Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FACULTATEA DE GEOGRAFIE
TEZĂ DE DOCTORAT
REZUMAT
Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. Vasile S. CUCU
Doctorand:
Emil PÂRVULESCU
BUCUREŞTI
2009
0
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE
TEZĂ DE DOCTORAT
Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. Vasile S. CUCU
Doctorand:
Emil PÂRVULESCU
BUCUREŞTI
2009
1
CUPRINS
INTRODUCERE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
CONCLUZII . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 338
BIBLIOGRAFIE . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 342
3
INTRODUCERE
Lucrarea de faţă se înscrie într-o serie mai largă de lucrări cu caracter regional, consacrate unor
spaţii social-economice şi culturale, cu o anumită reprezentativitate în ansamblu teritorial naţional.
Altfel spus, Bazinul hidrografic al Oltului în spaţiul Carpaţilor Meridionali şi al Subcarpaţilor
Getici – studiu de geografie umană şi economică, reprezintă o lucrare care se suprapune peste un
spaţiu cu vechi semnificaţii spirituale, simbolice şi de civilizaţie, constituie o împlinire binevenită
pentru cerinţele teoretice şi practice exprimate frecvent în domeniul geografiei umane regionale din
ţara noastră. În ansamblu, s-a dorit realizarea unui studiu de analiză şi sinteză de anvergură care, prin
conţinut, structură, metode şi procedee utilizate să contribuie nu doar la clarificarea numeroaselor
aspecte de geografie umană specifice acestui spaţiu, dar şi la aducerea unor elemente de noutate.
Astfel, lucrarea propusă ca teză de doctorat se remarcă prin demersul metodologic, clar şi nuanţat,
prin rigoarea utilizării şi interpretării conceptelor esenţiale pentru acest tip de abordare, prin modul
închegat de structurare a etapelor de analiză, prin profunzimea şi legitimitatea concluziilor la care se
ajunge.
Studiul de faţă răspunde necesităţii cunoaşterii în detaliu a mecanismelor care au dus la
configurarea în forma lor actuală a reţelei de aşezări, cu cele două componente ale sale, vatra şi moşia,
cât şi a componentelor sale funcţionale, a celor demografice şi social – culturale. Printre problemele
supuse investigaţiei amintim: direcţiile de umanizare a peisajului geografic, specificul geografic şi
etnografic al populaţiei şi aşezărilor, reconstituirea istorică a reţelei de aşezări şi tendinţele ei de
dezvoltare în viitor. În acest scop, lucrarea urmăreşte punerea în evidenţă a formelor, organizării şi
evoluţiei entităţilor care structurează spaţiul, prin prisma unei triple modalităţi de abordare –
structurală, dinamică şi funcţională. Această triplă dimensiune a demersului întreprins, întregită prin
problematica studiului dimensiunii spaţiale a comportamentului social, deschide calea către o analiză
exhaustivă a potenţialului de dezvoltare a aşezărilor umane, în condiţiile parcurgerii dificilei perioade
de tranziţie către economia de piaţă.
Analiza potenţialului uman şi economic actual reprezintă partea cea mai consistentă a lucrării.
Printre direcţiile de cercetare întreprinse subliniem: evoluţia etapizată a numărului de locuitori şi
evidenţierea tendinţelor actuale, stabilirea tipurilor de evoluţie demografică rezultate din analiza
comparativă a dinamicii populaţiei la nivel de aşezare, restructurarea economică şi efectele acesteia în
evoluţia habitatului etc. Acest demers este însoţit de o interpretare laborioasă a seriilor de date
4
statistice, calcularea şi transpunerea în numeroase materiale cartografice a unor indicatori specifici
(între care: indicele de vitalitate, potenţialul demografic, indicele de îmbătrânire a populaţiei, rata de
dependenţă demografică, raportul de masculinitate, rata şomajului, rata de activitate, gradul de
dependenţă economică etc).
O notă de originalitate a prezentului studiu este dată de încercarea de creionare a perspectivelor
dezvoltării economice şi sociale în spaţiul analizat. În acest scop, s-a încercat identificarea şi punerea
în valoare a tuturor resurselor locale care să permită obţinerea unei eficienţe economico-sociale
maxime, de lungă durată, prin stabilirea raportului dintre factorii şi componentele principale cu
obiectivele dorite, precum şi raportul optim dintre potenţialul de producţie şi tipul de exploatare a
spaţiului.
Pentru întreg suportul metodologic acordat, cumulat cu larga disponibilitate de a-mi împărtăşi
din experienţa ştiinţifică a domniei sale, doresc să exprim întreaga mea recunoştinţă faţă de domnul
prof. univ. dr. Vasile S. Cucu, sub îndrumarea căruia a fost realizată prezenta lucrare. Fără acest
sprijin conţinutul lucrării ar fi fost unul rigid, standardizat, urmând tipare clasice. Profesionalismul şi
experienţa didactică ale îndrumătorului au evitat aceste neajunsuri, dând suflet unui studiu care
constituie o bază solidă de plecare pe drumul cercetării geografice. Totodată aş dori să exprim aici
recunoştinţa mea tuturor acelor oameni care, prin competenţa, prietenia şi generozitatea lor, au
contribuit, într-un fel sau altul, la concretizarea studiului de faţă. Nu în ultimul rând, vreau să exprim
deschiderea şi respectul meu, tuturor acelora care vor formula observaţii şi eventuale sugestii pentru
îmbogăţirea conţinutului acestui studiu.
Datorită dimensiunilor oarecum modeste ale unităţii geografice alese pentru analiză, tema
studiului de geografie umană realizat la nivelul bazinului hidrografic al Oltului în spaţiul Carpaţilor
Meridionali şi al Subcarpaţilor Getici pare, la prima vedere, a nu fi prea generoasă. Acest neajuns a
fost compensat, însă, printr-o dorinţă susţinută de aprofundare care să conducă la înţelegerea
fenomenelor în totalitatea lor şi la evidenţierea noutăţilor apărute în structura demografică şi
economică a regiunii.
Obiectivul principal al studiului l-a constituit reliefarea caracteristicilor populaţiei, aşezărilor şi
economiei, a peisajului geografic actual, a potenţialului său natural şi a formelor de valorificare a
resurselor umane şi materiale, de organizare a spaţiului geografic. Principalele direcţii ce au stat la
baza acestui studiu complex au vizat descoperirea conexiunilor între fenomenele economice şi
suportul fizico-geografic, evidenţierea oportună a factorilor social - istorici asupra dinamicii şi
caracteristicilor populaţiei, aşezărilor şi activităţilor economice.
5
Din punct de vedere metodologic, în realizarea lucrării de faţă s-a urmărit utilizarea
unor mijloace şi tehnici cât mai variate, atât tradiţionale, cât şi moderne, care să surprindă
complexitatea fenomenelor geodemografice, precum şi dinamica lor în timp. Dintre metodele
tradiţionale, amintim descrierea geografică, observaţia, metoda comparaţiei, analiza şi
sinteza, metoda inductivă şi metoda deductivă, metoda cartografică. Cu ajutorul mijloacelor
şi metodelor moderne, s-a putut realiza o evaluare calitativă şi cantitativă a potenţialului
geodemografic al aşezărilor din zonă, pe baza prelucrării statistico-matematice a datelor
referitoare la capitalul uman.
În concluzie, prezenta lucrare constituie o analiză de cabinet şi de teren a unui
teritoriu limitat care cuprinde toţi factorii fizici şi economico-geografici, toată această
metodologie de observaţie indirectă corelată în mod direct cu realitatea din teren, în contextul
căreia s-au efectuat o serie de cuantificări, vizând o suită de elemente şi componente
geografice.
6
reprezintă ultimul şi cel mai estic compartiment al Depresiunii Subcarpatice Oltene, de
origine tectonică, prelungită pe la baza muntelui, neîntrerupt, de la vest de Motru până
imediat la est de Bistriţa Vâlcii. Printre studii geografice cu caracter mai larg se numără
lucrările apărute la începutul secolului al XX-lea, ce conţin informaţii valoroase asupra
populaţiei şi aşezărilor regiunii: „O fază în popularea Ţărilor Româneşti”, George Vâlsan,
1912; „Récherches sur la distribution géographique de la population en Valachie”, Emm. de
Martonne, 1912; „Le village roumain subcarpatique”, N. Popp, 1933. Ion Conea tratează
probleme de geografie a aşezărilor omeneşti, în care evidenţiază caracteristicile satelor,
cauzele şi condiţiile care au determinat apariţia aşezărilor aici, în lucrări speciale sau în
cadrul celor de geografie regională precum: „Aşezările omeneşti în depresiunea subcarpatică
olteană”, „Pe urmele descălecatului din sud. Satele de ungureni din Oltenia subcarpatică”.
Acestor studii le-a urmat o serie de lucrări apărute între anii ’60-70, între care amintim: Bugă,
D. (1969), Repartiţia geografică a aşezărilor omeneşti dintre Carpaţi şi Dunăre (Ţara
Românească) la jumătatea secolului XIX; Bugă, D. (1969), Consideraţii geografice privind
vatra şi moşia aşezărilor din Oltenia; Conea, I., Bugă, D. (1969), Aşezările de înălţime din
Carpaţii Meridionali; Posea, Gr. (1977), Consideraţii privind rolul depresiunilor carpatice şi
colinare şi al reţelei de văi în viaţa şi permanenţa poporului român; Rădulescu, N., Al. (1969),
Satul liniar din Oltenia şi problemele lui de sistematizare; Toşa-Turdeanu, Ana (1969),
Consideraţii geografice privind satele din Oltenia în secolul al XVIII-lea, în lumina
documentelor cartografice şi istorice.
Un loc privilegiat îl ocupă studiile complexe din sfera geografiei umane. Promotor al
acestei ramuri a geografiei, prof. univ. dr. Vasile S. Cucu a deschis noi direcţii ale dezvoltării
geografiei umane şi a aşezărilor omeneşti, elaborând o adevărată operă în domeniu, ce
cuprinde valoroase lucrări prin care au fost evidenţiate domeniile de cercetare ale geografiei
populaţiei şi aşezărilor omeneşti, locuinţele şi aşezările în peisajul românesc, problemele
legate de sistematizarea teritoriului şi a localităţilor din România, tipologia şi ecologia
aşezărilor omeneşti etc. În ultimul deceniu se afirmă unele lucrări de referinţă pentru perioada
pe care o traversăm, în concordanţă cu cercetările internaţionale în domeniu, rezultat al
muncii susţinute a unei generaţii de cercetători geografi ce au consolidat fundamentul
geografiei umane în pragul noului mileniu. Particularităţile spaţiului subcarpatic, sub aspectul
evoluţiei populaţiei şi aşezărilor umane, au constituit obiectul unor cercetări mai recente, ale
căror rezultate au fost publicate în reviste de specialitate sau în monografii: Aşezările rurale
în Subcarpaţii româneşti (V. Cucu, Melinda Cândea, Daniela Nancu, 1987); Fenomenul
7
urban în Subcarpaţii româneşti (V. Cucu, Melinda Cândea, Daniela Nancu, 1987); Vaideeni.
Istoria pământului natal, A. Toma-Băncescu, 1986; Istoria Horezului, C. Tamaş, 1995;
Polovragi, N. Simionescu, 2001. În ansamblul lucrărilor care s-au constituit ca bază în analiza
dezvoltării comunităţilor umane în perioada contemporană, un loc aparte îl ocupă studiile
efectuate de cercetătorii Institutului de Economie Agrară al Academiei Române: Maria Fulea,
Florica Bordânc, Violeta Florian, Dinu Gavrilescu, Aurelia Sârbu etc. Acest colectiv
elaborează lucrări de referinţă pentru cunoaşterea perioadei pe care o traversează comunităţile
rurale, între acestea amintind: „Restructurarea agriculturii şi tranziţia rurală în România”;
„Satul românesc contemporan”; „De la sărăcie la dezvoltare rurală”; „Economie rurală
locală”. Literatura geografică din domeniul turismului cuprinde ghiduri ale judeţelor, apărute
la editura Sport-Turism care conţin informaţii turistice descriptive, analizând potenţialul
turistic. Exemple de lucrări în domeniul turismului sunt: Turismul şi calitatea vieţii, Gh.,
Barbu, 1980; Amenajarea turistică a teritoriului, R. Minciu, 1995; Amenajări turistice, G.
Erdeli, A. Gheorghilaş, 2006; Potenţialul turistic al României, G. Erdeli, I. Istrate, 1996;
România. Potenţial turistic şi turism, G. Erdeli, Melinda Cândea, T. Simion, 2000.
Deosebit de utile în completarea documentării geografice, materialele cartografice au
reprezentat un instrument de lucru intens folosit, de la cele mai vechi hărţi, majoritatea
elaborate în secolele XVIII – XIX, până la hărţile topografice actuale, mult mai precise şi mai
detaliate. Dintre sursele cartografice moderne utilizate pot fi amintite: Hărţile topografice la
scara 1 : 25 000 şi la scara 1 : 50 000, Harta geologică a României la scara 1:200 000, Harta
biogeografică, Harta solurilor etc.
Între Topolog şi Olt , înălţimile de peste 800 – 1000 de metri, aflate deasupra altitudinilor
obişnuite ale dealurilor subcarpatice (Chianţ, 1049 m ; Dealul Fetei Mari, 1067 m), pot fi
numite „Muscelele Oltului”, asemănătoare cu „Muscelele Argeşului” de la est de Topolog .
Lărgirea de la Sălătruc, sculptată la ieşirea Topologului din munte arată că aici se află limita
dintre munte şi muscelele de la sud pentru că aici se încheie şirul micilor depresiuni care
indică trecerea dintre munte şi muscele.
Între Olt şi valea Olăneşti, contactul munţi – Subcarpaţi este marcat din nou de mici
depresiuni de eroziune diferenţială la ieşirea din munte a văilor Stupina (Călimăneşti),
Muereasca (Şuta) şi Olăneşti (Băile Olăneşti).
Între văile Olăneşti şi Costeşti, sudura dintre treapta montană joasă şi cea a dealurilor
subcarpatice este foarte strânsă.
Între văile Costeşti şi Bistriţa contactul se insinuează pe sub abruptul calcaros al Builei şi
Arnotei, cu relief carstic reprezentativ: abrupturi, chei, peşteri.
La vest de Bistriţa situaţia se modifică. Contactul dintre cele două unităţi este mult mai
evident. La nord sunt Munţii Căpăţânii, alcătuiţi din roci cristaline şi calcare mezozoice şi
neozoice, cu o margine sudică abruptă, diferenţa de nivel fiind de sute de metri. Sub aceştia
se întind depresiuni de natură structurală, cu dimensiuni diferite.
Spre piemontul de la sud limita Subcarpaţilor nu e atât de precisă pe cât este cuesta
care delimitează spre nord cuvertura de pietrişuri piemontane. Chiar dacǎ între interfluviile
dintre Luncavăţ şi Topolog se mai întâlnesc depozite din cuvertura piemontanǎ, aspectele
reliefului, peisajul şi gradul lui de umanizare, utilizarea terenurilor oferă suficiente argumente
pentru a menţine limita Subcarpaţilor de-a lungul Luncavăţului, de la Popeşti până la Olt,
9
apoi spre est pe valea Topologului. Latura de sud de la contactul cu piemontul relict este
formată din dealuri înscrise pe formaţiuni sarmatice (din flancul sudic al Măgurii Slătioara),
pliocene şi cuaternare cu structurǎ monoclinalǎ, ceea ce face ca dispunerea rocilor în benzi
orientale pe direcţia vest-est să fie subliniată de succesiunea aliniamentelor de creste în unghi.
Climatic, suprafaţa de studiu se situează la interferenţa a două etaje climatice, cel de
deal şi cel de munte. Din punct de vedere floristic încadrăm regiunea în provincia dacică,
subprovincia banato-getică, în zona de trecere de la pădurile specifice dealurilor înalte (fag,
gorun, carpen), la pădurea de răşinoase, răspândită pe versanţi şi pe interfluviile joase ce nu
depăşesc limita superioară a pădurii. Solurile caracteristice sunt podzolurile argilo-iluviale şi
brune podzolite, cu fertilitate scăzută, favorabile dezvoltării fâneţelor, livezilor cu pomi
fructiferi şi pădurilor.
Delimitarea pe criterii uman - geografice a bazinului Oltului în cuprinsul Carpaţilor
Meridionali şi Subcarpaţilor Getici implică mici diferenţieri faţă de limitele naturale,
suprapunerea între limitele naturale şi cele economice fiind o coincidenţă destul de rară.
Pornind de la considerentul că realităţile uman - geografice sunt legate de componentele
esenţiale ale unei aşezări (populaţie, vatră, spaţiu economic), mare parte a proceselor şi
fenomenelor au fost analizate la nivelul spaţiului delimitat pe criteriul administrativ, urmărind
limitele administrative ale localităţilor urbane şi rurale. De altfel, diferenţierile între cele două
limite sunt relativ mici, cele 48 de comune însumând 298 de sate, iar în perimetrul delimitat
pe criteriul trasării limitei pe cumpăna de ape (limita naturală) sunt cuprinse în total 278 de
sate.
În prezent, în cuprinsul zonei noastre de analiză sunt prezente 9 centre urbane şi 48
comune. Dintre oraşe, se detaşează municipiul Râmnicu Vâlcea, încadrat la nivel naţional în
categoria oraşelor mari, având o populaţie de peste 100 000 locuitori. Fără excepţie, celelalte
opt oraşe sunt încadrate în categoria oraşelor mici (cu o populaţie < 10 000 locuitori),
respectiv: Brezoi, Băile Govora, Băile Olăneşti, Călimăneşti, Horezu, Ocnele Mari, precum şi
alte două centre recent declarate oraşe (legea nr. 410/17.10.2003), Băbeni şi Berbeşti. O notă
caracteristică este dată de faptul că multe dintre comunele care compun perimetrul nostru de
analiză cuprind un număr foarte mare de sate. În acest sens putem exemplifica următoarele
comune: Mihăeşti (13 sate), Goleşti (11 sate), Nicolae Bălcescu (16 sate, din care 11 cuprinse
în perimetrul de studiu).
