Privire generală asupra masivului

Localizare, delimitare, întindere. În sensul geografic cel mai larg, prin „Munţii Făgăraş" se
înţelege întregul complex muntos din Carpaţii Meridionali, cuprins între Valea Oltului la vest (de la Turnu
Roşu la Cozia), văile Dîmboviţei şi Bîrsa Groşetului la est, depresiunea Făgăraşului la nord şi depresiunile
Jiblei, Arefului, Brădetului şi Cîmpulungului la sud. În felul acesta, Munţii Făgăraş cuprind culmea
Făgăraşului, masivul Iezer-Păpuşa şi culmea Ghiţu-Frunţi-Cozia, iar în mijlocul potcoavei descrise de cele
trei culmi, depresiunea internă a Loviştei.
În sensul mai restrîns, dar mai frecvent utilizat, acordat de geografia turistică, prin „Munţii
Făgăraş" se înţelege culmea Făgăraşului sau lanţul Făgărăşean, în timp ce munţii Iezer-Păpuşa şi culmea
Coziei sînt consideraţi şi descrişi în mod separat. Aceasta din urmă, este accepţiunea în care vom vorbi de
munţii Făgăraş, în ghidul de faţă.
Munţii Făgăraş se prezintă ca un imens zid de piatră, desfăşurat de la vest la est pe mai bine de 60
km, avînd altitudini mari, ce numai către extremităţi coboară sub 2000 m (cu excepţia Curmăturii Zîrnei,
1923 m).
Limita lor vestică, foarte netă, este constituită de defileul Oltului, care îi separă pe distanţa Turnu-
Roşu— Cîineni, de ramurile nordice ale munţilor Lotrului, dincolo de care se întind munţii Cibinului sau ai
Sibiului.
Spre est, trecerea către muntele Piatra Craiului se face prin şaua Tămaşului, limita arbitrară între
cele două masive punîndu-se, de cele mai multe ori, în curmătura Foii (1 343 m). În aceeaşi zonă estică,
limita către masivul Iezer-Păpuşa este dată de axele văilor Rîului Doamnei şi Văsălatului, continuate,
dincolo de culmea Oticului, cu cele ale văii Boarcăşului şi Dîmboviţei. În creastă, trecerea către masivul
amintit se face prin curmătura Oticului, Către nord-est, munţii Făgăraş se învecinează, în mod nemijlocit,
cu primul şir al Carpaţilor Curburii interne, anume cu acela al Perşanilor. Hotarul către Perşani este incert şi
discutabil. Părerile cele mai autorizate îl situează însă pe văile Sebeşului şi ale afluentului său, Izvorul
Lupului, pe de o parte, şi Bîrsa Groşetului — Izvorul Cenuşii, pe de altă parte. În culme, hotarul ar fi, în
felul acesta, la nord de muntele Văcăria Mică, în înşeuarea aflată la obîrşia celor două izvoare, al Lupului şi
al Cenuşii.
Spre nord, spre Transilvania, munţii Făgăraş se învecinează cu şesul Ţării Oltului, pe care îl
domină net printr-un povîrniş tectonic fără egal în România.
Către sud, înspre Argeş, ei trimit culmi prelungi, ce coboară domol de-a lungul a cca 30 km, în
bazinul depresionar al Loviştei care-i desparte, după cum am văzut, de culmea Coziei.
Între limitele amintite, suprafaţa totală a munţilor Făgăraş este de cca 2 000 kmp, adică de
aproximativ şapte ori mai mare decît aceea a masivului Bucegi şi de opt ori mai mare decît a Ceahlăului.
Dar nu numai întinderea acestor munţi este mare ci şi altitudinea lor, căci ei ating, prin vîrful
Moldoveanu, cea mai mare înălţime din ţară (2544 m). În jurul marilor înălţimi care foVmează un lanţ
neîntrerupt de-a lungul a 40 km, s-a dezvoltat un imens ţinut alpin, cu nenumărate forme de relief glaciar.
Prin întindere, masivitate şi înălţime, munţii Făgăraş reprezintă cel mai puternic masiv alpin din România,
iar prin desfăşurarea grandioasă a reliefului lor glaciar, unul din cele mai impresionante.
Alcătuirea geologică şi formarea munţilor Făgăraş. Munţii Făgăraş sînt alcătuiţi din roci
metamorfice, provenite prin transformarea sau metamorfozarea, la diferite adîncimi, sub presiuni imense şi
la temperaturi ridicate, a unor stive de roci sedimentare mai vechi (argile, marne, gresii, calcare, etc.),
depuse pe fundul unor mări care-şi tălăzuiau, în timpuri geologice, apele pe aici şi — în mai mică măsură
— prin transformarea unor roci eruptive mai vechi. La temperaturile şi presiunile incalculabile din
străfunduri, s-a produs o recristalizare a rocilor preexistente şi o reorientare a unora dintre cristalele
constitutive, după planuri paralele.
Din aceasta a decurs principala proprietate a rocilor din constituţia munţilor Făgăraş, aceea de a se
desface în plăci după planuri paralele, ca filele unor imense cărţi. Datorită acestei proprietăţi, ca şi faptului
că s-au format prin recristalizare, rocilor li s-a dat denumirea generală de şisturi cristaline.
Între şisturile cristaline din munţii Făgăraş, unele sînt mai puţin metamorfozate, formate în zonele
superficiale ale scoarţei terestre, la 4000—7000 m adîncime (şisturi de epizonă), altele formate în zone
mijlocii, la adîncimi de 7000—14000 m (şisturi de mezozonă) şi, în sfîrşit, unele intens metamorfozate şi
puternic recristalizate (şisturi de catazonă), formate la adîncimi de 14000—20000 m.
În linii mari, în masiv, rocile de epizonă, între care predomină şisturile sericitoase şi cloritoase, de
culoare cenuşie sau verzuie, ocupă clina transilvană. În sectorul Suru—Chica Petrilor, ele se amestecă
frecvent cu calcare cristaline, uneori dolomitice sau chiar dolomite.
Zona axială a culmii Făgăraşului este constituită dominant din roci de mezozonă, între care cele
mai răspîndite sînt şisturile argintii cu mică albă (micaşisturi muscovitice), şisturile cu mică albă şi mică
neagră (micaşisturi muscovito-biotitice) şi gnaisele cu două mice, formate din stratedes-chise de feldspaţi şi
cuarţ, alternînd cu strate închise, bogate în mică. Se întîlnesc pe alocuri şi roci de profunzime, cum ar fi,
bunăoară, gnaisele cu mică neagră (paragnaise cu biotit).
În zona crestei principale din jumătatea vestică a lanţului muntos apar, de asemenea, frecvent
şisturi amfibolitice şi amfibolite cenuşii sau cenuşii verzui şi calcare cristaline (marmure) sau dolomite de
culoare albă, alb-gălbuie sau galben-portocalie.
În fine, în zona sudică, munţii Făgăraş sînt constituiţi din roci de catazonă, adică din gnaise cu
biotit şi cu incluziuni de cuarţ şi granaţi. Ele pot fi urmărite pînă în dreptul unei linii imaginare, ce ar uni
zona Cumpăna cu satul Robeşti de pe Olt, unde se ascund sub conglomeratele depuse în timpuri mai
recente, în bazinul depresionar al Loviştei. Dincolo de Ţara Loviştei, aceleaşi roci cristaline de fundament
apar din nou la lumină în culmea Coziei.
Imensele blocuri de şisturi cristaline, ce stau la baza munţilor de astăzi, au început a se încreţi, a se
bolti şi a se ridica cu milioane de ani în urmă, în perioada cretacică. Afectate apoi de mişcări pe verticală,
blocurile rigide de roci s-au ridicat în mai multe etape, pînă la începutul cuaternarului, la intervale de zeci
de milioane de ani una de alta. Fiecare ridicare a fost urmată de perioade de eroziune şi sculptare care, pînă
Ia urmă, au redus de fiecare dată munţii la adevărate platforme, din care se mai păstrează şi astăzi unele
fragmente, mai ales pe clina sudică, înspre Argeş. După ultimele mişcări din cuaternarul timpuriu, care au
însumat o ridicare de mai bine de 800 m în zona Făgăraşului, ciclul de eroziune a fost reluat, la început prin
gheţari şi, mai apoi, prin acţiunea reţelei hidrografice.
Acestui ultim ciclu de eroziune şi sculptare i se datorează aspectul falnic şi tineresc al Făgăraşilor
de astăzi.

Relieful şi apele. Particularităţile morfologice ale munţilor Făgăraş sînt date de dezvoltarea
excepţională a formelor de modelare glaciară, de continuitatea şi masivitatea lor de-a lungul axei
longitudinale şi de disimetria lor accentuată, în profil transversal.
Pe verticală se disting, în acest lanţ muntos, două tipuri de relief, în legătură cu principalul factor
care le-a generat: unul glaciar, alpin şi altul fluvio-torenţial, în zonele mai joase, împădurite.
Relieful glaciar constituie, prin diversitatea şi măreţia sa, ca şi prin întinderea sa extraordinară,
principala atracţie turistică a masivului. Nicăieri în România, drumeţul nu poate cuprinde cu privirea o atare
desfăşurare a fenomenului glaciar, ca aceea oferită de vîrful Moldoveanu sau de Vînătoarea lui Buteanu.
Într-adevăr, aproape toate obîrşiile văilor dintre Suru şi Berevoescu, de ambele părţi ale crestei
principale, au fost adîncite şi sculptate de gheţuri. Pretutindeni, la obîrşia acestor văi, se disting două-trei
nivele de circuri glaciare etajate, continuate, în jos, prin văi largi, tipice, în formă de U, ce pot coborî pînă
la 1700 m altitudine şi chiar mai jos.
Pe umerii văilor şi pe nenumăratele praguri glaciare, apele adunate de prin ungherele tainice ale
munţilor, formează o sumedenie de cascade, adăugînd, prin freamătul şi jocul lor înspumat, un plus de
agitaţie în peisajul, şi aşa, foarte dinamic.
Între aceste superbe văi glaciare, care au constituit adevărate porţi de intrare în munte, de-a lungul
cărora şi-au tăiat oamenii poteci ori au durat bordeie, stîne şi cabane turistice, se înalţă culmi ascuţite,
creste sau custuri pe care, excursiile turistice constituie adevărate performanţe. O parte dintre aceste
înălţimi, cum ar fi bunăoară creasta Arpăşelului, sînt accesibile doar alpiniştilor.
Din loc în loc, crestele şi culmile înguste sînt punctate de vîrfuri şi imense trapeze de stînci, care
reprezintă cotele cele mai înalte ale masivului.
Măcinate de furia îngheţurilor şi alternanţele de temperatură, stîncile înălţimilor se năruie adesea,
adunîndu-se, la baza versanţilor abrupţi din zona glaciară, sub forma unor imense pînze de grohotişuri
năruituri şi recente, ce conferă muntelui un aspect sterp, arid, adesea deprimant. Să amintim aci doar de
haosul stîncilor sfărîmate din zona Acului Cleopatrei de sub vîrful Negoiu, de pînzele de grohotişuri din
valea Viştişoarei ori de stîncăriile căldării glaciare superioare a văii Podragului.
Există însă în înălţimi şi un element liniştitor, un element aducător de calm, în atmosfera agitată a
verticalelor pleşuve: lacul glaciar. Adeseori, în circurile superioare, acele, crestele şi vîrfurile neînduplecate
se oglindesc în apele cristaline ale tăurilor rămase după topirea gheţarilor. Au fost numărate în trecut, în
întregul masiv, cam 70 de astfel de lacuri glaciare. Astăzi însă numărul lor a scăzut, multe din ele fiind
colmatate cu sedimentele aduse de viituri.
Dezvoltarea şi varietatea excepţională a formelor glaciare sînt datorate pe de o parte altitudinilor
mari care au determinat instalarea masivă a gheţarilor aici, în timpul cuaternarului, iar pe de altă parte,
rocilor cristaline, dure din constituţia munţilor, care au favorizat conservarea acestor forme.
Relieful fluvio-torenţial, dezvoltat mai jos, în zona pădurilor, apare în contrast izbitor cu cel
glaciar. Văile pînă aici largi, se îngustează deodată, abrupturile stîncoase lasă loc unor versanţi mai puţin
înclinaţi, inundaţi de vegetaţie, custurile se continuă prin culmi largi, uşor practicabile, uneori adevărate
poduri sau resturi de platforme.
În profil longitudinal, munţii Făgăraş se prezintă, după cum am spus, sub forma unei culmi, de-a
lungul căreia se înşiră o sumedenie de vîrfuri ce depăşesc 2200 m altitudine şi şei de legătură, aflate şi ele,
în mod obişnuit, la peste 2000 m.
Se poate spune că, practic, în parcurgerea acestui imens masiv de piatră, drumeţul, nu coboară sub
2000 m decît la vest de Cocoriciu, către Olt sau dincolo de Buzduganu — Luţele, către şaua Tămaşului.
Şase din vîrfurile lanţului Făgărăşean ating sau depăşesc 2500 m înălţime: Moldoveanu (2544 m), Negoiu
(2535 m). Lespezile sau Călţunul (2522 m), Viştea Mare (2527 m), Vînătoarea lui Buteanu (2506 m) şi
Dara (2501 m).
Pe parcursul celor mai bine de 60 km ai acestor munţi, se pot distinge cîteva sectoare, reunind
grupuri de munţi sau masive, cu trăsături caracteristice comune, punînd, fiecare din ele, probleme
particulare sub raport turistic.
Astfel, în partea lor centrală, cuprinsă între văile Şerbotei şi Sîmbetei — referindu-ne la versantul
nordic — şi între Topolog şi Valea Rea — referindu-ne la clina argeşeană — este inima cetăţii de piatră a
Făgăraşilor, sectorul de realizare maximă a fenomenului de modelare glaciară. Aici, din şaua Scării (2146
m) şi pînă în Fereastra Mare a Sîmbetei (2183 m), drumeţul va întîlni cel mai puternic sector alpin, nu
numai din munţii Făgăraş ci şi probabil, din întregul lanţ Carpatic. El va lua contact cu o creastă de
proporţii extraordinare, ce înşiră unul după altul o sumedenie de piscuri la peste 2400 m altitudine, va
parcurge coame înguste, suspendate deasupra unor prăpăstii nemăsurate, se va lăsa copleşit de lumea
mirifică a stîncilor nude, abia acoperite de licheni galbeni-verzui, va depăşi, pe coaste priporoase, rîuri de
grohotişuri, va înfrunta abrupturile vrăjmaşe ale unor pereţi sumbri şi întunecaţi ca norii de furtună, va
admira căderile frenetice ale apelor pe pereţii pragurilor glaciare şî se va odihni sub fruntea celor mai înalte
piscuri, pe malul unor minunate lacuri alpine. Aci, în masivele Negoiu-Lespezi, Bîlea, Arpăşel şi Arpaşul
Mare-Podragu, turistul va face popas pe malul Iezerului Călţun, al lacurilor Doamnei, Bîlea, Capra, Buda,
Podu Giurgiului, Podrăgelul sau Podragu şi, tot în acest sector central al Făgăraşului, el va putea urca pe
acoperişul ţării, la Viştea-Moldoveanu. În imensitatea acestui ţinut de piatră, poteca turistică şerpuieşte,
tîrîndu-se pe brîne abia schiţate deasupra abisurilor căţărîndu-se printre lespezi în care s-au montat cabluri
de ajutor sau afundîndu-se în hornuri şi văgăuni.
De ambele părţi ale sectorului central se întîlnesc alte două sectoare glaciare — de vest şi de est —
în care relieful glaciar apare în forme mai atenuate. Primul es+e cuprins între şaua Scării şi tarniţa Apei
Cumpenite, iar al doilea se întinde de la est de Fereastra Mare a Sîmbetei, cuprinzînd ca ultimă înălţime, de
peste 2000 m, muntele Buzduganu.
În aceste sectoare începe a dispărea lumea custuri lor — care se mai menţin numai ici-colo, în
creasta principală — dispar piscurile pleşuve şi verticalele; Apar însă în locul lor, culmi rotunjite, fragmente
de platforme şi coame tot mai largi. Văile glaciare nu mai sînt separate prin creste ascuţite, iar în circurile
glaciare, suspendate pe pereţii din preajma platformelor, nu se mai întîlnesc întotdeauna grohotişuri şi
stîncării sterpe ci, adeseori, se dezvoltă, la fel ca şi pe poduri, pajiştile unui minunat ţinut pastoral.
Formele glaciare diminuează tot mai mult către vest şi către est, ştergîndu-se pe-ncetul; ici-colo,
prin circuri sau prin zăpodii le de pe platforme, se mai adună încă apele în lacuri, dintre care numai unele
sînt glaciare iar restul, formate recent prin acumularea — adesea temporară — a apelor de suprafaţă în mici
adîncituri ale terenului.
Urmează, în sfîrşit, părţile terminale ale culmii, îni care peisajul se modifică fundamental. Munţii
sînt acum cu adevărat domoli, lipsiţi de forme glaciare, cu înălţimi ce nu ajung nicăieri la 2000 m
altitudine. Arareori mai apar abrupturi şi zone mai greu accesibile, ca ecouri îndepărtate ale celor din zona
glaciară.
În profil transversal, lanţul Făgăraşilor este de o disimetrie izbitoare.
Spre nord, povîrnişul coboară dur, în trepte scurte, pînă în şesul Ţării Oltului, căzînd asupra
cîmpiei Oltului „printr-un abrupt formidabil". Colţul Viştei Mari are peste 2500 m, iar jos, în satul
Viştişoara, aflat la poale, la o distanţă de 10 km, abia dacă mai sînt 600 m altitudine.
 Povîrnişul este susţinut de ci rea douăzeci şi cinci de picioare sau muchii scurte, adevărate
contraforturi, rînduite cadinţiiunui uriaş pieptăn; ele au fost sculptate în zidul rămas din ruptura tectonică ce
a dat naştere depresiunii transilvane, de „dalta lichidă" a unor rîuri paralele, orientate toate perpendicular pe
culmea principală, care se străduiesc să năruie muntele şi să-i împrăştie „ţarina" prin şesul Făgăraşului, spre
Olt. Toate aceste muchii sînt zdrenţuite de gheţuri, în înaltul de deasupra pădurii, fiind, în acele locuri,
foarte greu de parcurs, îndată ce intră în pădure însă, ele se domolesc şi încep a fi străbătute de poteci, în
toate direcţiile.
Spre Argeş, peisajul este cu totul altul. Drumeţul neavizat, care a urcat în numai 4—6 ore din Ţara
Oltului pînă în creasta principală, în preajma Surului, a Negoiului, în şaua Paltinului sau în Fereastra Mare
a Sîmbetei, rămîne înmărmurit de întinderea nemărginită a. ţinutului muntos de miazăzi. Că să coboare
către Curtea de Argeş, la altitudinea Ţării Oltului, va trebui să meargă de 5—6 ori mai mult.
Culmile sudice — mai puţine (cca zece) — coboară mai domol decît cele nordice, în trepte largi,
bine păstrate, adevărate poduri suspendate, acoperite cu păşuni întinse la 2200 şi 2000 (1900 m) altitudine,
cu păduri de molid la 1700—1500 m şi cu păduri de fag, la altitudini mai joase.
În coborîre, undeva în etajul pădurilor de fag, pe o linie care ar trece prin Boişoara — Iaroslavele
— Valea cu Peşti — Gura Dobroneagului, cristalinul Făgăraşului se ascunde sub păturagroasă a
conglomeratelor din bazinul depresionar al Loviştei, despre care am amintit. Aci, văile se lărgesc, pantele
devin domoale, iar culmile coboară lin, pînă la 1300—1200m. Apoi, deodată, şisturile cristaline apar din
nou la suprafaţă, ridicîndu-se brusc pînă la 1500—1600 m, şi formînd horstul lanţului secundar Ghiţu —
Frunţi — Cozia.
Apele de pe versantul sudic al Făgăraşului, adunate în numai patru rîuri mari (Topologul, Argeşul,
Vîlsanul şi Rîul Doamnei), au ferăstruit acest al doilea lanţ, tăind chei de o frumuseţe rară, de-a lungul
cărora şi-au croit oamenii poteci, mai apoi drumuri largi forestiere şi — de curînd — prin cheile Argeşului
— şosele asfaltate. Aici, ei au zăgăzuit apele prin barajul de la Vidraru, astfel că, pe albia vechiului Argeş
îşi unduieşte astăzi apele, pînă din sus de Cumpăna, cu golfuri pe văile Caprei şi Budei, lacul de baraj
Vidraru.

