoi 29,3 435,7 1338,2
Or. Cǎlimǎneşti 82,2 420,6 1747,6
Or. Horezu 57,9 166,5 1465,2
Or. Ocnele Mari 142,8 278,4 866,3
Alimpeşti 70,3 102,1 599,5
Alunu 101,2 231,4 625,6
Bǎrbǎteşti 93,9 157,8 1461,5
Berislǎveşti 74,8 93,6 592,5
Boişoara 21,1 36,9 361,9
Budeşti 65,2 162,5 376,6
Bujoreni 117,7 304,6 843,9
Buneşti 117,4 207,1 503,2
Câineni 10,9 63,1 591,5
Cepari 64,3 99,0 343,7
Cernişoara 110,2 185,6 589,8
Ciofrângeni 61,4 114,7 334,4
Copăceni 55,2 83,1 308,3
Costeşti 33,7 171,0 915,7
Dǎeşti 93,7 190,9 457,6
Frânceşti 90,3 212,3 583,2
Galicea 55,6 95,2 205,2
Goleşti 45,2 88,4 294,7
Malaia 4,9 59,4 2594,6
Mateeşti 87,5 116,6 446,9
Mǎldǎreşti 75,0 109,3 425,9
Mihăieşti 103,4 171,4 520,3
Milcoiu 42,5 73,4 112,1
Mueresca 61,5 172,9 851,0
Nicolae Bălcescu 56,2 110,7 257,1
Oteşani 86,1 129,1 516,6
Pǎuşeşti 132,2 253,8 780,4
Pǎuşeşti Mǎglaşi 121,8 211,7 1950,8
Perişani 21,0 59,3 712,7
Pietrari 170,3 229,8 804,8
Poienari 54,9 91,7 241,2
Polovragi 33,0 88,8 356,3
Popeşti 65,5 96,4 262,6
Racoviţa 31,8 120,7 751,8
Runcu 23,7 65,1 232,5
Sǎlǎtrucel 55,4 125,4 539,9
Sălătrucu 16,5 75,4 1848,4
Slǎtioara 75,6 106,0 680,2
Stoeneşti 79,1 131,8 514,1

46
Stroeşti 74,7 103,5 436,7
Şirineasa 41,6 82,4 208,3
Şuici 85,5 119,4 509,0
Tigveni 74,7 99,0 397,5
Titeşti 23,8 60,3 762,7
Tomşani 101,9 158,1 648,7
Vaideeni 27,1 52,0 1335,6
Vlǎdeşti 115,9 259,9 973,6
Voineasa 3,7 20,6 3450

Valorile densităţii medii a populaţiei se încadrează între 3,7 loc/ km2 în cazul comunei
Voineasa şi 1202,6 loc/km2 valoare înregistrată în perimetrul municipiului Râmnicu Vâlcea.

Densitatea netă, indice obţinut prin raportarea numărului locuitorilor la suprafaţa agricolă
(100 ha), arată repartiţia geografică a populaţiei în raport cu resursele de teren agricol.
Aceasta, alături de densitatea fiziologică, oferă o imagine a presiunii umane asupra
teritoriului.

Densitatea fiziologică a populaţiei se calculează raportând numărul de locuitori la 100 ha de

teren arabil. Indicatorul reflectă presiunea exercitată de către populaţie asupra suprafeţei
arabile, cu consecinţe asupra natalităţii, exodului rural, predominanţei unor activităţi, altele
decât cele agricole, etc. Acest indicator indică rezervele de teren cu capacitate de a susţine
biologic (pretabile diferitelor tipuri culturi) componenta umană a spaţiului geografic.

4.3. DINAMICA POPULAŢIEI

Dinamica generală a populaţiei bazinului Oltului în cuprinsul Carpaţilor Meridionali

şi Subcarpaţilor Getici este determinată de componentele mişcării naturale, sub incidenţa
cărora se modifică atât volumul populaţiei, cât şi stările demografice, consemnate, la anumite
momente, de izvoarele istorice sau de materialele statistice actuale.

4.3.1. Evoluţia, frecvenţa şi intensitatea variabilelor mişcării natural

Natalitatea este componenta dinamică a bilanţului natural care sub directa influenţă a
individului şi societăţii poate înregistra oscilaţii negative sau pozitive într-un timp relativ
scurt. Prima jumătate a secolului XX se caracterizează prin rate relativ ridicate ale natalităţii,
depăşind în cea mai mare parte a intervalului 20 ‰, cu excepţia anilor celui de al doilea
război mondial şi a celor imediat următori. În a doua jumătate a secolului XX se
înregistrează cele mai mari variaţii ale acestui indicator, putându-se individualiza mai multe

47
perioade, şi anume: 1956-1966 (scădere), 1967-1989 (creștere) şi anii `90 (din nou scădere a
natalităţii). După mai bine de 15 ani de prefaceri sociale şi economice, care şi-au pus
amprenta şi asupra dimensiunii familiei şi a planningului familial, se constată mai multe
schimbări: ratele maxime se micşorează substanţial, urmare a prăbuşirii natalităţii, iar cele
mai mari rate de fertilitate se înregistrează la grupa de vârstă 25-29 de ani. De fapt, rata
specifică la această grupă avea aproximativ aceeaşi valoare în 1990 ca şi în 2006 (73 ‰), însă
la grupa 20-24, s-a redus la mai puţin de jumătate. De asemenea, vârstele 30-34 prezintă o
fertilitate mai ridicată decât în perioada anterioară. (vezi fig. 27.)

160

140

120

100
0/oo

80

60

40

20

0
15 – 19 ani 20 – 24 ani 25 – 29 ani 30 – 34 ani 35 – 39 ani 40 – 44 ani 45 – 49 ani

1990 2006

Fig. 27. Curba ratelor specifice de fertilitate în Oltenia în 1990 şi 2006

(după Popescu Sonia Liliana, 2008)

Mortalitatea. Spre deosebire de celelalte componente ale mişcării naturale a

populaţiei (natalitatea, fertilitatea, nupţialitatea etc.), nivelul mortalităţii este mai puţin
influenţat de factorii psihologici sau spirituali. În schimb, o importanţă deosebită prezintă
standardul de viaţă, condiţiile de muncă şi de îngrijire a sănătăţii, care, la un moment dat, au
produs o schimbare semnificativă în ceea ce priveşte nivelul mortalităţii. Un alt element
important care şi-a pus amprenta asupra evoluţiei curbei ratei mortalităţii este gradul de
îmbătrânire al populaţiei. Pe de altă parte, oraşele s-au caracterizat din totdeauna printr-o rată
a mortalităţii generale mai mică. Pe măsură ce mişcarea migratorie a căpătat o amploare tot
mai mare, structura populaţiei pe grupe de vârstă s-a modificat, fiind antrenată în principal
populaţia adultă tânără, ceea ce a reprezentat o „infuzie de tinereţe” în structura populaţiei

48
oraşelor (prioritar în cazul municipiului Râmnicu Vâlcea) cu cea mai mare putere de atracţie.
Ca urmare a progresului sanitar şi socio-economic înregistrat după cel de al doilea război
mondial, structura deceselor pe principale cauze s-a schimbat radical. În prezent, cele mai
multe decese (peste 60 % în 2007) sunt cauzate de bolile aparatului circulator, în principal de
bolile cerebrale şi vasculare, urmate de boala ischemică a inimii.

Mortalitatea infantilă. Dintre mortalităţile specifice după vârstă, mortalitatea infantilă

este cea mai importantă, fiind primul vârf în curba ratelor de mortalitate după vârstă, al doilea
revenind grupei 65-75 de ani. O situaţie de excepţie, la nivelul acestui indicator, se
înregistrează la Băile Govora unde în 21 de ani (1985-2006), doar în trei ani s-a înregistrat
câte un deces sub 1 an (în 1988, 1993 şi 1994), mortalitatea infantilă în ceilalţi ani fiind egală
cu zero.

Bilanţul natural. Evoluţia acestui indicator demografic urmăreşte, în general, aceeaşi

linie cu cele ale ratelor natalităţii şi mortalităţii. Calcularea ratei medii multianuale pentru
fiecare unitate din zona studiată relevă importante diferenţieri spaţiale. (vezi fig 28.)

25
‰ 30 ‰
20 25
20
15
15
10
10
5 5
0 0
1970 1975 1980 1985 1990 1995 2002 1970 1975 1980 1985 1990 1995 2002

Tipul I. Bilanţ natural pozitiv pe toată durata Tipul III. Bilanţul negativ înregistrat după
de analiză, cu tendinţă de atingere a 1990, cu un maxim la mijlocul
valorii zero anilor `90 şi tendinţă de redresare
demografică după 2002

49
 20 ‰ 30 ‰
25
15
20
10 15
10
5
5
0 0
1970 1975 1980 1985 1990 1995 2002 1970 1975 1980 1985 1990 1995 2002

Tipul II. Bilanţ negativ înregistrat înainte de Tipul IV. Evoluţie a bilanţului natural care
1990 ca efect al îmbătrânirii înregistrează două perioade de
accentuate a populaţiei şi volumului regres (bilanţ negativ - anii `80 şi
mare al ratei emigraţiei în prezent)

Fig. 28. Tipuri de evoluţie a bilanţului natural

4.3.2. Volumul şi intensitatea mişcării migratorii

Cauzele care determină fenomenul de migraţie sunt variate şi complementare,

implicând existenţa unor factori de respingere în arealul de origine precum şi a unor factori
de atracţie în regiunea de destinaţie. Numeroasele forme de mobilitate existente au impus o
clasificare a acestora în funcţie de anumite criterii, printre care: durata deplasării, scopul
acesteia, distanţa parcursă sau gradul de libertate a persoanei care efectuează deplasarea.
Migraţia implică ideea de deplasare, de schimbare de loc şi locuinţă, cu referire atât la
plecarea individuală, la deplasarea grupelor umane, cât şi la mişcarea în căutare de lucru
(Cucu, 1981). Cel mai important curent de imigrare a fost dinspre Transilvania, schimburi de
populaţie făcându-se din totdeauna între cele două provincii (datorită păstoritului
transhumant), însă el se intensifică spre sfârşitul secolului XVIII, când au fost încălcate
drepturile de proprietate, ţăranii au fost transformaţi în iobagi pe moşiile nobililor feudali sau
când obligaţiile către feudali au crescut. În perioada actuală, migraţia populaţiei poate fi
considerată un fenomen social cauzat îndeosebi economic şi care comportă un anumit risc
pentru societate în general şi comunitatea locală în special. Atâta timp cât vor exista decalaje
de natură economică între urban şi rural şi între România şi alte state şi nu vor exista anumite

50
constrângeri de ordin politic sau de orice altă natură, fenomenul migraţiei se va menţine. În
ceea ce priveşte migraţiile temporare, navetismul a fost un fenomen caracteristic, îndeosebi în
a doua jumătate a secolului trecut, pentru populaţia din majoritatea localităţilor rurale.
Principalii curenţi de deplasare erau de la localităţile de domiciliu spre municipiul Râmnicu
Vâlcea şi zonele miniere. Fluxul navetist invers, dinspre oraşe spre mediul rural, este
caracterizat, într-o majoritate semnificativă, de forţa de muncă ce cuprinde persoane cu
calificare superioară şi medie, ocupată în activităţi ale sectorului terţiar – învăţământ,
ocrotirea sănătăţii, administraţie publică, finanţe, transporturi şi telecomunicaţii, la care se
adaugă specialişti în agricultură şi industria extractivă. În ceea ce priveşte exodul rural, în
funcţie de valorile bilanţului migratoriu, au fost identificate mai multe categorii de oraşe, şi
anume: oraşe unde bilanţul migratoriu a fost negativ aproape toată perioada, începând din
1966 până în 2008: Băile Olăneşti, Ocnele Mari, Călimănesti (după 1994 a devenit pozitiv);
oraşe cu un sold oscilant, când negativ, când pozitiv: Băile Govora, Brezoi, Horezu.

Tabel 11. Dinamica teritorială a populaţiei

LOCALITATEA PLECĂRI SOSIRI BILANŢ

‰ ‰ MIGRATORIU
Municipiu 17,2 18,7 +1,5
Râmnicu Vâlcea
Or. Băbeni 15,8 18,3 + 2,7
Or. Bǎile Govora 20,0 18,6 - 1,4
Or. Bǎile Olǎneşti 15,6 6,5 - 9,1
Or. Berbeşti 22,7 15,2 - 7,5
Or. Brezoi 20,2 18,8 - 1,4
Or. Cǎlimǎneşti 14,1 20,3 + 6,2
Or. Horezu 20,5 10,1 - 10,4
Or. Ocnele Mari 26,8 22,6 - 4,2
Alimpeşti 21,6 16,5 - 5,1
Alunu 16,9 14,2 - 2,7
Bǎrbǎteşti 14,7 18,5 + 3,8
Berislǎveşti 22,9 12,6 - 10,3
Boişoara 37,4 8,3 - 29,1
Budeşti 26,7 13,2 - 13,5
Bujoreni 16,9 27,6 + 10,7
Buneşti 14,9 26,2 + 11,3
Câineni 15,8 8,2 - 7,6
Cepari 16,3 10,6 - 5,7
Cernişoara 15,4 13,7 - 1,7
Ciofrângeni 13,8 8,5 - 5,3
Copăceni 18,7 15,2 - 3,5
Costeşti 13,3 16,2 + 2,9
Dǎeşti 15,1 24,3 + 9,2
Frânceşti 14,5 9,2 - 5,3
Galicea 17,6 10,0 - 7,6
Goleşti 10,5 20,0 + 9,5
Malaia 13,5 14,0 + 0,5

51
Mateeşti 12,2 10,8 - 1,4
Mǎldǎreşti 14,0 15,9 + 1,9
Mihăieşti 14,8 16,4 + 1,6
Milcoiu 10,3 7,5 - 2,8
Mueresca 16,3 14,7 - 1,6
Nicolae Bălcescu 14,1 10,3 - 3,8
Oteşani 19,4 12,2 - 7,2
Pǎuşeşti 12,8 13,7 + 0,9
Pǎuşeşti Mǎglaşi 14,3 20,2 + 5,9
Perişani 28,5 7,5 - 21,0
Pietrari 8,4 12,3 + 3,9
Poienari 16,5 10,9 - 5,6
Polovragi 18,3 20,1 + 1,8
Popeşti 17,6 13,2 - 4,4
Racoviţa 35,0 23,6 - 11,4
Runcu 22,4 14,6 - 7,8
Sǎlǎtrucel 21,8 16,9 - 4,9
Sălătrucu 20,6 11,4 - 9,2
Slǎtioara 15,3 14,5 - 0,8
Stoeneşti 13,4 16,7 + 3,3
Stroeşti 22,3 16,9 - 5,4
Şirineasa 15,5 11,7 - 3,8
Şuici 18,2 12,4 - 5,8
Tigveni 17,9 10,6 - 7,3
Titeşti 22,6 14,9 - 7,7
Tomşani 14,0 15,0 + 1,0
Vaideeni 13,8 13,8 0
Vlǎdeşti 18,3 25,2 + 6,9
Voineasa 17,3 13,9 - 3,4

Un tip nou de migraţii sunt migraţiile în străinătate pentru muncă care antrenează un
procent important de populaţie masculină şi feminină. Un fenomen îngrijorător este migraţia
forţei de muncă înalt calificată, de care este nevoie şi în ţară. Deplasările în străinătate pentru
lucru sau la studii au căpătat amploare în ultimul deceniu, cele mai multe au statut legal. De
remarcat faptul că o pondere mare a emigranţilor o deţin bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 25 şi
29 de ani.

4.3.3. Tipuri de dinamică a populaţiei

Mobilitatea teritorială modifică structura pe grupe de vârstă a populaţiei, în ariile de

plecare rămânând o populaţie îmbătrânită, ponderea tinerilor fiind şi ea în continuă scădere.
Ca urmare, în aceste localităţi se înregistrează o dinamică demografică negativă. (vezi fig 29.)
Din analiza seriilor de date statistice au fost delimitate 5 tipuri majore de evoluţie a dinamicii
populaţiei. Oarecum îmbucurător este faptul că, pentru 62 % dintre unităţile teritoriale
analizate, se înregistrează o tendinţă de stagnare a fenomenelor care au condus la dezechilibre
la nivelul dinamicii populaţiei, mai ales în anii `90 şi primii ani ai secolului XXI.
52
 Fig. 29. Tipuri de dinamică demografică (1956 - 2006)

(1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu; 10. Polovragi; 11. Vaideeni;
12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16. CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20.
Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23. Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29.
Dăeşti; 30. Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE GOVORA; 39.
OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47.
Ciofrângeni; 48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56. Galicea; 57.
Nicolae Bălcescu).

4.4. STRUCTURI GEODEMOGRAFICE

4.4.1. Structura etno-culturală a populaţiei

Condiţiile istorice, politice şi social-economice au generat o omogenitate relativă a

populaţiei din aşezările cuprinse în cadrul bazinului hidrografic al Oltului în sectorul
Carpaţilor Meridionali şi Subcarpaţilor Getici. De altfel, analiza structurii etnice în perioada
1930-2008 relevă caracterul preponderent al românilor pe tot intervalul analizat, evoluţia
progresivă a ponderii acestora, precum şi regresiile înregistrate de celelalte etnii. Dintre

53
celelalte grupuri etnice, rromii deţin procente mai însemnate la nivelul câtorva comune (în
condiţiile în care, rudarii refuză categoric titulatura de rrom, la recensaminte acest grup etnic
fiind înregimentat în categoria românilor). În mediul urban, rromii figurează de asemenea cu
procente nesemnificative, iar în cazul oraşelor Horezu, Ocnele Mari, Băile Olăneşti şi Băile
Govora, acest grup etnic nu figurează în statistici. Maghiarii au de asemenea o pondere foarte
redusă, cei mai mulţi fiind înregistraţi la Râmnicu Vâlcea (200 persoane). Germanii sunt şi
mai puţini, la Râmnicu Vâlcea fiind consemnate la recensământul populaţiei din 2002, 98
persoane care aparţin acestui grup etnic. Indicele de compactitate etnică reprezintă un
indicator care pune în evidenţă diferenţierea etnică a populaţiei, fiind calculat după formula:

 N m 
I oe  10 
m
,
P

unde: Ioe = indicele de omogenitate etnică

∑m = suma minorităţilor (numărul persoanelor din etniile respective);

Nm = numărul minorităţilor

P = populaţia totală.

Cu cât valoarea acestui indice este mai apropiată de 10, cu atât fragmentarea etnică a
populaţiei este mai mică.

Distribuţia populaţiei după confesiune religioasă, la recensământul din 2002, relevă

preponderenţa populaţiei de religie ortodoxă, ca şi la recensămintele anterioare. Persoanele de
religie ortodoxă deţineau o pondere de 99,6% din totalul populaţiei. Urmează penticostalii,
reprezentând 0,15% din total, adventiştii de ziua a 7-a cu o pondere de 0,15% şi alte
confesiuni cu 0,1%.%. Adventiştii formează o comunitate mai numeroasă la Râmnicu Vâlcea
(0,9 %), iar biserica penticostală are mai mulţi adepţi la Brezoi (1,5%).

4.4.2. Structura populaţiei pe grupe de vârste şi sexe

Vârsta şi sexul – caracteristici demografice fundamentale, prezintă o importanţă

deosebită, dată fiind semnificaţia lor pentru analiza demografică, economică sau socială
(Erdeli G. 2004). Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe are importante implicaţii
asupra fenomenului demografic (natalitate, nupţialitate, mortalitate) şi economic, aportul
populaţiei în dezvoltarea economică şi socială fiind subordonat capacităţii fizice şi
intelectuale oferite de vârsta indivizilor.

4.4.2.1. Structura pe grupele majore de vârstă În viziunea unui scenariu

demografic, după o perioadă cu natalitate mare a urmat o perioadă când acest indicator a
54
scăzut ca intensitate, iar mortalitatea în continuă creştere a lăsat loc valorilor negative ale
bilanţului natural, conturându-se un tablou demografic în care se constată că generaţiile
nataliste au ajuns într-o primă fază la vârsta adulţilor, iar în a doua fază la ce-a de-a treia
vârstă. (vezi fig. 30.) În acelaşi timp, generaţiile noi nu mai sunt la fel de dinamice ca pe
vremea generaţiilor nataliste, ajunse acum la vârsta adultă sau vârstnică.

Fig. 30. Piramida vârstelor – total localităţi (2002)

Pornind de la dezideratul de a determina potenţialul resurselor de muncă şi a populaţiei

ocupate, dar şi de a asigura comparabilitatea datelor între diferite recensăminte (1977, 1992,
2002), s-a adoptat împărţirea în cinci mari grupe de vârstă şi anume: 0 -14 ani, 15 – 24 ani, 25
- 49 ani, 50 - 59 ani şi peste 60 ani. Trebuie subliniat faptul că încă de acum 30 de ani unele
oraşe mici prezentau o tendinţă de îmbătrânire demografică (vezi fig. 31.).

Fig. 31. Repartiţia populaţiei urbane pe

grupe majore de vârste (1977, 1992,
2002)

55
 Aşa cum se observă din diagramele repartiţiei populaţiei urbane pe grupe majore de
vârste, fenomenul de îmbătrânire demografică s-a manifestat mai de timpuriu în oraşele mici
din punct de vedere demografic, cu grad redus de atractivitate economică, ceea ce a dus la un
bilanţ migratoriu negativ şi o natalitate redusă.

4.4.2.2. Tipuri de piramide ale structurii pe grupe de vârste şi sexe

Piramidele vârstelor pentru anul 2002, realizate la nivelul unităţilor administrativ -

teritoriale ce compun bazinul Oltului în cuprinsul Carpaţilor Meridionali şi ai Subcarpaţilor
Getici, ne permit individualizarea următoarelor tipuri de structuri pe grupe de vârste şi sexe:

Tipul I

- extensiune mare a
grupelor de vârstă care
cuprind adulţii;
- populaţia tânără în volum
mic şi cu tendinţă de
scădere în continuare;
- populaţia vârstnică în
creştere.

Tipul II

- predominanţa grupelor de
vârstă care cuprind adulţii
şi tinerii;
- generaţiile tinere în curs
de scădere;
- populaţia vârstnică în
creştere.

Tipul III

- extensiune mare a
grupelor de vârstă care
cuprind adulţii;
- generaţiile tinere în curs
de revigorare;
- volumul populaţiei
vârstnice nu a atins cote
alarmante.
56
 Tipul IV

- ponderea mare a grupelor

de vârstă de 50 – 59 de ani
şi de peste 60 de ani;
- grad de îmbătrânire
demografică accentuat;
- populaţia tânără în
continuă scădere.

