6.

Unitatea Tulcea

Unitatea Tulcea se suprapune jumătăţii estice a Dobrogei de Nord. În structura actuală ea este delimitată
spre nord-est de falia Galaţi—Sf. Gheorghe, mascată de depozitele Deltei Dunării; spre vest şi sud-vest se
întinde pînă la falia Poşta—Nalbant. În partea sud-estică este acoperită de formaţiunile cuverturii
neocretacice, iar spre est se continuă în platforma continentală a Mării Negre. Astfel delimitată, unitatea
Tulcea se caracterizează prin prezenţa unei platforme carbonatice larg dezvoltată şi prin suprapunerea
evidentă a unei tectonici alpine peste o tectonică de vîrstă hercinică

Fundamentul prealpin.

Fundamentul prealpin este constituit din formaţiuni cristalofiliene şi din formaţiuni sedimentare
paleozoice.
Formaţiunile cristalofiliene
. Formaţiunile cristalofiliene sînt reprezentate prin şisturi cristalineepimetamorfice constituite dintr-o
alternanţă de meta-graywacke cu şisturi sericito-cloritoase, urmate de un complex filitic-cuarţitic grafitos.
Asemenea epimetamorfite se întîlnesc în Dealul Redi de la sud de Tulcea. În partea sudică a Dealului Redi,
şisturile cristaline epimetamorfice sînt afectate şi transformate în şisturi micacee cu biotit şi şisturi micacee
cuarţitice la Tulcea-Monument şi la Tulcea Veche, de sub conglomeratele triasice apar şisturi filito-
cuarţitice, adesea roşietice. O analiză radiometrică a acestora a indicat vîrsta de 543 Ma

Formaţiunile sedimentare.

După etapa de exondare care a urmat fazelor timpurii ale orogenezei caledoniene, procesul de sedimentare
s-a reluat în Silurian cînd întreg spaţiul nord-dobrogean a redevenit arie labilă.
În unitatea Tulcea, depozitele paleozoice aparţin unui ciclu de sedimentare corespunzător intervalului
Silurian-Devonian
Silurianul.
Revine Silurianului un complex de cuarţite negre şi calcare . Depozitele siluriene aflorează pe arii foarte
restrînse în Dealul Redi, unde se dispun peste şisturile cristaline epimatamorfice şi suportă depozite
eotriasice.

Devonianul.
Depozite devoniene se întîlnesc în Colinele Mahmudiei şi în înălţimile de la vest de acestea. Sînt
reprezentate prin gresii calcaroase şi şisturi argiloase cu conodonte

