Dumitru Alexandru

Clasa a 12-a G

Formarea principalelor forme de

relief din România
Relieful României
Relieful României se caracterizează printr-o mare diversitate și complexitate. Din întreaga suprafață a
României, 28% este ocupată de munți (peste 800 m altitudine), 42% de dealuri și podișuri (200–800 m
altitudine) și 30% de câmpii (sub 200 m altitudine).

Relieful este axat pe arcul Carpaților. În centrul teritoriului se află Podișul Transilvaniei, înconjurat de
lanțurile muntoase ale Carpaților Orientali, Meridionali și Occidentali, la exteriorul cărora se întind, ca o
treaptă mai joasă, podișuri și câmpii, către care trecerea se face prin intermediul dealurilor subcarpatice.

Diversitatea tipurilor genetice de relief este caracteristică și spațiului românesc. Relieful structural este
pus în evidență de abrupturi și denivelări în Carpați și Podișul Dobrogei de Nord. De asemenea, horstul
dobrogean s-a constituit pe resturi hercinice în condițiile eroziunii diferențiale a peneplenei. Relieful
petrografic este dezvoltat pe roci cristaline în Carpați și Podișul Dobrogei. Relieful dezvoltat pe roci solubile
reprezintă peste 20 % din teritoriul țării, mai relevant fiind relieful carstic din aria carpatică. Tot în Carpați este
specific și relieful dezvoltat pe gresii și conglomerate, în ariile de orogen, alături de care evoluează relieful
vulcanic și cel grefat pe roci metamorfice. Pe spațiile mai joase se afla relieful dezvoltat pe argile, marne,
nisipuri și depozite leossoide. Relieful glaciar este bine reprezentat în părțile înalte ale Carpaților Meridionali și
în Munții Rodnei, prin circuri glaciare, în timp ce relieful periglaciar este distribuit, în mod variat, pe întreg
teritoriul țării. De asemenea, relieful fluviatil și cel litoral au o reprezentare specifică pe teritoriul României.

1
Formarea reliefului
Pe teritoriul tării noastre sunt regiuni care s-au format cu peste un miliard de ani în urmă (Podișul
Dobrogei), iar altele doar în ultimii mii de ani (Delta Dunării) .

Regiunile unde mișcările tectonice s-au manifestat de foarte mult timp (ptroterozoic — paleozoic ) sunt
Podișul Moldovie, Dobrogea și Câmpia Română. Atunci au rezultat munți din roci cristaline, care, fiind erodați,
au format câmpii de eroziune. Ulterior acestea au suderit coborâri și au fot acoperite de mări în care s-au
acumulat pietrișuri, nisipuri, argile cărate de râuri.

Carpații s-au format mai târziu. Mai întâi au apărut ramurile din roci cristaline, apoi cele formate din
roci sedimentare, iar la final munții vulcanici. La sfârșitul formării lor, munții au fost înălțați de mișcări
tectonice. Regiunile vecine s-au ridicat, ieșind de sub apa mărilor, formând unitățile de deal și podis.
Evoluția reliefului
Pe crestele Carpaților, în urma răcirii climei, s-au instalat ghețari. Râurile ce veneu din munți au depus
la exteriorul acestora imense conduri de aluviuni, umplând treptat lacurile. Așa s-au format câmpiile din sudul
și vestul tării.
 În zonele înalte ale Carpaților (la peste 1800m) întâlnim forme de relief glaciar — rezultat al formării și
topirii ghețarilor.

Încălzirea climatului în ultimii 1000 de ani și tranformarea intr-unul temperat au detreminat topirea
ghețarilor, dezvoltarea zoneleor și a etajelor de vegetație actuală. Tot acum, rețeaua de râuri mai vechi din
Carpați și dealuri a înaintat prin câmpii, ajungând la Dunăre; la formarea fluviului în mare, s-a format Delata
Dunării.

Munții României — formare

Carpații românești se împart în trei mari grupe:

