Evoluţia mineritului

Extracţia cărbunelui

La sfârşitul sec XVIII în preocuparea multor locuitori din comună, intervine pe

lângă cultivarea pământului şi creşterea animalelor, o nouă îndeletnicire - mineritul.
Prin anul 1788 au fost descoperite zăcăminte de cărbune brun care au alcătuit
bazinul carbonifer „Şorecani” (Aghireşu); documentele consemnează deschiderea
unei galerii de mină in hotarul satului Aghireşu in anul 1850. În perioada imediat
următoare noi guri de mină sunt deschise la Aghireşu, Băgara şi în zona Ticu.
Începând cu 1878 se intensifică exploatarea de cărbune brun în zonă,
materialul extras fiind folosit pentru nevoile unei fabrici de spirt locale. Treptat
producţia a crescut şi în anul 1901, fraţii Zsigmond, care deveniseră proprietarii
cărbunilor de la Şorecani vând drepturile lor de exploatare unei noi companii cu
capital belgian şi maghiar - "Societe Belgo-Hongroise des Mines".
După numai 2 ani această societate a vândut zăcămintele de carbuni unei noi
intreprinderi, „Compagnie des Mines de Transylvanie” cu sediul in Bruxelles.
Această nouă societate acapareză în întregime cărbunii din zona Aghireşu,
dispunând de un capital de 2 milioane de franci-aur şi de un teritoriu carbonifer de
peste 6 milioane de metri pătraţi.
Noua societate a crescut capacitatea de producţie prin deschiderea unor noi
galerii de mină în zona Ticu, a unei uzine electrice şi a unui funicular lung de peste 7
km, punând astfel bazele coloniei miniere de la Ticu-Colonie. În urma acestor măsuri
producţia a crescut în anul 1909 la 35 829 tone faţă de 2931 tone în anul 1903.
Tot in 1903 a luat fiinţă localitatea Aghiresu-Fabrici în jurul staţiei de încărcare
a cărbunilor de la „Şorecani”, nou creată şi a fabricii de gips.
După anul 1918 zăcămintele de cărbune la „Şorecani” devin proprietatea altei
societăţi "Minele de Cărbuni din Ardeal S.A" cu sediul in Cluj, iar producţia a
crescut an de an, ajungând de la 42 050 tone în anul 1922, la 92 492 tone în 1927.
De asemenea au fost aduse o serie de maşini moderne, folosite pentru exploatare şi
s-a construit chiar şi un atelier mecanic.
În anii crizei economice de la 1929 -1933 producţia de cărbuni a scăzut şi la
Şorecani. Cu toate acestea în 1930 în localitatea Aghireşu-Fabrici este construită o
nouă uzină electrică pe baza unei înţelegeri între conducerea municipalităţii Cluj,
Societatea „Minele de Carbuni din Ardeal” S.A. şi trustul belgian „Electrobel” din
Bruxelles.
Criza economică aduce societatea carboniferă de la Şorecani în pragul
falimentului, iar la 14 noiembrie 1933 averea ei a fost preluată de fratii Mihail si
Grigore Manoilescu. În anul 1933 producţia scăzuse la 57 440 tone ca apoi să-şi
revină în anul urmator la 83 421 tone. În anul 1938 averea societăţii carbonifere de
la „Şorecani” a fost preluată de către Societatea Naţională de Credit Industrial din
Bucureşti, sub numele de Intreprinderile Electrice „Şorecani” Aghireşu S.A..
Începând cu naţionalizarea din anul 1948, cărbunii de la Ticu au fost
exploataţi de către o intreprindere de stat; minele din bazinul “Şorecani” se dezvoltă
intens, atât prin modernizarea extracţiei şi transportului, cât şi prin deschiderea unor
noi mine în zona Arghişu - Tămaşa (actualmente în jud. Sălaj).
Între anii 1968-1969 se obţine o producţie de vârf, 110.000-115.000 t
cărbune, cu un număr de circa 950 muncitori, din care 850 muncitori proveniţi din
satele comunei. Deoarece zăcămintele de cărbuni au început să scadă, stratul util
atingând doar 40-50 cm grosime, exploatarea acestora a devenit nerentabilă, motiv
pentru care Exploatarea minieră “Şorecani” şi-a încetat activitatea, cu data de 15
aprilie 1971.
Din cercetările intreprinse privind condiţiile încetării activităţilor miniere de
extracţie a cărbunelui pe teritoriul comunei Aghireşu s-au concluzionat următoarele:
 în 1971 funcţionau 2 mine - „1 Mai” şi „7 Noiembrie” - situate pe teritoriile
satelor Arghişu şi Ticu-Colonie; restul galeriilor au fost abandonate în
decyrsul timpului iar vestigiilor lor nu mai sunt vizibile la exterior;
 zona de exploatare se întindea sub dealurile înconjurătoare până spre
satele Tămaşa şi Ruginoasa din jud. Sălaj, cu galerii dispuse la adâncimi
începând de la 80 – 100 în jos;
 cele două mine erau deservite de un singur puţ de extracţie, de la care
pleca funicularul spre Uzina electrică Aghireşu; tot la capătul funicularului
erau aduse şi cantităţile de cărbune provenind de la Exploatarea Tămaşa
(jud. Sălaj), de asemenea cu un funicular;
 în cursul cercetării de teren s-au depistat 4 guri de mină şi 1 gură de puţ
de extracţie, amplasate după cum urmează:
 1. Gura planului înclinat de acces în Mina „1 Mai” situată la marginea de
sud-est a intravilanului satului Arghişu.
 2. Gura planului înclinat de acces în Mina „7 Noiembrie” situată in partea
de nord-vest a satului Arghişu, în intravilan, aproximativ vizvi de clădirea
şcolii.
 3. Gura planului înclinat de acces în Mina „7 Noiembrie” situată în
localitatea Ticu-Colonie, în extremitatea de nord a acesteia, în dreapta DC
137, între acesta şi valea Dragomirului.
 4. Gura de acces situată la cca. 75 m sud de precedenta, fără indicaţie;
după aspect pare una din gurile de mină din perioada interbelică, închisă
după cel de-al doilea război mondial.
 5. Gura puţului de extracţie comun pentru cele 2 mine se află în
extravilanul satului Arghişu, în partea de nord-vest a acestuia, pe pantele
nordice ale dealului Corăbiei (Groapa Corăbiei).
 Cu excepţia gurii de mină de la Mina „1 Mai” care este utilizată ca spaţiu
de depozitare de către gospodăria învecinată, şi ca atare a fost păstrată
poarta metalică de închidere iniţială, restul gurilor de mină sunt accesibile;
din informaţiile culese de la localnici, galeriile sunt inundate, apa ajungând
până aproape de gura de acces.
 Nu s-au putut descoperi eventuale documentaţii legate de închiderea
minelor; în cursul ultimilor 40 de ani cât s-a scurs de la închiderea lor nu s-
au semnalat incidente care să poată fi atribuite prăbuşirii galeriilor;
problemele de alunecări de terenuri care afectează localitatea Ticu-
Colonie şi satele învecinate sunt datorate proceselor geomorfologice
active ce caracterizează cuesta ce desparte bazinul râului Almaş de cel al
Someşului Mic, pe întreaga ei lungime, de la Huedin până la Surduc.