În faza de exondare postbretonă a avut loc o slabă activitate magmatică cu caracter acid legată de
paroxismul sudet. Produsele acesteia sînt reprezentate prin granite alcaline, cum sînt acelea de la Uzum
Bair (sud de Dealul Redi), şi prin filoane de riolite, cum sînt acelea care străbat şisturile cristaline de la
Tulcea-Monument, sau acelea din Colinele Mahmudiei. În aceeaşi categorie pot fi incluse şi unele riolite de
pe valea Taiţei.
Învelişul sedimentar alpin
. Formaţiunile învelişului alpin includ depozite sedimentare predominantcalcaroase care aparţin, în cea
mai mare parteTriasicului şi într-o mai mică măsurăJurasicului. Primele au o largă răspîndire, motiv
pentru care unitatea Tulcea a mai fost desemnată; sub numele de zona triasică.
— Triasicul
Pentru spaţiul nord-dobrogean, începutul ciclului alpin corespunde unei importante transgresiuni marine care
l-a acoperit aproape în întregime. În continuare, pînă spre sfîrşitul Triasicului, a evoluat ca bazin de
acumulare cu regim epicontinental favorabil formării depozitelor carbonatice.
Triasicul inferior
debutează prin conglomerate care trec pe verticală la gresii cuarţoase, albe sau roşii, cu intercalaţii de
argile şistoase roşii. Aceste depozite se dispun transgresiv şi discordant peste fundamentul prealpin, situaţie
care se observă foarte clar la Tulcea-Monument şi la Tulcea Veche. La Tulcea Vechedepozitele psefito-
psamite, cu care începe suita Triasicului, sînt urmate de marnocalcare şi şisturi argiloase şi marnoase
în grosime de 10—15 m, vîrsta werfeniană.
Triasicul mediu
este reprezentat prin calcare, iar localitatea Agighiol a devenit clasică pentru studiul acestor calcare
Triasicul superior
, în profilul de la Agighiol, urmează în continuitatede sedimentare peste calcarele ladiniene şi este
reprezentat prin calcare roşii, noduloase,  vîrsta carniană. Calcarele noduloase roşii sînt urmate de
calcare stratificate, uneori noduloase, cu silexite.
— Jurasicul
Zona Tulcea, evoluînd în vecinătatea riftului deschis în Triasic, în partea centrală a ariei nord-dobrogene, în
primele epoci ale Jurasicului a căpătat, în zonele marginale, o oarecare mobilitate încît s-au acumulat
depozite cu caracter turbiditic, adesea prezentînd caractere tipice de fliş.
Liasicul
acolo unde aflorează în relaţii directe cu depozitele triasice, relevă o poziţie net transgresivă. Astfel, în
dealurile de la nord de localitatea Zebil  depozitele liasice, grezoase, cu inocerami, stau direct peste
calcare carniene . Astfel, peste gresiile cu inocerami urmează depozite pararitmice reprezentate prin
gresii, argile şi marne . Deasupra acestora se dezvoltă un pachet de gresii silicioase, în strate groase,
separate prin intercalaţii subţiri de argile, totul avînd o grosime de 200 m.
Doggerul
este foarte slab şi incomplet reprezentat. În opinia lui E. Grădinaru ar reveni Doggerului unele depozite
turbiditice cu belemniţi de la Dunavăţ (în extremitatea estică a unităţii Tulcea) în care a identificat resturi
fosile ce le conferă o atare vîrstă (date nepublicate).
Malmul include depozitele carbonatice de la Dunavăţ formînd înălţimea Carabair.

