Sunteți pe pagina 1din 44

A.

EUROPA ŞI ROMÂNIA – ELEMENTE GEOGRAFICE DE BAZĂ


1. ELEMENTE FIZICO-GEOGRAFICE DEFINITORII ALE EUROPEI
ŞI ALE ROMÂNIEI
1.1. RELIEFUL MAJOR – TREPTE, TIPURI ŞI UNITĂŢI MAJORE DE RELIEF

A) Trepte de relief:
EUROPA:
Altitudinal Europa se desfăşoară de la 0 m până la 5642 m, vârful Elbrus din Munţii
Caucaz şi 4807 m în vârful Mont Blanc din Munţii Alpi;
- altitudinea minimă o reprezintă nivelul Mării Caspice (-27 m) şi Zuider Zee (Olanda) (-
23 m);
- în comparaţie cu celelalte continente, Europa are altitudinea medie cea mai coborâtă
(340 m), Asia 950 m, Africa 750 m, America de Nord 720 m, America e Sud 580 m, Australia
350 m, Antarctica 2600 m.
Urmărind harta fizică a Europei se poate constata că acest continent este caracterizat prin
predominarea reliefului de câmpie şi podişuri joase, care ocupă o pondere de 84 % din suprafaţa
continentului, după cum urmează:
- câmpii cu altitudini între -28 m şi 200 m deţin 57 % din suprafaţa continentului ;
- podişuri, dealuri înalte şi munţi joşi, cu altitudini cuprinse între 500 şi 1000 m au o pondere de
10 %;
- munţii cu altitudini de peste 1000 m deţin 6 % din suprafaţa continentului.
Pe ansamblu, altitudinile mai mici de 500 m (câmpii, podişuri şi dealuri joase) se întind
din estul Munţilor Scandinavici până în vestul Munţilor Urali şi din nordul Munţilor Pirinei şi al
Mării Negre până la ţărmul Oceanului Arctic.
Treapta de peste 500 m este reprezentată de munţi podişuri şi dealuri înalte. Munţii apar
sub forma unor lanţuri discontinue la periferia continentului (Munţii Urali, Munţii Scandinavici,
Munţii Penini).
Treapta de peste 1000 m altitudine este cea mai masivă şi cea mai înaltă şi o constituie
regiunea alpină, care domină atât zona centrală cât şi zona centrală a Europei sub forma unui
lanţ muntos sinuos desfăşurat sub formă de arcuri (Pirinei, Alpi, Carpaţi, Balcani, Penini,
Dinarici, Caucaz).
Treapta montană are o mare extensiune şi în Peninsula Scandinavică (Munţii Scandinavici).
ROMÂNIA:
În România, din punct de vedere altimetric, relieful se înscrie între 0 m, nivelul Mării
Negre şi 2544 m în vârful Moldoveanu din Munţii Făgăraşului.
Relieful ţării noastre este dispus în trepte concentrice în jurul Carpaţilor: Depresiunea
colinară a Transilvaniei, cu altitudini de 400-800 m, înconjurată de inelul Carpaţilor, cu altitudini
între 800-2544 m. Spre exterior se desfăşoară concentric Subcarpaţii, cu altitudini între 500-800
m, Dealurile de Vest, Podişul Moldovei, Podişul Getic, Podişul Mehedinţi, Câmpia Română,
Câmpia de Vest, iar în sud-estul ţării Delta Dunării şi Podişul Dobrogei.
Sub aspectul treptelor majore de relief, România se caracterizează prin proporţionalitate:
ponderea mai mare a dealurilor şi podişurilor 42 %; munţii 28 %; câmpiile 30 %.
B) Unităţi morfostructurale

EUROPA:
Relieful Europei s-a format în moduri variate şi în etape diferite:
Europa străveche. Tectonic, continentul Europa aparţine Plăcii Euroasiatice, fiind o
unitate de platformă precambriană alcătuită din Scutul Scandinav în nord şi Placa Est-
Europeană (Placa Rusă), care se suprapune peste cea mai mare parte a Europei Estice. Aceste
1
unităţi de platformă alcătuiesc primul nucleu continental al Europei. Această platformă
alcătuieşte fundamentul marilor câmpii central şi est europene, precum şi fundamentul Podişului
Moldovei.
Europa caledoniană - formată în orogeneza caledonică, care a avut loc în prima
jumătate a erei paleozoice, a dus la formarea Munţilor Scandinavici, a munţilor din arhipelagul
Spitzbergen, munţilor Scoţiei şi Ţării Galilor.
Europa hercinică – formată în paleozoicul superior prin orogeneza hercinică a dus la
formarea unui lanţ de munţi care începea la Oceanul Atlantic şi se termina la Marea Neagră. În
prezent se păstrează în fundamentul unor câmpii din vestul Europei, dar mai ales într-o serie de
masive joase (Cornwall, Masivul Armorican, Masivul Central Francez, Masivul Renan, Munţii
Vosgi, Munţii Pădurea Neagră, Podişul Boemiei, Podişul Lysa Gora şi Podişul Dobrogei de
Nord). Aceeaşi orogeneză a dus şi la formarea Munţilor Urali.
Europa alpină – situată în sud s-a format în erele mezozoică şi neozoică în timpul
orogenezei alpine, care a dus la cutarea stratelor din fostul ocean Tethis în urma coliziunii dintre
continentul nordic Laurasia şi a celui sudic Gondwana. A luat naştere lanţul alpin alcătuit din:
Cordiliera Betică, Munţii Pirinei, Munţii Alpi, Munţii Apenini, Munţii Dinarici, Munţii Carpaţi,
Munţii Balcani (Stara Planina) şi Munţii Caucaz. Tot acum, s-a format şi cel mai lung lanţ de
munţi vulcanici din Europa, Harghita-Oaş-Vihorlat în erupţiile vulcanice neogene, precum şi
vulcanii mediteraneeni: Etna în Sicilia, Vezuviu în Peninsula Italică, Stromboli în Insulele
Lipari. În prezent areale cu vulcani activi se găsesc în Islanda şi Italia.
România:
Evenimentele geologice dependente de tectonica plăcilor au impus crearea treptată a
unităţilor structurale şi de relief. Analiza morfo-structurii majore a continentului Europa
evidenţiază faptul că, pe ansamblu, relieful ţării noastre este predominant alpin.
Unităţile de orogen au rezultat din ciocnirea microplăcilor (moessică, transilvanică şi
panonică) cu placa euroasiatică (placa est-europeană). Din unităţile de orogen fac parte:
Carpaţii, Subcarpaţii, Depresiunea Colinară a Transilvaniei, Podişul Mehedinţi, Dealurile de
Vest, Câmpia de Vest şi Podişul Dobrogei de Nord.
Unităţile de platformă s-au definitivat în prima parte a paleozoicului şi constituie
fundamentul unităţilor de relief de la exteriorul Carpaţilor: placa est-europeană constituie
fundamentul Podişului Moldovei, placa moessică constituie fundamentul Câmpiei Române şi a
Piemontului Getic.
Podişul Dobrogei este format din structuri vechi de vârste şi origini diferite: Dobrogea de
Nord conservă structuri hercinice, Dobrogea Centrală structuri caledonice, Dobrogea de Sud
este unitate de platformă acoperită de loess.

2
C) TIPURI GENETICE DE RELIEF
Europa
Acţiunea agenţilor externi asupra acestor tipuri de relief au determinat apariţia reliefului derivat:
Relieful glaciar a apărut fie ca rezultat al acţiunii gheţarilor de calotă, fie ca rezultat al
acţiunii gheţarilor montani. În pleistocen Europa Nordică a fost acoperită de o calotă de gheaţă
care se extindea spre sud peste Marea Baltică şi peste Câmpia Europei de Nord şi Câmpia Rusă
până la latitudinea oraşelor Kiev şi Moscova. În urma topirii gheţarului de calotă a rămas un
relief glaciar specific cu aliniamente de morene, sandre, blocuri eratice şi depresiuni care
adăpostesc lacuri. Acest tip de relief glaciar se extinde peste sud-estul Peninsulei Scandinavice,
Finlanda, Câmpia Nord Europeană şi jumătate nordică a Câmpiei Ruse. Relieful glaciar montan
cuprinde mai multe tipuri: relief glaciar pirinean alcătuit dominant din circuri glaciare şi creste
alpine, relieful glaciar alpin şi caucazian alcătuit din circuri, văi glaciare, morene, creste alpine,
dar şi relief glaciar actual. În Munţii Carpaţi se păstrează relief glaciar cuaternar.
Relieful litoral
- cu fiorduri: Peninsula Scandinavică, Islanda, Arhipelagul Britanic;
- cu rias: nordul Spaniei, nord-vestul Franţei, Marea Britanie;
- cu estuare la gurile de vărsare ale fluviilor: Sena, Tamisa, Severn, Elba, Peciora, Dvina
de Nord;
- cu delte: Delta Volgăi, Delta Dunării, Delta Padului;
- cu lagune: la Marea Baltică şi la Marea Neagră (sistemul Razelm-Sinoe);
- cu limane: la Marea Neagră (limanul Nistrului);
- relief litoral tectono-glaciar (litoralul britanic, litoralul Peninsulei Scandinavice);
- cu canaluri (de tip dalmatic): pe litoralul Croaţiei la Marea Adriatică;
- ţărm antropic: polderele olandeze.
Relieful carstic s-a format pe roci carstificabile (calcare, sare, ghips) şi este foarte
diversificat în raport de condiţiile concrete de carstificare. Cuprinde relief carstic de suprafaţă
(lapiezuri, doline, uvale, polii, clipe calcare, chei, ponoare, poduri naturale) toate incluse în
termenul exocarst şi carstul de adâncime, endocarstul, alcătuit din peşteri. Cele mai
reprezentative zone carstice din Europa sunt: Podişul Karst şi Munţii Alpi din Austria.
Relieful vulcanic din Europa cuprinde trei tipuri principale: platouri vulcanice în Islanda;
vulcani activi şi semiactivi cu relief vulcanic alcătuit din conuri şi cratere, în Italia şi un lanţ
vulcanic neogen stins în Carpaţi cu relieful vulcanic modelat de agenţii externi unde apar conuri
vulcanice, neck-uri şi mai rar cratere sau fragmente de cratere.
Relieful piemontan este mai bine reprezentat în nordul Munţilor Pirinei, în regiunea
Piemont din nordul Italiei şi în Piemontul Getic în sudul Carpaţilor Meridionali.

3
Suprafeţele de eroziune apar atât în masivele vechi (caledonice şi hercinice) sub formă de
peneplene, cât şi în munţii din sistemul alpin, sub formă de nivele de creste sau platouri largi şi
fragmentate formate în trei-patru etape de evoluţie numite suprafeţe de nivelare. În Carpaţii
româneşti sunt trei nivele de evoluţie: Borăscu, Râu-Şes şi Gornoviţa.
Terasele şi luncile se desfăşoară în lungul văilor din Europa Centrală şi de Sud şi cuprind
trei-opt trepte de terasă. Toate râurile mari şi fluviile din Europa prezintă lunci largi şi uneori
culoare de vale.
Relieful eolian este format din câmpuri de dune de nisip şi apar mai frecvent în sud-vestul
Franţei şi în Câmpia Mării Caspice, Danemarca etc.
Relieful insulelor este format din munţi alcătuiţi din roci eruptive sau cristaline cu înălţimi
de până la 1500 m şi din câmpii litorale înguste. Insula Islanda are aspectul unui imens podiş
vulcanic, alcătuit din bazalte, tufuri şi brecii vulcanice terţiare, peste care se înalţă numeroase
conuri vulcanice, dintre care cel mai înalt are 2115 m (Hekla).
România
Existenţa celor trei fragmente rigide plăci: placa est-europeană, placa moessică şi placa
dobrogeană a determinat forma actuală a arcului carpatic românesc cu cea mai spectaculoasă
torsiune în zona de coliziune şi subducţie a acestor plăci cu placa intra-alpină.
Tipurile genetice de relief din România cuprind o mare varietate de forme:
- munţii bloc s-au format pe roci dure, şisturi cristaline şi granite şi prezintă suprafeţe de
eroziune, o puternică fragmentare tectonică, o puternică adâncire a râurilor. Aceştia formează cele
mai vechi, mai rigide şi mai complexe sisteme montane: Carpaţii Meridionali, Munţii Apuseni,
Munţii Rodnei;
- relieful structural s-a dezvoltat pe fliş sau pe structuri vulcano-sedimentare: pe calcare
s-a format relief carstic atât de suprafaţă cât şi de adâncime (Munţii Apuseni, Munţii Banatului,
Podişul Mehedinţi etc.);
- relieful vulcanic este bine reprezentat în lanţul vulcanic Oaş-Gutâi-Ţibleş-Căliman-
Gurghiu-Harghita. Conurile şi fragmentele de cratere vulcanice însoţite de platouri vulcanice sunt
prezente în sectorul sudic al vulcanilor, pe când neck-urile vulcanice şi crestele vulcanice (Creasta
Cocoşului) sunt mai frecvente în sectorul nordic;
- relieful dezvoltat pe structuri cutate este bine reprezentat în Subcarpaţi şi în regiunile
montane cu fliş din Carpaţi. Subcarpaţii reprezintă un tip de relief original alcătuit din depresiuni
sinclinale închise la exterior de dealuri anticlinale (cu unu sau două şiruri de depresiuni şi de
dealuri). Formele de relief dezvoltate în flişul carpatic sunt mai complexe decât cele din Subcarpaţi;
- relieful piemontan este cel mai bine reprezentat în Piemontul Getic, dar apare
fragmentat şi în Dealurile Vestice, în sudul Podişului Moldovei (piemontul Poiana-Nicoreşti) şi
Piemontul Curburii în exteriorul Subcarpaţilor de Curbură.
- podişurile situate pe structuri monoclinale – Podişul Moldovei;
4
- câmpii: Câmpia Română şi Câmpia de Vest (cu variantele genetice: câmpii piemontane,
câmpii tabulare, câmpii de subsidenţă, câmpii de terase);
- Delta Dunării – o câmpie fluvio-lacustră care se formează sub ochii noştri cu aportul
Dunării şi al Mării Negre;
- platforma continentală a Mării Negre – o câmpie submersă care începe la ţărm şi ţine
până la 200 m adâncime;
- relieful glaciar este bine reprezentat în Carpaţii Meridionali (Bucegi, Făgăraş, Parâng,
Retezat-Godeanu) şi în Munţii Rodnei. Este alcătuit din creste alpine, circuri glaciare, văi glaciare,
morene etc.;
- Podişul Casimcei este în prezent un podiş peneplenizat dezvoltat pe şisturi verzi şi apare
ca o suprafaţă uşor ondulată, ca ultim stadiu de evoluţie a unui sistem muntos caledonic (o câmpie
de eroziune).
D) UNITĂŢI MAJORE DE RELIEF
Europa
1. Unităţi montane
a. Unităţi alpine – formate din lanţuri montane individualizate şi masive despărţite prin
depresiuni intramontane şi culoare
- Munţii Alpi – constituie cel mai important edificiu montan format în orogeneza alpină.
Are lungimea de 1200 km, este format din culmi paralele desfăşurate pe direcţia generală vest-
est între Marea Ligurică şi Câmpia Panonică. Principalele caracteristici ale Alpilor sunt
altitudinile mari de peste 4000 m (vârful Mont Blanc, 4807 m), masivitatea, relieful glaciar cu
prezenţa gheţarilor actuali, iar în partea de est relieful carstic dezvoltat pe calcare şi dolomite.
- Munţii Carpaţi – situaţi între bazinul Vienei şi Valea Timokului, au un traseu sinuos şi
sunt mai fragmentaţi decât Alpii, au multe depresiuni şi culoare de vale. Altitudini de peste 2500
m se întâlnesc doar în Masivul Tatra (vârful Gherlakowka, 2655 m) şi în Carpaţii Meridionali
(vârful Moldoveanu, 2544 m). Alcătuirea geologică a Carpaţilor este mai complexă decât cea a
Alpilor (şisturi cristaline, roci vulcanice şi fliş) fapt pentru care au mai multe tipuri genetice de
relief.
- Munţii Pirinei – se desfăşoară între Golful Biscaya şi Marea Mediterană, au lungime de
400 km şi altitudini ce depăşesc 3000 m. Altitudinea maximă este de 3404 m în vârful Pic
d’Anetro, au gheţari actuali şi masivitatea remarcabilă în partea centrală.
- Munţii Apenini – un lanţ montan ce se desfăşoară sub formă de culmi paralele în lungul
Peninsulei Italice. Altitudinea maximă depăşeşte 2900 m (vârful Gran Saso, 2912 m), iar la nord
de Roma apar şi vulcani stinşi cu cratere şi lacuri vulcanice.
- Munţii Caucaz – se desfăşoară pe direcţie vest-est între Marea Neagră şi Marea Caspică
şi au altitudinea cea mai mare din Europa (vârful Elbrus, 5642 m). Sunt alcătuiţi din granite, roci

5
vulcanice, calcare şi conglomerate. Au gheţari actuali şi prezintă un relief glaciar pleistocen şi
actual.
- Munţii Alpii Dinarici – se desfăşoară pe direcţia nord-vest sud-est sub forma unor
şiruri paralele de culmi ale căror cute revărsate spre Marea Adriatică au dus la formarea ţărmului
dalmatic.
- Munţii Balcani (Stara Planina) – se desfăşoară pe direcţia generală vest-est sub forma
a două culmi paralele despărţite de Valea Tundjei. Altitudinea maximă este de 2376 m în vârful
Botev.
- Munţii Pindului – situaţi în sudul Peninsulei Balcanice, orientaţi pe direcţia nord-sud,
au un relief carstic bine dezvoltat, iar altitudinea maximă este de 2911 m în vârful Olimp.