10
Tabel 1. Numărul unităţilor administrativ teritoriale
municipii 1
oraşe 8
comune 48
TOTAL
Localităţi componente / oraşe 63
Total sate 298
Sate cuprinse în perimetrul de studiu 278
11
2.2. POTENŢIALUL DE HABITAT AL RELIEFULUI
Depresiunea Loviştei1, într-o zonă de dreptunghi bine conturat, este străjuitǎ de munţii
Făgăraşului şi Coziei, spre est, de munţii Cǎpǎţânii şi Lotrului în vest, Depresiunea Loviştei
apare ca o cuvetǎ între munţi, extinsă pe o suprafaţǎ de aproximativ 200 km2 . Imaginea
acestei subunităţi naturale este magistral înfăţişată de Ion Conea care o defineşte ca pe „o
1
Este o zonǎ bine individualizatǎ, remarcatǎ în literatura geograficǎ de Emm. de Martonne care sublinia: „Nous
avons deja …..cette zone deprimée qui s’etend à l’est de l’Oltu, jusque vers Titeşti . C’est vraiment, à tous les
points de vue, une petite region à part. Les pluies y sont relativement moins abondants que sur le versant
exposé au sud ; la végétation y est celle des collines et des…inférieures de la montagnes ; la forêt a été en
grande partie defrishée…” (Emm. de Martonne, Recherches sur l’evolution des Alpes de Transilvanie, 1902, p.
21-22).
12
lume aparte – pǎrând a fi un fragment din regiunea colinelor , transpus în inima munţilor.
Aproape 40 de sate stau risipite în lung şi latul ei, în timp ce munţii înconjurători sunt cu
desăvârşire lipsiţi de aşezări permanente”2. Fizico-geografic, Depresiunea Loviştei se
desfăşoară pe direcţia est-vest, pe o distanţǎ de 45 km de la Mlăceni (satul cel mai estic al
Loviştei) până la Voineasa, într-un culoar longitudinal tectonic care desparte Meridionalii în
douǎ şiruri de munţi. În cuprinsul depresiunii se disting douǎ mari trepte, respectiv vatra
depresiunii, o zonǎ mai joasǎ, intens populatǎ datoritǎ existenţei unor lărgiri locale
considerabile cum sunt cele de la Câineni – Grebleşti sau Racoviţa - Cornet pe Olt, Voineasa
şi Malaia pe Lotru sau Brezoi de la confluenţa Lotrului cu Oltul. Depresiunea Titeşti Brezoi
este încadrată între culmile muntoase ale munţilor Cozia în sud-est, Lotrului la nord şi
Căpăţânii la sud. Aceasta a luat naştere în urma a două evenimente geologice distincte: o
prăbuşire a locului unde se află acum localitatea Brezoi şi o înălţare a Coziei. Are o altitudine
medie de 340 m iar limita dintre depresiune şi Munţii Capăţânii apare ca o denivelare de 500-
600 m.
Zona montană este formatǎ din Munţii Lotrului, Latoriţei şi Cǎpǎţânii pe partea dreaptǎ
a Oltului şi Fǎgǎraş, Cozia pe partea stângǎ. Unitatea Făgăraşului se înscrie ca structură în
cadrul arcului carpatic, fiind formată dintr-o creastă principală dezvoltată de la vest către est
pe cca. 70 km, cu flancul nordic scurt şi abrupt (creste secundare de 8-12 km), spre judeţele
Sibiu şi Braşov, cu cel sudic prelung (creste secundare ce depăşesc 20 km) şi străjuit de
culmi individualizate, spre judeţul Argeş. Interfluviul nordic unitar este urmat către sud de
masive izolate, Cozia şi Frunţi. Munţii Lotrului se desfăşoara între Vf. Sterpu (2142 m) la
vest şi Culmea Câinenilor la est. Culmea principală are aspect de platou neted la altitudini de
peste 2000 m, din ea desprinzând-se culmi secundare netezite, din ce în ce mai joase până la
2
Ion Conea, Ţara Loviştei, Geografie istoricǎ, Bucureşti, 1935, pag. 12.
13
ultima treaptă de 700-800 m ce coboară spre Valea Lotrului şi se termină cu un abrupt
puternic spre Olt. Munţii Căpăţânii se desfăşoară de la vest spre est între Pârâul Suhăroasa,
afluent al Lotrului şi Olt. Din axa principală a Culmii Căpăţânii coboară către Valea Lotrului
culmi scurte, prăpăstioase, cu versanţi abrupţi, greu accesibili, cum sunt : Gruiul Suhăroasa,
Culmea Plaiul lui Stan, din care se ramifică Gruiul Heleşteului şi Gruiul cel Rău pe stânga
Văii lui Stan şi pe dreapta Gruiul Neamţului, Culmea Satului din care se desprinde Culmea
Mesteacănului pe stânga şi Gruiul Vultureasa, Gruiul Mircii, Culmea Pleaşa Brezoiului.
Masivul Vânturariţa - Buila se întinde de la vest de Cheile Bistriţei şi până la est de Cheile
Olăneştilor. Legătura cu Munţii Căpăţânii este făcută prin Plaiul Netedu (interfluviul dintre
râurile Bistriţa şi Costeşti), Plaiul Lespezi (interfluviul dintre râurile Costeşti şi Cheia) şi
Plaiul Hădărău (interfluviul dintre râurile Cheia şi Olăneşti). Creasta Vânturariţa - Buila are o
extindere spaţială de tip liniar, cu o lungime de circa 16 km şi o lăţime cuprinsă între 0,5 şi
2,5 km (extinderea calcarelor jurasice). Munţii Cozia - subdiviziune a grupei montane
Făgăraş se întind între pârâul Lotrişor şi pârâul Văratica afluenţi ai râului Olt şi formează
limita spre comuna Sălătrucel în SE. Relieful pe ansamblu pune în evidenţă un bloc montan
de altitudine medie încadrat de versanţi abrupţi. Altitudinea maximă în acest sector se află în
Vf. Cozia (1668).
3
*** Geografia României, IV, Regiunile pericarpatice, Editura Academiei 1992, pag. 250
14
practicării pomiculturii şi viticulturii. Aceste condiţii naturale favorabile de timpuriu fixării
populaţiei în regiune, au condus la extinderea suprafețelor cultivate şi a păşunilor. Accesul la
bogăţiile solului şi subsolului, precum şi legăturile cu două zone diferite din punct de vedere
al resurselor, dar complementare (muntele cu păşunile şi câmpia cu diferite culturi)
completează cadrul natural favorabil locuirii.
Conform hărții hipsometrice (vezi fig 5.), relieful din cuprinsul dealurilor şi
depresiunilor subcarpatice, precum şi zona montană din vecinătatea nordică este dispus în
mai multe trepte şi anume: o primă treaptă cu altitudini de 300 – 500 m, reprezentată de vatra
depresiunilor (altitudine medie de 500 m); a doua treaptă corespunde cu înălţimile între 500 –
700 m.; a treia treaptă cuprinsă între 700 – 1 000 m; îi corespund înălţimile uneori ce domină
depresiunile subcarpatice; a patra treaptă cuprinde munţii de înălţime mijlocie ce se desprind
ca nişte contraforturi prelungi din zona montană. Ei poartă numele de plaiuri deoarece
vârfurile au fost despădurite devenind poieni frumoase. Altitudinile sunt cuprinse între 1100
m şi 1 500 m.; a cincea şi ultima treaptă, cu înălţimi între 1600- 2200 m o reprezintă culmile
de o mare netezime, acoperite cu pajişti alpine ce au favorizat dezvoltarea păstoritului.
15
Arealul depresionar, cu şesurile netede ocupate de aşezări rurale mari, bine organizate şi
legate de munte prin desfăşurarea activităţii de păstorit şi transhumanţă, de activităţile
forestiere, reprezintă trăsătura caracteristică regiunii subcarpatice, fiind şi aria cea mai
puternic antropizată din Subcarpaţii Getici. Linia de contact dintre cele două unităţi a oferit
condiţii pentru dezvoltarea unui sistem de drumuri paralel cu acestea: „de la răsărit spre apus,
întins ca o panglică în poala muntelui; astăzi o şosea aleargă tot pe sub munte, legând între
ele satele şi suprapunându-se drumului natural în lungul căruia s-au înşiruit satele” (Conea,
1931). În ceea ce priveşte altitudinea medie a aşezărilor, la nivelul unităţilor administrative
din întreg perimetrul studiat se diferenţiază cinci trepte majore cu valori medii de altitudine
de la sub 300 m până la peste 900 m. (vezi fig. 6.)
16
Cu altitudini medii mari de peste 900 m. se înregistrează 8 unităţi administrative (14 %
din total). La contactul munţi – dealuri subcarpatice regăsim grupate şase unităţi
administrative cu valori la nivelul altitudinilor medii cuprinse între 700 şi 900 m. Însă cele
mai multe dintre unităţile administrative cuprinse în teritoriul studiat (cca. 65 %) prezintă
valori ale altitudinilor medii cuprinse între 300 şi 700 m. Numai în partea de sud a bazinului
întâlnim trei unităţi administrativ teritoriale cu altitudini mai mici de 300 m., respectiv, oraşul
Băbeni şi comunele Şirineasa şi Galicea.
17
Fig. 7. Principalele tipuri de hazarde geomorfologice
Tabel 2. Evaluarea vulnerabilităţii la hazarde geomorfologice în ecosistemele urbane
(afectat de alunecări)
Substrat Potenţial
Unităţi de Microrelief
de Primară reactivare
relief (1)
(2) alunecare
Băbeni 0,6 Piemontul Pietrişuri, da -
Olteţului nisipuri,
Luncă, terase
(Piemontul conglomerate,
Getic) aluviuni
Băile Govora 0,5 Depresiunea Terase, versanţi Pietrişuri,
Govora nisipuri,
(Subcarpaţii conglomerate,
Vâlcii) gresii
Băile Olăneşti 0,8 Depresiunea Terase, versanţi Pietrişuri, mediu- da da
Olăneşti nisipuri, gresii ridicat
(Subacrpaţii
Vâlcii)
Berbeşti 0,3 Piemontul Luncă, terase Pietrişuri,
Olteţului nisipuri,
(Piemontul conglomerate,
Getic) aluviuni
Brezoi 0,6 SV Depresiunii Luncă, nivel Marne, argile,
Loviştea piemontan pietrişuri,
conglomerate,
gresii
Călimăneşti 0,7 Depresiunea Luncă, terasă Depozite mediu - da da
subcarpatică aluvionare ridicat
Jiblea (argile, nisipuri,
(Subcarpaţii mâluri),
Getici) depozite de
terasă (nisipuri,
pietrişuri)
18
Horezu 0,3 Depresiunea Lunca, terase Pietrişuri,
Horezu nisipuri,
(Subcarpaţii aluviuni
Getici)
Ocnele Mari 0,9 Subcarpaţii Terasele de pe Depozite de ridicat - da
Vâlcii dr. văii Oltului terasă (nisipuri,
pietrişuri)
Râmnicu 0,5 Subcarpaţii Lunca, terase, Depozite
Vâlcii versanţi aluviale (argile,
Vâlcea
nisipuri),
depozite de
terasă (nisipuri,
pietrişuri)
(extras din Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional secţiunea a V-a
– Zone de Risc Natural – Alunecări de teren)
În ansamblu, se detaşează cel puţin două categorii de riscuri: pe de-o parte, regiunile de
munţi joşi şi dealuri subcarpatice sunt afectate în mod natural de procese de eroziune şi
deplasări în masă iar, pe de altă parte, se detaşează zonele cu riscuri sporite induse de
activitatea antropică. Un exemplu de modificare indirectă a reliefului datorită activităţii
umane avem în cazul exploatării de sare de la Ocnele Mari, unde, ca urmare a prăbuşirii
tavanului cavernei unei sonde, a rezultat o pâlnie cu diametrul de 200-300 m, iar prăbuşirile
ulterioare ale unor alte sonde învecinate, în condiţiile unui substrat litologic eterogen, friabil
(breccia sării, argile, marne, nisipuri) au redimensionat diametrul pâlniei, modificând aspectul
versanţilor.
20
ianuarie 1963. Temperatura maximă absolută, în acelaşi interval de timp s-a înregistrat la
Râmnicu Vâlcea de 40,60C, în zilele de 4-5 iulie 2000.
Astfel, în zona montană, umezeala relativă este de cca. 88 % în partea de nord şi nord-
vest, şi scade la 79 % în subetajul munţilor mijlocii şi mici din sudul bazinului montan.
Valoarea cea mai ridicată se înregistrează iarna (cu maximul în lunile decembrie - ianuarie),
în etajul alpin, iar cea mai mică vara, în etajul forestier al pădurilor de foioase. Amplitudinea
variaţiei anuale a umidităţii relative are valori ridicate, de 16 – 20 %, semnalate în sudul
bazinului, şi mult mai atenuate în nord şi nord-vest (7 – 8 %).
21
Fig. 10. Precipitaţiile medii anuale
(valori medii multianuale în intervalul 1970 - 2007)
22
Fig. 11. Precipitaţii maxime în 24 de ore
(valori medii multianuale în intervalul 1970 - 2007)
Regimul eolian. Pe fondul circulaţiei predominant vestice, specifice latitudinilor medii,
regimul eolian prezintă unele modificări în privinţa direcţiei şi vitezei curenţilor de aer ce bat
în diferite sectoare ale judeţului. Astfel, în zona munţilor înalţi de peste 2000 m (Făgăraş,
Parâng, Lotru, Căpăţânii), se remarcă predominarea vânturilor din sectorul vestic în tot cursul
anului, reprezentând peste 60% din potenţialul eolian. În funcţie de orientarea culmilor înalte
se observă că aceste vânturi pot fi predominante pe direcţia NV-SE şi V-E, având cea mai
mare frecvenţă la sfârşitul toamnei şi iarna.
Topoclimatele. La nivelul ariei de studiu se diferenţiază mai multe topoclimate, după
cum urmează:
a) topoclimatul montan se caracterizează prin zonalitatea altitudinală a tuturor
elementelor climatice (întreruptă din loc în loc datorită particularităţilor suprafeţei active care
introduc modificări esenţiale).
b) topoclimatul de depresiune cuprinde întreaga vale a Lotrului până la Voineasa.
c) topoclimatul lacurilor artificiale este specific acumulărilor hidroenergetice de pe Olt
(Hidrocentrala de la Gura Lotrului).
23
d) topoclimatul de versant se diferenţiază în funcţie de expoziţia acestora. Pe versanţii
cu expunere vestică se constată o frecvenţă a nebulozităţii mai mare decât pe versanţii cu
expunere estică, un regim termic mai moderat faţă de cei estici care au un grad mai mare de
uscăciune şi contraste termice mai frapante
e) topoclimatul de pădure se caracterizează prin condiţii climatice specifice, diferite de
cele ale câmpurilor deschise.
2.3.2. Hazarde şi riscuri climatice
Hazardele şi riscurile termice sunt determinate de durata, frecvenţa şi intensitatea
advecţiilor maselor de aer dominante vestice, de cele mai multe ori umede şi care imprimă
caracteristici termice moderate.
Hazardele şi riscurile pluviale sunt favorizate de un regim pluviometric diferenţiat cu
contraste evidente în tot timpul anului determinate de alternanţa maselor de aer tropicale
submediteraneene cu cele estice continentale şi vestice oceanice.
Hazardele şi riscurile mixte sunt determinate de acţiunea combinată a unuia sau mai
multor elemente climatice în situaţii sinoptice favorabile şi influenţate de particularităţile
suprafeţei active subiacente.
A. hazardele climatice specifice semestrului rece al anului reprezintă abaterile termice
negative de la starea normală cauzată de: poziţia centrilor barici faţă de arealul de interes,
frecvenţa şi intensitatea proceselor de răcire şi viteza de deplasare a tipurilor de mase de aer.
Aceste condiţii genetice sunt amplificate/diminuate de caracteristicile suprafeţei subiacente.
24
Inversiunile de temperatură afectează ecosistemele urbane prin: amplificarea costurilor
de funcţionare a ecositemului urban pentru asigurarea optimului termic organismului uman;
impiedică dispersia poluanţilor, prafului atmosferic, pulberilor în suspensie etc., a căror
dinamică este direct proporţională cu frecvenţa ceţii şi a stratului de zăpadă, ca principale
forme de manifestare a acestor hazarde climatice. Valurile de căldură din timpul iernii care
provoacă inundaţii. Producerea temperaturilor pozitive, cu valori mai mari decât normalele
lunilor de iarnă, înregistrate în intervale de timp mai mari decât orare, condiţionează existenţa
în timpul iernii a acestor hazarde climatice. După stingerea valurilor de căldură îşi fac apariţia
brumele şi îngheţurile târzii (a căror frecvenţă, în aceste situaţii de excepţie, creşte în mod
deosebit) cu efecte negative. Lapoviţa şi zăpada umedă sunt legate de variaţia temperaturilor
minime în jurul pragului de 00C, de prezenţa şi valoarea concentraţiei centrilor de condensare
în atmosfera liberă şi a umezelii relative cu valori ridicate şi se produc la începutul şi sfârşitul
sezonului rece. Îngheţul şi bruma sunt fenomene meteorologice periculoase cu instalare în
anotimpurile de tranziţie condiţionate de trecerea temperaturii minime a aerului şi la suprafaţa
solului sub pragul de 0°C.
B. hazardele climatice din semestrul cald al anului sunt determinate de depăşirea
abaterilor pozitive faţă de media multianuală, provocate de circulaţia generală a atmosferei în
corelaţie cu radiaţia solară şi natura suprafeţei subiacente sau de frecvenţa şi intensitatea
fenomenelor climatice extreme pe fondul încălzirii actuale a climei.
28
2.4.3. Vulnerabilitatea aşezărilor la riscurile hidrologice
Inundaţiile reprezintă riscul cel mai răspândit, provocând uneori pierderi de vieţi
omeneşti şi pagube materiale de mari proporţii. Cele mai frecvente inundaţii se produc
primăvara, când zăpada şi gheaţa se topesc. Inundaţiile puternice nu se produc cu regularitate,
la un interval de 10, 50 sau 100 de ani. Viiturile produse în această regiune sunt datorate
ploilor abundente cu caracter torenţial, generate de ciclonii mediteraneeni, topiriea zăpezilor
sau combinării celor două fenomene. Cele mai frecvente viituri se înregistrează primăvara
(30 – 50%) şi vara. Pe de altă parte însă, viiturile afectează mai puţin bazinul Oltului, unde
lacurile de acumulare preiau o mare cantitate din surplusul de apă din precipitaţii. În bazinul
Oltului, lacurile de acumulare însumează un volum de atenuare de 150 mil. m3.
Anul 2005 s-a evidenţiat în şirul observaţiilor meteorologice de după 1874, drept un an de
excepţie privind cantităţile de precipitaţii însumate lună de lună şi cu deosebire în semestrul
cald. Acestea au generat, din aprilie până în noiembrie, şapte valuri de inundaţii cu efecte
catastrofale la scara întregii ţări, înregistrându-se pagube materiale de peste un miliard de
Euro şi 62 de pierderi de vieţi omeneşti (Dragotă, Grigorescu, 2006).
