9.

Carpatii meridionali

Autohtonul danubian

Autohtonul danubian a fost descoperit de eroziune şi aflorează că o imensă semifereastră în partea sud-
vestică a Carpaţilor Meridionali (v. PI. IV), întinzîndu-se între Valea Olteţului şi Dunăre. Aceasta circumscrie
Munţii Parîng, Munţii Retezat, Munţii Vîlcan, Munţii Cernei, Platoul Mehedinţi şi Munţii Almăj. Pe această
arie, anumite porţiuni sînt acoperite de formaţiuni ce aparţin pînzei getice şi se delimitează că petice de
acoperire; aşa cum sînt Munţii Godeanu, două zone întinse din Platoul Mehedinţi şi alte suprafeţe mai
restrînse, cum este aceea de Ia nord de localitatea Vălari. Tot în Platoul Mehedinţi, o bună parte din
autohtonul danubian este acoperită de pînza de Severin

Stratigrafia

În alcătuirea autohtonului danubian participă şisturi cristaline constituind masivele cristaline prealpine, şi
formaţiuni sedimentare care formează învelişul masivelor cristaline.

Masivele cristaline prealpine

Şisturile cristaline prehercinice. În autohtonul danubian, şisturile cristaline prehercinice au cea mai largă
dezvoltare şi aparţin J.a două grupe: grupa şisturilor cristaline mezometamorfice şi grupa şisturilor cristaline
epimetamorfice
Grupa şisturilor cristaline mezometamorfice. Aceasta include o gamă largă de metamorfite reprezentînd
formaţiuni vulcanogene şi terigene metamorfozate în condiţiile faciesului amfbolitelor cu almandin; acestea
însă au fost în mare parte retromorfozate.

Grupa şisturilor cristaline epimetamorfice. Aceasta include şisturi cristaline provenind din metamorfozarea
unor formaţiuni vulcanogene şi terigene în condiţiile faciesului şisturilor verzi. În autohtonul danubian
asemenea şisturi cristaline se cunosc cu certitudine şi au fost separate că atare numai în Munţii Almăj.

Masivele de granitoide prehercinice

O caracteristică a şisturilor cristaline prehercinice din domeniul danubian o constituie asocierea acestora cu
numeroase masive de granitoide sin-sau tardicinematice. Granitoidele sînt fie concordante cu şisturile
cristaline, fie discordante şi apar cu forme eliptice sau alungite. Altele au formă de dom sau prezintă contur
neregulat.
Unele masive au fost puternic erodate, cum este cazul masivului Cherbelezu; altele au fost puţin erodate si
aflorează doar nivelele superioare, migmatice, cum este cazul masivelor Latoriţa, Parîng şi Petreanu.
Masivele de granitoide se aliniază în lungul unor structuri anticlinale care se urmăresc în tot autohtonul
danubian. Ele execută o virgaţie deschisă spre vorland, conformă curburii Carpaţilor Meridionali.
În munţii Parîng; granitoidele apar pe trei aliniamente. Astfel:
1. În partea sudică a Parîngului, între valea Olteţului şi localitatea Novaci se disting un facies intern,
reprezentat printr-o masă fundamentala granodioritică sau cuarţdioritică şi megacristale de microclin (de
tipul granitului de Tismana), şi un facies extern reprezentat prin granodiorite, microgranite şi leucogranitc cu
feldspat potasic.
2. Aliniamentul Nedeiu-Sadu-Suşiţa, situat la nord include plutonul sincinematic cunoscut sub numele de
masvul Suşiţa, cu o formă eliptică, şi se urmăreşte pe o lungime de aproape 60 km, iar lăţimea atinge 3 — 8
km
3. Aliniamentul Latoriţa-Parîng, situat în partea de nord a Munţilor Parîng, include mai multe corpuri si sînt
constituite din diferite varietăţi de granite, adamelite, monzonite, granodiorite şi diorite
Şisturile cristaline hercinice. Şisturile cristaline hercinice provin din metamorfozarea unor formaţiuni de
vîrstă paleozoică, care au fost transformate, în condiţiile faciesului şisturilor verzi
Şisturile cristaline hercinice s-au păstrat pe suprafeţe restrînse, mai ales în masivele Parîng, Vîlcan şi
Retezat, se aştern transgresiv peste şisturile cristaline prehercinice, de care se deosebesc net, În primul rînd
prin gradul de metamorfism. Grosimea şisturilor cristaline hercinice poate atinge 2000 m
Formaţiunile paleozoice metamorfozate (şisturile cristaline hercinice) sînt acoperite de învelişul sedimentar
al cărui prim termen aparţine Carboniferului superior. De aici se deduce că metamorfismul hercinic a avut
loc în faza sudetă.
Masivele de roci bazice şi ultrabazice. În Munţii Almăj, în cotul pe care îl face Dunărea între localităţile
Iuţi şi Plavişeviţa, se întîlnesc două masive de gabbrouri, de la Iuţi şi de la Plavişeviţa, separate prin masivul
de ser-pentinite de la Tisoviţa.
Masivul de gabbrouri de la Iuţi este alcătuit predominant din gabbrouri cu diallag şi gabbrouri cu olivină,
Întregul masiv este străbătut de filoane de aplite, lamprofirc şi porfire cuarţifere.
Semnificaţia geotectonică a masivelor de bazite şi ultrabazite este mai greu de apreciat. Acestea ar putea sa
reprezinte un fragment de crustă oceanică legată de procese riftogene prealpine puţin cunoscute, însă şi
aceasta este doar o supoziţie.