Fig. 32. Tipuri de piramide ale structurii pe grupe de vârste şi sexe

4.4.2.3. Structura populaţiei pe sexe

Există o evidentă legătură între distribuţia populaţiei pe sexe şi vârste şi tendinţele

manifestate în timp în evoluţia mai multor fenomene demografice şi fluxurile migratorii
interne şi externe. În condiţii normale de evoluţie a populaţiei, între cele două sexe (masculin
şi feminin) se menţine o diferenţă de 1-2 % în favoarea femeilor ca rezultat al longevităţii mai
ridicate la acestea. În timp s-a configurat un proces de feminizare a populaţiei. Analiza
structurii populaţiei pe sexe la nivelul unităţilor teritoriale din zona noastră de studiu arată că
ponderea populaţiei feminine se ridică la valori mari (> 53 %) în cazul oraşelor Horezu şi
Băile Olăneşti la care se adaugă alte patru comune: Polovragi, Alimpeşti, Stoeneşti şi
Tigveni. În cazul a 17,5 % din totalul unităţilor teritoriale analizate, se înregistrează o
pondere a populaţiei feminine cu valori cuprinse între 51 şi 53 %, între care şi oraşele:
Râmnicu Vâlcea. Brezoi şi Călimăneşti, la care se adaugă comunele: Vaideeni, Mogeşti,
Păuşeşti, Frânceşti, Mihăeşti, Vlădeşti şi Runcu. În aceiaşi proporţie se remarcă o pondere a
populaţiei feminine foarte apropiată de 50 %, procent care caracterizează atât comunele
poziţionate în zona montană (Voineasa, Malaia, Boişoara, Sălătrucu), cât şi comunele din
extremitatea sud-estică poziţionate la contactul cu Piemontul Getic (Nicolae Bălcescu,
Milcoiu, Poienari). Pentru localităţile unde forţa de muncă solicitată a fost alcătuită mai mult
din bărbaţi, ponderea populaţiei feminine înregistrează valori sub 47 % (Alunu, Berbeşti,
Băbeni etc.). Izolat, se întâlnesc procente ale populaţiei feminine chiar şi sub această valoare,
în cazul comunelor: Cernişoara, Muereasca, Perişani şi Titeşti.

57
 Fig. 33. Ponderea populaţiei feminine (2008)

(1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu; 10. Polovragi; 11. Vaideeni;
12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16. CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20.
Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23. Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29.
Dăeşti; 30. Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE GOVORA; 39.
OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47. Ciofrângeni;
48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae
Bălcescu).

4.4.2.4. Indicele de îmbătrânire a populaţiei şi rata de dependenţă demografică

Procesul de îmbătrânire demografică trebuie evaluat cu rigoare, în toate laturile lui,

pentru a se cuantifica implicaţiile acestuia asupra dezvoltării economice şi a restabili, în timp,
echilibrul necesar. Acest indicator demografic rezultă din relaţia ce se stabileşte între grupele
extreme de vârstă (tânără şi vârstnică) într-o anume perioadă de timp, conform formulei: I =
P60 / P14 (unde: P60 = populaţia în vârstă de 60 de ani şi peste; P14 = populaţia între 0 –
14 ani). La nivelul tuturor unităţilor teritoriale de analiză se înregistrează o valoare medie
pentru indicatorul îmbătrânirii demografice de 1,42, însă există mari diferenţieri atât pe medii
de viaţă, cât şi în cadrul fiecărui tip de mediu în parte.

58
Tabel 12. Indicele de îmbătrânire a populaţiei şi rata de dependenţă demografică

LOCALITATEA Indicele de îmbătrânire a Rata de dependenţă

populaţiei demografică
Municipiu 0,60 380
Râmnicu Vâlcea
Or. Băbeni 1,86 612
Or. Bǎile Govora 1,64 623
Or. Bǎile Olǎneşti 1,18 658
Or. Berbeşti 1,06 561
Or. Brezoi 0,70 574
Or. Cǎlimǎneşti 1,00 571
Or. Horezu 0,99 572
Or. Ocnele Mari 1,30 693
Alimpeşti 1,32 846
Alunu 1,11 672
Bǎrbǎteşti 1,92 832
Berislǎveşti 1,36 744
Boişoara 1,72 977
Budeşti 1,17 649
Bujoreni 0,93 650
Buneşti 1,79 717
Câineni 1,12 925
Cepari 1,80 866
Cernişoara 1,72 913
Ciofrângeni 1,62 814
Copăceni 1,56 722
Costeşti 1,51 663
Dǎeşti 1,13 725
Frânceşti 1,61 755
Galicea 1,83 808
Goleşti 1,89 797
Malaia 0,84 642
Mateeşti 1,33 612
Mǎldǎreşti 1,45 756
Mihăieşti 1,21 579
Milcoiu 1,56 714
Mueresca 1,31 838
Nicolae Bălcescu 1,07 525
Oteşani 1,22 604
Pǎuşeşti 0,90 522
Pǎuşeşti Mǎglaşi 1,18 744
Perişani 1,30 842
Pietrari 1,62 738
Poienari 1,76 893
Polovragi 1,46 805
Popeşti 1,47 712
59
Racoviţa 0,88 886
Runcu 2,89 1010
Sǎlǎtrucel 1,11 708
Sălătrucu 1,90 914
Slǎtioara 1,67 790
Stoeneşti 2,14 898
Stroeşti 1,62 807
Şirineasa 1,34 628
Şuici 1,86 709
Tigveni 1,50 687
Titeşti 1,65 832
Tomşani 1,97 851
Vaideeni 1,40 816
Vlǎdeşti 1,11 640
Voineasa 0,89 516
Procesul de îmbătrânire demografică poate fi evaluat şi prin intermediul ratei de
dependenţă demografică, prin raportul dintre grupele majore de vârstă, acest indicator fiind
calculat conform formulei:
Rd = (P14 + P65) / P15-64 x 1000

unde: Rd = rata de dependenţă demografică;

P14 + P65 = populaţia cuprinsă între 0 – 14 ani şi cea în vârstă de 65 de ani şi peste;
P15-64 = populaţia cuprinsă între 15 şi 64 de ani.

La nivelul întregului spaţiu de analiză s-a înregistrat o valoare medie pentru acest
indicator de 728,7 însă sesizăm, ca şi în cazul indicelui care reflectă îmbătrânirea populaţiei,
diferenţieri destul de mari pe cele două medii de viaţă, urban – rural, precum şi în cadrul
fiecărui tip de mediu în parte.

4.4.2.5. Tipuri de structuri demografice pe grupe de vârste

În stabilirea principalelor tipuri de diferenţiere a structurilor demografice pe grupe de

vârste trebuie să avem în vedere toţi indicatorii dezvoltaţi în analiză anterior, respectiv
aducerea lor la un numitor comun prin care să se realizeze o interpretare corectă în cadrul
fiecărui tip. (vezi fig. 34.). Un factor cheie în diferenţierea acestor tipuri majore este dat de
acest proces de îmbătrânire demografică a populaţiei din majoritatea unităţilor administrativ
teritoriale, în funcţie de care se structurează şi celelalte nuanţe de evoluţie a principalilor
parametrii demografici. Un factor cheie în diferenţierea acestor tipuri majore este dat de acest
proces de îmbătrânire demografică a populaţiei din majoritatea unităţilor administrativ

60
teritoriale, în funcţie de care se structurează şi celelalte nuanţe de evoluţie a principalilor
parametrii demografici.

Fig. 34. Tipuri de structuri demografice pe grupe de vârste

(1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu; 10. Polovragi; 11. Vaideeni;
12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16. CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20.
Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23. Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29.
Dăeşti; 30. Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE GOVORA; 39.
OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47. Ciofrângeni;
48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae
Bălcescu).

4.4.3. Structura socio – economică a populaţiei

Structura socio-economică a populaţiei relevă o serie de indicatori în aprecierea

gradului de participare a populaţiei sau a diferitelor ei grupe, în activitatea productivă sau
neproductivă. Analiza acestei structuri s-a realizat după criteriul participării la activitatea
economică populaţia activă (ocupată şi neocupată) şi populaţia inactivă.

61
 4.4.3.1. Distribuţia populaţiei active pe sectoare de activitate

Rata de activitate reprezintă raportul dintre populaţia activă şi cea inactivă. La nivelul
centrelor urbane din zona noastră de analiză, recensămintele populaţiei arată că numărul
populaţiei active s-a poziţionat pe o curbă constant descendentă, existând diferenţe relativ
mari între recensământul din 1977 şi cel din 2002. Situaţia este îngrijorătoare la Brezoi (30,15
%), Băile Olăneşti (33,21 %) şi Călimăneşti (33,61 %). Diagramele triunghiulare realizate la
nivelul anilor de referinţă 1992 şi 2002, (vezi fig.35.) surprind evoluţia structurii populaţiei
urbane active în perioada de tranziţie când s-au înregistrat cele mai dinamice mutaţii în ceea
ce priveşte repartiţia populaţiei pe sectoare de activitate.

Fig. 35. Repartiţia populaţiei urbane pe sectoare de activitate

62
 Schimbările economice profunde înregistrate în perioada de tranziţie s-au resimţit şi la
nivelul repartiţiei populaţiei active pe sectoare de activitate din mediul rural. În condiţiile
restructurărilor masive din industrie şi a reducerii volumului mişcării navetiste, s-au produs
mutaţii importante între cele trei sectoare de activitate. S-au accentuat astfel câteva arii
profund rurale, unde ponderea populaţiei ocupată în agricultură este superioară celei din
servicii şi industrie. (vezi fig 36.)

1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu; 10. Polovragi; 11.
Vaideeni; 12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16. CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti;
19. Alimpeşti; 20. Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23. Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti;
28. Bujoreni; 29. Dăeşti; 30. Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38.
BĂILE GOVORA; 39. OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45. Milcoiu;
46. Tigveni; 47. Ciofrângeni; 48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55.
BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae Bălcescu.
Fig. 36. Populaţia activă din agricultură (2008)

O dinamică deosebită a cunoscut însă sectorul terţiar, în multe dintre localităţile

rurale, populaţia ocupată în acest sector ocupând ponderi mai însemnate decât la începutul
perioadei de tranziţie. În această categorie încadrăm localităţile rurale din vecinătatea

63
oraşelor, mai bine poziţionate în perspectiva valorificării capitalului privat, prin dezvoltarea
sectorului de întreprinderi mici şi mijlocii: Bujoreni, Dăeşti, Vlădeşti, Mihăeşti, Păuşeşti, etc.

1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu; 10.
Polovragi; 11. Vaideeni; 12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16. CĂLIMĂNEŞTI;
17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20. Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23. Bărbăteşti; 24.
Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29. Dăeşti; 30. Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari;
33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE GOVORA; 39. OCNELE MARI; 40.
Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47.
Ciofrângeni; 48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55.
BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae Bălcescu.
Fig. 37. Ponderea salariaţilor din sectorul terţiar (1992, 2008)

64
 Pentru a evidenţia mutaţiile în ceea ce priveşte ponderea salariaţilor din sectorul
terţiar, la nivelul anului 2008 s-a realizat o cartogramă prin care este figurată repartiţia
spaţială a unui indicator specific – numărul de lucrători în activităţi comerciale la 1000 de
locuitori. (vezi fig. 38.)

1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu; 10.
Polovragi; 11. Vaideeni; 12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16. CĂLIMĂNEŞTI;
17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20. Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23. Bărbăteşti; 24.
Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29. Dăeşti; 30. Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari;
33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE GOVORA; 39. OCNELE MARI; 40.
Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47.
Ciofrângeni; 48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55.
BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae Bălcescu.
Fig. 38. Ponderea salariaţilor din sectorul terţiar (1992, 2008)

4.4.3.2. Rata şomajului

Neconcordanţa între oferta demografică şi cererea de forţă de muncă generează

şomajul, fenomen economic negativ ce afectează o parte a populaţiei active, în urma pierderii
de către aceasta a locului de muncă. Evoluţia în profil teritorial a ratei şomajului s-a înscris în
anii `90 pe o curbă constant ascendentă, dată fiind incapacitatea de adaptare a producţiei (în
special industriale) la rigorile economiei de piaţă. Pentru anul 2001, numărul şomerilor
înregistraţi în judeţul Vâlcea a fost de 26930 persoane, cu o rată a şomajului de 13,5 %,
valoare mai mare decât în anul 2000, când s-a înregistrat o rată de 12,5 %. În anul 2002,
numărul şomerilor a crescut în medie cu 5,2 %, în plată figurând, conform datelor oferite de
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, 10081 persoane – din care: beneficiari
de ajutor de şomaj 5935 persoane, inclusiv beneficiari de ajutor de integrare profesionala;

65
beneficiari de alocaţie de sprijin 4146 persoane. Fără drepturi băneşti erau înregistrate 16487
persoane. (vezi fig. 39.)

Aug. 2001 Iul. 2002

14271 16486

9931 10081

1. 2. 1. 2.

1. beneficiari de ajutor de şomaj; 2. şomeri neindemnizaţi

Fig. 39. Evoluţia şomerilor înregistraţi în perioada august 2001 - iulie 2002

4.4.3.3. Gradul de dependenţă economică şi de înnoire a forţei de muncă se calculează

raportând populaţia inactivă însumată cu populaţia neocupată la populaţia activă ocupată,
conform formulei:

Gde = Pi + Pn / Po unde: Gde = gradul de dependenţă economică:

Pi = populaţia inactivă; Pn = populaţia neocupată; Po = populaţia ocupată.
Pentru a asigura comparabilitatea datelor am calculat şi gradul de înnoire al forţei de
muncă, raportând populaţia de vârstă cuprinsă între 15 – 29 ani la cea cuprinsă între 30 – 44
ani, conform formulei:

Îfm = Pop15-29 / Pop30-44 unde: Îfm = gradul de înnoire al forţei de muncă;

Pop15-29 = grupa de vârstă 15 – 29 ani;
Pop30-44 = grupa de vârstă 30 – 44 ani.

În ansamblu se poate aprecia că, datorită accentuării îmbătrânirii demografice în tot mai
multe localităţi, ratei reduse a fertilităţii din ultimii 15 ani şi ritmurilor diferite ale mişcării
migratorii de la o perioadă la alta, în viitor ponderea populaţiei active va continua să se
reducă destul de accentuat. Totodată, rata scăzută a natalităţii după 1990 şi mortalitatea mai
ridicată în rândul populaţiei adulte masculine vor marca evoluţia populaţiei în vârstă de

66
muncă în viitorul apropiat, datorită „lag-ului” (întârzierii) de 15 ani cu care fenomenele
demografice se resimt în cadrul populaţiei active. Cum generaţiile tinere care urmează să
intre în cadrul populaţiei active sunt din ce în ce mai puţin numeroase, iar cea mai mare parte
a populaţiei adulte va depăşi pragul de 45 de ani, actuala „maturizare” a populaţiei în vârstă
de muncă riscă să se transforme în „îmbătrânire” cu un impact deosebit pe plan economic şi
social, generând situaţii complexe greu de gestionat.

Capitolul V. ACTIVITĂŢILE ECONOMICE –

EVOLUŢIE, PREZENT, PERSPECTIVE

5.1. ACTIVITĂŢILE AGRICOLE

Dezvoltarea agriculturii şi profilul acesteia sunt strâns legate de particularităţile
condiţiilor naturale, de contextul socio-cultural şi de nivelul tehnologic caracteristic
colectivităţilor umane. Analiza pe o perioadă mai îndelungată asupra terenului permite
înţelegerea cauzelor ce au dus la utilizarea actuală, dând o perspectivă a dezvoltării ramurilor
agricole în funcţie de cerinţele locale şi naţionale ale economiei de piaţă.

5.1.1. Premise ale dezvoltării agriculturii

Relieful, solurile şi clima sunt factorii care condiţionează practicarea agriculturii în

acest areal. Prezenţa pe suprafeţe mari a păşunilor şi fâneţelor naturale a favorizat dezvoltarea
creşterii animalelor, cea mai veche ocupaţie de aici. Etapele generale de evoluţie a
agriculturii, din punct de vedere tehnico-agronomic, încep, după cum ne arată H. H. Stahl, cu
etapa „desţelenirii şi defrişării permanente, când parcela de teren obţinută era folosită până la
epuizare, iar apoi se abandona”. O a doua etapă este aceea în care parcela de teren se cultivă
cu regularitate. O a treia etapă o constituie alternarea cultivării cerealelor de toamnă cu cele
de primăvară, după care parcela era lăsată un an pentru a se odihni. Cea de-a patra etapă este
aceea a „tehnicii agriculturii moderne”. Cea mai spectaculoasă practică în dezvoltarea
agriculturii acestui spaţiu este însă pomicultura. Condiţiile geografice favorabile pomiculturii
au rămas nevalorificate până în secolul al XVIII-lea când a fost generalizat procedeul de
fabricare a ţuicii de prune. Creşterea animalelor, ocupaţie străveche, care şi-a disputat
întâietatea cu cultura plantelor, a fost secole de-a rândul principala ocupaţie şi sursă de
venituri pentru locuitori. Deplasarea turmelor între munte (păşunile alpine), deal (fâneţe) şi
câmpie (vegetaţie naturală de stepă şi silvostepă) a reprezentat un sistem ingenios de
67
valorificare eficientă a condiţiilor şi resurselor geografice. Totodată, nu trebuie omisă
prezenţa unui inestimabil univers spiritual specific pastoral13.

5.1.2. Modul de utilizare a terenurilor

Bazinul hidrografic al Oltului în perimetrul Carpaţilor Meridionali şi Subcarpaţilor

Getici reprezintă un spaţiu geografic complex a cărui structură variată este ilustrată şi de
multitudinea modurilor de utilizare a terenului. Configuraţia actuală a categoriilor de
folosinţă a terenurilor este trasată în strânsă legătură cu potenţialul productiv al
componentelor naturale, precum şi cu lucrările de ameliorare şi amenajare desfăşurate de-a
lungul timpului, şi reprezintă, totodată, nivelul presiunii antropice exercitate asupra unui
spaţiu de intensă şi permanentă locuire.

Pe unităţi majore de relief remarcăm prezenţa păşunilor alpine în zona montană înaltă,
la peste 1800 m. Sub această altitudine, pe culmile sudice ale munţilor domină suprafeţele
ocupate de pădure, din loc în loc făcându-şi apariţia mici ochiuri de păşune şi fâneaţă. În zona
deluroasă subcarpatică apar suprafeţe mari plantate cu pomi fructiferi (predominant prun) în
alternanţă cu fâneţe. Partea sudică reprezintă un al doilea areal cu maximă dezvoltare a
pădurilor, în special pe interfluviile înalte care separă afluenţii principali ai Oltului. Secundar
apar mari suprafeţe de livezi. Terenul arabil ocupă partea sudică a zonei studiate, pătrunzând
pe cursul văilor, acolo unde a găsit locuri mai favorabile (luncile largi din zonele de
confluenţă sau terasele însorite). vezi fig 40.

5.1.3. Structura fondului funciar şi producţia agricolă

Din suprafaţa totală, doar o treime (34%) revine terenurilor agricole. Această pondere
înregistrează valori diferite de la o aşezare la alta, în funcţie de factorii naturali locali, dar şi
de modificările din ultimul deceniu pe seama creşterii suprafeţei construite în extavilanul
localităţii şi de reducere a suprafeţei agricole. Astfel, pentru oraşul Brezoi se înregistrează
mai puţin de 7% terenuri agricole din fondul funciar, în timp ce la Pietrari acestea deţin
aproape trei sferturi (74,1%). Între aceste valori extreme, în cele mai multe aşezări terenurile
agricole deţin între 30 şi 40 % (vezi fig. 41).

13
Dovadă că strămoşii noştri erau cei mai buni păstori sunt cuvintele româneşti de origine dacică împrumutate
de limbile popoarelor vecine (bulgară, sârbo-croată, slovenă, maghiară, cehă, slovacă, polonă, rusă) baci,
brânză, urdă, balegă, măgar, mânzare, mânz, stână etc – Moise I., Ţibrian C., Bănică Gh., (2000)
Localităţile judeţului Argeş – Studiu etimologic şi istoric, Edit. Universităţii din Piteşti ”.
68
 6%

60%
34%

suprafaţa agricolă suprafaţa ocupată cu păduri alte suprafeţe

Fig. 41. Structura fondului funciar – total ha (2008)

Potenţialul agricol al terenurilor este limitat de solurile argiloase cu fertilitate moderată,

de densitatea fragmentării reliefului şi a reţelei hidrografice, de fenomene meteorologice
nefavorabile (îngheţuri târzii ori timpurii, brume, grindină) de dotare agrotehnică deseori
precară. Terenurile arabile deţin o pondere de doar 25,4 % şi au o extindere mai mare în văile
râurilor, în zonele depresionare sau dealurile joase.

69
 Fig. 42. Structura terenului agricol – total ha (2008)

Un loc însemnat în structura terenurilor arabile îl ocupă plantele furajere şi cerealele

folosite în hrana animalelor (ovăz, orz), a căror pondere trece de 25 %. Între plantele de
nutreţ predomină trifoiul şi lucerna, alături de care se înscrie şi sfecla furajeră. Cea mai mare
parte a terenurilor agricole este ocupată însă de păşuni şi fâneţe naturale (peste două treimi),
fapt cu totul explicabil prin natura reliefului în primul rând. Ele ocupă suprafeţe întinse în
zona carpatică, unde ajung pe anumite areale la peste 80 % din suprafaţa totală, chiar peste
90% (99,4% la Voineasa). În repartiţia geografică a creşterii ovinelor se observă diferenţieri
pe unităţi de relief şi administrative. Astfel, cu efective de peste 2 000 capete ovine se înscriu
în ordine: Vaideeni, Boişoara, Câineni, Perişani, Titeşti şi Horezu, unde aceste efective se
înscriu între 200 şi 500 de capete la 100 hectare teren agricol. Suprafeţele ocupate de livezi şi
vii ocupă 7,9 % din terenurile agricole. Suprafaţa viticolă, deşi însumează 156 hectare, este
nesemnificativă (0,1%) la nivelul zonei, lipsind din majoritatea aşezărilor, acest fapt
datorându-se particularităţilor locale ale condiţiilor climatice şi de sol. În concluzie, între
zona carpatică şi cea deluroasă de la sud există diferenţe clare în ce priveşte activităţile
agricole. Relieful dominat de altitudini ridicate, pante abrupte cu terenuri agricole reduse la
dimensiunile văilor şi depresiunilor limitează drastic activităţile agricole. Subcarpaţii sunt o
regiune de tranziţie între economia agricolă montană şi cea a regiunii piemontane de la sud.

70
 Fig. 44. Ponderea păşunilor şi fâneţelor în totalul suprafeţelor agricole (2008)

1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu;

10. Polovragi; 11. Vaideeni; 12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16.
CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20. Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari;
23. Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29. Dăeşti; 30.
Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE
GOVORA; 39. OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44.
Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47. Ciofrângeni; 48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52;
Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae Bălcescu.

5.2. RESURSELE NATURALE

5.2.1. Resursele de subsol

Dintre resursele subsolului, calcarul se exploatează de la Bistriţa, sat al comunei

Costeşti, din muntele Arnota începând din anul 1959 şi se utilizează la Uzina de Sodă Govora
pentru obţinerea sodei calcinate. Exploatarea sării este consemnată pentru prima dată în
diploma din 1247 prin care se acordă cavalerilor teutoni dreptul de a face comerţ cu sare

71
(Documentele Hurmuzaki, vol. I, p.250). Din anul 1963 se abandonează exploatarea în ocnă
şi este introdusă exploatarea în soluţie, iar din anul 1989 se reia exploatarea sării geme a
cărei producţie a crescut spectaculos. Tot o resursă cu o îndelungată exploatare este
feldspatul sodic din perimetrul oraşului Brezoi, utilizat în industria ceramicii. Primele
informaţii despre lignitul din zonă apar începând cu anii 1918-1924. Exploatarea Minieră de
Cariere Berbeşti a luat fiinţă în anul 1980 prin Decretul 310/1980. Mai multe mine şi cariere
au fost închise, în prezent funcţionând doar două cariere: Berbeşti, cu două sectoare (Panga şi
Berbeşti Vest) şi Olteţ, cea de-a doua pe teritoriul comunei Alunu. Apele minerale sunt
prezente şi se exploatează la Băile Olăneşti, Călimăneşti şi Băile Govora. Ele sunt cunoscute
şi utilizate de pe vremea romanilor.

