Cursul 5

Morfodinamica actuală şi riscurile geomorfologice asociate.

Prof.univ.dr. Ioan-Aurel IRIMUŞ

Universitea Babeş-Bolyai, Facultea de Geografie, Cluj-

Napoca, Romania

irimus@geografie.ubbcluj.ro
• 1. Introducere
• Diversitatea spaţială a condiţiilor potenţiale de producere a eroziunii ,
transportului şi acumulării materialului dislocat prin procese crio-nivale,
procese fluviale și litorale, procese eoliene, procese antropice, procese
gravitaționale (alunecări de teren, rostogoliri, prăbușiri, surpări, tasări,
sufoziune), confirmă tipologia proceselor geomorfologice şi
complexitatea modelării reliefului în holocen şi antropogen.

Mecanismele de producere a proceselor, intensitatea şi frecvenţa lor în

timp, modul de asociere şi ansamblul de forme rezultate particularizeză
permanenţa unor procese şi mecanisme (fluviale, marine, carstice,
antropice, etc.) ori temporalitatea lor (nivaţia, gelivaţia, gelifracţia,
ravenaţia, torenţialitatea, escavaţia, rambleierea, etc.).

Caracterul palimsestic al modelării reliefului, permite reconstituirea

fazelor de modelare, mecanismelor de modelare, intensităţii acestora şi
relaţionarea cu alte componente ale mediului morfogenetic (substrat,
tectonică, morfologie, hidrogeologie, utilizare antropică).
 1. Introducere

Disfuncţiile apărute în peisajul geomorfologic şi geografic contemporan explică

incertitudinile privind viitorul acestui spaţiu referenţial geografic, vulnerabilitatea lui şi
expoziţia la risc, dar şi limitele exploatării spaţiului geografic în folosul comunităţii.

Procesele geomorfologice actuale şi contemporane se produc în matricea proceselor

pleistocene, iar rata de acţiune şi efectele acestora, pot fi apreciate prin raportare la
mediul morfogenetic pleistocen, respectiv la modelarea glaciară şi periglaciară.
 5.1. Glaciația și relieful glaciar în Carpații românești.
• - argumente: striațiile, blocurile eratice, morenele şi terasele - singurele dovezi (după P.
Lehmann,1881,1905), G.M. Murgoci,1898; F. Schafarzik,1899; V. Popovici-Haţeg, 1899 );
Emmanuel. de Martonne (1899, 1906, 1907)- metoda geomorfologică consideră circurile şi
văile glaciare ;
• Gh. Niculescu (1957-1971), Silvia Iancu (1958-1973), E. Nedelcu (1959-1962), Valeria
Velcea (1961) I. Sîrcu (1958-1978), P.Urdea,1990.
Concluziile desprinse:
-conformaţia generală a Carpaţilor şi fragmentarea lor — glaciaţia pleistocena - caracter
insular:
-glaciaţia pleistocenă a fost mai puternică în Carpaţii Meridionali, unde relieful atinge 2400-
2500 m altitudine, decât în Carpaţii Orientali, unde a afectat numai culmile cu înălţimi de
peste 1900 m (Munţii Rodnei, Munţii Maramureşului, Munţii Călimani);
-circurile glaciare şi văile glaciare – forme reprezentative ale reliefului glaciar, asociate
suprafeţelor de nivelare ale complexului sculptural Borăscu (Ţarcu, Godeanu, Iezer),
sculptate la marginea acestora (cf. Emm. de Martonne -“relieful de tip Borăscu”, iar ulterior
“tipul Godeanu” );
-gheţarii au afectat martorii de eroziune înalţi, transformându-i într-un sistem de creste şi
vârfuri piramidale, despărţite de şei adânci (“relieful de tip Făgăraş”), foarte reprezentativ în
Munţii Făgărș, Retezat, Parâng.
Relieful glaciar de tip Godeanu sau Borăscu și de tip Făgăraș
Munții Făgăraș
Munții Godeanu
 Fazele glaciare şi vârsta glaciaţiunii carpatice

• pe baza interpretării raporturilor spaţiale dintre formele de relief şi depozitele

glaciare, tipurile de circuri, raporturi altimetrice, aspectul văilor glaciare în profil
longitudinal şi transversal, cercetările argumenteaza existenţa :

• a două faze glaciare în Carpaţii Meridionali (Emm. de Martonne - 1907, Th.