 Carpații Orientali, aflați între granița de nord și Valea Prahovei, reprezintă 52,2 % din întreaga arie
carpatică, cuprinzând depresiuni largi și numeroase pasuri ce permit circulația rutieră și feroviară între
Moldova și Transilvania; pe latura vestică a Carpaților Orientali se întinde cel mai mare lanț de munți
vulcanici din Europa: Oaș, Gutâi, Țibleș, Călimani, Gurghiu, Harghita, Bodoc etc. Formați ca și celelalte
unități ale Carpaților românești, în timpul orogenezei alpine, prezintă varietate litologică, fiind
constituiți din sișturi cristaline, roci sedimentare și roci vulcanice, dispuse în trei șiruri paralele.
Altitudinea maximă este de 2303 m, iar gradul de fragmentare este ridicat, fiind dat de prezența
depresiunilor și văilor dispuse transversal și longitudinal. Între văile Oituz și Prahova, Carpații Orientali
își schimbă direcția (de la N-V la S, spre S-V și V), formând Carpații de Curbură. Masivele care alcătuiesc
Carpații Orientali au următoarea alcătuire: în vest roci vulcanice, în centru roci cristaline iar în est și sud
roci sedimentare.
 Carpații Meridionali, cuprinși între Valea Prahovei și culoarul Timiș-Cerna, se întind pe aproximativ 21
% din spațiul montan românesc. În această grupă se întâlnesc cei mai înalți munți din România, 11
vârfuri au altitudini de peste 2500 m. Caracteristicile morfometrice sunt superioare celorlalte unități
 carpatice. Dovada o constituie înălțimea maximă de 2544 m, înclinarea medie a reliefului de 25 – 35 %
și adâncimea fragmentării, care, pe alocuri, variază între 500 și 1000 m. Masivitatea pronunțată se
explică prin structura litologică, prin predominarea sișturilor cristaline. În plus, aceste tipuri de roci au
conservat cel mai bine urmele glaciațiunii pleistocene și, ca urmare, Carpații Meridionali adapostesc
cea mai mare varietate de forme glaciare: circuri și văi glaciare, custuri, șei de transfluență, morene
frontale și laterale, praguri glaciare. Acestea sunt fie izolate, fie grupate, în acest din urmă caz formând
complexe glaciare. De asemenea, rocile metamorfice sunt cele care au condiționat menținerea urmelor
modelarii policiclice, în cadrul lor evidențiindu-se trei suprafețe de nivelare (Borăscu, Râu-Șes,
Gornovița), precum și umeri de vale. Nu în ultimul rând, este de menționat relieful carstic prezent pe
calcarele din care sunt construite extremitățile munților. Munții sunt formați din roci cristaline și culmi
calcaroase.
 Carpații Occidentali, ce se întind între Defileul Dunării la Sud, și Someș la Nord, au trecut, pe parcursul
orogenezei alpine, prin etape de înălțare și de coborare, prin accidente tectonice pe parcursul cărora s-
au definitivat masivele sub formă de horsturi si grabene. Liniile de falii formate au permis apariția
efuziunilor vulcanice și conturarea unor forme vulcanice care s-au păstrat până azi. Ponderea mare a
rocilor dure (sișturi cristaline, granite, banatite) explică masivitatea reliefului. Prezența calcarelor a
favorizat dezvoltarea reliefului carstic pe o suprafata de 2467 km², acesta fiind marcat prin peșteri și
forme carstice minore. Și în cadrul lor, procesele tectonice sacadate, cu faze de înălțare urmate de
lungi perioade de liniște tectonică, au contribuit la formarea suprafețelor de nivelare, însă la înălțimi
mult mai reduse în comparație cu celelalte ramuri carpatice. Altitudinea maximă este de 1849 m în
Munții Apuseni.

Dealuri și podișuri — formare

Relieful de ansamblu și microrelieful este diferit de la o regiune la alta. Astfel, sunt prezente culmi
deluroase prelungi, uneori conforme cu structura (ex. Muscelele Năsăudului), culmi de confluență de tipul
gruiurilor/dealurilor (în Podișul Getic), dealuri de tip bloc/horst cristalin (în Dealurile de Vest), dealuri scunde,
domoale (ex. Câmpia Moldovei), suprafețe interfluviale, aproape cvasiorizontale cu mici forme negative de
tipul crovurilor (în Podișul Dobrogei de Sud), munți joși, tociți, înconjurați de propriile dezagregate/pedimente
(în Masivul Dobrogei de Nord), depresiuni tectonice de tip golf (în Dealurile de Vest), depresiuni de contact (în
Depresiunea colinara a Transilvaniei, Podișul Moldovei), depresiuni endoreice (pe calcare în Podișul
Mehedinți; pe loess în Podișul Dobrogei de Sud). Importante, în peisajul actual, sunt terasele care au fost
utilizate ca suport al sitului așezărilor umane și al căilor de comunicație.