5.2.2. Terenurile forestiere şi utilizarea lor economică

Pădurile ocupau în judeţul Vâlcea la începutul anului 2005 o suprafaţă de 290 880 ha,
rezultând o medie de 0,70 ha / loc., de aproape trei ori mai mare faţă de media la nivel
naţional, în timp ce pentru spaţiul carpatic şi subcarpatic media este de 0,82 ha / loc. Pe
unităţi administrative, din total fond funciar, pădurile ocupă cele mai mari ponderi în
aşezările de munte, aproape 80 % la Câineni şi Voineasa şi 90% la Malaia, iar în cele
subcarpatice doar între 9 % la Păuşeşti şi 20 % la Mateeeşti. După forma de proprietate, peste
50% din suprafaţa pădurilor este privată şi doar 0.35% aparţine organizaţiilor cooperatiste şi
obşteşti. Proprietatea publică deţine încă 45% din pădurile din judeţ.

40000

30000

20000

10000

0
1 2 3 4 5 6 7 8 9

Nr. Ocolul Suprafaţa Nr. Ocolul Suprafaţa

crt silvic (ha) crt. silvic (ha)
1. Brezoi 31.568 6. Olăneşti 13.662
2. Călimăneşti 20.940 7. Rm.Vâlcea 12.432
3. Cornet 33.506 8. Romani 25.917
4. Horezu 13.164 9. Voineasa 31.820
5. Latoriţa 12.870 TOTAL 195.879
Fig. 45. Repartiţia fondului forestier pe ocoale silvice (ha)
72
 O privire istorică asupra valorificării lemnului în zona montană studiată scoate în
evidenţă faptul că cea mai veche şi cea mai mare exploatare forestieră a fost întreprinsă de
Societatea «Carpatina» cu sediul la Brezoi. Pentru exploatarea lemnului din valea Bistriţei s-a
construit o cale ferată forestieră care permitea transportul lemnului la depozitul şi fabrica din
Băbeni. Pentru bazinul văii Costeşti s-a instalat la Prislop, în amonte de chei, o linie ferată de
circa 6 kilometri. Sectorul privat înregistrează în această activitate o creştere explozivă, atât
în ceea ce priveşte unităţile de exploatare a masei lemnoase, cât şi în ceea ce priveşte
prelucrarea mai ales sub formă de mic mobilier şi tâmplărie într-o mulţime de întreprinderi
mici, situate preponderent în jurul centrelor urbane.

5.3. ACTIVITĂŢILE INDUSTRIALE

Activităţile industriale au păstrat mult timp un caracter manufacturier, axându-se pe

valorificarea unor resurse locale, cu prioritate din sfera produselor agricole, forestiere şi a
materialelor de construcţie. Odată cu dezvoltarea meşteşugurilor a crescut şi s-a dezvoltat
schimbul de mărfuri făcut prin intermediul negustorilor.

5.3.1. Meşteşugurile – germeni ai activităţilor industriale

Meşteşugurile au fost cele care au impulsionat schimburile comerciale şi au

reprezentat, în anumite perioade, importante surse de venituri pentru populaţie. Meşteşugurile
au creat peisaje geografice specifice exploatării şi prelucrării lemnului, calcarului, sării.
Astfel, meşteşugurile bazate pe prelucrarea lemnului au fost larg răspândite în spaţiul
carpatic şi subcarpatic românesc. Dulgheritul şi tâmplăritul sunt pe cât de vechi ca
meşteşuguri, pe atât de importante, necesitând multă îndeletnicire în pregătirea lemnului
pentru construirea locuinţelor, a anexelor gospodăreşti. Au existat unele sate specializate şi
apreciate astfel după numărul de dulgheri, tâmplari sau lemnari, precum Costeşti şi Slătioara
(fiecare cu câte 50 de dulgheri), consemnate în Dicţionarul geografic a judeţului Vâlcea. În
Romanii de Sus meşterii rudari confecţionau numeroase obiecte din lemn cu întrebuinţare
largă în gospodăria tradiţională (fuse pentru tors, linguri, căuşe pentru luat apă, coveţi, vedre
etc.). Fluierele erau lucrate din lemn de prun sau de cireş, frumos ornamentate de meşteri
populari în centre cunoscute: Urşani, Vaideeni, Costeşti. Ceramica românească reprezintă
element de continuitate a poporului român, fiind produsă în numeroase sate specializate.
„Ceramica, arta lutului, este acel meşteşug multimilenar pe care, după unele mituri străvechi
şi credinţe populare, omul l-ar fi furat divinităţii, folosindu-se de foc pentru a da vaselor grai
73
şi suflet”( Nicolescu, 1974). Marfa produsă şi desfăcută de centrele de olari: Horezu,
Slătioara, Dăeşti, Buda, Vlădeşti etc. nu este la fel nici în ce priveşte forma vaselor şi nici
calitatea lor artistică. Chiar dacă se păstrează profilul „La Tène” la străchinile lucrate în toate
satele de olari vâlceni, există diferenţe evidente de calitate şi de valoare artistică între un vas
lucrat la Horezu şi unul lucrat la Slătioara sau Dăeşti.

Ocupaţii casnice tradiţionale. Varietatea resurselor naturale (ape, soluri, vegetaţie,

faună) şi abundenţa acestora, au servit din totdeauna localnicilor drept mijloace de existenţă,
satisfăcându-le cerinţele pentru activităţile productive (creşterea animalelor, pomicultură,
viticultură etc.). Torsul şi ţesutul sunt printre cele mai vechi îndeletniciri gospodăreşti atestate
prin descoperirile arheologice cu 2500 ani î.Chr. Utilizarea lor în industria casnică vâlceană
este atestată documentar din secolul al XVIII-lea, când în lungul văii Olteţului, în satul
Polovragi existau numeroase pive. Acest fapt explică înfiinţarea aici, încă din 1766 şi a unei
fabrici de postav pentru prelucrarea manufacturieră a produselor textile. La sfârşitul
secolului al XIX-lea în regiune existau 86 de pive localizate în 6 aşezări, conform
informaţiilor culese din vechile dicţionare geografice ale judeţelor Gorj şi Vâlcea
(Alessandrescu, 1893; Vasiliu-Năsturel, 1892). În strânsă legătură cu creşterea oilor şi
valorificarea produselor derivate se remarcă o altă ocupaţie străveche, căşăritul. Este
specifică ciobanilor şi se practică îndeosebi la stână, acolo unde se prepară caşul şi
brânzeturile. Distilarea fructelor şi obţinerea băuturilor alcoolice natural (ţuică, rachiu) este
o veche îndeletnicire casnică, amintită în unele documente scrise pe la începutul secolului al
XV-lea15. Instalaţiile folosite sunt cazanele de ţuică sau povernele, care funcţionau în incinta
gospodăriilor, sau erau înşiruite în lungul văilor.

Fig. 47. Instalaţie tehnică populară pentru distilarea fructelor (schiţă)

15
Constantin C. Giurescu, 1973, Contribuţii la istoria ştiinţei şi tehnicii româneşti în secolele XV-XIX,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, p. 222-232
74
 Albinăritul s-a practicat din vremuri străvechi în acest spaţiu, fiind favorizat de
abundenţa plantelor melifere existente în flora păşunilor, fâneţelor şi livezilor. Practicarea
acestei ocupaţii în regiune reprezintă o tradiţie, relevante fiind în acest sens şi estimările
statistice de la sfârşitul secolului al XIX-lea (Alessandrescu, 1893; Vasiliu-Năsturel,1892),
când în total erau 670 de stupi, localizaţi în gospodăriile din mai multe sate (Polovragi,
Foleşti de Sus, Foleşti de Jos, Milostea).

Alte ocupaţii tradiţionale. Descoperirile arheologice atestă meşteşugul pietrăritului încă din
vremea dacilor, când piatra a fost folosită atât în construcţiile obişnuite de locuit, cât şi la
înălţarea monumentelor, cetăţilor, etc. La Horezu şi Slătioara, pe lângă 50 de dulgheri, 80 de
vărari, erau semnalaţi la sfârşitul secolului al XIX-lea şi 20 de zidari. Vărăritul - Obţinerea
varului prin arderea în varniţe sau în cuptoarele de var a calcarului este atestată de numeroase
vestigii ale arhitecturii medievale româneşti.

5.3.2. Industrializarea şi profilul industrial în perioada contemporană

Aşezările au o bază economică bine echilibrată cu potenţialul resurselor locale (în

special a lemnului şi produselor agricole vegetale şi animale) şi nu există localizări
industriale „artificiale”, bazate pe resurse venite de la mari distanţe, fără tradiţie în zonă.

A. Industria energetică utilizează potenţialul energetic al Oltului şi afluenţilor săi,

realizând o producţie de 1000 MW, din care 510 MW numai la staţia Lotru-Ciunget.

Tabel 16. Aportul de debite la realizarea volumului acumulării Vidra

Lungimea Suprafaţa Aport de debite în acumularea Vidra

Sursa de reţelei de bazinului de (m3/s)
Prize de apă
apă derivaţie recepţie
gravitaţional prin pompaj total
(m) (km2)
Râul Lotru
- - - 4,280 - 4,280
la Vidra
Captări pe
aducţiunea 4 2294 16 0,442 - 0,442
la centrală
Derivaţia
39 73170 243 1,800 3,994 5,794
Nord
Derivaţia
36 8296 236 2,130 5,384 7,514
Sud
Derivaţia
6 12910 24 0,670 - 0,670
Vest
Total 87 156670 519 9,322 9,378 18,700

75
 Amenajarea hidroenergetică a râului Lotru colectează debitele din bazinul hidrografic
propriu precum şi debitele a numeroase cursuri de apă din bazinele adiacente.

Tabel 17. Centralele şi structurile anexe ale amenajării hidrotehnice Lotru

Producţie
Putere Cădere Debit
Centrala medie Număr de Anul intrării
instalată brută instalat
(Tipul) anuală grupuri în funcţiune
(MW) (m) (m3/s)
(GWh)
Ciunget
3 x 170 1972(un grup)
(subterană) 510 1078 809,00 80
(Pelton) 1975(complet)
Mălaia 2x9
18 34 22,50 90 1978
(centrală baraj) (Kaplan)
Brădişor 2 x 57,5
115 228 152,00 110 1982
(subterană) (Francis)

17
Amenajarea hidrotehnică a râului Olt . În cuprinsul zonei studiate, sunt cuprinse
amenajările hidrotehnice ale râului Olt: Gura Lotrului (26,5 MW); Turnu Roşu (70 MW);
Călimăneşti (38 MW); Dăeşti (37 MW); Râmnicu Vâlcea (46 MW); Râureni (48 MW);
Govora (45 MW); Băbeni (37 MW).
B. Industria chimică. Zona studiată deţine una dintre cele mai mari capacităţi de
prelucrare în acest domeniu din ţară, aici fiind produse mai mult de 70 de produse diferite,
printre care: sodă caustică, PVC, insecticide, policarbonaţi, pesticide.

Structura vânzărilor Ponderea produselor în totalul vânzărilor

17
Hidrocentralele existente pe cursul râului Olt sunt: Făgăraş (27 MW); Voila (14,2 MW, în funcţiune în
februarie 1989); Viştea (14,2 MW, 1989); Arpaşu de Jos (14,2 MW, 21 ianuarie 1992); Avrig (14,2 MW); Gura
Lotrului (26,5 MW); Turnu Roşu (70 MW); Călimăneşti (38 MW); Dăeşti (37MW, 1976); Râmnicu Vâlcea (46
MW, 1974); Râureni (48 MW, 1977); Govora (45 MW, 1975); Băbeni (37 MW, 1978); Ioneşti (38 MW,1979);
Zăvideni (38 MW, 1979); Drăgăneşti – Olt (53 MW, 1987 – 1989); Strejeşti (50MW, 1979); Arceşti (38 MW,
11 noiembrie 1980); Slatina (26 MW, 1981); Ipoteşti (53MW, 1986); Drăgăşani (53 MW, 1981 şi cu toată
capacitatea în 1989); Frunzaru (53 MW,1989); Rusăneşti (53 MW, 1989 şi al patrulea grup energetic la 20
martie 1992); Izbiceni (53 MW, 1989).
76
 Exporturi pe zone geografice Ponderea produselor în exporturi

Fig. 48. OLTCHIM S.A. – activitatea economică – 2007 (sursa: www.oltchim.ro)

C. Industria lemnului. Este o ramură cu tradiţie datorită resurselor locale de lemn si

forţei de muncă specializată. În ultimii ani au apărut şi o serie de întreprinderi mici şi mijlocii
cu capital exclusiv privat specializate în prelucrarea lemnului şi producţia de mobilă, între
care: HARDWOOD SRL, NEGOROM SRL, FORESTIER SRL, COROM EXPORT SRL, DAVIC
MOB SRL, ROMSTILEX SRL etc.
D. Industria materialelor de construcţii utilizează ca materie primă prioritar argila.
Industria modernă a construcţiilor este reprezentată în zonă de mai multe firme de profil,
respectiv lucrări de construcţii: FORCONCID SA, OLTCARN CONSTRUCT SA, EUROPAN
PROD RM. VÂLCEA SA, COMINCO OLTENIA SA, ELM – ARCA SA, iar pentru lucrări de
instalaţii: PROIMSAT SA, ELCOPREST CONSTRUCT SRL, A.S. SRL etc.
E. Industria constructoare de maşini produce echipamente pentru industiria
petrochimică, pentru industria producătoare de autovehicule, elemente hidraulice, etc.
Principalele unităţi ale acestei ramuri sunt VILMAR SA, un joint-venture franco-român, şi
HERVIL SA, care produce o gamă largă de echipamente hidraulice pentru piaţa internă şi
externă deopotrivă.
F. Industria uşoară şi alimentară. Este o ramură bine reprezentată prin fabrici
producătoare de încălţăminte şi îmbrăcăminte din piele şi înlocuitori, textile şi materiale
neţesute, etc. Industria alimentară este reprezentată de fabrici de conserve din legume şi
fructe, de produse lactate, de panificaţie şi băuturi răcoritoare şi alcoolice. Industria
produselor textile şi de tricotaje este reprezentată de multe întreprinderi mijlocii şi mici, între

77
care, cele mai importante sunt: MINET SA, MAXCONF SRL, MODA SÂRGUINŢA, TANK
TEXTILE SRL, TRICOTEXTIL etc. Industria pielăriei şi a încălţămintei este reprezentată de
întreprinderile: ALBARESOR SA, SIMARGIAN SRL, MEGAINVEST SRL, VESTIMENT PIELE
SRL, LOVIŞTEA SRL etc. Industria alimentară este reprezentată de multe întreprinderi de
profil, între care: ŞAPTE SPICE SA, BOROMIR IND SRL, DIANA SRL – întreprinderi mari şi
foarte mari, FRALVIL SA, FRUCTALCOOL SRL, DIANA PROD SRL, CORIMAX SRL,
AGRODOR SRL – întreprinderi mijlocii, la care se adaugă foarte multe întreprinderi mici.
G. Industria artizanală – cuprinde meşteşuguri tradiţionale: cusături, ţesături din păr de
capră, cojocărit; prin prelucrarea lemnului se realizează ploşti, fluiere, obiecte din lemn
pentru uz casnic la Romanii de Sus, Vaideeni şi Costeşti.

5.3.3. Activităţile industriale şi calitatea mediului

Poluarea industrială reprezintă principala sursă de poluare datorită instalaţiilor
tehnologice cu profil chimic, de producere a energiei termice şi electrice, de prelucrare şi
industrializare a lemnului. Acestor importante surse de poluare li se adaugă procesele de
ardere din instalaţiile de încălzire; din totalul de 144764 gospodării 20,14 % (29155)
utilizează cărbune, 63 % (91201) lemn, 9,91 % (14349) gaze naturale, 0,5 % (800) C.L.U, iar
6,4 % (9405) sunt racordate la sistemul de termoficare; traficul autohton (20756 autovehicule
proprietate de stat, 54786 proprietate privată) şi traficul de tranzit.
Calitatea aerului în mediul urban este evaluată prin reţeaua de monitorizare a calităţii
aerului, reprezentată de şapte staţii de prelevare manuală a probelor zilnice pentru indicatorii
uzuali: SO2, NOx, NH3, HCl, PM10 şi TSP.
Calitatea apei potabile. În zona studiată sunt utilizate ca surse de apă potabilă 12 surse de
suprafaţă, (din care 11 cursuri de apă şi un lac de acumulare categoria A1 de potabilizare
conform HGR 100/2002) precum şi 11 surse de profunzime.
Tabel 18. Numărul probelor de apă potabilă necorespunzătoare calitativ
Localitate Număr probe Necoresp. Necoresp. Necoresp.
chimic bacteriologic
Râmnicu Vâlcea 841 33 32 1
Călimăneşti 258 10 10 0
Brezoi 183 4 4 0
Voineasa - sat 178 0 0 0
Voineasa 60 1 1 0
Olăneşti 240 18 10 8
Govora 121 13 13 0
Horezu 285 16 16 0
Vaideeni 114 7 7 0
Izvor Rece 114 11 10 1
78
Berbeşti 171 24 19 5
Alunu 162 16 16 0
Băbeni 47 6 6 0
Ocnele Mari 30 8 8 0
Malaia 22 4 1 3
Mihǎeşti 28 2 0 2
TOTAL 3216 217 188 29
sursa: Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea
Efectele poluării aerului asupra stării de sănătate. Reţeaua de monitorizare a calităţii
aerului pentru municipiul Râmnicu Vâlcea cuprinde 1 punct de recoltare aparţinând DSP
Vâlcea şi 13 puncte aparţinând APM Vâlcea, toate punctele de recoltare sunt fixe, cu tip de
monitorizare semiautomatǎ, cu durata de prelevare 24 ore, după care se efectuează analiza
propriu-zisă în laborator.
Obiective şi măsuri. Îmbunătăţirea calităţii mediului în zonele afectate de activităţile
industriale vizează, în principal, următoarele aspecte:
1) efectuarea unor studii de risc şi impact asupra mediului la nivelul activităţilor
economice în vederea reducerii la minimum a poluării industriale şi accidentelor ecologice.
2) realizarea de proiecte privind amenajarea haldelor de steril.
3) monitorizarea zonelor de risc ecologic.

5.4. IMPACTUL CĂILOR DE COMUNICAŢIE ŞI AL SCHIMBURILOR

COMERCIALE ASUPRA AŞEZĂRILOR OMENEŞTI
Relaţia firească dintre axele de transport şi zonele de habitat, cu anexele lor economice,
este cea de atracţie reciprocă, rezultatul fiind proximitatea spaţială. Dacă în perioadele de
stabilitate politică şi de prosperitate economică, această relaţie tinde să se împlinească, în
perioadele de instabilitate, habitatul se îndepărtează de axele de circulaţie, de-a lungul cărora
se propagă instabilitatea, cu toate efectele ei inhibitorii pentru viaţa socială şi economică19.

5.4.1. Caracterul istoric al căilor de comunicaţie şi schimburilor comerciale

Drumurile din regiune sunt străvechi, formându-se de-a lungul apelor. Pe firul lor,
localităţile s-au legat de ţinuturile sudice, iar în nord, aceste drumuri au fost continuate de
poteci pierdute în munte, de o parte şi de alta, peste cumpăna apelor şi peste curmături. Firul
apei era călăuză, dar potecile nu mergeau pe ele, ci pe brâne şi pripoare ori pe unde putea
omul să-şi facă loc, prin hăţişuri, chiar şi rarişti (Sacerdoţeanu, 1966).

19
Popa N., (1999) Ţara Haţegului. Potenţialul de dezvoltare al aşezărilor omeneşti, Edit. Brumar, Timişoara
79
 Un drum transcarpatic vechi între Oltenia şi Ardeal „a fost însemnat de Friedric
Schwanz von Springfels, pe harta Olteniei din 1720, drum ce pleca din dreptul mânăstirii
Bistriţa, suia apoi continuu pe o culme spre valea Lotrului, spre a se uni la nord de Voineasa
cu acela care, prin Piatra Albă, mergea la Poiana” (Conea, 1943). Un rol deosebit în circulaţia
dintre Carpaţi, Subcarpaţi şi Dunăre l-a avut circulaţia transcarpatică – păstoritul
transhumant, care a evoluat într-o primă etapă datorită cerinţelor ridicate pentru carne,
brânzeturi, lână. Unele dintre aceste drumuri sunt folosite în prezent ca artere moderne de
circulaţie.

5.4.2. Dimensiunea socio-economică a circulaţiei în perioada contemporană

Un proiect demarat în anii comunismului prevedea crearea legăturii feroviare dintre
Râmnicu Vâlcea şi Piteşti. Lucrarea a fost realizată în proporţie de peste 80 % însă nu a putut
fi dată în folosinţă la timp, fapt pentru care în primii ani de după Revoluţie proiectul a fost
abandonat. Înainte de cel de-al doilea război mondial s-a pus problema construirii unei căi
ferate cu plecarea de la Polovragi, pe Valea Tărâiei, apoi pe Valea Olteţului, până la Balş,
unde s-ar fi făcut racordul cu calea ferată Craiova – Piatra Olt – Piteşti – Bucureşti, dar între
timp s-a renunţat la această idee. Modernizarea şoselei de pe valea Oltului (D.N. 7; E 81) şi a
segmentului Râmnicu Vâlcea - Piteşti, continuat cu autostrada Piteşti - Bucureşti scurtează
distanţa Sibiu - Bucureşti faţă de legătura de pe valea Prahovei. Printr-o modernizare a
drumului Loviştei (Câineni - Titeşti - Perişani - Sălătrucu), care are azi statut de drum
naţional, s-ar scurta distanţa Sibiu - Piteşti, acesta părând a fi argumentul cel mai important
pentru traseul viitoarei autostrăzi de pe coridorul IV european. Prin modernizarea şoselei
naţionale D.N. 67 (Rm Vâlcea - Tg. Jiu) şi a celei judeţene D.J. 665 (Horezu - Vaideeni -
Polovragi - Novaci – Bumbeşti-Jiu), ca şi prin construirea şoselelor prin văile Olteţului şi
Tărâiei, zona are acum o reţea destul de densă de drumuri. Pe D.N. 67 Râmnicu Vâlcea -
Târgu Jiu, sunt transportate zilnic 4500 tone mărfuri.

5.5. POTENŢIALUL TURISTIC ŞI POSIBILITĂŢILE DE

VALORIFICARE TURISTICĂ A SPAŢIULUI
Turismul antrenează un circuit de valori şi valori de întrebuinţare greu de măsurat,
valorifică superior potenţialul natural şi antropic al unei regiuni, îmbogăţindu-le continuu,
satisfăcând multiple motivaţii umane. Are un efect multiplicator, introducând în circuitul
economic laturi inedite cum sunt: peisajul (pentru „consumarea” căruia este necesară
80
deplasarea la faţa locului), ospitalitatea, solicitudinea şi informaţia (geografică, cultural-
istorică, gastronomică, artistică etc)21.