Tectonica

Aranjamentul tectonic de ansamblu al unităţii Tulcea este rezultatul însumat al mai multor faze tectogenetice
aparţinînd ciclurilor hercinic şi alpin. Efectele acestora sînt distincte în structura actuală . Primele
deformări sînt rezultatul mişcărilor caledoniene, cînd zona Tulcea evolua unitar în cadrul ariei nord-
dobrogene. Pe lîngă procesele de metamorfism care au însoţit orogeneza calcdoniană şi care au generat
şisturi cristaline epimetamorfice, aceasta a condus şi la cutarea şi ridicarea întregii arii nord-dobrogene,
inclusiv a zonei Tulcea.
A doua generaţie de deformări este consecinţa tectogenezei bretone (Devonian tîrziu) cînd zona Tulcea
continua sa evolueze în cadrul structural nord-dobrogean. Mişcările din această fază au dus la cutarea
depozitelor paleozoice şi a substratului lor; în acelaşi timp s-a produs ridicarea şi transformarea în sistem
cutat a spaţiului nord-dobrogean. O structură de această vîrstă se recunoaşte clar în dealul Redi (v.fig.22)
aici, în zona axială a cutei anticlinale Agighiol-Redi-Somova apar şisturi cristaline epimetamorfice şi
depozite siluriene.
 în tectogeneza bretonă, zona Tulcea a continuat sa evolueze că sistem cutat emers. Această situaţie este
demonstrată de absenţa formaţiunii de Carapelit în unitatea Tulcea şi de transformarea acesteia din urmă
într-o imensă suprafaţă de eroziune pe care se vă dezvolta o platformă carbonatată.
Tectogeneza sudetă, care în zona Măcin a avut rol definitoriu, în zona Tulcea nu a avut urmări evidente,
În ciclul alpin, după coborîrea în bloc a zonei Tulcea, ceea ce a determinat transgresiunea generală de la
începutul Triasicului, şi după exondarea care a avut loc spre sfîrşitul Triasicului, deformări plicative
importante au produs mişcările chimmerice vechi (intra- sau postliasice). Astfel, sub influenţa presiunilor
tectonice care au dus la încălecarea unităţii Niculiţel peste zona Tulcea, aceasta din urmă a fost la rîndul ei
cutată, în unitatea Tulcea se cunosc două cute anticlinale paleochimmerice majore. În partea de nord se
urmăreşte anticlinalul Tulcea—Colinele Mahmudiei în a cărei zonă axială aflorează epimetamorfiţele de la
Tulcea—Monument şi cuarţitele din Colinele Mahmudiei. La sud de acesta se desfăşoară anticlinalul
Agighiol—Dealul Redi—Somova, în axa căruia se găsesc şisturile cristaline din dealul Redi. Structurile
anticlinale sînt separate Între ele prin sinclinalul Valea Nucarilor—Cîşla (Mineri) în a cărui zonă axială se
găsesc depozite jurasice care aflorează în perimetrul celor două localităţi. La sud de anticlinalul Agighiol—
Redi—Somova, se găseşte sinclinalul Valea Teliţei avînd în zona axială depozite liasice (v. PI. II).
Structurile alpine, faţă de acelea hercinice redresate, sînt cute largi, cu flancuri avînd înclinări în jur de 40°.
Discordanţa dintre cele două tipuri de structuri de vîrstă diferită apare foarte clară în zonele de aflorare a
cutelor hercinice din Dealul Redi şi de la Tulcea Monument (v.fig.22, 23).
O nouă generaţie de deformări în unitatea Tulcea s-a produs în mezo-jurasic. Pe lîngă cutarea de această
vîrstă, în cuprinsul zonei Tulcea, care se întindea mult la nord de actualul curs al Dunării, venind în contact
cu Platforma est-europeană, s-a produs o fractură orientată NV-SE urmărind cursul actual al braţului Sf.
Gheorghe şi mai departe spre vest cursul Dunării; este falia Galaţi—Sf. Gheorghe care a afectat toate
unităţile nord-dobrogene-, delimitînd spre nord un compartiment coborît, iar spre sud un compartiment
ridicat. Primul va evolua, în continuare, ca fundament al unei zone cu subsidenţă mai activă şi care, în
structura actuală, constituie Depresiunea Predobrogeană. Compartimentul sudic, în structura actuală,
reprezintă Orogenul nord-dobrogean propriu-zis sau, mai corect spus, aria orogenică nord-dobrogeană.
Ultimele deformări care au afectat unitatea Tulcea şi în acelaşi timp întregul Orogen nord-dobrogean, s-au
produs în Neojurasic. Efectul acestora constă într-o accentuare a tendinţei de aplecare spre NE a structurilor
mai vechi din aria nord-dobrogeană, inclusiv a planului faliei Galaţi— Sf. Gheorghe; astfel Orogenul nord-
dobrogean manifestă tendinţa de încălecare peste unitatea din faţă (Depresiunea Predobrogeană). Însă, ideea
susţinută de M. Săndulescu (1984) că Unitatea Tulcea ar încăleca peste Unitatea din faţă că o pînză de şariaj
nu poate fi susţinută. Marginea sudică a Unităţii Măcin, la rîndul ei, a fost regenerată şi afectată de un
vulcanism bimodal devenind astfel o arie mobilă.
Spre sfîrşitul Jurasicului, Orogenul nord-dobrogean, în ansamblu, a intrat în procesul de cratonizare,
integrîndu-se în vorlandul carpatic. O oarecare mobilitate şi-a păstrat însă, căci zonele de margine, mai ales
din vecinătatea faliei Peceneaga—Camena, au fost supuse în continuare unor mişcări pe verticală. Grosimea
relativ mare a depozitelor neocretacice în această zonă de margine sugerează acest fapt.