Tabel 6. Efectele inundaţiilor din anul 2005 în localităţile din bazinul hidrografic al Oltului în
cuprinsul Carpaţilor Meridionali şi Subcarpaţilor Getici
Localitate Perioada / fenomenul Obiective afectate Pagube
produs (mii RON)
Alunu, Băbeni, Băile 1-31.08 - 1 persoană
Govora, Buneşti, Berbeşti, decedată
Boişoara,Cernişoara, - 364 case şi anexe 2153,1
Copăceni, Frânceşti, gospodăreşti
Galicea, Muereasca, - scurgeri de pe versanţi - 18 obiective social-econ. 5479,0
Ocnele Mari, Păuşeşti - precipitaţii abundente - 295 poduri şi podeţe 12040,0
Măglaşi, Pietrari, Racoviţa, - revărsare r. Olteţ, - 16,1 km DN 27250,7
Râmnicu Vâlcea, Şirineasa, pr. Muereasca, pr. - 452,3 km DJ+DC 18904,0
Vaideeni, Govora - 6240 ha teren 6980,1
agricol
- reţele alimentare cu 470,0
apă
- 1029 fântâni 145,5
- alte pagube 75,0
Pagube totale
73497,3
4
Ion Conea în Studiul geografic al castanilor din Oltenia spune că arealul castanului se suprapune oarecum
liniei de contact dintre depresiunea subcarpatică olteană şi zona carpatică. „La răsărit de Jiu, castanul nu se
întâlneşte decât sub munte, până în Olt, în distribuţie lineară. Într-un singur loc – în căldarea cea adăpostită a
subdepresiunii Hurezului – aria se lărgeşte puţin. Dar iarăşi se îngustează spre răsărit, până ce se termină la
Jiblea într-un simplu punct, care nu mărturiseşte pe hartă decât prezenţa unui singur castan în această localitate”.
32
Fig. 18. Eroziunea solului
33
vremuri de restrişte, influenţând profund structura morfologică a aşezărilor. Aproape fără
excepţie, mici cătune, formate din rude în linie paternă, cu case construite din bârne din lemn
(ce se puteau muta din loc în loc sau chiar părăsii sau incendia, la nevoie), populau
interfluviile însorite şi scurse de apă. Condiţiile geografice oferite de zona deluroasă şi
muntoasă a Vâlcii, corelate cu activitatea umană au dus la încetăţenirea şi dezvoltarea
pomiculturii, noua categorie de folosinţă a terenului – livada – reclamând noi terenuri,
ocupate în trecut de fâneaţă, sau terenuri noi obţinute prin defrişarea pădurii.
34
istoria unitară a poporului român. Ei s-au dovedit a fi factori de unitate etnică, social-culturală
şi economică a tuturor românilor.
Circa 65% din numărul total al satelor au o populaţie mai redusă de 750 locuitori. La
predominarea acestui mod de dispunere a satelor a contribuit şi specificul formelor de
proprietate. Cele mai multe sate au evoluat ca sate libere, moşneneşti, cu o mare autonomie în
organizarea vieţii sociale. Încă din neolitic, condiţiile au fost favorabile dezvoltării aşezărilor
omeneşti, mărturie fiind dovezile arheologice de la Ferigile şi Vaideeni, din epoca fierului la
Bistriţa, zonă ce era pe drumurile ce legau valea Oltului de Novaci şi Sebeş. În perioada
migraţiilor, influenţa slavă este reflectată de toponimele Cerna, Bistriţa, Luncavăţ. Ulterior,
slavii au fost asimilaţi de populaţia locală, fapt dovedit şi de denumirea râului Bistriţa, care
este de origine slavă şi înseamnă „râu repede”.
Domnitorului Mircea cel Bătrân (1386 - 1418), sub a cărui conducere Ţara Românească
(Valahia) cunoaşte cea mai mare întindere teritorială din Evul Mediu, i se datorează prima
7
Murgoci Gh., Buletinul expoziţiei din anul 1906.
36
atestare documentară a Râmnicului, într-un hrisov emis la 20 mai 1388, la Mânăstirea Cozia.
Un alt document emis de cancelaria domnească la 4 septembrie 1389 menţionează Râmnicul
ca fiind „oraşul domniei mele”. Râmnicul este oraş domnesc şi în vremea lui Matei Basarab
(1632 - 1654), care aduce pe Iazul Morilor prima moară de hârtie din Ţara Românească,
destinată să asigure necesarul de materie primă pentru activitatea tipografică aflată în
dezvoltare în Ţara Românească. În perioada feudală, pe lângă târguri şi sate sunt menţionate
şi numeroase aşezări ecleziastice: Bistriţa, Hurezi, Polovragi. Ana Toşa–Turdeanu arată că
numărul mare de mânăstiri din această zonă se explică atât prin influenţa Episcopiei de la
Râmnic cât şi datorită vecinătăţii drumului transcarpatic de pe Valea Oltului şi drumului de
pe marginea sudică a munţilor, faţă de care mânăstirile au avut un rol de pază şi control.
Polovragiul este atestat documentar în hrisovul dat de Basarab cel Tânăr (Ţepeluş) la 18
ianuarie 1480, prin care se confirmă stăpânirea lui Jupan Ticuci şi a fraţilor săi Bran, Radul şi
Pătru. Moşia Horezu este atestată documentar la sfârşitul secolului al XV-lea, la 5 septembrie
1487, într-un hrisov al lui Vlad Călugărul. Actul emis la această dată reprezintă şi prima
menţiune documentară a localităţilor Râmeşti şi Huhurezi (ce s-a chemat Romani), localităţi
componente ale oraşului Horezu. Satele Romanii de Jos şi Romanii de Sus poartă numele lui
Roman, cel împroprietărit de voievodul Vlad Călugărul printr-un act scris la 5 septembrie
1487. Prin acelaşi act este pomenit şi satul Râmeşti. Denumirea actualului sat Bistriţa provine
de la cea a mânăstirii Bistriţa, aşezată pe pârâul Bistriţa şi menţionată printr-un document din
1492 prin care voievodul Vlad Călugărul întăreşte acesteia mai multe sate. Satul Vaideeni a
fost atestat pentru prima dată în 1514, ca aşezare de păstori. „’şi trage numele din nefericirea
foştilor proprietari, cărora s-a luat proprietatea de egumenii monastirci Bistriţa. S-a înfiinţat
cam de 200 de ani de români veniţi din Transilvania” (Alessandrescu, 1893). Satul
Floreşti apare menţionat documentar într-o carte a lui Alexandru Voievod din ianuarie 1572,
prin care îi porunceşte lui Oprea „cu fiii săi, câţi Dumnezeu îi va da, ca să fie moşie în
Floreşti”. Un alt document este cel din 20 septembrie 1620 prin care Radu Mihnea dă
poruncă lui popa Lupul de la Măldăreştii de Luncavăţ şi cu fii lui, „câţi Dumnezeu îi va dărui,
ca să-i fie moşie în satul Floreşti de lângă Urşani”.
37
1700, Harta lui Antonio Maria del Chiaro (1718), Harta lui C.M. Roth (1771), Harta lui Rizzi
Zanoni (1771), Harta austriacă din 1790, Harta lui Pierre Lapie (1821), Harta lui F. Fried
(1829), Harta rusă din 1835, Charta României Meridionale din 1864, precum şi Dicţionarul
Topografic şi Statistic al României, autor D. Frundescu (1872). Pe harta lui Antonio Maria
del Chiaro apar figurate mai multe elemente geografice – râul Olt şi principalii săi afluenţi,
câteva culmi montane (Monti di Olanesti), precum şi numele unor aşezări mai importante
(Titesti, Calemenesti, Maldaresti etc.).
38
Păuşeşti, Pietrari, Popeşti, Râmeşti, Robeşti, Sărsăneşti, Soliceşti, Stoeneşti, Stroeşti,
Şerbăneşti, Tănăseşti, Telecheşti, Titeşti, Turceşti, Tuţuleşti, Vătăşeşti,Vlădeşti etc., altă dată
cu -ani (-eni), pentru a desemna pe locuitorii originari din satul cu acelaşi strămoş
(Giurgiuveni, Golotreni, Mlăceni, Oteşani, Perişani, Pietreni, Podeni, Proieni, Râureni,
Roşoveni, Scăueni, Stolniceni, Tomşani, Vlăduceni ).
9
Romulus Vuia (1926), Ţara Haţegului şi Regiunea Pădurenilor, în „Lucrările Institutului de geografie al
Universităţii din Cluj, vol.II
39
îmbrăcămintea, se primeau oaspeţii şi nu era încălzită, fiind aşezată spre răsărit. Ulterior, în
dosul casei s-a adăugat o încăpere prin prelungirea acoperişului: cuhnia.
b) Casa de olar are două încăperi, în prima aflându-se atelierul de olărit, iar în cea de-
a doua era camera de dormit. Între aceste încăperi se afla o sobă comună. Atelierul are o masă
îngustă aşezată la fereastră. Deasupra se află o poliţă cu coca de argilă. De masă sunt fixate
roata de picior şi un taler, amândouă străbătute de o osie centrală. De tavan sunt atârnate o
mulţime de poliţe pe care se usucă iarna oalele crude. Pe balustrada prispei sunt expuse de
asemenea, oale.
Portul popular. . Îmbrăcămintea avea o semnificaţie specială, hainele fiind cele care îl ridicau
pe om, în anumite situaţii, în ochii celor din sat. Pentru o fată de măritat, a fi bine îmbrăcată
40
era dovada că ştie să ţeasă, să coasă. Portul popular are două componente: costumul femeiesc
şi costumul bărbătesc.
400000
300000
200000
100000
0
1912 1930 1956 1966 1977 2002 2008
Pentru mediul rural, cu toate că după 1990 s-a diminuat migraţia din mediul rural
către cel urban şi chiar a apărut fenomenul invers, de migrare urban-rural, populaţia a
42
continuat să scadă de la an la an, fiind influenţată în mod direct de mişcarea naturală
negativă, cu valori din ce în ce mai reduse ale natalităţii şi valori ridicate ale mortalităţii.
Totodată, reducerea populaţiei în ultima perioadă analizată, după anul 2002, a fost influenţată
şi de soldul negativ al migraţiei externe.
200000
150000
100000
50000
0
1912 1930 1956 1966 1977 2002 2008
Total populaţie oraşe actuale Municipiul Rm Vâlcea Total populaţie comune
43
P
Rt 1 1 100 ,
P0
Pentru intervalul 1912-2002, rezultă o creştere de cca. 7 ori pentru municipiul Râmnicu
Vâlcea într-un interval de aproape 90 de ani. La celălalt pol se situează oraşul Ocnele Mari
unde rata totală de creştere este negativă pentru intervalul analizat: - 48,4%, numărul
populaţiei reducându-se de la 5120 loc. în 1912 la 3472 în 2008.
Un alt indicator folosit pentru analiza evoluţiei numerice a populaţiei este ritmul
mediu anual de creştere, calculat după formula:
1
P n
Rma% 1 1 100 ,
P
0
44
12000
10000
8000
6000
4000
2000
0
1912 1930 1956 1966 1977 2002 2008
45
Tabel 10. Densitatea generală, agricolă şi fiziologică
46
Stroeşti 74,7 103,5 436,7
Şirineasa 41,6 82,4 208,3
Şuici 85,5 119,4 509,0
Tigveni 74,7 99,0 397,5
Titeşti 23,8 60,3 762,7
Tomşani 101,9 158,1 648,7
Vaideeni 27,1 52,0 1335,6
Vlǎdeşti 115,9 259,9 973,6
Voineasa 3,7 20,6 3450
Valorile densităţii medii a populaţiei se încadrează între 3,7 loc/ km2 în cazul comunei
Voineasa şi 1202,6 loc/km2 valoare înregistrată în perimetrul municipiului Râmnicu Vâlcea.
Densitatea netă, indice obţinut prin raportarea numărului locuitorilor la suprafaţa agricolă
(100 ha), arată repartiţia geografică a populaţiei în raport cu resursele de teren agricol.
Aceasta, alături de densitatea fiziologică, oferă o imagine a presiunii umane asupra
teritoriului.
Natalitatea este componenta dinamică a bilanţului natural care sub directa influenţă a
individului şi societăţii poate înregistra oscilaţii negative sau pozitive într-un timp relativ
scurt. Prima jumătate a secolului XX se caracterizează prin rate relativ ridicate ale natalităţii,
depăşind în cea mai mare parte a intervalului 20 ‰, cu excepţia anilor celui de al doilea
război mondial şi a celor imediat următori. În a doua jumătate a secolului XX se
înregistrează cele mai mari variaţii ale acestui indicator, putându-se individualiza mai multe
47
perioade, şi anume: 1956-1966 (scădere), 1967-1989 (creștere) şi anii `90 (din nou scădere a
natalităţii). După mai bine de 15 ani de prefaceri sociale şi economice, care şi-au pus
amprenta şi asupra dimensiunii familiei şi a planningului familial, se constată mai multe
schimbări: ratele maxime se micşorează substanţial, urmare a prăbuşirii natalităţii, iar cele
mai mari rate de fertilitate se înregistrează la grupa de vârstă 25-29 de ani. De fapt, rata
specifică la această grupă avea aproximativ aceeaşi valoare în 1990 ca şi în 2006 (73 ‰), însă
la grupa 20-24, s-a redus la mai puţin de jumătate. De asemenea, vârstele 30-34 prezintă o
fertilitate mai ridicată decât în perioada anterioară. (vezi fig. 27.)
160
140
120
100
0/oo
80
60
40
20
0
15 – 19 ani 20 – 24 ani 25 – 29 ani 30 – 34 ani 35 – 39 ani 40 – 44 ani 45 – 49 ani
1990 2006
48
oraşelor (prioritar în cazul municipiului Râmnicu Vâlcea) cu cea mai mare putere de atracţie.
Ca urmare a progresului sanitar şi socio-economic înregistrat după cel de al doilea război
mondial, structura deceselor pe principale cauze s-a schimbat radical. În prezent, cele mai
multe decese (peste 60 % în 2007) sunt cauzate de bolile aparatului circulator, în principal de
bolile cerebrale şi vasculare, urmate de boala ischemică a inimii.
25
‰ 30 ‰
20 25
20
15
15
10
10
5 5
0 0
1970 1975 1980 1985 1990 1995 2002 1970 1975 1980 1985 1990 1995 2002
Tipul I. Bilanţ natural pozitiv pe toată durata Tipul III. Bilanţul negativ înregistrat după
de analiză, cu tendinţă de atingere a 1990, cu un maxim la mijlocul
valorii zero anilor `90 şi tendinţă de redresare
demografică după 2002
49
20 ‰ 30 ‰
25
15
20
10 15
10
5
5
0 0
1970 1975 1980 1985 1990 1995 2002 1970 1975 1980 1985 1990 1995 2002
Tipul II. Bilanţ negativ înregistrat înainte de Tipul IV. Evoluţie a bilanţului natural care
1990 ca efect al îmbătrânirii înregistrează două perioade de
accentuate a populaţiei şi volumului regres (bilanţ negativ - anii `80 şi
mare al ratei emigraţiei în prezent)
50
constrângeri de ordin politic sau de orice altă natură, fenomenul migraţiei se va menţine. În
ceea ce priveşte migraţiile temporare, navetismul a fost un fenomen caracteristic, îndeosebi în
a doua jumătate a secolului trecut, pentru populaţia din majoritatea localităţilor rurale.
Principalii curenţi de deplasare erau de la localităţile de domiciliu spre municipiul Râmnicu
Vâlcea şi zonele miniere. Fluxul navetist invers, dinspre oraşe spre mediul rural, este
caracterizat, într-o majoritate semnificativă, de forţa de muncă ce cuprinde persoane cu
calificare superioară şi medie, ocupată în activităţi ale sectorului terţiar – învăţământ,
ocrotirea sănătăţii, administraţie publică, finanţe, transporturi şi telecomunicaţii, la care se
adaugă specialişti în agricultură şi industria extractivă. În ceea ce priveşte exodul rural, în
funcţie de valorile bilanţului migratoriu, au fost identificate mai multe categorii de oraşe, şi
anume: oraşe unde bilanţul migratoriu a fost negativ aproape toată perioada, începând din
1966 până în 2008: Băile Olăneşti, Ocnele Mari, Călimănesti (după 1994 a devenit pozitiv);
oraşe cu un sold oscilant, când negativ, când pozitiv: Băile Govora, Brezoi, Horezu.
51
Mateeşti 12,2 10,8 - 1,4
Mǎldǎreşti 14,0 15,9 + 1,9
Mihăieşti 14,8 16,4 + 1,6
Milcoiu 10,3 7,5 - 2,8
Mueresca 16,3 14,7 - 1,6
Nicolae Bălcescu 14,1 10,3 - 3,8
Oteşani 19,4 12,2 - 7,2
Pǎuşeşti 12,8 13,7 + 0,9
Pǎuşeşti Mǎglaşi 14,3 20,2 + 5,9
Perişani 28,5 7,5 - 21,0
Pietrari 8,4 12,3 + 3,9
Poienari 16,5 10,9 - 5,6
Polovragi 18,3 20,1 + 1,8
Popeşti 17,6 13,2 - 4,4
Racoviţa 35,0 23,6 - 11,4
Runcu 22,4 14,6 - 7,8
Sǎlǎtrucel 21,8 16,9 - 4,9
Sălătrucu 20,6 11,4 - 9,2
Slǎtioara 15,3 14,5 - 0,8
Stoeneşti 13,4 16,7 + 3,3
Stroeşti 22,3 16,9 - 5,4
Şirineasa 15,5 11,7 - 3,8
Şuici 18,2 12,4 - 5,8
Tigveni 17,9 10,6 - 7,3
Titeşti 22,6 14,9 - 7,7
Tomşani 14,0 15,0 + 1,0
Vaideeni 13,8 13,8 0
Vlǎdeşti 18,3 25,2 + 6,9
Voineasa 17,3 13,9 - 3,4
Un tip nou de migraţii sunt migraţiile în străinătate pentru muncă care antrenează un
procent important de populaţie masculină şi feminină. Un fenomen îngrijorător este migraţia
forţei de muncă înalt calificată, de care este nevoie şi în ţară. Deplasările în străinătate pentru
lucru sau la studii au căpătat amploare în ultimul deceniu, cele mai multe au statut legal. De
remarcat faptul că o pondere mare a emigranţilor o deţin bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 25 şi
29 de ani.
(1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu; 10. Polovragi; 11. Vaideeni;
12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16. CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20.
Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23. Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29.
Dăeşti; 30. Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE GOVORA; 39.
OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47.
Ciofrângeni; 48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56. Galicea; 57.
Nicolae Bălcescu).
