Subcarpații Vrancei

RUSU Ioan – Alexandru, Grupa 1236 B

POSTA Florentin, Grupa 1236 A
Specializarea: Geografia Turismului
An: III
 Încadrare geografică. Subunităţi
Subcarpaţii Vrancei reprezintă unitatea de legatură dintre Subcarpații
Moldovei şi Subcarpaţii Getici având ca limite Valea Trotușului sau interfluviul
Șușița Zăbrăuți în nord şi Valea Dâmboviţei in vest. Aceștia sunt cu 250 – 450 metri
mai coborâți față de Carpații Curburii. Delimitarea față de Carpați este suficient de
clară, aceasta fiind bine pusă în evidenţă de modificarile elementelor peisajului
geografic cu excepţia sectorului de la vest de Valea Slănicului Buzăului în cadrul
căreia începe să apară o zonă de interferenţă Carpaţi – Subcarpaţi prin pătrunderea
spre sud a unor pinteni de munte paleogeni ( Homorâciu şi Văleni), constituiți din
gresii. La contactul cu Câmpia Română prin zona sa de subsidență Titu – Gherghița,
Sărata și cu Siretul Inferior, limita Subcarpaților este foarte clară, aceasta realizându-
se printr-un glacis cuaternar.

Limita dinspre munte urmează linia localităților Mănăstirea Cașin, Soveja,

Vintileasca, Bisoca și Lopătari, iar cea dinspre câmpie trece prin zona localităților
Păunești, Panciu, Odobești, Cândești, Slobozia Bradului, Sâmnicu Sărat și Poșta
Câlnău.

Subcarpații Vrancei sunt dispuși pe două aliniamente: unul față de Subcarpații

Moldovei, respectiv două șiruri de depresiuni, unul submontan și altul intracolinar și
alte două șiruri de culmi subcarpatice. Primul aliniament, cel interior, situat înspre
munte, este format dintr-o serie de depresiuni submontane și dealuri subcarpatice
alăturate, fiind constituit din formațiuni miocene cutate în sistem anticlinal și
sinclinal, cu numeroase falii. Spre zona de câmpie se află cel de-al doile aliniament,
cel exterior, aceta fiind format din depozite sarmato – pliocene și chiar cuaternare slab
deranjate, înălțate preponderent pe verticală la sfârșitul Pliocenului și începutul
Cuaternarului.

Ca urmare a celor enunțate anterior, în Subcarpații Vrancei pot fi evindențiate

două compartimente: Subcarpații Interni, care cuprin aliniamentul depresiunilor
submontane și al dealurilor de la marginea acestora și Subcarpații Externi, care la
rândul lor, cuprind depresiunile și dealurile externe, la care se adaugă și fâșia de
glaciesuri din câmpie.

2
 Din caracteristicile amintite anterior, se poate desprinde concluzia că
Subcarpații Vrancei se împart în patru subunități: depresiunile Submontane, Dealurile
Subcarpatice Interne, Depresiunile Externe, Dealurile Subcarpatice Externe și
Glaciesul Piemontan.

1.Depresiunile Submontane sunt sub forma unui uluc aproape continuu la ieșirea
râurilor din spațiul montan, având altitudini de 400-500 m pe văile principale, după
care ajung la 600-700 m la nivelul interfluviilor, de-a lungul văilor fiind prezente
numeroase terase. În cadrul acestei subunități se identifică trei compartimente
depresionare și anume:

-depresiunea Soveja localizată pe Valea Șușiței, uneori încadrată și la Depresiunea

Vrancea.

-depresiunea Vrancei localizată pe Valea Putnei, unitară la nivelul culmilor, aceasta

fiind compartimentată în plan inferior de către afluenții Putnei într-o serie de unități
de rang inferior.Datorită adaptării rețelei hidrografice la structură se evidențiază
alternanța sectoarelor de văi transversale cu cele longitudinale.

-depresiunea Între Râmnice(Bisoca-Neculele)este un compartiment care s-a realizat

datorită cursului de apă a Râmnicului și a afluenților săi, mai bine evidențiată la Jitia,
spre aval fiind inchisă de îngustarea dintre Dealurile Roșu(942m) și Bisoca (969m).

