Poziţia, vecinii şi suprafaţa României

POZIŢIA GEOGRAFICĂ
1. pe glob
- paralela de 45° latitudine N, care traversează România prin partea central-sudică a ţării, o situează la mijlocul distanţei
dintre Ecuator şi Polul Nord, în mijlocul zonei temperate, determinând clima, vegetaţia, fauna, solurile etc., care sunt
specifice zonei temperate.
- paralela de 46° latitudine N trece aproximativ prin centrul latitudinal al țării noastre.
- meridianul de 25° longitudine E împarte atât România cât şi Europa în câte două jumătăţi, ca longitudine de data
aceasta.
Punctele extreme - în nord – satul Horodiştea, situat la 48⁰15' lat. N
- în sud – oraşul Zimnicea, situat la 43⁰37' lat. N
- în vest – comuna Beba Veche, aflată la 20⁰15' long. E
- în est – oraşul Sulina, situat la 29⁰41' long. E
Astfel, România se întinde pe 4⁰38' latitudine și pe 9⁰26' longitudine.
2. în Europa
România se află la distanţe aproximativ egale de marginile continentului spre est (M-ţii Ural), vest (Capul Roca)
şi nord (Capul Nord) şi anume 2800-2900 Km. Faţă de marginea sudică (Insula Creta) este situată la numai 1000 km. În
consecinţă România are o poziţie central-sudică în cadrul continentului.
Deoarece M-ţii Carpaţi, fluviul Dunărea şi Marea Neagră reprezintă trei elemente de bază pe harta fizico-
geografică a ţării, România este o ţară carpato-danubiano-pontică.
VECINII
România se învecinează cu: Ucraina la nord şi la est, Rep. Moldova la nord-est, Marea Neagră la sud-est,
Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, şi Ungaria la nord-vest.
Lungimea totală a graniţelor ţării este de 3149,9 km dintre care 247,4 km. reprezintă lungimea litoralului
românesc.
Graniţele fluviale (pe ape curgătoare) însumează aproape 2/3 din total. Acestea sunt reprezentate de Dunăre (pe
graniţele cu Bulgaria, Serbia, Ucraina şi chiar Rep. Moldova), de râul Prut (pe graniţa cu Rep. Moldova), de râul Tisa (pe
graniţa cu Ucraina în partea de nord) etc.
SUPRAFAŢA
Suprafaţa României este de 238.391 km², ocupând locul 12 ca mărime în Europa şi locul 81 în lume.

Relieful României – trăsături generale

Relieful reprezintă totalitatea deformărilor pozitive (ex. un deal) sau negative (ex. o depresiune) de la suprafaţa
scoarţei terestre.
Termeni legaţi de relief:
o Formă de relief - forme majore: munte, deal, podiş, câmpie; alte forme de relief: luncă, con vulcanic, peşteră etc.
o Treaptă de relief : există 2 variante uzuale:
0-200 m. (câmpii), 200-800 m. (dealuri şi podişuri) şi peste 800 m. (munţi) sau
0-300 m. (câmpii), 300-1000 m.(dealuri şi podişuri) şi peste 1000 m. (munţi).
o Tip de relief - fluvial, carstic, vulcanic, glaciar, eolian, litoral etc.
o Unitate de relief - Câmpia Română, Pod. Dobrogei, Carpaţii Meridionali, Delta Dunării etc.

Caracteristici generale ale reliefului României

1. Varietatea se referă la faptul că România cuprinde toate formele majore de relief (munţi, dealuri, podişuri, câmpii).
2. Proporţionalitatea este o altă caracteristică esenţială, indicată de procentajele apropiate, ca suprafaţă, ocupate de cele
3 trepte de relief: câmpiile deţin 1/3 din teritoriul ţării, dealurile şi podişurile 1/3, iar munţii tot 1/3.
3. Dispunerea concentrică a reliefului este explicată de scăderea altitudinilor de la inelul carpatic spre marginile ţării:
Carpaţii, apoi Subcarpaţii, urmează Pod. Moldovei-Pod. Getic-Pod. Mehedinţi-Dealurile de Vest, la altitudini mai joase
Câmpia Română şi Cp. de Vest, iar în final Lunca şi Delta Dunării.
4. Complementaritatea formelor de relief se referă la faptul că munţii ne oferă păşuni, păduri, ape curgătoare, minereuri
metalifere, dealurile şi podişurile deţin livezi, podgorii, sare iar câmpiile asigură cereale, petrol, gaze naturale.

1
Formarea şi evoluţia reliefului României
Relieful nu rămâne neschimbat, ci se modifică continuu ca urmare a acţiunii agenţilor de modelare interni (mişcări
tectonice, vulcanism) sau externi (ploi, ape curgătoare, vânt, zăpadă, gheţari, valuri). Rocile reacţionează diferit la
modelare: unele sunt mai rezistente (granit, şisturi cristaline), altele mai uşor de distrus (pietriş, nisip, argilă).
Tipurile de roci : a) magmatice (vulcanice) sunt foarte dure– andezit, granit, bazalt
b) metamorfice sunt aproape la fel de dure ca cele magmatice – şisturi cristaline, şisturi verzi, marmură
c) sedimentare, deși mai puțin dure, se clasifică în – mai tari: calcar, gresie, conglomerat
- mai moi: argilă, marnă, pietriş, nisip, löess