5.5.1. Resursele turistice

Resursele turistice naturale
A. Potenţialul morfoturistic Rezervaţia geologică şi geomorfologică Piramidele de
pământ cu şiroirile de pe Măgura Slătioarei se află în zona văii Cerna.
Piramidele din Valea Stăncioiului reprezintă o rezervaţie geomorfologică care face
parte din Subcarpaţii Vâlcii, fiind situată pe versantul stâng al Văii Stăncioiului, afluent al
Oltului, la altitudini cuprinse între 300-350 m.
Muzeul trovanţilor de la Costeşti – rezervaţie naturală din anul 1995 (trovanţi sferici şi
ovoidali).
Rezervaţia paleontologică Goleşti este situată în Subcarpaţii Vâlcii, pe dreapta văii
Sâmnicului, în arealul satului Popeşti, din comuna Goleşti.
Rezervaţia paleontologică Goleşti este situată în Subcarpaţii Vâlcii, pe dreapta văii
Sâmnicului, în arealul satului Popeşti, din comuna Goleşti.
Peştera Polovragi este săpată în versantul stâng al Cheilor Olteţului, la circa 200 m de
la intrarea în chei.
Peştera Muierilor este situată în versantul drept al cheilor pârâului Galbenul, la
extremitatea vestică a culmii Garba (751 m), parte sud-estică a Munţilor Parâng şi la 2 km
nord de Baia de Fier.
Peştera Liliecilor este o rezervaţie speologică cunoscută sub denumirea de Peştera
Grigore Decapolitul, unul dintre cele mai importante fenomene endocarstice din Cheile
Bistriţei.
Peştera Munteanu Murgoci este situată pe versantul nord-vestic al muntelui Stogşoare,
pe Valea Cheii.
Peştera Pagodelor este situată tot pe versantul nord - vestic al Muntelui Stogşoare.
Peştera Valea Bistriţa este situată pe versantul drept al Cheilor Bistriţei, la circa 1 km
amonte de Mănăstirea Bistriţa, la altitudinea absolută de 830 m. Este denumită și „Peştera
istorică” din valea Bistriţei (Călin D., 2000) sau „Peştera Veche” de la Mănăstirea Bistriţa
(Goran C., 1982).

21
Gheorghilaş A., 2008, Geografia turismului. Metode de analiză în turism, Edit. Universitară, Bucureşti
81
 Peştera Arnăuţilor este situată în Cheile Mânzului (Folea), în nord-estul Masivul Buila
Vânturariţa.
Masivul Buila-Vânturariţa se întinde de la vest de Cheile Bistriţei şi până la est de
Cheile Olăneştilor (Folea). Parcul Naţional Buila - Vânturariţa, viitor sit al Reţelei Ecologice
Europene Natura 2000 a fost înfiinţat prin HG 2151/2004 şi este administrat de către RNP
Romsilva în parteneriat cu Asociaţia Kogayon.

Fig. 50. Localizarea geografică a Parcului Naţional Buila – Vânturariţa

(sursa: proiect al Asociaţiei Kogayon; www.kogayon.ro)
B. Potenţialul turistic al climatului
Climatul este blând, moderat, cu nuanţe ce au permis menţinerea şi dezvoltarea
asociaţiilor vegetale sudice balcanice şi mediteraneene. În depresiuni, în raport cu dealurile,
se manifestă în cea mai mare parte a anului un climat mult mai blând, cu caracter sedatic,
situaţie care a favorizat impunerea mai multor staţiuni balneoclimaterice.
C. Resursele turistice hidrogeografice. Interesul turistic al arterelor hidrografice este generat
de pitorescul văilor, acestea favorizând o importantă deplasare turistică. Totodată potenţialul
hidroenergetic al Oltului şi al Lotrului este pus în valoare prin construirea unui număr mare
de hidrocentrale. Aceste amenajări de mare amploare au avut ca efect şi apariţia unor
obiective turistice mare valoare, şi implicit la diversificarea formelor de turism. Potenţialul

82
turistic al lacurilor constă dintr-o serie de atribute legate de pescuit, canotaj, înot, peisaj.
Desigur, valoarea turistică a lacurilor este legată în primul rând de geneza lor. Astfel, lacurile
glaciare, se impun prin pitorescul peisajului înconjurător, lacurile sărate prin posibilităţile
curative, iar cele de acumulare prin posibilităţile pe care le oferă pentru pescuit, canotaj,
agrement etc. Lacurile sărate se întâlnesc la Ocnele Mari şi Ocniţa şi sunt utilizate la tratarea
diferitelor boli ale aparatului 1ocomotor. În preajma acestora au fost amenajate mai multe
ştranduri cu apă sărată. Lacurile de baraj antropic măresc semnificativ potenţialul turistic
prin posibilitatea amenajării unor baze de agrement, aşa cum există deja pe lacul de la
Râmnicu Vâlcea, sau a unor baze sportive specializate în sporturi nautice (caiac, canoe).
Lacurile de baraj natural se întâlnesc pe stânga Oltului, în raza așezărilor Dăeşti, Runcu şi
Goranu, unele dintre ele putând intra în circuitul turistic fără să fie nevoie de amenajări
speciale. Potenţialul turistic al apelor subterane, sub formă de izvoare minerale, dar şi sub
formă de ape de adâncime cu caracter termal. Izvoarele minerale sulfuroase au fost puse în
valoare la Călimăneşti - Căciulata, Olăneşti, Govora, dar se găsesc şi pe valea Muereasca sau
la Dobriceni ori Buneşti. Izvoare oligominerale sunt la Râmnicu Vâlcea şi Mateeşti, izvoare
clorurate la Ocnele Mari, Ocniţa, Oteşani, Pietrari, iar izvoare iodurate la Goruneşti
(Slătioara).
D. Resursele turistice biogeografice. Potenţialul turistic al vegetaţiei. Curba atractivităţii
scade dinspre zonele înalte, respectiv dinspre păşunile alpine şi pădurile de conifere către
zonele joase de luncă. Dintre speciile de plante, în baza Decretului - lege 237/1950 au fost
dec1arate monumente ale naturii 17 specii (Ploaie Gh., 1999), printre care amintim: Tisa
(Taxus baccata), Floarea de colţ (Leontopodium alpinum), Laricea sau zada (Larix decidua),
Ghinţura galbenă (Gentiana lutea), Bulbucii de munte (Trollius europaeus), Iedera albă sau
liliacul alb de munte (Daphne blagayana), Sângele voinicului (Nigritela rubra), Bujorul de
munte sau smirdarul (Rhododendron kotschy) etc. Potenţialul turistic al faunei. Ca parte
integrantă a unor biocenoze terestre, extrem de variate de la un tip de relief la altul, de la un
etaj climatic la altul, fauna se evidenţiază prin diversitatea sa structurală. (P.Cocean, 1996).
Turismul de cunoaştere, de informare, va căuta să valorifice pentru sine acest atribut.
Excursiile în regiunile alpine capătă un plus de interes atunci când ai posibilitatea să admiri
capra neagră, ursul carpatin şi alte elemente specifice. Fondul cinegetic şi speciile faunistice
ocrotite. Obiectul principal al recreerii îl constituie prezenţa şi vânarea animalelor mari sau
cu blănuri preţioase. Trofeele de vânătoare reprezintă una dintre motivaţiile esenţiale ale
practicării acestui tip de turism. În privinţa speciilor de animale ocrotite menţionăm: ursul
83
(Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), pisica sălbatică (Felis silvestris), căpriorul (Capreolus
capreolus), cerbul carpatin (Cervus elaphos), capra neagră (Rupieapra rupieapra), cocoşul
de munte (Tetrao urogallus), cerbul lopătar (Dama dama) etc.
Resursele turistice antropice
A. Obiective turistice istorice. Situri arheologice. La Ferigile a fost descoperită o
necropolă funerară datând din prima epocă a fierului (secolele VI - IV î.Chr.); cetăţile dacice
Grădiştea (pe valea Muierii) şi Buridava (la Ocnele Mari); Castrul roman Buridava de la
Stolniceni; Castrul roman de la Sânbotin (Castra Traiana); Castrul roman Arutela (de la
Bivolari); Castrele de la Racoviţa, Copăceni, Rădăcineşti şi Titeşti ș.a; Cula Greceanu și
Cula Duca.
B. Obiective turistice religioase. Bisericile din lemn: „Cuvioasa Paraschiva” din satul
Mariţa (Vaideeni), „Sfinţii Îngeri” din Ocnele Mari, „Sfântul Pantelimon”, denumită şi
„Horia” din Băile Olănești; Biserici cu picturi interioare reprezentative: Biserica cu hramul
„Intrarea în Biserică” din Horezu, Biserica „Toţi Sfinţii” din cartierul Bălăneşti (Horezu),
Catedrala Episcopală din Râmnicu Vâlcea, Biserica „Buna Vestire” din Râmnicu Vâlcea,
Biserica „Sf. Voievozi” de pe Dealul Cetăţuia (Rm. Vâlcea), Biserica „Sf. Arhangheli” din
cartierul Aranghel (Râmnicu Vâlcea), Biserica „Sf. Nicolae” din Olăneşti – Sat, Biserica „Sf.
Gheorghe” din Râmnicu Vâlcea, Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” Fedeleşoiu ș.a.;
Schiturile şi chiliile monahale: Schitul Iezer, Schitul Pahomie, Schitul Pătrunsa, Schitul
Jgheaburi, Schitul Ostrov, Schitul Scăueni; Mănăstirile: Mănăstirea Cozia, zidită între anii
1387-1388; Mănăstirea Turnu, zidită în anul 1776 de către Mitropolitul Varlaam; Mănăstirea
Bistriţa; Mănăstirea Arnota; Mănăstirea Hurez, zidită între 1690-1693; Mănăstirea Govora;
Mănăstirea Frăsinei, zidită între anii 1860-1863.

84
 Fig. 52. Obiective turistice de provenienţă antropică în arealul turistic Polovragi -
Vaideeni - Horezu - Costeşti (prelucrare după Persu Mihaela Rodica, 2009)

C. Obiective turistice culturale. În categoria teatrelor cităm Teatrul de stat „Anton Pann”
și Teatrul municipal „Ariel” din Râmnicu Vâlcea; Muzeele : Muzeul judeţean de istorie,
Complexul muzeistic Troian, Muzeul de artă, Muzeul de etnografie şi artă populară de la
Bujoreni; Colecţiile de artă și expoziţii: Colecţia „Dimitrie Anghel” de la Costeşti; Colecţia
de arheologie, carte veche şi artă feudală „Gheorghe Petre” din Băile Govora; Colecţia
etnografică de la Măldăreşti; Colecţia de artă plastică „Dimitrie Anghel” de la Costeşti;
Expoziţia „Limes Alutanus”de la Călimăneşti; Expoziţia de arheologie de la Ocnele Mari;
Expoziţia permanentă de meşteşuguri tradiţionale vâlcene de la Inăteşti; Casele memoriale -
Casa memorială „Anton Pann”; Bibliotecile - Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”.
D. Monumentele : Statuia lui Mircea cel Bătrân, Statuia „Independenţei”, Monumentul
„Deşteptarea României”, „Monumentul Eroilor” de pe Calea lui Traian, Monumentul
„Taberei Revo1uţionare Troian”; Busturile: Nicolae Bălcescu din Parcul Zăvoi, Constantin
Brâncoveanu din scuarul Primăriei Râmnicu Vâlcea; Anton Pann, ridicat în 1969 în faţa
Casei memoriale; Doctor Suciu, realizat în bronz, aflat în faţa Spitalului Nr. 2 Râmnicu
85
Vâlcea; Nicolae Pleşoianu, turnat în bronz aflat pe Calea lui Traian nr. 92; Grigorie
Procopiu, situat în scuarul din apropierea Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari”; Traian,
realizat în 1984 şi amplasat la intersecţia Bulevardului Nicolae Bălcescu cu Calea lui Traian;
Vinti1ă Brătianu, dezvelit la 30 mai 1999 în faţa Prefecturii judeţului Vâlcea; Plăcile
comemorative: din faţa Palatului de Justiţie, închinată eroilor căzuţi în timpul evenimentelor
din decembrie 1989; din Parcul Zăvoi, dedicată evenimentelor de la 1848; de pe Câmpul lui
Troian, dedicată tot revoluţiei de la 1848; de la Monumentul Independenţei ș.a.
E. Activităţi antropice cu funcţii turistice: nedeile, târgurile, hramurile, festivalurile
artistice.
F. Resursele turistice de natură etnografică: mori de apă cu o ciutură (Igoiu –
Măldăreşti), mori de apă cu două ciuturi (Vaideeni, Horezu, Măldăreşti, Oteşani), mori cu
roată verticală, pivele cu două şi cu trei oale, darace (Vaideeni), joagăre pentru tăiat lemne.

Fig. 53. Activităţi antropice şi manifestări etno-folclorice în arealul turistic Polovragi -

Vaideeni - Horezu - Costeşti (prelucrare după Persu Mihaela Rodica, 2009)
5.5.2. Activităţile turistice

86
 A. Infrastructura turistică. În cadrul bazei tehnico-materiale se includ: structurile de
primire - capacităţile de cazare şi alimentaţie publică, structurile de agrement, structurile de
tratament (în cazul turismului balnear), precum şi reţeaua de servicii aferente turismului
(transporturi turistice, servicii speciale)25. La nivelul unităţii teritoriale de analiză au fost
identificate 171 unităţi de cazare repartizate prioritar în mediul urban (incluzând aici şi
oraşele staţiuni balneoclimaterice Călimăneşti, Băile Olăneşti, Băile Govora), dar prezente şi
în mediul rural multe dintre ele sub formă de pensiuni rurale şi agroturistice, iar altele sub
forma unităţilor de cazare specifice de tranzit (moteluri).

6% 24% Hoteluri
Moteluri
22% Vile
Pensiuni urbane
Pensiuni rurale
24%
Alte forme
9%
15%

Fig. 54. Ponderea unităţilor de cazare pe tipuri de unităţi (2008)

Tabelul 19. Numărul unităţilor de cazare pe tipuri de unităţi (2008)

Tabere elevi
Campinguri
Moteluri

Popasuri

Pensiuni

Pensiuni
Hoteluri

Cabane

urbane

rurale
Vile

Localitatea TOTAL

Râmnicu Vâlcea 5 1 1 - 2 - 1 8 - 18
B. Govora 4 - 7 - 2 - 8 - 21
B. Olăneşti 13 - 6 1 1 - - 7 2 30
Bărbăteşti - - - - - - - - 1 1
Berbeşti 1 - - - - - - - - 1
Brezoi - 1 - - - - - - 1 2
Budeşti - - - - - - - - 1 1
Câineni - 1 - - - - - - - 1
Călimăneşti 8 3 10 1 1 1 1 11 1 37
Costeşti - - - - - - - - 1 1
Dăeşti - - - - - - - - 2 2
Goleşti - 1 - - - - - - 1 2
Horezu 1 - - - 1 - - 4 - 6

25
Gheorghilaş A., 2008, Geografia turismului. Metode de analiză în turism, Editura Universitară, Bucureşti
87
Malaia - - - - - - 1 - 5 6
Mihăieşti - 1 - - - - - - - 1
Milcoiu - 1 - - - - - - - 1
Ocnele Mari - - - - 2 - - 2 - 4
Racoviţa - 1 - - - - - - - 1
Sălătrucel - - - 1 - - - - - 1
Slătioara - - - - - - - - 1 1
Voineasa 6 - 17 - - - - 1 9 33
TOTAL 38 10 41 3 9 1 3 41 25 171

Numărul de unităţi hoteliere

13 1
8 Rm Vâlcea
B. Govora
B. Olăneşti
Berbeşti
1 Călimăneşti
4 Horezu
5 6
Voineasa

Raportul unităţi de cazare / locuri de cazare

15 2500
2000
10
1500
1000
5
500
0 0
Rm Vâlcea

B. Olăneşti

Călimăneşti
Berbeşti

Voineasa
B. Govora

Horezu

Unităţi hoteliere
Locuri de cazare

Fig. 55. Activitatea hotelieră (2008)

Tipurile de turism practicate: turismul balnear, practicat la nivelul staţiunilor

balneoclimaterice prin valorificarea izvoarelor minerale, atât în cura internă cât şi în cadrul
curei externe, sub stricta supraveghere a cadrelor medicale, avizate de ministerul sănătăţii;
turismul de tranzit, legat de poziţia acestei zone în raport cu zonele înconjurătoare;
turismul cultural, favorizat de existenţa oraşului Râmnicu Vâlcea, centru medieval

88
reprezentativ pentru Ţara Românească, alături de multe alte localităţi rurale cu numeroase
obiective de factură culturală; turismul ştiinţific s-a dezvoltat în legătură cu existenţa în zonă
a unor obiective unicat, de mare valoare ştiinţifică; turismul de week-end este practicat
îndeosebi de locuitorii oraşului Râmnicu Vâlcea; turismul rural, deşi reprezintă cea mai nouă
formă de turism, a prins contur în satele din zonă; turismul montan (drumeţia montană) a fost
şi este stimulat de prezenţa Munţilor Făgăraşului, a Munţilor Cozia şi Căpăţânii; turismul
sportiv îşi găseşte condiţii excelente de dezvoltare în zona montană; turismul pentru sporturi
de iarnă se bazează pe existenţa unui domeniu schiabil.

5.5.3. Strategii şi direcţii de dezvoltare a turismului

Politica complexă a marketingului turistic se regăseşte într-o paletă de strategii , puse în
mişcare simultan în spaţiul unei anumite politici de marketing. Strategia de dezvoltare
turistică la nivelul unităţii noastre de analiză are ca prioritate păstrarea valorilor şi tradiţiilor
şi o lume apropiată de natură. Acestea se realizează printr-un turism de calitate, creşterea
numărului de înnoptări, creşterea cheltuielilor efectuate de turişti prin dezvoltarea atracţiilor
turistice. Astfel, elementele principale ale strategiei sunt: dezvoltarea sustenabilă care ţine
cont pe termen lung de situaţia economică, socio-culturală şi de resursele fizice şi contribuie
la îmbunătăţirea nivelului de trai, punerea în valoare a atracţiilor turistice, îmbunătăţirea
condiţiilor structurilor de primire.
A. Analiza SWOT. Această analiză realizată pentru zona noastră scoate în evidenţă o serie de
puncte tari şi punct slabe, precum şi oportunităţi şi ameninţări de care trebuie să se ţină seama
în cadrul strategiilor de dezvoltare turistică.
B. Strategii de amenajare şi dezvoltare turistică a zonei montane.
În amenajarea zonelor montane s-au adoptat soluţii şi modele variate care iau în
considerare condiţiile naturale, distribuţia în teritoriu a echipamentelor de cazare şi
alimentaţie publică, reţeaua de drumuri şi mijloace de transport, dotările de agrement,
opţiunea între concentrare şi dispersare. Din acest punct de vedere, se disting două tipuri de
amenajări (Minciu Rodica, 1995): a) Punctele izolate (centre de recepţie turistică de mici
dimensiuni), distribuite în jurul masivului şi în interiorul acestuia. b) Staţiunile cu
funcţionalitate complexă - localizare concentrată - destinate unui număr mare de turişti. În
vederea dezvoltării turismului montan, prioritare sunt următoarele direcţii: orientarea
investitorilor români sau străini pentru realizarea de noi obiective turistice în zonă, avându-se
în vedere întreaga gamă de unităţi şi dotări specifice – hoteluri, cabane, vile, case de odihnă
89
particulare, sate turistice, pârtii de schi, instalaţii de transport pe cablu; modernizarea întregii
infrastructuri, acţionând pentru ridicarea gradului de confort, corelarea şi completarea
capacităţilor şi funcţiunilor, dotarea unităţilor cu utilaje, aparatură, maşini şi echipamente
moderne de hotelărie şi restauraţie; alinierea la nivelul standardelor internaţionale, având
drept scop intensificarea circulaţiei turistice, atragerea în zonă a turiştilor străini şi creşterea
încasărilor.

C. Strategii de amenajare şi dezvoltare turistică a zonei rurale.

Obiectivele strategice ale dezvoltării agroturismului28 în zona studiată trebuie să aibă în

vedere obţinerea unor venituri suplimentare pentru localnici, prin oferirea unor produse
turistice noi şi inedite, care să ducă la creşterea nivelului de trai în mediul rural şi la stoparea
migraţiei rural-urban: stoparea migraţiei populaţiei din mediul rural sau cel urban şi
stimularea revenirii, cel puţin parţial, a populaţiei din zonele urbane care este originară din
cele rurale; asigurarea condiţiilor de trai şi de civilizaţie în mediul rural, stimulând stabilitatea
populaţiei active în mediul rural; conservarea şi protecţia mediului rural, factori de atracţie a
populaţiei autohtone şi a străinilor spre mediul rural; venituri suplimentare rezultate din
activitatea de turism; valorificarea produselor din gospodăria proprie; punerea în valoare a
resurselor de care dispune zona; utilizarea excedentului de spaţiu, produse şi forţă de muncă;
satisfacerea clienţilor prin calitatea, flexibilitatea şi preţul produselor şi serviciilor oferite;
conservarea locuinţelor vechi şi obiceiurilor tradiţionale; sprijinirea comunităţilor locale.

Capitolul VI. PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE

REŢELEI DE AŞEZĂRI

28
Nistoreanu P., 1999, Turismul rural: o afacere mică cu perspective mari, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
90
 6.1. AŞEZĂRILE RURALE

În acest spaţiu, ca de altfel în întreaga ţară, satul a constituit şi continuă să constituie forma
cea mai răspândită de aşezare umană, atât ca număr cât şi ca pondere a populaţiei rurale.
Aşezările rurale, în speţă satul, constituie cea mai veche formă şi componentă a peisajului
geografic. Din antichitate până în zilele noastre el reprezintă prin însuşirile şi activităţile lui
variate, aşezarea umană dominantă29. „Primele aşezări s-au înfiripat pe dealuri, în vecinătatea
surselor de apă potabilă, în locurile expuse la soare, acolo de unde puteau observa mai bine
pericolele din vremurile de restrişte, în vecinătatea pădurilor care le asigurau locul de
ascunziş şi lemnul necesar pentru foc şi construcţie. Pe vale se află cele mai multe case noi.
Oamenii s-au tras la linie în 1864, când li s-au dat scaune de casă, de-a lungul drumurilor”30.

6.1.1. Tipologia morfostructurală

Între diferitele componente geografice şi vatră există relaţii legice de interacţiune care au
generat constituirea complexului rural, perfect integrat în ansamblul teritorial. Continuitatea
şi progresul s-a datorat posibilităţilor de adaptare activă şi de integrare în mediul geografic31.
Satele sunt dispuse în lungul văilor principale, cu o formă liniară, cu locuinţe „înşirate ca
mărgelele în şirag, de-a lungul văilor râurilor, sau a marilor drumuri, ori la linia de contact
între depresiuni şi rama lor înaltă”32. Acest tip de sat este dominant în depresiunea
subcarpatică olteană. Cele mai multe sunt înşirate pe văile râurilor Bistriţa, Luncavăţ, Cerna
şi pe pâraiele mai mici. Legat de acest aspect, marele geograf Ion Conea afirma: „sunt cazuri
când aceste sate linii, foarte lungi (lungimea de 5 km este ceva prea obişnuit) se ţin aproape
lanţ, din munţi până’n coline. Iar satele de sub abruptul munţilor se ţin tot aşa, din Motru şi
până la Horezul de Vâlcea”33.