Clima şi vegetaţia munţilor Făgăraş cunosc, la fel ca în toate masivele muntoase, o

compartimentare pe verticală, în etaje bioclimatice, legate de legile generale ale altitudinilor absolute. În
acest sens, se poate distinge un climat montan, favorabil dezvoltării pădurilor, căruia i se suprapune zona
forestieră, şi un climat alpin, aspru, în care nu se mai pot dezvolta decît pajişti şi tufărişuri alpine, uneori cu
elemente arctice, asemănătoare celor din tundră.
În părţile joase ale munţilor, între 600—1200 (1300) m, climatul mai blînd şi mai puţin umed
(media anuală a temperaturilor 4°—6°C; media anuală a precipitaţiilor 700—1000 mm), determină
dezvoltarea masivă a fagului (F a g u s silvatica), în păduri ce se ţin lanţ, înconjurînd masivul ca un brîu
larg. Prin rariştile lor se întîlnesc brebenei de munte (Corydalis cava), năpraznici (Geranium robertianum),
gălbinele de munte (Ranunculus carpaticus), slăbănogi (Impatiens noli tangere) şi o mulţime de ferigi. În
pajiştile acestui etaj bioclimatic domină iarba vîntului (Agrostis tenuis), păiuşul (Festuca rubra) şi
pieptănăriţa (Cynosurus cristatus). Nu lipsesc însă florile, şi ar fi de amintit trifoiul de munte, (Trifolium
montanum), margaretele (Chrysanthemum leucanthernum), clopoţeii mari sau campanulele (Campanula
persicifolia), bulbucii (Trollius europaeus), crinii de pădure (Lilium martagon), etc.
Mai sus de 1300 m, clima devine tot mai rece şi mai umedă, determinînd schimbări în vegetaţie.
Astfel, între 1300—1700 (1800) m, temperaturile medii anuale scad la 2°—4°C, iar precipitaţiile depăşesc
1000—1200 mm anual. În aceste condiţii, locul pădurilor de fag este luat de cele de molid ( Picea excelsa).
Este ceea ce numim etajul bioclimatic al molidului, în care alte specii de arbori apar numai întîmplător. Prin
molidişuri se întîlnesc tufe de afin (Vaccinium), măcrişul iepurelui (Oxalis lacetosella), părăluţe de munte
(Pirola uniflora), orhidee, vulturică (Hieracium transsilvanicum) şi altele.
În pajiştile acestui etaj apar, alături de păiuşul roşu (Festuca rubra) şi de ţepoşică (Nardus stricta),
o sumedenie de flori. Amintim doar luceafărul (Scorzonera rosaea), ruşuliţa cu miros de vanilie
(Hieracium aurantiacum), cinci degete sau potentile, campanule de tot felul etc., etc.
Mai sus de zona forestieră, intrăm în zona alpină în care clima aspră, cu temperaturi anuale
adeseori mai mici de 0°C şi cu cea mai mare parte din precipitaţii sub formă de ninsoare (peste 1400 mm),
împiedică dezvoltarea vegetaţiei forestiere. Se disting şi aci două etaje bioclimatice. Primul, deasupra
pădurilor, este etajul alpin inferior, în care cel mai caracteristic este jneapănul (Pinus montana). El este
însoţit de ienupăr şi afini, iar ici-colo se mai întîlnesc încă pini relicţi din fazele glaciare ( Pinus cembra sau
zîmbrul). În partea de sus a aceluiaşi etaj domină, printre tufărişuri, smirdarul (Rhododendron Kotschyi).
Prin pajişti, domină aci păruşca (Festuca supina), iarba stîncilor (Agrostis rupestris) şi, de-a lungul
vîlcelelor, ţepoşica (Nardus stricta). Florile sînt parcă mai intens colorate decît în zonele joase, întîlnim
brînduşele de munte (Crocus heuffelianus), trei degete sau potentile (Potentilla ternata), ridichioare (Geum
montanum), clopoţei (Campanula napuligera), armeria (Armeria alpina) etc., etc.
În fine, în condiţiile cele mai aspre ale etajului alpin superior, domină pajiştile de coarnă ( Carex
Curvula). Florile acestui etaj sînt din cele mai delicate: campanule alpine (Campanula alpina), cupe de
ghinţură (Genţiana acaulis), vulturică de stînci (Hieracium alpinum), ochiulgăinii (Primula minima), abia
ieşit din zăpadă, şopîrliţe (Veronica sp.), romaniţe de munte (Anthemis carpatica), degetăruţi sau soldanele
(Soldanella pusilla), garofiţe pitice (Dianthus gelidus). Iată numai cîteva din nepreţuitele podoabe ale
etajului alpin superior. Mai sînt de amintit plantele pioniere arctice alpine, cum ar fi salcia pitică ( Salix
herbacea), iarba roşioară (Silene acaulis), ochiul şarpelui (Eritrichium nanum), degetăruţii pitici
(Soldanella pusilla), muşchii cei mai diverşi, iar pe terenurile calcaroase: arginţica (Dryas octopetala),
salcia pitică de calcar (Salix reticulata), toporaşii alpini (Viola alpina), ghinţurica (Gentiana nivalis) şi
macul galben (Papaver pyrenaicum). Nu se poate omite floarea de colţ (Leontopodium alpinum), care, în
zonele sudice, ferite de poteci turistice, formează, ici-colo, adevărate asociaţii.
Este de remarcat diferenţa dintre climatul povîrnişului nordic al munţilor Făgăraşului — dinamic,
agitat, umed, rece, înnourat — şi cel al clinei argeşene — mai moderat, mai calm şi mai înseninat. Aceasta
se răsfrînge în etajele de vegetaţie amintite, prin ridicarea sensibilă a limitei de sus a pădurilor, pe faţa
sudică, în comparaţie cu povîrnişul ardelean.
Fauna cunoaşte, ca şi vegetaţia, o repartiţie etajată, însă în limite cu mult mai largi.
Dintre mamifere, ar fi de amintit, fiind mai frecvente: ursul, cerbul carpatin, căprioara, veveriţele,
pisica sălbatică, jderul de copac, rîşii, dihorul, pîrşul comun şi pîrşul mic, specific pădurilor şi capra neagră,
mult răspîndită în zona alpină.
Lumea păsărilor cuprinde numeroase specii mici, cantonate mai ales prin păduri, dar şi cîteva
specii mari de răpitoare. Amintim căldăraşul, cinteza, silvia, măcăleandrul, mierla, diferiţi piţigoi, corbul
etc., iar dintre răpitoare, şorecarul comun. În pădurile mai izolate, evitînd cărările bătute, se ascunde
cocoşul de munte, pasăre rară, ocrotită de lege.
Deasupra crestelor şi păşunilor alpine, se întinde spaţiul larg al vulturilor pleşuvi sau bruni şi al
acvilelor de munte.
Şerpii sînt slab reprezentaţi în masivul Făgăraş; amintim doar vipera comună, care poate apărea
uneori pe stînci sau trunchiuri de copaci, în locuri însorite, din etajul fagului, şi chiar dincolo de acesta,
pînă la peste 2000 m altitudine.
Peştii sînt reprezentaţi tn primul rtnd prin păstrăv, prezent în cursurile superioare ale tuturor
rîurilor şi în lacul Bîlea. (În ultimii ani, se încearcă popularea cu păstrăvi şi a altor lacuri alpine). Mai jos, în
zona pădurilor, se mai întîlnesc: scobarul, mreana, boişteanul şi zglăvocul. Interesant este în apele din
bazinul Argeşului un endemism carpatic: aspretele, sforetele sau popretele (Romanichtys valsanicola).

INDICATORUL CABANELOR

Cea mai apropiată staţie Capacitate

Denumirea Altitu Nr. R— Cine o
cabanei dinea Felul drumului de Nr. loc. loc. Rest. administre
C.F.R. I.T.A. acces cazare masă B— ază
Bufet
Plaiul Foii 849 Zărneşti Zărneşti drum forestier 120 80 R. B. I. C. S.
Predeal
Urlea 1 533 Voila Breaza Şosea-potecă 45 40 R. B. I. C. S.
Predeal
Valea Sîmbetei 1 401 Voila Complex Şosea + potecă 60 60 R. B. I.C.S.
Sîmbăta Predeal
Complexul 750 Voila Complex Şosea 102 100 R. B. I. C. S.
turistic Sîmbăta Sîmbăta Predeal
Podragul 2136 Ucea Victoria drum forestier + 101 75 R. B. I. B. C.
potecă Păltiniş
Turnuri 1520 Ucea Victoria drum forestier + 20 20 B. I. B. C.
potecă Paltiniş
Arpaş 600 Ucea Victoria drum forestier 59 80 R. B. l. B. C.
Păltiniş
Bîlea Lac 2034 Arpaş Cîrţişoara şosea sau potecă 169 100 R. B. l. B. C.
 Păltiniş
Bîlea Cascadă 1 234 Arpaş Cîrţişoara şosea 126 80 R. B. l. B. C.
Păltiniş
Negoiul 1 546 Porumba Porumbacu drum forestier + 243 90 R. B. l. B. C.
cu de Sus potecă Păltiniş
Bârcaciu 1 550 Avrig Poiana drum forestier + 20 20 R. B. l. B. C.
Neamţului potecă Păltiniş
Poiana Neamţului 706 Avrig Poiana drum forestier 44 80 R. B. l. B. C.
Neamţului Păltiniş
Surul 1 450 Sebeş- şosea sau potecă 81 80 R. B. l. B. C.
Olt sau Păltiniş
Avrig
Cumpăna 920 Curtea de Căpăţîneni şosea 32 32 R. B. O. C. L.
Argeş Curtea de
Argeş
Piscul Negru 1300 Curtea de Căpăţîneni Şosea 30 50 B. O.C.L.
Argeş Curtea de
Argeş
Valea cu Peşti 850 Curtea de Căpăţîneni Şosea 50 50 R.B. O.C.L.
Argeş Curtea de
Argeş

Trasee turistice pe versantul nordic

1. Staţia C.F.R. Voila — cabana Urlea

Marcaj: triunghi albastru Timp: satul Breaza — cabana Urlea: 3—4 ore

Generalităţi. Distanţa dintre localităţile Voila şi Breaza o parcurgem cu autobuzul I.T.A. (curse la
interval de trei ore). Vara, drum uşor; iarna, în perioada marilor zăpezi, ceva mai obositor.
Descrierea traseului. De la staţia C.F.R. Voila ieşim în DN 1, pe care-l urmăm către stînga, circa
1500 m. Între kilometrul 249 şi 248, se desprinde, la dreapta, şoseaua judeţeană. Aici, îşi au staţia
autobuzele I.T.A.
Pe jos sau cu autobuzul, vom merge pînă în satul Breaza, trecînd prin localităţile: Voivodeni şi
Pojorta. Din Breaza, către sud, mai întîi prin sat şi apoi 4 km printre culturi, mergem de-a lungul unui drum
comunal, pînă întîlnim albia pîrîului Pojorta. Aici, în dreptul unui grup de case, sînt date pe un panou
indicaţii asupra traseului.
Traversînd pîrîul amintit străbatem poieni şi rarişti, apropiindu-ne de albia pîrîului Brezcioara,
adîncită în dreapta noastră, întîlnim în drum izvoare amenajate şi locuri bune de popas.
La 960 m altitudine coborîm în valea Brezcioarei. Urmînd-o, poteca trece prin poiana Lunca
Dogăriei, dincolo de care ajunge la confluenţa cu Pîrîul lui Bran.
Cînd s-au împlinit cca 2 ore de mers, ajungem la un loc de popas cu bănci, situat la confluenţa a
două pîraie. Mai sus de acesta, Brezcioara primeşte apele pîrîului Curmăturii, venit din stînga noastră. În
continuare, poteca însoţeşte o vreme valea pîrîului amintit, traversîndu-l de cîteva ori.
Ultima porţiune a drumului se desfăşoară prin pădure, pe faţa vestică a piciorului Colţul Brezei şi
ia sfîrşit în poiana din Curmătura Colţului, la 1533 m, unde se află cabana Urlea.
Trasee de legătură spre: vîrful Urlea şi curmătura Mogoşului (2344 m) traseul nr. 2; curmătura
Zîrnei, traseul nr. 3 (descris în sens invers); staţia C.F.R. Voila, prin comuna Breaza, traseul nr. 1 (descris în
sens invers).

2. Cabana Urlea — vîrful Urlea — curmătura Mogoşului (2344 m)

Marcaj: triunghi albastru Timp: 3 ore şi 30 minute

Generalităţi. Traseul poate fi folosit pentru legătura cu cabanele Valea Sîmbetei şi Podragul.
Turiştii rutinaţi pot organiza excursii în circuit pentru vizitarea lacului Urlea, folosind acest drum în
combinaţie cu drumul de creastă către est şi cu un traseu nemarcat către lac. Înapoierea de la lac la cabana
Urlea se poate face prin Pîrîul Calului, urmînd marcajul cu punct roşu (traseul nr. 3).
Descrierea traseului. Din poiana de la Curmătura Colţului, pînă la 1730 m altitudine, urcăm prin
pădure şi rarişti, avînd în stînga valea Pojortei. De aici, poteca, roasă de ape, străbate o zonă acoperită cu
jnepenişuri şi vegetaţie scundă pe Fruntea Moşului. Ajungem în curînd în Şleaul Muşuleţii, poiană brăzdată
de cîteva viroage. Dincolo de aceasta, urcăm prin bolovănişuri şi grohotişuri, avînd în dreapta Valea lui
Mogoş.
La 2200 m altitudine, în curmătura Moşului, se desprinde spre stînga, către curmătura Zîrnei,
marcajul cu punct roşu, traseul nr. 3. El ne-a însoţit pînă aici, împreună cu semnul drumului nostru. În
continuare, poteca ne conduce pe culmea Muşuleaţa, pînă la vîrful Urlea (2475 m), trecînd peste Vîrful
Moşului (2340 m), Culmea Stîncoasă şi Piscul Somnului (2387 m). Pe această d i stanţă putem zări, în
stînga, apele lacului Urlea, cuibărite în căldarea cu acelaşi nume, iar, în dreapta, conturul celor patru căldări
nordice (obîrşii ale Brezcioarei): Muşuleaţa, Căldarea Somnului, Fundul lui Mogoş şi Căldăruşa Închisă.
De pe vîrful Urlea, privim panorama, dominată spre vest de acoperişul Viştei, prins între vîrfurile
Viştea Mare şi Moldoveanu. La picioarele noastre, se adînceşte căldarea Fundul Bîndei, dincolo de care se
întind, pe zeci de kilometri, culmile sudice ale masivului.
Coborînd din vîrful Urlea, către dreapta, ajungem — după circa 15 minute — la stîlpul cu săgeţi
indicatoare din curmătura Mogoşului (2344 m), unde traseul ia sfîrşit.
Trasee de legătură spre: Fereastra Mare (cu legătura pentru cabana Valea Sîmbetei) şi şaua
Podragu (cu legătura pentru cabana Podragu) traseul de creastă (etapa a III-a); curmătura Zîrnei (cu
legătura pentru cabana Urlea), acelaşi traseu urmat în sens invers.

3. Curmătura Zîrnei — cabana Urlea

Marcaj: punct roşu. Timp: 3—4 ore.

Generalităţi. Desfăşurat de-a lungul unor locuri accesibile, traseul dintre curmătura Zîrnei şi
cabana Urlea prin valea Urlei, este recomandat turiştilor, care, parcurgînd creasta Făgăraşului, vor să ajungă
şi la cabana Urlea. Vara, drum uşor; iarna, periculos şi greu de identificat.
Descrierea traseului. Din curmătura Zîrnei (1923 m) — stîlp cu săgeţi indicatoare — se
desprinde către nord (dreapta, dacă venim de la Zărneşti; stînga, dacă venim dinspre cabana Valea
Sîmbetei) o potecă bine conturată, prin jnepenii crescuţi pe versantul muntelui Leaota.
Marcajul, în parte degradat, ne conduce, în coborîş, pînă în valea Urlei.
Traversăm pîrîul, luînd ca reper un bordei construit din lespezi, dar fără acoperiş, aflat pe malul
stîng. Din dreptul lui, pe faţa muntelui, se conturează, în diagonală către dreapta, poteca noastră. Urmînd-o,
întîlnim ceva mai sus Pîrîul Calului. Fără să traversăm albia acestuia, ne abatem la stînga, continuînd să
urcăm pe malul lui drept.
La 2140 m altitudine, părăsim Pîrîul Calului, a cărui albie a devenit bolovănoasă, şi, printr-o
abatere către dreapta, urcăm, conduşi de marcaje dispuse pe lespezi, ajungînd, după 2 ore, în Curmătura
Moşului (2200 m). Aici întîlnim marcajul cu triunghi albastru (traseul 2). Însoţiţi în continuare şi de acesta,
coborîm înspre cabana Urlea, trecînd prin păşunea Şleaul Muşuleţii şi pe piciorul muntelui Fruntea
Moşului. În curînd ajungem în poiana din Curmătura Colţului, unde se află cabana Urlea.
Traseele de legătură sînt redate la pag. 19

4. Staţia C.F.R. Voila — complexul turistic Sîmbăta — cabana Valea Sîmbetei

Marcaj: triunghi roşu Timp: staţia C.F.R. Voila — complexul turistic Sîmbăta — 18 km (autobuz
I.T.A.); complexul turistic Sîmbăta — cabana Valea Sîmbetei, 2 ore şi 30 minute.

Generalităţi. De la gară traseul urmează DN 1 pînă în comuna Sîmbăta de Jos, de unde se

continuă pe o şosea secundară asfaltată, pînă la complexul turistic Sîmbăta (18 km — autobuz I.T.A. de
două ori pe zi). De la complex, un drum forestier şi apoi poteca turistică marcată, ne conduc în amonte pe
valea Sîmbetei, pînă la cabană. Traseul este uşor accesibil tot timpul anului.
Descrierea traseului. De la complexul turistic, călăuziţi de marcaj, înaintăm, de-a lungul
drumului forestier, lăsînd în urmă ultimele clădiri ale silvicultorilor şi ramificaţia şoselei spre oraşul
Victoria. Dincolo de acestea, pătrundem în zona împădurită, avînd pe dreapta muntele Jeloaia, iar pe stînga,
muntele Brusturile.
Drumul se termină la cabana muncitorilor forestieri. De aici începe poteca. Ea se angajează în
urcuş pe malul drept al văii Sîmbăta, corespunzător acum muntelui Gropana. Cînd s-a împlinit o oră de
mers, sîntem în dreptul cascadelor „La Vîrteje", peste care se aruncă, vijelioasă, apa Sîmbetei.
Mai sus de aceste locuri, poteca traversează pîrîul, de cîteva ori, purtîndu-ne prin pădurea de
conifere, spre marile înălţimi ale masivului, fn curînd, putem zări pe dreapta văii, muchia Sîmbetei, din care
se detaşează un impresionant turn de calcar numit Piatra Caprei. Ultima parte a traseului se desfăşoară pe
clinele împădurite ale muchiei Drăguşului, brăzdate de numeroase pîraie. Ajungem la cabana Valea
Sîmbetei, în timpul arătat de indicatoare.
Trasee de legătură spre: Fereastra Mare (traseul nr. 5).