Învelişul sedimentar. Zona Sviniţa-Svinecea Zona Presacina Zona Cerna-Jiu

Învelişul sedimentar

După tectogeneza sudetă, cînd s-a restabilit echilibrul tectonic, domeniul danubian a cunoscut o primă fază
de acumulare în Neocarbonifer şi în Permianul timpuriu. În această situaţie, depozitele prealpine pot fi
interpretate că reprezentînd molasa hercinică.
Învelişul sedimentar prealpin s-a conservat pe arii limitate, în cea mai mare parte fiind îndepărtat de
eroziune în timpul exondărilor ulterioare.
În ciclul alpin, cea mai mare parte din domeniul danubian redevine arie submersă. Sedimentele s-au
acumulat în mai multe zone dispuse longitudinal, care evoluau că depresiuni, fiind separate între ele prin
zone de ridicare temporal cmerse şi anume:
— zona Sviniţa-Svinecea, care se identifică în partea sudică a Munţilor Almăj ;
— zona Presacina, care se urmăreşte în lungul culoarului Caransebeş-Mehadia, la est de acesta;
— zona Cerna-Jiu, care se întinde din Valea Cernei spre est.
Sedimentarul alpin debutează cu depozite continentale cu cărbuni aparţinînd Triasicului; după care s-au
instalat condiţii favorabile formării depozitelor carbonatice.
Neocretacicul corespunde unei etape mai instabile, care în procesele de sedimentogeneză se reflectă în
preponderenţa acumulărilor arenitice specifice ambianţei sinorogene. Acumulări nu au mai avut loc decît în
Miocen cînd s-au format bazinele intramontane.

Zona Sviniţa-Svinecea
Sedimentarul din zona Sviniţa—Svinecea include atît depozite prealpine cît şi formaţiuni aparţinînd ciclului
alpin Sedimentarul prealpin aparţine că vîrstă Neocarboniferului şi Eopermianului.
Carboniferul. Depozitele aparţinînd acestui sistem sînt de facies continental,  cu cărbuni: conglomerate,
gresii, şisturi argiloase şi şisturi cărbunoase
Permianul. în continuitate de sedimente peste Carbonifer , de origine terigenă, în parte de origine
vulcanogenă.
Depozitele terigene sînt reprezentate prin conglomerate, gresii şi şisturi argiloase, frecvent de culoare roşie
şi calcare de apă dulce. Materialul vulcanogen este reprezentat în principal prin riolite şi mai rar bazalte
Jurasicul începutul acestei perioade in zona Sviniţa—Svinecea este marcat de revenirea apelor, după o
îndelungată fază de exondare începută în Permian. dar cu o discontinuitate între Liasic şi Dogger
Liasicul se prezintă în general în facies de Gresten cu cărbuni, insă se întîlnesc şi faciesuri cu caracter
pelagic (calcare).
Cretacicul. În prima parte a perioadei cretacice, domeniul danubian a continuat sa evolueze în condiţii de
calm tectonic care, în procesul de sedimentare, se reflectă în formarea depozitelor carbonatice.
Berriasian=un pachet de calcare fine din baza suitei neocomiene,
Valanginianul şi Hauterivianul includ restul din suita calcaroasă a Neocomianului, reprezentată prin calcare
micritice
Barremianu=depozite care urmează în continuitate de sedimentare peste cele neocomiene, fiind reprezentate
prin calcare în alternanţă cu marnocalcare
Cretacicul superior este reprezentat prin depozite care poartă amprenta mişcărilor tectonice ce au avut loc în
Neocretacic
Din punct de vedere tectonic, zona Sviniţa—Svinecea prezintă un aranjament în cute-solzi. Acest stil
tectonic apare foarte evident pe Valea Dunării, în timp ce spre nord cutele îşi pierd din amploare şi în cele
din urmă dispar.
Zona Presacina
A doua zonă din domeniul danubian care a evoluat că arie depresionară se situa în partea centrală a acestuia,
iar în structura actuală constituie zona de sedimentare Presacina. Aceasta se delimitează între culoarul
Caransebeş—Mehadia spre vest şi masivul Godeanu spre est. Spre sud atinge cursul inferior al Cernei, iar
spre nord ajunge în Munţii Ţarcu. Zona depresionară Presacina era separată de zona Sviniţa—Svinecea de o
ridicare NS pe direcţia Sfîrdinu—Cherbelezu—Ogradena
Ca şi în zona Sviniţa—Svinecea, învelişul prealpin din zona Presă-cina include depozite ncocarbonifere şi
eopermiene
Carboniferul. Se atribuie o atare vîrstă unor conglomerate din partea sudică a zonei Presacina, pe baza
similitudinii cu depozitele din zona Sviniţa—Svinecea şi pe criterii de superpoziţie stratigrafică, acestea
suportînd depozite eopermiene.
Permianul. Că şi în zona Sviniţa—Svinecea sînt atribuite Permianului conglomerate şi gresii roşii cu
intercalaţii subţiri de argile, cărora li se adaugă material vulcanic reprezentat prin aglomerate, tufite
Jurasicul. Depozitele jurasice se dispun transgresiv şi discordant peste formaţiuni mai vechi şi prezintă
diferenţieri litofaciale neesenţiale faţă de depozitele de aceeaşi vîrstă din zona Sviniţa—Svinecea.
Liasicul, în ansamblu, este dezvoltat în faciesul de Gresten însă fără cărbuni. În baza suitei predomină
comglomerate şi gresii
Doggerul debutează printr-un nivel de gresii cuarţoase şi arcoziene care se dispun peste formaţiunea
argiloasă a Eojurasicului.
Malmul, în zona Presacina, este reprezentat prin depozite calcaroase. Astfel, seria debutează prin calcare cu
accidente silicioase care succed normal calcarenitelor atribuite Callovianului.
Cretacicul. În decursul acestei perioade, zona Presacina a avut o evoluţie similară zonei Sviniţa—Svinecea.
Şi aici procesul de sedimentare s-a continuat din Jurasic şi a cunoscut o întrerupere spre sfîrşitul Eocretaci-
cului.
Valanginianul şi Hauterivianul includ o alternanţă de calcare micri-tice cu concreţiuni silicioase şi
marnocalcare şistoase care urmează în continuitate de sedimentare peste depozite berriasiene.
Barremianul şi Apţianul includ depozite care urmează peste calcarele cu accidente silicioase; sînt
reprezentate prin marnocalcare cenuşii-negri-cioase cu aspect foarte monoton, similare acelora din zona
Sviniţa—Svinecea.
Formaţiunea vulcanogen-sedimentară. În jumătatea nordică a zonei Presacina, suprafeţe relativ întinse sînt
ocupate de o formaţiune vulcanogen-sedimentară. Materialul terigen apare că lentile incluse în masa
materialului Materialul piroclastic emanat de zona ri-ftogenă din vecinătate a putut atinge şi zonele de
margine continentală, respectiv margine vestică a zonei Presacina care evolua ca bazin de acumulare.
Din punct de vedere tectonic, zona Presacina se prezintă cutată distingîndu-se sinclinale şi anticlinale
orientate N-S. Flancurile acestora sînt faliate încît este evidentă tendinţa de încălecare spre est