Kräutner - 1929, V. Velcea - 1959, 1961, Gh. Niculescu şi colab. 1960);

• a trei faze glaciare, în M-ţii Rodnei, opinează L. Sawicki (1912) şi I. Sîrcu (1978);

• una sau mai multe faze, argumente aduc Grigore Posea (1981) şi Petre Urdea
(2000 ), în Munţii Retezat.
 Argumente morfologice directe

• din zona montană:

• - dispunerea morenelor terminale pe două nivele :
• Etajul inferior – reprezentând prima fază, cu extensiune maximă, este situat la 1300-
1450 m în Carpaţii Meridionali şi la 1100-1350 m în Munţii Rodnei; vechimea
morenelor este pusă în evidenţă de un relief mai şters, fragmentat de eroziunea
torenţială actuală.

• Etajul superior reprezentând a doua fază, cu extensiune maximă redusă, este situat
la 1500-1600 m şi este alcătuit dintr-o succesiune de valuri morenice mai puţin
atacate de eroziune .

• – prezenţa a două generaţii de circuri şi văi glaciare ;

• două generaţii de circuri separate de două categorii de văi;

• caracterul lobat al unor circuri complexe, provocate de instalarea temporară a
eroziunii torenţiale în interglaciar şi de reocuparea noilor forme de către firn în
perioada glaciară următoare;
• prezenţa ulucului care brăzdează fundul marelui circ complex al Bucurei în Retezat şi
cele două rânduri de umeri glaciari, corespunzănd cu morenele frontale din văile
Capra şi Arpăşel din Făgăraş.
Valea Capra
Munții Retezat
• indirecte (palinologice, speologice) din regiunile neafectate de glaciaţiuni:

• prezenţa depozitelor pleistocene în Peștera Ialomiței;

• evidenţierea (în cadrul profilului din apropierea localităţii Vad – Depresiunea

Făgăraş) a două orizonturi de pietrişuri grosiere ;

• analizele de polen efectuate în diferite puncte din ţară au permis schiţarea

evoluţiei vegetaţiei şi climei în pliocen şi cuaternar (Emil Pop – 1936, 1954;
M. Cârciumaru, 1980), în care se remarcă două răciri climatice majore,
echivalente cu două perioade glaciare.
Peștera Ialomiței
 Contraargumente....
• prezenţa unor faze prerissiene, puţin intense ( I.Sîrcu - Rodnei, Gh.
Niculescu - Godeanu, Silvia Iancu - Parîng) sunt obiectate din
următoarele motive:

• în prima parte a pleistocenului Carpaţii nu se ridicaseră suficient pentru

a depăşi nivelul zăpezilor perene;

• argumentele privind înălţarea Carpaţilor cu 500-600 m în interglaciarul

Mindel-Riss (40 000 ani), ar fi presupus o viteză de ridicare de 13
mm/an, ceea ce reprezintă foarte mult pt. o fază mindell.

• altitudinea şi poziţia numeroaselor circuri glacionivale indică pentru

faza glaciaţiunii maximă limita zăpezilor perene la circa 1750-1800 m în
Carpaţii Meridionali şi la circa 1500-1550 m în M-ţii Rodnei, iar pt. a
doua fază glaciară, ea se găsea la cca 2050 m în Carpaţii Meridionali şi
circa 1825 m în Munţii Rodnei.
 Contraargumente....

Gr. Posea, 1981 - o singură glaciaţie, würm, când nivelul Mării Negre era la – 130
m şi intensitatea glaciaţiei a fost în măsură să creeze actualul relief glaciar, iar
umerii de vale din lungul văilor glaciare din Masivul Făgăraş sunt interpretați ca
fiind de natură periglaciară, formați ca urmare a retragerii versantului, prin
dezagregări, imediat mai sus de limba gheţarului, uneori şi a circurilor (nu ca resturi
ale unei văi sculptate de gheţar anterior, în faza riss).