Etape în evoluţia reliefului României

1. Formarea fundamentului Pod. Moldovei, ce aparţine Platformei Est-Europene (Ruse).
2. Orogeneza caledoniană a dus la formarea unor munţi din care, în urma desfăşurării eroziunii, a rămas doar actualul
Pod. al Casimcei (cu alt. unei câmpii), aflat în partea centrală a Pod. Dobrogei.
3. Orogeneza hercinică a produs şi ea formarea unor munţi, din care au rămas doar M-ţii Măcinului (au altitudinea unor
dealuri) aflaţi în nord-vestul Pod. Dobrogei.
4. Orogeneza alpină a lăsat urme importante în relieful ţării noastre: s-au încreţit şi s-au înălţat Carpaţii, Subcarpaţii, Pod.
Mehedinţi, s-a scufundat lent actuala Depr. Colinară a Transilvaniei şi au avut loc erupţiile vulcanice din vestul Carpaţilor
Orientali.
5. Apele mărilor în care s-au depus sedimente s-au retras treptat astfel încât de sub ape au apărut dealurile şi podişurile,
iar mai târziu câmpiile.
6. pe marile înălţimi muntoase (îndeosebi în Carpaţii Meridionali) au existat până în urmă cu aproximativ 11.500 ani
gheţari, care au lăsat urme glaciare (morene, circuri şi văi glaciare).
7. ultima etapă nu s-a încheiat încă; ne referim la formarea văilor actuale şi îndeosebi a luncilor şi a Deltei Dunării
(aceasta din urmă fiind cel mai tânăr pământ al ţării).

Carpaţii Orientali

Situare Se află în partea central-estică a ţării, la est faţă de Depresiunea Colinară a Transilvaniei.
Limite Se întind de la graniţa cu Ucraina în partea de nord până la râul Prahova în sud-vest.
Vecini La N se află Ucraina, la NE Pod. Moldovei, la E si S Subcarpaţii, la SV Carp. Meridionali, la V Depr. Colinară a
Transilvaniei, la NV Dealurile şi Câmpia de Vest.

Relieful
1. Geneza (modul de formare) S-au format ca întregul lanţ carpatic în orogeneza alpina; au fost puternic afectaţi în
partea lor vestică de erupţii vulcanice. Depresiunile au origine tectono-erozivă deși depresiunile dinspre vest (Maramureş,
Giurgeu, Ciuc) sunt de baraj vulcanic, adică au apărut în urma înălţării şirului vulcanic din vest.
2. Petrografia (rocile) Rocile sunt aşezate pe 3 şiruri paralele: în vest vulcanice (îndeosebi andezite), în centru
metamorfice, iar în est şi întreaga parte sudică fliş (roci sedimentare cutate, mai ales gresii şi marne).
3. Forme de relief Specifice munţilor sunt culmile si vârfurile, depresiunile intramontane, pasurile şi trecătorile; culmile
sunt dispuse în 4 şiruri paralele cu direcţie NV-SE. Specifice părţii de nord sunt obcinele. Obcina este culme delurosă sau
muntoasă care unește două piscuri, asemănătoare unui platou și pe care se poate circula cu carul.
4. Grad de fragmentare Deoarece o mare parte a Carpaţilor Orientali este ocupată de zone joase (depresiuni, văi,
trecători) se poate afirma că aceşti Carpaţi sunt foarte fragmentaţi. Cele mai mari mari depresiuni din Carpaţii Româneşti
sunt: Braşov şi Maramureş. Exită şi defilee, mai importante fiind: Defileul Topliţa-Deda pe Mureş, Defileele Tuşnad,
respectiv Racoş pe Olt.
5. Altitudini Ca altitudine medie (952 m.) sunt mijlocii (mai scunzi decât Carpaţii Meridionali dar mai înalţi decât
Carpaţii Occidentali). Au doar 3 vârfuri de peste 2000 m. altitudine. Cele mai înalte vârfuri sunt: Pietrosu Rodnei (2303
m.) şi Ineu (2279 m.) din M-ţii Rodnei, Pietrosu Călimanilor (2100 m.) din M-ţii Călimani, Farcău (1957 m.) din M-ţii
Maramureşului şi Ciucaş (1954 m.) din munţii cu acelaşi nume.
6. tipuri de relief
– Relieful vulcanic este reprezentativ pentru Carpaţii Orientali şi apare în şirul vestic, în culmile Oaş, Gutâi, Călimani,
Gurghiu, Harghita, dar şi în culmile Ţibleş şi Bârgău, care au o structură mixtă, sedimentaro-vulcanică. Se caracterizează
prin prezenţa conurilor vulcanice, a craterelor, mai bine păstrate în sudul şirului vulcanic: Călimani, Gurghiu, Harghita,
unde vulcanismul a fost mai recent.
- Relieful pe fliş (pe roci sedimentare cutate) este un alt tip de relief propriu Carpaţilor Orientali; culmile au altitudini
scăzute, ex. în munţii Stânişoara, Ciucului, Vrancei, Baiului.
2
- Relieful pe roci dure (şisturi cristaline) este reprezentat de culmi înalte, masive; apare în munţii Rodnei,
Maramureşului, Suhard, Bistriţei, Hăşmaşu Mare.
- Relieful pe conglomerate constă în stânci cu forme ciudate, rezultate prin acţiunea vântului, a ploilor, etc. asupra
conglomeratelor; apare in munţii Giumalău, Rarău, Ceahlău, Ciucaş.
- Relieful glaciar – circurile si văile glaciare apar în general la altitudini de peste 2000 de metri, în munţii cei mai înalţi,
adică în munţii Rodnei, dar şi în M-ţii Maramureşului, chiar dacă nu ating pragul de 2000 metri.
7. diviziuni (subunităţi)
a) Carpaţii Maramureşului şi ai Bucovinei (grupa Nordică a Carp. Orientali) între graniţa cu Ucraina în nord, şi Depr.
Dornelor şi Depr. Câmpulung-Gura Humorului în sud, cu P. Mestecăniş între ele.
b) Carpaţii Moldo-Transilvani* (grupa Centrală a Carp. Orientali) între Depr. Dornelor şi Depr. Câmpulung-Gura
Humorului în nord, şi Depr. Baraolt şi V. Oituzului în sud;
c) Carpaţii Curburii* (grupa Sudică a Carp. Orientali) de la Depr. Baraolt şi V. Oituzului în nord, până la V. Prahovei în
sud-vest.