b. Unităţi caledonice
- Munţii Scandinavici – lanţ de munţi caledonici orientaţi pe direcţia generală nord-est sud-vest,
au altitudini de peste 2000 m deoarece, după topirea gheţarului de calotă, au fost antrenaţi în
mişcări de înălţare pe verticală. Spre ţărmul atlantic se termină abrupt şi prezintă numeroase
fiorduri. Sunt alcătuiţi din şisturi cristaline vechi, puternic metamorfozate, gnaise şi granite.
Altitudinea maximă este de 2469 m şi are gheţari montani actuali. Formele de relief cele mai
frecvente sunt platourile înalte, hornurile, circurile şi văile glaciare. În Munţii Scandinavici se
pot deosebi trei sectoare: un sector sudic al fjellurilor, având extensiunea maximă în lăţime şi
altitudinile cele mai ridicate, cu podişuri de 1500-2000 m, peste care se ridică vârfuri
piramidale; un sector central mai jos de 800-1000 m şi un sector nordic care se prezintă sub
forma unei creste accidentate şi înguste.
- Munţii Grampiani, Munţii Penini şi Munţii Cambrieni – sunt situaţi în Marea Britanie, au
altitudini reduse şi s-au format pe structuri caledonice şi hercinice faliate şi modelate de agenţii
externi. De la nord spre se desfăşoară: Munţii Caledonieni, cu altitudinea maximă de 1182 m,
Munţii Grampian, cu vârful Ben-Newis 1343 m, Munţii Scoţiei de Sud cu înălţimi de 600-800 m,
, Munţii Cambrieni cu altitudini de 400-700 m.
c. Unităţi hercinice
- Munţii Ural – este cel mai lung lanţ de munţi din Europa (peste 2000 km) situat la limita dintre
Europa şi Asia. Sunt orientaţi pe direcţia generală nord-sud, au altitudinea medie de peste 600 m
şi au înfăţişare de deal, altitudinea maximă de 1894 m (vârful Narodnaia). Relieful se desfăşoară
sub formă de culmi paralele şi cuprinde trei sectoare: sectorul nordic cu piscuri, morene şi văi
glaciare; sectorul central cu relief carstic şi vulcanic şi sectorul sudic cu aspect deluros, o
peneplenă intens fragmentată de văi.
2. Unităţi de podiş
a. pe structuri vechi (Podişul Doneţk, Podişul Central Rus, Podişul Dobrogei);
b. pe structuri caledonice (Podişul Norland, Podişul Smaland, Podişul Finlandei) sunt puternic
modelate de glaciaţia de calotă din pleistocen.
- Podişul Norland ocupă jumătatea nordică a Suediei, este uşor înclinat de la vest spre
est. Fundamentul precambrian este acoperit de acumulări glaciare şi de argile. Panta generală a

6
imprimat direcţia de scurgere a râurilor. Peisajul este dat de pădurea de conifere şi de numeroase
turbării.
- Podişul Smaland are altitudini mai coborâte (150-250 m), este acoperit de morene
glaciare şi de argile postglaciare. Peisajul este dominat de pădurile de amestec alcătuite din
conifere şi foioase.
- Podişul Finlandei, situat în partea de nord a Finlandei, are un relief uşor ondulat, cu
altitudini medii de 300-400 m, deasupra căruia se ridică masive izolate mai înalte. Partea de sud,
Podişul Lacurilor, are altitudinea cuprinsă între 120 m şi 80 m, şi este alcătuit din culmi
deluroase alungite ce corespund sectoarelor de acumulare glaciară, între care se interpun lacurile
glaciare. Peisajul dominant este cel al pădurilor de conifere şi al turbăriilor, în partea de nord şi
peisajul lacustru şi păduri de conifere în sud.
c. Pe structuri hercinice
- Masivul Central Francez – este format în orogeneza hercinică, prezintă forme variate
de relief: relief vulcanic, carstic, tectonic, cu grabene. Altitudinea medie este de 710 m, iar cea
maximă este de 1886 m în vârful Mt. Doré;
- Podişul Boemiei – încadrat între Colinele Ceho-Morave, Munţii Metaliferi şi Munţii
Sudeţi, are altitudini reduse şi prezintă relief tectonic bine dezvoltat. Partea de nord-vest are
altitudini mai mari, 500-900 m, jumătatea sudică 700-800 m, iar partea nord-estică este o
depresiune de eroziune cu altitudinea de 200 m;
- Meseta Spaniolă – regiune formată din podişuri cu altitudini de 600-1000 m,
renumitele mesetas, platouri vălurite şi cordiliere (Munţii Cantabrici, Cordiliera Iberică, Sierra
Morena şi Cordiliera Betică). Altitudinea maximă este de 3478 m;
- Munţii Vosgi şi Munţii Pădurea Neagră – sunt formaţi în orogeneza hercinică, dar au
fost separaţi de grabenul Rinului. Au altitudini medii de circa 1400 m şi sunt puternic erodaţi de
agenţii externi;
- Masivul Şistos Renan – orientat pe direcţia est-vest, are altitudini cuprinse între 600 şi
800 m. În craterele vechi ale vulcanilor din regiunea Eiffel se păstrează lacuri de crater numite
maar.
d. Relief dezvoltat pe structuri mai noi
- Piemontul Getic şi Regiunea Piemont din Italia – formate prin acumularea depozitelor
de tip piemontan (pietrişuri şi bolovănişuri) depuse pe suprafeţe uşor înclinate în condiţii
subaeriene. Altitudinal se încadrează la regiunile de podiş.
3. Unităţi de câmpie
a. Câmpii fluvio-glaciare
- Câmpia Nord-Europeană – situată între unităţile hercinice şi Marea Baltică şi Marea
Nordului, este intens modelată de gheţarii cuaternari. Pe cuprinsul său întâlnim aliniamente de
morene glaciare şi sandre. Altitudinile sunt cuprinse între 0-300 m. În sectorul vestic, unde sunt
7
poldere, câmpia este sub nivelul mării,uscatul fiind menţinut prin îndiguiri. Câmpia este
acoperită la suprafaţă de formaţiuni cuaternare glaciare, fluvio-glaciare, fluviale, maritime şi
eoliene. Este o câmpie vălurită, acoperită cu loess, fragmentată de numeroase râuri.
b. Câmpii fluvio-lacustre
- Câmpia Română – este cea mai mare câmpie din România, se dezvoltă pe stânga
Dunării, de la Drobeta-Turnu Severin până la Galaţi. Câmpia aparţine vastei arii depresionare
dintre Platforma Moesică şi orogenul carpatic şi s-a format prin colmatarea succesivă a unui
bazin lacustru, în timpul cuaternarului timpuriu şi mediu. O trăsătură dominantă o constituie
frecvenţa loessului şi a depozitelor loessoide pe toată întinderea câmpiei fapt care a dus la
apariţia crovurilor.
- Câmpia Panonică – situată pe cursul mijlociu al Dunării, în Bazinul Panonic, s-a
format prin colmatarea Mării Panonice. Are un fundament faliat şi căzut în trepte, cu
compartimente mai joase (sub 150 m), şi mai înalte (între 150 şi 300 m) dominate de masive
cristaline şi munţi insulari (Bakony 704 m, Vertes 480 m,). Câmpia prezintă mai multe diviziuni:
Câmpia Tisei, Câmpia Dunării de Mijloc (a Cumaniei), Câmpia Bratislavei etc. Este traversată
de Dunăre şi câţiva afluenţi mai importanţi ai acesteia: Tisa, Drava, Sava şi Morava.
- Câmpia Padului – situată în nordul Italiei, între Munţii Alpi în nord, Munţii Apenini la
sud, Marea Adriatică şi Munţii Dinarici la est. Câmpia Padului a apărut prin colmatarea unui
fost golf marin cu depozite aduse de râuri din Munţii Alpi şi Apenini. Napoleon Bonaparte a
numit-o ,,cea mai fertilă câmpie a lumii” şi reprezintă într-adevăr principala zonă agricolă a
Italiei.
c. Câmpii pe structură de podiş. Aceste câmpii nu sunt câmpii propriu-zise, ci sunt podişuri
joase pe structuri foarte vechi.
- Câmpia Europei de Est (Câmpia Rusă) – este cea mai întinsă câmpie din Europa, are o
suprafaţă de 4 mil. km2 şi este a doua câmpie din lume ca suprafaţă după Câmpia Amazonului.
Ocupă aproape întreaga jumătate estică a Europei, de la Carpaţii Păduroşi, în vest, până la Munţii
Ural, în est, şi de la Marea Neagră şi Marea Caspică, în sud şi până la Oceanul Arctic în nord.
Are altitudini cuprinse între -28 m în Câmpia Caspică, 343 m în Podişul Valdai şi 463 m în
Colinele Timan. Câmpia apare ca o asociere de câmpii joase, coline şi podişuri vechi. Din punct
de vedere tectonic se suprapune peste Placa Est Europeană, având un fundament precambrian
larg boltit şi modelat de calota glaciară în jumătatea nordică. În nordul acestei câmpii relieful
este dominat de formele rezultate din procesul de acumulare glaciară care se întrepătrund cu cele
fluvio-glaciare. O caracteristică a acestei câmpii este şi faptul că marile fluvii au dispunere nord-
sud: Nipru, Don, Volga etc.
d. Câmpii fluvio-litorale. S-au format prin acumulările fluviatile şi submerse, dar şi prin
retragerea spre larg a liniei ţărmului

8
- Câmpia Precaspică – este o câmpie de şelf formată, pe de o parte, prin colmatarea cu
sedimente marine şi retragerea apelor ca urmare a coborârii nivelului cu -28 m sub nivelul
Oceanului Planetar, iar pe de altă parte, cu aportul aluviunilor aduse de apele curgătoare care se
varsă în Marea Caspică (Volga, Ural etc.). Această câmpie este parazitată de cea mai mare deltă
din Europa (Delta Volgăi). În partea de sud a câmpiei, în sectorul dintre fluviile Volga şi Ural,
apar şi forme de relief eolian (dune de nisip).
- Câmpia Mării Negre – numită şi Câmpia Pontică, mărgineşte la nord Marea Neagră,
între Delta Dunării, la vest, şi Marea Azov, la est. La nord vine în contact cu Podişul Volâno-
Podolic şi Podişul Doneţului, iar la sud limita este dată de ţărmul Mării Negre. Alcătuită din
depozite paleogene şi neogene, la suprafaţă,câmpia este acoperită cu depozite de loess.
Altitudinea acestei câmpii scade de la nord spre sud, până la 0 m. Fâşia litorală este intersectată
de văile Nistrului, Bugului şi Niprului, cu terase bine dezvoltate, iar la vărsare formează limane.

9
România

are geo:între: N-gran


S-v. P
E-Pod
V-CV
ăturile reliefului:
udine mijlocie; maxi
10
1.2. CLIMA - FACTORII GENETICI, ELEMENTELE CLIMATICE ŞI REGIONAREA CLIMATICĂ

Elemente ce definesc particularităţile climatice:


1. factorii genetici
2. elementele climatice
3. regionarea climatică

EUROPA - Factorii genetici


● radiaţia solară (poziţia pe glob)
→ caracterul temperat al climei
→ scade de la sud (130-140 kcal/cm²/an) spre nord (80-100 kcal/cm²/an)
● mişcarea generală a aerului de la vest la est
→ repartiţia descrescătoare a precipitaţiilor
→ diminuarea caracterului oceanic al climei
→ accentuarea continentalismului termic
→ Europa- spaţiul de acţiune dinamică a Vânturilor de vest şi a Vânturilor polare
● influenţa centrelor barice marginale: Anticiclonul Azorelor, Anticiclonul Groenlandez,
Anticiclonul Siberian, Ciclonul Islandez, Ciclonul Central Asiatic
→ determină deplasarea pe continent a unor mase de aer diferite:
- polare- foarte reci şi relativ uscate
- atlantice- răcoroase şi umede
- mediteraneene/nord-africane- calde şi umede
- continentale- reci/calde, după sezon şi uscate
→ caracteristici variate în regimul precipitaţiilor, temperaturii
● contactul sinuos dintre uscat şi apă
● influenţa Curentului Atlanticului de Nord
● aspectul şi altitudinea reliefului → prezenţa lanţului alpino- carpatic
→ zonalitatea verticală
● prezenţa unei mase continentale de mari dimensiuni în estul continentului
→ continentalismul temperaturii şi al precipitaţiilor

ROMÂNIA - Factorii genetici


 mişcarea generală a aerului de la vest la est
→repartiţia descrescătoare a precipitaţiilor
→ diminuarea caracterului oceanic al climei
→accentuarea continentalismului termic
 circulaţia unor mase de aer diferite:
- oceanice, frecvenţă de 45%→ precipitaţii şi valori termice moderate
- nordice şi nord-vestice, 30%→ scăderea temperaturilor, precipitaţii bogate
- nord- estice şi estice→ iarna- geruri, vara- secete
- sudice → mediteraneene- umede şi calde
→ din nordul Africii şi Orientul Apropiat- uscate şi calde
relieful prin:
altitudine →barieră în calea maselor de aer
formă→direcţionează mişcarea aerului
→ crearea etajelor climatice
diferenţe termice reduse – datorită extensiunii doar pe 5˚de latitudine

EUROPA - ELEMENTELE CLIMEI


● temperatura medie anuală – scade de la S la N (35˚ la 71˚ latitudine Nordică)
11
→ izoterme medii anuale cu valori de : 20˚C ; 15˚C; 10˚C; 5˚C; 0˚C; - 5˚C.
● precipitaţiile scad de la V (1000mm/an) la E (500mm/an)
● precipiaţiile cresc cu altitudinea
● vânturile predominante: Vânturile de Vest; în Est, Crivăţul
● vânturi locale, de tip föhn

ROMÂNIA - ELEMENTELE CLIMEI


 temperatura medie anuală
→ scade de la S la N cu aprox. 2,5˚C pentru 5˚de latitudine→gradient normal
→ scade cu creşterea altitudinii (10˚C la 200 m; 0˚C la 2500 m )
 trei etaje termice: →etaj cald – izoterma de peste 10˚C (în Sud) şi
8,5˚C (în Nord)
→etaj intermediar –izoterma între 10˚C şi 6˚C
→etaj rece – izoterma - sub 6˚C
diferenţele de temperatură dintre vară şi iarnă → mai mari în E: 25-26˚C
→ în V: 21-22˚C
precipitaţiile scad de la V (630mm/an) la E (400-450mm/an)
precipitaţiile cresc cu altitudinea
vânturile predominante: Vânturile de Vest, în Est Crivăţul
vânturi locale, de tip föhn, brizele
Particularitatea termică şi climatică: climatul României realizează o trecere de la climatul
cu influenţe oceanice la cel cu elemente de ariditate.

EUROPA - REGIONAREA CLIMATICĂ


● mai multe tipuri de climă:
→ cu succesiune latitudinală
→ etajare verticală
● zone de climă cu succesiune pe direcţia sud-vest – nord-est
→ climat subtropical secetos- în Peninsula Iberică
→ climat mediteranean- Peninsula Iberică, Peninsula Italică, sudul Peninsulei Balcanice;
caracteristici: două sezoane- iarna răcoroasă şi umedă, vara foarte caldă şi secetoasă ;
temperaturile medii ale lunilor extreme , ianuarie 10˚C , iulie peste 25˚C ; precipitaţii
medii anuale de 600-900 mm/an (predominant în aprilie şi octombrie); zonă de
intreferenţă între circulaţia vestică, de pe Marea Mediterană şi cea din nordul african
→ climat temperat oceanic (influenţa Curentului Atlanticului de Nord)- N Spaniei, Ins.
Britanice, V Franţei, N Norvegiei ; caracteristici: temperaturile medii ale lunilor extreme
scad de la sud la nord, ianuarie, de la 8˚C la -1˚C, iulie de la 22˚C la 15˚C, precipitaţiile
medii anuale scad de la 1.000 mm/an la 800-900 mm/an, Vânturile de Vest
→ climat de tranziţie- centrul Spaniei, Europa Centrală, Europa de Sud-Est ;
caracteristici: slăbirea treptată a circulaţiei maselor de aer vestice, interferenţa acestora
cu masele de aer provenite din nord, sud sau est ; temperaturi medii negative 1-3 luni,
vara temperaturi medii cuprinse între 15˚C -18˚C ; precipitaţiile medii anuale scad de la
vest (800 mm/an) la est (500 mm/an)
→ climat temperat-continental- Europa de Est, Sudul Peninsulei Scandinavice ;
caracteristici: influenţa maselor de aer nordice şi est- continentale ; rece şi umed în nord
(500 mm/an), mai cald şi arid în sud (200-300 mm/an)
→ climat temperat de stepă, cu precipitaţii moderate – în Estul Mării Negre
→ climat subpolar- Europa Nordică ; caracteristici: cca 5-6 luni temperaturi medii
negative, media lunii iulie între 10˚C şi 15˚C, precipitaţii de 500-800 mm/an,
predominant sub formă de zăpadă, vânturile polare
→ climat montan- etajare pe verticală; la baza munţilor sunt caracteristicile unităţii mari
de relief, iar de la cca 800 m altitudine intervine etajarea: scăderea temperaturilor,
creşterea precipitaţiilor şi a umidităţii; în munţii din sudul şi centrul Europei, temperatura

12
medie anuală de 0˚C se înregistrează la cca 3.000 m altitudine, iar în munţii din nordul
continentului, la 500 m altitudine ; precipitaţiile cresc până la 1.000- 1.500 mm/an.