5. Cabana Valea Sîmbetei— Fereastra Mare

Marcaj: triunghi roşu Timp: 2 ore — 2 ore şi 30 minute

Generalităţi. Uşor accesibil şi într-o poziţie oarecum periferică faţă de marile înălţimi ale
masivului, traseul de pe valea Sîmbetei reprezintă un punct de plecare favorabil pentru parcurgerea
traseului de creastă al Făgăraşului, de la est către vest.
Orientată către nord, valea păstrează în zona de obîrşie zăpadă, vreme mai îndelungată, oferind
amatorilor de schi posibilitatea de a prelungi sezonul favorabil practicării sportului preferat, pînă către
sfîrşitul primăverii. Drum uşor, accesibil turiştilor; iarna, recomandat alpiniştilor şi turiştilor antrenaţi.
Descrierea traseului. Marcajul turistic dispus în lungul văii, ne conduce iniţial în ocoluri scurte,
prin rarişti de pădure şi jnepenişuri. Pe măsură ce urcăm, perspectiva asupra regiunii este tot mai
cuprinzătoare. Relieful iniţial calm capătă mai sus un aspect tot mai frămîntat, tot mai dinamic.
Circurile glaciare, bine conturate, sînt străjuite de culmi semeţe, cu abrupturi brăzdate de viroage
adînci ori acoperite cu nesfîrşite rîuri de grohotiş. În stînga văii se înalţă muchia Drăguşului care, în zona ei
de culminaţie (vîrful Gălăşescu), prezintă un abrupt puternic; pe dreapta, desprinsă către nord din dreptul
vîrfului La Cheia Bîndei, muchia Sîmbetei ne apare mai domoală, fiind punctată de cîteva vîrfuri, între care
cel mai evident este Caţaveiul.
La circa 45 minutesocotitede lacabană, se desprinde către dreapta poteca turisticăspre Fereastra
Mică,marcată cu semnul bandă albastră (degradat). Parcursul, desfăşurat în lungul unui fir secundar al văii
Sîmbetei, traversează iniţial culmea muntelui Slănina, desprinsă din creasta principală. Traseul, recomandat
turiştilor antrenaţi, scurtează accesul la creastă; el poate fi programat şi ca tronson al unor excursii în
circuit.
Reluînd traseul nostru, străbatem acum locurile înierbate de pe fundul căldării glaciare, punctate
de ienuperi şi smirdar, în faţă, străjuită de vîrful Slănina, la dreapta, şi colţul Bălăceni, la stînga, se
adînceşte Fereastra Mare a Sîmbetei, castre care urcăm.
Înainteca poteca turisticăsăseabată spredreapta, către Fereastra Mare, se desprinde spre stînga
marcajul cu punct roşu. Traseul acesta ne conduce în traversare prin căldarea Sîmbetei pînă pe muchia
Sîmbetei. De aci se abate în dreapta, sfîrşind pe creasta Făgăraşului, în apropierea vîrfului la Cheia Bîndei.
Din punctul de ramificaţie amintit, urcăm diagonal către dreapta, şrecurîndu-ne pe sub clinul priporos al
colţului Bălăceni. Dincolo de acesta, fără a fi periculoase, locurile se înăspresc, poteca purtîndu-ne printre
stînci şi grohotişuri, pînă pe creasta Făgăraşului, în Fereastra Mare (2180 m).
Trasee de legătură spre: şaua Podragu, traseu 1 de creastă etapa III; curmătura Zîrnei, cu
ramificaţi i spre cabana Urlea; acelaşi traseu III, descris în sens invers.

6. Staţia C.F.R. Ucea — oraşul Victoria — valea Viştea Mare — Portiţa Viştei
Marcaj: triunghi roşu Timp: 6—7 ore

Generalităţi. Mijloacele de transport publice între staţia C.F.R. Ucea şi oraşul Victoria uşurează
apropierea de masiv. Marcajul începe din satul Viştea de jos, însă turiştii folosesc ruta prin oraşul Victoria
pentru motivul arătat mai sus.
Vara, drum uşor, dar obositor prin lungimea sa; iarna, accesibil alpiniştilor.
Descrierea traseului. De la staţia finală a autobuzului care ne-a adus din gara Ucea în apropiere
de combinatul chimic „Victoria", ne înapoiem, pînă întîlnim, desprins spre dreapta, drumul forestier către
complexul Sîmbăta.
Urmîndu-l, parcurgem 5 km pînă în dreptul panoului care semnalează ramificaţia spre valea Viştea
Mare. Aici, schimbăm direcţia mersului către dreapta, pe drumul forestier secundar, şi după 1600 m vom
întîlni pepiniera ocolului silvic.
Părăsind definitiv drumul forestier, ne abatem acum în diagonală către stînga şi traversăm albia
văii Viştea Mare, dincolo de care, prin pădure, apare semnul bandă roşie al forestierilor, iar mai sus şi
triunghiul roşu, marcajul traseului nostru.
Pentru început, poteca trece printr-o zonă bătută de căruţe. Apoi ea ne conduce vreme de o oră
bună de mers, de-a lungul coastelor vestice ale muntelui Zănoaga.
 Traversăm apoi apa văii Viştea şi urcăm pe coastele răsăritene ale muchiei Viştea Mare, pînă la
limita de sus a pădurii. Aci, după o nouă traversare a văii, întîlnim casa de vînătoare „Viştea Mare", unde, la
nevoie, putem înnopta în condiţii de bivuac. În apropiere se află şi stîna Viştea Mare.
În continuare, valea se deschide, oferindu-ne frumoase perspective, spre creasta principală a
masivului, punctată de marile vîrfuri: Ucişoara sau Orzăneaua, Viştea Mare şi Hîrtopul Ursului (enumerate
de la dreapta la stînga), care formează coronamentul căldării glaciare a văii Viştea Mare.
Ultima porţiune a traseului, bine marcat, urcă susţinut prin grohotiş, pînă în Portiţa Viştei sau
Portiţa Turiştilor, unda întîlneşte marcajul de creastă, bandă roşie. Din acest loc, distanţele spre cabanele
Valea Sîmbetei sau Podragul pot fi parcurse, cînd vremea este bună, în 2—3 ore.
Trasee de legătură spre: şaua Podragu (cabana Podragul) traseul de creastă, etapa III; Fereastra
Mare (cabana Valea Sîmbetei), acelaşi traseu III în sens invers.

7. Oraşul Victoria — „La Şipot"

Marcaj: punct albastru. Timp: 3 ore
Generalităţi. Itinerarul reprezintă calea de acces directă, din oraşul Victoria spre muchia Tărîţa,
evitînd cabana Arpaş. El se desfăşoară pe piciorul estic al muchiei mai sus amintite, denumit Piciorul Ucei
sau muchia La Aşchii. Marcajul ia sfîrşit în punctul „La Şipot" (1470 m), unde se întîlneşte cu traseul nr. 8,
care în amonte conduce la cabana Podragul, iar în aval, la cabana Arpaş.
Descrierea traseului. La mică distanţă, în aval de staţia finală a autobuzelor ce deservesc Victoria,
se desprinde către stînga, un drum forestier. Coborînd în lungul lui, întîlnim semnul punct albastru în
chenar alb. Conduşi de marcaj, traversăm valea Ucei, lăsăm în urmăun saivan şi ajungem la o bifurcaţie a
drumuri lor forestiere: la dreapta, către cabanele Arpaş şi Podragul, traseul nr. 9; la stînga, drumul nostru.
Înaintînd în direcţia amintită, ajungem în dreptul casei cu nr. 343. De aici marcajul se abate la
stînga, dar, fiind degradat din cauza defrişării, nu-l recomandăm, ci urmăm drumul forestier, în continuare,
încă 2500 m.
După această distanţă, din dreptul unor barăci, ne orientăm la stînga şi urcăm pe culmea Piciorului
Ucli. Aici întîlnim semnul drumului, alături de un marcaj degradat cu bandă roşie şi altu 1 forestier, tot cu
bandă roşie. Călăuziţi de ele, ajungem în curînd în poiana „La Comandă" (930 m) după care, la intervale
mici, vom depăşi poienile „La Şeuţa", „La Fruntea Boului"(1203m) şi poiana „LaAşchii" (1423m).
Ultima porţiune a traseului se desfăşoară prin pădure pînă „La Şipot" (1470 m) unde, la izvorul
prins în căuc, întîlnim, venind din dreapta, marcajul traseului nr. 8 dintre cabanele Arpaş şi Podragul.
Trasee de legătură spre: cabana Podragul, traseu! nr. 8; cabanaArpaş.traseul nr. 8 (de la
semnalarea în text a punctului,,La Şipot"), descris în sens invers.

8. Cabana Arpaş — muchia Tărîţa — cabana Podragul — şaua Podragu

Marcaj: triunghi albastru Timp: 6 ore.

Generalităţi. Este cel mai scurt traseu de acces la cabana Podragul. El oferă perspective largi
asupra masivului, numărîndu-se printre puţinele itinerare marcate de-a lungul uneia din culmile nordice ale
Făgăraşului. Vara, prezintă cîteva pasaje mai dificile, dar lipsite de pericole; iarna, accesibil numai
alpiniştilor.
Traseul pe muchia Tărîţa se parcurge atît de către 24 turiştii veniţi de la cabana Arpaş, de unde
începe marcajul, cît şi de cei ce vin din oraşul Victoria, folosind iniţial traseul nr. 7.
Descrierea traseului. De la cabana Arpaş, urmăm drumul forestier către oraşul Victoria, circa 600
m, pînă la răscrucea drumurilor, punctată de un stîlp indicator.
Orientîndu-ne, din acest loc, către dreapta, parcurgem pe şosea exact 500 m. Aici, întîlnim un alt
stîlp indicator care ne arată direcţia de mers, către stînga, prin pădure.
Conduşi în continuare de marcaj, urcăm pe plaiul Ghirloţelului, pînă „La Şipot" (2 ore), unde
întîlnim, venind din stînga — dinspre oraşul Victoria —traseul nr. 7 marcat cu punct albastru.
De aici, drumul se înscrie curînd pe coastele vestice ale vîrfului Boldanu, ieşind, după aproape 20
minute în poiana cu acelaşi nume.
În partea de vest a poienii, în pădurea de molid, se află casa Boldanul (1600 m), refugiu modest, la
care se poate înnopta, în condiţii de bivuac.
Mai sus de refugiu, din şaua Boldanu şi mai ales din Şaua Babei, încep să apară marile peisaje
alpine ale masivului: în stînga, se adînceşte valea Ucea Mare, cu obîrşia străjuită de vîrfurile Ucea Mare,
Corabia, Podul Giurgiului şi Tărîţa; în dreapta, se află valea Podragu, de-a lungul căreia se strecoară poteca
turistică dintre cabanele Turnuri şi Podragul. Dincolo de albia văii Podragu, se pierd, pînă departe în zare,
contraforturile nordice ale masivului.
Din Şaua Babei, poteca ocoleşte de-a coasta, în urcuş, vîrfurile Baba (vîrful sudic), Lespezi lor şi
Pîrîul Jneapănului, revenind pe linia crestei numai în şeile dintre ele (şaua Lespezi, Şaua Mică şi curmătura
Custura sau „La Pîrîul Cheii").
Urmează apoi vîrfurile Custura Ascuţită şi Edelweiss (Floarea de colţ), accesibile numai
căţărătorilor, pe care noi le ocolim prin dreapta.
La 2180 m altitudine, poteca depăşeşte pe rînd vîrfurile Custura şi La Pîrîul Cheii, ridicate abia cu
20—30 m în stînga noastră, după care coboară în curmătura Prelucilor, de unde avem o frumoasă
perspectivă către căldarea Podragului, împodobită de natură cu cîteva lacuri glaciare.
Pe ultima porţiune a muchiei Tărîţa, poteca turistică depăşeşte cele două vîrfuri ale Prelucilor (de
sud şi de nord), după care, prin Curmătura Calea Carelor, se "abate la dreapta, coborînd la lacul Podragu
(2100 m).
Ne îndreptăm de-aci printr-un scurt ocol către dreapta, înspre cabana Podragul (2136 m), aflată în
preajmă. Traseele de legătură din acest punct sînt redate la pag. 27.
De la cabană, marcajul drumului nostru, se înscrie pe coastele estice ale Piscului Podragului,
îndreptîndu-se către sud, spre şaua Podragu, la care se ajunge în circa o oră. Traseele de legătură din şaua
Podragu sînt redate la pag. 57.

9. Staţia C.F.R. Ucea — Victoria — cabana Arpaş — sau cabana Podragul

Marcaj: triunghi roşu Timp: Victoria — cabana Arpaş, 1 oră şi 30 minute; Victoria — cabana
Podragul, fără a atinge cabana Arpaş, 6—7 ore.

Generalităţi. Pentru drumeţii care vor să ajungă la cabanele Arpaş sau Podragul, staţia C.F.R.
Ucea este cea mai avantajoasă, ea fiind legată prin autobuze cu oraşul Victoria (12 km). Traseul descris de
noi începe de la staţia finală a autobuzului şi este comună, pe o anumită distanţă, cu drumul forestier. Nu
descriem scurtăturile existente pe traseu considerînd identificarea lor, elementară.
Traseul spre cabana Podragul este uşor, dar lung. El este accesibil tot timpul anului; cam la
jumătatea drumului între oraşul Victoria şi cabana Podragul, după 3—4 ore de mers, întîlnim cabana
Turnuri (1520 m).
Descrierea traseului. De la staţia finală a autobuzului, ne înapoiem către oraşul Victoria pînă în
punctul de intersecţie al şoselei asfaltate cu un drum forestier. Urmăm în continuare drumul forestier către
stînga pe o distanţă de circa 6500 m şi ajungem la o bifurcaţie, în care este instalat un stîlp indicator. Putem
merge de aci la dreapta, în coborîre, la cabana Arpaş (600 m); sau putem continua pe drumul forestier
înspre cabana Podragul.
Pornind către cabana Podragul, parcurgem în urcuş domol circa 2500 m, pînă la capătul de sus al
drumului forestier, de unde, din dreptul unui stîlp de marcaj, către stînga, vom continua pe potecă.
Parcursul acesteia urmează versantul vestic al Plaiului Ghirloţelului şi al muchiei Tărîţa, ale căror
prăvăjişuri sfîrşesc în valea Arpaşului Mare, adîncită în dreapta, în zona împădurită prin care mergem,
traversăm numeroase pîraie, unele foarte învolburate în perioada dezgheţului.
După circa 2 ore, pătrundem în valea Podragului, de-a lungul căreia vom continua, pînă la cabana
Turnuri, admirînd în drum o suită de splendide cascade. Sosim la cabana Turnuri, după 3—4 ore de drum.
Continuînd traseul, pătrundem în zona marilor înălţimi ale masivului. Pe stînga văii, ferăstruită de torenţi
sau punctată de formaţiuni stîncoase, se înalţă impunător Piscul Podragului. Mai masivă, mai mare, mai
impunătoare parcă, de cealaltă parte a văii, Muchia Tărîţei îşi întinde tentaculele pînă în şesul Ţării Oltului.
Ne alegem drumul în funcţie de anotimp, cunoscînd că marcajul este acelaşi: cel de vară se înscrie pe
versantul răsăritean al Turnurilor Podragului (stînga văii), pe cînd cel de iarnă urmează versantul apusean al
Tărîţei, oferindu-ne pe parcurs şi frumoasa perspectivă asupra cascadei Podragu.
Către finalul urcuşului, în punctul denumit „La zece minute", potecile se întîlnesc, avînd, pînă la
cabană, parcurs comun. De la cabana Podragul, ni se înfăţişează imaginea fantastică a vîrfurilor ce încing
marea căldare glaciară a Podragului. Central, oglindindu-se în lacul Podragu, se înalţă vîrful Tărîţa sau
Conrad; la dreapta, pe linia Muchiei Turnurilor, avem vîrful Podragu, care lasă către vale un perete abrupt
şi neprimitor; între ele, se profilează şaua Podragu, la care conduce poteca turistică pentru traseul de
creastă.
La cabana Podragul (2136 m) ia sfîrşit marcajul cu triunghi roşu. Trasee de legătură spre: şaua
Podragu, cu legătura pentru traseul de creastă şi iacul de baraj Vidraru (traseul nr. 8 de la semnalarea în text
a punctului cabana Podragul); Portiţa Arpaşului pe la lacul Podrăgel (traseul nr. 10); cabana Arpaş sau
oraşul Victor ia peste muchia Tărîţa (traseu 1 nr. 8 descris în sens invers); cabana Arpaş sau oraşul Victoria,
prin valea Podragu (traseul nr. 9 descris în sens invers).

10. Cabana Podragul — lacul Podrăgel — Portiţa Arpaşului

Marcaj: bandă albastră Timp: 3 ore

Generalităţi. Traseul evită, pe toată desfăşurarea lui, creasta principală, traversînd o succesiune de
căldări glaciare, adîncite pe versantul nordic al masivului. Marcajul, dispus pe lespezi, este rar şi distrus
parţial de intemperii; vara, drum uşor; iarna, accesibil schiorilor şi alpiniştilor bine antrenaţi.
Descrierea traseului. Porţiunea iniţială are parcurs comun, pe o mică d i stanţă, cu traseul nr. 8
(triunghi albastru, spre şaua Podragu). Punctul de despărţire a drumurilor este semnalat de un stîlp cu
săgeată. Abătîndu-ne din dreptul lui, către dreapta, urcăm susţinut pe versantul estic al Pis-cului Podragului,
pînă în şa (cca 2270 m). Urmează coborîrea pe versantul opus şi traversarea căldării văii Podrăgelului, în
cuprinsul căreia se află lacul Podrăgel.
Lăsînd apa iezerului în dreapta, înaintăm prin bolovănişurile căldării şi, apoi, urcăm susţinut pe
coastele Coamei Podrăgelului, pînă în strunga Podrăgelului (2153 m). Avem de aici, perspectiva
coronamentului format din creasta principală, în jurul căldării Arpaşului sau a Vîrtopului. De la stînga la
dreapta, se succed în ordine: vîrful Arpaşul Mare sau Vîrtopul, şaua Vîrtopului, vîrful Arpaşul Mic şi
Portiţa Arpaşului sau Strunga Mică; în continuare, se ridică grupul vîrfurilor Vîrtopel şi Fîntîna, din care se
desprinde, către nord, impunătoare, muchia Albotei.
Reluînd traseul din strunga Podrăgelului, ne abatem către stînga, încingînd, în coborîş domol,
căldareaArpaşului. Pătrundem în continuare în căldarea Frunţii şi, urcînd pantele ei înclinate şi înierbate,
ajungem la Portiţa Frunţii. Coborîm apoi înspre Căldarea Pietroasă. Dincolo de aceasta, pe ultima porţiune
a traseului marcat cu bandă albastră, urcăm pantele bolovănoase pînă la Portiţa Arpaşului, mică strungă,
situată pe creasta principală a Făgăraşului. În apropierea ei, sfredelită într-un bloc de calcare, se află (către
vest) Fereastra Zmeilor, iar către est, începe un pasaj mai dificil al crestei, denumit „La Trei Paşi de
Moarte".
Trasee de legătură spre: cabanele Bîlea sau Podragul (vezi traseul de creastă, etapa a IV-a de la
semnalarea în text a punctului Portiţa Arpaşului).

11. Staţia C.F.R. Arpaş — Bîlea Cascadă

Marcaj: bandă albastră Timp: comuna Arpaşu de Jos — Glăjerie, 13 km şosea, 2oreşi 30 minute;
Glăjerie — Bîlea Cascadă, 12 km, şosea (2—3 ore).

Generalităţi: între comuna Arpaşu de Jos şi punctul Glăjerie circulă, vara, de două ori pe zi,
autobuze I.T.A. În Cîrţişoara există un mic hotel.
Descrierea traseului. Staţia C.F.R. Arpaş este foarte aproape de comuna Arpaşu de Jos. Urmînd
drumul local şi apoi DN 1 către dreapta, ajungem curînd la podul peste valea Arpaşului. Părăsim aici
şoseaua asfaltată, îndreptîndu-ne spre sud, pe drumul comunal. Cîteva sute de metri mai sus, lăsăm în
stînga drumul care conduce, prin comuna Arpaşu de Sus, către cabana Arpaş (cu legătură pentru cabana
Podragul.)
După 5 km, ajungem în comuna Cîrţişoara pe care o traversăm conduşi de marcajul turistic. Ieşim
din comună şi continuăm printre culturi şi fîneţe pînă la Glăjerie. De aici, şoseaua urcă o vreme pe
versantul drept al văii Morarului, descriind serpentine largi, traversează apoi valea şi, urmînd, în general,
linia vechii poteci turistice, ajunge la Bîlea Cascadă (hotel şi cabană). Parcursul oferă privelişti
cuprinzătoare asupra văii Bîlea, cu cascada ei, precum şi a celor două culmi nordice care o mărginesc:
Buteanu-Netedu, pe dreapta, şi Piscul Bîlei, pe stînga.
Trasee de legătură spre: Bîlea Lac, prin valea Bîlei (traseul nr. 12); Bîlea Lac, peste Netedu
(traseul nr. 13); Bîlea Lac, prin Valea Doamnei (traseul nr. 14); Bîlea Cascadă— Arpaşu de Jos (traseul nr.
11).