53
celelalte grupuri etnice, rromii deţin procente mai însemnate la nivelul câtorva comune (în
condiţiile în care, rudarii refuză categoric titulatura de rrom, la recensaminte acest grup etnic
fiind înregimentat în categoria românilor). În mediul urban, rromii figurează de asemenea cu
procente nesemnificative, iar în cazul oraşelor Horezu, Ocnele Mari, Băile Olăneşti şi Băile
Govora, acest grup etnic nu figurează în statistici. Maghiarii au de asemenea o pondere foarte
redusă, cei mai mulţi fiind înregistraţi la Râmnicu Vâlcea (200 persoane). Germanii sunt şi
mai puţini, la Râmnicu Vâlcea fiind consemnate la recensământul populaţiei din 2002, 98
persoane care aparţin acestui grup etnic. Indicele de compactitate etnică reprezintă un
indicator care pune în evidenţă diferenţierea etnică a populaţiei, fiind calculat după formula:
N m
I oe 10
m
,
P
Nm = numărul minorităţilor
P = populaţia totală.
Cu cât valoarea acestui indice este mai apropiată de 10, cu atât fragmentarea etnică a
populaţiei este mai mică.
55
Aşa cum se observă din diagramele repartiţiei populaţiei urbane pe grupe majore de
vârste, fenomenul de îmbătrânire demografică s-a manifestat mai de timpuriu în oraşele mici
din punct de vedere demografic, cu grad redus de atractivitate economică, ceea ce a dus la un
bilanţ migratoriu negativ şi o natalitate redusă.
Tipul I
- extensiune mare a
grupelor de vârstă care
cuprind adulţii;
- populaţia tânără în volum
mic şi cu tendinţă de
scădere în continuare;
- populaţia vârstnică în
creştere.
Tipul II
- predominanţa grupelor de
vârstă care cuprind adulţii
şi tinerii;
- generaţiile tinere în curs
de scădere;
- populaţia vârstnică în
creştere.
Tipul III
- extensiune mare a
grupelor de vârstă care
cuprind adulţii;
- generaţiile tinere în curs
de revigorare;
- volumul populaţiei
vârstnice nu a atins cote
alarmante.
56
Tipul IV
57
Fig. 33. Ponderea populaţiei feminine (2008)
(1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu; 10. Polovragi; 11. Vaideeni;
12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16. CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20.
Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23. Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29.
Dăeşti; 30. Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE GOVORA; 39.
OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47. Ciofrângeni;
48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae
Bălcescu).
58
Tabel 12. Indicele de îmbătrânire a populaţiei şi rata de dependenţă demografică
La nivelul întregului spaţiu de analiză s-a înregistrat o valoare medie pentru acest
indicator de 728,7 însă sesizăm, ca şi în cazul indicelui care reflectă îmbătrânirea populaţiei,
diferenţieri destul de mari pe cele două medii de viaţă, urban – rural, precum şi în cadrul
fiecărui tip de mediu în parte.
60
teritoriale, în funcţie de care se structurează şi celelalte nuanţe de evoluţie a principalilor
parametrii demografici.
(1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu; 10. Polovragi; 11. Vaideeni;
12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16. CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20.
Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23. Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29.
Dăeşti; 30. Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE GOVORA; 39.
OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47. Ciofrângeni;
48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae
Bălcescu).
61
4.4.3.1. Distribuţia populaţiei active pe sectoare de activitate
Rata de activitate reprezintă raportul dintre populaţia activă şi cea inactivă. La nivelul
centrelor urbane din zona noastră de analiză, recensămintele populaţiei arată că numărul
populaţiei active s-a poziţionat pe o curbă constant descendentă, existând diferenţe relativ
mari între recensământul din 1977 şi cel din 2002. Situaţia este îngrijorătoare la Brezoi (30,15
%), Băile Olăneşti (33,21 %) şi Călimăneşti (33,61 %). Diagramele triunghiulare realizate la
nivelul anilor de referinţă 1992 şi 2002, (vezi fig.35.) surprind evoluţia structurii populaţiei
urbane active în perioada de tranziţie când s-au înregistrat cele mai dinamice mutaţii în ceea
ce priveşte repartiţia populaţiei pe sectoare de activitate.
1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu; 10. Polovragi; 11.
Vaideeni; 12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16. CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti;
19. Alimpeşti; 20. Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23. Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti;
28. Bujoreni; 29. Dăeşti; 30. Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38.
BĂILE GOVORA; 39. OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45. Milcoiu;
46. Tigveni; 47. Ciofrângeni; 48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55.
BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae Bălcescu.
Fig. 36. Populaţia activă din agricultură (2008)
63
oraşelor, mai bine poziţionate în perspectiva valorificării capitalului privat, prin dezvoltarea
sectorului de întreprinderi mici şi mijlocii: Bujoreni, Dăeşti, Vlădeşti, Mihăeşti, Păuşeşti, etc.
1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu; 10.
Polovragi; 11. Vaideeni; 12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16. CĂLIMĂNEŞTI;
17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20. Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23. Bărbăteşti; 24.
Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29. Dăeşti; 30. Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari;
33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE GOVORA; 39. OCNELE MARI; 40.
Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47.
Ciofrângeni; 48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55.
BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae Bălcescu.
Fig. 37. Ponderea salariaţilor din sectorul terţiar (1992, 2008)
64
Pentru a evidenţia mutaţiile în ceea ce priveşte ponderea salariaţilor din sectorul
terţiar, la nivelul anului 2008 s-a realizat o cartogramă prin care este figurată repartiţia
spaţială a unui indicator specific – numărul de lucrători în activităţi comerciale la 1000 de
locuitori. (vezi fig. 38.)
1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu; 10.
Polovragi; 11. Vaideeni; 12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16. CĂLIMĂNEŞTI;
17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20. Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23. Bărbăteşti; 24.
Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29. Dăeşti; 30. Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari;
33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE GOVORA; 39. OCNELE MARI; 40.
Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47.
Ciofrângeni; 48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55.
BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae Bălcescu.
Fig. 38. Ponderea salariaţilor din sectorul terţiar (1992, 2008)
65
beneficiari de alocaţie de sprijin 4146 persoane. Fără drepturi băneşti erau înregistrate 16487
persoane. (vezi fig. 39.)
14271 16486
9931 10081
1. 2. 1. 2.
Fig. 39. Evoluţia şomerilor înregistraţi în perioada august 2001 - iulie 2002
În ansamblu se poate aprecia că, datorită accentuării îmbătrânirii demografice în tot mai
multe localităţi, ratei reduse a fertilităţii din ultimii 15 ani şi ritmurilor diferite ale mişcării
migratorii de la o perioadă la alta, în viitor ponderea populaţiei active va continua să se
reducă destul de accentuat. Totodată, rata scăzută a natalităţii după 1990 şi mortalitatea mai
ridicată în rândul populaţiei adulte masculine vor marca evoluţia populaţiei în vârstă de
66
muncă în viitorul apropiat, datorită „lag-ului” (întârzierii) de 15 ani cu care fenomenele
demografice se resimt în cadrul populaţiei active. Cum generaţiile tinere care urmează să
intre în cadrul populaţiei active sunt din ce în ce mai puţin numeroase, iar cea mai mare parte
a populaţiei adulte va depăşi pragul de 45 de ani, actuala „maturizare” a populaţiei în vârstă
de muncă riscă să se transforme în „îmbătrânire” cu un impact deosebit pe plan economic şi
social, generând situaţii complexe greu de gestionat.
Pe unităţi majore de relief remarcăm prezenţa păşunilor alpine în zona montană înaltă,
la peste 1800 m. Sub această altitudine, pe culmile sudice ale munţilor domină suprafeţele
ocupate de pădure, din loc în loc făcându-şi apariţia mici ochiuri de păşune şi fâneaţă. În zona
deluroasă subcarpatică apar suprafeţe mari plantate cu pomi fructiferi (predominant prun) în
alternanţă cu fâneţe. Partea sudică reprezintă un al doilea areal cu maximă dezvoltare a
pădurilor, în special pe interfluviile înalte care separă afluenţii principali ai Oltului. Secundar
apar mari suprafeţe de livezi. Terenul arabil ocupă partea sudică a zonei studiate, pătrunzând
pe cursul văilor, acolo unde a găsit locuri mai favorabile (luncile largi din zonele de
confluenţă sau terasele însorite). vezi fig 40.
Din suprafaţa totală, doar o treime (34%) revine terenurilor agricole. Această pondere
înregistrează valori diferite de la o aşezare la alta, în funcţie de factorii naturali locali, dar şi
de modificările din ultimul deceniu pe seama creşterii suprafeţei construite în extavilanul
localităţii şi de reducere a suprafeţei agricole. Astfel, pentru oraşul Brezoi se înregistrează
mai puţin de 7% terenuri agricole din fondul funciar, în timp ce la Pietrari acestea deţin
aproape trei sferturi (74,1%). Între aceste valori extreme, în cele mai multe aşezări terenurile
agricole deţin între 30 şi 40 % (vezi fig. 41).
13
Dovadă că strămoşii noştri erau cei mai buni păstori sunt cuvintele româneşti de origine dacică împrumutate
de limbile popoarelor vecine (bulgară, sârbo-croată, slovenă, maghiară, cehă, slovacă, polonă, rusă) baci,
brânză, urdă, balegă, măgar, mânzare, mânz, stână etc – Moise I., Ţibrian C., Bănică Gh., (2000)
Localităţile judeţului Argeş – Studiu etimologic şi istoric, Edit. Universităţii din Piteşti ”.
68
6%
60%
34%
69
Fig. 42. Structura terenului agricol – total ha (2008)
70
Fig. 44. Ponderea păşunilor şi fâneţelor în totalul suprafeţelor agricole (2008)
71
(Documentele Hurmuzaki, vol. I, p.250). Din anul 1963 se abandonează exploatarea în ocnă
şi este introdusă exploatarea în soluţie, iar din anul 1989 se reia exploatarea sării geme a
cărei producţie a crescut spectaculos. Tot o resursă cu o îndelungată exploatare este
feldspatul sodic din perimetrul oraşului Brezoi, utilizat în industria ceramicii. Primele
informaţii despre lignitul din zonă apar începând cu anii 1918-1924. Exploatarea Minieră de
Cariere Berbeşti a luat fiinţă în anul 1980 prin Decretul 310/1980. Mai multe mine şi cariere
au fost închise, în prezent funcţionând doar două cariere: Berbeşti, cu două sectoare (Panga şi
Berbeşti Vest) şi Olteţ, cea de-a doua pe teritoriul comunei Alunu. Apele minerale sunt
prezente şi se exploatează la Băile Olăneşti, Călimăneşti şi Băile Govora. Ele sunt cunoscute
şi utilizate de pe vremea romanilor.
Pădurile ocupau în judeţul Vâlcea la începutul anului 2005 o suprafaţă de 290 880 ha,
rezultând o medie de 0,70 ha / loc., de aproape trei ori mai mare faţă de media la nivel
naţional, în timp ce pentru spaţiul carpatic şi subcarpatic media este de 0,82 ha / loc. Pe
unităţi administrative, din total fond funciar, pădurile ocupă cele mai mari ponderi în
aşezările de munte, aproape 80 % la Câineni şi Voineasa şi 90% la Malaia, iar în cele
subcarpatice doar între 9 % la Păuşeşti şi 20 % la Mateeeşti. După forma de proprietate, peste
50% din suprafaţa pădurilor este privată şi doar 0.35% aparţine organizaţiilor cooperatiste şi
obşteşti. Proprietatea publică deţine încă 45% din pădurile din judeţ.
40000
30000
20000
10000
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9
15
Constantin C. Giurescu, 1973, Contribuţii la istoria ştiinţei şi tehnicii româneşti în secolele XV-XIX,
Bucureşti, Editura Ştiinţifică, p. 222-232
74
Albinăritul s-a practicat din vremuri străvechi în acest spaţiu, fiind favorizat de
abundenţa plantelor melifere existente în flora păşunilor, fâneţelor şi livezilor. Practicarea
acestei ocupaţii în regiune reprezintă o tradiţie, relevante fiind în acest sens şi estimările
statistice de la sfârşitul secolului al XIX-lea (Alessandrescu, 1893; Vasiliu-Năsturel,1892),
când în total erau 670 de stupi, localizaţi în gospodăriile din mai multe sate (Polovragi,
Foleşti de Sus, Foleşti de Jos, Milostea).
Alte ocupaţii tradiţionale. Descoperirile arheologice atestă meşteşugul pietrăritului încă din
vremea dacilor, când piatra a fost folosită atât în construcţiile obişnuite de locuit, cât şi la
înălţarea monumentelor, cetăţilor, etc. La Horezu şi Slătioara, pe lângă 50 de dulgheri, 80 de
vărari, erau semnalaţi la sfârşitul secolului al XIX-lea şi 20 de zidari. Vărăritul - Obţinerea
varului prin arderea în varniţe sau în cuptoarele de var a calcarului este atestată de numeroase
vestigii ale arhitecturii medievale româneşti.
75
Amenajarea hidroenergetică a râului Lotru colectează debitele din bazinul hidrografic
propriu precum şi debitele a numeroase cursuri de apă din bazinele adiacente.
17
Amenajarea hidrotehnică a râului Olt . În cuprinsul zonei studiate, sunt cuprinse
amenajările hidrotehnice ale râului Olt: Gura Lotrului (26,5 MW); Turnu Roşu (70 MW);
Călimăneşti (38 MW); Dăeşti (37 MW); Râmnicu Vâlcea (46 MW); Râureni (48 MW);
Govora (45 MW); Băbeni (37 MW).
B. Industria chimică. Zona studiată deţine una dintre cele mai mari capacităţi de
prelucrare în acest domeniu din ţară, aici fiind produse mai mult de 70 de produse diferite,
printre care: sodă caustică, PVC, insecticide, policarbonaţi, pesticide.
17
Hidrocentralele existente pe cursul râului Olt sunt: Făgăraş (27 MW); Voila (14,2 MW, în funcţiune în
februarie 1989); Viştea (14,2 MW, 1989); Arpaşu de Jos (14,2 MW, 21 ianuarie 1992); Avrig (14,2 MW); Gura
Lotrului (26,5 MW); Turnu Roşu (70 MW); Călimăneşti (38 MW); Dăeşti (37MW, 1976); Râmnicu Vâlcea (46
MW, 1974); Râureni (48 MW, 1977); Govora (45 MW, 1975); Băbeni (37 MW, 1978); Ioneşti (38 MW,1979);
Zăvideni (38 MW, 1979); Drăgăneşti – Olt (53 MW, 1987 – 1989); Strejeşti (50MW, 1979); Arceşti (38 MW,
11 noiembrie 1980); Slatina (26 MW, 1981); Ipoteşti (53MW, 1986); Drăgăşani (53 MW, 1981 şi cu toată
capacitatea în 1989); Frunzaru (53 MW,1989); Rusăneşti (53 MW, 1989 şi al patrulea grup energetic la 20
martie 1992); Izbiceni (53 MW, 1989).
76
Exporturi pe zone geografice Ponderea produselor în exporturi
77
care, cele mai importante sunt: MINET SA, MAXCONF SRL, MODA SÂRGUINŢA, TANK
TEXTILE SRL, TRICOTEXTIL etc. Industria pielăriei şi a încălţămintei este reprezentată de
întreprinderile: ALBARESOR SA, SIMARGIAN SRL, MEGAINVEST SRL, VESTIMENT PIELE
SRL, LOVIŞTEA SRL etc. Industria alimentară este reprezentată de multe întreprinderi de
profil, între care: ŞAPTE SPICE SA, BOROMIR IND SRL, DIANA SRL – întreprinderi mari şi
foarte mari, FRALVIL SA, FRUCTALCOOL SRL, DIANA PROD SRL, CORIMAX SRL,
AGRODOR SRL – întreprinderi mijlocii, la care se adaugă foarte multe întreprinderi mici.
G. Industria artizanală – cuprinde meşteşuguri tradiţionale: cusături, ţesături din păr de
capră, cojocărit; prin prelucrarea lemnului se realizează ploşti, fluiere, obiecte din lemn
pentru uz casnic la Romanii de Sus, Vaideeni şi Costeşti.
19
Popa N., (1999) Ţara Haţegului. Potenţialul de dezvoltare al aşezărilor omeneşti, Edit. Brumar, Timişoara
79
Un drum transcarpatic vechi între Oltenia şi Ardeal „a fost însemnat de Friedric
Schwanz von Springfels, pe harta Olteniei din 1720, drum ce pleca din dreptul mânăstirii
Bistriţa, suia apoi continuu pe o culme spre valea Lotrului, spre a se uni la nord de Voineasa
cu acela care, prin Piatra Albă, mergea la Poiana” (Conea, 1943). Un rol deosebit în circulaţia
dintre Carpaţi, Subcarpaţi şi Dunăre l-a avut circulaţia transcarpatică – păstoritul
transhumant, care a evoluat într-o primă etapă datorită cerinţelor ridicate pentru carne,
brânzeturi, lână. Unele dintre aceste drumuri sunt folosite în prezent ca artere moderne de
circulaţie.
21
Gheorghilaş A., 2008, Geografia turismului. Metode de analiză în turism, Edit. Universitară, Bucureşti
81
Peştera Arnăuţilor este situată în Cheile Mânzului (Folea), în nord-estul Masivul Buila
Vânturariţa.
Masivul Buila-Vânturariţa se întinde de la vest de Cheile Bistriţei şi până la est de
Cheile Olăneştilor (Folea). Parcul Naţional Buila - Vânturariţa, viitor sit al Reţelei Ecologice
Europene Natura 2000 a fost înfiinţat prin HG 2151/2004 şi este administrat de către RNP
Romsilva în parteneriat cu Asociaţia Kogayon.
82
turistic al lacurilor constă dintr-o serie de atribute legate de pescuit, canotaj, înot, peisaj.
Desigur, valoarea turistică a lacurilor este legată în primul rând de geneza lor. Astfel, lacurile
glaciare, se impun prin pitorescul peisajului înconjurător, lacurile sărate prin posibilităţile
curative, iar cele de acumulare prin posibilităţile pe care le oferă pentru pescuit, canotaj,
agrement etc. Lacurile sărate se întâlnesc la Ocnele Mari şi Ocniţa şi sunt utilizate la tratarea
diferitelor boli ale aparatului 1ocomotor. În preajma acestora au fost amenajate mai multe
ştranduri cu apă sărată. Lacurile de baraj antropic măresc semnificativ potenţialul turistic
prin posibilitatea amenajării unor baze de agrement, aşa cum există deja pe lacul de la
Râmnicu Vâlcea, sau a unor baze sportive specializate în sporturi nautice (caiac, canoe).