ROMÂNIA - REGIONAREA CLIMATICĂ

Regionarea climatică (etaje şi nuanţe/sectoare de climă):


- climat etajat pe verticală, datorită altitudinii, etaje de climă: →climat montan
→climat de dealuri
→climat de câmpie
- existenţa unor nuanţe (sectoare) climatice :→de la N la S
→ de la V la E
- îmbinarea influenţelor climatice cu etajele climatice →nuanţe climatice
Caracteristici ale nuanţelor (sectoare) climatice :
 Climatul cu influenţe oceanice: →diferenţe mici intre vară şi iarnă
→bat Vânturile de vest- vânturi permanente
→precipitaţii mai bogate (cu 200-300mm/an)
 Climatul cu influenţe submediteraneene : →bate Austrul
→temperaturi medii anuale mai mari (cu 1-2˚C)
→iarna, posibile şi ploi
 Climatul de tranziţie între submediteranean şi cel de ariditate : →în V bate Austrul
→în E bate Crivăţul
 Climatul de ariditate: →continentalism termic
→precipitaţii reduse (500-400mm/an)
→prezenţa zilelor tropicale
→prezenţa secetelor
→bate Crivăţul (iarna) şi vânturile uscate Suhovei, Austrul (vara)

 Climatul cu influenţe baltice : →temperaturi mai scăzute


→precipitaţii sub formă de ninsoare frecvente
→mase de aer descendente din nord
 Climatul cu influenţe pontice : →umiditatea aerului
→ prezenţa brizei
Etajele de climă:
■ Climatul alpin- în munţii cu altitudini →de peste 2000m în Carpaţii Meridionali
→ de peste 1800m în nordul Carpaţilor Orientali
→ caracteristici: temperatura medie anuală: 2˚-0˚C (sub 0˚C la peste 2.200m); temperatura
lunii iulie, 12˚-10˚C; temeratura lunii ianuarie, -8˚C la -10˚C; precipitaţii medii anuale peste
1200mm/an; bat cu putere Vânturile de vest; îngheţ frecvent peste 8 luni; zăpezi posibile de la 6
la 10 luni; fenomene meteorologice de iarnă: viscole, chiciură, polei
■ Climatul de munte – munţii înalţi şi mijlocii cu altitudini între 1000-1800m
→ caracteristici: temperatură medie anuală: 6˚C - 2˚C; temperatura lunii iulie, 19˚C - 12˚C;
temperatura lunii ianuarie, -4˚C la -8˚C; precipitaţii medii anuale, 800mm-1000mm -
1200mm/an; bat Vânturile de vest; fenomene meteorologice de iarnă: viscole, chiciură, polei
■ Climatul de depresiuni (intramontane şi submontane) -
→caracteristici: inversiuni termice; iarna temperaturi scăzute şi geruri persistente; primăvara
acţiunea foenului
■ Climatul de dealuri – dealuri cuprinse între 200m- 800m
- climat de dealuri joase ( 200-500m)
→caracteristici: temperatura medie anuală: 10˚C - 8˚C ; temperatura lunii iulie,
21˚C ; temperatura lunii ianuarie, -2˚C la -3˚C ; precipitaţii medii anuale,
500mm- 600mm/an
- climat de dealuri înalte (500-800m)

13
→caracteristici: temperature medie anuală, 8˚C; temperatura lunii iulie, 20˚C ;
temperatura lunii ianuarie, -3˚C la -4˚C ( -5˚C în Pod Sucevei); precipitaţii medii
anuale, 600mm- 700mm
■ Climatul de câmpie altitudine 0-200m
- climat de câmpie moderat:
→caracteristici: temperatura medie anuală, 10˚C - 11˚C; temperatura lunii iulie, 21˚C-
23˚C; temperatura lunii ianuarie, -1˚C la -2˚C; precipitaţii medii anuale,
630mm/an (C. De Vest) - 450mm- 500mm/an (C. Română)
- climat de câmpie accentuat (arid)
→caracteristici: temperatura medie anuală, 10˚C - 11˚C ; temperatura lunii iulie, 23˚C-
24˚C ; temperatura lunii ianuarie, -2˚C la -3˚C; precipitaţii medii anuale, sub
500mm/an; continentalism accentuat (25˚-26˚C); zile tropicale; bate Crivăţul
■ Climat de luncă şi deltă
→caracteristici: cald şi arid ; precipitaţii sub 400mm/an ; umiditate provenită din
evaporare
■ Climatul litoral
→caracteristici: moderat ; prezenţa brizei

1.3. HIDROGRAFIA EUROPEI ŞI A ROMÂNIEI - ASPECTE GENERALE

EUROPA
Europa dispune de importante resurse de apă, aparţinând unor tipuri variate, neuniform
distribuite spaţial.
1. Factorii care influenţează hidrografia Europei:
- poziţia geografică – prin caracteristicile elementelor climatice
- caracteristicile cantitative şi calitative ale circuitului apei în natură;
- configuraţia ţărmurilor;
- relieful;
- solurile,
- întinderea continentului
2. Componentele hidrografiei Europei:
a. Apele subterane
• sunt prezente mai ales în formaţiunile sedimentare
• contribuie, în funcţie de climat, cu 10-25% la volumul de apă ce se scurge pe râuri
b. Oceane şi mări
• Oceanul Atlantic – influenţează Europa prin intermediul Curentului Atlanticului de Nord
→ modifică elementele climatice → climat temperat oceanic → precipitaţii bogate →
debit bogat al râurilor din Vestul Europei
• mări exterioare: N: Marea Nordului, Marea Norvegiei, Marea Baltică, Marea Barents
S: Marea Caspică, Marea Neagră, Marea Mediterană
c. Fluvii şi râuri
• caracteristicile climei influenţează debitele râurilor şi tipul de scurgere:
- râuri care curg în regiuni cu climat temperat –oceanic → debite bogate tot timpul
anului, cu un maxim iarna: Sena, Tamisa, Rin, Elba;
- râuri care curg în regiuni cu climat continental → îngheaţă iarna, au debite bogate
primăvara: Volga, Don, Ural.
- râuri care curg în regiuni cu climat mediteranean → debite bogate iarna, dar şi
primăvara pentru cele care izvorăsc din Munţii Alpi- Rhonul, Padul; debite mici vara şi
toamna când unele râuri seacă
• sisteme de alimentare a râurilor: → pluvială
→ pluvionivală – în sectorul montan
→ subterană
→ gheţari
→ lacuri
14
• bazine hidrografice diferite ca suprafaţă, orientate spre spaţiile înconjurătoare:
- spre Oceanul Arctic sunt orientate fluviile: Peciora, Dvina de Nord, Dvina de Vest,
Vistula, Oder, Elba, Rhin,
- spre mările din sudul continentului: Ural, Volga, Don, Nipru, Bug, Nistru, Dunăre,
Mariţa, Pad, Ron, Ebro
- Spre Oceanul Atlantic şi Marea Mânecii: Sena, Guadalqivir
• ierarhizarea fluviilor după lungimea cursului: Volga, Dunărea, Ural, Nipru, Don,
Peciora, Nistru, Rhin, Elba;
• ierarhizarea fluviilor după debit: Volga, Dunărea, Peciora, Rhin, Nipru, Vistula, Don
• Fluviile Europei se varsă prin: delte:- Dunărea, Volga, Padul, Tibrul, Rhonul, Rhinul,
Vistrula; estuare: Elba, Tamisa.
d. Lacurile
• după modul de formare:
– lacuri glaciare → formate în depresiunile create de foştii gheţari cuaternari de calotă:
Lacul Ladoga, Lacul Onega, în Finlanda- peste 450.000 cuvete
lacustre, etc.
→ formate în depresiunile create de gheţarii alpini: Lacul Geneva, Lacul
Garda, Lacul Como (410 m adâncime), Lacul Boden, Lacul
Constanţa, Lacul Maggiore, Lacul Zürich, etc
- lacuri tectonice → formate în depresiuni de origine tectonică: Marea Caspică, Lacul
Balaton
- lacuri vulcanice → formate în craterele vulcanilor stinşi din Islanda, Franţa (Nemi),
Italia (Bolsena, Albano)
- lacuri de baraj artificial → formate pe marile fluvii cu scop hidroenergetic: pe Volga
(Lacul Rîbinsk)
- lacuri carstice→ formate pe roci calcaroase: în Alpii Dinarici,
- lagune, limane maritime situate pe ţărmul mării: nord-vestul Mării Negre, sudul
Franţei
• după suprafaţă:
- lacuri mici: în sare, în regiuni carstice, lacuri tectonice;
- lacuri mari: lacurile glaciare din nordul continentului
e. Gheţari şi banchiză
- gheţari continentali: (de calotă): în Ioslanda, Svalbard, Novaia Zemlea;
- banchiza: în mările Oceanului Arctic (în Marea Albă)
- gheţari montani: în Munţii Alpi, Pirinei, Alpii Scandinavici, Uralul de Nord

ROMÂNIA
Componente ale hidrografiei României:
Dunărea, râurile interioare, apele subterane, lacurile şi Marea Neagră
a. Râurile interioare
- bazine hidrografice inegale ca suprafaţă
- râurile interioare se varsă direct sau indirect în Dunăre
→grupe teritoriale: → grupa de vest – de la Vişeu la Bega (Tur, Someş, Barcău, Crişul
Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureşul); râurile sunt colectate de Tisa
→ grupa de sud- vest- Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna- se varsă direct
în Dunăre
→ grupa de sud între Bahna şi Călmăţui (Bahna, Blahniţa, Desnăţui, Jiu,
Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Mostiştea, Ialomiţa, Călmăţui); râurile sunt
colectate de Dunăre
→ grupa de est – râuri colectate de Siret (Suceava, Moldova, Bistriţa,
Trotuş, Milcov, Râmnicu Sărat, Buzău, Bârlad) şi Prut (Başeu, Jijia,
Bahlui), apoi de Dunăre
→ grupa râurilor dobrogene- se varsă în Marea Neagră, prin limanuri sau
lagune (Teliţa, Taiţa, Slava, Casimcea)

15
→ ierarhizarea râurilor după lungimea cursului: Mureş, Olt, Prut, Siret, Ialomiţa, Someş, Argeş,
Jiu
→ ierarhizarea râurilor după debit: Siret, Olt, Mureş, Jiu, Prut, Argeş
→ sisteme de alimentare a râurilor: → pluvială
→ pluvionivală – în sectorul montan
→ subterană
b. Lacurile
→ ocupă 1,1% din suprafaţa ţării- 3.400 lacuri
→ diversitate a originii cuvetei lacustre
→ tipuri de lacuri, după origine (mod de formare):
- naturale: lagune (Razim- Sinoe), limane fluviale (bugeac, Oltina), limane maritime
(Techirgiol, Tatlageac), lacuri de luncă (Bălţile Dunării), lacuri în depresiuni de
tasare (crovuri) în Bărăgan, lacuri în masive de sare (Coştiui, Slănic, Ocnele Meri,
Turda, Ocna Sibiului), lacuri carstice (Vărăşoaia), lacuri vulcanice (Sf. Ana), lacuri
glaciare (Bucura, Zănoaga, Bâlea, Gâlcescu, Podragul, Lala), lac de baraj natural
(Lacul Roşu);
- antropice: lacuri hidroenergetice (Porţile de Fier I şi II, Vidraru), iazuri în Câmpia
Transilvaniei (Zau de Câmpie, Ţaga), Câmpia Moldovei (Negreni, Vlădeni, Podu
Iloaie), Câmpia de Vest (Cefa, Tămaşda, Marţihaz), lacuri de agrement(Căldăruşani,
Snagov)
→ tipuri de lacuri, după treapta de relief:
- de munte: lacuri glaciare, lac vulcanic, lac de baraj natural, lacuri hidroenergetice,
lacuri carstice
- de deal şi podiş: lacuri în masive de sare, iazuri
- de câmpie şi luncă: lacuri în depresiuni de tasare, limane fluviale, lacuri de luncă,
limane maritime
c. Apele subterane
→ape freatice
→ape de adâncime
→ape geotermale
→ izvoare minerale

DUNĂREA ŞI MAREA NEAGRĂ


1. Dunărea
→ cel mai important fluviu european, sub aspectul complexităţii, străbate Europa Centrală şi de
Est şi se varsă în Marea Neagră printr-o deltă (Delta Dunării)
→ al doilea fluviu ca lungime şi debit al Europei, după Volga
→ al doilea fluviu ca trafic de mărfuri, după Rhin
→ străbate 10 ţări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, România, Bulgaria,
Moldova, Ucraina) şi 4 capitale )Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad)
→ Cursul Dunării se împarte în 3 sectoare:
-cursul superior- până aproape de Viena
- cursul mijlociu- de la Viena la Baziaş
- cursul inferior- de la Baziaş până la vărsare
→ Afluenţii Dunării (cei mai importanţi, ca debit): Sava, Tisa, Drava, Inn
→ Dunărea asigură legătura dintre Marea Neagră şi Marea Nordului prin intermediul Canalului
Dunăre- Marea Neagră, iar în vest prin intermediul unui sistem de canale, Main, Rhin.
→ influenţează România prin: →colectează reţeaua hidrografică
→ potenţial hidroenergetic
→ asigură legătura fluvială între centrul şi estul Europei
→influenţează caracteristicile mediului natural
→ utilizarea ei economică

16
→ sectoare : →Baziaş- Gura Văii (Porţile de Fier)- Defileul Dunării-cel mai important defileu
din Europa (144 Km); în prezent are aspectul unui imens lac, Lacul Porţile de
Fier I- 130 Km lungime, situat în amonte de barajul hidrocentralei Porţile de Fier
→Gura Văii (Porţile de Fier)-Călăraşi-Lunca Dunării se situează la contactul
dintre Câmpia Română şi Podişul Prebalcanic, albia este îndiguită, panta este
redusă, lacul Porţile de Fier II
→ Călăraşi- Brăila – Bălţile Dunării; lunca este foarte largă, încadrată între cele
două braţe principale la contactul dintre Dobrogea şi Câmpia Română
→ Brăila – Marea Neagră- Dunărea maritimă, cuprinde şi Delta Dunării
(Rezervaţie a Biosferei)
→ influenţe antropice asupra Dunării:
→ construirea lacurilor de acumulare şi a hidrocentralelor de la Porţile de Fier şi
Ostrovul Mare
→ reducerea cantităţii de aluviuni transportate
→ creşterea mineralizării Dunării – deversări de substanţe poluante din unităţi economice
→ diminuarea fenomenelor de îngheţ, datorită ridicării punctului termic de îngheţ
→ schimbarea funcţionalităţii Luncii Dunării prin lucrările de îndiguiri şi desecări

2. Marea Neagră
 Marea Neagră reprezintă un rest din Marea Sarmatică (ce se întindea de la bazinul Vienei
până la Marea Caspică);
 a fost numită de greci Pontus Euxinus (“mare primitoare”)
 a avut dintotdeauna un important rol geopolitic pentru ţările dunărene, vecine sau
apropiate, pe care le-a legat maritim cu Marea Mediterană şi Oceanul Planetar
 reprezintă o turnantă a comerţului europeano-asiatic

→ particularităţi: →mare continentală- legătura cu Oceanul Planetar prin intermediul


strâmtorilor Bosfor (spre Marea Marmara), Dardanele (spre Marea Egee şi
Marea Mediterană), Gibraltar (spre Oceanul Atlantic)
→maree redusă (sub 10 cm)
→curenţi circulari determinaţi de vânt
→ curenţi de transfer între Marea Neagră şi marea Mediterană
→bilanţ hidrologic pozitiv , datorită aportului adus de fluvii şi precipitaţii
→două straturi de apă şi de salinitate
→lipsa curenţilor verticali
→platforma continentală extinsă
→biomasa la suprafaţă
→salinitatea redusă (16-17%)
→la adâncimi există H2S (hidrogen sulfurat)
→ Relieful Mării Negre:
• platforma continentală (0...200 m)
- aspect de câmpie submarină cu înclinare slabă
• abruptul continental (-200... -2000 m)
• bazinul Mării Negre (situat la adâncimi mai mari de 2000 m
-“câmpie” submarină întinsă şi netedă
→ Litoralul românesc al Mării Negre:
- 244 Km - se desfăşoară între Sulina şi Vama Veche
- ţărm jos, în nord, de la Sulina la Capul Midia,ţărm deltaic, cu lagune, plaje, cordoane
de nisip
- ţărm înalt, cu faleză, în sud, de la Capul Midia la Vama Veche.

1.4. ÎNVELIŞUL BIOPEDOGEOGRAFIC

EUROPA
17
 Factori genetici: condiţii climatice diverse + relieful + evoluţia cuaternară a sistemelor
naturale
⇒ diversitatea zonelor biopedogeografice;
⇒ dublă desfăşurare – pe latitudine = zone biopedogeografice şi pe altitudine =
etaje biopedogeografice;
⇒ fâşii latitudinale paralele dispuse de la SV la NE
 Vegetaţia – este asociată cu animale + soluri = suportul biopedogeografic
 Zone biopedogeografice (cu desfăşurare latitudinală)
a.Vegetaţia subtropicală, mediteraneeană
⇒ dezvoltată în sudul Europei, în cele trei peninsule (până la aprox.
500 m altitudine), în insulele Mediteranei;
⇒ pădure = redusă = stejar verde, stejar de plută, pini; formaţiuni
arbustive semperviriscente: maquis, garriga (în sudul Franţei), tomillares
(în Spania), frigana (în Grecia), înlocuită cu păşuni şi plantaţii de măslin;
⇒ faună = termofilă = broasca ţestoasă, şerpi, scorpioni;
⇒ soluri: terra rosa.
b. Zona de deşert şi semideşert = Nordul Mării Caspice – prelungire a zonelor
deşertice asiatice
c. Stepa + silvostepa
⇒ se dezvoltă în estul Europei – regiuni cu climat secetos
 silvosepa = face trecerea de la pădure (stejar termofil, frasin,
tei, arbuşti) la ierburi xerofile şi mezofile;
 stepa = din estul României - nordul Mării Negre – dincolo de
Volga, ierburi (colilie, pelin, păiuş, arbuşti) animale (rozătoare)
⇒ soluri - molisoluri (cernoziomuri, soluri bălane);
⇒ a fost înlocuită în cea mai mare parte cu cereale şi plante tehnice.
d. Zona pădurilor de foioase
⇒ centrul, vestul Europei, Europa peninsulară;
⇒ formată din 2 tipuri de păduri:
⇒ Păduri de fag = terenurile umede şi răcoroase – spre est,
îmbinat cu carpenul;
⇒ Păduri de stejar = la sud = temperaturi mai mari, umezeală
mică soluri brune, cenuşii, argiluvisoluri;
⇒ alături de tei, frasin, arţar, ulm, arbuşti şi ierburi;
⇒ faună (cerbi, căprioare, lupi, vulpi, mistreţi, jderi, păsări, insecte);
⇒ soluri: brune, cenuşii, argiluvisoluri.
e. Taiga = păduri de conifere
⇒ în nord – până la aprox 50ºN - (Scandinavia – Munţii Ural); este
cea mai masivă unitate forestieră a Europei;
⇒ conifere (molid, brad, zadă, mesteacăn);
⇒ mamifere (urs, lup, vulpe, hermelina, elan), păsări;
⇒ soluri: spodosoluri (podzol), turbării
f. Tundra
⇒ în insulele arctice + nordul Europei;
⇒ muşchi, licheni, arbuşti (mesteacăn pitic, sălcii pitice, ienupăr pitic);
⇒ faună (ren, vulpe polară, găiuşa polară, ciuful alb);
⇒ soluri negre de tundră, slab formate.
Etajele biopedogeografice (cu desfăşurare altitudinală)
⇒ desfăşurat la latitudini variate, după altitudine:
⇒ păduri de amestec – 800/1000 – 1200m;
⇒ păduri de conifere – 1200-1600/1800m;
18
⇒ etajul subalpin – 1600/1800 - 2200m;
⇒ etajul alpin – 2200-3000/3200m;
⇒ etajul glaciar-periglaciar – la peste 3200m;
⇒ În fiecare etaj – vegetaţie, faună, soluri specifice zonelor
biopedogeografice.