Alte activităţi extractive

Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea la Leghia începe

exploatarea de piatră de ipsos şi calcar, dar numai in cantităţi mici, fiind utilizată în
construcţii şi la amenajarea drumurilor.
In anul 1880 T. Krammer&Comp. înfiinţează firma "Prima Fabrică de Gips şi
Îngrăşăminte Artificiale ‘Calcitul’" care în anul 1900 avea o producţie de 1 100 de
vagoane de gips. În anul 1911 a luat fiinţă actuala fabrică de gips fondată de Koch
Carol şi Holitscher ca societate anonimă. După naţionalizare fabrica este cunoscută
sub numele de “Rapid” Aghireşu. În urma procesului de privatizare fabrica ajunge in
proprietatea firmei SC Lafarge Ipsos SA Aghireşu.
Carierele de extracţie a pietrei sunt situate pe teritoriul satului Leghia. În
decursul timpului piatra de calcar sau gipsurile s-au exploatat in două puncte:
 cariera “Leghia”, astăzi abandonată fără a se lua măsuri de refacere
ecologică, peste care se suprapune Rezervaţia naturală “Gipsurile de la
Leghia”;
 cariera “Birtz”, situată cu cca. 2,5 km la sud-vest de aceasta, şi care este
exploatată intermitent; şi această carieră afectează situl “Gipsurile de la
Leghia” astfel cum a fost el delimitat de către Filiala Cluj a Academiei
Române în 1994;
De asemenea, pe raza comunei Aghireşu, s-au mai exploatat de către
Intreprinderea “Sorecani” SA în locul numit “Pârâul Ursului”, începand cu anul 1928,
nisipuri caolinoase şi cuarţoase. Astăzi, nisipurile de la Aghireşu sunt exploatate de
firma SC Bega Minerale Industriale SA Aghireşu.
Sistemul de exploatare este în cariere deschise; majoritatea suprafeţelor
exploatate pe teritoriul comunei Aghiresu au fost epuizate iar carierele abandonate
fără a se lua măsuri de reconstrucţie ecologică. Carierele în funcţiune se află în
principal pe teritoriul comunelor Gârbău (jud. Cluj) şi Cuzăplac (jud. Sălaj).
Pe teritoriul carierelor abandonate s-au format lacuri artificiale, care cu o
amenajare corespunzătoare ar putea deveni puncte de atracţie turistică. În acest
sens s-a introdus in intravilan terenul cuprinzând aşa-numita “Laguna Albastră”.

Intocmit,
Arh. Sorin Coşoveanu
Geogr. Aurelian Maxim