2.Dealurile Subcarpatice Interne sunt dispuse sub forma unor culmi aproape
continue pe aproximativ 60 km, cu lățimi ce variază între 3 și 8 km(mai mari în partea
Centrală)cu altitudini de 800 m, cu maxima în Dealul Gârbova(979m). Culmile închid
la est și la sud depresiunile submontane, fiind traversate de văile ce coboară din
spațiul montan: Șușița, Putna, Milcovul, Râmnicu Sărat.Din punct de vedere al
structurii, aceasta este complexă cu anticlinale și sinclinale suspendate, spre exterior
apărând formațiuni monoclinale sarmato-pliocene.Principalele masive din cadrul
acestei subunițăți sunt: Răchitașul, Ghergheleul,Răiuțul, Gârbova, Roșu și Bisoca.

3. Depresiunile Externe (intracolinare) ocupă suprafețe mai reduse comparativ cu

celelalte subunități, ele fiind prezente de-a lungul marilor văi: Câmpuri-Răcoasa(pe
Șușița), Vizantea- Livezile(Vizăuți), Vidra(Putna), Mera(Milcov), Cocoșari(Râmna),
și Dumitrești (Râmnicul-Sărat).

3
4. Dealurile Subcarpatice Externe ca urmare a poziției geografice și a litologiei
acestea sunt mai fragmentate și cu zone mult lărgite între ele, însă cu un aliniament
clar exprimat, care începe cu Masivul Oușorul (753m), situat între Cașin și Șușița, cu
un anticlinal miocen acoperit de formațiuni piemontane sarmato-pliocene, având la
exterior glacisul piemontan al Platformei Zăbrăuț ce ajunge până la Câmpia Siretului
Inferior. Unitatea se continuă cu Dealurile Momâia (Șușița-Putna) și Măgura
Odobeștilor(996m) între Putna și Milcov, constituită din formațiuni ale Pliocenului
Superior, monoclinale, la acestea adâugându-se o importantă cuvertură cuaternară,
apoi Deleanu la sud de Milcov, Poiana, la est de Râmna, Căpățâna(între Râmna și
Râmnicul Sărat), iar între Râmnicul Sărat și Câlnău este prezentă Piatra Albă. În
cadrul acestei subunități predomină pășunile și fânețele, iar la altitudini mai reduse
culturile agricole și chiar cele de viță de vie în zona de tranziție spre cea de glacis
piemontan.

5. Glacisul Piemontan deține lățimi de peste 10 km în glacisul Râmnicului și

altitudini ce urcă de la 150 la 400 m, acesta rezultând în urma transportului de
material provenit din Subcarpați și depus la marginea de subsidență a Siretului
Inferior. Datorită altitudinii, a expunerii estice și sudice, a solurilor nisipo-argiloase și
cu elemente calcaroase, la care se adaugă circulația catabatică(foehnică), această
regiune este favorabilă pentru cultura viței de vie.Principalele podgorii din această
zonă sunt : Panciu, Odobești, Cotești și a Râmnicului.

Condiţii geologice
Cu privire la aspectele geologice, principalele depozite sunt cele de molasă.
Bazinul de molasă este alcătuit dintr-o avanfosă internă situată în partea vestică a
acestuia care a funcționat în ultima etapă de formare a orogenului carpatic până în
momentul desfășurării ultimei faze majore din structogeneza carpatică
intrasarmațiană, tectogeneza moldavică. În domeniul intern au luat naștere depozitele
cutate ale pânzei subcarpatice. Deasemenea, bazinul de molasă cuprinde și o avanfosă
externă care se restraânge la depresiunea în care se acumulează molasele postectonice,
neosarmațian – pliocene.

Dezvoltarea spațială a avanfosei externe, pe bordura estică a orogenului

carpatic s-a diferențiat de la nord spre sud având numeroase repercursiuni în repartiția

4
la suprafață a depozitelor de molasă sarmato – pliocene. În sectorul situat la nord de
Trotuș a avut o dezvolatre redusă, depozitele spijinite pe marginea prismei orogenice
au fost considerate ca aparținând cuverturii neogene platformice. La sud de Trotuș,
avanfosa a avut o dezvoltare importantă, conducând la dezvoltarea molasei
superioare, care acoperit-o discordant pe cea inferioară. Având în vedere gradul de
dezvolatre al molasei sarmato – pliocene, la sud de Trotuș și cu tectonizarea acesteia
în mișcările intrapleistocene, care caracterizează tectogeneza valahă, se deosebesc
două sectoare: zona de monoclin, situată între Trotuș și Slănicul de Buzău și zona
cutelor diapire, între Slănicul de Buzău și Dâmbovița.