ROMÂNIA

 Învelişul biopedogeografic (vegetaţie, faună şi soluri) este organizat pe zone şi etaje


biopedogeografice;
 în spaţiul carpato-danubiano-pontic se interferează vegetaţia caracteristică Europei
Centrale (cu păduri de foioase) cu vegetaţia Europei sud-estice, ponto-caspice
(reprezentată de stepe).
 Zone biopedogeografice (dispunere latitudinală)
a. zona stepei
⇒ condiţionată de continentalismul climatic;
⇒ Dobrogea, Câmpia Siretului, Bărăgan, sudul Podişului Moldovei, porţiuni
din Câmpia de Vest. (stepa propriu-zisă are în Câmpia Bărăganului cea mai
vestică poziţie);
⇒ vegetaţia: ierburi xerofile; fauna: rozătoare; soluri: molisoluri;
⇒ vegetaţia naturală înlocuită în bună parte cu culturi agricole, pajişti;
b. Zona silvostepei
⇒ Câmpia Română, Câmpia de Vest, Podişul Moldovei, nord-vestul
Dobrogei;
⇒ vegetaţia: pâlcuri de păduri (stejar termofil), ierburi; fauna: rozătoare;
soluri: molisoluri;
⇒ vegetaţia naturală înlocuită în bună parte cu culturi agricole, aşezări;
c.Zona pădurilor de foioase
⇒ Etajul stajarului - la altitudini mici 200-500 m - cu temperaturi mari
(+10ºC); precipitaţii 450-500 mm; vegetaţie: stajar, cer, gârniţă, gorun; soluri:
luvisoluri;
⇒ Etajul fagului - 500-1200 m; în Munţii Apuseni urcă până la 1400 m, iar
în Carpaţii Meridionali până la 1500 m; soluri: argiluvisoluri, cambisoluri;
⇒ fauna: căprioara, cerbul, veveriţa, vulpea, ursul, lupul, păsări,
insecte, reptile;
⇒ vegetaţia naturală înlocuită cu păşuni, fâneţe, culturi;
⇒ mai multe suprafeţe afectate de şiroire, torenţi, alunecări de teren;
⇒ Etajul coniferelor
⇒ la altitudini cuprinse între 1200-1800 m;
⇒ vegetaţia: molid, brad, pin, zadă, zâmbru
⇒ fauna: urşi, cerbi, râşi, lupi, cocoş de munte, găinuşa de alun;
⇒ soluri: spodosoluri (podzoluri);
⇒ defrişări masive = coborârea limitei superioare a pădurii, procese
de versant;
d. zona alpină – peste 1800 m
⇒ etaj subalpin - 1800-2200 m ; etaj alpin – peste 2200 m
⇒ vegetaţia: ienupăr, jneapăn, afin, merişor (subalpin) şi ierburi,
muşchi, licheni, stâncării (alpin);
⇒ soluri subţiri, în formare;
⇒ fauna – capra neagră, marmota, vulturi, insecte;

19
⇒ vegetaţia naturală înlocuită cu păşuni; turism necontrolat = degradarea
terenurilor
 Vegetaţia azonală – este dezvoltată în luncile râurilor, precum şi în Lunca şi
Delta Dunării unde se dezvoltă o vegetaţie reprezentata prin specii de arbori de
esenţă slabă: salcia, plopul, aninul, cătina.

2. ELEMENTE DE GEOGRAFIE UMANĂ ALE EUROPEI ŞI ROMÂNIEI

Caracteristici generale
Caracteristicile de geografie umană se referă la următoarele componente: populaţia şi
caracteristicile acesteia, aşezările umane, aspectele de geografie economică, geografie politică,
geografie socială, geografie culturală şi geografie administrativă.
Elementele comune principale ale Europei sub aspectul geografiei umane sunt:
concentrarea demografică, diversitatea comunităţilor, sporul natural redus şi bilanţul migratoriu
pozitiv.

Europa
Este un continent de locuire străveche.
Succesiunea unor civilizaţii: cretană, minoică, elenistică, etruscă, celtică, romană,
bizantină, medievală, modernă şi contemporană care au influenţat aspectul actual al culturilor
europene, dar şi al civilizaţiilor mondiale actuale.
Populaţia Europei este în prezent de 726 mil. loc., ceea ce reprezintă 11 % din populaţia
totală a Terrei.
Continentul Europa cuprinde un total de 46 de state din care 44 de state sunt integral în
Europa şi 2 state se extind atât în Europa cât şi în Asia (Federaţia Rusă şi Turcia).
Există mai multe accepţiuni cu privire la numărul de locuitori ai Europei în funcţie de
raportarea la teritoriu pe care îl luăm în considerare:
- Europa (inclusiv Federaţia Rusă şi Turcia europeană) cu 736 mil. loc.;
- Europa (inclusiv Federaţia Rusă fără Turcia) cu 726 mil. loc.;
- Europa (fără Federaţia Rusă şi Turcia europeană) cu 582 mil. loc.;
- Europa (cu partea europeană a Federaţiei Ruse, fără Turcia) cu 686 mil. loc.;
- Europa (fără Federaţia Rusă şi cu Turcia europeană) cu 592 mil. loc.;
- Uniunea Europeană (cu 27 ţări) cu o populaţie de 492 mil. loc.

România
Din punct de vedere al geografiei umane, România se caracterizează prin anumite
particularităţi ale populaţiei, aşezărilor şi organizării administrativ-teritoriale:
Populaţia României este o populaţie neo-latină situată în extremitatea estică a ariei de extensiune
a acesteia.
Teritorial şi ca populaţie, România este încadrată în romanitatea orientală.
Cele mai importante momente din istoria României sunt: unirea Munteniei cu Moldova în 1859
sub numele de România, urmată de integrarea Dobrogei în 1878 şi Unirea din 1918 cu formarea
României Moderne.
Din punct de vedere administrativ, România este organizată în 41 de judeţe şi Municipiul
Bucureşti.

2.1. HARTA POLITICĂ A EUROPEI ROMÂNIA CA STAT AL EUROPEI

20
Europa a fost leagănul unor vechi civilizaţii, este continentul care a găzduit metropole
coloniale, care şi-a împărţit lumea şi pe care s-a declanşat Revoluţia Industrială care a dat
naştere puterilor moderne, dar şi continentul pe care a luat naştere nazismul şi comunismul.
În secolul XX, după Primul Război Mondial, numărul statelor Europei a crescut de la 19
la 27; după Al doilea Război Mondial Europa avea 35 de state, iar în prezent are 46 de state.
Harta politică a Europei s-a modificat sensibil în perioada 1989-1993 când, după
destrămarea Uniunii Sovietice, au apărut 15 state naţionale dintre care 7 în Europa (Rusia,
Estonia, Letonia, Lituania, Belarus, Ucraina şi Moldova).
După destrămarea Iugoslaviei au apărut 6 state naţionale (Serbia, Croaţia, Slovenia,
Bosnia-Herţegovina, Macedonia, Muntenegru), iar după divizarea paşnică a Cehoslovaciei au
apărut 2 state noi (Cehia şi Slovacia).
Se poate observa că Federaţia Rusă, deşi ca întindere are o proporţie mare a teritoriului
său în Asia, cea mai mare parte a populaţiei este concentrată în partea europeană.
Turcia este mai mult un stat asiatic, partea sa europeană, deşi mică, a jucat un rol activ
în istoria Europei (Imperiul Bizantin şi capitala acestuia Bizanţ, apoi Constantinopol); la
aceasta trebuie subliniate şi aspiraţiile Turciei de a deveni membră a UE.
Există şi state de dimensiuni foarte mici (Andora, San Marino, Vatican, Malta şi
Liechtenstein).
Unele state europene au şi în prezent teritorii extraeuropene care sunt dependente de
acestea (cazul Franţei, Olandei, Regatului Unit şi Danemarcei).
În ultimii ani se observă tendinţa de a include printre ţările europene şi ţările din zona
Caucazului (Azerbaidjan, Georgia, Armenia).
Cipru este un stat asiatic, dar poate fi considerat stat european (bazându-ne pe relaţiile
sale cu Grecia şi pe apartenenţa la U.E.).
Pe continentul nostru există atât state unitare (Franţa, România) cât şi state federale
(Germania, Austria, Rusia).
Ca formă de stat cele mai multe ţări europene sunt republici, având ca şef de stat un
preşedinte, dar există şi 10 monarhii (Belgia, Danemarca, Norvegia, Olanda, Spania, Suedia,
Marea Britanie, Monaco, Liechtenstein, Luxemburg).
Capitalele statelor europene sunt, de regulă, cele mai importante oraşe ale ţărilor
respective, din punct de vedere demografic, economic şi cultural. Există şi excepţii, ca în cazul
Elveţiei, unde Berna nu este cel mai mare oraş al acestei confederaţii, sau cazul Olandei unde
Amsterdam şi Haga îşi împart funcţia de capitală.
După mărimea suprafeţei, cel mai întins stat este Federaţia Rusă care are suprafaţa de 17
075 400 km2, iar cel mai redus este Vatican cu suprafaţa de 0,44 km2.
După criteriu geografic, statele europene sunt cuprinse în 5 regiuni geografice: Europa
de Vest, Europa de Nord, Europa Centrală, Europa Meridională şi Europa de Est.

România, stat al Europei


România este stat european prin poziţie şi caracteristici. Componentele naturale ale
teritoriului românesc sunt: Munţii Carpaţi, Dunărea şi Marea Neagră.
Prin Carpaţi şi fluviul Dunărea, România poate fi considerată ţară central-europeană.
România are populaţia de 21,7 mil. locuitori, ocupând locul al nouălea între statele
europene.
Din punct de vedere politic, statul român este o republică parlamentară conform
Constituţiei din 1991.
România este membră NATO din anul 2004 şi membră a UE din 1 ianuarie 2007.

2.2. POPULAŢIA ŞI CARACTERISTICILE EI GEODEMOGRAFICE

EUROPA
a. Evoluţia numerică a populaţiei Europei cuprinde două perioade distincte:

21
- creşterea lentă din sec. III până în 1759: Europa avea 40mil locuitori în sec. III, 80 mil.
locuitori în anul 1500 şi 140 mil. locuitori în anul 1759. Creşterea lentă a fost cauzată de
epidemii, invaziile popoarelor migratoare, războaie, lipsa resurselor alimentare.
- creşterea evidentă a populaţiei în condiţiile exploziei demografice declanşată de revoluţia
industrială din Anglia, Franţa, Germania, Ţările de Jos: între anii 1800 şi 1900 populaţia
Europei a crescut de la 203 mil. de locuitori la 408 mil. de locuitori, pentru ca în 2004 să
înregistreze 725 mil. de locuitori (cu includerea populaţiei Federaţiei Ruse, dar fără
includerea părţii europene a Turciei).
b. Distribuţia spaţială a populaţiei
Populaţia este distribuită inegal în Europa, în funcţie de factorii naturali, factorii
tehnologici şi economici, factorii demografici şi factorii sociali.
Densitatea medie a populaţiei este de 70 loc./km2, plasând Europa pe locul doi după Asia.
Pe state există densităţi medii diferite: state cu densităţi medii de peste 200 loc./km2
(Germania, Belgia, Olanda, Regatul Unit); state cu densităţi între 150-200 loc/km2 (Italia,
Elveţia, Danemarca), state cu densităţi cuprinse între 100-150 loc/km2 (Portugalia, Franţa,
Polonia, etc.), state cu densităţi cuprinse între 50-100 loc/km2 (Irlanda, Spania, Austria, România,
Bulgaria, Grecia etc.) şi state cu densităţi sub 50 loc/km2 (Islanda, Norvegia, Finlanda, F. Rusă).
Cea mai mare densitate de populaţie o are Monaco (16.000 loc./km 2), iar cea mai mică
densitate o are Islanda (2,7 loc./km2)
Pe zone, densităţi mai mari de 300 loc./km2 apar în Olanda, Belgia, Ruhr, centrul şi sud-
estul Marii Britanii, nordul Italiei, valea Rinului; între 100-200 loc./km2 (Europa de Vest şi
Europa Centrală); sub 50 loc./km2 (Europa nordică, Europa de Răsărit şi Peninsula Balcanică).
c. Mişcarea naturală a populaţiei
Europa este spaţiul unui dramatism demografic deoarece natalitatea a coborât la 11-12‰,
iar mortalitatea a urcat la 11‰, rezultând un spor natural cuprins între 0 şi 1‰.
Pe state, în ultimii ani s-au înregistrat rate ale natalităţii între 15 şi 20‰ în Albania,
Turcia, Islanda şi Irlanda; rate reduse ale natalităţii sub 10 ‰ în Austria, Germania, Ungaria,
România, Rusia, şi chiar de 8-9‰ în Bulgaria, Ucraina.
Bilanţul natural al populaţiei Europei este negativ în ţări ca: Letonia (-7,1‰), Ucraina
(-6,2‰), Rusia (-4,8‰), Belarus (-4,7‰), România (-2‰).
d. Speranţa de viaţă
În Europa speranţa de viaţă este de 70 de ani.
Pe state apar diferenţieri mari: în Islanda 79 de ani la bărbaţi şi 83 de ani la femei; în
Elveţia 84 de ani la femei.
În statele din Europa de Est s-a înregistrat o scădere a speranţei medii de viaţă ca
urmare a degradării nivelului de trai.
e. Mobilitatea teritorială a populaţiei
După marile descoperiri geografice europenii au părăsit continentul şi au contribuit
decisiv la colonizarea „lumii noi”.
Începând cu a doua jumătate a secolului XX şi în prezent asistăm la o tendinţă inversă
(locuitorii altor continente se îndreaptă spre Europa ca forţă de muncă, cele mai multe sosiri sunt
din fostele colonii către Marea Britanie, Franţa, Olanda, care au şi adoptat o legislaţie
favorabilă).
După 1989 s-a înregistrat un flux de emigranţi dinspre ţările est-europene spre Europa
Occidentală.
Fenomenul “brain drain” a căpătat o extensiune mare (persoane super dotate fiind
racolate spre ţările dezvoltate vest europene).
f. Structura populaţiei pe grupe de vârstă
Pe ansamblu, Europa se caracterizează printr-o pondere mare a populaţiei în vârstă de
peste 60 de ani: Italia este ţara cu cea mai îmbătrânită populaţie de pe glob (19,7 %); Germania
şi Grecia (18 %), Belgia şi Suedia (17 %), etc.
Există şi ţări cu pondere mare a populaţiei tinere: Albania (27 %), Islanda, Irlanda, Cipru
(20 %).
g. Structura profesională a populaţiei

22
Structura populaţiei pe ramuri de activitate economică prezintă mari diferenţe: valorile
medii plasează Europa între continentele cu un nivel de dezvoltare economică ridicată, cu o
importantă forţă de muncă ocupată în servicii (60 %), industrie (27%) şi agricultură (17%).
Partea centrală şi de vest a Europei are o pondere de peste 70 % a populaţiei ocupate în
sfera serviciilor.
h. Structura populaţiei pe medii (urban/rural)
În Europa populaţia urbană are o pondere de 73 %, iar cea rurală de 27 %.
i. Structura confesională
În Europa religia dominantă este creştinismul cu trei culte principale: catolicismul,
protestantismul şi ortodoxismul. Alte culte: cultul musulman prezent în Albania.

ROMÂNIA
a. Evoluţia numărului de locuitori
In secolul XX populaţia României s-a dublat numeric, de la 12,7 mil. locuitori în 1912 la
23,1 mil. locuitori în 1989.
În prezent populaţia României este de 21,7 mil. de locuitori.
b. Mişcarea naturală a populaţiei
După 1989 s-a produs o scădere a natalităţii de la 16 ‰ la10 ‰ în 2004 ca urmare a
reducerii ratei fertilităţii.
În aceeaşi perioadă mortalitatea a crescut de la 10,6 ‰ la 12,7 ‰ (în 1996) şi 11,9 ‰ (în
2004), pe fondul ponderii ridicate a populaţiei de vârsta a treia şi a scăderii nivelului de trai.
Bilanţul natural (sporul natural) a scăzut de la 5,3 ‰ în 1989 la -2,7 ‰ în 2002 şi -1,9 ‰
în 2004.
c. Mobilitatea teritorială a populaţiei
Exodul rural-urban din perioada 1960-1989 a favorizat migraţiile definitive de la sate
spre capitală şi oraşele mari (Bucureşti, Constanţa, Braşov, Timişoara, Iaşi, Cluj).
După 1989 centrele de atracţie au rămas marile oraşe şi municipiul Bucureşti, dar în
limite mai reduse.
S-a înregistrat o migraţie dinspre oraşele mici şi mijlocii spre mediul rural.
După 1989 s-a înregistrat o creştere a migraţiilor definitive spre ţările bogate din Europa
de Vest şi spre America de Nord.
O componentă importantă o reprezintă şi migraţiile pentru muncă spre Italia, Spania,
Germania, Marea Britanie.
d. Densitatea populaţiei
În anul 2004 valoarea medie a densităţii populaţiei României a fost de 90,9 loc/km2.
Densitatea medie a populaţiei pe judeţe evidenţiază următoarele categorii: între 30-40
loc/km2 (judeţele Tulcea şi Caraş Severin), valorile cele mai mari înregistrându-se în oraşele
mari (Bucureşti, 8093 loc/km2 în 2004).
e. Structura pe grupe de vârstă
Între 1970 şi 2005 s-a înregistrat un declin al populaţiei tinere (scăderea ponderii
populaţiei tinere de la 26 % în 1970 la 16 % în 2005) şi o creştere a ponderii populaţiei de
vârsta a treia de la 7 % în1970 la 14 % în 2005.
f. Structura profesională a populaţiei
În prezent tendinţa de redresare a economiei României s-a resimţit şi în structura
profesională a populaţiei: ponderea populaţiei în sectorul servicii este de 38 %, în agricultură de
32 % şi în industrie 25 %.
Aproximativ 5,1 % din populaţia de peste 65 de ani este ocupată în muncă.
g. Structura pe naţionalităţi
Din totalul populaţiei României, în anul 2002 ponderea populaţiei pe naţionalităţi era
următoarea: 89,5 % români, 6,6 % maghiari, 2,5 % rromi, 0,3 % germani şi 1,1 % alte
naţionalităţi.
h. Structura pe medii (rural/urban)
În prezent populaţia urbană a României are o pondere de 55 %, iar cea rurală de 45 % din
populaţia totală a României.
i. Alte aspecte
23
Asemănător altor state europene, România se află în faza finală a tranziţiei demografice.
Cea mai numeroasă generaţie din istoria României a fost cea născută în perioada 1967-
1968, când s-au născut 550.000 de persoane.

