UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE
DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

CARPAȚII MERIDIONALI –
PARTICULARITĂȚI DE GEOGRAFIE
FIZICĂ ȘI ECONOMICO-SOCIALĂ
Carpații Meridionali – “Alpii Transilvaniei”

- au fost definiţi în acest fel încă din sec. al

XVI-lea (J. Honterus, 1532), iar în 1907,
Emm. de Martonne a scris o amplă lucrare
despre Alpii Transilvaniei, cuprinzând sub
acest nume actualii Carpaţi Meridionali (“Les
Alpes de la Transylvanie”)
 CARACTERISTICI FIZICO-GEOGRAFICE
• altitudinile mari:
GRUPA
RETEZAT-GDEANU
•Vf. Peleaga: 2509 m
GRUPA GRUPA GRUPA BUCEGI
PARÂNG-CÂNDREL FĂGĂRAŞ-IEZER
•Vf. Parângu Mare •Vf. Moldoveanu: 2544 m •Vf. Omu: 2505 m
(Mândra): 2519 m •Vf. Negoiu: 2535 m
•Vf. Viştea Mare: 2526 m
•Vf. Călţun: 2522 m
•Vf. Vânătoarea lui
Buteanu: 2507 m
•Vf. Dara: 2500 m

• liniaritatea de la V-E, cu lungimea de 250 km şi lăţimea de 50-70 km

• prezenţa unui abrupt înspre N, începând de la Valea Prahovei până la Bistriţa Vâlcii, după
care acesta se muta înspre S
• limitele sunt clare, ele realizându-se prin denivelări pronunţate sau prin depresiuni de
contact litologic; claritatea limitelor este o consecinţă evidentă a masivităţii acestei unităţi
montane, rezultată din ridicarea epirogenetică de la sf. Pliocenului şi înc. Cuaternarului
• suprafaţa Carpaţilor Meridionali este de aprox. 14000 kmp, ceea ce înseamnă cca. 6% din
suprafaţa României;

!! VOCABULAR
-> Epirogeneză: mişcări lente de înălţare/coborâre a unor părţi din suprafaţa terestră, fără a deranja structura stratelor
 50-70 km

250 km
 GRUPA GRUPA GRUPA GRUPA BUCEGI
RETEZAT-GODEANU PARÂNG-CÂNDREL FĂGĂRAŞ-IEZER
•Vf. Peleaga: 2509 m •Vf. Parângu Mare •Vf. Moldoveanu: 2544 m •Vf. Omu: 2505 m
(Mândra): 2519 m •Vf. Negoiu: 2535 m
•Vf. Viştea Mare: 2526 m
•Vf. Călţun: 2522 m
•Vf. Vânătoarea lui
Buteanu: 2507 m
•Vf. Dara: 2500 m
 EVOLUŢIA PALEOGEOGRAFICĂ
• până în Cretacic, o mare parte a Meridionalilor era acoperită de ape
(Geosinclinalul Carpatic), în care s-au depus formaţiuni sedimentare, mai
ales calcare mezozoice şi unele aluviuni, pe seama cărora s-au format
conglomeratele de Bucegi.
• la sf. Mezozoicului începe orogeneza alpină, cu fazele austrică şi
laramică => ridicarea, cutarea şi chiar încălecarea unor formaţiuni,
respectiv încălecarea Pânzei Getice cu sedimentarul ei peste
formaţiunile cristaline ale Autohtonului străpuns de granite, acoperit la
rândul lui de depozite sedimentare.
• Faza laramică a definitivat structura geologică în pânze a Meridionalilor şi
a condus la scufundarea unităţilor vecine: Dep. Transilvaniei (N) şi Dep.
Getică (S)
• În Neozoic, Carpaţii Meridionali au rămas sub forma unui bloc rigid
exondat şi supus factorilor exogeni, care au determinat formarea
complexului sculptural Borăscu (situat la 2000 m în Ţarcu şi Retezat, la
2200 m în Iezer, iar în Bucegi apare numai local, la 2450 m altit.).
• Au avut loc mişcări oscilatorii de ridicare şi coborâre, care au dus la
formarea bazinelor post-tectonice intramontane: Haţeg, Petroşani, Loviştea
în Paleogen, apoi Caransebeş, Bahna, în Miocen). Marea transgresiune
din Badenian a invadat toate aceste bazine şi culoare de legătură, astfel
încât V Meridionalilor se prezenta sub forma unui arhipeleag.
 EVOLUŢIA PALEOGEOGRAFICĂ
• fazele orogenetice ulterioare (savică, stirică, attică, rhodaniană şi
valahă) au avut, în Carpaţii Meridionali, mai mult caracter epirogenetic,
excepţia constituind-o bazinele amintite, unde sedimentele depuse au fost
cutate.
• concomitent, acţiunea factorilor externi a modelat suprafeţele de nivelare
următoare: Râu-Şes (1200-1600m), larg extinsă, vălurită, formată după
mişcările savice şi Gornoviţa (1000m), situată la periferia spaţiului
montan, de-a lungul văilor ce intră în munte sub formă de umeri (Olt, Jiu şi
afluenţii), pasuri (Predeal, Giuvala) şi la periferia montană a depresiunilor
(Loviştea, Petroşani, Haţeg, culoarul Timiş-Cerna etc.)
- sf. Pliocenului şi înc. Cuaternarului (Pleistocen) a corespuns cu răcirea climei, la care
s-a adăugat înălţarea epirogenetică a Carpaţilor Meridionali cu cca. 1000 m, astfel fiind
întrunite condiţiile de => persistenţă a zăpezilor şi apariţia gheţarilor în părţile cele mai
înalte
- Relieful glaciar constituie altă notă caracteristică a Carpaţilor Meridionali. Gheţarii
pleistoceni de tip alpin şi pirenian au modelat înălţimile de peste 2000 de metri,
trasformându-le într-un labirint de cueste, văi şi circuri glaciare, cu trepte şi praguri în spatele
cărora s-au format numeroase lacuri.
- Principalii gheţari au atins 6-8 km în lungime, coborând până la 1350-1400 m
altitudine, iar din poziţia morenelor formate se deduce că au existat două faze de maxim
glaciar (Riss şi Wurm) cu mai multe faze de retragere. Peisajul glaciar sub cele două forme
specifice (căldări sculptate în resturile suprafeţei Borăscu, circuri şi văi asociate cu creste şi
vârfuri) este completat de stâncării şi grohotişuri mobile şi semifixate, consecinţă a
proceselor crio-nivale care modelează şi astăzi culmi înalte.
- Din totalul lacurilor glaciare din România, 155 (88%) sunt localizate în Carpaţii
Meridionali, în masivele Retezat, Făgăraş, Parâng, Godeanu, Ţarcu, la înălţimi de 1700-2300
de metri, iar cele mai mari la peste 2000 de metri; ele acoperă o suprafaţă de aproape 100 de
hectare, iar cel mai adânc este Zănoaga (29 de metri) şi cea mai mare suprafaţă o are Bucura
de 10 hectare. Multe dintre lacuri se află în stadii avansate de colmatare, iar în cele mai
extinse, cu ape limpezi, sunt favorabile condiţiile pentru păstrăvării.
 - Lacurile glaciare sunt răspândite în toată zona
înaltă a Meridionalilor, pe o distanţa de 200 km
V-E, cele mai numeroase şi mai extinse ca
suprafaţă localizându-se în partea centrală a
acestora (Retezat, Parâng, Făgăraş);
- în zonele periferice: Cândrel, Şureanu,
Godeanu, Ţarcu), lacurile glaciare sunt mai
reduse ca suprafaţă, mai puţin numeroase şi
la altitudini, în general, mai mici.