Zona Cerna — Jiu

Cea de a treia zonă de sedimentare a domeniului danubian se caracteri zează prin dezvoltarea unei întinse
platforme carbonatice care s-a format începînd din Mezojurasic şi pînă spre sfîrşitul Eocretacicului (în
Apţian). Prin aceasta, zona Cerna—Jiu se diferenţiază esenţial de celelalte zone de sedimentare ale
domeniului danubian şi evidenţiază poziţia sa de margine în codrul ariei danubiene.
Zona Cerna—Jiu, în cea mai mare parte, a funcţionat că o arie de sedimentare marginală în care s-au
dezvoltat faciesuri recifale, mai ales în Neojurasic şi Eocretacic în final a-jungîndu-se la acumularea unor
depozite de tip wildfliş (v. fig. 60).
Carboniferul superior. Primul termen al suitei sedimentare din zona Cerna—Jiu e denumit „formaţiunea de
Schela". Este un ansamblu de depozite pelitice şi psamito-psefitice, cu antracit, cu metamorfism foarte slab.
Jurasicul are o largă răspîndire şi, exceptînd Jurasicul inferior, îmbracă faciesuri recifale
Liasicul reprezintă primul termen cu care se instalează ciclul alpin; include depozite care indică faciesul de
Gresten (conglomerate, gresii cuarţoase şi arcoziene cu intercalaţii de şisturi argiloase cu cărbuni) care se
dispun transgresiv şi discordant peste fundamentul cristalin.
Doggerul include depozite reprezentate în principal prin roci carbonatice, cu o grosime pînă la 20 m şi cu
frecvente variaţii laterale şi pe verticală; sînt constituite mai ales din biosparite şi micrite:
Malmul este aproape exclusiv carbonatic şi se află în baza unei importante mase de calcare care are o largă
dezvoltare în Platoul Mehedinţi
Jurasicului superior un complex carbonatic ce poate atinge 200 m grosime, constituit din calcare şi dolomite.
Acesta debutează printr-un nivel argilos-grezos pînă la 20 m grosime.
Neocomianul= un pachet de calcare stratificate, predominant micritice, în grosime pînă la 50 m care
urmează peste calcarele atribuite Malmului.
Barremian-Apţianului se atribuie cea mai mare parte din masa calcaroasă ce constituie platforma carbonatică
din zona Cerna— Jiu. Aceasta este dezvoltată în facies urgonian
Neocretacicul, că şi în celelalte zone, corespunde unei etape de instabilitate tectonică încît s-au format
depozite sinorogene
Vraconian-Cenomanianul include depozitele care urmează după lacuna de sedimentare corespunzătoare
paroxismului austric. Acestea prezintă caracter de prefliş
Turonian-Senonianul corespunde unei etape foarte agitată, în care s-a desfăşurat şi s-a desăvîrşit al doilea
paroxism getic. În consecinţă depozitele acumulate în acest interval poartă amprenta evenimentelor tectonice
contemporane, ele fiind reprezentate în ansamblu printr-o formaţiune de wildfliş.