* ca limită între Grupa Centrală a Carp. Orientali şi Grupa Sudică a Carp. Orientali este acceptată şi Depr. Braşov – Valea
Oituzului, în loc de Depr. Baraolt – Valea Oituzului.

Carpaţii Meridionali

Situare Se află în partea central-sudică a României, la sud faţă de Depresiunea Colinară a Transilvaniei.
Limite Sunt limitaţi de Valea Prahovei în est, respectiv de Culoarul Timiş-Cerna-Bistra în vest.
Vecini Se învecinează la N cu Depresiunea Colinară a Transilvaniei , la E Carpaţii Curburii , la SE Subcarpaţii Curburii,
la S Subcarpaţii Getici, la SV Pod. Mehedinţi iar la V Carpaţii Occidentali (M-ţii Banatului).

Relieful
1. Geneza (modul de formare) S-au format ca întregul lanţ carpatic în orogeneza alpină. Au fost puternic afectaţi de
mişcări de înălţare.
2. Petrografia (Litologia) Predomină rocile tari, îndeosebi şisturile cristaline (roci metamorfice) cu intruziuni granitice;
la extremităţi, în est şi în vest, apar frecvent şi calcarele.
3. Forme de relief Acestea includ culmi masive, înalte, modelate de către gheţari, cu vârfuri ascuţite, creste zimţate, văi
foarte adânci, puţine depresiuni intramontane și cu pasuri (trecători) de culme. Culmile sunt orientate în general nord-sud
la est de Olt (totuşi Culmea Făgăraşului este orientată est-vest), însă la vest de Olt sunt dispuse pe noduri orografice (al
Parângului, respectiv Godeanu)
4. Grad de fragmentare Deoarece culmile sunt masive, iar zonele joase ocupă suprafeţe reduse, gradul de fragmentare
este redus. Rocile foarte dure, şisturile cristaline cu intruziuni granitice, explică fragmentarea redusă. Singurele regiuni
joase sunt Depr. Loviştei pe Olt şi Lotru, Depr. Petroşani pe Jiu şi Culoarul Rucăr-Bran. Marginal se adaugă Depr. Haţeg
pe Strei. Două celebre defilee sunt Defileul Oltului dintre Pasul Turnu-Roşu şi Pasul Cozia şi Defileul Jiului dintre
localităţile Bumbeşti şi Livezeni.
5. Altitudini Ca altitudine sunt cei mai înalţi dintre Carpaţii Româneşti, media fiind de 1.136 m.. Este logic acest aspect:
înălţările au fost foarte puternice iar rocile sunt foarte dure. Datorită acestui fapt şi a aspectului spectaculos au fost numiţi
şi „Alpii Transilvaniei”; Au 11 vârfuri care trec chiar de 2500 m. altitudine. Maximele sunt: Vf. Moldoveanu.(2544 m.) şi
Vf. Negoiu (2535 m.), primele două ca înălţime în ţară, ambele situate în M-ţii Făgăraş din Grupa Făgăraş. Maximele
pentru celelalte grupe: Vf. Parângu Mare (2519 m.) din M-ţii Parâng, Vf. Peleaga (2509 m.) din M-ţii Retezat, respectiv
Vf. Omu (2505 m.) din M-ţii Bucegi.
6. tipuri de relief
- Relieful pe roci dure (şisturi cristaline) caracterizează aproape în întregime această ramură carpatică, dar îndeosebi
Munţii Făgăraş, Parâng, Retezat.
- Relieful glaciar este şi el reprezentativ pentru Carpaţii Meridionali, circurile şi văile glaciare sunt foarte frecvente
datorită altitudinilor mari; urmele glaciare apar mai ales în munţii Făgăraş, Retezat, Bucegi, Parâng.
- Relieful carstic este legat de acţiunea apelor asupra calcarelor sau a unor roci asemănătoare şi constă în peşteri, chei,
lapiezuri, doline, avenuri etc.; apare in munţii Piatra Craiului, Cernei, Mehedinţi, Vâlcan.
- Relieful pe fliş (pe roci sedimentare cutate, îndeosebi conglomerate), apare în Munţii Bucegi şi ne prezintă ca exemple
binecunoscutele “Babele” şi “Sfinxul”.
– Relieful vulcanic lipseşte în Carpaţii Meridionali.
3
7. diviziuni (subunităţi)
a) grupa Bucegi se află între V. Prahovei la est şi V. Dâmboviţei la vest;
b) grupa Făgăraş se întinde de la V. Dâmboviţei la est până la V. Oltului la vest;
c) grupa Parâng este situată între V. Oltului la est şi V. Jiului şi V. Streiului la vest;
d) grupa Retezat-Godeanu de la V. Jiului la est până la Culoarul Timiş-Cerna la vest şi Culoarul Bistrei la nord-vest.

Carpaţii Occidentali

Situare Ocupă partea central-vestică a României, la vest faţă de Depresiunea Colinară a Transilvaniei.
Limite Sunt mărginiţi de Valea Barcăului (sau V. Someşului dacă includem şi „munţii ascunşi”) în partea de nord,
respectiv de Defileul Dunării în sud (cel mai lung defileu din Europa).
Vecini Se învecinează la N cu Dealurile Sălajului, la E cu Depr. Colinară a Transilvaniei, la SE cu Carpaţii Meridionali, la
S este Serbia, la V sunt Dealurile de Vest şi Câmpia de Vest.