Satele risipite se caracterizează prin neregularităţi şi imprecizie în formă, dispunere a

gospodăriilor, reţea de drumuri şi poteci influenţate în mare măsură de condiţiile de relief.
Grupările secundare (crângurile) sunt influenţate de prezenţa izvoarelor, de căile de acces
29
Cucu V., 1995, România – Geografie Umană, Editura Glasul Bucovinei, Iaşi
30
Petrescu, P., Stahl, P., 1965, Construcţii ţărăneşti din Vâlcea (secolul XIX şi începutul secolului XX), Studii şi
cercetări de istoria artei, Seria Arta Plastică, tomul 12
31
Cucu, V., 1977, Sistematizarea teritoriului şi localităţilor României. Repere geografice, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti
32
Rădulescu, N., Al., 1969 , Satul liniar din Oltenia şi problemele lui de sistematizare, Lucrările simpozionului
de geografie a satului, p. 89-93.
33
Conea, I., 1931, Aşezările omeneşti în depresiunea subcarpatică din Oltenia, BSRRG, T. L, p. 333-352.
91
chiar dificile şi de păşunile şi fâneţele naturale. Asemenea cătune sunt situate fie pe platouri
înalte, fie în văile râurilor, cum este cazul cu Văratica, Corbu, Priloage, Râu Vadului,
Surdoiu, Blănoiu, Valea Măceşului.
Satul de tip răsfirat, caracteristic regiunilor deluroase, constituie forma cea mai
răspândită şi cea mai obişnuită de aşezare rurală. După particularităţile cadrului natural şi
social regăsim forme specifice cu elemente caracteristice atât aşezărilor dispersate cât şi
adunate cum ar fi:
> Aşezările liniare dezvoltate în lungul drumurilor sau apelor, monoliniare sau
pluriliniare sunt cele de pe valea Oltului şi a Lotrului, fiind generate de prezenţa şi importanta
drumurilor şi condiţii economice impuse de frecvenţa transporturilor.
> Satele cu formă neregulată – sunt mai restrânse ca număr, comparativ cu cele liniare,
întâlnindu-se în zona de contact a Subcarpaţilor cu muntele.
> Satele areolare sau pluricelulare capătă forme diverse în general bine conturate
(poligonal, rotund, neregulat).
Aşezările de tip adunat au întotdeauna un contur al vetrei bine delimitat. Se întâlnesc în
mod obişnuit în câmpie, dar şi în depresiuni sau pe văi inclusiv în zona montană. Asemenea
structuri se întâlnesc la Voineasa, aşezare cu o tot mai accentuată vocaţie urbană, la Câineni
sau chiar Perişani.

6.1.2. Tipologia funcţională

Indicatorul cel mai mult utilizat în determinarea funcţiilor aşezărilor este structura
socio-economică a populaţiei, iar metoda de analiză o reprezintă nomograma funcţională care
se bazează pe analiza sub aspect cantitativ a populaţiei active ocupate, la nivelul celor trei
sectoare principale: primar, secundar şi terţiar (servicii). Pe de altă parte, în determinarea
tipurilor funcţionale, unitatea de bază de la care s-a pornit a fost teritoriul administrativ, iar
drept indicatori s-au folosit activităţile primare, secundare şi terţiare. S-au luat în considerare
structura modului de utilizare a terenului (în special a celui agricol), efectivul de animale,
unităţile industriale, cele din transporturi, obiectivele turistice etc.

92
Tabel 20. Tipologia funcţională a aşezărilor

TIPUL AŞEZǍRI

1. AŞEZǍRI CU FUNCŢII AGRICOLE (P peste 50%) =116

2.
a. profund agricole (P peste 70%, Cǎlineşti, Priloage, Bǎbueşti, Drǎgǎneşti(Goleşti), Giurgiuveni,
S,T sub 25%) Tulei-Câmpeni, Roşoveni, Sub Deal, Cucoiu, Podeni, Spinu, Surdoiu,
(32) Gruieri, Neghineşti, Piscu Mare, Suseni, Dianu, Mireşti, Cornet,
Ceparii Ungureni, Cǎrpeniş, Şendruleşti, Zamfireşti, Valea Mǎgurei,
Ceaureşti, Tomuleşti, Bǎdislava, Vǎleni, Vlǎdeşti(Tigveni), Pǎuleni,
Bumbueşti, Gǎujani

b. cu pondere semnificativǎ a
sectorului secundar (P sub 70%, S
peste 25%)
(42)
Gurguiata, Bodeşti, Bǎrbǎteşti, Coasta Mare, Teiuşu, Coasta, Gibeşti,
Opǎteşti, Poieniţa,Vǎtǎşeşti, Mǎldǎreşti, Mǎldǎreştii de Jos,
Telecheşti, Bogdǎneşti, Cârstǎneşti, Cuceşti, Cǎligi, Pǎteşti, Coasta
Cerbului, Goruneşti, Mogeşti, Stoeneşti, Bârlogu, Budurǎşti, Deleni,
Dobriceni, Gruiu, Zmeurǎtu, Stroeşti, Cireşu, Obroceşti, Pojogi –
Cerna, Foleştii de Jos, Foleştii de Sus, Mariţa, Ifrimeşti, Urşani,
Schitu Matei, Paltenu, Corşoru, Nistoreşti, Sârbeşti

c. cu pondere semnificativǎ a Gǎtejeşti, Titireciu, Perişani, Pripoare, Titeşti, Racoviţa(Polovragi),

sectorului terţiar (P sub 70%, T Pǎuşa, Seaca, Brǎdişor, Romanii de Sus
peste 25%) (10)
d. cu aspecte de diversificare Comanca, Andreieşti, Oteşani, Bratoveşti, Mlǎceni, Poiana, Gruiu
funcţionalǎ (P sub 70%, S,T Lupului, Runcu, Snamana, Surpaţi, Valea Babei, Vǎrateci(Runcu),
echilibrate) Seaca(Sǎlǎtrucel), Bǎltǎţeni, Dumbrǎveşti, Vaideeni, Izvoru Rece,
Ceparii Pǎmânteni, Burluşi, Lacurile, Ianculeşti, Ioaniceşti, Şuici,
(32) Sǎlǎtrucu de Jos, Sǎlǎtrucu de Sus, Bârseştii de Jos, Bârseştii de Sus,
Rudeni, Boişoara, Barza, Muereasca, Romanii de Jos

2. AŞEZǍRI CU FUNCŢII INDUSTRIALE (S peste 50%) = 44

a. accentuat industriale (S peste Priba, Stolniceni, Troian, Drǎgǎneşti(Brezoi), Cosota, Fǎcǎi, Gura
70%, P,T sub 25%) Suhaşului, Lunca, (Ocnele Mari), Slǎtioarele,
(9)
b. cu pondere semnificativǎ a Rm. Vâlcea, Aranghel, Cǎzǎneşti, Copǎcelu, Dealu Malului, Poenari,
sectorului terţiar (S sub 70%, T Râureni, Cheia, Mosoroasa, Tisa, Brezoi, Vǎratica, Linia, Bujoreni,
peste 25%) Râu Vadului, Costeşti, Bistriţa, Pietrari, Vlǎduceni, Copǎceni,
(22) Vlǎdeşti, Priporu

c. cu pondere semnificativǎ a Bârseşti, Aldeşti, Gǎvǎneşti, Trundin, Buda, Ocniţa

sectorului primar (S sub 70%, P
peste 25%)
(6)
d. cu tendinţǎ de diversificare Racoviţa(Budeşti), Robeşti, Ciungetu, Frânceşti, Muiereasca de Sus,
funţionalǎ (S sub 70%, P,T Poenari, Ţeica
echilibrate)
(7)
3. AŞEZǍRI CU FUNCŢII DE SERVICII (T peste 50%) = 17

93
a. accentuate (T peste 70%, P,S sub -
25%)
b. cu pondere semnificativǎ a Jiblea Nouǎ, Jiblea Veche, Robaia, Scǎueni, Râmeşti, Tănăseşti
sectorului primar (T sub 70%, P
peste 25% (6)
c. cu pondere semnificativǎ a Prajila, Livadia, Olǎneşti, Valea lui Stan, Câinenii Mari, Grebleşti,
sectorului secundar (T sub 70%, S Tuţuleşti, Pleaşa, Cǎlimǎneşti
peste 25%

(9)
d. cu tendinţǎ de diversificare Malu Alb, Cǎciulata
funcţionalǎ (T sub 70%, P,S
echilibrate)

(2)
4. AŞEZǍRI CU FUNCŢII MIXTE (P, S, T sub 50%) = 73

a. propriu-zise (P,S,T peste 20 %) Curǎturile, Bogdǎneşti, Lunca(Bujoreni), Vǎratici(Costeşti), Malaia,

(13) Mateeşti, Sǎlǎtrucel, Şerbǎneşti, Milostea, Rugetu, Popeşti,
Horezu, Tigveni
b. cu tendinţe agrare (P=40-50%) Pietrişu, Bârzeşti, Negruleşti, Buneşti, Fireşti, Râpǎneşti, Pietreni,
Popeşti (Goleşti), Greci, Turceşti, Hotarele, Şuta, Bǎiaşu, Racoviţa,
(26) Blǎnoiu, Bradu-Clocotici, Mogoşeşti, Chiceni, Bǎlileşti, Poienari,
Ciupercenii de Olteţ, Stoeneşti (Berislăveşti), Berislǎveşti,
Rǎdǎcineşti, Budeşti, Tomşani
c. cu tendinţe industriale (S=40- Corbu, Bercioiu, Piscu Pietrei, Ruda, Dǎeşti, Fedeleşoiu, Sânbotin,
50%) (12) Blidari, Valea Cheii, Gropeni, Slǎtioara, Bogdǎneşti
d. cu tendinţe de servicii (T=40- Golotreni, Pǎscoaia, Proieni, Olteni, Gura Vǎii, Malu Vârtop,
50%) Câinenii Mici, Sǎliştea, Pripoara, Pǎuşeşti Mǎglaşi, Coasta,
(22) Ulmeţel, Balota, Voineasa, Valea Mǎceşului, Voineşiţa, Fundǎtura,
Bǎlteni, Polovragi, Dângeşti, Pietrari, Pietrarii de Sus

* Notă :
Cǎlineşti - aşezǎri carpatice
Bǎbueşti – aşezǎri subcarpatice
Pǎuşeşti Mǎglaşi, - aşezare de reşedinţă

6.1.3. Nivelul de echipare tehnico – edilitară a spaţiului rural

Analiza nivelului de echipare tehnico edilitară din cuprinsul unităţii teritoriale de
analiză la nivelul mediului rural s-a făcut prin dezvoltarea unui set de indicatori care să
reflecte acest aspect. (vezi fig 61). Astfel, au fost diferenţiate patru mari categorii de unităţi
administrativ teritoriale după gradul de echipare tehnico edilitară, respectiv unităţi care
dispun de reţele de alimentare cu apă, gaz şi canal, unităţi care dispun de reţele de apă şi
canalizare, unităţi care dispun numai de reţele de apă potabilă şi unităţi în care aceste dotări
nu sunt prezente.

94
95
1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu;
10. Polovragi; 11. Vaideeni; 12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16.
CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20. Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23.
Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29. Dăeşti; 30. Runcu;
31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE GOVORA;
39. OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45.
Milcoiu; 46. Tigveni; 47. Ciofrângeni; 48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara;
53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae Bălcescu.

Fig. 62. Tipurile de spaţii rurale

6.2. AŞEZĂRILE URBANE

Oraşele din bazinul hidrografic al Oltului în cuprinsul Carpaţilor Meridionali şi
Subcarpaţilor Getici au apărut şi s-au dezvoltat încă de acum 2000 de ani, având aceeaşi
evoluţie ca şi centrele din întreaga Europă, cu unele diferenţieri legate de momentul
declanşării industrializării. Schema generală este aceea a drumului de la cetate la târg, pentru
ca în timpurile moderne să se ajungă la oraşul propriu-zis38. În prezent, întregul sistem urban
se restructurează, întrucât oraşele monoindustriale nu mai sunt o categorie reprezentativă şi
viabilă de aşezări umane. Odată cu tranziţia spre o economie de piaţă şi restructurările majore
38
Trebici, Vl., 1979, Demografia, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti
96
din industrie, toate oraşele se confruntă cu scăderi ale numărului de locuitori, ca urmare a
creşterii costului vieţii şi unei rate foarte ridicate a şomajului, multe persoane fiind nevoite să
se întoarcă în satele de origine de unde plecaseră cu 20-30 de ani înainte, în perioada
industrializării masive, când necesarul de forţă de muncă în oraşe era foarte mare. După
2002, reţeaua urbană a perimetrului analizat s-a îmbogăţit cu două noi oraşe: Berbeşti şi
Băbeni.
6.2.1. Tipuri funcţionale de aşezări urbane
a. Râmnicu Vâlcea, prin mărimea sa demografică, dimensiunile economice, sociale,
administrative şi culturale, ilustrează oraşul cu funcţii complexe, cu zone funcţionale bine
conturate, cu o mare coerenţă interioară a spaţiului geografic.

Fig. 63. Râmnicu Vâlcea, zona urbană de transport în comun (prelucrare după www.eta-bus.ro)

b. Călimăneşti, Băile Govora şi Băile Olăneşti, prin valorificarea izvoarelor minerale,

îndeplinesc o funcţie balneoclimaterică şi turistică.

97
 c. Funcţia industrial-agrară şi de servicii este proprie oraşelor Ocnele Mari, Horezu,
Brezoi şi Berbeşti.

Fig 64. Distribuţia unităţilor de prelucrare a lemnului în perimetrul oraşului Brezoi

Fig. 65. Oraşul Horezu – zonele funcţionale

(prelucrare după Persu Mihaela Rodica, 2009; sursa: Primăria Horezu)

98
6.2.2. Ecosistemul urban Râmnicu Vâlcea
Ecosistemul urban reprezintă un spaţiu artificializat în care alături de spaţiul natural (substrat,
relief, climă, ape, vegetaţie, faună) sau mediul natural şi cel fizic construit de om (aşezări şi
dotare) stă spaţiul ambiental (Caravia, 1972).

Factorul uman

Energie MEDIUL
Biodiversitate
TRANSFORMAT

MEDIUL MEDIUL
Apă
CONSTRUIT NATURAL
Clima
Aer

Fig. 66. Dimensiunea environmentală a oraşului

(prelucrare după Caravia, 1972)

6.3. ANALIZA GEOGRAFICĂ A INFRASTRUCTURII SOCIO – CULTURALE

Condiţia umană, poziţia socială, stilul de viaţă, cultura, valorile şi aspiraţiile se cer, de
asemenea, abordate în contextul analizei geografice care presupune: metodologie de
cercetare, indicatori de operaţionalizare şi formularea unor explicaţii de ordin teoretic pentru
exprimarea inegalităţilor sociale existente şi a dimensiunilor acestora.
În ultimele cinci decenii, deşi s-au generalizat locuinţele de cărămidă, cu acoperiş de
ţiglă sau plăci de azbociment, planul, ca şi folosinţa încăperilor, menţine în linii mari
elementele vechi esenţiale. Pe de altă parte, adoptarea casei cu etaj nu s-a făcut printr-o
simplă imitaţie, ci a fost vorba de o adaptare ce s-a supus legilor obişnuite ale casei ţărăneşti
şi a dat naştere, în cele din urmă, unei categorii de arhitectură statornice, care astăzi este
forma de locuire obişnuită a sătenilor din zonă.

99
 Fig. 67. Tipuri de locuinţe existente în mediul urban

Pentru o evaluare mai realistă a structurii gospodăriilor se impune cuantificarea

numărului total de persoane ce revin unei gospodării, prin analiza mărimii medii a
gospodăriilor, respectiv a numărului mediu de persoane pe gospodărie. vezi fig 68.

100
1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câinenii Mici; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani;
9. Sălătrucu; 10. Polovragi; 11. Vaideeni; 12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI;
15. Muereasca; 16. CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20. Slătioara;
21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23. Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti;
28. Bujoreni; 29. Dăeşti; 30. Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani;
36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE GOVORA; 39. OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti;
42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47. Ciofrângeni; 48. Poenari;
49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56.
Galicea; 57. Nicolae Bălcescu.
Fig 68. Mărimea medie a gospodăriilor

Numărul mediu de persoane pe familie comportă, de asemenea, unele diferenţieri la

nivel teritorial. (vezi fig 69). Apar totodată unele diferenţieri faţă de raportarea acestui număr
mediu la total gospodărie dat fiind faptul că, nu în puţine cazuri, în cadrul aceleiaşi
gospodării pot vieţui mai multe familii.

101
1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu;
10. Polovragi; 11. Vaideeni; 12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16.
CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20. Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23.
Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29. Dăeşti; 30.
Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE
GOVORA; 39. OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44.
Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47. Ciofrângeni; 48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni;
52. Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae Bălcescu.
Fig 69. Mărimea medie a familiilor
6.3.2. Sistemul sanitar şi calitatea serviciilor sanitare
O analiză la nivelul unităţilor sanitare existente în zonă relevă faptul că spitalele mari
sunt concentrate în Municipiul Râmnicu Vâlcea, totalizând 1306 paturi (Spitalul Judeţean,
Spitalul de Obstetrică-Ginecologie). Spitale orăşeneşti funcţionează la Horezu (150 paturi) şi
Brezoi (67 paturi). La Călimăneşti există un spital particular de cardiologie şi mai multe
centre de sănătate (totalizând 80 paturi). La Mihăeşti există un spital de Pneumologie
(Spitalul „Constantin Anastasatu”) cu o capacitate totală de 198 de paturi.
În ceea ce priveşte personalul medico sanitar, analiza s-a desfăşurat pe două paliere,
evidenţiind atât numărul de medici şi personalul mediu sanitar pe categorii, cât şi distribuţia
acestora pe cele două forme de proprietate (public şi privat).

102
 400 360
350 urban rural
300
250
200
150 112
91 103
100 85
67 70
50 34
9 0 14 4 7 1 6
0
0

Stomatologi

Stomatologi
Medici Fam.

Medici Fam.
Medici priv.
Medici publ.

Farmacişti

Farmacişti
publ.

priv.
publ.

priv.
publ.

priv.
Fig. 70. Distribuţia medicilor după forme de proprietate şi medii de viaţă – urban / rural

1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu;

10. Polovragi; 11. Vaideeni; 12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16.
CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20. Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23.
Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29. Dăeşti; 30.
Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE
GOVORA; 39. OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44.
Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47. Ciofrângeni; 48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni;
52. Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae Bălcescu.
Fig. 71. Asistenţa medicală a populaţiei (2008)
103
 6.3.3. Nivelul de şcolarizare şi calitatea procesului educativ
Tradiţia şi continuitatea învăţământului. La Bistriţa, încă din secolul al XVI-lea,
călugării învăţau pe ucenicii lor să scrie şi să citească, pentru ca astfel să poată copia texte.
Aici găsim elemente care atestă că graiul românesc scris apăruse cu circa 50 de ani mai
înainte de începutul secolului al XVII-lea. Astfel, B.P. Haşdeu în „Cuvente den bătrâni”,
aminteşte de acte scrise în limba română înainte de anul 1600, cum este şi memoriul
egumenului Evtemie de la mânăstirea Bistriţa, referitor la iazul de la Băbeni, datat din anul
1573. Acesta este al doilea act românesc ce ni s-a păstrat după Scrisoarea lui Neacşu din
Câmpulung41.
Organizarea sistemului de învăţământ în perioada actuală. Calitatea învăţământului la
nivelul localităţilor urbane se bucură, în general, de aprecierea locuitorilor, mai ales în cazul
municipiului Râmnicu Vâlcea, cu un învăţământ de bună calitate, în condiţiile unei
reprezentări adecvate a unităţilor de învăţământ şi a personalului didactic. Calitatea
învăţământului poate fi analizată și prin indicatori specifici, între care şi gradul de
alfabetizare. Pentru a ilustra acest aspect am avut în vedere analiza numărului neştiutorilor de
carte între 12 şi 24 de ani la 100 de locuitori cu vârste cuprinse între 12 şi 24 de ani.
Îmbucurător este faptul că la nivelul acestui indicator nu se înregistrează valori mari, în 36
dintre unităţile administrativ teritoriale analizate (63 % din total) valorile acestui indicator
cifrându-se sub 1. Valori mai mari caracterizează mai puţin de 20 % din totalul unităţilor
administrative analizate. Acestea se datorează în mare parte comunităţilor de rromi în rândul
cărora se înregistrează abandonul şcolar de la vârste fragede. Sunt explicabile astfel valori
mai mari în oraşele Brezoi şi Băbeni alături de unele comune precum: Câineni, Racoviţa,
Buneşti, Dăeşti.

41
Haşdeu, B.P., 1878, Cuvente den bătrâni, Tom 1, Bucureşti.
104
1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu;
10. Polovragi; 11. Vaideeni; 12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16.
CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20. Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23.
Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29. Dăeşti; 30.
Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE
GOVORA; 39. OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44.
Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47. Ciofrângeni; 48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni;
52. Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae Bălcescu.
Fig. 72. Neştiutorii de carte din rândul tinerilor

CAPITOLUL VII. STRATEGII DE DEZVOLTARE DURABILĂ

7.1. CONCEPTUL ŞI PROBLEMATICA DEZVOLTĂRII DURABILE

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de

dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui
echilibru între aceste sisteme socio-economice şi elementele capitalului natural. Conceptul
de dezvoltare durabilă a fost conturat mai exact, fiind precizate trăsăturile sale
interdisciplinare şi dimensiunea sa economică (reprezentată de creşterea economică, de
menţinerea capitalului, de resurse şi de investiţii), socială (include aspectele morale şi
instituţionale, identitatea culturală şi echitatea socială), politică (relaţiile politice dintre state,

105
de acordurile dintre acestea) şi de mediu (cuprinde totalitatea elementelor care definesc
calitatea componentelor mediului resursele acestuia utilizate de om) (Serageldin, 1995, citat
de Bălteanu, Şerban, 2005)43. Evaluarea dezvoltării durabile se realizează cu ajutorul unor
sisteme de indicatori bazate pe evaluarea cantitativă a capitalului realizat de om, capitalului
natural, capitalului uman şi capitalului social. Capitalul realizat de om este folosit în
evaluările economice curente. Capitalul natural este reprezentat de totalitatea componentelor
naturale – aer, apă, sol, vieţuitoare – utilizate de om pentru obţinerea de bunuri şi servicii.
Utilizarea capitalului natural peste anumite limite determină epuizarea sau degradarea lui.
Dacă nu este evaluat corespunzător, fiind considerat inepuizabil, se ajunge la secătuirea şi
deteriorarea lui. Capitalul uman este reprezentat de populaţie, de nivelul de pregătire şi starea
de sănătate a acesteia. Capitalul social este legat în primul rând de componenta instituţională
a cărei funcţionare este vitală pentru implementarea dezvoltării durabile. Nivelul de
dezvoltare durabilă se stabileşte prin evaluarea integrată a celor patru tipuri de capital.
Păstrarea acestora într-o stare cât mai bună defineşte nivelul de dezvoltare durabilă. La
nivelul Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv important începând cu
1997, când a fost inclus în Tratatul de la Maastricht. În 2001, la summit-ul de la Goetheborg a
fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE, căreia i-a fost adăugată o dimensiune
externă la Barcelona, în 2002. România s-a angajat să finalizeze propria Strategie Naţională
pentru Dezvoltare Durabilă revizuită până la sfârşitul anului 2008 şi să o prezinte Comisiei
Europene, primul termen de raportare asupra implementării fiind luna iunie 2011. La 1 iulie
2008 a fost prezentată versiunea V, revizuită, a Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare
Durabilă a României, orizonturi 2013, 2020, 2030.

7.2. ELEMENTELE DE ANALIZĂ SWOT – BAZA DE FUNDAMENTARE

ŞTIINŢIFICĂ A STRATEGIILOR DE DEZVOLTARE

Analiza SWOT (Strengths, Weakness, Opportunities, Threats) este o metodă de

diagnosticare pe orizontală a stării socio-economice a unui teritoriu, identificând simultan
deficienţele (punctele slabe) şi posibilităţile de dezvoltare (punctele tari); riscurile şi
oportunităţile de dezvoltare a teritoriului, intervenite în acelaşi timp.

43
Bălteanu, D., Şerban, Mihaela (2005), Modificările globale ale mediului. O evaluare interdisciplinară a
incertitudinilor, Editura Coresi, Bucureşti.
106
Tabel 23. Analiza SWOT privind dezvoltarea economică durabilă a aşezărilor omeneşti

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE

Potenţial natural: Potenţial natural:

-Mediu natural atractiv, cu climă blândă; -Lipsa unei strategii de valorificare a resurselor
naturale locale;
-Natura de o frumuseţe deosebită, incluzând
numeroase fenomene naturale, unice prin
modul lor de manifestare;

-Resursele naturale bogate şi variate;

-Zonă cu risc redus de producere a

calamităţilor naturale.

