Relieful glaciar

Etajul superior al reliefului muntos din Romania, cel

putin la nivelul principalelor masive cu altitudine de peste
1800-1900 m, s-a aflat, in epocile reci din pleistocen,
deasupra limitei zapezilor persistente. Sistemul de modelare
impus de un asemenea mediu morfogenetic a fost
indiscutabil cel glaciar, agentii modelatori principali fiind
ghetarii de platou, ghetarii de circ si ghetarii de vale.
Conditiile de clima aspra, cu temperaturi medii anuale de -
10C, cu precipitatii abundente in faza solida, au favorizat
acumularea pe suprafete orizontale si in excavatii
preexistente (obarsii de vai) a unor mari cantitati de zapada,
transformata ulterior in névé si ghetari. Fragmentele
suprafetelor de nivelare vechi si unele poduri structurale au
constituit elementele morfologice favorizante pentru
formarea unor ghetari montani, in timp ce varfurile ascutite
si crestele, chiar daca altitudinal s-au aflat deasupra limitei
zapezilor persistente, nu au permis acumularea zapezilor si
formarea ghetarilor
Urmele modelarii glaciare s-au impus in „memoria”
reliefului carpatic inalt, dar ele nu s-au putut pastra decat in
anumite conditii: a) cand fazele de modelare glaciara mai
recente n-au distrus mostenirea lasata de fazele glaciare
anterioare (acest lucru a fost posibil daca intensitatea
modelarii glaciare a scazut de la epocile vechi spre cele
recente); b) cand modelarea glaciara recenta nu s-a suprapus
peste aceleasi areale in care au actionat ghetarii din epocile
mai vechi.
Se pare ca in conditiile masivelor inalte din Carpati, cu
foarte mici exceptii, unele modelari glaciare mai vechi au fost
distruse sau serios deteriorate de glaciatia würmiana.
Probabil asa se explica diversitatea opiniilor cercetatorilor
care s-au ocupat de problemele modelarii glaciare din
Carpati. Daca in formele de relief de origine glaciara,
succesiunea etapelor de modelare este mai greu de
identificat, problema poate fi clarificata prin aprofundarea
cunoasterii depozitelor corelative din depresiuni prin metode
moderne de datare, incat problema ramane deschisa pentru
viitor.
Paralelizarea cu sistemul muntos alpin conduce la
ideea ca in Carpati, cel putin teoretic au putut sa se
manifeste patru faze de modelare
glaciara: Günz, Mindel, Riss si Würm. In mod logic, dat fiind
altitudinea mult mai scazuta a Carpatilor, intensitatea
proceselor de modelare glaciara a fost aici mult diminuata, in
toate cele patru epoci mentionate.
Atunci cand Emm. de Martonne (1902) a supranumit
Carpatii Meridionali „Alpii Transilvaniei” a avut probabil in
vedere, printre alte caracteristici alpine ale acestor munti si
prezenta unor urme de modelare glaciara. Intr-adevar, in
Carpatii Meridionali se pastreaza cele mai numeroase forme
glaciare, in timp ce in Carpatii Orientali sunt doar cateva
masive cu urme clare (Maramuresului, Rodnei, Calimani) de
modelare glaciara, iar in Apuseni, asemenea urme nu sunt
tocmai relevante.
Drept cauze ale racirilor climei si aparitiei ghetarilor
pleistoceni sunt invocate inaltarile reliefului muntos cu pana
la 1000 m in Carpatii Meridionali, pe fondul unor schimbari
importante ale fluxurilor de energie solara la scara globala.
Repetarea a cel putin patru etape de scadere a temperaturii
in timpul stadiilor glaciare si a numeroase raciri in timpul
stadialelor atesta importanta deosebita a cauzelor generale
ale glaciatiei pleistocene comparativ cu cauzele locale,
intrucat ridicarile neotectonice s-au produs spectaculos intr-o
singura etapa importanta, respectiv in villafranchian. Asadar,
altitudinea reliefului din Carpati a potentat sau a diminuat
efectul unor cauze de ordin mai general, in ceea ce priveste
aparitia ghetarilor.
In fazele glaciare, ghetarii de platou alimentau
ghetarii de circ, iar acestia din urma patrundeau in partea
superioara a vailor montane. In conditii de precipitatii
saracacioase, ghetarii erau subtiri si trecerea de la
acumularile de platou la cele de circ si apoi la cele de vale nu
se realiza decat partial sau lipsea in totalitate.