2.3. SISTEMUL DE ORAŞE AL EUROPEI

Sistemul de oraşe al Europei este rezultatul unor transformări succesive. În diferite


perioade istorice oraşele europene au fost cele mai mari din lume: Roma în Antichitate,
Constantinopolul în Evul Mediu şi Londra în epoca modernă.
Sistemul de oraşe al Europei este alcătuit din totalitatea aşezărilor urbane din spaţiul
european aflate în relaţii complexe de interdependenţă şi definite prin localizare, ierarhie,
centralitate şi mărime teritorială.
Localizare oraşelor europene este condiţionată de configuraţia terenului, de resursele de
apă şi de căile de comunicaţii.
Localizarea grupată a oraşelor europene se referă la ariile cu grad sporit de concentrare a
acestora sub formă de aglomeraţii urbane, conurbaţii şi chiar megalopolisuri. Cele mai
reprezentative aglomeraţii urbane din Europa sunt metropolele: Moscova (12,2 mil. loc.), Paris
(11,3 mil. loc.), Londra (11,2 mil. loc.), Berlin (4,1 mil. loc.), Milano, Madrid, Roma, Atena.
Aglomeraţiile de tip megalopolis se conturează în câteva areale după cum urmează:
- Middland, megalopolisul englez, cuprinde marea Londră şi oraşele Birmingham,
Manchester, Liverpool, Schefield, Nottingham, Leeds, şi înglobează cam jumătate din
populaţia Marii Britanii (cca. 33 mil. loc.)
- Ruhr-Rhin, megalopolisul german, dezvoltat în jurul conurbaţiei Ruhr-Rhin, cu o
populaţie de peste 25 mil. loc. care înglobează oraşele Stuttgart, Frankfurt am Main,
Kőln, Dűsseldorf şi Essen
- Randstad-Holland, megalopolisul olandez, care ocupă jumătatea vestică a ţării şi
concentrează 60% din populaţia Olandei (cca. 10 mil. loc.), include cele două capitale
Amsterdam şi Haga precum şi oraşele Rotterdam şi Utrecht.
- Alte zone cu grad sporit de concentrare a oraşelor sunt: Bazinul Parisului, sud-estul
Ucrainei, valea fluviului Volga, nord-estul Franţei, litoralul mediteranean al Spaniei,
sudul Poloniei.
Cele mai vechi centre urbane ale Europei au apărut în jurul Mării Mediterane în perioada
antică (în Grecia, Italia, sudul Franţei) şi pe ţărmul Mării Negre:
- oraşele greceşti au apărut atât în bazinul Mării Mediterane (Atena, Corint, Byzantion,
Marsala) şi la Marea Neagră (Tomis, Histria, Callatis)
- oraşele romane: Roma, Londra (Londinium), Paris (Lutetia), Viena (Vindobona), Kőln
(Colonia)
În Evul Mediu s-au dezvoltat oraşele hanseatice (Anvers, Bruges, Hamburg şi Bremen),
cele din bazinul mediteranean (Bizantium-Constantinopol, Genova, Veneţia), dar şi multe oraşe
din Europa Centrală (Paris, Londra, Cracovia, Praga, Viena, Milano, Braşov, Târgovişte, Iaşi,
Budapesta), şi Europa de Est (Kiev, Moscova, St. Petersburg).
În Epoca Modernă au apărut oraşe noi care sunt un produs al Revoluţiei Industriale al
activităţilor de producţie şi comerţ: Manchester, Liverpool (Marea Britanie), Rotterdam
(Olanda), Sankt Petersburg (Rusia), Odessa (Ucraina), Essen (Germania), Reşiţa şi Hunedoara
(România).
După al Doilea Război Mondial a apărut o explozie de centre urbane înfiinţate fie prin
acordare de statut urban unor comune, fie prin înfiinţarea de oraşe noi în jurul unor obiective
industriale nou construite: Nowa Huta (Polonia), Dunaujváros (Ungaria), Eisenhüttenstadt
(Germania), Victoria (România).

Clasificarea oraşelor după criterii geografice


-după poziţia geografică
Oraşe situate pe litoral, oraşe-port: Londra, Sankt Petersburg, Rotterdam, Odessa,
Istanbul, Barcelona.
Oraşe situate în interiorul continentului: Paris, Viena, Berlin, Moscova, Kiev, Bucureşti.
24
-după mărimea demografică
În Europa există peste 60 de oraşe cu populaţie ce depăşeşte 1 mil. loc.
În prezent, aglomeraţia urbană Moscova este considerată cea mai mare entitate urbană a
Europei (cu o populaţie de 12,1 mil. loc.).
În viitorul apropiat este de aşteptat ca oraşul Istanbul să devină cel mai mare oraş al
Europei sub aspect demografic.
-după funcţia urbană
- Oraşe cu funcţie comercială: Genova, Leipzig, Veneţia, Anvers, Lyon, Cracovia,
Narwik, Cardiff, Arhanghelsk, Odessa.
- Oraşe cu funcţie industrială: Manchaster, Birmingham, Essen, Katowice, Doneţk,
Torino, Braşov
- Oraşe cu funcţie culturală: Viena, Florenţa, Sankt Petersburg, Cannes, San Remo,
Davos, Versailles, Oxford, Cambridge, Heidelberg
- Oraşe cu funcţii de servicii: Băile Herculane, Vichy, Karlovy-Vary, Nisa
- Oraşe cu funcţie financiară: Londra, Paris, Zűrich, Frankfurt
- Oraşe cu funcţie portuară: Rotterdam, Hamburg, Liverpool, Gdansk, Constanţa
Nivelul de urbanizare al Europei este evidenţiat şi de ponderea de 77 % a populaţiei
urbane.

SISTEMUL DE ORAŞE AL ROMÂNIEI

Cele mai vechi centre urbane din România sunt oraşele colonii întemeiate de greci pe
litoralul Mării Negre: Tomis, Callatis, Histria.
O altă generaţie de oraşe antice sunt cele romane: Drobeta, Dierna, Napoca, Potaisa,
Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Oraşele întemeiate în Evul Mediu: Braşov, Bistriţa, Suceava, Târgovişte, Craiova, Iaşi,
Bucureşti, Timişoara, Oradea.
Oraşele moderne au apărut fie prin dezvoltarea oraşelor preexistente, fie prin apariţia de
oraşe noi: Hunedoara, Reşiţa.
Sistemul actual de oraşe din România cuprinde următoarele categorii după mărimea
demografică:
- municipiul Bucureşti cu aproximativ 2 mil. loc. este oraş capitală cu funcţii complexe;
- oraşe cu populaţie cuprinsă între 200.000 şi 350.000 locuitori: Iaşi, Galaţi, Braşov,
Constanţa, Ploieşti, Brăila, Craiova, Timişoara, Oradea, Cluj – unele dintre acestea au
pentru România şi funcţie de metropolă regională;
- oraşe cu populaţie cuprinsă între 100.000 şi 200.000 locuitori: Suceava, Botoşani, Piatra
Neamţ, Bacău, Focşani, Buzău, Piteşti, Râmnicu-Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Arad,
Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureş;
- oraşe cu populaţie între 50.000 şi 100.000: Tulcea, Târgovişte, Bârlad, Vaslui, Reşiţa,
Deva, Bistriţa Slobozia, Călăraşi – sunt oraşe de echilibru cu influenţă judeţeană şi
interjudeţeană;
- cele mai multe oraşe sunt oraşele mici şi foarte mici cu influenţă locală în teritoriu
Municipiul Bucureşti este centru urban de nivel european cu caracteristici de metropolă
regională pentru sud-estul Europei.

ANALIZA GEOGRAFICĂ A UNOR ORAŞE DIN EUROPA

Londra
Este capitala Regatului Unit situată în sud-estul ţării, pe valea fluviului Tamisa la aproape
80 km de locul de vărsare a acestuia în Marea Nordului.
Poziţia geografică extrem de favorabilă a facilitat dezvoltarea unor funcţii economice
complexe, dar şi afirmarea oraşului ca centru de importanţă mondială. A fost reşedinţa celui mai
mare imperiu colonial pe care l-a cunoscut omenirea – Imperiul Britanic, dar a rămas şi astăzi
unul dintre cele mai mari şi influente centre comerciale şi financiar-bancare ale lumii (Bursa de
la Londra este un important barometru al stării economice a lumii).

25
Londra îşi are originile în antichitate (Londinium), dar a cunoscut o dezvoltare
spectaculoasă începând cu Evul Mediu. Timp de 150 de ani, între 1800-1950, a fost cel mai
mare oraş al lumii.
Este un mare centru industrial, cu întreprinderi industriale situate la distanţe mari de oraş,
cu o producţie diversificată (avioane, automobile, nave maritime, aparate de precizie electronică,
optică, petrochimie, textile, mobilă, produse de lux).
Funcţia de transport a oraşului este dată de port, 21 de aeroporturi, metrou (cel mai vechi
metrou din lume – 1861) şi de Eurotunel.
În prezent, Londra este centrul administrativ al ţării, reşedinţa reginei, precum şi sediul
Guvernului, al Parlamentului şi al puterii judecătoreşti.
Oraşul are şi funcţie culturală, universitară, turistică. Cele mai mari atracţii ale oraşului
sunt: Catedrala Saint Paul’s, biserica gotică a Mănăstirii Westminster, Palatul Eltham, Palatul
Buckingham, Palatul Parlamentului, British Museum, Turnul Londrei, celebrul centru al
afacerilor „City“, Hyde Park.

Paris
Este unul din marile oraşe ale Europei şi capitală a Franţei, situat în partea central-
nordică a ţării pe fluviul Sena.
Este considerat nucleul originar al Franţei şi elementul determinant al formării
teritoriale a statului francez. Originile sale se găsesc în antichitate unde oraşul iniţial era situat în
partea centrală a Parisului (Île de la Cité), dar a cunoscut o dezvoltare deosebită începând cu
Evul Mediu, când a prosperat pe plan comercial şi intelectual. Mult timp a fost principala
metropolă comercială şi culturală a Europei.
Economia Parisului este dominată de servicii (73% din locurile de muncă) cele mai
performante domenii fiind asigurările, sectorul bancar, editurile, presa, comerţul, turismul (20
milioane vizitatori anual), meşteşugurile (confecţii, bijuterii, mobilă, mecanică de precizie). Este
cel mai mare port fluvial al Franţei şi deţine un sfert din producţia industrială a ţării.
În prezent funcţia culturală şi turistică joacă un rol foarte important (Parisul este cea mai
vizitată metropolă din lume). Este un mare centru financiar şi de comunicaţii.
Este cel mai important nod de transport al Franţei: 11 magistrale feroviare, 25 magistrale
rutiere, Eurotunelul şi mai multe aeroporturi.

Viena
Situată în nord-estul Austriei la ieşirea Dunării din cursul său superior în Câmpia
Panonică (Bazinul Vienei).
Oraşul îşi are rădăcini în antichitate unde în timpul Imperiului Roman a apărut ca aşezare
cu funcţie militară şi administrativă (Vindobona). Viena a cunoscut o dezvoltare continuă după
sec. XII când ajunge reşedinţă imperială (Imperiul Habsburgic 1438-1918).
În prezent este o veritabilă metropolă europeană, un oraş al culturii şi al muzicii. Are o
populaţie de 1,6 mil. locuitori şi este cel mai important centru industrial al Austriei.
Funcţia culturală este dată de universităţi, biblioteci, muzee, teatre, galerii de artă, etc.
Funcţia turistică a oraşului este dată de vestigiile arhitectonice şi de prezenţa fluviului
Dunărea. În prezent, Viena începe să exercite o influenţă crescândă asupra spaţiului sud-est
european.

Moscova
Cel mai mare oraş al Europei (10,2 mil. locuitori), este situat în centru părţii europene a
Federaţiei Ruse a cărei capitală este, se află situat pe malurile râului omonim, într-o zonă de
coline joase.
A fost fondat în secolul XII şi a avut un rol deosebit de important în organizarea statală a
populaţiilor slave din estul Europei.
Este unul dintre cele mai importante centre economice ale lumii cu o industrie extrem de
variată.
Este unul dintre marile noduri de comunicaţii de pe glob din care pleacă magistrale
feroviare şi rutiere. Are 4 aeroporturi mari şi 3 porturi fluviale (este legat la 5 mări: Marea
26
Neagră, Marea Azov, Marea Caspică, Marea Baltică, Marea Albă), are cel mai circulat metrou
din lume (3 mil. călători pe an).
Are funcţie culturală importantă dată de 100 de universităţi dintre care cea mai
importantă este Lomonosov, teatre, muzee, biblioteci. Funcţia turistică este reprezentată de
Kremlin (trad. cetate), palate (Marele Palat), catedrale (biserica ,,Vasile Blajenîi”).

Roma
Capitala Italiei, este situată în Peninsula Italică, pe rama vestică, aproape de ţărmul Mării
Tireniene. A fost capitala Imperiului Roman, este numită „Cetatea Eternă”, “Oraşul celor Şapte
Coline“, “Oraşul Sfânt”. Roma reprezintă leagănul civilizaţiei europene, un oraş reprezentativ al
antichităţii, al evului mediu creştin şi al Renaşterii italiene.
În prezent are o populaţie de 2,7 mil. locuitori, iar împreună cu aria metropolitană numără
5 mil. locuitori.
Este unul dintre marile centre culturale artistice, ştiinţifice şi universitare ale lumii. Are
una dintre cele mai mari universităţi europene (“La Sapienza”), numeroase academii, teatre,
muzee.
Astăzi Roma se detaşează prin funcţiile sale turistice, de comerţ, culturale şi de servicii
(77% din locurile de muncă) şi mai puţin prin funcţiile industriale.
Funcţia turistică este dată de cele 2.000 de monumente istorice şi de artă, dintre care
amintim: Colosseum-ul, Columna lui Traian, bazilici, catedrale, pieţe, fântâni, Catedrala Sf.
Petru, Muzeul Vatican, Capela Sixtină.

ANALIZA GEOGRAFICĂ A UNOR ORAŞE DIN ROMÂNIA

Bucureşti
Capitala României, este situat în sudul ţării, în centrul Câmpiei Române, într-o regiune
bogată cândva în păduri (codrii Vlăsiei) şi străbătută de râurile Dâmboviţa şi Colentina. Are o
suprafaţă de 228 km2, cu un plan radiar-concentric şi este împărţit în şase sectoare.
Bucureşti, capitala României, are un statut de unitate administrativă aparte, fiind cel
mai mare şi mai important centru politic, economic, financiar-bancar, comercial, cultural
ştiinţific, de învăţământ, de transport, informaţional, sportiv şi turistic al ţării.
Este menţionat documentar în 1459 ca reşedinţă domnească a lui Vlad Ţepeş, devine
capitala Ţării Româneşti în 1659 şi capitala României în 1862 şi a României moderne în 1918.

În prezent este una dintre metropolele Europei, a doua ca mărime din regiune (2 mil.
locuitori), fiind depăşită doar de Istanbul.
Este un puternic centru industrial deoarece concentrează 1/5 din producţia industrială a
României.
Are funcţie de transport important: 9 magistrale feroviare, 9 magistrale rutiere (între care
2 autostrăzi), 2 aeroporturi şi metrou.
Funcţia comercială importantă dată de o reţea de supermarketuri, asemănător marilor
metropole europene. Este cel mai important centru financiar-bancar, administrativ şi cultural al
ţării.
Funcţia de capitală îi asigură polarizarea economică, socială şi culturală a întregului
teritoriu al ţării.

Iaşi
Cel mai mare oraş din estul ţării, situat în Câmpia Moldovei, pe valea râului Bahlui,
amplasat pe 7 coline, în centrul Moldovei istorice. Este
un oraş medieval întemeiat în secolul XIV. A fost capitala statului Moldova timp de 300 de ani
până la unirea principatelor.
Este un centru industrial (metalurgie, utilaje, industria uşoară, industria alimentară), are
funcţie comercială, culturală, turistică (palate, case memoriale, biserici: Mitropolia, Biserica
,,Trei Ierarhi“).

27
Este al doilea centru universitar din România, aici funcţionând cea mai veche
universitate din ţară, precum şi alte instituţii de învăţământ superior şi o filială a Academiei
Române.
Pentru România municipiul Iaşi îndeplineşte rolul de metropolă regională.

Constanţa
Situată în sudul ţării, este cel mai important port românesc la Marea Neagră. Reprezintă
cel mai bun exemplu de dezvoltare teritorială rapidă, de creştere economică şi de organizare
raţională a spaţiului urban din România.
Funcţia portuară este dată de portul Constanţa-Sud Agigea şi de canalul Dunăre-Marea
Neagră.
Funcţia turistică este dată de staţiunile balneo-climaterice de pe litoral dintre care cea mai
importantă este Mamaia.
Funcţia industrială este dată de întreprinderile chimice, petrochimice şi de şantierul naval.
În perspectiva dezvoltării durabile apar oportunităţi noi, cum ar fi tranzitarea unei părţi
din petrolul exploatat în jurul Mării Caspice, dezvoltarea capacităţii portuare, apariţia unor
localităţi satelit şi dezvoltarea funcţiilor culturale şi comerciale.

Timişoara
Cel mai important oraş din partea de vest a ţării, ocupă o poziţie specială în reţeaua
urbană a ţării, foarte cunoscut la nivel internaţional (locul de origine al Revoluţiei din Decembrie
1989).
Timişoara prezintă diversitate etnică, o puternică bază economică şi o organizare radial
concentrică. Activitatea economică se caracterizează printr-o restructurare rapidă, punându-se
accentul pe sectorul terţiar.
În perspectivă, dezvoltarea durabilă a oraşului are în vedere reamenajarea centrului
istoric, conservarea spaţiilor verzi, alimentarea cu apă, reciclarea deşeurilor urbane, precum şi
ameliorarea reţelei de transporturi internaţionale. Este nod feroviar, rutier şi aerian internaţional.

Braşov
Cel mai mare centru urban din regiunea montană a ţării situat în Depresiunea Braşov, la
520-650 m altitudine, la poalele masivului Tâmpa. Oraşul datează din secolul XIII şi s-a
dezvoltat ca centru comercial şi meşteşugăresc în perioada feudală.
Începând cu secolul XX, Braşovul a devenit un centru economic complex (industrie
constructoare de maşini, tractoare, rulmenţi). Industria constructoare de maşini are cea mai mare
pondere în producţia globală industrială a oraşului, urmată de chimie, şi materiale de construcţii.
Este centrul celei mai importante zone turistice montane din ţara noastră. Aici se află
cea mai importantă staţiune montană (Poiana Braşov) şi numeroase monumente istorice şi de artă
(fortificaţii medievale: Cetăţuia, turnuri, bastioane; Biserica Neagră; case vechi; muzee).

2.4. ACTIVITATILE ECONOMICE – CARACTERISTICI GENERALE

- Europa concentrează toate activităţile economice prezente pe întinsul Globului;


- se caracterizează printr-o economie dezvoltată;
- spre deosebire de celelalte continente, serviciile sunt dominante, atât în ponderea populaţiei
ocupate, cât şi în realizarea PIB-ului, urmate de industrie, pe ultimul loc situându-se activităţile
primare (în principal agricultura);
- cele mai multe state europene sunt dependente de importul de materii prime, în principal din
afara continentului (exceptie Rusia şi, parţial, Marea Britanie, Norvegia, Ucraina);
- gradul de industrializare, deşi variat, este ridicat în majoritatea ţărilor continentului;
- industria, foarte dinamică, se reorientează, în ultimul timp, spre ramurile de vârf, renunţând
treptat la subramurile demodate sau poluante, de regulă mari consumatoare de resurse;

28
- agricultura este, într-o mare măsură, intensivă şi performantă, mai ales în ţările Europei de
Vest, de Nord-Vest şi Centrale;
- căile de comunicaţie se includ într-o reţea complexă, modernă şi diversificată, cu o mare
densitate;
- activităţile comerciale şi turistice plasează Europa pe primul loc între continentele lumii, au o
dinamică amplă, iar eficienţa acestora variază în limite foarte largi, de la o ţară la alta, ţările vest-
europene realizând mari venituri naţionale din aceste activităţi;
- în Europa se diferenţiază două categorii de state:
- state dezvoltate, cu populaţie predominant urbană şi nivel de instrucţie foarte înalt;
- state aflate într-o situaţie de tranziţie, cu caracteristici comune ţărilor dezvoltate
(nivel de instrucţie ridicat şi unele ramuri de vârf) şi elemente ale subdezvoltării (asistenţă
socială deficitară, proporţie importantă a populaţiei rurale şi eficienţă economică parţial redusă,
situaţie specifică şi României;
- România este într-o perioadă de tranziţie, de la o economie centralizată şi etatizată, la o
economie liberă de piaţă;
- economia României este dependentă de importul de materii prime, ca majoritatea ţărilor
europene;
- după o perioadă în care toate domeniile economice au înregistrat un recul, ca volum şi
performanţă, printr-un amplu proces de restructurare şi retehnologizare România încearcă, prin
procesul de integrare europeană să reducă decalajele în dezvoltare faţă de ţările occidentale.