12. Bîlea Cascadă — Bîlea Lac

Marcaj: bandă albastră Timp: 2—3 ore

Generalităţi. Traseul de vară prin valea Bîlei se parcurge numai cu piciorul. El urmează, în bună
parte, versantul răsăritean al Piscului Bîlei, culme înălţată pe stînga văii Bîlei. Parcursul este uşor şi scurt.
Vara, traseu uşor; iarna, periculos, interzis din cauza avalanşelor.
Descrierea traseului. De la Bîlea Cascadă, poteca turistică se îndreaptă către sud, străbătînd zona
presărată cu noile construcţii.
Ajunşi la poala pădurii, ne abatem la dreapta, trecem apa pîrîului şi, conduşi de marcajul turistic,
urcăm pe coastele împădurite ale muntelui. Curînd, ajungem în dreptul ramificaţiei traseului nr. 14 prin
Valea Doamnei (marcaj cruce roşie). Mai sus de punctul amintit, după un urcuş susţinut, întîlnim un loc de
popas, de unde ni se înfăţişează o minunată perspectivă către cascada Bîlei.
Dincolo de aceasta, înainte de a ieşi pe pragul văii, poteca străbate o zonă expusă, „măturată" iarna
de avalanşe. Ajunşi pe pragul cascadei, valea se deschide larg în faţă, oferindu-ne o privelişte cuprinzătoare
asupra pragurilor ei şi a crestei, ce-i închid la obîrşiecăldarea glaciară. De la stînga la dreapta, putem
deosebi: vîrful Văiuga, şaua Capra, vîrful Iezerul Caprei şi vîrful Paltinu.
Cam din dreptul treptei a doua, poteca trece pe versantul drept al văii, înscriindu-se pe coastele
vestice ale culmii Buteanu-Netedu.
După o intersecţie, ne orientăm uşor către dreapta şi, încingînd pe la bază coastele muntelui
Văiuga, ajungem, după un ultim urcuş, în căldarea superioară a Bîlei. Aici, la 2030 m altitudine, se află cel
mai mare lac de origine glaciară din munţii Făgăraş, lacul Bîlea.
La cabana Bîlea Lac ia sfîrşit traseul nostru.
Traseele de legătură sînt redate la pag. 32.

13. Bîlea Cascadă — vîrful Netedu — Bîlea Lac

Marcaj: triunghi roşu Timp: 4 ore

Generalităţi. Prin poziţia culmii pe care o urmează (Buteanu-Netedu), traseul ne oferă perspective
largi asupra întregului masiv. El prezintă o ramificaţie spre Piatra Dracului. În porţiunea iniţială, poteca şi
marcajul au fost parţial degradate. Vara, traseul este accesibil turiştilor antrenaţi; iarna, numai alpiniştilor.
Descrierea traseului. La circa 30 m în aval de vechea cabana Bîlea Cascadă, se adînceşte
Siştoaca Dracului, vîlcel în lungul căruia urcă iniţial poteca traseului nostru (blocată pe alocuri de stînci).
După ci real oră şi 30 minute, ajungem la ramificaţia spre Piatra Dracului, pe un marcaj nou datorită
schimbărilor de traseu.
Cînd ajungem pe creastă, sîntem în şaua adîncită între vîrful Jnepen i lor (1864 m), la nord, şi
Lăcuţul (1916 m), la sud. Ocolind ultimul vîrf de-a coasta, întîlnim altă şa. De aici, intersectînd culmea,
începem coborîrea pe versantul estic, ajungînd, după depăşirea unei trepte de piatră, în apropierea lacului
Buteanu.
În continuare, poteca urmează tot versantul estic al culmii. La mică distanţă de lac, se desprinde
spre dreapta o potecă pastorală, pe care o neglijăm, ea conducînd spre valea Bîlei. Traseul nostru se înscrie
pe linia crestei, străbătînd zona jnepenişurilor care acoperă complet poteca. O vom urmări, de aceea, cu
atenţie.
După circa 50 m de mers printre jnepeni, reîntîlnim marcajul. De aici înainte, el va trece de pe un
versant pe altul, ocolind o serie de vîrfuri, între care sînt cele mai importante: Piramida Buteanului, vîrful
Găvanului şi vîrful G utt.
În această zonă înaltă se întîlnesc destul de frecvent capre negre. Deoarece marcajul este parţial
degradat de intemperii, conturul hăţaşului rămîne pentru noi o bună călăuză.
Cînd s-au împlinit cca 3 ore şi 30 minute de mers de la Bîlea Cascadă, ajungem pe vîrful ^Netedu,
pe a! cărui versant estic ce mărgineşte valea Arpăşelului, gheţarii au modelat căldarea Pietroasă sau
Găvanul Porcului şi căldarea Coruga. Dincolo de vale, se pierd, în nesfîrşite planuri, culmile nordice ale
masivului. În prim plan avem Albota.
Reluînd traseul, coborîm pe coastele priporoase ale Netedului în valea Văiuga, unde întîlnim,
ramificat către stînga, traseul nr. 15, spre Vînătoarea lui Buteanu. De aici, pînă la cabana Bîlea Lac, unde
traseul ia sfîrşit, mai sînt de mers încă circa 30 minute, parcursul încingînd pe la poale, coastele muntelui
Văiuga.
Traseele de legătură sînt redate la pag. 32.

14. Bîlea Cascadă — Valea Doamnei — Bîlea Lac

Marcaj: cruce roşie Timp: 3—4 ore
 Generalităţi. Vara, traseul este uşor; iarna, oferă, prin pantele sale minunate, condiţii foarte bune
de coborîre cu schiurile.
Descrierea traseului. Dincolo de poiana din faţa hotelului şi a cabanei Bîlea Cascadă, de la poala
pădurii, ne orientăm către dreapta, traversăm apa pîrîului şi urcăm coastele împădurite ale muntelui,
călăuziţi şi de marcajul cu bandă albastră (traseul nr. 12).
Curînd, ajungem la ramificaţia potecilor turistice. Lăsînd în stînga poteca marcată cu bandă
albastră, urcăm pînă pe culmea Piscul Bîlei, înălţat între valea Bîlei şi Valea Doamnei. Abătîndu-ne către
stînga, peste culme, începem coborîrea spre Valea Doamnei, străbătînd o pădure bătrînă de molizi.
Ajungem, după circa o oră, la stîna din Valea Doamnei. Din acest loc, valea se deschide tot mai
mult, mai ales dincolo de limita pădurii, oferindu-ne o frumoasă perspectivă asupra Piscului Doamnei.
După ce am lăsat în urmă şi a doua stînă, urcăm pragul glaciar al văii, ajungînd, prin iarba grasă ce
acoperă versanţii, în dreptul lacurilor Doamnei, aflate mai jos, la dreapta noastră.
Orientîndu-ne tot mai mult către stînga, depăşim în continuare Căldăruşa cu Iarbă (denumită şi
Căldarea estică a Doamnei), răzbind dincolo de ea în curmătura Bîlei, adîncită între vîrful Paltinului, la sud,
şi Piscul Bîlei, la nord.
Coborîm apoi pe versantul răsăritean al Piscului Bîlei, în căldarea Bîlei.
Trasee de legătură spre: Bîlea Cascadă, prin valea Bîlei (traseul nr. 12); Bîlea Cascadă, peste
vîrful Netedu (traseul nr. 13); Bîlea Cascadă, prin valea Doamnei (traseul 14); vîrful Vînătoarea lui
Buteanu, prin valea Văiuga (traseul nr. 15); lacul de baraj Vidraru, prin valea Capra (traseul nr. 30); cabana
Podragul (traseul de creastă, etapa a IV-a); vîrful Negoiu, prin Strunga Dracului (traseul de creastă, etapa a
V-a).

15. Bîlea Lac — valea Văiuga — Vînătoarea lui Buteanu — şaua Capra — Bîlea Lac (traseul
în circuit)
Marcaje succesive: Bîlea Lac — valea Văiuga, triunghi roşu; valea Văiuga — şaua Văiuga, punct
albastru; şaua Văiuga — vîrful Vînătoarea lui Buteanu, cruce albastră; Vînătoarea lui Buteanu —
şaua Capra, cruce albastră; şaua Capra— Bîlea Lac, bandă albastră. Timp: 2 ore—2 ore şi 30
minute

Generalităţi. Vînătoarea lui Buteanu se numără printre cele şase vîrfuri ale Făgăraşului care
depăşesc 2500 m altitudine. El se desprinde din creasta principală, către nord, oferindu-ne o minunată
privelişte asupra zonei centrale a întregului masiv. Traseu uşor vara; susceptibil avalanşelor, iarna.
Descrierea traseului. Pe stîlpul indicator, plasat nu departe de cabană, spre valea Bîlei, citim
explicaţia următoare: „spre cabana Bîlea Cascadă, peste creasta Buteanu; triunghi roşu, acces spre
Vînătoarea lui Buteanu prin căldarea Văiuga."
Conduşi de marcajul amintit, pe sub coastele muntelui Văiuga, spre Netedu întîlnim după circa 25
minute, alt stîlp indicator, de unde, către dreapta, de-a lungul văii Văiuga, începe marcajul punct albastru.
Urcăm prin bolovănişul căldării Văiuga, mărginită de peretele Turnului Plecat, pe dreapta, şi versantul
muntelui Văiuga, pe stînga, pînă în şaua Văiuga, pe creasta principală a Făgăraşului.
Avînd drept călăuză în continuare marcajul cruce albastră, ne orientăm către stînga şi, după un
parcurs scurt, ajungem într-o strungă. Din dreptul ei, orientîndu-ne din nou către stînga, începem căţărarea
spre vîrful Vînătoarea lui Buteanu. Pasajele, destul de uşoare, se desfăşoară de-a lungul unei creste înguste,
sfîrşind după circa 40 m în punctul culminant al vîrfului, la 2506 m.
Pentru înapoiere la Bîlea Lac, revenim pe acelaşi traseu, în şaua Văiuga. De aici, avînd călăuza
marcajul cruce albastră, urmăm creasta şi, apoi, coastele sudice ale vîrfului Văiuga, pînă în şaua Capra
(stîlp indicator), unde marcajul cruce albastră ia sfîrşit.
Conduşi în continuare de marcajul bandă albastră, începem coborîrea către Bîlea Lac (280 m
diferenţă de nivel), urmînd poteca strecurată prin bolovănişul revărsat pe clinul muntelui Văiuga.

16. Staţia C.F.R. Porumbacu —cabana Negoiul

Marcaj: triunghi albastru Timp: 20 km, pe şosea şi drum forestier (4 ore—4 ore şi 30 minute);
apoi, potecă (1 oră 30 şi minute)

Generalităţi. Traseu lung, dar deosebit de frumos. Primii 20 km sînt accesibili şi cu automobilul
sau alt mijloc de transport. Între staţia C.F.R. Porumbacu şi o carieră de marmură de pe traseu, circulă
camioane care transportă piatra. Traseul se parcurge fără pericole tot timpul anului.
 Descrierea traseului. Staţia C.F.R. Porumbacu (linia Făgăraş—Sibiu) este legată de satele
Porumbacu de Jos şi Porumbacu de Sus, prin care trece traseul nostru, printr-un drum judeţean. De la
capătul de sus al ultimei localităţi începe drumul forestier. El se desfăşoară, circa 14 km, de-a lungul
versantului stîng al Rîului Mare. Pe această distanţă, traseul prezintă trei variante de acces la cabana
Negoiul, toate marcate cu triunghi albastru. Prima începe la circa 4.500 km de Porumbacu de Sus şi trece
iniţial prin punctul „La Glăjerie". Lungimea drumului, marcajul distrus parţial şi pădurea, pe alocuri căzută,
fac ca drumeţii să evite acest itinerar.
A doua variantă se desprinde către dreapta, din drumu 1 forestier, după ce am lăsat în urmă cariera
de marmură (circa 10 km de la Porumbacu de Sus). Traseul, bine marcat, ne conduce din acest punct la
cabana Negoiul, în 3—3 ore şi 30 minute.
A treia variantă, recomandată şi de noi, urmează drumul forestier pînă la capătul lui de sus,
dincolo de care poteca (marcată cu triunghi albastru) se înscrie, în serpentine, pe versantul vestic al muchiei
Şerbotei, ajungînd la cabana Negoiul, în 1 oră şi 30 minute.
Trasee de legătură spre: vîrful Negoiu, pe la Piatra Prînzului, (traseul nr. 17); Portiţa Călţunului
(Negoiului), prin Strunga Ciobanului (traseul nr. 18); muchia Şerbotei — vîrful Şerbota (traseul nr. 19);
şaua Scara, prin valea Şerbotei (descris în sens invers, traseul nr. 20); cabana Bârcaciu (traseul nr. 21);
staţia C.F.R. Porumbacu (descris în sens invers, traseul nr. 16).

17. Cabana Negoiul — vîrful Negoiu, pe la Piatra Prînzului

Marcaj: triunghi albastru Timp: 2 ore şi 30 minute — 3 ore

Generalităţi. Traseul conduce pe vîrful Negoiu, străbătînd zona spectaculoasă a căldării Sărăţii,
pînă la şaua cu Popasul lui Mihai, unde face legătura cu traseul de creastă şi cu cel care coboară spre lacul
Vidraru, prin valea Izvorul Negoiului. Vara, traseu uşor; iarna, recomandat alpiniştilor şi turiştilor rutinaţi.
Descrierea traseului. De la cabană, străbatem, în urcuş, versantul estic al muchiei Şerbotei,
traversînd o succesiune de podeţuri construite peste vîlcelele adîncite în coasta muntelui. Urmează apoi un
urcuş care sfîrşeşte în firul văii Sărăţii, pe care o traversăm. Dincolo de ea, întîlnim Piatra Caprei. De aici,
urcuşul se înăspreşte, poteca străbătînd o zonă acoperită de bolovănişuri, prin care se conturează un vîlcel;
urmînd-o, ajungem la Piatra Prînzului (lespezi de mari dimensiuni, uşor de identificat). Un stîlp indicator
semnalează ramificaţia către stînga (chiar din dreptul pietrelor amintite) a traseului nr. 18(marcaj cruce
roşie), spre Strunga Ciobanului pînă la Portiţa Călţunului.
Conduşi de semnul drumului — triunghi albastru — înaintăm prin haosul de bolovani şi, după
cîteva ocoluri şi schimbări de direcţie, pătrundem într-o zonă acoperită cu lespezi şi steiuri înalte, printre
care se evidenţiază Acul Cleopatrei, Foarfeca, Colţii Elefantului etc.
Dincolo de acestea, ajungem în şaua cu Popasul lui Mihai (cunoscută şi sub numele de şaua
Cleopatrei), unde întîlnim marcajul traseului de creastă pentru etapa a VI-a spre cabana Surul şi etapa a V-a
spre Bîlea Lac (ultimul descris în sens invers).
Din şa, către sînga — est — marcajul nostru mai urmează linia crestei pînă pe vîrful Negoiu (2
535 m), unde ia sfîrşit.
Din vîrful Negoiu, în afara traseului de creastă (etapa a V-a) al cărui semn ne-a însoţit, mai încep
şi marcajele traseelor spre: lacul de baraj Vidraru, prin Izvorul Negoiului, (traseul nr. 31, descris în sens
invers); traseul variantă pentru traseul de creastă prin Strunga Doamnei descris în sens invers la pag. 63).

18. Portiţa Călţunului (Negoiului) — Piatra Prînzului, prin Strunga Ciobanului

Marcaj: cruce roşie Timp: 2 ore şi 30 minute

Generalităţi. Itinerarul face legătura cu traseul turistic nr. 17, marcat cu triunghi albastru, care, în
aval, conduce la cabana Negoiul. Traseul descris evită ascensiunea pe vîrful Negoiu; vara, uşor; iarna,
accesibil numai alpiniştilor antrenaţi; pericol de avalanşe.
Descrierea traseului. Din dreptul stîlpului indicator, aflat foarte aproape de Portiţa Călţunului,
denumită şi a Negoiului, începe semnul drumului nostru, cruce roşie, care ia sfîrşit la Piatra Prînzului. De
aici se poate coborî pînă la cabana Negoiul, urmînd marcajul, triunghi albastru.
Acest traseu (Portiţa Călţunului — Piatra Prînzului) străbate două zone bine individualizate,
despărţite de uriaşul picior de munte, desprins către nord din vîrful Negoiu Mic, denumit muchia Tunsului.
În prima zonă (de est), poteca traversează căldările Laiţei şi Ciobanului. Pe versantul estic al Căldării
Ciobanului, poteca urcă mai susţinut, străbătînd linia unui scoc înclinat (cu aspect de horn), pînă în Strunga
Ciobanului (2 308 m stîlp indicator).
Zona a doua (de vest) începe din strunga amintită.
Iniţial (din Strunga Ciobanului) coborîm, depăşind cîteva obstacole pietroase, înşirate de-a lungul
unui jgheab. Urmează apoi depăşirea găvanului conturat pe versantul vestic al Tunsului, după care,
coborîrea continuă, pînă la o lespede caracteristică, din căldarea Sărăţii, denumită Piatra Prînzului. Un stîlp
indicator semnalează aici locul unde traseul nostru ia sfîrşit. Marcajul triunghi albastru ne poate conduce, în
aval, pînă la cabana Negoiul (traseul nr. 17 descris în sens invers); pentru vîrful Negoiu, vezi acelaşi traseu,
de la semnalarea în text a punctului Piatra Prînzului.

19. Cabana Negoiul — muchia Şerbotei — vîrful Şerbota

Marcaj: bandă albastră Timp: 2—3 ore

Generalităţi. Traseul de pe muchea Şerbotei oferă largi perspective asupra regiunii, atît de
frămîntate, din jurul Negoiului. El poate fi inclus în cadrul unui circuit de o zi, avînd ca bază cabana
Negoiul. Din vîrful Şerbota, se poate parcurge creasta, spre vest, peste vîrfurile Mîzgavului, pînă în şaua
Scara, de unde se coboară spre cabană, sau către est, pînă în vîrful Negoiu, de unde se poate coborî spre
cabana Negoiul, prin căldarea Sărăţii. Vara, traseu uşor; iarna, accesibil turiştilor şi alpiniştilor antrenaţi,
prevăzuţi cu echipament corespunzător.
Descrierea traseului. Drumul nostru este însoţit, pe o mică distanţă, şi de marcajele: punct roşu şi
cruce albastră care, mai sus, se despart către dreapta.
Din punctul de ramificaţie a marcajelor amintite, semnalat şi de un stîlp indicator, poteca se înscrie
pe versantul vestic al piscului Şerbotei (muchia Şerbotei), ajungînd, în final, pe muchia lui. Parcursul este
foarte frumos, mai ales în zilele senine, cînd privirea poate iscodi prin căldările afunde, denumite după
numele celor două văi, ale căror obîrşii le formează: căldarea Sărăţii, în stînga şi căldarea Şerbotei, în
dreapta (cum urcăm).
Pînă la creasta principală, traseul trece prin locuri acoperite de afiniş, se strecoară pe sub dalele
aninate deasupra căldări i Mari a Şerbotei şi, după ce depăşeşte o strungă îngustă, pătrunde în zona cea mai
sălbatică a parcursului, sfîrşind pe creasta principală a Făgăraşului.
Din acest loc, ne orientăm spre stînga — est — şi, în* soţiţi acum şi de marcajul bandă roşie,
urcăm pînă pe vîrful Şerbota (2331 rn), unde semnul drumului ia sfîrşit.
În faţa noastră, pe linia crestei, apar, dincolo de sălbatica creastă a Sărăţii, cei doi coloşi: Negoiu
(2535 m) şi Călţunul (2 522 m), înconjuraţi de culmile mai mici din jur. Pentru a ajunge la ele, va trebui să
parcurgem creasta Sărăţii, presărată cu obstacole elementare de căţărare liberă. Către vest, cele patru vîrfuri
ale Mîzgavului, ca şi crupa rotunjită a vîrfului Scara, lasă, pe ambii versanţi, pinteni viguroşi, pe flancurile
cărora se văd, conturate, căldări săpate de gheţari.
Trasee de legătură spre: vîrful Negoiu, şaua Paltinului, Bîlea Lac (traseul de creastă etapa a VI-a
descris în sens invers); cabana Suru cu ramificaţii pe traseu spre cabanele: Negoiu şi Bârcaciu (traseul de
creastă etapa a VI-a).