 Depresiunea colinară a Transilvaniei prezintă un fundament carpatic puternic faliat și scufundat, ale
cărui compartimente se regăsesc la adâncimi ce variază între 2000 și 6000 m. La suprafață se
suprapune o cuvertură de roci sedimentare, formată din argile, marne, nisipuri, gresii, conglomerate.
Structura geologică a depresiunii conține cute diapire, domuri și straturi monoclinare, pe ultimile dintre
ele dezvoltându-se cueste.
 Podișul Dobrogei, cea mai complexă arie geologică și geomorfologică a României, este o unitate de
orogen în partea nordică și o unitate de platformă în partea sudică. Succesiunea orogenezelor a
contribuit, încă din paleozoic, la definitivarea unităților acestui podiș, astfel: orogeneaza baikaliană este
 cea care a dus la individualizarea unității formate din sișturi verzi, adică Podișul Casimcei, în timp ce
orogeneza hercinică a ridicat Munții Măcinului, cunoscuți pentru diversitatea formelor apărute pe
granituri.

Câmpiile — formare
Aceste unități morfologice constituie cele mai recente formații geologice pe care s-a dezvoltat cel mai
tânăr relief.

 Câmpia Română cuprinsă între Piemontul Getic, Subcarpați, Podișul Moldovei și valea Dunării se
împarte morfologic în următoarele sectoare: Câmpia Piemontană, Câmpia de divagare, Câmpia
dunăreană. Este cea mai mare câmpie a României. Este o regiune complexă, fiind cea mai întinsă
unitate de câmpie a României și s-a format în cuaternar, în urma depunerilor succesive de sedimente
aduse de râurile care au erodat masivele Carpaților Meridionali, pe un fundament care aparține
Platformei Moesice. Altitudinea medie este de 64 m, în timp ce 22 % din suprafața ei are altitudini
cuprinse între 100 și 200 m. În general, Câmpia Română are un relief plat, tabular, larg desfășurat și
compartimentat de văile largi ale afluenților Dunării. Partea vestică a Câmpiei Române este alcatuită
dintr-o câmpie de terase și câmpii tabulare, netede. În partea sudică, Lunca Dunării este o adevarată
câmpie aluvială, cu o lațime de 1 – 4 km, respectiv 15 – 20 km în estul Câmpiei Bărăganului, fiind
influențată, permanent, de variațiile de nivel ale apelor Dunării.
 Câmpia de Vest cuprinde extremitatea estică a marii câmpii panonice. Ea se află în vestul țării, între
granița de vest a României (cu Ungaria și Serbia) și Dealurile de Vest și pe mici porțiuni cu Carpații
Apuseni, Carpații Banatului și Orientali. Câmpia de Vest este o regiune de sedimentare lacustră, pe un
fundament cristalin faliat și scufundat. Prezintă, de la nord la sud, o succesiune de sectoare joase, de o
remarcabilă netezime, până nu demult inundabile, și sectoare înalte, unele cu câmpuri de dune - în
Câmpia Carei și depuneri piemontane de loess. Altitudinea medie este de 100 m și urcă până la 200 m
la contactul cu Dealurile de Vest.

Delta Dunării — formare

Delta Dunării reprezintă cea mai nouă unitate naturală din România. Este situată în nord-estul
Podișului Dobrogei și este alcătuită dintr-o asociere de grinduri fluviatile, de cordoane litorale vechi și noi, de
resturi ale reliefului predeltaic, de depresiuni cu suprafețe și adâncimi variabile și de albii vechi și noi ale
Dunării. Este cea mai joasă regiune a țării, sub 10 m altitudine, cu întinderi de mlaștini, lacuri și stuf. Ceva mai
înălțate sunt grindurile fluviale și maritime (Letea, Caraorman, Sărăturile) pe care se grupează satele de
pescari.
Geologie
Poziția României între cratonul Panonic, cel Getic și cel Scitic determină structura sa geologică
articulată în jurul lanțului Carpatic, parte din orogeneza alpină. Punctul unde cele trei cratoane se întâlnesc
este țara Vrancei, epicentrul multor cutremure. În timp ce podișul ardelean este ridicat deaspura câmpiilor
apuseană și dunăreană, la răsărit podișul moldovean este crestat de eroziunea hidrografică, din cauza
coborârii nivelului de bază în decursul perioadei messiniene, când Mediterana și bazinul Pontic se goliseră de
ape. În Neozoic sedimente mai recente, fluviatile, continentale și eoliene, au acoperit podișurile și câmpiile,
fiind la rândul lor erodate de topirea post-glaciară de acum 12-9000 de ani. Printre aceste sedimente, loess-ul.
Rocele cele mai vârstnice, din orogeneza hercinic ă de vârstă paleozoică, apar în Munții Măcinului.