Tectonica autohtonului danubian

În aria carpatică şi chiar în contextul mai larg al ariei alpine centrale şi sud-est europene, autohntonul
danubian reprezintă marginea continentală instabilă a plăcii euroasiatice sau a microplăcii moesice. În
comparaţie cu restul marginii continentale instabile limitrofe Carpaţilor, sectorul danibian a fost ridicat şi
implicat mai intens în structogeneza alpină.
Principalele elemente tectonice şi în acelaşi timp şi specifice autohtonului danubian, sînt duplicaturile.
Acestea au fost generate de presiunea exercitată de pînza getică.
— La Poiana Mărului se constată raporturi de superpoziţie tectonică între cristalinul de Zeicani şi şisturile
cristaline hercinice (Formaţiunea de Vidra).
— În regiunea Schela-Gorj există, de asemenea, o deformare importantă a fundamentului cristalino-granitic
danubian. În lungul unor fracturi, cristalinul de Lainici-Păiuş şi granitoidul de Suşiţa an fost împinse peste
formaţiunea de Schela dînd structuri de tipul cute-solzi cu o tectonică foarte complicată. Avansarea tectonică
mai accentuată a fundamentului dislocat a fost favorizată de plasticitatea formaţiunii de Schela.
Autohtonul danubian a fost afectat şi de deformări mai recente, exclusiv rupturale. Ele au caracter
subsecvent şi decroşează structurile laramice. Asemenea situaţii se întîlnesc în partea de nord a Platoului
Mehedinţi. Postlaramic este şi grabenul Cernei însă formarea acestuia se datorează probabil reactivării unei
falii mai vechi.

Panza Getica

Pînza getică aflorează pe o suprafaţă mare în Carpaţii Meridionali, de la Valea Oltului pînă în Valea Dunării.
De la Valea Oltului spre est, pînza getică este acoperită de pînza supragetică a Făgăraşului, de sub care
reapare în Munţii lezer-Păpuşa pînă la falia Zărneşti. Pe această distanţă cristalinul getic vine în contact de
superpoziţie tectonică cu cristalinul de Lereşti-Tămaş din unitatea Leaota-Bucegi-Piatra Mare, în lungul
faliei Iezer-Păpuşa. Mai departe, pînza getică se recunoaşte în solzii Holbav şi Măgura Codlei. Astfel
delimitată, aria de aflorare a pînzei getice circumscrie zona Holbav-Măgura Codlei, culmea lezer-Păpuşa,
cea mai mare parte din Munţii Căpăţînii, Munţii Cibin şi Munţii Sebeş, partea sudică a Munţilor Poiana
Ruscă, Muntele Mic, Munţii Semenic, parte din Munţii Almăj şi zona Reşiţa-Moldova Nouă. Mai aparţin
pînzei getice, M.unţii Godeanu şi două arii întinse din Platoul Mehedinţi

. Stratigrafia

La alcătuirea pînzei getice participă formaţiuni proterozoice metamorfozate, care alcătuiesc masivele
cristaline prealpine, şi formaţiuni sedimentare constituind învelişul acestora.

Masivele cristaline prealpine

Masivelor cristaline prealpine care, din punct de vedere structogenetic reprezintă structuri mai vechi reluate
în tectogenezele alpine, aparţin la mai multe cicluri geotectonice. Şisturile cristaline au o largă răspîndire în
pînza getică şi în ansamblul lor se disting cel puţin două grupe care diferă între ele, în primul rînd prin
gradul de metamorfism, fapt ce sugerează că ar aparţine la faze de metamorfism diferite. Astfel, se distinge o
grupă a şisturilor cristaline mezometamorfice, sau chiar mezo-katamorfice, şi o grupă a şisturilor cristaline
epimetamorfice

Grupa şisturilor cristaline mezometamorfice ocupă arii întinse formînd culmea lezer-Păpuşa, Munţii
Căpăţînii, Munţii Lotru Cibin-Sebeş, parte din Munţii Poiana Ruscă, Munţii Semenic şi parte din Munţii
Almăj.
— complexul gnaiselor cu sillimanit, cure se individualizează la partea inferioară a suitei şisturilor cristaline
şi este constituit din gnaise cu cor-dierit şi silîimanit,
— complexul amfibolitelor, reprezentat printr-o alternanţă de amfibolite, gnaise cuarţo-feldspatice şi
paragnaise cu biotit.
— complexul gnaiselor cuarţo-feldspatice, care include micaşisturi cu muscovit şi biotit
— complexul micaşisturilor, constituit preponderent din diferite varietăţi de micaşisturi (cu granaţi, cu
staurolit, cu disten)
— complexul manganifer este constituit din amfibolite, gnaise cuarţo-feldspatice etc, cu mangan şi ocupă o
pcziţie sinclinală în partea centrală a masivelor Cibin-Sebeş
— complexul paragnaiselor cu biotit, gros de 1500—1800 m, reprezentat în principal prin paragnaise cu
biotit, gnaise ocular
— complexul micaşisturilor cu almandin constituit preponderent din micaşisturi cu almandin şi subordonat
din cuarţite.
— complexul gnaiselor şi al rocilor carbonatice constituit în mare parte din gnaise cu sillimanit şi calcare
cristaline.
— complexul paragnaiselor şi al gnaiselor cuarţo-feldspatice, dispus peste precedentul, este format din
diverse varietăţi de paragnaise cu intercalaţii de micaşisturi şi gnaise oculare, ansamblul atingînd 10000 m
grosime
— complexul cuarţitic, care succede, este constituit din diferite tipuri de cuarţite micacee şi subordonat
curăţite migmatizate, cu intercalaţii de paragnaise
— complexul micaşisturilor, cu o grosime de 7000 m, formează cea mai mare parte din Munţii Semenic.
micaşisturi cu disten, cu staurolit, cu almandin, micaşisturi cu muscovit şi biotit
Grupa şisturilor cristaline epimetamorfice., se întîlnesc în jumătatea sudică a Munţilor Poiana Ruscă şi în
Munţii Semenic, unde se dispun normal peste şisturile cristaline din grupul mezo-metamorfitelor.
În Munţii Semenic se cunosc şisturi cristaline de tip cpimetamorfic
între ele este o discordanţă de metamorfism.