Lacurile de baraj natural se întâlnesc pe stânga Oltului, în raza așezărilor Dăeşti, Runcu şi
Goranu, unele dintre ele putând intra în circuitul turistic fără să fie nevoie de amenajări
speciale. Potenţialul turistic al apelor subterane, sub formă de izvoare minerale, dar şi sub
formă de ape de adâncime cu caracter termal. Izvoarele minerale sulfuroase au fost puse în
valoare la Călimăneşti - Căciulata, Olăneşti, Govora, dar se găsesc şi pe valea Muereasca sau
la Dobriceni ori Buneşti. Izvoare oligominerale sunt la Râmnicu Vâlcea şi Mateeşti, izvoare
clorurate la Ocnele Mari, Ocniţa, Oteşani, Pietrari, iar izvoare iodurate la Goruneşti
(Slătioara).
D. Resursele turistice biogeografice. Potenţialul turistic al vegetaţiei. Curba atractivităţii
scade dinspre zonele înalte, respectiv dinspre păşunile alpine şi pădurile de conifere către
zonele joase de luncă. Dintre speciile de plante, în baza Decretului - lege 237/1950 au fost
dec1arate monumente ale naturii 17 specii (Ploaie Gh., 1999), printre care amintim: Tisa
(Taxus baccata), Floarea de colţ (Leontopodium alpinum), Laricea sau zada (Larix decidua),
Ghinţura galbenă (Gentiana lutea), Bulbucii de munte (Trollius europaeus), Iedera albă sau
liliacul alb de munte (Daphne blagayana), Sângele voinicului (Nigritela rubra), Bujorul de
munte sau smirdarul (Rhododendron kotschy) etc. Potenţialul turistic al faunei. Ca parte
integrantă a unor biocenoze terestre, extrem de variate de la un tip de relief la altul, de la un
etaj climatic la altul, fauna se evidenţiază prin diversitatea sa structurală. (P.Cocean, 1996).
Turismul de cunoaştere, de informare, va căuta să valorifice pentru sine acest atribut.
Excursiile în regiunile alpine capătă un plus de interes atunci când ai posibilitatea să admiri
capra neagră, ursul carpatin şi alte elemente specifice. Fondul cinegetic şi speciile faunistice
ocrotite. Obiectul principal al recreerii îl constituie prezenţa şi vânarea animalelor mari sau
cu blănuri preţioase. Trofeele de vânătoare reprezintă una dintre motivaţiile esenţiale ale
practicării acestui tip de turism. În privinţa speciilor de animale ocrotite menţionăm: ursul
83
(Ursus arctos), râsul (Lynx lynx), pisica sălbatică (Felis silvestris), căpriorul (Capreolus
capreolus), cerbul carpatin (Cervus elaphos), capra neagră (Rupieapra rupieapra), cocoşul
de munte (Tetrao urogallus), cerbul lopătar (Dama dama) etc.
Resursele turistice antropice
A. Obiective turistice istorice. Situri arheologice. La Ferigile a fost descoperită o
necropolă funerară datând din prima epocă a fierului (secolele VI - IV î.Chr.); cetăţile dacice
Grădiştea (pe valea Muierii) şi Buridava (la Ocnele Mari); Castrul roman Buridava de la
Stolniceni; Castrul roman de la Sânbotin (Castra Traiana); Castrul roman Arutela (de la
Bivolari); Castrele de la Racoviţa, Copăceni, Rădăcineşti şi Titeşti ș.a; Cula Greceanu și
Cula Duca.
B. Obiective turistice religioase. Bisericile din lemn: „Cuvioasa Paraschiva” din satul
Mariţa (Vaideeni), „Sfinţii Îngeri” din Ocnele Mari, „Sfântul Pantelimon”, denumită şi
„Horia” din Băile Olănești; Biserici cu picturi interioare reprezentative: Biserica cu hramul
„Intrarea în Biserică” din Horezu, Biserica „Toţi Sfinţii” din cartierul Bălăneşti (Horezu),
Catedrala Episcopală din Râmnicu Vâlcea, Biserica „Buna Vestire” din Râmnicu Vâlcea,
Biserica „Sf. Voievozi” de pe Dealul Cetăţuia (Rm. Vâlcea), Biserica „Sf. Arhangheli” din
cartierul Aranghel (Râmnicu Vâlcea), Biserica „Sf. Nicolae” din Olăneşti – Sat, Biserica „Sf.
Gheorghe” din Râmnicu Vâlcea, Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” Fedeleşoiu ș.a.;
Schiturile şi chiliile monahale: Schitul Iezer, Schitul Pahomie, Schitul Pătrunsa, Schitul
Jgheaburi, Schitul Ostrov, Schitul Scăueni; Mănăstirile: Mănăstirea Cozia, zidită între anii
1387-1388; Mănăstirea Turnu, zidită în anul 1776 de către Mitropolitul Varlaam; Mănăstirea
Bistriţa; Mănăstirea Arnota; Mănăstirea Hurez, zidită între 1690-1693; Mănăstirea Govora;
Mănăstirea Frăsinei, zidită între anii 1860-1863.
84
Fig. 52. Obiective turistice de provenienţă antropică în arealul turistic Polovragi -
Vaideeni - Horezu - Costeşti (prelucrare după Persu Mihaela Rodica, 2009)
C. Obiective turistice culturale. În categoria teatrelor cităm Teatrul de stat „Anton Pann”
și Teatrul municipal „Ariel” din Râmnicu Vâlcea; Muzeele : Muzeul judeţean de istorie,
Complexul muzeistic Troian, Muzeul de artă, Muzeul de etnografie şi artă populară de la
Bujoreni; Colecţiile de artă și expoziţii: Colecţia „Dimitrie Anghel” de la Costeşti; Colecţia
de arheologie, carte veche şi artă feudală „Gheorghe Petre” din Băile Govora; Colecţia
etnografică de la Măldăreşti; Colecţia de artă plastică „Dimitrie Anghel” de la Costeşti;
Expoziţia „Limes Alutanus”de la Călimăneşti; Expoziţia de arheologie de la Ocnele Mari;
Expoziţia permanentă de meşteşuguri tradiţionale vâlcene de la Inăteşti; Casele memoriale -
Casa memorială „Anton Pann”; Bibliotecile - Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”.
D. Monumentele : Statuia lui Mircea cel Bătrân, Statuia „Independenţei”, Monumentul
„Deşteptarea României”, „Monumentul Eroilor” de pe Calea lui Traian, Monumentul
„Taberei Revo1uţionare Troian”; Busturile: Nicolae Bălcescu din Parcul Zăvoi, Constantin
Brâncoveanu din scuarul Primăriei Râmnicu Vâlcea; Anton Pann, ridicat în 1969 în faţa
Casei memoriale; Doctor Suciu, realizat în bronz, aflat în faţa Spitalului Nr. 2 Râmnicu
85
Vâlcea; Nicolae Pleşoianu, turnat în bronz aflat pe Calea lui Traian nr. 92; Grigorie
Procopiu, situat în scuarul din apropierea Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari”; Traian,
realizat în 1984 şi amplasat la intersecţia Bulevardului Nicolae Bălcescu cu Calea lui Traian;
Vinti1ă Brătianu, dezvelit la 30 mai 1999 în faţa Prefecturii judeţului Vâlcea; Plăcile
comemorative: din faţa Palatului de Justiţie, închinată eroilor căzuţi în timpul evenimentelor
din decembrie 1989; din Parcul Zăvoi, dedicată evenimentelor de la 1848; de pe Câmpul lui
Troian, dedicată tot revoluţiei de la 1848; de la Monumentul Independenţei ș.a.
E. Activităţi antropice cu funcţii turistice: nedeile, târgurile, hramurile, festivalurile
artistice.
F. Resursele turistice de natură etnografică: mori de apă cu o ciutură (Igoiu –
Măldăreşti), mori de apă cu două ciuturi (Vaideeni, Horezu, Măldăreşti, Oteşani), mori cu
roată verticală, pivele cu două şi cu trei oale, darace (Vaideeni), joagăre pentru tăiat lemne.
86
A. Infrastructura turistică. În cadrul bazei tehnico-materiale se includ: structurile de
primire - capacităţile de cazare şi alimentaţie publică, structurile de agrement, structurile de
tratament (în cazul turismului balnear), precum şi reţeaua de servicii aferente turismului
(transporturi turistice, servicii speciale)25. La nivelul unităţii teritoriale de analiză au fost
identificate 171 unităţi de cazare repartizate prioritar în mediul urban (incluzând aici şi
oraşele staţiuni balneoclimaterice Călimăneşti, Băile Olăneşti, Băile Govora), dar prezente şi
în mediul rural multe dintre ele sub formă de pensiuni rurale şi agroturistice, iar altele sub
forma unităţilor de cazare specifice de tranzit (moteluri).
6% 24% Hoteluri
Moteluri
22% Vile
Pensiuni urbane
Pensiuni rurale
24%
Alte forme
9%
15%
Popasuri
Pensiuni
Pensiuni
Hoteluri
Cabane
urbane
rurale
Vile
Localitatea TOTAL
Râmnicu Vâlcea 5 1 1 - 2 - 1 8 - 18
B. Govora 4 - 7 - 2 - 8 - 21
B. Olăneşti 13 - 6 1 1 - - 7 2 30
Bărbăteşti - - - - - - - - 1 1
Berbeşti 1 - - - - - - - - 1
Brezoi - 1 - - - - - - 1 2
Budeşti - - - - - - - - 1 1
Câineni - 1 - - - - - - - 1
Călimăneşti 8 3 10 1 1 1 1 11 1 37
Costeşti - - - - - - - - 1 1
Dăeşti - - - - - - - - 2 2
Goleşti - 1 - - - - - - 1 2
Horezu 1 - - - 1 - - 4 - 6
25
Gheorghilaş A., 2008, Geografia turismului. Metode de analiză în turism, Editura Universitară, Bucureşti
87
Malaia - - - - - - 1 - 5 6
Mihăieşti - 1 - - - - - - - 1
Milcoiu - 1 - - - - - - - 1
Ocnele Mari - - - - 2 - - 2 - 4
Racoviţa - 1 - - - - - - - 1
Sălătrucel - - - 1 - - - - - 1
Slătioara - - - - - - - - 1 1
Voineasa 6 - 17 - - - - 1 9 33
TOTAL 38 10 41 3 9 1 3 41 25 171
15 2500
2000
10
1500
1000
5
500
0 0
Rm Vâlcea
B. Olăneşti
Călimăneşti
Berbeşti
Voineasa
B. Govora
Horezu
Unităţi hoteliere
Locuri de cazare
88
reprezentativ pentru Ţara Românească, alături de multe alte localităţi rurale cu numeroase
obiective de factură culturală; turismul ştiinţific s-a dezvoltat în legătură cu existenţa în zonă
a unor obiective unicat, de mare valoare ştiinţifică; turismul de week-end este practicat
îndeosebi de locuitorii oraşului Râmnicu Vâlcea; turismul rural, deşi reprezintă cea mai nouă
formă de turism, a prins contur în satele din zonă; turismul montan (drumeţia montană) a fost
şi este stimulat de prezenţa Munţilor Făgăraşului, a Munţilor Cozia şi Căpăţânii; turismul
sportiv îşi găseşte condiţii excelente de dezvoltare în zona montană; turismul pentru sporturi
de iarnă se bazează pe existenţa unui domeniu schiabil.
28
Nistoreanu P., 1999, Turismul rural: o afacere mică cu perspective mari, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
90
6.1. AŞEZĂRILE RURALE
În acest spaţiu, ca de altfel în întreaga ţară, satul a constituit şi continuă să constituie forma
cea mai răspândită de aşezare umană, atât ca număr cât şi ca pondere a populaţiei rurale.
Aşezările rurale, în speţă satul, constituie cea mai veche formă şi componentă a peisajului
geografic. Din antichitate până în zilele noastre el reprezintă prin însuşirile şi activităţile lui
variate, aşezarea umană dominantă29. „Primele aşezări s-au înfiripat pe dealuri, în vecinătatea
surselor de apă potabilă, în locurile expuse la soare, acolo de unde puteau observa mai bine
pericolele din vremurile de restrişte, în vecinătatea pădurilor care le asigurau locul de
ascunziş şi lemnul necesar pentru foc şi construcţie. Pe vale se află cele mai multe case noi.
Oamenii s-au tras la linie în 1864, când li s-au dat scaune de casă, de-a lungul drumurilor”30.
Între diferitele componente geografice şi vatră există relaţii legice de interacţiune care au
generat constituirea complexului rural, perfect integrat în ansamblul teritorial. Continuitatea
şi progresul s-a datorat posibilităţilor de adaptare activă şi de integrare în mediul geografic31.
Satele sunt dispuse în lungul văilor principale, cu o formă liniară, cu locuinţe „înşirate ca
mărgelele în şirag, de-a lungul văilor râurilor, sau a marilor drumuri, ori la linia de contact
între depresiuni şi rama lor înaltă”32. Acest tip de sat este dominant în depresiunea
subcarpatică olteană. Cele mai multe sunt înşirate pe văile râurilor Bistriţa, Luncavăţ, Cerna
şi pe pâraiele mai mici. Legat de acest aspect, marele geograf Ion Conea afirma: „sunt cazuri
când aceste sate linii, foarte lungi (lungimea de 5 km este ceva prea obişnuit) se ţin aproape
lanţ, din munţi până’n coline. Iar satele de sub abruptul munţilor se ţin tot aşa, din Motru şi
până la Horezul de Vâlcea”33.
92
Tabel 20. Tipologia funcţională a aşezărilor
TIPUL AŞEZǍRI
b. cu pondere semnificativǎ a Gurguiata, Bodeşti, Bǎrbǎteşti, Coasta Mare, Teiuşu, Coasta, Gibeşti,
sectorului secundar (P sub 70%, S Opǎteşti, Poieniţa,Vǎtǎşeşti, Mǎldǎreşti, Mǎldǎreştii de Jos,
peste 25%) Telecheşti, Bogdǎneşti, Cârstǎneşti, Cuceşti, Cǎligi, Pǎteşti, Coasta
Cerbului, Goruneşti, Mogeşti, Stoeneşti, Bârlogu, Budurǎşti, Deleni,
Dobriceni, Gruiu, Zmeurǎtu, Stroeşti, Cireşu, Obroceşti, Pojogi –
Cerna, Foleştii de Jos, Foleştii de Sus, Mariţa, Ifrimeşti, Urşani,
(42) Schitu Matei, Paltenu, Corşoru, Nistoreşti, Sârbeşti
a. accentuat industriale (S peste Priba, Stolniceni, Troian, Drǎgǎneşti(Brezoi), Cosota, Fǎcǎi, Gura
70%, P,T sub 25%) Suhaşului, Lunca, (Ocnele Mari), Slǎtioarele,
(9)
b. cu pondere semnificativǎ a Rm. Vâlcea, Aranghel, Cǎzǎneşti, Copǎcelu, Dealu Malului, Poenari,
sectorului terţiar (S sub 70%, T Râureni, Cheia, Mosoroasa, Tisa, Brezoi, Vǎratica, Linia, Bujoreni,
peste 25%) Râu Vadului, Costeşti, Bistriţa, Pietrari, Vlǎduceni, Copǎceni,
(22) Vlǎdeşti, Priporu
93
a. accentuate (T peste 70%, P,S sub -
25%)
b. cu pondere semnificativǎ a Jiblea Nouǎ, Jiblea Veche, Robaia, Scǎueni, Râmeşti, Tănăseşti
sectorului primar (T sub 70%, P
peste 25% (6)
c. cu pondere semnificativǎ a Prajila, Livadia, Olǎneşti, Valea lui Stan, Câinenii Mari, Grebleşti,
sectorului secundar (T sub 70%, S Tuţuleşti, Pleaşa, Cǎlimǎneşti
peste 25%
(9)
d. cu tendinţǎ de diversificare Malu Alb, Cǎciulata
funcţionalǎ (T sub 70%, P,S
echilibrate)
(2)
4. AŞEZǍRI CU FUNCŢII MIXTE (P, S, T sub 50%) = 73
* Notă :
Cǎlineşti - aşezǎri carpatice
Bǎbueşti – aşezǎri subcarpatice
Pǎuşeşti Mǎglaşi, - aşezare de reşedinţă
94
95
1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu;
10. Polovragi; 11. Vaideeni; 12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16.
CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20. Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23.
Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29. Dăeşti; 30. Runcu;
31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE GOVORA;
39. OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45.
Milcoiu; 46. Tigveni; 47. Ciofrângeni; 48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara;
53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae Bălcescu.
Fig. 63. Râmnicu Vâlcea, zona urbană de transport în comun (prelucrare după www.eta-bus.ro)
97
c. Funcţia industrial-agrară şi de servicii este proprie oraşelor Ocnele Mari, Horezu,
Brezoi şi Berbeşti.
98
6.2.2. Ecosistemul urban Râmnicu Vâlcea
Ecosistemul urban reprezintă un spaţiu artificializat în care alături de spaţiul natural (substrat,
relief, climă, ape, vegetaţie, faună) sau mediul natural şi cel fizic construit de om (aşezări şi
dotare) stă spaţiul ambiental (Caravia, 1972).
Factorul uman
Energie MEDIUL
Biodiversitate
TRANSFORMAT
MEDIUL MEDIUL
Apă
CONSTRUIT NATURAL
Clima
Aer
99
Fig. 67. Tipuri de locuinţe existente în mediul urban
100
1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câinenii Mici; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani;
9. Sălătrucu; 10. Polovragi; 11. Vaideeni; 12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI;
15. Muereasca; 16. CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20. Slătioara;
21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23. Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti;
28. Bujoreni; 29. Dăeşti; 30. Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani;
36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE GOVORA; 39. OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti;
42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44. Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47. Ciofrângeni; 48. Poenari;
49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni; 52; Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56.
Galicea; 57. Nicolae Bălcescu.
Fig 68. Mărimea medie a gospodăriilor
101
1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu;
10. Polovragi; 11. Vaideeni; 12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16.
CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20. Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23.
Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29. Dăeşti; 30.
Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE
GOVORA; 39. OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44.
Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47. Ciofrângeni; 48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni;
52. Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae Bălcescu.
Fig 69. Mărimea medie a familiilor
6.3.2. Sistemul sanitar şi calitatea serviciilor sanitare
O analiză la nivelul unităţilor sanitare existente în zonă relevă faptul că spitalele mari
sunt concentrate în Municipiul Râmnicu Vâlcea, totalizând 1306 paturi (Spitalul Judeţean,
Spitalul de Obstetrică-Ginecologie). Spitale orăşeneşti funcţionează la Horezu (150 paturi) şi
Brezoi (67 paturi). La Călimăneşti există un spital particular de cardiologie şi mai multe
centre de sănătate (totalizând 80 paturi). La Mihăeşti există un spital de Pneumologie
(Spitalul „Constantin Anastasatu”) cu o capacitate totală de 198 de paturi.