Relieful
1. Geneza (modul de formare) S-au format, ca întregul lanţ carpatic, în orogeneza alpină; au fost afectaţi de erupţii
vulcanice, mai ales în Munţii Metaliferi. Au suferit şi mişcări de prăbuşire care au compartimentat Occidentalii cu o
mulţime de depresiuni şi culoare.
2. Petrografia (Litologia) În jumătatea lor nordică (M-ţii Apuseni) există cele trei tipuri de roci (magmatice,
metamorfice, sedimentare), însă amestecate sub forma unui „mozaic petrografic”; jumătatea sudică (Munţii Banatului) se
aseamănă Carp. Meridionali, având şisturi cristaline, dar şi calcare.
3. Forme de relief Există culmi joase şi vârfuri rotunjite, depresiuni (intramontane dar şi de tip „golf”), pasuri (trecători);
culmile în Munţii Apuseni pornesc în toate direcţiile din nodul orografic al Munţilor Bihor. În M-ţii Banatului culmile au
orientare est-vest sau nord-sud.
4. Grad de fragmentare Deoarece o mare parte a Carpaţilor Occidentali este ocupată de zone joase (depresiuni, văi,
trecători), se poate afirma că aceşti Carpaţi sunt foarte fragmentaţi. Fragmentarea a fost cauzată de mişcările tectonice de
prăbuşire dar şi de către frecvenţa mare a a rocilor sedimentare, care sunt mai puţin dure ca şisturile cristaline sau ca rocile
vulcanice.
5. Altitudini Ca altitudine medie sunt cei mai scunzi, cu o medie altitudinală de 654 m. şi maxima sub 1900 m. Vârfurile
cele mai înalte sunt: Vf. Bihor (1849 m.), Vf. Vlădeasa (1836 m.), Vf. Muntele Mare (1826 m.), Vf. Semenic (1446 m.).
Vârfurile enumerate se află fiecare în munţii omonimi (cu acelaşi nume). Altitudinile mai scunde sunt explicate de
mişcările de prăbuşire suferite spre finalul orogenezei alpine, dar şi de frecvenţa mare a rocilor sedimentare, care au o
duritate mai redusă. Putem adăuga aici, ca și cauză, și înălțările de mai mică amploare.
6. Tipuri de relief
- relieful carstic este reprezentativ pentru Carpaţii Occidentali; ca exemple amintim zona Padiş-Cetăţile Ponorului în M-ţii
Bihor, Cheile Turzii în M-ţii Trăscăului, Cheile Nerei care despart M-ţii Semenic de M-ţii Locvei;
- relieful pe roci dure (şisturi cristaline) este reprezentat de culmi înalte, masive, ca de exemplu în munţii Gilău , Muntele
Mare, Semenic.
- relieful vulcanic este prezent în M-ţii Metaliferi.
- relieful pe fliş (pe roci sedimentare cutate) caracterizează munţii Trascăului
- relieful glaciar lipseşte pe înălţimile munţilor (deoarece sau sub 2000 m. alt., altitudine minimă la care s-au format
gheţari în cuaternar) şi totuşi gheţari există în câteva peşteri, de exemplu în Peştera Scărişoara din M-ţii Bihor.
7. diviziuni (subunităţi)
a) M-ţii Apuseni între V. Someşului (sau V. Barcăului) în nord şi Culoarul Mureşului în sud;
b) M-ţii Banatului între Culoarul Mureşului în nord şi Defileul Dunării în sud.

4
 Depresiunea Colinară a Transilvaniei

Situare Ocupă partea centrală și central-nordică a României.

Vecini – la N si la NE Carpaţii Orientali, la S Carpaţii Meridionali, iar la V Munţii Apuseni. La NV jugul intracarpatic* o
desparte de Dealurile Sălajului.
Relieful
1. geneza (modul de formare) S-a format la sfârşitul orogenezei alpine prin scufundarea părţii centrale a Carpaţilor care
se înălţau; în această zonă prăbuşită au pătruns apele unei „mări” (sau a unui lac foarte întins), în care s-au depus
sedimente pe o grosime de 4 -5 km; în final apele s-au retras spre vest, apărând actuala Depr. Colinară a Transilvaniei ca
uscat.
2. petrografia (rocile) Rocile sunt sedimentare, atât moi (argile, marne, nisipuri, pietrişuri) cât şi dure (gresii,
conglomerate); la marginea depresiunii apare sarea, tot o rocă sedimentară, dar nu detritică (clastică), ca cele enumerate
anterior, ci de precipitare chimică.
3. altitudini Media este de aproximativ 500 m. Altitudinile diferă de la o subdiviziune la alta.
4. diviziuni (subunităţi)
I) Zona Marginală – este situată la marginea Depr. Colinare a Transilvaniei, şi este formată din dealuri cu altitudini de
400-800 m. şi chiar peste 800 m., dar şi din depresiuni cu altitudini de 300-400 m.
- dealuri: Culmea Breaza, Dealurile Bistriţei, Dl. Feleacului, Dealurile Nadăşului.
- depresiuni: Lăpuş, Făgăraş, Sibiu, Culoarul Alba-Iulia – Turda.
În zona marginală apar „cute diapire” (cute ale stratelor sedimentare sub acoperişul cărora se află sare).
II) Podişul Transilvaniei care are 3 subdiviziuni:
a) Podişul Someşan
Este situat în NV Depresiunii Colinare a Transilvaniei fiind limitat la NV de munţii “ascunşi” (îngropaţi în sedimente)
Prisnel, Dealu Mare, Preluca, iar la SE de către V. Someşul Mare şi V. Someşul Mic. Este un podiş alcătuit din dealuri
care depăşesc pe alocuri 600 m înălţime (altitudinea medie este de 424 m). Relieful monoclinal, cu cueste, este important.
b) Câmpia Transilvaniei
Mărginită de către râurile Someşul Mare în nord, Someşul Mic în nord-vest şi Mureş în sud şi sud-est, Câmpia
Transilvaniei nu este propriu-zis o câmpie, ci o zonă de dealuri cu altitudinea medie de 403 m.. Pe alocuri există „domuri
gazeifere” (strate sedimentare boltite în care se găsesc acumulări de gaz metan).
c) Podişul Târnavelor
Este un podiş înclinat de la est, unde atinge 729 m. alt., spre vest unde de-a lungul Mureşului are abia 300 m.. Media este
de 468 m. Şi aici apar domuri gazeifere. Partea sud-estică poartă numele de Pod. Hârtibaciului, iar cea sud-vestică Pod.
Secaşelor.
Întreaga Depr. Colinară a Transilvaniei este afectată de alunecări de teren.