Eroziunea prin subsapare a ghetarilor (exaratie) a
creat excavatii puternice si a modificat esential profilul
longitudinal si transversal al vailor sculptate anterior. Aceste
vai au capatat profil in forma de „U”, cu pante in trepte pe
spatiul afectat de eroziunea glaciara.
Mediul morfogenetic glaciar a impus o modelare prin
gelifractie a varfurilor, crestelor si varfurilor muntoase,
versantii fiind acoperiti cu imense cantitati de grohotisuri.
Unele dintre aceste grohotisuri erau antrenate gravitational
si intrau in masa de gheata prin crevase (principala zona de
patrundere a sfaramaturilor era la contactul ghetarului cu
versantii - „rimaye”) - alimentand sursele viitoarelor morene
mediane, laterale si de fund. Aceste materiale colturoase au
contribuit la cresterea fortei de fasonare a ghetarilor, fiind
ele insele puternic slefuite.
Deplasarea lenta a ghetarilor a facut ca adancirea
circurilor si vailor sa fie puternica mai ales in partea din
amonte, incat adesea, in profilul formelor de eroziune
glaciara apar praguri si contrapante. Cand grosimea ghetii
depasea energia de relief de la nivelul platourilor si culmilor
se formau difluente cu directii de inaintare a ghetarilor dintre
cele mai curioase.
Eroziunea ghetarilor de platou putea sa depaseasca 100-
200 m incat, acestia alimentand circurile si vaile, ajungeau sa
acumuleze mari mase de gheata aflate in miscare spre aval.
Astfel, unele circuri glaciare au adapostit ghetari care au
format excavatii cu diametrul de circa 1 km, iar vaile cele mai
mari au atins laaimi de peste 500 m. Eroziunea glaciara a fost
controlata intr-o anumita masura de structura geologica.
Frecvent, circurile si vaile glaciare sunt asimetrice datorita
adaptarii subsecvente la structura: Bucegi, Parang, Retezat,
Tarcu. Asimetria este determinata si de contactele litologice
pe care s-au adancit vaile glaciare (calcarele si
conglomeratele de pe valea glaciara asimetrica Obarsia
Ialomitei, de sub vf. Omu).
Fasiile de roci dure (cuartite, gnaise, amfibolite, calcare
cristaline) s-au inscris in relieful glaciar prin praguri, brane,
cascade (Bucegi, Rodna, Fagaras s.a.). Influenta structurii a
determinat adaptari ale reliefului glaciar de tip consecvent,
obsecvent, diasecvent, subsecvent. In special forma circurilor
glaciare a receptionat cu fidelitate influenta structurii
geologice: cele consecvente sunt mai alungite; cele
obsecvente sunt scurte si latite; cele diasecvente au forme
mixte; circurile subsecvente sunt evident asimetrice.
Urme sigure ale modelarii glaciare a reliefului se pastreaza in:
a) Carpatii Meridionali (Masivul Bucegi, cu vai glaciare, circuri
si morene distribuite radiar in jurul varfului Omu; Masivul
Fagaras si Iezer, cu vai glaciare, circuri, morene, custuri s.a.;
masivele apartinand gruparilor muntoase dintre Olt si Timis-
Cerna (Parang, Sureanu, Cindrel, Lotru, Retezat, Godeanu,
Tarcu - s.a.) - cu mari complexe glaciare in amfiteatru
cuprinzand atat forme de eroziune cat si de acumulare; b)
partea nordica a Carpatilor Orientali (Masivul Rodnei, cu vai,
circuri si morene; Muntii Maramuresului; Masivul Calimani) .
In unele masive muntoase exista forme asemanatoare celor
glaciare (circuri, profile de vai cu aspect caracteristic,
acumulari cu aspect morenaic) insa geneza lor glaciara este
acceptata de unii cercetatori si contestata de altii: Ceahlau,
Siriu, Ciucas.
Relieful glaciar din Carpatii Romanesti apartine la doua
subtipuri: de eroziune glaciara; de acumulare
glaciara (uneori, anumite forme de eroziune nivala sau de
acumulare in conditii morfogenetice periglaciare sunt incluse
— in mod eronat — tot in categoria reliefului glaciar).