Masivele de granitoide prehercinice

În domeniul getic, activitatea magmatica plutonică sin- şi tardici-nematică legată de ciclul (sau ciclurile)
care a generat formaţiunile cristalofiliene prehercinice pare sa fi avut o amploare mai mică în comparaţie cu
aceea care s-a desfăşurat în domeniul danubian.
Plutonul Poneasca se găseşte în partea central-vestică a Munţilor Semenic
Corpul de granitoide Buchin se găseşte în partea nord-estică a Munţilor Semenic ,este constituit din roci
leucocrate cu textură masivă iar în zonele marginale prezintă structură gnaisică. Şi acest corp este considerat
a avea caracter sincinema-tic.
Plutonul Sicheviţa este situat în partea vestică a Munţilor Almăj şi se întinde din Valea Dunării spre nord,
pînă în Valea Nerei. În intră granite şi granodiorite, iar în zonele marginale se dezvoltă tonalite cu granulaţic
fină.
Corpul granitic de la Criva se găseşte în jumătatea sudică a Munţilor Poiana Ruscă

Învelişul sedimentar. Zona Reşiţa-Moldova Nouă .

. Învelişul sedimentar
După desăvîrşirea ciclului baikalian care a generat şisturile cristaline epimetamorfice, domeniul getic a
evoluat că arie exondată supusă proceselor de denudare.
În ciclul alpin, procesul de sedimentare începe, odată cu începutul Jurasicului, în domeniul getic s-a schiţat o
zonă depresionară care vă evolua în continuare că arie de sedimentare.
În Cenomanian a avut loc o transgresiune majoră, însă, spre deosebire de domeniul danubian, în domeniul
getic Neocretacicul a însemnat o etapă de relativă stabilitate şi calm tectonic; /

Zona Reşita — Moldova Nouă

Situată în partea de vest a Banatului, zona Reşiţa-Moldova Nouă se întinde între cele două localităţi pe
direcţia nord-sud.
Carboniferul superior. Seria carboniferă superioară include depozite predominant psefitc-psamiticc
reprezentate prin brecii şi conglomerate cu stratificaţie torenţială, urmate de gresii bine stratificate,
Permianul inferior. Revin două orizonturi:
— orizontul inferior reprezentat prin şisturi argiloase, negre, cu intercalaţii de gresii şi microconglomerate,
— orizontul superior constituit din conglomerate, gresii, roşii şi argile roşii sau verzi, atribuit Saxonianului.
Jurasicul. În zona Reşiţa Moldova Nouă, acest sistem este complet reprezentat şi, cu excepţia seriei liasice,
toate celelalte serii includ formaţiuni carbonatice
Doggerul este predominant marnocalcaros
Malmul debutează printr-un pachet ele marnocalcare a cărui parte inferioară revine Callovianului.
Berriasianul este constituit dintr-o alternanţă de calcare submicriticc şi marnocalcare,
Valanginianul şi Hauterivianul, dispuse peste Berriasian, constituie un pachet de marne şi marnocalcare,
Barremianulmarchează instalarea condiţiilor favorabile formării faciesului recifal
Albianul marchează revenirea apelor şi realuarea procesului de sedimentare, cînd iau naştere depozite
arenitice.
Tectonica alpină a zonei Reşiţa-Moldova Nouă se caracterizează printr-un aranjament în cute-solzi

Zona Haţeg
Zona Haţeg mărgineşte la nord-est depresiunea intramontană a Haţegului şi aparţine părţii sud-vestice a
Munţilor Sebeşului. În ansamblul sedimentar al acestei zone se întîlnesc depozite prealpine aparţinînd
Permianului, şi depozite alpine
Permianul. este constituit din depozite grosier-detritice reprezentate prin conglomerate cu elemente de
şisturi cristaline, cuarţite; pe verticală conglomeratele trec la gresii grosiere frecvent de culoare roşietică-
violacee.
Jurasicul. Depozite jurasice au început sa se acumuleze după o îndelungată fază de exondare însoţită de
eroziune, care a acoperit intervalul Neopermian-Triasic.
Liasicul este dezvoltat în facies de Grcsten şi debutează prin conglomerate care se dispun transgresiv peste
Permian, sau direct peste şisturi cristaline; pe verticală se trece la gresii cuarţoase micacee,
Doggerul are caracter ingresiv, urmînd direct peste depozitele Hasice, sau dcpăşindu-le, debutează prin
grezo-calcare şi calcare gresoaze, adesea slab marnoase şi micacee, în grosime de 50 m.
Malmul debutează prin partea superioară a secvenţei rnarnocalcaroasă micacee urmează un pachet de
calcare stratificate, cu silexite,
Cretacicul. s-au acumulat depozite carbonatice si depozite predominant detritice, Cretacicul inferior este
reprezentat integral prin calcare masive orga-nogene.
Cretacicul superior este predominant detritic şi are dezvoltarea completă în lungul Rîului Fizeşti,
Vraconian-Cenomanianul, debutează printr-un orizont de conglomerate poligene, urmat de gresii micacee,
cu rare intercalaţii de argile grezoase şi cu cuiburi şi vine de cărbune. Turonianul include depozite de
marnocalcare grezoase şi calcare argiloase si se încheie cu un pachet de argile grezoase cu concreţiuni
sferosideritice,
Senonianul debutează prin depozite arenitice, care pe verticală trec la un fliş marnos tipic.