Subcarpaţii

Situare Flanchează exteriorul Carpaţilor Orientali şi al Carpaţilor Meridionali.

Limite Se întind de la Valea Moldovei în partea de nord-est până la Valea Motrului în sud-vest.
Vecini – spre interiorul ţării se învecinează cu Carpaţii iar spre exterior cu Pod. Moldovei, Cp. Română şi Pod. Getic. Spre
vest, dincolo de Valea Motrului, se întinde Pod. Mehedinţi.

Relieful
1. geneza S-au format la finalul orogenezei alpine. Înălţarea lor a fost mai târzie şi de mai mică amploare decât cea a
Carpatilor;
2. petrografia Rocile sunt sedimentare moi (argile, marne, nisipuri, pietrişuri) sau dure (conglomerate);
3. forme de relief Este caracteristică o alternanţă de dealuri şi depresiuni. Depresiunile pot fi submontane (la marginea
munţilor) sau intracolinare (între dealuri). Şi aici apar cutele diapire. Fenomene geologice interesante sunt reprezentate de
către vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici, din Depr. Policiori, în Subcarpații Curburii, și tot în această
subunitate, la Andreiașu de Jos în Depr. Mera, dar și în Depr. Lopătari, pot fi vizitate Focurile Vii.
4. grad de fragmentare Gradul de fragmentare este mare, datorită mulţimii depresiunilor. Alunecările de teren sunt
frecvente;
5. altitudini Altitudinea medie este de aproape 500 m. Dealurile au 500-1000 m. şi chiar peste. Depresiunile au în general
300-400 m.
5
6. diviziuni (subunităţi)
a) Subcarpaţii Moldovei se întind de la Valea Moldovei în nord până la Valea Trotuşului în sud. Au în alcătuirea lor
depresiuni mari ca Neamţ, Cracău-Bistriţa şi Tazlău-Caşin, închise spre exterior de dealuri ca Corni, Pleşului şi Pietricica.
b) Subcarpaţii Curburii au ca limite Valea Trotuşului în nord-est şi Valea Dâmboviţei în sud-vest. Structura lor este mult
mai complexă, şi anume au un şir de depresiuni submontane (Vrancei, Neculele, Drajna), un şir de dealuri interne (Lazuri,
Ursoaia, Bisoca), încă un şir de depresiuni intracolinare (Pucioasa, Câmpina, Dumitrești), iar înspre exterior un şir de
dealuri externe (Măgura Odobești, Dl. Deleanu). Am dat doar exemple, numărul depresiunilor și al dealurilor este mult
mai mare. O măgură este un deal mai înalt, alcătuit din roci dure.
c) Subcarpaţii Getici se întind de la Valea Dâmboviţei în est, până la Valea Motrului în vest.
Ca structură sunt mai simpli decât Subcarpaţii Curburii, dar mai complecşi decât Subcarpaţii Moldovei. Cea mai mare
depresiune este Târgu Jiu – Câmpu Mare, iar cel mai înalt deal din Subcarpaţi este Măgura Măţău cu cei 1017/1018 m.

Podişul Getic (Piemontul Getic)

Situare Este situat în partea de sud-vest a României.

Limite Este mărginit de Valea Dâmboviţei în est, respectiv de către Valea Dunării în vest.
Vecinii – în nord Subcarpaţii Getici, în nord-est Subcarpaţii Curburii, în sud-est, sud şi sud-vest Câmpia Română iar în
nord-vest Pod. Mehedinţi.
Relieful
1. geneza (modul de formare) Podişul Getic reprezintă un piemont (în lb. franceză „pied” = picior iar „mont” = munte),
adică un podiş format prin depunerea sedimentelor aduse de către râurile care coboară din Carpaţii Meridionali la baza
munţilor.
2. petrografia – rocile sunt evident de origine sedimentară: îndeosebi pietrişuri (numite aici pietrișuri de Cândești), însă şi
nisipuri, argilă, chiar gresii în nord.
3. forme de relief Râurile principale care coboară din Carpaţi (exemple: Jiu, Olt, Argeş) împart acest podiş în platforme,
care dealtfel formează diviziunile acestui piemont. Spre nord, apare un front de cueste.
4. altitudini Înălţimile scad de la aproximativ 500-600 m. în nord la 200-300 m. în sud. Media este 328 m.
5. diviziuni (subunităţi)
a) Platforma Strehaiei între fluviul Dunărea la vest şi râurile Motru şi Jiu la est;
b) Platforma Jiului între râul Motru la vest şi râul Gilort la est;
c) Platforma Olteţului între râurile Jiu şi Gilort la vest şi râul Olt la est;
d) Platforma Cotmeana între râul Olt la vest şi râul Argeş la est;
e) Platforma Argeşului între râul Argeş la vest şi râul Argeşel la est;
f) Platforma Cândeşti între râul Argeşel la vest şi râul Dâmboviţa la est.

Podişul Mehedinţi

Situare Se află în sud-vestul ţării.

Limite Este limitat de Valea Motrului în nord-est şi de Valea Dunării în sud-vest.
Vecinii – în nord-est Subcarpaţii Getici, în sud-est Pod. Getic, în sud-vest Defileul Dunării iar în nord-vest Grupa Retezat-
Godeanu (a Carpaţilor Meridionali).

Relieful
1. geneza (modul de formare) Asemenea Carpaţilor şi Subcarpaţilor, s-a format în timpul orogenezei alpine.
2. petrografia – ca petrografie sunt similari Carpaţilor Meridionali, mai exact apar şisturi cristaline şi calcare.
3. forme de relief În calcare pot fi întâlnite forme de relief carstic: Cheile Coşuştei, Peştera Topolniţa, Peștera lui
Epuran, Podul lui Dumnezeu.
4. altitudini – media înălţimilor este de 500-600 m., însă altitudinea maximă atinge 887 m. în vf. Paharnicu. Vârfurile de
peste 600 m. se numesc cornete.