Circurile suspendate de pe aceiaşi vale se racordează amonte cu obârşia limbii

glaciare, acestea au funcţionat în acelaşi timp şi nu în faze diferite.

Delimitarea mai multor faze, materializate în morene sau în pânze de pietrişuri din
depresiunile submontane, este pusă pe seama diferenţelor de regim din timpul
anaglaciarului, maximul glaciar şi cataglaciarului.
Faze glaciare în Mții Retezat (P.Urdea,2000)
 Glaciațiunea în Retezat....

• Rezultatele cercetărilor profesorului Urdea:

• cea mai amplă fază glaciară a fost faza Lolaia, sincronă cu faza Riss II a
glaciaţiei alpine ,gheţarii coborând până la 1035 - 1100 m, iar limita zăpezilor
permanente se afla la 1646 m altitudine.
• Climatul rece şi umed al acestei faze (temperatura medie a lunii iulie: - 3,20 C la
2180 m, 1,2 0C la 1450 m şi de 6,40 C la 581 m altitudine), a favorizat
dezvoltarea unor gheţari complecşi, de tip alpin , ale căror dimensiuni sunt
comparabile cu cele ale unor gheţari din Munţii Alpi.
• A doua fază glaciară este denumită Judele şi aparţine unui Wurm II;
• a treia fază glaciară , Wurm III , argumentată de o temperatură a lunii iulie de -
2,10 C la 2180 m, datorită unor cantităţi mici de precipitaţii( M. Cârcimaru,1980).
• Faza Valea Rea , situată la sfârşitul Wurmului , gheţarii aveau limbi glaciare
scurte care coborau până la 1720 - 1750 m, limita zăpezilor veşnice situându-se
la 1988 m.
• La începutul Dryasului Vechi , în faza numită Văsiel , au existat doar gheţari de
tip pirenaic , cu limbi extrem de scurte , care coborau până la 1860 - 1875 m,
pentru ca în faza Beagu , desfăşurată în Dryasul Nou, doar circurile mai înalte
păstrează mici gheţari lentiliformi, cu patul aflat la peste 2150 m, gheţari de nişă
sau câmpuri reduse de firn ( P.Urdea, 2000 ).
 Modelarea glaciară în Carpaţi
• Morfologia reliefului glaciar în Carpaţi, rezultantă a glaciatiei cuaternare, materializează
activitatea a cel puţin două tipuri majore de gheţari:
• a) de vale (tip alpin), frecvent în zonele N, NE ale unor masive: Rodna, Călimani, N, NV
Carpaţii Meridionali;
• b) de circ (tip pirenian) – unde acumularea zăpezii s-a realizat pe flancurile vestice şi
sudice (Carpaţii Meridionali), iar cantitatea de zăpadă a fost mai mica.
• Un al treilea tip este argumentat în lucrările lui N. Macorovici (Munţii Ceahlău) şi Valeria
Velcea (Munţii Bucegi) ca fiind gheţarii de platou, de tip islandez, tip care rămâne doar
ipotetic prezent, întrucât absenţa unor argumente geomorfologice, nu poate depăşi
stadiul ipotetic.
• Circurile (simple, lobate, complexe) văîile glaciare și morenele - argumente ale modelării
glaciare în Carpații Românești.
 Morfologia periglaciară

Noţiunea de periglaciar o păstrăm

numai pentru pleistocen, când
teritoriul României se găsea într-un
climat rece şi când solul se afla pe
mari suprafeţe într-un regim de îngheţ
permanent (permafrost), fapt dovedit în
depozite prin gelifracte, solifluxiuni,
structuri specifice, etc.
 Modelarea periglaciară
• Procesele crionivale au acţionat cu multă eficacitate în regiunile mai înalte. Zăpada acumulată în
denivelările reliefului şi pe marginea suprafeţelor de netezire a dus la formarea nişelor de nivaţie,
circurilor glacionivale, circurilor glaciare.

Versanţii abrupţi, neacoperiţi de zăpadă au fost puternic afectaţi de procese de gelivaţie.