2.5. SISTEME DE TRANSPORT

- Europa dispune de cel mai diversificat, dens şi complementar sistem de transport de pe Glob;
- reţeaua feroviară depăşeşte 360.000 km şi este electrificată în proporţie de 45 % (locul 2 pe
Glob, după America de Nord);
- prin Europa circulă cel mai rapid tren din lume, TGV (350 km/h) şi cel mai luxos (Orient
Expres);
- reţeaua rutieră depăşeşte 6,6 mil. km, fiind modernizată diferenţiat, de la vestul spre estul
continentului;
- Europa ocupă locul al doilea pe Glob în privinţa lungimii reţelei de autostrăzi, bine reprezentată
în Europa de Vest şi în curs de amenajare şi extindere în Europa Centrală şi de Est;
- parcul de autoturisme depăşeşte 230 de milioane (locul al 2-lea după America) şi peste 40 mil.
autovehicule comerciale (locul al 3-lea după America şi Asia);
- magistralele feroviare şi rutiere se întretaie în mari noduri de transport reprezentate de marile
metropole;
- pentru eficientizarea fluxurilor de transport de mărfuri şi persoane au fost stabilite la nivelul
continentului (mai puţin Rusia) nouă coridoare de transport paneuropene;
- transporturile maritime (cu tradiţii încă din antichitate în bazinul mediteranean şi ulterior în
ţările atlantice) s-au revigorat după cel de-al doilea război mondial;
- în transportul maritim predomină mărfurile debarcate (2/3 din total), iar ca porturi mari sunt
Rotterdam (locul al 2-lea pe Glob), Anvers/Antwerpen, Hamburg, Londra, Le Havre, Marsilia,
Barcelona, Constanţa;
- transporturile fluviale se realizează îndeosebi pe Rin (locul întâi ca trafic şi Duisburg, locul
întâi în lume ca port fluvial, cu peste 100 mil. tone/an), Dunăre, Volga, Tamisa, Elba etc.;
- reţeaua de canale, de peste 14.000 km (1/3 din reţeaua navigabilă internă, fără Rusia),
completează traficul fluvial;
- transporturile aeriene europene deţin 10,3 % din transportul mondial de pasageri;
- în Europa se află printre cele mai mari aeroporturi de pe Glob: Heathrow (Londra),
Frankfurt/Main, Charles de Gaulle (Paris), Schipool (Amsterdam), Şeremetievo (Moscova) ş.a.;
- transporturile speciale sunt bine reprezentate în spaţiul european (inclusiv în România) prin
sistemul de conducte (mai ales pentru petrol şi gaze naturale), linii electrice de înaltă tensiune,
telecomunicaţii etc.;

29
- România are un sistem de transport similar celui continental, incluzând toate tipurile de căi de
comunicaţie şi mijloace de transport;
- deosebirile faţă de sistemul european de transport în ansamblu se referă la absenţă unor
secvenţe semnificative de autostrăzi, caracterul învechit al infrastructurii feroviare etc.;
- dominante, ca pondere, în sistemul de transport de mărfuri şi călători, rămân transportul
feroviar şi rutier;
- principalul nod feroviar, rutier şi aerian este Bucureştiul, din care pornesc radiar spre
graniţe, 9 magistrale feroviare şi 10 rutiere;
- prin România trec trei coridoare de transport paneuropene (IV, VII şi IX), 5 magistrale
feroviare de importanţă europeană şi patru magistrale rutiere (TEM, E 60, E 70 şi E 85);
- transportul fluvial se face pe Dunăre, pe Bega şi pe Prut (în aval de Albiţa);
- transportul maritim este deservit de patru porturi: Constanţa (cel mai mare port la Marea
Neagră, cu un volum de peste 30 mil. tone/an), Mangalia, Năvodari şi Sulina;
- transporturile aeriene sunt deservite de 17 aeroporturi, cel mai mare fiind aeroportul
internaţional „Henri Coandă” (Bucureşti-Otopeni), cu peste 3 mil. pasageri pe an, care face
legătura cu peste 50 de mari oraşe ale lumii;
- aeroporturi mixte (interne şi internaţionale) sunt „Aurel Vlaicu”(Bucureşti-Băneasa),
„Mihail Kogălniceanu” (Constanţa), Timişoara, Cluj-Napoca, Arad, Oradea.

2.6. MEDIU ÎNCONJURĂTOR ŞI PEISAJE

- Europa este unul dintre continentele cu un grad ridicat de urbanizare, o mare densitate de
populaţie şi o multitudine de activităţi economice şi, ca urmare, mediul înconjurător este, în cea
mai mare parte, antropizat şi antropic;
- spaţiile naturale s-au redus la zona de dincolo de Cercul polar, la etajele montane înalte şi la
arealele protejate de legislaţia ţărilor europene;
- mediul înconjurător european se identifică, într-o mare măsură, cu mediul temperat (exceptând
teritoriile de la nord de Cercul polar şi de zona de sud-est care are o climă caldă şi deşertică);
- în cadrul mediului înconjurător european se diferenţiază o multitudine de peisaje regionale sau
locale;
- în spaţiul european se pot identifica:
- mediul insulelor arctice;
- mediul tundrei (incluzând Islanda, nordul Scandinaviei, Peninsula Kola şi nordul
Câmpiei Est-Europene), cu un grad redus al intervenţiei antropice;
- mediul temperat-rece, corespunzător pădurilor de conifere(aprox. între 55º şi 70º lat.N);
- mediul temperat-oceanic din Europa de Vest şi Centrală, specific pădurilor de foioase
(în prezent puternic modificat prin intervenţia antropică, înlocuit de peisaje agricole, industriale
şi ale aşezărilor);
- mediul temperat-continental ocupă spaţii întinse, începând din estul ţării noastre, până
în Câmpia Precaspică, specifică stepei, înlocuită aproape în totalitate de spaţii cultivate aflate
parţial în diferite stadii de degradare generate de agrotehnologii defectuoase, la care se adaugă
peisajele aşezărilor care induc şi o concentrare a reţelelor de comunicaţii;
- mediul mediteranean specific Europei Sudice, în care vegetaţia pădurilor de foioase
semperviriscente a fost înlocuită, în cea mai mare parte (datorită degradării), de tufişuri şi arbuşti
xerofiţi. Presiunea antropică în teritoriu este foarte mare, manifestată prin aşezări, activităţi
productive dar şi turism;
- mediul montan, corespunzător reliefului cu altitudini de peste 1000 m, care prezintă o
evidentă etajare biopedoclimatică, cu o intervenţie antropică mai mică (mai intensă în spaţiul
depresiunilor şi culoarelor de vale);
- în spaţiul românesc se remarcă aceleaşi trăsături ale mediului ca în spaţiul european. Se pot
diferenţia:
- mediul montan şi alpin, la altitudini între 800 şi 2544 m, cu o etajare biopedoclimatică
evidentă, în care prezenţa aşezărilor permanente până la 1600 m altitudine (în Munţii Apuseni)
indică un grad de antropizare superior spaţiului montan european în ansamblu;

30
- mediul regiunilor de deal şi podiş specific Subcarpaţilor, dealurilor şi podişurilor cu
altitudini între 300 şi 1000 m, cu un relief colinar, cu bogate resurse de subsol, diferenţiat ca
peisaje şi folosire antropică (versanţi împăduriţi cu foioase, sau cu păşuni, dealuri înalte sau
joase, depresiuni, culoare de vale şi terase cu aşezări, căi de comunicaţie sau culturi), suprafeţe
degradate de procese de versant etc.;
- mediul câmpiilor, cu interfluvii netede şi întinse despărţite de culoare largi de vale cu
lunci extinse, cu areale forestiere reduse şi mari suprafeţe cultivate;
- mediul luncilor şi al Deltei Dunării, cu suprafeţe inundabile sau cu mari suprafeţe
acvatice, cu vegetaţie specifică higro şi hidrofilă, cu un grad de antropizare mai redus (exceptând
suprafeţele îndiguite, desecate şi valorificate agricol), cu un specific al aşezărilor şi activităţilor
umane (pescuit, turism, în cazul Deltei Dunării) etc..

B. ROMÂNIA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ

1.FORMAREA UNIUNII EUROPENE ŞI EVOLUŢIA INTEGRĂRII EUROPENE

a) Iniţiative de-a lungul istoriei, care au susţinut ideea unei Europe unite:
- 1310 - Pierre Dubois, juristul regelui francez Filip cel Frumos, propune instituirea unei
republici a creştinilor;
- 1693 - britanicul William Penn , susţine înfiinţarea unui Parlament European;
- 1849 - Victor Hugo, scriitor francez, susţine ideea înfiinţării Statelor Unite ale Europei
după modelul american, idee preluată în 1923 de contele austriac Condenhove-Kalergi,
fondatorul Mişcării Paneuropene, mişcare care va redacta în 1926 un Proiect al Statelor
Unite ale Europei prin omul politic şi diplomatul francez Aristide Briand;
- 1921 - Belgia şi Luxemburg formează Uniunea Economică, pentru ca în 1943 să se
alăture şi Olanda, formând Beneluxul;
- 1946 - Winston Churchill, susţine la rândul său construirea Statelor Unite ale Europei în
condiţiile în care în care Rusia exporta regimul comunist într-un număr tot mai mare de
state din centrul şi estul Europei.
b) Etapele constituirii Uniunii Europene:
- 1951- înfiinţarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) la iniţiativa
francezilor Jean Monnet (industriaş) şi Robert Schuman (ministru de externe care făcuse
propunerea la 9 Mai 1950). State fondatoare: Belgia, Franţa, Germania, Italia,
Luxemburg, Olanda.
- 1957 - Tratatele de la Roma (semnate la 25 martie 1957, intrate în vigoare la 1 ianuarie
1958) în baza cărora se înfiinţează Comunitatea Economică Europeană (CEE), Comunitatea
Europeană de Apărare şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM);
- 1973 - aderarea la CEE a statelor Danemarca, Irlanda, Marea Britanie (primul val);
refuzul Norvegiei (refuz exprimat prin referndum);
- 1981 – aderarea Greciei (al doilea val);
- 1986 – aderarea Spaniei şi Portugaliei (al treilea val);
- 1992 – Tratatul de la Maastricht (2 februarie 1992) intrat în vigoare la 1 ianuarie 1993, în
baza căruia ia naştere Uniunea Europeană;
- 1995 – aderarea Austriei, Finlandei, Suediei (al patrulea val), Norvegia respinge pentru a
doua oară (tot prin referendum) aderarea la U.E.;
- 2004 – aderarea Cehiei, Ciprului, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Maltei, Poloniei,
Slovaciei, Sloveniei şi Ungariei (al cincilea val);
- 2007 aderarea României şi Bulgariei;
- Turcia, Croaţia şi Macedonia sunt state candidate la aderarea în U.E.
c) Tratatele Uniunii Europene:
- Tratatul de la Maastricht (1992), reprezintă o reformă a tratatelor constitutive. Tratatul a
consfinţit Piaţa Internă Unică, Moneda Unică, dreptul cetăţenilor europeni de a călători, de a
munci şi de a se stabili oriunde doresc în spaţiul U.E.;

31
- Tratatele de la Amsterdam (1997, intrate în vigoare în1999) şi Nisa (2000, intrat în vigoare
în 2003), care au pus bazele reformei instituţionale în cadrul U.E.
(modificarea ponderii statelor membre în Consiliu şi participarea tuturor membrilor la luarea
deciziilor,stabilirea rolului Parlamentului European – participarea acestuia la desemnarea
Comisiei etc.).
d) Aquis-ul comunitar, reprezintă o suită de drepturi şi obligaţii pe care statele comunitare
trebuie să le respecte:
- principiile şi obiectivele politice ale Tratatelor de la Amsterdam şi Nisa;
- legislaţia adoptată de Curtea Europeană de Justiţie;
- Declaraţiile şi Rezoluţiile Comunităţii Europene;
- acordurile existente la nivelul U.E şi cele existente între state.
e) Însemnele Uniunii Europene:
- steagul ( adoptat la 10 octombrie 1955) - pe un fond albastru sunt dispuse în cerc 12 stele
aurii (simbol al perfecţiunii şi armoniei);
- imnul – conţine muzica Odei Bucuriei (prima parte din preludiul Simfoniei a IX-a compusă
de germanul Ludwig van Beethoven, pe un text scris de Friedrich von Schiller); adoptat la 18
ianuarie1972, cântat pentru prima dată la 29 mai 1986;
- Ziua Europei – 9 Mai , (9 Mai 1950 reprezintă ziua în care ministrul de externe al Franţei
Robert Schuman cerea Franţei şi Germaniei constituirea unui organism european comun care
să gestioneze industria cărbunelui şi oţelului);
- moneda europeană – euro, lansată la 1 ianuarie 1999, intrată în circulaţie la 1 ianuarie 2002,
utilizată în prezent de 12 state;
- limbile oficiale – limbile tuturor statelor membre;
- deviza – Unitate în diversitate (datează din anul 2000 când a fost stabilită în urma unui
concurs ce s-a desfăşurat în şcolile U.E.);
f) Obiectivele U.E., spre care tind şi statele care aderă:
- unificarea Europei în mod paşnic;
- prosperitate, solidaritate, progres;
- participarea la gestionarea păcii în lume.

2. CARACTERISTICI GEOGRAFICE, POLITICE ŞI ECONOMICE ACTUALE ALE U.E.

a) Caracteristici geografice:
- U.E. deţine aproape: 45% din suprafaţa Europei (respectiv 4 422 773 kmp) şi 69% din
populaţia Europei (respectiv 492 milioane locuitori); densitatea medie este de 115 locuitori
/kmp;
- U.E. cuprinde 27 de state (Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Danemarca, Estonia,
Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta,
Olanda, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, România,
Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria) care sunt situate în Europa Vestică, Centrală,
Nordică şi sudică;
- din punct de vedere fizico-geografic se caracterizează prin diversitate; relieful este variat
fiind reprezentat prin:
- munţi (vechi – Alpii Scandinaviei, Munţii Caledonici, Masivul Renan, Masivul
Central Francez, Munţii Vosgi, Munţii Măcinului; tineri (rezultat al orogenezei alpine) –
Munţii Alpi cu Vf. Mont Blanc- 4807m, Munţii Carpaţi, Munţii Pirinei, Munţii Balcani);
- podişuri: Mesetta Spaniolă, Podişul Bohemiei, Podişul Prebalcanic, Podişul
Dobrogei, etc.;
- câmpii: Germano-Poloneză, Andaluziei, Padului, Panonică; Română;
- clima este predominant temperat moderată cu nuanţe oceanice în vest şi nord-vest,
mediteraneene în sud, subpolare în nord şi continentale în est;
- are ieşire la Oceanele Atlantic şi Arctic, la Mările Mediterană, Nordului, Baltică,
Neagră ,
- este străbătută de fluvii importante: Dunăre (2860 km, care străbate 10 state şi patru oraşe
capitală), Rhin Rhon, Loira, Ebro, Douro Pad, Elba, Oder,Vistula;
32
- lacurile au origini diverse: glaciare (Garda, Como, Maggiore, Constantza, Geneva,
Saimaa, Malaren), tectonice (Balaton), vulcanice (Sfânta Ana-România, în Masivul
Renan şi Masivul Central Francez), lagune (la ţărmurile Mării Baltice şi Mării Negre);
- vegetaţia şi solurile sunt influenţate ca dispunere de latitudine şi altitudine:
- zona mediteraneană în sud este dominată de formaţiuni arbustive
semperviriscente de tip maquis şi garriga (Franţa), frigana (Grecia), tomillares (Spania);
solurile sunt de tip terra rossa;
- pădurile de foioase şi de amestec caracterizează Europa Centrală şi
Vestică;solurile predominante sunt argiluvisolurile şi cambisolurile;
- pădurile de conifere(taigaua) sunt caracteristice în Peninsula
scandinavă;predomină solurile podzolice;
- tundra ocupă suprafeţe restrânse în nordul Suediei şi Finlandei; solurile au
caracter scheletic şi un conţinut redus de humus;
- resurse minerale : în Platforma hercinică a Europei de mijloc se găsesc zăcăminte de
cărbuni şi în oarecare măsură, fier (Bazinele Rhur, Saar, Sileziei, Bohemiei, Arhipelagul
Britanic); în Peninsula Scandinavă se remarcă zăcămintele de minereu de fier (Suedia),
cupru, nichel, zinc; orogenul carpatic se distinge prin minereuri auro-argintifere, minereuri
complexe, bauxită, izvoare minerale carbogazoase; Hidrocarburi se valorifică din Marea
Nordului – petrol,(Marea Britanie), Marea Neagră (România), Depresiunea colinară a
Transilvaniei şi Olanda (gaz metan);
- resursele de suprafaţă: soluri fertile (Ungaria, România, nordul Italiei, Spania, Franţa, sudul
Regatului Unit), păduri (Scandinavia), păşuni (Scandinavia, Arhipelagul Britanic).
b) Caracteristici politice:
- ca formă de guvernământ în U.E. sunt 7 monarhii constituţionale ,restul statelor membre
fiind republici prezidenţiale sau parlamentare;
- în statele U.E se respectă principiile democratice,precum şi drepturile şi libertăţile
fundamentale ale cetăţenilor;
- politica de bază a U.E. constă în ,,marea extindere,, care a continuat spre Europa Centrală
şi de Sud ,pentru realizarea ariei de securitate;
- creşterea puterii Parlamentului European ca factor de decizie a determinat unificarea
politică la nivelul U.E.;
- în prezent U.E. se confruntă cu anumite probleme de natură politică: refuzul Norvegiei de a
adera la Uniune, promovarea de către Elveţia a unei politici tradiţionale de neutralitate,
rezolvarea cererilor de aderare ale Macedoniei, Croaţiei şi Turciei;
- pentru creşterea calităţii vieţii se promovează politici comune în domenii cheie:
1. politica agricolă: urmăreşte realizarea unor produse de calitate, naturale şi asigurarea
pieţelor de desfacere pentru fermieri;
2.politica regională: are ca scop echilibrarea diferenţelor economice între regiunile
Europei şi între regiunile aceluiaşi stat;
3.politica socială presupune diminuarea şomajului prin asigurarea locurilor de
muncă,asigurarea unor condiţii optime pentru muncă, respectarea drepturilor angajaţilor;
4.politica de protecţie a mediului, conturată după 1960 în ideea protecţiei mediului
înconjurător şi promovarea principiului dezvoltării durabile;
- conform Strategiei de la Lisabona, se promovează politica dezvoltării economiilor bazate pe
cunoaştere şi formare continuă (pe tot parcursul vieţii – life lerning) a resursei umane;
c) Caracteristici economice :
- U. E este principala putere economică mondială,realizând 1/3 din PIB-ul mondial ,în ciuda
faptului că deţine doar 8% din populaţia Globului;
- creşterea economică a fost în ultimii ani în medie de 3 %;
- structura forţei de muncă( 225 milioane personae) este următoarea: 67 % este ocupată în
servicii, 28 % în industrie, 5 % în agricultură;
- în U.E. sunt 5 dintre cele 10 ţări care la nivel global deţin cel mai mare PIB
(Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania);
- patru ţări U.E fac parte din G8 (Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia);

33
- 6 ţări U.E. (Germania,Franţa, Italia, Marea Britanie, Olanda, Belgia) realizează
aproximativ 1/3 din valoarea exporturilor mondiale;
- U.E. este cel mai mare exportator mondial de tehnologie şi produse industriale;
- 1/3 din cele mai mari 100 de corporaţii industriale de pe Glob îşi au sediul în state ale U.E.;
- în domeniul agricol U.E este foarte performantă (deţine supremaţia mondială în producţia
de vinuri, brânzeturi, ulei de măsline);
- U.E. este lider mondial în domeniul activităţilor turistice (venituri,număr de turişti);
- U.E. promovează o politică economică care stimulează dezvoltarea domeniilor IT,
telecomunicaţii şi biotehnologie;
- un rol important în creşterea eficienţei activităţii economice la nivelul U.E. l-au avut măsuri
ca: formarea şi consolidarea pieţei unice, formarea uniunii vamale, introducerea monedei
unice (euro).

