Geografie

MATERIE BACALAUREAT

1
 1. SPAŢIUL EUROPEAN ŞI SPAŢIUL
ROMÂNESC

I. SPAŢIUL EUROPEAN II. SPAŢIUL ROMÂNESC

1. Poziţia geografică 1. Poziţia pe glob şi în Europa
 situat în centrul emisferei nordice → traversată de paralela de a. Pe glob - la intersecţia paralelei de 45° lat. N cu meridianul de 25°
45º lat. N (marchează jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul long. E → climat temperat.
Nord) → zona de climă temperată. b. În Europa - în partea sud-estică a Europei Centrale,
 meridianul de 0° (Greenwich care trece prin la distanţe aproximativ egale de extremităţile N, V şi
Londra) plasează Europa atât în emisfera vestică cât şi în cea E ale continentului (aprox. 2700km) dar mai aproape de
estică. extremitatea S (1050 km) → caracterul de tranziție al
 se prezintă ca o peninsulă a continentului Asia datorită climei.
continuităţii şi apartenenţei acestui spaţiu la placa tectonică
Eurasiatică, formând cu aceasta Megacontinentul Eurasia. Suprafața 238 391kmp, locul 12 în Europa și
 Istmul Ponto-Baltic (linie imaginară care uneşte M.Neagră de 9 între statele UE. Membră NATO-2004 și
M. Baltică) desparte Europa continentală (E) de Europa membră UE-2007.
peninsulară (V).
 Suprafaţa Europei este de 10,5mil.km² (7.5% din Terra).
Consecințe ale poziției României
- situarea în zona de climă temperată → continentală → moderat de tranziţie, la intersectarea influenţelor climatice/maselor de aer, vestice
umede, estice continentale (aride/uscate), nordice reci şi mediteraneene calde.
- scăderea temperaturii medii anuale de la Sud (11°) spre nord (8,5°) cu 2,5°; scăderea precipitaţiilor medii anuale de la vest
1000 mm la est doar 200 mm.
- soarele răsare mai repede la Sulina decât la Beba Veche 37 minute.
- instalarea primăverii mai repede cu două săptămâni în S ţării.
- situarea în cadrul celui de al 3-lea fus orar – ora Europei Centrale (determinat de meridianului de 30° long. E) →
diferenţă de +2h GMT.
- lungimea diferită a zilelor şi nopţilor în cursul uni an (ziua este mai mare în sud faţă de nord cu 30´la solstiţiul de
iarnă şi invers la cel de vară.
- interferenţa unor limite de vegetaţie: estică a pădurii de fag caracteristică V Europei, vestică a stepei caracteristică E Europei, nordică a
viţei de vie caracteristică S Europei, sudică a pădurilor de conifere caracteristică N Europei.
2. Limitele 2. Punctele extremele ale României sunt:
 N: Oceanul Arctic (Capul Nord -71°08' lat. N). a. Horodiştea - 48°15´ lat.N
 E şi SE: Munţii Ural (67°30' long. E) – Râul Ural – Marea b. Zimnicea - 43°37´ lat S
Caspică – Munţii Caucaz – Marea Neagră – Str. Bosfor - Marea → distanţă de 525 km = 5° latitudine
Marmară – Str. Dardanele - Marea Mediteraneană. c. Beba Veche - 20°15´ long.V
 S: Marea Mediteraneană (Capul Tarifa-Marraqui - Spania - d. Sulina - 29°41´ long. E
36° lat N. → distanţa de 740 km = 9° longitudine
 V: Oceanul Atlantic (Capul Roca – 9°34' long. V).
3. Caracteristici generale ale continentului 3. Caracteristici generale ale României
 Ţărmurile – sunt variate, neregulate şi puternic crestate Ţară carpato-danubiano-pontică-panonică
(fragmentate) - 80 000 km.  Carpaţii - din1300 km lungime, 910 km (peste 55 %) pe teritoriul
 Un relief complex, altitudinea medie este de 340 m României.
(max5642 m Vf. Erbrus din M-ţii Caucaz.  Dunărea - din lungimea totală de 2860 km, 1075 km (38%) se
Alt.minimă în Câmpia Olandeză și C. Precaspică -28 m) desfăşoară pe teritoriul ţării noastre inclusiv gurile de vărsare.
 Clima aproape în întregime temperată, cu diferite nuanţe 98% din reţeaua hidrografică a ţării se varsă direct sau indirect în
(oceanică, de tranziţie, continentală). Dunăre.
 Resurse de apă relativ reduse.  Deschidere la M. Neagră. Lungimea litoralului este de 247 km.
 Intens populat: 742 mil. loc (12.5% din pop globului); Legătura cu Oceanul Atlantic prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele.
71loc/kmp.  deschiderea spre vest – Depr Panonică.
 Leagănul civilizaţiilor străvechi şi a blocurilor
regionale (NATO - 1949 & UE - 1957).

2
 2. RELIEFUL ROMÂNIEI
2.1. Carpaţii Româneşti
I. Carpaţii Orientali
a. Poziţie geografică: la E de Depresiunea Colinară a Transilvaniei;
b. Limite: N – graniţa de N E – Pod. Moldovei (Sucevei), Subcarpaţii Molovei, Subcarpaţii Curburii
S – Subc. Curburii V – Valea Prahovei, Depr. Transilvaniei, Dealurile şi Câmpia de Vest
c. Relief – aspecte specifice:
- s-au înălţat în orogeneza alpină, prin încreţirea scoarţei terestre (centru, E, S – munţi de încreţire) şi erupţii vulcanice (V -
munţi vulcanici formaţi prin erupţii);
- prezintă o triplă zonalitate petrografică (tipuri de roci variate):
- V – roci vulcanice (andezit, bazalt, granit)
- centru – roci metamorfice (şisturi cristaline)
- E şi S – roci sedimentare cutate (fliş)
- alt. maxime: 2303 m – Vf. Pietrosu Rodnei; 2100 m – Vf. Pietrosu Călimani; 1954 m – Vf. Ciucaş; alt. scad de la N la S;
- masivitatea este redusă datorită numeroaselor depresiuni şi văi care îi străbat;
- culmile şi văile principale sunt orientate pe direcţia NV – SE în nord şi centru; se curbează pe direcţia E-V în sud.
- tipuri genetice de relief: relief glaciar la peste 2000 m altitudine, carstic (m-ţii Rodnei), fluvial, vulcanic (M-ţii Oaş, Gutâi,
Ţibleş, Călimani, Gurghiu, Harghita), eolian (pe conglomerate - M-ţii Ciucaş), etc.
- Resurse naturale foarte variate: minereuri, izvoare carbogazoase, mofete, cărbuni, sare, sulf, roci de construcție, păduri etc.
*Aureola mofetică = suprafaţa ocupată de m-ţii vulcanici şi împrejurimile lor, în care apar izvoare minerale şi mofete.
** mofete = emanaţii de gaze uscate, mai ales CO2 ,de pe fostele vetre vulcanice (ca fenomen postvulcanic)
d. Diviziuni
1. Grupa Nordică (Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei) între graniţa cu Ucraina la Nord şi Culoarul Bârgăului,
Depresiunea Dornelor, Câmplung Moldovenesc – Gura Humorului la Sud; Subunităţi de relief:
- Partea vestică – şirul munţilor vulcanici: Oaş, Gutâi, Ţibleş;
- Partea centrală – cristalină: M-ţii Maramureşului, Suhard, Rodnei, Bârgăului;
- Partea estică - fliş: Obcina Mestecăniş, Obcina Feredeu, Obcina Mare;
- Depresiuni: Maramureş, Ţara Oaşului, Dornelor, Câmpulung;
- Pasuri: Prislop (1416 m), Mestecăniş, Tihuţa, Şetref.
2. Grupa Centrală (Carpaţii Moldo-Transilvani) între Culoarul Bârgăului, Depr. Dornelor, C-lung Moldovenesc – Gura
Humorului la N şi Valea Oituzului la S, DCT la V şi Subcarpaţii Moldovei la E.
- zona cristalină se afundă la izvoarele Trotuşului;
Subunităţi de relief:
- munţi vulcanici – Călimani (2100 m în Vf. Pietrosul), Gurghiu, Harghita (1800m);
- şisturi cristaline: Giumalău, Bistriţei, Ceahlău (1907 m), Giurgeu, Hăşmaşu Mare;
- fliş: Rarău, Stânişoarei, Tarcău, Goşmanu, Berzunţi, Ciucului, Nemira;
- depresiuni: Ciucului, Giurgeu (Gheorgheni), Comăneşti, Borsec, Bilbor;
- pasuri, trecători: Oituz, Tulgheş, Ghimeş, Defileul Topliţa-Deda (Mureş), Defileul Tuşnad.
3. Grupa Sudică (Carpaţii de Curbură) între Valea Oituzului (N), Subcarpaţii de Curbură (E şi S), Valea Prahovei (V).
- sunt cei mai scunzi din Carpaţii Orientali. Altitudina maximă 1954 m în Vf. Ciucaş.
- se schimbă direcţia culmilor muntoase de la NV-SE, la direcţia E-V.
- alcătuiţi doar din fliş carpatic (calcare, conglomerate, gresii, marne, argile).
Subunităţi de relief:
- Depresiunea Braşov (cea mai întinsă din Carpaţii Orientali), Depresiunea Întorsura Buzăului;
- M-ţii Perşani, Baraolt, Bodoc sunt digitaţii spre depresiunea Braşov; M-ţii Vrancei, Penteleu (1772 m), Siriu
(Buzăului), Ciucaş, Baiului, Bârsei (cu Postăvaru şi Piatra Mare), Întorsurii;
- Pasuri, trecători: Predeal, Bratocea, Tabla Buţii, Buzău, Oituz.
II. Carpaţii Meridionali
a. Poziţie geografică: la S de Depr. Transilvaniei;
b. Limite: N – Depr. Colinară a Transilvaniee E – Valea Prahovei
S – Subcarpaţii Curburii, Subc. Getici, Pod. Mehedinţi
V, NV – Culoarul tectonic Timiş – Cern, Culoarul Bistra-Strei.
c. Relief – aspecte specifice:
- s-au format în timpul orogenezei alpine, prin încreţire;
- alcătuiţi predominant din şisturi cristaline cu intruziuni granitice→masivitate (traversaţi doar de Olt şi Jiu, puţine depresiuni);
- rocile sedimentare apar ca o cuvertură subţire, discontinuă, cu excepţia grupelor extreme (Bucegi şi Retezat – Godeanu), în
care sedimentarul apare în proporţie mai mare;
- resurse naturale: huila (în Bazinul Petroşani), roci de construcţie, ape termale (Herculane – Valea Cernei) şi minerale;
- sunt cei mai înalţi munţi din ramurile carpatice cu numeroase vârfuri care depăşesc 2500 m.

3
- tipuri genetice de relief: - r. glaciar (circuri, văi glaciare, morene pe culmi şi creste)
- r. petrografic (pe gresii şi conglomerate: Babele şi Sfinxul – Bucegi
- suprafeţe de nivelare (platouri de înălţime: ex. Platoul Bucegilor 2000 m)
- relief carstic: Peştera Ialomicioara, P. Muierilor, P. Polovragi, P. Cioclovina etc.
d. Diviziuni:
1. Grupa Bucegi între Valea Prahovei (E), V. Dâmboviţei (V), Depr. Braşov(N), Subcarpaţii Curburii (S).
- altitudini medii de peste 2000 m , alt.max.Vf. Omu: 2505 m (M-ţii Bucegi);
- alcătuiţi din calcare şi conglomerate (M-ţii Bucegi şi Piatra Craiului), şisturi cristaline (M-ţii Leaota);
- relief carstic: abrupturi, Platoul Bucegilor, peşteri, chei (Tătarului, Dâmbovicioarei), creste.
- Culoare depresionare: Culoarul Rucăr-Bran cu Pasul Giuvala, Culoarul Prahovei cu Pasul Predeal.
2. Grupa Făgăraş între Valea Dâmboviţei (E), V. Oltului (V), Depr. Sibiului (N), Subcarpaţii Getici (S).
- cea mai înaltă grupă din C. Româneşti cu numeroase vârfuri care depăşesc 2500 m: Vf. Moldoveanu 2544 m, Vf. Negoiu
2535 m.
- alcatuiţi în general din şisturi cristaline care le dau masivitate;
- au o culme orientată V-E (M-ţii Făgăraş) din care pornesc spre S culmi despărţite de râuri (Iezer-Păpuşa, Ghiţu, Frunţi,
Cozia);
- platforme netede, de eroziune la diferite înălţimi: 1000 m, 1600-1800 m, peste 2000 m;
- relief glaciar foarte bine dezvoltat.
- Depresiuni: Loviştei pe Olt.
- Pasuri: Turnu-Roşu, Cozia, defileul Oltului între Turnu-Roşu şi Cozia.
3. Grupa Parâng între Valea Oltului (E), văile râurilor Jiu şi Strei (V), DCT (N), Subcarpaţii Getici (S).
- altitudini medii peste 2000 m, alt. max.Vf. Parângu Mare: 2519 m (M-ţii Parâng);
- alcătuiţi în general din şisturi cristaline cu intriziuni granitice, masivi, puţin fragmentaţi, cu relief glaciar bine dezvoltat,
platforme de eroziune la diferite înălţimi;
- culmile muntoase (M-ţii Căpăţânii, Lotrului, Cândrel, Şureanu) pornesc radiar dintr-un nod orografic (M-ţii Parâng);
- Depresiuni: Petroşani pe Jiu, Haţeg;
- Pasuri: Merişor, Defileul Jiului, Pasul Urdele (2141 m).
4. Grupa Retezat Godeanu între Jiu, Strei (E), Culoarul Timiş-Cerna (V), Culoarul Bistrei (N), Pod. Mehedinţi, Sub. Getici
(S).
- altitudini medii peste 2000 m, alt. max. Vf. Peleaga: 2509 m (M-ţii Retezat);
- M-ţii Godeanu (2229 m), Retezat, Vâlcan, Ţarcului – alcătuiţi din şisturi cristaline; M-ţii Cernei şi Mehedinţi
alcătuiţi din calcare şi conglomerate;
- Depresiuni: Petroşani, Haţeg, Culoarul Timiş-Cerna;
- Pasuri: Poarta Orientală (Domaşnea), Poarta de Fier a Transilvaniei.

III. Carpaţii Occidentali

a. Poziţie geografică: la V de Depr. Transilvaniei;
b. Limite: N – Valea Barcăului E – DCT, Depr. Haţeg, Culoarul Bistra – Timiş - Cerna
S – Defileul Dunării V – Dealurile şi Câmpia de Vest
c. Relief – aspecte specifice:
- s-au format în orogeneza alpină, prin încreţire şi erupţii vulcanice (M-ţii Metaliferi);
- prezintă o mare varietate de roci, cu aspect mozaicat;
- bogaţii minerale variate: - cărbuni: huila (M-ţii Aninei), cărbuni bruni şi lignit (M-ţii Apuseni);
- minereuri: - feroase (M-ţii Poiana Ruscă şi M-ţii Banat)
- neferoase: Cu, Pb, complexe, Au + Ag (cel mai mare zăcământ din Europa);
- alte bogăţii minerale: roci de construcţie (andezite, bazalte, marmură, calcare), ape geotermale (Geoagiu-
Băi şi la contactul dintre Dealurile şi Câmpia de Vest);
- cei mai scunzi dintre ramurile carpatice; 1849 m – Vf. Bihor (M-ţii Bihor), 1374 m – Vf. Padeşu (M-ţii Poiana Ruscă),
1446 m – Vf. Semenic (M-ţii Semenic)
- masivitate redusă datorită numeroaselor văi largi şi depresiuni care îi fragmentează;
- prezintă depresiuni-golf, care sunt pătrunderi ale Câmpiei de Vest în interiorul munţilor;
- Zarand (pe Crişul Alb)
- Beiuş (pe Crişul Negru)
- Vad- Borod (pe Crişul Repede)
- tipuri genetice de relief:
- r. vulcanic (M-ţii Metaliferi): coloane de bazalt (Detunatele), măguri vulcanice;
- r. carstic (Cheile Nerei, Ch. Turzii, Platoul Padiş, P. Scărişoara, P. Vântului etc);
- r. fluvial (Defileul Dunării etc.).
- „jugul intracarpatic” reprezintă un şir de culmi dure, uşor scufundate tectonic şi îngropate în propriile sedimente, care face
legătura între M-ţii Apuseni şi Carpaţii Orientali (grupa Nordică): Culmea Meseşului, Dl. Preluca, Dealu Mare, dl. Prisnel ş.a.
d. Diviziuni
1. Grupa M-ţilor Banat şi Poiana Ruscă între Valea Dunării (S), valea Mureşului (N), DCT şi Culoarul Timiş-Cerna-Bistra
(E), Dealurile şi Câmpia de Vest (V).

4
 - Subdiviziunea Munţilor Banatului până la Valea Timişului (N) conţine:
 treapta înaltă formată pe şisturi cristaline (M-ţii Semenic - 1446 m, M-ţii Almăj – Vf. Svinecea Mare 1224 m);
 o treaptă joasă: M-ţii Locvei (roci cristaline şi calcare 700 m), M-ţii Aninei (calcare 1000 m cu Cheile
Caraşului şi Peştera Comarnic), M-ţii Dognecei (roci magmatice şi şisturi cristaline).
 Depresiuni: Almăjului pe valea Nerei, Caraş-Ezeriş pe văile omonime, Culoarul Timiş-Cerna, Defileul Dunării;
 Pasuri: Poarta Orientală (Domaşnea) 540 m.
- Subdiviziunea M-ţilor Poiana Ruscă între valea Bistrei (S) şi valea Mureşului (N). Alt. max. 1374 m în Vf. Padeş.
Alcătuiţi din şisturi cristaline şi marmură. Aspect bombat, cu culmi netede şi văi înguste.
2. Grupa M-ţilor Apuseni între Mureş (S), Barcău (N), DCT (E), Dealurile de Vest şi C. de Vest în dreptul M-ţilor Zarand.
- Partea înaltă: M-ţii Bihor (1849 m) alcătuiţi din şisturi cristaline străpunse de granite care dau masivitate; apar şi
calcare pe care se dezvoltă relieful carstic (Cetăţile Ponorului, peştera Urşilor, P. Scărişoara, P. Meziad). M-ţii
Vlădeasa 1836 m (granite), M-ţii Gilău 1250 m (şisturi cristaline), Muntele Mare 1826 m.
- Partea joasă: M-ţii Zarand, Codru-Moma, Pădurea Craiului, Culmea Plopiş spre NV; M-ţii Metaliferi, Trascăului (cu
Detunata – coloane de bazalt); M-ţii Meseş spre NE.
- Depresiuni: Zarand, Brad (pe Crişul Alb), Beiuş (pe Crişul Negru), Vad-Borod (pe Crişul Repede), Ţara Moţilor (pe
valea Arieşului).
- Pasul Ciucea pe Crişul Repede.
IV. Depresiunea Transilvaniei
a. Poziţie geografică: în centrul ţării;
b. Limite: N şi E – Carpaţii Orientali S – Carp. Meridionali V – M-ţii Apuseni
NV- jugul intracarpatic (Culmea Meseşului, Dealurile Prisnel şi Preluca, Culmea Codrului).
c. Relief – aspecte specifice:
- s-a format în strânsă legătură cu înălţarea Carpaţilor, datorită căreia fundul depresiunii s-a scufundat lent pană la 4500 m,
fiind acoperit cu sedimente;
- evoluţia depresiunii s-a produs în timpul orogenezei alpine;
- sub aspect petrografic, DCT este alcătuită dintr-un fundament rigid acoperit cu roci sedimentare stratificate (groase de 4500
m), nederanjate tectonic;
- tipuri de roci sedimentare: pietrişuri, nisipuri, argile divers cimentate (gresii) pe care se produc alunecări de teren (glime),
conglomerate, calcare;
- resurse naturale:- sare gemă – pe margini (cute diapire – sâmburi de sare)
- gaz metan (singur în zăcământ) – cantonat în domuri gazeifere
- cărbuni bruni- în depr. Almaş- Agrij
- ape minerale şi mofete (la contactul cu munţii vulcanici din vestul C. Orientali)
- roci de construcţie.
*cutele diapire = structuri geologice alcătuite dintr-o succesiune de straturi orizontale, străpunse (de jos în sus) de un strat (de
sare) ridicat la verticală;
*domuri gazeifere = bombări ale stratelor de roci-magazin (pietrişuri, nisipuri) în care se acumulează gaz metan;
- altitudine medie 500-600 m, 300-400 m pe văile râurilor, 800-1000 m în zona marginală, la contactul cu C. Orientali.
a) aprox 800 m – Dl. Feleacului
peste 1000 m în E, la contactul cu Carp. Orientali.
b) 500 – 600 m în Pod. Someşan
450 m în Câmpia Transilvaniei
600 – 700 m în Pod. Târnavelor
d. Diviziuni:
1. Podişul Someşan ocupă partea N şi NV a DCT între jugul intracarpatic (NV), văile Someşului Mic şi Mare (S), Zona
marginală dinspre Carpaţii Orientali şi M-ţii Apuseni.
- altitudini de 500-600 m, dealuri cu culmi netede, pante reduse şi văi largi cu lunci şi terase.
2. Câmpia Transilvaniei ocupă partea centrală a DCT, între văile Someşului Mic şi Mare (N) şi valea Mureşului (S).
- altitudini de 450-500 m, afectată de alunecări de teren (glime).
3. Podişul Târnavelor situat în partea sudică a podişului între Valea Mureşului (N), Depr. Sibiu şi Făgăraş (S), zona marginală
spre Carpaţii Orientali (E), Culoarul Alba Iulia-Turda (V).
- altitudini de 450-500 m în vest şi 700 în est;
- alunecări de teren, văi largi sub formă de culoare, prezenţa domurilor (pungi de gaz metan).
Diviziuni: Pod. Târnavelor, Pod. Hârtibaciului, Pod. Secaşelor.
4. Zona marginală – ”Subcarpaţii Transilvaniei”, din NV C. Orientali până la Valea Someşului.
- dealuri cu înălţimi de 700 m şi depresiuni, formate prin cutare odată cu efortul de înălţare al Carpaţilor.
Diviziuni:
 Spre Carpaţii Orientali – dublu şir de depresiuni şi dealuri: Depresiunile Bistriţei, Depr. Sovata şi Homoroade;
 Spre Carpaţii Meridionali: depresiunile de contact (piemont) Făgăraş şi Sibiu;
 Spre M-ţii Apuseni: Culoarul depresionar Alba Iulia-Turda format din dealuri ţi terase.