Potenţial demografic: Potenţial demografic:

-Potenţial demografic important; -Localităţi mici în curs de depopulare;

-Tradiţia şi calificarea forţei de muncă în -Raport ridicat de dependenţă demografică;

prelucrarea unor resurse locale;
-Populaţie îmbătrânită şi mortalitate ridicată;
-Populaţia diponibilizată poate fi implicată în
susţinerea şi promovarea activităţilor -Populaţie feminizată şi îmbătrânită, mai ales în
tradiţionale (olărit, covoare, împletituri de mediul rural;
nuiele dulgherit, – Vaideeni, Horezu etc.); -Lipsa locurilor de muncă şi raport foarte ridicat
-Forţa de muncă existentă calificată al dependenţei economice;
diversificat: constructori, şoferi, tâmplari,
confecţii textile şi pielărie;

-Existenţa Agenţiei Zonale de ocupare a Forţei

de Muncă.

Potenţial economic: Potenţial economic:

-Existenţa unei infrastructuri de producţie
uniform distribuite;
-Meşteşuguri, artă populară;
-Tradiţii locale păstrate (port, ţesături, serbări);
-Exploataţii agricole mici (sub 1,5 ha);
-Nivel redus de mecanizare a agriculturii;
-Lipsa personalului calificat în agricultură -
ingineri agronomi;

-Arhitectură şi tehnică populară, biserici – -Slaba productivitate a livezilor (întreţinerea şi

monumente istorice; calitatea slabă; îmbătrânirea livezilor de pomi

107
-Material lemnos de esenţe şi calităţi diferite,
cu potenţial diversificat de valorificare;
-Suprafeţe importante de păşuni şi fâneţe,
livezi de pomi fructiferi;
-Stoc de animale (bovine, ovine);
-Produse tradiţionale specifice zonei (ţuică şi
brânzeturi);
-Dezvoltarea activităţilor de transport de
persoane şi mărfuri (sector care a creat locuri
de muncă în ultimii ani);
-Potenţial ridicat de dezvoltare turistică
datorită eco-turismului din zona subcarpatică,
monumentelor religioase, zonelor de vânătoare
şi pescuit etc.;
-Număr mare de vizitatori / turişti în sezonul
cald (depăşesc capacităţile de cazare
existente).
Infrastructură:
-Poziţia geografică favorabilă, dispunând de o
densă reţea rutieră;
-Legături bune cu oraşul reşedinţă de judeţ:
Râmnicu Vâlcea;
-Acces rapid la un drum european pentru toate
localităţile;
-Centre urbane cu servicii de interes inter-
comunal (spital, liceu, bănci, judecătorie,
poştă, notariat, târg etc.);
-Puncte de plecare pentru trasee turistice;
-Existenţa unei evidenţe a patrimoniului public
aflat în administrarea primăriilor.
fructiferi);
-Lipsa de capital a gospodăriilor locale;
-Lipsa asociaţiilor de pomicultori;
-Crescătorilor de animale le lipsesc cunoştinţele
pentru creşterea unor animale productive;
- Acces limitat la oportunităţi de finanţare
(informaţii, scriere proiecte, iniţiativă);
-Proceduri pentru finanţarea proiectelor
considerate dificile de potenţialii aplicanţi;
-Lipsa transparenţei în exploatarea pădurilor
(ROMSILVA, Obşti);
-Neîntreţinerea păşunilor de către obşti, primărie,
proprietari privaţi;
-Lipsa unei abordări integrate privind dezvoltarea
şi promovarea turismului;
-Nivelul actual scăzut al implicării populaţiei în
turism;
Infrastructură:
-Drumurile comunale sunt neîntreţinute şi
nemodernizate;
-Unele localităţi rurale au o slabă dotare cu reţele
de alimentare cu apă şi canalizare; lipsesc staţiile
de epurare, precum şi serviciile de colectare a
deşeurilor;
-Problemele legate de capacitatea de tratare şi
distribuţie a apei;
-Lipsa gazelor în unele centre urbane pentru
energia termică, activităţilor menajere şi de
producţie;
-Infrastructura de turism este slab dezvoltată;
-Standarde şi diversificare scăzute ale serviciilor
de turism şi alimentaţie publică existente
(categorii de clienţii, tipuri de servicii);
108
 OPORTUNITĂŢI
-Existenţa alternativelor de dezvoltare şi
crearea de noi locuri de muncă pentru cei
disponibilizaţi (agro-turismul, dezvoltarea
meşteşugurilor tradiţionale, mica industrie –
Horezu, Pietrari, Vaideeni etc.);
-Reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii
fizice; Modernizarea drumurilor ar putea duce
la dezvoltarea industriei turismului;
-Posibilitatea atragerii unor agenţi
economici importanţi prin oferte atractive
de investiţii;
-Existenţa unor programe de dezvoltare
economico-socială: Programe guvernamentale
pentru agricultură, mediu, sănătate, turism etc.;
Programe ale Băncii Mondiale şi UE pentru
reparaţii şcoli; Programe de finanţare
nerambursabile ale Uniunii Europene (Phare,
SAPARD); Existenţa unor programe la
Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi
Turismului pentru staţiunile şi zonele turistice
de interes turistic naţional; Programele
Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe; Existenţa
unor programe pentru fermieri (Federaţia de
Dezvoltare Montană din România); Programul
Agenţiei pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii
şi Cooperaţie pentru sprijinirea meşteşugurilor.
AMENINŢĂRI
- Exploatarea îndelungată a resurselor de subsol a
dus la degradarea mediului natural, ceea ce
determină schimbarea peisajului, fiind necesară
protejarea şi conservarea calităţii factorilor
mediului natural;
- Declinul activităţilor industriale din zonă
(Horezu, Berbeşti, Alunu etc.);
- Valorificarea resurselor naturale existente în
afara pieţei locale, fără beneficii pentru
comunitatea locală;
- Înregistrarea la OSIM a unor mărci cum ar fi
Ceramica de Horezu, Ţuica de Horezu de către
un singur producător, comerciant;
- Nu există protecţie pentru arhitectura
tradiţională (atât în ceea ce priveşte distrugerea
clădirilor existente, cât şi pentru construirea
altora noi, în stil tradiţional).
- Lipsa unei monitorizări continue a
oportunităţilor de finanţare a programelor de
infrastructură;
- Lipsa unui cadru reglementar (legislativ /
normativ) care să asigure mai multă flexibilitate
în gestionarea bugetului local;
- Lipsa unei strategii de dezvoltare economică
locală.
109
 7.3. PROIECTE ŞI PROGRAME DE DEZVOLTARE DURABILĂ

7.3.1. Priorităţi strategice privind dezvoltarea durabilă a aşezărilor urbane

Orice comunitate urbană trebuie să promoveze o viziune strategică45 în ceea ce priveşte

dezvoltarea sa viitoare, pentru ca activitatea administrativă să nu se desfăşoare haotic, în
cadrul căreia se pot rata oportunităţi şi consuma iraţional resurse preţioase. Procesul de
elaborare a strategiei de dezvoltare, vizează definirea reperelor strategice de dezvoltare a
comunităţii, în urma unei analize preliminare, stabilirea viziunii asupra dezvoltării strategice
a comunităţii şi analiza sectorială a domeniilor strategice principale. Prin intermediul
planificării strategice, managementul conduce la formularea şi implementarea unei strategii
de dezvoltare, ale cărei etape sunt: (I) auditul, (II) formularea viziunii şi obiectivelor
strategice, (III) formularea politicilor de dezvoltare, (IV) planul de acţiune şi (V)
monitorizarea şi controlul implementării.

Managementul urban poate fi definit ca un proces de dezvoltare, execuţie, coordonare

şi evaluare a strategiilor integrate, cu ajutorul actorilor urbani relevanţi, în concordanţă cu
interesul public şi ţelurile sectorului privat, în cadrul politicilor naţionale de dezvoltare, cu
scopul de a identifica, de a crea şi exploata potenţialul urban în vederea unei dezvoltări
economice durabile46. De asemenea, managementul urban poate fi considerat o activitate,
prin care se încearcă mobilizarea diverselor resurse pentru a le face să acţioneze într-o
manieră cooperantă în domeniul planificării, programării, întocmirii bugetelor şi
implementării, dar şi domeniul exploatării şi întreţinerii, în scopul atingerii obiectivelor de
dezvoltare a oraşului47. Obiectivul major al managementului urban este dat de dezvoltarea
integrată prin cunoaşterea problemelor critice ale aşezării şi orientarea acţiunilor în mod
corelat către aspectele economice, spaţiale, sociale sau organizaţionale ale dezvoltării (vezi
fig. 73.).

45
Planificarea strategică este definită ca un proces managerial ce are ca scop dezvoltarea şi menţinerea unei
corespondenţe reale între obiectivele şi resursele oraşului şi oportunităţile din mediul înconjurător acestuia. Ea
reprezintă un proces participativ de dezvoltare a unui plan pe termen mediu sau lung, pentru a atinge obiective
strategice stabilite de principalii factori implicaţi şi include aspecte fizice, financiare şi instituţionale. (Corsico,
1994)
46
Bramezza, I., van Klink, A. (1994), Management urban, condiţii şi concepte, Institutul European pentru Studii
Urbane Comparate, Institutul Tinbergen, Universitatea Erasmus, Rotterdam, 1994
47
Davidson, F. (1996), Planning for performance – requirements for sustainable development, IHS series,
Rotterdam
110
 Fig. 73. Planificarea strategică – instrument al managementului urban
(prelucrare după Pascariu, 2004)
Pentru implementarea strategiei şi realizarea obiectivelor propuse este esenţial ca
autoritatea locală să-şi stabilească un set de politici publice prin care activitatea acesteia să fie
orientată/canalizată pe direcţiile majore/prioritare stabilite.
Tabelul 24. Politici de dezvoltare durabilă urbană

Politica privind terenurile urmăreşte măsuri, care să faciliteze oferta de terenuri în

Politica privind locuirea
Politica serviciilor publice
Politica de mediu
Politica socio-economică
concordanţă cu obiectivele dezvoltării vizând maximizarea social-
economică a folosinţei terenului.
trebuie să asigure rezolvarea echitabilă a nevoilor şi intereselor
cetăţenilor, investitorilor, constructorilor şi autorităţilor locale.
vizează aspecte legate de eficienţa şi echitatea ofertei. Gradul de
dotare cu servicii şi utilităţi publice (fie ofertă publică sau privată),
influenţează atractivitatea acesteia pentru firme, locuitori, turişti.
urmăreşte să asigure atât nevoile de protecţie şi reabilitare a
mediului natural şi construit cât şi tendinţele de creştere/dezvoltare
ce se manifestă în teritoriu.
urmăreşte cu precădere două aspecte importante: orientarea
industriei către întreprinderi mici şi mijlocii şi, în viitorul apropiat,
al acestora către servicii, precum şi introducerea tehnologiilor
contemporane.
111
Politica de revitalizare are drept scop creşterea atractivităţii oraşului pentru anumite
segmente ale pieţei (locuitori, companii, vizitatori, investitori).
Orientarea către piaţă trebuie să menţină un echilibru între toate
segmentele acesteia, pentru a nu prejudicia interesele comunităţii
pe termen lung.

La nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea au fost trasate mai multe obiective generale
care vizează strategia de dezvoltare durabilă a localităţii. Liniile generale ale dezvoltării
durabile vizează îmbunătăţirea infrastructurii, valorificarea urbană şi a potenţialului turistic,
creşterea competitivităţii economice prin sprijinirea IMM-urilor şi calificarea resurselor
umane. În funcţie de aceste aspecte au fost trasate mai multe priorităţi şi măsuri de realizare
după cum urmează:

Priorităţi Măsuri

1. Sprijin pentru creşterea  Sprijin pentru dezvoltarea (inclusiv în cadrul administraţiei

competitivităţii economice publice locale) capacităţii de cercetare / inovare / dezvoltare;
în sectorul privat  Sprijin pentru dezvoltarea capitalului privat.

2. Dezvoltarea şi  Îmbunătăţirea unui transport modern;

modernizarea
infrastructurii
3. Dezvoltarea turismului,
promovarea turismului,
culturii, istoricului zonei
 Realizarea unor situri industriale, comerciale, tehnologice,
meşteşugăreşti;
 Îmbunătăţirea infrastructurii sociale educaţionale;
 Reabilitarea unor zone urbane (zone verzi, moşteniri culturale,
sport, activităţi recreative, parcări, zone pietonale, control
trafic, parcuri);
 Crearea infrastructurii energetice şi valorificarea energiilor
regenerabile;
 Crearea infrastructurii pentru cercetare şi dezvoltare
tehnologică pentru sectorul privat şi autoritatea publică locală.
 Sprijin pentru dezvoltarea infrastructurii în turism; dezvoltarea
marketing-ului municipal;

4. Dezvoltarea resurselor  Dezvoltarea sistemului educaţiei, formare profesională,

umane în sprijinul unei
ocupări durabile şi
îmbunătăţirea serviciilor
sociale
5. Protecţia şi
îmbunătăţirea calităţii
mediului
facilitatea tranzacţiei de la şcoală la piaţa muncii;
 Dezvoltarea sistemului de formare profesională continuă;
creşterea accesului şi participarea la formare profesională
continuă pe tot parcursul vieţii;
 Masuri de instruire pentru şomeri, grupuri dezavantajate;
 Dezvoltarea serviciilor medicale, sociale şi de voluntariat, în
sprijinul cetăţenilor.
Îmbunătăţirea şi extinderea infrastructurii de utilităţi
(alimentare cu apă, canalizare, gaze naturale şi termoficare);
Modernizarea sistemelor de gestionare a deşeurilor;
Dezvoltarea unui sistem integrat de monitorizare a mediului şi
intervenţie rapidă;
112
 Reabilitarea siturilor industriale poluante;
Reducerea impactului negativ asupra mediului generat de
centralele de energie electrică;
Măsuri pentru reducerea zgomotului ambiental (cartografierea
principalelor surse şi zone în care există poluare fonică şi
elaborarea hărţii de zgomot, până în anul 2012;
Elaborarea planului de acţiune pentru reducerea nivelului de
zgomot, până în anul 2013;
Managementul corespunzător al reţelei de transport urban, în
vederea asigurării unor suprafeţe de rulare de calitate pe
străzile municipiului Râmnicu Vâlcea;
Managementul corespunzător al traficului în vederea
uniformizării volumului traficului;
O mai bună planificare urbană prin redezvoltarea zonelor cu
densitate mare de populaţie şi crearea de spaţii liniştite departe
de trafic.
Conform cu cele prezentate mai sus, autorităţile locale au trecut la realizarea unui Plan
local de acţiune48 susţinut de mai multe puncte cheie, şi anume:

1. Protecţia resurselor de apă şi utilizarea lor raţională: - instituirea perimetrelor de

protecţie sanitară a elementelor sistemului de alimentare cu apă potabilă; - reabilitarea
sistemului de alimentare cu apă potabilă; - reabilitarea sistemului public de canalizare şi a
staţiei de epurare.

2. Eficientizarea sectorului energetic (producere şi distribuţie): - Elaborarea Master

Planului de Eficienţă Energetică a Municipiului Râmnicu Vâlcea; - reabilitarea şi controlul
sistemului de producere şi distribuţie agent termic; - extinderea reţelei de distribuţie gaze
naturale la consumatorii casnici.
3. Modernizarea infrastructurii stradale: - refacerea reţelelor stradale din zonele cu
circulaţie rutieră supraaglomerată; - amenajarea unui pasaj rutier subnivel în zona Ostroveni;
- construirea unui pod peste râul Olăneşti pentru asigurarea fluenţei circulaţiei (în cadrul
Planului Integrat de Dezvoltare) podului peste râul Olăneşti în continuarea Bd. Carol,
construirea bretelei de legătură cu Str. Morilor de la Punte la Unitatea Militară, modernizarea
albiei râului Olăneşti.

4. Îmbunătăţirea calităţii habitatului uman: - modernizarea parcului de transport urban; -

managementul corespunzător al reţelei de transport urban, în vederea asigurării unor
suprafeţe de rulare de calitate pe străzile municipiului Râmnicu Vâlcea; - managementul
corespunzător al traficului în vederea uniformizării volumului traficului; - colectarea selectivă

48
Strategia de Dezvoltare Durabilă a Municipiului Râmnicu Vâlcea 2008 - 2013, Primăria Municipiului
Râmnicu Vâlcea
113
şi reciclarea deşeurilor urbane în cadrul unui Management integrat al deşeurilor; -
recuperarea, amenajarea şi protecţia spaţiilor verzi din zonele Ostroveni, Nord, Traian şi
Libertăţii; - o mai bună planificare urbană prin redezvoltarea zonelor cu densitate mare de
populaţie şi crearea de spaţii liniştite departe de trafic.

5. Conservarea calităţii factorilor de mediu (aer, apă, sol): - amenajarea zonelor naturale
de îmbăiere de pe cursul inferior al râului Olăneşti şi râului Olt în zona Barajului Nord; -
monitorizarea calităţii mediului şi impactului asupra sănătăţii populaţiei; - reducerea emisiilor
atmosferice poluante la sursa de generare; - reabilitarea Parcului Zăvoi.

6. Asigurarea asistenţei medicale pe grupe de risc: - program de asistenţă specializată

pentru gravide şi copilul mic; - program educaţional de planificare familială; - adoptarea
stilului de viaţă sănătos; - program educaţional privind igiena alimentaţiei şi practicile
menajere.

7. Gestionarea durabilă a intravilanului şi extravilanului: - elaborarea unui nou PUG şi

regulament de urbanism pe baza criteriilor de dezvoltare durabilă; - protejarea mediului şi
habitatului în conformitate cu legislaţia comunitară; - implementarea sistemului informatizat
GIS; - Master Plan privind identificarea terenurilor favorabile dezvoltării unor afaceri; -
conservarea patrimoniului istoric şi arhitectural.

8. Relansarea economiei locale: - prospectarea potenţialului agricol şi oportunităţi de

relansare a producţiei agricole; - prospectarea relansării industriilor tradiţionale compatibile
cu profilul geografic şi geologic al zonei; - Centru de Afaceri – sursă de valorificare a
potenţialului economic local; - implementarea sistemului de asigurare a calităţii serviciilor
administraţiei locale în conformitate cu ISO 9000; - amenajarea unor spaţii destinate
prezentării şi comercializării produselor agricole şi pomicole (modernizarea pieţelor din
cartierele Nord şi Ostroveni).

9. Dezvoltarea turismului autohton: - Centru de Informare Turistică; - dezvoltarea pieţei

culturale; - „Râmnicul Estival – Vacanţe Culturale Vâlcene”; - modernizarea şi extinderea
zonei de agrement Ostroveni; - amenajarea unui traseu turistic de pe Dealul Capela şi a sitului
arheologic „Bourul de Piatră”; - reamenajarea terenurilor sportive; - „Sportul pentru toţi” –
amenajarea unei piste pentru role, teren de minibaschet, piscină în zona Zăvoi – Stadion.

114
 10. Îmbunătăţirea calităţii vieţii şi protecţie socială: - crearea de servicii sociale locale
centrate pe nevoile clienţilor; - diminuarea dezechilibrelor locale existente, limitarea sărăciei
extreme; - limitarea situaţiilor de abuz, violenţă şi exploatare; - promovarea unei societăţi
inclusive, reducerea riscului de marginalizare socială prin identificarea, evaluarea şi
acordarea sprijinului necesar celor aflaţi în dificultate; - dezvoltarea capacităţii manageriale,
profesionalizarea personalului la nivelul DPS, planificarea asistenţei sociale prin programe; -
dezvoltarea comunicării interinstituţionale şi cu structurile societăţii civile, extinderea
parteneriatului social (instituţii, ONG-uri, cetăţeni) la nivel local şi judeţean; - dezvoltarea
parteneriatului social şi a responsabilităţii sociale (program de voluntariat la nivel local prin
atragerea de resurse umane şi materiale din comunitate); - conştientizarea problematicii
populaţiei de etnie rromă de către comunitate (programe de finanţare guvernamentală sau în
parteneriat pentru asigurarea de locuinţe sociale pentru familiile numeroase, grupuri de
parteneriat între structurile administraţiei locale şi comunitatea rromă pentru securitate
socială, sănătate, protecţia copilului, ordine publică, educaţie, participare civică, acţiuni de
promovare a culturii minorităţii rrome, implicarea tinerilor rromi în procesul decizional local
cu impact asupra vieţii economice şi sociale a comunităţii de rromi, programe locale pentru
procurarea documentelor de identitate etc.).

7.3.2. Proiecte de dezvoltare durabilă a localităţilor rurale

Strategia de dezvoltare rurală, stabilită în 1998 de către Direcţia Generală de

Dezvoltare Rurală şi Programe din cadrul M.A.A., în corelaţie cu măsurile SAPARD –
măsuri de dezvoltare în agricultură şi dezvoltare rurală, program cofinanţat de U.E., începând
din anul 2000, pe o durată de şapte ani, cuprinde pe sectoare şi pe etape, principalele
componente din strategia de dezvoltare rurală naţională. În perioada actuală, deosebit de
interesante, şi totodată foarte utile, sunt programele şi strategiile de dezvoltare rurală,
România fiind asistată financiar pe bază de programe în scop multiplu: adoptarea Acquis-ului
comunitar în domeniul politicii agricole şi a politicilor conexe (SAPARD); adoptarea
structurilor economice şi a zonelor rurale defavorizate la nivelul standardelor europene
(SAPARD, PHARE); modernizarea căilor de comunicaţie şi îmbunătăţirea acţiunilor de
conservare şi de producţie a mediului natural şi socio-cultural (ISPA, SAPARD, PHARE)
etc. Dintre programele de asistenţă financiare menţionate, SAPARD-ul are cea mai mare

115
relevanţă pentru spaţiul rural50. S-au contractat proiecte SAPARD, atât pentru investiţii
private în industria agroalimentară, pentru dezvoltarea şi diversificarea activităţilor în mediul
rural, cât şi pentru modernizarea infrastructurii rurale. În cadrul investiţiilor private, acestea
sunt orientate cu precădere către pensiuni agroturistice. Majoritatea proiectelor care au primit
finanţare SAPARD se referă la lucrări de modernizare a infrastructurii rurale.