3. STATELE UNIUNII EUROPENE

Franţa
Suprafaţa: 547 030kmp
Populaţia: 60,8 milioane locuitori
Densitate: 112 loc/kmp
Forma de stat: republică prezidenţială
Capitala: Paris
Oraşe: Marsilia, Lyon, Bordeaux, Toulouse, Nisa, Strasbourg, Toulouse, Nantes;
Unităţi de relief: Munţii Alpi, Pirinei, Masivul Central Francez, Masivul Armorican, Podişul
Ardeni, Bazinul Parizian;
Climă: temperat oceanică în nord şi vest, mediteraneană în sud;
Ape curgătoare: Rhin, Rhon, Sena, Loira, Moselle;
Economia este dezvoltată şi diversificată:
- industria se remarcă prin nivelul tehnologic ridicat;
- agricultura este eficientă (concentrează doar 4% din populaţia activă); Franţa excelează în
producţia de struguri, vinuri (locul I pe Glob), carne (locul I în Europa), cereale (locul I
în Europa, locul 4 pe Glob);
- serviciile concentrează 70% din populaţia activă;Franţa obţine venituri deosebite din
turism;
Sistemul de transport este modern şi diversificat(autostrăzi,reţeaua TGVetc.)
Franţa a jucat un rol deosebit în crearea Uniunii Europene, fiind interesată de reglementarea
situaţiei politice încordate care exista după cel de-al doilea război mondial între Franţa şi
Germania;a insistat pentru o politică agricolă comună (PAC) şi militează pentru constituirea
unui sistem de apărare propriu,independent de NATO.
Germania
Suprafaţa: 357 046kmp
Populaţia: 82,5 milioane locuitori
Densitate: 231locuitori / kmp
Forma de stat: republica parlamentară
Capitala: Berlin
Oraşe: Munchen, Hamburg, Koln, Frankfurt am Main, Stuttgart, Dortmund , Bremen,Dresda;
Relieful: Masivul Şistos Renan,Munţii Pădurea Neagră,Munţii Harz,Munţii Alpii
Bavariei,Podişul Bavariei,Câmpia Germaniei de Nord;
Clima: temperată cu nuanţe ocenice în nord şi vest,continentale în est,de tip alpin în sud;
Ape curgătoare: Dunăre, Rhin, Elba, Oder;
Economia: Germania este ţara cu cea mai performantă economie din Europa (locul III pe
Glob); industria este dominată de sectorul chimic şi cel al construcţiilor de maşini (locul I în
Europa, locul II pe Glob la producţia de autoturisme); agricultura este performantă,se disting
culturile de cereale,cartofi,sfeclă de zahăr,plante furajere; creşterea porcinelor(locul I în
Europa, locul IV pe Glob); transporturile sunt modernizate şi eficiente(cea mai întinsă reţea

34
feroviară,cea mai lungă reţea de autostrăzi din Europa); Germania se situează pe primul loc
pe Glob în domeniul exporturilor.
Geopolitic Germania care este membră fondatoare a U.E ,susţine extinderea Uniunii spre Est
pentru a obţine o poziţie geografică cât mai centrală;consideră că rezolvarea situaţiei
conflictuale din Irak se poate face prin implicarea O.N.U.
Regatul Unit (Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord)
Suprafaţa: 244 820 kmp
Populaţia: 60,6 milioane locuitori (englezi, scoţieni, galezi, irlandezi)
Forma de stat: monarhie constituţională
Densitatea: 248 locuitori /kmp
Capitala: Londra
Oraşe: Birmingham, Leeds, Glasgow, Sheffield, Manchester, Liverpool, Edinburgh;
Relief: Munţii Grampian, Munţii Penini, Câmpia Londrei;
Clima: temperat oceanică, influenţată de Gulf Stream;
Ape curgătoare: Shanon, Severn, Tamisa;
Economia: este dezvoltată; cea mai mare pondere în realizarea PIB-ului o deţin serviciile;
industria este diversificată (siderurgie, construcţii de maşini, petrochimie, textilă); în
agricultură se remarcă creşterea ovinelor (locul I în Europa şi locul VI pe Glob), bovinelor.
Transporturile sunt modernizate şi diversificate: Londra este deservită de 21 de aeroporturi
(Heathrow este cel mai mare aeroport european); căile ferate şi autostrăzile sunt extinse,în
schimb flota comercială maritimă este modestă în comparaţie cu secolele trecute, când era
cea mai puternică la nivel mondial.
Iniţial Anglia s-a opus formării unei pieţe comune la nivel european, ulterior va adera la U.E
şi în prezent se concentrează pe probleme care vizează taxele, securitatea socială, imigraţia şi
controlul frontierelor.
Italia
Suprafaţa: 301 309 kmp
Populaţia: 58,13 milioane locuitori
Densitatea: 195 locuitori/ kmp
Forma de stat: republică parlamentară
Capitala: Roma
Oraşe: Milano, Napoli, Florenţa, Torino, Genova, Veneţia, Palermo
Relieful: Munţii Alpi în Nord, Munţii Apenini, Câmpia Padului
Clima: mediteraneană în sectorul peninsular şi insular, temperată în nord, cu nuanţe alpine în
Munţii Alpi
Apele curgătoare: Pad (Po), Tibru, Arno
Lacuri glaciare: Garda, Como, Maggiore
Economia: a cunoscut o dinamică accentuată în ultimele decenii. Industria este concentrată
cu precădere în zona de nord (triunghiul Milano, Torino, Genova) fiind foarte diversificată:
hidroenergie, siderurgie, petrochimie, construcţii de maşini (autoturisme Fiat la Torino) sau
mărci de lux (Lamborghini, Ferrari, Maserati), textilă etc. Agricultura se remarcă mai ales în
regiunile sudice, Italia fiind o importantă producătoare de struguri (locul I pe Glob), mere,
pere, citrice, măsline; transporturile sunt diversificate şi modernizate(11 000 km căi ferate
din care două treimi sunt electrificate,6500km de autostrăzi); patrimoniul turistic bogat şi
peisajele naturale atrag anual un număr mare de turişti (50-60 de milioane).
Italia este membru fondator al U.E.. La Roma s-au semnat în 1957 Tratatele de constituire a
C.E.E., care s-a transformat ulterior în U.E.
Spania
Suprafaţa: 504 614 kmp
Populaţia: 43,96 milioane locuitori
Densitatea: 87 locuitori/ kmp
Forma de stat: monarhie constituţională
Capitala: Madrid
Oraşe: Barcelona, Valencia, Sevilla, Zaragoza, Malaga, Las Palmas

35
Relief: Munţii Pirinei (în nord) la graniţa cu Franţa, Munţii Cantabrici, Cordiliera Betică,
Meseta Spaniolă (o regiune de podiş situată în partea centrală), Câmpia Aragonului, Câmpia
Andaluziei
Clima: mediteraneană în sud şi est, temperat oceanic în nord-vest, cu nuanţe de ariditate
accentuată în partea centrală
Ape curgătoare: Ebro, Tejo, Duero, Guadalquivir
Economia: s-a dezvoltat constant după aderarea la U.E. Industria a devenit treptat motorul
economiei (siderurgie, metalurgie neferoasă, construcţii de maşini), dar se remarcă şi
agricultura prin producţia de măsline (ulei de măsline-locul I pe Glob), struguri (vinuri-locul
IV pe Glob), citrice, legume. Potenţialul turistic cultural – istoric şi balneo-maritim este
valorificat pe deplin.
Acţiunile separatiştilor basci (gruparea ETA), constituie o problemă pentru Spania şi în
acelaşi timp pentru U.E.
Portugalia
Suprafaţa: 92 389 kmp
Populaţia: 10,6 milioane locuitori
Densitatea: 114 locuitori/ kmp
Forma de stat: republică prezidenţială
Capitala: Lisabona
Oraşe: Porto, Setubal, Braga
Relieful: Munţii Serra da Estrela, Câmpia Portugaliei
Ape curgătoare:Tejo,Douro,Guadiana
Economia: prin fondurile primite după aderare Portugalia a reuşit să se redreseze din punct
de vedere economic(PIB-ul a crescut de peste 4 ori). Industria s-a diversificat, iar agricultura
s-a modernizat. Portugalia este cea mai mare producătoare şi exportatoare de plută de pe
Glob.
Activitatea turistică este intensă remarcându-se Lisabona, Porto, Riviera Portugheză.
În decembrie 2007 s-a semnat Tratatul de la Lisabona, care a înlocuit fosta Constituţie
Europeană. Tratatul prevede înfiinţarea unui post de Preşedinte al U.E. cu un mandat de doi
ani şi jumătate(care înlocuieşte sistemul rotativ de atribuire a preşedinţiei cu o durată de şase
luni) şi un post de şef al diplomaţiei europene. Comisia Europeană va avea mai puţini
membri ,va fi modificat sistemul de vot, va fi restrâns numărul domeniilor în care statele pot
opune veto.
Grecia (Republica Elenă)
Suprafaţa: 131 990 kmp
Populaţia. 10,68 milioane locuitori
Densitatea: 80,7 locuitori/ kmp
Forma de stat: republică parlamentară
Capitala: Atena
Oraşe: Salonic, Pireu, Patras, Iraklion
Relieful: Muntele Olimp (2917m), Munţii Pindului, Câmpia Thessaliei, Câmpia Macedoniei
Clima: predominant mediteraneană
Ape curgătoare: Axios, Strimon, Nestos
Economia: s-a stabilizat şi a cunoscut o creştere aproape miraculoasă după aderarea la U.E.
ca şi în Portugalia. Este ţara balcanică cu cele mai importante investiţii. Activităţile
tradiţionale (comerţul şi navigaţia - locul I în Europa, locul III pe Glob) sunt în continuare
domenii economice de bază. Vestigiile antice şi potenţialul natural marin, clima blândă atrag
anual un număr foarte mare de turişti.
Austria
Suprafaţa:83 859 kmp
Populaţia: 20,2 milioane locuitori
Densitatea: 97,5 locuitori/ kmp
Forma de stat: republică parlamentară
Capitala: Viena
Oraşe: Graz, Linz, Salzburg, Innsbruck, Klagenfurt, Steyr
36
Relieful:predominant muntos (Munţii Alpi), Câmpia (Bazinul )Vienei
Clima: temperat continentală
Apele curgătoare: Dunăre, Drava, Enns, Inn
Lacuri glaciare: Bodensee
Economia: este dezvoltată şi se bazează în mare parte pe resurse naturale proprii. Activităţile
economice de bază se desfăşoară în domeniile turismului şi financiar bancar. O dinamică
deosebită au cunoscut unele ramuri industriale (hidroenergie, ind.electronică, sticlăriei,
textilă); din punct de vedere turistic se remarcă Viena (oraşul valsului), Salzburg (oraşul în
care s-a nascut W.A.Mozart) şi regiunea Tirol (pentru sporturi de iarnă).

4. ROMÂNIA CA PARTE A UNIUNII EUROPENE

a) Oportunităţi geografice ale României cu semnificaţie pentru U.E.


- România este cea mai mare ţară ca suprafaţă (238 391kmp) şi populaţie (21,6 milioane
locuitori) din regiunea central - sud estică a Europei, prezintă o mare stabilitate politică şi are
un potenţial natural şi uman deosebit; în aceste condiţii este o piaţă de desfacere sigură şi
atractivă;
- România este situată pe principalele Axe Geopolitice şi Geostrategice care străbat
continentul european şi de care U.E. este interesată în mod deosebit:
• axa Vest-Est: Uniunea Europeană (furnizoare de capital,tehnologie - know
how,produse finite) şi Rusia-Ţările Asiei Centrale (furnizoare de resurse
energetice, materii prime diverse);
• axa Nord Vest – Sud Est: care leagă U.E. de Peninsula Balcanică, Orientul
Apropiat şi Mijlociu (zone furnizoare de forţă de muncă şi resurse energetice);
• axa mărilor (Marea Caspică - Marea Neagră – Marea Mediterană): inclusă
într-un proiect energetic de avenrgură, care va permite statelor U.E. să acceadă la
resursele energetice caspice; România deţine cel mai mare port din bazinul Mării
Negre (Constanţa), o mare capacitate de rafinare a hidrocarburilor (35 milioane
tone pe an), un sistem fiabil de transport prin conducte (4500 km pentru
transportul petrolului brut, 2500 km pentru transportul produselor petroliere),
care se poate racorda la sistemele similare ale ţărilor vecine şi ale U.E.
• axa fluviilor şi canalelor( Dunăre-Main- Rhin): leagă cel mai mare port de la
Marea Neagră (oraşul românesc Constanţa), de cel mai mare port european situat
la Marea Nordului (oraşul olandez Rotterdam);
- România este inclusă în trei coridoare principale de transport paneuropean:
1. coridorul IV (Berlin-Praga-Bratislava-Budapesta-Arad-Bucureşti-Giurgiu-Sofia-
Istanbul);
2. coridorul VII (calea navigabilă Dunăre-Main-Rhin),
3. coridorul IX (Helsinki-Sankt Petersburg-Vitebsk-Chişinău-Bucureşti-Plovdiv;
- România este membră NATO şi are capacitatea militară şi economică de a securiza
frontiera estică a U.E.,
- România constituie o zonă de stabilitate şi echilibru între două zone de conflict: o parte a
spaţiului exiugoslav şi zona transnistreană;
- prin intermediul României U.E. a obţinut ieşire la Marea Neagră;
b) România şi ţările U.E – interdependenţe geografice,economice şi culturale.
- interdependenţe geografice: Carpaţii ,Dunărea şi Marea Neagră constituie elemente
geografice care compatibilizează teritoriul României cu alte spaţii geografice (ţări) ale U.E.; prin
Munţii Carpaţi (adevărată coloană vertebrală a teritoriului românesc), România face parte din
sectorul Europei alpine care include şi alte state U.E. (Franţa, Austria, Italia, Slovacia, Polonia);
Dunărea constituie cea mai importantă cale de legătură între România şi alte state ale U.E.
(Ungaria, Slovacia, Austria, Germania) în condiţiile în care 38 % din lungimea Dunării (1075
km) se află pe teritoriul României, formând la vărsare cel mai important sector deltaic din U.E;
prin ieşirea la Marea Neagră (împreună cu Bulgaria) România asigură U.E. valorificarea
spaţiului pontic şi contactul cu Rusia, Ucraina şi alte state exsovietice din Transcaucazia şi Asia
Centrală, precum şi cu statele din Orientul Apropiat;
37
- interdependenţe economice : România este o ţară cu economia în curs de restructurare şi
dezvoltare care funcţionează pe principiul economiei de piaţă ca şi în celelalte state membre
U.E.; România este implicată în două proiecte energetice vitale pentru ţările U.E. (Proiectul
Nabucco-care se va concretiza prin construirea unei conducte cu o lungime de 3500 km, care va
transporta gaze naturale din regiunea Mării Caspice până în Europa Centrală-Austria şi Proiectul
Drumul energiei caspice spre Europa, care s-a concretizat pentru moment cu înţelegerea dintre
România, Serbia, Croaţia, Slovacia şi Italia pentru construirea până în 2011-2012 a unui tronson
de conducte cu o lungime de 1400 km);
- România este un stat mediu populat în Europa, care după 1990 a oferit forţă de muncă pe piaţa
unor state membre U.E. (Italia, Spania, Marea Britanie, Irlanda, Germania, Ungaria);
- România deţine unele resurse naturale (fondul funciar arabil, domeniul forestier, gaz metan,
sare) ca şi potenţial turistic diversificat, care pot fi valorificate în folosul comunităţii europene;
- interdependenţe culturale: România face parte din categoria ţărilor de expresie latină din U.E.
(Franţa, Portugalia, Spania, Italia), reprezentând o insulă de latinitate într-o mare slavă
(reprezintă astfel o punte de legătură între Europa anglo-saxonă şi latină şi Europa slavă );
- România a avut o istorie comună în anumite perioade istorice cu ţări vecine precum Ungaria
ceea ce explică prezenţa comună a unor personalităţi istorice sau culturale în culturile celor două
ţări( Iancu de Hunedoara, Nicolaus Olahus); în aceeaşi măsură în România s-au manifestat de-a
lungul timpului, dar şi în prezent reprezentanţii minorităţii germane (Johannes Honterus, Ştefan
Ludwig Roth, Eginald Schlattner), minoritate cu originile în teritoriile Europei de Vest; România
este membră a unor programe culturale şi educative ce se derulează cu fonduri U.E. (Comenius,
Socrates, Leonardo, Grundwig, Arion) care au drept scop integrarea culturii şi a valorilor
naţionale în patrimoniul comun al U.E; în anul 2007 oraşele europene Sibiu şi Luxembourg au
fost desemnate capitale culturale europene, astfel că manifestările culturale desfăşurate la Sibiu
au conectat România la spaţiul european şi mondial. România, ţară cu populaţie majoritar
ortodoxă constituie o sursă de informare pentru Europa în privinţa istoriei şi ritualurilor bisericii
de rit bizantin, funcţionând totodată ca o interfaţă între religia catolică, dominantă în statele U.E.
şi Rusia care este majoritar ortodoxă; România a contribuit prin personalităţi marcante
(Constantin Brâncuşi, Eugen Ionesco, Mircea Eliade, Traian Vuia, Ştefan Lupaşco, George
Enescu, Basarab Nicolescu, Nicolae Titulescu, George Emil Palade) la îmbogăţirea
patrimoniului cultural european şi mondial.