Dealurile
Înconjoară la interior Carpaţii şi sunt de două feluri:

5
 - Dealuri subcarpatice cu structură cutată sau puternic înclinată;
- Dealuri de tip piemont, necutate (Dealurile de Vest).

V. Subcarpaţii
a. Pozitie geografică: la exteriorul Carpaţilor;
b. Limite: N – Valea Moldovei
Exterior: Valea Siretului, Câmpia Română, Pod. Getic.
V – Valea Motrului
Interior: C. Orientali, C. Meridionali.
c. Relief – aspecte generale:
- s-au format la sfârşitul orogenezei alpine, prin cutarea sedimentelor din avanfosa carpatică;
- sunt alcătuiţi din roci sedimentare cutate simplu (pietrişuri, nisipuri, argile divers cimentate, calcare, conglomerate)
- resurse naturale: cărbuni inferiori (lignit în Bazinul Motru-Rovinari), hidrocarburi, sare gemă, roci de construcţii etc.
- relief specific: dealuri cutate cu cute diapire, depresiuni submontane (sub munte) sau intracolinare (între dealuri la exterior)
prăbuşiri, alunecări de teren, pinteni montani etc.
d. Diviziuni:
1. Subcarpaţii Moldovei: N – Valea Moldovei E – Culoarul Siretului S – V. Trotuşului V – C. Moldo-
Transilvani
- prezintă un singur şir de depresiuni închise la exterior de dealuri cu structură cutată:, Depr. Neamţului străjuită de Culmea
Pleşului (911m), Depr. Cracău-Bistriţa străjuită de Dealurile Bistriţei (500 m), Depr. Tazlău-Caşin străjuită de Culmea
Pietricica (740 m);
2. Subcarpaţii Curburii: N – V. Trotuşul exterior – Câmpia Română (C. Siretului Inferior)
V – Valea Dâmboviţei interior – Grupa Bucegilor, Carpaţii Curburii
- este cel mai complex sector subcarpatic deoarece prezintă dublu şir de depresiuni şi dealuri şi pătrunderea unor pinteni de
munte în aria subcarpatică (Piemontul Ivăneţu – 1021 m);
- depresiuni submontane: Depr. Vrancei, Slănic, Vălenii de Munte, Câmpina şi Pucioasa;
- depresiuni intracolinare: Policiori – Vulcanii Noroioşi, Depr. Nereju, Cizlău, Dumitreşti;
- dealuri exterioare: D. Mare, D. Istriţa, Măgura Odobeşti;
-vulcani noroioși, focuri vii, muntele de sare;
3. Subcarpaţii Getici: N – C. Meridionali E – V. Dâmboviţei S – Pod. Getic V – V. Motrului
- prezintă două şiruri de depresiuni separate de dealurile cu structură cutată:
- depr. submontane: Depr. Câmpulung Muscel închisă de Măgura Măţău (1018 m), Depr. Jiblea- Călimăneşti, Horezu,
Novaci, Tismana;
- depr. intracolinare: Târgu Jiu – Câmpu Mare străjuită de dealul Bran 333 m.

PODIŞURILE
VI. Podişul Moldovei
a. Poziţie geografică: în E şi NE ţării;
b. Limite: N – graniţa de N cu Ucraina, Valea Prutului
E – V. Prutului S – C. Română V – Grupa N a C. Orientali, Subcarpatii Moldovei şi de
Curbură.
c. Relief – aspecte specifice:
- s-au format în acelaşi timp cu Carpaţii, prin sedimentare în apele Lacului Pontic, a vechii platforme Moldo-ruse, care a suferit
mişcări de basculare (de lăsare şi ridicare); depozitele sedimentare sunt mai subţiri în jumătatea nordică şi mai groase în
jumătatea sudică.
- roci sedimentare stratificate, nederanjate tectonic: gresii, conglomerate în dealurile mai înalte, argile în dealurile mai joase.
Datorită substratului argilos se produc frecvente alunecări de teren iar pe mici râuri s-au amenajat iazuri pentru adăpatul vitelor
şi irigaţii.
- sedimentele s-au depus pe fundamente diferite:
- la N de linia Iaşului - pe platforma Est–Europeană;
- jumătatea sudică (Pod. Bârlad) – pe o zonă de scufundare;
- resurse naturale sunt sărace: sare gemă (Cacica), ape minerale (Nicolina-Iaşi), roci de construcţie, gaze naturale;
- altitudini: de la 200-300 m în ţinuturile joase, la 500-600 m în ţinuturile înalte;
- fragmentarea este accentuată;
- înclinarea N-S – Pod. Bârladului;
- forme de relief: coline joase, cueste (dealuri cu un versant abrupt şi unul lin), dealuri cu culmi netede, văi înguste şi largi,
depresiuni.
d. Diviziuni: - Podişul Sucevei situat în NE
- Câmpia Moldovei (Jijiei) în NV
- Podişul Bârladului în jumătatea sudică, Pod. Covurlui în SE.

VII. Podişul Getic (Piemontul Getic)

6
a. Poziţie geografică: în sudul Subcarpatilor Getici şi Pod. Mehedinţi;
b. Limite: N – Pod. Mehedinţi şi Subcarpaţii Getici S - C. Română
E – V. Dâmboviţei V – Lunca Dunării
c. Relief – aspecte specifice:
- s-a format în orogeneza alpină, prin sedimentare în apele Lacului Pontic, la poalele regiunilor mai înalte, pe o veche
platformă;
- roci sedimentare stratificate: nisipuri, pietrişuri piemontane, argile, calcare.
- structura: strate orizontale uşor înclinate către sud (piemonturi);
- altitudinile ajung de la 600 m (N) la 300 m (S) => înclinare generală, orientarea culmilor şi a văilor principale N –S;
- relief specific – în nord cueste (dealuri asimetrice formate pe structuri monoclinale); dealuri cu culmi netede cu aspect de
platformă, văi adânci.
- resurse naturale: cărbuni inferiori (lignit), petrol, gaze, roci de construcţie.
d. Diviziuni: Platforma Strehaia, Jiului, Olteţului, Cotmeana, Argeşului, Cândeşti.

VIII. Podişul Mehedinţi - reprezintă unitatea majoră de relief cu cea mai mică întindere
a. Poziţie geografică: în SV ţării;
b. Limite: N – Grupa Retezat – Godeanu; S – Pod. Getic; V – V. Dunării; E – Valea
Motrului.
c. Relief – aspecte specifice:
- s-a format în timpul orogenezei alpine, prin cutarea şi înălţarea scoarţei terestre, asemenea Carpaţilor, dar înălţimile (500-650
m) îl aşează în rândul podişurilor;
- alcătuire din roci dure (şisturi cristaline, calcare)
- grad de fragmentare accentuat;
- relief specific: relief carstic (văi seci = sohodoluri, poduri naturale, abrupturi, peşteri, doline etc.), dealuri cu culmi netede.
- resurse naturale: cupru, roci de construcţie (nisipuri, calcare).

IX. Podişul Dobrogei

a. Poziţie geografică: în SE ţării, înconjurat de ţinuturi joase, având aspect de masiv;
b. Limite: N şi V – Lunca şi Delta Dunării E – Marea Neagră S – graniţa cu Bulgaria
c. Relief – aspecte specifice:
- s-a format în mai multe etape:
- în orogeneza caledoniană – Pod. Casimcei (Dobrogea Centrală) prin procese orogenetice, cel mai vechi şi mai tocit, alcătuit
din şisturi verzi, cele mai vechi roci la zi din ţara noastră;
- în orogeneza hercinică – M-ţii Măcin (Dobrogea de N) prin procese orogenetice – granite şi calcare;
- în orogeneza alpină – Pod. Dobrogei de Sud prin sedimentarea în lacul pontic – calcare, gresii şi o cuvertura de loess (rocă
prăfoasă de culoare gălbuie).
- altitudinile maxime – 467 m – Vf. Greci (Ţuţuiatu), minime – 0 m la ţărm;
- înclinare: spre mare în partea nordică, spre Dunăre în partea sudică.
- relief specific: ruiniform cu aspecte montane (M-ţii Măcin); de tasare (crovuri - depresiuni în loess); r. carstic (în Pod
Dobrogei de Sud); r. litoral (ţărm jos, cu mlaştini şi lagune la N de Capul Midia; la S, ţărm înalt, cu faleze şi plaje de nisip),
depresiuni, platouri netede.
- resurse naturale: baritină, roci de construcţie (granite, calcare, argile).
d. Diviziuni
- Masivul Dobrogei de N cu platouri netede, dealuri şi depresiuni. Subdiviziuni: M-ţii Măcinului (467 m Vf. Greci),
Culmea Niculiţelului, Dealurile Tulcei, Depr. Nalbant, Pod. Babadag, Pod. Casimcei.
- Podişul Dobrogei de Sud cu strate dispuse orizontal, dealuri joase şi văi adânci. Subdiviziuni: Pod. Medgidiei, Pod.
Negru Vodă, Pod. Oltinei.
- Zona litorală formată din platouri întinse 50-200 m cu versanţi abrupţi şi văi adânci care se lărgesc spre mare.
Canalul Dunăre – M. Neagră pe valea Carasu, strabate Dobrogea între Cernavodă şi Constanţa-Sud (Agigea).

X. Dealurile de Vest
a. Poziţie geografică: în V Carpaţilor Occidentali sub forma unei faşii înguste întreruptă în dreptul M-ţilor Zarand.
b. Limite: N – Grupa Nordică a C. Orientali şi Valea Someşului
E – jugul intracarpatic, DCT şi Carp. Occidentali
S – Valea Nerei V – Câmpia de Vest
c. Relief – aspecte specifice:
- s-au format în a doua parte a orogenezei alpine, prin acumularea de depozite piemontane în apele Lacului Panonic;
- sunt alcătuiţi din pietrişuri, nisipuri, argile - piemontane, străpunse pe alocuri de iviri din substratul cristalin;
- resurse naturale: cărbuni şi petrol (bazinul Barcăului), ape geotermale, roci de construcţie.
- altitudinile rar depăşesc 300 m; doar în N, în Dl Silvaniei depăşesc 500 m (Măgura Şimleului)
- dealurile reprezintă o treaptă intermediară între munţi şi Câmpia de Vest;
- prezintă un grad de fragmentare accentuat (de pătrunderile câmpiei, de-a lungul râurilor mari, până în interiorul ramei
muntoase sub formă de „depresiuni golfuri”).

7
d. Diviziuni
- Dealurile Banatului între Nera şi Mureş, relief uşor ondulat, mai însemnate Dealurile Lipovei;
- Dealurile Crişene, netede, acoperite cu păduri pe culmile mai înalte;
- Dealurile Crasnei şi Silvaniei între Barcău şi Someş, spinări de munţi alcătuiţi din şisturi cristaline cu roci eruptive.

CÂMPIILE
XI. Câmpia de Vest
a. Poziţie geografică: situat în V ţării;
b. Limite: N – granita cu Ucraina, M-ţii Oaş, Valea Someşului;
E – Dl. de Vest şi M-tii Zarandului; S – graniţa cu Serbia; V – graniţa cu Ungaria si Serbia.
c. Relief – aspecte specifice:
- s-a format în timpul orogenezei alpine, prin sedimentare, în apele Lacului Panonic;
- roci: nisipuri, argile loess.
- relief specific: dune de nisip, crovuri (gropi de tasare în loess), văi largi;
- altitudinile sunt joase şi scad treptat de la E spre V, de la cca. 150 m la 80 – 90 m;
- prezintă trei tipuri de câmpii:
- Câmpii înalte, piemontane, ferite de inundaţii: C. Vingăi 172 m, C. Lugojului;
- Câmpii orizontale (tabulare): C. Carei (nisipoasă), C. Aradului, C. Jimboliei (cu cuvertură de loess)
- Câmpii joase, la 80 – 90 m, sunt inundabile. Ex: C. Someşului, C. Crişurilor, C. Timişului;
- prezintă pătrunderi în interiorul ramei muntoase, numite depresiuni-golf.
- resurse naturale: petrol, gaze naturale, izvoare geotermale de-a lungul faliilor dintre Carpaţi şi câmpie.

XII. Câmpia Română

a. Poziţie geografică: în S ţării, de-a lungul Dunării;
b. Limite: V, S şi E – Dunărea N – Pod. Moldovei, Subcarpaţii Curburii, Pod. Getic
c. Relief – aspecte specifice:
- s-a format în acelaşi timp cu Carpaţii prin sedimentare în apele Lacului Pontic;
- este alcătuită din roci sedimentare stratificate, nederanjate tectonic: nisipuri, pietrisuri, argile, peste care s-a depus un strat de
loess cu grosime de la 7- 10 m în V, la 40 m în E;
- resurse naturale: petrol, gaze naturale, roci de construcţie;
- altitudini scad de la 300 m N - 50 S, de la 50 m V - 5 m E=> o dublă înclinare de la N la S şi de la V la E; alt. medii 50-90 m.
- lăţimea: 60-70 km în C. Olteniei, 140 km între Piteşti şi Zimnicea.
- relief specific: dune de nisip, crovuri, porţiuni mai înalte netede şi întinse numite „câmpuri”.
- prezintă trei tipuri de câmpii:
 Câmpii înalte, piemontane, la contactul cu Pod. Getic şi Subcarpaţii Curburii: C. Piteştilor (alt.max. 300 m), C.
Târgoviştei, C. Ploieştilor, C. Râmnicului;
 Câmpii joase, de subsidenţă (scufundare tectonică lentă şi lină), foarte slab înclinate şi inundabile: C. Titu, C.
Gherghiţei, C. Buzăului, C. Siretului Inferior (alt. min. 5 m);
 Câmpii orizontale (tabulare) acoperite cu loess:
- la V de Olt - C.Olteniei nisipoasa: C.Blahniţei, C.Băileştilor (Desnăţuiului), C.Romanaţilor;
- sectorul central (Olt – Argeş) – C. Găvanu–Burdea, C. Boianului, C. Burnazului, C. Vlăsiei;
- la E de Argeş: C. Mostiştei, C. Bărăganului (Bărăganul Ialomiţei, C. Călmăţuiului, C. Brăilei)
- la N de Siret (c. tabulare) – C. Covurlui, C. Tecucilor

XII. Delta Dunării

a. Poziţie geografică: în SE ţării / NE Dobrogei;
b. Limite: N – graniţa cu Ucraina, Braţul Chilia E – Marea Neagră S – Pod. Dobrogei
c. Relief – aspecte specifice
- altitudinea medie 0,5 m, altitudinea maximă 12 m în Grindul Letea;
- mod de formare: colmatarea, umplerea cu aluviuni cărate de fluviu şi nisipuri aduse de mare într-un vechi golf. În prezent,
înaintează în dreptul braţului Chilia unde formează o deltă secundară.
- uscaturile sunt reprezentate de grinduri şi ostroave, ocupă cca. 13% din suprafaţa Deltei la niveluri obişnuite, medii ale
Dunării. Grindurile, după origine, pot fi:
 fluviatile (longitudinale) formate prin depunerea aluviunilor aduse de Dunăre de-a lungul braţelor şi canalelor 0.5-5m;
 fluvio- maritime (transversale) iau luat naştere atât prin depunerea aluviunilor aduse de Dunăre, cat şi a nisipurilor
marine aduse de curenţii litorali: Letea 12 m - alt. max, Caraorman, Sărăturile;
 continentale – rămăşiţe ale vechiului uscat predeltaic: Chilia acoperit cu loess, Stipoc.
- resurse naturale: stuf, papură, resurse piscicole.
d. Apele sunt reprezentate de braţe, canale, gârle, lacuri şi mlaştini;
- braţele: spre N - B. Chilia (cca. 64% din volumul apelor Dunării)
centru - B. Sulina (cca. 14% din volumul apelor Dunării) îndreptat şi amenajat pentru navigaţie (pescajul minim
asigurat 7 m, dar adâncimile pot depăşi 35 m)
S - B. Sf. Gheorghe (cca. 22% din volumul apelor Dunării);

8
- canalele şi gârlele leagă braţele Dunării şi lacurile deltei între ele.
- lacurile sunt ochiuri de apă mărginite de vegetaţie: L. Fortuna, Bogdaproste, Gorgova, Lumina, Roşu, Puiu etc; mlaştini.

XII. Platforma continentală a Mării Negre prezintă prelungirea uscatului sub apele Mării Negre până la adâncimea
de 180/200 m (câmpie submersă).
- lăţimi: de la braţul Chilia până în Crimeea – 180 km, iar spre sud se îngustează până la 60-70 km.
- are o înclinare redusă până la 200 m.
- ea păstrează relieful creat de agenţii subaerieni: văile săpate de râurile dobrogene şi braţele Dunării, cordoane de nisip cu
spaţii mai joase şi ondulate;
- alte forme de relief ale platformei continentale: grinduri, riduri, cordoane litorale etc.
- resurse naturale: hidrocarburi (7 platforme de foraj), nisipuri, săruri minerale, alge, peşti, crustacee, mamifere etc.
Litoralul românesc - lungime de 244 km. Prezintă doua sectoare:
- ţărm jos cu lagune şi limanuri între Chilia şi Capul Midia (ţărmul Deltei şi laguna Razim-Sinoe);
- ţărm înalt cu faleza de la Capul Midia la Vama Veche;
- plaje şi staţiuni turistice.

XIII. Luncile râurilor

- lunca este albia majoră formată de-a lungul a râului, prin eroziune şi acumulare fluvială, cea mai joasă treapta de relief;
- au lăţimi variabile până la câtiva km, altitudini relative de 0 - 2 m (diferite în funcţie de altitudinea unităţii de relief
străbătute);
- au vârste tinere, vechime holocenă (ultimii 10.000 ani);
- reprezintă secţiunea din vale prin care apa râurilor se scurge la debite foarte mari (secţiunea inundabilă a unei văi);
- prezintă microforme de relief: excavaţiuni, braţe moarte, conuri de dejecţie, depozite de materiale aduse de râuri (grinduri),
sau rezultate în urma prăbuşirilor de pe versanţi;
- au soluri fertile cu umiditate mai mare, favorabile pentru agricultură.
Lunca Dunării lată de 20-25 km în dreptul Bălţilor Ialomiţei şi Mare a Brăilei, astăzi fiind o zonă indiguită şi
desecată.

CLASIFICAREA GENETICĂ A ROCILOR

A. Roci magmatice = iau naştere prin răcirea şi întărirea magmei fie în interiorul scoarţei terestre (r. intrusive: granitul),
fie la suprafaţa acesteia (r. eruptive sau vulcanice: andezit şi bazalt).

B. Roci sedimentare
a) detritice (de sfărâmare) pot fi:

necimentate -> cimentate

grohotiş brecia
pietriş conglomerate
nisip gresie
mâl argila(+calcar=>marna)

loess = rocă prăfoasă de culoare gălbuie, adusă de vânturi în timpul perioadei glaciare.

b) de precipitare: sare gemă, calcar;

c) organogene
- care nu ard: calcarele coraligene
- care ard: cărbuni şi hidrocarburile

- cărbunii – superiori: antracit şi huilă

– inferiori: cărbuni bruni, lignit, turbă
- hidrocarburile: - petrolul (ţiţei)
- gazele naturale – gaze asociate zăcămintelor de petrol
– gaz metan (singur în zăcământ)
d) reziduale: bauxita (minereu de aluminiu), solurile.

C. Roci metamorfice
- iau naştere din roci deja existente, prin supunerea lor la presiuni şi temperaturi atât de mari, încât suferă modificări
profunde fără însă a fi retopite;
- şisturile cristaline (şisturi cuarţoase, grafitoase, verzi etc.)
- marmura şi calcarele cristaline

9
 * Unele roci au valoare economică, şi de aceea se numesc „substanţe minerale utile” (resurse minerale sau bogăţii
minerale);

2.2 Relief Europa - Sinteză

10
A. Unităţi majore de relief ale Europei

Unităţi montane

a. Unităţi alpine – formate din lanţuri montane individualizate şi masive despărţite prin depresiuni
intramontane şi culoare

- Munţii Alpi – constituie cel mai important edificiu montan format în orogeneza alpină. Are lungimea de
1200 km, este format din culmi paralele desfăşurate pe direcţia generală vest-est între Marea Ligurică şi
Câmpia Panonică. Principalele caracteristici ale Alpilor sunt altitudinile mari de peste 4000 m (vârful Mont
Blanc, 4807 m), masivitatea, relieful glaciar cu prezenţa gheţarilor actuali, iar în partea de est relieful carstic
dezvoltat pe calcare şi dolomite.

- Munţii Carpaţi – situaţi între bazinul Vienei şi Valea Timokului, au un traseu sinuos şi sunt mai fragmentaţi
decât Alpii, au multe depresiuni şi culoare de vale. Altitudini de peste 2500 m se întâlnesc doar în Masivul
Tatra (vârful Gherlakowka, 2655 m) şi în Carpaţii Meridionali (vârful Moldoveanu, 2544 m). Alcătuirea
geologică a Carpaţilor este mai complexă decât cea a Alpilor (şisturi cristaline, roci vulcanice şi fliş) fapt
pentru care au mai multe tipuri genetice de relief.

- Munţii Pirinei – se desfăşoară între Golful Biscaya şi Marea Mediterană, au lungime de 400 km şi altitudini
ce depăşesc 3000 m. Altitudinea maximă este de 3404 m în vârful Pic d’Anetro, au gheţari actuali şi
11
masivitatea remarcabilă în partea centrală.

- Munţii Apenini – un lanţ montan ce se desfăşoară sub formă de culmi paralele în lungul Peninsulei Italice.
Altitudinea maximă depăşeşte 2900 m (vârful Gran Saso, 2912 m), iar la nord de Roma apar şi vulcani stinşi
cu cratere şi lacuri vulcanice.

- Munţii Caucaz – se desfăşoară pe direcţie vest-est între Marea Neagră şi Marea Caspică şi au altitudinea cea
mai mare din Europa (vârful Elbrus, 5642 m). Sunt alcătuiţi din granite, roci vulcanice, calcare şi
conglomerate. Au gheţari actuali şi prezintă un relief glaciar pleistocen şi actual.

- Munţii Alpii Dinarici – se desfăşoară pe direcţia nord-vest sud-est sub forma unor şiruri paralele de culmi
ale căror cute revărsate spre Marea Adriatică au dus la formarea ţărmului dalmatic.