- se găsesc la altitudini cuprinse

între 1575 m (Iezerul Latoriţei,
Mţii Parâng) şi 2282 m (Lacul
Mioarele, Mţii Făgăraş)
- cea mai mare densitate: 1900-
2000m altitudine, cu un maxim
secundar în palierul altitudinal de
2100-2200 m)
(Vespremeanu-Stroe et al., Date noi
cu privire la morfologia lacurilor
glaciare din Carpaţii Meridionali)
FORME ALE RELIEFULUI GLACIAR
- masivitatea pronunţată – fragmentaţi de văile transversale – 4 compartimente bine individualizate
- la fragmentarea transversală se adaugă şi o schiţare de fragmentare longitudinală (V)
- aspectul general: masive proeminente, care formează importante noduri orografice şi hidrografice
◘ Regimul climatic al Carpaţilor Meridionali se caracterizează prin temperaturi medii
anuale cuprinse între 2ºC la 1750 m si -2,5ºC la 2500 m (0,2ºC – staţia Bâlea Lac, 2038 m;
-0,5ºC –Ţarcu, 2180 m; -2,6ºC – Vf. Omu, 2505 m). Valorile precipitaţiilor se încadrează
între 850mm (staţia Cozia, 1650 m) si 1280mm (staţia Vf. Omu, 2505 m), iar viteza medie a
vântului variază între 7m/s (1700 m) si 9,3 m/s (2500 m).
- dispunerea pe direcţia V-E, cu o uşoară arcuire spre Dunăre, respectiv pe direcţia
generală a circulaţiei maselor de aer, are consecinţe importante în diferenţierea
versanţilor sudici faţă de cei nordici (“faţa” şi “dosul” muntelui) şi crearea unei bariere
climatice însemnate.
- durata medie a stratului de zapadă calculat pentru intervalul 1961–2000 este de 210–
260 zile (202 zile la Postăvaru si 245 zile la Ţarcu).
- procesele de dezagregare prin îngheţ-dezgheţ din zonele alpină si subalpină sunt stimulate
de frecvenţa ridicată a ciclurilor gelivale, cu o tendinţă clară de creştere odată cu altitudinea
pentru interfluviile situate dincolo de limita pădurii
◘ Vegetaţia reflectă fidel etajarea factorilor climatici, dar şi extinderea pe 3°longitudine.
• Etajul alpin, situat la peste 2100 de metri pe versantul nordic şi la peste 2300 de metri pe
cel sudic, este format din pajişti alpine de platou, care apar pe pante domoale, formate din
specii de rogoz alpin, firuţă alpină, clopoţel alpin, precum şi specii endemice (romaniţa de
munte, ghinţura, coada iepurelui, salcia pitică; pe formaţiuni calcaroase apare floarea de
colţ, sângele voinicului, firuţa violacee etc.
• Etajul subalpin începe de la limita superioară a pădurilor la 1500-1600 de metri pe
versantul nordic şi 1700-1800 pe versantul sudic şi cuprinde tufişuri de jneapăn, ienupăr,
afin, zâmbru, smârdar. Apar şi pajişti de graminee: păiuşca, ţepoşica, clopoţelul de munte,
vioreaua de munte, brânduşa alpină.
• Etajul pădurilor de molid începe de la 1200 de metri pe versantul nordic şi 1500 pe cel
sudic, urcând până la etajul subalpin. Molidişurile apar în fragmente de păduri în toate cele
4 masive, iar spre vest se îngustează, în special pe versantul sudic al munţilor Godeanu,
unde apare fagul. Alături de molid mai apar: zada, paltinul, arinul alb şi fagul.
• Subetajul pădurilor de fag în amestec cu răşinoase formează un brâu îngust la baza
molidişurilor, făcând trecerea spre etajul forestier de la bază.
• Subetajul pădurilor de fag de la 600-1000 de metri pe versantul nordic şi 800-1200 pe cel
sudic cuprinde predominant fagul în întregime în Munţii Cernei, Mehedinţi, Vâlcan. Alte
specii sunt paltinul de munte, mesteacănul, alunul, carpenul, iar în Munţii Cernei şi
Mehedinţi apare liliacul sălbatic, mojdreanul, scumpia.
 CARACTERISTICI GEOGRAFICO-UMANE

• au avut întotdeauna premise favorabile pentru dezvoltarea comunităţilor umane, în primul

rând în spaţiile depresionare.
• Au fost puse în evidenţă numeroase urme ale populării acestui teritoriu:
- aşezările şi cetăţile geto-dace: Băniţa, Ohaba-Ponor, Costeşti (loc. Blidaru), Grădiştea
Muncelui-Sarmizegetusa Regia.
- urmele perioadei daco-romane: Defileul Oltului (Arutela), Hobiţa (Ţara Haţegului),
Sarmizegetusa Ulpia Traiana
- Evul mediu are menţiuni privind existenţa unor organizaţii statale (sec. al XIII-lea): Banatul
Severinului la 1230, Ţara Loviştei la 1233, Ţara lui Litovoi (cuprindea şi Ţara Haţegului).