6
 Pod. Moldovei

Situare Ocupă partea nord-estică a României.

Limite – Este cuprins între râul Prut (sau graniţa cu Rep. Moldova) la est şi râurile Siret şi Moldova la vest.
Vecini – la nord Ucraina, la est Rep. Moldova, la sud Cp. Română, la vest Subcarpaţii Moldovei, iar la nord-vest Carpaţii
Maramureşului şi ai Bucovinei.

Relieful
1. geneza A rezultat prin depunerea de sedimente pe un fundament foarte vechi care aparţine Platformei Ruse (Est
Europene).
2. petrografia Rocile sunt sedimentare, tari la altitudini mai mari (gresii, conglomerate, calcare), respectiv moi la
altitudini mai joase (pietrişuri, nisipuri, argile, marne).
3. diviziuni (subunităţi)
a) Pod. Sucevei
Se află în partea de nord-vest a Pod. Moldovei şi are o altitudine maximă de 668 m., fapt explicat şi de rocile mai dure;
este fragmentat în principal de râurile Suceava şi Siret; subdiviziunile sale sunt: Pod. Dragomirnei, Pod. Fălticenilor, Dl.
Ibăneşti, Dl. Mare, Depr. Rădăuţi.
b) Cp. Moldovei (Cp. Jijiei)
Ocupă partea de nord-est a Pod. Moldovei. Deşi este formată din dealuri de 200-300 m. alt., este numită câmpie,
ca şi în cazul Cp. Transilvaniei, datorită utilizării sale agricole. Rocile sunt sedimentare, moi (pietrişuri, nisipuri, argile),
care explică largheţea văilor şi pantele reduse.
c) Pod. Bârladului
Este situat în jumătatea sudică a Pod. Moldovei. Coboară ca altitudini dinspre nord (400-500 m.), unde rocile sunt
mai dure, spre sud (200-300 m.), unde rocile sunt mai uşor de erodat; râurile l-au fragmentat puternic în următoarele
subdiviziuni principale: Pod. Central Moldovenesc, Colinele Tutovei, Pod. Covurlui, Dealurile Fălciului.
În această subunitate apar frecvent cuestele, care dealtfel apar mai rar şi în alte regiuni de deal sau podiş (Pod.
Someşan, Pod. Târnavelor, Pod. Getic, Subcarpaţi etc.). O cuestă este o formă asimetrică de relief, pe structură
monoclinală, rezultată prin acțiunea văilor care curg perpendicular pe înclinarea stratelor sedimentare. Cu alte cuvinte sunt
decupate de către afluenții unei văi care curge conform înclinării stratelor de sedimente.
Un fenomen care apare frecvent în Pod. Moldovei, şi cu deosebire în Pod. Bârladului îl reprezintă alunecările de
teren; pentru producerea acestora trebuie îndeplinite câteva condiţii:
1. prezența argilei sau a a unor roci asemănătoare (marna de exemplu)
2. pante suficient de mari
3. prezența apei (precipitații, ape subterane)
4. lipsa vegetației arborescente

Pod. Dobrogei

Situare Pod. Dobrogei se află în sud-estul României.

Limite La vest şi la nord este limitat de Dunăre, iar la sud de graniţa cu Bulgaria.
Vecini La nord şi la vest este Lunca Dunării, la nord-est Delta Dunării, la est M. Neagră, iar la sud Bulgaria.

Relieful
1. geneza Modul său de formare a fost mai complex, cuprinzând trei etape principale:
a) orogeneza caledoniană, care are ca mărturie actualul Pod. al Casimcei;
b) orogeneza hercinică, în care s-au format M-ţii Măcinului;
c) depunerea de sedimente, îndeosebi în jumătatea sudic a Pod. Dobrogei.
2. petrografia În Pod. Casimcei apar cele mai vechi roci de suprafaţă din România, şi anume şisturile verzi, iar în M-ţii
Măcinului sunt granite; ambele tipuri de roci amintite sunt dure. În jumătatea sudică a Pod. Dobrogei apar gresii şi calcare,
peste care s-a depus un strat de loess (rocă prăfoasă, gălbuie, depusă la marginea calotelor glaciare)
3. diviziuni (subunităţi)
a) Masivul Dobrogei de Nord
Are ca subdiviziuni: M-ţii Măcinului, Culmea Niculiţelului, Dealurile Tulcei, Pod. Babadagului, dar şi Depr.
Nalbant, străbătută de râurile Teliţa si Taiţa. Media înălţimilor în Masivul Dobrogei de Nord este de 250-300 m.;

7
altitudinea maximă a Pod. Dobrogei o reprezintă Vf. Greci (467 m.), din M-ţii Măcinului; prin altitudine nu sunt munţi,
dar sunt numiți astfel deoarece:
1. au rezultat în urma unei orogeneze
2. sunt alcătuiți din roci dure
3. au pante destul de mari, vârfuri relativ ascuțite
4. reprezintă cea mai înaltă formă de relief din regiune
b) Podişul Dobrogei Centrale (al Casimcei)
Situat la sud de râul Slava, are înălţimi mai mici, în medie 200 m. Şisturile verzi sunt acoperite, în cea mai mare
parte a podişului, de loess. Ca şi Masivul Dobrogei de Nord, coboară de la Dunăre spre M. Neagră, astfel încât ţărmul este
jos în jumătatea nordică a Dobrogei, până la Capul Midia.
c) Podişul Dobrogei de Sud
Are altitudini şi mai mici (în general sub 200 m.). Calcarele apar frecvent, prin urmare şi relieful carstic: peşteri
(Movile, Limanu, La Adam), văi care şi-au creat mici canioane. Altitudinile scad invers, de la est la vest. Astfel, ţărmul
este înalt, cu faleză. În stratul de loess (care acoperă calcarele şi gresiile) s-au format depresiuni de tasare numite crovuri.
Subdiviziunile Pod. Dobrogei de Sud sunt: Pod. Medgidiei, Pod. Negru Vodă, Pod. Oltinei şi Zona Litorală.