- Munţii Balcani (Stara Planina) – se desfăşoară pe direcţia generală vest-est sub forma a două culmi paralele
despărţite de Valea Tundjei. Altitudinea maximă este de 2376 m în vârful Botev.

- Munţii Pindului – situaţi în sudul Peninsulei Balcanice, orientaţi pe direcţia nord-sud, au un relief carstic
bine dezvoltat, iar altitudinea maximă este de 2911 m în vârful Olimp.

b. Unităţi caledonice

- Munţii Scandinavici – lanţ de munţi caledonici orientaţi pe direcţia generală nord-est sud-vest, au altitudini
de peste 2000 m deoarece, după topirea gheţarului de calotă, au fost antrenaţi în mişcări de înălţare pe
verticală. Spre ţărmul atlantic se termină abrupt şi prezintă numeroase fiorduri. Sunt alcătuiţi din şisturi
cristaline vechi, puternic metamorfozate, gnaise şi granite. Altitudinea maximă este de 2469 m şi are gheţari
montani actuali. Formele de relief cele mai frecvente sunt platourile înalte, hornurile, circurile şi văile
glaciare. În Munţii Scandinavici se pot deosebi trei sectoare: un sector sudic al fjellurilor, având extensiunea
maximă în lăţime şi altitudinile cele mai ridicate, cu podişuri de 1500-2000 m, peste care se ridică vârfuri
piramidale; un sector central mai jos de 800-1000 m şi un sector nordic care se prezintă sub forma unei creste
accidentate şi înguste.

- Munţii Cambrieni, Munţii Penini şi Munţii Cambrieni – sunt situaţi în Marea Britanie, au altitudini reduse
şi s-au format pe structuri caledonice şi hercinice faliate şi modelate de agenţii externi. De la nord spre se
desfăşoară: Munţii Caledonieni, cu altitudinea maximă de 1182 m, Munţii Grampian, cu vârful Ben-Newis
1343 m, Munţii Scoţiei de Sud cu înălţimi de 600-800 m, , Munţii Cambrieni cu altitudini de 400-700 m.

c. Unităţi hercinice

- Munţii Ural – este cel mai lung lanţ de munţi din Europa (peste 2000 km) situat la limita dintre Europa şi
Asia. Sunt orientaţi pe direcţia generală nord-sud, au altitudinea medie de peste 600 m şi au înfăţişare de deal,
altitudinea maximă de 1894 m (vârful Narodnaia). Relieful se desfăşoară sub formă de culmi paralele şi
cuprinde trei sectoare: sectorul nordic cu piscuri, morene şi văi glaciare; sectorul central cu relief carstic şi
vulcanic şi sectorul sudic cu aspect deluros, o peneplenă intens fragmentată de văi.

Unităţi de podiş

a. pe structuri vechi (Podişul Doneţk, Podişul Central Rus, Podişul Dobrogei);

b. pe structuri caledonice (Podişul Norland, Podişul Smaland, Podişul Finlandei) sunt puternic modelate de
glaciaţia de calotă din pleistocen.

12
- Podişul Norland ocupă jumătatea nordică a Suediei, este uşor înclinat de la vest spre est. Fundamentul
precambrian este acoperit de acumulări glaciare şi de argile. Panta generală a imprimat direcţia de scurgere a
râurilor. Peisajul este dat de pădurea de conifere şi de numeroase turbării.

- Podişul Smaland are altitudini mai coborâte (150-250 m), este acoperit de morene glaciare şi de argile
postglaciare. Peisajul este dominat de pădurile de amestec alcătuite din conifere şi foioase.

- Podişul Finlandei, situat în partea de nord a Finlandei, are un relief uşor ondulat, cu altitudini medii de 300-
400 m, deasupra căruia se ridică masive izolate mai înalte. Partea de sud, Podişul Lacurilor, are altitudinea
cuprinsă între 120 m şi 80 m, şi este alcătuit din culmi deluroase alungite ce corespund sectoarelor de
acumulare glaciară, între care se interpun lacurile glaciare. Peisajul dominant este cel al pădurilor de conifere
şi al turbăriilor, în partea de nord şi peisajul lacustru şi păduri de conifere în sud.

c. Pe structuri hercinice

- Masivul Central Francez – este format în orogeneza hercinică, prezintă forme variate de relief: relief
vulcanic, carstic, tectonic, cu grabene. Altitudinea medie este de 710 m, iar cea maximă este de 1886 m în
vârful Mt. Doré;

- Podişul Boemiei – încadrat între Colinele Ceho-Morave, Munţii Metaliferi şi Munţii Sudeţi, are altitudini
reduse şi prezintă relief tectonic bine dezvoltat. Partea de nord-vest are altitudini mai mari, 500-900 m,
jumătatea sudică 700-800 m, iar partea nord-estică este o depresiune de eroziune cu altitudinea de 200 m;

- Meseta Spaniolă – regiune formată din podişuri cu altitudini de 600-1000 m, renumitele mesetas, platouri
vălurite şi cordiliere (Munţii Cantabrici, Cordiliera Iberică, Sierra Morena şi Cordiliera Betică). Altitudinea
maximă este de 3478 m;

- Munţii Vosgi şi Munţii Pădurea Neagră – sunt formaţi în orogeneza hercinică, dar au fost separaţi de
grabenul Rinului. Au altitudini medii de circa 1400 m şi sunt puternic erodaţi de agenţii externi;

- Masivul Şistos Renan – orientat pe direcţia est-vest, are altitudini cuprinse între 600 şi 800 m. În craterele
vechi ale vulcanilor din regiunea Eiffel se păstrează lacuri de crater numite maar.

d. Relief dezvoltat pe structuri mai noi

- Piemontul Getic şi Regiunea Piemont din Italia – formate prin acumularea depozitelor de tip piemontan
(pietrişuri şi bolovănişuri) depuse pe suprafeţe uşor înclinate în condiţii subaeriene. Altitudinal se încadrează
la regiunile de podiş.

Unităţi de câmpie

a. Câmpii fluvio-glaciare

- Câmpia Nord-Europeană – situată între unităţile hercinice şi Marea Baltică şi Marea Nordului, este intens
modelată de gheţarii cuaternari. Pe cuprinsul său întâlnim aliniamente de morene glaciare şi sandre.
Altitudinile sunt cuprinse între 0-300 m. În sectorul vestic, unde sunt poldere, câmpia este sub nivelul
mării,uscatul fiind menţinut prin îndiguiri. Câmpia este acoperită la suprafaţă de formaţiuni cuaternare
glaciare, fluvio-glaciare, fluviale, maritime şi eoliene.Este o câmpie vălurită, acoperită cu loess, fragmentată
de numeroase râuri.

b. Câmpii fluvio-lacustre

- Câmpia Română – este cea mai mare câmpie din România, se dezvoltă pe stânga Dunării, de la Drobeta-
Turnu Severin până la Galaţi. Câmpia aparţine vastei arii depresionare dintre Platforma Moesică şi orogenul

13
carpatic şi s-a format prin colmatarea succesivă a unui bazin lacustru, în timpul cuaternarului timpuriu şi
mediu. O trăsătură dominantă o constituie frecvenţa loessului şi a depozitelor loessoide pe toată întinderea
câmpiei fapt care a dus la apariţia crovurilor.

- Câmpia Panonică – situată pe cursul mijlociu al Dunării, în Bazinul Panonic, s-a format prin colmatarea
Mării Panonice. Are un fundament faliat şi căzut în trepte, cu compartimente mai joase (sub 150 m), şi mai
înalte (între 150 şi 300 m) dominate de masive cristaline şi munţi insulari (Bakony 704 m, Vertes 480 m,).
Câmpia prezintă mai multe diviziuni: Câmpia Tisei, Câmpia Dunării de Mijloc (a Cumaniei), Câmpia
Bratislavei etc. Este traversată de Dunăre şi câţiva afluenţi mai importanţi ai acesteia: Tisa, Drava, Sava şi
Morava.

- Câmpia Padului – situată în nordul Italiei, între Munţii Alpi în nord, Munţii Apenini la sud, Marea Adriatică
şi Munţii Dinarici la est. Câmpia Padului a apărut prin colmatarea unui fost golf marin cu depozite aduse de
râuri din Munţii Alpi şi Apenini. Napoleon Bonaparte a numit-o ,,cea mai fertilă câmpie a lumii” şi reprezintă
într-adevăr principala zonă agricolă a Italiei.

c. Câmpii pe structură de podiş. Aceste câmpii nu sunt câmpii propriu-zise, ci sunt podişuri joase pe
structuri foarte vechi.

- Câmpia Europei de Est (Câmpia Rusă) – este cea mai întinsă câmpie din Europa, are o suprafaţă de 4 mil.
km2 şi este a doua câmpie din lume ca suprafaţă după Câmpia Amazonului. Ocupă aproape întreaga jumătate
estică a Europei, de la Carpaţii Păduroşi, în vest, până la Munţii Ural, în est, şi de la Marea Neagră şi Marea
Caspică, în sud şi până la Oceanul Arctic în nord. Are altitudini cuprinse între -28 m în Câmpia Caspică, 343
m în Podişul Valdai şi 463 m în Colinele Timan. Câmpia apare ca o asociere de câmpii joase, coline şi
podişuri vechi. Din punct de vedere tectonic se suprapune peste Placa Est Europeană, având un fundament
precambrian larg boltit şi modelat de calota glaciară în jumătatea nordică. În nordul acestei câmpii relieful este
dominat de formele rezultate din procesul de acumulare glaciară care se întrepătrund cu cele fluvio-glaciare. O
caracteristică a acestei câmpii este şi faptul că marile fluvii au dispunere nord-sud: Nipru, Don, Volga etc.

d. Câmpii fluvio-litorale. S-au format prin acumulările fluviatile şi submerse, dar şi prin retragerea spre larg
a liniei ţărmului

- Câmpia Precaspică – este o câmpie de şelf formată, pe de o parte, prin colmatarea cu sedimente marine şi
retragerea apelor ca urmare a coborârii nivelului cu -28 m sub nivelul Oceanului Planetar, iar pe de altă parte,
cu aportul aluviunilor aduse de apele curgătoare care se varsă în Marea Caspică (Volga, Ural etc.). Această
câmpie este parazitată de cea mai mare deltă din Europa (Delta Volgăi). În partea de sud a câmpiei, în sectorul
dintre fluviile Volga şi Ural, apar şi forme de relief eolian (dune de nisip).

- Câmpia Mării Negre – numită şi Câmpia Pontică, mărgineşte la nord Marea Neagră, între Delta Dunării, la
vest, şi Marea Azov, la est. La nord vine în contact cu Podişul Volâno-Podolic şi Podişul Doneţului, iar la sud
limita este dată de ţărmul Mării Negre. Alcătuită din depozite paleogene şi neogene, la suprafaţă , câmpia este
acoperită cu depozite de loess. Altitudinea acestei câmpii scade de la nord spre sud, până la 0 m Fâşia litorală
este intersectată de văile Nistrului, Bugului şi Niprului, cu terase bine dezvoltate, iar la vărsare formează
limane.

14
 3. PARTICULARITĂŢILE CLIMATICE
ALE ROMÂNIEI

România dispune de un climat temperat continental moderat de tranziţie.

Factorii climatogeni - cei care determină clima:
1. Poziţia României pe Glob pe paralela de 45 integrarea în cadrul climatului temperat
2. Poziţia în cadrul Europei, în partea central-sud esticănuanţarea climatului temperat în climat
temperat continental moderat situat la interferenţa influenţelor climatice din N
Europei(scandinavo-baltice), E Europei(continentale excesive), S Europei(submediteraneene),
V Europei(oceanice)
3. Potenţialul energetic-determinat de mărimea energiei solare, care scade cu altitudinea-
125kcal/cm2/an pe litoral, 110kcal/cm2/an pe crestele Carpaţilor şi latitudinea-125kcal/cm2/an în
S şi 115kcal/cm2/an în N
4. Circulaţia generală a maselor de aer-teritoriul României este afectat de :
- circulaţia maselor de aer vestice cu o frecvenţă de 45%, ce determină temperaturi
moderate şi precipitaţii bogate
- circulaţia maselor de aer nordice şi nord-vestice cu o frecvenţă de 30% , ce determină
scăderi de temperatură şi precipitaţii mai bogate
- circulaţia maselor de aer estice şi nord-estice, cu o frecvenţă de 10%, ce determină
temperaturi foarte scăzute iarna (ger) şi secete vara
- circulaţia maselor de aer sudice, cu o frecvenţă de 15%, fiind calde şi umede dinspre SV
şi calde şi uscate dinspre SE
Circulaţia maselor de aer este determinată de existenţa centrilor barici (zone cu o anumită
presiune a aerului):
- anticicloni- zone cu presiune ridicată: Azorelor, Siberian
- cicloni- zone cu presiune scăzută: Islandez, Mediteranean
Aerul circulă dinspre regiunile cu presiune mare către regiunile cu presiune mică
5. Relieful - prin altitudine determină scăderea temperaturii cu 6C/1000 m, creşterea
cantităţii de precipitaţii şi scăderea presiunii aerului determină etajarea
climatică:
- etajul montan
- etajul de deal şi podiş
- etajul de câmpie
- prin orientarea culmilor montane reprezintă o barieră orografică pentru masele
de aer, astfel încât versanţii V sunt mai umezi şi mai răcoroşi ,iar cei E mai calzi
şi mai uscaţi; tot orientarea culmilor, care împiedică pătrunderea maselor de aer în
anumite regiuni determină regionarea climatică a României
- în depresiuni şi culoarele de vale datorită stagnării maselor de aer reci se
manifestă inversiuni termice (inversări ale temperaturii-pe creste temperaturile
sunt ridicate, iar pe fundul văii temperaturi coborâte) ce determină şi inversiuni de
vegetaţie
6. Marea Neagră- influenţează climatul pe o fâşie îngustă de 15-20 km un climat cu
temperaturi moderate şi umiditate mai ridicată
7. Factorii antropici- prezintă influenţe locale prin defrişări, activităţi industriale, cultivarea
terenurilor, etc.
8. Vegetaţia- prezintă influenţe locale, moderând temperatura, reducând viteza vântului, creşterea
umidităţii aerului
PARTICULARITĂŢILE ELEMENTELOR CLIMATICE
1. TEMPERATURA AERULUI
15
 a. Temperatura medie anuală
- este de +10C pe ansamblul ţării
- scade cu altitudinea (0,6C/100 m) şi în latitudine (în S 11C
în Lunca Dunării şi 8,5C în N)
- izotermele (liniile care unesc puncte cu aceeaşi temperatură)
urmăresc fidel curbele de nivel (liniile care unesc puncte
cu aceeaşi altitudine) izoterma de 6C ≈ curba de nivel
de 1000m(delimitează zona montană), iar izoterma de 0C
≈ curba de nivel de 2000 m (delimitează etajul alpin)
b. Temperatura medie a lunii Iulie
- este de +21C
- scade cu altitudinea (Lunca Dunării 23-24C , zonele montane
înalte 18C)
c. Temperatura medie a lunii Ianuarie
- este de ≈ - 2C
-scade cu altitudinea (0C în zona litoralului şi -10C zonele
înalte montane) şi de la V la E ( Câmpia de Vest -1C,
Câmpia Bărăganului -4C, Pod. Moldovei -5C)
d. Amplitudinile termice anuale
- diferenţele de temperatură între lunile extreme (Ianuarie ,Iulie)
- evidenţiază caracterul continental moderat al climei
- sunt de ≈ 21-23C
- cresc de la V la E şi scad cu altitudinea
e. Temperaturi extreme:
- s-au înregistrat datorită unor condiţii locale
- temperatura maximă absolută +44,5C-înregistrată la
10.VIII.1951 la Ion Sion (lângă Brăila)
- temperatura minimă absolută –38,5C-înregistrată la
25.I.1942 la Bod (lângă Braşov)
- amplitudinea termică anuală absolută: 83C
2. PRECIPITAŢIILE:
- media este de 637 mm/an
- cresc odată cu altitudinea – 388 mm/an în Delta Dunării ăi pe litoral şi peste 1200
mm/an la peste 2000 m ( 1400 mm/an în M.Vlădeasa)
- scad de la V (630 mm/an- Câmpia de Vest) la E ( Bărăgan sub 500 mm/an)
- prezintă un regim neregulat, înregistrându-se ani ploioşi şi ani secetoşi necesitatea
construirii sistemelor de irigaţii
- cea mai mare cantitate de precipitaţii se înregistrează în luna iunie, iar cea mai mică în
luna Februarie
- izohietele (liniile care unesc puncte cu aceeaşi cantitate de precipitaţii) urmăresc fidel
curbele de nivel
- versanţii vestici primesc cantităţi de precipitaţii mai mari decât cei estici
- vara se pot înregistra ploi cu caracter torenţiale ce pot determina inundaţii
3. VÂNTURILE
- sunt determinate de circulaţia generală a maselor de aer
- vânturile de vest sunt predominate-bat dinspre V şi determină temperaturi
moderate şi precipitaţii mai bogate
- crivăţul- bate dinspre E-NE mai ales iarna , fiind rece şi uscat determinând geruri
puternice şi viscole mai ales în E şi Se României –pătrunde şi
în Depresiunea Braşov unde poartă denumirea de Nemira

16
 - suhoveiul- un vânt uscat ce bate dinspre E-NE, vara, în E şi SE României
determinând secetă se mai numeşte regional „Sărăcilă” sau
„Traistă goală”
- vânturi locale
- austrul- un vânt cald şi uscat vara, cald şi umed iarna, bate în SV ţării
- coşava- un vânt rece ce bate în Banat dinspre munţii din Iugoslavia
-brizele marine- în zonele de litoral moderează temperatura şi creşte umiditatea
- brizele de munte- bat în depresiuni şi culoare de vale ( se inversează de la zi la
noapte)
-vânturi de tip foehn- se înregistrează pe versanţii opuşi circulaţiei generale
vestice(SE Munţilor Apuseni, SE Carpaţilor şi Subcarpaţilor Curburii, N Munţilor Făgăraş-
Vântul Mare)fiind cald şi uscat
4. FENOMENE CLIMATICE:
- inversiunile termice
- zile geroase- temperaturi medii mai mici de -10C
- zile de îngheţ – temperaturi medii mai mici de 0C
- zile tropicale – temperaturi maxime de peste +35C
- chiciura
REGIONAREA CLIMATICĂ ŞI ETAJELE CLIMATICE

A. REGIONAREA CLIMATICĂ
Sunt determinate de influenţele climatice exterioare
1. Climat cu influenţe oceanice- se resimte în V şi Centru, determină temperaturi moderate
şi umiditate mai mare
2. Climat cu influenţe submediteraneene- resimţit în SV- ierni blânde şi veri mai puţin
secetoase
3. Climat cu influenţe de tranziţie de influenţele oceanice şi submediteraneene la cele
continentale de ariditate-resimţite în partea centrală a Munteniei, cu precipitaţii ce scad
de la V la E
4. Climat cu influenţe continentale de ariditate- resimţit în SE şi E , cu amplitudini
termice anuale mari şi cu precipitaţii reduse, geruri iarna şi secete frecvente vara
5. Climat cu influenţe scandinavo-baltice- înregistrat în Bucovina, cu temperaturi mai
scăzute şi precipitaţii mai bogate (iarna în general solide)
6. Climat cu influenţe pontice- resimţit pe o fâşie îngustă de litoral (15-20km), cu
temperaturi moderate şi precipitaţii reduse

B: Etajele de CLIMA ale ROMÂNIEI

17
 TEMPERAT PRECIPITAŢ
ETAJUL DE SI SUBETAJE UNITATEA INFLUENŢ
URA MEDIE II MEDII VÂNTURI
DE CLIMĂ DE RELIEF CLIMATIC
ANUALĂ ANUALE
MONTAN Climat Alpin Carpaţii -2 şi 0 grade C Peste 1200 -vânturile de -de tranziţie
800-2544 m Peste 1800 m Meridionali mm/ an vest -scandinavo-bal
Caracteristici: Carpaţii -brizele de
-T=-2C- 6C Orientali munte
- PP= peste
800mm/ Climat Carpaţii Orientali Între 0-2 grade Între 1000- - -vânturile de -scandinavo-bal
an Montan Carpaţii C 1200 mm/an vest -de tranziţie
-V= - - 1000-1800m Meridionali -brizele de munte -oceanice
vânturile de Carpaţii - Vântul Mare
vest Occidentali (M-ţii Făgăraş)
Climat de Carpaţii Orientali Între 2-6 grade Între 800-1000 - -vânturile de -scandinavo-bal
Munti josi Carpaţii C mm/an vest -de tranziţie
800-1000m Meridionali -Austrul şi -oceanice
Carpaţii Coşava–M-ţii - de ariditate
Occidentali Banat
Subcarpati
DEAL ŞI Climat de Subcarpaţii Între 6-8 grade Între 700-800 - -vânturile de -scandinavo-bal
PODIŞ dealuri înalte Podişul C mm/an vest -de tranziţie
300-800 m 500-800 m Moldovei -Crivăţul-Subcarp -de ariditate
Caracteristici: Curburii şi
Moldovei
-T=-6C- Dealurile de Vest Vânturile de vest,
Climat de Între 8-10 Între 600-700 -oceanice
10C dealuri joase Depres.Transil grade C mm/an Austrul, Coşava ,
- PP= 600- şi podiş vaniei Suhovei, Crivăţ
-de ariditate
800mm/ 300-500 m Pod. Moldovei
an Pod.Getic -de tranziţie
-V= - - Pod.Mehedinţi -submediteranee
vânturile de
vest

CÂMPIE Climat de Câmpia de Vest Între 10-11 Între 400-600 Vânturile de vest, -oceanice
Sub 300 m câmpie Câmpia Română grade C mm/an Austrul, Coşava , -submediteranee
Suhovei, Crivăţ
Caracteristici: 0-300m -de ariditate
-T=-peste
10C
- PP=sub 600 Climat de Delta Dunării peste11 grade c Sub 400 Vânturile de vest, -pontice
-V= - - litoral şi deltă Lunca Dunării mm/an Austrul, Coşava , -submediteranee
O fâşie îngustă Suhovei, Crivăţ
vânturile de sub100 m (388mm/an- -de ariditate
vest de litoral Delta Dunării)