• Au existat, în mod continuu, legături între populaţia de pe cei doi versanţi ai Meridionalilor, în
unele perioade circulaţia fiind mai vie dinspre Transilvania spre părţile sudice, mai cu seamă în
perioadele de trecere a populaţiei româneşti la S de Carpaţi
- Aşezările umane sunt fixate în zonele de culoare şi depresiuni, activităţile antropice fiind
prezente însă şi prin exploatarea diverselor resurse ale solului şi subsolului, valorificarea
păşunilor şi fâneţelor din părţile superioare prin creşterea animalelor, a resurselor energetice,
valorificarea potenţialului turistic prin etc.
• Reţeaua şi tipurile de aşezări rurale şi urbane poartă amprenta naturii locurilor, a populaţiei
locale şi a particularităţilor geografice. Altitudinea maximă până unde urcă aşezările permanente
este de 1450 de metri în localitatea Păltiniş din Munţii Cândrel, faţă de 1400 în Carpaţii Orientali
şi 1560 în Carpaţii Occidentali.
• Locuinţele temporare sub formă de odăi şi conace sunt mai frecvente pe versanţii sudici însoriţi,
unde sunt numeroase stâne. Cabanele urcă până la 2135 metri – Cabana Podragu (Făgăraş) şi
2035- Cabana Bâlea Lac (Făgăraş). Stânele urcă până la peste 1700 de metri.
• Oraşele s-au dezvoltat încă din perioada Daciei, în primul rând cu cele două capitale
(Sarmizegetusa Regia şi S. Ulpia Traiana). Aşezările urbane contemporane ale Meridionalilor se
află în depresiuni şi numără 20 oraşe, situate în culoarul Prahovei, Orăştiei, dep. Haţeg şi
Petroşani, iar cele rurale permanente însumează 477 de sate.

Culoarul Rucăr-Bran

Fundătura Ponorului
 ECONOMIA MERIDIONALILOR
• în domeniul AGRICULTURII, se remarcă creşterea animalelor, mai ales a ovinelor, mari
crescători de oi fiind mărginenii Sibiului, novăcenii Gorjului, vâlcenii Loviştei, păşunile şi
fâneţele deţinând peste 80% din structura fondului funciar
• există areale şi localităţi specializate în creşterea ovinelor, de unde şi denumirile atribuite
locuitorilor: mărgineni, mocani (marginea Carpaţilor Curburii spre Dep. Braşov), jieni
(limita C. Meridionali cu depresiunile gorjene), care au reuşit, în timp, să obţină rezultate
deosebite, mai cu seamă în creşterea rasei ţurcană (ţurcana de Sibiu)
• legăturile populaţiei de pe cei doi versanţi sunt dovedite de numărul mare al târgurilor de
două ţări (nedeile)
• activitatea INDUSTRIALĂ se află în strânsă legătura cu resursele locale: lemn, cărbune
superior, materiale de construcţie, hidroenergie.
• cele două culoare transversale (Oltul şi Jiul) au facilitat realizarea unor importante axe de
circulaţie rutieră şi feroviară, la acestea adăugându-se arterele rutiere şi feroviare de pe
valea Prahovei şi Culoarul Timiş-Cerna, apoi Transfăgărăşanul şi Drumul Regal, precum
şi posibilitatea de circulaţie longitudinală: Mehadia-Băile Herculane-Petroşani-Obârşia
Lotrului-Brezoi. De asemenea, unul dintre drumurile rutiere importante este cel care leagă
Braşovul de Câmpulung, prin Culoarul Rucăr-Bran, veche legătură a Transilvaniei cu Ţara
Românească.
 REGIONAREA CARPAȚILOR MERIDIONALI
4. GRUPA RETEZAT-GODEANU
- Munții Retezat
- Munții Godeanu
- Munții Țarcu
- Munții Vâlcan
- Munții Cernei
- Munții Mehedinți
- Depresiunea Hațeg-Orăștie
3. GRUPA PARÂNGULUI 2. GRUPA FĂGĂRAȘULUI 1. GRUPA BUCEGILOR
- Munții Parângului - Munții Făgăraș - Culoarul Prahovei
- Munții Șureanu - Munții Cozia - Munții Bucegi
- Munții Cândrel - Munții Frunți - Munții Leaota
- Munții Lotrului - Munții Ghițu - Munții Piatra Craiului
- Munții Latoriței - Munții Iezer - Culoarul Rucăr-Bran
- Munții Căpățânii - Defileul Oltului
- Depresiunea Petroșani - Depresiunea Loviștei
- Defileul Jiului
 GRUPA BUCEGI
❖ Culoarul Prahovei
GRUPA PARÂNG-CÂNDREL GRUPA FĂGĂRAȘ-IEZER ❖ Munții Bucegi
GRUPA RETEZAT-GODEANU
❖ Munții Leaota
❖ Munții Piatra Craiului
❖ Culoarul Rucăr-Bran

1. GRUPA BUCEGI sau

Munţii Bucegi - Piatra Craiului se află
situaţi în extremitatea estică a Carpaţilor
Meridionali, iar limitele acestei unităţi sunt
conturate de abrupturi tectonice şi
structurale cum sunt:
◘ în partea de nord sunt denivelări de peste
1000 de metri faţă de Clăbucetele
Predealului, iar spre nord-vest între Munţii
Piatra Craiului şi Depresiunea Braşov;
◘ în est Culoarul Prahovei delimitează
Munţii Bucegi de Munţii Gârbovei prin
denivelări de 1200 de metri;
◘ în sud limitele sunt marcate de denivelări
de 200-400 de metri între Bucegi - Leaota şi
Subcarpaţi (Depres. Pucioasa);
◘ în vest Culoarul Bran-Rucăr-
Dragoslavele, cu denivelări de 500 de metri.
Includerea Bucegilor în Carpaţii Orientali pe criteriul geologic (predominanţa flişului ca o
continuitate a celui din Carpaţii Orientali)???
 A. CULOARUL PRAHOVEI

A – Harta traseelor turistice

în Munții Bucegi
(http://www.montaniarzi.ro/)

