Unitățile de platformă dețin 40% dint teritoriul României

- Unitățile de platforma prezintă un relief puțin accidentat, cu alt. de sub 600 m

- Comparativ cu unitățile de orogen, unitățile de platforma au o structură simplă,
necutată.
- Sunt unități rigide ale căror fundament s-a definitivat și a devenit stabil, funcționând
în regim de platformă încă din timpul proterozoicului.
-
Unitățile de platformă provin, de regulă din evoluția îndelungată a unor lanţuri
muntoase prepaleozoice căror fundament a devenit foarte rigid, iar ca relief, acest fundament
a fost nivelat sub formă de câmpii ușor colinare.
Elementul structural de bază al acestora îl constituie fundamentul cristalin (denumit şi
soclu) peste care au fost așternute (în Platformele Moldovenească şi Moesică), în timpul unor
transgresiuni marine, strate sedimentare necutate (etajul superior al platformelor).

Podişul Moldovei se suprapune peste Platforma Moldovenească (o prelungire a Platformei

Est-europene, ce cade în trepte în faţa Carpaţilor). Fundamentul său estealcătuit din șisturi
cristaline prepaleozoice şi a fost atins de forage la circa 1100 madâncime, la Iaşi. Etajul
sedimentar se compune din: silurian, cenomanian, tortonian, buglovian, care nu apar la zi,
sarmaţian şi pliocen.
Câmpia Română se întinde peste Platforma Moesică (sau Valahă), ce cade şi ea, de la
Dunăre spre nord, în faţa Carpaţilor, unde pare a atinge adâncimi de peste 8000 m. Etajul
sedimentar se compune dintr-o pătură groasă de paleozoic şi mai ales mezozoic, peste care se
află „umplutura” propriu-zisă a Câmpiei Române – din tortonian, sarmaţian,
pliocen şi cuaternar (umplutura neozoică).
Podişul Getic se suprapune în sud pe Platforma Valahă, iar în nord pe avanfosă.
Podişul Dobrogei se compune din trei subunităţi relativ diferite atât ca fundament, cât şi ca
alcătuire geologică de suprafaţă.
a) Dobrogea de Nord este delimitată în sud de falia Peceneaga-Camena, iar sub aspect
structural se compune din patru subunităţi: Masivul Măcin, rest hercinic, din şisturi şi granite;
Podişul Niculiţel, cu diabaze şi cu sedimente triasice şi jurasice; Podişul
Tulcea (are fundament hercinic, dar e acoperit de triasic); Podişul Babadag cu fundament
paleozoic şi triasic, peste care se aşază un sinclinoriu cu sedimente cretacice.
b) Dobrogea Centrală are un fundament de şisturi verzi, care apar dominant la zi, acoperite
fragmentar de calcare jurasice, dar mai ales de loess.
c) Dobrogea de Sud are un fundament din şisturi similare cu ale Platformei Moesice, dar şi
din şisturi verzi, peste care se aştern sedimente de: silurian, mezozoic, eocen, sarmaţian şi
puţin pliocen. Deasupra se află o pătură de loess.
Delta Dunării, sub aspect structural, este o unitate de tranziţie între Dobrogea şi Moldova,
situată în mare parte pe aşa-zisa Depresiune Predobrogeană, avanfosă hercinică, ce a luat
naştere la nord de falia Sf. Gheorghe, către Platforma Moldovenească. Are fundament
cristalin peste care se dispune triasic, jurasic, sarmaţian, pliocen şi cuaternar.
 Unitățile de orogen dețin cca. 60% dint teritoriul României