18
 PARTICULARITĂŢILE CLIMATICE

ALE EUROPEI
Europa dispune de un climat temperat pe cea mai mare suprafaţă, iar în nord
de un climat rece (subpolar) .
Factorii climatogeni - cei care determină clima:
9. Radiaţia solară globală-determinat de mărimea energiei solare (bilanţul
radiativ), a cărei valoare scade cu latitudinea de la S la N dar creşte cu
altitudinea
10. Suprafaţa mărilor şi oceanelor reduc amplitudinile termice derminând o
umiditate mai mare
 Curentul Golfului –influenţează NV
Europei
11. Relieful - prin altitudine determină scăderea temperaturii cu
6C/1000 m, creşterea cantităţii de precipitaţii şi scăderea
presiunii aerului determină etajarea climatică: montan, de
deal şi podiş, de câmpie

12. Circulaţia generală a maselor de aer-teritoriul Europei este afectat de :

- anticicloni- zone cu presiune ridicată: Azorelor, Siberian,
Groenlandez
- cicloni- zone cu presiune scăzută: Islandez, Mediteranean, Central
asiatică
Aerul circulă dinspre regiunile cu presiune mare către regiunile cu presiune mică
În general la nivelul Europei predomină circulaţia vest-est
(vânturile dde vest) urmată de cea nordică (vânturile polare)
13. Factorii antropici- prezintă influenţe locale prin defrişări, activităţi
industriale, cultivarea terenurilor, etc.
PARTICULARITĂŢILE ELEMENTELOR CLIMATICE

5. TEMPERATURA AERULUI
a. Temperatura medie anuală- scade cu latitudinea +18C în S
la 0 (-4) C în N dar şi cu altitudinea (0,6C/100 m)
b. Temperatura medie a lunii IuliE- scade pe direcţie SV-NE
c. Temperatura medie a lunii Ianuarie-scade pe direcţie S-N
d. Amplitudinea termică-creşte de la V către E
6. PRECIPITAŢIILE:
- sunt inflenţate de altitudine şi orientarea culmilor muntoase
- scad cantitativ de la V (peste 1 000 de mm/ an) la E (250 mm/ an
în jurul M Caspice)
- cresc cu altitudinea
7. VÂNTURILE
- sunt determinate de circulaţia generală a maselor de aer
- vânturile de vest sunt predominate-bat dinspre V şi determină
vreme instabilă
- crivăţul- bate dinspre E-NE mai ales iarna , fiind rece şi uscat
determinând geruri puternice şi viscole
- austrul- un vânt cald şi uscat, bate în SV
- bora- un vânt rece ce bate în zona Alpilor Dinarici
- mistralul- bate în sudul Franţei

19
 -brizele marine- în zonele de litoral moderează temperatura şi
creşte umiditatea
-vânturi de tip foehn- se înregistrează pe versanţii opuşi
circulaţiei generale vestice fiind cald şi uscat
REGIONAREA CLIMATICĂ A EUROPEI

Clima
Tipul de Clima Climatul
temperat
climă subpolară montan
continrntală
40-60 lat
N în
Nordul
Centrul şin
Regiuni continentul
Estul

Caracterizat de etajarea elementelor climatice

ui
continentul
ui
Temperatur
5-10C 0-5C
a
În general
reduse, Reduse mai
scad spre ales sub
Precipitaţii
est (sub formă
500 solidă
mm/an)
Vânturile
de vest şi Vânturi
Vânturi
iarna polare
crivăţul
Verile sunt
Amplitudini Mari, cresc scurte iar
termice spre est iernile
lungi

Tipurile de clima se succed din partea Sud-vestica spre partea nord-estica.

o CLIMATUL MEDITERANEAN
Tarile din Europa sudica: sudul Spaniei, sudul Portugaliei, sudul Frantei,
Italia, Bulgaria, Cipru, Malta. Acest climat este caracterizat prin veri calde si
secetoase, ierni blande si ploioase. Temperatura medie anuala 14-18 grade/ 15-17
grade celsius. Precipitatii medii anuale 600-900 mm pe an. Vanturi: vanturile de vest,
austrul, bora, mistralul, sirocco ( sudul Italiei). Amplitudini termice reduse.
o CLIMAT TEMPERAT-OCEANIC
Din nordul Portugaliei pana in Norvegia (cu larga deschidere la ocean).
Precipitatii medii anuale peste 1000 mm pe an (ajung la 2000-3000). Temperaturile
medii anuale scad de la 14 grade in sud la 7 grade in nord. Vanturile de vest. Influente
oceanice. Amplitudini termice reduse.

o CLIMAT TEMPERAT-CONTINENTAL
In interiorul continentului. Scad influentele oceanice. Incepe din estul
Romaniei si Poloniei pana la muntii Ural. Temperaturi medii anuale 8-10 grade
celsius. Precipitatii medii anuale mai mici de 500 mm pe an. Vanturi: crivatul.
Amplitudinea termica are valoare mai mare decat climatul temperat oceanic.

20
 o CLIMATUL TEMPERAT DE TRANZITIE
Trecerea de la climatul oceanic in vest la cel continental excesiv. De la estul
Frantei pana la Polonia si Romania. Influenta oceanica si continental excesiva.
Temperaturi medii anuale 9-11 grade celsius. Pecipitatii 900-500 mm/ an ( scad de la
vest la est). Vanturi: vanturile de vest si crivatul iarna.

o CLIMAT SUBPOLAR
La nord de cercul polar de nord. Nordul peninsulei Scandinave, nordul Rusiei
si Islandei. Temperaturi medii anuale 0-5 grade celsius. Precipitatii 500-700 mm /an
mai ales sub forma de zapada. Vanturile polare.

4. HIDROGRAFIA EUROPEI ŞI A
ROMÂNIEI - ASPECTE GENERALE

I. HIDROGRAFIA EUROPEI - Europa dispune de importante resurse de

apă, neuniform distribuite spaţial.

A. Factorii care influenţează hidrografia Europei:

- poziţia geografică – prin caracteristicile elementelor climatice (precipitaţii)
- caracteristicile cantitative şi calitative ale circuitului apei în natură;
- configuraţia ţărmurilor;
- relieful (prin altitudine, pante determină debite, regim de curgere);
- solurile (compoziţia chimica a apelor);
- întinderea continentului.

B. Componentele hidrografiei Europei:

a. Apele subterane (freatice şi de adâncime) sunt prezente mai ales în formaţiunile
sedimentare.
- contribuie, în funcţie de climat, cu 10-25% la volumul de apă ce se scurge pe râuri.
b. Oceane şi mări
- Oceanul Atlantic – influenţează clima Europei prin intermediul Curentului Atlanticului de Nord
→ modifică elementele climatice → climat temperat oceanic → precipitaţii bogate → debit bogat
al râurilor din Vestul Europei.
- mări limitrife N: M. Mânecii, M. Nordului, M. Norvegiei, M. Baltică, M. Barents; S: M.
Caspică, M. Neagră, M. Azov, M. Mediterană.
c. Fluvii şi râuri - caracteristicile climei şi relieful influenţează variaţiile debitelelor
râurilor şi tipul de scurgere:
- râuri care curg în regiuni cu climat temperat-oceanic au debite bogate tot timpul anului,
cu un maxim iarna: Tamisa, Elba, Rin, Sena, Loire, Garonne, Duero, Tajo, Guadiana,
Guadalquivir;
- râuri care curg în regiuni cu climat continental, îngheaţă iarna, au debite bogate
primăvara, când se dezgheaţă zăpada: spre mările din nordul continentului – Peciora, Dvina de
Nord şi de Vest, Vistula, Oder, Elba, Rhin; spre mările din sudul continentului: Ural, Volga, Don,
Nipru, Bug, Nistru, Dunăre.
- râuri care curg în regiuni cu climat mediteranean → debite bogate iarna: Ebro, Rhon,
Pad, Arno, Tibru, Vardar, Mariţa; debite mici vara şi toamna când unele râuri seacă.
Sisteme de alimentare a râurilor: pluvială (din precipitaţii), pluvionivală (precipitaţii şi
zăpadă), subterană, crionivală (gheţari), lacuri.
Ierarhizarea fluviilor după lungimea cursului: Volga (3692 km), Dunăre (2860 km), Ural
(2428), Nipru (2290), Don (1950 km);

21
 Ierarhizarea fluviilor după debit: Volga, Dunărea, Peciora, Rhin, Nipru, Vistula,
Don.
Fluviile Europei se varsă prin delte: Dunăre, Volga, Pad, Tibru, Rhon, Rhin, Vistrula;
estuare: Elba, Tamisa, Loire, Garonne, Tajo; în limane şi lagune: râurile din NV Mării Negre.
În funcţie de bazinele oceanice sau marine în care se varsă, râurile pot avea caracter
endoreic (se varsă în M. Caspică – Volga şi Ural) sau caracter exoreic (când se varsă în mările şi
oceanele învecinate).
d. Lacurile se clasifică după modul de formare:
- lacuri glaciare formate în depresiunile create de foştii gheţari cuaternari de calotă: L. Ladoga, L.
Onega (Rusia), Vättem şi Vänem (Suedia), Finlanda (“Ţara celor 1000 de lacuri”); formate în
depresiunile create de gheţarii alpini: L. Geneva, L. Garda, L. Como (410 m adâncime), L. Boden
(numit si L.Constanţa este cel mai întins din Alpi, aflat la graniţa dintre Elveţia, Germania,
Austria), L. Maggiore, L. Zürich, etc.
- lacuri tectonice formate în depresiuni de origine tectonică: M. Caspică (cel mai mare lac de pe
Glob, nivel sub 0 m), L. Balaton (Ungaria);
- lacuri vulcanice formate în craterele vulcanilor stinşi din Islanda, Franţa (Nemi), Italia (Bolsena,
Albano), România (Sf. Ana);
- lacuri de baraj artificial construite de om cu diferite scopuri: hidroenergetic, pentru alimentarea
cu apă a aşezărilor omeneşti, a interprinderilor industriale, piscicultura, agrement, turism, evitarea
inundaţiilor (pe Volga - Lacul Rîbinsk, Samara, Volgograd), pe râurile din Norvegia, Austria,
Elveţia, România.
- lacuri carstice formate pe roci calcaroase, masive de sare sau gips: în Alpii Dinarici, Alpi,
Carpaţi;
- lagune, limane maritime şi fluviale situate pe ţărmul Mării Negre şi Baltice, sudul Franţei.
e. Gheţari şi banchiză
- gheţari continentali (de calotă): în Islanda, Svalbard, Novaia Zemlea;
- banchiza: în mările Oceanului Arctic (în Marea Albă)
- gheţari montani: în Munţii Alpi, Pirinei, Alpii Scandinavici, Uralul de Nord.
II. HIDROGRAFIA ROMÂNIEI
România are o reţea hidrografică densă şi unitară (deoarece majoritatea râurilor izvorăsc
din Carpaţi şi sunt colectate de Dunăre şi apoi de M. Neagră).
A. Râurile interioare – au o curgere radiară deoarece, aproape toate râurile izvorăsc din
inelul carpatic după care se îndreaptă în toate direcţiile. 96% din râurile interioare se varsă direct
sau indirect în Dunăre.
Grupe teritoriale:
a. Râurile din partea de NV şi V colectate în principal de Tisa.
- Tisa – graniţa naturală cu Ucraina pe o lungime de 60 km, izvorăşte din Carpaţii
Păduroşi şi se varsă în Dunăre pe teritoriul Serbiei. Afluenţi din Depr. Maramureşului: Vişeu, Iza
cu afluentulsău, Mara.
- Someşul – Someşul Mic izvorăşte din M-ţii Apuseni şi Someşul Mare din M-ţii Rodnei,
se întâlnesc la Dej, formând râul Someş. Afluenţi: Almaşul, Lăpuşul, Tur.
- Crişurile (Alb, Negru, Repede) izvorăsc din M-ţii Apuseni;
- Mureşul izvorăşte din Hăşmaşu Mare, străbate Depr. Giurgeu, defileul Topliţa-Deda,
Pod. Transilvaniei, Depr. Alba Iulia, C. De Vest (prin Arad), se varsă în Tisa pe teritoriul
Ungariei. Afluenţi: Târnavele, Arieş, Ampoi, Sebeş, Strei.
b. Râurile din partea de SV
- Bega izvorăşte din Masivul Poiana Ruscă, este canalizat pe 114 km, trece prin oraşul
Timişoara, se varsă în Tisa pe teritoriul Serbiei;
- Timiş izvorăşte din M-ţii Semenic şi se varsă în Dunăre pe teritoriul Serbiei;
- Bârzava izvorăşte din M-ţii Semenic şi se varsă în Timiş pe teritoriul Serbiei;
- Nera izvorăşte din Semenic şi se varsă în Dunăre; la ieşirea din Depr. Almăjului
formează cele mai sălbatice şi pitoreşti chei;
- Caraş şi Cerna se varsă direct în Dunăre.
c. Râurile din partea de Sud sunt colectate de Dunăre.
- Jiul se formează din Jiul de Vest (izvor în Retezat) şi Jiul de Est (izvor în M-ţii
Semenic), ce străbat Depr. Petroşani. Străpunge Carpaţii Meridionali prin defileul de la Lainici
unde versanţii sunt foarte abrupţi şi împăduriţi, străbătut cu greu de o şesea şi calea ferată
Livezeni-Bumbeşti. Termocentrale: Paroşeni şi Işalniţa. Afluenţi: Motru, Gilort, Amaradia;

22
 - Oltul izvorăşte din Hăşmaşu Mare ca şi Mureşul. Străbate Depr. Ciucului şi intră în
Depr. Braşov prin Defileul Tuşnad. În Depr. Braşov primeşte afluenţii Râul Negru şi Bârsa.
Străbate M-ţii Perşani prin Defileul de la Racoş, apoi depr. Făgăraş. Străpunge C. Meridionali,
primeşte afluent de dreapta R. Cibin, formează cel mai lung defileu al său între Turnu Roşu-Cozia
(47 km). În Depr. Loviştei primeşte afluentul Lotru iar mai în aval Bistriţa, Topologul, Olteţul. Se
varsă în Dunăre în apropiere de localitatea Islaz. De-a lungul său a fost construită o salbă de
hidrocentrale;
- Argeşul izvorăşte din M-ţii Făgăraş şi se varsă în Dunăre. Dâmboviţa unită cu Colentina
trec prin Bucureşti şi se varsă în Argeş. Ca şi Oltul, deţine o salbă de hidrocentrale;
- Ialomiţa izvorăşte din M-ţii Bucegi, străbate cheile Ialomiţei. Afluenţi: Ialomicioara şi
Prahova cu Doftana şi Teleajen.
d. Râurile din partea de NE şi E
- Siretul (are cel mai mare bazin hidrografic dintre toate râurile interioare) izvorăşte din
Carpaţii Româneşti, străbate Pod. Moldovei şi se varsă în Dunăre. Afluenţi de dreapta: Suceava,
Moldova, Bistriţa, Trotuş, Putna, Râmnicul Sărat, Buzău. Afluenţi de stânga: Bârladul. Se varsă în
Dunăre.
- Prut formează graniţa naturală a României cu Republica Moldova. Afluenţi: Başeu, Jijia,
Bahlui, Elan. Se varsă în Dunăre.
e. Râurile Dobrogene, SE ţării, sărace în apă datorită climatului secetos: Teliţa şi Taiţa
se varsă în L. Babadag, Slava în L. Goloviţa, Casimcea în L. Taşaul.
Ierarhizarea râurilor după lungimea cursului: Mureş, Olt, Prut, Siret, Ialomiţa, Someş,
Argeş, Jiu.
Ierarhizarea râurilor după debit: Siret, Olt, Mureş, Jiu, Prut, Argeş
B. Lacurile ocupă 1,1% din suprafaţa ţării (3.400 lacuri)
Tipuri de lacuri, după treapta de relief şi după originea cuvetei lacustre (mod de formare):
a. Lacurile de munte
- lacuri glaciare: în M-ţii Retezat – Bucura cel mai întins, Zănoaga cel mai adânc; în M-ţii
Retezat- L.Gâlcescu; în M-ţii Făgăraş – L. Bâlea şi L. Capra; în M-ţii Rodnri – L. Buhăescu, Lala;
- lacuri de crater vulcanic: L. Sf. Ana din Masivul Ciumatu (M-ţii Harghita);
- lacuri debaraj natural formate prin bararea unui curs de apă în urma alunecărilor de teren
sau a unei prăbuşiri de versant: L. Roşu – Bicaz;
- lacuri formate in masive de calcare: L. Varăşoaia din M-ţii Apuseni;
b. Lacuri de deal
- iazuri şi halaştee create pentru adăpatul vitelor, creşterea peştelui sau oprirea revărsării
apelor: L. Dracşani (Pod. Moldovei), L. Ţaga, Cătina (Pod. Transilvaniei);
- lacuri formate în masive de sare: fostele ocne de sare Slănic Prahova (Subcarpaţi),
Coştiui şi Ocna Şugatag în Depr. Maramureş, Ocnele Mari (DCT) - Turda, Ocna Sibiului, Ocna
Mureş, L. Ursu de la Sovata;
c. Lacuri de câmpie
- lacuri de crov cu apă sărată (L. Sărat lângă Brăila) sau amară (L. Amara lângă
Slobozia);
- limanuri fluviatile s-au format prin bararea cu aluviuni a gurii de vărsare a unui râu mic
de un râu mai mare (L. Snagov în bazinul Ialomiţei);
- lacuri între şiruri de dune de nisip: L. Piscu (C. Olteniei);
- iazuri şi heleştee: C. Română, C. De Vest;
- lacuri de agrement: L. Herăstrău, Tei şi Floreasca de lângă Bucureşti.
d. Lacuri din lunca şi Delta Dunării şi de pe litoral: lagune (Razim- Sinoe, Siutghiol,
Goloviţa), limanuri maritime (Techirghiol, Taşaul, Mangalia, Babadag), limanuri fluviatice (Roşu.
Puiu, Bogdaproste, Fortuna, 23 August), lacuri de luncă (Bălţile Dunării);
e. Lacuri antropice: lacuri hidroenergetice (Porţile de Fier I şi II - Dunăre, Vidraru –
Argeş, Vidra – Lotru, Izvorul Muntelui – Bistriţa, Siriu - Buzău), iazuri în C. Transilvaniei, C.
Moldovei (Negreni, Vlădeni, Podu Iloaie, Drăcşani), C. de Vest.
C. Apele subterane: ape freatice, ape de adâncime; ape geotermale (Băile Felix şi 1
Mai); izvoare minerale (Vatra Dornei, Borsec).

DUNĂREA - cel mai important fluviu european, sub aspectul complexităţii;

- Izvorăşte din M-ţii Pădurea Neagră din Germania, străbate Europa Centrală şi de Est şi se varsă
în Marea Neagră printr-o deltă (Delta Dunării) cu trei brate principale (Chilia, Sulina, Sfântul
Gheorghe);

23
- al doilea fluviu ca lungime şi debit din Europa (2860 km), după Volga;
- al doilea fluviu ca trafic de mărfuri, după Rhin;
- străbate 10 ţări (Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Serbia, România, Bulgaria,
Moldova, Ucraina) şi 4 capitale (Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad). Pe teritoriul ţării noastre
are o lungime de 1075 km, mai mult de 1/3 din lungimea totală.
Cursul Dunării se împarte în 3 sectoare:
- cursul superior (sectorul alpin) până aproape de Bratislava – 1060 km;
- cursul mijlociu (sectorul panonic) de la Bratislava la Baziaş – 725 km;
- cursul inferior (sectorul românesc) de la Baziaş până la vărsare – 1075 km.
Afluenţii Dunării (cei mai importanţi, ca debit): Sava, Tisa, Drava, Inn, Siret, Prut.
Dunărea asigură legătura dintre Marea Neagră şi Marea Nordului prin intermediul Canalului
Dunăre- Marea Neagră, iar în vest prin intermediul unui sistem de canale Dunăre-Main-Rhin.
- Debitul mediu al Dunării creşte de la 1920 m3/s la Viena, la 6470 m3/s la intrare în deltă.
Sectoarele Dunării pe teritoriul României:
- Sectorul Defileul Dunării de la Baziaş pana la Drobeta Turnu Severin - cel mai
important defileu din Europa (144 Km); Cursul raului a fost regularizat prin construirea sistemului
hidroenergetic si de navigatie de la Porţile de Fier I.
- Sectorul de lunca largă Drobeta Turnu Severin – Călăraşi: albia este îndiguită, cu lăţimi
de 800 m, panta este redusă, lacul Porţile de Fier II la Ostrovul Mare; între Giurgiu şi Ruse s-a
construit podul feroviar şi rutier care leagă România de Bulgaria.
- Sectorul Călăraşi- Brăila (Bălţile Dunării); apele se desfac în braţe care ocolesc
uscatirile numite ostrovuri, bălţi sau ”insule”: Balta Ialomiţei, între Dunăre şi Braţul Borcea şi
insula Mare a Brăilei între Dunărea Veche şi Dunărea Nouă (Cremenea). Podul feroviar şi rutier
dintre Feteşti şi Cernavodă face legătura cu litoralul Mării Negre.
- Sectorul maritim Brăila – Sulina. Până la localitatea Pătlăgeanca dunărea are un lingur
braţ. Apoi Dunărea se desparte în braţele Chilia şi Tulcea (care se împarte în Sulina şi Sf.
Gheorghe). Albia fluviului se lărgeşte (1 km) şi se adânceşte până la 12 m pemiţând înaintarea
vapoarelor de tonaj mijlociu pe Canalul Sulina, cel mai scurt şi amenajat pentru navigaţie.
Importanţa fluviului Dunărea:
- principala axă de navigaţie a Europei Centrale şi Vestice;
- principala regiune de pescuit împreună cu Delta Dunării;
- potenţial hidroenergetic ridicat;
- Delta Dunării este rezervaţie a biosferei şi totodată o importantă zonă turistice.
Influenţe antropice asupra Dunării:
- construirea lacurilor de acumulare şi a hidrocentralelor de la Porţile de Fier şi Ostrovul Mare;
- reducerea cantităţii de aluviuni transportate;
- creşterea mineralizării Dunării – deversări de substanţe poluante din unităţi economice;
- diminuarea fenomenelor de îngheţ, datorită ridicării punctului termic de îngheţ;
- schimbarea funcţionalităţii Luncii Dunării prin lucrările de îndiguiri şi desecări.
MAREA NEAGRĂ reprezintă un rest din Marea Sarmatică, care se întindea de la
bazinul Vienei până la Marea Caspică); A fost numită de greci Pontus Euxinus (“mare
primitoare”). A avut dintotdeauna un important rol geopolitic pentru ţările dunărene, vecine sau
apropiate, pe care le-a legat maritim cu Marea Mediterană şi Oceanul Planetar.
Porturi importante: Constanţa, Odessa, Burgas etc.
Particularităţi:
- mare continentală cu suprafaţă redusă, de 413.390 km², având o influenţă climatică slabă
asupra teritoriilor învecinate;
- lungimea ţărmului este de 4.340 km, din care 245 km este litoral românesc;
- adâncime maximă 2.245 m în partea central-estică;
- are o singură peninsulă, Crimeea (N) şi insule Şerpilor şi Sacalin;
- legătura cu Oceanul Planetar prin intermediul strâmtorilor Bosfor (spre Marea
Marmara), Dardanele (spre Marea Egee şi Marea Mediterană);
- dinamica M. Negre:
- maree redusă (sub 10 cm) datorită caracterului continental, închis;
- valuri eoliene care pot să ajungă la 8-10 m în cazul furtunilor puternice;
- curenţii de suprafaţă, circulari, determinaţi de vânt şi de forma ţărmurilor,
formează cordoane de nisip la gurile de vărsare ale râurilor
- curenţii de transfer/de compensare între Marea Neagră şi Marea Mediterană
- bilanţ hidrologic pozitiv, datorită aportului adus de fluvii şi precipitaţii

24
 - lipsa curenţilor verticali determină existenţa a două straturi de apă: stratul
vieţii (pană la 180 m, cu o salinitate de 17-18 ‰, 20-24ºC vara, 0ºC iarna, biomasă
bogată) şi stratul morţii (de adâncime, 22-23‰, lipsa oxigenului, acumulări de
hidrogen sulfurat şi gaze toxice, 8-9ºC);
Relieful Mării Negre:
- platforma continentală (0-200 m) foarte extinsă, aspect de câmpie submarină cu
înclinare slabă;
- abruptul continental (-200... -2000 m);
- fundul mării situat la adâncimi mai mari de 2000 m, câmpii abisale întinse şi netede şi
gropi abisale.
Litoralul românesc al Mării Negre:
- 244 Km - se desfăşoară între Sulina şi Vama Veche;
- ţărm jos, în nord, de la Sulina la Capul Midia, ţărm deltaic, cu lagune, plaje, cordoane de
nisip;
- ţărm înalt, cu faleză, în sud, de la Capul Midia la Vama Veche.