Ciclurile diurne şi sezoniere de îngheţ-dezgheţ au produs fisurarea şi degradarea rocilor (granite,
granodiorite, şisturi cristaline, calcare), crearea unui relief ruiniform şi degajarea unui imens material
detritic, intrat în componenţa morenelor glaciare.
Versanţii aflaţi sub nivelul zăpezilor permannente, în regim de tundră, materialul detritic alcătuia
cuverturi întinse de grohotişuri (“mări de pietre”).
Grohotişurile au fost fixate de pădure în interglaciar (interstadial), sau, în unele regiuni, ca în
Retezat, Parîng, Făgăraş, etc. au fost mascate de grohotişuri mai noi.

I. Domeniul periglaciar al permafrostului reginal

continental discontinuu.
A.Regiunea extracarpatică supusă climatului
continental-siberian; 1. Permafrost degradat prin
evoluţia morfoclimatică normală; 2. Permafrost degradat
prin acumulare de aluviuni; 3. Permafrost degradat prin
transgresiuni marine; 4. Etaj de criopedimentaţie.
B. Regiune periglaciară influenţată de circulaţia
atmosferică vestică cu pergelisol degradat; 5.
Subregiunea Depresiunii Transilvaniei; 6. Subregiunea
vestică;
II. Domeniul periglaciar Carpatic
7. etajul crioplanaţiei sau al dezagregării
mecanice; 8. Etajul eroziunii termice sau al
solifluxiunilor; 9. Depresiuni cu regim de permafrost
continuu.
III. Zonă de tranziţie.
 5.2.Morfodiamica fluvială
• Procesele fluviale se produc pretutindeni în albiile şi luncile râurilor în funcţie de regimul
pluvial şi termic, dar şi de caracteristicile litologice ori de intervenţiile antropice, care acestea
din urmă au modificat regimul de curgere a râurilor prin regularizare ori prin prin regimul de
exploatare energetică şi agricolă.
• Procesele de curgere în albii se diferenţiază major de scurgerea de versant, iar aceste aspecte
sunt vizibile de la o unitate morfogenetică la alta (vezi Procese geomorfologice diferenţiate pe
trepte de relief, în vol. Geografie. Perfecţionare continuă, 2004. Ed.Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj
Napoca), în funcţie de tectonica şi litologia regiunii, de energia reliefului, geodeclivitate,
modul de utilizare a terenului şi lucrările de regularizare sau amenajare a albiilor.
 Procesele fluviale şi morfologia fluvială

• Reflectarea tectonicii şi neotectonicii în evoluţia reţelei

hidrografice este materializată în una din caracteristicile de
seamă ale reliefului carpatic, respectiv numărul mare al văilor
transversale sau parţial transversale.

• Văile transversale şi culoarele transversale (culoarele Timiş-

Cerna, Bistra-Poarta de Fier a Transilvaniei, Rucăr-Bran, Oituz,
etc.) oferă o imagine completă a fenomenului de divizare
transversală a Carpaţilor, cu toate consecinţele lui geografice,
geoistorice şi economice.

• Evoluţia văilor transversale sau parţial transversale din Carpaţii

româneşti a fost explicată prin cel puţin trei opinii:
• a) prin instalarea râurilor în lungul unor falii sau pe
discontinuităţi geologice importante;
• b) prin antecendenţă;
• c) prin captare, inclusiv forma de captare prin revărsare.
 Morfodiamica şi morfologia fluvială
• Morfologia albiilor, mărimea râurilor, natura depozitelor, condiţiile de evoluţie şi
caracteristicile patului albiilor au impus criterii foarte diverse în clasificarea
albiilor de râu: tipul de depozite, configuraţia în plan a albiilor, relaţiile de
cauzalitate la nivelul geometriei plane a albiilor, etc.
• Raporturile cu tipul de depozite, în care albia este adâncită, impune:
• albii aluviale, adâncite în aluviuni, prezintă malurile şi patul alcătuite exclusiv
din aluviuni;
• albii în roca în loc, are malurile în roca în loc, peste care sunt depozitele
aluvionare, iar patul albiei poate avea sau nu, un strat de aluviuni;
• albii mixte, adâncite exclusiv în roca în loc, în timp ce patul poate avea sau nu,
un strat de aluviuni .
• Relieful luncilor conturează încheierea unui ciclu geomorfologic în perfectarea
reliefului văilor.
• Luncile variind de la o unitate la alta şi de la o arteră hidrografică la alta, atât
ca extensiune cât şi ca reprezentativitate, fizionomie ori structură
demonstrează că formarea lor este un proces complex datorat tendinţei
continui de echilibrare a albiilor, iar cu toată aparenta lor uniformitate,
funcţionalitatea lor exprimă în permanenţă raportul dintre debitul solid şi
debitul lichid, precum şi regimul de variaţie al acestor debite.
Lunca Târnavei Mari (Micășasa)
 Morfologia fluvială - terasele fluviale
• Studiul teraselor a urmărit determinarea efectelor acţiunii râurilor şi cunoaşterea
genezei şi evoluţiei cuaternare a reliefului fluvial, pentru că terasele sunt martorii
cei mai reprezentativi ai simptomelor tectonicii şi raporturilor acesteia cu acţiunea
factorilor modelatori într-un anumit moment sau o anumită perioadă .