Cele mai frecvente forme de sculptura glaciara sunt circurile
sau caldarile glaciare. Forma circurilor depinde de amploarea
modelarii, raportul cu structura, duritatea rocilor si relieful
preexistent.
Cele mai simple circuri apar ca niste „cuiburi” sau „nise” la
marginea platourilor alpine, cu vatra concava, versantii in
trepte si cu diametrul de 200-400 m. Aceste circuri sunt
suspendate la partea superioara a vailor glaciare si se dispun
adesea pe doua etaje separate intre ele, prin trepte si
cascade: Fagaras, Retezat, Bucegi, Parang, Godeanu, Rodna.
Circurile glaciare de mare complexitate se intalnesc la inaltimi
de peste 2300 m in masivele Fagaras, Parang, Retezat. Ele au
diametre de peste 500 m, contur festonat, mai multe trepte
de flanc si in „vatra”, acumulari de grohotisuri de diferite
varste si valuri morenaice. Majoritatea acestor excavatii
adapostesc lacuri glaciare: Bucura, ZAnoaga, Rosiile,
Galcescu, Taul Negru, Balea, Podragu, Capra, Avrig, Urlea,
Buhaescu, Lala s.a.

Vaile glaciare se prelungesc intotdeauna in aval de circurile

glaciare mari. Unele circuri glaciare se afla la obarsia vailor
glaciare, altele la obarsia unor vai fluviale sau torentiale.
Vaile glaciare din Carpatii Meridionali ating lungimi de 5 si
chiar 8 km pe versantul sudic al Masivului Fagaras. In
sectiune transversala, vaile glaciare prezinta 1-2 nivele de
umeri iar in profil longitudinal prezinta frecvente rupturi de
panta.
Urmele slefuirii rocilor de catre ghetari in deplasarea lor se
pastreaza atat pe versantii vailor, cat si pe umerii de
confluenta sau pe seile si umerii de transfluenta („roches
moutonées”); urme de scrijelire se pot observa de asemenea
pe suprafata blocurilor transportate odata cu masa de
gheata.
Morenele ca forme de acumulare glaciara se pastreza in
fruntea fostilor ghetari si dupa topirea acestora; morenele
terminale conservate foarte bine in relieful de vale se
intalnesc pe Valea Ialomitei din Bucegi, Valea Pietrele din
Retezat, pe vaile Soarbele, Olanului si Vlasiei din Godeanu,
Capra, Caltun si Balea din Fagaras, Gropile din Iezer s.a.
Morenele terminale au fost descrise pana la 1350 m in
Carpatii Meridionali si chiar la altitudini mai coborate, in
Masivul Rodnei din Carpatii Orientali (I. Sircu, 1978).
In ceea ce priveste fazele glaciare din Carpati, opiniile
cercetatorilor sunt impartite : unii admit doua faze (riss si
würm): Emm. de Martonne, Th. Krautner, Valeria
Michaelevich-Velcea, Gh. Niculescu; altii trei faze (mindel, riss
si würm): L. Sawicki, I. Sircu; altii o singura faza (würm): Gr.
Posea.
Numarul fazelor glaciare este apreciat dupa numarul etajelor
de morene terminale, insa acest argument morfologic nu
poate fi considerat hotarator, deoarece fazele glaciare sau
chiar stadiile mai noi au putut distruge urmele fazelor mai
vechi.
Morenele celei mai vechi faze de acumulare glaciara se
intalnesc la 1300-1450 m in Carpatii Meridionali si 1100-1350
m in Muntii Rodnei (I. Sircu le considera de varsta mindeliana,
1978). Etajul superior al acumularilor morenaice se pastreaza
la peste 1600 m (varsta lor considerandu-se würmiana).
Unele argumente mai sigure referitoare la succesiunea
fazelor glaciare si interglaciare din Carpati au fost deduse prin
studiul depozitelor din pestera Ialomitei (Valeria
Michaelevich-Velcea distinge un orizont de pietrisuri
interglaciare cuprins intre doua cruste calcaroase)
corespunzatoare unor depozite corelative din Depresiunea
Fagaras. Cea mai recenta glaciatie (würm) se pare ca a avut
trei etape de retragere, morenele tinere etajandu-se intr-
adevar pe trei nivele altimetrice.