În ceea ce priveşte personalul medico sanitar, analiza s-a desfăşurat pe două paliere,
evidenţiind atât numărul de medici şi personalul mediu sanitar pe categorii, cât şi distribuţia
acestora pe cele două forme de proprietate (public şi privat).
102
400 360
350 urban rural
300
250
200
150 112
91 103
100 85
67 70
50 34
9 0 14 4 7 1 6
0
0
Stomatologi
Stomatologi
Medici Fam.
Medici Fam.
Medici priv.
Medici publ.
Farmacişti
Farmacişti
publ.
priv.
publ.
priv.
publ.
priv.
Fig. 70. Distribuţia medicilor după forme de proprietate şi medii de viaţă – urban / rural
41
Haşdeu, B.P., 1878, Cuvente den bătrâni, Tom 1, Bucureşti.
104
1. Voineasa; 2. Malaia; 3. BREZOI; 4. Câineni; 5. Boişoara; 6. Titeşti; 7. Racoviţa; 8. Perişani; 9. Sălătrucu;
10. Polovragi; 11. Vaideeni; 12. HOREZU; 13. Costeşti; 14. BĂILE OLĂNEŞTI; 15. Muereasca; 16.
CĂLIMĂNEŞTI; 17. Sălătrucel; 18. Berislăveşti; 19. Alimpeşti; 20. Slătioara; 21. Măldăreşti; 22. Pietrari; 23.
Bărbăteşti; 24. Stoeneşti; 25. Buneşti; 26. Păuşeşti Măglaşi; 27. Vlădeşti; 28. Bujoreni; 29. Dăeşti; 30.
Runcu; 31. Şuici; 32. Cepari; 33. Mateeşti; 34. Stroeşti; 35. Oteşani; 36. Tomşani; 37. Păuşeşti; 38. BĂILE
GOVORA; 39. OCNELE MARI; 40. Frânceşti; 41. Mihăeşti; 42. RÂMNICU VÂLCEA; 43. Budeşti; 44.
Goleşti; 45. Milcoiu; 46. Tigveni; 47. Ciofrângeni; 48. Poenari; 49. Alunu; 50. BERBEŞTI; 51. Copăceni;
52. Cernişoara; 53. Popeşti; 54. Şirineasa; 55. BĂBENI; 56. Galicea; 57. Nicolae Bălcescu.
Fig. 72. Neştiutorii de carte din rândul tinerilor
105
de acordurile dintre acestea) şi de mediu (cuprinde totalitatea elementelor care definesc
calitatea componentelor mediului resursele acestuia utilizate de om) (Serageldin, 1995, citat
de Bălteanu, Şerban, 2005)43. Evaluarea dezvoltării durabile se realizează cu ajutorul unor
sisteme de indicatori bazate pe evaluarea cantitativă a capitalului realizat de om, capitalului
natural, capitalului uman şi capitalului social. Capitalul realizat de om este folosit în
evaluările economice curente. Capitalul natural este reprezentat de totalitatea componentelor
naturale – aer, apă, sol, vieţuitoare – utilizate de om pentru obţinerea de bunuri şi servicii.
Utilizarea capitalului natural peste anumite limite determină epuizarea sau degradarea lui.
Dacă nu este evaluat corespunzător, fiind considerat inepuizabil, se ajunge la secătuirea şi
deteriorarea lui. Capitalul uman este reprezentat de populaţie, de nivelul de pregătire şi starea
de sănătate a acesteia. Capitalul social este legat în primul rând de componenta instituţională
a cărei funcţionare este vitală pentru implementarea dezvoltării durabile. Nivelul de
dezvoltare durabilă se stabileşte prin evaluarea integrată a celor patru tipuri de capital.
Păstrarea acestora într-o stare cât mai bună defineşte nivelul de dezvoltare durabilă. La
nivelul Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă a devenit un obiectiv important începând cu
1997, când a fost inclus în Tratatul de la Maastricht. În 2001, la summit-ul de la Goetheborg a
fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE, căreia i-a fost adăugată o dimensiune
externă la Barcelona, în 2002. România s-a angajat să finalizeze propria Strategie Naţională
pentru Dezvoltare Durabilă revizuită până la sfârşitul anului 2008 şi să o prezinte Comisiei
Europene, primul termen de raportare asupra implementării fiind luna iunie 2011. La 1 iulie
2008 a fost prezentată versiunea V, revizuită, a Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare
Durabilă a României, orizonturi 2013, 2020, 2030.
43
Bălteanu, D., Şerban, Mihaela (2005), Modificările globale ale mediului. O evaluare interdisciplinară a
incertitudinilor, Editura Coresi, Bucureşti.
106
Tabel 23. Analiza SWOT privind dezvoltarea economică durabilă a aşezărilor omeneşti
-Existenţa unei infrastructuri de producţie -Exploataţii agricole mici (sub 1,5 ha);
uniform distribuite;
-Nivel redus de mecanizare a agriculturii;
-Meşteşuguri, artă populară;
-Lipsa personalului calificat în agricultură -
-Tradiţii locale păstrate (port, ţesături, serbări); ingineri agronomi;
107
-Material lemnos de esenţe şi calităţi diferite, fructiferi);
cu potenţial diversificat de valorificare;
-Lipsa de capital a gospodăriilor locale;
-Suprafeţe importante de păşuni şi fâneţe,
livezi de pomi fructiferi; -Lipsa asociaţiilor de pomicultori;
Infrastructură: Infrastructură:
-Legături bune cu oraşul reşedinţă de judeţ: -Unele localităţi rurale au o slabă dotare cu reţele
Râmnicu Vâlcea; de alimentare cu apă şi canalizare; lipsesc staţiile
de epurare, precum şi serviciile de colectare a
-Acces rapid la un drum european pentru toate deşeurilor;
localităţile;
-Problemele legate de capacitatea de tratare şi
-Centre urbane cu servicii de interes inter- distribuţie a apei;
comunal (spital, liceu, bănci, judecătorie,
poştă, notariat, târg etc.); -Lipsa gazelor în unele centre urbane pentru
energia termică, activităţilor menajere şi de
-Puncte de plecare pentru trasee turistice; producţie;
-Existenţa unei evidenţe a patrimoniului public -Infrastructura de turism este slab dezvoltată;
aflat în administrarea primăriilor.
-Standarde şi diversificare scăzute ale serviciilor
de turism şi alimentaţie publică existente
(categorii de clienţii, tipuri de servicii);
108
OPORTUNITĂŢI AMENINŢĂRI
109
7.3. PROIECTE ŞI PROGRAME DE DEZVOLTARE DURABILĂ
45
Planificarea strategică este definită ca un proces managerial ce are ca scop dezvoltarea şi menţinerea unei
corespondenţe reale între obiectivele şi resursele oraşului şi oportunităţile din mediul înconjurător acestuia. Ea
reprezintă un proces participativ de dezvoltare a unui plan pe termen mediu sau lung, pentru a atinge obiective
strategice stabilite de principalii factori implicaţi şi include aspecte fizice, financiare şi instituţionale. (Corsico,
1994)
46
Bramezza, I., van Klink, A. (1994), Management urban, condiţii şi concepte, Institutul European pentru Studii
Urbane Comparate, Institutul Tinbergen, Universitatea Erasmus, Rotterdam, 1994
47
Davidson, F. (1996), Planning for performance – requirements for sustainable development, IHS series,
Rotterdam
110
Fig. 73. Planificarea strategică – instrument al managementului urban
(prelucrare după Pascariu, 2004)
Pentru implementarea strategiei şi realizarea obiectivelor propuse este esenţial ca
autoritatea locală să-şi stabilească un set de politici publice prin care activitatea acesteia să fie
orientată/canalizată pe direcţiile majore/prioritare stabilite.
Tabelul 24. Politici de dezvoltare durabilă urbană
La nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea au fost trasate mai multe obiective generale
care vizează strategia de dezvoltare durabilă a localităţii. Liniile generale ale dezvoltării
durabile vizează îmbunătăţirea infrastructurii, valorificarea urbană şi a potenţialului turistic,
creşterea competitivităţii economice prin sprijinirea IMM-urilor şi calificarea resurselor
umane. În funcţie de aceste aspecte au fost trasate mai multe priorităţi şi măsuri de realizare
după cum urmează:
Priorităţi Măsuri
48
Strategia de Dezvoltare Durabilă a Municipiului Râmnicu Vâlcea 2008 - 2013, Primăria Municipiului
Râmnicu Vâlcea
113
şi reciclarea deşeurilor urbane în cadrul unui Management integrat al deşeurilor; -
recuperarea, amenajarea şi protecţia spaţiilor verzi din zonele Ostroveni, Nord, Traian şi
Libertăţii; - o mai bună planificare urbană prin redezvoltarea zonelor cu densitate mare de
populaţie şi crearea de spaţii liniştite departe de trafic.
5. Conservarea calităţii factorilor de mediu (aer, apă, sol): - amenajarea zonelor naturale
de îmbăiere de pe cursul inferior al râului Olăneşti şi râului Olt în zona Barajului Nord; -
monitorizarea calităţii mediului şi impactului asupra sănătăţii populaţiei; - reducerea emisiilor
atmosferice poluante la sursa de generare; - reabilitarea Parcului Zăvoi.
114
10. Îmbunătăţirea calităţii vieţii şi protecţie socială: - crearea de servicii sociale locale
centrate pe nevoile clienţilor; - diminuarea dezechilibrelor locale existente, limitarea sărăciei
extreme; - limitarea situaţiilor de abuz, violenţă şi exploatare; - promovarea unei societăţi
inclusive, reducerea riscului de marginalizare socială prin identificarea, evaluarea şi
acordarea sprijinului necesar celor aflaţi în dificultate; - dezvoltarea capacităţii manageriale,
profesionalizarea personalului la nivelul DPS, planificarea asistenţei sociale prin programe; -
dezvoltarea comunicării interinstituţionale şi cu structurile societăţii civile, extinderea
parteneriatului social (instituţii, ONG-uri, cetăţeni) la nivel local şi judeţean; - dezvoltarea
parteneriatului social şi a responsabilităţii sociale (program de voluntariat la nivel local prin
atragerea de resurse umane şi materiale din comunitate); - conştientizarea problematicii
populaţiei de etnie rromă de către comunitate (programe de finanţare guvernamentală sau în
parteneriat pentru asigurarea de locuinţe sociale pentru familiile numeroase, grupuri de
parteneriat între structurile administraţiei locale şi comunitatea rromă pentru securitate
socială, sănătate, protecţia copilului, ordine publică, educaţie, participare civică, acţiuni de
promovare a culturii minorităţii rrome, implicarea tinerilor rromi în procesul decizional local
cu impact asupra vieţii economice şi sociale a comunităţii de rromi, programe locale pentru
procurarea documentelor de identitate etc.).
115
relevanţă pentru spaţiul rural50. S-au contractat proiecte SAPARD, atât pentru investiţii
private în industria agroalimentară, pentru dezvoltarea şi diversificarea activităţilor în mediul
rural, cât şi pentru modernizarea infrastructurii rurale. În cadrul investiţiilor private, acestea
sunt orientate cu precădere către pensiuni agroturistice. Majoritatea proiectelor care au primit
finanţare SAPARD se referă la lucrări de modernizare a infrastructurii rurale.
CONCLUZII
50
programul SAPARD finanţează cu o sumă nerambursabilă de 150 milioane Euro pe an , proiecte din
domeniul a 15 măsuri de interes: modernizarea exploataţilor agricole; îmbunătăţirea procesării şi prelucrării
produselor agricole, piscicole şi silvicole; diversificarea activităţilor economice; îmbunătăţirea controlului fito-
sanitar, sanitar veterinar şi al controlului calităţii produselor de consum; înfiinţarea grupurilor de producători;
înfiinţarea şi reînnoirea registrelor cadastrale; reparcelarea terenurilor; îmbunătăţiri funciare; managementul
resurselor de apă; modernizarea infrastructurii rurale; modernizarea spaţiului rural; modernizarea exploataţiilor
forestiere; măsuri de reîmpădurire; promovarea de măsuri agrotehnice în respect faţă de mediu; asistenţă pentru
instruirea profesională. (Cartea verde „Dezvoltarea rurală”, 1998)
116
şes ale ţării, cât şi din ţinuturile transilvănene, având un rol foarte important în dezvoltarea
culturii româneşti. Reputatul istoric Ştefan Ştefănescu arăta că „în aceste ţinuturi a apărut
scrisul în limba română şi primele tipărituri; de aici s-au difuzat cărţi scrise pentru întregul
popor român. În această regiune au fost ridicate, constituind o adevărată salbă, cele mai de
seamă monumente de artă românească”. Printre aceste monumente de artă medievală se
înscriu mânăstirile Horezu, Bistriţa, Arnota şi Polovragi. Evoluţia numerică a populaţiei, ca,
de altfel, şi a altor indicatori demografici, a fost într-o mare măsură rezultatul sensului de
evoluţie a mişcării naturale a populaţiei, în strânsă corelaţie cu dezvoltarea social economică
şi evoluţia societăţii în perioada de tranziţie. În ultimul deceniu, diferenţa dintre populaţia
activă şi cea inactivă s-a adâncit mult, printre cauzele creşterii de-a dreptul explozive
înregistrată de populaţia inactivă identificând, pe lângă cele naturale (îmbătrânirea
populaţiei), scăderea vârstei de pensionare în unele domenii de activitate (industria extractivă,
domeniul militar etc) precum şi pensionarea prematură (pe caz de boală) a multor persoane,
imediat după revoluţie. În ansamblul economic al zonei, agricultura se caracterizează prin
varietatea şi complexitatea structurală, printr-o distribuţie geografică zonală în raport cu
principalele unităţi ale reliefului şi printr-o continuitate tradiţională de activităţi.
Activităţile industriale au păstrat mult timp un caracter manufacturier, axându-se pe
valorificarea unor resurse locale, cu prioritate din sfera produselor agricole, forestiere şi a
materialelor de construcţie. Prezenţa unor resurse de subsol şi a unui însemnat potenţial
energetic, a determinat şi dezvoltarea altor sectoare industriale, respectiv a industriilor
extractivă, energetică, chimică, a materialelor de construcţie şi de prelucrare a lemnului.
Perspectivele de dezvoltare ale aşezărilor umane sunt strâns legate de dezvoltarea
infrastructurii şi calitatea serviciilor publice. Din analiza desfăşurată pe teren a reieşit că
multe localităţi îşi doresc dotări edilitare care să asigure locuitorilor un standard de viaţă
conform, însă implicarea efectivă a autorităţilor locale pare să se contureze mai greoi. În
vederea dezvoltării socio-economice durabile este nevoie de aplicarea mai multor planuri şi
acţiuni cum ar fi: consolidarea stabilităţii economico-sociale şi asigurarea condiţiilor pentru
creşterea economică susţinută, crearea unui mediu de afaceri favorabil dezvoltării unei
economii diversificate, susţinerea activităţilor economice bazate pe resursele locale;
promovarea produselor specifice regiunii şi ridicarea calităţii acestora; dezvoltarea unui
sistem de coordonare regională, stimularea dezvoltării meşteşugurilor tradiţionale care ar
putea concentra o parte a forţei de muncă diponibilizată; iniţierea şi dezvoltarea de parcuri
tehnologice; identificarea potenţialilor investitori pentru sprijinirea retehnologizării
117
societăţilor viabile; modernizarea infrastructurii existente; etc. Aceste „puncte cheie”,
stabilite în perspectiva dezvoltării integrate a comunităţilor umane, se pot regăsi în finalităţi
concrete numai în situaţia în care resursele locale vor fi gestionate cu atenţie, dar şi atunci
când autorităţile locale şi oamenii de rând îşi vor demonstra capacitatea de a optimiza acest
mod de organizare în strânsă corelaţie cu sistemul legislativ existent, cu evoluţia de ansamblu
a economiei regionale şi naţionale.
BIBLIOGRAFIE
118
15. Baranovsky, Niculina (1969), Trăsături geografice ale satelor din Subcarpaţii Olteniei dintre
Jiu şi Motru privite prin prisma sistematizării, Lucrările simpozionului de geografie a satului, p.
103-108.
16. Baranovski, Niculina, Ştefănescu, Ioana (1980), Mărimea medie a aşezărilor rurale din R.S.
România, SCGGG-Geogr., t. XXVII, 1, 1980, p. 92-98.
17. Baranovski, Niculina, Cândea, Melinda, Erdeli, Goerge (1989), Tipuri de evoluţie demografică
în Oltenia subcarpatică şi piemontană, SCGGG-Geogr., XXXVI.
18. Băcănaru, Ion (1969), Consideraţii geografice privind tipologia aşezărilor rurale din România,
Comunicări de Geografie, VIII.
19. Bălteanu, D., Popescu, Claudia (1994), Dezvoltarea durabilă – de la concept la o posibilă
strategie de dezvoltare a României. Consideraţii geografice, SCG, XLI.
20. Bălteanu, D., Şerban, Mihaela (2005), Modificările globale ale mediului. O evaluare
interdisciplinară a incertitudinilor, Editura Coresi, Bucureşti.
21. Bordânc, Florica (1996), Dimensiunea spaţială a mutatiilor structurilor agricole, în
Restructurarea agriculturii şi tranzitia rurală în România, Editura Agris, Bucureşti, p. 141-155.
22. Bordânc, Florica (1997), Iniţiative în problematica dezvoltării rurale, Fundamentare
conceptuală, Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei.
23. Bordânc, Florica (1997), Rolul pluriactivităţii în relansarea economiei rurale, în Economii
rurale locale. Dimensiuni şi perspective, Editura Agris, Bucureşti.
24. Bordânc, Florica, Sivignom, M., Trebucq, L. (1994), Consideraţii geografice privind sistemul
agricol românesc în perioada de tranziţie, Lucrările sesiunii ştiinţifice anuale a Institutului de
Geografie, Bucureşti.
25. Bordanc, Florica, Sofer, Michael (2006), Oportunităţi, constrângeri şi pluriactivitate în
România rurală în timpul perioadei de tranziţie: observaţii preliminare, Revista IEA
„Economie Agrară şi Dezvoltare Rurală”, anul 3, nr. 9-10, 15 p.
26. Braghină C. (1997), Changes in socio-profesional structure of Romanian population in the
transition period, Anglo-Romanian Geographies, Liverpool Hope Press, Liverpool.
27. Braghină, C. (2000), Aşezările umane din dealurile piemontane dintre Motru şi Gilort
(populaţie, economie, organizarea spaţiului), Editura Tehnică, Bucureşti.
28. Bran Florina Dinu M., Simon Tamara (1997), Turismul rural. Modelul european, Editura
Economică, Bucureşti.