• Elementele care au fost luate în analiză sunt:

• a) numărul, desfăşurarea şi racordarea teraselor; b) structura teraselor
(granulometria depozitelor, grosimea şi petrografia acestora); c) vârsta teraselor;
• d) geneza teraselor.

• Teritoriul României prezintă trei tipuri de terase și trei cicluri de evoluţie:

• ciclul teraselor superioare aparţin generaţiei pliocen - cuaternare , cu altitudini
relative ce depăşesc 90-110 m; sunt mai slab conservate morfologic; apar sub
forma unor umeri de terasă; depozitele de aluviuni sunt în general îndepărtate;
predomină elementele cuarţitice.
• ciclul teraselor mijlocii moprfologic prezintă altitudini relative între 90-110 m şi 30-
40 m; prezintă elemente morfologice vizibile; depozitele de terasă sunt bine
păstrate, având o grosime 8-10 m;
• ciclul teraselor inferioare, bine definite spaţial în România; largă reprezentare în
toate treptele de relief, reflectă o uniformizare a condiţiilor genetice şi prezintă o
extensiune foarte mare a frontului în raport cu podul terasei; grosime mare a
aluviunilor cu granulometrie fină, iar patul depozitelor aluviale se află sub nivelul
talvegului, ceea ce trădează un caracter aluvionar.
 Şiroirea şi torenţialitatea

• Eroziunea în suprafaţă este eroziunea provocată de picăturile de ploaie (spalsh) şi

scurgerea de suprafaţă dispersată (eroziunea peliculară) şi concentrată (şiroirea).
Caracteristic pentru eroziunea în suprafaţă este faptul că, materialul dislocat de
picăturile de ploaie este transportat prin şiroaie elementare, care generează rigole
nestabile şi greu sesizabile (M.Moţoc, 1963, 1975). Eroziunea suprafaţă afectează
solul pe o adâncime mică şi nu este reprezentată prin formaţiuni permanente.
• Eroziunea în adâncime este determinată de concentrarea scurgerii în şuvoaie cu
debit şi viteză mare, în contextul creşterii energiei cinetice a scurgerii lichide şi
micşorării rezistenţei substratului sau învelişului vegetal protector. Formaţiunile
eroziunii în adâncime, potrivit criteriului morfometric, sunt rigolele mari (0,2 - 0,5 m),
ogaşul (0,5- 2-3 m), ravena (2-3 m).
• Eroziunea în rigole este considerată ca o formă de tranziţie între eroziunea de
suprafaţă şi eroziunea de adâncime.
• Organismul sau sistemul torenţial al scurgerii şi eroziunii de versant, prin cele trei
componente: bazinul de receptie, canalul de scurgere sau de transport şi conul de
dejecţie sau agestrul, consemnează raporturile dintre litologie, tectonică, climă,
înveliş vegetal şi exploatare antropică a terenului.
5.3. Procese gravitaționale (alunecări de teren, pseudosolifluxiuni, curgeri noroioase,
creep, prăbușiri, surpări, tasări, sufoziune, piping, avalanşele, gheţarii de pietre,
curgeri de pietre, sau de debris, rostogoliri, etc.) sunt procese geomorfologice care
asociază riscul geomorfologic.