5. PROBLEMA ENERGIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI ÎN ROMÂNIA

- În prezent Uniunea Europeană realizează aproximativ 1/3 din energia electrică produsă pe
Glob şi ½ din energia produsă în centrale nucleare;
- resursele primare de energie ale ţărilor membre U.E., inclusiv România, sunt limitate, ceea ce
explică preocuparea pentru asigurarea unor mari cantităţi de hidrocarburi din zonele Orientului
Apropiat şi Mijlociu, Asia Centrală, Marea Caspică; resursele U.E. se limitează la rezervele de
petrol şi gaze naturale din Marea Nordului, Olanda, Polonia şi României şi cele de cărbune din
Regatul Unit, Germania, Polonia, Cehia);
- ţările U.E. utilizează surse variate, cu pondere diferită de la ţară la ţară, în producerea energiei
electrice; predomină: cărbunele (Bulgaria, România, Slovenia, Germania, Cehia, Polonia),
petrolul (Austria, Belgia, Regatul Unit, Franţa, Ungaria), minereurile radioactive-energia
nucleară (Bulgaria, Franţa, Lituania), apele curgătoare-hidroenergie(Suedia, România), alte surse
– predominant energie eoliană (Austria);
- resursele neconvenţionale (energia mareelor, eoliană, termală) ocupă ponderi nesemnificative
atât în Europa cât şi în România; în prezent România este dependentă de resurse energetice din
exterior în proporţie de 40%;
- în politica energetică a ţărilor U.E. se constată câteva tendinţe: diminuarea sau chiar eliminarea
cărbunelui ca resursă utilizată în producţia energiei electrice (din cauza poluării accentuate),
creşterea ponderii energiei nucleare (dar sub o strictă supraveghere), realizarea unor sisteme
complexe de transport a petrolului şi gazelor naturale (în condiţiile în care totuşi se are în vedere
limitarea dependenţei U.E. faţă de importurile de gaz şi petrol);

38
- Comisia Europeană din 10 ianuarie 2007 a adoptat un Pachet de măsuri ce defineşte politica
energetică a U.E. pe viitor, remarcându-se:
• realizarea unui studiu de impact cu privire la realizarea unei pieţe comune a gazului şi
electricităţii;
• interconectarea cu prioritate a conductelor (oleoducte, gazoducte) şi a liniilor de transport
a energiei electrice din ţările U.E.;
• promovarea unei producţii de energie electrică durabilă (având în vedere reducerea
poluării conform Protocolului de la Kyoto, respectiv reducerea emisiilor de gaze cu 8%
faţă de nivelul anilor 1990 şi prevenirea schimbărilor climatice datorată încălzirii
globale);
• promovarea surselor de energie regenerabilă şi a biocarburanţilor;
• monitorizarea producţiei de energie nucleară în spaţiul U.E.;
• elaborarea unui Plan strategic european, cu accent pe utilizarea în viitor a unor tehnologii
cât mai performante;
- Comisia Europeană a publicat la 8 martie 2007 Cartea Verde (semnată o zi mai târziu de
şefii statelor membre U.E.), care impune liniile directoare ale unei politici energetice
comune şi lansează o dezbatere publică la nivelul U.E.;
- obiectivele U.E. prevăd paralel cu diversificarea surselor necesare producerii energiei
electrice şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în anul 2020, cu 30
% până în anul 2030 şi cu 60-80 % până în anul 2050.

C. EUROPA ŞI UNIUNEA EUROPEANĂ ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ

1. PROBLEME FUNDAMENTALE ALE LUMII CONTEMPORANE

La începutul acestui mileniu, omenirea se confruntă cu următoarele probleme globale:

a) Schimbările climatice

Reprezintă modificările climei atribuite direct sau indirect activităţilor umane, care
alterează compoziţia atmosferei globale şi care se adaugă variabilităţii climatice observate de – a
lungul unor perioade de timp comparabile.
Efectele lor sunt tot mai evidente prin evenimentele meteorologice extreme tot mai
frecvente, prin crizele locale de apă şi prin topirea gheţurilor polare.
Temperaturile medii au crescut în Europa cu 0,95°C în ultimii 100 de ani şi se aşteaptă să
crească cu 2 ÷ 6°C în secolul viitor.
Ţările dezvoltate sunt responsabile de acumularea actuală a 75% din gazele industriale cu
efect de seră din atmosferă.

b) Poluarea

Reprezintă procesul prin care o serie de substanţe chimice, radioactive, bacteriologice,


acţionează asupra componentelor mediului sau a stării lui generale, având efecte negative care
merg până la modificarea compoziţiei chimice a materiei.
Procesul este rezultatul dezvoltării industriale şi se accentuează odată cu creşterea
economică actuală.
Sectorul energetic generează 80% din emisiile de gaze cu efect de seră din Uniunea
Europeană.

c) Instabilitatea politică, economică şi socială

39
În ultimii 25 de ani se manifestă o tendinţă mondială de instabilitate politică, generată de
schimbarea regimurilor politice, dezmembrarea unor state, amplificarea mişcărilor separatiste din
unele ţări. Aceste evenimente conduc la o instabilitate economică şi socială.
În cadrul ţărilor lumii contemporane există în mod evident o poziţie dominantă a SUA, la
care se asociază ţări situate în prezent în planul doi sau trei (China, Rusia, Japonia, India,
Brazilia şi ţările Uniunii Europene).
În trecutul apropiat, lumea a avut un caracter bipolar, iar în prezent are aspectul unei lumi
unipolare. Aceasta se află în transformare spre o lume multipolară, de ţări şi ansambluri de ţări.

d) Epuizarea resurselor

Lipsa unei strategii la nivel mondial în ceea ce priveşte exploatarea resurselor a condus şi
conduce inevitabil la epuizarea unora dintre acestea.
Statele sunt confruntate în prezent cu epuizarea resurselor neregenerabile (petrol, gaz
metan, minereuri, etc.), ceea ce conduce la utilizarea în mai mare măsură a resurselor naturale
alternative şi schimbarea tehnologiilor industriale.
Uniunea Europeană este deja lider mondial în domeniul tehnologiilor regenerabile.
Această politică energetică rezolvă trei probleme:

- combaterea schimbărilor climatice;


- limitarea vulnerabilităţii faţă de importurile de hidrocarburi;
- promovarea ocupării forţei de muncă şi a creşterii economice prin preţuri mici la
energia furnizată.

e) Îmbătrânirea demografică

Acest proces se manifestă în ţările dezvoltate şi în special în cele vest – europene,


datorită ratei natalităţii foarte redusă.
Conform estimărilor, până în 2050, proporţia europenilor de peste 80 de ani se va tripla,
iar cei cu vârste cuprinse între 65 ÷ 79 de ani vor reprezenta un sfert din toată populaţia UE.
Deşi creşterea speranţei de viaţă reprezintă un fenomen pozitiv, declinul populaţiei active
şi îmbătrânirea forţei de muncă, creează probleme economice şi sociale deosebite (în 2050 doi
lucrători vor plăti un pensionar).

f) Suprapopularea

Relaţia neconcordantă între creşterea populaţiei, în anumite regiuni ale planetei şi factorii
de mediu, conduce la apariţia fenomenului de suprapopulare.
Subdezvoltarea economică, nivelul de trai mic, amplifică supradezvoltarea numerică a
populaţiei, multiplicând sărăcia, mizeria şi deteriorând profund mediul.
Creşterea demografică imprimă, însă, o presiune tot mai mare asupra ecosistemelor
naturale, concretizată prin cel puţin trei vectori de influenţă majoră:

- practicarea intensivă a monoculturilor, în discordanţă cu capacitatea de refacere a


ecosistemelor ( aridizarea Sahelului, catastrofa ecologică din bazinul lacului Aral );
- scoaterea din circuitul productiv agricol a unor importante suprafeţe, prin schimbarea
modului de utilizare a terenurilor (urbanizarea, expansiunea industrială);
- degradarea mediului, ca urmare a poluării aerului şi a apei, în urma activităţilor
industriale şi menajere.

g) Creşterea criminalităţii

Este rezultatul instabilităţii politice, economice, sociale şi în concordanţă cu nivelul de


trai şi educaţie.

40
h) Terorismul

Principalele cauze ale terorismului modern sunt:

- instabilitatea politică;
- situaţia economică (sărăcie, inflaţie, şomaj, scăderea nivelului de trai);
- creşterea fenomenelor infracţionale ( crimă organizată, violenţă );
- vidul de putere;
- dezintegrarea unor forţe armate (din fostele state socialiste şi nu numai).

Factorii care favorizează localizarea nucleelor teroriste sunt următorii:

- populaţie săracă şi cu nivel educaţional redus, favorabilă recrutării de la vârste fragede;


- infrastructură deficitară;
- existenţa unei puteri centrale ce sprijină moral şi logistic, reţelele teroriste;
- relief accidentat, favorabil dezvoltării infrastructurilor teroriste;
- achiziţionarea armelor de către grupările teroriste cu ajutorul fondurilor rezultate din
comerţul cu droguri

2. ROLUL EUROPEI ÎN CONSTRUIREA LUMII CONTEMPORANE

Europa a avut o extraordinară contribuţie la crearea civilizaţiei universale şi construirea


lumii contemporane. Amintim:

a) Civilizaţia greacă

A contribuit prin stilurile arhitectonice (doric, ionic, corintic), în care sunt înălţate
edificiile grandioase, sculptura care impresionează prin perfecţiunea proporţiilor.

b) Civilizaţia romană

A contribuit prin edificii grandioase, incluse într-un sistem urban precis şi funcţional,
construcţii de utilitate publică (terme, forumuri), religioase, comemorative (arcuri de triumf,
mausolee, columne), pictură, mozaic, frescă, infrastructură (poduri, căi rutiere, viaducte).

c) Renaşterea

Reprezintă perioada din istoria Europei (sec. XIV-sec. XVI) caracterizată prin marile
descoperiri geografice (care au dus la dezvoltarea comerţului mondial), dezvoltarea ştiinţei,
gândirii politice şi filozofice şi în special dezvoltarea artelor (Michelangelo, Leonardo da Vinci,
Rafael, Botticelli etc.)

d) Revoluţia industrială

Procesul de înlocuire radicală a producţiei manufacturiere cu producţia de fabrică, bazată


pe maşini, declanşată în Anglia, la sfârşitul sec. XVIII-lea şi începutul sec. XIX-lea.
Ea a permis dezvoltarea mecanizării industriilor, maşinilor cu aburi, metalurgiei, căilor
ferate şi energiei electrice.
S-a răspândit în întreaga Europă de la Vest la Est, în paralel şi pe alte continente
(America, Asia).

e) Revoluţia franceză

A avut loc între anii 1789 ÷ 1794 şi a desfiinţat relaţiile feudale , a înlocuit structurile
vechiului regim (abolirea monarhiei) cu un regim democratic de tip parlamentar. Apariţia
41
„Declaraţiei drepturilor omului”, ideile de libertate, egalitate, fraternitate şi noţiunile de
Democraţie, Patrie, şi Naţiune, pătrund în conştiinţa epocii, zdruncinând regimurile feudale
absolutiste.

f) Regionalizare

Europa a fost continentul care a construit prima regiune economică a lumii, fiind
exemplul cel mai semnificativ al procesului de regionalizare a economiilor naţionale.
În acest sens, Uniunea Europeană este cea mai avansată pe calea punerii în practică a
unui angajament de integrare regională a unor state.
Constituie un exemplu care a fost urmat şi în alte zone ale lumii.

3. UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI ANSAMBLURILE ECONOMICE ŞI GEOPOLITICE ALE


LUMII CONTEMPORANE – PRIVIRE COMPARATIVĂ

În prezent, pe Glob, există peste o suta de asociaţii / organizaţii internaţionale,


majoritatea cu obiective economice, având, declarat sau nu ca model CEE / UE, dar puţine au
atins un grad ridicat de coerenţă.

a) UE – ONU

Toate ţările UE sunt şi membre ale „Organizaţiei Naţiunilor Unite” – ONU. Obiectivele
celor două organizaţii aproape se suprapun: cooperare în toate domeniile (economic, social,
cultural, umanitar etc.), promovarea păcii şi siguranţei, a drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale.

b) UE – NATO

Toate ţările UE sunt şi membre ale „Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord” –


NATO, alături de SUA şi Canada. Cele două organizaţii au o poziţie comună în privinţa
terorismului şi a armelor de distrugere în masă. NATO sprijină iniţiativa UE de creare a unei
structuri de apărare şi securitate.

c) UE – OCDE

„Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică”– OCDE grupează 30 de state din


toate continentele, mai puţin Africa (România nu face parte încă). Are ca obiective principale
promovarea dezvoltării economice (cu accent pe problema energiei), a schimburilor comerciale
mondiale. Cele două organizaţii au obiective similare, existând o cooperare constantă.

d) UE – OSCE

„Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa” – OSCE include 55 de state (toate


statele europene – inclusiv Vaticanul) la care se adaugă Canada , SUA şi 8 ţări asiatice foste
membre ale Uniunii Sovietice. Obiectivul major îl reprezintă asigurarea păcii şi securităţii în
Europa.

e) UE – NAFTA

„Acordul Nord American de Liber Schimb” – NAFTA este format din trei ţări membre :
SUA, Canada şi Mexic . principalul obiectiv îl constituie eliminarea a restricţiilor privind
comerţul şi investiţii reciproce. Relaţia dintre UE şi NAFTA este benefică pentru ambele părţi,
fiind practic o relaţie între UE şi NATO (fără Mexic).

42
f) UE – MERCOSUR

„Piaţa Conului Sudic” – MERCOSUR cuprinde: Argentina, Brazilia, Paraguay şi


Uruguay şi are ca obiectiv principal realizarea unei zone de liber schimb. Relaţiile dintre cele
două organizaţii sunt de natură comercială.

g) UE – ASEAN

„Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud – Est” – ASEAN grupează 10 state, şi are
obiective comune cu UE, cum ar fi: accelerarea creşterii economice, progresului social şi
dezvoltarea culturală în regiune, promovarea păcii şi stabilităţii în zonă, colaborarea în vederea
folosirii cât mai complete a capacităţilor industriale şi a potenţialului agricol, echilibrarea
relaţiilor comerciale. Relaţiile dintre cele două organizaţii sunt de natură comercială.

h) UE – OCEMN

„Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre” – OCEMN reprezintă un ansamblu


regional din care fac parte 11 ţări (inclusiv România). Relaţiile dintre cele două organizaţii sunt
de natură comercială.

i) UE – APEC

„Forumul de Cooperare Economică Asia – Pacific” – APEC cuprinde 18 ţări de pe coasta


Pacificului şi a luat naştere la iniţiativa SUA care a dorit să avertizeze UE că îşi pot găsi oricând
aliaţi în Asia. Relaţiile dintre cele două organizaţii sunt de natură comercială.

j) UE – OCS

„Organizaţia de Cooperare Shanghai” – OSC grupează 6 state cu continuitate teritorială


(printre care Rusia şi China). Principalul obiectiv îl reprezintă cooperarea eficientă în domeniile
economic, cultural, comercial, educaţional, tehnico – ştiinţific şi politic. Relaţiile dintre cele
două organizaţii sunt de natură comercială.

4. MONDIALIZARE, INTERNAŢIONALIZARE, GLOBALIZARE DIN PERSPECTIVĂ


EUROPEANĂ

Mondializarea şi globalizarea au sensuri asemănătoare, uneori confundându – se, dar se


admit şi diferenţe de conţinut.
Prin urmare mondializare sau globalizare înseamnă integrarea parţială sau aproape totală,
sau pe anumite procese sau ramuri economico – socio – politice, la nivel global. Tendinţa de a
realiza un stat global, cu oameni având triplă cetăţenie – naţională,europeană (sau alt continent)
şi mondială.

a) Globalizare

Se referă la practicile managementului strategic al unor organisme autonome (companii)


care doresc să integreze anumite obiective în diferite părţi ale globului pentru scăderea preţurilor
la produsele furnizate prin utilizarea facilităţilor oferite – grupuri globale în energie, transporturi,
telecomunicaţii, finanţe, agroalimentare, aerospaţiale, „realizându – se o reţea de reţele”.
Activitatea acestor companii nu este acoperită de legile internaţionale, care se bazează pe
înţelegeri formale între statele-naţiune, pentru că acestea nu au fost capabile până acum să
găsească un teren comun pentru înţelegeri care vizează problema globalizării.
Globalizarea mărfurilor – reprezintă activitatea de realizare a unui produs prin utilizarea
unor componente materiale şi servicii din diferite zone ale Globului.
43
Globalizarea pieţii financiare – reprezintă extinderea marilor instituţii financiare pentru a
asigura capitalul necesar realizării mărfurilor şi realizarea unor speculaţii financiare.
Globalizarea economică – determină patru tipuri de fluxuri peste graniţe, şi anume fluxuri
de bunuri/servicii, de exemplu liber schimb, fluxuri de persoane (migraţia), de capital şi de
tehnologie.
Tendinţa o reprezintă formarea unor companii multinaţionale, transnaţionale în scopul
obţinerii unui profit maxim.
Globalizarea conduce la apariţia unor pieţe internaţionale pentru bunuri de consum
caracterizate de nevoi şi gusturi similare ale clienţilor, reuşind astfel, de exemplu, să vândă
aceleaşi maşini sau săpunuri sau produse alimentare prin campanii de publicitate similare, unor
persoane ce aparţin unor culturi diferite.

b) Mondializare

Se referă la aspectele internaţionalizării economice, funcţionarea instituţiilor


internaţionale care conduc activităţile economice şi acoperă toată lumea, bazându – se pe
acorduri şi reguli mondiale acceptate de multe sau de aproape toate statele.
Spaţiul mondial devine liber pentru tranzacţii şi circulaţia oamenilor, capitalurilor şi mărfurilor.
In viziunea UE, mondializarea are în vedere sporirea exporturilor de capital şi dinamizarea
diviziunii internaţionale a muncii.

c) Internaţionalizare

Internaţionalizarea reprezintă fenomenul care pleacă de la colectivităţi organizate, trece


prin state - naţiuni şi reprezentanţii legitimi ai popoarelor, şi vizează formarea statului global – o
mai mare apropiere între diferite părţi ale lumii odată cu creşterea posibilităţilor de schimburi
personale, înţelegere mutuală şi prietenie între cetăţeni “internaţionali”, şi crearea civilizaţiei
globale.
Ea permite crearea acordurilor între state care să reglementeze activitatea companiilor
transnaţionale, obligându – le să ţină cont şi de interesele colectivităţilor umane locale, de
valorile tradiţionale , de religii, de respectarea politicii de mediu globale şi respectarea valorilor
culturale.

************************************************************************

44