29. Bugă, D. (1968), Populaţia Olteniei în secolele XIX şi XX, Revista de Statistică, 6.
30. Bugă, D. (1969), Repartiţia geografică a aşezărilor omeneşti dintre Carpaţi şi Dunăre (Ţara
Românească) la jumătatea secolului al XIX-lea, Comunicări de Geografie, VIII.
31. Bugă, D. (1969), Consideraţii geografice privind vatra şi moşia aşezărilor rurale din Oltenia,
Comunicări de Geografie, IX, p. 137-141.
119
32. Bugă, D. (1971), Piemontul Getic, studiu de geografie economică, Editura Academiei RSR,
Bucureşti.
33. Bugă, D. (1975), Sensul termenului „Plai” la populaţia satelor Olteniei subcarpatice, Lucrările
simpozionului de toponimie, 1972, Bucureşti, p. 77-82.
34. Bugă, D. (1982), Structurile urbane şi centrele de convergenţă umană din Oltenia
subcarpatică, Terra, anul XIV, 2, p. 38-42 (în colab. cu Valeria Alexandrescu ş.a.).
35. Bugă, D. (1982), Silişti şi slobozii, Geografia Gorjului, Tg. Jiu, p. 103-109.
36. Bugă, D. (1998), Aşezările din Oltenia la mijlocul secolului al XIX-lea, Gorjul Geografic I, Tg.
Jiu, p. 108-125.
37. Bugă, D., Alexandrescu, Valeria, Vlad, Sorina (1982), Structurile urbane şi centrele de
convergenţă umană din Oltenia subcarpatică, Terra, 2, Bucureşti.
38. Bugă, D., Iacob, Gh., Ianoş, I. (1982), Relaţia om-mediu în Subcarpaţii Olteniei dintre Olt şi
Jiu, Geografia Gorjului, Tg. Jiu, p. 75-80.
39. Bugă, D., Persu, Mihaela (2007), Relaţia om-munte în dezvoltarea aşezărilor omeneşti din
Oltenia subcarpatică, Gorjul Geografic, III, p. 68-72, Editura Universitaria, Craiova.
40. Buhoiu, O. (1979), Folclorul de iarnă, ziorile şi poezia păstorească, Editura Minerva,
Bucureşti.
41. Bulgaru M. (1995), Satul românesc – o lume uitată, Calitatea Vieţii, anul 6, nr. 3 – 4. Editura
Academiei Române, Bucureşti
42. Butură, V. (1978), Etnografia poporului român. Cultura materială, Editura Dacia, Cluj-
Napoca.
43. Cândea, Melinda, Băcănaru, I. (1977), Aspecte geografice în alimentarea cu apă a localităţilor
rurale şi urbane din România, SCGGG-Geogr., t. XXIV, 2, p. 249-258.
44. Cândea Melinda (1996), Carpaţii Meridionali în sistemul montan românesc. Studiu de
Geografie Umană, Editura Universităţii din Bucureşti.
45. Cândea, Melinda, Bran, Florina (2001), Spaţiul geografic românesc. Organizare, amenajare,
dezvoltare durabilă, Editura Economică, Bucureşti.
46. Cioacă, A., Roşu, Al. Şt. Ciobanu (1974), Probleme de geografia turismului în Oltenia de nord
între Cerna Olteţului şi Motru, Valorificarea potenţialului economic al Carpaţilor Meridionali,
Râmnicu-Vâlcea, p. 61-70.
47. Ciulache, S. (1977), Rolul climatologiei în construcţia şi sistematizarea oraşelor şi comunelor,
Studii de Geografie, Universitatea din Bucureşti, p. 35-50.
48. Cocean, P., Vlăsceanu, Gh., Negoescu, B. (2005), Geografia generală a turismului, Editura
Meteor Press, Bucureşti.
49. Conea, I. (1931), Studiul geografic al castanilor din România, BSRRG, T. L.
50. Conea, I. (1931), Aşezările omeneşti în depresiunea subcarpatică din Oltenia, BSRRG, T. L, p.
333-352.
120
51. Conea, I. (1939), Pe urmele descălecatului din sud. Satele de ungureni din Oltenia
subcarpatică, BSRRG, T. LVIII, p. 45-66.
52. Conea, I. (1943), Plaiul şi muntele în istoria Olteniei, vol. Oltenia, Ramuri, Craiova.
53. Conea, I., Bugă, D. (1969), Aşezările de înălţime din Carpaţii Meridionali. Aşezările din Plaiul
Bumbeştilor, SCGGG-Geogr., XVI, 1.
54. Corfus I. (1969), Agricultura Ţării Româneşti în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Editura
Academiei, Bucureşti.
55. Cucu, V. (1955), Condiţiile naturale şi economico-geografice în raionul Tg. Jiu, regiunea
Craiova, în Natura, 2, p. 16-18.
56. Cucu, V., Velcea, I. (1956), Geografia economică a raionului Novaci, Probleme de Geografie,
vol. 3, p. 271-288.
57. Cucu, V. (1961), Dezvoltarea economică a regiunii Oltenia în anii puterii populare, Revista de
Statistică, 8.
58. Cucu, V. (1961), Dezvoltarea şi repartizarea industriei în regiunea Oltenia, Revista de
Statistică, nr. 11.
59. Cucu, V. (1961), Oltenia azi, Bucureşti, 69 p.
60. Cucu, V. (1963), Contribuţii geografice la studiul aşezărilor omeneşti din regiunea
subcarpatică dintre Gilort-Motru, Comunicări de Geografie, II, p. 119-133.
61. Cucu, V. (1963), Contribuţiuni geografice la studiul aşezărilor omeneşti din depresiunea
subcarpatică Motru-Gilort, Bul. de com. al SSNG, vol. 2, p. 119-136.
62. Cucu, V., Pop, Iuliana (1966), Contribuţiuni la studiul geografic al migraţiei interne a
populaţiei din România, Analele Universității Bucureşti, seria ştiinţele naturii, geologie,
geografie, an. 15, nr. 2, p. 137-146.
63. Cucu, V., Urucu, Veselina (1968), Dezvoltarea oraşelor în sudul ţării, în Buletin de com. al
SSG, 6, p. 111-124.
64. Cucu, V., Şandru, I. (1969), Studiul geografic al aşezărilor rurale, Îndrumător de cercetări
geografice (cercet. Econ.-geogr.), SSG, p. 49-69.
65. Cucu, V. (1970), Evoluţia numerică a populaţiei pe teritoriul României, Terra, 3, p. 21-30.
66. Cucu, V. (1972), Consideraţiuni geografice cu privire la urbanizarea satului românesc, Terra,
4, p. 5.
67. Cucu, V. (1972), Caracteristici geografice ale satului românesc, Terra, 6, p. 21-36.
68. Cucu, V. (1972), Geografia satului românesc. Caractere geografice contemporane, în
Sociologia militants, V, Sociologie geografică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, p. 76-111 (în
colab. cu I. Băcănaru).
69. Cucu, V., Băcănaru, I. (1972), Geografia satului românesc, în „Sociologia militants”, vol. V,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
70. Cucu, V. (1976), Geografie şi urbanizare, Editura Junimea, Iaşi.
121
71. Cucu, V. (1977), Sistematizarea teritoriului şi localităţilor României. Repere geografice,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
72. Cucu, V. (1977), Sistematizarea teritorială, Studii de Geografie, Bucureşti, p. 7-34.
73. Cucu, V. (1981), Geografia populaţiei şi aşezărilor umane, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
74. Cucu, V. (1984), Aşezările umane, categorii geografice fundamentale, BSSG, seria nouă, VII,
Bucureşti.
75. Cucu, V., Cândea, Melinda, Nancu, Daniela (1987), Fenomenul urban în Subcarpaţii
româneşti, Terra, 4, p. 5-12.
76. Cucu, V., Cândea, Melinda, Nancu, Daniela (1987), Aşezările rurale în Subcarpaţii româneşti,
AUB, XXXVI, p. 3-12.
77. Cucu, V. (1992), Consideraţii geografice privind unitatea etnică a României, Terra 1-2,
Bucureşti.
78. Cucu, V. (1996), România. Geografie umană şi economică, Editura Glasul Bucovinei, Iaşi.
79. Dănescu, Ş., Dănescu, C., Dănescu, Gh. (2006), Comuna Crasna, judeţul Gorj – Studiu
monografic, Editura Ager, Novaci.
80. Deică, P. (1963), Contribuţii la studiul clasificării funcţionale a aşezărilor rurale din R.P.
Română, Probleme de geografie, vol. X, p. 29-53 (în colab. cu I. Băcănaru ş.a.).
81. Deică, P. (1963), Cu privire la geografia aşezărilor rurale, Comunicări de geografie, SSNG,
vol. II, p. 137-147.
82. Deică, P., Cândea, Melinda, Erdeli, G. (1992), Structura naţionalităţilor din România în 1992,
lucrării sesiunii ştiinţifice anuale a Institutului de Geografie, Bucureşti.
83. Deică, P., Erdeli. G. (1994), Les pétites villes de la Roumanie, Le collocque franco-roumaine,
Paris, 1991, Institutul de Geografie, p. 82-87.
84. Deică, P., Nancu, Daniela (1996), Noile structuri geodemografice din România, Revista
Geografică, IV, p. 7-13.
85. Diaconescu, I. (1998), Pagini din istoria comunei Tomşani, judeţul Vâlcea, Editura Conphys,
Râmnicu-Vâlcea.
86. Donat I. (1969), Caracterele geografice ale vechiului sat românesc, Lucrările Simpozionului de
Geografie a satului, Bucureşti.
87. Donat, I., Pătroiu, I., Ciobotea, D. (2000), Catagrafia obştească a Ţării Româneşti din 1831,
Editura Helios, Craiova.
88. Dragu, Gh. (1977), Contribuţii cartografice pentru studiul aşezărilor rurale în vederea
sistematizării, Studii de geogr., Fac. Geologie-Geografie, secţia geografie, Bucureşti, Tipografia
Universităţii din Bucureşti, p. 120-134.
89. Dunkerley, D., Meadows, M., Balling, R., Sherman, D., Abrahams, A. (2000), The dictionary of
physical geography, Blackwell Publishers Ltd.
122
90. Erdeli, G. (1978), Orientări noi privind sistematizarea aşezărilor rurale în judeţul Mehedinţi,
Comunicări de Geografie, Bucureşti, p. 373-380.
91. Erdeli, G., Iacob, Gh. (1979), Consideraţii geografice asupra aşezărilor omeneşti din
Piemontul Strehaia, Analele Universităţii Bucureşti, p. 50-54.
92. Erdeli, G. (1983), Aşezările omeneşti din Podişul Mehedinţi. Aspecte de geografie istorică,
Terra 1, p. 30-34.
93. Erdeli, G., Cândea, Melinda, Alexandrescu, Valeria (1994), Habitatul urban din Oltenia.
Consideraţii geografice asupra structurii teritoriale, Terra, 3, p. 45-48.
94. Erdeli, G. (1988), Tendinţe actuale în geodemografia României, Terra III-IV.
95. Erdeli, G. (1996), Podişul Mehedinţi – geografie umană, Editura Metropol, Bucureşti.
96. Erdeli, G., Braghină, C. (1997), Consideraţii geografice asupra transportului feroviar şi rutier
din România în perioada de tranziţie economică, Comunicări de Geografie, Editura
Universităţii din Bucureşti, Bucureşti.
97. Erdeli, G., Cândea, Melinda, Braghină, C., Costachie, S., Zamfir, Daniela (1999), Dicţionar de
geografie umană, Editura Corint, Bucureşti.
98. Erdeli, G. (2000), Schimbări în dinamica populaţiei satului românesc, Terra, Bucureşti.
99. Erdeli, G., Dumitrache, Liliana (2001), Geografia populaţiei, Editura Corint, 288 p.
100. Erdeli, G., Dumitrescu, Bianca, Persu, Mihaela (2004), Changes in the socio-professional
structure of Romania’s population, Proceeding of the Romanian-Turkish Workshop
„Environment and sustainable development”, Bucureşti, p. 103-111.
101. Erdeli, G., Cucu, V. (2005), România. Populaţie. Aşezări umane. Economie, Editura
Transversal, Bucureşti.
102. Erdeli G., Gheorghilaş A. (2006), Amenajări turistice, Editura universitară, Bucureşti.
103. Florian Violeta (1991), Premise metodologice ale abordării ştiinţifice a dezvoltării rurale,
„Probleme economice”, nr. 22 – 23, Institutul Naţional de Cercetări Economice, CIDE,
Bucureşti.
104. Florian Violeta, Sârbu Aurelia (1997), Un model posibil al dezvoltării rurale durabile, în
„Economii rurale locale; Dimensiuni şi perspective”, Edit. Agris, Redacţia Revistelor Agricole
S.A.
105. Florian Violeta, Sârbu Aurelia (1997), Populaţie rurală în tranziţie – schimbare şi continuitate,
în „Economii rurale locale; Dimensiuni şi perspective”, Edit. Agris, Redacţia Revistelor
Agricole S.A.
106. Fulea, Maria (1996), Coordonate economice şi socio-demografice ale satului românesc în
tranziţie, Editura Academiei Române, Bucureşti.
107. Gâştescu, P. (1998), Ecologia aşezărilor umane, Editura Universităţii din Bucureşti.
108. Gheorghilaş A. (2006), Bazinul hidrografic Râul Târgului – Potenţialul de dezvoltare al
aşezărilor umane, Editura Etnologică, Bucureşti.
123
109. Gheorghilaş A. (2008), Geografia turismului. Metode de analiză în turism, Editura
Universitară, Bucureşti.
110. Ghinoiu, I. (2004), Cărările sufletului, Editura Etnologică, Bucureşti.
111. Giurăscu, C.C. (1976), Istoria pădurii româneşti, ediţia a II-a, Editura Academiei, Bucureşti.
112. Grigore, M. (1979), Bazinul morfohidrografic Luncavăţ şi particularităţile structurii sale
peisagistice, Analele Universităţii Bucureşti, Geografie, anul XXVII, pag. 105-109 (în colab. cu
I. Marin ş.a.).
113. Haşdeu, B.P. (1878), Cuvente den bătrâni, Tom 1, Bucureşti.
114. Huică, I., Ilie, D. I. (1967), Evoluţia paleogeografică a regiunii Polovragi-Novaci (Oltenia de
Nord), Analele Universităţii Bucureşti, an XVI, nr. 2, p. 145-155.
115. Iana, Sofia, Badea, Floarea (1961), Modificări antropogene în vegetaţia Subcarpaţilor dintre
Jiu şi Olteţ, Analele Universităţii Bucureşti, Geologie-Geografie, anul X, p. 195-200.
116. Iana, Sofia, Badea, Floarea (1964), Răspândirea castanului bun (castanea vesca Gartn) în
Subcarpaţii dintre Jiu şi Olteţ, Natura, seria geogr.-geologie, anul XVI, 2.
117. Iancu, Silvia, Lupu, Silvia, Ilie, D. I. (1961), Contribuţii la studiul geomorfologic al peşterii
Muierilor, Analele Universităţii Bucureşti, seria Ştiinţele Naturii, nr. 27, an. X, p. 153-161.
118. Ianoş, I. (1982), Locul şi rolul oraşelor mici în reţeaua naţională de aşezări, Terra, 3, p. 25-28.
119. Ianoş, I. (1983), Particularităţi ale reţelei urbane a României, Buletinul S.Ş.G., VII, p. 14-21.
120. Ianoş, I. (1987), Oraşele şi organizarea spaţiului geografic, Editura Academiei Române,
Bucureşti.
121. Ianoş, I., Dobraca, L. (1994), Schimbări recente în mişcările naturală şi migratorie ale
populaţiei oraşelor din România, Lucr. Ses. Şt. Anuale, Institutul de Geografie, p. 214-220.
122. Ianoş, I. (1998), Restructurarea economică şi fenomenul de migraţie în România, Revista
Geografică, p. 8-13.
123. Ianoş, I. Heller, W. (2006), Spaţiu, economie şi siteme de aşezări, Editura Tehnică, Bucureşti.
124. Ielenicz, M., Pătru, Ileana-Georgeta, Ghincea, Mioara (2003), Subcarpaţii României, Editura
Universitară, Bucureşti.
125. Ilie, D. I. (1964), Suprafaţa poligenetică de nivelare Crasna-Drăgoeşti, Analele Universităţii
Bucureşti, seria geol. – geogr., nr. 2, p. 123-137.
126. Ilie, D. I. (1969), Modelarea actuală şi valorificarea complexă a terenurilor calcaroase din
nordul Olteniei, Comunicări de Geografie, vol. VII, p. 9-17.
127. Ilie, D. I. (1969), Le potentiel touristique de l’Oltenie du Nord, avec un regard special du
regions calcaires, Lucr. colocv. naţ. de geogr. turismului, p. 212-219, Bucureşti.
128. Ilie, D. I. (1970 ), Carstul din nordul Olteniei şi câteva probleme de geografie aplicată, Analele
Universităţii Bucureşti, Geogr., an XIX, p. 105-112.
129. Ioan, I. (1982), Locul şi rolul oraşelor mici în reţeaua naţională de aşezări, Terra, an XIV
(XXXIV), nr. 3, p. 25-28.
124
130. Ioanid, V. (1969), Probleme actuale privind sistematizarea rurală în România, Comunicări de
Geografie, VIII, p. 209-216.
131. Ionescu, Gr. (1957), Arhitectura populară românească, Editura Tehnică, Bucureşti.
132. Iordache, Gh. (1985), Ocupaţii tradiţionale pe teritoriul României. Studiu etnologic, Editura
Scrisul Românesc, Craiova, vol. II.
133. Iordache, Gh. (1986), Ocupaţii tradiţionale pe teritoriul României. Studiu etnologic, Editura
Scrisul Românesc, Craiova, vol. I.
134. Iordache, Gh. (1986), Ocupaţii tradiţionale pe teritoriul României. Studiu etnologic, Editura
Scrisul Românesc, Craiova, vol. II.
135. Johnston, R.J., Gregory, D., Pratt, Geraldine, Watts, M. (2000), The Dictionary of Human
Geography, Blackwell Publishers Ltd.
136. Jula, N., Mănăstireanu, V. (1968), Tradiţii şi obiceiuri româneşti, Editura pentru Literatură,
Bucureşti.
137. Klebleev-Badea, Floarea, Iana, Sofia (1961), Contribuţii la studiul răspândirii mojdreanului în
raionul Novaci, Analele Universităţii Bucureşti, seria Ştiinţele Naturii, nr. 27, p. 201-205.