 Podişul Dobrogei este considerat cel mai tipic podiş din România datorită câtorva aspecte:
 s-a format prin încrețirea scoarței, după care a fost erodat
 are roci dure
 are suprafața ușor vălurită
 este suspendat, mai înalt decât regiunile înconjurătoare
 văile sunt destul de adânci

Dealurile de Vest

Situare După cum indică numele, se află în vestul ţării.

Limite Se întind de la râul Nera, în sud, până dincolo de Valea Someşului, în nord; în dreptul Munţilor Zarandului sunt
întrerupte.
Vecini În est se învecinează cu Carpaţii Occidentali, iar în vest cu Cp. de Vest; în nord-est, jugul intracarpatic (dealurile
Prisnel, Dealu Mare, Preluca) le despart de Depr. Colinară a Transilvaniei.

Relieful
1. geneza Ca şi Pod. Getic, reprezintă o zonă de piemont, rezultând în urma depunerii de sedimente de către râurile care
coborau din Carpaţii Occidentali spre Marea Panonică; eroziunea îndelungată a fragmentat însa puternic acest piemont,
rămânând din el actualele dealuri.
2. petrografia Rocile sunt evident sedimentare, moi (argile, pietrişuri, nisipuri), deşi pe alocuri apar şi iviri de roci mai
tari, nesedimentare, sub formă de măguri (ex. Dealul Codru);
3. altitudini Sunt joase, între 200 şi 400 m.
4. diviziuni (subunităţi)
a. Dealurile Silvaniei (Sălajului), între Someş la nord şi Barcău la sud; mai ales aici, apar şi dealuri formate din roci mai
tari;
b. Dealurile Crişene, între Barcău la nord şi Mureş la sud;
c. Dealurile Banatului, între Mureş la nord şi Nera la sud; acestea includ şi Dealurile Lipovei.

Câmpia de Vest

Situare Este aşezată în extremitatea vestică a României.

Limite Se întinde între raul Tur la nord, graniţa cu Ungaria la vest şi cea cu Iugoslavia la sud-vest; în sud, prin
intermediul Depr. Oraviţei, ajunge până la râul Nera.
Vecini La vest se află statele Ungaria şi Serbia, iar la est Dealurile de Vest. În dreptul M-ţilor Zarand are contact direct
cu M-ţii Apuseni.
Relieful
1. geneza Câmpia a rezultat în urma retragerii apelor Mării Panonice spre vest, ape în care se depuseseră sedimente; ca
martor actual al acestei foste mări, stă Lacul Balaton, din Ungaria.
8
2. petrografia Rocile sunt sedimentare moi (argile, nisipuri, pietrişuri); pe alocuri, la suprafaţă, apare si loessul;
3. altitudini şi diviziuni Altitudinea medie este de aproximativ 100 m.; cea maximă de 143 m.(în Cp. Vingăi). În funcţie
de altitudinea medie putem deosebi:
a. Câmpii înalte (peste 100 m. alt.): Vingăi şi Lugojului
b. Câmpii orizontale (tabulare): Aradului, Jimboliei
c. Câmpii joase (de subsidenţă sau de coborâre): Someşului, Crişurilor, Timişului.
4. aspecte deosebite
Câmpia de Vest era în trecut afectată frecvent de inundaţii, rezultând întinse mlaştini. Cauza o reprezenta
netezimea sa, văile puţin adâncite, precipitaţiile bogate în M-ţii Apuseni. Ca soluţie, de-a lungul râurilor au fost construite
diguri, iar suprafeţele înmlăştinite au fost desecate.
În Câmpia Carei, pe suprafeţe întinse, sunt dune de nisip, care se continuă pe teritoriul Ungariei. Deoarece şi în
Câmpia de Vest (ca şi în Pod. Dobrogei) apare loessul, şi aici pot fi întâlnite acele depresiuni de tasare numite crovuri, mai
frecvente în Cp. Jimboliei.

Câmpia Română
Situare Este cea mai întinsă unitate de relief a României, şi se află în sudul ţării, de-a lungul Dunării.
Limite Se întinde de la vest la est, fiind limitată la vest, sud şi est de Dunăre, de-a lungul căreia se află Lunca Dunării,
care poate fi considerată parte componentă a Câmpiei Române.
Vecini Dacă în vest, sud şi est este mărginită de Lunca Dunării, în nord câmpia se învecinează cu Pod. Getic, Subcarpaţii
Getici şi Pod. Moldovei.

