UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE NATURII ȘI ȘTIINȚE AGRICOLE

DEPARTAMENTUL ȘTIINȚE ALE NATURII
SPECIALIZAREA GEOGRAFIE
ANUL II

RELIEFUL PERIGLACIAR DIN ROMÂNIA

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
LECT. UNIV. DR. ANCA ALBU

STUDENT: KORPONAI CĂTĂLIN-GABRIEL

AN UNIVERSITAR 2021-2022

1
STRUCTURA PROIECTULUI

2
MEDIUL PERIGLACIAR ȘI PROCESELE
Termenul de periglaciar, introdus la inceputul secolului al XX-lea pentru a indica poziţional
arealul cu procese specifice climatului de la periferia calotelor glaciare actuale, a fost lărgit
ulterior şi aplicat şi altor regiuni cu condiţii climatice similare, uneori pană la distanţe de
2000-3000 km de marginea gheţurilor veşnice (Siberia) pe măsura identificării suprafeţelor
cu permafrost.

Periglaciarul reprezintă în primul rând un mediu care determină o modelare specifică a

reliefului. Această modelare formează un sistem morfoclimatic, respectiv un „sistem de
modelare tipic periglaciar” (Posea 1962, p. 229), în care se remarcă în prim plan o serie de
procese şi nu un anume agent morfogenetic.

Climatul care impune acest morfosistem are o temperatură medie anuală de 0°C şi sub
aceasta, ceea ce determină, gradat, lipsă de vegetaţie, o vegetaţie de tundră şi silvotundră,
până la stepă rece. Trei sunt procesele specifice care acţionează în sistemul periglaciar:
îngheţ-dezgheţul, nivaţia şi eolizaţia (ultimele două având şi câte un agent – zăpada şi
vântul). De bază însă rămâne îngheţ-dezgheţul apei din roci şi din formaţiunile superficiale,
care produce înainte de toate dezagregări; produsele fine vor fi preluate de vânt şi depuse spre
periferia zonei periglaciare, ca nisipuri sau loess. Apare astfel, un alt specific – depozitele
periglaciare. La procesele de mai sus se adaugă, oarecum complementar, şi în forme de
asemenea specifice zonei, şi procese gravitaţionale, cum sunt: prăbuşiri, solifluxiuni,
alunecări masive, tasare şi sufoziune, precum şi nivoşiroirea şi nivodenudarea pe pantele
relativ reduse. Totodată, îngheţ-dezgheţul în sol şi în depozitele superficiale, inclusiv în rocile
moi, creează structuri periglaciare de tipul involuţiilor şi penelor de gheaţă, iar în spaţiul mai
„geros”, pergelisolul şi molisolul.

Mediul periglaciar şi efectele sale în relief prezintă însă o importantă variaţie regională şi pe
etaje în funcţie de: distanţa faţă de limita zăpezilor persistente din Carpaţi, faţă de calota
glaciară din NE care uneori avansa pe Nipru şi Don, de pantă, de treptele de relief, de natura
rocilor şi structura geologică. De aceea, se impune şi o urmărire regională a periglaciarului.

Depozitele periglaciare au o răspândire largă mai ales în părţile joase şi netede.

Se compun din: grohotişuri, loessuri, nisipuri eoliene, argile gălbui roşcate cu concreţiuni
manganoase, pături de alterare, grèses litée-uri (depozite monocline stratificate ritmic), eluvii
periglaciare, trene deluvio-coluviale.

3
ISTORICUL CERCETĂRII PRIVIND EVOLUȚIA RELIEFULUI

Pe continentul european în pleistocen s-au dezvoltat ca urmare, a răcirii generale a climei

Globului în mai multe faze, calote glaciare care au avut extinderi variate. În afara calotelor,
bine dezvoltate la latitudini mari peste 480, existau spații montane acoperite de gheață și vaste
întinderi sub regim de modelare periglaciar. România se afla în sud-estul calotei principale și
cel puțin două faze : riss și würm, în Carpați la peste 1800 metri ghețari, iar restul teritoriului
afectat dominant de îngheț și nivație.