138. Lahovari, G. (1899), Marele dicţionar geografic al României, Bucureşti, vol. II.
139. Lupu, Silvia, Ilie, D. I. (1962), Contribuţii la studiul geomorfologic al peşterii Muierilor,
Analele Universităţii Bucureşti, seria Ştiinţele Naturii, nr. 31, an. XI, p. 133-153.
140. Marinoiu, V., Bratu, Olimpia (2000), Cercetările arheologice de la Bumbeşti-Jiu, judeţul Gorj,
campaniile 1997 – 1999, Litua. Studii şi cercetări VIII, Editura Clusium, Cluj-Napoca, p. 25-34.
141. Martonne, Emm. de (1907), Recherches sur l’évolutionmorphologique des Alpes de
Transylvanie (Carpates Méridionales), Paris.
142. Matei, D. (1973), Colonizarea rurală în Ţara Românească şi Moldova (secolele XV-XVIII),
Editura Academiei R.S. R., Bucureşti.
143. Mehedinţi, S. (1904), Introducere în studiul geografiei, Bucureşti.
144. Mehedinţi, S. ((931), Terra, vol. I, Editura Naţională, Bucureşti.
145. Mihăescu, Corina (2002), Cartea Slătioarei. Pagini de mărturii şi consideraţii etnologice,
Tipografia Contrast, Bucureşti.
146. Mihăilescu, V. (1968), Geografie teoretică, Editura Academiei R.S. Române, Bucureşti.
147. Mihăilescu, V. (1969), Noţiuni de bază în geografia satului, în Lucrările Simpozionului de
Geografie a satului, septembrie 1967, Bucureşti.
148. Muja, S. (1994), Dezvoltarea spaţiilor verzi în sprijinul conservării mediului înconjurător în
România, Editura Ceres, Bucureşti.
149. Nancu Daniela-Violeta, Persu Mihaela (2004), Aspecte recente asupra structurii populaţiei pe
grupe de vârstă şi sexe şi implicaţiile acesteia în potenţialul forţei de muncă din România,
Comunicări de Geografie, VIII, Bucureşti.
150. Nancu, Daniela, Persu, Mihaela (2006), Studiu de gen asupra spaţiului urban românesc
contemporan, Analele Univ. Spiru Haret, Seria Geografie, nr. 7, Bucureşti.
125
151. Neamu, Gh. (1961), Observaţii asupra proceselor actuale şi de modelare a reliefului în
Depresiunea Horezu, Probleme de Geografie, vol. VIII, Editura Academiei RPR, Bucureşti, p.
471-483.
152. Neamu, Gh., Conea, I. (1966), Un caz de paralelism toponimic româno-slav întâlnit în bazinul
Cernei Vâlcene, Natura, nr. 5, p. 27-29.
153. Neamu, Gh. (1968), Mersul temperaturii medii lunare, anuale şi anotimpuale în Oltenia
deluroasă, Comunicări de Geografie, SSNG, vol. VI, p. 69-74.
154. Neamu, Gh., Mihai, E. (1969), Importanţa cunoaşterii climatului şi topoclimatului în
sistematizarea satelor, Comunicări de Geografie, SSG, vol. VII.
155. Neamu, Gh. (1969), Temperaturile extreme absolute în Oltenia deluroasă, SCGGG-Geogr., t.
XVI, p. 77-83.
156. Neamu, Gh. (1970), Climat de influenţă submediteraneană în sud-vestul RS România, Terra, 1,
Bucureşti.
157. Neamu, Gh. (1974), Fenomene climatice în zona subcarpatică de sub Munţii Gorjului,
Probleme de Geografie a jud. Gorj, Culegere de comunicări ştiinţifice, Tg. Jiu.
158. Neamu, Gh., Neamu, Letiţia (1974), Rolul sărbătorilor cultural-folclorice în promovarea
turismului în nord-vestul Olteniei, Lucr. celui de-al doilea colocviu naţional de geografia
turismului, Bucureşti, p. 220-224.
159. Neguţ S. (1997), Modelarea matematică în Geografia Umană, Editura Ştiinţifică, Bucureşti.
160. Nicolae, I. (2006), Toponimie geografică, Editura Meronia, Bucureşti.
161. Niculescu, Gh. (1971), Consideraţii asupra zonei de interferenţă carpato-subcarpatică,
SCGGG-Geogr., t. XVIII, nr. 2, p. 159-169.
162. Pascu, St. (1968), Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, Universitatea Babeş Bolyai din
Cluj.
163. Păun, I.O. (2006), Dezvoltarea rurală durabilă în România, Editura Academiei Române,
Bucureşti.
164. Pânişoară, T., Colţan, M. (2002), Curtişoara, Editura Rhabon, Târgu Jiu.
165. Persu, Mihaela, Nancu, Daniela (2005), Strategii de dezvoltare rurală în spaţiul depresionar
subcarpatic al Olteniei, Comunicări de Geografie, IX, Editura Universităţii din Bucureşti, p.
459-464.
166. Persu, Mihaela, Nancu, Daniela (2006), Potenţialul de habitat uman în Subcarpaţii Olteniei.
Studiu de caz – depresiunile dintre Jiu şi Bistriţa Vâlcii, Revista Geografică, T. XII-2005 –
serie nouă, p.141-146, Bucureşti.
167. Petrescu, P., Stahl, P. 1965), Construcţii ţărăneşti din Vâlcea (secolul XIX şi începutul secolului
XX), Studii şi cercetări de istoria artei, Seria Arta Plastică, tomul 12.
168. Petrescu, P. (1972), Arta populară din Vâlcea, Râmnicu Vâlcea.
169. Ploaie, Gh. (1999), Natura sălbatică din Vâlcea, Editura Prisma, Râmnicu Vâlcea.
126
170. Popescu, Claudia, Rodica et al. (2004), Disparităţi regionale în dezvoltarea economico-socială
a României, Editura Meteor Press, Bucureşti, 264 p.
171. Popescu, N. (1975), Depresiunile carpatice şi subcarpatice din România. Aspecte globale şi de
referinţă, Terra, nr. 2, p. 67-68.
172. Popescu-Teiuşan, I. (1964), Unele documente cu privire la înfiinţarea de şcoli săteşti în Oltenia
de către sătenii înşişi, înainte de 1838, Revista Arhivelor, anul VII, nr. 2, Bucureşti.
173. Posea, Aurora (1978), Probleme legate de studiul orizonturilor acvifere freatice din N-N
Olteniei, Studii de geogr., p. 225-237.
174. Posea, G., Velcea, Valeria (1967), Clasificarea depresiunilor, Natura, nr. 3, Bucureşti, p. 18-22.
175. Posea, Gr. (1977), Consideraţii privind rolul depresiunilor carpatice şi colinare şi al reţelei de
văi în viaţa şi permanenţa poporului român, SCGGG, seria Geogr., 1, T. XXIV, p. 13-21.
176. Preda, I., Pasere, D. (1985), Valea Jiului – de la izvoare până la vărsare, Editura Sport-Turism,
Bucureşti.
177. Rădulescu, N., Al. (1969), Satul liniar din Oltenia şi problemele lui de sistematizare, Lucrările
simpozionului de geografie a satului, p. 89-93.
178. Roşu, Al. (1956), Aspecte morfologice din zona de confluenţă a Jiului cu Motrul şi Gilortul,
Probleme de Geografie, vol. III, 18 pag.
179. Roşu, Al. (1961), Metode de cercetare a tectonicii recente în sectorul subcarpatic al văii Jiului,
Natura, seria geologie-geografie, nr. 5, 8 pag.
180. Roşu, Al. (1961), Unele consideraţii paleogeografice în Subcarpaţii Getici dintre Motru şi
Gilort, privind Levantinul Superior şi Cuaternarul, Probleme de Geografie, vol. VIII, 19 pag.
181. Roşu, Al. (1961), Subcarpaţii Olteniei dintre Motru şi Gilort – studiu geomorfologic, rezumat
litografiat, 12 pag.
182. Roşu, Al. (1963), Divisions geomorphologiques de Sous-carpathes d’Oltenia entre le Motru et
le Gilort, Revue de geolog. et geogr., tom. VII, nr. 1, 7 pag.
183. Roşu, Al. (1964), Bibliografia geografică 1944-1964, cu un studiu introductiv referitor la
istoria geografiei româneşti, Soc. Geogr., 160 pag. (în colab. cu V. Cucu).
184. Roşu, Al. (1967), Subcarpaţii Olteniei dintre Motru şi Gilort – studiu geomorfologic, Editura
Academiei, Bucureşti.
185. Roşu, Al. (1974), Probleme de geografia turismului în nordul Olteniei între Motru şi Bistriţa
Vâlcii, vol. Valorificarea economică şi turistică, Carpaţii Meridionali – Rm. Vâlcea, 5 pag.
186. Rusenescu, Constanţa (1969), Populaţia privită în raporturile ei cu vatra şi moşia satului, vol.
Lucr. Simpoz. de geografia satului, Bucureşti, septembrie 1967, p. 41-48.
187. Rusenescu, Constanţa (1969), Observaţii privind deplasările sezoniere ale populaţiei din
Oltenia, Comunicări de geografie, vol. XI, Simpozionul de geografie, agricultură, Craiova, 7-8
octombrie, Bucureşti, p. 127-132.
127
188. Rusenescu, Constanţa, Geografia populaţiei şi a aşezărilor omeneşti în Subcarpaţii dintre
Topolog şi Olteţ (4 iunie 1973).
189. Rusenescu, Constanţa (1974), Evoluţia numerică a populaţiei din Subcarpaţii Vâlcii (Topolog-
Olteţ, în secolul al XX-lea, în vol. Valorificarea economică şi turistică a Carpaţilor, Râmnicu
Vâlcea, p. 71-80.
190. Sacerdoţeanu, A. (1966), Drumurile – pagini de istorie, Revista Argeş, anul I, nr. 2, Piteşti.
191. Săgeată, R., Guran, Liliana, Dumitrescu, Bianca, Damian, Nicoleta, Baroiu, D. (2004), Soluţii
de optimizare a organizării administrativ-teritoriale a României în perspectiva aderării la
Uniunea Europeană, Editura Ars Docendi, Bucureşti.
192. Săgeată, R. (2006), Deciziile politico-administrative şi organizarea teritoriului. Studiu
geografic cu aplicare la România, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Editura
Top Forum, Bucureşti.
193. Sencu, V. (1972), Cheile Runcului. Observaţii geomorfologice, SCGGG-Geogr., t. XIX, nr. 1,
p. 81-92.
194. Simionescu, N. (2001), Polovragi – Monografie, Editura Alma, Craiova.
195. Stângă, V., Stângă, Jana (2000), Aşezările temporare din zona Horezu – Novaci – Bumbeşti-Jiu,
Gorjul Geografic II, Tg. Jiu, p. 61-63.
196. Stoica, Georgeta, Secoşan, Elena, Vlăduţiu, I., Petrescu, P. (1972), Arta populară din Vâlcea,
Centrul Judeţean de îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă, Râmnicu-
Vâlcea.
197. Stoicescu, N. (1970), Bibliografia localităţilor şi monumentelor feudale din România, Ţara
Românească (Muntenia, Oltenia, Dobrogea), vol. I.
198. Şandru, I., Deică, P. (1988), Organizarea spaţiului geografic, Terra, 3-4, p. 6-13.
199. Stolojanu-Munteanu, Victoria (2003), Bumbeşti-Jiu. Monografie, Editura Rhabon, Târgu Jiu.
200. Ştefănescu, Ş. (1974), Demografia, dimensiune a istoriei, Editura Facla, Timişoara.
201. Ştefulescu, Al. (1907), Satele dispărute, satele care şi-au schimbat numele, configuraţia
Gorjului, culele, Buletin, anul XXVIII, nr. 1, Bucureşti, p. 18-160.
202. Tamaş, C. (1995), Istoria Horezului, Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea.
203. Tălângă, C., Braghină, C. (1998), Estimări asupra potenţialului economic actual al judeţului
Gorj, Gorjul Geografic I, Tg. Jiu, p. 89-93.
204. Tălângă, C. (2000), Transporturile şi sitemele de aşezări din România, Editura Tehnică,
Bucureşti.
205. Toma Băncescu, A. (1986), Vaideeni: Istoria pământului natal, Editura Litera, Bucureşti.
206. Toşa-Turdeanu, Ana (1968), Contribuţii cartografice la cunoaşterea aşezărilor urbane din
Oltenia în cursul secolului al XVIII-lea, Comunicări de Geografie, V.
128
207. Toşa-Turdeanu, Ana (1969), Consideraţii geografice privind satele din Oltenia în secolul al
XVIII-lea, în lumina documentelor cartografice şi istorice, Lucrările simpozionului de geografie
a satului, p. 115-121.
208. Toşa-Turdeanu, Ana (1969), Contribuţii la cunoaşterea modului de grupare a populaţiei din
Oltenia în secolul al XVIII-lea, Comunicări de Geografie, V.
209. Trufaş, V., Vrabie, C. (1973), Viiturile din octombrie 1972 pe râurile din Oltenia, Analele
Universităţii Bucureşti, seria geografie, an XXII, p. 117-124.
210. Tufescu, V. (1966), Subcarpaţii şi depresiunile marginale ale Transilvaniei, Editura Ştiinţifică,
Bucureşti.
211. Vasile, I. (1973), Problema urbanizării satelor din zona subcarpatică dintre Teleajen şi
Dâmboviţa, Culegere de comunicări, CMUB.
212. Vasile, I., Popescu, Cezar (1978), Aspecte antropice negative în zona subcarpatică din judeţele
Buzău, Prahova şi Dâmboviţa, Analele Universităţii Bucureşti, seria geografie.
213. Vasiliu-Năsturel, I. (1892), Dicţionar geografic al judeţului Gorjiu, Tipografia Thoma
Basilescu, Bucuresci.
214. Velcea, I., Cucu, V. (1956), Geografia economică a raionului Novaci, Probleme de Geografie,
III.
215. Velcea, I. (1957), Cercetări economico-geografice în Oltenia subcarpatică dintre Gilort şi
Bistriţa Vâlcii, Probleme de Geografie, nr. 5, 12 pag.
216. Velcea, I. (1978), Schimbări în organizarea structurii şi a funcţiilor spaţiului rural în R.S.
România, Terra, nr. 3, 8 pag.
217. Vlad, Sorina (1982), Structurile urbane şi centrale de convergenţă umană din Oltenia
Subcarpatică, Terra, nr. 2, p. 38-42 (în colab. cu alţii).
218. Vlad, Sorina, Alexandrescu, Valeria (1982), O străveche ocupaţia a daco-romanilor –
viticultura – reflectată în toponimia Olteniei, Lucr. Ses. Ş-fice Valorificarea superioară a
resurselor – cerinţă fundamentală a noului mecanism economic-financiar, secţia geografie,
econ., Timişoara, 21-22 mai 1982, pag. 200-206.
219. Vlad, Sorina, Alexandrescu, Valeria (1982), Toponimie viticolă în judeţul Gorj, vol. Geografia
Gorjului – Tg. Jiu, p. 93-97.
220. Vlad, Sorina, Alexandrescu, Valeria (1983), Viticultura, străveche ocupaţie reflectată în
toponimie, Studii şi cercetări de geologie, geofizică, geografie, seria geografie, T. XXX, nr. 1,
p. 21-2.
221. Vlahuţă, Al. (1965), România pitorească, Editura Pentru Literatură, Bucureşti.
222. Vlăduţiu, I. (1976), Turism cu manualul de etnografie, Editura Sport-Turism, Bucureşti.
223. Urucu, Veselina (1969), Unele particularităţi ale modului de orientare în satele din Oltenia,
Terra, nr. 1, p. 80-83.
224. Urucu, Veselina (1983), Piemontul Olteţului. Aspecte geografice ale dezvoltării economice,
SCGGG-Geogr., T. XXX, p. 61-66.
129
225. Vincenz, A. (1931), Tipuri de case ţărăneşti din Oltenia, în Arhivele Olteniei, anul X, nr. 54-
55.
226. *** (1900), Nomenclatura cătunelor şi comunelor rurale şi urbane, Tipografia, Fonderia de
litere şi Fabrica de pungi de hârtie Thoma Basilescu, Bucureşti.
227. *** (1938), Enciclopedia României, II, Bucureşti.
228. *** (1960-1963), Monografia Geografică a R. P. Române, I-II, Editura Academiei R.P.
Române, Bucureşti.
229. *** (1969), Judeţele României Socialiste, Editura Politică, Bucureşti.
230. *** (1982), Enciclopedia Geografică a României. Judeţul Vâlcea, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti.
231. *** (1983), Geografia României, vol. I, Geografie fizică, Editura Academiei, Bucureşti.
232. *** (1984), Geografia României, vol. II, Geografia umană şi economică, Editura Academiei
R.S. România, Bucureşti.
233. *** (1992), Geografia României, vol. IV, Regiunile pericarpatice: Dealuri şi Câmpia Banatului
şi Crişanei, Podişul Mehedinţi, Subcarpaţii, Piemontul Getic, Podişul Moldovei, Editura
Academiei Române, Bucureşti.
234. *** (1996), România. Atlas Istorico-Geografic, Editura Academiei Române, Bucureşti.
235. *** (1998), Carta Verde – Dezvoltarea rurală în România.
236. *** (1998), Dezvoltarea rurală în România. Plan de actiuni.
237. *** (2002), Dicţionarul toponimic al României. Oltenia (DTRO), vol. III, E-Î, Editura
Universitaria, Craiova.
238. *** (2003), Dicţionarul toponimic al României. Oltenia (DTRO), vol. IV, J-N, Editura
Universitaria, Craiova.
239. *** (2005), Geografia României, vol. V, Câmpia Română, Dunărea, Podişul Dobrogei,
Litoralul Românesc al Mării Negre şi Platforma Continentală, Editura Academiei Române,
Bucureşti.
240. *** (2005), România. Spaţiu, societate, mediu, Editura Academiei Române, Bucureşti.
241. *** (2006), Planul Naţional de Dezvoltare, 2007-213, www.mmssf.ro
242. *** (2006), Dicţionarul toponimic al României. Oltenia (DTRO), vol. VI, S-Ţ, Editura
Universitaria, Craiova.
243. *** (2007), Dicţionarul toponimic al României. Oltenia (DTRO), vol. VII, U-Z, Editura
Universitaria, Craiova.
244. *** Anuarele Statistice ale României, INS, Bucureşti.
245. *** Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 1930, DGS, Bucureşti.
246. *** Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 1956, DGS, Bucureşti.
247. *** Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 1966, DGS, Bucureşti.
248. *** Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 1977, DGS, Bucureşti.
249. *** Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 1992, CNS, Bucureşti.
250. *** Recensământul populaţiei şi locuinţelor din 2002, INS, Bucureşti.
130