Relieful
1. geneza A fost cândva ocupata de apele unei mări (M. Sarmatică), în care s-au depus sedimente, şi ale cărei ape s-au
retras spre sud şi est.
2. petrografia Rocile sunt sedimentare moi (argile, pietrişuri, nisipuri, loess); loessul apare mai ales în Cp. Bărăganului,
unde atinge şi 40 m. grosime, în Cp. Olteniei având între 6 şi 10 m..
3. altitudini Altitudinile sunt cuprinse în general între 50 şi 90 m., însă extremele sunt foarte diferite: maxima de
aproximativ 300m. (în Cp. Piteştilor), iar minima de doar 6 m. (în Cp. Siretului Inferior).
4. diviziuni (subunităţi)
a. sectorul vestic (Cp. Olteniei)
Este situat între Dunăre la vest şi râul Olt la est; are în întregime un caracter tabular; pe stânga Dunării şi a Jiului există
întinse suprafeţe acoperite cu dune de nisip; subdiviziunile Câmpiei Olteniei sunt: Cp. Blahniţei, Cp. Băileştilor şi Cp.
Romanaţilor
b. sectorul central
Se află între Olt la vest şi cursul inferior al Argeşului la est. Aici apar toate cele 3 tipuri de câmpii:
 Câmpii înalte: Piteştilor, Târgoviştei, Ploieştilor
 Câmpii joase (de coborâre): Titu şi Gherghiţei
 Câmpii tabulare: Boianului, Găvanu-Burdea, Burnasului, Vlăsiei
Câmpia Burnasului/Burnazului se remarcă prin frecvenţa mai mare a crovurilor.
c. sectorul estic
Corespunde în cea mai mare parte cu Cp. Bărăganului. Are în general un caracter tabular, şi cuprinde: Cp. Mostiştei, Cp.
Bărăganul Ialomiţei, Cp. Bărăganul Călmăţuiului, Cp. Brăilei, Cp. Covurlui, Cp. Tecucilor. În nord-vestul sectorului estic
există şi câmpii de subsidenţă (de coborâre): Cp. Buzăului şi Cp. Siretului Inferior; tot în această parte se găseşte Cp.
Înaltă a Râmnicului.
Dune de nisip pot fi observate pe dreapta râurilor Călmăţui şi Ialomiţa.

Luncile
Luncile sunt fâşii de teren, netede şi joase, care însoţesc râurile şi care s-au format în urma revărsării râurilor ce au
depus astfel aluviuni. La munte în general lipsesc sau sunt foarte înguste (totuşi au lăţime mare în cadrul depresiunilor
intramontane); la deal şi podiş au lăţimi de până la 10-15 km., iar la câmpie chiar 20-25 km. (Lunca Dunării în “Insula
Mare a Brăilei” şi în “Balta Ialomiţei”).
Luncile erau în trecut ocupate în mare măsură de lacuri, bălţi şi mlaştini; în prezent ele sunt îndiguite, au fost
desecate şi sunt cultivate agricol.

9
 Delta Dunării

Situare Este situată în extremitatea estică a ţării, sub forma unui triunghi cu baza spre mare;
Limite Delta începe la localitatea Pătlăgeanca (unde Dunărea se desparte în 2 braţe, Chilia şi Tulcea) şi se termină prin
vărsarea celor 3 braţe în mare: Br. Chilia - cel mai bogat în debit (cantitate de apă) şi cu o deltă secundară pe teritoriul
Ucrainei, Br. Sulina – deşi are debitul cel mai redus, este cel mai drept si folosit pentru navigaţie, Br. Sf. Gheorghe – cel
mai vechi şi foarte meandrat.
Vecini Se învecinează în NV, N şi NE cu Ucraina, în E şi SE cu M. Neagră, iar în SV Pod. Dobrogei.

Relieful
1. geneza Cel mai tânăr uscat al ţării s-a format în urma depunerii de aluviuni aduse de către Dunăre, dar şi de sedimente
marine, într-un fost golf al Mării Negre;
Pentru formarea deltei au fost îndeplinite câteva condiţii:
 Cantitate mare de aluviuni aduse de Dunăre;
 Adâncime redusă a mării în zona de vărsare a fluviului;
 Maree slabe (doar 10-15 cm. diferenţa dintre flux şi reflux);
 Direcţia curenţilor marini paralelă cu ţărmul, care a favorizat formarea de grinduri fluvio-maritime (grinduri =
suprafeţe întinse de uscat în cadrul deltei).
2. petrografia În general nu se poate discuta despre existenţa unor roci, ci doar a unor aluviuni tinere; totuşi, pe grinduri,
există suprafeţe acoperite de nisipuri;
3. forme de relief 80 % din suprafaţa deltei este ocupată de lacuri, bălţi, mlaştini, canale, gârle, adică suprafeţe acvatice
(ex. de lacuri: Matiţa, Merhei, Puiu, Lumina).
Suprafeţele mai întinse de uscat se numesc grinduri, şi pot fi de 3 tipuri ca mod de formare:
I. Grinduri continentale – vechi resturi de uscat existente aici înainte de formarea deltei: Gr. Chilia şi Gr. Stipoc;
II. Grinduri fluvio-maritime – sunt perpendiculare pe direcţia braţelor Dunării şi au rezultat în urma rearanjării
aluviunilor aduse de Dunăre şi a sedimentelor marine, de către curenţii marini, paralel cu ţărmul; ex. Gr. Letea, Gr.
Caraorman şi Gr. Sărăturile;
III. Grinduri fluviale – însoţesc braţele Dunării şi s-au format în urma revărsării acestora.
4. altitudini Delta Dunării reprezintă şi zona de uscat cu cele mai joase altitudini din ţara noastră, şi anume o medie de
0,5 m. şi o maximă de doar 12 m. (pe grindul Letea).
5. aspecte deosebite Datorită unicităţii peisajului, a numeroaselor specii de păsări (peste 250) care cuibăresc sau
poposesc aici, de asemenea a speciilor de peşti (peste 100), dar şi mamifere sau bineînţeles a plantelor specifice, Delta
Dunării a fost declarată Rezervaţie a Biosferei.

Platforma continentală a Mării Negre

Platforma continentală a Mării Negre reprezintă o fosta câmpie, acoperită de apele mării în urmă cu 10.000-
12.000 de ani, când o mare parte din gheţarii planetei s-au topit şi, prin urmare, nivelul apelor mărilor şi oceanelor a
crescut; ca o dovadă a acestui fenomen avem unele cursuri de râuri care îşi continuă văile şi sub apa mării (ex. Braţul Sf.
Gheorghe). Platforma continentală prezintă pante care scad uşor de la 0 m. (nivelul apelor marine) până la -200 m.
În aceste ape înoată bancuri de pești, din platforma continentală se pot exploata roci de construcţie (pietrişuri,
nisipuri), dar şi petrol. Platforma continentală a Mării Negre se observă că este mai dezvoltată în dreptul anumitor ţări, si
anume România, Ucraina, Rusia.

10