B – Profil transversal Bucegi–

v. Prahovei-Sinaia-Mții Gârbovei
(Ielenicz&Oprea, 2011, p. 72)

C – PATZIO V. PRAHOVEI
(https://www.siugrc-cjph.ro/)

A
B
Caracteristicile teritoriale diferențiate evidențiază în cadrul Culoarului Prahovei 4 SECTOARE:

❖ Sectorul superior, format din Depresiunea de Obârșie a Prahovei, cu nivelele Clăbucetelor și

Predealului, închisă spre N de Munții Timișului, în E de Gârbova și în S de Bucegi – climat
montan de adăpost, cu temperaturi medii anuale de 4,9°C și 933 mm precipitații pe an, cu
importante drumuri și prezența orașului Predeal ce are o semnificație turistică rezonantă;
❖ Sectorul de vale îngustă de la Azuga, cu inversiuni biopedoclimatice, păduri de molid și brad ce
coboară până spre vale, unde este prezent și arinul alb (Alnus incana). În acest sector se remarcă
orașul Azuga, cu unități de fabricare a sticlei (1830), brânzeturilor (1880), varului hidraulic
(1878), postavului (1886), berii (1889), la vechile activități industriale adăugându-se acum cele
turistice;
❖ Sectorul Bușteni-Poiana Țapului apare sub forma unui bazinet alungit, unde Prahova primește
mai multe văi: valea Cerbului, valea Albă etc. La Bușteni a început, în anul 1883 fabricarea
hârtiei, pentru aceasta și alte necesități la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost instalat de la
Bușteni și până în valea Ialomiței, primul funicular din țară, care a funcționat până spre anul
1960. Orașul Bușteni constituie un important punct de pătrundere în Bucegi (teleferic-telecabină
spre Platou, Babele și Sfinxul și de aici spre Cheile Urșilor și Peștera Ialomiței), astfel rezultând
și funcția turistică a orașului.
❖ Sectorul Sinaia-Posada este mai larg în zona Sinaia (la confluența văii Peleș și Izvorul Dorului
cu Posada) și apoi îngustat în Defileul Posada. Arealul de utilizare a teritoriului s-a dezvoltat
treptat, de la mănăstirea Sinaia (1695) spre Castelul Peleș (1875), zona căii ferate (1879) și valea
Izvorul Dorului, pe unde s-a realizat drumul spre Moroeni (în valea Ialomiței), prin înșeuarea
Păduchiosu. Sinaia dispunea de o importanță uzină de mecanică fină, la care se alătură funcția
turistică, de aici plecând cabine de teleferic până spre platoul Bucegilor (cota 1400, cota 2000 m).
• De-a lungul culoarului, prin modernizarea drumului rutier (E60) și construirea celui feroviar (la 1879), când
s-a realizat legătura Transilvaniei cu România, s-au dezvoltat intense activități umane, în prezent între
Brașov și Câmpina (chiar Ploiești) fiind edificată o însemnată grupare urbană liniară, cu valențe turistice
deosebite: PREDEAL (4928 locuitori în 2019), AZUGA (4655 loc.), BUȘTENI, cu localitatea componentă
Poiana Țapului (9512 loc.), SINAIA (11037 loc), apoi COMARNIC (12055 loc., inclusiv Posada ca localitate
componentă) și CÂMPINA (36356 loc. în 2019), în depresiunea subcarpatică omonimă.
HARTA DOMENIULUI SCHIABIL VALEA PRAHOVEI –
infrastructura necesară praticării sporturilor de iarnă
Domeniul schiabil SINAIA
Domeniile schiabile BUȘTENI și AZUGA
 VALENȚE TURISTICE ÎN CULOARUL PRAHOVEI
Mănăstirea Caraiman
Casa memorială Cezar Petrescu

Castelul Cantacuzino
Crucea Eroilor, Caraiman
Castelul Peleș Biserica domnească Bușteni
(14 sept. 1928)

Castelul Pelișor Mănăstirea Sinaia

Foișorul
Cazinoul Sinaia

Gara regală Sinaia

Masivul Bucegi-vedere aeriană, 1 dec. 2018 (comunitatea “Nu sunt singur pe munte”)

B. MASIVUL BUCEGI are aspect de amfiteatru, cu deschidere sudică, delimitat de abrupturi ce depăşesc
1000 de metri faţă de zonele limitrofe:
• în vest Valea Brăteiului
• spre est culoarul Prahovei-formează o limită bine definită de abrupturi, de un şir de izvoare şi cascade; în
plus acest culoar este evidenţiat printr-o intensă presiune umană, o axă economică marcată de aşezări şi de
un intens trafic rutier şi feroviar;
• Nodul orografic principal îl constituie vârful Omu
ce corespunde unei zone în care conglomeratele
includ în masa lor blocuri de roci cristaline şi calcare.
De aici se desprind două aliniamente de vârfuri: în est
delimitează abruptul prahovean: Coştila 2498m,
Caraiman 2384m, Jepii Mici 2134m, Jepii Mari
2072m, Piatra Arsă 2001m, Furnica 2103m, Vârfu
cu Dor 2130m. Şirul vârfurilor din vest este marcat
de Vf. Doamnele 2181m, Tătaru 1998m, Lucăcilă
1895m.
• Se prezintă ca un vast sinclinal suspendat dominat în
nord de conglomerate
• Apar urme ale glaciaţiunii cuaternare în jurul
Vârfului Omu
• Relieful carstic este specific şi Bucegilor, în special
în lungul văii Ialomiţa care taie în calcare o serie de
chei: Cheile Peşterii, Cheile Urşilor, Tătaru Mic,
Tătaru Mare, Zănoaga Mică, Zănoaga Mare, Orzei şi
Dobreşti, iar între ele, bazinete mai largi formate în
roci marnoase şi argiloase. Specifice carstului sunt şi
peşterile, între care cea mai mare este Peştera
Ialomiţei la altitudinea de 1660 de metri, în care se
păstrează fosile de Ursus speleus şi un microrelief
divers, ca urmare a ultimelor două faze glaciare: Riss
şi Wurm (Valeria Velcea, 1959).
• Relieful pe conglomerate dă o serie de forme de
relief cu caracter ruiniform: „Babele”, „Sfinxul”,
poliţe, platouri, ca martori de eroziune diferenţială în
urma acţiunii factorilor climatici.
• Pentru hidroenergie se remarcă pe Valea Ialomiţei
hidrocentralele de la Scropoasa, Dobreşti şi Moroeni
Sub raport turistic, Bucegii constituie o componentă importantă în context naţional. Aici se află una dintre cele mai înalte
cabane din munţii noştri - Omu la 2504 m, numărul cel mai
mare de cabane (20), reţeaua cea mai mare de transport pe cablu, şosele modernizate de acces şi o
şosea alpină, numeroase poteci marcate până în „platoul Bucegilor”, trasee de alpinism cu un
ridicat grad de dificultate.
 PARCUL NATURAL BUCEGI
- prin ordinul ministrului mediului nr. 7/1990, a fost oficializat pentru prima dată ca parc naţional, iar
prin legea 5/2000, i se conferă statutul de parc natural, ale cărui limite au fost stabilite prin H.G
230/2003.
- cuprinde întreg Masivul Bucegi desfășurat sub forma unei potcoave cu deschidere sudică şi delimitat
de abrupturi ce depășesc frecvent 1000 m.
- PN Bucegi are o suprafață de 32 497 ha desfășurată pe ter. adm. a 3 județe: DB, PH, BV.
- denumirea vine de la “Buciac” sau “Buceci” așa cum apare în denumirile medievale ale secolului al
XVI–lea, acest cuvânt având semnificația de pădure de fag, această asociație vegetală acoperind o bună
parte din versanții sub 1000 m altitudine ai acestei culmi montane