Cu privire la bazinul Putnei, se găsesc atât depozitele formate în avanfosa

internă, cu structogeneza carpatică (pânza subcarpatică) caât și depozitele avanfosei
externe, sarmato – pliocene ( zona de monoclin).

Limita internă (vestică) a depozitelor avanfosei internei în Bazinul Putnei,

coincide cu urma la suparafață a faliei externe, de-alungul căreia pânza de Vrancea
vine în contact cu pânza subcarpatică. Acest aliniament poate fi vizibil între
localitățile Soveja – Tulnici – Năruja. Contactul este evidențiat în partea nordică și
sudică, unde depozitele oligocene ale pânzei de Vrancea se suprapune peste saliferul
pânzei subcarpatice fiind mai dificil de urmărit în zona mediană, Tulnici, unde falia
externă afectează saliferul inferior conducând la separarea tectonică a saliferului din
domeniul flișului de Vrancea de cel din avafosa internă.

Limita estică se caracterizează deasemenea prin tectonică, fiin materializată de

aliniamentul pe care aflorează falia inversă, ca și în Bisoca, care înlocuiește la
suprafață falia pericarpatică. În anumite zone, sarmațianul transgresiv depășește, spre
vest, acest aliniament, creând dificultăți în delimitarea estică a avanfosei.

Zona de monoclin se caracterizează prin depozitele sarmato – pliocene afectate

în tectogeneza valahă. Depozitele sarmato – pliocene sunt dispuse monoclinal sub
forma unor fâșii paralele orientate nord – sud, fiind limitate de depozitele mai vechi
sarmațiene spre vest și depozitele romaniene spre est. În valea Putnei vrâncene
depozitele din zona de monoclin se evidențiază pe o lungime de peste 12 km,
începând de la Valea Sării, fiind repartizate Sarmațianului mediu și superior, Meoțian
– ponțianului, Dacianului, Romanianului și Pleistocenului inferior.

5
 Relieful
Relieful se caracterizează printr-o largă diversitate, astfel încât, între Trotuș și
Slănicul Buzăului, se evidențiază existența a două șiruri de depresiuni și a altor două
de dealuri. Spre deosebire de această situație, în sectorul dintre Slănicul Buzăului și
Dâmbovița, se înregistrează o mai slabă conturare a depresiunilor, ele formând o
adevărată rețea dispersată între masivele deluroase.

Cu privire la văi, acestea au un caracter transversal, în concordanță cu

orientarea inițială pe cuvertura piemontană, conducând la formarea unor sectoare de
îngustare în zona de anticlinal și de lărgire în cele de sinclinal, iar în condițiile de
adaptare la structură, o serie de văi urmăresc sinclinalele, unde prezintă o direcție
longitudinală.

Învelişul de soluri
Glacisul subcarpatic şi dealurile înalte estice sunt acoperite cu soluri brune –
gălbui, soluri brune tinere de grohotişuri. In văile principale se găsesc soluri
aluvionare nisipoase crude, necarbonate, superficiale, poduri de terase cu soluri brune
de pădure, soluri luto - nisipoase, luto - argiloase sau brune podzolite cu pseudoglei.
Culmile dealurilor din partea înaltă a depresiunii şi culmile dealurilor sud-estice,
unde procesul de eroziune este foarte activ, au un înveliş de soluri brune, brune –
gălbui tipice şi divers podzolite, în mare parte cu caracter scheletic.
În regiunea dealurilor înalte vestice, terenurile sunt acoperite cu soluri brune,
brun – gălbui tipice şi brun – gălbui crude superficiale, cu soluri brune în diferite
stadii de eroziune. Pe suprafeţe întinse apar: roca de bază şi materialele de pantă.
În depresiunile submontane, pe podurile teraselor, predomină solurile brune
tipice, mai uşor podzolite sau pseudogleizate. Solurile ce acoperă suprafeţele luncilor
sunt superficiale şi scheletice, în părţile mai stabile tinzând către un sol brun.