Unele idei privind rolul acestor procese în evoluția reliefului în cuaternar se întâlnesc în
câteva lucrări din prima parte a secolului al XX-lea. Studierea amănunțită, prin urmărirea
depozitelor, structurilor și formelor de relief realizate în acel timp, s-a efectuat după 1955. S-
au stabilit mai întâi caracteristicile climatului în cele două faze ce au impus sistemul de
evoluție periglaciar (riss – pe ansamblu umed și cu multă zăpadă ; würm – foarte rece și cu
zăpadă mai puțină). În al doilea rând s-a ajuns la diferențieri regionale ale modului de
manifestare a proceselor crionivale și a stabilirii rolului lor în evoluția reliefului.

Deşi in literatura de specialitate sunt menţionate unele structuri periglaciare atribuite

perioadelor gunz (P.Coteţ, 1960, 1976) şi mindel (Ana Conea, 1970) foarte probabil că cele
mai multe datează din faza riss, cand, conform părerilor unanime, climatul rece a permis
instalarea gheţarilor pe culmile carpatice şi a generat numeroase structuri periglaciare pe o
suprafaţă întinsă, cu deosebire in complexele de loessuri şi soluri fosile din Campia
Romană şi Dobrogea, dar şi din alte regiuni.
In general pentru perioada riss, dar mai ales pentru mindel şi riss, dovezile sunt insuficiente
pentru atestarea unor structuri glaciare, în schimb pentru wurm, mai ales ultima parte a
acesteia, există date suficiente referitoare la depozite şi structuri periglaciare, la forme şi
procese, formaţiuni vegetale, la existenţa şi activitatea omului, date pe baza cărora s-a
încercat reconstituirea condiţiilor morfogenetice din wurm.

Formarea penelor de gheaţă presupune existenţa unui climat extrem de

rece, întrucât s-a dovedit, de exemplu, că o contracţie a permafrostului se
face la temperaturi de – 15°C, – 20°C.
Prezenţa penelor de gheaţă indică un climat cu temperaturi medii anuale de
cel puţin – 5°C, iar după unii, de – 8°C. În asemenea condiţii s-a constatat că

4
ritmul anual de creştere (în diametru) a penelor de gheaţă variază între 0,5 – 1
mm pe an.

FORMELE DE RELIEF PERIGLACIAR

Formele reziduale rezultate prin dezagregare criogenă apăreau ca specifice rocilor dure şi,
dominant, altitudinilor de peste circa 500-700 m. Acestea sunt: creste (custuri, creste de
cocoş); vârfuri piramidale, măguri (măgurile din Munţii Lăpuşului, din Culoarul Bran-Rucăr
etc.), ace (Acul Cleopatrei din Făgăraş), colţi (Colţii Morarului – Bucegi), babe şi sfincşi
(Bucegi), tigăi (Ciucaş), relief antropomorf (Ceahău, Căliman), coloane (Ciucaş), tors-uri
(Igniş, Măcin) (fig. 56); trepte şi suprafeţe de altiplanaţie (Căliman, Igniş, Rodna, Ciucaş
etc.); conuri de grohotiş, glacisuri de grohotiş (în Munţii Bicazului, Gutin, Şatra, Carpaţii
Meridionali etc., chiar sub dealurile Breaza şi Vima din Lăpuş, dar din conglomerate etc.);
mări de pietre (în Retezat, Parâng, Godeanu etc.); gheţari de pietre (unii funcţionează parţial
şi azi).

Formele nivale: semipâlniile nivale și potcoavele nivale. Semipâlniile care sunt asociate cu
torenții de pietre și culoarele de avalanșe, aceștia întâlnindu-se în etajul superior din Masivul
Făgăraș, Retezat, Parâng și Godeanu, acolo unde și potcoavele nivale se păstrează în special
în Munții Retezat pe văile Mușeteica și Urlea.

I. Forme periglaciare dezvoltate pe suprafețe plane

1. Ghețarii de pietre – mari acumulări de gelifracte sub formă de lob, limbă sau spatulă,
existența lor fiind condiționată de prezența gheții interstițiale. Ghețari de pietre situați
la altitudinea de 1690 – 2200 metri s-au semnalat în Munții Retezat. Mai mult,
prezența acestora în spațiul carpatic a fost semnalată în Munții Făgăraș, si în Munții
Rodnei, majoritatea cazurilor în circuri și văi glaciare