In timpul celei mai puternice glaciatii (mindel sau riss) limita
zapezilor persistente era la 1750-1800 m in Carpatii
Meridionali si la 1500-1550 m in partea nordica a Carpatilor
Orientali. In faza glaciara ultima, limita zapezilor persistente a
fost la 2050 m in Carpatii Meridionali si la 1825 m im Masivul
Rodnei (M. Circiumaru, 1970).
RELIEFUL GLACIAR MUNTII
PARANG
Analiza:
Sistemul glaciar s-a manifestat, în Munţii Parâng, ca de
altfel în toţi Carpaţii Meridionali, în timpul ultimelor
două faze glaciare pleistocene (Riss şi Würm), ultima cu
trei stadii (după Iancu Silvia, 1970). Începuturile
analizei reliefului glaciar din Munţii Parâng sunt foarte
vechi, primele studii aparţinând unor geologi (Mrazec,
1899, Schréter, 1908) şi geografului francez Emm. de
Martonne (1900, 1907). Acestea sunt urmate de
studiile din anii 1960 (Iancu Silvia, 1958, 1963) şi de
cele mai recente (Vuia, 2002, 2003, Săndulache
Cătălina, 2010). În Munţii Parâng s-au dezvoltat
următoarele tipuri de gheţari (Emm. de Martonne,
1907, Silvia Iancu, 1970): gheţari de vale (caracterizaţi
prin bazine de alimentare extinse, au dezvoltate limbi
glaciare ce au creat văi tipice, cu lungimi de 6 – 8 km,
ce coboară până la 1200 – 1300 m, pe versantul nordic
al munţilor: Jieţ, Lotru), gheţari de circ (cu dimensiuni
mai mici, fără limbi glaciare sau cu limbi de dimensiuni
reduse, care s-au fixat pe versanţi la altitudini în jur de
2000 m: Mija Mare I şi II, şi cei de pe versantul sudic) şi
gheţari de platou sau interfluviu (formaţi în zonele
adăpostite ale suprafeţelor de eroziune la peste 2000
m, au apariţie sporadică şi extensiune redusă:
interfluviul dintre circurile Huluzu, Zănoaga Verde şi
Găuri).

Rezultate:
Morfologia glaciară din aceşti munţi, astăzi relictă, s-a
conservat atât în ce priveşte formele majore (circuri şi văi
glaciare), cât şi unele minore, ca urmare a tinereţii sale, cât şi
datorită faptului că sistemele modelatoare holocene
(crionival şi fluviatil) nu au avut puterea să distrugă marile
tipare ale geomorfologiei glaciare din zona înaltă a
Parângului. Formele reliefului glaciar din Munții Parâng sunt
grupate în două mari complexe glaciare (este vorba de cel al
Jiețului și cel al Lotrului), la care se adaugă formele glaciare
din bazinul Latoriței (mai ales cele din partea superioară a
Latoriței de Jos, care constituie limita dintre Munții Parâng și
Munții Latoriței) și mici circuri glaciare prezente la obârșiile
principalelor râuri din bazinul Gilortului, situate pe versantul
sudic al acestor munți. Urmele activităţii glaciare sunt
reprezentate de: forme de eroziune (circuri, văi, praguri,
umeri glaciari, roci mutonate, şei) şi forme de acumulare
(morene)
Circurile glaciare (căldări sau zănoage) sunt principalele
forme de eroziune glaciară care s-au păstrat şi demonstrază
existenţa modelării glaciare în Munţii Parâng. Unele circuri au
caracter embrionar, cu o formă slab schiţată, deoarece au
fost sculptate în versanţii văilor de către lentile subţiri de
gheaţă şi firn, situate în apropierea limitei zăpezilor
permanente, numite circuri glacio – nivale. Planşeul circurilor
glaciare este schiţat în general în jurul altitudinilor de 2000 –
2200 m (bazinele Jieţului, Lotrului, Gilortului), iar cele mai
coborâte circuri pot ajunge şi la 1850 – 1900. Cele glacio –
nivale sunt situate la 1750 – 1800 m (bazinele Gilortului,
Jieţului, Lotrului), dar pot coborî şi la 1650 m (bazinul
Latoriţei). Din punct de vedere geologic, relieful glaciar al
Munţilor Parâng se suprapune spațiilor montane alcătuite din
şisturi cristaline (creasta central – vestică, la vest de vf.