20. Şaua Scara — cabana Negoiul, prin valea Şerbotei

Marcaj: cruce albastră Timp: 2 ore

Generalităţi. Este un traseu de coborîre directă la cabana Negoiul, recomandat turiştilor sosiţi în
şaua Scara (2 146 m), conturată pe creasta principală a Făgăraşului, între vîrfurile Puha la vest — şi
Mîzgavu — la est. Vara, traseu uşor; iarna, periculos, în porţiunea din apropierea crestei.
Descrierea traseului. Coborîrea începe de-a lungul unui horn cu panta ceva mai accentuată. La
capătul său de jos, locurile se domolesc, poteca urmînd versantul estic al muchiei Puha, pînă în dreptul unei
zone stîncoase. Pentru a evita acest pasaj, traversăm muchia pe versantul vestic. Ocolul este un bun prilej
de a vedea marea căldare a Porumbăcelului, în zona izvoarelor. Ceva mai jos revenim pe versantul estic,
prin strunga Puha. Descriind serpentine largi, poteca ne poartă apoi, în coborîre, către căldarea Şerbotei de
către Puha, dincolo de care îşi schimbă orientarea către stînga. Fără să ne răpească perspectiva spre cabana
Negoiul sau asupra cascadelor presărate de-a lungul pîrîului din valea Şerbotei, ea ne conduce, în coborîre,
spre liziera pădurii, la stîna Şerbota. Din apropierea acesteia, se ramifică, spre stînga, traseul nr. 21, spre
cabana Bârcaciu.
Urmînd traseul nostru spre cabana Negoiul, coborîm, traversăm pîrîul Şerbotei şi, apoi. urcăm pe
versantul împădurit al muchiei Şerbotei. Cînd ajungem la stîlpul de marcaj care semnalează ramificaţia
traseului nr. 19, spre vîrful Şerbota (bandă albastră), am terminat urcuşul. Din dreptul stîlpului, continuăm
pînă la cabană, avînd călăuză şi marcajele însoţitoare, punct roşu şi bandă albastră.
Traseele de legătură de la cabana Negoiul sînt redate la pag. 34.

21. Cabana Negoiul — cabana Bârcaciu

Marcaj: punct roşu Timp: 2 ore — 2 ore 30 minute

Generalităţi. Traseul străbate, în traversare, o succesiune de văi, şi pinteni, conturaţi pe versantul

nordic al Făgăraşului scutind drumeţii de urcuşul pînă la creasta principală, atunci cînd vor să ajungă la
cabana Bârcaciu. Parcursul, foarte uşor, depăşeşte o succesiune de pinteni, de pe culmile cărora, avem
privelişti deosebite. Vara, traseu uşor; iarna, după ninsorile mari, se desprind avalanşe.
Descrierea traseului. Itinerarul începe de la cabana Negoiul, avînd parcurs comun, pe anumite
distanţe, cu traseele marcate cu bandă şi cruce albastră. Iniţial, poteca coboară versantul vestic al muchiei
Şerbotei, pînă în valea Şerbotei. Pe această porţiune şi foarte aproape de cabană, se ramifică, spre stînga,
traseul nr. 19, marcat cu bandă albastră.
Din valea amintită şi, mai sus de stînă, se desprinde, către stînga, traseul nr. 20 (marcaj cruce
albastră). Traseul nostru urcă de aici pe un picior desprins din muntele Puha, dincolo de care traversează
valea Mezuinei, al cărei pîrîu formează mai jos o cascadă.
Urmează culmile Puha şi Scărişoara, despărţite de valea Porumbăcelului, a cărei căldare de obîrşie
Constituie, primăvara, un minunat loc pentru amatorii de schi.
În traversare, culmile amintite oferă panorame cuprinzătoare, atît înspre vîrful Negoiu şi căldarea
Şerbotei, cît şi către Budislavu şi Suru.
Coborînd clinele vestice ale Scărişoarei, poteca intră curînd în pădure. Aici, ea traversează, între
altele, două fire de apă ale pîrîului Comănesii, ajungînd, în final, în poiana Bârcaciu, unde se află cabana.
Traseele de legătură sînt redate la pag. 41.

22. Staţia C.F.R. Avrig — cabana Poiana Neamţului — cabana Bârcaciu

Marcaj: cruce roşie Timp: 2 ore şi 30 minute, 14 km şosea (Avrig — Poiana Neamţului) 2 ore şi
30 minute — 3 ore, Poiana Neamţului — cabana Bârcaciu

Generalităţi. Traseu lung, desfăşurat în prima parte (Avrig — Poiana Neamţului) printre culturi şi
rarişti de pădure. În Poiana Neamţului se află cabana turistică, la care putem înnopta. Din Sibiu, la cabană,
circulă, în zilele de sărbătoare, autobuze I.T.A.
Cabana Bârcaciu poate fi folosită ca bază de plecare pentru trasee în circuit sau pentru accesul la
creasta Făgăraşului. Traseul este accesibil în tot timpul anului.
Descrierea traseului. De lastaţia C.F.R. Avrig, un drum local ne conduce pînă la şoseaua
modernizată D.N. 1; urmînd şoseaua, către dreapta, ajungem curînd în centrul comunei Avrig. Din acest
punct, spre stînga, începe traseul nostru. Iniţial, el urmează drumul care traversează localitatea,
prelungindu-se, în continuare, cu un drum forestier, totalizînd 14 km. La 10 km de comuna Avrig, se
ramifică, la dreapta, spre Poiana Florilor, o variantă a drumului forestier. Acesta sfîrşeşte într-un punct, de
unde, pînă la cabana Surul, se urcă în circa 1 oră şi 30 minute, şi Traseul este marcat cu triunghi roşu.
În Poiana Neamţului, pe malul Rîului Mare al Avrigului, se află cabana Poiana Neamţului. De la
cabană, ne îndreptăm spre pădure. Curînd, drumul forestier ia sfîrşit, marcajul conducîndu-ne, în
continuare, pe poteca conturată foarte aproape de valea Comănesii, afluent pe dreapta al Rîului Mare al
Avrigului.
Treptat, poteca părăseşte valea, înscriindu-se pe pantele împădurite ale muntelui Bârcaciu, ridicat
între văile amintite mai sus.
În porţiunea finala a traseului nostru, la circa 1250 m altitudine, întîlnim cîteva poieni. Urcuşul ia
sfîrşit în poiana Bârcaciului, al cărui nume îl poartă şi cabana.
Avem de aici o frumoasă perspectivă, înainte şi puţin către dreapta, privirea se opreşte în valea
Avrigului; trecînd apoi dincolo de ea, spre apus, zarea se reazemă pe culmile tot mai rotunde ale munţilor
Budislavu şi Suru.
Trasee de legătură spre: cabana Negoiul (prin căldări) traseul nr. 21 (descris în sens invers); lacul
Avrig (traseul nr. 24); creasta Scărişoarei sub vîrful Scara (traseul nr. 23) cu legătura pentru traseul de
creastă etapa a VI-a; cabana Poiana Neamţului — Avrig (traseul nr. 22).
 23. Cabana Bârcaciu — sub vîrful Scara
Marcaj: cruce roşie Timp: 3 ore

Generalităţi. Traseul urmează, în urcuş, piciorul Scărişoarei, ieşind, pe linia crestei principale,
sub vîrful Scara, la vest de acesta. Vara, traseul este uşor; iarna, se recomandă numai turiştilor rutinaţi şi
alpiniştilor.
Descrierea traseului. De la cabana Bârcaciu, traseul marcat cu semnul cruce roşie urcă prin
pădure, în lungul piciorului Bârcaciu, ieşind la golul alpin, pe culmea muntelui Scărişoara.
O largă perspectivă se deschide de aici, privirea putînd cuprinde de la culmea Tunsului, cu vîrful
Negoiu care închide orizontul către est, pînă la vîrfurile Vîrtopu Roşu, Budislavu şi Suru, înălţate către vest.
Către nord, peisajul este tot atît de frumos. Ţara-Oltului, punctată cu sate şi compartimentată de ogoare şi
livezi, pare un imens mozaic — un covor multicolor — întins pînă la poalele uria-şilor^munţi, pe pantele
cărora urcă pădurea.
În continuare, traseul nostru urmează culmea, urcînd susţinut, pînă la baza abruptului nordic al
vîrfului Scara. Pentru a evita acest vîrf, el se orientează către dreapta, traversînd pe deasupra căldărilor
glaciare ale văii Avrigului.
După ce depăşim obîrşia văii Auriştea şi muchia Tarniţei, ce se povîrneşte din vîrful Scara către
nord-vest, poteca, în urcuş uşor, atinge creasta principală a Făgăraşului, sub vîrful Scara— la vest de acesta
— în apropierea şeii de est a Gîrbovei, unde traseul ia sfîrşit.
Trasee de legătură spre: cabana Surul cu legătura pe traseu pentru cabana Bârcaciu, traseul de
creastă etapa a VI-a; acelaşi traseu VI (descris în sens invers) conduce spre vîrful Negoiu, cu legătura
pentru cabana Negoiul.

24. Cabana Bârcaciu — lacul Avrig, prin valea Avrigului

Marcaj: punct albastru Timp: 3 ore 30 minute — 4 ore

Generalităţi. Acest traseu străbate una din cele mai frumoase văi ale masivului — valea Rîului
Mare al Avrigului— în a cărei căldare superioară îşi unduieşte apele lacul Avrig. Vara, drum uşor; iarna,
pericol din cauza avalanşelor.
Descrierea traseului. Prima porţiune a parcursului, complet împădurită, urmează versantul vestic
al muntelui Bârcaciu. După circa 30 minute, ajungem în firul văii Auriştea (ceva mai sus de confluenţa ei
cu Rîul Mare al Avrigului).
Dincolo de apa Auriştei, pătrundem, în valea Rîului Mare al Avrigului, chiar în dreptul primului
prag glaciar. Pe un podeţ, aflat ceva mai sus, traversăm apa pîrîului, urcînd pe stînga lui, pînă dincolo de al
doilea prag glaciar.
În continuare, ne abatem către dreapta, pe coastele răsăritene ale muntelui Vîrtopu Roşu, urcînd în
diagonală către sud-vest. Ajunşi la înălţimea pragului glaciar superior, revenim în firul văii şi, după un
ultim urcuş, poposim în dreptul lacului Avrig, unde marcajul ia sfîrşit.
În apele lacului glaciar se oglindeşte Gîrbova, cu peretele ei năruit, Ciortea (central), cu vîrfuri ce
par turnuri de cetate şi Vîrtopu Roşu, cu creştetul rotunjit de vînturi şi gheţuri.
Trasee de legătură spre: cabana Suru (traseul de creastă, etapa a VI-a); acelaşi traseu, descris în
sens invers, conduce la vîrful Negoiu, avînd ramificaţii spre cabanele: Bârcaciu şi Negoiul.

25. Staţia C.F.R. Sebeş Olt — cabana Surul

Marcaj: triunghi roşu Timp: 3 ore 30 minute — 4 ore

Generalităţi. Prin pădurile ce acoperă în bună parte Muchia Moaşei, poteca ne conduce în urcuş,
uneori mai pronunţat, alteori mai domol, oferindu-ne, cînd şi cînd, posibilitatea de a vedea marile înălţimi
ale masivului sau cîmpia întinsă de pe malul Oltului. Drumul este accesibil în tot timpul anului.
De reţinut, că după circa 3 ore de mers, socotite de la staţia C.F.R., se ramifică spre stînga, în
coborîre, un marcaj tot cu triunghi roşu care, ne conduce la Avrig prin Poiana Florilor.
Descrierea traseului. Marcajul turistic rar, neconduce, de la gară, pînă în capătul de sud al
localităţii Sebeşu de Sus (5 km).
Din acest loc, lăsăm în dreapta valea Moaşa Sebeşului şi începem urcuşul iniţial pe dealul
Plăieţului (culme secundară, desprinsă către NV, din muchia Moaşa).
După puţină vreme ajungem pe muchia Moaşa, pe a cărei culme, se află cabana Surul. Pînă la ea,
drumul trece mai întîi pe lîngă două izvoare, între care, primul se numeşte Izvorul cu Arini. În continuare,
el străbate o zonă împădurită, presărată cu mici luminişuri, din cuprinsul cărora avem prilejul să admirăm
asprele prăvălişuri ale Surului sau văile ce mărginesc muchia Moaşa: Moaşa Avrigului la stînga, est, şi
Moaşa Sebeşului la dreapta, vest. În final, poteca străbate zona denumită „La Balustrade", dincolo de care
ajunge la cabana Surul.
Trasee de legătură spre: şaua Suru, cu legătura pentru traseul de creastă (traseul nr. 26); cabana
Surul — staţia C.F.R. Sebeş-Olt, (traseul nr. 25 descris în sens invers).

26. Cabana Surul — şaua Suru

Marcaj: triunghi roşu Timp: 2 ore

Generalităţi. Traseul face legătura cu drumul de creasta de-a lungul Făgăraşului. Pe prima
porţiune a lui — Fruntea Moaşei —se poate schia în timpul iernii. În căldarea Găvanului, care urmează,
locurile sînt mai periculoase, căci, după ninsori mari, se produc avalanşe. De aceea, această porţiune o
recomandăm numai primăvara, după ce zăpada se tasează. Vara, traseu uşor; iarna, recomandat turiştilor
rutinaţi şi alpiniştilor.
Descrierea traseului. Părăsind cabana Surul, începem urcuşul, de-a lungul serpentinelor descrise
de potecă, pe coastele muchiei, denumită de aici în sus Fruntea Moaşei (marcată recent pînă la creasta
principală cu bandă roşie).
La circa 30 minute de cabană, marcajul drumului, jalonat în continuare şi de stîlpi metalici, se
orientează către stînga şi traversînd culmea, coboară printre tufe de afini şi printre jnepeni, spre căldarea
Găvanului, la obîrşia izvorului Moaşa Avrigului.
Înconjurînd apoi această căldare în urcuş, poteca depăşeşte cîteva locuri mai accidentate, dincolo
de care se angajează frontal pe coastele căldării, sfîrşind în şaua Suru, marcată cu un stîlp indicator.
Trasee de legătură spre: Valea Oltului (traseul de creastă, etapa a VII-a); vîrful Negoiu cu
legătura pe traseu pentru cabanele Bârcaciu şi Negoiul (traseul de creastă, etapa a VI-a descris în sens
invers).

27. Comuna Turnu Roşu—Chica Pietrelor

Marcaj: cruce roşie Timp: 3 ore şi 30 minute

Generalităţi. Situat pe versantul nordic, în extrema vestică a Făgăraşului, acest traseu permite
accesul la creastă în zona vîrfului Chica Pietrelor. El este folosit deseori, ca primă etapă a traseului de
creastă, de la vest la est, evitîndu-se astfel urcuşul direct de la halta C.F.R. Valea Fratelui, mai lung şi mai
obositor. Vara, drum uşor; iarna, practicabil în porţiunea finală, numai de către alpinişti.
Descrierea traseului. De la staţia C.F.R. Turnu Roşu, traseul nostru parcurge strada principală a
comunei, de-a lungul Văii Caselor (sau Valea Satului). Curînd, din dreptul unui stîlp indicator, el se
orientează către dreapta, continuîndu-se, în urcuş uşor, pe versantul nordic al Dealului Ciorul, pînă
deasupra văii Rădiţei, adîncită în dreapta noastră.
Urcuşul continuă. După aproape 45 minute, atingem Lunca Frasinului, o poiană largă, cu un şipot
(singura sursă de apă pe tot traseul). În continuare, traseul străbate Faţa Strîmbei şi Hula Pietroasă, dincolo
de care ajunge în poiana Lunca Pleaşa (2 ore).
Pe ultima porţiune, urcăm culmea Comarnicului dincolo de limita pădurii, pe pante tot mai
înclinate. Prin aceste locuri, întîlnim şi cîţiva stîlpi indicatori, care ne jalonează calea pînă la creasta
principală a Făgăraşului, într-un punct situat puţin la vest de cele două vîrfuri ale muntelui Chica Pietrelor
(1605 m). Vom întîlni acolo marcajul traseului de creastă (bandă roşie).
Trasee de legătură spre: halta C.F.R. Valea Fratelui (traseul de creastă etapa a VII-a); şaua Suru,
cu legătură pentru cabana Surul (traseul de creastă etapa a VII-a (descris în sens invers)).

Trasee turistice pe versantul sudic

28. Lacul de baraj Vidraru — cabana Podragul, prin valea Buda

Marcaj: triunghi albastru Timp: 10 ore.

Generalităţi. De-a lungul celor mai bine de 25 km ai traseului se urcă circa 1350 m diferenţă de
nivel. Pe distanţa arătată, se găsesc cîteva adăposturi, la care putem înnopta, în condiţii de bivuac.
Traversarea văii se face pe punţi improvizate; vara, traseul este accesibil turiştilor antrenaţi; iarna, numai
alpiniştilor.
Descrierea traseului, între staţia C.F.R. Curtea de Argeş şi Căpăţîneni, circulă, din oră în oră,
autobuze, între Căpăţîneni şi gura văii Buda, care este foarte aproape de punctul forestier Gura Oticului,
sînt circa 25 km (şosea modernizată pînă la baraj, apoi drum forestier). Pe distanţa Căpăţîneni — Gura
Oticului nu circulă mijloace de transport publice.
Ceva mai jos de construcţiile de la Gura Oticului, întîlnim podul care traversează valea Buda. În
acest loc, părăsim şoseaua de contur a lacului, orientîndu-ne către dreapta, în lungul drumului forestier, pînă
la cantonul Muşeteica.
Marcajul drumului apare numai la capătul de sud al şoselei.
Dincolo de Muşeteica, ne angajăm într-o traversare lungă, pe la poalele munţilor Robiţa şi Rîiosul.
Pentru a ocoli un obstacol inaccesibil, coborîm pe versantul văii, pînă la malul apei, de-a lungul căreia vom
înainta fără dificultăţi, prin intermediul unui dig. Dincolo de aceste locuri şi după o oră bună de mers,
traversăm valea Buda, folosind, în locul podului (luat de ape), o punte improvizată.
Pe versantul stîng al văii, la circa 30 minute după traversare, întîlnim o colibă, la care de asemenea
putem înnopta, tot în condiţii de bivuac. Urcînd domol, printr-un culoar prin molidiş, ajungem, după încă o
oră, în punctul de confluenţă al văii Buda cu Izvorul Mircea (aici apele au distrus barajul şi vechiul canton).
Traversînd pîrîul, pe malul drept, urcăm spre noul canton Buda.
Porţiunea care urmează are circa 5 km. Ea se desfăşoară în lungul văii Izvorul Mircea. Din
poienile cu rarişte prin care trecem, zărim acoperişul Viştei, între vîrfurile Moldoveanu (2544 m) şi Viştea
Mare (2527 m).
Pe măsură ce înaintăm, locurile se deschid tot mai mult. Pădurea de molid se răreşte simţitor, iar
locul ei este luat de păşunile tot mai întinse. Curînd, poteca noastră traversează Izvorul Podul Giurgiului,
dincolo de care ajunge la stînele din Podul Giurgiului. Aici, drumurile se despart: înainte, pe firul văii, ne
conduce marcajul cu triunghi roşu spre şaua Orzănelei (traseul nr. 29); la stînga, traseul nostru.
Conduşi de poteca roasă de ape (marcajul este degradat), ieşim pe malul stîng al văii Izvorul Podul
Giurgiului al cărui fir va servi de călăuză o bună distanţă. Dintr-un loc unde apa formează o cascadă,
oprindu-ne înaintarea, ne orientăm la dreapta pe coastele muntelui Podul Giurgiului. Conduşi de hăţaş,
urcăm, numai în traversare, către stînga, prin căldarea Podul Giurgiului (un reper bun la care trebuie să
ajungem îl constituie un bordei, aflat pe versantul drept al văii).
Din dreptul bordeiului, urcăm frontal şi apoi ladreapta, pe sub coastele vîrfului Podragu, pînă în
şaua Podragu (2307 m) adîncită între vîrfurile Podragu şi Tărîţa. Din acest punct, semnalat şi de un stîlp
indicator, pornesc traseele de creastă spre: Bîlea Lac (traseul de creastă etapa a IV-a); curmătura Zîrnei cu
legătura pentru cabanele Valea Sîmbetei şi Urlea (traseul de creastă etapa a III-a, descris în sens invers) şi
traseul nr. 8 spre cab. Podragul.