5
 2. Pavajele periglaciare – reprezintă un relief format în condițiile permafrostului, când
molisul a permis așezarea pe lat a lespezilor, acestea fiind semnalate în Masivele
Retezat, Vlădeasa, Făgăraș
3. Câmpuri de blocuri - s-au format pe suprafețe cu înclinare slabă, producerea acestor
câmpuri de blocuri este cauzată pe de o parte de procesul îngheț – dezgheț, iar pe de
altă parte de slăbirea coeziunii rocilor, determinată de alterarea mineralelor prin
hidratare, fiind constituite din gelifracte de dimensiuni mari, fiind caracteristice
masivelor cu substrat din roci granitice ( Granitoidele din Retezat, Vâlcan, Parâng,
Muntele Mare – Gilău).
4. Cercurile de pietre specifice climatului periglaciar sau tardiglaciar, fiind semnalate in
muntele Caleanu (Masivul Tarcu), si Retezat din Carpatii Meridionali.
5. Microdepresiunile nivale – forme create în condițiile unei scoarțe de alterare groase,
alcatuita din elemente fine, sau chiar pe depozite morenaice, aceste microdepresiuni
nivale au fost semnalate in masivele Retezat, Fagaras, Godeanu, Parang, Rodna.
6. Musuroaiele inierbate – microformatiuni intalnite in Carpatii Romanesti la altitudini
mai coborate si la altitudini mai mari in Muntii Tarcu – Godeanu, Retezat, Fagaras,
Rodna

ETAJELE PERIGLACIARE
Etajele periglaciare au fost motivate altimetric, climatic şi în funcţie de instalarea gheţarilor
din würm pe un anume etaj. Este deci o etajare din timpul maximului glaciar carpatic.
Diferenţierile dintre etaje sunt date de intensitatea criogenă (formele de dezagregare), ca şi de
formele de acumulare (depozite). Aceste etaje sunt:
1. Etajele montane:
– etajul criogen supraglaciar (crestele şi vârfurile rămase peste gheţari);
– etajul glaciar (dezagregările din spaţiile etajului glaciar);
– etajul periglaciar detritic (procese criogene şi nivale), compus din două subetaje:
 subetajul nivo-criogen (între 1500-1900 m);
 subetajul crio-nival (între 700-1500 m, dar uneori putea urca şi la 1700-1800 m, şi
coborî la 500 m);
2. Etajul periglaciar de contact (o bandă la limita morfologică a muntelui cu unităţi
vecine sau cu depresiuni, respectiv la limita superioară de atunci a pădurilor de pinete
şi, se pare, aici era şi limita pergelisolului multianual. În aceste locuri se depuneau
materialele coborâte din munte);

6
 3. Etajul dealurilor şi podişurilor (dominau solufluxiuni, alunecări masive, formarea
unor structuri periglaciare, iar în unele locuri joase se formau şi se depuneau
loessoide);
4. Etajul câmpiilor şi al platformei continentale (cu loess, solifluxiuni rare, structuri
incipiente periglaciare).
În prezent, există numai etajul periglaciar detritico-nival ridicat însă la peste 1700-1800 m în
Carpaţii Sudici şi peste 1600-1700 m în nord. Mai poate fi marcat şi un etaj subperiglaciar,
discontinuu, cu dezagregări provocate de îngheţ-dezgheţ, ce afectează versanţii abrupţi şi
golaşi joşi şi depresiunile cu inversiuni de temperatură.

Muntii Bucegi – studiu geomorfologic pe scurt

Morfologia periglaciarului fosil și actual este evidentă în cadrul Masivului Bucegi,
constatându-se o suprapunere, de unde rezultă un strâns raport cantitativ în aspectul
morfologic al regiunii, pentru periglaciarul fosil și cel actual a existat o cauză comună și
anume gelivația care a variat ca intensitate și ca timp de manifestare. Zonele afectate de
glaciațiunea cuaternară constituie azi domeniul intenselor procese periglaciare ( grohotișurile
din cadrul văilor glaciare Ialomița, Țigănești, Mălăiești).

Masivul Piatra Craiului - studiu geomorfologic - pe scurt

În Masivul Piatra Craiului, în Pleistocen au existat ghețari cantonați în bazinele de recepție
ale văilor de pe versanții nord – vestic, nordic și nord – estic ai Pietrei Mari (la nord de vârful
Grind), cei mai dezvoltați fiind în partea nordică și vesică, dimensiunile circurilor fiind
reduse, aceste forme au fost în totalitate distruse, datorită puternicei modelări post –
pleistocene.