CONCLUZII

Prezenta lucrare, realizată ca teză de doctorat, prin modul de abordare, aduce în

actualitate principalele probleme de geografie umană, de la fazele de populare până la
metamorfozele structurilor socio-economice actuale. Dimensiunea actuală a componentelor
antropice şi dinamismul lor în timp au făcut obiectul prezentului studiu, în majoritatea
capitolelor accentul fiind pus tocmai pe clarificarea acestor aspecte. În urma unei analize ce a
urmat tiparul unei metodologii riguroase, s-au putut desprinde principalele concluzii,
creionându-se totodată, o viziune prospectivă asupra evoluţiei aşezărilor umane. Continua
umanizare a spaţiului aferent bazinului Oltului în cuprinsul Carpaţilor Meridionali şi
Subcarpaţilor Getici se datorează unor condiţii favorabile oferite de un relief de mare
accesibilitate şi varietate care a contribuit, alături de alte particularităţi ale cadrului natural, la
definirea caracteristicilor sale umane şi economice. Caracterul de vatră ancestrală al acestui
spaţiu este demonstrat de numărul mare şi de vechimea apreciabilă a majorităţii aşezărilor.
Prezenţa populaţiei autohtone de la daci până la românii marelui voievod Basarab I, pe de o
parte, conservarea trăsăturilor etnice proprii (antropologice, psihice, morale, economice)
descoperite astăzi în toate elementele de civilizaţie şi cultură, pe de altă parte, ataşează zona
noastră de studiu la teritoriul mai larg de etnogeneză şi continuitate a poporului român.
Particularităţile şi dinamica unor indicatori demografici, reliefate de transformările din
domeniul economic, au condus la conturarea unor tipuri specifice de evoluţie ale populaţiei şi
aşezărilor, structurile geodemografice având o serie de consecinţe fireşti asupra acestui
spaţiu. Depresiunile subcarpatice au atras de-a lungul timpurilor oameni veniţi din părţile de

50
programul SAPARD finanţează cu o sumă nerambursabilă de 150 milioane Euro pe an , proiecte din
domeniul a 15 măsuri de interes: modernizarea exploataţilor agricole; îmbunătăţirea procesării şi prelucrării
produselor agricole, piscicole şi silvicole; diversificarea activităţilor economice; îmbunătăţirea controlului fito-
sanitar, sanitar veterinar şi al controlului calităţii produselor de consum; înfiinţarea grupurilor de producători;
înfiinţarea şi reînnoirea registrelor cadastrale; reparcelarea terenurilor; îmbunătăţiri funciare; managementul
resurselor de apă; modernizarea infrastructurii rurale; modernizarea spaţiului rural; modernizarea exploataţiilor
forestiere; măsuri de reîmpădurire; promovarea de măsuri agrotehnice în respect faţă de mediu; asistenţă pentru
instruirea profesională. (Cartea verde „Dezvoltarea rurală”, 1998)
116
şes ale ţării, cât şi din ţinuturile transilvănene, având un rol foarte important în dezvoltarea
culturii româneşti. Reputatul istoric Ştefan Ştefănescu arăta că „în aceste ţinuturi a apărut
scrisul în limba română şi primele tipărituri; de aici s-au difuzat cărţi scrise pentru întregul
popor român. În această regiune au fost ridicate, constituind o adevărată salbă, cele mai de
seamă monumente de artă românească”. Printre aceste monumente de artă medievală se
înscriu mânăstirile Horezu, Bistriţa, Arnota şi Polovragi. Evoluţia numerică a populaţiei, ca,
de altfel, şi a altor indicatori demografici, a fost într-o mare măsură rezultatul sensului de
evoluţie a mişcării naturale a populaţiei, în strânsă corelaţie cu dezvoltarea social economică
şi evoluţia societăţii în perioada de tranziţie. În ultimul deceniu, diferenţa dintre populaţia
activă şi cea inactivă s-a adâncit mult, printre cauzele creşterii de-a dreptul explozive
înregistrată de populaţia inactivă identificând, pe lângă cele naturale (îmbătrânirea
populaţiei), scăderea vârstei de pensionare în unele domenii de activitate (industria extractivă,
domeniul militar etc) precum şi pensionarea prematură (pe caz de boală) a multor persoane,
imediat după revoluţie. În ansamblul economic al zonei, agricultura se caracterizează prin
varietatea şi complexitatea structurală, printr-o distribuţie geografică zonală în raport cu
principalele unităţi ale reliefului şi printr-o continuitate tradiţională de activităţi.
Activităţile industriale au păstrat mult timp un caracter manufacturier, axându-se pe
valorificarea unor resurse locale, cu prioritate din sfera produselor agricole, forestiere şi a
materialelor de construcţie. Prezenţa unor resurse de subsol şi a unui însemnat potenţial
energetic, a determinat şi dezvoltarea altor sectoare industriale, respectiv a industriilor
extractivă, energetică, chimică, a materialelor de construcţie şi de prelucrare a lemnului.
Perspectivele de dezvoltare ale aşezărilor umane sunt strâns legate de dezvoltarea
infrastructurii şi calitatea serviciilor publice. Din analiza desfăşurată pe teren a reieşit că
multe localităţi îşi doresc dotări edilitare care să asigure locuitorilor un standard de viaţă
conform, însă implicarea efectivă a autorităţilor locale pare să se contureze mai greoi. În
vederea dezvoltării socio-economice durabile este nevoie de aplicarea mai multor planuri şi
acţiuni cum ar fi: consolidarea stabilităţii economico-sociale şi asigurarea condiţiilor pentru
creşterea economică susţinută, crearea unui mediu de afaceri favorabil dezvoltării unei
economii diversificate, susţinerea activităţilor economice bazate pe resursele locale;
promovarea produselor specifice regiunii şi ridicarea calităţii acestora; dezvoltarea unui
sistem de coordonare regională, stimularea dezvoltării meşteşugurilor tradiţionale care ar
putea concentra o parte a forţei de muncă diponibilizată; iniţierea şi dezvoltarea de parcuri
tehnologice; identificarea potenţialilor investitori pentru sprijinirea retehnologizării
117
societăţilor viabile; modernizarea infrastructurii existente; etc. Aceste „puncte cheie”,
stabilite în perspectiva dezvoltării integrate a comunităţilor umane, se pot regăsi în finalităţi
concrete numai în situaţia în care resursele locale vor fi gestionate cu atenţie, dar şi atunci
când autorităţile locale şi oamenii de rând îşi vor demonstra capacitatea de a optimiza acest
mod de organizare în strânsă corelaţie cu sistemul legislativ existent, cu evoluţia de ansamblu
a economiei regionale şi naţionale.

BIBLIOGRAFIE

1. Alessandrescu, C. (1893), Dicţionar geografic al judeţului Vâlcea, Tipografia Thoma Basilescu,

Bucuresci.
2. Alexandrescu, Valeria, Vlad, Sorina (1983), Albinăritul şi reflectarea lui în toponimia Olteniei,
Terra, 4.
3. Badea, L. (1962), Depresiunea subcarpatică dintre Bistriţa Vâlcii şi Olt, Probl. Geogr., IX, p.
86-93.
4. Badea, L. (1963), Fenomene periglaciare în Depresiunea Hurez, Comunicări de Geografie, II,
p. 33-36.
5. Badea, L. (1963), Subcarpaţii dintre Cerna Olteţului şi Gilort. Studiu de geomorfologie, Editura
Academiei R.S. România, Bucureşti.
6. Badea, L. (1965), Modificări ale reţelei hidrografice din depresiunea Polovragi în Pliestocenul
Superior, Comunicări de Geografie, vol. III, X.
7. Badea, L. (1965), Observaţii geomorfologice pe marginea nordică a depresiunii subcarpatice
dintre Bistriţa Vâlcii şi Gilort, SCGGG, seria Geografie, XII, 1.
8. Badea, L. (1966), Asupra platformelor de eroziune din Subcarpaţii Getici, SCGGG-Geogr.,
XIII, 1.
9. Badea, L., Rusenescu, Constanţa (1970), Judeţul Vâlcea, Editura Academiei, Bucureşti.
10. Badea, L. (1972), Depresiunea Hurez, SCGGG-Geogr., T XIX, 2, p. 167-173.
11. Badea, L., Buza, M. (1979), Modificări antropice ale mediului în bazinul Cernei, Analele
Universităţii Bucureşti, anul XXVIII.
12. Badea, L. (1985), Simetrii în caracterele arhitectonice ale Subcarpaţilor, Terra, 3, anul XVII
(XXXVII), p. 13-15.
13. Badea, L. (2002), Precizări geomorfologice în Subcarpaţii dintre Cerna Olteţului şi Bistriţa,
Analele Universităţii Spiru Haret, seria Geogr., 5, p. 29-38.
14. Baranovski, Niculina (1968), Repartiţia teritorială şi dinamica populaţiei Piemontului Getic
dintre Jiu şi Motru, în secolelel XIX-XX, SCGGG-Geogr., t. XV, 1, p. 65-74.

118
15. Baranovsky, Niculina (1969), Trăsături geografice ale satelor din Subcarpaţii Olteniei dintre
Jiu şi Motru privite prin prisma sistematizării, Lucrările simpozionului de geografie a satului, p.
103-108.
16. Baranovski, Niculina, Ştefănescu, Ioana (1980), Mărimea medie a aşezărilor rurale din R.S.
România, SCGGG-Geogr., t. XXVII, 1, 1980, p. 92-98.
17. Baranovski, Niculina, Cândea, Melinda, Erdeli, Goerge (1989), Tipuri de evoluţie demografică
în Oltenia subcarpatică şi piemontană, SCGGG-Geogr., XXXVI.
18. Băcănaru, Ion (1969), Consideraţii geografice privind tipologia aşezărilor rurale din România,
Comunicări de Geografie, VIII.
19. Bălteanu, D., Popescu, Claudia (1994), Dezvoltarea durabilă – de la concept la o posibilă
strategie de dezvoltare a României. Consideraţii geografice, SCG, XLI.
20. Bălteanu, D., Şerban, Mihaela (2005), Modificările globale ale mediului. O evaluare
interdisciplinară a incertitudinilor, Editura Coresi, Bucureşti.
21. Bordânc, Florica (1996), Dimensiunea spaţială a mutatiilor structurilor agricole, în
Restructurarea agriculturii şi tranzitia rurală în România, Editura Agris, Bucureşti, p. 141-155.
22. Bordânc, Florica (1997), Iniţiative în problematica dezvoltării rurale, Fundamentare
conceptuală, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.
23. Bordânc, Florica (1997), Rolul pluriactivităţii în relansarea economiei rurale, în Economii
rurale locale. Dimensiuni şi perspective, Editura Agris, Bucureşti.
24. Bordânc, Florica, Sivignom, M., Trebucq, L. (1994), Consideraţii geografice privind sistemul
agricol românesc în perioada de tranziţie, Lucrările sesiunii ştiinţifice anuale a Institutului de
Geografie, Bucureşti.
25. Bordanc, Florica, Sofer, Michael (2006), Oportunităţi, constrângeri şi pluriactivitate în
România rurală în timpul perioadei de tranziţie: observaţii preliminare, Revista IEA
„Economie Agrară şi Dezvoltare Rurală”, anul 3, nr. 9-10, 15 p.
26. Braghină C. (1997), Changes in socio-profesional structure of Romanian population in the
transition period, Anglo-Romanian Geographies, Liverpool Hope Press, Liverpool.
27. Braghină, C. (2000), Aşezările umane din dealurile piemontane dintre Motru şi Gilort
(populaţie, economie, organizarea spaţiului), Editura Tehnică, Bucureşti.
28. Bran Florina Dinu M., Simon Tamara (1997), Turismul rural. Modelul european, Editura
Economică, Bucureşti.
29. Bugă, D. (1968), Populaţia Olteniei în secolele XIX şi XX, Revista de Statistică, 6.
30. Bugă, D. (1969), Repartiţia geografică a aşezărilor omeneşti dintre Carpaţi şi Dunăre (Ţara
Românească) la jumătatea secolului al XIX-lea, Comunicări de Geografie, VIII.
31. Bugă, D. (1969), Consideraţii geografice privind vatra şi moşia aşezărilor rurale din Oltenia,
Comunicări de Geografie, IX, p. 137-141.

119
32. Bugă, D. (1971), Piemontul Getic, studiu de geografie economică, Editura Academiei RSR,
Bucureşti.
33. Bugă, D. (1975), Sensul termenului „Plai” la populaţia satelor Olteniei subcarpatice, Lucrările
simpozionului de toponimie, 1972, Bucureşti, p. 77-82.
34. Bugă, D. (1982), Structurile urbane şi centrele de convergenţă umană din Oltenia
subcarpatică, Terra, anul XIV, 2, p. 38-42 (în colab. cu Valeria Alexandrescu ş.a.).
35. Bugă, D. (1982), Silişti şi slobozii, Geografia Gorjului, Tg. Jiu, p. 103-109.
36. Bugă, D. (1998), Aşezările din Oltenia la mijlocul secolului al XIX-lea, Gorjul Geografic I, Tg.
Jiu, p. 108-125.
37. Bugă, D., Alexandrescu, Valeria, Vlad, Sorina (1982), Structurile urbane şi centrele de
convergenţă umană din Oltenia subcarpatică, Terra, 2, Bucureşti.
38. Bugă, D., Iacob, Gh., Ianoş, I. (1982), Relaţia om-mediu în Subcarpaţii Olteniei dintre Olt şi
Jiu, Geografia Gorjului, Tg. Jiu, p. 75-80.
39. Bugă, D., Persu, Mihaela (2007), Relaţia om-munte în dezvoltarea aşezărilor omeneşti din
Oltenia subcarpatică, Gorjul Geografic, III, p. 68-72, Editura Universitaria, Craiova.
40. Buhoiu, O. (1979), Folclorul de iarnă, ziorile şi poezia păstorească, Editura Minerva,
Bucureşti.
41. Bulgaru M. (1995), Satul românesc – o lume uitată, Calitatea Vieţii, anul 6, nr. 3 – 4. Editura
Academiei Române, Bucureşti
42. Butură, V. (1978), Etnografia poporului român. Cultura materială, Editura Dacia, Cluj-
Napoca.
43. Cândea, Melinda, Băcănaru, I. (1977), Aspecte geografice în alimentarea cu apă a localităţilor
rurale şi urbane din România, SCGGG-Geogr., t. XXIV, 2, p. 249-258.
44. Cândea Melinda (1996), Carpaţii Meridionali în sistemul montan românesc. Studiu de
Geografie Umană, Editura Universităţii din Bucureşti.
45. Cândea, Melinda, Bran, Florina (2001), Spaţiul geografic românesc. Organizare, amenajare,
dezvoltare durabilă, Editura Economică, Bucureşti.
46. Cioacă, A., Roşu, Al. Şt. Ciobanu (1974), Probleme de geografia turismului în Oltenia de nord
între Cerna Olteţului şi Motru, Valorificarea potenţialului economic al Carpaţilor Meridionali,
Râmnicu-Vâlcea, p. 61-70.
47. Ciulache, S. (1977), Rolul climatologiei în construcţia şi sistematizarea oraşelor şi comunelor,
Studii de Geografie, Universitatea din Bucureşti, p. 35-50.
48. Cocean, P., Vlăsceanu, Gh., Negoescu, B. (2005), Geografia generală a turismului, Editura
Meteor Press, Bucureşti.
49. Conea, I. (1931), Studiul geografic al castanilor din România, BSRRG, T. L.
50. Conea, I. (1931), Aşezările omeneşti în depresiunea subcarpatică din Oltenia, BSRRG, T. L, p.
333-352.
120
51. Conea, I. (1939), Pe urmele descălecatului din sud. Satele de ungureni din Oltenia
subcarpatică, BSRRG, T. LVIII, p. 45-66.
52. Conea, I. (1943), Plaiul şi muntele în istoria Olteniei, vol. Oltenia, Ramuri, Craiova.
53. Conea, I., Bugă, D. (1969), Aşezările de înălţime din Carpaţii Meridionali. Aşezările din Plaiul
Bumbeştilor, SCGGG-Geogr., XVI, 1.
54. Corfus I. (1969), Agricultura Ţării Româneşti în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Editura
Academiei, Bucureşti.
55. Cucu, V. (1955), Condiţiile naturale şi economico-geografice în raionul Tg. Jiu, regiunea
Craiova, în Natura, 2, p. 16-18.
56. Cucu, V., Velcea, I. (1956), Geografia economică a raionului Novaci, Probleme de Geografie,
vol. 3, p. 271-288.
57. Cucu, V. (1961), Dezvoltarea economică a regiunii Oltenia în anii puterii populare, Revista de
Statistică, 8.
58. Cucu, V. (1961), Dezvoltarea şi repartizarea industriei în regiunea Oltenia, Revista de
Statistică, nr. 11.
59. Cucu, V. (1961), Oltenia azi, Bucureşti, 69 p.
60. Cucu, V. (1963), Contribuţii geografice la studiul aşezărilor omeneşti din regiunea
subcarpatică dintre Gilort-Motru, Comunicări de Geografie, II, p. 119-133.
61. Cucu, V. (1963), Contribuţiuni geografice la studiul aşezărilor omeneşti din depresiunea
subcarpatică Motru-Gilort, Bul. de com. al SSNG, vol. 2, p. 119-136.
62. Cucu, V., Pop, Iuliana (1966), Contribuţiuni la studiul geografic al migraţiei interne a
populaţiei din România, Analele Universității Bucureşti, seria ştiinţele naturii, geologie,
geografie, an. 15, nr. 2, p. 137-146.
63. Cucu, V., Urucu, Veselina (1968), Dezvoltarea oraşelor în sudul ţării, în Buletin de com. al
SSG, 6, p. 111-124.
64. Cucu, V., Şandru, I. (1969), Studiul geografic al aşezărilor rurale, Îndrumător de cercetări
geografice (cercet. Econ.-geogr.), SSG, p. 49-69.
65. Cucu, V. (1970), Evoluţia numerică a populaţiei pe teritoriul României, Terra, 3, p. 21-30.
66. Cucu, V. (1972), Consideraţiuni geografice cu privire la urbanizarea satului românesc, Terra,
4, p. 5.
67. Cucu, V. (1972), Caracteristici geografice ale satului românesc, Terra, 6, p. 21-36.
68. Cucu, V. (1972), Geografia satului românesc. Caractere geografice contemporane, în
Sociologia militants, V, Sociologie geografică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, p. 76-111 (în
colab. cu I. Băcănaru).
69. Cucu, V., Băcănaru, I. (1972), Geografia satului românesc, în „Sociologia militants”, vol. V,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
70. Cucu, V. (1976), Geografie şi urbanizare, Editura Junimea, Iaşi.
121
71. Cucu, V. (1977), Sistematizarea teritoriului şi localităţilor României. Repere geografice,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
72. Cucu, V. (1977), Sistematizarea teritorială, Studii de Geografie, Bucureşti, p. 7-34.
73. Cucu, V. (1981), Geografia populaţiei şi aşezărilor umane, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
74. Cucu, V. (1984), Aşezările umane, categorii geografice fundamentale, BSSG, seria nouă, VII,
Bucureşti.
75. Cucu, V., Cândea, Melinda, Nancu, Daniela (1987), Fenomenul urban în Subcarpaţii
româneşti, Terra, 4, p. 5-12.
76. Cucu, V., Cândea, Melinda, Nancu, Daniela (1987), Aşezările rurale în Subcarpaţii româneşti,
AUB, XXXVI, p. 3-12.
77. Cucu, V. (1992), Consideraţii geografice privind unitatea etnică a României, Terra 1-2,
Bucureşti.
78. Cucu, V. (1996), România. Geografie umană şi economică, Editura Glasul Bucovinei, Iaşi.
79. Dănescu, Ş., Dănescu, C., Dănescu, Gh. (2006), Comuna Crasna, judeţul Gorj – Studiu
monografic, Editura Ager, Novaci.
80. Deică, P. (1963), Contribuţii la studiul clasificării funcţionale a aşezărilor rurale din R.P.
Română, Probleme de geografie, vol. X, p. 29-53 (în colab. cu I. Băcănaru ş.a.).
81. Deică, P. (1963), Cu privire la geografia aşezărilor rurale, Comunicări de geografie, SSNG,
vol. II, p. 137-147.
82. Deică, P., Cândea, Melinda, Erdeli, G. (1992), Structura naţionalităţilor din România în 1992,
lucrării sesiunii ştiinţifice anuale a Institutului de Geografie, Bucureşti.
83. Deică, P., Erdeli. G. (1994), Les pétites villes de la Roumanie, Le collocque franco-roumaine,
Paris, 1991, Institutul de Geografie, p. 82-87.
84. Deică, P., Nancu, Daniela (1996), Noile structuri geodemografice din România, Revista
Geografică, IV, p. 7-13.
85. Diaconescu, I. (1998), Pagini din istoria comunei Tomşani, judeţul Vâlcea, Editura Conphys,
Râmnicu-Vâlcea.
86. Donat I. (1969), Caracterele geografice ale vechiului sat românesc, Lucrările Simpozionului de
Geografie a satului, Bucureşti.
87. Donat, I., Pătroiu, I., Ciobotea, D. (2000), Catagrafia obştească a Ţării Româneşti din 1831,
Editura Helios, Craiova.
88. Dragu, Gh. (1977), Contribuţii cartografice pentru studiul aşezărilor rurale în vederea
sistematizării, Studii de geogr., Fac. Geologie-Geografie, secţia geografie, Bucureşti, Tipografia
Universităţii din Bucureşti, p. 120-134.
89. Dunkerley, D., Meadows, M., Balling, R., Sherman, D., Abrahams, A. (2000), The dictionary of
physical geography, Blackwell Publishers Ltd.
122
90. Erdeli, G. (1978), Orientări noi privind sistematizarea aşezărilor rurale în judeţul Mehedinţi,
Comunicări de Geografie, Bucureşti, p. 373-380.
91. Erdeli, G., Iacob, Gh. (1979), Consideraţii geografice asupra aşezărilor omeneşti din
Piemontul Strehaia, Analele Universităţii Bucureşti, p. 50-54.
92. Erdeli, G. (1983), Aşezările omeneşti din Podişul Mehedinţi. Aspecte de geografie istorică,
Terra 1, p. 30-34.
93. Erdeli, G., Cândea, Melinda, Alexandrescu, Valeria (1994), Habitatul urban din Oltenia.
Consideraţii geografice asupra structurii teritoriale, Terra, 3, p. 45-48.
94. Erdeli, G. (1988), Tendinţe actuale în geodemografia României, Terra III-IV.
95. Erdeli, G. (1996), Podişul Mehedinţi – geografie umană, Editura Metropol, Bucureşti.
96. Erdeli, G., Braghină, C. (1997), Consideraţii geografice asupra transportului feroviar şi rutier
din România în perioada de tranziţie economică, Comunicări de Geografie, Editura
Universităţii din Bucureşti, Bucureşti.
97. Erdeli, G., Cândea, Melinda, Braghină, C., Costachie, S., Zamfir, Daniela (1999), Dicţionar de
geografie umană, Editura Corint, Bucureşti.
98. Erdeli, G. (2000), Schimbări în dinamica populaţiei satului românesc, Terra, Bucureşti.
99. Erdeli, G., Dumitrache, Liliana (2001), Geografia populaţiei, Editura Corint, 288 p.
100. Erdeli, G., Dumitrescu, Bianca, Persu, Mihaela (2004), Changes in the socio-professional
structure of Romania’s population, Proceeding of the Romanian-Turkish Workshop
„Environment and sustainable development”, Bucureşti, p. 103-111.
101. Erdeli, G., Cucu, V. (2005), România. Populaţie. Aşezări umane. Economie, Editura
Transversal, Bucureşti.
102. Erdeli G., Gheorghilaş A. (2006), Amenajări turistice, Editura universitară, Bucureşti.
103. Florian Violeta (1991), Premise metodologice ale abordării ştiinţifice a dezvoltării rurale,
„Probleme economice”, nr. 22 – 23, Institutul Naţional de Cercetări Economice, CIDE,
Bucureşti.
104. Florian Violeta, Sârbu Aurelia (1997), Un model posibil al dezvoltării rurale durabile, în
„Economii rurale locale; Dimensiuni şi perspective”, Edit. Agris, Redacţia Revistelor Agricole
S.A.
105. Florian Violeta, Sârbu Aurelia (1997), Populaţie rurală în tranziţie – schimbare şi continuitate,
în „Economii rurale locale; Dimensiuni şi perspective”, Edit. Agris, Redacţia Revistelor
Agricole S.A.
106. Fulea, Maria (1996), Coordonate economice şi socio-demografice ale satului românesc în
tranziţie, Editura Academiei Române, Bucureşti.
107. Gâştescu, P. (1998), Ecologia aşezărilor umane, Editura Universităţii din Bucureşti.
108. Gheorghilaş A. (2006), Bazinul hidrografic Râul Târgului – Potenţialul de dezvoltare al
aşezărilor umane, Editura Etnologică, Bucureşti.