29. Stînele din Podul Giurgiului — şaua Orzănelei

Marcaj: triunghi roşu Timp: 2 ore 30 minute — 3 ore

Generalităţi. Traseul desfăşurat de-a lungul văii Orzăneaua Mare nu prezintă vara puncte de
trecere periculoase. Marcajul degradat apare foarte rar, însă hăţaşul de oi rămîne o bună călăuză pînă în
treapta a treia a căldării, dincolo de care, prin grohotişurile revărsate de la creastă, urcăm în şaua Orzănelei.
De la stînele din Podul Giurgiului pînă în şaua Orzănelei, sînt cca 850 m diferenţă de nivel. Iarna, traseul
este accesibil alpiniştilor antrenaţi: pericol de avalanşe.
Descrierea traseului. Stînele din Podul Giurgiului se află pe malul drept al pîrîului Izvorul Mircii.
Primul semn al traseului — triunghi roşu — este dispus chiar pe una din stîne.
Urmînd poteca conturată pe dreapta văii, pe coastele muntelui Podul Giurgiului, trecem, după
circa 15 minute, prin punctul unde confluează pîraiele Orzăneaua Mare cu Izvorul Moldoveanu, formînd
Izvorul Mircii.
Dincolo de acesta, poteca se înscrie în lungul văii Orzăneaua Mare, a cărei căldare glaciară
prezintă trei trepte. Pe prima treaptă, unde sînt două bordeie, pîrîul nostru primeşte, pe dreapta, Orzăneaua
Mică, care vine din căldarea cu acelaşi nume.
Mai sus de acest loc, poteca urcă susţinut, pe la baza unui perete cu roca gălbuie, evitînd ruptura
de pantă, peste care pîrîul formează o cascadă.
După circa 1 oră şi 30 minute, ajungem la bordeiul de pe treapta a doua (520 m, diferenţă de nivel,
urcaţi).
Urmează o zonă mai frămîntată, cu traversări frecvente de pîraie, ale căror izvoare mustesc la
marginea hăţaşului nostru.
Pe treapta a treia întîlnim un ultim bordei ciobănesc. Din dreptul lui, se vede şaua Orzănelei,
adîncită între vîrful Orzănelei denumit şi Ucişoara (2418 m), în stînga, şi vîrful Viştea Mare (2527 m), în
dreapta. Urcuşul, pînă la ea, se desfăşoară în lungul unui vîlcel, conturat central, prin grohotişurile revărsate
de la creastă.
La 2305 m altitudine, în şaua Orzănelei, traseul nostru ia sfîrşit.
Trasee de legătură spre: cabana Podragul (traseul de creastă etapa a 11 l-a de la semnalarea în
text a punctului şaua Orzănelei); aceeaşi etapă de creastă (III), urmată către est, ne conduce în curmătura
Zîrnei, avînd ramificaţii spre oraşul Victoria, prin Valea Viştei şi spre cabanele Valea Sîmbetei şi Urlea
(traseu descris în sens invers).

30. Lacul de baraj Vidraru — lacul Capra — lacul Bîlea

Marcaj: bandă albastră Timp: 7—8 ore

Generalităţi. Marcajul turistic, pînă la stînele din Fundul Capra, este parţial degradat. Vara,
traseul este uşor, dar lung; iarna, în porţiunea finală, este accesibil numai alpiniştilor.
În prezent, la cantonul pastoral Piscul Negru pot înnopta circa 30 persoane.
Descrierea traseului. De la staţia C.F.R. Curtea de Argeş, pînă la Căpăţîneni, circulă autobuze
l.T.A. pe şoseaua D.N. 7 c. În continuare, şoseaua săpată în pereţii ce mărginesc Argeşul pe dreapta, urcă
pînă la barajul lacului. De aci, pe şoseaua de contur a lacului, ne îndreptăm către gura văii Capra, situată în
capătul de nord al lacului, la 24 km de baraj.
Traseul se înscrie pe stînga văii Capra, ale cărei maluri le formează muntele Şteviuţa la est, pe
dreapta, şi Dealul Vulturilor, la vest, pe stînga.
În Poiana Braia, unde se afla cîndva un canton, locuri le se mai deschid, oferindu-ne o primă
perspectivă către creasta îndepărtată a Făgăraşului.
După circa 15 km, socotiţi de la începerea drumului pe valea Capra, pătrundem în poiana Piscul
Negru, unde se află cantonul pastoral, la care putem înnopta. (Construirea unei cabane turistice este în
proiect).
Din poiană, privind de la stînga spre dreapta, identificăm muchia Florea—Podeanu, vîrful Călţun
(2522 m) iar peste ulucul văii Paltinului, creasta principală a Făgăraşului, din care se detaşează Claia
Paltinului.
Reluînd traseul nostru, traversăm pe sub pantele împădurite ale muntelui Piscul Negru. După ce
drumul trece pe dreapta văii Capra, înscriindu-se pe coastele Paltinului, denumit încă Pisica, şi uneori
Lepşiţa, încep să apară rariştile.
Ajungem la marginea de sus a pădurii în punctul denumit „Stînele din Funduri". De aici drumul se
înscrie, în serpentine, către vest, prin Căldăruşa Lungă, pătrunde pe sub muntele Paltinul şi răzbeşte în
căldarea Bîlea.
Traseul nostru însă, pe care-l parcurgem cu piciorul, se desfăşoară acum prin cea mai frumoasă
porţiune a lui. Chiar în apropierea stînelor, ia naştere, prin unirea apelor pîrîului din Căldăruşa Lungă, cu
cele ale Izvorului Iezerul Capra şi ale pîrîului Fundul Caprei, valea Capra.
Am urcat pînă aici 650 m diferenţă de nivel, socotiţi de la gura văii şi au trecut 6 ore şi 30 minute.
Marcajul, bine întreţinut de aci în sus, ne conduce în lungul văii Fundul Capra, abătîndu-se, după o vreme,
către stînga, pe serpentinele conturate în coasta muntelui (versantul stîng al pîrîului Izvorul Iezerul Capra).
În această porţiune, aruncîndu-se peste o treaptă înaltă, pîrîul formează o cascadă.
Mai sus de cascadă, după un urcuş accentuat, pătrundem în căldarea Capra, unde îşi unduieşte
apele cel mai mare lac glaciar de pe versantul sudic al masivului, lacul Capra De pe malul lacului urcăm în
şaua Capra (2315 m.), conturată în faţa noastră între vîrfurile Văiuga (2443 m) la dreapta, est, şi Iezerul
Caprei (2429 m) la stînga, vest.
Ajunşi în acest punct, aflat pe creasta principală a masivului, traversăm pe versantul nordic şi, prin
grohotişuri, coborîm cca 280 m diferenţă de nivel, pînă pe malul lacului Bîlea. În jurul lui, va lua fiinţă
staţiunea alpină Bîlea Lac.
Traseele de legătură sînt redate la pag. 32

31. Lacul de baraj Vidraru — vîrful Negoiu

 Marcaj: triunghi roşu Timp: 9 ore.

Generalităţi. Desfăşurat pe circa 35 km de-a lungul unor locuri de o sălbăticie rar întîlnită, cu
perspective impresionante spre versantul sudic al masivului, traseul ia sfîrşit pe vîrful Negoiu, după ce a
urcat 2015 m diferenţă de nivel. Din acest punct de vedere el este primul în ierarhia drumurilor de acces la
creasta Făgăraşului.
Traseul, extrem de lung, este accesibil vara numai turiştilor antrenaţi şi iarna, alpiniştilor.
Descrierea traseului. Din faţa staţiei C.F.R. Curtea de Argeş pînă la Căpăţîneni, ne deplasăm cu
autobuzul (curse din oră în oră), între Căpăţîneni şi gura văii Cumpăna, aflată către nord, sînt 28 km; dintre
aceştia, 25 km se parcurg pe şoseaua de contur a lacului de baraj (nu există mijloace de transport publice).
Din gura văii Cumpăna, ne abatem la dreapta şi înaintăm de-a lungul şoselei, circa 600 m pînă în
punctul unde către stînga, se ramifică un drum larg, tăiat pe Dealul Vulturilor. Semnele drumului sînt
dispuse pe copaci.
După ce depăşim cumpăna dealului, coborîm, intersectînd drumul forestier şi valea Cumpăniţei
(pînă în acest punct se poate ajunge şi pe drumul forestier ramificat din valea Cumpăna). În continuare,
urcăm pe un picior al muntelui Clăbucet, pe drumul bine tăiat prin pădure. La circa 1 oră şi 30 minute de la
plecare, trecem prin dreptul Izvorului lui Fluieraş, iar cînd s-au împlinit 2 ore, sîntem în şaua Clăbucetului.
Vom întîlni aici un saivan şi cîteva construcţii anexe, răsfirate pe coastele muntelui Clăbucet (1716 m).
Ocolind muntele amintit, pe la vest şi pe la nord, ajun. gem la izvorul „La Troiţă". Mai jos de
acesta, drumul se înscrie pe muchia ridicată între valea Topologului, în stînga şi valea Modrugazului, în
dreapta. În lungul ei, urcăm şi coborîm, ajungînd după un răstimp la golul alpin. Cîteva „mămîi" construite
din lespezi jalonează drumul nostru. Din dreptul celei de a doua ne orientăm către stînga, pe versantul
vestic al muntelui Marginea, ajungînd după cîteva ocoluri, la liziera pădurii de molid, prin care traseul
nostru se înscrie în continuare. Prin porţiunea împădurită, denumită „La Vîrteje", coborîm 430 m diferenţă
de nivel pînă în valea Topologului, foarte aproape de kilometrul 32 al drumului forestier, ce vine din
comuna Sălătruc.
Continuînd către dreapta, ajungem, după circa 300 m la casa Podeanu, unde, la nevoie, putem
înnopta.
Călăuziţi de drumul forestier în continuare, întîlnim, după circa 1 oră de mers, punctul unde, prin
confluenţa pîraielor Izvorul Scara cu Izvorul Negoiu, ia fiinţă Topologul (canton silvic, cu posibilităţi de
înnoptare).
Aici se despart două drumuri (cca 1390 m altitudine); cel din stînga conduce pe valea Izvorul
Scara în şaua Scara (traseul nr. 32, marcaj cruce albastră); cel din dreapta (traseul nostru) urcă pe valea
Izvorul Negoiu la vîrful Negoiu.
Urmîndu-l pe acesta din urmă, ieşim curînd din pădure şi, urcînd coastele dezgolite ale Piscului lui
Cazan, ajungem în dreptul unor construcţii. Traversăm apa şi urcăm pînă la ele. Aici întîlnim marcajul.
Orientîndu-ne la stînga, depăşim cîteva viroage şi luminişuri, după care lăsăm în dreapta o ramificaţie
nemarcată (drum pastoral bine conturat). Din dreptul ei, poteca şi marcajul —tot mai puţin vizibile —
pătrund în jnepeniş şi apoi, traversează pîrîul, revenind pe coastele Piscului lui Cazan. De aici, hăţaşul urcă
susţinut pînă în căldarea Pietroasă, oferindu-ne, între altele, şi posibilitatea de a admira cascada Negoiu.
Din căldarea Pietroasă, ne orientăm către dreapta şi, prin haosul de bolovani ce caracterizează
regiunea, urcăm susţinut pînă în vîrful Negoiu (2535 m), unde marcajul ia sfîrşit.
Traseele de legătură sînt redate la pag. 61—62

32. Confluenţa pîraielor Izvorul Scara cu Izvorul Negoiu — şaua Scara

Marcaj: cruce albastră Timp: 3 ore — 3 ore şi 30 minute

Generalităţi. Itinerarul, denumit şi „Drumul Ţării", desfăşurat de-a lungul Izvorului Scara,
reprezintă, pentru drumeţii ce vor sa ajungă pe creasta principală a masivului sau la cabana Negoiul (aflată
pe versantul nordic), cea mai directă şi uşoară rută.
Traseul nu prezintă nici un punct de trecere periculos. Marcajul cruce albastră începe de la punctul
de confluenţă al pîraielor Izvorul Scara cu Izvorul Negoiu. Porţiunea dintre lacul de baraj Vidraru şi
confluenţa amintită este marcată cu triunghi roşu şi descrisă la traseul nr, 31; punctul de răscruce este
semnalat în text. Vara, traseul este uşor; iarna, accesibil numai turiştilor rutinaţi şi alpiniştilor.
Descrierea traseului. Într-o frumoasă pădure de molid, la circa 300 m în amonte de confluenţa
pîraielor Izvorul Negoiu cu Izvorul Scara, pe malul stîng al acestuia din urmă, întîlnim primul marcaj al
drumului şi indicaţia „Scara".
Poteca urcă şi coboară, ţinîndu-se aproape de apa pîrîului, pînă în Poiana Bălţii, unde se mai văd
ruinele unui vechi baraj.
La 1 440 m altitudine, trecem pe lîngă stîna din valea Scara. Pe măsură ce urcăm, valea se
deschide tot mai mult.
La limita de sus a pădurii, pe pragul glaciar inferior al văii, facem cunoştinţă cu zona
înconjurătoare. În stînga, aruncîndu-se în cascade, vedem Pîrîul lui Cazan. Sus, pe linia crestei principale,
înşirate de la stînga la dreapta, se conturează, de o parte şi de alta a văii, vîrful Ciortea, cocoaşa abia
pronunţată a Gîrbovei, muntele Scara şi Piscul lui Cazan.
Reluînd traseul, traversăm Izvorul Scara şi, urcînd în continuare pe stînga lui, evităm zona
priporoasă a „Cascadei Scara", înaltă de circa 200 m. Din sus de cascadă, pătrundem în zona marilor
grohotişuri. După cîteva ocoluri, în general dirijate către dreapta, ajungem în şaua Scara (2146 m), pe
creasta Făgăraşului, între vîrful Mîzgavu (2261 m), pe dreapta, la est şi vîrful Puha (2 177 m) pe stînga, la
vest.
În acest loc, semnalat de un stîlp indicator fără săgeată, traseul nostru ia sfîrşit.
Trasee de legătură spre: cabana Negoiu 1 (traseu nr. 20); cabana Surul, cu ramificaţii pe traseu,
pentru cabana Bârcaciu (traseul de creastă etapa aVI-a); acelaşi traseu (descris în sens invers), conduce spre
vîrful Negoiu, cu ramificaţii pentru cabana Negoiul.

Traseul de creastă

Generalităţi. Parcurgerea integrală a drumului de creasta a munţilor Făgăraşului reprezintă pentru

drumeţi o piatră de încercare. Dificultatea itinerarului constă în: lungimea traseului (circa 75 km între
Zărneşti şi Turnu Roşu); marile diferenţe de nivel ce trebuie urcate sau coborîte între vîrfuri; altitudinea
mare la care se menţine traseul (în general peste 2 200 m); condiţiile meteorologice, adesea dificile la
această altitudine; greutatea rucsacului cu alimente şi eventual echipamentul de bivuac care trebuie
transportat; situarea cabanelor la mari distanţe faţă de linia crestei (exceptînd pe cele de la Podragul şi de la
Bîlea), fapt care obligă la coborîri de cel puţin 800 m diferenţă de nivel etc.
Cu excepţia a 9 km, între cabana Plaiul Foii şi punctul forestier Rudăriţa, traseul este marcat; la
intersecţiile sau ramificaţi i le drumuri lor sînt fixaţi stîlpi de marcaj cu săgeţi şi explicaţii; întregul parcurs
este Mpsit, în general, de izvoare. Vara, traseu accesibil turiştilor antrenaţi; iarna, numai alpiniştilor.

ETAPA 1. Zărneşti — cabana Foii — Rudăriţa

Marcaj: Zărneşti —Plaiul Foii, bandă roşie; cabana Plaiul Foii — Rudăriţa: drum forestier fără
marcaj Timp: 4 — 5 ore

Oraşul Zărneşti (730 m alt.) este situat la capătul de sud-vest al Ţării Bîrsei, la poale 1 e masivului
Piatra Craiului. El este legat de Braşov printr-o linie de cale ferată secundară, şi o şosea modernizată, pe
care circulă cu regularitate autobuze l.T.A., venind din Braşov, Bran, Cîmpulung şi alte localităţi.
Din faţa staţiei C.F.R. Zărneşti, urmăm, către dreapta, str. 6 Martie, pînă în piaţa centrală a
oraşului, unde se află Oficiul P.T.T.R., agenţia C.E.C., magazine etc.
Continuînd drumul din punctul amintit, coborîm pe str. 1 Mai şi, după circa 200 m, ne abatem
către stînga, urmînd succesiv străzile: Tei, Vînători şi Topliţa, ultima prelungindu-se cu drumul forestier
care leagă oraşul de punctul forestier Rudăriţa, situat la 22 km.
Drumul urmează pînă la cabana Plaiul Foii, valea Bîrsei, mărginită pe dreapta de abrupturile
impunătoare ale Pietrei Mici şi Pietrei Craiului, iar pe stînga de culmile împădurite ale munţilor Ţagla. Sînt
depăşite în drum punctele: Cîmpul Priboaia sau Cîmpuleţul — km 3; Bîrsa Fierului — km 6,500; „Sub
Bortilă" — km 7,900; Vadul de Mijloc — km 9.; Gura Bîrsei, loc de confluenţă al Bîrsei Mari cu Bîrsa lui
Bucur — km 10,500 — cabana Plaiul Foii — km 13,200.
La cabana Plaiul Foii (849 m alt.), ia naştere Bîrsa Mare, prin unirea Bîrsei Tămaşului cu Bîrsa
Groşetului. Drumul nostru urmează în continuare Bîrsa Groşetului, mărginită pe stînga sa de Gruiul Lung,
iar pe dreapta de cîţiva pinteni desprinşi din Tămaşul Mare, culme prelungită din creasta Făgăraşului pînă
sub abruptul de calcar al Pietrei Craiului. Vom depăşi în drum cîteva construcţii pentru lucrătorii forestieri
la Poiana Maican şi Ciocănea.
Distanţa Zărneşti — Rudăriţa poate fi parcursă şi cu o eventuală maşină, evitînd astfel înnoptarea
la cabana Plaiul Foii şi efortul cerut de o etapă lungă şi puţin spectaculoasă.
La Rudăriţa, se poate înnopta (dacă sînt locuri) la cantonul forestier.

ETAPA A II-A. Rudăriţa — Valea Lerescu (Rudăriţa) — Curmătura Lerescu — Curmătura

Brătilei — Curmătura Zîrnei
Marcaj: bandă roşie Timp: 8—9 ore; vara, drum lung şi obositor, iarna, accesibil numai alpiniştilor
prevăzuţi cu echipament de bivuac.