Zona Holbav — Măgura Codlei

Depozitele din această zonă se consideră a reprezenta învelişul sedimentar getic rabotat de pînza de Făgăraş,
formînd doi solzi: solzul Holbav şi solzul Măgura Codlei  În alcătuirea acestora intră depozite jurasice, în
majoritate detritice, cu cărbuni, aparţinînd Liasicului în facies de Gresten, şi formaţiuni carbonatate
aparţinînd Doggerului şi Malmului.
Liasicul constituie aproape în întregime solzul Holbav şi se extinde pe o zonă relativ largă la nord şi la sud
de valea Holbavului. În suita depozitelor liasice se delimitează:
— un complex inferior cu cărbuni şi argilă refractară,
— un complex median format din gresii şi calcare
— un complex superior constituit din argile şi argile cărbunoase
Doggerul debutează prin gresii calcaroase sau gresii cuarţitice, urmate de marne
Malmul include în bază strate cu jaspuri, urmate de un nivel discontinuu de calcare roşietice care amintesc
stratele

Zona Vînturariţa
Situată în partea sud-estică a Munţilor Căpăţînii, în zona Vînturariţa procesul de sedimentare a început în
Mezojurasic şi s-a încheiat odată cu sfîrşitul Jurasicului Doggerul include calcare spatice şi calcare
lumaşelice
Malmul include marnocalcare cu silicolite roşii,

Zona Rusca Montană

Situată în partea sud-vestică a Munţilor Poiana Ruscă, zona Rusca Montană s-a individualizat că bazin de
sedimentare spre afîrşitul Eocreta-cicului şi a evoluat că atare pînă la sfîrşitul perioadei cretacice
Cretacicul inferior cuprinde calcarele masive recifale,Cretacicul superior include depozite detritice,
Cenomanianul = conglomerate care trec pe verticală la gresii
Santonianul şi Campanianul includ o alternanţă ritmică de gresii şi marne
Măstrichtianul, care încheie suita Cretacicului din zona Rusca Montană, are caracter transgresiv şi include
depozite variate.
Din punct de vedere tectonic, zona Rusca Montană se prezintă că un sinclinal ale cărui flancuri au înclinări
mici. Marginea nordică este faliată.

Zona Şopot
În zona localităţii Şopot din partea vestică a Munţilor Almăj se găseşte succesiunea completă a
Neocretacicului (v. fig. 67). Suita începe prin conglomerate şi gresii calcaroase în care s-au identificat
exemplare de Sau-vagesia sp., care ar indica Cenomanianul; urmează marnogresii şi marno-calcare din care
Al. Codarcea şi Gr. Pop menţionează, printre altele, o mi-crofaună cu Globotnmcana lapparenti tricarinata,
G. helvetica etc., care atestă vîrsta turoniană. Suita neocretacică se încheie cu depozite detritice şi marnoase
cu Eupachydiscus sp. aparţinînd Senonianului.

Sedimentarul getic de pe peticele de acoperire

În această categorie intră depozitele din partea nord-estică a peticului de acoperire Godeanu şi formaţiunile
carbonatice de la Gura Văii.
În partea nord-estică a peticului Godeanu, pe suprafeţe restrînse se întîlnesc depozite conglomeratice şi
gresii violacee, considerate de vîrstă permiană. Acestea sînt prinse în cutele şisturilor cristaline.
În partea sudică a peticului de acoperire Porţile de Fier, în jurul localităţii Gura Văii se cunosc depozite
mezo- şi neojurasice constituind ceea ce s-a numit zona. Gura Văii.
Doggerul este reprezentat prin calcare roşii, noduloase, cu Macroce-phalites macrocephalus şi
Holcophylloceras mediteraneeni, revenind Callo-vianului.
Malmului i se atribuie calcarele albe masive, cu Ellipsactinia, care stau peste calcarele calloviene.