Clima
Climatul subcarpaților de curbură este unul de tip temperat-continental
moderat cu influențe de ariditate manifestate cu precădere în extremitatea estică.
6
Elementele climatice care caracterizează această regiune reprezintă o consecință a
interacțiunii factorilor radiativi , dinamici, fizico-geografici și antropici, acestea
aflându-se într-o strânsă interdependență unele cu altele și fiecare dintre ele
influențează, direct sau indirect, procesele și fenomele hidrologice, geomorfologice,
pedogenetice, precum și tipul și răspândirea vegetației. Cu privire la temperatură,
valorile termice medii anuale caracteristice Subcarpaților sunt cuprinse între 7-9 grade
C. Intervalul termic situat între 8 și 9 grade este caracteristic pentru cea mai mare
parte a Depresiunii Vrancea, zona mai înaltă a depresiunii Vidra, precum și dealul
Momâia. Temperaturile medii situate între 7 și 8 grade Celsius sunt întâlnite în
Măgura Odobești, cea mai mare parte a dealurilor interne, zona înaltă a Depresiunii
Vrancea și în sectoarele depresionare montane.Din punct de vedere al temperaturilor
medii lunare conform unor date preluate de la diferite stații meteorologice, la Lăcăuți
temperatura medie variază de-a lungul anului cu o minimă de iarnă de -7,5 grade C
caracteristică lunilor ianuarie și februarie și o maximă de vară de 10,4 grade C în luna
Iulie, la Tulnici temperatura medie înregistrează valori cuprinse între un minim de
-1,6 în luna Ianuarie și un maxim înregistrat în luna Iulie de 18,8 grade C, în zona
glacisului subcarpatic, la Odobești, la nivel anual temperatura variază de la o minimă
de -1,3 grade C iarna caracteristic pentru luna Ianuarie și o maximă de vară de 21,5
grade C înregistrat în luna Iulie iar în reședința de județ Focșani temperatura medie
variază între o minimă de iarnă de -1,5 grade C pentru luna ianuarie și o maximă de
vară de 22,1 în luna Iulie, în această zona înregistrându-se cele mai mari variații de
temperatură datorită expunerii acestei stații la diferite influențe regionale și locale.

În ceea ce privesc precipitațiile atmosferice acestea sunt influențate în

general de circulația maselor de aer, altitudine, configurația reliefului dar și de gradul
de acoperire a solului cu vegetație.Acest sector de curbură are efecte deosebite cu
privire la dinamica ciclonilor care se deplasează pe lângă flancurile exterioare ale
Carpaților Orientali. Masele de aer suportă o deviere a direcției de deplasare în funcție
de poziția versanților, cu efecte de modificare a distribuției gradienților de presiune,
lucru care favorizează adâncirea ciclonului care suportă și o ușoară mișcare
retrogradă.Adaptându-se în funcție de latura externă a curburii , ciclonul cu fronturile
aferente are întârzieri de deplasare pe direcția normală, stagnarea în zona curburii
punându-se în evidență prin intensificarea precipitaților în acest sector.Precipitațiile
din cadrul acestui areal provin dinspre vest sau dinspre sud datorită patrunderii
7
maselor de aer umed oceanic sau mediteranean la care se adaugă ciclonii centrați pe
zona Mării Negre.

În funcție de cantitățile medii anuale de precipitații, acestea se repartizează

conform cu distribuția treptelor de relief pe un ecart altitudinal de 1600m: astfel în
sectorul montan cad în medie peste 800mm/an, în cel Subcarpatic 600 – 700mm/an, în
zona Piemontană 631,1mm/an (la Odobești), în timp ce în zona de câmpie cantitatea
anuala de precipitații este de sub 550mm/an (Focșani).

Regimul anual al precipitațiilor din Depresiunea Subcarpatică a Vrancei se

caracterizează printr-o curbă ascendentă din februarie (minimum pluviometric
23,7mm) până în iunie (maximum pluviometric 97,5mm) și una descendentă în
intervalul iulie – februarie. Cantitatea maximă de precipitații cade în zona
Piemontană, la Odobești în luna iunie (83,3mm), remarcaându-se și două minime
pluviometrice, în octombrie (35,1mm) și în martie (37,4mm). Regimul pluviometric
din zona de câmpie prezintă două minime, unul de iarnă, ianuarie (-22,0mm) și unul
de toamnă (-28,1mm), în timp ce maximul se produce în luna iunie(82,7mm).