Parângul Mare, culmea estică, la est de vf. Păpuşa, circul
Sliveiul Mare, din complexul Jieţ), intruziuni granitice (creasta
centrală, între vârfurile Parângul Mare şi Urdele, complexul
glaciar al Lotrului, circul Urdele) şi intruziuni de calcare
cristaline, pegmatite şi roci verzi tufogene (circul Găuri, din
complexul Lotrului). Din punct de vedere geomorfologic, se
remarcă o densitatea a fragmentării care se menţine ridicată,
peste 8 km/km2 , în cadrul complexelor glaciare Jieţ şi Lotru.
Pantele sunt mari, de 20 – 30o şi peste 30o pe versanţii
circurilor glaciare şi pante de sub 150 pe fundul circurilor
glaciare (Săndulache Cătălina et al., 2015). În cadrul circurilor
glaciare se evidențiază frecvența mare a proceselor
geomorfologice actuale: procese și forme periglaciare, atât
de dezagregare (creste ascuţite şi vârfuri piramidale), cât şi
de acumulare (conuri şi trene de grohotiş), prezente la baza
circurilor glaciare. De asemenea, se manifestă procese și
forme pluvio – torențiale, reprezentate de ariile cu eroziune
difuză (spălare în suprafaţă, şiroire), dar și forme mai
evoluate (ravene, ogaşe, torenţi). Sunt prezente procesele
gravitaționale, impuse de pantă, căderile de pietre şi
rostogolirile de pe versanţii circurilor. Există un număr mare
de culoarele de avalanşă. Văile glaciare continuă circurile
glaciare, fiind bine reprezentate şi cu lungimi între 3 km
(Latoriţa) şi 6 – 7 km (Jieţ şi Lotru). Ele pot fi simple, cu un
profil transversal tipic în forma literei „U” (valea glaciară a
Jieţului) sau pot fi complexe, cu trepte în profil transversal
(care-i dau originalitate prin etajarea profilului transversal) şi
denivelări în profil longitudinal (valea glaciară a Lotrului).
Văile coboară până la altitudini de 1560 m (Latoriţa de Jos ),
1240 – 1250 m (Jieţ) şi 1360 – 1400 m (Lotru) (Iancu Silvia,
1970).
Circurile şi văile glaciare din Munţii Parâng sunt grupate în
complexele glaciare al Jieţului şi al Lotrului, situate în partea
de nord a acestor munți, la care se adaugă formele glaciare
mai simple din bazinul Latoriţei, situat în partea de nord – est
şi din bazinul Gilortului, situat pe versantul sudic al muntelui
Complexul glaciar Jieţ are aspect dendritic (Silvia Iancu, 1970)
[Fig.5] şi este compus din: complexele Mija Mare, Slivei,
Roşiile şi Ghereşu, la care se adaugă mici circuri laterale
(Zănoaga Verde, Burtan, Parâng I, II, III) şi valea glaciară a
Jieţului.

Complexul glaciar al Lotrului se aseamănă ca orientare şi

formă cu bazinul glaciar al Jieţului, dar are dimensiuni mai
mici. Cuprinde complexele glaciare Câlcescu (cu circurile
glaciare Căldarea Dracului, Zănoaga Mare și Câlcescu), Iezer şi
Găuri şi valea glaciară a Lotrului. Bazinul glaciar al Latoriţei
din Munții Parâng este format din Complexul glaciar Urdele,
zănoaga complexă Dengheru, circul glacio – nival Cioara,
zănoaga complexă Bălescu ,zănoaga complexă Galbenu şi
circul glacio – nival Igoiu.
 Bazinul glaciar al Gilortului se află pe versantul sudic al
Munţilor Parâng, unde relieful glaciar este puţin extins, din
cauza expunerii însorite şi a condiţiilor topografice
nefavorabile formării unor gheţari dezvoltaţi. Relieful glaciar
din acest sector este reprezentat doar de mici circuri de
obârşie: Complexul Galbenu – Sud, Complexul Mohoru, Circul
Pleşcoaia, Circul Setea Mare, Circul Ieşu, Circul Gruiu, Circul
Mândra şi circul glacio – nival Tărtărău.