Muntii Retezat – studiu geomorfologic

In perimetrul Muntilor Retezat, în afară de grohotișurile aflate în zona înaltă, acestea fiind
reprezentate atât prin forme simple (conuri de grohotiș), cât și prin forme complexe (trene de
grohotiș și conuri de gorohotiș suprapuse), care apar la baza pereților circurilor și văilor
glaciare Bucura, Valea Rea, Văsiel, Pietrele, Stânișoara, fiind caracteristice pentru zona de

7
aflorare a rocilor granitoide, formate din gelifracte de mari dimensiuni, se găsesc și
grohotișuri în zona forestieră , fixate și acoperite de pădure, dar și pe alocuri grohotișuri
mobile, cum sunt cele de pe Masivul Strugaru, Zlata, Slăveiu. Acestea fiind rezultatul
modelării în condițiile etajului morfogenetic periglaciar. S-a constatat existența unor ghețari
de pietre (rock glaciers)având o formă lobată : Văsiel, Pietrele, Galeșul, dar și o formă de
trecere între forma lobată și cea de limbă : Tăul Negru, Peleguța. Blocurile reptante apar în
zonele :Custura Văcarea și în Vârful Peleaga, iar în zona ocupată de granitoide ele apar acolo
unde există soluri profunde, și anume cele dezvoltate pe depozite morenaice : Bucura, spre
exemplu, sau în zona cu pantă redusă : Masivul Zlata.

Regionarea reliefului periglaciar în România

Provincia central – nordica
Provincia sudica
Provincia vestica

Regiunea transilvăneană, cu caracter de bazin intracarpatic, permitea ca si pe depresiunile

intramontane, stagnarea maselor de aer rece, cu influențe puternice nord-vestice, fapt pentru
care și procesele periglaciare au fost destul de intense. Prezența gelisolului se deduce din
varietatea și amploarea formelor de crioturbație ( involuție, pene, congelifluxii), întâlnite mai
ales în depozitele de terasă și în cele deluvio – coluviale.
Regiunea nord – moldovenească, având gelisol și trăsături comune de relief, structură și rocă
cu regiunea precedentă, a fost afectată de procese periglaciare similare, de aceea și formele
rezultate sunt asemănătoare. Unele deosebiri sunt legate de intensitatea diferită a proceselor,
determinată de influența maselor de aer nord – estice, mai uscate și mai reci, tot aici
modelarea reliefului periglaciar a fost mai puternică în faza riss, când o parte a ghețarului
continental se găsea în imediata sa vecinătate.

În ceea ce privește Provincia sudică, aceasta include sudul Moldovei, Dobrogea, Câmpia
Română, Piemontul Getic, unități care în timpul pleistocenului se găseau în afara gelisolului
bi sau multianual. În cadrul acestei regiuni au fost distinse 3 regiuni:
1. Regiunea dealurilor din Nordul Câmpiei Române
- Apar structuri și forme periglaciare incipiente, ca rezultat al unui îngheț sezonier
- Modelarea reliefului s-a manifestat în special prin acțiunea de eroziune și acumulare a
apelor curgătoare, care aveau un regim diferit față de cel actual.
8
 - Erau tipice inundațiile sezoniere, ce favorizau intensificarea eroziunii laterale, la care
se adaugă și retragerea versanților în urma proceselor repetate de îngheț – dezgheț.
2. Câmpia Română și Podișul Dobrogei, regiunea unde s-au semnalat adesea forme
incipiente cu aspect de criostructuri, precum și identificarea unor structuri periglaciare
și anume : (involutii, pene, franjuri, pungi), in general de dimensiuni mici și cu
frecvență redusă, ridică problema existenței unui gelisol, formarea lor fiind cel mai
probabil legată de existența unei lentile izolate de sol înghețat, fie de procese
neperiglaciare precum alternanța perioadelor de uscăciune cu cele de oarecare
umezire.

3. Regiunea Munților Dobrogei, o unitate veche, hercinică, unde există forme deosebite
precum: vârfuri reziduale, trene de grohotiș, coluvii și eluvii groase.