Cheile Orzei
Peștera Ialomiței

Babele

Sfinxul

Cascada Urlătoarea

Cheile Tătarului
Cheile Zănoagei

Cheile
Lacul Scropoasa Urșilor
C. MASIVUL PIATRA CRAIULUI se
prezintă sub forma unei creste de circa 25 de
km, cu orientare
nord-est → sud-vest, delimitată în E de culoarul
Bran-Rucăr-Dragoslavele şi cursul superior al
văii Dâmboviţa în V.
- masa de calcare atinge grosimea de 1200 de
metri şi este intersectată de falii. Dispunerea lor
în strate puternic înclinate, a generat o creastă
puternic accidentată, cu altitudini de peste 2000
de metri, maximum atingând în Vârful La Om
de 2244 metri, menţinute de duritatea calcarelor.
- forma de culme ascuţită a acestor munţi nu a
permis acumularea de zăpezi şi nici formarea
reliefului glaciar
- specia endemică garofiţa Pietrei Craiului
(Dianthus callizonus)
D. MASIVUL LEAOTA:
- situat la vest de Bucegi.
- constituie cel mai vechi nucleu al acestei grupe carpatice
- limitele sale sunt:
• în est, valea Brăteiului, care parţial curge la contactul dintre
calcare şi cristalin, apoi numai în cristalin;
• în nord şi vest culmile de cristalin sunt delimitate de Culoarul
Bran-Rucăr-Dragoslavele pe care îl domină cu circa 400-500 de
metri.
- aspectul Masivului Leaota se înscrie într-un mare
anticlinoriu, dispus nord-sud, susţinut de natura petrografică
- şisturi cristaline puternic metamorfozate care aparţin la
bază orogenezelor mai vechi, baikaliene, denumite şi „seria
de Leaota”.
- masivitatea pronunţată este dată de faptul că cea mai mare
parte din Munţii Leaota este situată la peste 1500 de metri
altitudine şi că nu-i traversează nici o arteră hidrografică.
- vegetaţia este reprezentată prin păduri care au o extindere
apreciabilă. Primele exploatări forestiere s-au făcut pe văile
de acces ale Ghimbavului, unde a funcţionat şi un funicular ce
transporta buştenii până la Bușteni.
E. CULOARUL BRAN-RUCĂR-DRAGOSLAVELE se individualizează ca un areal de
discontinuitate geografică în masa carpatică, legat genetic de munte, dar cu personalitate inedită.
- are altitudine mai coborâtă (între 600 şi 1500 de metri), fiind străbătut de o serie de văi,
- în nord, faţă de Depresiunea Braşovului, culoarul este suspendat cu 400-500 de metri;
- în sud se prelungeşte pe Dâmboviţa, în Depresiunea Dragoslavele, care prezintă caractere similare cu
cele ale întregului culoar

- configurație de culoar
transversal desfășurat între
Dragoslavele și Bran
- pe cca 40 km lungime și o
lățime variabilă de 3-5 km
în S și peste 20 km în N
 - morfogeneza culoarului corespunde unei
flexuri a cristalinului Făgăraş-Leaota sub
forma unui sinclinal din cadrul căruia se
disting:
(1) compartimentul Dragoslavele cu
fundament cristalin şi
(2) compartimentul Rucăr-Bran în care
cristalinul se află la adâncimi mai mari,
intersectat de numeroase falii.

- din cauza modelării, culoarul Bran-Rucăr-

Dragoslavele corespunde unei suprafeţe de
nivelare de tip Gornoviţa cu o configuraţie
de culoar transversal sau de uluc depresionar
desfăşurat între Dragoslavele şi Bran pe
circa 40 de kilometri lungime şi o lăţime
variabilă de 3-5 kilometri în sud şi peste 20
de kilometri în nord.

