11.

Depresiunea Transilvaniei

Că unitate geologico-structurală, Depresiunea Transilvaniei este delimitată de cele trei ramuri ale
Carpaţilor româneşti.
Din punct de vedere morfologic. Depresiunea Transilvaniei se prezintă cu relief de podiş şi este traversată
de Rîul Mureş cu principalii afluenţi Tîrnavele şi Arieşul.

Stratigrafie:

Fundamentul.
alc. din şisturi,cristaline prealpine cu învelişul lor sedimentar, la care se mai adaugă vulcanite preterţiare.
— insula de cristalin de la Preluca din nordul Transilvaniei, formată din paragnaise, calcare cristaline cu
tremolit, micaşisturi, amfibolite şi cuarţite grafitoase cu silicaţi şi carbonaţi de mangan;
— insula de la Ţicău, formată din micaşisturi cu granaţi şi paragnaise;
— Munţii Mezeş, constituiţi din şisturi cristaline mezometamorfice de tipul cristalinului de Someş, şi
epimetamorfite de tipul cristalinului de Arada.
Triasicul.
În sudul depresiunii, la Agnita şi Ucea, la adîncimea în jur de l 000 m s-au întîlnit conglomerate roşietice,
marnocalcare şi dolomite diaclazate.
Jurasicul.
Sînt atribuite Jurasicului unele calcare gălbui, compacte, întîlnite în foraje pe aliniamentul Band-Pogăceaua.
               Cretacicul inferior
se dispune peste şisturi cristaline, marne negricioase şi argile roşii cu intercalaţii de gresii şi
microconglomerate atribuite Barremianului.

Formaţiunile depresiunii.
Paleogenul.
Depozitele paleogene au dezvoltarea tipică şi completă în nord-vestul Depresiunii Transilvaniei.
Seria eocenă include depozite:
continental-lacustre,
 lagunare
 marine.
Neogenul.
În prima sa epocă, Neogenul se caracterizează prin dezvoltarea unor depozite continentale lacustre cu treceri
laterale la depozite salmastre cu frecvente recurenţe marine. În Pliocen s-a ajuns la îndulcirea completă a
apelor.
Miocenul
, se întîlneşte în nord-vestul Depresiunii Transilvaniei.
Aquitanianul
este reprezentat prin depozite continental-lacustre constituite din argile roşii urmate de gresii cu cărbuni,
totul însumînd 100 m grosime.
Burdigalianul
marchează o importantă transgresiune şi totodată începutul ciclului de sedimentare miocen. Revin acestui
etaj depozite variate cu importante variaţii laterale de facies. Depozitele burdigaliene au o largă dezvoltare în
nord-vestul Depresiunii Transilvaniei, de la Cluj spre nord.

Tectonica

Peste fundamentul compartimentat al Depresiunii Transilvaniei se dispun formaţiunile paleogen-neogene ale

depresiunii propriu-zise. Acestea nu au suferit mişcări tectonica încît ele nu prezintă deformări importante;
se constată Însă o deosebire sensibilă între deformările suferite de depozitele paleogene şi eomiocene, pe de
o parte, şi cele neomiocene, pe de altă parte. Primele, în general, prezintă o uşoară înclinare spre centrul
depresiunii, iar în zonele de margine sînt fracturate (falia Mezeşului, falia Moigradului).
Depozitele neomiocene şi pliocene care ocupă centrul depresiunii sînt implicate într-o tectonică de cute
diapire şi domuri. Aceste structuri au fost determinate de modul de comportare a sării. Sub presiunea
litostatică, sarea a migrat din centru spre zone marginale unde străpunge diapir formaţiunile superioare,
generînd cutele diapire. Acestea se eşalonează pe mai multe aliniamente: Ocna Dejului—Sic—Cojccna—
Turda— Ocna