5. ÎNVELIŞUL
BIOPEDOGEOGRAFIC AL
EUROPEI ŞI ROMÂNIEI
Formaţiune biopedogeografică - asociere de plante, vieţuitoare şi soluri existentă pe un teritoriu.
Formaţiune zonală (biogeografică) - asociere impusă de factori climatici şi dispusă latitudinal.
Formaţiune azonală (biogeografică) - asociere impusă de factori locali, dispusă local.
Etaj biopedogeografic - dispunere a vegetaţie, faunei şi solurilori pe anumite intervale altimetrice.
Clasă de sol - grup de tipuri de sol cu caracteristici asemănătoare.

a) Factorii care influenţează repartiţia vegetaţiei, faunei şi solurilor

Elementele biosferei sunt influenţate de toate elementele naturale: atmosferă, hidrosferă, relief
prin altitudine -› etajare și expunerea versanților, roci, factorul antropic etc.
Influenţa hotărâtoare în repartiţie – clima –› constituirea zonelor de vegetatie.
Unii factori locali (tip de sol, exces de apă, rocă) condiţionează adaptarea vegetaţiei - formaţiuni
azonale.

b) Zonele biogeografice ale Europei sunt dispuse în fâșii latitudinale paralele care se succed de
la SV spre NE

Zona biogeografică Tipul de climă Vegetație Faună Soluri

Răspândire
Tundra – N, NE Europei,
insulele arctice
Subpolară - sălcii pitice, mesteceni pitici, - păsări (gasca polară, Negre de tundră
afin, mușchi, licheni, ierburi, pescăruș), mamifere (vulpe - neevoluate
polară, urs alb, marmot, ren)
turba și mlaștini.

Taigaua (pădure de Temperat rece - molidul, bradul, zada, pinul - urs brun, urs negru, ren, Podzolice
conifere) din Scandinavia elan, zibeline, hermelina, lup, (Spodosoluri)
până la M-ții Ural vulpe etc. Turbării
Păduri de amestec
Păduri de foioase - Europa Temperat - arbori cu frunze cazatoare - lup, vulpe, mistreț, pisica Cambisoluri și
de Vest și central, defrişată oceanică şi de (fag, stejar, frasin, arţar, ulm), sălbatică, câine enot, jder, argiluvisoluri
tranziţie arbuşti, ierburi. păsări etc.

Stepă și silvostepă - în Temperat Stepa - ierburi mărunte, - rozătoare (hârciog, Molisoluri

continuarea pădurilor de continentală cu xerofile, dese, care putrezesc popandău, viezure, iepure), (cernoziomuri și
foioase (de la Dunăre la M- nuanțe excesive în totaliate; arbuşti rari. păsări (dropia, potârnichea, soluri bălane) –
ții Ural) Silvostepa face trecerea de la curcan sălbatic, nandu) etc. cele mai fertile

25
 pădurile de foioase la soluri
vegetaţie de stepă, având
caracteristicile ambelor zone
Vegetația mediteraneană Mediteraneană - stejarul de pluta, măslinul, - șacali, hiene, vipera cu Soluri maronii,
(subtropicală) – în S pinul de Alep, maquis și corn, broasca ţestoasă, roșcate și terra
Europei garriga vulturul pleșuv alb și negru, rosa
magotul în Gibraltar etc.
Vegetație xerofilă de semideșert – N Mării Caspice
În munții înalți – vegetație etajată

c) Învelișul biopedogeografic al României este variat rezultând din interferarea vegetației

caracteristice
Europei Centrale, mediteraneene și ponto-caspice (stepe). Este organizat latitudinal și
dezvoltat vertical. Cuprinde:

Etaj Altitudine Condiţii Vegetaţie Faună Soluri Răspândire

climatic climatice

Etaj de 0-100 m - influenţe Stepă: - şoarece de Molisoluri - C.

câmpie de ariditate, ierburi camp, (cernoziomuri Bărăganului
10-11˚C, mărunte hârciog, și soluri - Pod.
<500mm/an (păiuş, popandău, bălane) – cele Dobrogei de
colilie, viezure, mai fertile Sud
stipă) iepure, soluri
păsări,
potârnichea.

100-200m - 10˚C, 500- Silvostepă + mistreţ - C. de Vest,

600mm/an - stepă cu Română,
pădure Jijiei
(stejar) - C.
Transilvaniei
- Dobrogea
Centrală şi
de N

Etaj de 200-500m - 10-8˚C, Păduri de - mistreţ, Argiluvisoluri - Pod. Getic,

deal şi 600- stejar cu vulpe, (cenuşii şi Moldovei
podiş 700mm/an cer, ciocănitoare, brun-roşcate) (Sucevei şi
gârniţă, cinteză Bârladului),
gorun Mehedinţi
- Dealurile
de Vest
- DCT

Etaj de 500-1200m - 8-6˚C, 700- Păduri de - lup, vulpe, Cambisoluri - Sucarpaţi şi

dealuri 800mm/an fag pisică (brune acide) Carpaţi
înalte sălbatică

Etaj 1200- 6-0˚C,1000- Păduri de - lup, urs, râs, Podzolice

montan 1800m 1200mm/an conifere cocoş de (Spodosoluri)

26
 1800- - Etaj munte Carpaţi
2000m temperaturii subalpin: Podzolice
medii anuale arbuşti ca (soluri alpine,
sub 0˚C, ienupăr, subţiri)
peste 1200 jneapăn,
mm/an, merişor
vânturi
peste2000m puternice Etaj alpin: - capra
muşchi şi neagră,
licheni vulturul

Elemente azonale:
- Vegetația de luncă – soluri aluvionare, cu exces de umiditate;
- Vegetația submediteraneană – Banat și Oltenia;
- Vegetația de nisipuri – C. De vest, Română. Litoral, Delta Dunării; plantații de piersic, viță de
vie, salcâm.
- Vegetația pe sărături.

RESURSELE NATURALE ALE EUROPEI ŞI ROMÂNIEI

1. EUROPA

a. Resursele mediului geografic

- învelişul de sol - soluri fertile 2/3 din suprafaţa Europei;
- fondul funciar (totalitatea terenurilor care pot fi utilizate economic) - terenurile arabile 34%,
extinse în partea de est;
- păşunile naturale - nordul Europei;
- pădurile - 1/3 din teritoriu, extinse în partea de nord-est;
- resursele de apă - potenţial ridicat, izoarele minerale carbogazoase (România, Franța);
- resursele piscicole - ţările de pe latura oceanului Atlantic.
b. Resursele scoarţei terestre
- resursele de cărbuni (huila) - bazinele Doneţk (Ucraina), Silezia (Polonia), Ruhr (Germania);
- resursele de petrol - Marea Nordului, Volga-Ural, Câmpia Precaspică, platform continental a
M. Negre;
- resursele de mineruri de fier - Ucraina, Federaţia Rusă, Suedia
- resursele de potasiu şi sulf - sunt în cantităţi semnifivative;
- rocile de construcţie - marmură, granit etc.

2. ROMÂNIA

a. Resursele mediului geografic

- fondul funciar
 terenurile arabile ocupă 42% din fondul funciar, reprezintă principala
resursă a ţării noastre;
 pădurile ocupă 27% ;
 păşunile şi fâneţele ocupă 30%.
- resursele de apă
 resursele hidroenergetice
 resursele de ape geotermale:
 resursele de izvoare minerale carbogazoase:
b. Resursele scoarţei terestre
- resursele de cărbuni
 lignitul-Bazinele Motru-Rovinari, Crasna-Barcău, Dâmboviţei-Prahovei
 huila-bazinul Petroşani şi Anina
 cărbune brun-bazinul Comăneşti
- resursele de petrol – Câmpia Română, Pod Getic, Subcarpaţii Moldovei, Prahovei, Câmpia de Vest,
Platforma MN

27
 - resursele de gaze-Depresiunea Transilvaniei, şi regiunile de unde se extrage petrolul
- resursele de mineruri feroase şi neferoase
 minereuri de fier şi mangan-M-ţii Poiana Ruscă, Banatului, Apuseni, Gr.
Nordică şi Centrală
 minereuri neferoase (cupru, Au, Ag, zinc, plumb, bauxită) - Carpaţii
Maramureşului şi Bucovinei, Apuseni, Pădurea Craiului
- resursele de substanţe nemetalifere (sarea) - Subcarpaţi şi marginea Depresiunii Transilvaniei
- resursele rocile de construcţii: marmură (Apuseni, Poiana Ruscă, Gr. Nordică), calcar (Valea
Bicazului), granit (Măcin), bazalt, andezit, etc.

6. MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
ŞI PEISAJE GEOGRAFICE

Mediul înconjurător = spaţiu geografic în care, în sistemul celor şase componente, omul este componentul principal, elementele
naturale întrepătrunzându-se cu cele construite şi modificate de el
Peisajul = redă aspectul exterior vizibil, al elementelor şi fenomenelor geografice care compun un anumit teritoriu. (Reflectarea
materială vizibilă a geosistemului).
Zonalitatea = caracteristica fenomenelor naturale de a se dispune în anumite fâşii latitudinale.

1. Europa
a. Mediul înconjurător
- Europa este unul dintre continentele cu un grad ridicat de urbanizare, o mare densitate de populaţie şi o multitudine de activităţi
economice impunând un mediu înconjurător în cea mai mare parte umanizat şi antropizat;
- Spaţiile naturale s-au redus la zona de dincolo de Cercul Polar de N, la etajele montane înalte şi la arealele protejate de legislaţia
ţărilor europene;
- spaţiul european se suprapune în mare parte peste mediul temperat, exceptând teritoriile de la nord de Cercul Polar de N şi de
zona de SE care are o climă semideşertică;
- În cadrul mediului înconjurător european se diferenţiază mai multe peisaje regionale sau locale, naturale sau antropice.
Principalele medii geografice zonale sunt date de zona climatică temperată între latitudinile de 30-60º lat N şi influenţată de
prezenţa Curentului cald al Atlanticului de Nord. Aceste medii sunt:
 Mediul insulelor arctice.
 Mediul tundrei (subpolar) – fâşie îngustă în N Europei (Islanda, N Scandinaviei, Pen. Kola, N Câmpiei E Europene),
climat rece nefavorabil locuirii (dens. 2-3loc./km²→grad redus la intervenţiei antropice). Activităţi economice: pescuit,
vânat, creşterea extensivă a animalelor, exploatări de minereuri (fier în Suedia), servicii financiar bancare şi industrii de
vârf în marile oraşe (Rezkjavik, Inari-Finlanda).
 Mediul temperat rece (forestier rece, tundra) – 55º şi 70º lat.N, climă rece, sol permanent îngheţat (permafrost), inundaţii
primăvara, suprafeţe acvatice, mlaştini→mediu subpopulat. Activităţi economice:pescuit, vânat, exploatarea lemnului, a
unor minerale, hidroenergie.
 Mediul temperat-oceanic în Europa de Vest şi Centrală – specific pădurilor de foioase, în prezent puternic modificat de
intervenţia antropică, înlocuit de peisaje agricole (open-field în Germania,Danemarca, Olanda; bocage în Franţa; poldere
în Olanda), industriale (exploatări miniere-bazinul Ruhr) şi ale aşezărilor. Cel mai populat mediu datorită climei blânde
(precipitaţii bigate, ieni blânde, veri răcăroase), reliefului jos, solurilor fertile. Mediu afectat de degradarea terenurilor şi a
solurilor (mai ales în regiunile deluroase), poluare, suprapopulare. Marile aglomeraţii urbane creează propriile peisaje,
prin modificarea tuturor componentelor naturale: Londra, Liverpool, Manchester, Paris, Hamburg etc.
 Mediul temperat continental ocupă spaţii întinse, începând din E ţării noastre până în C. Precaspică, soluri fertile, specific
stepei, înlocuită aproape în totalitate de spaţii cultivate cu cereale, plante tehnice şi legumicole (necesită irigaţii în
perioadele de secetă), aflate parţial în diferite stadii de degradare generată de agrotehnologii defectuoase, secete,
sărăturări; peisajele aşezărilor urbane şi rurale care induc şi o concentrare a reţelelor de comunicaţii schimbă intens
peisajele naturale.
 Mediul mediteranean – Europa de Sud şi insulele din M. Mediterană în care vegetaţia pădurilor de foioase
semperviriscente a fost înlocuită, în cea mai mare parte (datorită degradării), de tufişuri şi arbuşti xerofiţi. Presiunea
antropică în teritoriu este foarte mare→peisajele intens antropizate: industriale, portuare, urbane, staţiuni turistice (în
special cele de pe litoral). Poluarea solului, pânzei freatice, apelor curgătoare şi M. Mediterane reprezintă o problemă
actuală gravă.
 Mediul arid şi semiarid – N Mării Caspice.

28
  Mediul montan la altitudini mai mari de 1000 m – prezintă o evidentă etajare biopedoclimatică, cu o intervenţie
antropică mai redusă din cauza aspririi condiţiilor climatice şi a accesibilităţii tot mai reduse (mai intensă în depresiuni şi
culoare de vale datorită solurilor fertile şi a accesibilităţii). Activităţi economice: vânat, exploatarea lemnului, a resurselor
de subsol, hidroenergie, turism.

b. Peisaje geografice redau aspectul exterior al caracteristicilor continentale. Tipuri:

 Europa atlantică - contactul ocean-continent, Curentul Atlanticului de N, amplitudinea mare a mareelor→ ţărm cu fiorduri
(Scandinavia şi insulele britanice), cu riass (Pen. Iberică), cu faleze, ţărmuri joase în zonele de câmpie.
 Europa joasă – peisaje de câmpii fluviale şi fluvio-glaciare (N Europei) de la Atlantic-Marea Neagră-Scandinavia .
 Europa centrală înaltă - sistemele montane tinere, înalte centrale (Alpi, Pirinei, Carpaţi) + regiunile hercinice (erodate).
 Europa mediteraneană-originalitatea specifică cu elemente regionale şi locale (Meseta Spaniolă aridă, ţărmurile
insuleleor şi peninsulelor sudice umede).
 Europa continentală (E) - relief neted, altitudini de câmpie, zonalitate latitudinală accentuată S-N (peisaje aride în
regiunea precaspică, stepă şi silvostepă, păduri de amestec, păduri de conifere).
 Peisaje antropice, azonale: turistice, culturale, agricole, urbane, industriale, portuar-urbane, metropole etc.

2. România
a. Mediul înconjurător - reprezintă o detaliere şi nuanţare a mediului continental moderat şi a celui cu nuanţe de ariditate din SE-ul
ţării.
 Mediul continental moderat – Dealurile şi C. De Vest, DCT, Pod. Moldovei, Subcarpaţii, sectorul central-vestic al C.
Române. Caracteristici: 120-130 kcal/cm²/an datorită nebulozităţii reduse, tº medie anuală 10ºC (15-20ºC vara, 0--5ºC
iarna), precipitaţii medii anuale 500-1000 mm, râurile înregistrează debite mici vara şi maxime primăvara datorită topirii
zăpezii, domină pădurile de fac, mai puţin stejar, soluri cenuşii şi brume de pădure. Prezenţa aşezărilor permanente până la
1600 m altitudine (în Munţii Apuseni) indică un grad de antropizare superior spaţiului montan european în ansamblu.
 Mediul continental cu nuanţe de ariditate – sectorul estic al C. Române, Pod. Dobrogei, Delta Dunării. Caracteristici: tº
medie anuală 11ºC, 350-450 mm/an, vânturile de est aduc aer uscat şi foarte cald vara, uscat şi foarte rece iarna.
 Mediul montan – munţi înalţi, mijlocii şi joşi (între 800-2544 m), depresiuni intramontane. Caracteristici: etajare
climatică→tº medie anuală scade de la 8ºC la poale la -2ºC pe culmile înalte, 750-2000 mm/an, la peste 2000 m sub formă
de ninsoare.
 Mediul litoral (de-a lungul ţărmului) - Influenţele pontice determină umezeală, veri calde, ierni blânde.

b. Peisaje geografice

 Peisaje montane: alpine (la peste 2000 m), munţi înalţi, munţi vulcanici, pe structură din fliş împăduriţi, regiuni
calcaroase, munţi joşi, depresiuni întramontane, submontane, culoare largi, relief glaciar, carstic etc.
 Peisajele regiunilor de deal şi podiş specific Subcarpaţilor, dealurilor şi podişurilor cu altitudini între 300 şi 1000 m, cu
relief colinar, bogate resurse de subsol, diferenţiat ca peisaje şi folosire antropică (versanţi împăduriţi cu foioase sau cu
păşuni, silvostepă, dealuri înalte sau joase, depresiuni, culoare de vale şi terase cu aşezări, căi de comunicaţie, culturia
gricole), suprafeţe degradate de procese de versant etc.;
 Peisaje de câmpii, cu interfluvii netede şi întinse, despărţite de culoare largi de vale, cu lunci extinse, cu areale forestiere
reduse şi mari suprafeţe cultivate, vegetaţie de stepă, lagunar (pe litoral);
 Peisajul luncilor şi al Deltei Dunării, cu suprafeţe inundabile sau cu mari suprafeţe acvatice, cu vegetaţie specifică higro
şi hidrofilă, cu un grad de antropizare mai redus (exceptând suprafeţele îndiguite, desecate şi valorificate agricol), cu un
specific al aşezărilor şi activităţilor umane (pescuit, turism, în cazul Deltei Dunării) etc.
 Peisaje antropice: turistice, culturale, urbane, industriale, portuar-urbane, agricole etc.

REGIUNI GEOGRAFICE (naturale) ÎN EUROPA ŞI ROMÂNIA

Regionare – acţiune de împârţire a unui spaţiu întins în unităţi şi subunităţi dispuse într-o ordine ierarhică, fiecare reflectând o
anumită alcătuire, structură, dinamică ce-i conferă o fizionomie specifică.
Regiune geografică – spaţiu caracterizat printr-un grad ridicat de omogenitate în raport cu teritoriile învecinate, cu trăsături
particulare de ordin natural, socio-economic.
Taxonomie – ierarhizate pe mai multe niveluri.

ÎN EUROPA
a. Europa Nordică:
- Peninsula Scandinavia cu M-ţii alpii Scandinaviei (800-2469 m), de vârstă cambriană, puţin fragmentaţi; Pod.
Finlandei cu relief glaciar, fiorduri pe margini;
- Insula Islanda: gheţari, vulcani activi, gheizere, tundră.
b. Europa de Vest (Atlantică, oceanică):

29
 - Arh. Britanic: masive caledonice (M-ii Grampiani, Penini, Cambrieni) şi hercinice (S Irlandei, SE
Angliei), C. Londrei;
- Câmpiile aluviale franceze formată prin sedimentare: Bazinul Parisului, C. Loirei, Bazinul Aquitaniei (Garonne);
Pod. Ardeni; C. Olandei (polderele olandeze sub nivelul de 0 m).
c. Europa Centrală: C. Nord-Europeană, Europa Hercinică, Europa Alpină-Carpatică.
d. Europa Estică: C. Glaciară arctică, Regiunea M-ţilor Ural, C. Est-Europeană, C. Ponto-Caspică, M-ţii Caucaz.
e. Europa Sudică: pen. Iberică, Italică (M-ţii Apenini – Vf. Grand Sasso 2912 m), Balcanică, insulele din M. Mediterană.

ÎN ROMÂNIA
a. Regiuni montane carpatice: Carpaţii Maramureşului şi Bucovinei, Moldo-Transilvani, Curburii, Meridionali, Banatului,
Apuseni, DCT;
b. Regiuni de dealuri şi podişuri: Dealurile de Vest, Subcarpaţii, Pod. Moldovei, Pod. Getic, Pod. Dobrogei, Pod.
Mehedinţi;
c. Regiuni de câmpie: C. Română, C. De Vest, C. Deltei Dunării, C. Lunca Dunării, C. Continentală a Mării Negre.