Flexură – (geol.) deformare a straturilor scoarței pământului, rezultată prin îndoire și denivelare, cu păstrarea continuității lor
Culoarul transcarpatic Rucăr-Bran-Dragoslavele prezintă 3 sectoare:
1) sectorul Branului, cel nordic, între Bran și Giuvala, sub formă de amfiteatru ce-și trimite apele spre Pârâul Turcului, cu întinse pășuni și
fânețe, de-a lungul șoselei fiind așezări liniare (Moeciu), iar lateral așezări risipite (Măgura, Peștera, Șirnea), care urcă până la peste 1200 m
înălțime, la acestea adăugându-se multe sălașe și stâne, constituirea lor fiind determinată de creșterea animalelor. În acest compartiment se
remarcă localitatea Bran (în jur de 1600 locuitori), cu Castelul Bran, construit în anul 1377, ca punct de apărare la intrarea în culoar.
2) sectorul Giuvala reprezintă o curmătură largă între Munții Piatra Craiului și Munții Leaota, dinspre care râurile merg spre N și S, format din
calcare, conglomerate, gresii și șisturi cristaline, cu relief carstic (doline, depresiuni carstice, văi suspendate), în unele locuri văile ajungând până
la fundamentul cristalin. Prezintă un pronunțat caracter de risipire a așezărilor (Fundata, Fundățica), cu gospodării moderne, apoi sălașe și stâne,
cu pășuni și fânețe, uneori și arabil.
3) sectorul sudic este cel al Dâmboviței, unde valea Dâmboviței este puternic adâncită. Se remarcă, în acest sector: bazinetul Dâmbovicioarei,
sculptat în gresii și conglomerate, bazinetul Podu Dâmboviței, reprezentând un graben umplut cu formațiuni cretacice și bazinetul Rucăr,
continuat spre S cu bazinetul Dragoslavele, format în șisturi cristaline.
- Culoarul a avut
întotdeauna o mare
însemnătate pentru legătura
centrului cu sudul țării, pe
traseul
acestuia fiind atestat un
drum strategic (limes
transalutanus), castrul
roman de la Rucăr, urme
ale cetății Podu
Dâmboviței, puncte de
vamă la
Dragoslavele.
Rucăr și 1
- În prezent, dezvoltarea
economico-geografică are
la bază creșterea
animalelor, exploatarea și 2
prelucrarea lemnului,
unele culturi agricole,
așezări
multe
îndeplinind
dintre
și funcții 3
turistice.

curmătură - șa largă între două vârfuri

- relieful carstic foarte bine dezvoltat
 • în aceste condiţii, aşezările înregistrează o dispersie ridicată;
Specifice sunt gospodăriile risipite de la Măgura și Peştera

dar şi o concentrare pe văi, de tip linear, ca de

exemplu localităţile Bran, Moeciu, Şimon.
• Castelul de la Bran, construit în 1377 ca punct strategic în drumul
de peste Carpaţi, constituie astăzi un muzeu de artă feudală care
deţine şi un muzeu etnografic în aer liber.
2. GRUPA FĂGĂRAŞ-IEZER
a) Creasta principală a Făgăraşului (culmea nordică a Făgăraşului) se dezvoltă de la vest
către est pe o distanţă de aproximativ 70 de kilometri, menţinându-se frecvent la peste 2000 m
în mai multe vârfuri: Moldoveanu (2544 m), Negoiu (2535m), Viştea Mare (2527m), Călţun
(2522m), Vânăt(o)area lui Buteanu (2507m), Dara (2500m) etc.
- sub raport geotectonic, culmea nord-făgărăşană reprezintă un larg anticlinoriu cu flancul
nordic faliat, format dominant din şisturi cristaline.
- culmea nordică făgărăşană reprezintă cumpăna de ape între afluenţii Oltului la nord şi ai
Argeşului în sud.
- datorită aspectelor ascuţite ale crestelor a mai fost numită şi „custură”.
- circurile glaciare apar în asocieri complexe, dar şi sub formă de circuri suspendate pe
versanţi, adăpostind peste 30 de lacuri glaciare.
- se remarcă gradul accentuat de fragmentare al crestelor şi imensele mase de grohotiş
dispuse sub forma „râurilor de pietre” sau a „mărilor de pietre”.
- către nord-est altitudinile Făgăraşului scad treptat dând aspectul unei suprafeţe mai largi, de
aproape 1600 de metri o reprezintă Munţii Ţaga, care domină Munţii Perşani dinspre
nord-est. Cabana Podragu

Lacul Mioarele (2282m)

Lacul Bâlea
 Cabana Cozia,
1573 m)

Castrul roman Arutela

Parcul Național Cozia - prima propunere de instituire - 1966, acesta urmând să fie declarat arie protejată prin Legea nr.5
din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate)[4].

b) Culmile sudice ale Făgăraşului alcătuiesc o treaptă mai

coborâtă şi fragmentată de văile râurilor:
• Munţii Cozia între Valea Oltului şi Valea Topologului, au cea
mai mare altitudine din grupa sudică, în vârful Cozia de 1668
de metri. E formată din roci dure dominând gnaisul care poartă
numele de „gnaisul de Cozia”.
• Culmea Frunţi are aspect prelung, cu altitudinea de
aproximativ 1334 metri. Mănăstirea Cozia
• Culmea Ghiţu, de 1622 de metri este cuprinsă între Valea
Argeşului şi Râul Doamnei, fiind fragmentată de Valea
Vâlsanului care se îngustează în mijlocul culmii formând o
Măn. Turnu
vale în chei -Cheile Vâlsanului.

Măn. Stânișoara
 https://www.youtube.com/watch?v=lwK0aanZzhI
Barajul Vidraru

Transfăgărășan

https://www.youtube.com/watch?v=fvnjmol63yU

Cetatea Poenari

Cabana și Lacul Bâlea

c) Masivul Iezer
este situat în partea de
sud-est a Făgăraşului,
cuprins între Râul
Doamnei în vest şi
Dâmboviţa în est, iar la
sud depresiunea
subcarpatică a
Câmpulungului.
- la nord apare culoarul
Oticului care îi
delimitează de culmea
nordică făgărăşană.
- fiind alcătuit din
şisturi cristaline,
păstrează altitudini de
peste 2000 de metri în
vârfurile Iezerul Mare
(2462m) şi Păpuşa
(2391m).
Defileul Oltului (între Turnu Roşu şi Cozia) are o lungime de 58 km,
constituind una dintre cele mai însemnate văi transversale ale lanţului carpatic
care a facilitat încă din antichitate legătura între Transilvania si sudul ţării.
Prezintă 3 sectoare:
- sectorul nordic sau defileul dintre Boiţa si Câineni, cunoscut sub numele
Turnu Roşu de 17 km lungime, tăiat între culmea nord-făgărăşană şi Munţii
Lotru;
- sectorul central, de la Câineni până la Gura Lotrului, numit şi sectorul din
dreptul depresiunii Loviştei, cu lungimea de 25km, incluzând şi lărgirile de pe
văile micilor afluenţi ai Oltului;
- sectorul sudic, defileul Coziei, lung de 16 km, cuprins între Gura Lotrului
si Călimăneşti, alcătuind partea cea mai impresionantă din întreg defileul,
tăiat între Cozia şi partea estică a Căpăţânii.