Tectonica pînzei getice

Procesele tcctogenetice care au condus la formarea şi individualizarea pînzei getice s-au desfăşurat în două
etape. Prima a avut loc în timpurile mezocretacice cînd domeniul getic a fost afectat de mişcări convergente
în raport cu mişcările domeniului danubian. Paroxismul s-a produs spre sfîrşitul Eocretacicului cînd
domeniul getic a înaintat peste flişul de Severin
A doua etapă s-a defăşurat şi a cunoscut paroxismul spre sfîrşitul

Panza de Severin
Pînza, sau parăutohtonul de Severin, se individualizează că unitate structogenetica interpusă între
autohtonul danubian şi pînza getică. Aceasta s-a conservat aproape exlusiv în Platoul Mehedinţi
Materialul este eterogen. Aria de provenienţă a fost o zonă de expansiune desemnată drept fosa de
Severin
Flişul de Severin debutează printr-o formaţiune predominant argili-tică, de culoare închisă, cu o grosime ce
poate atinge 150 — 200 m.
Complexul ofiolitic reprezintă un element important în pînza de Severin şi semnificativ pentru
structogeneza Carpaţilor Meridionali si este reprezentat prin ultramafite serpentinizatc şi bazalte.
Complexul ofiolitic se întîlneşte în partea centrală a Platoului Mehedinţi, unde apare sporadic de sub flişul
de Severin, său suportă direct cristalinul getic din peticul de acoperire Bahna; însă cea mai largă suprafaţă
acoperită de complexul ofiolitic este aceea din bazinul Rîului Brebina. Aici se delimitează două zone, una în
bazinul superior în regiunea localităţii Obîrşia Cloşani. şi alta mai spre est între localităţile Mărăşeşti şi
Ponoare. În ambele zone, masa ofiolitică se urmăreşte pe mai mulţi kilometri şi este intens fragmentată în
blocuri de dimensiuni kilometrice, dispuse haotic şi de regulă fără matrice argilitică.
Complexul ofiolitic de aici este reprezentat prin serpentinite, care predomină, gabbrouri şi roci dolerit-
bazaltice, asociate cu reci tufogene bazice în care este cantonată mineralizaţia de pirită şi calcopirită ce se
exploatează la Ponoare

Unitatea supragetica

A treia grupă de unităţi structogenetice participante la edificiul arhitectonic al Carpaţilor Meridionali

include unităţile supragetice
Unităţile supragetice circumscriu Masivul Făgăraş, extremitatea nord-vestică a Munţilor Cibin-Sebeş,
jumătatea nordică a Munţilor Poiana Ruscă, Munţii Dognecea şi Munţii Locva.
Unităţile supragetice apar dispersate, iar cînd vin în contact cu pînza getică, relaţiile lor tectonice nu sînt
totdeauna şi de încălecare.

Stratigrafia

În alcătuirea unităţilor supragetice participă şisturi cristaline care constituie masivele cristaline prealpine, şi
învelişul sedimentar al acestora

Masivele cristaline prealpine

Formaţiunile cristolofiliene din unităţile supragetice sînt rezultatul mai multor faze de metamorfism,
distingîndu-se şisturi cristalineprehercinice şi şisturi cristaline hercinice.
Şisturile cristaline prehercinice. includ cele două grupe: grupa şisturilor cristaline mezometamorfice şi
grupa şisturilor cristaline epimetamorfice. Acestea au o largă răspîndire şi constituie aproape în întregime
Munţii Făgăraş, parte din Munţii Dognecea, culmea Buziaş şi porţiuni mai limitate din Munţii Locva. Grupa
şisturilor cristaline mezometamorfice are cea mai largă dezvoltare şi se întîlneşte în toate masivele
menţionate.
În ansamblul şisturilor cristaline mezometamorfice ale unităţii Făgăraş, în linii mari, se disting trei
complexe: unul inferior în care predomină gnaisele şi paragnaisele constituind complexul paragnaiselor cu
feldspat potasic sau complexul de Cumpăna-Holbav; un complex mediu în care sînt predominante
micaşisturile constituind complexul paragnaiselor şi al micaşisturilor sau complexul de Şerbota; un complex
superior retromor-fozat sau complexul de Făgăraş.
Granitoide prehercinice. În domeniul care a generat unităţile suprage-tice, activitatea magmatică plutonică
a fost foarte restrînsă. În structura actuală nu se cunoaşte decît un singur masiv asociat şisturilor cristaline
prehercinice. Este corpul de pe Valea Bîrsa Fierului din Munţii Făgăraş, intrus în cristalinul de Cumpăna-
Holbav. Se conturează cu dispoziţie sinusoidală şi se urmăreşte pe o lungime de 10 km avînd o lăţime de l
km  În alcătuirea corpului Bîrsa Fierului intră diorite care constituie partea centrală, urmate de granodiorite,
iar la exterior se găsesc granite şi microrgranite
Şisturile cristaline hercinice. În domeniul care a generat unităţile su-pragetice, şisturile cristaline hercinice
au o foarte largă dezvoltare şi formează aproape în întregime Munţii Locva, o bună parte din Munţii
Dognecea şi jumătatea nordică a Munţilor Poiana Ruscă Şisturile cristaline hercinice includ formaţiuni
acumulate în intervalul Ordovician-Eocarbonifer, cînd domeniul care a generat unităţile suprage-tice evolua
că arie labilă. Metamorfismul a avut loc în condiţiile faciesului şisturilor verzi, subfaciesul cuarţ-albit-clorit,
în faza sudetă. Formaţiunile premetamorfice erau constituite din material terigen şi magmatogen, în proporţii
ce variau pe întinsul ariei de sedimentare. Acest fapt se reflectă şi în formaţiunile cristalofiliene care, la
rîndul lor, în structura actuală, prezintă largi variaţii petrofaciale de la o regiune la alta.
— formaţiunea şisturilor cu porfiroblaste de albit,
— formaţiunea şisturilor clorit-epidot-albitice,
— formaţiunea şisturilor verzi,
— formaţiunea şisturilor cuarţito-sericito-cloritoase,
— formaţiunea filitelor şi şisturilor