30
 CARPAŢII - Studiu de caz al unei regiuni geografice

“Carpaţi” = “stâncărie”(cuvânt de origine tracică)

. Poziţia geografică
- fac parte din lanţul Alpino – Carpato - Himalaian;
- traversează Europa Centrală şi de Est;
- Situaţi între Bazinul Vienei şi Valea Timocului.
. Caracteristici
lungime de 1300 km (III în Europa), 2/3 pe teritoriul ţării noastre (910 km)
fac parte din categoria munţilor tineri ai Europei (înălţaţi prin cutări repetate la sfârşitul erei mezozoice şi în era neozoică).
sunt mărginiţi spre exterior de podişuri hercinice (Boemiei, Lysa Gora, Podolic, Dobrogei) şi arii mai coborâte (Depresiunea Panonică, Câmpi
omână)
se extind pe teritoriul a 7 state (Slovacia-28%; Polonia-2%, Ucraina-7%, Ungaria-4%, România -55%, Serbia-2%, Cehia-2%
au un traseu sinuos cu o dublă arcuire, cel mai lung lanţ vulcanic din Europa şi cu frecvente cutremure
masivitatea redusă datorită depresiunilor, culoarelor de vale şi trecătorilor
altitudinea medie redusă de 950m , din care 90% sub 1500m
altitudinea maximă 2655m în munţii Tatra-Gerlakovska (Slovacia) şi 2544 în Carpaţii Meridionali (Vf. Moldoveanu)
prezenţa suprafeţelor (platformelor) de nivelare (netezire)
rol de barieră orografică pentru masele de aer
sub aspect climatic, hidrografic şi biogeografic, au caracteristici comune pe întreaga întindere
Subdiviziuni - Se prezintă sub formă de sectoare înalte şi joase care se succed astfel:
1. Carpaţii de Nord - Vest (Occidentali) sector înalt (2655m), situaţi pe teritoriul Sovaciei, Poloniei, Ungariei, şi Cehiei între bazinul Vienei ş
pasul Dukla, cu o orientare generală vest-est şi altitudini ce scad treptat spre Câmpia Panonică. Substratul este din şisturi cristaline care da
altitudinile de peste 2000m unde s-au instalat gheţarii
 Gravitează economic în jurul oraşelor Ostrava & Cracovia, Bratislava & Kosice, Budapesta & Miskolc
 Subdiviziuni: M-ţii Tatra-sunt cei mai înalţi, un nod orohidrografic, prezintă depresiuni (Liptov, Nowy Targ, Hron); M-ţii Beschizi; M-ţ
Metaliferi ai Slovaciei (formaţi prin erupţii vulcanice cu văi în canion); M-ţii Matra-Bukk au aspect insular (1014 m Matra - roc
vulcanice, 959 Bukk)
2. Carpaţii de Mijloc (Carpaţii Păduroşi) sector jos, situaţi pe teritoriul Ucrainei, formaţi din fâşii paralele, mărginiţi spre exterior de cursu
superior al Nistrului, fliş; altitudini cerar depăşesc 700-800m(2058m vf Hovarla din masivul Cernohora)
 Gravitează economic în jurul oraşelor Lvov şi Cernăuţi.
3. Carpaţii de Sud – Est (Carpaţii Româneşti) situaţi între culoarele Rika-Svica şi Timocului (Serbia).
 Carpaţii Orientali – cu sectoare înalte şi joase
 Carpaţii Meridionali – sector înalt
 Carpaţii Occidentali – sector jos
- în catena munţilor tineri ai Europei nu mai există o atât de mare depresiune interioară (Depresiunea Colinară a Transilvaniei). În
raport cu aceasta, Carpaţii din jur au fost numiti: Orientali, Meridionali, Occidentali.
- Carpaţii Româneşti reprezintă 28% din suprafaţa României, se desfăşoară pe 1000km lungime, lăţimea maximă de 150 km în Grupa
N a Orientalilor, iar lăţimea minimă de 35 km în Făgăraş.
- alt. max 2544 Vf. Moldoveanu, cea medie de 840m.
- peste 300 depresiuni şi culoare de vale transversal şi longitudinal ce reduc masivitatea munţilor
- limitele dinspre grupe sunt - Valea Prahovei între Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali
- Culoarul Timiş-Cerna între Carpaţii Meridionali şi C. Occidentali.

7. POPULAŢIA EUROPEI ŞI ROMÂNIEI

CARACTERISTICI DEMOGRAFICE
I. POPULAŢIA EUROPEI
a. Evoluţia numerică a populaţiei Europei cuprinde două perioade distincte:
- creştere lentă din sec. III când Europa avea 40 mil. loc., 80 mil. loc. în anul 1500 până în 1759 cu 140 mil. loc;
cauzată de epidemii, invaziile popoarelor migratoare, războaie, lipsa resurselor alimentare.
- creşterea evidentă a populaţiei în condiţiile exploziei demografice declanşată de revoluţia industrială din Anglia,
Franţa, Germania, Ţările de Jos, a creşterii nivelului de trai şi progreselor din medicină. Astfel, între anii 1800 şi 1900
populaţia Europei a crescut de la 203 mil. de locuitori la 408 mil. de locuitori, pentru ca în 2004 să înregistreze 725 mil. de
locuitori (cu includerea populaţiei Federaţiei Ruse, dar fără includerea părţii europene a Turciei).
Mărimea demografică a statelor europene variază foarte mult de la 146 mil loc în Rusia la 880 loc Vatican. Cele mai
populate state din UE sunt în ordine: Germania, Italia, Marea Britanie, Franţa.
b. Densitatea populaţiei şi repartiţia teritorială

31
 Populaţia este distribuită inegal în Europa, în funcţie de factorii naturali, tehnologici, economici, demografici şi sociali.
Densitatea medie a populaţiei este de 71 loc./km² (nr.loc. : suprafaţă), locul II mondial după Asia.
Cea mai mare densitate o are Monaco (16.200 loc./km²) iar cea mai mică Islanda (2,7 loc. km²).
Pe regiuni geografice densitatea populaţiei înregistrează următoarele valori:
- peste 300 loc./km² în Olanda, Belgia, regiunea Rhin-Ruhr, centrul şi SE Angliei, N Italiei – climă şi relief
favorabile, dezvoltare economică accentuată;
- 100-300 loc./km² în Europa de Vest şi Centrală, marile oraşe şi împrejurimile acestora;
- Sub 50 loc./km² în Europa Nordică, de Est, Pen. Balcanică;
- Sub 1 loc./km² extremitatea nordică a continentului – condiţii climatice foarte aspre.
c. Mişcarea naturală a populaţiei este determinată de:
- Natalitate (N, nr. de nou născuţi într-un an raportat la 1000 loc.) care a coborât la 11-12‰, medie a diferitelor
valori: 8-9‰ (Ucraina, Bulgaria, Polonia, Cehia), 10‰ (Austria, Germania, România, Ungaria, Rusia), 15-20‰ (Albania,
Turcia, Islanda, Irlanda);
- Mortalitate (M) care a urcat la 11‰.
Rezultă un spor natural (Sn‰=N‰-M‰) mediu cuprins între 0-1‰ (dramatism demografic, tip demogradic modern),
înregistrând:
- Valori negative (deficit natural – nr. pop. scade) în Europa de Est şi Centrală: Letonia (-7,1‰), Ucraina (- 6,2‰),
Rusia (- 4,8‰), Belarus (- 4,7‰), România (- 2‰);
- Valori pozitive în Albania (15‰), Turcia, Islanda, Irlanda, Andorra.
Bilanţul natural (Sporul natural) depinde de următorii factori: nivel de trai, de educaţie, de asistenţă medicală, religie, tradiţie etc.
d. Speranţa de viaţă medie la naştere este de 70 de ani; Andorra (83,5 ani), Elveţia (82,8 ani), Italia (82,7 ani), Islanda şi
Spania (82,4 ani), Franţa (82,2 ani), România are cea mai mică speranţă de viaţă din UE (75 ani femei, 68,5 ani bărbaţi). În
unele state din Europa de Est, pe fondul scăderii nivelului de trai, al creşterii consumului de alcool, ratei criminalităţii şi
accidentelor, acest indicator a scăzut.
e. Mobilitatea teritorială a populaţiei
După marile descoperiri geografice europenii au părăsit continentul şi au contribuit decisiv la colonizarea „lumii noi”.Începând
cu a doua jumătate a secolului XX şi în prezent asistăm la o tendinţă inversă (locuitorii altor continente se îndreaptă spre Europa ca
forţă de muncă, cele mai multe sosiri sunt din fostele colonii.
După 1989 s-a înregistrat un flux de emigranţi dinspre ţările est-europene spre Europa Occidentală.
Fenomenul “brain drain” a căpătat o extensiune mare (persoane super dotate fiind racolate spre ţările dezvoltate vest europene).
Ţări receptoare de imigranţi: Franţa, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, Austria etc.
Ţări furnizoare de emigranţi: Bulgaria, România, Ucraina, fostele republici iugoslave, ţări din Africa şi Asia.
f. Structuri demografice
Structura rasială: predominantă este rasa albă/europoidă cu subgrupele scandinavă, mediteraneană, alpină, slavă + enclave rasiale
(laponi, evrei, ţigani, africani, asiatici).
Structura etnolingvistică cuprinde două mari familii:
- Familia indo-europeană cu grupele:
→ gr. romanică/latină: italiana, româna, franceza, spaniola, portugheza;
→ gr. romanică: germana, austriaca, daneza, suedeza, norvegiana, islandeza, engleza, elveţiana;
→ gr. slavă: polonezi, rusa, ucraineana, poloneza, slovaca, slovena, bulgara, ceha, sârba, croaţa, bosniaca;
→ gr. celtică: welsha, bretona, scoţiana, irlandeza
- Familia euroasiatică cu grupele:
→ gr. finicăă: finlandezi, estoni, laponi;
→ gr. ugrică: unguri, secui;
→ gr. altaică: tătari, găgăuzi;
Structura confesională - predomină creştinismul, repartizati pe confesiuni precum: catolici, protestanti şi neoprotestanti în
Europa de Vest, de Nord, Centrală şi de Sud; ortodocsi în Europa de Est şi de SE (inclusiv România). Alte religii: iudaismul si
islamismul/musulmani (Albania), religii asiatice etc.
Structura pe grupe de vârstă este reprezentată cu ajutorul piramidei populaţiei care evidenţiază scăderea drastică a valorilor N şi
accentuarea fenomenului de îmbătrânire a populaţiei (creşterea ponderii pop. peste 60 ani ) mai ales în Italia (19,7%), Elveţia,
Germania, Grecia, Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Norvegia, Suedia.
Situaţia pe grupe de vârstă:
- Pop. tânără sub 15 ani – 17 %, în Albania (27%), Cipru (20%), Islanda(23%), Italia, Spania (14%);
- Pop. adultă 65-70%, din care 40% au peste 40 ani;
- Pop. vârstnică (peste 65 ani) 15% Franţa, 19% în Italia şi Grecia.
Structura profesională
Structura populaţiei pe sectoare economice este influenţată de nivelul de dezvoltare economic, de educaţie şi prezintă mari
diferenţe: valorile medii plasează Europa între continentele cu un nivel de dezvoltare economică ridicată, cu o importantă forţă de
muncă ocupată în servicii (60 %), industrie (27%) şi agricultură (17%).
Partea centrală şi de vest a Europei are o pondere de peste 70 % a populaţiei ocupate în sfera serviciilor, iar în Europa
Estică, sectorul primar ocupă o mare categorie de populaţie.
Structura pe medii: 73% populaţie urbană, 27% populaţie rurală.

II. POPULAŢIA ROMÂNIEI

32
 g. Evoluţai numerică a populaţiei României:
- creştera lentă până în perioada interbelică.
- În sec. XX pop. României s-a dublat numeric de la 12,7 mil. loc. în 1912, la 23,1 mil. loc. în 1989.
- După 1990, numărul populaţiei a scăzut la 21,7 mil loc. în prezent.
h. Densitatea populaţiei şi repartiţia teritorială
- Densitate medie 90 loc./km²;
- Densitate max. 8510 loc./km² în Bucureşti, 184 loc./km² în jurul Bucureştiului; dens. min. 30 loc./km² Jud. Tulcea şi
Caraş Severin.
i. Mişcarea naturală a populaţiei este determinată de: N 10‰, M 11,9‰, mortalitate infantilă (nr. de copii decedaţi
în primul an de viaţă) are cea mai mare valoare din Europa 18,6‰. Rezultă un spor natural mediu negativ de -1,9‰.
- Cele mai mari valori ale Sn: Iaşi (4,1‰), Vaslui, Suceava, Bistriţa Năsăud.
- Cele mai mici valori ale Sn: Teleorman (- 6,6%), Giurgiu, Arad (- 4%).
j. Mobilitatea teritorială a populaţiei
- Înainte de 1990 mişcarea internă s-a realizat dinspre mediul rural spre mediul urban (exod rural), însă după acest an, din
cauza creşterii ratei şomajului în oraşe, a luat naştere migraţia de reîntoarcere. Navetismul s-a redus.
- Municipiul Bucureşti – pol de atracţie pentru populaţie, marile oraşe.
- Principalii poli de emisie: Petroşani, Hunedoara, Braşov, Moldova.
- Bilanţul migratoriu (Bm=I-E) este negativ din cauza emigrărilor masive ale românilor spre Europa de Vest şi de Sud, SUA,
Canada, Australia, din cauze economice.
k. Structuri demografice
Structura etnică: români 89,5%, maghiari 6,6% (Jud. Harghita, Covasna, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Mureş), rromi 2,5%
(Mureş, Sibiu, Bihor, Giurgiu, Ialomiţa), germani 0,3% (şvabii în Banat, saşii în S Transilvaniei), alte naţionalităţi 1,1%.
Structura confesională - ortodocsi 86,7%, romano-catolici 4,7%, greco-catolici 0,9%, reformaţi 3,2%, protestanţi 1,5%.
Structura pe grupe de vârstă
Situaţia pe grupe de vârstă:
- Pop. tânără sub 0-20 ani – 26,1%, în scădere;
- Pop. adultă 20-60 ani, pop. activă, 55,2%;
- Pop. vârstnică (peste 60 ani) 18,7%, în creştere.
Structura profesională
În present, tendinţa de redresare a economiei României s-a resimţit şi în structura profesională a populaţiei: ponderea pop. in
sectorul servicii 38 %, în sectorul primar 32%, sectorul secundar 25%. Aprox. 5,1% din populaţia de peste 65 ani este ocupată în
muncă.
Structura pe medii: 55% populaţie urbană, 45% populaţie rurală.
Structura pe sexe: 51,2% femei, 48,8% bărbaţi, datorită speranţei de viaţă mai mari la femei.

 Cel mai mare contingent (totalitatea persoanelor născute în acelaşi an) 1967-1967 – 550.000 persoane.

8. ROMÂNIA – ACTIVITĂŢI ECONOMICE –

ASPECTE GENERALE

1. AGRICULTURA ROMÂNIEI - ramură tradiţională a economiei româneşti care are ca mijloc de producţie
fondul funciar (totalitatea terenurilor situate între graniţele unei ţări, inclusiv cele aflate sub ape)
fondul agricol, care asigură produsele alimentare necesare populaţiei, materii prime unor ramuri
industriale şi produse pentru export.
Se practică în ţara noastră încă din perioada preistorică, multă vreme predominând păstoritul, practicat în
mai multe forme inclusiv transhumant (pendularea turmelor în funcţie de anotimp din zonele înalte în cele
joase).
În a doua jumătate a sec. XX, a fost sesizat un anumit progres în agricultură datorită: mecanizării,
chimizării, irigaţiilor etc (Ro. Devenind „grânarul Europei”), dar în ansamblu, datorită colectivizării interesul
ţărănimii pentru producţie s-a redus.
După 1990 agricultura românească se confruntă cu următoarele dificultăţi:
- puternica fragmentare a terenurilor agricole ca urmare a retrocedărilor din 1991 (Legea 18)
- lipsa fondurilor pentru investiţii
- dezafectarea sistemelor de irigaţii ( 3 mil. ha 1989, 1,5 mil. ha 2002)

33
 Condiţiile naturale şi sociale care influenţează producţia agricolă sunt:
- condiţiile naturale:
→ relief - joacă rol de prag termic, determinând o diferenţiere a practicilor agricole pe mari trepte
altimetrice:
zonele montane - predomină creşterea animalelor
zonele de deal şi podiş - predomină viticultura şi pomicultura, creşterea animalelor
zonele de câmpie - predomină cultura cerealelor, plantelor industriale şi legumicole
→ clima - în general favorabilă, uneori apar fenomene care compromit parţial recoltele (îngheţ,
seceta, etc)
→ solurile cu fertilitate ridicată în câmpie (molisoluri), medie în zonele de deal şi podiş
(argiluvisoluri şi cambisoluri), fiind uneori afectate de procese geomorfologice necesitând lucrări ameliorative.
- condiţiile tehnico- materiale: mecanizare şi chimizare.
- condiţiile demografice - creşterea numărului populaţiei impune producţii mai mari şi mai diversificate.
a. Cultura plantelor
 Cultura cerealelor - este predominantă 2/3 din terenurile arabile, locul X în lume. În unii ani din cauza
calamităţilor naturale (secetă, inundaţii) România importă cereale.
- Grâu - regiunile joase C. Română, Dobrogea (centru şi sud), C. Moldovei, Pod. Bârladului.
- Porumb: Pod. Getic, Pod. Moldovei, Pod. Transilvaniei, Lunca Dunării, depresiuni intramontane (până la 800
m alt.).
- orz, orez (C. de Vest, S ţării), secara, sorg etc.
 Plantelor industriale materii prime pentru diverse ramuri industriale; culturi noi în ţara noastră (excepţie
inul şi cânepa).
- floarea soarelui: C. Română. C. de Vest, Pod. Dobrogei, C. Moldovei
- sfecla de zahăr: C. Română. C. de Vest, Pod. Dobrogei, Pod. Moldovei, Culoarul Siretului, Dep.
Transilvaniei.
- inul pt ulei (C. Română), inul pt fuior (Pod. Transilvaniei), cânepa (C. De Vest, Pod. Transilvaniei, Pod.
Sucevei), soia.
 Cartoful introdus în ţară abia de 2 secole, preferă zonele răcoroase şi umede: Pod. Sucevei, depresiunile
intramontane din Carpaţii Orientali, S Dep. Transilvaniei.
 Legume şi zarzavaturi: tomatele, fasolea, mazărea etc. se cultivă în zonele joase, luncile marilor râuri,
zonele periurbane (în sere şi solarii).
 Viticultura se practică din Antichitate datorită condiţiilor favorabile de climă şi relief, în zonele de deal
şi podiş. În prezent suprafeţele viticole sunt mai reduse datorită cheltuielilor mari ce le impun. Ro - loc VIII
mondial la producţia de vin.
Regiuni viticole:
- Subcarpaţii Curburii: Podgoriile Panciu, Odobeşti, Dealul Mare, Valea Călugărească
- Pod. Moldovei: Podgoriile Cotnari, Huşi
- Pod. Dobrogei Podgoriile Murfatlar, Ostrov (struguri de masă), Niculiţel
- Dep. Transilvaniei: Podgoriile Târnavelor, Jidvei Lechinţa şi Mureşului cu centrele: Alba Iulia,
Crăciunel
- Câmpia şi Dealurile de Vest: Podgoriile Aradului, Şiria, Valea lui Mihai
- Pod. Getic: Podgoriile Drăgăşani
- Podgoriile Piteşti,
- C. Olteniei: Podgoriile Segarcea, Strehaia, Dăbuleni, Sadova.
 Pomicultura se practică încă din Antichitate datorită condiţiilor favorabile, mai ales în regiunile colinare
şi de podiş. Predomină mărul şi prunul. Bazine pomicole: regiunea colinară din S (jud. Vrancea până în
jud. Mehedinţi), Dep. Haţeg, Iaşi, Baia Mare, Bistriţa, Sibiu, Pod. Sucevei, Timiş, Dobrogea. Ind.
conservelor: Topoloveni, Haţeg, Baia Mare.
b. Creşterea animalelor Şi acest sector este afectat de tranziţie, înregistrând un regres în ceea ce priveşte
şeptelul, datorită desfiinţării C.A.P-urilor, calamităţilor naturale, lipsei fondurilor financiare a producătorilor
particulari, etc.

34
  Creşterea bovinelor este sectorul zootehnic unde efectivele au cunoscut cele mai drastice reduceri.
Predomină în zonele cele mai înalte: montane, de podiş, deal datorită păşunilor şi fâneţelor naturale: Pod.
Sucevei, S C. Jijiei, Maramureş, N şi E Transilvanei (jud. Cluj, Bistriţa, Covasna, Harghita).
 Creşterea ovinelor este tradiţională zonelor înalte din Carpaţii Orientali, Meridionali şi Pod.
Moldovei, dar în ultimele decenii, datorită sistemelor intensive de creştere, cele mai mari efective sunt
întâlnite în Dobrogea (jud. Constanţa), C. Română (jud. Brăila, Galaţi), C. de Vest (jud. Arad).
 Creşterea porcinelor se practică în zonele de cultură a porumbului: Banat (jud. Timiş), C. Română (jud.
Călăraşi, Brăila, Ialomiţa) şi a cartofului: Transilvania(jud. Mureş, Braşov).
 Creşterea cabalinelor pentru tracţiune sau de rasă; hergheliile Ruşeţu, Cislău, Mangalia, Sâmbăta de Jos
 Creşterea păsărilor mai ales în zonele periurbane, cerealiere, datorită cererii mai mari.
 Apicultura se practică mai ales în C. Română, Delta Dunării, Dobrogea.
 Sericicultura (creşterea viermilor de mătase) Banat, Oltenia.
1. INDUSTRIA ROMÂNIEI
La sfârşitul sec XVIII, apar primele exploatări de cărbune în Banat. Adevărata dezvoltare a industriei a
început la sfârşitul secolului XIX (exploatări de petrol, unităţi de prelucrare a petrol, metalurgie, etc) şi mai ales
după Unirea Transilvaniei cu România (1918) capitalul intern şi extern determinând apariţia unor mari
întreprinderi şi conturarea unor regiuni industriale:
- central-sudică cu centrele Bucureşti, Ploieşti, zona valea Prahovei
- Depresiunea colinară a Transilvaniei, Banat.
În perioada interbelică producţia industrială se baza în special pe industria uşoară şi alimentară.