- domină formațiunile cristaline, inclusiv în fundamentul unităților sedimentare

Provin din evoluția propriu-zisă a geosinclinalelor carpatice, caracterizate prin grosimi
deosebite ale formațiunilor de fliș, prin roci vulcanice mezozoice și neogene, dar și cu multe
masive cristaline hercinice peneplenizate anterior şi apoi înălţate, coborâte sau chiar şariate în
timpul evoluţiei geosinclinalului.
Unitățile de orogen – 4 mari unități morfostructurale
1. Unitatea montană carpatica
2. Unitatea deluroasă pre carpatică
3. Unitatea deluroasă intercarpatină
4. Unitatea de câmpie pericarpatică
Carpaţii se compun din cinci tipuri de subunităţi structurale, formate în etape geologice
succesive:
- cristalino-mezozoice - sunt alcătuite din masive cristaline, de obicei hercinice, sau mai
vechi şi acoperite uneori cu sedimente permo-mezozoice.
- cele ale flişului - sunt constituite mai ales din roci detritice (marne, argile,
conglomerate, ce alternează des între ele), depuse în condiţiile unui fund marin adânc
şi agitat tectonic. Stratele sunt puternic cutate, uneori cu aspect de pânze (solzi)
deversate uşor spre est.
- sedimentaro-vulcanice - sunt formate predominant tot din fliş, dar străpuns de
intruziuni sau erupţii vulcanice.
- Neovulcanice - sunt compuse din roci vulcanice de vârstă neogenă. Depresiuni
- intramontane - reprezintă porţiuni restrânse din interiorul Carpaţilor care, pe fondul
general al unor faze de înălţare a muntelui, s-au scufundat, au devenit golfuri sau
strâmtori marine, au fost acoperite cu noi sedimente, în general necutate, şi apoi s-au
exondat rămânând ca depresiuni. Ele au deci un fundament sedimentar cutat şi o
umplutură mai nouă necutată (de obicei din pietrişuri, nisipuri, mai rar marne).
Subcarpaţii
S-au plămădit, ca sedimente şi structură, în aşa numita Depresiune Precarpatică,
formată la contactul cu platformele periferice Carpaţilor. Aici s-au depus mai întâi
formaţiuni de fliş, iar din miocen, când depresiunea devine avanfosă3, sedimentele
capătă
caractere de molasă4. După tipul structural şi vârsta formaţiunilor, în special a celor de
suprafaţă, se deosebesc două subunităţi: Subcarpaţii Moldovei şi de Curbură şi
Dealurile
Getice.
a) Subcarpaţii Moldovei şi de Curbură sunt mai puternic cutaţi, au o lăţime mai
mare şi se apropie mai mult de forma de munte. Se subdivid în două sectoare.
a1) Subcarpaţii Moldovei (între văile Moldova şi Trotuş) sunt constituiţi din
miocen cutat în anticlinale relativ simple.
a2) Subcarpaţii de Curbură (între Trotuş şi Dâmboviţa) se compun din miocen, dar
 şi din sarmato-pliocen. Cuprind trei sectoare: între Trotuş şi Slănicul de Buzău, care
se
compune din două fâşii (una internă miocenă, puternic cutată, şi alta externă, formată
din
sarmato-pliocen, monoclină); între Slănic (şi Buzău) şi Cricovul Sărat, unde miocenul
apare sub formă de coame înguste şi faliate, iar sarmato-pliocenul ca sinclinale largi;
între
Cricovul Sărat şi Dâmboviţa, unde în Subcarpaţi se intercalează pintenii flişului
paleogen
(Vălenii de Munte şi Homorâciu), despărţiţi de chiuvete miocene (Drajna şi Slănic) şi
cute diapire, iar în sud boltirile anticlinale se răresc şi se pierd sub Câmpia Ploieşti-
Târgovişte.
b) Dealurile Getice sunt mai puţin cutate şi dominate de monoclin. Se subdivid în
trei sectoare: Muscelele, ce ţin de la Dâmboviţa la Bistriţa Vâlcii (se compun din
paleogen, miocen şi mai rar pliocen); Subcarpaţii Olteniei se întind până la Motru şi se
compun din mio-pliocen cutat în anticlinale şi sinclinale; Piemontul Getic este format
din
strate pliocene şi villafranchiene cu dispunere monoclină; formaţiunile piemontane
(villafranchiene) se extind în sud şi peste fundament de platformă.

PÂNZE
Fliș intern

Pânza de Ceahlău (fliş intern; dacide externe)

Depozitele Pânzei de Ceahlău s-au format în partea vestică a bazinului flişului, individualizat
ca bazin de sedimentare din Cretacicul inferior, cel mai devreme în Jurasicul superior
(Tithonic). Din punctul de vedere al clasificării clasice aparţine flişului intern. Pe de altă
parte, sedimentele s-au acumulat pe un fundament alcătuit din scoarţă oceanică creat în
legătură cu evoluţia riftului extern, ceea ce diferenţiază unitatea de celelalte unităţi ale flişului.

Tectonic, în ce priveşte cutarea internă şi şariajul pânzei spre est, acestea s-au produs în
tectogenezele cretacice (austrice şi laramică), încadrându-se geotectonic la dacidele externe.

Aşa cum s-a mai precizat, Pânza de Ceahlău reprezintă partea vestică a flişului intern, înălţată
tectonic şi şariată spre est peste Pânza de Teleajen, după falia Lutu Roşu. Pe anumite porţiuni
(de ex. în bazinul Moldovei) acoperă integral Pânza de Teleajen, venind în contact cu Pânza
de Audia. Spre vest limita este marcată de contactul tectonic central-carpatic, de-a lungul
căruia Zona cristalino-mesozoică a Carpaţilor Orientali (compartimentele moldav şi Perşani)
şi Carpaţilor Meridionali (compartimentul Leaota-Bucegi-Piatra Craiului) sunt şariate spre
est. În anumite zone, la nord de râul Moldova, Zona cristalino-mesozoică acoperă integral
Unitatea de Ceahlău. Morfologic, pe depozitele Pânzei de Ceahlău se înscriu cele mai mari
înălţimi din munţii flişului, corespunzând cu munţii Stânişoara, Ceahlău, Ciucului, Baraolt,
Bodoc, Întorsurii, Ciucaş-Zăganu şi Baiului.