În concluzie, anotimpul cel mai ploios este vara, când cad între 34% și 44%
din cantitatea anuală. Primăvara se înscrie cu ponderi mai reduse, între 23,8% la
Tulnici și 28,7% la Focșani. Cele mai secetoase sezoane sunt caractersitice pentru
anotimpurile iarnă și toamnă, sub 20% fiecare.

Din punct de vedere al vânturilor, cele mai predominante sunt cele cu direcție
vest, care au frecvența cea mai mare (24,9% la stația Lăcăuți, 19,3% la stația Tulnici
și la Odobești 21,9%). Cea mai mică frecvență a circulației vestice se întâlnește la
Focșani (4,2%) datorită barierei orografice construită de către dealurile subcarpatice
externe. A doua categorie de vânturi este cea nord – vestică, care este dominantă la
Focșani (24,1%), la Lăcăuți (24%) și la Odobești (19,8%), fiind slab reprezentat la
Tulnici (4,8%). Cu privire la circulația estică, aceasta este aproape absentă, atât în
zona de câmpie cât și în zona subcarpatică. Vânturile de pe direcția sud – estică sunt
mai bine reprezentate la Lăcăuți (5,8%) și la Odobești (4,7%), în timp ce la Tulnci și
Focșani acestea au o frecvență de 3,6%. Circulația sudică prezintă o intensitate
remarcabilă în zonele deschise de la altitudini mici, precum Focșani (7,4%) și
Odobești (7,7%). Frecvența vânturilor de sud – vest este de 6,7% la Focșani și 4,4% la

8
Odobești. Aceste valori se datorează alunecării jeturilor de aer pe lângă flancurile
Curburii.

Cu privire la viteza media anuală a vânturilor, aceasta înregistrează valori de

7,2m/s la Lăcăuți, în timp ce în locurile adăpostite sau joase, deplasarea este mai
lentă, 3,05m/s la Tulnici, 2,96m/s la Odobești, 3,2m/s la Focșani.

Apele
La nivelul regiunii de studiu cea mai importantă resursă de apă este reprezentată de
către rețeaua hidrografică care este repartizată neuniform și care are o variabilitate
temporală, cantitativă și calitativă ceea ce implică o vulnerabilitate sporită la acțiunea
factorilor poluanți de natură antropică.Totodată resursele de apă reprezintă o sursă
importantă în alimentarea unităților acvatice de suprafață(râuri și lacuri). În funcție de
structurile hidrogeologice pot fi identificate trei mari areale aparținând bazinului
superior al Putnei (aria montană), bazinului mijlociu (aria subcarpatică) sau inferior
( aria de câmpie), fiecare cu o serie de hidrostructuri de adâncime sau de suprafață,
condiționate în ceea ce privește capacitatea de acumulare a apei și caracteristicile
fizico - chimice de prezența rocilor acvifere în care sunt cantonate.

În zona subcarpatică se întalnesc o serie de hidrostructuri de adâncime

aparținând depozitelor miopliocene. Comportamentul regimului hidrologic și
caracteristicile fizico – chimice sunt condiționate de legăturile cu suprafața
topografică și propietățile rocilor acvifere în care se acumulează. Astfel, apariția sării
în constituția litologică a zonei subcarpatice imprimă caracterul sărat al unor izvoare
(Valea Sării) sau determină creșterea conținutului de clorură de sodiu al apei râului
Putna sau a unor afluenți (Milcov și Vizăuți). O importanță deosebită în această zonă
este dată de prezența arealelor depresionare care permit dezvoltarea unor
hidrostructuri de suprafață ce pot atinge până la 20 de metri gorsime, în care se găsesc
cantități importante de apă subterană. În bazinul inferior al Putnei, hidrostructurile de
adâncime sunt cantonate în depozitele sedimentare ale stratelor de Cândești, ce
depîțesc 200 de metri, mai ales în sectorul Tișița – Garoafa.

Prin urmare principalul râu care drenează zona studiată este Putna, al doilea
sistem hidrografic important care își adună apele din zona Carpaților și Subcarpaților
de Curbură și care este tributar Siretului.
9
 Râul Putna izvorăște de pe versanul nordic la Culmii Lăcăuți la o altitudine de
aporximativ 1500m, curgând pe o lungime de 153km până la vărsarea în râul Siret.