Depresiunea Loviştei este situată pe Valea Oltului între masivele

Făgăraş şi Parâng şi Defileul Oltului. Are o formă alungită pe direcţia vest-est
pe aproape 45 de kilometri între satul Mlăceni (cel mai estic punct) şi
staţiunea Voineasa de pe Valea Lotrului în vest; în lăţime se desfăşoară între
5-12 km.
Ca geneză, corespunde unui culoar tectonic apărut la sfârşitul Cretacicului, în
strânsă legătură cu înălţarea Meridionalilor şi formarea Depresiunii Getice din
sud, funcţionând ca un golf al acesteia. A urmat apoi ciclul de sedimentare
încheiat în Miocen. Depozitele respective sunt formate din conglomerate,
marne argiloase.
3. GRUPA PARÂNG
- constituie cel mai
tipic nod orografic al
Carpaţilor Româneşti,
format din masive şi
culmi puternice, bine
individualizate, dar
legate atât de strâns,
prin culmi secundare
şi şei, încât toate
contribuie la
închegarea unui
complex orografic,
caracterizat adesea ca
un singur masiv;
- culmile de peste 2100-
2200 m au fost
afectate de glaciaţie
lăsând urme glaciare
de intensităţi diferite.
• întreg masivul este alcătuit din roci cristaline dominante, între care apar şi formaţiuni sedimentare vechi, de tipul
calcarelor mezozoice.
• Munţii Şureanu, Cândrel, Lotru, Căpăţânii, sunt formaţi pe cristalinul Pânzei getice, iar Munţii Parâng, partea vestica a
Munţilor Latoriţei se înscriu în Domeniul Danubian acoperit de Pânza Getică.
• mişcările pe verticală suferite de Carpaţii Meridionali la sfârşitul Pliocenului şi începutul Cuaternarului, au
determinat accentuarea continuă a fragmentării şi a energiei de relief, mai ales spre periferie. Văile principale au
căpătat aspect de defilee: Văile Cibinului, Sebeşului, Lotrului, Latoriţei, Jieţului etc.; în sectoarele de străpungere a
masivelor şi barelor de calcar, s-au format chei: Cheile Bistriţei Vâlcii, Cheile Olteţului, Cheile Galbenului.
A. MUNŢII PARÂNG constituie cel mai înalt masiv în care domină vârful Parângu Mare de
2519 m
- aspectul general este acela al unui nod orografic, în care se distinge o culme centrală, în
forma literei "L" pe care se înşiră vârfuri de peste 2200 m şi din care pornesc radiar izvoarele:
Jiu, Jieţ, Sadu, Gilort, Galbenu, Latoriţa, Lotru.
Rocile dominante sunt şisturile
cristaline care dau forme greoaie şi
rotunjite, pe care s-a dezvoltat
relieful glaciar: văi glaciare,
complexe de circuri:
❑ Mija, Slăvei, Roşiile, Ghereşu,
localizate sub vârfurile Cârja,
Parângu Mare şi Coasta lui Rus.
❑ în partea de nord a masivului apar
alte complexe glaciare, cum sunt:
Găuri, Câlcescu, Păsări, Iezer,
❑ iar în bazinul Latoriţei iar înspre
est apar circuri mai mici (Muntin,
Urdele).
- au fost numiţi aşa pentru prima oara
de Emm. de Martonne în 1907, ca pe
o unitate bine individualizată de văile
râurilor Sebeş în est, Strei şi Jieţ în
sud şi sud-vest.
- Sunt formaţi din şisturi metamorfice
ale Pânzei getice, calcare şi
conglomerate jurasice, care dau
fenomene carstice: peşterile
Cioclovina (6,5km) şi Şura Mare
(6,1 km), găsindu-se urme de cultură
materială.
- Astfel, un tezaur impresionant de podoabe
vechi de peste 3.000 de ani, potrivit
arheologilor, a fost descoperit în urmă cu
patru decenii în Peştera Cioclovina:
obiecte de chihlimbar, sticlă şi faianţă
compun una dintre marile comori
arheologice ale României.
- Suprafeţele de nivelare sunt bine
reprezentate sub forma de platouri sau
culmi netezite şi alungite ce coboară
până spre margini până la 950-1000
m, alcătuind nivelul Gornoviţa sau cu
denumirea de platforma Luncanilor.
 PARCUL NATURAL GRĂDIȘTEA MUNCELULUI-
CIOCLOVINA

FUNDĂTURA
PONORULUI

- un tezaur de podoabe datate în Prima Epocă a Fierului (Hallstatt), depozit care

conținea peste 6.000 de obiecte de bronz, chihlimbar, sticlă, faianță a fost găsit de
speologul Traian Orghidan în Peștera Cioclovina
- Peștera Cioclovina are și o importanță economică, de aici extrăgându-se
guanofosfatul cunoscut sub denumirea fosfat de Cioclovina. Acesta este un
îngrășământ agricol fosfatic care provine din excrementele și cadavrele unor animale
mici (mai ales lilieci). Complexul carstic Ponorâci-Cioclovina: Cioclovina, Tecuri, Bolii, Șura Mare
SARMIZEGETUSA REGIA – Munții Orăștiei

https://www.youtube.com/watch?v=4qwIFqghr3o
- mai sunt numiţi şi Munţii Sibiului, fiind utilizaţi din vechime de satele din mărginimea Sibiului.
- Valea Sadului apare ca un culoar şi delimitează Munţii Cândrel de Munţii Lotrului.
- Vf. Cândrel 2244 m, Vf. Ştefleşti 2242 m, altitudinile maxime
 MĂRGINIMEA SIBIULUI
Rășinari