Alunecările de teren afectează versanţii regiunilor deluroase, în special celor înscrise în arii
cu molasă neogenă (Depresiunea Transilvaniei), dar şi regiunile diapire extracarpatice,
(Subcarpaţii Moldovei, Subcarpaţii Curburii, Subcarpaţii Getici), regiunea flişului carpatic
(Obcinele Bucovinei, M.Stânişoarei, M.Tarcăului, M. Vrancei, etc.), unde litologia se remarcă
prin roci friabile, cu coezivitate mică, dominanţa argilelor contractile, cu plasticitate mare, în
alternanţă cu roci permeabile (nisipuri, gresii, conglomerate, brecia sării, etc. ).
Alunecări de teren (Bisoca, Tigveni, Zimbor)
Alunecările de teren, pseudosolifluxiunile, creep-ul, curgerile noroioase, nisipurile curgătoare

• Factorii care condiţionează prezenţa ori declanşarea proceselor de alunecare sunt: precipitaţiile
bogate, pantele mai mari de 5 %, lipsa formaţiunilor vegetale sau a covorului vegetal cu o
anumită densitate a speciilor, folosinţa sau utilizarea agricolă neadecvată.
• Declanşarea alunecărilor de teren este facilitată de alternanţa unor perioade cu precipitaţii
consistente cantitativ şi suficient de îndelungate care să asigure umezirea orizonturilor
permeabile ale depozitelor deluviale, dar şi de cauze aleatoare : cutremure, explozii, tunete ori de
lucrări antropice neavizate tehnic sau executate defectuos (rambleieri, debleieri).
• Amploarea mişcărilor în masă este condiţionată de grosimea deluviului, de adâncimea pânzei
freatice şi dinamica apelor subterane, coezivitatea particulelor şi porozitatea depozitelor,
presiunea apei în pori ori în nivelul freatic.
• Pseudosolifluxiunile suplinesc ca proces pe cele solifluxionale, deyvoltate în condiţiile
permafrostului pleistocen. Procesele se desfăşoară în sezoanele de tranziţie, primăvara şi
toamna, pe fondul îngheţului târziu ori timpuriu, solul rămânând dezgheţat pe o adâncime de
câţiva centimetri (molisolul) care alunecă pe solul îngheţat desfăşurat sub acesta (pergelisolul).
Rezultă o suprafaţă uşor ondulată a versantului, sub formă de mici terasete pseudosolifluxionale
ori riduri asemănătoare pielii de leopard.
• Creep-ul sau creeping-ul se definişte ca o deplasare independentă a patrticulelor într-un depozit
de pantă, deluvial, pe distanţe mici, sub impulsul gravitaţiei, variaţiilor de temperatură, îngheţ -
dezgheţ, creşterii sau uscării rădăcinilor plantelor, umezirii sau uscării depozitelor, fără efecte
vizibile pe o perioadă scurtă, dar efectul cumulat ]n timp se transmite asupra vegetaţiei şi
construcţiilor.
• Curgerile noroioase se realizează în condiţiile de suprasaturare în apă a depozitelor argiloase.
• Nisipurile curgătoare reprezintă varianta în care depozitul suprasaturat în apă este unul nisipos.
Harta alunecărilor de teren din D.Transilvaniei
Alunecările de teren de la Sălicea
Alunecările de teren de la Fânațele Clujului
Procese crionivale: gelifracţie, gelifluviaţie, nivaţie, avalanşe de zăpadă,
căderi de roci, rostogoliri de pietre, curgeri de pietre, curgeri de debris,
avalanşe de pietre.
Forme rezultate: creste, custuri, şei de transfluenţă, turnuri piramidale, pietre
oscilante, conuri şi tăpşane de grohotiş, mări de pietre, marghile sau
muşuroie înierbate, culoare de avalanşe, gheţari de pietre, nişe nivale,
potcoave nivale, crioturbaţii, soluri poligonale, poligoane de pietre, blocuri
glisante, pseudosolifluxiuni.

• Căderi de roci pe şoseaua “Transfăgărășan”

Gheţari de pietre, râuri de pietre, trene de grohotiș și culoare de avalanșe

M.Făgăraș

M.Făgăraș
Râuri de pietre pe valea Caprei
 Trene de grohotiş, custuri, turnuri piramidale...