Studiu geomorfologic
In Muntii Leaota se dezvolta un sistem de modelare periglaciar ce a dus la formarea unui
relief specific, formele de relief din acest masiv muntos sunt reprezentate prin grohotisuri
care au o raspandire larga atat fixate cat si mobile, grohotisurile mobile fiind intalnite in
Culmea Leaota, Muntele Mitarca (acolo unde se remarca si prezenta pavajelor nivale la
altitudini de 2000- 2500 metri)acestea avand un caracter relict, Muntele Sfantul Ilie blocurile
glisante, aceste forme fiind frecvente in Muntele Secarile, marile de pietre care sunt prezente
in imediata apropiere a varfului Leaota la altitudini de aproximativ 2000 metri.

Muntii Semenic
In muntii Semenic, se intalnesc forme crionivale care prin pozitie si stadiu de evolutie,
dovedesc faptul ca au luat nastere in conditiile unui climat rece, instalat aici in pleistocen.
Mai mult, in acesti munti, principalele forme de relief crionival sunt reprezentate prin varfuri
piramidale, campuri de pietre, musuroaiele inierbate prezente in perimetrul Poiana Nemanilor
din Muntele Nemanu , respectiv prin nise nivale care sunt situate in Baia Mare a Vulturilor,
Zanoaga Rosie. Mai mult in figura alaturata se poate scoarta de alterare unde in interiorul

9
acesteia au fost observate structuri de tip periglaciar cu aspect de pene, adica acelea (arat
penele).

Muntii Șureanu

In Muntii Sureanu, cele mai reprezentative forme de relief periglaciar sunt blocurile reptante,
ondularile, terasetele de solifluxiune respectiv lobul de solifluxiune, care se intalneste în
partea vestica de Varful Carpa – Sud, de asemenea sunt prezente conuri si trene de grohotis
precum si gelifracte imprastiate haotic organizate sub forma raurilor de pietre (bazinele
superioare ale varfurilor cugir si bilele). Pe suprafetele netede ale interfluviilor sunt prezente
microdepresiunile nivale, alaturi de acestea fiind prezente musuroaie (care formeaza campuri)
si pavaje periglaciare si soluri striate, un exemplu in acest sens ar fi situatia din inseuarea
dintre Varfu Auselu si Varfu lui Patru

Muntii Fagaras

Relieful periglaciar prezintă o mare complexitate în Munţii Făgăraş, se poate distinge un

nivel de dezagregare amplasat la altitudini superioare gheţarilor în care a predominat
gelifracţia asupra rocilor gelive (micaşisturi şi gnaise), ceea ce a condiţionat formarea pe
planurile de şistuozitate a penelor de gheaţă, detaşând astfel din creastă „ace“şi „hornuri“,
cum se întâlnesc frecvent în custura Făgăraşului. Din această măcinare a rocii au rezultat
râuri şi mări de pietre ca cele din Suru, Vânătoarea lui Buteanu, Laiţa, Moldoveanu. O
dezvoltare mare au avut-o fenomenele periglaciare la periferia centrilor glaciari. Astfel, sunt
cuverturile eluviale, terasele de solifluxiune dezvoltate pe seama lor, muşuroaiele înierbate şi
râurile de pietre.

Procesele criogene accentuează fragmentarea custurilor din Făgăraş, ca de exemplu: turnurile

Podragului, Arpăşelului, Paltinului, Acele Cleopatrei, Strunga Dracului, Strunga Ciobanului.

10
Din această măcinare a rocii au rezultat râuri şi mări de pietre ca cele din Suru, Vânătoarea
lui Buteanu, Laiţa, Moldoveanu.

11
SURSE BIBLIOGRAFICE
 Tanislav D., România - Geografie fizică, Valahia University Press, Târgoviște, 2015
 Ielenicz M., Pătru I.,- România – Geografie fizică, Editura Universitară, București,
2015
 dr. Badea L., dr. docent Gâștescu P., Velcea V., dr. Roșu A. – Geografia României -
Geografie fizică, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1983
 Rădoane Nicolae, Geografia fizică a României, Editura Universității din Suceava,
Suceava, 2002
 Irimuș Ioan Aurel, Geografia fizică a României, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj –
Napoca, 2003
 Grigore Poșea, Geografia fizică a României, Editura Fundației România de Mâine,
București, 2006
 prof.univ.dr. docent Grigore Poșea, lect.univ.dr. Nicolae Popescu, asistent univ. Mihai
Ielenicz, Relieful României, Editura Științifică, București, 1974

12