Pe distanţa amintită traseul este lipsit de cabane. Stînele, cele mai apropiate se află pe versantul
sudic al masivului (în stînga drumului nostru, mult sub linia crestei); poteca este jalonată, la intervale mari,
cu stîlpi metalici; în general, semnele drumului sînt dispuse pe lespezi; izvoare cu apă potabilă sînt puţine;
pe ceaţă, în porţiunea Berevoiul Mare— curmătura Brătilei, orientarea este mai greoaie.
În punctul Rudăriţa, confluează pîrîul Cenuşa cu pîrîul Izvorul Lerescu (local Rudăriţa), formînd
Bîrsa Groşetului.
Călăuziţi de săgeata indicatoare, aşezată la confluenţa pîraielor şi de cîteva semne cu bandă roşie,
pornim la drum pe sălbatica vale a Lerescului. Poteca, care abia s-a conturat pe locul fostei şosele
forestiere, distrusă de viituri, ocoleşte copacii răsturnaţi, trecînd pîrîul de pe un mal pe altul.
Pe o mare distanţă (circa 30 minute) semnele drumului abia apar de cîteva ori. Poteca ne conduce
însă sigur şi, după circa 1 oră, ajungem în punctul unde, răsturnat şi îngropat parţial, întîlnim stîlpul de
marcaj cu indicaţiile pentru creasta Făgăraşului.
Din dreptul stîlpului, semnele drumului ne conduc către stînga, urcînd o vreme pe o vîlcea afluenţă
şi apoi pe un picior împădurit care sfîrşeşte în şaua Lerescului Mic, la un stîlp cu săgeţi indicatoare. Fără să
urcăm pe creastă, neglijînd poteca largă, ne orientăm la dreapta, de-a coasta şi, după ci rea 200 m, întîlnim
marcajul drumului care ne conduce pe sub linia crestei, printr-o zonă împădurită, spre curmătura Lerescu (1
390 m), aflată ceva mai jos.
De la curmătura Lerescu urmează un urcuş prin pădure care sfîrşeşte, după circa 40 de minute într-
o zonă defrişată, unde orientarea se îngreunează. Conduşi de potecă, înaintăm spre sfoara de pădure bătrînă,
crescută pe versantul stîng al crestei. Ajunşi la ea, neglijăm poteca largă ce se abate spre stînga şi urcînd
spre molidişul plantat pe linia crestei, ajungem pe vîrful secundar al Comisului (1 690 m).
Din acest punct, creasta Făgăraşului se conturează bine, avînd aspectul unei crupe, acoperite cu
păduri brăcuite şi vegetaţie scundă.
În şaua Comisului, la care ajungem curînd, ieşim definitiv din pădure. Sîntem pretutindeni
înconjuraţi de munţi. Către stînga, se adînceşte valea Dîmboviţei, dincolo de care se înalţă blocul masiv al
Păpuşii. Mai înapoi şi în aceeaşi direcţie, zărim meterezele albe ale Pietrei Craiului. În partea dreaptă, avem
Izvorul Lerescu, iar, dincolo de el, culmea Văcăria Mare, încinsă cu păduri de molid. În faţa noastră culmea
rotunjită ce precede vîrful Comisul, îşi are plaiurile punctate ici-colo cu pîlcuri de jnepeni şi ienuperi,
înainte de a ajunge în dreptul vîrfului amintit, întîlnim un stîlp de marcaj cu săgeţi, al căror text ne
informează, între altele, că la 300 m se găseşte un izvor.
Din acest loc, poteca conturată mai mult pe versantul sudic, sub linia crestei, ocoleşte vîrfurile
Comisul (1 884 m) şi Luţele sau Buzduganul (2 176 m), cunoscut şi sub numele de Vîrful Laptelui, Luţu şi
uneori vîrful Ludii. Zona acestor vîrfuri ia sfîrşit în curmătura Luţele, de unde putem considera că încep
marile înălţimi ale masivului. În faţă, aşezat de-a curmezişul crestei, vedem versantul estic al vîrfului
Berivoiul Mare, pe care poteca îl ocoleşte, lăsîndu-l în dreapta. Iniţial, ea descrie serpentine largi, pe la
obîrşia Văii Vladului, în a cărei căldare strălucesc apele limpezi ale cîtorva lăculeţe. Urmează apoi o zonă
cu locuri mai domolite, acoperite de păşuni, de-a lungul cărora înaintăm, ocolind vîrful Belia sau Piţele şi
vîrful Baba sau Pietrele Popii, ridicate în dreapta. Cam din dreptul vîrfului Baba, poteca se orientează către
stînga, înconjoară pe la nord vîrful Brătila şi ajunge în curmătura Brătilei; de aici, către stînga, la sud-est —
se ramifică poteca marcată cu triunghi roşu spre Mezea-Oticu.
Traseul nostru, orientat jumătate la dreapta — vest — trece în continuare pe lîngă zona uşor
mlăştinoasă din jurul lacului Brătila, continuîndu-se apoi în serpentine largi, pe coasta muntelui Ludişor, al
cărui vîrf, înalt de 2 302 m rămîne în stînga. Culmea Ludişorului separă către sud valea Brătilei de cea a
Zîrnei. Traversarea culmii şi a altor picioare desprinse din creasta principală spre valea Zîrnei ne ia aproape
40 minute. Intervalul ia sfîrşit în şaua Ludişor (2196 m), unde întîlnim şi apa cîtorva izvoare. Ultima
porţiune a etapei se desfăşoară în coborîre, pe Faţa Unsă, de-a lungul unor serpentine interminabile, pînă în
curmătura Zîrnei (1 923 m) sau Prislopul Zîrnei, unde identificăm stîlpul de marcaj, cu text scris pe săgeţile
indicatoare. Aici putem instala bivuacul la adăpostul împrejmuirii din curmătura Zîrnei. Putem de asemenea
înnopta în valea Urlei, unde avem şi apă; în acest caz, urrnarnspre dreapta poteca marcată cu punct roşu.
Trasee de legătură spre: cabana Urlea (traseul nr. 3); traseul de creastă (etapa a III-a cu legături
spre cabanele: Urlea, Valea Sîmbetei şi Podragul).

ETAPA A III-A. Curmătura Zîrnei — Fereastra Mare — vîrful Viştea Mare — şaua
Podragu
Marcaj: bandă roşie. Timp: 8—10 ore; vara, drum greu şi obositor; iarna, accesibil alpiniştilor
prevăzuţi cu echipament special

Poteca de creastă ne conduce din curmătura Zîrnei către vest, străbătînd o zonă mai accidentată.
Din curmătura Zîrnei pînă la vîrful Fundul Bîndei (2 450 m) depăşim pe la sud patru vîrfuri înşirate pe linia
crestei (2220 m, 2 311 m, 2 360 m, 2 390 m). Acestei porţiuni, atît cît mărgineşte valea Zîrnei i se spune
muntele Zîrna, iar dincolo de aceasta, către valea Leaotei se cheamă Leaota. Vîrfului de 2 311 m, fiind la
graniţa dintre cele două văi, i se spune Zîrna către răsărit şi Leaota către apus (de aici multă confuzie la
drumeţi). Prelungirile către nord-vest ale cotelor amintite separă, în peretele văii Urlea, trei circuri glaciare.
Din dreptul vîrfului Fundul Bîndei, denumitşi La Crucea Dării, creasta principală formează, pînă la vîrful
Urlea, o ciudată inflexiune către nord. Ocolind vîrful Fundul Bîndei (lăsat în stînga), urmăm orientarea
crestei spre nord. Urcînd, trecem prin dreptul unei ferestre d in care privi m lacul Urlea, cuibărit în căldarea
cu acelaşi nume, pentru ca, apoi, printr-un ocol larg pe deasupra căldării Bîndea, să depăşim vîrful Iezerului
(2429 m). Din acest loc, creasta ascuţită şi bolovănoasă începe treptat să se rotunjească, culminînd în vîrful
Urlea (2 475 m). Drumul nostru ocoleşte însă acest vîrf pe la sud, înscriindu-se de-a coasta pînă în
curmătura Mogoşului (2 344 m); de aici, se ramifică spre dreapta, peste vîrful Urlea şi al Moşului; traseul
nr. 2, marcat cu triunghi albastru, spre cabana Urlea. Locul este semnalat de un stîlp indicator.
În continuare, poteca se desfăşoară de-a lungul unor locuri domoale, depăşind pe versanţii sudici
Vîrful lui Mogoş (2395 m), vîrful La Cheia Bîndii (2383 m) şi colţul Bălăceni (2290 m).
Între colţul Bălăceni şi vîrful Slănina sau Glemea (2 282 m) care urmează pe creastă, se adînceşte
Fereastra Mare (2188 m). De aici, se desprinde, spre dreapta, o potecă marcată cu triunghi roşu, ce
conduce, prin „Căldarea la Fereastra Mare" sau Căldarea Bună, către cabana Valea Sîmbetei (traseul nr. 5,
stîlp indicator).
Din Fereastra Mare, urcăm 100 m diferenţă de nivel, pînă sub vîrful Slănina, după care, depăşim
un picior ce separă căldarea Bîndea de Cîldăruşa Gălăşescului, deasupra căreia tronează vîrful Gălăşescu
Mic (2410 m). El trimite către sud o ramură secundară, creasta Gălăşescului Mic, dincolo de care
pătrundem în Căldarea Mare a Gălăşescului.
Pentru a pătrunde în căldarea Văii Rele a Gălăşescului, care urmează, depăşim culmea
Gălăşescului Mare, desprinsă din vîrful cu acelaşi nume. Un lac de mici dimensiuni, denumit Iezerul din
Valea Rea a Gălăşescului (2 180 m), stă cuibărit, mai jos de drumul nostru, într-o covată de piatră. O unda
de apă argintie, pornită din lac, descris mici meandre pe fundul căldării glaciare.
Prin bolovănişuri de coastă, coborîm pînă pe linia crestei principale, în Fereastra Viştişoarei (2 291
m), de unde, către nord, privim în căldarea sălbatică a văii Viştişoarei, mărginită pe dreapta, de muchia
Drăguşului, iar pe stînga de muchia Zănoaga. Zărim jos, înconjurat de grohotişuri, lacul Viştişoara.
De aici, poteca părăseşte din nou creasta, trecînd în diagonală pe faţa sudică a muntelui Galbenele,
evitînd urcuşul pe vîrful şi creasta acestuia.
După ce am intersectat o mică spinare, privirea surprinde în stînga cîteva lăculeţe (unele
temporare); unul din acestea, se numeşte Lăcuţul din Valea Rea (2200 m). În sfîrşit, după încă un urcuş mai
susţinut depăşim şi piciorul desprins din vîrful de est al Hîrtopului Ursului (vîrful La Padina Oţelii, 2461
m), picior denumit mai jos creasta Buduri le şi pătrundem în căldarea Văii Rele a Moldoveanului. Aici
privirea se opreşte pe Cioaca Moldoveanului, decanul de altitudine al Carpaţilor româneşti. Sub el într-o
căldare, servindu-i parcă de oglindă stau cuibărite apele Iezerului Triunghiular, lac căruia i s-ar potrivi mai
bine numele de Moldoveanu.
Pe această porţiune, creasta pierde din înălţime, ajungînd în Portiţa Viştei sau Portiţa Turiştilor la 2
310 m alt. Locul este semnalat de un stîlp indicator cu explicaţii, între care unele pentru traseul nr. 6,
marcat cu triunghi roşu, prin valea Viştei Mari, către comuna Viştea de jos. (Adăugăm că traseul poate fi
scurtat dacă mergem spre oraşul Victoria).
Reluînd itinerarul nostru, urcăm din greu, de-a lungul unor locuri priporoase, ce sfîrşesc pe vîrful
Viştea Mare (2 527 m). Aici se cuvine să facem un tur de orizont. Către sud (stînga), aflat la 450 m distanţă,
se înalţă vîrful Moldoveanu (2544 m). Dincolo de el, din apropierea vîrfului Scărişoara, se desprind două
culmi înalte: culmea Scărişoara — Valea Largă şi culmea Coastele Mari —Zănoaga, punctate cu vîrfuri ce
depăşesc 2000 m altitudine, pe zeci de kilometri; la stînga, vedem Valea Rea, întunecoasă, roasă de
avalanşe şi gheţari; spre nord, la dreapta, se adînceşte valea Viştei Mari, mărginită de muchia Zănoaga pe
stînga şi muchia Viştei Mari pe dreapta. Intre aceste două muchii, versantul nordic al crestei principale
formează, în ansamblu, peretele nordic al Viştei, de-a lungul căruia sînt înşirate pe creastă vîrfurile
Orzăneaua sau Ucişoara (pe care-1 vom depăşi în continuarea drumului), Viştea Mare, Hîrtopul Ursului şi
Galbenele, rămase în urma noastră.
Din vîrful Viştei Mari, se desprinde marcajul cu punct roşu, pînă pe vîrful Moldoveanu; timp: 15
—20 minute. Părăsind vîrful Viştei Mari coborîm înspre dreapta, pe creasta ce formează, în ansamblu, şaua
Orzănelei. Un stîlp de marcaj, vopsit galben şi negru, semnalează, fără altă indicaţie, locul de unde putem
coborî prin Căldarea Orzănelei, la stînele din Podul Giurgiului, cu legătura către lacul de baraj Vidraru, prin
văile Izvorul Mircea şi Buda (traseul nr. 29, descris în sens invers).
Din acest loc, pînă în şaua Podragu, poteca traversează pe sub vîrful Orzănelei sau Ucişoara (2
418 m), şi atinge şaua Ucişoarei (2312 m), de unde ni se deschide o perspectivă cuprinzătoare asupra văii
cu acelaşi nume, adîncită pe versantul nordic, înconjurînd pe sus căldările Orzăneaua Mare şi Orzăneaua
Mică, adîncite în coastele sudice ale vîrfurilor Ucea Mare (2 432 m) şi Corabia (2 402 m), drumul nostru
urcă susţinut, pînă în şaua Podul Giurgiului (2340 m). Din acest loc, privim în faţă căldarea Podul
Giurgiului, prin care poteca se înscrie mai mult de-a coasta, evitînd vîrfurile Podul Giurgiului şi Tărîţa sau
Conrad (2419 m). La mică distanţă de acest vîrf, ajungem în şaua Podragu (2 307 m), punct de răscruce al
traseelor turistice marcate (stîlp indicator).
Trasee de legătură spre: lacul de baraj Vidraru — Curtea de Argeş (traseul nr. 28); cabana
Podragul şi oraşul Victoria (traseul nr. 3); Bîlea Lac (traseul de creastă etapa a IV-a); curmătura Zîrnei, cu
ramificaţii pe traseu pentru cabanele Valea Sîmbetei şi Urlea (traseul de creastă etapa a III-a).
Pentru repaus şi înnoptare, putem coborî la cabana Podragul (2136 m), aflată la circa 30 minute spre nord la
dreapta.

ETAPA A IV-A: Şaua Podragu — Portiţa Arpaşului — cabana Bîlea Lac

Marcaj: bandă roşie pînă la şaua Capra şi în continuare bandă albastră Timp: 5—6 ore;

Etapă scurtă, dar cu diferenţe de nivel mari, traversări expuse, unele acoperite cu zăpadă pînă către
mijlocul verii; iarna traseul este accesibil alpiniştilor prevăzuţi cu echipament special.
Şaua Podragu (2307 rn), care reprezintă punctul de plecare pentru etapa a IV-a, se profilează pe
linia crestei între vîrfurile Tărîţa sau Conrad (2419 m), la est, spre stînga şi Podragu, la vest, în dreapta.
Poteca turistică de creastă, conturată pe versantul sudic, încinge căldarea Podul Giurgiului, evitînd
vîrful Podragu (2454 m). Dincolo de acesta întîlnim Iezerul de la Podul Giurgiului (2 250 m), protejat către
nord de creasta şeii Podrăgelului.
Din dreptul lacului, poteca ne conduce pe pantele înclinate ale muntelui, urcuşul sfîrşind în şaua
dintre vîrfurile: Mircii (2 467 m) în stîngaşi Arpaşul Mare sau Vîrtopul (2 474 m) în dreapta. Prin aşezarea
lui, vîrful Arpaşul Mare domină din creastă patru căldări: Vîrtopul şi Podrăgelul, pe versantul nordic; Buda
şi Podul Giurgiului, pe cel sudic.
Reluînd traseul, străbatem, dincolo de vîrful Arpaşul Mare, o zonă mai dificilă, în lungul muchiei
fierăstruite, ce ia sfîrşit într-o mică şa, unde se află monumentul lui Nerlinger. Din acest loc, poteca
părăseşte creasta principală, conducîndu-ne pe sub vîrful Arpaşul Mic, ridicat în stînga. Ea intersectează
ceva mai jos muchia secundară ridicată între căldarea Frunţii (căldare secundară a Vîrtopului) de căldarea
Pietroasă, după care revine pe linia crestei principale. Urmează o zonă mai accidentată, amenajată cu
cabluri, Porţiunea denumită „ La Trei Paşi de Moarte" se termină foarte aproape de Portiţa "Arpăşelului",
Strunga Mică sau Portiţa. (Ramificaţie semnalată cu stîlp indicator, pentru traseul nr. 10).
Relieful înconjurător este de un dinamism rar întîlnit. În faţă, către vest, prăvălişurile aspre ale
Vîrtopelului coboară pînă la golul sfredelit în calcare, cunoscut sub numele de Fereastra Zmeilor; în
dreapta, adîncită sub creasta principală, vedem căldarea Pietroasă, străbătută de drumul turistic nr. 10; la
stînga, se adînceşte sălbatică, afundă şi neprimitoare, valea glaciară Fundul Caprei. Pe feţele ei dinspre SE
la stînga, pe versanţii munţilor Arpaşul Mic, Rîiosul şi mai ales Muşeteica, gheţarii şi zăpezile au muşcat
adînc, formînd cîteva generaţii de nişe şi circuri suspendate şi modelînd un neasemuit peisaj de pripoare.
Conduşi în continuare de marcajul bandă roşie spre cabana Bîlea, coborîm depăşind cîteva
obstacole, după care, pe sub creasta Arpăşelului, traversăm căldarea superioară a văii Fundul Caprei, pe feţe
puternic înclinate, acoperite pînă în mijlocul verii cu zăpadă. Atenţie la încălţăminte; pantofii de tenis şi
ghetele de baschet nu se recomandă!).
Terminînd traversarea, urcăm, în serpentine scurte, piciorul sudic al Buteanului, pînă deasupra
căldării Caprei. Relieful este de aci înainte mai calm. Coborînd, privim pantele înierbate ale căldării
amintite, punctate sus, pe linia crestei principale, de vîrfurile înşirate de la dreapta la stînga, după cum
urmează: Capra (2494 m), Văiuga (2443 m) şi Iezerul Caprei (2429 m).
Sîntem la circa 2250 m altitudine. Cîteva lăculeţe apar în stînga potecii, pregătindu-ne parcă
pentru surpriza care urmează, într-adevăr, după o mică distanţă, ne apare oglinda apelor albastre ale lacului
Capra (2 241 m). Încingînd pe la est lacul, trecem pe lîngă monumentul ridicat în memoria unor alpinişti şi
urcăm spre şaua Capra, punctată de un stîlp metalic. Pe această porţiune s-a alăturat marcajului nostru şi cel
cu bandă albastră (traseul nr. 30).
Şaua Capra (2315 m) este situată între vîrfurile Văiuga, la dreapta şi Iezerul Caprei, la stînga. Din
dreptul ei se ramifică spre dreapta, către vîrful Vînătoarea lui Buteanu traseul nr. 15, iar spre stînga, traseul
de creastă dintre vîrfurile Iezerul Caprei şi Paltinul, mai rar circulat de turişti.
Coborîrea din şaua Caprei în căldarea Bîlei este marcată cu semnul bandă albastră. Parcursul,
înclinat şi bolovănos, se coboară în circa 30 minute, sfîrşind pe malul lacului în apropierea cabanei.
Traseele de legătură sînt redate la pag.32.

ETAPA A V-A: Cabana Bîlea Lac — lacul Călţun — vîrful Negoiu, prin Strunga Dracului
Marcaj: Bîlea Lac — şaua Paltinului, bandă albastră; şaua Paltinului — vîrful Negoiu, bandă
roşie. Timp: 5—6 ore; traseul este prevăzut în pasajele expuse cu cabluri ajutătoare; vara, traseu
dificil; iarna, accesibil alpiniştilor prevăzuţi cu echipament special.