Cu privire la regimul scurgerii apelor râurilor, precum și ale altor elemente

hidrologice, cum ar fi curgerea solidă, termică și înghețul, compoziția chimică,
determinate de tipul alimentării, de variația acestuia în timpul anului. Asemenea
majorității râurilor din România, sistemul fluvial al Putnei se alimetează din ploile
căzute pe suprafața bazinului, din apa rezultată în urma topirii stratului de zăpadă,
acumulat în sezonul rece, din surse subterane. Cea mai mare contribuție la alimentarea
râului Putna o are torentul Zăbala, care împreună cu sistemul său fluvial își adună
apele din Munții Vrancei. Aporul Zăbalei și al afluenților săi la alimentarea
colectorului principal (Putna) este de 5,78 m3/sec ceea ce reprezintă 34% din debitul
Putnei, înregistrat în zona gurii de vărsare, la Boțârlău. Celelalte cursuri de apă
tributare Putnei au contribuții mai reduse în cadrul debitului inregistrând valori de
0,329m3/sec la Vizăuți și 1,39m3/sec la Milcov.

Bilanțul hidrologic al bazinului Putnei, ca rezultat al diferenței dintre

cantitățile de apă intrate și cele ieșite de pe suprafața sa de recepție, scoate în evidență
că la altitudini de peste 1000m valorile de precipitații depășesc 700mm iar cele de
evapotranspitrație sunt de 3-400mm/an, în timp ce la altitudini de sub 500m
precipitațiile scad până la 500 – 600mm/an, fiind echivalente cu cantitatea anuală a
apei pierdute prin evepotranspirație.

Cu privire la tipurile de lacuri, acetea se împart în lacuri naturale și antropice.

Lacurile naturale întâlnite în această regiune sunt foarte puține, semnificative

fiind cele de baraj natural, apărute în urma acțiunii proceselelor de versant. De
asemenea, în arealul studiat au fost semnalate lacuri generate de alunecări de teren,
mai ales în zona montană. Amintim astef Lacul Verde, din bazinul râului Lepșa,
precum și lacul de pe interfluviul dintre Putna și Coza.

Lacurile antropice sunt reprezentate în special prin amenajări piscicole de tipul

iazurilor, dintre care cel mai important este cel de la Mândrești.

10
 Vegetaţia
Cu privire la formaţiunile vegetale, prezente în zona de studiu, acetea se
caracterizează printr-o mare diversitate de specii și asociații atât naturale cât și
cultivate.

În Subcarpații Interni sunt specifice pădurile de fag și fag – gorun și pe alocuri

conifere care devin codominante în edificarea formațiunilor forestiere. Gradul ridicat
de implicare antropică în modificarea florei și vegetației acestui etaj se reflectă prin
prezența pajițtilor secundare care sunt răspândite în Masivele Zboina Neagră, Coza,
Zboina Frumoasă, cât și în compartimentul sudic al Depresiunii Vrancei.

De asemenea sunt prezente pe areale exstinse pomicultura și viticultura, mai

ales pe fâșia de glacisuri.

Fauna

Poziția geografică, particularitățile reliefului și compoziția învelișului vegetal

și-au pus amprenta și asupra compoziției și distribuției în teritoriu a faunei. Fauna
cinegetica este bogata (cocosul de munte, acvila tipatoare, corbul, cerbul, ursul,
mistretul, râsul la munte, popândaul la ses). În lacurile si râurile Vrancei gasim
pastravul, molanul, boisteanul, miholtul etc., cele 20 de fonduri de pescuit în apele de
munte însumând aproximativ 250 km.

Populaţia și așezările umane

Populația este prezentă în sate destul de mari, obișnuit adunate în depresiuni,
urmate de așezări mai reduse dimensionar, de tip răsfirat, uneori chiar risipite în
părțile mai înalte. Depresiunile submontane reprezintă zone vechi de locuire a
populației autohtone cu o bogată etnografie (port popular specific, arhitectură
populară pe bază de lemn etc.). Această unitate a constituit de asemena o importantă
arie de roire a populației în perioada modernă și contemporană mai ales spre Câmpia
Siretului Inferior prin împroprietărirea vrâncenilor în acest teritoriu.