2. Pânza de Teleajen = Pânza flişului curbicortical (fliş intern; moldavide)

Depozitele acestei unităţi s-au format în partea estică a bazinului flişului intern, însă spre
deosebire de cele ale Pânzei Ceahlău s-au acumulat într-un bazin de tip miogeosinclinal, pe
marginea continentală a plăcii eurasiatice. Totodată, spre deosebire de Pânza de Ceahlău, din
punct de vedere geotectonic Pânza de Teleajen este produsul tectogenezelor Cretacic
superioare (= tectogeneza laramică) şi Miocene, încadrându-se la moldavide.

Se individualizează ca unitate structurală din nord, din Valea Sucevei, până în sud, în Valea
Prahovei. În vest suportă şariajul Pânzei de Ceahlău, după planul de şariaj Lutu Roşu, iar în
est încalecă formaţiunile flişului extern, după planul de şariaj intern (falia internă = falia
Teleajen).

Aflorează în partea vestică a Obcinei Feredeului, vestul M-ţilor Stânişoarei, sud-estul M-ţilor
Bistriţei, vestul M-ţilor Tarcău, M-ţii Ciucului, partea vestică a M-ţilor Nemira, M-ţii
Întorsurii şi M-ţii Siriu.

Fliș extern

1. Pânza de Audia = Pânza șisturilor negre (moldavide)

Se individualizează ca unitate structurală între Valea Sucevei, în nord şi Valea Doftanei, în

sud. În vest suportă şariajul flişului intern, după falia internă, iar spre est este încălecată peste
depozitele Pânzei de Tarcău, după falia de Audia.

Aflorează în Obcina Feredeului, formând culmea principală pe care se înscriu înălţimile cele
mai mari şi apoi, pe lăţimile amintite, în munţi Stânişoarei, Tarcăului, Ciucului, Nemira şi
Siriu.

2. Pânza de Tarcău (moldavide)

Este cea mai importantă unitate din cuprinsul moldavidelor prin mărime, complexitate
stratigrafică şi tectonică. Se individualizează din Valea Sucevei până în Valea Dâmboviţei.
Este încălecată în vest de Pânza de Audia (de-a lungul faliei Audia), iar în partea de est este
şariată peste depozitele Pânzei de Vrancea (de-a lungul faliei Tarcău), pe care în anumite
porţiuni o acoperă în totalitate, venind în contact direct cu Pânza pericarpatică (= Pânza
subcarpatică).

Aflorează în Obcina Mare, M-ţii Stânişoara, M-ţii Tarcăului, M-ţii Ciucului, M-ţii Nemira,
M-ţii Vrancei, M-ţii Buzăului. În continuare, până în Valea Dâmboviţei, este mascată într-o
mare măsură de depozitele postectonice sarmato-pliocene.

3. Pânza de Vrancea (moldavide)

Reprezintă cea mai estică unitate de fliş, care suportă şariajul pânzei de Tarcău în vest iar în
est este şariată peste Pânza subcarpatică (zona de molasă). Spre deosebire de celelalte pânze
de fliş, aceasta nu apare pe o zonă continuă, ci cu întreruperi pe suprafeţe mari, datorită
avansării diferenţiate a Pânzei de Tarcău şi capacităţii de eroziune diferită a reţelei
hidrografice.

Apare deschisă la zi în semiferestre şi ferestre tectonice, ca rezultat al înălţărilor tectonice ale

diferitelor sectoare carpatice şi acţiunii erozive ale principalelor râuri estice: semiferestrele
Suceava - Putna (în Obcina Mare, deschisă de râul Suceava şi afluentul de dreapta, Putna),
Suceviţa (în Obcina Mare, deschisă de râul Sucevită), Humor (deschisă de râul Moldova, în
Obcina Mare şi M-ţii Stânişoarei), Bistriţa (deschisă de râurile Cracău, Bistriţa şi Tazlău, în
M-ţii Stânişoarei şi Tarcăului), Slănic - Oituz (deschisă între Trotuş şi Caşin, în M-ţii
Nemira), Vrancea (deschisă de râul Putna şi afluenţii săi, în M-ţii Vrancei) şi fereastra
Dumesnic (în M-ţii Stânişoarei)