Microrelieful glaciar de eroziune din cadrul circurilor şi văilor
glaciare, este reprezentat de trepte şi praguri glaciare,
impuse de structură şi litologie. Dimensiunea lor variază între
câţiva metri (pragurile de eroziune diferenţială – circul
Căldarea lui Murgoci) şi 150 – 200 m (cele situate între fundul
văilor principale şi circurile aferente, între circurile de obârşie
şi cele laterale, în profilul longitudinal al circurilor în trepte –
complexul Câlcescu, complexul Roşiile). Chiar dacă au origini
diferite (preglaciare, fluviatile, de eroziune diferenţială), ele
au fost modelate şi glaciar (Iancu Silvia, 1970). Umerii glaciari
apar în profilul transversal al văilor (valea Lotrului). Rocile
mutonate [Fig.9] (sunt rezultatul modelării efectuate de
gheţari prin presiune şi alunecare, de unde a rezultat
şlefuirea lor) şi striurile glaciare (rezultate din scrijelirea
gheţarului aflat în mişcare) sunt localizate diferit: pe fundul
circurilor glaciare (Zănoaga Mare, Căldarea Dracului, Zănoaga
Mare din Găuri, circul Sliveiul Mare, Tăul Îngheţat), pe
suprafaţa pragurilor (circul Mija, circul Roşiile), în lungul
văilor glaciare (valea Lotrului). Cuvetele de subsăpare glaciară
sunt localizate în marile circuri glaciare ale Parângului
(Sliveiul Mare, Mândra, Roşiile, Zănoaga Mare, Câlcescu), dar
se remarcă şi în circurile mai mici (Mija Mare II, Tăul Îngheţat,
Bălescu). Majoritatea au devenit cuvete lacustre. Custurile
sunt caracteristice zonelor înalte, puternic modelate prin
dezvoltarea circurilor care a redus spaţiul dintre ele la creste
înguste, dar la modelarea lor au contribuit, în mare parte, şi
procesele crionivale. Înşeuările situate la nivelul crestei
principale sau la al celor secundare, care au permis
deplasarea gheţii dintr-un circ în altul, au fost modelate
glaciar şi se numesc şei de transfluenţă (înşeuarea Urdele,
situată între vârfurile Iezer şi Urdele, prin care se dirija
difluent gheţarul între circul Gaura Mohorului şi circul
Urdele)
Formele de acumulare glaciară sunt constituite din materiale
detritice rezultate în urma eroziunii patului de curgere şi a
pereţilor laterali de către gheţari, la care se adaugă produsele
dezagregării din zonele apropiate, transportate de gheţari şi
se numesc morene. În Munţii Parâng au fost identificate:
morene frontale (terminale) (circul de obârşie Urdele,
zănoaga Bălescu, circul Mohoru – aici fiind dispuse sub forma
a trei morene arcuite, ceea ce au determinat-o pe Silvia
Iancu, 1970, să le acorde seminificaţie stadială şi să emită
ipoteza că în Parâng s-au manifestat trei stadii ale glaciaţiunii
Würm), morene de fund (întâlnite în marile circuri, dar şi pe
văi) şi morene laterale (greu de identificat deoarece se pot
confunda cu materiale venite gravitaţional de pe versanţii
circurilor glaciare, totuşi se consideră morenă laterală,
morena care închide lacul Verde, din circul Sliveiul Mare, în
prezent acoperită cu jnepeniş) .Există şi depozite fluvio –
glaciare situate la altitudini de 1300 – 1400 m, în lungul văilor
Jieţ şi Lotru, care au constituit indicii pentru limitele
inferioare ale modelării glaciare a văilor respective.