Săliște

Sibiel
Munţii Latoriţei sunt delimitaţi de valea Lotrului în nord şi vest, de valea Latoriţei la sud.
- se prezintă ca o culme principală, din care se schiţează uşor Culmea Mănăileasa şi Şteviei (orientate
vest-est, dar din care se desprind şi vârfuri de peste 2000 m: Petrimanu, Bora, Coasta Benghii). Rocile
dure şistoase cu intercalaţii de calcare dau aspectul de văi încătuşate Latoriţei şi Lotrului.
- Pe vârful nordic al culmii Mănăileasa se fac exploatări de mică.
- construcţia barajului şi formarea lacului Vidra au favorizat accesul turiştilor.
Domeniul schiabil Vidra-Transalpina
 Munţii Căpăţânii sunt delimitaţi de valea Olteţului în vest şi Valea Oltului în est.
- se prezintă ca o culme principală continuând axa orografică a Parângului spre est din care se
desprind culmi secundare, mai abrupte spre nord, către Valea Latoriţei şi Lotrului şi coboară în trepte spre
sud cu un uşor abrupt în Depresiunea Horezu.
- prezintă aceleaşi roci dure ca si Parângul alături de roci sedimentare de tipul calcarelor jurasice şi
cretacice ce pun în evidenţă vârfuri semeţe, Buila (1849m) şi Vânturariţa (1885m) alcătuind un masiv în
forma unei creste. Printre vârfurile ce se desprind din culmea principală se află şi cel cu altitudinea
maximă: Ursu (2124m)
- spre sud-est, către defileul Oltului, coboară munţi mai scunzi denumiţi "munceii Olăneştilor".
- în rocile sedimentare apar spre valea Oltului izvoare minerale sulfuroase la Căciulata.

Curmătură (şa): locul unde coama sau creasta unui munte coboară apreciabil sub nivelul general al acestuia
 “DRUMUL REGELUI” (2145 m, Pasul Urdele)

➢ Potrivit legendei, șoseaua ar fi fost amenajată în urmă cu două mii de ani. Se spune că
legiunile romane ar fi construit-o, în drumul lor spre Sarmisegetuza.
➢ De asemenea, era folosită ca drum de transhumanță de ciobanii din Oltenia și
Transilvania, în secolul al XVIII-lea.
➢ Șoseaua a căpătat denumirea de “Drumul dintre munți” după ce a fost reabilitată între
1934 – 1938, în timpul domniei lui Carol al II-lea.
• Depresiunea Petroşani:
- este aşezată în bazinul superior al Jiului, delimitată la nord-vest de Munţii Retezat, la nord-est de
Munţii Şureanu, la sud-vest de Munţii Vâlcan şi la sud-est de Parâng.
- depresiune tectonică, are în general forma triunghiulară cu orientarea SV-NE în lungul Jiului de Vest
şi de Est pe o lungime de 45 km şi o lăţime de 2 km în vest (la Câmpul lui Neag) şi 9 km în est
(Petrila-Petroşani) la intrare
- schiţarea depresiunii marcate de falii s-a făcut încă din Cretacicul superior, odată cu faza Laramică
de ridicare a Carpaţilor şi a formării şariajului getic. Însă scufundarea propriu-zisă s-a făcut în
Paleogenul superior, când a fost invadată de mare după care au urmat mai multe cicluri de
sedimentare până în Pliocen.
- Litologia reflectă un complex de marne şi argile gros de 300 m, cu intercalaţii de gresii, şisturi
cărbunoase şi cărbuni, care confirmă ca în acea perioadă mişcările interne au fost slabe, iar climatul
cald favorabil unei vegetaţii bogate. În stratele de cărbune s-au găsit resturi de trunchiuri de Sequoia,
de Juglans, de Ulmus, arbori care atestă existenţa climatului cald.
- orientarea depresiunii vest-est influenţează dirijarea circulaţiei aerului în aceasta direcţie, deoarece
cele doua îngustări - Culoarul Băniţa-Merişor în nord şi Defileul Jiului în sud - nu permit un schimb
de aer cu regiunile înconjurătoare, iar masivele montane constituie bariere puternice. Astfel, se
instalează un calm atmosferic prezent aproape tot anul, care conduce la apariţia frecventă a ceţii şi a
nebulozităţii.
- cercetările arheologice atestă locuirea încă din Neolitic; la Băniţa au fost descoperite urmele unei
cetăţi dacice din timpul lui Burebista şi Decebal. Primele documente care consemnează prezenţa
aşezărilor umane la Vulcan, Câmpul lui Neag şi Petrila sunt din 1462.
GRUPA RETEZAT-GODEANU
• Retezat-Godeanu reprezintă principalul nod orografic din care se desprind mai multe culmi
extinzându-se astfel numele la întreaga grupă.
- limitele sunt marcate de denivelări cu caracter tectonic (între 200-600 m), separând unitatea
montană de bazinele sedimentare înconjurătoare: Depresiunea Getică în sud, Depresiunea Haţeg în
NE, Culoarul Timiş-Cerna în V şi Depresiunea Petroşani în E; numai între Motru şi Dunăre, în SV,
masivul vine în contact cu Podişul Mehedinţi.
- Grupa Retezat-Godeanu se situează pe locul doi între masivele subunităţii geografice ale Carpaţilor
Meridionali, cu o suprafaţă de 3981 kmp;
- masivul central al grupei este Masivul Godeanu, din care se desprind culmi principale cu direcţii
dominante sud-vest, nord-est şi vest-est
- Genetic, Grupa Godeanu corespunde Autohtonului Danubian de la bază, peste care a evoluat Pânza
getică în Cretacicul superior din faza Laramică, care a cutat şisturile cristaline străpunse de mase
granitice precum şi calcare mezozoice.
- înălţimile Grupei Retezat- Godeanu variază între 2509 m (Vf. Peleaga din Retezat) şi aproape 700-
800 m la periferie; între aceste trepte, apare şi una cu altitudine mijlocie, între 1500-1800 m, mai
distinctă în partea de est a Munţilor Vâlcanului.
- Clima este de tip alpin la peste 2000 m, temperaturi scăzute în care media anuală este cuprinsă între 0
şi –2°C, cu ierni reci, cu îngheţ prelungit şi ninsori abundente. Aflându-se în faţa maselor de aer
vestice, primesc precipitaţii bogate, peste 1400 mm/an; în depresiuni şi culoarele adânci apar şi
inversiuni de temperatură. La altitudini mai mici de 1800 m, clima este mai blândă, iar în valea
inferioară a Cernei şi în regiunile învecinate, se resimt influenţe submediteraneene.
 LACURI GLACIARE DIN RETZAT
L. Bucura L. Zănoaga Mare

L. Tăul Porții - 2260 m altitudine L. Viorica

L. Lia

L. Florica

L. Ana
 VĂ MULŢUMESC
PENTRU ATENŢIE!