Regiunile interne ale Subcarpaților au constituit puncte de trecere sau de popas

pentru mocanii ardeleni ce se îndreptau cu turmele lor spre câmpie, o parte din
mocani cumpărând părți bune din satele vrâncene. De asemenea depresiunile

11
vrâncene au constituit locuri de mare siguranță pentru locuitori fugiți din cauza
persecuțiilor boierești și a impozitelor fiscale excesive.

Popularea este veche şi a fost permanent densă în depresiuni. Localnicilor li s-

au alăturat de-a lungul timpului munteni veniţi la muncă pe pământuri mânăstireşti
(spre exemplu rucărenii şi dragoslovenii veniţi la Soveja). Densitatea mare a
populaţiei a determinat împroprietăriri departe, în Câmpia Română, ţăranii continuând
să locuiască în Subcarpaţi şi pendulând vara spre loturile din câmpie. Deplasările
sezoniere pentru munci agricole s-au menţinut multă vreme după colectivizare,
vrâncenii orientându-se în special către Insula Mare a Brăilei. Popularea a rămas
exclusiv rurală, deoarece resursele existente n-au putut stimula dezvoltarea industriei.

Activităţile economice
Componenta cea mai veche a activităţilor economice din aria subcarpatică
este, desigur, agricultura. Adaptată reliefului puternic fragmentat şi înclinării adesea
mari, ea a beneficiat concomitent de favorabilitatea climato-pedologică astfel încât,
fără să aibă productivitatea culturilor mari din câmpie, este în schimb diversificată,
uneori şi puternic specializată, în funcţie de acelaşi specific al ofertei naturale.
Culturile de câmp sunt omniprezente, având frecvenţa maximă pe terase, unde
pedogeneza climato-zonală a fost cea mai stabilă şi s-au format solurile cele mai
fertile.

Creşterea animalelor se bazează pe folosirea păşunilor şi a fâneţelor, parţial

aflate în aria carpatică (în cazul comunelor situate pe contactul cu munţii),
remarcându-se specializări în ovine.

Mult mai târziu, în perioada modernă, a început şi activitatea industrială. Ca

şi în Carpaţi, elementele structurale şi funcţionale iniţiale au fost resursele naturale
specifice şi unele tradiţii meşteşugăreşti. În cadrul potenţialului transformabil se
remarcă resursele energetice minerale şi hidraulice, evaporitele (în primul rând
sarea), rocile de construcţie, lemnul şi materiile prime agricole (lână, in, cânepă,
lapte, carne, fructe). Între meşteşugurile tradiţionale au primat cele legate de
prelucrarea artizanală a lemnului (tâmplărie, dogărie ş.a.), a pieilor şi blănurilor
(cojocărie), a firelor naturale (ţesutul şi broderiile populare), a laptelui.

12
 Turismul
În Subcarpații Vrancei, principalele atracții turistice sunt redate în special de
către elementele cadrului natural cum ar fi: Cascada Putnei, Rezervația Cheile Tișiței
și antropic: Schitul Lepșa, Mausoleul de la Soveja și Focul Viu de la Adreiașu. Poziția
geografică, precum și cadrul natural și cel cultural istoric au favorizat dezvolatrea
diferitelor forme de turism: turismul de ciruclație, de sejur, cultural, rural, cinegetic,
agromontan și de week-end.

Dezvoltarea potențialului turistic al Județului Vrancea este garantată de

promovarea unor proiecte privind reabilitarea și echiparea edilitară a zonelor turistice
enunțate anterior, stimularea inițiativei private în turism, îmbunătățirea structurilor
informatționale privind oportunitățile turistice, conștientizarea populațieii asupra
avantajelor și implicațiilor agroturismului, protecția mediului și asistența individuală
pentru turismul cinegetic.

Turismul de sejur, în diferitele zone montane de podgorie sau șes este

condiționat de existența factorilor naturali. Astfel, turismul de sejur, încadrează
stațiuni balneoclimaterice cu peisaj pitoresc, nepoluat și particularități microclimatice
deosebite (Soveja – unul din locurile cel mai puțin poluate sau Vizantea – cu apele
sale minerale).

Turismul viticol, cu caracter sezonier, este practicat toamna (Podgoria Panciu,

Odobești, Cotești).

Alte tipuri de turism întâlnite sunt turismul rural, ecologic și cultura.

13