• Munţii Făgăraş
trene de grohotiş... sub Muntele Albu (Mt.Buila-Vânturița)
 Prăbuşirile, surpările, sufoziunile şi tasările
• Prăbuşirile sunt procese geomorfologice care asociază risc geomorfologic, au un caracter local şi
sunt determinate de cauze locale impulsionate de gravitaţie: dizolvarea pilierilor de susţinere a
tavanelor ocnelor de sare (Ţeica, Ocna Mureş), dizolvarea pilierilor de susţinere a podurilor
naturale din ariile carstice ori prăbuşirea punţilor dintre pâlniile sufozionale.
• Surpările (V.Tufescu,1966, p.183,include şi prăbuşirile) sunt procese gravitaţionale datorate
acţiunii de subminare a versanţilor de către râuri, a falezelor de către valuri, curenţi. Procesele de
surpare a malurilor concave este cunoscut în meandrarea albiilor, dar şi cel de subminare a
versanţilor ori a falezelor, prin intermediul firidelor dezvoltate la baza falezelor (Mangalia, Vama
Veche).
• Sufoziunile sunt asociate versanţilor constituiţi din depozite loessoide sau loess din Dobrogea ori
fronturilor de terase fluviale ale Siretului, Prutului,Bârladului.Procesul este materializat în
formarea pâlniilor sufozionale, care prin joncţiune generează văile sufozionale sau hrubele,
tunelurile de sufoziune, contribuind la retragerea versantului ori a fronturilor de terase.
• Tasările sunt scufundări de mică amploare apărute la nivelul suprafeţei topografice, datorate
compresabilităţii terenului, respectiv compactării orizontului superficial prin restrângerea
capilarităţii depozitelor şi creşterii coezivităţii acestora fie prin rearanjarea natural gravitaţională a
particolelor fie prin presiuni exercitate artificial (construcţii, exploatări agricole şi silvice,ş.a).
Rezultanta acestor procese este crovul, o microdepresiune de tasare care poate reţine apa de
precipitaţii ori din scurgerea temporară torenţială, generându-se la nivelul microdepresiunii
lacurile de crov (Ianca, Movila Miresii, Lacul S[rat, Amara, etc.)
Prăbușiri la Ocnele Mari (septembrie 2001)
Prăbușiri la Ocna Mureş (decembrie 2010)
 Morfodinamica contemporană în Municipiul Cluj Napoca

• Ortofotoplan cu Cartierul Grigorescu (2001)

Dinamica versanților în Municipiul Cluj Napoca
Schema modelului utilizat în determinarea susceptibilităţii spaţiale de apariţie
a alunecărilor de teren
Susceptibilitatea la alunecări de teren în Municipiul Zalău
 Bibliografie:

1.Airinei, Şt. (1979), Teritoriul României şi tectonica plăcilor, Ed.Şt.şi Encic. Buc.
2.Balintoni, I.(1997), Geotectonica terenurilor metamorfice din Romania. Ed.
Carpatica, Cluj-Napoca;
3.Bănărescu, P., Boşcaiu, N. (1973), Biogeografie, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti;
4.Bogdan, Octavia., Niculescu, Elena (1999), Riscurile climatice din România,
Ed.Sega, Bucureşti, p.280.
5.Gâştescu, P. (1971), Lacurile din România - limnologie regională, Ed.
Acad.,Bucureşti;
6.Irimuş, I. (2004), Procesele geomorfologice actuale diferentiate pe treptele majore
de relief (munți, podișuri și dealuri, câmpii, litoral), Ed. Casa Cărţii de Stiinţă;
7.Irimuş, I. (2003), Geografia Fizică a României, Ed.Casa Cărţii de Stiinţă, Cluj-N.
8.Posea, Gr. (2005), Geomorfologia României, Ed. Fundaţiei “România de Mâine”.
9.Săndulescu, M.(1984),Geotectonica României, Ed. Tehnică,Bucureşti.
10.Ujvari, I. (1972), Geografia apelor României, Ed. Ştiinţ., Bucureşti.