123
109. Gheorghilaş A. (2008), Geografia turismului. Metode de analiză în turism, Editura
Universitară, Bucureşti.
110. Ghinoiu, I. (2004), Cărările sufletului, Editura Etnologică, Bucureşti.
111. Giurăscu, C.C. (1976), Istoria pădurii româneşti, ediţia a II-a, Editura Academiei, Bucureşti.
112. Grigore, M. (1979), Bazinul morfohidrografic Luncavăţ şi particularităţile structurii sale
peisagistice, Analele Universităţii Bucureşti, Geografie, anul XXVII, pag. 105-109 (în colab. cu
I. Marin ş.a.).
113. Haşdeu, B.P. (1878), Cuvente den bătrâni, Tom 1, Bucureşti.
114. Huică, I., Ilie, D. I. (1967), Evoluţia paleogeografică a regiunii Polovragi-Novaci (Oltenia de
Nord), Analele Universităţii Bucureşti, an XVI, nr. 2, p. 145-155.
115. Iana, Sofia, Badea, Floarea (1961), Modificări antropogene în vegetaţia Subcarpaţilor dintre
Jiu şi Olteţ, Analele Universităţii Bucureşti, Geologie-Geografie, anul X, p. 195-200.
116. Iana, Sofia, Badea, Floarea (1964), Răspândirea castanului bun (castanea vesca Gartn) în
Subcarpaţii dintre Jiu şi Olteţ, Natura, seria geogr.-geologie, anul XVI, 2.
117. Iancu, Silvia, Lupu, Silvia, Ilie, D. I. (1961), Contribuţii la studiul geomorfologic al peşterii
Muierilor, Analele Universităţii Bucureşti, seria Ştiinţele Naturii, nr. 27, an. X, p. 153-161.
118. Ianoş, I. (1982), Locul şi rolul oraşelor mici în reţeaua naţională de aşezări, Terra, 3, p. 25-28.
119. Ianoş, I. (1983), Particularităţi ale reţelei urbane a României, Buletinul S.Ş.G., VII, p. 14-21.
120. Ianoş, I. (1987), Oraşele şi organizarea spaţiului geografic, Editura Academiei Române,
Bucureşti.
121. Ianoş, I., Dobraca, L. (1994), Schimbări recente în mişcările naturală şi migratorie ale
populaţiei oraşelor din România, Lucr. Ses. Şt. Anuale, Institutul de Geografie, p. 214-220.
122. Ianoş, I. (1998), Restructurarea economică şi fenomenul de migraţie în România, Revista
Geografică, p. 8-13.
123. Ianoş, I. Heller, W. (2006), Spaţiu, economie şi siteme de aşezări, Editura Tehnică, Bucureşti.
124. Ielenicz, M., Pătru, Ileana-Georgeta, Ghincea, Mioara (2003), Subcarpaţii României, Editura
Universitară, Bucureşti.
125. Ilie, D. I. (1964), Suprafaţa poligenetică de nivelare Crasna-Drăgoeşti, Analele Universităţii
Bucureşti, seria geol. – geogr., nr. 2, p. 123-137.
126. Ilie, D. I. (1969), Modelarea actuală şi valorificarea complexă a terenurilor calcaroase din
nordul Olteniei, Comunicări de Geografie, vol. VII, p. 9-17.
127. Ilie, D. I. (1969), Le potentiel touristique de l’Oltenie du Nord, avec un regard special du
regions calcaires, Lucr. colocv. naţ. de geogr. turismului, p. 212-219, Bucureşti.
128. Ilie, D. I. (1970 ), Carstul din nordul Olteniei şi câteva probleme de geografie aplicată, Analele
Universităţii Bucureşti, Geogr., an XIX, p. 105-112.
129. Ioan, I. (1982), Locul şi rolul oraşelor mici în reţeaua naţională de aşezări, Terra, an XIV
(XXXIV), nr. 3, p. 25-28.
124
130. Ioanid, V. (1969), Probleme actuale privind sistematizarea rurală în România, Comunicări de
Geografie, VIII, p. 209-216.
131. Ionescu, Gr. (1957), Arhitectura populară românească, Editura Tehnică, Bucureşti.
132. Iordache, Gh. (1985), Ocupaţii tradiţionale pe teritoriul României. Studiu etnologic, Editura
Scrisul Românesc, Craiova, vol. II.
133. Iordache, Gh. (1986), Ocupaţii tradiţionale pe teritoriul României. Studiu etnologic, Editura
Scrisul Românesc, Craiova, vol. I.
134. Iordache, Gh. (1986), Ocupaţii tradiţionale pe teritoriul României. Studiu etnologic, Editura
Scrisul Românesc, Craiova, vol. II.
135. Johnston, R.J., Gregory, D., Pratt, Geraldine, Watts, M. (2000), The Dictionary of Human
Geography, Blackwell Publishers Ltd.
136. Jula, N., Mănăstireanu, V. (1968), Tradiţii şi obiceiuri româneşti, Editura pentru Literatură,
Bucureşti.
137. Klebleev-Badea, Floarea, Iana, Sofia (1961), Contribuţii la studiul răspândirii mojdreanului în
raionul Novaci, Analele Universităţii Bucureşti, seria Ştiinţele Naturii, nr. 27, p. 201-205.
138. Lahovari, G. (1899), Marele dicţionar geografic al României, Bucureşti, vol. II.
139. Lupu, Silvia, Ilie, D. I. (1962), Contribuţii la studiul geomorfologic al peşterii Muierilor,
Analele Universităţii Bucureşti, seria Ştiinţele Naturii, nr. 31, an. XI, p. 133-153.
140. Marinoiu, V., Bratu, Olimpia (2000), Cercetările arheologice de la Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj,
campaniile 1997 – 1999, Litua. Studii şi cercetări VIII, Editura Clusium, Cluj-Napoca, p. 25-34.
141. Martonne, Emm. de (1907), Recherches sur l’évolutionmorphologique des Alpes de
Transylvanie (Carpates Méridionales), Paris.
142. Matei, D. (1973), Colonizarea rurală în Ţara Românească şi Moldova (secolele XV-XVIII),
Editura Academiei R.S. R., Bucureşti.
143. Mehedinţi, S. (1904), Introducere în studiul geografiei, Bucureşti.
144. Mehedinţi, S. ((931), Terra, vol. I, Editura Naţională, Bucureşti.
145. Mihăescu, Corina (2002), Cartea Slătioarei. Pagini de mărturii şi consideraţii etnologice,
Tipografia Contrast, Bucureşti.
146. Mihăilescu, V. (1968), Geografie teoretică, Editura Academiei R.S. Române, Bucureşti.
147. Mihăilescu, V. (1969), Noţiuni de bază în geografia satului, în Lucrările Simpozionului de
Geografie a satului, septembrie 1967, Bucureşti.
148. Muja, S. (1994), Dezvoltarea spaţiilor verzi în sprijinul conservării mediului înconjurător în
România, Editura Ceres, Bucureşti.
149. Nancu Daniela-Violeta, Persu Mihaela (2004), Aspecte recente asupra structurii populaţiei pe
grupe de vârstă şi sexe şi implicaţiile acesteia în potenţialul forţei de muncă din România,
Comunicări de Geografie, VIII, Bucureşti.
150. Nancu, Daniela, Persu, Mihaela (2006), Studiu de gen asupra spaţiului urban românesc
contemporan, Analele Univ. Spiru Haret, Seria Geografie, nr. 7, Bucureşti.
125
151. Neamu, Gh. (1961), Observaţii asupra proceselor actuale şi de modelare a reliefului în
Depresiunea Horezu, Probleme de Geografie, vol. VIII, Editura Academiei RPR, Bucureşti, p.
471-483.
152. Neamu, Gh., Conea, I. (1966), Un caz de paralelism toponimic româno-slav întâlnit în bazinul
Cernei Vâlcene, Natura, nr. 5, p. 27-29.
153. Neamu, Gh. (1968), Mersul temperaturii medii lunare, anuale şi anotimpuale în Oltenia
deluroasă, Comunicări de Geografie, SSNG, vol. VI, p. 69-74.
154. Neamu, Gh., Mihai, E. (1969), Importanţa cunoaşterii climatului şi topoclimatului în
sistematizarea satelor, Comunicări de Geografie, SSG, vol. VII.
155. Neamu, Gh. (1969), Temperaturile extreme absolute în Oltenia deluroasă, SCGGG-Geogr., t.
XVI, p. 77-83.
156. Neamu, Gh. (1970), Climat de influenţă submediteraneană în sud-vestul RS România, Terra, 1,
Bucureşti.
157. Neamu, Gh. (1974), Fenomene climatice în zona subcarpatică de sub Munţii Gorjului,
Probleme de Geografie a jud. Gorj, Culegere de comunicări ştiinţifice, Tg. Jiu.
158. Neamu, Gh., Neamu, Letiţia (1974), Rolul sărbătorilor cultural-folclorice în promovarea
turismului în nord-vestul Olteniei, Lucr. celui de-al doilea colocviu naţional de geografia
turismului, Bucureşti, p. 220-224.
159. Neguţ S. (1997), Modelarea matematică în Geografia Umană, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
160. Nicolae, I. (2006), Toponimie geografică, Editura Meronia, Bucureşti.
161. Niculescu, Gh. (1971), Consideraţii asupra zonei de interferenţă carpato-subcarpatică,
SCGGG-Geogr., t. XVIII, nr. 2, p. 159-169.
162. Pascu, St. (1968), Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, Universitatea Babeş Bolyai din
Cluj.
163. Păun, I.O. (2006), Dezvoltarea rurală durabilă în România, Editura Academiei Române,
Bucureşti.
164. Pânişoară, T., Colţan, M. (2002), Curtişoara, Editura Rhabon, Târgu Jiu.
165. Persu, Mihaela, Nancu, Daniela (2005), Strategii de dezvoltare rurală în spaţiul depresionar
subcarpatic al Olteniei, Comunicări de Geografie, IX, Editura Universităţii din Bucureşti, p.
459-464.
166. Persu, Mihaela, Nancu, Daniela (2006), Potenţialul de habitat uman în Subcarpaţii Olteniei.
Studiu de caz – depresiunile dintre Jiu şi Bistriţa Vâlcii, Revista Geografică, T. XII-2005 –
serie nouă, p.141-146, Bucureşti.
167. Petrescu, P., Stahl, P. 1965), Construcţii ţărăneşti din Vâlcea (secolul XIX şi începutul secolului
XX), Studii şi cercetări de istoria artei, Seria Arta Plastică, tomul 12.
168. Petrescu, P. (1972), Arta populară din Vâlcea, Râmnicu Vâlcea.
169. Ploaie, Gh. (1999), Natura sălbatică din Vâlcea, Editura Prisma, Râmnicu Vâlcea.

126
170. Popescu, Claudia, Rodica et al. (2004), Disparităţi regionale în dezvoltarea economico-socială
a României, Editura Meteor Press, Bucureşti, 264 p.
171. Popescu, N. (1975), Depresiunile carpatice şi subcarpatice din România. Aspecte globale şi de
referinţă, Terra, nr. 2, p. 67-68.
172. Popescu-Teiuşan, I. (1964), Unele documente cu privire la înfiinţarea de şcoli săteşti în Oltenia
de către sătenii înşişi, înainte de 1838, Revista Arhivelor, anul VII, nr. 2, Bucureşti.
173. Posea, Aurora (1978), Probleme legate de studiul orizonturilor acvifere freatice din N-N
Olteniei, Studii de geogr., p. 225-237.
174. Posea, G., Velcea, Valeria (1967), Clasificarea depresiunilor, Natura, nr. 3, Bucureşti, p. 18-22.
175. Posea, Gr. (1977), Consideraţii privind rolul depresiunilor carpatice şi colinare şi al reţelei de
văi în viaţa şi permanenţa poporului român, SCGGG, seria Geogr., 1, T. XXIV, p. 13-21.
176. Preda, I., Pasere, D. (1985), Valea Jiului – de la izvoare până la vărsare, Editura Sport-Turism,
Bucureşti.
177. Rădulescu, N., Al. (1969), Satul liniar din Oltenia şi problemele lui de sistematizare, Lucrările
simpozionului de geografie a satului, p. 89-93.
178. Roşu, Al. (1956), Aspecte morfologice din zona de confluenţă a Jiului cu Motrul şi Gilortul,
Probleme de Geografie, vol. III, 18 pag.
179. Roşu, Al. (1961), Metode de cercetare a tectonicii recente în sectorul subcarpatic al văii Jiului,
Natura, seria geologie-geografie, nr. 5, 8 pag.
180. Roşu, Al. (1961), Unele consideraţii paleogeografice în Subcarpaţii Getici dintre Motru şi
Gilort, privind Levantinul Superior şi Cuaternarul, Probleme de Geografie, vol. VIII, 19 pag.
181. Roşu, Al. (1961), Subcarpaţii Olteniei dintre Motru şi Gilort – studiu geomorfologic, rezumat
litografiat, 12 pag.
182. Roşu, Al. (1963), Divisions geomorphologiques de Sous-carpathes d’Oltenia entre le Motru et
le Gilort, Revue de geolog. et geogr., tom. VII, nr. 1, 7 pag.
183. Roşu, Al. (1964), Bibliografia geografică 1944-1964, cu un studiu introductiv referitor la
istoria geografiei româneşti, Soc. Geogr., 160 pag. (în colab. cu V. Cucu).
184. Roşu, Al. (1967), Subcarpaţii Olteniei dintre Motru şi Gilort – studiu geomorfologic, Editura
Academiei, Bucureşti.
185. Roşu, Al. (1974), Probleme de geografia turismului în nordul Olteniei între Motru şi Bistriţa
Vâlcii, vol. Valorificarea economică şi turistică, Carpaţii Meridionali – Rm. Vâlcea, 5 pag.
186. Rusenescu, Constanţa (1969), Populaţia privită în raporturile ei cu vatra şi moşia satului, vol.
Lucr. Simpoz. de geografia satului, Bucureşti, septembrie 1967, p. 41-48.
187. Rusenescu, Constanţa (1969), Observaţii privind deplasările sezoniere ale populaţiei din
Oltenia, Comunicări de geografie, vol. XI, Simpozionul de geografie, agricultură, Craiova, 7-8
octombrie, Bucureşti, p. 127-132.

127
188. Rusenescu, Constanţa, Geografia populaţiei şi a aşezărilor omeneşti în Subcarpaţii dintre
Topolog şi Olteţ (4 iunie 1973).
189. Rusenescu, Constanţa (1974), Evoluţia numerică a populaţiei din Subcarpaţii Vâlcii (Topolog-
Olteţ, în secolul al XX-lea, în vol. Valorificarea economică şi turistică a Carpaţilor, Râmnicu
Vâlcea, p. 71-80.
190. Sacerdoţeanu, A. (1966), Drumurile – pagini de istorie, Revista Argeş, anul I, nr. 2, Piteşti.
191. Săgeată, R., Guran, Liliana, Dumitrescu, Bianca, Damian, Nicoleta, Baroiu, D. (2004), Soluţii
de optimizare a organizării administrativ-teritoriale a României în perspectiva aderării la
Uniunea Europeană, Editura Ars Docendi, Bucureşti.
192. Săgeată, R. (2006), Deciziile politico-administrative şi organizarea teritoriului. Studiu
geografic cu aplicare la România, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Editura
Top Forum, Bucureşti.
193. Sencu, V. (1972), Cheile Runcului. Observaţii geomorfologice, SCGGG-Geogr., t. XIX, nr. 1,
p. 81-92.
194. Simionescu, N. (2001), Polovragi – Monografie, Editura Alma, Craiova.
195. Stângă, V., Stângă, Jana (2000), Aşezările temporare din zona Horezu – Novaci – Bumbeşti-Jiu,
Gorjul Geografic II, Tg. Jiu, p. 61-63.
196. Stoica, Georgeta, Secoşan, Elena, Vlăduţiu, I., Petrescu, P. (1972), Arta populară din Vâlcea,
Centrul Judeţean de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă, Râmnicu-
Vâlcea.
197. Stoicescu, N. (1970), Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România, Ţara
Românească (Muntenia, Oltenia, Dobrogea), vol. I.
198. Şandru, I., Deică, P. (1988), Organizarea spaţiului geografic, Terra, 3-4, p. 6-13.
199. Stolojanu-Munteanu, Victoria (2003), Bumbeşti-Jiu. Monografie, Editura Rhabon, Târgu Jiu.
200. Ştefănescu, Ş. (1974), Demografia, dimensiune a istoriei, Editura Facla, Timişoara.
201. Ştefulescu, Al. (1907), Satele dispărute, satele care şi-au schimbat numele, configuraţia
Gorjului, culele, Buletin, anul XXVIII, nr. 1, Bucureşti, p. 18-160.
202. Tamaş, C. (1995), Istoria Horezului, Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea.
203. Tălângă, C., Braghină, C. (1998), Estimări asupra potenţialului economic actual al judeţului
Gorj, Gorjul Geografic I, Tg. Jiu, p. 89-93.
204. Tălângă, C. (2000), Transporturile şi sitemele de aşezări din România, Editura Tehnică,
Bucureşti.
205. Toma Băncescu, A. (1986), Vaideeni: Istoria pământului natal, Editura Litera, Bucureşti.
206. Toşa-Turdeanu, Ana (1968), Contribuţii cartografice la cunoaşterea aşezărilor urbane din
Oltenia în cursul secolului al XVIII-lea, Comunicări de Geografie, V.

128
207. Toşa-Turdeanu, Ana (1969), Consideraţii geografice privind satele din Oltenia în secolul al
XVIII-lea, în lumina documentelor cartografice şi istorice, Lucrările simpozionului de geografie
a satului, p. 115-121.
208. Toşa-Turdeanu, Ana (1969), Contribuţii la cunoaşterea modului de grupare a populaţiei din
Oltenia în secolul al XVIII-lea, Comunicări de Geografie, V.
209. Trufaş, V., Vrabie, C. (1973), Viiturile din octombrie 1972 pe râurile din Oltenia, Analele
Universităţii Bucureşti, seria geografie, an XXII, p. 117-124.
210. Tufescu, V. (1966), Subcarpaţii şi depresiunile marginale ale Transilvaniei, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti.
211. Vasile, I. (1973), Problema urbanizării satelor din zona subcarpatică dintre Teleajen şi
Dâmboviţa, Culegere de comunicări, CMUB.
212. Vasile, I., Popescu, Cezar (1978), Aspecte antropice negative în zona subcarpatică din judeţele
Buzău, Prahova şi Dâmboviţa, Analele Universităţii Bucureşti, seria geografie.
213. Vasiliu-Năsturel, I. (1892), Dicţionar geografic al judeţului Gorjiu, Tipografia Thoma
Basilescu, Bucuresci.
214. Velcea, I., Cucu, V. (1956), Geografia economică a raionului Novaci, Probleme de Geografie,
III.
215. Velcea, I. (1957), Cercetări economico-geografice în Oltenia subcarpatică dintre Gilort şi
Bistriţa Vâlcii, Probleme de Geografie, nr. 5, 12 pag.
216. Velcea, I. (1978), Schimbări în organizarea structurii şi a funcţiilor spaţiului rural în R.S.
România, Terra, nr. 3, 8 pag.
217. Vlad, Sorina (1982), Structurile urbane şi centrale de convergenţă umană din Oltenia
Subcarpatică, Terra, nr. 2, p. 38-42 (în colab. cu alţii).
218. Vlad, Sorina, Alexandrescu, Valeria (1982), O străveche ocupaţia a daco-romanilor –
viticultura – reflectată în toponimia Olteniei, Lucr. Ses. Ş-fice Valorificarea superioară a
resurselor – cerinţă fundamentală a noului mecanism economic-financiar, secţia geografie,
econ., Timişoara, 21-22 mai 1982, pag. 200-206.
219. Vlad, Sorina, Alexandrescu, Valeria (1982), Toponimie viticolă în judeţul Gorj, vol. Geografia
Gorjului – Tg. Jiu, p. 93-97.
220. Vlad, Sorina, Alexandrescu, Valeria (1983), Viticultura, străveche ocupaţie reflectată în
toponimie, Studii şi cercetări de geologie, geofizică, geografie, seria geografie, T. XXX, nr. 1,
p. 21-2.
221. Vlahuţă, Al. (1965), România pitorească, Editura Pentru Literatură, Bucureşti.
222. Vlăduţiu, I. (1976), Turism cu manualul de etnografie, Editura Sport-Turism, Bucureşti.
223. Urucu, Veselina (1969), Unele particularităţi ale modului de orientare în satele din Oltenia,
Terra, nr. 1, p. 80-83.
224. Urucu, Veselina (1983), Piemontul Olteţului. Aspecte geografice ale dezvoltării economice,
SCGGG-Geogr., T. XXX, p. 61-66.

129
225. Vincenz, A. (1931), Tipuri de case ţărăneşti din Oltenia, în Arhivele Olteniei, anul X, nr. 54-
55.
226. *** (1900), Nomenclatura cătunelor şi comunelor rurale şi urbane, Tipografia, Fonderia de
litere şi Fabrica de pungi de hârtie Thoma Basilescu, Bucureşti.
227. *** (1938), Enciclopedia României, II, Bucureşti.
228. *** (1960-1963), Monografia Geografică a R. P. Române, I-II, Editura Academiei R.P.
Române, Bucureşti.
229. *** (1969), Judeţele României Socialiste, Editura Politică, Bucureşti.
230. *** (1982), Enciclopedia Geografică a României. Judeţul Vâlcea, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.
231. *** (1983), Geografia României, vol. I, Geografie fizică, Editura Academiei, Bucureşti.
232. *** (1984), Geografia României, vol. II, Geografia umană şi economică, Editura Academiei
R.S. România, Bucureşti.
233. *** (1992), Geografia României, vol. IV, Regiunile pericarpatice: Dealuri şi Câmpia Banatului
şi Crişanei, Podişul Mehedinţi, Subcarpaţii, Piemontul Getic, Podişul Moldovei, Editura
Academiei Române, Bucureşti.
234. *** (1996), România. Atlas Istorico-Geografic, Editura Academiei Române, Bucureşti.
235. *** (1998), Carta Verde – Dezvoltarea rurală în România.
236. *** (1998), Dezvoltarea rurală în România. Plan de actiuni.
237. *** (2002), Dicţionarul toponimic al României. Oltenia (DTRO), vol. III, E-Î, Editura
Universitaria, Craiova.
238. *** (2003), Dicţionarul toponimic al României. Oltenia (DTRO), vol. IV, J-N, Editura
Universitaria, Craiova.
239. *** (2005), Geografia României, vol. V, Câmpia Română, Dunărea, Podişul Dobrogei,
Litoralul Românesc al Mării Negre şi Platforma Continentală, Editura Academiei Române,
Bucureşti.
240. *** (2005), România. Spaţiu, societate, mediu, Editura Academiei Române, Bucureşti.
241. *** (2006), Planul Naţional de Dezvoltare, 2007-213, www.mmssf.ro
242. *** (2006), Dicţionarul toponimic al României. Oltenia (DTRO), vol. VI, S-Ţ, Editura
Universitaria, Craiova.
243. *** (2007), Dicţionarul toponimic al României. Oltenia (DTRO), vol. VII, U-Z, Editura
Universitaria, Craiova.
244. *** Anuarele Statistice ale României, INS, Bucureşti.
245. *** Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 1930, DGS, Bucureşti.
246. *** Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 1956, DGS, Bucureşti.
247. *** Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 1966, DGS, Bucureşti.
248. *** Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 1977, DGS, Bucureşti.
249. *** Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 1992, CNS, Bucureşti.
250. *** Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 2002, INS, Bucureşti.

130