Concluzii
Modul de manifestare a proceselor glaciare, intensitatea și
frecvența lor au fost determinate de altitudine, de condiţiile
climatice, de caracteristicile morfometrice şi morfografice ale
reliefului, de litologie și structura geologică. Materialele
cartografice elaborate și observațiile din teren arată că
formele reliefului glaciar se găsesc asociate spaţial, cu
acţiune diferenţiată în funcție de modul de îmbinare a
factorilor menționați, un rol important avându-l dinamica
elementelor climatice din perioada glaciară cuaternară și
caracteristicile preexistente ale reliefului. Analiza hărților
pune în evidență frecvența mare a proceselor glaciare pe
versantul nordic, unde se află complexele circurilor glaciare
de la obârșiile Jiețului și Lotrului. Complexul glaciar al Jiețului
este compus din circurile glaciare Mija Mare, Slivei, Roșiile,
Ghereșu, la care se adaugă mici circuri laterale (Burtan,
Zănoaga Verde etc). Complexul glaciar al Lotrului are
dimensiuni mai mici și cuprinde circurile Câlcescu, Zănoaga
Mare, Căldarea Dracului, Iezer și Găuri. Planșeul acestor
circuri glaciare se află la altitudini de 2000 – 2200 m, versanții
lor se caracterizează prin declivitate mare, prezintă un
microrelief glaciar de eroziune (trepte și praguri glaciare,
umeri glaciari, roci mutonate, striuri glaciare, cuvete de
subsăpare glaciară, ocupate în prezent de lacuri, cum sunt
cele din Sliveiul Mare, Mândra, Roșiile, Mija, Zănoaga Mare,
Câlcescu etc), dar și de acumulare, reprezentat de diferite
tipuri de morene (frontale, de fund, laterale – în circul Sliveiul
Mare). Văile glaciare ale Jiețului și Lotrului au o lungime de 6
– 7 km, un profil transversal rotunjit și coboară până la
altitudinea de 1240 – 1250 m, respectiv 1360 – 1400 m, unde
se află depozite fluvio-glaciare. Pe versantul sudic, relieful
glaciar nu este foarte dezvoltat, fiind reprezentat de mici
circuri glaciare de obârșie (Mohoru, Setea Mare etc.) și un
circ glacio – nival (Tărtărău). De asemenea, în bazinul glaciar
al Latoriței din Munții Parâng se evidențiază complexul
glaciar Urdele, alte mici circuri glaciare (Dengheru, Bălescu) și
glacionivale (Cioara, Igoiu). Acţiunea sistemului glaciar a
sporit complexitatea morfogenetică a Parângului, el fiind
reprezentat de toată gama de forme (de eroziune şi de
acumulare), având în prezent caracter relict.
BIBLIOGRAFIE
[1] IANCU, SILVIA, (1958), Câteva aspecte litologice şi
structurale în morfologia glaciară a Masivului Parâng, Natura,
nr. 3
[2] IANCU, SILVIA, (1963), Consideraţii asupra formării
circurilor glaciare în trepte, Probleme de geografie, vol.X,
Editura Academiei, Bucureşti
[3] IANCU, SILVIA, (1970), Munţii Parâng. Studiu
geomorfologic, teză de doctorat, manuscris, Cluj – Napoca
[4] MARTONNE, EMM., DE, (1907), Recherches sur
l’evolution morphologique des Alpes de Transilvanie, XXI,
Paris
[5] MARTONNE, EMM., DE, (1981), Lucrări geografice despre
România. Cercetări asupra evoluţiei morfologice a Alpilor
Transilvaniei, vol. I, Editura Academiei, Bucureşti
 [6] MRAZEC, L., (1899), Sur l’existence d’anciens glaciers sur
la versant sud des Carpathes Méridionales, Buletinul
Societăţii de Ştiinţe, vol. VIII, Bucureşti
[7] SĂNDULACHE, CĂTĂLINA, (2010), Hazarde şi riscuri
naturale în Munţii Parâng, Editura Universitară, Bucureşti
[8] SĂNDULACHE, CĂTĂLINA, SĂNDULACHE, I., GRECU,
FLORINA, DOBRE, R., IRIMESCU, ANIȘOARA, (2015),
Geomorphological processes the alpine level of Parâng
Mountains, Revista de Geomorfologie, vol.17, pag.29-44
[9] SĂNDULACHE, I., (2014), Curs de Carpați, Editura Cetatea
Doamnei, Piatra Neamț
[10] SCHRÉTER, Z., (1908), A Páreng – hegység orográfiai és
glaciologiai viszonyairól, Földrajti Közlemények, t.XXXVI
[11] VUIA, F., (2002), Diferenţieri morfometrice şi
morfografice ale circurilor glaciare din bazinul Jieţului (Munţii
Parâng), Analele Universităţii de Vest din Timişoara,
Geografie, vol.XI – XII, Timişoara
[12] VUIA, F., (2003), Utilizarea hărţilor digitale în studiul
unor circuri glaciare din Munţii Parâng, Revista de
geomorfologie, nr. 4 – 5, 2002 – 2003, p. 25 – 34, Bucureşti