RELIEFUL GLACIAR DIN ROMÂNIA

Cele mai înalte masive din Carpați au fost puternic scrijelite de ghețarii din cuaternar,
în prezent observându-se circuri şi văi glaciare, uneori chiar morene. Prin construirea drum
Transfăgărăşanul este azi la îndemâna oricui să observe asemenea forme mărețe de relief.
În afara Munților Făgăraș, există relief glaciar în Retezat, Godeanu, Țarcu, Parâng,
mai restrâns în Șureanu, Cindrel, Căpățânii, Lotru, Iezer, iar în Carpaţii Orientali şi de
Curbură, numai şi Rodnei. Aspecte incipiente de relief glaciar pot fi întâlnite şi în Munţii
Maramureşului, ca şi în Căliman şi Leaota.

Relieful glaciar reprezintă relieful format pe munții înalți în timpul răcirii climatice din
Cuaternar.
Răcirea generală a climei în Cuaternar a permis acumularea unor cantități de zăpadă și gheață
în Carpați la altitudini mai mari de 1700-1800 m;
- Altitudinile de 1700-1800 m → corespund pragurilor glaciare care închid circurile glaciare
în timpul fazelor de răcire a climatului constituiau zona de acumulare a ghețarilor;
- Masele de gheață acumulate aici foloseau văile preexistente, pe care coborau sub forma
limbilor glaciare până la altitudini de 1100-1150 m;
- Între 1100 - 1800 m → se dezvolta o vegetație de tundră;
- Sub 1100 ... 400-500 m în Carpați exista un etaj al jnepenilor sub care se dezvolta etajul
pinetelor ;
- Sub raport climatic, limita inferioară a zăpezilor permenante (limita de formare şi acumulare
a gheţii) corespundea izotermei de 0°C a lunii celei mai calde din an;
Extensiunea şi numărul fazelor glaciare:
Majoritatea autorilor admit existența a două faze glaciare: Riss şi Würm;
► a existat o primă fază glaciară (Riss) care implica un volum mare de gheaţă → impus de
precipitaţii solide abundente, în care limita zăpezilor veşnice se afla la circa: 1600 m în N
Carpaţilor Orientali şi 1800-1850 m în Carpaţii Meridionali.
Faza se reconstituie prin:
- circuri glaciare foarte mari şi văi glaciare largi (ghețar alpin,ghețar de vale);
- şei de transfluenţă şi morene frontale cu poziţie joasă (1300- 1620 m în M. Retezat; 1000
1350 m în M. Rodnei; 1350-1450 mîn M. Godeanu);
- posibila existenţă a unor ghețari de platou, iar în masivele unde condițiile erau mai puţin
favorabile dezvoltării firnului, doar ormarea unor gheţari de circ/pirinean/suspendați.
►Cea de-a doua fază glaciară (Würm) s-a caracterizat printr-un climat rece, cu precipitații
solide reduse cantitativ, un volum mai mic de gheață și o limită mai ridicată a zăpezilor
veșnice (1800 m în N şi 2000 m în S).
Faza se reconstituie prin:
- dezvoltarea circurilor suspendate;
- crearea unui al doilea jgheab glaciar îmbucat în cel format în faza anterioară;
- mai multe niveluri de morene frontale (1650-1800 m în M. Rodnei; 1700-1900 m în M.
Godeanu; 1600-2000 m în M. Retezat; în M. Parâng şi M. Godeanu au fost identificate şi
morene la 1850 m, 1920 m, 2000 m, ce-ar releva momentele principale ale retragerii ultimei
glaciaţiuni).
Vârsta fazelor glaciare
Prima este corelată cu glaciațiunea Riss:
Argumente:
- un volum important de gheață, rezultat al unor precipitaţii bogate, situaţie specifică Riss-
ului;
- poziţia limitei zăpezilor permanente la altitudini coborâte, care, astfel, permitea existenţa
deasupra ei a crestelor carpatice
A doua fază glaciară este legată de Würm:
Argumente:
- un climat rece cu zăpezi mai puţine;
- ghețari de circ şi ghețari alpini, cu limbi glaciare scurte, ce s-au retras treptat, lăsând morene
stadiale;
Alţi geografi plasează întreaga modelare glaciară în Würm, cu diferenţieri în stadialele
acestuia
Localizarea glaciaţiunii în România – s-a păstrat în majoritatea masivelor ce depășesc 2000
m;
Turism
Ex: Lacul Bâlea, Zănoaga, Bucura
Culmea Râiosu (Mușeteica) - 2395 m (stânga văii Capra) - M. Făgăraş - cele mai
reprezentative circuri glaciare – rămân suspendate la obârşia torenţilor.
În lungul văilor glaciare întâlnim praguri glaciare - Cascada Bâlea – este dezvoltată pe un
prag glaciar;
Făgăraș - Valea glaciară Bâlea în formă de U (Transfăgărăşanul)
Relieful periglaciar
Relieful periglaciar reprezintă un relief climatic dezvoltat la contactul dintre regiunile polare
și cele temperate (în tundră) și în munții înalți din etajul alpin. Se află dincolo de limita
pădurii.
În cadrul sistemul de modelare tipic periglaciar se remarcă o serie de procese și mai mulți
agenți morfogenetici.
► Climatul, care impune acest morfosistem, se caracterizează printr-o temperatură medie
anuală de 0°C şi sub această valoare, ceea ce determină, treptat, lipsa vegetației sau o
vegetație de tundră, silvotundră, până la stepă rece.
Trei procese specifice acționează în cadrul sistemului periglaciar:
► îngheț dezghețul (agent - apa care circulă prin roci)
► nivația (agent - zăpada)
► eolizaţia (agent - vântul).
 - îngheţ-dezgheţul apei din roci şi din formaţiunile superficiale produce dezagregări;
grăunții de nisip și particulele fine de praf vor fi preluate de vânt şi depuse spre
periferia zonei periglaciare sub forma nisipurilor și a loessurilor - depozite periglaciare
- îngheţ-dezgheţul din sol şi din depozitele superficiale creează structuri periglaciare de
tipul involuţiilor şi penelor de gheaţă, iar în spaţiul mai „rece” - pergelisolul şi molisolul
- sunt prezente și procesele gravitaţionale (prăbuşiri, solifluxiuni,alunecări masive).
► cele mai tipice forme periglaciare (reziduale – creste, vârfuri, ace) au apărut în cea mai
mare parte în etajul periglaciar detritic, ca rezultat al proceselor de dezagregare, eolizaţie şi
nivaţie;