Învelişul sedimentar

Învelişul sedimentar din unităţile supragetice, în structura actuală, acoperă' arii limitate. Depozitele, în
general, au grosimi mici şi prezintă multe discontinuităţi stratigrafice.
În Munţii Făgăraş, sînt depozite de vîrstă permiană, reprezentate prin conglomerate care acoperă zone
înguste alungite în direcţia structurilor.
În Munţii Dognecea, sedimentarul ocupă un sinclinal îngust orientat SV-NE siîn alcătuirea ei nu se întîlnesc
decît depozite mezojurasice şi eocretacice, cu grosimi foarte mici.
Jurasicul mediu este reprezentat prin cîţiva metri de microconglomerate şi gresii calcaroase,
Cretacicului inferior îi revin calcarele recifale, masive,

Zona de solzi

Situată între pînza getică şi unităţile supragetice, zona de solzi, care de fapt reprezintă continuarea suturii
transilvane, că funcţie structogcne-tică este analoagă pînzei de Severin avîndu-şi originea într-o zonă de
expansiune intracontincntală. Elementele, suturii, se recunosc în tot lungul Carpaţilor Meridionali începînd
din faţa Munţilor Făgăraş unde urmăresc falia Holbav. La vest de Făgăraş, pe aliniamentul Valea lui Stan-
Răşinari şi în continuare în nordul Munţilor Cibin-Sebeş, se găsesc elementele suturii că atare. Mai depcarte,
urma zonei de solzi este indicată de falia Cincis-Vadu Dobrii-Ruşchiţa şi se regăseşte în estul Munţilor
Dognecea şi a Munţilor Locva.
În alcătuirea zonei de solzi, pe lîngă clemente provenind din deformarea zonelor marginale, fie a unităţilor
suprageticc, fie a pînzei getice, se întîlnesc şi formaţiuni distincte, care sînt proprii zonei labile ce a evoluat
între domeniul getic şi acela care a generat unităţile supragetice. În rîndul elementelor proprii zonei de solzi
ar intra şisturile cristaline epimetamorfice de pe aliniamentul Valea lui Stan-Sadu-Cărpiniş, depozitele
mezozoice de pe Valea lui Stan şi acelea de pe aliniamentul Sasca-Moldova Nouă.

Tectonica şi semnificaţia geostructuralâ a unităţilor supragetice

Evenimentul geotectonic major în aranjamentul tectonic al Carpaţilor Meridionali, în general, şi al unităţilor

supragetice, în special, l-a constituit apariţia zonei labile, de expansiune intracontinentală, care a delimitat un
domeniu getic şi un domeniu care a generat unităţile supragetice. In structura actuală mărturiile sînt puţine şi
mai ales lipsesc formaţiunile ofiolitice Închiderea zonei labile, că urmare a unor mişcări convergente a celor
două domenii care funcţionau că blocuri, s-a desăvîrşit în urma mişcărilor mezocretacice. Deplasarea
blocului care a generat unităţile supragetice s-a făcut oarecum diferenţiat, fragmentîndu-se la rîndul lui în
blocuri delimitate prin sisteme de falii transcurente majore.
Pînza de Făgăraş. Aceasta se conturează din regiunea Văii Oltului spre est ajungînd pînă în regiunea
izvoarelor Dîmboviţei şi mai departe spre nord pînă în regiunea Holbav. Poziţia foarte avansată a pînzei de
Făgăraş la est de Olt şi coborîrea structurilor acesteia la nivelul structurilor pînzei getice sugerează că pînza
de Făgăraş, în ansamblu, a suferit o afundare. În această situaţie, deformările de pe aliniamentul de la vest de
Valea Oltului au un cracter predominant ruptural şi nu reprezintă pînze sau unităţi tectonice distincte, aşa
cum sînt considerate în unele interpretări.
Punerea în loc a pînzei s-a realizat în urma tectogenezei mezocretacice, cînd şi domeniul getic a înaintat
peste flişul de Severin
Unitatea Poiana Ruscă. Aceasta constituie jumătatea nordică a Munţilor Poiana Ruscă, adică de la linia
tectonică Cinciş-Vadu Dobrii-Ruşchiţa, spre nord. Spre vest şi spre est, unitatea Poiana Ruscă este
delimitată'de sisteme de falii care au favorizat formarea depresiunilor terţiare Lugoj şi Strei. La nord, limita
este dată de o fractură majoră care delimitează, în profunzime Carpaţii Meridionali de Depresiunea
Transilvaniei, cunoscută sub numele de falia sud-
Tectonica unităţii Poiana Ruscă este caracterizată de existenţa a numeroase falii, divers orientate, care
fragmentează întreaga unitate în numeroase blocuri, dar fără semnificaţie tectonică deosebită.
Unitatea Dognecea-Locva. Aceasta se delimitează la vest de zona Re-şiţa-Moldova Nouă, de care este
delimitată prin ceea ce se cunoaşte drept linia Oraviţa. De la Valea Nerei spre sud, între pînza getică şi
unitatea Dognecea-Locva se recunoaşte şi zona de solzi, în care se găsesc depozite mezozoice inclusiv
depozite triasice provenind din zona labilă dintre cele două domenii majore.