După 1945, odată cu instaurarea regimului comunist şi naţionalizarea majorităţii întreprinderilor s-a
trecut la industrializarea forţată, repartiţia întreprinderilor făcându-se fără a ţine seama de baza de materii
prime.
În perioada 1950-1989, datorită subordonării politicului, industria românească prezenta următoarele
caracteristici: costuri de producţie ridicate, eficienţă redusă, gigantismul unor întreprinderi, centralizare.
După 1989, în perioada de tranziţie, se poate vorbi de o dezindustrializare determinată de:
- imobilismul autorităţilor
- amplificarea producţiei pe stoc
- excluderea de pe pieţele internaţionale datorită calităţii necorespunzătoare a produselor
- transformarea întreprinderilor de sta în societăţi comerciale şi regii autonome
- blocajul financiar
Acest fapt a determinat: şomaj, poluare, restructurarea unor ramuri industriale, declinul oraşelor mici
monoindustriale (specializate într-o singură ramură industrială).
În prezent se observă o stagnare a declinului industriei româneşti şi o relansare a acesteia. Ramurile
industriale care cunosc cea mai puternică dezvoltare în ultimii ani: alimentară, textilă, lemnului, constructoare
de maşini.
Ramurile industriale:
a. Industria metalurgică
 Minereuri de fier - deţinem puţine rezerve, cantităţi mari fiind importate; este utilizat ca materie primă
în ind. siderurgică care produce fontă, sârmă, cuie, oţel. Se exploatează din: M. Poiana Ruscă (50% din
producţia ţării la Ghelari şi Teliuc), M. Apuseni.
Centre siderurgice: Galaţi (SIDEX), Călăraşi (SIDERCA), Hunedoara, Călan, Reşiţa (cel mai vechi 1784),
Oţelul Roşu, Vlăhiţa, Târgovişte (oţeluri speciale), C. Turzii (sârmă), Nădrag, Iaşi (ţevi), Roman, Bucureşti,
Buzău, Brăila, Tulcea.
 Minereurile neferoase se împart după modul de utilizare şi proprietăţile fizice în: metale colorate şi
metale auro-argintifere.
- Metale colorate: cuprul, plumbul, zincul, aluminiul. Acestea în zăcământ formează minereuri complexe
(excepţie aluminiul).
Minereurile complexe se exploatează: Carpaţii Orientali, Munţii Apuseni, M. Poiana Ruscă, M. Banatului
→ Cuprul se prelucrează la Baia Mare, Zlatna, Roşia Poieni
→ Plumbul se prelucrează la Baia Mare (ind. de prelucrare este extrem de poluantă)
→ Zincul se prelucrează la Copşa Mică (ind. de prelucrare este extrem de poluantă)
35
 Aluminiul se obţine din alumină prin electroliză la Slatina (ALROSLATINA). Alumina se obţine prin
calcinarea bauxitei la Oradea (pe baza resurselor interne) şi la Tulcea ( pe baza bauxitei importate). Bauxita
este un oxid de aluminiu hidratat, format prin alterarea calcarului într-un climat tropical umed. Bauxita se
exploatează din: M-ţii Pădurea Craiului (Zece Hotare, Dobreşti, Vârciorog), M-ţii Şureanu (Ohaba-Ponor).
- Metale auro-argintifere se exploatează din timpul daco-romanilor în M-ţii Apuseni şi M-ţii Gutâi, metalul
este rafinat la Baia Mare şi Zlatna
b. Industria constructoare de maşini a fost „port drapelul” industriei româneşti în perioada socialistă. În
prezent produce o mare diversitate de produse, în numeroase centre:
- utilaj petrolier: Ploieşti, Bucureşti, Braşov, Bacău
- utilaj minier: Petroşani, Baia mare, Târgu Jiu
- locomotive: Reşiţa, Bucureşti, Craiova
- vagoane: Arad (metrou), Bucureşti
- autocamioane şi autobuze: Braşov, Bucureşti
- autoturisme: Craiova (Daewo), Mioveni (Renault), Câmpulung (autoturisme de teren)
- nave maritime: Constanţa
- aparate de zbor: Craiova, Bucureşti, Braşov, Bacău
- tractoare şi maşini agricole: Braşov, Craiova, Miercurea-Ciuc, Bucureşti
- aparatură electronică şi electrotehnică: Bucureşti, Craiova, Timişoara, Târgu Mureş, Zalău, Săcele
(Bv), Găeşti (Ag)
- aparatură de precizie şi mecanică fină: Bucureşti, Sinaia, Sibiu
c. Industria chimică
- Ind. petrochimică dezvoltată excesiv în perioada socialistă, întâmpină mari greutăţi din cauza
dificultăţilor de aprovizionare cu materii prime, capacitatea de prelucrare a combinatelor petrochimice (30 mil.
tone) fiind mult peste producţia internă (6 mil. tone)
Combinate petrochimice: Brazi-Ploieşti, Borzeşti-Oneşti, Piteşti, Midia-Năvodari (cel mai mare şi cu
posibilităţi de dezvoltare foarte bune). Produce: cauciuc sintetic, mase plastice, anvelope, fire şi fibre sintetice.
- Ind. produselor clorosodice produce sodă caustică, sodă calcinată, pe bază de sare.
Şi alte ramuri sunt afectate de declin precum cele care produc îngrăşăminte chimice, acid sulfuric,
medicamente.
d.Ind. celulozei şi hârtiei (cea mai veche) deşi posedă materie primă autohtonă (lemn de răşinoase,
foioase, stuf) nu acoperă necesarul intern, mari cantităţi de hârtie (de ziar mai ales) fiind importante.
e. Industria lemnului ramură de tradiţie, în prezent nesatisfăcător dezvoltată, din cauza exporturilor masive
de lemn brut. Centrele de prelucrare primară (cherestea) se concentrează în principalele zone forestiere
(Carpaţii Orientali, Subcarpaţi), iar cele de prelucrare superioară (mobilă) în zonele cu cerere mare (zonele
urbane, Bucureşti, Constanţa).
f. Industria materialelor de construcţie are posibilităţi de dezvoltare, deoarece dispune de materii prime
diversificate (roci vulcanice, metamorfice şi sedimentare), în cantităţi mari. Ind. lianţilor (ciment, var, ipsos)
- investiţiile firmei franceze LAFARAGE, ind. ceramicii fine (Curtea de Argeş, Alba Iulia), ind. cristalurilor
pe baza investitorilor autohtoni.
g. Industria uşoară şi alimentară bazată pe tradiţie, materie primă locală, pieţe interne, are cea mai largă
răspândire teritorială.
h.Industria energiei electrice
 Petrolul este cea mai importantă resursă energetică. România a fost cel mai mare producător de petrol
până la cel de al II-lea Război Mondial, de altfel fiind şi prima ţară din lume care a rafinat petrolul la Râfov
1857- Ploieşti , Braşov - 1849.
Petrolul este utilizat ca şi combustibil sau ca materie primă în industria petrochimică. Deţinem încă
zăcăminte de petrol (se presupune că ar exista la mari adâncimi) însă, unele sunt pe cale de epuizare, fapt ce
determină importul unor mari cantităţi pentru acoperirea necesarului şi pentru a proteja zăcămintele existente.
Principalele regiuni de exploatare sunt: C. Română, Subcarpaţi, Pod. Getic, C. şi Dealurile de Vest, Platforma
continentală a Mării Negre (exploatări cu ajutorul platformelor de foraj marin).
Rafinăriile: Ploieşti, Brazi, Câmpina, Midia-Năvodari, Borzeşti, Suplacul de Barcău, Timişoara.
 Gaze naturale
- gaz metan în domurile gazeifere din Pod. Transilvaniei, fiind cel mai pur din lume 99,98%

36
- gaze asociate zăcămintelor de petrol, se mai numesc şi „cap de gaz”
Sunt utilizate ca şi combustibil, în ind. chimică etc.
Sunt transportate ca şi petrolul din zonele de exploatare în cele de consum sau prelucrare, prin conducte.
Pentru acoperirea necesarului se importă o mare cantitate de gaze din Fed. Rusă.
Gazul metan se exploatează în Pod. Transilvaniei în regiunile: C. Transilvaniei, Pod. Târnavelor.
Gazul asociat ( de sondă) Se găsesc în acelaşi zone de exploatare ca şi petrolul .
 Cărbunii sunt exploataţi încă din secolul XVII-lea în M-ţii Banat. Rezervele sunt limitate ( mai ales de
cărbuni superiori) mari cantităţi fiind importate
După puterea calorică se împart:
- cărbuni superiori: antracitul (Schela-Gorj - M. Vâlcan) şi huila
- cărbuni inferiori: cărbunele brun, lignit, turbă
Huila a determinat apariţia unor concentrări urbane (microregiunea urbană Petroşani). Este utilizată
pentru obţinerea cocsului metalurgic (Reşiţa şi Hunedoara-cocserii, Călan şi Petrila- semicocserii) sau în
termocentrale. Unele mine au fost în prezent închise, iar altele modernizate. Zăcămintele se cantonează în zona
montană în două bazine huilifere:Bazinul Petroşani, Bazinul Aninei.
Cărbunele brun este utilizat în termocentrale. Se exploatează în bazinele carbonifere Comăneşti şi Brad.
Lignitul numit şi „cărbune energetic” este utilizat în termocentrale pentru obţinerea energiei electrice. Prezintă cele mai mari
rezerve de cărbune. Se exploatează la suprafaţă (cariere) sau în subteran (mine), fiind subvenţionat datorită costurilor de producţie
mari. Principalele bazine carbonifere sunt: Motru-Rovinari (Pod. Getic), Subcarpaţii Getici, Subcarpaţii Curburii, Dealurile de Vest.
Turba prezintă puterea calorică cea mai mică (Bazinul Dornelor).
Termocentrale: Turceni (2000MW), Rogojelu, Işalniţa (Craiova), Brăila, Mintia-Deva, Luduş-Iernut,
Brazi, Bucureşti.
 Combustibilii nucleari: uraniul care este utilizat împreună cu apa grea obţinută la Halânga, la centrala
nucleară de la Cernavodă pentru obţinerea energiei electrice ce reprezintă 8% din producţia ţării.
 Hidroenergia utilizează energia apelor curgătoare pentru obţinerea energiei electrice. Avantaje: energie
ieftină, lacurile de acumulare pot fi utilizate pentru alimentarea cu apă a populaţiei, agrement, irigaţii etc.
Prezintă dezavantajul fluctuaţiei de producţie datorită regimului de scurgere neregulat al râurilor.
Puterea instalată a hidrocentralelor este de 5 700 MW, la un potenţial hidroenergetic de 8000 MW (din
care 5 900 pe râurile interioare, din care 80% în zonele montane), iar prin amenajări complexe chiar de 13 000
MW.
Principalele hidrocentrale
- Dunăre: Porţile de Fier I şi II
- Prut: Stânca- Costeşti
- Siret: Răcăciuni+2 în aval
- Bistriţa: Stejaru-Bicaz şi alte 12 în aval, mai mici
- Buzău: Siriu
- Doftana: Paltinu
- Ialomiţa: Moroieni
- Argeş: Vidraru, şi alte 15 în aval
- Olt: Făgăraş, Avrig, Călimăneşti, Ipoteşti Drăgăşani, Slatina, Izbiceni
- Lotru: Lotru-Ciunget
- Bârzava: Văliug
- Sebeş: Şugag, Gâlceag, Săscior, Petreşti
- Râul Mare: Râul Mare-Retezat
- Someşul Mic: Fântânele, Gilău, Mărişel, Tarniţa

37
  Alte surse de energie sunt utilizate foarte puţin încă în prezent faţă de potenţialul
existent.
- energia geotermică se utilizează în C. de Vest
- energia solară se poate utiliza în C. Română şi zona litoralului
- energia eoliană utilizabilă în zona de Dobrogei, C. Română şi zona montană

2. Comerţul în România În prezent România are relaţii economice cu peste 100 de

state dintre care mai importante sunt: Iatlia, Germania, Franţa, Turcia, Rusia, Marea
Britanie, Ungaria, SUA, China etc. Datorită scăderii producţiei industriale şi agricole, pe
fondul restructurării economiei, prezită un deficit al balanţei comerciale, diminuat însă în
ultimii ani.
Expotă: articole manufacturiere, maşini şi echipamante industriale, mijloace de
transport, combustibili fosili, oţel, alumini; se remarcă reducerea exporturilor produselor
agricole.
Importă: autoturisme, aparatură electronică, produse chimice, materii prime.

3. Turismul Ro. deţine un important potenţial turistic natural şi antropic, insuficient

valorificat. S-a îmbunătăţit şi diversificat gama serviciilor. Turiştii care vizitează Ro. sunt
mai ales din ţările vecine: Ungaria, R. Moldova, Ucraina, Bulgaria, Serbia. Tipuri de
turism: balneomaritim - în staţiunile de pe litoral; balneoclimateric - 160 de staţiuni;
turism montan şi de sporturi de iarnă necesită mari investiţii pentru dotări; turism cultural
este legat de vizitarea unor obiective istorice, arhitectonice, de artă, etnografice, folclorice,
edificii unicat, case memoriale etc.; Drumeţiile se practică în zonele montane în special.

8.1. Activitatiile economice in Europa si Romania

2.4. ACTIVITATILE ECONOMICE – CARACTERISTICI GENERALE
- Europa concentrează toate activităţile economice prezente pe întinsul Globului;
- se caracterizează printr-o economie dezvoltată;
- spre deosebire de celelalte continente, serviciile sunt dominante, atât în ponderea populaţiei
ocupate, cât şi în realizarea PIB-ului, urmate de industrie, pe ultimul loc situându-se
activităţile primare (în principal agricultura);
- cele mai multe state europene sunt dependente de importul de materii prime, în principal
din afara continentului (exceptie Rusia şi, parţial, Marea Britanie, Norvegia, Ucraina);
- gradul de industrializare, deşi variat, este ridicat în majoritatea ţărilor continentului;
- industria, foarte dinamică, se reorientează, în ultimul timp, spre ramurile de vârf, renunţând
treptat la subramurile demodate sau poluante, de regulă mari consumatoare de resurse;
- agricultura este, într-o mare măsură, intensivă şi performantă, mai ales în ţările Europei de
Vest, de Nord-Vest şi Centrale;
- căile de comunicaţie se includ într-o reţea complexă, modernă şi diversificată, cu o mare
densitate;
- activităţile comerciale şi turistice plasează Europa pe primul loc între continentele lumii,
au o dinamică amplă, iar eficienţa acestora variază în limite foarte largi, de la o ţară la alta,
ţările vest-europene realizând mari venituri naţionale din aceste activităţi;
- în Europa se diferenţiază două categorii de state:
- state dezvoltate, cu populaţie predominant urbană şi nivel de instrucţie foarte înalt;
- state aflate într-o situaţie de tranziţie, cu caracteristici comune ţărilor dezvoltate (nivel de
instrucţie ridicat şi unele ramuri de vârf) şi elemente ale subdezvoltării (asistenţă socială
deficitară, proporţie importantă a populaţiei rurale şi eficienţă economică parţial redusă,
situaţie specifică şi României;
- România este într-o perioadă de tranziţie, de la o economie centralizată şi etatizată, la o
economie liberă de piaţă;
- economia României este dependentă de importul de materii prime, ca majoritatea ţărilor
europene;
38
- după o perioadă în care toate domeniile economice au înregistrat un recul, ca volum şi
performanţă, printr-un amplu proces de restructurare şi retehnologizare România încearcă,
prin procesul de integrare europeană să reducă decalajele în dezvoltare faţă de ţările
occidentale.
ECONOMIA
Economia europeană prezintă două situaţii:
 state cu economie dezvoltată (majoritatea)

 state aflate în dezvoltare

Economia – ramuri –
A. Agricultura
B. Industria
C. Servicii
 AGRICULTURA

Agricultura – ramuri – 1. Cultura plantelor

2. Creşterea animalelor
 Cultura plantelor

Condiţii:
Fondul funciar = totalitatea suprafeţelor (având diferite calităţi)
În România, fondul funciar se împarte în: terenul agricol ( teren arabil, păşuni, fâneţe, vii,
livezi): 61 %; păduri: 28 %; ape-bălţi: 3,8 %; alte suprafeţe: 6,3 %.
Solurile
Cele mai fertile sunt solurile din clasa molisolurilor: cernoziomurile, urmate de cernoziomuri
levigate aflate sub stepa din partea de est a Europei. Prin îmbogăţirea proprietăţilor solului,
sunt utilizate pentru culturi şi solurile din clasa argiluvisolurilor şi din clasa cambisolurilor
(desfăşurate larg în jumătatea de vest a Europei).
Relieful
În zona de câmpie se practică culturile arabile, în zona de deal/podiş culturile de viţă-de-vie şi
pomicultura, iar în zona de munte creşterea animalelor.
Clima
Europa are agricultura de tip temperat. În partea de sud a Europei se remarcă agricultura de
tip tropical, cu măslini şi citrice.
 Cultura cerealelor: grâu, porumb, orz, sorg, ovăz şi secară

Regiunile cerealiere sunt în partea de vest şi cea centrală a Europei.

 Plantele tehnice: floarea-soarelui, soia, sfecla de zahăr, inul şi cânepa

Floarea soarelui este cultivată în Rusia, Ucraina, România, Ungaria, Serbia, Spania, Franţa.
Sfecla de zahăr este cultivată în partea de nord-vest şi cea de nord a Europei. În România se
cultivă în spaţiile mai reci, depresionare.
Rapiţa se cultivă în Franţa şi Germania.
Inul se cultivă în Franţa de Nord şi Belgia, iar cânepa în partea de sud-est a continentului.
 Cartoful

Se cultivă din Pen. Scandinavia până în peninsulele sudice.

 Legumele

39
Se cultivă în spaţiile din apropierea marilor oraşe.

 Viţa-de-vie

Bazinele marine sudice deţin ponderea cea mai mare a suprafeţelor viticole: Spania, Franţa,
Italia, Grecia, România, Rep. Moldova.

 Creşterea animalelor

 Bovinele Creşterea bovinelor este principala ramură zootehnică europeană. Marile

efective sunt repartizate în Rusia, Franţa, Germania, Regatul Unit, Danemarca,
Olanda, Suedia, România, Polonia.
 Porcinele În Germania, Rusia, Polonia, Spania, Ucraina, Franţa, Olanda.
 Ovinele Regiunile cu tradiţie a transhumanţei practică creşterea ovinelor; Europa de
Est, Europa de Sud şi Arhip. Britanic.
 Sericicultura Reprezintă creşterea viermilor de mătase şi se practică în Rusia,
Germania, România, Polonia datorită culturii dudului.
 Avicultura Creşterea păsărilor este practicată în Europa de Est în jurul gospodăriilor,
iar intensiv sunt crescute în Belgia, Olanda, Franţa, Germania, Danemarca.

 Industria dezvoltată pe baza agriculturii

 Industria alimentară

Această ramură economică este larg practicată de toate statele europene. Unele state vest-
europene sunt exportatoare de produse alimentare, iar ţările din partea de est exportă
produsele culese.
 Industria produselor textile

Această ramură are tradiţii vechi în Europa.

Bumbacul are centrele la Manchester, Lille, Milano, Hamburg, Anvers, Lodz,
Barcelona. Lâna are concentraţie mare în Regatul Unit, Franţa, Italia.
Mătase naturală se produce în Italia, Franţa, Elveţia.
 Industria pielăriei şi a încălţămintei

Este concentrată în Europa de Vest, dar şi în Rusia.

 INDUSTRIA

1. Industria energetică

Este industria ce prelucrează resursele energetice.

Resursele energetice sunt:
Petrolul extras din două regiuni cu rezerve mari de ţiţei:
 bazinul caspic şi uralian

 bazinul Mării Nordului

România extrage petrol din platforma Mării Negre, Câmpia Română, Subcarpaţi etc., dar
acesta este insuficient pentru nevoile ţării noastre.
Se prelucrează în rafinării. Principalele ţării producătoare sunt Regatul Unit, Olanda,
Norvegia.
Gazele naturale se extrage împreună cu petrolul, dar există în cantităţi modeste.
Gazul metan se extrage din Podişul Transilvaniei.
40
Cărbunii au declanşat Revoluţia Industrială. Două regiuni de extracţie se disting pe întinsul
european:
 nord-vestul Europei, Middlands în Regatul Unit, Ruhr în Germania, Silezia în Polonia

 nordul Mării Negre, Donbass în Ucraina şi Rusia

2. Industria energiei electrice

Este industria ce, folosind diferite resurse, produce energie electrică. Aceasta se produce în
termocentrale, hidrocentrale, atomocentrale, geocentrale, mareocentrale.
Termocentrale
Utilizează gazul metan, gazele asociate, cărbunii, produse petroliere.
Numeroase pe întinsul continentului. Sunt extrem de poluante şi în partea de vest a Europei a
început procesul de înlocuire a acestora.
Hidrocentralele
Folosesc forţa apei prin sisteme hidroenergetice construite pe râuri. Cea mai mare pondere a
energiei elelctrice obţinută prin forţa apei o au Elveţia, Germania şi Norvegia.
Atomocentrale
Bazate pe resursele mari de uraniu deţinute, Franţa şi Rusia şi-au dezvoltat numeroase
atomocentrale. Reprezintă o alternativă mai puţin poluantă pentru producerea energiei
electrice.
Geocentrale
Acestea folosesc apele termale. Acest tip de centrală este utilizat larg în Islanda.
Mareocentrale
Energia electrică este obţinută datorită mareelor. Pe râul Rance, în Franţa există o asemenea
centrală.

3. Industria siderurgică

Este industria ce prelucrează fierul, utilizând şi mangan şi cocs (obţinut prin prelucrarea
huilei). Cele mai mari rezerve de fier din lume sunt la Kursk – Bolgorod în Rusia, Krivoi
Rog şi Nikopol în Ucraina.
Siderurgia s-a dezvoltat în spaţiile ce deţin aceste resurse: Middlands, Alsacia,
Silezia, Donbass, sau în apropierea porturilor care pot asigura materiile prime: Galaţi,
Dunkerque, Taranto. Statele producătoare de oţel sunt Germania, Franţa, Regatul Unit,
Ucraina şi Rusia.
4. Industria metalurgiei neferoase

Este industria ce prelucrează minereurile de cupru, plumb, zinc, aur şi argint.