► în schimb, depozitele periglaciare (materialele acumulate) au o răspândire mult mai largă,

de la grohotişurile din etajul montan crionival, pâna la loessurile care acoperă Pod. Dobrogei,
Câmpia Română ş.a., sau nisipurile eoliene din Câmpia Oltenia şi fâşiile din Bărăgan etc.; pe
aceste depozite s-au format solurile actuale;
Periglaciarul fosil (pleistocen)

În Pleistocen se puteau diferenția 3 etaje microclimatice distincte:

► 1. Etajul supraglaciar
Cu creste şi abrupturi situate deasupra maselor de gheață, care sufereau modelări prin:
dezagregări, deflaţie eoliană (coroziune asupra vârfurilor) etc.
► 2. Etajul glaciar
Desfășurat între 1800 şi 2000, cu gheţari în circuri şi limbi de gheaţă pe văile principale, între
care rămâneau creste (carlinguri), vârfuri, abrupturi supuse acţiunii periglaciare.
► În interglaciare şi interstadiale cele două etaje (supraglaciar şi glaciar) formau un etaj crio-
nival;
► În Pleistocen a rezultat o mare parte din masele de gelifracte care au umplut văile şi au
acoperit versanţii până la altitudini de 1400-1600 m.
► 3. Etajul subglaciar (periglaciarul propriu-zis!)
Includea cea mai mare parte din teritoriul Munților Carpaţi, începând de la 1600 m (în Würm
de la 1800 m) şi până la poalele acestora.
Exista un pergelisol a cărui grosime varia în funcție de altitudine.
Îngheţul și dezgheţul produceau mase însemnate de grohotişuri acumulate sub formă de
conuri şi poale de grohotișuri suprapuse, care, în prezent, sunt acoperite de pădure
(grohotișuri fosile).
- gelifracţia se îmbina cu nivaţia şi creau/determinau:
- microdepresiuni pe suprafeţele plane;
- circuri şi semipâlnii nivale;
- avalanşe pe versanţi;
► creste periglaciare:
M. Piatra Craiului (creste periglaciare dezvoltate pe calcare);
M. Bucegi: Culmea Bucşoiului, Mălăieşti, Ţigăneşti;
M. Făgăraş - cele mai întinse, aproape întreaga creastă + culmile
secundare;
► vârfuri piramidale izolate sau înşirate (în acest caz, procesele periglaciare au fost foarte
active; s-a mai adăugat şi tipul de rocă):
M. Ceahlău - Căciula Dorobanţului, Coloana Dorică;
M. Ciucaş - relief rezidual de dezagregare –Ţigăile Mari și Mici, Sfinxul
Bratocei, Moşul şi Baba etc.;
► Vf. în formă de ace, turnuri:
M. Făgăraş – ex. Acul Cleopatrei;
M. Bucegi – ex. Acele Morarului (Colţii Morarului, pe dreapta Văii
Cerbului); crestele Mălăeşti, Ţigăneşti - prezenţa turnurilor;