Etapa a V-a a drumului de creastă se poate parcurge prin şaua Capra peste vîrfurile Iezerul Caprei
şi Paltinul, rută folosită mai rar sau prin şaua Paltinului, evitînd vîrfurile amintite. Pentru ambele trasee,
avem drept călăuză, pînă la linia crestei, marcajele cu bandă albastră, dispuse, unul către şaua Capra,
celălalt către şaua Paltinului. Pentru că turiştii folosesc mai mult ultima variantă, redăm descrierea acesteia.
Conduşi de semnul cu bandă albastră, dispus pe lespezi, înconjurăm lacul pe la sud, urcînd, în
pantă domoală, spre curmătura Bîlei, adîncită între vîrful Paltinul şi piciorul nordic desprins din creastă:
Piscul Bîlei.
Din dreptul tunelului, poteca urcă susţinut, trece pe versantul Văii Doamnei şi iese, după cîteva
serpentine, în şaua Paltinului.
În continuare, conduşi de semnul de creastă bandă roşie, coborîm între coastele muntelui,
ajungînd, în final, la cablul fixat pentru trecerea pasajului de sub clinele vîrfului Claia Paltinului (Paltina
Mică, Colţul Negru sau Turnul Paltinului—2372 m). Imensa cuşmă de piatră, ridicată deasupra Văii
Doamnei, oferă amatorilor trasee de căţărare. Dincolo de ea, poteca pătrunde în zona stîncăriilor, situate
deasupra Căldării Pietroase a Văii Doamnei, de unde, înscriindu-se pe versantul nordic, răzbeşte în şaua
Doamnei dominată de vîrful Laiţa (2397 m).
Lăsînd vîrful amintit în dreapta, înaintăm, mai mult de-a coasta, pe plaiuri odihnitoare, ce sfîrşesc
într-un punct mai accidentat. Urmează o porţiune de creastă îngustă, amenajată cu capjuri. Odată depăşită
această zonă, începem urcuşul spre vîrful Lăiţelul (2390 m). Ajunşi pe creştetul lui, oboseala ne este
răsplătită de perspectiva extraordinară asupra zonei de obîrşie a văilor Călţunului şi Laiţei, în mijlocul
căreia se ridică, verticali, pereţii munţilor Lespezi şi Negoiu.
Dacă urcuşul pe Lăiţelul a fost greu, coborîrea nu se lasă mai prejos. Printre boldani şi grohotişuri,
poteca ne poartă, păstrînd adeseori, linia crestei, pentru ca, în final, să coboare dur pînă pe malul lacului
Călţun (2 147 m).
După un popas bine meritat, urcăm spre Portiţa Călţunului, denumită şi a Negoiului. După
depăşirea portiţei, întîlnim stîlpul indicator care arată ramificaţia traseului nr. 18, marcaj cruce roşie.
Parcursul evită ascensiunea pe vîrful Negoiu, conducînd prin Strunga Ciobanului la Piatra Prînzului, cu
legătura spre cabana Negoiul.
La mică distanţă de ramificaţia amintită, se desprinde din traseul nostru şi poteca marcată cu bandă
albastră, prin Strunga Doamnei.
Traseul prin Strunga Doamnei conduce pe vîrful Negoiu, dar evită escaladarea hornului care
sfîrşeşte în Strunga Dracului.
Călăuziţi de marcajul cu bandă albastră — degradat de intemperii — ne orientăm către stînga,
depăşind, prin căţărare, cîteva praguri de piatră. Urmează un scoc, a cărui linie, conturată pe faţa muntelui,
sfîrşeşte, după circa 80 m pe creastă în Strunga Doamnei. În continuare, poteca abia conturată, printre
stînci, ne conduce către dreapta, ocolind pe la sud Vîrful Dracului, al cărui abrupt mărgineşte căldarea
Berbecilor.
După 20 minute de mers. pătrundem într-o zonă acoperită de jnepeni. Aici poteca urcă susţinut,
depăşind în final muchia ridicată între căldarea Berbecilor şi cea a Mieilor.
Fără să mai căutăm marcajul, ne orientăm spre dreapta şi, urcînd printre boldani şi lespezi,
ajungem în Strunga Dracului şi apoi pe vîrful Negoiu (2535 m).
De la ramificaţia semnalată mai sus, traseul de creastă, marcat cu bandă roşie, traversează în
continuare căldarea Laiţei, conducîndu-ne la baza hornului pe care urmează să-l escaladăm pînă în Strunga
Dracului. Obstacolele lui sînt uşor accesibile, folosirea ablului existent fiind cu totul facultativă.
Din Strunga Dracului (marcată cu stîlp indicator), continuăm ascensiunea cate dreapta, ajungînd,
după scurtă vreme, pe vîrful Negoiu.
Imensul bloc de piatră al Negoiului, cuprins între Portiţa Călţunului, la est, şi creasta Sărăţii, la
vest, prezintă şase culminaţii: vîrful Dracului (2464 m), ridicat la est de strunga cu acelaşi nume; vîrful
Negoiu (2 535 m); vîrful Negoiu Mic (2485 m), din care se desprinde către nord Piciorul sau Piscul
Tunsului, şi Piscul Sărăţii (2364 m), sub care vedem năruite spre nord masa enormă de stînci, din mijlocul
căreia se ridică Acul Cleopatrei, Foarfeca, Colţul Elefantului etc.
Din vîrful Negoiu, se desprind, în diferite direcţii, trei marcaje turistice: către sud, triunghi roşu
(complet degradat) traseul nr. 31; către NV, succedîndu-se cu semnul drumului de creastă, marcajul cu
triunghi albastru spre cabana Negoiul (traseul nr. 17); marcajul cu bandă albastră care ocoleşte Negoiu,
conducînd, prin Strunga Doamnei, în căldarea Laiţa (vezi textul de mai sus).
Coborînd de pe vîrful Negoiu, către vest, de-a lungul unui parcurs uşor accidentat, ajungem în
şaua cu „Popasul lui Mihai", denumită şi a Cleopatrei. Aici, ia sfîrşit traseul etapei a V-a. Din dreptul
stîlpului indicator, se desprinde către dreapta marcajul cu triunghi albastru, (traseul nr. 17) spre cabana
Negoiu. Un loc bun de bivuac îl găsim pe acest traseu, coborînd pînă în punctul Piatra Prînzului.

ETAPA A VI-A: Vîrful Negoiu — creasta Sărăţii — lacul Avrig — şaua Suru
Marcaj: bandă roşie Timp: 5—6 ore; traseu dificil, recomandat turiştilor antrenaţi; iarna, accesibil
numai alpiniştilor prevăzuţi cu echipament special.

De la şaua cu „Popasul lui Mihai", unde s-a terminat etapa a V-a, ni se deschide către vest,
perspectiva celui mai sălbatec peisaj străbătut de poteca turistică, de-a lungul lanţului făgărăşean: creasta
Sărăţii, denumită uneori şi şaua Sărăţii.
Ascuţită, punctată cu numeroase stînci ce trebuie ocolite, creasta Sărăţii se ridică deasupra căldării
de obîrşie a Izvorului Negoiului (Căldarea Mioarelor), adîncită la sud şi asupra căldării Sărăţii, aflată la
nord. Ea poate fi parcursă numai de turiştii cu experienţă, obişnuiţi cu rupturile de pantă.
La mică distanţă de punctul de plecare de la şaua cu „Popasul lui Mihai", poteca coboară sub linia
crestei, înscriindu-se pe faţa dinspre căldarea Sărăţii. Porţiunea centrală mai dificilă, reprezintă cea mai
ferăstruită zonă a crestei. La capătul de vest, locurile se domolesc, sfîrşind, după un urcuş pronunţat, pe
vîrful Şerbota (2 331 m).
Coborînd clinul vestic al vîrfului Şerbota, ajungem cu rînd în punctul din care se ramifică către
dreapta traseul nr. 19, marcat cu bandă albastră, spre cabana Negoiul. Acesta coboară în lungul muchiei sau
piscului Şerbotei, culme ce desparte căldarea Sărăţii de Căldarea Mare a Şerbotei.
Reluînd traseul nostru, coborîm în şaua Şerbotei (2135 m), pentru a pătrunde într-o zonă
priporoasă, punctată de cele patru culminaţii ale vîrfurilor Mîzgavului din Creastă: 2212—2277—2258—
2261 m. Turiştii le cunosc şi sub numele de Moscavul şi uneori Moscovul.
Dincolo de culminaţiile amintite, ajungem în şaua Scara (2 146 m), important punct de ramificaţie
a drumurilor: către dreapta, la nord, traseul nr. 20, spre cabana Negoiul; către stînga, la sud, traseul nr. 32,
spre lacul de baraj Vidraru. Ambele trasee au marcajul cruce albastră.
Urmează în continuare o zonă înierbată, ce cuprinde atît vîrful Scărişoara cît şi vîrful Scara (2 313
m). În lungul piciorului desprins din vîrful Scărişoara, coboară, spre cabana Bârcaciu, traseul nr. 23, marcaj
cruce roşie.
Din dreptul vîrfului Scara, coborîm în şaua de est a Gîrbovei (2152 m). Traversăm apoi pe sub
creasta vîrfului amintit, de-a lungul potecii conturate pe versantul sudic şi ieşim în şaua de vest a Gîrbovei
(2134 m), unde întîlnim stîlpul indicator, din dreptul căruia avem două posibilităţi de a urma drumul.
Prima, evită zona accidentată a vîrfului Ciortea, a doua nu.
 Varianta I. Coborîm pe versantul vestic al Gîrbovei în căldarea Avrigului, urmînd poteca
ce străbate în diagonală peretele Ciortei, pînă pe malul lacului Avrig. (Ramificaţie spre cabana
Bârcaciu, traseul nr. 24).
Urcînd pe versantul opus al căldării, de-a lungul serpentinelor, ieşim la creastă, în Porţi ia
Avrigului sau Şaua Lacului, unde întîlnim, venind din stînga, itinerarul variantei a doua.
Varianta a II-a. Din şaua Gîrbovei, creasta Făgăraşului se ridică brusc, prezentînd,
pentru ultima oară, o zonă mai accidentată, accesibilă numai drumeţilor obişnuiţi cu căţărarea pe
stînci.

Diferenţa de nivel mare care trebuie urcată şi apoi coborîtă între şaua Gîrbovei şi Portiţa Avrigului,
pe de o parte, ca şi accidentaţiile crestei pe de alta, determină turiştii să evite această porţiune. Cei obişnuiţi
cu locuri mai priporoase nu trebuie însă să pregete, pentru că priveliştea oferită de pe vîrfuri le va răsplăti
efortul.
În prima porţiune a crestei poteca ocoleşte micile denivelări care preced asociaţia de vîrfuri
semeţe, stîncoase şi golaşe, legate prin custuri şi culmi înguste, suspendate deasupra unor rupturi de pantă
înfricoşătoare. Această primă porţiune ia sfîrşit sub vîrful Ciortea II (2422 m). Din dreptul lui, se desprinde
către sud, o custură înaltă, la capătul căreia se înalţă, solitar, Capul Bîlei (2126 m).
Urmînd linia crestei, căţărîndu-ne de ia o stîncă la alta, ajungem pe vîrful Ciortea Tsau Vîrful
Dracului (2 427 m), cu aspect de piramidă. El se înalţă deasupra văilor Boia Mare, Budislavului şi
Avrigului. La obîrşia ultimelor două văi, în căldări, se disting apele unor mici lacuri.
Din vîrful Ciortea l, traseul coboară vertiginos, ocolind pe la vest Turnul Lacului (2 263 m),
ajungînd în Portiţa Avrigului (2178 m), unde se uneşte cu traseul varianta I.
Conduşi de marcaj în continuare, pătrundem în zona unor culmi mai rotunjite. Aici, după ce
ocolim vîrful Vîrtopul Roşu, poteca ne conduce pe coastele muntelui Budislavu. Urcăm apoi şi coborîm o
spinare mai rotunjită a muntelui, ocolind şi vîrful lui şi ajungem, după o coborîre mai priporoasă, în şaua
Budislavului.
Înaintînd mai mult de-a coasta, prin locuri care devin tot mai primitoare, trecem pe la Şipotul lui
Glasie, lăsînd în dreapta vîrful Suru (2282 m), dincolo de care ajungem în şaua Suru, (2 133 m), punct
terminus al etapei noastre.
Trasee de legătură spre: cabana Surul (traseul nr. 26 descris în sens invers); halta C.F.R. Valea
Fratelui (traseul de creastă etapa a VII-a); vîrful Negoiu, cu legătura pe traseu pentru cabanele Bârcaciu şi
Negoiul (traseul de creastă etapa a VI-a descris în sens invers).

ETAPA A VII-A: Şaua Suru — halta C.F.R. Valea Fratelui

Marcaj: bandă roşie Timp: 7 ore

Din şaua Suru, marcajul drumului de creastă spre valea Oltului (însoţit şi de un vechi semn cu
triunghi albastru) se îndreaptă către vest.
Ocolim pe la nord primul obstacol al traseului — vîrful Găvanul (2155 m)—-avînd în dreapta,
perspectiva către cabana Surul.
Mergînd mai mult de-a coasta, ajungem în zona muntelui Cocoriciu. Vîrful său, denumit şi Moaşa
(2034 m), este ultimul dinspre vast care, în salba de vîrfuri ale Făgăraşului mai depăşeşte 2000 m altitudine.
Atenţie! De sub vîrful Moaşa, pe muchia Fruntea Moaşei, se desprinde, către dreapta — la nord —
marcajul cu bandă roşie, care, ceva mai jos, întîlneşte poteca traseului nr. 26, spre cabana Surul.
Curînd, drumul nostru trece pe versantul sudic, unde, pe o stîncă, vedem scris cu vopsea, pe o
lespede: „Porceşti", indicaţie valabilă pentru traseul nr. 27, care se ramifică din Chica Pietrelor, către
comuna Turnu Roşu, denumită în trecut Porceşti.
De aici pînă în şaua Apa Cumpănită (1 807 m), poteca coboară, evitînd pe la sud toate
culminaţiile. Din şaua amintită, urcăm pe vîrful Tătaru (1 890 m), dincolo de care coborîm, prin locuri
domoale, depăşind curmătura Tătaru şi ocolind pe la sud cele două vîrfuri ale Piscului lui Făt.
În continuare urcăm pînă în Chica Fedeleşului (1 819 m). Din acest vîrf, se lasă către sud muchia
Zănoaga, picior de munte străbătut de o potecă ciobănească, pînă în comuna Cîineni.
De pe Chica Fedeleşului, urmăm poteca, în coborîre, şi după ce vom trece de vîrful Chica Lacului,
ajungem pe Chica Pietrelor, totalizînd aproape 2 ore şi 30 minute de mers, din şaua Suru. Aici, înainte de
vîrf, întîlnim stîlpul de marcaj cu semnul drumului de creastă, alături de cruce roşie. Acest semn se ramifică
spre dreapta către comuna Turnu Roşu (staţie C.F.R.), traseul nr. 27.
 De la ramificaţia amintită, ne continuăm drumul spre valea Oltului, lăsînd în urmă vîrful Chica
Pietrelor. Pe un bloc de calcar, alături de marcaj, stă scris: „Drum de creastă spre Valea Fratelui".
Ocolim ansamblul de obstacole ale porţiunii Chica Pietrelor pe o potecă, cu marcaj relativ slab.
Urmează urcuşul destul de accentuat dar scurt de pe vîrful Strîmbanul (o potecă ciobănească ocoleşte vîrful
pe la nord), după care, pe o creastă priporoasă, înaintăm, avînd în stînga valea afundă a Curpănului.
Dincolo de aceste locuri (lipsite în bună parte de marcaje) continuăm coborîrea, pînă în Poiana
Strîmbanului. Apoi, drumul se abate scurt la stînga, pornind-o parcă înapoi. De la obîrşia unui izvor al văii
Paltinului, el reintră în pădure, înscriindu-se curînd pe muchia Paltinului. Poteca, foarte largă acum, ne
scoate, după scurtă vreme, în micuţa poiană a Brusturelului.
Dincolo de poiană, reintrăm în pădure, ocolim vîrful Paltinul, coborînd în poiana zisă „Lunca
Paltinului", de sub Claia Bulzului (2 ore de mers de la Chica Pietrelor).
Acum, traseul este orientat ferm către vest, spre valea Oltului. Continuînd să coborîm, străbatem
pădurea de pe Repezoiu, trecem prin cîteva poieni, lăsăm în urmă izvorul amenajat al Bulzului, ieşind pe
culme, la stînă, la vest de Claia Bulzului.
De la stînă, coborîm, avînd în stînga Valea Fratelui. Prin pădurea presărată cu poieni, poteca ne
conduce o vreme pe culme, apoi se abate la stînga pe versantul sudic, pînă în Poiana Măgurii (perspectivă
spre valea Oltului).
Parcurgem ultima porţiune a traseului trecînd prin pajişti sau prin pădure, fără teama unei rătăciri,
cărarea fiind largă şi bine conturată. Parcursul ia sfîrşit la gura văii Rindiboului, lîngă calea ferată.
Din dreptul podului căii ferate, peste valea Rindiboului, urmăm poteca de pe marginea drumului
de fier, 3,300 km în josul Oltului, pînă la halta C.F.R. Valea Fratelui (linia Rîmnicu Vîlcea—Sibiu). De la
halta Valea Fratelui, pînă la cabana Valea Oltului, sînt 7,500 km. Ea se află în amonte de haltă, pe D.N.7.
 Cuprins
Privire generală asupra masivului
Indicatorul cabanelor

Trasee turistice pe versantul nordic

1. Staţia C.F.R. Voila —cabana Urlea
2. CabanaUrlea — vîrful Urlea — curmătura Mogoşului
3. Curmătura Zîrnei — cabana Urlea
4. Staţia C.F.R. Voila — complexul turistic Sîmbăta — cabana Valea Sîmbetei
5. Cabana Valea Sîmbetei — Fereastra Mare
6. Staţia C.F.R. Ucea — oraşul Victoria— valea Viştea Mare — Portiţa Viştei
7. Oraşul Victoria — „La Şipot”
8. Cabana Arpaş — muchia Tărîţa — cabana Podragul — şaua Podragu
9. Staţia C.F.R. Ucea — Victoria — cabana Arpaş — sau cabana Podragul
10. Cabana Podragul — lacul Podrăgel —Portiţa Arpaşului
11. Staţia C.F.R. Arpaş — Bîlea Cascadă
12. Bîlea Cascadă—Bîlea Lac
13. Bîlea Cascadă — vîrful Netedu —Bîlea Lac
14. Bîlea Cascadă — Valea Doamnei —Bîlea Lac
15. Bîlea Lac — valea Văiuga — Vînătoarea lui Buteanu — şaua Capra — Bîlea Lac (traseu în circuit)
16. Staţia C.F.R. Porumbacu — cabana Negoiul
17. Cabana Negoiul — vîrful Negoiu, pe la Piatra Prînzului
18. Portiţa Călţunului (Negoiului)—Piatra Prînzului, prin Strunga Ciobanului
19. Cabana Negoiul — muchia Şerbotei —vîrful Şerbota
20. Şaua Scara — cabana Negoiul, prin valea Şerbotei
21. Cabana Negoiul — cabana Bârcaciu
22. Staţia C.F.R. Avrig — cabana Poiana Neamţului — cabana Bârcaciu
23. Cabana Bârcaciu — sub vîrful Scara
24. Cabana Bârcaciu — lacul Avrig, prin valea Avrigului
25. StaţiaC.F.R. SebeşOlt — cabana Surul
26. Cabana Surul—şaua Suru
27. Comuna Turnu Roşu — Chica Pietrelor

Trasee turistice pe versantul sudic

28. Lacul de baraj Vidraru — cabana Podragul, prin valea Buda
29. Stînele din Podul Giurgiului — şaua Orzănelei
30. Lacul de baraj Vidraru — lacul Capra — lacul Bîlea
31. Lacul de baraj Vidraru — vîrful Negoiu
32. Confluenţa pîraielor Izvorul Scara cu Izvorul Negoiu — şaua Scara

Traseul de creastă (de la est la vest)

Etapa I Zărneşti — cabana Plaiul Foii — Rudăriţa
Etapa a II-a Rudăriţa — Valea Lerescu (Rudăriţa) — curmătura Lerescu — curmătura Brătilei curmătura
Zîrnei
Etapa a III-a Curmătura Zîrnei — Fereastra Mare — vîrful Viştea Mare — şaua Podragu
Etapa a IV-a Şaua Podragu — Portiţa Arpaşului — cabana Bîlea Lac
Etapa a V-a Cabana Bîlea Lac — lacul Călţun—vîrful Negoiu, prin Strunga Dracului
Etapa a VI-a Vîrful Negoiu — creasta Săraţii — lacul Avrig — şaua Suru
Etapa a VII-a Şaua Suru — halta C.F.R. - Valea Fratelui

Redactor: DARIE CONSTANTIN Tehnoredactor: CISELSCHI ALEXANDRA

Apărut: 1974 Tiraj: 8000 Bun de tipar: 26 IV 1974 Coli de editura: 4,75 Coli de tipar: 3 + 1 harta
Tipărit la întreprinderea poligrafică Sibiu
Scanare, OCR şi corectura : Roşioru Gabi rosiorug@yahoo.com
Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la http://groups.yahoo.com/
Carte obţinută prin amabilitatea dlui. Dinu Mititeanu.