Statele cu centre de concentrare şi reducere a acestor resurse sunt Germania, Franţa,
Belgia, România.
5. Industria contrucţiilor de maşini

Produsele obţinute în industria siderurgică şi a metalurgiei neferoase sunt folosite de această

industrie obţinându-se utilaj petrolier, utilaje industriale, utilaj minier, autoturisme, mijloace
de transport, produse electrice şi electrotehnice.
Mecanică fină şi roboţi se produc în Danemarca, Olanda, Elveţia, Austria.
Utilaj industrial excelează în Franţa şi Germania.
Material rulant se produce în Ucraina, Rusia, România, Polonia, Germania, Regatul Unit.
Autoturisme se fac în Franţa, Germania, Italia, Spania, Cehia, Polonia, România, Suedia.
Aeronautică produc statele Regatul Unit, Franţa, Germania.
Nave se fac în şantierele navale din Regatul Unit, Franţa, Islanda, Norvegia, Olanda,
Danemarca, Germania.
41
 6. Industria chimică

Prelucrează chimic diferite materii prime: sarea, potasiul, sulful, petrolul, gazul metan, stuf,
paie, cauciucul natural, apatitele, fosforitele.
Carbochimia foloseşte cărbunele şi resursele carbonice (grafit, diamante). Se
produce grafit artificial în Bavaria (Germania), la Moscova şi Paris. Diamante
artificiale sunt produse la Anvers, Amsterdam, Lisabona, Sankt Petersburg (Rusia), Londra.
Alte produse ale acestei industrii sunt cocsul, gudronul, uleiurile speciale, fibrele chimice.
Petrochimia foloseşte ca materie primă petrolul. Produce cauciuc sintetic (mai ales,
în Franţa), mase plastice, fibre, fire, răşini (în Germania, Regatul Unit, Rusia), produse
clorosodice (România, Polonia), îngrăşăminte (Franţa şi Rusia).
Industria produselor farmaceutice şi cosmetice
Se află în marile metropole europene..
7. Industria lemnului

Este industria ce utilizează masa forestieră a Europei. Cea mai întinsă pădure europeană
este taigaua. Aşa se explică principalele ţări producătoare de produse lemnoase: Suedia,
Finlanda, Rusia. Alături de acestea, Franţa, Spania, Italia, România, Germania.
8. Industria materialelor de construcţie

Este industria ce utilizează rocile de construcţie şi produce ciment, var, ipsos, sticlă, articole
din sticlă, ceramică pentru construcţii, ceramică fină etc.
Este localizată în proximitatea resurselor, dominând statele sudice.

Sisteme de transport in Europa si Romania

2.5. SISTEME DE TRANSPORT
- Europa dispune de cel mai diversificat, dens şi complementar sistem de transport de pe
Glob;
- reţeaua feroviară depăşeşte 360.000 km şi este electrificată în proporţie de 45 % (locul 2 pe
Glob, după America de Nord);
- prin Europa circulă cel mai rapid tren din lume, TGV (350 km/h) şi cel mai luxos (Orient
Expres);
- reţeaua rutieră depăşeşte 6,6 mil. km, fiind modernizată diferenţiat, de la vestul spre estul
continentului;
- Europa ocupă locul al doilea pe Glob în privinţa lungimii reţelei de autostrăzi, bine
reprezentată în Europa de Vest şi în curs de amenajare şi extindere în Europa Centrală şi de
Est;
- parcul de autoturisme depăşeşte 230 de milioane (locul al 2-lea după America) şi peste 40
mil. autovehicule comerciale (locul al 3-lea după America şi Asia);
- magistralele feroviare şi rutiere se întretaie în mari noduri de transport reprezentate de
marile metropole;
- pentru eficientizarea fluxurilor de transport de mărfuri şi persoane au fost stabilite la nivelul
continentului (mai puţin Rusia) nouă coridoare de transport paneuropene;
- transporturile maritime (cu tradiţii încă din antichitate în bazinul mediteranean şi ulterior în
ţările atlantice) s-au revigorat după cel de-al doilea război mondial;
- în transportul maritim predomină mărfurile debarcate (2/3 din total), iar ca porturi mari sunt
Rotterdam (locul al 2-lea pe Glob), Anvers/Antwerpen, Hamburg, Londra, Le Havre,
Marsilia, Barcelona, Constanţa;
- transporturile fluviale se realizează îndeosebi pe Rin (locul întâi ca trafic şi Duisburg, locul
întâi în lume ca port fluvial, cu peste 100 mil. tone/an), Dunăre, Volga, Tamisa, Elba etc.;
42
- reţeaua de canale, de peste 14.000 km (1/3 din reţeaua navigabilă internă, fără Rusia),
completează traficul fluvial;
- transporturile aeriene europene deţin 10,3 % din transportul mondial de pasageri;
- în Europa se află printre cele mai mari aeroporturi de pe Glob: Heathrow (Londra),
Frankfurt/Main, Charles de Gaulle (Paris), Schipool (Amsterdam), Şeremetievo (Moscova)
ş.a.;
- transporturile speciale sunt bine reprezentate în spaţiul european (inclusiv în România) prin
sistemul de conducte (mai ales pentru petrol şi gaze naturale), linii electrice de înaltă
tensiune, telecomunicaţii etc.;
- România are un sistem de transport similar celui continental, incluzând toate tipurile de căi
de comunicaţie şi mijloace de transport;
- deosebirile faţă de sistemul european de transport în ansamblu se referă la absenţă unor
secvenţe semnificative de autostrăzi, caracterul învechit al infrastructurii feroviare etc.;
- dominante, ca pondere, în sistemul de transport de mărfuri şi călători, rămân transportul
feroviar şi rutier;
- principalul nod feroviar, rutier şi aerian este Bucureştiul, din care pornesc radiar spre
graniţe, 9 magistrale feroviare şi 10 rutiere;
- prin România trec trei coridoare de transport paneuropene (IV, VII şi IX), 5 magistrale
feroviare de importanţă europeană şi patru magistrale rutiere (TEM, E 60, E 70 şi E 85);
- transportul fluvial se face pe Dunăre, pe Bega şi pe Prut (în aval de Albiţa);
- transportul maritim este deservit de patru porturi: Constanţa (cel mai mare port la Marea
Neagră, cu un volum de peste 30 mil. tone/an), Mangalia, Năvodari şi Sulina;
- transporturile aeriene sunt deservite de 17 aeroporturi, cel mai mare fiind aeroportul
internaţional „Henri Coandă” (Bucureşti-Otopeni), cu peste 3 mil. pasageri pe an, care face
legătura cu peste 50 de mari oraşe ale lumii;
- aeroporturi mixte (interne şi internaţionale) sunt „Aurel Vlaicu”(Bucureşti-Băneasa),
„Mihail Kogălniceanu” (Constanţa), Timişoara, Cluj-Napoca, Arad, Oradea.

Problema Energiei in Uniunea Europeana

5. PROBLEMA ENERGIEI ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI ÎN ROMÂNIA
- În prezent Uniunea Europeană realizează aproximativ 1/3 din energia electrică produsă pe
Glob şi ½ din energia produsă în centrale nucleare;
- resursele primare de energie ale ţărilor membre U.E., inclusiv România, sunt limitate, ceea
ce explică preocuparea pentru asigurarea unor mari cantităţi de hidrocarburi din zonele
Orientului Apropiat şi Mijlociu, Asia Centrală, Marea Caspică; resursele U.E. se limitează la
rezervele de petrol şi gaze naturale din Marea Nordului, Olanda, Polonia şi României şi cele
de cărbune din Regatul Unit, Germania, Polonia, Cehia);
- ţările U.E. utilizează surse variate, cu pondere diferită de la ţară la ţară, în producerea
energiei electrice; predomină: cărbunele (Bulgaria, România, Slovenia, Germania, Cehia,
Polonia), petrolul (Austria, Belgia, Regatul Unit, Franţa, Ungaria), minereurile radioactive-
energia nucleară (Bulgaria, Franţa, Lituania), apele curgătoare-hidroenergie(Suedia,
România), alte surse – predominant energie eoliană (Austria);
- resursele neconvenţionale (energia mareelor, eoliană, termală) ocupă ponderi
nesemnificative atât în Europa cât şi în România; în prezent România este dependentă de
resurse energetice din exterior în proporţie de 40%;
- în politica energetică a ţărilor U.E. se constată câteva tendinţe: diminuarea sau chiar
eliminarea cărbunelui ca resursă utilizată în producţia energiei electrice (din cauza poluării
accentuate), creşterea ponderii energiei nucleare (dar sub o strictă supraveghere), realizarea
unor sisteme complexe de transport a petrolului şi gazelor naturale (în condiţiile în care totuşi
se are în vedere limitarea dependenţei U.E. faţă de importurile de gaz şi petrol);

43
- Comisia Europeană din 10 ianuarie 2007 a adoptat un Pachet de măsuri ce defineşte
politica energetică a U.E. pe viitor, remarcându-se:
 realizarea unui studiu de impact cu privire la realizarea unei pieţe comune a gazului şi
electricităţii;

 interconectarea cu prioritate a conductelor (oleoducte, gazoducte) şi a liniilor de

transport a energiei electrice din ţările U.E.;

 promovarea unei producţii de energie electrică durabilă (având în vedere reducerea

poluării conform Protocolului de la Kyoto, respectiv reducerea emisiilor de gaze cu
8% faţă de nivelul anilor 1990 şi prevenirea schimbărilor climatice datorată încălzirii
globale);

 promovarea surselor de energie regenerabilă şi a biocarburanţilor;

 monitorizarea producţiei de energie nucleară în spaţiul U.E.;

 elaborarea unui Plan strategic european, cu accent pe utilizarea în viitor a unor

tehnologii cât mai performante;

o Comisia Europeană a publicat la 8 martie 2007 Cartea Verde (semnată o zi

mai târziu de şefii statelor membre U.E.), care impune liniile directoare ale
unei politici energetice comune şi lansează o dezbatere publică la nivelul U.E.;

o obiectivele U.E. prevăd paralel cu diversificarea surselor necesare producerii

energiei electrice şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până
în anul 2020, cu 30 % până în anul 2030 şi cu 60-80 % până în anul 2050.

9. SISTEME DE TRANSPORT
A. În Europa - cel mai diversificat, dens şi complementar sistem de transport de pe
Glob
- căile de comunicaţie formează o infrastuctură şi reţea complexă, numeroase
noduri de comunicaţie-mai ales capitalele;
- pentru o mai bună fluenţă a căilor ferate şi rutiere au fost construite numeroase
tunele în zonele montane greu accesibile, iar unele submarine – Eurotunelul.
a. Transpoturile feroviare au apărut pentru prima dată pe Glob la începutul sec XIX.
- cea mai mare densitate a căilor ferate: Belgia, Germania, Cehia.
- circulă numeroase trenuri de mare viteză –TGV- 2007 575 Km/h (Franţa)
- cele mai lungi şi mai circulate linii de metrou se află în Moscova, Londra,
Paris, Berlin.
b. Transporturile rutiere au cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimele decenii atât
în ceea ce priveşte căile rutiere cât mai ales în ceea ce priveşte numărul de
autovehicule. Deţine o importantă reţea de autostrăzi moderne: Germania, Spania,
Franţa, Belgia.
c. Transporturile maritime dezvoltate încă din antichitate, datorită prezenţei Oc.
Atlantic, a mărilor, contruirii Canalului Suez (1869) a intensificării comerţului (mai
ales după 1945). În ceea ce priveşte mărfurile transportate, predomină materiile prime.
- principalele porturi sunt: Rotterdam, Anvers, Hamburg, Londra, Barcelona,
Constanţa etc.

44
 - Flote importante deţin Grecia (I Glob), Norvegia, Marea Britanie, Rusia,
Franţa, Germania.
d. Transporturile fluviale prezintă o vechime considerabilă, completând celelalte sisteme
de transport.
- prinicipalele artere fluviale sunt Volga, Rinul (Duisburg cel mai mare port
fluvial din lume), Dunărea, Tamisa, Sena.
e. Transporturile aeriene - marile metropole au mai multe aeroporturi.
- aeroporturi: Heathrow-Londra, Schiphol- Amsterdam, Şeremetievo-
Moscova, Leonardo da Vinci- Roma.
f. Transporturile speciale sunt reprezentate de conducte, linii de înaltă tensiune,
telecomunicaţii, internet.

B. În România transporturile asigură legătura între producător şi consumator,

deplasarea materiilor prime spre centrele de prelucrare, stabilind în acelaşi timp legătura
dintre localităţi şi a ţării noastre cu celelalte state.
Asigură 4,8% din PIB şi 5% din locurile de muncă. Nu corespund cerinţelor integrării
ţării noastre în structurile euroatlantice şi europene datorită: repartiţiei disproporţionate în
teritoriu, stării tehnice învechite, pregătirii reduse a personalului etc.
Influenţele factorilor naturali asupra dezvoltării infrastructurii:
- dispunerea arcului carpatic a determinat formarea a două inele a căilor de
comunicaţie feroviare şi rutiere intracarpatic şi extracarpatic legate prin sectoare
transcarpatice, toate converg în capitală.
- marile râuri, mai ales Dunărea, au impus construirea unor mari poduri: Cernavodă-
Feteşti, Giurgiu-Ruse, Giurgeni-Vadu Oii.
- marile magistrale rutiere şi feroviare au trasee paralele, cu aceeaşi destinaţie, cu
puncte de trecere a frontierei comune sau apropiate, unele reprezentând sectoare ale
coridoarelor de transport europene.
Principalul nod de comunicaţie este capitala.
1. TRANSPORTURILE FEROVIARE
- primele căi ferate Baziaş-Oraviţa (1856), Cernavoda-Constanţa (1860), Bucureşti-Giurgiu
(1869).
- după 1870 construirea căilor ferate se intensifică pe baza investiţiilor străine.
- după 1945 reface, extinde şi modernizează infrastructa feroviară (electrificarea şi dublarea
unor linii principale, construirea principalelor linii transcarpatice Braşov-Predeal, Salva-
Vişeu, Bumbeşti-Livezeni, Vatra Dornei-Câmpulung Moldovenesc.
- după 1990 şi până în prezent extinderea reţelei feroviare este modestă.
- în 2000 a început derularea Programului de Reabilitare a Infrastructurii şi de Racordare
Modernă la Coridoarele Europene care impune reabilitarea unor tronsoane pentru a permite
viteze mai mari (Braşov-Bucureşti, Bucureşti-Fundulea, Simeria-Arad).
Caracteristicile reţelei feroviare actuale:
- lungimea 11 500 km, densitatea medie este 47,9km/ 1000 km2
- densitatea este foarte diferită datorită reliefului şi factorilor socio-economici:
- densităţi mari - 114 km/1000 km2 jud. Ilfov, 50-90 km/1000 km2 jud.
Timiş, Braşov, Sibiu
- densităţi reduse- 7,9 km/1000 km2 jud. Tulcea şi altele (Vâlcea, Argeş)
- este străbătută de 36 de trenuri internaţionale, 6 intercity, 72 trenuri rapide, 1431 de trenuri
de persoane.
- este principalul mijloc de transport pentru persoane şi mărfuri pe distanţe mari.
- datorită reliefului unele tronsoane de c.f. nu pot fi adaptate vitezelor mari necesitând
stabilirea unor alte rute.
- este bine racordată la reţeaua europeană prin 11 puncte de trecere a frontierei:
- cu Ungaria: Curtici, Episcopia Bihor, Valea lui Mihai;
- cu Ucraina. Vicşani, Galaţi;

45
 - cu R. Moldova: Ungheni;
- cu Bulgaria: Giurgiu, Calafat;
- cu Serbia: Stamora Moraviţa, Jimbolia;
- principalele noduri feroviare (puncte de convergenţă a peste3 linii feroviare): Bucureşti,
Arad, Timişoara, Filiaşi, Făurei, Simeria, Paşcani, Ploieşti, Braşov, Roşiori de Vede, Ciceu,
Războieni.
- în capitală converg 9 magistrale din care 5 se înscriu în principalele coridoare europene:
M1-Bucureşti-Craiova-Timişoara spre Belgrad prin Stamora Moraviţa şi Jimbolia;
M2-Bucureşti-Arad trece prin Ploieşti, Braşov, Sibiu, Simeria, Deva, spre Europa
Occidentală (Budapesta-Praga-Berlin sau Budapesta-Viena-Munchen-Strassbourg-Paris) prin
Curtici;
M3-Bucureşti-Braşov-Oradea spre Budapesta prin Episcopia Bihorului;
M4-Bucureşti-Braşov-Satu Mare;
M5-Bucureşti-Ploieşti-Suceava spre Kiev, Varşovia, Moscova prin Vicşani;
M6-Bucureşti-Iaşi-Ungheni spre Moscova;
M7-Bucureşti-Făurei-Galaţi spre Ucraina;
M8-Bucureşti-Constanţa spre Bulgaria prin Vama Veche;
M9-Bucureşti-Giurgiu spre Bulgaria, Turcia, Orientul Apropiat.
Standardizarea reţelei feroviare româneşti la Uniunea Europeană este necesară luarea
următoarelor măsuri:
- integrarea României în cele trei coridoare transeuropene IV (Berlin-Arad-Braşov-Bucureşti-
Constanţa-Istambul) , IX (Helsinki-Moscova-Kiev-Chişinău-Bucureşti-Plovdiv) respectiv
Berlin-Timişoara-Calafat-Sofia-Salonic.
- alinierea tehnică a infrastructurii la trenurile de mare viteză incluse în TER (Reţeaua
Transeuropeană de Căi Ferate).
- extinderea trenurilor Intercity.
- crearea unor servicii la standarde europene.
- introducerea trenurilor expres de noapte pe rutele lungi interne şi internaţionale.
Metroul circulă din 1984 având 4 magistrale în lungime de 60 km, determinând
descongestionarea transportului în comun de suprafaţă.

2. TRANSPORTURILE RUTIERE sunt avantajoase pe distanţe scurte şi medii,

pătrundând şi în zonele accidentate.
- lungimea totală este de 73 800 km, densitatea medie este de 31 km/ 100 km2
- regiuni cu densităţi reduse: Carpaţii, Delta Dunării, N Pod. Dobrogei, Pod. Bârladului;
- reţeaua de autostrăzi măsoară în prezent 113 km (Bucureşti-Ploieşti 96 km, Feteşti-
Cernavodă-17 km);
- nodurile rutiere (puncte de convergenţă a 4-6 drumuri naţionale) sunt: Bucureşti, Ploieşti,
Târgovişte, Piteşti, Craiova, Iaşi, Suceava, Arad, Timişoara, Oradea, Satu Mare;
- prezintă două şosele de mare altitudine Transfăgărăşanul şi Transalpina;
- se împart în funcţie de importanţă în: autostrăzi, drumuri europene, naţionale, judeţene,
comunale;
- puncte rutiere de conexiune cu reţeaua europeană:
→ cu Ungaria: Cenad, Nădlac, Turnu, Vărşand, Borş, Carei;
→ cu Ucraina: Halmeu, Siret, Galaţi;
→ cu Moldova : Albiţa, Rădăuţi-Prut, Stânca Costeşti;
→ cu Bulgaria: Vama Veche, Negru Vodă, Giurgiu, Calafat;
→ cu Serbia: Stamora Moraviţa, Jimbolia, Naidăş.
Din cele 10 şosele naţionale 4 reprezintă sectoare ale unor rute de importanţă europeană (E).

TEM - pe ruta Nădlac-Arad-Sebeş-Piteşti-Bucureşti-Constanţa-în curs de completare

şi modernizare, continuată prin ferry-boat spre Istambul sau Samsun;

46
 E60 – Breast (Franţa)-Hamburg- Borş-Oradea-Braşov-Bucureşti-Constanţa-
Mangalia, spre Bulgaria prin Vama Veche;
E68 – Braşov, Sibiu, Alba Iulia, Deva, Arad, iese pe la Nădlac spre Ungaria;
E70 - Belgrad-Stamora Moraviţa-Timişoara-Craiova-Bucureşti-Giurgiu-Sofia-Istambu;
E85 – Bucureşti-Buzău-Suceava-Siret-Varşovia-Plovdiv-Cernăuţi.
3. TRANSPORTURILE NAVALE nave de pasageri sau marfă, remorchere,
împingătoare, barje, şlep-uri.
a. Transporturile fluviale
- se realizează pe Dunăre, Bega (pescaj 1,3-1,5m, portul Timişoara) Prut şi Canalul
Dunăre-Marea Neagră (dat în folosinţă în 1984, în lungime de 64 km, scurtând distanţa cu
400 km).
- pe Dunăre navigaţia se efectuează pe o lungime de 1075 km între Baziaş şi Sulina;
- construirea sistemelor hidroenergetice şi de navigaţie de la Porţile de Fier I şi II
facilitează navigaţia;
- uneori iarna apar blocaje datorită îngheţului şi sloiurilor de gheaţă.
Axa fluvială Rhin-Main-Dunăre, legând Marea Nordului (portul Rotterdam cel mai
mare din lume) de Marea Neagră (portul Constanţa cel mai mare la M. Neagră).
În România navigaţia pe Dunăre se realizează diferit:
- sectorul Dunărea fluvială (Baziaş-Brăila) pe care pot circula nave de tonaj mediu
asigurându-se un pescaj de peste 2 m, cu porturile fluviale: Moldova Veche, Orşova,
Drobeta Turnu Severin, Calafat, Corabia, Turnu Măgurele, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi,
Cernavodă.
- sectorul Dunărea Maritimă (Brăila-Sulina) pe care pot naviga nave de mare tonaj,
asigurându-se un pescaj de peste 7 m, porturi fluvio- maritime: Brăila, Galaţi (cel mai
mare), Isaccea, Tulcea, Sulina.
b. Transporturile maritime principalul port este Constanţa. Alte porturi:
Mangalia, Midia-Năvodari
4. Transporturile aeriene
- ţara noastră este printre primele în care s-a dezvoltat aviaţia (Aurel Vlaicu, Traian
Vuia, Henri Coandă,1924 Compania Naţională de Transporturi Aeriene);
- încă dinaintea celui de al doilea război mondial Bucureştiul deservea 11 linii
internaţionale şi 11 interne;
- după 1990 s-au dezvoltat mult mai rapid datorită cererii pieţei;
- rutele interne au un caracter radial cu centrul în Bucureşti;
- a fost restructurată Compania naţională TAROM şi au apărut firme particulare sau
internaţionale;
- principalele aeroporturi internaţionale sunt: Bucureşti-Otopeni, Timişoara, Arad,
Mihail-Kogălniceanu (Constanţa), Satu Mare, Cluj-Napoca, Suceava, Iaşi,
Sibiu;
- aeroporturi ce deservesc traficul intern: Bucureşti-Băneasa, Oradea, Baia Mare,
Târgu Mureş, Bacău, Tulcea, Caransebeş.
5. Transporturile speciale
- transportul prin cablu (reţeaua de înaltă tensiune pentru transportul energiei
electrice);
- transportul prin conducte (oleoducte, gazoducte, saleducte, conducte pentru
alimentarea cu apă, produse chimice etc.);
- telecomunicaţiile (telefonia, radioul, televiziunea, Internet, poşta electronică,
telegrafia) au cunoscut cele mai intense creşteri dintre toate sectoarele economice
după 1990.

47